Axiome hermetice – schimbarea vibrației prin efort de voință

Axiome hermetice - schimbarea vibrației prin efort de voință

       A poseda învățătura, dacă nu se manifestă și nu se exprima în actele noastre, este ca și tezaurizarea unui metal prețios, un lucru zadarnic și nebunesc. Știința, ca și sănătatea, este destinată să servească. Legea folosirii este universală. Acela care o încalcă suferă, pentru că el se opune forțelor naturale. –  Kybalion

Preceptele hermetice, dacă întotdeauna au fost cu grijă ținute secrete de către fericiții lor posesori pentru rațiuni pe care noi deja le-am arătat, nu au fost destinate ca să fie pentru totdeauna conservate și ținute secrete. Legea utilizării face parte dintre precepte, după cum se poate vedea din citatul care afirmă cu mare precizie: învățătura fără utilizare și fără exprimare este un lucru zadarnic, neaducându-i nici un bine celui care o posedă și neamului în întregime.”

Desconsiderați avariția mentală și puneți în practică ceea ce ați învățat. Studiați axiomele și aforismele, însă nu lipsiți a le practica. În acest scop vă redăm unele axiome hermetice cele mai importante ale Kybalionului, fiecare urmată de câteva comentarii. Însușiti-le, practicați-le, ele nu vor fi ale voastre dacă nu le veți pune în practică.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Pentru a vă schimba starea voastră de spirit sau stările voastre mentale, modificați-vă vibrația.

Orice individ își poate schimba vibrația printr-un efort de voință, fixând atenția sa pe starea voință. Voința conduce atenția și atenția modifică vibrația. Cultivați arta atenției cu ajutorul voinței și veți fi găsit secretul stăpinirii sentimentelor și stărilor mentale. Pentru a spulbera o proastă perioadă de vibrație, puneți în activitate principiul polarității și concentrați-vă gândirea asupra polului opus celui pe care voi voiți să-l anihilați. Biruiți neplăcutul modificând polaritatea sa.

Aceasta formulă hermetică este dintre cele mai importante ale doctrinei. Ea este bazată pe adevărate principii științifice. Am arătat că starea mentală și starea sa contrară nu erau decât doi poli ai aceluiași lucru și că prin transmutație mentală polaritatea poate fi răsturnată. Acest principiu este cunoscut de psihologii moderni, care îl aplică pentru a suprima obiceiurile urâte, sfătuind pe studenți să se concentreze intens asupra calităților opuse.

Dacă sunteti fricos, nu pierdeți timpul să încercați a suprima din voi frica. Dezvoltați-vă curajul și frica va dispare. Unii autori au exprimat această idee cu mai multă forță întrebuințând exemplul camerei negre. Nu trebuie să încercați a muta întunericul unei camere. Nu aveți decât să deschideți perdelele și obscuritatea invadată de lumină va dispare. Pentru a suprima o calitate negativă concentrați gândirea voastră la polul pozitiv opus aceleiași calități și vibrațiile, din negative cum erau, vor deveni pozitive, până ce veți sfârși prin a fi polarizați pe polul pozitiv.

Contrariul este tot atât de adevărat, după cum mulți oameni au putut observa pe seama lor când ei se lasă a vibra spre polul negativ al lucrurilor. Schimbându-vă polaritatea veți putea să vă stăpiniți sentimentele, să vă schimbați stările mentale, să vă modificați predispozițiile, să construiți caracterul vostru. O mare parte a stăpânirii mentale a hermetiștilor avansați se datorește acestui principiu al polarității, care constituie unul dintre cele mai importante aspecte ale transmutației mentale.

Amintiți-vă bine axioma hermetică pe care v-am citat-o deja și care spune: „spiritul, ca și mentalul și elementele, poate fi transmutat din stare în stare, din grad în grad, din condiție în condiție, din pol în pol, din vibrație în vibrație.” Kybalion. Stăpânirea polarizarii este stăpânirea propriilor tale stări, a principiilor fundamentale ale transmutației mentale sau a alchimiei mentale, căci dacă un individ nu dobândește arta de a-și stâpâni și schimba propria sa polaritate, el va fi incapabil să influențeze anturajul sau.

O înțelegere perfectă a acestui principiu va permite oricărui individ să-si schimbe polaritatea personală, ca și pe aceea a altora, daca el vrea să-si consacre timpul, stăruința și studiul și practica necesară pentru a deveni maestru al artei. Principiul este adevărat, însă rezultatele obținute depind numai de răbdarea și practica elevului.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Ritmul poate fi neutralizat prin aplicarea corectă a artei polarizarii.

Hermetiștii afirmă că principiul ritmului se manifestă pe plan mental tot așa ca și pe plan fizic și că succesiunea dezordonată a sentimentelor, a stărilor de spirit, a emoțiilor și a altor stări mentale este datorată mișcării de du-te-vino a pendulului care ne antrenează de la o extremitate la alta. Hermetiștii învață de asemeni că legea neutralității permite într-o foarte largă masură să se stăpânească constant mișcările ritmului.

După cum am explicat, există un plan superior al conștiinței la fel cum există un plan inferior. Maestrul, ridicându-se gradat pâna la planul superior, obligă oscilația pendulului mental să se manifeste pe planul inferior în timp ce el a atins planul superior, astfel reușind să se sustragă oscilației de retur a pendulului. Acest rezultat se obține polarizându-se asupra eului superior, atingând astfel vibrațiile mentale ale eului situat mult mai sus decât planul obișnuit al conștiinței.

Este ca și cum s-ar ridica deasupra unui lucru sau de a-l lăsa să treacă pe dinainte. Hermetiștii înaintați se polarizează la polul pozitiv al ființei lor, la polul lui „eu sunt” = sine, în locul polului personalității „moi”, refuzând operația de retur a ritmului. Ei se ridică deasupra planului conștiinței și, rămânând ferm stabiliți în judecarea ființei, ei permit pendulei să revină înapoi pe planul inferior fără a se modifica polarizarea.

Aceasta poate fi îndeplinită de toți acei care au atins un oarecare grad de stăpânire personală, chiar dacă înteleg sau nu legea. Astfel de inși refuză pur și simplu de a fi atrași înapoi de pendula sentimentelor și a emoțiilor; afirmând fără răgaz superioritatea lor, ei rămân polarizați la polul pozitiv. Natural că maestrul beneficiază de toate acestea într-un grad mult mai considerabil, pentru că el înțelege legea, pentru că el știe că el a depășit-o, opunându-i legi superioare și pentru că multumită voinței sale el a atins o pondere și o soliditate mentală aproape de necrezut pentru acei care se lasă balansați înainte și înapoi de pendula mentală a stărilor de spirit și a sentimentelor.

Nu uitați însă că în realitate voi nu distrugeți principiul ritmului, care este indestructibil. Voi nu faceți decât să dominați o lege opunându-i alta și menținând astfel echilibrul. Legile ponderii și contraponderii operează tot așa pe plan mental ca și pe plan fizic. O înțelegere perfectă a acestor legi permite oricui să pară că le stăpânește, când în realitate el nu face decât să le contrabalanseze.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Nimeni nu se sustrage principiului cauzei și efectului, însa există mai multe planuri de cauzalitate și orice individ poate utiliza legile planurilor superioare pentru a stăpâni legile planurilor inferioare. Înțelegind bine practica polarizarii, hermetistul se poate ridica pe un plan superior cauzalității și contrabalansează astfel legile planurilor inferioare. Ridicându-se deasupra planului ordinar al cauzelor, el devine într-un anumit grad o cauza în loc de a fi cauzat.

Fiind capabil să stăpânească starile sale de spirit și de sentimente și putând să neutralizeze ritmul, cum deja am explicat, el e capabil de a se sustrage unei mari parți a acțiunilor principiului cauzei și al efectului pe planul obișnuit. Mulțimile se lasă a fi conduse, ele ascultă de anturajul lor. Voințele și dorințele altora sunt mult mai puternice decât ale lor. Ele suportă sugestiile acelora care îi înconjoară și de toate cauzele exterioare care încearcă să le miște pe eșichierul vieții ca pe niște simpli pioni.

Ridicându-se deasupra cauzelor susceptibile de a-l influența, hermetistul avansat atinge un plan superior de acțiune mentală și, dominând stările sale de spirit, emoțiile și tendințele sale, sentimentele etc, el crează în el însuși un caracter, noi calități și puteri, mulțumită cărora el poate domina anturajul său obișnuit și să devină astfel practic jucător în loc de a fi un simplu pion.

Astfel de oameni joacă conștient rolul vieții în loc de a fi conduși ici și colo de puteri și voințe mai puternice. Ei folosesc principiul cauzei și al efectului în loc de a fi utilizați de el. Natural că, chiar cei mai mari maeștri, sunt supuși principiului, căci el nu se manifestă mai puțin pe planurile superioare, însă pe planurile inferioare de activitate ei sunt stăpâni în loc de a fi sclavi. Cum a spus Kybalion: înțeleptul servește pe planul superior, însă este servit pe planul inferior.

El ascultă porunca legilor venind de sus, însă pe planul său și pe planurile inferioare el este stăpân și dă ordine. De altfel, lucrând astfel el constituie o parte din principiu în loc de a i se opune. Înțeleptul face parte din lege. Înțelegând bine, el o utilizează în loc de a-i fi sclav. Înțeleptul, în comparație cu omul obișnuit, poate fi comparat cu un înotător abil, plecând și venind din toate părțile, în comparație cu o buturuga care este dusă de curent în toate părțile. Totuși înotătorul și busteanul, înțeleptul ca și prostul, sunt la fel supuși legii. Acel care înțelege deja acest adevăr, este deja pe calea maestriei. Kybalion. Pentru a încheia, solicităm atenție și pe axioma hermetică de mai jos:

Adevărata frumusețe hermetică este o artă mentală. Kybalion.

Prin această axioma hermetiștii învață că a munci pentru a influența un anturaj este posibil numai cu ajutorul puterii mentale. Universul fiind complet mental, rezultă de aici că el nu poate fi condus decât prin mentalism. În acest adevăr se poate găsi explicația tuturor fenomenelor și manifestarea tuturor puterilor mentale care au atras atât atenția și care au fost studiate la începutul secolului al douăzecilea.

Se regăseste constant în învățămintele diferitelor culte și diferitelor școli principiul substanței mentale a universului. Dacă universul este mental în natura sa substanțială, urmează în mod indiscutabil că transmutația mentală trebuie să schimbe condițiile și fenomenele universului. Dacă universul este mental, spiritul trebuie să fie puterea cea mai considerabilă care lucrează pentru fenomenele sale. Dacă acest adevăr este bine înțeles, se va vedea adevărata natură a ceea ce în mod obișnuit numim „minuni”.

MEDITAŢIA DE ASIMILARE A ENERGIEI FOTONICE

Învaţă Să Îţi Accesezi Intuiţia – aptitudinea de „a cunoaşte”

Învaţă Să Îţi Accesezi Intuiţia - aptitudinea de "a cunoaşte"

   Fiecare om posedă intuiţie, chiar dacă nu toţi o valorificăm! Ea poate fi definită ca aptitudinea de „a cunoaşte” fără a te baza pe gândirea raţională. Aceasta înseamnă că informaţia sau cunoştinţele au ajuns la tine fără ca tu să te gândeşti în mod special la ele sau să faci investigaţii. De fapt, intuiţia ta vorbeşte în fiecare minut. Tu trebuie doar să traduci limbajul său în mesaje inteligibile pentru conştient.

Cum funcţionează creierul tău?

Creierul are două părţi, iar fiecare dintre ele are funcţii precise. Creierul stâng e responsabil cu gândirea raţională, logică, analizând informaţiile în profunzime, calculând şi luând decizii. În stare de veghe, mintea e, în tot timpul zilei, ocupată cu „pălăvrăgeala” (dialogul) creierului stâng. Atunci când te gândeşti la lista cu sarcini de executat sau când recapitulezi conversaţiile trecute, creierul tău stâng este acţionar principal. Pentru majoritatea oamenilor acesta este autodialogul pe care îl întreţin continuu, de la trezire şi până la căderea nopţii.

Creierul drept este sălaşul intuiţiei tale, dacă ar fi să ne raportăm la planul fizic. Emoţiile, percepţiile, muzica, arta, gândurile creative sunt, toate, experienţe ale creierului drept. Cele mai multe persoane devin atât de obişnuite să folosească doar funcţiile creierului stâng, încât uită să-i acorde creierului drept şansa de a se face auzit.

Eşti, cumva, prea ocupat pentru a-ţi acorda timp să te relaxezi în mod creativ? Îţi faci timp pentru a asculta muzică sau pentru a te aşeza confortabil să respiri? Creierul tău drept comunică în mod senzorial, diferit faţă de limbajul permanent al creierului stâng. Intuiţia ta îţi trimite mesaje pe 4 căi. Primul pas este să afli care dintre aceste căi ale proceselor intuitive rezonează la tine.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

1. Eşti, cumva, o persoană vizuală? Îţi place arta? Foloseşti adeseori vorbe precum: „văd”, „arată-mi”, „vom mai vedea”? Preferi să citeşti ceva în loc să ţi se povestească despre acel lucru? Toate sunt indicii că intuiţia ta ar putea funcţiona în mod similar. Informaţia intuitivă îţi vine în formă vizuală sub formă de culori, imagini, vise vivide ori atunci când atenţia ţi se îndreaptă spre ceea ce vezi. Ai fost vreodată distras de un cuvânt pe o pagină? Au fost, vreodată, ochii tăi atraşi spre ceva ce a devenit semnificativ pentru tine mai târziu? Acestea sunt impresii vizuale intuitive, cunoscute şi sub numele de experienţe clarviziune (clairvoyance).

2. Eşti un bun ascultător? Preferi cărţi audio? Închizi ochii atunci când asculţi pentru a te putea concentra doar pe sunete? Impresiile intuitive auditive îţi parvin sub forma unor sunete în momente importante, uneori ca vibraţii sau anumite melodii ce dobândesc semnificaţie în momentele cheie. S-ar putea chiar să auzi un glas interior care încearcă să te ghideze. Aceste experienţe mai sunt numite şi claraudiţie (clairaudience).

3. Eşti o persoană ce simte profund totul? Ai frisoane sau „ţi se face pielea de găină” în momente importante? Simţi adesea starea de spirit a celor din jur? Dacă e aşa, atunci eşti în mod natural pe rezonanţă de clarsimţire (clairsentience).
4. Eşti o persoană ce analizează şi trece totul prin prisma logicii? Sau, mai degrabă, îţi vin ideile, pur şi simplu, în minte? Acesta e tipul de „clar” (clair) pe care toată lumea pare să îl ignore, dar este o parte semnificativă a intuiţiei.

Ţi s-a întâmplat să te gândeşti la o persoană şi acea persoană să te sune? Sau s-a întâmplat să cunoşti ceva dintr-o dată şi să te întrebi cum de ai realizat acel lucru? Intuiţia a fost aceea ce ţi-a comunicat informaţia. Află care din aceste metode de comunicare intuitive e cea mai puternică la tine! Acesta e primul pas!

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Cum să îmi accesez intuiţia?

Acum că îţi cunoşti predominanţa intuitivă naturală, urmează un pas foarte important. Dă-i atenţie! Tot ce primeşte atenţia ta prinde putere. Rezervă-ţi câteva minute în fiecare zi pentru a te conecta la modul tău de cunoaştere din perspectiva creierului drept. Pune-ţi o întrebare. Începi cu ceva simplu: „să mănânc pui sau peşte la cină?” Apoi linişteşte-ţi „dialogul” mental pentru câteva clipe şi conectează-te la „clar-ul” tău. Ce simţi/ce vezi/ce auzi/ce idee îţi vine? Ai simţit un fior când ai spus „pui”?

Ai auzit vreun sunet special sau a apărut vreun gând, ca răspuns? Ia în seamă acel semn, nu îl ignora! Dacă nu apare nimic, continuă-ţi activităţile normale. Înainte să îţi dai seama ce se petrece, atenţia ta va fi atrasă de ceva sugestiv. Cel mai important lucru este că ţi se va atrage atenţia. Un alt mod de a-ţi accesa intuiţia e să îi dai creierului tău stâng (minţii analitice) o sarcină.

Ia o foaie de hârtie şi scrie o întrebare în partea de sus a colii. De exemplu: „care e cel mai bun mod de a-mi folosi talentele în carieră?”, „să îmi caut de lucru în altă parte?” sau „cum pot să-mi cresc şansele de a întâlni partenerul potrivit?” Apoi, începe să scrii, fără a te opri să te gândeşti. Creierul tău drept îţi va dicta, iar creierul tău stâng va fi ocupat cu operaţiunea de a deplasa vârful creionului pe hârtie. Sună simplu, dar e o tehnică foarte bună pentru a-ţi accesa cele mai profunde gânduri, emoţii şi înţelepciunea subconştientă.

Autorul Neale Donald Walsch a scris în acest mod întreaga sa serie „Conversaţii cu Dumnezeu”! Realitatea e că oricine poate învăţa să facă asta, dacă este deschis la a încerca. Important este să nu te cenzurezi, ci să laşi răspunsul „să curgă prin vârful penelului”. Dacă nu ştii ce să scrii, porneşte prin a nota o strofă dintr-o poezie pentru copii, până ce încep să curgă frazele şi ideile din mintea ta. Cel mai greu lucru este să fii deschis la a încerca acest proces.

Nu te judeca pe tine însuţi, nu îţi fie teamă de greşeli! Ai încredere şi fii atent la ceea ce se va întâmpla! Dacă vei petrece zilnic câteva minute pentru a-ţi linişti dialogul mental şi pentru a te conecta la canalele tale intuitive, vei obţine rezultate ce te vor uimi. Incearcă şi vei vedea! Nu ai nimic de pierdut, ci doar de câştigat!

AXIOME HERMETICE

Yi Jin Jing – Metoda transformării tendoanelor în 12 secţiuni

Yi Jin Jing - Metoda transformării tendoanelor în 12 secţiuni

  ISTORIC. Tehnica provine din templul Shaolin. Este atribuită lui Ta Mo (Dharmo sau Bodhidarma) un prinţ dintr-un ţinut indian. Ta Mo vine în China în 526 a.d. Se mai spune că este patriarhul Buddhismului Chan (în China), respectiv Zen (în Japonia). El aduce învăţăturile buddhiste din India, dar după ce este respins de mai multe mănăstiri pentru ideile novatoare pe care le propaga, ajunge la mănăstirea Shaolin (fondată în anul 495 a.d.). Aici se făceau doar practici religioase şi traduceri de texte vechi. Nu este nici aici acceptat.

Ta Mo se retrage lângă mănăstire şi meditează 9 ani. Legenda spune că a continuat să mediteze chiar şi în prezenţa tigrilor furioşi, iar când început să-i fie somn şi-a scos ploapele. Călugării văzând acest efort grozav, au deschis porţile lăsându-l să intre în mănăstire, acceptându-l ca pe noul lor conducător spiritual. Primul lucru pe care l-a observat, a fost firava condiţie fizică a călugărilor atunci când practicau exerciţiile extenuante de meditaţie. Pentru a creşte condiţia fizică a călugărilor, Ta Mo a creat setul de exerciţii numit: Metoda transformării tendoanelor în 12 secţiuni. Mulţi afirmă că exerciţiile de Qigong create de Ta Mo au stat la baza stilului de arte marţiale Shaolin. Mai probabil este faptul ca acesta a luat naştere in urma integrarii de catre călugări a stilurilor clasice şi de luptă. De când tehnica Yi Jin Jing a fost creată, a influenţat în mod semnificativ dezvoltarea culturii chineze mai bine de 1400 de ani.

CARACTERISTICI
Asigură circularea Qi-ului (energiei) în cele 12 meridiane energetice primare şi cele 2 meridiane majore (Meridianul Conceptor şi cel Guvernor). Practicarea acestui exerciţiu va duce la întărirea corpului fizic, incluzînd atât muşchii cât şi tendoanele şi va asigura circulaţia lină a Qi-ului în canalele energetice primare şi organele interne.

Fapt ce reprezintă cheia menţinerii sănătăţii şi încetinirea degradării corpului fizic. Odată ce corpul fizic devine suficient de puternic, se poate trece la stadii mai avansate de practică, având ca scop prelungirea vieţii, cultivarea spiritului. Având un depozit bogat de Qi (energie vitală), corpul fizic va fi menţinut sănătos şi viaţa se va prelungi.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Ce este Yi Jin Jing?

Este foarte important ca înainte de a purcede la studiu, să ai o înţelegere generală a Yi Jin Jing-lui şi a rolului pe care îl poate juca în sănătatea ta. Această scurtă introducere îţi va putea da o idee generală legată de aşteptările pe care le poţi avea.

Yi înseamnă „a schimba, a înlocui”, Jin înseamnă „muşchi şi tendoane”, iar Jing înseamnă „tratat sau metodă” şi totodată „de înaltă calitate”. Deci Yi Jin Jing s-ar putea traduce „Metoda transformării Tendoanelor/Muşchilor”. Aici „muşchi şi tendoane” nu se referă strict la aceste părţi anatomice ci la întregul corp fizic, incluzând şi organele interne. Deci, Yi Jin Jing reprezintă o metodă tradiţională, de înaltă valoare, care este capabilă să dezvolte corpul fizic, şi să-l transforme din „slab” în „viguros”. Binenţeles, că ea este deasemenea extrem de eficientă pentru păstrarea sănătăţii.

Pentru a-ţi putea da o înţelegere generală asupra modului în care se integrează această tehnică în practica generală a Qigongului Chinezesc, vom sintetiza câteva aspecte legate de conceptul de sănătate şi vom revedea diferitele categorii de Qigong respectiv finalitatea practicării acestora. După înţelegerea acestora, vei fi capabil să abordezi Qigongul fără a avea unele confuzii date de mistificările unor aşa numite „secrete”.

Care este adevărata sănătate?

Corpul tău include partea fizică şi cea mentală. Corpul fizic, în Qigong, este considerat a fi de tip Yang( ), iar cel mental care este strâns legat de gândire, spirit, este de natură Yin( ). Doar când aceşti Yin şi Yang ca părţi ale corpului tău se armonizează vei avea o sănătate reală. Cu alte cuvinte, ca să ai o sănătate cu adevărat bună, trebuie să ai un corp fizic viguros şi un corp energetic (Qi) sănătos. Atunci când le ai pe amândouă, spiritul tău poate fi crescut şi întreaga ta fiinţă va fi în plină vigoare.

Pentru a avea un corp fizic puternic, va trebui să asiguri o circulaţie lină a Qi-ului. Pentru a păstra sănătoasă partea mentală a corpului tău va trebui să înveţi cum să menţii creierul tău sănătos. Pentru asta ai nevoie de un Qi abundent pentru a-l hrăni. Modul în care Qi-ul circulă în corpul tău este legat de cele 12 canale de Qi (meridiane energetice)(corelate cu cele 12 organe interne) şi opt canale extraordinare care stochează Qi-ul (rezervoare). Pentru a avea un corp sănătos şi viaţă lungă, trebuie să asiguri circulaţia lină a Qi-ului în meridianele primare şi să păstrezi pline rezervoarele de Qi ca astfel să poată să regleze în mod eficient circulaţia de Qi.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Scopul general al Yi Jin Jing
Înainte de a discuta scopul principal al practicării Yi Jin Jing, vom sublinia câteva aspecte importante.
– Originea aceastei tehnici este budistă, fiind dezvoltată mai apoi continuu atât de budişti cât şi de taoişti.
– Obiectivul original al acestei practici a fost obţinerea iluminării sau al stării de Buda. În acest scop, practicantul avea nevoie mai întâi de un corp fizic puternic şi de o rezervă considerabilă de Qi. Practica Yi Jin Jing este astfel legată de întărirea corpului fizic şi clădirea corpului energetic (Qi).
– Recent secretele practicii au fost dezvăluite publicului larg şi folosite cu precădere pentru sănătate şi longevitate.

Scopul primordial al practicii Yi Jin Jing este de a schimba corpul fizic din slab în puternic şi din bolnav în sănătos. Pentru a atinge acest deziderat, corpul fizic trebuie să fie stimulat şi exersat iar corpul energetic trebuie reglat.

Obiectivele principale ale practicii Yi Jin Jing, sunt:
– să deschidă canalele energetice şi să menţină nivelul adecvat al circulaţiei libere a Qi-ului în cele 12 meridiane primare. Aceasta va menţine starea de sănătate şi funcţionarea optimă a organelor asociate. Circulaţia liberă a Qi-ului face posibilă deasemenea întărirea considerabilă a corpului fizic.
– de a umple cu Qi cele 2 meridiane principale, cel conceptor şi guvernor. Meridianul conceptor este responsabil de reglarea celor 6 meridiane Yin, în timp ce meridianul guvernor reglează cele 6 meridiane Yang. Atunci când există o rezervă importanta de Qi în aceste 2 meridiane, cele 12 meridiane primare pot fi eficientizate.
– să deschidă micile ramuri de Qi de la meridianele primare către suprafaţa pielii şi să menţină în perfectă sănătate muşchii şi pielea.
– să crească nivelul necesar al Qi-ului pentru practica viitoare a tehnicii Xi Sui Jing (tehnica de spălare a măduvei), practicată pentru atingerea longevităţii.

