ROMÂNIA CA O PRADĂ

vultur

Radu Theodoru

Editura ALMA 1996

MOTIVAŢIE

O bună parte din umanitate trăieşte dramatic epoca de maximă virulenţă a imperialismului evreiesc al cărui scop este instaurarea Republicii Universale sub conducerea plutocratici iudaice. Cu un program istoric perfect etapizat, folosind o varietate largă de mijloace şi metode de la cele psihologice la cele economice, iudaismul a reuşit să stăpânească şi să folosească în vederea scopului propus trei state occidentale: Franţa, Anglia şi Statele Unite care s-au transformat în portdrapelul desfiinţării statelor naţionale şi al federalizării lor în vederea realizării voinţei conducerii supreme a iudaismului mondial concretizată în Republica Universală. Structurile acesteia au fost construite cu abilitate după cel de-al doilea război mondial. Se numesc: O.N.U.; Consiliul de Securitate; Fondul Monetar Internaţional; Comunitatea Europeană; NATO; Banca Mondială.
Războiul rece a finalizat încă o etapă istorică a ofensivei imperialismului evreiesc împotriva STATELOR NAŢIONALE ramase puternice în Europa de Est prin sistemul economic CAER şi sub scutul militar al Uniunii Sovietice. Cartea de faţă este un răspuns românesc la ofensiva generală a imperialismului iudeu, şi, îndeosebi, la asaltul dat României, stat unitar, suveran şi independent, ofensivă imperialistă susţinută prin valuri succesive de atac încă de la începutul secolului trecut.
Drama, decăderea şi deriva temporară a României de astăzi este finalizarea a două secole de luptă a evreimii internaţionale care prin războiul atipic declarat direct ţării, prin lovitura de stat din 1989, contrarevoluţie, masonizarea şi iudaizarea vârfurilor puterii contrarevoluţionare, a reuşit să anuleze statutul independent şi suveran al starului român, silindu-l să facă o politică economică sinucigaşă, să se înregimenteze în organismele internaţionaliste şi să intre sub incidenţa legilor suprastatale care-l vor anula dacă întregul Est european solid ancorat în NAŢIONAL nu va reuşi să-şi recâştige statutul suveran.
Documentaţia folosită de autor însumează peste 15 000 de pagini.
De la Protocoalele Înţelepţilor Sionului la dările de seamă ale lojilor francmasonice, de la cărţuliile lui Froim Moise, poreclit Cilibi Moise la documentele Corpurilor Legiuitoare din România în sesiunea 1878-1879 privitoare la chestiunea israelită şi modificarea articolului 7 din Constituţie; de la revistele francmasoneriei franceze la cele 4 volume editate de marele industriaş american Henry Ford sub titlul Jidovul Internaţional; de la Eminescu, Iorga, Goga, Blaga, Vasile Conta, Xenopol, A.C. Cuza, Anastase Hâciu la Edmond Fleg cu ale sale Israel et Moi, Moise, Solomon, Anthologie juife, Ecoute, Israel şi încă câteva titluri ale acestui evreu fanatic; de la revistele naţionalismului francez interbelic ca „La Vieille France”; „Revue des Lectures” sau „La Lutte” la Buletinele Lojei Marelui Orient Francez sau documentele recente publicate în revista Europa; de la opiniile lui Churchill înainte de a fi francmason şi după, la Disraeli, la Bernard Lazare; de la mareşalul Lunderdorff la breva papei Leon al XIII-lea; de la scrisoarea lui Leon Degrelle adresată actualului papă în legătură cu falsul genocid de la Auschwitz la rezultatele cercetărilor istoricului evreu din S.U.A., Arno J. Mayer asupra acelor aşa-zise camere de gazare cărora se adaugă cercetările, opiniile şi lucrările comunităţii ştiinţifice contemporane de istorici americani şi belgieni, francezi şi evrei care supun celui mai crâncen revizionism legendele sioniste legate de holocaust; iată zicem noi că fiecare afirmaţie pe care o facem se sprijină pe zeci de documente şi că demersul autorului este mai curând ştiinţific decât gazetăresc.
Pentru a întări afirmaţiile de mai sus îi aduc în dezbatere pe Arthur Koestler, khazar maghiar trăitor în occident cu excelentul volum AL TREISPREZECELEA TRIB – Imperiul khazarilor şi moştenirea sa; pe profesorul Dunlop de la Universitatea Columbia (SUA) cu studiile sale imbatabile; pe istoricul marxist maghiar dr. Bartha Antal; pe A.N. Poliak, profesor universitar de istorie medievală a evreilor de la Universitatea Tel Aviv; pe arheologul rus M.I. Artamanov. Desigur am pornit demersul documentar de la cronicarii arabi, georgieni, armeni şi bizantini atunci când a fost vorba de invazia khazară în Ţările Româneşti şi mai târziu în Principatele Unite şi România. Constantin Porfirogenetul