Principii de practică
1. Energia internă şi cea externă trebuie să se completeze reciproc. Pentru ca corpul fizic să devină mai puternic, este nevoie atât de energie internă (Qi) cât si externă (corp fizic). Este ca şi o minge care are o parte externă, materialul din care este confecţionată şi partea internă, aerul. Împreună vor alcătui o minge. Deaceea în momentul exersării fizice (mişcare, poziţie), mintea trebuie să joace un rol cheie în timpul antrenamentului. Mintea trebuie să se concentreze asupra zonei antrenate, astfel încât Qi-ul să fie condus exact acolo pentru a o energiza. Internul şi externul trebuie să lucreze coordonat pentru a echilibra Yin-ul cu Yang-ul.

2. Coordonarea respiraţiei. Respiraţia este cheia şi strategia oricărui antrenament de Qigong. Când expiri, poţi extinde Qi-ul de apărare conducându-l spre exterior până la piele sau chiar în afara corpului. Când inspiri îi permiţi energiei să pătrundă în profunzimea corpului tău. Aceasta îţi permite să-ţi energizezi muşchii şi tendoanele aflate în straturile cele mai profunde. Expiraţia este considerată Yang şi inspiraţia Yin. Dacă mentalul nu se corelează cu respiraţia, vei dezvolta doar putere externă, musculară, vizibilă exterior.

3. Cooperarea dintre Yi(minte) şi Qi(energie). Aşa cum s-a mai menţionat, mintea are un rol important în practica Qigong în general, şi în practica Yi Jin Jing cu atât mai mult. Numai dacă poţi face acest lucru, vei fi capabil să conduci Qi-ul în zonele pe care le antrenezi. Şi nu numai atât,va trebui să foloseşti mintea pentru a simţi Qi-ul, a-l înţelege, şi astfel Qi-ul şi mintea se unesc, devin una.

4. Cooperarea dintre Shen (spirit) şi Qi (energie). Unii dintre cei ce practică asiduu Yi Jin Jing-ul progresează rapid, în timp ce alţii mai încet. Diferenţa este dată de participarea Shen-ului. Pe lângă Qi, respiraţie şi execuţia corectă, unul dintre cei mai importanţi factori este Shen-ul. După teoria chineză a Qigong-lui, Shen este centrul de comandă (cel ce guvernează) al Qi-lui, fiind astfel cheia unei practici de succes. Atunci când spiritul este elevat, el sporeşte energia şi efectele antrenamentului qigong. Astfel individul îşi va putea înţelege mai profund practica,iar efectele vor fi mai rapide şi mai puternice. Aceasta este denumită cooperarea mutuală dintre Shen şi Qi.

5. Armonizarea dintre Yin şi Yang. Unul dintre obiectivele cele mai importante ale Qigong-lui este de a echilibra Yin-ul şi Yang-ul în timpul practicii. Acest lucru este valabil şi în practica Yi Jin Jing-lui.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Descrierea tehnicii

Pe parcursul întregului exerciţiu limba este lipită de cerul gurii.

1. Stâlpul

Descrierea poziţiei, Respiraţia
– se ia poziţia, ducând piciorul stâng lateral, la o distanţă egală cu lăţimea umerilor
– pe inspir (SHI QI) se ridică braţele lateral până la orizontală, pieptul este larg desfăcut,
– pe expir (HU QI) se aduc braţele pe orizontală, în faţa corpului, palmele privesc spre piept. AM: colectez Zhen Qi din întregul univers
– se menţine poziţia – AM: ţin în braţe (îmbrăţişez) un stâlp (o coloană) de energie care-mi hrăneşte întregul corp
Detalii legate de poziţie
– palmele sunt în dreptul pieptului, la o distanţă de trei pumni de acesta, distanţa dintre palme este de un pumn, coatele sunt îndoite
– privirea se pierde printre degete, respiraţia devine normală dar prelungă
Se menţine 3-5 min până la 1/2 oră

Efecte
– Reglează şi armonizează funcţionarea întregului organism.
– Efecte deosebite asupra sistemului nervos

2. Lotus (Wei Tuo oferă un baston)

Descrierea poziţiei, Respiraţia
– pe inspir (SHI QI) coatele se apropie de trunchi, cu palmele orientate în sus, la nivelul pieptului
– pe expir (HU QI) braţele se extind înainte, având AM : ţin pe palme un balon de energie
– pe inspir (SHI QI) braţele se duc lateral (pieptul se deschide) având AM că balonul de energie se desparte în două,
– pe expir (HU QI) umerii se relaxează, iar coatele se îndoaie lejer

Detalii legate de poziţie
– coloana este aliniată în ax, ceea ce aduce coastele şi cutia toracică într-o poziţie corectă, facilitând o respiraţie liberă, dă senzaţia de „deschidere” a pieptului
– degetele de la picioare agaţă uşor pământul
– se menţine 3-5 min până la 1/2 oră
În timpul meţinerii poziţiei:
– inspir (SHI QI) – atenţia în Xia Dantien
– expir (HU QI) – atenţia în palme

Activitatea mentală
– ţin două baloane de energie în mâini
– mâinile mele sunt două flori de lotus care se odihnesc pe suprafata unui lac

Efecte
– Deschide meridianele plămânilor şi a inimii şi toate meridianele corpului. Reglează deci funcţionarea plămânilor şi a sistemului respirator. „Deschiderea pieptului” acţionează asupra tuturor problemelor din zonă, de ex. asupra tumorilor la sân.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

3. Susţine cerul cu mâinile

Descrierea , Respiraţia
– din poziţia anterioară, pe inspir (SHI QI), mâinile se aduc deasupra umerilor, la nivelul urechilor, palmele sunt orientate în sus şi degetele ambelor mâini privesc spre interior unele către altele, corpul se lasă uşor pe spate, pentru ca mâinile să poată privi pe tot parcursul schimbării poziţiei în sus, spre cer
– pe expir (HU QI), braţele se extind sus, palmele privesc spre cer şi degetele spre interior, capul este în uşoară extensie (cât mai mică), privirea este îndreptată în sus (cât mai mult posibil), către cer printre degete. AM: împing un balon mare de Qi spre cer
– pe expir (HU QI) întâi se revine cu privirea din depărtare în plan apropiat la nivelul degetelor iar apoi capul se îndreaptă, braţele rămânând în aceiaşi poziţie,
– pe inspir braţele încep să coboare prin lateral, după care se continuă mişcarea lor la exerciţiul următor

Detalii legate de poziţie
– degetele de la picioare agaţă uşor solul
– se respiră normal şi se stă în poziţie câteva minute – privirea se pierde printre degete, priveşte cerul
– se poate menţine până la 1/2 oră

Respiraţia
– inspir (SHI QI) – atenţia în Xia Dantien
– expir (HU QI) – atenţia în palme

Efecte
– îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, reglează activitatea inimii.
– tratează durerile de umăr şi spate, reumatismul.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

4. Culege stelele şi aranjează constelaţia

Descrierea activităţii, Respiraţia
– pe inspir (SHI QI) braţele coboară uşor prin lateral continuând apoi astfel: braţul drept se roteşte sus descriind un arc de cerc şi ajunge înainte-sus (deasupra frunţii) cu palma orientată spre Poarta Cerului, privirea se fixează în palmă, concomitent braţul stâng este dus înapoi-jos tot pe o traiectorie circulară şi se aşează cu dosul mâinii pe Ming Men, în tot acest răstimp trunchiul se răsuceşte spre stânga.
– pe expir (HU QI) trunchiul se răsuceşte spre dreapta având AM: simt palma – atenţia este în Lao Gong (privirea în palmă)
– pe inspir (SHI QI) la sfârşitul cursei de mişcare se schimbă poziţia braţelor, printr-o mişcare pe diagonală, braţele se extind complet lateral având AM că mătură marginile universului, iar atenţia este în Ming Men
– pe expir trunchiul se răsuceşte spre stânga, continuându-se în acelaşi fel
Respiraţia
– inspir (SHI QI) – atenţia în Ming Men (când se schimbă braţele)
– expir (HU QI) – atenţia în Lao Gong (palmă)
– apnee scurtă la terminarea expirului

Detalii legate de practică
– se executa de 9 ori (o execuţie se consideră a fi pe ambele părţi).
– capul nu se ridică, doar privirea este îndreptată în sus către palmă
– schimbarea poziţiei braţelor se face ca şi cum te-ai mişca în spaţiu, ca şi cum palmele, prelungirea degetelor tale s-ar pierde în nemărginire.
Efecte
– reglează funcţionarea splinei, stomacului.
– deschide şi reglează funcţionarea ficatului, a vezicii biliare.
– deschide pieptul, alungă senzaţiile de vomă.
– vindecă reumatismul şi durerile lombare,
– întăreşte şi vindecă durerile de picioare, varicele
– rezolvă dificultăţile de respiraţie ca urmare a emoţiilor negative îndelungate.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

5. Trage coada a 9 vaci

Descrierea activităţii, Respiraţia
– Pe inspir (SHI QI), din precendenta, la sfrşitul cursei de mişcare (la răsucirea spre stânga), braţul stâng coboară la nivelul şoldului cu palma în jos, iar dreptul se răsuceşte cu palma în sus la nivelul şoldului, trunchiul se răsuceşte în acest timp spre dreapta – Atenţia în Xia Dantien
– pe expir (HU QI) se fandează înainte pe piciorul drept şi se întinde braţul drept înainte la nivelul pieptului – Atenţia şi privirea în palma dinainte
– pe inspir (SHI QI) se închide pumnul şi se flectează uşor braţul şi se răsuceşte pumnul cu faţa ventrală lateral, iar partea radială în sus, iar braţul dinapoi se flectează uşor şi pumnul se închide – Atenţia la pumnul dinapoi
– se menţine poziţia,(trei respiraţii)având AM: ţin o sfoară (frânghie) în mâini, (ca şi cum aş trage de aceasta)
– inspir (SHI QI), trunchiul se răsuceşte spre stânga odată apropierea mâinilor de trunchi şi cu schimbarea poziţiei mâinilor; palma stângă se răsuceşte în sus, iar drepta în jos
– pe expir (HU QI), se fandează înainte pe piciorul stâng, atenţia în palma stângă şi se continuă lafel ca şi pe partea dreaptă
– la încheiere se aduc braţele înainte, pe orizontală, şi se lasă jos depunând energia în Xia Dantien
Detalii legate de practică
– se execută de 9 ori
Efecte
– Pentru întărirea tendoanelor şi a oaselor.
– Creşte forţa internă şi vigoarea
– Indicat în osteoporoză (femeilor aflate în menopauză)

6. Împinge muntele cu mâinile

Descrierea poziţiei, Respiraţia
– se ia poziţia cu picioarele depărtate la o lăţime de umeri
– inspir (SHI QI) – se ridică braţele întinse înainte cu palmele privind în sus, după care se rulează pumnii, Atenţia în Xia Dantien
– expir (HU QI) – se aduc pumnii la nivelul şoldurilor, prin îndoirea coatelor pe lângă trunchi, se intră în poziţia Mabu – AM: se trage o greutate spre abdomen
– inspir (SHI QI) – Atenţia în Xia Dantien, pumnii se ridică până la nivelul pieptului,iar palmele se deschid şi se orientează anterior
– expir (HU QI) se împing palmele înainte prin extinderea coatelor – Atenţia în palme AM: împing muntele cu greutate din ce în ce mai mare; în final se extind puternic braţele şi se împinge în continuare, dar muntele nu mai poate fi împins, astfel corpul va avea o mişcare uşoară, abia perceptibilă de recul
– se încheie prin răsucirea palmelor cu faţa în jos şi apoi prin coborârea braţelor întinse prin înainte şi se trece direct la secţiunea următoare

Efecte
– Deschide meridianele care reglează circulaţia sanguină; vindecă varicele îmbunătăţeşte circulaţia periferică(Qi ajunge până în cele mai mici capilare)
– îmbunătăţeşte funcţionalitatea articulaţiilor mâinilor şi a picioarelor
– reduce şi elimină focul intern (Bing Qi), „fierbinţeala”.
– Vindecă afecţiunile sistemului respirator.
Detalii legate de practică
– se execută de 7 ori

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

7. Întinde aripile şi scoate ghiarele

Descrierea poziţiei, Respiraţia
– din poziţia anterioară pe inspir (SHI QI), trunchiul se răsuceşte încet spre stânga braţele coboară dar nu complet, braţul drept se ridică printr-o mişcare în arc de cerc, cotul se flectează şi palma se aşează pe Yu Zhen; braţul stâng coboară în continuare şi se duce înapoia corpului, cotul se îndoaie iar pumnul se aşează pe Ming Men cu faţa dorsală lipită de corp, în acest moment atenţia este în Ming Men.
– pe expir (HU QI) corpul îşi încheie răsucirea spre stânga, în acest moment At este în Yu Zhen şi Lao Gong (cele două puncte se suprapun),
– pe inspir (SHI QI) corpul începe revenirea din răsucire, At este în Ming Men
– pe expir (HU QI) se continuă răsucirea corpului spre dreapta pâna la maxim, At este în Yu Zhen
– pe inspir (SHI QI) corpul revine, At este în Ming Men
– pe expir (HU QI) corpul se răsuceşte spre stânga, At este în Yu Zhen
– pe inspir (SHI QI) corpul revine în timp ce se va începe schimbarea poziţiei mâinilor – At este în Ming Men
– pe expir (HU QI) corpul se răsuceşte spre dreapta, repetând exerciţiul descris anterior, se face o rotaţie completă, la întoarcere se schimbă poziţia braţelor

Detalii legate de poziţie
– trunchiul şi capul se mişcă ca un bloc comun, răsucirea corpului se face din articulaţiile: gleznelor, genunchilor, şoldurilor,şi coloanei vertebrale.
– se execută de 7 sau 9 ori,
– o execuţie completă este considerată până la schimbarea poziţiei mâinilor (răsucirea realizată pe dreapta şi pe stânga).
Efecte
– Reglează funcţionarea muşchilor (creşte forţa musculară).
-Limpezeşte mintea, îmbunătăţeşte activitatea creierului (memoria).
– Adună spiritul.

8. Trage sabia cavalerului

Descrierea poziţiei, Respiraţia
– vârful piciorului drept se duce în lateral la 45°, piciorul stâng păşeşte lateral la o lăţime mai mare de lăţimea umerilor având orientarea labei piciorului similară (45° în lateral)
– pe inspir (SHI QI) braţele se ridică prin lateral
– expir (HU QI) palmele se răsucesc cu faţa în jos, şi braţele coboară pe direcţia oblic înainte, până ajung oblic jos, degetul mare este orientat către genunchi, braţele foarte uşor rotunjite. La aşezarea în poziţie, braţele coboară cu AM că adunăm energia esenţială
– se menţine poziţia având AM: mă simt ca un munte (am o mare stabilitate), nimeni nu mă poate clinti, atenţia este în Xia Dantien.
– se revine în poziţia iniţială prin coborârea braţelor.
Detalii legate de poziţie
– degetele picioarelor agaţă uşor solul
– trunchiul este drept
Efecte:
– Măreşte forţa părţii inferioare a corpului.
– Întăreşte rinichii şi organele interne din abdomenul inferior.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

9. Dragonul verde tatonează cu ghiarele sale.

Descrierea poziţiei, Respiraţia
– piciorul stâng se depărtează la o lăţime mai mare decât lăţimea umerilor
– pe inspir (SHI QI) se ridică braţele întinse înainte, palmele în sus
– expir (HU QI) – palmele se pliază în pumn, braţele se flectează, retrăgând pumnii la nivelul şoldurilor,
– inspir (SHI QI) – trunchiul se răsuceşte spre stânga, în timp ce pumnul drept se ridică, până la nivelul pieptului, palma se orientează înainte desfăcând pumnul, mâna este în extensie şi formează „laba dragonului”,
– expir (HU QI)– se extinde braţul înainte împingând (cu podul palmei)laba dragonului cât mai departe
– apnee câteva secunde
– inspir (SHI QI) – se extinde palma, se flectează cotul şi se aduce palma prin înapoia capului cu cantul palmei orientat spre Yu Zhen până la umărul drept (palma în jos, priveşte spre umăr)
– pe expir (HU QI) – se coboară mâna până la nivelul şoldului cu palma strânsă în pumn.

Detalii legate de practică
„Palma dragonului” este cu degetele uşor răsfirate, primele falange sunt flectate, în momentul îndoirii primei falange apare o senzaţie specială în palmă.
Efecte
– Creşte mobilitatea trunchiului, a coloanei vertebrale, a umărului, deschide pieptul.
– Are efect asupra stomacului, splinei, ficatului, vezicii urinare.
– Creşte puterea palmei.
– Creşte energia internă.

10. Tigrul înfometat se aruncă asupra pradei.

Descrierea poziţiei, Respiraţia
– inspir (SHI QI) – trunchiul se răsuceşte uşor spre dreapta, ambele braţe se ridică oblic sus, ca si când ar apuca o minge de energie din cer, privirea urmăreşte palmele, odată cu semiflectarea ambilor genunchi, şi odată cu păşirea în lateral cu piciorului stâng, apoi mâinile coboară până în dreptul Xia Dantien în timp ce se trece treptat greutatea pe piciorul stâng, trecând prin poziţia Ma Bu, trunchiul se răsuceşte spre stânga, ajungându-se în fandare înainte pe piciorul stâng
– pe expir (HU QI) se întind braţele înainte, prin împingerea „palmelor de tigru” – AM: simţi palmele
– se menţine poziţia timp de 3 respiraţii complete
Detalii legate de practică
„Palma de tigru” – degetele se depărtează la maximum şi sunt uşor flectate iar palma este rotunjită (concavă)
Efecte
– Întăreşte oasele.
– Măreşte energia internă.
– Curăţă măduva oaselor şi a coloanei vertebrale.
– Întăreşte energia primordială (YUEN QI).

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

11. Îndoaie-ţi capul şi bate toba

Descrierea poziţiei, Respiraţia
– picioarele se depărtează la o lăţime de umeri
– inspir (SHI QI) – braţele se ridică prin lateral sus şi coatele se îndoaie treptat, palmele privesc înainte, degetele orientate unele spe altele
– expir (HU QI) – se împletesc degetele deasupra capului şi palmele se aşează înapoia capului,în dreptul lui Yu Zhen.
– inspir (SHI QI) – se menţine poziţia câteva momente (se numără până la trei), şi apoi se începe aplecarea înainte
– expirul (HU QI) începe când se ajunge cu trunchiul mai jos de 90°, continuându-se îndoirea până jos, în final capul fiind în prelungirea coloanei(fără a fi cu bărbia în piept) este uşor apăsat cu mâinile
– se face apnee câteva secunde
– inspir (SHI QI) – trunchiul se ridică (capul este în continuarea coloanei)
– expir (HU QI) – aproape de poziţia verticală
– la încheiere, braţele se extind oblic sus şi coboară prin lateral cu mâinile în extensie
Activitatea mentală
– la aplecare atenţia este în Bai Hui, la ridicare în Yu Zhen

Efecte
– Ameliorează şi vindecă durerile de coloană, spate.
– Creşte mobilitatea coloanei vertebrale şi pe cea generală.
– Îmbunătăţşte circulaţia sanguină cerebrală; limpezeşte creierul; vindecă durerile de cap şi ameţelile.
– coloana vertebrală are legătură cu rinichii, deci este bună şi pentru rinichi

12. Apucă laba piciorului şi du Bai Hui la sol

Descrierea poziţiei, Respiraţia
– se porneşte direct din exerciţiul anterior
– inspir (SHI QI) – se ridică braţele lateral aproape până la orizontală
– expir (HU QI) – când se ajunge la orizontală palmele se răsucesc în sus şi se continuă mişcarea de ridicare a braţelor
– inspir (SHI QI) – se continuă ridicarea braţelor, se flectează treptat coatele, degetele se orientează unele către altele (se formează ca o coroană atunci când braţele sunt sus), apoi se coboară prin înainte, ochii urmăresc palmele
– expirul începe (HU QI) când mâinile ajung mai jos de mijloc şi trunchiul începe să se îndoaie; se continuă până cînd trunchiul se îndoaie complet şi palmele se aşează pe sol – la coborâre atenţia este în Bai Hui iar la final Bai Hui se orientează către sol
– apnee câteva secunde
– inspir (SHI QI) – se ridică mai întâi capul la maxim, astfel încât ochii să privească orizontul, după care se ridică braţele prin lateral şi în final trunchiul se ridică şi el; poziţia finală este stând cu braţele lateral, după care se reîncepe exerciţiul.
– în final, în momentul întinderii braţelor sus în coroană, mâinile se întâlnesc, încrucişându-se policele, coboară apoi şi se aşează pe XIA DANTIEN cu LAO GONG suprapuse şi se cultivă câteva momente.

Efecte
– Întăreşte oasele, creşte elasticitatea tendoanelor.
– Întăreşte rinichii şi coloana vertebrală în întregime şi cea lombară în special.
– armonizeaza Qi-ul intern.
Se recomandă practicarea Yi Jin Jing de două ori pe zi ½ oră.
Este eficient în prevenţie începând de la vârsta de 40-50 ani.
PRACTICĂ MINUNATĂ!

Învaţă Să Îţi Accesezi Intuiţia

LEGILE DIVINE –  Totul curge în viaţă supunându-se legilor

LEGILE DIVINE -  Totul curge în viaţă supunându-se legilor

   Totul curge în viaţă supunându-se legilor sau principiilor universale. Nu trebuie neapărat să cunoaştem sau să înţelegem legile pentru a le respecta, dar dacă nu le cunoaştem, nu vom înţelege niciodată complet cum am realizat ceea ce am dorit sau de ce am gresit. Ne e mai uşor să reusim când înţelegem aceste legi şi modul în care le aplicăm pentru a crea conştient.

Legile universului formează un argument solid pe care să ne construim viaţa. Sinergia cu care acţionează aceste legi poate aduce rezultate extraordinare. Sarcina noastră este să înţelegem şi sa aplicam aceste legi, să le folosim pentru a manifesta viaţa pe care ne-o dorim şi care se află în armonie cu misiunea sufletului. Odată ajunşi în acest punct, orice devine posibil. Din moment ce totul este legat în univers prin vibraţii de energie, când misiunea sufletului nostru va începe să-şi manifeste propria vibraţie, va aduce toate elementele de care avem nevoie exact la momentul potrivit, în locul potrivit şi cu oamenii potriviţi.

Se creează o sinergie între toate componentele şi, ca prin minune, totul începe să capete un sens magic şi totul se îmbină perfect! Înţelegerea unor concepte la nivelul constiintei constituie primul pas către integrarea lor conştientă în viaţă. Dar pentru a stăpâni utilizarea acestor legi în procesul conştient de creare a vieţii, trebuie să ne dăm seama cum ne influenţează ele viaţa acum.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

LEGEA UNIMII

Legea Unimii afirmă că tot ceea ce vine din Dumnezeu este de la Dumnezeu. Orice îşi are originea în întreg, aparţine întregului. La fel cum Dumnezeu nu poate fi divizat, nici o expresie a lui Dumnezeu nu poate fi divizată. Fiecare este întreg şi complet. Nici o expresie a lui Dumnezeu nu are vreo lipsă şi toate expresiile lui Dumnezeu sunt Bune. Aceasta este legea care a făcut posibilă crearea lui Adam, primul om.

Aceasta este semnificaţia cuvintelor din Geneză, când se spune că omul a fost făcut “după asemănarea Sa”. Dumnezeu, Esenţa Creatoare a Tot Ceea Ce Este, nu poate fi descris pe deplin.Dar, deşi nu-L putem descrie complet prin folosirea cuvintelor şi conceptelor, noi Îl putem experimenta pe Dumnezeu. Această trăire este, în mod esenţial, MISTICA. Este trăirea pe care au avut-o profeţii. Ei au experimentat starea de a fi Una cu Dumnezeu.

Ei au venit la Dumnezeu cu evlavie si respect, dar nu cu frică. La urma urmei, nu se apropiau de “un altul”, ci de sursa – de creatorul lor. La fel ne apropiem şi noi de Dumnezeu, cum vine un fiu sau o fiică la Tatăl sau la Mama sa. Ne apropiem cu mintea şi inima deschise, căutând sfat, înţelepciune, călăuzire, înţelegere şi sprijin. Iisus ne-a spus că Împărăţia Cerurilor sălăşluieşte în interiorul nostru. Cu toate acestea, mulţi dintre noi am căutat în zadar să-l găsim pe Dumnezeu în afara noastră. Învăţăm să venim la Dumnezeu cu mâinile goale, să venim la altar cu smerenie şi respect. Învăţăm să vorbim direct cu El, din inima noastră – şi să-I cerem îndrumare sau ajutor. Aceasta este adevărata rugăciune. Ea vine din străfundul inimii şi este sinceră.

Atunci când venim la Dumnezeu, intrăm în templul interior. Ne deschidem posibilităţii de a primi iubirea, grija şi îndrumarea lui Dumnezeu. Ne deschidem către posibilitatea ca,indiferent cât de mult ne-am luptat sau am suferit în această viaţă, să ne conectăm la iubire şi adevăr şi să readucem viaţa, din nou, la o stare de armonie şi aliniere cu legile spirituale.

Legea Unimii spune că esenţa noastră trăieşte în Dumnezeu. Este “calea, adevărul şi viaţa” la care trebuie să ne aliniem şi pe care trebuie să le urmăm. Nimeni altcineva nu ne poate da răspunsurile şi nu ne poate purta către acest adevăr. Trebuie să venim la el benevol. Trebuie să ne cerem legătura cu esenţa creatoare din interior. Locul în care cerem acest lucru este adevăratul templu. Nu este vorba despre un loc exterior. Nu e un loc din lume. Este un loc din inima si mintea noastra.

Este un loc sfânt, deoarece acolo Îl întâlnim pe Dumnezeu. Nici un alt loc din lume nu este atât de sfânt precum acesta, fiindcă numai în acest loc putem găsi adăpost. Atunci când Îl găsim pe Dumnezeu în interiorul inimii şi al minţii noastre, nu ne putem da puterea altora şi nici nu vom căuta să devenim o autoritate pentru altcineva. Vom respinge autoritatea exterioară şi vom descoperi autoritatea din interior.Dat fiindcă Dumnezeu este întreg şi complet, iar noi suntem din Dumnezeu şi de la Dumnezeu, şi noi suntem întregi şi compleţi. Esenţa lui Dumnezeu se află în mine şi în tine, căci suntem puieţi al aceluiaşi copac.

Scânteia Divină trăieşte în inima noastră. Putem uita că este acolo. Ne putem pierde în spectacolul dramatic al lumii şi în viaţa noastră agitată. Însă scânteia rămâne în miezul fiinţei noastre şi o putem găsi şi îngriji.Într-adevăr, aceasta este ceea ce practica spirituală aduce după sine. Este comuniunea cu Dumnezeu, în tăcerea inimilor noastre. Practica spirituală are grijă de Scânteia Divină lăuntrică şi o ajută să se dezvolte într-o flacără constantă, care îşi revarsă lumina asupra tuturor locurilor întunecate ale sufletului.

Aceasta scoate la lumină greşelile şi arde neadevărul. Ne centrează şi ne ţine conectaţi la Sursa noastră, astfel încât să putem servi în lume cu compasiune pentru alţii şi pentru noi înşine. În felul acesta, dăm naştere propriei divinităţi în timp ce ne aflăm încă în formă umană.

Conştiinţa unităţii este starea de conştiinţă în care intrăm atunci când simţim prezenţa lui Dumnezeu în interiorul inimilor şi minţilor noastre. În această stare de conştiinţă, Siritul lui Dumnezeu locuieşte înăuntrul nostru. Putem experimenta această stare ca o căldură sau energie în centrul inimii – şi ca pace şi linişte în interiorul minţii. Trăim în profunzimea deplină a momentului prezent, fără dorinţa de a ne gandi la trecut sau la viitor. În acest moment, ştim că suntem perfecţi exact aşa cum suntem şi la fel sunt şi ceilalţi. Nu vedem probleme. Nu există nimic care ar trebui schimbat sau reparat. Nu există lipsă sau neajunsuri. Totul este perfect, aşa cum este.

Cum este timpul petrecut în comuniune cu Dumnezeu? Este o experienţă de extaz, întrucât simţim recunoştinţa pentru tot ceea ce înseamnă viaţă şi binecuvântăm şi iubim totul. Atunci când trăim în conştiinţa unităţii, nu ne simţim separaţi de Dumnezeu sau de fraţii şi surorile noastre. Aceasta este semnificaţia “raiului” pe Pământ, întrucât Dumnezeu este prezent în inimile şi gândurile noastre.

Nerespectarea acestei legi atrage după sine starea de separare si de a nu merita ceea ce-ţi doreşti. Mulţi oameni se simt singuri, izolaţi, abandonaţi de Dumnezeu de a cărui existenţă nici nu sunt siguri. De asemeni, sunt mulţi oameni care se luptă cu ideea că poate nu merită să aibă tot ce-şi doresc. Dacă suntem manifestarea umană a unui aspect dumnezeiesc, nu merită oare orice părticică din Dumnezeu să primească tot ceea ce e mai bun? Nu vorbim aici despre pretenţia la titluri sociale sau la un stil de viaţă extravagant, cu cheltuieli frivole, pur şi simplu fiindcă “ni se cuvine”, ci despre a ne îngădui să merităm superlativul absolut al unei vieţi echilibrate, împlinite, conştiente şi bogate, pentru că suntem aici ca să-l slujim pe Dumnezeul din noi.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

În contextul universal al vieţii mai există un mod de a aborda chestiunea meritului. Toţi venim pe lume cu trei sarcini principale:

1 – să ştim cine suntem, dintr-o perspectivă spirituală, înseamnă să ne explorăm fiecare aspect al fiinţei, nelăsând nici o piatră neîntoarsă. Prin această explorare, ajungem nu numai să ne cunoaştem Sinele, ci începem să-L cunoaştem şi să-L înţelegem mai bine pe Dumnezeu, din moment ce noi suntem în Dumnezeu şi El e în noi.

2 – să ne trăim misiunea spirituală înseamnă să ne menţinem fiecare aspect al vieţii în armonie şi în concordanţă cu acea misiune. Atunci, fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare faptă vor fi o reprezentare a esenţei noastre divine şi un dar pentru lume. Trăindu-ne misiunea sufletului ne lăsăm însemnul unic asupra lumii şi creem în mod conştient o moştenire pentru generaţiile viitoare.

3 – învăţarea lecţiilor înseamnă să acceptăm şansa de a învăţa şi de a ne dezvolta cu fiecare experienţă. Fiecare interacţiune cu lumea din jurul nostru ne oferă un dar. Avem îndatorirea să cunoaştem darul sau lecţia, s-o primim şi s-o integrăm în conştiinţa noastră, pentru a ne extinde în continuare sentimentul de Sine.

Când ne concentrăm viaţa asupra acestor trei sarcini, nu se mai pune problema că merităm să ni se împlinească visurile, ci, mai degrabă, că avem responsabilitatea să le concretizăm. Pentru a ne realinia la conştiinţa unităţii putem apela la ajutorul îngerului păzitor, al Arhanghelului Mihail, al Arhanghelului Metatron, al îngerilor credinţei, fiinţei, ai iubirii, ai recunoştinţei sau a oricăror îngeri pe care sufletul este inspirat sa-i cheme. Pentru că toate fiinţele umane iniţial au fost parte integrantă a conştiinţei divine, acum se realizează procesul invers de reintegrare. Şi de cele mai multe ori reintegrarea se realizează prin acelaşi aspect prin care fiinţa la un moment dat s-a îndepărtat. De aceea, este bine să ne lăsăm inspiraţi de îngerul păzitor, care cunoaşte cel mai bine povestea sufletului nostru încă de când a fost creat.

LEGEA EGALITATII

Această lege afirmă că fiecare fiinţă umană este egală şi că nu putem iubi un om, în detrimentul altuia. Bărbaţii şi femeile sunt egali, rasele neagră, albă, galbenă şi roşie sunt egale. Hinduşii, creştinii, musulmanii, evreii şi budiştii sunt egali. Heterosexualii şi homosexualii sunt egali, cei bolnavi şi cei sănătoşi, cei cu handicapuri şi cei fără, sunt egali. Pentru că toţi suntem aspecte ale lui Dumnezeu, nici unul dintre noi nu este, în esenţa lui spirituală, mai bun sau mai rău decât celălalt. Pornim toţi pe picior de egalitate, ca aspecte ale divinului. La nivelul sufletului, nimeni nu poate avea putere asupra ta, nici tu nu poţi avea putere asupra altcuiva. Sufletul nu stie de titluri, de poziţie socială sau de statut economic. Sufletul ştie doar că întâlneşte un alt suflet şi cinsteşte călătoria făcută împreună.

Iisus a mers chiar mai departe, spunând că trebuie să învăţăm să-i iubim pe toţi, până şi pe cei mai sadici criminali. El a spus: „Aşa cum aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, aşa Mi-aţi făcut Mie”. Iar aceasta nu este o învăţătură simplă. Legea Egalităţii creează o punte între oameni – punte ce deschide canalul spre iubirea divină. Iubindu-se şi acceptându-se unii pe alţii, oamenii îşi pot redeştepta conştiinţa legată de iubirea lui Dumnezeu. Nimeni nu este mai spiritualizat decât altul. Din punct de vedere spiritual, noi suntem cu toţii egali. Cu toţii merităm iubire şi toţi trebuie să învăţăm să o dăruim şi să o primim fără condiţii. În lumea spiritului, nu există ierarhie.

O persoană care trăieşte conform Legii Egalităţii simte, în mod constant, că e nevoie să-şi extindă limitele şi să păşească dincolo de propria zonă de confort. Simte că e necesar să renunţe la prejudecăţi şi să-şi însuşească o perspectivă mai largă şi mai altruistă în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi. I se cere să „intre în pielea” duşmanului său şi să înţeleagă perspectiva aceluia cu care nu este de acord. Cel care îşi propune să respecte drepturile omului – care sunt dovada, pe planeta Pământ, a principiului spiritual al egalităţii – nu poate avea o minte îngustă şi o inimă închisă.

Calea spirituală a acelora care îşi iau un angajament faţă de egalitatea dintre oameni le prezintă ocazii mereu provocatoare de a renunţa la ideile false şi limitate de a adopta un adevăr mai profund şi mai cuprinzător. O astfel de persoană îşi ia angajamentul de a-i iubi nu doar pe aceia care îi aprobă setul de valori şi credinţe, ca şi pe cei care nu o fac.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Aceasta este regula de aur pentru toate interacţiunile umane. Învăţăturile separării spun că unii au dreptate şi alţii greşesc – iar cei care au dreptate trebuie să-i învingă sau să-i doboare pe aceia care nu au dreptate. Învăţăturile egalităţii afirmă că nici una dintre părţi nu deţine adevărul întreg. Prin urmare, fiecare parte trebuie ascultată cu respect.Calea spre pace, conform învăţăturilor egalităţii, este de a onora viziunea şi credinţele unei persoane care se află de partea opusă – chiar şi dacă nu suntem de acord cu ele.

Practica acceptării afirmă că nu e nevoie ca o persoană să fie de acord cu alta pentru a o accepta, ci doar să asculte ce are de zis, să-i respecte părerea, chiar şi dacă o face să nu se simtă în largul ei. Prin practica acceptării noi creăm egalitatea, pornind tot timpul de la atitudinea că ideea celuilalt este la fel de importantă şi demnă de a fi ascultată, ca şi a noastră. Aceasta reprezintă un progres revoluţionar în interacţiunea umană. Este o deplasare din perspectiva deosebirii – care alimentează conflictul şi neînţelegerile, spre cea a egalităţii – care susţine pacea şi toleranţa. Dacă vrem să avem pace în suflet şi pace în lume, trebuie să renunţăm la următoarele nevoi: nevoia de a avea dreptate (a considera că alţii greşesc) şi nevoia de a fi de acord.

Emiterea de judecăţi atrage după sine nerespectarea acestei legi divine.

Cu toţii avem în viaţă oameni pe care îi excludem din legea egalităţii. Suntem dispuşi să acceptăm egalitatea oricăror altor oameni şi grupuri, dar nu şi a „acestuia” – indiferent cine este acesta pentru noi. Mai mult, în fiecare zi, fiecare dintre noi emite sute de judecăţi în legătură cu alţi oameni. Încercăm să justificăm aceste judecăţi în mintea noastră.

Considerăm că sunt obiectivi, atunci când nu suntem. Îi privim pe ceilalţi, nu aşa cum îi vede Dumnezeu – cu înţelegere şi compasiune – ci aşa cum îi percepem noi la un moment dat. Nu avem perspectiva spirituală care să cuprindă întreaga imagine – şi anume, reţeaua de interconexiuni ce o influenţează pe persoana pe care o judecăm. Această perspectivă vine doar dintr-o conştiinţă eliberată de judecată.

Unul din primele lucruri pe care e necesar să le conştientizăm pe cărarea spirituală este că judecăţile noastre nu sunt corecte, nici justificabile. Ceea ce percepem nu este, în mod necesar, adevărat. Ori de câte ori vedem o persoană într-o lumină negativă, o atacăm pe ea şi, în cele din urmă, ne atacăm pe noi înşine. A considera că cineva este rău, nu numai că este supărător pentru acea persoană; este supărător şi pentru noi înşine.

Fiecare inegalitate pe care o percepem este, pur şi simplu, o eroare de percepţie. Dacă dorim să trăim o viaţă de adevăr, trebuie să ne rectificăm percepţiile de inegalitate, înainte de a le lăsa să ne influenţeze şi să provocăm astfel suferinţă pentru noi înşine şi pentru alţii.

Conştiinţa noastră este rezultatul gândurilor pe care le avem şi, dacă emitem multe gânduri negative sau neadevărate, vom fi temători şi necăjiţi tot timpul. Cu toate acestea, nu este nevoie să încercăm să ne formăm să fim pozitivi, atunci când avem gânduri negative. Acest lucru nu face altceva decât să întărească negativitatea, făcând-o să fie ceva rău sau greşit.

Trebuie doar să devenim conştienţi de gândirea noastră negativă şi să ne amintim că nici una dintre judecăţile noastre nu este corectă sau justificabilă. Trebuie doar să înţelegem judecata, fără să ne pedepsim sau să ne umilim pe noi înşine şi, pur şi simplu, să spunem: „Sunt conştient de faptul că judec”, sau „Pot vedea că mi-am închis inima şi că, atunci când ma aflu în această stare, nu privesc lucrurile corect sau drept”.

Conştientizarea este, prin ea însăşi, o rectificare. Nu trebuie să schimbăm nimic. Nu trebuie să negăm judecata sau să o îndepărtăm. Nu trebuie să o considerăm ca fiind ceva rău sau care necesită modificări. Trebuie doar să fim conştienţi de existenţa ei şi să o tratăm cu blândeţe. Dacă ne tratăm judecăţile cu blândeţe, ne vom da seama că multe dintre ele se nasc din frică. Apoi, ne putem privi frica în faţă şi o putem aborda cu compasiune. Dacă procedăm astfel, într-un final, frica se diminuează. Frica se dizolvă întotdeauna în prezenţa iubirii. Iar judecata nu poate rămâne prezentă , atunci când ne-am luat angajamentul de a practica egalitatea.

Dacă avem nevoie de ajutor, mai ales în procesul de conştientizare a emiterii judecăţilor, dar şi în cel de raportare concretă la cei din jur, îngerul păzitor, îngerii iubirii, ai iertării,îngerii cunoaşterii, ai discernământului, Arhanghelul Mihail, îngerii compasiunii, îngerii împăcării, ai păcii sau ai fraternităţii ne sunt alături şi aşteaptă chemarea noastră. Să nu ezităm să o facem, întrucât procesul de eliminare a judecătilor este anevoios şi necesită o înţelegere profundă a lucrurilor şi multă atenţie, cu atât mai mult cu cât avem în jur persoane care judecă. Iar pacea sufletului nu poate fi obţinută decât integrând această lege divină în viaţa noastra.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

LEGEA REFLECTARII

Legea reflectării afirmă că ceea ce e deasupra, la fel şi dedesubt, ceea ce e înăuntru, la fel şi în afară. Fiecare din noi are întreg universul în interiorul său – fiecare om este o reprezentare a universului la nivel microcosmic. Iar Universul, la rândul său, ne reprezintă pe fiecare la nivel macrocosmic. Legea reflectării ne spune că totul există la fiecare nivel de realitate.

Prin urmare, persoana care-ţi doreşti să devii există deja în tine. Transformarea personală înseamnă înţelegerea profundă a firii noastre divine – trebuie să învăţăm să ne mişcăm permanent între sfera fizică şi cea spirituală, între perspectiva eului şi cea a sufletului şi, în cele din urmă, să vedem toate perspectivele în acelaşi timp.

Există o armonie, un raport, o corespondenţă între diferitele planuri de manifestare a vieţii şi a fiinţei. Tot ceea ce conţine universul emană din acelaşi izvor; aceleaşi legi, aceleaşi principii, aceleaşi caracteristici se aplică la fiecare unitate sau la orice combinaţie de unităţi, de activităţi şi fiecare dintre ele manifestă propriile sale fenomene pe propriul său plan. Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea sa. Cu alte cuvinte, omul este o reflectare a divinităţii. “Precum în cer aşa şi pe Pământ” ne spune Iisus în rugăciunea “Tatăl nostru”.

Ceea ce nu se potriveşte cu această reflectare face parte din experienţa umană. Din perspectiva experienţei umane, această lege ne spune că fiecare persoană pe care o întâlnim ne reflectă înapoi ceva legat de noi înşine. Viaţa din planul orizontal (lumea exterioară) este o oglindă a ceea ce se întâmplă în conştiinţă (lumea interioară). Mulţi dintre noi încercăm să găsim soluţii pentru problemele din relaţii privind mai întâi tiparele comportamentale interpersonale şi încercând să le schimbăm. Acest lucru nu e valabil decât uneori, întrucât ignoră cauzele care au declanşat respectivele probleme, ca şi structura persoanelor implicate.

Problemele de natură exterioară reflectă problemele de natură interioară. Dacă ne urâm pe noi înşine şi dacă ne e ruşine de vreun aspect din viaţa noastră, nu vom putea să acţionăm cu consecvenţă într-un mod iubitor faţă de altcineva. Este vorba de relaţia conflictuală pe care o avem cu noi înşine. Există blocaje sau obstacole în conştiinţa noastră. Nu vrem să ne vedem prejudecăţile, să ne uităm la suferinţa sau mânia noastră. Nu vrem să înţelegem de ce îi minţim pe alţii sau nu ne ţinem promisiunile.

Nu vrem să ne analizăm frica şi nesiguranţa sau să verificăm de ce suntem ambivalenţi ori tensionaţi. Considerăm că relaţiile ar trebui să fie distractive şi ar trebui să ne distragă atenţia de la problemele pe care le avem şi că nu ar trebui să ne facă să muncim. E necesar să ne găsim curajul de a privi aceste impedimente şi a le remedia. Greşeala face parte din experienţa umană – ne arată că suntem oameni. Ea are rostul de a ne oferi ocazia să învăţăm şi să evoluăm. Cu cât profităm mai curând de această ocazie, cu atât vom învăţa şi vom evolua mai repede, altfel vom repeta greşelile până când vom fi dispuşi să învăţăm din ele.

Nu se pune problema de a încălca această lege, pentru ca universul nostru interior se reflectă încontinuu în universul exterior, indiferent de starea de spirit sau de gradul de evoluţie pe care îl avem. Ci mai degrabă să urmărim să ne recunoaştem ca fiind reflectarea divinităţii şi să împlinim scopul pentru care am fost creaţi. Dar cum ajungem să facem acest lucru? Pentru că suntem implicaţi prea mult în sentimente de vină, ruşine şi în proiecţie reciprocă, astfel încât nu mai putem vedea ce anume ne aparţine nouă şi ce aparţine celorlalţi. De fapt, este foarte simplu, dar trebuie să ne reamintim acest lucru, întrucât tendinţa de a proiecta este foarte puternică.

Dacă suntem furioşi sau trişti, cine este responsabil pentru furia şi tristeţea noastră? Dacă învinuim, criticăm sau încercăm să reparăm ceva, cine este responsabil pentru cuvintele noastre? Dacă ne plângem de milă, pretinzând că suntem victime sau ne rănim intenţionat, cine este responsabil pentru comportamentul nostru? Ceilalţi oameni s-ar putea să ne declanşeze aceste stări, dar noi suntem responsabili pentru tot ceea ce gândim, simţim, spunem sau facem.

Deseori ştim că suntem responsabili, dar nu îndrăznim să ne asumăm răspunderea. Asumarea se exersează şi este un semn al maturităţii emoţionale şi spirituale. Altfel, vom continua să ne proiectăm lucrurile personale asupra altor oameni. Există foarte multe modalităţi de a proiecta şi cu toţii suntem extrem de inventivi atunci când se pune problema de a crea noi metode. Înţelegerea felului în care ne proiectăm ne poate ajuta mult, dacă avem curajul de a privi acest proces. Însă toate formele de proiecţie pot fi reduse la un simplu mesaj: „Nu e vorba despre mine, ci despre tine”. Acesta este substratul. Refuzăm să ne uităm la ceea ce ne aparţine şi încercăm să transmitem totul celuilalt. Proiecţia este un mecanism al negării (nu eu sunt cauza) şi al exteriorizării sau asumării false a răspunderii (tu eşti cauza).

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Cu toţii avem tendinţa de a refuza să recunoaştem şi sa ne asumăm răspunderea că am făcut o greşeală. Pentru că ne e teamă şi refuzăm să ne simţim vinovaţi sau ruşinaţi, prin urmare, evităm să ne asumăm responsabilitatea. Dar, procedând astfel, nu mai avem ocazia de a ne îndrepta greşelile. Acest tipar este un cerc vicios. Evitând recunoaşterea şi asumarea, dăm vina pe ceilalţi – iar aceştia ne răspund, învinuindu-ne la rândul lor. Ciclul de atac şi contra-atac continuă la infinit, până când cineva îşi face curaj şi ia atitudine. Cealaltă persoană se va simţi eliberată şi odată ce înţelege că nu vrei să o învinuieşti sau să o umileşti, nu se va mai simţi ameninţată, chiar mai mult va avea respect pentru curajul dovedit.

Iisus ne-a vorbit despre spovedanie. Aceasta presupune sa-ti recunoşti vina, să-ţi asumi greşeala şi să-ţi ceri iertare. Un asemenea gest este foarte puternic; este ceva care te transformă profund. Cheia integrării corecte a acestei legi în viaţa noastră este recunoaşterea. Recunoaşterea propriilor gânduri, sentimente, cuvinte şi acţiuni, asumarea lor şi recunoaşterea reflectării divinităţii în noi înşine. Sunt procese care se produc simultan. Recunoaşterea şi asumarea a ceea ce ne aparţine atrage după sine răspunsul din noi înşine a acelui aspect divin recunoscut.

Cu cât facem mai des acest lucru, cu atât accelerăm procesul cunoaşterii de sine şi al recunoşterii scânteii divine din noi. Cunoaşterea de sine nu e un lucru uşor. Dumnezeu ne-a dăruit întreaga libertate pentru a reuşi acest lucru şi o lume în care să ne oglindim. Ne-a mai dăruit o mulţime de îngeri care să ne asiste în acest proces. Să nu ezităm să cerem ajutorul îngerului păzitor, Arhanghelului Metatron, îngerilor cunoaşterii, ai discernământului, ai fiinţei, îngerilor maturităţii sau ai iertării.

LEGEA VIBRATIEI

Legea vibraţiei susţine că tot ce există în univers se află într-o stare continuă de vibraţie. Universul cu tot ceea ce cuprinde el este alcătuit din energie. Totul este energie în mişcare. Scaunul pe care stăm este energie în mişcare, la fel casa în care locuim, pământul pe care călcăm, mâncarea pe care o mâncăm, cerul pe care-l vedem, aerul pe care-l respirăm, trupul – totul este energie în mişcare la nivel fundamental. Materia solidă este energie care vibrează în ritm foarte lent şi cu frecvenţă joasă, în vreme ce aerul are o vibraţie foarte rapidă şi cu frecvenţă înaltă. Vibraţia Spiritului este atât de intensă şi atât rapida, încât practic el este în repaos, la fel ca o roata care se învârte cu o aşa de mare rapiditate încât pare că stă pe loc. Gândurile reprezintă tot energie în mişcare. La fel şi acţiunile, iar obiceiurile sunt tipare repetitive a energiei aflate în mişcare.

Noi nu putem nici să creăm, nici să distrugem energia – nu putem decât s-o transformăm în ceva nou. Asta înseamnă că toată energia care a existat şi va exista vreodată există şi acum într-o formă sau alta. Trupul nostru s-a format prin fuziunea unui ovul cu un spermatozoid, ei înşişi rezultatul procreerii şi al evoluţiei de când a apărut viaţa pe Pământ. Obiceiurile noastre s-au format ca efect al tiparelor noastre de gândire şi al socializării, influenţate de mentalităţi care s-au schimbat şi s-au transformat milenii de-a rândul. Prin urmare, dacă vrem să schimbăm un obicei, nu-l putem distruge. Putem doar să-l transformăm într-unul nou. Dacă vrem să ne schimbăm modul de a gândi, nu putem distruge vechea gândire – putem doar s-o transformăm într-una nouă.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Una dintre cele mai înalte şi mai puternice forme de energie o reprezintă gândul. Gândul este energie electrică vibrând la o frecvenţă foarte înaltă. Fiecare gând produce o vibraţie, care călătoreşte prin univers şi începe să prindă formă. Acel gând s-a născut dintr-o altă formă de energie şi va exista, sub o formă sau alta, pentru totdeauna. Acest fapt înseamnă că avem o uriaşă responsabilitate în privinţa supravegherii şi disciplinării gândurilor noastre. Gândurile formează câmpuri de energie care călătoresc din mintea noastră către lumea exterioară. Un gând trecător va primi puţină energie, dar dacă acel gând începe să se dezvolte şi noi îi acordăm atenţie, devine tot mai puternic. Cu cât i se dă mai multă atenţie, cu atât are mai multă influenţă asupra lumii noastre şi a relaţiei noastre cu ea.