2

(De caerimoniis aulae Byzantinae) Ibn – Said al Maghribi; Ibn – al – Balkhi; Istakhri; Al-Massudi; Ibn-Hawkal; Ibn-Nadim; Ibn-Rusta; Takt Ibn-Ali; Ibn-Miskawayr sunt doar câţiva din cronicarii Orientului Apropiat ale căror scrieri s-au născut din cunoaşterea nemijlocită sau nu prea îndepărtată a fenomenului mozaicilor turcomani de la nordul Mării Caspice, care, în nici un fel nu sunt semiţi. Autorul fiind atent la autorităţile în materie ca Gibb şi de Goeje a ales de regulă sursele primare de informaţie cum ar fi El-Balkhi capul de serie al şcolii arabe de istorie şi geografie. Acolo unde nu a putut consulta textele în franceză sau germană, autorul a recurs la bunăvoinţa unor buni cunoscători ai limbilor arabă, turcă, armeană şi giorgiană.
Nu mă pot lăuda că am o cunoştinţă analitică a operei orientalistului Eric Kahle, cărturar masoretic (specialist evreu în Vechiul Testament) şi a operei elevului său Ahmed Zeki Validi Togan, başkirul savant care a fondat Armata Roşie Başkiră sau a operei nobilului german Hugo Freiherr von Kutschera, care şi-a cucerit titlul nobiliar de Freiherr la Sarajevo prin 1882 când a fost director în administraţia Bosniei-Herţegovina, aflată sub dominaţia imperiului austro-ungar.
Mărturisesc cu mâna pe inimă că aş fi vrut să scriu o carte polemică. Mai ales ca autorul a jucat ca actor într-o piesuliţă televizată scrisă de rabinul cultului mozaic din România, Moses Rosen, secondat de un istoric evreu născut în România, Jean Ancei, transmisă prin emisiunea „Veniţi cu noi pe programul doi” în ziua de luni 23 martie 1992 orele 17.10; piesuliţă de un şovinism sionist care a revoltat o ţară şi căreia semnatarul acestui volum i-a dat o serie lungă de replici, cu deosebire în revista Europa. Gravitatea problematicii impune în locul polemicii, argumentul istoric bazat pe documente. Sunt adeptul şcolii istorice revizioniste în fruntea căreia stă omul de ştiinţă francez R. Faurisson. Ştiu că savantul francez a fost şi este victima unor presiuni morale şi fizice dezgustătoare, pentru simplul fapt că a pus la îndoială existenţa camerelor de. gazare, că a fost chiar dat în judecată în ţara tuturor libertăţilor de opinie – Franţa – făcându-i-se un proces de opinie ştiinţifică, justiţia franceză rezistând uriaşelor presiuni sioniste şi achitându-l, după cum ştiu că francezului care pune la îndoială existenţa camerelor de gazare, domnii Laurent Fabius şi Georges Sarre i-au propus la 2 aprilie 1988 o lege care combate tezele revizioniste şi care ar aplica necredinciosului în genocidul evreilor şi în camerele de gazare, închisoare de la l lună la l an, asezonată cu o amendă variind de la 2 000 la 300 000 franci, plus taxele de judecată şi de publicitate. Mă abţin de la orice comentariu, dar informez cititorul român asupra a două aspecte cheie ale înţelegerii contemporaneităţii.
1. a. Inginerul american Fred Leuchter, specialist în sistemul de execuţii capitale în Statele Unite, unde democraţia nu exclude eliminarea radicală a criminalităţii – cel care a conceput camerele de execuţie prin gazare cu acid cianhidric, a făcut o cercetare amănunţită a lagărelor de la Auschwitz, Birkenau şi Majdanek. Raportul lui absolut ştiinţific întins pe 193 de pagini, cu analize de laborator infirmă existenţa urmelor semnificative de cianură.
b. Un şef al rexismului belgian şi comandant al voluntarilor belgieni pe frontul antisovietic care a luptat în Divizia 28 Waffen SS „WALONIA”, Leon Degrelle pune pe două coloane crimele oribile, adevăratul genocid făcut de bombardamentele anglo-americane, de explozia celor două bombe atomice la Hiroşima şi Nagasaki, asasinatele în masă de la Hamburg şi Dresda, cu adevărul de la Auschwitz unde propaganda sionistă, spre a estorca Germania învinsă de sume fabuloase, a impus opiniei publice cifra de 6 milioane de evrei asasinaţi, demonstrează raportând suprafaţa aşa-ziselor camere de gazare la numărul de „gazaţi” zilnic, că totul este o minciună odioasă spre a face din evrei martirii secolului, spre a le asigura privilegii şi a ucide din faşă orice protest împotriva înstăpânirii lor pe plan mondial.
c. Apariţia şcolii istorice revizioniste este bomba atomică pe care istoricii conştienţi au aruncat-o asupra uriaşei construcţii propagandistice a meşterilor Alianţei Universale Israelite. Demonstrând că la Auschwitz şi în celelalte lagăre nu s-a produs genocid prin gazare se pune problema revizuirii procesului de la Nurnmberg. Această revizuire impune revizuirea procesului făcut Germaniei celui de-al III-lea Reich. Asta înseamnă punerea în discuţie a „tributului” plătit de Germania postbelică Israelului şi organizaţiilor mondiale evreieşti: de la pensii la subvenţii de toate felurile.