LEGEA ATRACTIEI

Legea atracţiei este una dintre cele două legi care derivă din legea vibraţiei si care ne spune că asemănarea duce la apropiere – că vom atrage energii similare cu a noastră şi cu cea a subiectului asupra căruia ne concentrăm gândurile. Vibraţiile cu frecvenţe similare se atrag, cele cu frecvenţe diferite se resping. De aceea atragem lucrurile asupra cărora ne concentrăm, la care ne gândim sau cărora le dăm energie. Lucrul la care ne gândim îl facem adesea să se manifeste. Când gândim pozitiv, atragem spre noi oameni şi situaţii pozitive. Când gândim negativ, atragem oameni şi împrejurări negative. Ce se aseamănă se adună, atragem spre noi ceea ce noi înşine proiectăm în afară. Ceea ce căutăm este exact ceea ce vom găsi. Ne definim aşteptarea în minte, iar mintea noastră va reacţiona în consecinţă. Energia pleacă în univers sub forma unui gând sau a unei comenzi, astfel că vom atrage obiectul la care ne-am gândit.

Există un câmp de vibraţie energetică numit aură, care înconjoară toate obiectele şi fiinţele umane. Vibraţia trupului crează aura, iar gândurile şi modul în care procesăm experienţele vieţii o guvernează. Câmpul energetic vibrează cu o frecvenţă mai mare în jurul oamenilor care utilizează niveluri mai ridicate de conştientizare lucidă. Pentru cei care sunt mai puţin conştienţi şi care trec prin viaţă „pe pilot automat”, câmpurile energetice vibrează cu o frecvenţă mai joasă.

LEGEA SCHIMBARII

A doua lege derivată, legea schimbării, ne spune că, din moment ce totul este energie şi energia se află într-o mişcare continuă, totul se schimbă în mod constant. În ultimă instanţă, există doar schimbare. Nimic nu rămâne vreodată la fel. Toţi cunoaştem persoane care nu se simt în siguranţă decât dacă lucrurile rămân aşa cum sunt. Schimbarea produce teamă, pentru că deschide uşa spre necunoscut. Oamenii vor accepta situaţii neplăcute pentru simplul motiv că li se pare mai uşor sau mai sigur decât să schimbe ceva – li se pare că măcar ştiu ce urmează să li se întâmple, chiar dacă este rău. Dacă fac vreo schimbare, intră într-o lume dincolo de sfera lor de experienţă.

Celor cu o capacitate înalt dezvoltată de conştientizare şi cu un simţ mai dezvoltat al posibilităţilor oferite de viaţă, ideea de a merge înainte pe valurile schimbării li se pare mult mai puţin ameninţătoare. Sunt mai siguri pe ei şi au mai multă încredere că, într-un fel sau altul, universul le va purta de grijă. Pentru ei, schimbarea poate fi chiar incitantă, pentru că există mereu ceva nou – o nouă şansă, o provocare inedită, un nou dar din partea vieţii. Nici aici nu se pune problema încălcării acestei legi, ci de a o înţelege corect întrucât conţine în ea întreaga cheie a transformării. Pentru a ne schimba starea de spirit sau stările mentale e suficient să ne schimbăm vibraţia. Orice om îşi poate schimba vibraţia printr-un efort de voinţă, fixând atenţia pe starea de voinţă. Voinţa conduce atenţia şi atenţia modifică vibraţia. Dacă ne cultivăm arta atenţiei cu ajutorul voinţei vom găsi secretul stăpânirii sentimentelor şi stărilor mentale.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Orice gândire, orice emoţie şi orice stare mentală are procentul corespunzător şi gradul său de vibraţie. Graţie unui efect de voinţă a individului, sau a mai multor indivizi, aceste stări mentale pot fi reproduse, la fel cum este posibil a se reproduce un sunet muzical ce face să vibreze un instrument într-o anumită manieră, la fel cum se poate reproduce o culoare facând imediat obiectul să vibreze. Prin cunoaşterea principiului vibraţiei la fenomenele mentale, fiecare îşi poate polariza spiritul său, putând să-l facă să aibă gradul de vibraţie dorit. Se obţine astfel un control perfect al stărilor sale mentale, a caracterului său etc.

Principiul vibraţiei există la toate fenomenele produse de marii înţelepţi, care sunt capabili în aparenţă să înlăture legile naturii, deşi în realitate nu fac decât să utilizeze o lege pentru a se apăra contra alteia, un principiu pentru a desfiinţa efectul altora şi care obţin rezultate uimitoare, schimbând vibraţiile obiectului material şi a formelor de energie, săvârşind astfel ceea ce se cheamă în mod curent minuni.

Manifestările gândirii, emoţiei, voinţei, dorinţei sau oricărei stări sau condiţii mentale sunt însoţite de vibraţii, din care o parte sunt exteriorizate şi tind să influenţeze prin inducţie spiritul altor indivizi. În consecinţă, e important sa fim atenţi la toate manifestările individuale, să le armonizăm şi să le stăpânim, întrucât au repercursiuni asupra întregului univers. În acest proces de transformare, armonizare şi control, de imens ajutor ne sunt îngerul păzitor, arhanghelul Mihail, arhanghelul Uriel, arhanghelul Gabriel, arhanghelul Metatron, îngerii cunoaşterii, ai discernământului, ai înţelegerii, îngerii înţelepciunii, ai armoniei.

LEGEA POLARITATII

Legea polaritatii e mai uşor de înţeles dacă analizăm mai întâi derivata ei, legea relativităţii. Aceasta din urmă afirmă că nici un lucru nu poate exista singur, ci doar în relaţie cu opusul său. Sus şi jos, corect şi greşit, simplu şi dificil nu există decât unul în relaţie cu celălalt. Nu putem simţi bucuria dacă nu am fost niciodată trişti, curajul, fără să fi cunoscut teama, lumina, fără să fi avut experienţa întunericului. Mai mult, nu există niciodată doar două posibilităţi. Legea polarităţii ne spune că totul există pe un spectru şi că între extremităţile spectrului există un număr infinit de puncte. Întunericul e o lumină mai slabă; teama, un grad de curaj mai scăzut; tristeţea înseamnă mai puţină bucurie. Nimic nu este în întregime alb sau negru.

Există mii de nuanţe de gri. Prin urmare, legea polarităţii ne arată că atunci când avem de luat o hotărâre nu trebuie să rămânem cu senzaţia că avem doar două posibilităţi. Întotdeauna există mai multe opţiuni, dacă privim lucrurile mai în profunzime sau ne schimbăm perspectiva.

Consultând termometrul vom vedea că nu e posibil de delimitat unde se termină căldura şi unde începe frigul. Nu există o caldură absolută şi nici un frig absolut. Aceşti doi termeni “cald şi frig” indică numai grade diferite ale aceluiaşi lucru, ce se manifestă cu frig şi cald şi care constituie numai o variantă a vibraţiei. Astfel, cald şi frig nu sunt decât doi poli a ceea ce noi numim “caldură” şi fenomenele care le însoţesc sunt manifestările legii polarităţii. Acelaşi fenomen este adevărat în cazul luminii şi întunericului, care sunt unul şi acelaşi lucru, deosebirea constând într-o diferenţă de grade între cei doi poli ai fenomenului: când ne părăseşte noaptea şi când începe ziua.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Din moment ce totul există de-a lungul unui spectru, contrariile se întrepătrund. Aşadar, în orice situaţie există toate posibilităţile în care situaţia respectivă poate evolua, iar aceasta înseamnă că orice problemă îşi are soluţia în ea însăşi, că orice eşec conţine o şansă de succes. Nu putem recunoaşte succesul decât dacă am avut experienţa înfrângerii. Prin eşecuri ne dezvoltăm aptitudinile şi cunoştinţele care ne vor aduce succesul. Învăţăm să facem alegeri înţelepte prin experienţa pe care o câştigăm făcând alegeri greşite. În final, nu există eşec sau alegere greşită. Există doar rezultate. Pur şi simplu am învăţat un alt mod de a nu face ceva, am aflat o altă opţiune care nu aduce rezultatele dorite. În timp, vom găsi calea cea bună.

Interpretarea legii polarităţii poate fi dusă şi mai departe, la ideea că toate posibilităţile şi înţelepciunea de care avem nevoie se află deja în noi. Prin legea reflectării, ştim că trebuie doar să ajungem la nivelul de conştiinţă la care acea înţelepciune este complet dezvoltată. Încrederea şi convingerea că drumul începe în interior şi că toate hărţile şi uneltele de care avem nevoie pentru această călătorie se află în noi vor reprezenta o transformare radicală de concepţie pentru o mare parte a societăţii moderne. Printr-o conştientizare lucidă putem observa modul în care legea polarităţii se reflectă în viaţa noastră, ea generând manifestări pe care, cunoscând această lege, să le putem modula printr-un efort minim.

Nu suntem puşi niciodată în situaţia de a alege între necesităţile fizice ale fiinţei (ale eu-lui) şi cele sufleteşti. Dansul magic al vieţii se desfăşoară într-un echilibru dinamic constant, în cadrul spectrului eu-suflet. O fi sufletul căpitanul navei, dar există şi momente când trebuie să se dea la o parte pentru a lăsa eul să-şi facă treaba, să ducă la bun sfârşit aspectul fizic al misiunii. Alteori, eul trebuie să renunţe la perspectiva lui limitată, lăsând sufletul să fie călăuza.

La fel cum ne explorăm Sinele la fiecare nivel, analizăm şi situaţiile din viaţa noastră, la multele lor niveluri, ca să vedem unde e loc pentru dezvoltare sau schimbări. E necesar să privim din toate perspectivele posibile situaţia în care ne aflăm şi vom vedea soluţia din fiecare problemă, darul din fiecare dificultate, ocazia favorabilă din fiecare conflict. În fiecare experienţă de viaţă se află comori nepreţuite. Marea provocare constă în a le recunoaşte şi a le fructifica la maximum. Dragostea şi ura, de pildă, sunt doua stări în aparentă total diferite; şi încă sunt grade diferite în ură şi în dragoste.

De asemenea, sunt sentimente intermediare pentru care noi folosim cuvintele simpatie si antipatie, care ajung să se confunde atât de strâns încât deseori este dificil să se ştie dacă vreunul ne este simpatic sau antipatic, sau ne este indiferent. Aceste sentimente opuse nu sunt decât grade diferite ale unui sentiment unic, cum îl vom putea înţelege daca vom reflecta o clipă la aceasta. Mulţi dintre noi am făcut experienţa personală de tranziţie rapidă, involuntară, care poate să se facă între dragoste şi ură şi invers, în propria persoană şi în a altora, printr-un proces de alchimizare. În cazul de faţă, iertarea, compasiunea sau înţelegerea sunt fenomene ce pot declanşa alchimizarea unor resentimente în iubire.

Astfel, putem suprima părţile negative ale unui fenomen psihic prin focalizarea asupra polului opus celui pe care vrem să-l anihilăm. Vom reuşi astfel să cultivăm în fiinţă calităţi prin transmutarea vibraţiilor negative în vibraţii pozitive, în diferite grade, din ce în ce mai elevate. Înţelegând cât mai bine această lege şi aplicând-o vom fi capabili de a ne stapâni sentimentele, de a ne modifica predispoziţiile, de a ne modela personalitatea după cum considerăm că o putem alinia binelui personal cel mai înalt.

Deşi ne dorim acest salt calitativ, deseori avem nevoie de o energie care să declanşeze sau să susţină ascensiunea, fie că e vorba de încredere, înţelegere, forţă, iubire sau curaj. Acest surplus energetic ni-l pot oferi îngerii. În funcţie de situaţia în care suntem sau de fenomenul pe care dorim să-l modulăm, putem apela îngerii cu vibraţia specifică. Îngerul păzitor, care solicită pentru noi ajutorul îngerilor specializaţi, sau arhanghelul Uriel, care are rol alchimizator, pot fi apelaţi în orice situaţie.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

LEGEA RITMULUI

Legea ritmului explică faptul că totul se desfăşoară în viaţă într-o anumită ordine şi că există o traiectorie sau un tipar de curgere. Întotdeauna există o acţiune şi o reactiune, un progres şi un recul, un maxim şi un minim. Aşa este pentru toate elementele universului: sori, lumi, oameni, animale, spirit, energie, materie. Aceasta lege se manifestă în creaţia şi distrugerea lumilor, în progresul şi decadenta naţiunilor, în viaţa oricarui lucru.

În natură observăm legea ritmului manifestată prin fazele lunii, mareea alcătuită din flux şi reflux, răsăritul şi asfinţitul soarelui, ciclurile anotimpurilor. Trupul şi emoţiile noastre au şi ele ritmuri şi fluxuri. Fiecare lucru al firii îşi are propriul ritm şi tipar. Totul este o parte a ordinii din univers. Ştiinţa explică toate acestea prin principiul „pentru orice acţiune există o reacţie egală şi de sens contrar”. Un pendul ilustrează această lege când se mişcă în ritm regulat de la un pol la altul. Atât cât se va balansa într-o direcţie se va mişca şi în direcţia opusă. Cu cât poţi să tragi mai mult de coarda unui arc, cu atât mai departe va zbura săgeata. Cu cât te laşi pătruns mai mult de tristeţe, cu atât mai profundă va fi experienţa bucuriei.

Trăirea plenară, la spectru întreg, înseamnă să-ţi laşi pendulul interior să oscileze amplu şi liber şi, de fapt, chiar să încurajezi amplitudinea balansului. Faptul că ne ţinem mereu emoţiile şi experienţele în frâu ne poate da senzaţia falsă că „deţinem controlul” asupra vieţii – un iluzoriu sentiment de siguranţă sau de previzibilitate. Dar undeva în noi, pendulul încă se balansează larg. Dacă nu ne îngăduim să ne simţim şi să ne exprimăm sentimentele, în timp, pendulul ne va străpunge realitatea atent construită şi ne va forţa să vedem imaginea de ansamblu. Sufletul nostru caută libertatea şi va emite semnale de alarmă când este reprimat. Semnalele de alarmă pot fi subtile la început, cum ar fi o discuţie provocatoare sau un accident din care scapăm ca prin urechile acului. Dacă suntem atenţi şi eliberăm iar pendulul, permiţându-ne să ne exprimăm, sufletul se va simţi împăcat.

Când nu observăm semnalele subtile, data viitoare vor fi mai directe. Poate se vor manifesta sub forma unei boli sau a pierderii serviciului – ceva care să ne atragă atenţia şi să ne impună să fim atenţi la nevoile şi dorinţele sufletului nostru. El va găsi un mod de a se face auzit. Viaţa e mult mai uşoară când ne aflăm într-un dialog deschis cu el şi ne dăm voie să simţim şi să facem deplina experienţă a vieţii. Când limităm balansul pendulului în ceea ce priveşte experienţa personală, viaţa rămâne limitată în posibilităţi. Să lăsăm viaţa să ne aducă tot ce are de oferit!

Legea vibraţiei ne-a învăţat că totul se află într-o continuă schimbare. Legea ritmului merge mai departe şi spune că, în permanenţă, totul fie creşte şi se dezvoltă, fie moare şi se usucă. În consecinţă, orice parte a vieţii noastre, care nu creşte şi nu se extinde, moare şi se usucă. Nu există nemişcare absolută. Nu există lucruri care să nu se schimbe. Nu putem anula această lege, nici să-i oprim cursul, putem însă să evităm efectele sale de recul, fapt care depinde de experienţa pe care o avem şi un anumit grad de măiestrie dobândit prin cunoaşterea de sine.

Putem evita succesiunea dezordonată a sentimentelor, a stărilor de spirit, a emoţiilor şi a altor stări mentale datorate mişcării de du-te-vino a pendulului care ne antrenează de la o extremitate la alta. Prin ridicarea nivelului de conştiinţă se produce o polarizare la nivel superior a vibraţiilor de recul corespondente, atingând astfel o stare de echilibru, libertate, dar şi fermitate lăuntrică. Este ca si cum ne-am ridica deasupra unui lucru sau l-am lăsa să treacă pe dinainte.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Legea vibraţiei spune că totul este energie în mişcare. Legea ritmului duce acest concept cu un pas mai departe, afirmând că orice om, orice loc şi orice situaţie îşi are propria combinaţie de energie, puls, ritm şi flux. În consecinţă, noi avem un tipar propriu şi unic de energie, puls, ritm şi flux. Când intrăm realmente în rezonanţă cu propriul nostru sistem energetic, descoperim că avem ritmuri şi fluxuri diferite, la niveluri diferite ale conştientizării lucide.

Nivelurile exterioare ale conştiinţei noastre au tendinţa să pulseze într-un ritm similar cu cel al mediului nostru exterior. Când ajungem însă la punctul nostru de linişte, ne găsim adevăratul ritm şi puls al sufletului. Pulsul ritmic al sufletului nostru e ca un val de energie care ne poate propulsa în viaţă, dacă rămânem pe frecvenţa lui. Acesta este ritmul nostru adevărat, fundamental. Când intrăm pe frecvenţa curentului personal de propulsie şi plutim pe creasta valului de energie, ajungem într-o concordanţă şi o armonie depline cu sinele nostru.

Toată fiinţa se află în echilibru. Cu cât suntem în stare să rămânem mai acordaţi la frecvenţa curentului personal de înaintare, cu atât mai puţin ne afectează mediul încon-jurător. Indiferent de energiile, ritmurile şi pulsurile celorlalţi, noi putem să ne menţinem simţul de sine stabil şi sigur, atât timp cât plutim pe aripile curentului nostru lăuntric.

Acest aspect al legii ritmului este important pentru crearea şi manifestarea în parteneriat cu Spiritul. Când ne folosim propriul curent dinamic, ne aflăm pe creasta valului de dragoste ce trece prin noi. Ne aflăm în esenţa noastră divină şi ne oferim viaţa ca pe o manifestare umană a unui aspect divin. Atunci, suntem una cu Spiritul. Atunci apare magia! Sincronicitate şi miracole! Folosirea curentului dinamic personal ne permite şi să creem împreună cu ceilalţi, la cele mai înalte niveluri.

Când suntem pe val şi ne aflăm în esenţa sufletului, putem simţi mai uşor ritmul acestuia şi pulsul celor împreună cu care creăm, având astfel posibilitatea să ne lăsăm ritmurile să danseze împreună. Şi nici măcar nu trebuie să fie un lucru conştient. Cu cât stăm mai mult în esenţa noastră divină, cu atât vom recunoaşte mai bine, instinctiv, esenţa divină din ceilalţi şi dansul va începe!

Îngerii ne pot ajuta să descoperim şi să intrăm pe frecvenţa acestui curent personal de propulsie, să plutim pe creasta valului de energie şi să ne menţinem în acestă plutire în deplină armonie cu sinele nostru. Îngerul păzitor, arhanghelii Metatron, Gabriel, Mihail, Rafael, Uriel, îngerii fiinţei, ai armoniei, ai înţelepciunii, îngerii discernământului, ai cunoaşterii sau ai creativităţii aşteaptă apelul nostru în orice moment al vieţii noastre. Ei ne vor ajuta să ne regăsim ritmul propriu şi să-l armonizăm cu ritmul divinităţii din interiorul şi din exteriorul fiinţei noastre.

LEGEA CAUZEI SI EFECTULUI

Legea cauzei şi efectului spune că orice cauză are un efect rezultant şi fiecare efect devine cauza unui alt efect. Nu există nimic la întâmplare. Nimic nu începe un nou lanţ de evenimente. Universul e un ciclu perpetuu. Orice spunem sau facem are o consecinţă. Asta nu înseamnă că trebuie sa privim consecinta ca pe o pedeapsă. Pur şi simplu, are un rezultat.

Karma e doar rezultatul sau consecinţa unei acţiuni.

Există multe expresii care ilustrează această lege: „Ce semeni, aia culegi”, „Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezeşte gura”, „Cum îţi aşterni, aşa dormi”, „După faptă şi răsplată”. Altfel spus, ceea ce emiţi se întoarce la tine (de fapt, nici nu te părăseşte vreodată). E important să examinăm efectele din viaţa noastră şi cauzele lor. Trebuie să devenim conştienţi de toate alegerile pe care le facem, pentru că toate vor deveni cauzele rezultatelor de pe parcursul drumului. Dacă gândurile noastre sunt cele care ne creează viaţa, cum trebuie să ne schimbăm gândurile (cauza) pentru a obţine un efect diferit? Şi căror forţe exterioare le permitem să provoace efecte asupra vieţii noastre?

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Legea karmei este legea vindecării în acţiune. Ea afirmă că nu poţi ataca o persoană, fără să te ataci pe tine însuţi. Într-un final, trebuie să simţi suferinţa pe care ai cauzat-o. Agresiunea este o forma de proiecţie prin care încercăm să-i dăm altuia durerea noastră. Dacă suferim, dorim ca şi alţii să sufere – aşadar, agresam, iar apoi ne simţim vinovaţi. Vina menţine agresiunea în câmpul nostru energetic. Credem că am scăpat de suferinţa noastră, dar nu este aşa.

Ea se află încă acolo. Apoi, într-o zi, în viaţa noastră intră cineva sau ceva care ne declanşează vina şi o aduce la suprafaţă pentru a fi vindecată. Poate că suntem agresati sau răniţi de către altcineva. Poate că doar vizionăm un film sau citim o carte care ne tulbură. Atunci când vina se ridică la suprafaţă şi ne cuprinde, iese la lumină şi ocazia de a ne vindeca. Primim o şansă pentru a ne asuma greşelile şi remuşcările cu privire la ceea ce am spus sau făcut altuia. Avem ocazia să ne recunoaştem greşeala, să o corectăm şi să cerem iertare.

Negarea ne împiedică întotdeauna să ne manifestăm responsabilitatea adecvată pentru gândurile, sentimentele, cuvintele şi acţiunile noastre. Până nu înlăturăm acest mecanism de negare, nu putem înfrunta adevărul despre noi înşine. Legea karmei ne asigură că vina şi ruşinea noastră vor fi conştientizate şi aduse spre vindecare. Deci, chiar dacă nu facem nimic spre a ne sparge cochilia negării, viaţa o va face, într-un final, în locul nostru, întrucât, mai devreme sau mai târziu, trebuie să ne asumăm responsabilitatea corespunzătoare.

Majoritatea dintre noi suntem mai fericiţi atunci când ne oferim benevol să ne asumăm responsabilitatea, decât atunci când suntem “forţaţi” de evenimente să o facem. De ce să ne proiectăm vina asupra celorlalţi, când aceasta creează o distanţă inutilă sau o amânare între păcatul nostru şi îndreptarea lui? De ce să-i implicăm şi pe alţii în melodrama noastră, dacă putem descoperi rădăcina suferinţei sau a fricii şi tratarea ei?

Roata karmică nu reprezintă decât oameni care îşi proiectează durerea şi încearcă să o trateze într-o relaţie cu altcineva. Ea ne oferă multe ocazii de a ne privi problemele şi de a ni le asuma. Roata karmică nu este alimentată de electricitate. Ea se autosusţine. Prin urmare, nu încetează să se rotească. Nu te dai jos de pe roata karmică, oprind-o. Te dai jos, prin asumarea propriilor probleme – o dată pentru totdeauna.

Acesta nu e însă un lucru uşor, dar avem cu toţii însoţitori puternici, iar ajutorul de care avem nevoie ne va fi dat. Trebuie să avem încredere în acest lucru. Şi, cu cât vom crede mai mult, cu atât mai repede vom avea rezultate. Arhanghelii Metatron, Gabriel, Mihail, Uriel şi Rafael, îngerul păzitor, îngerii înţelegerii, ai cunoaşterii, ai dicernământului, îngerii înţelepciunii aşteaptă momentul în care să le solicităm ajutorul. S-o facem chiar în momentul în care ne confruntăm cu situaţia în sine, înainte de a trece la fapte şi a crea efecte pe care apoi să le regretăm. Să le cerem îndrumarea şi ea ne va fi oferită. SĂ IUBIŢI ŞI SĂ FIŢI IUBIŢI !

Yi Jin Jing – Metoda transformării tendoanelor în 12 secţiuni

Sufletul Neamului Românesc şi Egregorul subtil colectiv

Sufletul Neamului Românesc şi Egregorul subtil colectiv

„Sunt suflet din sufletul neamului meu”, G. Coșbuc.