3

2. În România, după 50 de ani de la sfârşitul celui de al doilea război mondial, ca o manevră de punere în mişcare a rezervelor, cercurile sioniste internaţionale coordonându-l pe mai sus amintitul rabin au organizat un circ internaţional cu scopul de a acuza Armata şi Poporul român de genocid împotriva evreilor. Circ la care înalte oficialităţi absolut iresponsabile, iudaice sau iudaizate au participat, dându-i un oarecare gir oficial. Manevra din România este declanşată de sionsim spre a câştiga în Est ceea ce se pierde în Vest din pricina punerii în discuţie a aşa zisului holocaust împotriva evreimii. Condiţiile puse României spre a fi „iertată” de crimele închipuite sunt mortale. Prezenţa preşedintelui statului la muzeul holocaustului de la New York a fost una din greşelile capitale ale acestuia.
a. Revizuirea procesului Mareşalului Antonescu a stârnit un cor de proteste din partea sionismului internaţional care dictează la ONU, în Consiliul de Securitate, la NATO, în Consiliul Europei şi mai ales la Banca Mondială şi la Fondul Monetar Internaţional. De aici penibilul efort al preşedintelui statului de a înăbuşi orice acţiune de restituire a adevărului în legătură cu Mareşalul. Revizuire care ar crea un precedent pentru revizuirea procesului aşa zişilor criminali de război români, dar şi germani, condamnaţi la Nurnmberg.
Autorul constată că sionismul nu şi-a schimbat cu nimic metodele folosite împotriva României cu începere de la 1866, metode prin care şi-a asigurat stăpânirea economică şi politică a ţării, înrobirea poporului, încercarea de a-i distruge instituţiile fundamentale, cultura şi spiritualitatea. Merg pe linia apărării intereselor naţionale aşa cum au făcut-o intelectualii patrioţi ai acestei ţări, oferind cititorilor un punct de vedere larg asupra fenomenului evreiesc, a sionismului universal, după părerea mea constituind pericolul mortal căruia România trădată i-a căzut victimă după războiul electronic şi lovitura de stat din decembrie 1989.
Datorită cantităţii uriaşe de date privind problema capitală a evreimii ca plagă cancerigenă a umanităţii, sunt obligat la o selecţie riguroasă care să se înscrie în cadrul propus de această carte. Conştient fiind că sionismul internaţional pune astăzi României probleme de viaţă şi de moarte, că a sabotat pe toate căile dezvoltarea independentă a ţării în deceniile 6, 7, 8 ale acestui secol când România a atins cel mai înalt nivel al creşterii ei economice, pun la îndemâna cititorului cheia cu care poate deschide seifurile secrete ale istoriei naţionale şi mondiale; prevenindu-l că acceptarea dirijismului suprastatal înseamnă scoaterea României din istorie, transformarea teritoriului naţional în kibutz şi a românilor în slugile posedanţilor evrei. Semnele decăderii României, de la inflaţie la şomaj, de la crimă organizată la prostituţie, de la corupţia generalizată la emigraţia intelectualităţii ne obligă să căutăm cauzele fenomenului şi să găsim remediile.
Cartea de faţă încearcă să răspundă acestor probleme cardinale printr-un punct de vedere, dând în acelaşi timp un disperat semnal de alarmă menit să trezească opinia publică din apatia politică, morală şi socială în care a aruncat-o deliberat războiul psihologic şi economic dus de evreime împotriva noastră.