…Părintele Kalinic și Codrin se aflau la mânăstire, în biserica cea nouă, de la stradă. Codrin știa că se apropie momentul să plece. Părintele îi vorbise de harta sacră a dacilor, pe baza căreia urma să efectueze un pelerinaj la cele mai vechi biserici rupestre din țară.

– Prin ce sunt ele atât de speciale?, întrebă Codrin.

– Află, dragul meu, că ele sunt așezate pe vechile triunghiuri energetice ale țării, adică pe anumite puncte-focar care au o încărcătură subtil energetică deosebită. Ele îţi permit trezirea și amplificarea gradată a părții celei mai sensibile din ființa ta: sufletul tău, scânteia ta divină nemuritoare. Pornind de la acest aspect important, vei fi apoi în legătură permanentă cu Sufletul Neamului Românesc. Mănăstirile rupestre sunt o parte din rețeaua Kogayonului, sunt centre subtil energetice purificatoare, conectate la biocâmpul planetei noastre și cu adânci rădăcini în tradiția spirituală românească. Aceste ansambluri rupestre încărcate de Marii Preoți daci sunt periodic vizitate de acei oameni aflați în căutarea sacrului, în căutarea unei spiritualități autentice. Ei își caută rădăcinile, sunt acei oameni care răspund la chemarea Sufletului neamului lor.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

„La fel cum am simțit şi eu chemarea Sfinxului”, îşi zise în gând Codrin.

Părintele Kalinic continuă:
– În tradiția esoterică este cunoscut faptul că fiecare popor are propriul său Suflet sau Egregor. Acesta apare încă de la nașterea unei colectivități și se manifestă ca un gigantic corp psihic creat de gândurile, emoțiile, dorințele, înclinațiile și sentimentele cele mai intense ale oamenilor care au trăit în acel spațiu de-a lungul mileniilor. Egregorul mai e numit și „suflet colectiv”. Deși noțiunea de „egregor subtil”încă nu este acceptată de cei sceptici, oamenii sunt mereu în relație cu diferiți egregori.

Egregorul este o formă-gând care se adaptează la orice situație. Se subdivizează și se extinde pe domenii vaste, cuprinzând teritorii mari, chiar întreaga planetă. Toate grupurile etnice, fără excepție, comunitățile și chiar națiunile au fiecare un egregor al lor. Aceste mase de oameni sunt influențate prin subtilele procese de rezonanță și empatie, cel mai adesea neconștientizate (Freud îl numea „inconștient colectiv”). Bucureștenii se poartă într-un fel, moldovenii într-un fel, clujenii într-un fel, iar craiovenii într-alt fel, în funcție de ceea ce s-a acumulat în egregorul zonal.

Să luăm, de exemplu, egregorul celor căsătoriți: este sinteza tuturor raporturilor care au avut loc între două ființe căsătorite. Va atrage un transfer de informații, impulsuri, stări pe care le-au trăit cei căsătoriți și trebuie să recunoaștem că relația acestor cupluri căsătorite se cam deteriorează în timp, manifestându-se starea de posesivitate: „Ești al meu… ești a mea”, uitându-se că pe primul loc Îl poți pune doar pe Dumnezeu. Bineînțeles că nu vom evita acum căsătoria, dar vom fi mult mai atenți, pentru a nu fi paralizați de energia egregorului celor căsătoriți.

Un alt exemplu: o persoană nimerește într-un orășel în care sunt foarte multe vicii. Ființele care nu sunt destul de puternice vor dezvolta același gen de viciu ca și cei de acolo. Scapă doar cel care este o ființă lucidă și cu o orientare foarte spirituală, altfel ea este la discreția acestor influențe care aparțin de egregorul acelei zone. Oamenii, de obicei, simt aceste influențe subtile și nu rămân, dar cel care se încăpățânează poate fi preluat de aceste forțe și devine la fel ca ceilalți. El se va afla acum ca într-un fel de îmbăiere în aceste energii joase și se va schimba pe nesimțite, iar atunci când se va întoarce, ceilalți nu-l vor mai recunoaște. Nici cel în cauză nu își va da seama de schimbarea care s-a produs în el, pentru că intervine acest proces de uitare.

Un alt exemplu: dacă vom sta întinși la soare pe o plajă goală, următoarele persoane care vor veni se vor așeza în apropierea celui care a venit primul. Nimeni nu poate să scape de influența egregorurilor, cu excepția ființelor eliberate. Chiar și un grup de prieteni creează egregorul lor. Marii înţelepţii spun că forța unui ansamblu este cu mult mai mare decât suma părților care alcătuiesc acel grup, luate în calcul separat. Ideea-forță sau nucleul esențial al unui egregor este ideea comună a două sau mai multe ființe care se adună pentru a realiza ceva împreună. Această idee este îmbunătățită cu energia astrală pe care o emană acele ființe. Astfel, egregorul are doar un nucleu mental astral, nu are un suflet, un Sine Divin.

Animalele nu au un egregor colectiv, ci un suflet colectiv, fiindcă animalele nu au conștiință superioară ca a omului. Atunci când evoluează și se încarnează pentru prima dată ca om, animalele primesc și ele Sine Divin. Există cazuri foarte rare, dar există, când un animal, datorită felului deosebit, plin de iubire și dăruire în care s-a comportat, să dobândescă un suflet individual. Dintre aceste animale evoluate, numai caii, câinii, delfinii și elefanții pot avea aceste calități asemenea unei ființe umane. La ora actuală mulți oameni au de învățat din modul de a iubi al acestor animale.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Egregorul religios

Egregorul, care reprezintă o concretizare astrală a sentimentului religios, și care este prezent într-o măsură mai mare sau mai mică în oricare ființă umană, există încă din cele mai vechi timpuri ale umanității și poate fi considerat un arhetip universal. De-a lungul istoriei el s-a manifestat sub diferite forme. La început, oamenii primitivi apărau forțele celor patru elemente care sunt prezente în natură, respectiv apa, focul, pământul, aerul, și de asemenea, Soarele și Luna.

Treptat, pe măsură ce au început să apară diferențele din ce în ce mai evidente dintre un grup etnic și un altul, credințele oamenilor s-au intensificat. Acest proces s-a dezvoltat fără încetare, până la apariția marilor religii monoteiste, la care în prezent aderă miliarde de oameni. Toate formele de egregori religioși creați de ființele umane până în momentul actual sunt, în grade diferite, reflexii ale egregorului inițial arhetipal al egregorului religios.

Pe măsură ce conștiința umanității se va dezvolta și va evolua din ce în ce mai mult, ea va ajunge să perceapă sentimentul religios în dimensiunile sale profunde, apropiindu-se astfel de realitatea spirituală a acestei caracteristici fundamentale a oricărei ființe umane. Ne apropiem cu paşi mari de epoca viitoare a umanității (Epoca de Aur), când teama și sentimentul înstrăinării de ceilalți vor fi înlocuite cu starea de încredere și când se va dezvolta o conștiință unitară a umanității, impregnată puternic de forța iubirii detașate și necondiționate, iar sentimentul religios va fi eliberat de tendințele separatiste, și mai ales de dogmatism.

Această percepție luminoasă, unificatoare a Realității Divine Supreme este însă mult diferită de cea vehiculată de majoritatea preoților și oficianților din diferitele religii și culte religioase, și tocmai de aceea, în prezent sunt foarte puține ființe umane cu adevărat înțelepte, cu un nivel de conștiință suficient de elevat, care să poată gândi și trăi în spiritul unei acceptări pline de înțelegere și dragoste a tuturor curentelor religioase autentice care există la ora actuală și manifestă o credință în Dumnezeu.

Altarul acestor ființe umane înțelepte constituie și el la rândul lui un egregor spiritualizant, dar din păcate, acesta nu are deocamdată suficientă forță pentru a se implementa cu adevărat în viziunea oamenilor obișnuiți. Există adevărați deschizători de drumuri în această direcție, iar la ora actuală Dalai Lama poate fi considerat unul dintre conducătorii acestui egregor spiritual aflat în formare. Termenul „religie ” provine din latinescul „religere” care înseamnă „a relega”.

Prin urmare, a unifica o conștiință individuală în Conștiința Divină Supremă, Dumnezeu Tatăl, și a unifica oamenii între ei reprezintă elementul cheie sau tendința unificatoare de bază a aspectului religios. Prin urmare, religia, așa cum a fost și mai este încă înțeleasă, nu poate continua la nesfârșit să separe oamenii între ei, sub pretextul unor dogme, ci ea trebuie din contră, să îi unească prin forța iubirii, chiar dacă de-a lungul istoriei, factorii care se opun evoluției s-au străduit să deturneze egregorii religioși de la sensul lor originar. Din păcate, aceste forțe involutive și-au pus o amprentă foarte puternică asupra mentalității oamenilor, care odată intrați în egregorul religios sunt înclinați mai degrabă să urmeze calea separativității și a fricii decât cea a înțelegerii, a încrederii și a iubirii.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Prima opțiune nu cere niciun efort special, și niciun control asupra propriei noastre firi. Cea de a doua, dimpotrivă, necesită efortul de a-i înțelege și de a-i accepta cu iubire pe ceilalți, chiar dacă aparțin unui alt egregor religios. Acest filon autentic al iubirii universale reprezintă forța unificatoare care va crea nucleul menit să inducă în viitor în conștiința umanității sentimentul religios autentic. Deși sunt încă operativi, mulți dintre egregorii diferitelor curente religioase tind să-și diminueze forța și vor dispărea odată cu trecerea timpului. Acest proces este în curs de desfășurare și poate fi remarcat cu ușurință, atunci când sesizăm că într-adevăr, din ce în ce mai multe ființe umane însuflețite de o aspirație spirituală autentică urmăresc în momentul de față să realizeze o relație cât mai directă, lăuntrică și intimă cu Dumnezeu, regăsindu-L în adâncimile tainice ale propriei lor ființe.

Credința dogmatică ce are o reprezentare figurativă, personală, și care se află undeva în ceruri nu mai poate satisface aspirația omului contemporan, de a-L cunoaște cu adevărat și în mod direct pe Dumnezeu Tatăl. Odată cu transformările spirituale care se vor produce în conștiința umanității, ideea despre Dumnezeu nu va mai fi în niciun fel restrictivă, și nu va mai fi necesar să mai existe ființe așa-zis „privilegiate”, cu alte cuvinte preoți și oficianți care să se considere intermediari sau mijlocitori absolut necesari în comunicarea omului cu Dumnezeu, deoarece această legătură se va stabili într-un mod nemijlocit între ființa umană și propria sa scânteie divină,

Sinele Suprem Nemuritor Atman

Sentimentul religios nu va mai fi supus dogmelor și regulilor aberante care l-au închis pe om într-un sistem limitator, în care forța iubirii este adeseori ignorată. În forma lor actuală, mulți dintre egregorii religioși au intrat în faza de îmbătrânire și se află la crepusculul existenței lor. Această stare de senectute este datorată unui proces natural. Vine un moment când orice egregor trebuie să-și înceteze existența, pentru a-i permite formei-gând care îl vehiculează să dispară sau să se transforme într-un mod creator.

Foarte mulți dintre egregorii religioși existenți în prezent nu mai au posibilitatea să evolueze. Fără o transformare spirituală, gândirea religioasă tinde să se stingă, și în acest caz nimic nu va putea stopa acest mecanism. Totuși, trebuie să precizăm că atunci când vorbim despre decadența egregorilor religioși ne referim numai la sistemele religioase și la diversele teologii dogmatice. Învățătura divină a lui Iisus Hristos, care ne permite să percepem prin forța iubirii lumina dumnezeiască, învățăturile lui Buddha, a lui Krishna, a lui Mahomed, care sunt de o profundă inspirație divină, nu sunt supuse nici într-un caz degradării, pentru că ele au reprezentat, reprezintă și vor reprezenta adevăruri eterne, precum și veritabile teofanii sau realități ale prezenței divine a lui Dumnezeu Tatăl. Bogățiile spirituale pe care aceste ființe divine le-au revelat umanității rămân inestimabile și vor dăinui în eternitate.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Dacă în decursul veacurilor anterioare omul a simțit nevoia să se încadreze neapărat în niște instituții absolutiste în scopul de a se apropia pe cât posibil de sursa misterului divin, în perioada actuală există totuși create premisele ca umanitatea să integreze mult mai direct conținutul revelațiilor divine făcute de către marii înțelepți ai acestei planete și să trăiască astfel în mod intim adevărul acestor mesaje divine eterne.

Astfel, în tăcerea sfântă a templului său interior, omul va aprofunda mereu și mereu sentimentul înălțător al sacralității, nemaiavând nevoie de un cadru rigid, sacramental pentru a ajunge la realitatea divină a Sinelui său Suprem Nemuritor Atman sau a Inimii Absolute şi Imaculate a lui Dumnezeu Tatăl. Credințele dogmatice, spre deosebire de credința veritabilă în realitatea dumnezeiască supremă a ființei noastre, în Sinele Suprem Nemuritor Atman, nu sunt altceva decât percepții mentale limitate sau reflectări deformate sau parțiale ale unui Adevăr Divin, interpretate însă greșit, și adeseori aplicate într-un mod eronat. Credința adevărată ne deschide întotdeauna ființa către dimensiuni mult mai profunde ale sensului existenței, eliberându-ne de lanțul atașamentelor și condiționărilor, în timp ce credința dogmatică este alienantă și sclerozantă pentru psihicul uman.

Acestea din urmă favorizează apariția unor egregori care, în scopul de a se întreține, nu fac altceva decât să pună bariere și ziduri în interiorul cărora ființa umană este constrânsă să-și construiască un univers îngust, și prin aceasta ea se îndepărtează de Dumnezeu Tatăl.

Neavând posibilitatea de a accede la sursa sa lăuntrică divină, o asemenea ființă umană mutilată spiritual privește totul prin prisma egregorului religios cu care ea se identifică. Treptat, ea pierde simțul realității și nu mai este capabilă să cuprindă în sfera conștiinței sale decât fenomenele și aspectele pe care egregorul său religios le acceptă, acordându-le valoare absolută. De obicei, o ființă a cărui suflet se pietrifică datorită unei credințe dogmatice, întipărită foarte adânc în realitatea subtilă a egregorului religios din care face parte, capătă un caracter sectar, și nu mai acceptă ideile și viziunile celorlalți despre Dumnezeu și despre lume.

Un egregor care se identifică cu o asemenea credință dogmatică păstrează întipărită amprenta acestei atitudini pline de bigotism, care devine atunci vehiculul lui. În această situație egregorul nu mai poate evolua într-un mod creator, ci se rigidizează. Acest tip de egregor are un caracter dominator, considerând orice pierdere a influenței pe care o are asupra persoanelor care le are sub tutelă, precum și orice contestare a principiilor lui, drept un mare eșec. În general, acești egregori preferă să se mențină mai degrabă într-o atitudine de refuz, decât să accepte transformarea. Credințele dogmatice sunt fluxul imaginației sterile a fluctuărilor emoționale, precum și a limitărilor intelectuale și spirituale ale teologilor. Din acest motiv, aproape întotdeauna, idealurile autentice ale reformatorilor spirituali au fost respinse sau adeseori au fost reformate de continuatorii acestora.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Acum să revenim la egregorul subtil al neamului românesc, zise Părintele Kalinic. Prin puterea empatică a celui care participă la acest proces subtil de comuniune cu Sufletul neamului, se creează o energie de conștiință ce unifică întreaga experiență individuală cu gigantica energie a egregorului tuturor românilor. Iubirea, această energie fundamentală, este cea care permite atât unificarea cu egregorul unui neam, cât și cu Dumnezeu Tatăl. Reaminteşte-ţi, Codrin, că pe aceste meleaguri au trăit nu mai puțin de 70.000 de zei. De la acest nivel te poţi raporta la valoarea neasemuită a acestui Suflet strămoşesc.

– Și care este ideea-forță a acestui egregor uriaș?

Părintelui Kalinic îi plăcu întrebarea, căci chipul lui se lumină și mai mult.
– Ideea-forță a egregorului spiritual al Sufletului Neamului Românesc este:

„Sunt în permanență în comuniune cu Dumnezeu Tatăl.”…

…extras din Sufletul Neamului Românesc Legenda nemuritorilor din Valea Dunării Primus Getarum et Europae Legislator Z A L M O X I S

LEGILE DIVINE

Profeţiile clarvăzătorului Gral – Revelatii Extraordinar de Pretioase

Profeţiile clarvăzătorului Gral - REVELAȚII EXTRAORDINAR DE PREȚIOASE

MATERIALUL DE BAZĂ A FOST SELECȚIONAT DINTR-O SERIE DE CONFERINȚE ALE CLARVĂZĂTORULUI GRAL. VĂ RUGĂM SĂ LE CITIȚI CU ATENȚIA NECESARĂ PENTRU A PERCEPE CĂT MAI MULT DIN REVELAȚIILE EXTRAORDINAR DE PREȚIOASE PE CARE DOMNIA SA NI LE-A LĂSAT ÎN URMA MUNCII SALE DE O VIAȚĂ.

Prof Grigore Albu Gral

Pentru a vă trezi interesul vom începe prin a vă prezenta mai întâi un fragment din această conferință care are legătură cu zona sacră – ROȘIA MONTANĂ:

”…Este bine să conştientizăm faptul că în funcţie de elementele chimice (anumite metale rare) care se găsesc în subsolul zonei în care trăim, aşa şi vorbim. Într-un fel anume se vorbeşte în Ardeal, în Moldova sau în Oltenia… actualmente, să zicem că ne mutăm în Bucureşti şi după o perioadă relativ scurtă, noi începem să vorbim româneşte „ca la carte”; însă, atunci cand ne întoarcem de unde am plecat, ni se pare normal să comunicăm cu ceilalţi, în graiul locului, al regiunii respective….

Un alt aspect al energiilor telurice, pe care urmărim să îl conştientizăm, este faptul că, în realitate, diversitatea solului dă diversitatea muzicală.Fiecare zice că aşa se cântă, ca la ei. Maramureşul are hăulitul, ţâpuritul; nu se pot compara cu cele olteneşti. Nu poţi să-l compari pe Grigore Leşe cu Liviu Vasilică, deşi cultivă acelaşi stil, aceeaşi doină; numai că unul cultivă stilul de Bărăgan, altul cultivă stilul de podiş. Deci, elementele chimice care se găsesc în subsolul ţării noastre – anumite metale rare, cele mai cunoscute fiind aurul şi argintul – emit în permanenţă anumite frecvenţe de vibraţie, care formatează matricea informaţională, grila energiilor telurice cu totul deosebită a României.

În acest mod, pe baza energiilor telurice care alimentează acest spaţiu sacru, marele iniţiat Zalmoxis a organizat spaţiul holografic al României de astăzi. Vom înţelege acum mult mai uşor, situaţia actuală a ţării noastre, în special, conflictul de interese pe care îl generează extragerea aurului din zona sacră – Roşia Montană. Observăm cu uimire, presiunile macheavelice pe care le exercită grupurile de interese ale masoneriei americane pentru a pune mâna pe cele mai mari zăcăminte de aur ale României, precum şi pe acele metale rare care sunt foarte greu de găsit, la ora actuală, pe această planetă.

Aceasta este realitatea (pe care chiar şi cei mai mulţi dintre masonii români nu o intuiesc) şi tocmai de aceea străinii fără nici un Dumnezeu, vor să dinamiteze această zonă şi să o sărăcescă de tot ce mai nobil, pentru ca matricea informaţională a ţării noastre (cât şi a întregii Europe) să fie perturbată, iar ei să facă apoi din poporul român (precum şi din celelalte popoare) sclavii lor docili, care nu au voie să gândească ce e mai bine pentru ei, ci să servească în continuare, zi de zi, această prăpăstioasă clica masonică !

Merităm noi o astfel de distrugere în masă a ţinuturilor unice a Apusenilor, precum şi a Identităţii Neamului Românesc, a Conştiinţei Naţionale ? Totul ar fi posibil, dacă nu ar exista şi un plan dumnezeiesc care integrează în ordinea divină, trezirea românilor din noaptea cea întunecată a uitării de sine. În orgoliul lor nemăsurat, masonii au apăsat exact pe butonul pe care nu trebuiau să apese, deoarece, Roşia Montană, ca şi energie telurică, face parte din depozitul ancestral al identităţii neamului românesc. În acest mod, instinctual, românii se vor simţi profund atacați în intimitatea fiinţei lor şi aceasta va declanşa o adevărată TREZIRE în cadrul societăţi actuale, fiind punctul de convergenţă pentru unificarea noastră, a societăţii civile într-un singur Suflu şi într-o singură Inimă – Sufletul Neamului Românesc, cel răbdător, iubitor şi înţelept ! Se şi spune în popor că „românul rabdă, rabdă, dar până unde se poate…”

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Limba Românească – Știinţa care înnobilează fiinţa

Vom aborda în continuare Ştiinţa Cuvântului Viu sau Strategiile de Îndivinare prin cuvant. Este o temă destul de sensibilă pentru că ea se adresează în special oamenilor interesaţi (însetaţi) de spiritualitate, a celor care vor să facă din fiinţa lor o poartă deschisă către absolutismul ceresc. Mai întâi a fost Kagyo-Magya, ştiinţa despre suflet şi trup la traco-geto-daci. Dar traco-geto-dacii aceştia aveau un suport, un trecut strălucit prin activitatea, în acest spaţiu, a atlantului cercetător Rama şi a tuturor discipolilor lui, prin el străluciţi, şi zişi ramaniţi.

Epoca zeilor a fost, fără îndoială, epoca de facere a cuvântului care cu înţelepciune s-a turnat în programe de puternicire „Omen“ – de sfințire a ființei – pentru întreaga omenire. Căci omul este împuternicit din huma ca umanitate şi din propria lui menire omenire. După destrămarea Epocii zeilor şi venirea lui Rama în ţara noastră, acum aproximativ 12000 de ani î.H, apare şi prima scriere; se trece la rhunare, adică la întrebuinţarea elementelor conceptuale în diverse tipuri de pătrate, pentru a înţelege în ce fel se realizează trecerea din sfinţire în fiinţă şi din fiinţă în sfinţire; celebrul SFS. Rhunarea înseamnă plimbarea conceptului într-un pătrat dat. Înscrierea în rhune ne dă valoarea de bine şi de rău a conceptului. Deci, la sfârşitul Atlantidei exista şi posibilitatea iluminării, Helios – exista şi străluminarea, prin care se poate strecura răul în luminare.

Rhunele trebuie să demonstreze toate aceste lucruri. La 8666 se rup legăturile cu trecutul, se crează concepţia Siamului sau Thailanda de astăzi. La 5666 apare Sumerul, cu toate tablele înglobării analitico-universale. La 1666 se încearcă uciderea cuvântului viu prin regulile gramaticii pe care le cunoaştem astăzi şi ale scrisului. Pentru că un cuvânt care rămâne scris, aşa se va citi şi peste 200 de ani. Iar dacă vrem să inventăm o limbă şi nu suntem destul de inspiraţi şi înţelepţi, precum a fost, să zicem, zeiţa Saraswathi care a revelat hinduşilor – de altfel, întregii omeniri – alfabetul sanscrit, ca pe o ştiinţă de îndivinare a omului prin cuvânt, atunci sămânţa care este pusă în inima omului va da roade pe măsura a ceea ce noi cultivăm.

În Tracia, înfrăţirea de sânge a făcut din aproximativ 200 de neamuri un mare popor. Dacă la fiecare neam ar fi fost doar un singur zeu tutelar, că aproximativ 200 de zei puteau alcătui un prim fond lingvistic prin numele şi numărul lor, însă numărul zeilor a fost mult mai sus peste 200. Ramificaţiile şi subramificatiile de la un neam trac la alt neam trac, de la ceea ce a fost un zeu trac la ceea ce a fost un alt zeu trac, ne conving lesne de faptul că, în Tracia s-a gândit o lucrare numeno-numerica amplă, o adevărată ştiinţă a verbului, unde fiecare zeu intra în reţeaua sacră de întâi-limbaj a Kogayonului.

Toată lucrarea zeiască, promovată de traci până la Zalmoxis avea ca obiect sacru apa, de la venirea acestuia se va lucra pe elementul foc (piron – în limba greacă). Observaţia că „apa întreţine focul“ , nu poate fi străină de învăţătura Kogayonului. Derivatele cuvântului„piron“ grecesc le regăsim astfel: la traci – Pient, la latini – Phides, la greci- Pisti, la geto-daci – Pientia. Astfel la popoarele din noua ordine religioasă se păstrează pienţa şi pioşenia ca fond bun (pien, pienţă – înseamnă credinţă), asfinţirea în sfinţire şi consacrarea în sacralitate.

Zalmoxis este primul reformator al tradiţiei pretracice şi tracice până la el. Cunoscând structura energetică a elementelor chimice şi a viului care se dezvoltă în jurul Corbonului, aduce un nou suflu de îndivinare în fiinţa umană. El stabileşte o valoare chimică care are sensul de ştiinţă despre toţi însufleţitorii şi învlăguitorii de trup. Însufleţitorii sunt Ki, învlăguitorii de trup sunt Mi; la singular Ko şi Mo. Chimia aceasta însemna, în concepţia lui Zalmoxis, cadrul de fixare de la toţi însufleţitorii Ki prin învlăguitorii Mi de trup. Şi această definiţie este cea mai frumoasă definiţie a chimiei, pentru că, la urma urmei, toate organismele sunt făcute din oligoelemente. Oligoelementele sunt elemente chimice. Este bine să conştientizăm faptul că în funcţie de elementele chimice (anumite metale rare) care se găsesc în subsolul zonei în care trăim, aşa şi vorbim.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Într-un fel anume se vorbeşte în Ardeal, în Moldova sau în Oltenia… actualmente, să zicem că ne mutăm în Bucureşti şi după o perioadă relativ scurtă, noi începem să vorbim româneşte „ca la carte”; însă, atunci cand ne întoarcem de unde am plecat, ni se pare normal să comunicăm cu ceilalţi, în graiul locului, al regiunii respective…. Un alt aspect al energiilor telurice, pe care urmărim să îl conştientizăm, este faptul că, în realitate, diversitatea solului dă diversitatea muzicală.

Fiecare zice că aşa se cântă, ca la ei. Maramureşul are hăulitul, ţâpuritul; nu se pot compara cu cele olteneşti. Nu poţi să-l compari pe Grigore Leşe cu Liviu Vasilică, deşi cultivă acelaşi stil, aceeaşi doină; numai că unul cultivă stilul de Bărăgan, altul cultivă stilul de podiş. Deci, elementele chimice care se găsesc în subsolul ţării noastre – anumite metale rare, cele mai cunoscute fiind aurul şi argintul – emit în permanenţă anumite frecvenţe de vibraţie, care formatează matricea informaţională, grila energiilor telurice cu totul deosebită a României. În acest mod, pe baza energiilor telurice care alimentează acest spaţiu sacru, marele iniţiat Zalmoxis a organizat spaţiul holografic al României de astăzi.

Vom înţelege acum mult mai uşor, situaţia actuală a ţării noastre, în special, conflictul de interese pe care îl generează extragerea aurului din zona sacră – Roşia Montană. Observăm cu uimire, presiunile macheavelice pe care le exercită grupurile de interese ale masoneriei americane pentru a pune mâna pe cele mai mari zăcăminte de aur ale României, precum şi pe acele metale rare care sunt foarte greu de găsit, la ora actuală, pe această planetă. Aceasta este realitatea (pe care chiar şi cei mai mulţi dintre masonii români nu o intuiesc) şi tocmai de aceea străinii fără nici un Dumnezeu, vor să dinamiteze această zonă şi să o sărăcescă de tot ce mai nobil, pentru ca matricea informaţională a ţării noastre (cât şi a întregii Europe) să fie perturbată, iar ei să facă apoi din poporul român (precum şi din celelalte popoare) sclavii lor docili, care nu au voie să gândească ce e mai bine pentru ei, ci să servească în continuare, zi de zi, această prăpăstioasă clica masonică !

Merităm noi o astfel de distrugere în masă a ţinuturilor unice a Apusenilor, precum şi a Identităţii Neamului Românesc, a Conştiinţei Naţionale ? Totul ar fi posibil, dacă nu ar exista şi un plan dumnezeiesc care integrează în ordinea divină, trezirea românilor din noaptea cea întunecată a uitării de sine. În orgoliul lor nemăsurat, masonii au apăsat exact pe butonul pe care nu trebuiau să apese, deoarece, Roşia Montană, ca şi energie telurică, face parte din depozitul ancestral al identităţii neamului românesc.

În acest mod, instinctual, românii se vor simţi profund atacați în intimitatea fiinţei lor şi aceasta va declanşa o adevărată TREZIRE în cadrul societăţi actuale, fiind punctul de convergenţă pentru unificarea noastră, a societăţii civile într-un singur Suflu şi într-o singură Inimă – Sufletul Neamului Românesc, cel răbdător, iubitor şi înţelept ! Se şi spune în popor că „românul rabdă, rabdă, dar până unde se poate…” Revenim acum la revelaţiile despre marele eliberat spiritual Zalmoxis şi înţelepciunea care este necesară pentru a crea graiul sfânt al unui neam.

Zalmoxis vorbeşte despre un tabel de 383 de elemente, în care primul dintre ele poartă numele de Onţiu, Onto, iar ultimul dintre ele se numeşte Trimiter, Mesia. Zalmoxis stabileşte de la 383 la 640 celebrele poduri de Au, Ag şi de Cu, de aramă, pe care le întâlnim în basme şi dă numele preoţilor mari după acelaşi sistem în care se face Cartea Genezei în Biblie. 14 generaţii + 11 fire = un pod de 25 de unităţi spirituale. Aşa este fiecare pod şi aşa obţinem cele 3 x 14 generaţii cu nume de preoţi traci neauzite, cu intenţii, cu tendinţe, cu avansări, etc. pe evoluţia celor 33 de fire, altminteri vârsta care se dă Mântuitorului. 3 x 14 generaţii şi 33 de fire lumeşti. Aceasta se găseşte în concepţia chimică a lui Zalmoxis.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Zalmoxis este cel care dă numele de român – de la Rama atlantul, şi nu Roma, acestui popor, de la myn= eu, şi romyn= eul adăpostitor, adică eul fetal. Acest lucru se face înlocuindu-se vechiul nume al eului folosit de atlanţi, lomyn sau eul legător. De la eul legător se obţine lumina, lumea, iluminarea, străiluminarea şi lumânarea, ca instrument de dumirire asupra conceptelor care rezultă de aici. De la eul român apare rumânitatea, ca sistem de robie şi apare rumeneala, ca prosperitate.

Zalmoxis, împreună cu echipa de cercetători din Muntele Sfânt, reia problema eu-lui, schimbă pătratul atlantic care avea aurul ca mijloc de comunicare cu marele cerebral, deci simbol al sacralităţii; argintul ca simbol al subconştientului; cuprul, simbol al conştiiţei umane şi în sfârşit, eul lomyn, lucrător în trup, care era plumbul. Ceea ce n-au înţeles adepţii atlanţi Deoti care se organizaseră într-o elită aristocratică, atunci când au folosit această tehnică de îndivinare, erau consecinţele distructive ale plumbului asupra fiinţei sfinţite a zeilor. Vasele de alimentare cu apă a cetăţii erau realizate din plumb, care la ora actuală se ştie că este foarte nociv şi conduce la degenerere genetică.

Deci, acestea au fost cele 4 elemente chimice (Au, Ar, Cu, Pl)cunoscute şi folosite de aristocrația atlanților Deoti când au construit arhipelagul Arondajna în jurul Gibraltarului şi celebra cetate a Aarului.(Însă istoria se repetă. Aarul a fost construit pe o stâncă, cea care este astăzi Gibraltarul, New-York-ul trăieşte pe o stâncă, care este cea pe care o cunoaştem în America. Istoria se repetă şi faptele se petrec întocmai).

Zalmoxis stabileşte valorile energetice ale eu-lui românesc: eu-l moale este Staniu, eu-l tare este Fier, eu-linformaţional este Siliciu; eu-l ductil este Germaniu. Toate aceste patru eu-ri sunt subordonate carbonului, care se află la baza întregii materii vii din univers. Iată chimia organică. Zalmoxis obţine rădăcina de ursare adică 0,7 droursia. Acesta este motivul pentru care Zalmoxis este tradus de către unii: urs. În realitate el este ursitor, un clarvăzător al neamului.

Zalmoxis realizează limba română. Prin trei mijloace. Preia fondul latin, ca fond de fecundare. Preia materialul lingvistic traco-geto-dac; nu spunem un grai anume. Materialul traco-geto-dac era foarte uşor de trecut dintr-o limbă în altă limbă. Acesta formează mama, femeia însărcinată, grădina. Şi alege limba germană ca procedeu de moşire. Moaşa poporului român este limba germană. Pe baza celor trei limbi el creează limba română, după legi foarte precise. În momentul în care noi depăşim normalitatea, şi trecem la clarvedere şi la clarintuiţie, ei bine, vom vedea cum limba tracă trece în limbă citită getică, în braţul de astăzi dacic, în germană şi din germană iese din nou din pământ, intră în română, din română trece în albaneză. Din albaneză trece în celtică. Iar din celtică în galeză şi se întoarce de unde a venit, de la Dumnezeul ceresc.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Spuneam că Zalmoxis organizează spaţiul holografic al României de astăzi. Toate denumirile de podişuri, ape, localităţi au o logică şi o ordine foarte bine stabilită, deci toate au o importanţă energetică în acest spaţiu holografic românesc, deoarece fac parte din matricea informaţională a spaţiului sacru în care trăim. Haide-ți să vedem cum a gândit Zalmoxis, teoria lui, despre energile telurice ale acestui pământ strămoşesc. A început „cartarea” locurilor cu Munţii Apuseni, cu spaţiul de apunere, de reîncreere asemenea soarelui care sereplămădeşte după asfinţit în apele unui mare adânc.

A doua importantă operaţie, săvârşită de Zalmoxis a fost schimbarea strategiei din Kobalahia în Balahia până la sporul Valahia. Aici, cuvântul trebuia să exprime puterea suflului divin care se comunica pe un canal numit Coval care, mai degrabă, se mişcă decât se schimbă. Astfel, mişcarea este cheia tainelor traco-gete, geto-dace sau daco-române. Zalmoxis a luat eul trac (acolo numit min) şi a făcut din acela miner şi minereu. Mintea (mintia) este însăşi mina de valorificare a eului lingvistic. (Există o localitate Mintia, în Munţii Apuseni, nu departe de Deva.)

Zalmoxis este cel care consideră sol tare Erde, azi Ardealul, de la cadrul de fixare. Ardealul, reprezintă acel deal haric care urcă spre bolta cerească, (H) ar – deal. Stabileşte incinta solul fertil mülde de la Moldova şi creează olteanul, holteiul, care nu este altcineva decât Gutanul, Mântuitorul. El poartă macedonul din Mehedinţi. El este Făt Frumos născut cu paloşul în mână. Între Pela, capitala Macedoniei – macedon în limba veche tracă înseamna, de la maceda, paloş – de la Pela, capitala Macedoniei, până la Pelendava, Craiova, este o descriere a paloşului de viteaz. Mehedinţiul tot este o descriere a paloşului de viteaz.

Alături, acolo, este Gorjul, modul de viitură din God. Acolo este Doljul, modul de legare la dătător. Acolo este holteiul, oltean, care este numele Oltului. Acolo este şi pântecul, trupul însărcinat, Muntenia. Observaţi că Muntenia este în plin centru de câmpie. Acolo este şi Podişul Getic, acolo este şi Dobrogul, locul unde se conservă viaţa; Dobrogea. Dincoace este Herţa, conservarea harurilor; inima. Alături este Bucovina, vână de gură; limba. Urmează Galiţia, conservarea căilor de curs. Urmează Basarabia, baza vie a izvorului de angajare. Toată Moldova, tot Ardealul. Transilvania nu are nimic comun cu pădurea. Ilva înseamnă matcă şi avem Matca Mare, Matca Mică; Ilva Mare, Ilva Mică. Avem Silvania care angajează Ilvele sau Sălajul, de unde încep Ilvele. Şi avem Transilvania, scaun de ţară al Silvaniei; aceasta înseamnă Transilvania.

Peste această Transilvania stăpâneşte triunghiul spiritual al Covasnei, născătoarea cu vas pentru înfigătorul Co; al Cavnicului, puterea cavei de născătoare şi dincolo, în Moldova, Vasluiul, locul în care se dezvoltă fetusul. Aicea avem, în Transilvania, Grădiştea Muncelului; Muncelul fiind urmaşul la eu al Mântuitorului, Muntele Mic, Munticelul. Aici avem Grădiştea Muncelului, pe locul unde s-a aşezat folosul după citirea cuvintelor, Sarmisegetusa. Avem Muncelul de sus şi Muncelul de jos. Aici avem Săcărâmbul, sarsanaua cu toate darurile. În Muntenia avem Nuku, înscrisurile pentru embrionarea seminţei. Iar la Prut, încă o dată la Prut, avem Ţipău şi Ţipova (care la ora actuală încă ţipă după unirea cu neamul românesc).

Acestea sunt principalele triunghiuri ale existenţei noastre, pe care şi-a construit Zalmoxis concepţia despre o nouă lume. Această lume are în bază cenegia, aducerea din exteriorul ceresc a cursului la cuibul de însămânţare. Cenu, neamul cenu, era în Tracia, cuibul, iar daturile de la acest cuib le avem în partea de vest a ţării nostre – din păcate nu mai sunt la noi – Cenadurile. Dar avem la noi Ceanul Mare şi Ceanul Mic, avem la noi Sărmăşagul sau reţeaua de limbă. Sărmăşel, cuvinţelul, şi toate celelalte compuse ale acestui sarmic care, cândva, a alcătuit Sarmisegetusa şi care astăzi este grădina Mântuitorului, Muncelul. Banatul este structura vie în creştere prin temeiul său.

Mehedinţiul din machedentia este răzorul de aducere la lumină a recoltei din pământ. Oltenia este însăşi evoluţia holteiului în pântecul de mamă. Aceasta de la depunerea cursului în adăpost, Gorj; că doar este vorba de Got şi Gutan. Aceasta de la depunerea legăturii mai vechi de tip atlantic, Dolj, de la dătătorul Ler împărat. Mai departe Muntenia sau Valahia, modul în care se dezvoltă eul în pântecul mamei sale ca nou trup. Ţara Loviştei. Sensul acesta de „ţară” e vorba de fapt de „lăcaş” unde se fixează două componente sau mai multe între ele. Locul unde se fixează mai multe componente între ele este Loviştea.

Se ia din partea dreaptă, de la Ţara Haţegului, se ia din partea stângă, de la Ţara Făgăraşului, se ia din partea cealaltă, de la Ţara Amlaşului, dincoace de la Ţara Mureşului; şi toate astea se unesc în Ţara Loviştei. Şi numai în forma aceasta se creează noţiunea de ARDA, de ARDEAL „legarea la corpul de zămislire ARDA”. ARDA înseamnă „miezul scoarţei terestre”, solul tare. Ţara Loviştei nu poate fi în Moldova, pentru că în Moldova se creează organele: ficatul, plămânii, inima şi toate celelalte componente. În Ţara Loviştei se potrivesc. Ele, după ce sunt create în Făuriştea Moldovenească, în incinta solului fertil de acolo, se ia şi se preia la celelalte ţări. Ţara Loviştei este ca un plexul solar. Şi toate râurile din Ardeal asta înseamnă „soma”.

MUREŞUL înseamnă „zidirea laică”; MARAMUREŞUL înseamnă „zidirea sfântă”; IZA înseamnă „ceea ce aparţine zalei”, adică lanţul; FIRIZA este însuşi „lanţul”. Adică toate astea au un sens care trebuie bine aşezat între ele. E mare deosebire între Iza şi Firiza; Iza este doar sârma din care se face o za, o verigă, iar Firiza este lanţul. În Ţara Almaşului avem decât forma fizică a sufletului, adică latura trupească a sufletului; trupul însufleţit. Şi Ţara Făgăraşului este „feciorul” însuşi, adică produsul din fetus. Deci unu-i trup însufleţit şi altul este fetus-ul. Încet dar sigur, începem să ieşim de sub dumirire şi să vedem care este valoarea limbii române. Valoarea limbii române e construită pe acest fetus care se dezvoltă în pântecul mamei sale şi care este românul înțelept a toată ființa. Toată construcţia de cuvinte are această regulă, formază acest soft de mântuire a unei întregi Românii. N-avem decât 911 softuri sau progame neuro lingvistive cu aplicații în orice domeniu al spiritului creator.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Aşa s-au creat zeii, prin preoţi care dezvoltau un model logico-matematic care, lingvistic, le dezvolta suflul divin. Şi odată pătrunşi de suflul divin, ei înaintau lucrarea, cei îndreptăţiţi o recunoşteau şi-l declarau zeu în viaţă. Dacă nu, ajungea zeu după moarte sau nu ajungea niciodată, cum n-a ajuns Deceneu. Se spune despre Deceneu că a fost pătruns de suflul divin, dar n-a reuşit să ajungă zeu, pentru că nefericirea lui a fost că a avut un concurent foarte puternic: modelul zeului care a venit pe lume Mesia şi care s-a chemat Yisus Hristos. Ăsta a fost neajunsul lui Deceneu; şi n-a mai fost ales el zeu şi l-au ales decât pe Yisus Hristos în locul lui Deceneu. Muntele de Cretă din Dobrogea este muntele Oslon, este fundamentul Kreaţiei; de fapt asta şi înseamnă – cretă. Cretus, creta, cretum înseamnă creatul.

Deci numele românesc al muntelui de Cretă nu înseamnă neapărat creta; înseamnă muntele creatului, care este în bază Oslon. Şi el aparţine de marea coloană a munţilor Hercinici. Ei, hercina înseamnă strânsura harurilor. Deci strânsura harurilor pleacă din muntele de Cretă, traversează sus spre Polonia, ajunge undeva prin Scoţia, trece de acolo şi ajunge până în America. Deci asta este coloana munţilor Hercinici. Ea traversează şi face Crucea lumii în Transcarpatia cu Karpaţii, undeva în Galiţia. Acolo traversează munţii Hercinici, Karpaţii. Şi acolo este centrul Crucii lumii. Deoarece Karpaţii vin din Alpi, din Alpien, din alchimia încredinţării, trece în Karpaţi unde este patul Kreaţiei, ajunge în Hemus sau în Balcani, unde este suflul, lichidul sacru. De acolo merge mai departe şi ajunge până în Himalaya, care este casa cerului.

Înțelegând rostul cuvintelor și al denumirilor folosite, vom înțelege mult mai ușor munca plină de înțelpciune a străbunilor noștri, precum şi alte resorturi bine puse la punct care păstrează intactă matricea informaţională a României. Este bine să cunoaștem faptul că, anumite energii negative care vin dinspre zona Europeana sunt puternic alchimizate, odată ce intră la noi în ţară. Cazanele de smoală nu intră în România. Sunt oprite Înaintea Porţilor de Fier; Cazanele Mari şi Cazanele Mici sunt înaintea Porţilor de Fier; ele nu intră în România. Dar pleacă un negru, de unde? Din Pădurea Neagră, din Munţii Pădurea Neagră, şi ajunge un negru la Marea Neagră. Sunt două tipuri de alb-negru.

Trebuie să înţelegem exact terminologia care este dată. Una este să ai Pădurea Neagră – limba de lemn fiind, prin natura ei, limba lui Hatan şi a lui Jong Ler – şi alta e să ai negru de mare sau Marea Neagră, în care este vorba de apă şi de limba de piatră, care era a lui Ler împărat. Şi ce se întâmplă acolo? Pănă la Marea Neagră negrul se dă uitârii. Că intrăm în Deltă şi găsim aici Pădurea Letea. Dar Pădurea Letea înseamnă pădurea uitării. Deci aici negrul e dat spre uitare, pe când dincolo în Pădurea Neagră este dat spre proliferare. Astea sunt deosebirile dintre cele două forme de negru pe care le cunoaşte poporul român. Iar Cernavodă n-are nimic cu Negru Vodă. Cernav înseamnă ciurel, înseamnă sită, filtru.

Şi la Cernavodă, dacă la Porţile de Fier se opreşte negrul blestemat, la Cernavodă se face cernerea blestemelor, otiilor. Şi, după ce s-a făcut şi aceasta a doua lucrare, la Cernavodă se cern blestemele. În Deltă apare Pădurea Letea care preia ceea ce a mai rămas după cernut şi Marea Neagră care restituie rezămislirii apa, replămădirii, această culoare neagră pentru a se obţine curatul din ea. Deci aşa trebuie să înţelegem lucrurile. Şi acesta este spaţiul holografic care se întinde din Germania până la noi, pe lungul Dunării, pe lungul verbului dun.Dunaris înseamnă de hăruitul prin facerea ca efect, dat. Asta înseamnă Dunaris. Aris este un supin: de hăruit. Şi dun este verbul care arată unde se face de hăruitul. Şi, peste toate acestea, România care trece prin înmuncire, cu alte cuvinte, care se bucură de valorile spaţului holografic puse la baza înţelegerii de către marele iniţiat Zalmoxis.

Aceasta este în mare parte strategia prin cuvânt a spaţiului holografic în care trăim noi românii. Trebuie să ştiţi că tot acest spaţiu, şi nu numai acesta, toată lumea e bine ştiută de Biserică. Că avem noi astăzi pe cei care au fost profesori de matematică şi care s-au dus şi s-au făcut popi, sau au fost ingineri înainte de ’89 şi s-au făcut acum popi pentru că se câştigă mai bine, ăştia nu sunt părinţi. Dar cei care sunt preoţi adevăraţi, marii preoţi, (marii iniţiaţi) ştiu aceste lucruri. Vorbim în aceiaşi limbă, dar nu ne pricepem de ce. Pentru că aceleaşi concepte din limba fundamentală au primit conotaţii după o anumită experienţă concret senzorială pe care un neam a dobândit-o. Această experienţă concret senzorială a fost luată şi prelucrată de un înţelept al acestui neam.

Şi toate limbile capătă, de la preoţii care le-au organizat ştiinţific, în credinţă, capătă conotaţiile spirituale care ţin de limba respectivă şi care dau numele lui Dumnezeu în limba respectivă. Numele lui Dumnezeu va fi Dumnealui Zeul. Ăsta-i numele lui Dumnezeu în limba română. Aşa a fost el creat şi apoi trecut în înscrisuri, atunci când a fost scrisă Biblia, de către sacerdoţii daci în Templul de Cretă de la Basarabi. În limba rusă, limbile slave în general, sunt alcătuite pe structuri lemnoase. Pentru structurile lemnoase, pentru limba rusă, are seva care urcă în copac. Dumnezeul ruşilor, slavilor, se va numi Bog, iar în forma în care îl invocăm, vom spune: „Depunătorule Bog“, adică Boje.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Portul de nume nu este o chestiune individualizată. Singurul care nu are nume este Cel nenumit, fiindcă este foarte greu să găseşti un nume pentru Dumnezeu. Got nu este un Dumnezeu universal. Bog nu este un Dumnezeu universal. Işten nu este un Dumnezeu Universal. El este un nume de experienţă concret-senzorială, care stă la baza limbii respective. Limba română este singura limbă din lume care păstrează numele nenumit al lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu înseamnă un nume, înseamnă Dumnealui Zeul, după cum este dumneata omul. Deci Dumnezeu în limba română nu este un nume numit. Şi de altfel nici nu poţi numi Creatorul sau întemeietorul Creaţiei în eos. Iahve – este o confirmare.

Pentru că Iahve în limba ebraică înseamnă „Eu sunt“. Deci nu este numele lui Dumnezeu. Este doar o confirmare: „Eu sunt“. La rabini este Hasem. Hasem nu înseamnă numele. Hasem înseamnă, numele de luptă al Creatorului, aşa cum dincolo este Jihad. Deci Hasem este o luptă, o energie divină şi nicidecum Divinul însuşi.
În permanenţă asupra noastră lucrează subtilitatea, locaşul de cult numit „Oţie“. La coborâre suntem „Koborioţi“, la ridicare suntem„Inridioţi“. Acestea sunt semnele sub care a apărut Poporul Roman, nu de la lup cum susţine o anumită legendă- nici de urs- cum susţine o altă legendă, ci se realizează pe lucrarea de ursire de prevedere în timp şi de însuşire a evenimentelor prevăzute. Este foarte probabil că Zalmoxis se considera „urs“ dar aceasta nu prin asemuirea cu animalul de pădure ci ca nume derivat de la verbul „a ursa“ şi „a ursi“, care înseamnă puterea de a prevedea viitorul.

Zalmoxis a fost un „anotic“ (ana şi Oţie) de cuvinte unde funia hotărâtă să lege generaţiile între ele era un cadru „ana“ sfânt de născătoare morală. Ana este o succesiune de generaţii pe care stau înşiraţi toţi urmaşii. În dicţionar o găsim cu numele de funie pescărească pe care se atârnă carmacele. Particulele „anta“, „enta“, „inta“ formează în permanenţă verigi diferite pe acelaşi lanţ informaţional, în permanenţă fire diferite împletite în aceeaşi ană – unele de esenţă, altele de existenţă. Particulele „aza“ şi „iza“, împreună cu alte foloase de la acestea până la uzare întrunesc consemnul informaţional care ajunge la uz şi iese din uzare. Aceste particule, sunt monade ale înţelepciunii şi ale sfinţeniei. A fost verbul „a obişnui“ ca să se consacre obişnuinţa, a fost verbul „a şti“ ca să se consacre ştiinţă.

Verbele românești „a curge“ și „a merge“ sunt lucrări precise de nominalizare așa cum verbele „a trage“ și „a drege“ păstrează neștirbite dovezile despre îndreptarea răului într-un context și lingvistic și spiritual de la care religia a fost și ea o ştiinţă despre „rămăşiţele“ scăpate de sub controlul imediat al experienţelor concrete și ale celor care s-au consacrat sacrului în lumea largă a jocurilor logice – deci, de la cuvânt. Suflul divin care se transmite prin intermediul cuvintelor, se realizează în special cu ajutorul vocalelor. Un rol foarte important îl au și consoanele, care sunt operatori lingvistici cu ajutorul cărora putem însufleți ceva. În acest mod cuvintele devin vii, magice am putea spune, declanșând în ființa umană procese de rezonanță cu energiile benefice macrocosmice. Așa se creează cuvintele și așa se creează sensurile într-un cuvânt. Trebuie să știm unde se găsește vocala și consoana respectivă. Trebuie să știm cine este pe poziția respectivă pentru ca să stabilim corect cui ne adresăm din interiorul nostru sau cui ne adresăm din exteriorul nostru.

Este important să știm fiecare consoană ce înseamnă. De exemnplu, „Ț“ conservă. O țață conservă. Țațele nu sunt prea bogate în limbaj, dar trăncănesc toată ziua un limbaj mort. Ăsta-i și sensul peiorativ de țață în limba română. Dat fiind acest „Ț“, care există în cuvântul Bistrița, starea vârtejului este oarecum trecută în subsol, pe planul al doilea. Este conservată. La fel este conservată la Lechința; i se poate observa că aproape toate localitățile au câte un „Ț“ acolo. Șieu este o energie în derulare. Șieuțul o energie conservată. Și ăsta e și faptul pentru care facem diminutivele cu „Ț“: draguț, micuț. Ei, dacă ar fi un micut, acest „T“ ar lăsa energia să meargă după temeiul ei, după cauza fundamentală. Dacă este un micuț în schimb, este controlată, este pusă în conservare. Deci oarecum amorțită. Dar asta nu înseamnă că nu poate izbucni oricând teluricul din ființa umană. Uite noi nu spunem câinea; noi spunem cățea. Deci ea este mediul de conservare.

Avem 25 de consoane : H – ghesul; B – apăsarea. C – înfigerea D – datul; L – legarea; M – învlăguirea N – embrionarea P – plămădirea… etc Baza fundamentală a kodului universal: A, E, I, O, U şi Y, atâta cât sunt vocalele universale, ele intră în kodul universal. Dar de aici pleacă specificaţiile, de aici vine un mod de a înţelege înlănţuirea firelor pentru fiecare limbă. 1.O – împuternicirea 2.A – cadrul de fixare. 3.Y – firul necunoscut. 4.E – stratul zămislitor. 5.I – firul cunoscut. 6.U – urmaşul. Vocalele se deosebesc între ele prin participarea la gen – masculin, feminin şi neutru – şi prin lucrarea pe care genul numit o face. Pe lângă acestea, limba română mai are şi vocale de dumirire: Ă, Â, Î. Deci O, exprimă: genul masculin, bărbatul; A exprimă genul feminin, femeia; U exprimă urmaşul, produsul din sau prin femeie. Celelalte vocale: Y, E şi I sunt proprietăţi ale acestei activităţi care se face în pântecul de mamă. Deci toate lucrurile acestea noi nu le înțelegem decât prin „cod-ul“ limbii, nu prin lingvistică, iar un cod se realizează după felul în care se introduc consoanele și vocalele în limba respectivă.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Zalmoxis când se întoarce în Tracia pune bazele acestui concept Kogayon şi propriei concepţii axyonism care stă la baza Sfintei Tradiţii româneşti. Zalmoxis adună toți marii preoți traci, și îi inițiază în Sfânta Tradiţie după care el a creat Kogayonul. Le dă conceptele, care nu sunt decât cuvântul de limbă română dar cu sensurile arhaice pe care le găsim în diferite manuscrise, dar care se modulează în timp ajungând până la înțelesurile actuale. Cuvintele poartă în miez date foarte exacte despre lucrarea de îndivinare fiind, din acest punct de vedere, cele mai precise mecanisme de punere în mişcare a magiei biologice.

Scopul fundamental al cuvintelor este transmiterea suflului divin de la om la om și înălțarea prin cuvânt. În structura acestui neam, se dezvoltă această genă a Mântuitorului, căci în fiecare român se află un OM. Acesta este marele adevăr despre noi și de ce suntem noi aici. Fiindcă noi suntem purtători ai eu-lui interior. Român – romîn și ajungem la forma de bază – romin, unde „min“ înseamnă „eu“ sau personalitatea fiecăruia. Pe exterior, în raport cu lumea fizică în care trăim, oamenii sunt atrași către căutarea bogățiilor lumești valorificând mina și minereul. Pe interior, în raport cu aspectele subtile și de manifestare tainică a lui Dumnezeu, „romin“ este un adapostitor, înseamnă EU SUNT.

Deci român înseamnă „eu interior“ și astfel, adevăratul nostru potențial este acela de a ne îndumnezei, de a deveni Una cu Sinele Suprem Nemuritor (Atman). Mintea (mintia) era însăşi mina de valorificare a eului lingvistic. Zalmoxis a fost un zeu moral, un maestru al aducerii metalului la credință. La noi mânăstirea vine de la „monastio“, care este starea de înălțare prin Biserică (prin credință) a puterii eu-lui trupesc (a sufletului individual). Biserica este dată cu dublu sens, „biser“, cel al însuflețitoarei. Pentru că însuflețitoarea este din capul locului mama şi purtătoarea de prunc în pântec. De aici vine numele Bisericii, de la apăsarea în pântec a pruncului de către Maria. Până la Maria, până la Miriam, noi nu aveam biserică. Aveam templu, care înseamnă legare la timp, aveam pagoda.

Noțiunea de păcat, înseamnă de fapt, puținul nostru care nu ne ajută să-l întelegem pe Dumnezeu. „Poco“ în limba latină înseamnă puțin. Păcatul vine de aici, de la ignoranță și de la limitarea noastră. Termenul de „bărbat“ vine de la purtătorii de barbă. Cine era purtătorii de barbă? Isihaștii, pustnicii. Ei, pustnicii erau bărbați. Pustnicia era la un moment dat, o singură artă de a fi pustnic. Și toate erau făcute după o anumită regulă sau știință harică. Și reacția la barbă a venit de la ideea că ceilalți, care nu purtau barbă, îi numeau barbari. Latinii așa i-au botezat. Latinii au fost cei care au introdus pentru prima oară rasul. Și ei nu mai erau cu barbă. Toți cei care erau cu barbă erau barbari. „Andrusul“ este numele vechi al bărbatului și este folosul pe care îl dobândește femeia de la „introducere“.

De acolo numele de Andreea și Undrea, și tot de acolo este „Indrie“, care în limba dacică înseamnă „a băga“, iar în limba latina avem „indere“. Femeia în toate este pământ și sânge, Pama – Hemus, de unde Phaema sau Femeia. În limba română femeia este „o pamaenta“, adică „un pământ“ în care funcționează „haemus“, lichidul instinctual, și dă „phaema“, „fem“ sau femeia. Iubirea vine de la „jubo“ care înseamnă poruncă; a merge după înălțarea „iubio“, a te înălța după porunca venită de la Dumnezeu. Toată lumea ar trebui să știe că:

 „iubirea înalță sufletul în tărâmurile cele tainice și preapline ale fericirilor dumnezeiești”.

Din vechea tradiție tracică ne-a ramas acest Yo care se punea în fața numelui domnitorilor. La ora actuală au rămas prea puțini inițiați care să mai știe ce înseamnă acest Yo. Acest yo, care s-a perpetuat de la Rama şi până către sfârşitul Evului Mediu, în alegerile domnitorilor şi în alegerile mitropoliţilor, în acest spaţiu, însemna de fapt „ynridi otia”: înălţare prin Biserică sau înălțat prin credința în Dumnezeu. Când se spune: „Yo, Mircea Voievod, domn a toată ţara….”, spune Înălțat prin credința în Dumnezeu, Mircea Voievod, domn a toată țara. (Iată, un fapt demn de remarcat! Domnitorii notri nu mai foloseau titlul de ”rege” pentru că acest cuvânt ajunsese deja să fie denaturat în alte țări, prin comportamentul reprobabil al celor care dețineau astfel de titluri.

În majoritatea cazurilor, regele ajungea să stăpânească tiranic peste credincioii săi i atunci la noi s-a folosit cuvântul „Domn”, de la comuniunea cu Bunul Dumnezeu. Revenind la acest Yo care a trezit curiozitatea la mulți oameni de cultură, acest yo este una dintre cele mai puternice mantre care stă la baza protecţiei poporului român. Şi acesta este motivul pentru care şi astăzi ea este întâlnită foarte des pe multe dintre stâncile din Carpaţi, stânci cu o semnificaţie evidentă sacră. Acesta este şi motivul pentru care acest yo – care acum din păcate se scrie cu i, io – se găseşte pe toate aripile de avioane. Cei care au călătorit cu avionul poate că au văzut-o pe aripi (YOR). Acest Yo, este de fapt o mantră a securizării aparatului de zbor în cazul avionului, a securizării unui loc energetic sau de altă natură, de altă importanţă, în cazul unei stânci din Carpaţi.

Deci este vorba despre o anumită mantră care asigură stabilitatea, fie energetică, fie de echilibru, fie de autoreglare în organismul uman. Şi totdeauna când se face o asemenea kantră, descântec cum îi spunem în terminologia de astăzi, este bine ca persoana care repetă după cel care face descântecul, textul, să pună în faţă yo. „Yo de la Tine, Doamne”. „Yo de la Tine, Mântuitorul”. Şi aceasta securizează textul de mantră şi creşte capacitatea de vindecare pe care o are în sine textul, prin cuvintele care sunt aşezate, nu la voia întâmplării, cum credem noi, ci după o regulă foarte bine stabilită, care o cunoaşte numai creatorul de kantre; altfel spus, numai axyntele. Axyntele era în tradiţia veche cel care organiza textele de rugă în temple, în biserică. Şi toată concepţia despre creerea unui asemenea text purta numele de axyon.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Deci, în Tracia, după aceea la români, întrega sfântă Tradiţie, se bazează pe această concepţie a axyonului, tradus mai simplu, pe româneşte: toate firele necunoscute luate în stăpânire de la cadrul lor de fixare sau de la axa de fixare. Tracia este o axă, Dacia este o axă şi între ele se află citirea etimologică a cursului, Geția. Acesta este sistemul pe care s-a organizat întreaga sfântă tradiţie strămoşească şi astăzi creştin românească. Tracia era axa corpului T’ra terestru, era axa din interiorul Pământului, care traversează dintr-o parte încealaltă Pământul, deci era un fel de Ax Mundi. Iar Dacia era braţul dat din această axă. Deci axyntele organiza aceste texte de rugă în templele străbune, iar mai apoi în biserici. Rugăciunile sunt ceea ce noi numim kantre. Mantrele sunt cuvinte care au valoare de tratare, sunt cuvinte esență. Kantrele sunt descântece (acel text fiind alcătuit din mantre), kantrele sunt rugăciuni, kantrele sunt meditaţii.

O rugăciune este un text alcătuit din mantre, așa cum la hinduși sau la tibetani se practică japa-mantra. Recitarea sau cântarea unor astfel de texte sacre, este deosebit de precisă în purificarea psiho-mentală și punerea în rezonanță cu energiile profund benefice din macrocosmos. Mantrele, Cuvintele vii esență, ne ajută să realizăm raporturile care se fac între stereotipurile noastre dinamice; adică, între chakre. Oricare chakră este un asemenea produs, o asemenea piesă vie din noi. Haideţi să-i spunem mai frumos, Rai. Pentru că, de fapt, în limba română, Raiul înseamnă roata cu caneluri, roata pe care se aşează un fir, un otgon. Aia e o roată cu caneluri. Chakrele, la români, sunt Raiuri. Numele de Rai, la noi, a apărut de la această roată cu caneluri, aşa cum în limba sanscrită e tot de la aceiaşi roată, dar în limba sanscrită chakra vine de la ankra, care înseamnă cer.

Deci iată că şi în limba sanscrită cerul este introdus în noţiune. Ancora cerului este chakra în limba sanscrită. În limba română este raiul, roata cu caneluri pe care este un fir trimis de la Dumnezeu; pe alt fir vine răspunsul de la Dumnezeu. Stereotipurile nostre dinamice sunt asemenea raiuri în care, în permanenţă, un Y coboară şi un I urcă. Niciodată nu există cale inversă, în care un Y să urce, în limba română, așa cum se folosete, de exemplu, la hinduși. Sistemul străbunilor noştri era cuvântul. Ei ştiau foarte bine fiecare cuvânt cu ce fibră a trupului se rosteşte; că noi de fapt rostim cuvântul cu câte o fibră a trupului nostru. Şi în permanenţă, gândirea fiind cea mai evoluată facultate, ea apelează la toate mecanismele noastre somatice. Fiecare grup, cuvânt, este localizat pe un meridian și asta dă starea de echilibru sau de dezechilibru în întreaga ființă; atât în corpul fizic cât și în corpurile subtile care alcătuiesc structura sufletului.

În genere ființa umană creează un limbaj logic, adică o experienţă abstractă care să răspundă numărului mare de noţiuni, de cuvinte, pe care el le-a elaborat în experiența sa logic concretă. Acestea se înscriu şi ele, la rândul lor, în creier, conlucrează cu experienţa concret senzorială şi creează un soft exact în sensul în care îl cunoaştem noi astăzi. Acest soft, îl îmbogăţeşte mereu, până în momentul în care cunoaşterea depăşeşte capacitatea pur şi simplu a unui om, trecând la posibilităţile astea: văd cine este Gălăţean după cum vorbeşte el, intuiesc cine este Elena după cum vorbeşte ea. Deci iată că astea sunt ceea ce numim noi astăzi clarvedere, clarintuiţie, clarauzire, etc., şi toate celelalte simţuri, teleportarea, simţul material, toate care mai sunt acolo, telekinezia. Toate astea se înscriu într-o gândire superioară, în normalitatea care trebuie să fie. Şi se dezvoltă aşa creierul până la toate capacităţile pe care le are: a se putea ridica singur de la sol, a se decorporaliza, a se corporaliza, etc. Şi aşa reuşind oamenii să facă asta cu sprijinul creierului lor, ajung zei. Pentru cel care nu are astfel de aptitudini dezvoltate, fiinţa divină e foarte greu de imaginat.

Dar în lumea aceasta superioară, Divinitatea apare în toată splendoarea ei. Deci toate lucrurile acestea, noi vom urmări să le înţelegem prin kodul energetic al cuvintelor, nu prin lingvistică. Lingvistica ne dă cuvântul aşa cum este el. Şi aşa cum este înregistrat ca atare în capul nostru. Însă, indiferent că citim în gând un text, indiferent că-l rostim tare, acolo unde trebuie, se aude.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Avem, la urma urmei, auzirea criptestezică, care este activă în limbajul nostru interior sau în limbajul pasiv așa cum în același limbaj acționează intuiția cripestezică sau vederea cripestezică (adică auzirea interioară și vederea interioară – clarvederea). Dezvoltând aceste aspecte, ajungem să ne folosim, în mod conștient telepatia și transmiterea la distanță a mesajelor sau obținem anumite stări numite paranormale, precum clarvederea, clarauzul, clarsimțul. Nu sunt nite lucruri extraordinare, sunt niște lucruri pe care noi le facem, dar care nu și-au găsit explicația, pentru că pe oamenii de știință și pe ceilalți care sunt preocupați de așa ceva nu-i interesează conținutul cuvântului, îi interesează doar forma acestuia.

Dacă acest cuvânt este de gen masculin, dacă acest cuvânt este de gen feminin, dacă acest cuvânt este de genul neutru, dacă-i la singular/la plural, ca atare, mai departe un verb, un articol ori un numeral. Deci gramatica nu ne ajută, morfologia nu ne ajută la perceperea relațiilor interne dintr-un cuvânt, fiincă noi nu mai știm codul energetic al cuvintelor. Noi n-avem decât vopseau de pe pereți, dar nu știm pe ce am pus-o. Nu știm dacă pereții din interior sunt din cărămidă sau dintr-un material prost și pot să cadă în orice moment; dar vopseaua este frumoasă. Și cam la asta se reduce întreaga noastră discuție lingvistică și asta are efecte extrem de dăunătoare în cunoaștere pentru că, la un moment dat, putem spune ”cutare cuvânt este dintr-o altă limbă” și, ca atare, spunem că se trage din limba respectivă.

Păcatul ăsta ne pândește pe noi în limba română pentru că lingviștii noştri, de vreo 200 de ani, au ajuns la niște concluzii fantastice: că noi nu avem limbă, pentru că această limbă are 78% latinitate, 21% termeni slavi și 1% etimoane necunoscute !!! Dar, atunci, care-i limba română ? Și totuși limba română se diferențiază de toate aceste limbi pe care le-am menționat adineauri. Ea nu este nici limbă latină, nu este nici limbă slavă și, cu atât mai puțin, din etimoane necunoscute. Nu vom ști ce este limba română atâta timp cât nu vom ajunge să învățam codul energetic încifrat în cuvinte care să justifice prezența cuvântului românesc și de ce această formă, după conținutul cutare. În lingvistică nu se face relația dintre conținut și formă în condiții logice. Se exagerează forma în dauna conținutului; sau conținutul nici nu se specifică.

Sigur că, dacă aceste lucruri ar fi reevaluate corect am putea ca să ajungem mult mai devreme la ceea ce se numește paranormalitate – un cuvânt fără niciun sens, pentru că nu există paranormalitate, există doar normalitatea care trebuie să fie, cea care urmează, în mod firesc, după normalitatea formală sau normalitatea care este acum. La urma urmei, toată vorbirea este o chestiune mecanică înlesnită de memoria cerebrală, de înregistrare a cuvintelor în anumite programe mentale.Acționând conștient asupra subconștientului, asupra programelor mentale care ne limitează, ajungem să ne eliberăm de programarea neuro-ligvistică care ne-a fost indusă în timp.

La ora actuală este binecunoscut de catre majoritatea psihologilor, că programele subconștiente ne determină realitatea pe care o trăim. În subconștient se află toate programele cu care decodăm realitatea. Există un ansamblu de programe pe care le avem, iar acestea sunt și în subconștient, și la nivelul minții conștiente, sunt și în structură, și în gene. Multe dintre ele ne-au fost inoculate gradat – de educație, de tradiție, de religie, de familie, de tot ceea ce este în jurul nostru. Aceste programe ne-au obișnuit să vedem realitatea doar într-un anume fel (acestea se pot înlocui treptat cu idei forță benefice profund transformatoare). În realitate, tot ceea ce există este Contiința care însuflețete întreaga manifestare holografică, dar până acolo este necesar să depășim programele mentale cu ajutorul programului superior, divin, al înțelepciunii inimii.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Mihail Sadoveanu, în ”Creanga de Aur”, spunea: ”Hieroglifele, cum știți, cuprindeau un principiu de înțelegere universală a noțiunilor, înfrățind pe inițiați într-o limbă mută. Alfabetul dumneavoastră de astăzi, ca și limba vulgară, stă mai mult în slujba instinctelor. La întrebările mele, am primit răspunsuri ce mă îndrumau la o pătrundere de care omenirea de azi s-a depărtat; căci progresul necontenit al inteligenței și raționamentului a sleit acele aptitudini care legau pe om de stihii. Presimțiri, instinct și ceea ce numiți dumneavoastră astăzi inconștient – le-am avut și noi cândva, ca și rudele noastre animalele, într-o formă potențială; magia și fenomenele de telepatie erau în veacurile acelea practici curente. Cunoașterile acelea subtile și directe trebuie redobândite pe calea științei experimentale.” Omenirea se înromâneşte în ideea în care capătă numele eului său interior, a lui EU SUNT, care se dobândeşte prin cunoaşterea de sine și alegerea conştientă a unui limbaj plin de înțelepciune care să înnobileze ființa umană. Şi această înromânire a fost programată să se realizeze, odată cu revenirea în țară a Mântuitorului din români (a se studia și profeția clarvăzătoarei Vanga).

Mântuitor este cel care aduce oamenilor înțelepciunea divină, care conduce la desăvârşirea Eu-lui; adică înseamnă dăruire totală pentru ceilalţi. Mântuitorul nu apare decât în conceptul de MYNTOIA, adică „împlinirea Eu-lui.” S-a împlinit mintea, apare Mântuitorul ! Datorită învățăturilor spirituale care au fost revelate omenirii, putem spune căBrahma a fost un Mântuitor. Brahma până astăzi are înţelegerea respectivă. Krishna a fost un Mântuitor. Krishna până astăzi are înţelegerea respectivă. Mahomed însuşi a fost un Mântuitor. Până astăzi are înţelegerea respectivă. Iisus Hristos a fost un Mântuitor.Deci, toată problema e teologică; totul de la Dumnezeu pentru oameni și de la oameni pentru Dumnezeu.

Pentru a vedea încotro ne îndreptăm, haideți să aprofundăm în ființa noastră, câteva din strategiile de îndivinare prin cuvant pe care le-au dezvoltat î timp, marii oameni de cultură, înțelepții acestei țări sfinte. Să urmărim să scoatem la lumină, fiecare dintre noi, „acele cuvinte frumoase care fac să se nască în inimi înțelepciunea”, asemenea cunoașterii spirituale revelate umanității de marele înțelept şi eliberat Zalmoxis.

”Fără Dumnezeu, fără credință, omul devine un animal rațional, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.” (Petre Țuțea)

”Geniul, în zdreanță sau în veșminte aurite, tot geniu rămâne. ”
”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi…” (Mihai Eminescu)

”Daca dragoste nu e, nimic nu e.” (Marin Preda)

Sufletul Neamului Românesc şi Egregorul subtil colectiv

Halloween, Origini şi semnificaţii-barbară dar celebrată de creştini

Halloween, Origini şi semnificaţii-barbară dar  celebrată de creştini

Halloween–o sărbătoare inofensivă?

Nicicând nu a existat vreo sărbătoare mai controversată decât Halloween. Barbară prin manifestări dar totuşi celebrată de creştini, reinventată de americani dar având rădăcini europene, noaptea spiritelor continuă o tradiţie veche de mii de ani.
Milioane de oameni celebrează Halloween-ul cu costume, trick-or-treat sau petreceri tematice, fãră să aibă cunoştinţe despre originile şi istoria fascinantă a acestui rit asociat cu apariţii fantomatice şi superstiţii de tot soiul.

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază – de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie.
Noaptea de la sfârşitul lunii octombrie este considerat a fi momentul în care spiritele morţilor vin spre lumea celor vii. Pentru a se proteja, cei vii apelau la diverse ritualuri: purtau măşti, făceau zgomot, aprindeau focuri etc, cu scopul de a alunga spiritele celor trecuţi la cele veşnice.

Sărbătoarea de Halloween a ajuns, cel puţin pentru americani, cea mai importantă sărbătoare după cea a Crăciunului. Anual, americanii cheltuiesc cu această ocazie circa 2,5 miliarde de dolari şi, având în vedere influenţa culturii americane asupra întregii lumi, tendinţa este ca sărbătoarea să fie “importată” de cele mai multe popoare de pe pamânt.
La prima vedere, totul pare distractiv şi inofensiv: dovleci luminaţi, măşti lugubre, costume de vampiri şi vrăjitoare, schelete, păianjeni, fantome şi pisici negre…Totul pare o joacă de copil…Este ziua în care adulţii redevin copii, întrecându-se în glume şi farse care stârnesc zâmbetul şi râsul într-o viaţă atât de plină de tristeţe.
Pe bună dreptate, apărătorii acestei sărbători din ce în ce mai răspândite întreabă: “Ce e atât de rău în Halloween ? E vorba doar de un joc inofensiv de copii…Ce e rău în faptul de a ne amuza puţin?”

Şi totuşi…Halloween, cu costumele sale înfricoşătoare, cu accesoriile destinate să trezească groaza şi cu aerul său lugubru, deşi pare un joc inocent de copil, îşi are rădăcinile într-un trecut sinistru şi demonic, de care oamenii care-l promovează nu sunt conştienţi.
Originea numelui
Numele de „Halloween” și multe dintre tradițiile actuale provin din perioada veche engleză fiind atestat pentru prima oară în secolul al XVI-lea și reprezintă o variantă scoțiană a denumirii All-Hallows-Even („evening”), adică noaptea dinainte de „All Hallows”. Până în secolul al XX-lea, ea era scrisă și „Hallowe’en”, eliminând „v”-ul și scurtând cuvântul. Deși sintagma All Hallows apare în engleza veche (ealra hālgena mæssedæg, sărbătoarea tuturor sfinților), All-Hallows-Even a fost atestat abia la 1556.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Cum s-a ajuns la Halloween

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte ziua Tuturor Sfinţilor în prima duminică de după Rusalii. Acelaşi lucru l-a făcut şi Biserica Romano Catolică până în secolul al VIII-lea, când papa Grigorie al III-lea a mutat sărbătoarea Tuturor Sfinţilor pe 1 noiembrie. Seara de dinaintea Tuturor Sfinţilor a devenit, “all hallows eve” – Halloween. Cei adormiţi au ajuns să nască în cei vii fie teamă, fie ridiculizare – creând personaje de carnaval.

Să nu uităm ca în credinţa populară a românilor, mai avem parte de o noapte de spaimă, cea de pe 29 spre 30 noiembrie, cunoscută sub denumirea de Noaptea Sfântului Andrei, când cei vii încearcă să se apere de strigoi prin ungerea uşilor şi a ferestrelor cu usturoi.
Scurtă istorie a „sărbătorii” de Halloween?
Istoria ei începe odată cu vechii celţi – popor care a trăit cu două milenii în urmă în teritoriile de azi ale Irlandei, Marii Britanii şi ale nordului Franţei. Adoratori ai naturii şi având un mare număr de zei (între care un rol important îl avea soarele), vechii celţi sărbătoreau noul an pe 1 noiembrie. Ziua marca sfârşitul recoltării şi al anotimpului călduros (anotimpul soarelui) şi începutul iernii friguroase şi întunecate. Astfel, din 31 octombrie până în 2 noiembrie, celţii aveau un festival închinat lui Samhain, zeul păgân al morţilor.

Festivalul Samhain sărbătorește sfârșitul „jumătății luminoase” a anului și începutul „jumătății întunecate”, de aceea era uneori considerat a fi „Anul Nou Celtic”. Vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se slăbește în ziua de Samhain, permițând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Ei credeau că, în timpul acestei perioade, Samhain aduna toate sufletele celor ce muriseră în anul precedent, hotărând ce formă vor lua în anul urmator. Se credea că aceste suflete puteau lua forma unui corp omenesc sau, în funcţie de hotărârea zeului, puteau fi condamnate să trăiască în trupuri de animale. Cei mai răi dintre oameni (sufletele lor) urmau să ia forma unei pisici negre. Sărbătoarea avea drept scop să-l înşele pe Samhain, determinându-l să dea sentinţe mai blânde, fapt pentru care adoratorii lui se rugau şi-i aduceau ofrande.

Conform Enciclopediei Britanice, perioada cuprinsă între 31 ocombrie şi 2 noiembrie era percepută de celţi ca un timp plin de pericole, de teamă şi evenimente supranaturale. Se credea că atunci lumea zeilor devenea vizibilă şi, pentru a trece cu bine de aceasta perioadă, celţii trebuiau să aducă numeroase ofrande şi sacrificii de tot felul.
În noaptea de 31 octombrie (ajunul Anului Nou celtic), după ce recoltele fuseseră strânse şi puse la adăpost, celţii începeau sărbătoarea propriu-zisă. Mai întâi erau aprinse focurile în casă. Apoi druizii (preoţii celţi) se întâlneau pe culmile dealurilor, în adâncul pădurilor de stejar, aprinzând focuri sacre cu scopul de a speria spiritele rele şi de a-l onora pe zeul soare. Apoi, oamenii aduceau jertfe zeilor lor din recoltele anului şi din animale, în tot acest timp ei dansând în jurul focurilor. În dimineaţa următoare, oamenii reaprindeau focul în casele lor cu foc “sfânt”, pentru a alunga spiritele rele şi a-i proteja în sezonul de iarnă.

Se crede că nevoia de a îndepărta spiritele rele a dus la purtatul de costume și măști. Ei îndepărtau spiritele rele deghizându-se ei înșiși în spirit rău pentru a le evita. În Scoția, rolul spiritelor era jucat de tineri îmbrăcați în alb cu fețele mascate sau înnegrite. „Samhain” era o vreme când se făceau provizii de iarnă și se tăiau animalele pentru a păstra carnea peste iarnă. Focurile de tabără jucau și ele un rol în festivități. Toate celelalte focuri erau aprinse de la focul cel mare. Oasele animalelor tăiate erau și ele aruncate în foc. Uneori se aprindeau două focuri unul lângă altul, iar oamenii și animalele treceau printre ele ca ritual de purificare.

Se credea că în 31 octombrie sufletele morţilor vizitau propriile case, fapt ce facea ca sărbătoarea să capete o semnificaţie sinistră. Aspectul lugubru era accentuat şi de tot felul de “accesorii” care trezeau repulsie şi groază: fantome, pisici negre, vrăjitoare, demoni de tot felul care se plimbau în acea noapte. În acelaşi timp, sărbătoarea lui Samhain era considerată perioada cea mai propice căsătoriilor, norocului, sănătăţii şi morţii, ea devenind precursorul Halloween-ului de azi.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

După ce romanii au invadat Irlanda şi Insulele Britanice, a avut loc o fuziune între sărbătoarea celtică a lui Samhain şi sărbătorile romane Feralia şi Pomona. Feralia, celebrată în 21 februarie, era ziua dedicată de romani morţilor. În realitate, ea nu era altceva decat o zi a beţiilor şi orgiilor, ca multe alte sărbători romane.
Pomona (zeiţa romană a fructelor şi fertilităţii) era celebrată pe 1 noiembrie, simbolul ei fiind mărul. Timp de trei secole după cucerirea celţilor de către romani, obiceiurile şi tradiţiile legate de sărbătoarea celtică a lui Samhain s-au amestecat cu cele ale sărbătorilor romane Feralia şi Pomona, rezultând un hibrid păgân ce va sta la baza viitoarei sărbători “creştine” Halloween.

După încheierea persecuţiilor romane îndreptate împotriva creştinilor din timpul primelor trei secole, biserica creştină, susţinută de autorităţile civile, a început să împrumute diferite tradiţii şi obiceiuri păgâne, dându-le o haină creştină.
Un rol important în trecerea de la vechile sărbători păgâne Samhain şi Pomona la actuala sărbătoare de Halloween l-a avut obiceiul creştinilor de a-i sărbători pe martirii creştini din timpul persecuţiilor romane. Existau zile speciale pentru comemorarea martirilor, însă s-a ajuns la o problemă majoră: numărul martirilor ce trebuiau să fie comemoraţi era cu mult mai mare decât cel al zilelor anului. Faptul i-a determinat pe conducătorii bisericii creştine din secolul al patrulea să desemneze o zi comună pentru celebrarea tuturor martirilor.

Astfel în 609 d.H., Papa Bonifaciu IV a declarat vechea sărbătoare romană Feralia ca devenind creştină. Odată cu această schimbare, Feralia nu mai era o ocazie de a-i onora pe toţi morţii, ci doar pe “sfinţii” decedaţi. În locul orgiilor, beţiilor şi alcoolului, ziua de Feralia devenea o ocazie de rugăciune şi meditaţie, ceea ce nu era deloc un lucru rău. De asemenea, vechea denumire de Feralia a fost schimbată în Ziua Tuturor Sfinţilor. A urmat apoi modificarea datei: Papa Bonifaciu IV a mutat celebrarea tuturor sfinţilor din 21 februarie în 13 mai, pentru ca Papa Grigore III (731-741) să mute din nou celebrarea tuturor sfinţilor pe 1 noiembrie – aceeaşi dată cu cea a vechii sărbători păgâne celtice a lui Samhain. Astfel, ziua de 1 noiembrie a adevenit oficial Ziua Tuturor Sfinţilor (în engleză: All Hallows Day) , de unde şi denumirea actuală de Halloween.

“Creştinarea” vechii sărbători păgâne nu era însă încheiată. În 988, biserica apuseană a instituit o nouă zi: Ziua morţilor, cu scopul de a-i comemora pe toţi credincioşii botezaţi decedaţi despre care se credea că sunt în purgatoriu, pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu. Începând cu secolul al 13-lea, sărbătoarea a devenit universală.
Astfel, 1 noiembrie devenea sărbătoarea tuturor morţilor despre care se credea că sunt în cer, iar 2 noiembrie devenea comemorarea morţilor despre care se credea că suferă în purgatoriu. În ansamblu, ajunul (31 octombrie), Ziua Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie) şi Ziua Morţilor (2 noiembrie) formează ceea ce englezii numesc “Hallowmas” – o reflectare a vechii şi păgânei sărbători celtice a lui Samhain. Ceea ce astăzi e considerat a fi o sărbătoare creştină, curată şi sfântă provine în realitate dintr-o sărbătoare păgână şi plină de orgii şi superstiţii.

În timp, sărbătoarea a devenit atât de populară încât Martin Luther a ales tocmai perioada de Halloween pentru a afişa în 1517 tezele sale pe uşa bisericii din Wittenberg, Germania. Aceasta a fost începutul Reformei care a zguduit din temelii stâlpii bisericii creştine.
Pe măsură ce numărul coloniştilor europeni sosiţi pe pământ american creştea, numărul tradiţiilor, superstiţiilor şi practicilor religioase europene a început să pătrundă în noile teritorii. În ce priveşte Halloween-ul, o inflenţă puternică a fost simţită în America odată cu imigrarea a milioane de irlandezi cu ocazia secetei din 1846. Halloween a devenit, asemenea Crăciunului, o sărbătoare naţională , fiind însoţită de defilări, serate, costumaţii specifice, deghizări, farse, focuri şi multe alte obiceiuri.
În lumina originii sale păgâne, dovedită istoric, mai poate fi considerată sărbătoarea de Halloween ca fiind doar o joacă inofensivă de copil?

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Simboluri de Halloween şi semnificaţiile acestora

Imaginile de Halloween provin din multiple surse, inclusiv din obiceiurile naționale, operele literare de ficțiune gotică și horror (cum ar fi romaneleFrankenstein și Dracula), și din filmele horror clasice (ca Frankenstein și Mumia). Printre primele lucrări despre Halloween se numără cele ale poetului scoțian John Mayne din 1780, care menționa farsele jucate la Halloween; “What fearfu’ pranks ensue!”, precum și supranaturalul asociat cu noaptea, “Bogies” (fantome), influențându-l pe Robert Burns, autorul poeziei Halloween din 1785. Elemente ale toamnei, cum ar fi dovlecii, cocenii de porumb și sperietorile de ciori sunt și ele omniprezente. Casele sunt și ele decorate cu aceste simboluri.

Printre alte imagini de Halloween se numără temele morții, răului și ocultului, sau monștrii legendari. Culorile tradiționale ale sărbătorii sunt negru și portocaliu.
Simbolurile și obiectele artizanale asociate Halloweenului s-a dezvoltat în timp. Deşi cei mai mulţi dintre noi cunoaştem majoritatea simbolurilor ce însoţesc Halloween-ul, puţini dintre noi conştientizăm semnificaţiile lor ascunse şi originea lor păgână. Iată o listă cu câteva din simbolurile principale care însoţesc sărbătoarea:

1.Farsele

Celţii credeau că sufletele morţilor reveneau pe pământ în noaptea de 31 octombrie, provocând tulburări şi stricând recoltele. Mai credeau, de asemenea, că în această perioadă zeii le jucau feste. De aici provine obiceiul farselor legate de aceasta sarbatoare. Astăzi, cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă.

2.Dovleacul

Dovleacul este, fără îndoială, cel mai cunoscut simbol al Halloween-ului. Originea obiceiului de a folosi dovleci luminaţi în noaptea de Halloween se trage din traditii irlandeze vechi de secole. Sculptarea de jack-o’-lantern provine din obiceiul de Ziua Tuturor Sfinților de modelare a unor felinare din napi pentru luminarea sufletelor din purgatoriu. Napul era folosit tradițional de Halloween în Irlanda și Scoția, dar imigranții veniți în America de Nord au folosit dovleacul indigen, care erau mai ușor accesibili și mai mari – fiind mai ușor de modelat decât napii. Tradiția americană de modelare a dovlecilor este atestată de la 1837 și a fost asociată inițial cu vremea recoltei, nefiind specifică Halloweenului decât spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

Obiceiul cioplirii dovlecilor sub forma unor capete de monştri îşi are originea în tradiţii irlandeze vechi. Lumânarea aprinsă în interior face ca acest chip cioplit să capete o înfăţişare demonică. În folclorul irlandez există o legendă care explică originea acestui obicei: povestea lanternei lui Jack. Legenda spune că un bărbat glumeţ şi beţiv pe nume Jack a reuşit să-l păcălească pe Satana să urce într-un copac. Apoi, pentru a-l împiedica pe Satana să coboare din copac şi să vină după el, Jack a săpat o cruce în trunchiul copacului. Satana nu a putut coborâ din copac decât după ce i-a promis lui Jack că nu-l va ispiti niciodată. După un timp, Jack a murit. Sufletul său nu a fost primit nici în rai, datorită şireteniei sale, nici în iad, datorită promisiunii făcute de Satana. Singura concesie care i s-a făcut a fost aceea de a putea lua un tăciune cu care să-şi lumineze drumul dintre rai şi iad, rămănând pentru totdeauna în întunericul dintre cele două lumi. Din această legendă provine obiceiul de Halloween de a pune în dovlecii ciopliţi o lumânare, amintind de “lanterna” lui Jack. Obiceiul poate fi regăsit şi în Ardeal, chiar înainte ca în România să ajungă sărbătoarea de Halloween, scopul său fiind acela de a goni spiritele rele care încep să colinde lumea odată cu venirea iernii.
Cinematografia a avut şi ea un rol decisiv în promovarea obiceiului, ca şi în cazul altor simboluri: schelete, poveşti cu fantome, magie, vrăjitoare, vampiri, pisici negre, demoni ş.a.

3.Marul

Simbolul mărului este legat de vechea sărbătoare romană Pomona, celebrată pe 1 noiembrie. Romanii considerau mărul drept un simbol sfânt al zeiţei Pomona. Din combinarea vechilor sărbători Samhain (a celţilor) şi Pomona (a romanilor) a rezultat ceea ce astăzi numim Halloween. Aceeaşi origine o are şi obiceiul (jocul) de a prinde merele cu dinţii dintr-un bol mare de apă.
4.Liliecii
Fiind animale nocturne care se hrănesc cu sânge (unele specii), asocierea lor cu Halloween-ul nu a fost dificilă. Ei sunt consideraţi simboluri şi reprezentanţi ai răului, însoţindu-i pe vampiri şi vrăjitoare, despre care se crede că se transformă în lilieci tocmai pentru a zbura uşor pe timp de noapte.

5.Pisicile negre

Sunt considerate încă din antichitate purtătoarele unor duhuri rele, fapt pentru care, în Evul Mediu, ele erau vânate şi arse pentru alungarea spiritelor rele care le stăpâneau. Pisica neagra este un simbol strâns legat de Halloween, primind conotaţii oculte.

6.Scheletele umane

Dat fiind faptul ca vechea sarbatoare celtica a lui Samhain era un festival al mortilor, prezenta scheletelor era inevitabila. Credinta populara era ca in noaptea de Halloween spiritele mortilor reveneau pe pamant, aducand tulburari si pagube oamenilor.
7.Vrajitoarele
Sunt simboluri importante ale Halloween-ului, crezându-se ca în această noapte ele au puteri mult mai mari decat în restul anului. Asocierea măturei face ca simbolul să fie şi mai pregnant. O vrăjitoare călare pe mătură în lumina lunii este una din cele mai clasice imagini asociate sărbătorii de Halloween. Mătura era considerată un simbol al fertilităţii, de unde provine obiceiul gospodinelor de a sări peste ea în timpul Sabatului Vrăjitoarelor. Cu cât săritura era mai înaltă, cu atât recolta urma să fie mai bogată.

8.Bufniţa

Simbolul îşi trage renumele din superstiţia că bufniţa se hrăneşte cu sufletele muribunzilor. Până azi se crede că ţipătul bufniţei este un semn al morţii şi al dezastrelor, fapt pentru care aceste păsări au devenit simboluri ale răului.

9.Măştile

Folosite din cele mai vechi timpuri în ceremoniile religioase, ele aveau rolul de a-i proteja pe oameni de spiritele rele. Confecţionate din diferite materiale (hârtie, plastic, etc.), măştile folosite în timpul sărbătorii de Halloween reprezentau de obicei o faţă falsă, cu scopul de a deruta spiritele rele şi de a-i apăra pe oameni de influenţa acestora.

10.Luna

Este şi ea un simbol important al Halloween-ului, astrul nocturn fiind asociat în mitologie cu sufletele morţilor şi făcând parte din scenariul celor mai de groază poveşti.

11.Păianjenul şi plasa de păianjen

Fiind o insectă ce prefera întunericul, dezordinea şi pustietatea, păianjenul a devenit un alt simbol important al Halloween-ului, sugerând ideea de loc lugubru, bântuit şi uitat de oameni.
Toate aceste simboluri , atunci când se regăsesc împreună în practicile sărbătorii de Halloween, creează o atmosferă lugubră, sinistră şi de groază. Ele nu au nimic în comun cu creştinismul, cu Evanghelia mântuirii, cu frumoasele promisiuni ale lui Dumnezeu şi nici cu frumuseţea unei vieţi trăite în Hristos.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Costumele de Halloween

Costumele de Halloween sunt tradițional modelate după figurile supranaturale, monștri, schelete, fantome, vrăjitoare și diavoli. De-a lungul timpului, printre costumele folosite apăreau și cele ale unor personaje fictive, celebrități la ordinea zilei și arhietipuri generice, cum ar fi prințesele sau luptătorii ninja.

Costumarea și colindatul cu ele era de actualitate în Scoția de Halloween la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tradiția a pătruns și în Statele Unite la începutul secolului al XX-lea, atât în rândul adulților cât și în rândul copiilor. Primele costume de Halloween produse în masă au apărut în magazinele americane în anii 1930s când obiceiul de trick-or-treating devenea popular acolo.
În ziua de 31 octombrie sau în preajma ei, în vinerea și sâmbăta dinainte de Halloween, se țin adesea petreceri cu costume.
Jocuri și alte activități
Există mai multe jocuri asociate cu petrecerile de Halloween. Unul dintre ele se numește dunking sau apple bobbing, și constă în culegerea cu dinții a unor mere care plutesc într-un lighean sau într-un alt vas cu apă. O variantă a jocului implică așezarea în genunchi pe un scaun, ținerea unei furculițe între dinți și tentativa de a lăsa furculița să cadă într-un măr. Un alt joc frecvent implică agățarea cu funii a unor scone-uri învelite în sirop sau melasă; ele trebuie mâncate fără a folosi mâinile, activitate ce se soldează inevitabil cu mânjirea feței cu lichidul dulce și lipicios.

Unele jocuri tradiționale de Halloween sunt forme de divinație. O formă tradițională scoțiană de prevedere a viitorului soț al unei tinere fete este curățarea unui măr dintr-o singură tăietură, urmată de aruncarea cojii lungi peste umăr. Se crede că acea coajă va cădea în forma primei litere a numelui viitorului soț. Femeilor nemăritate li se spune că dacă stau într-o cameră întunecată și se uită în oglindă în noaptea de Halloween, vor vedea chipul viitorului soț. În schimb, dacă sunt sortite să moară înainte de cununie, va apărea un craniu. Obiceiul era destul de răspândit încât să apară pe felicitări de Halloween de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Un alt joc bazat pe superstiții și atestat prin anii 1900 implica coji de nucă. Oamenii scriau simboluri cu lapte pe hârtie albă. După uscare, hârtia era împăturită și introdusă în coji de nucă. Când coaja de nucă era încălzită, laptele devenea cafeniu și scrisul apărea pe ceea ce altfel ar fi părut a fi hârtie albă. Pentru a juca acest joc, simbolurile din hârtie se puneau pe o farfurie. Cineva intra, într-o cameră întunecată și își punea mâna pe o bucată de gheață, apoi o punea pe farfurie. Bilețelul se lipea apoi de mână. Printre simboluri se numărau: semnul dolarului pentru bogăție, nasturele pentru burlăcie, degetarul pentru tors, arcanul pentru sărăcie, bobul de orez pentru cununie, umbrela pentru călătorie, ceaunul pentru necazuri, trifoiul cu patru foi pentru noroc, moneda pentru bogăție, inelul pentru cununie rapidă și cheia pentru celebritate.

Spusul poveștilor cu fantome sau vizionarea de filme horror sunt și ele părți ale petrecerilor de Halloween. Adesea, în preajma sărbătorii, televiziunile difuzează episoadele ale serialelor și emisiuni speciale (de obicei pentru copii), iar unele filme horror sunt lansate special înainte de Halloween pentru a profita de atmosfera sărbătorii.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Mâncăruri

Deoarece sărbătoarea cade în vremea recoltării merelor, merele glazurate sau caramelizate se numără printre mâncărurile tradiționale de Halloween. Ele se obțin prin tăvălirea merelor întregi printr-un sirop dulce lipicios, urmată eventual de tăvălirea prin mieji de nucă măcinați.

Un obicei ce persistă în Irlanda de astăzi este gătirea (sau mai adesea, achiziționarea) de barmbrack (în galiciană báirín breac), o prăjitură ușoară cu fructe, în care se introduc un inel, o monedă sau alte „farmece”. Se spune că cei care mănâncă un barmbrack cu inel își vor găsi dragostea în anul următor, tradiție similară cu cea a prăjiturii regelui la bobotează.
„Halloween”-ul românesc
Noaptea Sfântului Andrei, de pe 29 spre 30 noiembrie, este în credinţa populară o noapte de spaimă, deoarece este momentul în care toţi strigoii, vii şi morţi, se luptă între ei. Prezenţa strigoilor este periculoasă pentru cei vii: iau viaţa rudelor apropiate, fură mana grânelor şi sporul vitelor, aduc boli, grindină şi alte suferinţe.

În credinţa populară, întâlnim atât strigoi vii, cât şi strigoi morţi. Strigoii vii sunt persoanele care se nasc cu caita sau coadă – o vertebră în plus, din legături incestuoase. În noaptea Sfântului Andrei, sufletul le iese din corp şi merge să se lupte cu ceilalţi strigoi. Se spune că a doua zi, aceştia se cunosc dupa zgârieturile de pe faţă.

Strigoii morţi sunt spiritele celor decedaţi care nu ajung în lumea de dincolo, rătăcesc pe drum, fie din cauza faptului că au fost strigoi în viaţă, fie că li s-a greşit sau nu li s-au făcut rosturile la înmormântare.
Tudor Pamfile (scriitor român,1883 – 1923) susţine că atunci “Când strigoii morţi nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor unde încearcă să sugă sângele celor ce au nenorocul să le cadă în mâini”. Acesta este motivul pentru care oamenii, în noaptea Sfântului Andrei, încercau să se apere de strigoi prin ungerea uşilor, ferestrelor casei şi ale grajdului cu usturoi. Femeile întorceau în această noapte oalele şi cănile cu gura în jos, ca strigoii să nu sălăsluiaşcă în ele. Cenuşa era scoasă din sobă, ca aceste spirite să nu-şi găsească adăpost la caldură. Exista obiceiul de a se arunca pâine prin curte, ca strigoii flămânzi să nu caute prin casă de-ale gurii.

În noaptea Sfântului Andrei, în viaţa satului era prezentă o petrecere a tinerilor numită Păzitul Usturoiului. Fetele aduceau cu ele trei căpăţâni de usturoi, care erau puse într-o covată şi păzite de o bătrână la lumina unei lumânări. După petrecere, usturoiul era împărţit şi aşezat la o icoană. Era folosit în cadrul anului ca leac pentru vindecarea bolilor. Exista şi obiceiul ca unele fete să semene un căţel de usturoi, şi după modul în care încolţea şi creştea, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale.
Halloween-ul înlocuieşte dragostea şi rugăciunile pentru cei adormiţi

Este dureros modul în care ajunge să reacţioneze omul în faţa acestei zile. Nu participă la biserică în ziua pomenirii celor adormiţi, dar este nelipsit de la petrecerile de Halloween. Evită să rosteasca o rugăciune pentru cei trecuţi la cele veşnice, dar depune tot efortul în a-şi decora casa şi a se îmbrăca după cum o cer obiceiurile necreştine din această zi.
Este adevărat că Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo “adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Dar ea nu vorbeşte despre cei trecuţi dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă, ca având rolul de a ne face rău. Iar pomenirea acestora nu se face o singură dată pe an şi nu din frică, ci din dragoste faţă de ei.
Biserica aminteşte că în ziua în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, preotul scoate miride (părticele) din prescură, pentru vii şi morţi. Ele sunt aşezate pe Sfântul Disc, alături de Agnet – partea din prescură care reprezintă pe Hristos, ca dragostea Lui să se reverse şi asupra lor. În cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul şi Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniţi), participă la sfinţenie prin prezenţa lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc. Ei nu devin pentru creştini surse de inspiraţie pentru o costumaţie care să poarte de cele mai multe ori amprenta fantomaticului.

Decât să alergăm să ne îmbrăcăm întreaga familie în fantome şi vampiri, mai bine să învăţăm că scopul vieţii noastre este dobândirea asemănării cu Hristos. Trebuie să reţinem că învierea nu este opţională. Să ne întărească Dumnezeu să nu săvârşim cele rele, căci scris este “şi vor ieşi cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii”.

Monica Pui

Profeţiile clarvăzătorului Gral