Măcar în ceasul al unsprezecelea:

TREZIŢI-VĂ ROMÂNI!

AUTORUL

4

CARTEA I

VOCAŢIA IMPERIALISTĂ

1. BAZA IDEOLOGICĂ
• Rabinul Z.P. Chajes din Viena, membru al lojei masonice Massadok afiliată ordinului evreiesc B’nai B’rith definea astfel imperialismul iudaic în Almanahul naţional iudeu pentru anul 5682: Imperialismul iudaic, singurul care nu oprimă, ci liberează; imperialismul iudaic care-şi are expresiunea cea mai înaltă în aceste cuvinte din Biblie: Va veni vremea, va trebui să vină vremea când ideile noastre vor umple întreg pământul… Imperialismul nostru este singurul care poate sfida fără teamă secolele, singurul care nu se teme de retragere, care fără a se rătăci şi invincibil îşi urmează drumul spre ţintă cu un pas lent, dar hotărât1.
• Moise – Cartea V, cap. VI, verset II: Te voi face să intri în ţara pe care am jurat-o părinţilor tăi, şi-ti voi da: oraşe foarte frumoase pe care nu tu le-ai zidit; case pline cu tot felul de bunuri pe care tu nu le-ai adunat, puţuri pe care nu tu le-ai săpat, vii şi livezi de măslini pe care nu le-ai plantat; ca să poţi să mănânci şi sa te saturi2.
• Talmud, rugăciunea de dimineaţă: O, Doamne, dezrădăcinează, surpă, dărâmă şi nimiceşte pe toţi neevreii3.
• Zenov: De n-ar fi iudeu, n-ar fi nici binecuvântare pe pământ, nici ploaie, nici raze de soare, din care cauză neamurile goimilor nici n-ar putea să existe fără iudei. Lumea s-a creat numai pentru iudei4.
• În Parasa Germisimbar 106: Lumea s-a înfiinţat ca un merit al iudeilor; când li s-a dat legea, au obţinut perfecţiunea absolută de care sunt lipsite popoarele lumii 5.
• Abarbanel Ad. Isaia V: Numai iudeii înseamnă ceva în lumea asta, ei sunt asemănători cu grâul, goimii (creştinii) sunt pleava6.
• Scheftal Horviz: Sufletul fiecărui iudeu în parte, are valoare mai mare înaintea lui Dumnezeu decât sufletul unui întreg popor (creştin)7.
• Abadath Lepkodes (Pasosa Cheleg chajiucud V, 11 b): Fiecare bărbat iudeu este fiu de rege, iar celelalte neamuri sunt sclave8.
•Rabi Scheftel (sefatul): Iudeilor li se cuvine numele de om, dar cei nelegiuiţi, cum sunt creştinii idolatri îşi trag originea de la spiritul spurcat şi se numesc porci, iar soţiile lor vite încălţate9.
•Iarăşi Abarbanel (Benachoth 25 b): Poporul ales este demn de viaţă eternă, celelalte neamuri sunt identice măgarilor. Casele goilor sunt nişte grajduri de vite10.
• Porunca lui Iehova, verseteje 12 şi 13, Biblia, învierea legământului: Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vei locui împreună; dimpotrivă, sa le dărâmaţi altarele şi să le trântiţi la pământ idolii11.
•Maimonides zis Vulturul Sinagogii (Grittin 57): Poruncit este către datorii lui Israel şi ereticii cum este Iisus Nazarineanul şi urmaşii lui să fie omorâţi şi zvârliţi în vâltoarea osândei veşnice12.
•Rabbi Salman: Celui mai blând dintre şerpi scoate-i ochii, pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l13. • Isac Blumchen: Stăpânim asupra Franţei în virtutea aceluiaşi drept ce l-au invocat europenii ca
să nimicească pieile-roşii şi să aservească pe cafri şi pe congolezi, dreptul rasei superioare asupra unei rase inferioare. Este o lege a naturii.
•Theodor Herzl – Un stat evreiesc – pag. 5.23: Noi suntem un popor… Când noi slăbim, noi devenim un proletariat revoluţionar, slujbaşi subordonaţi ai unui partid revoluţionar; când noi ne întărim se întăreşte în acelaşi timp şi teribila noastră putere a banului15.

5

•John Clayton în The Chicago Tribune: Troţki conduce pe radicalii jidovi spre stăpânirea lumii. Bolşevismul este numai un instrument pentru acest plan16.
O cât de sumară analiză a textelor de mai sus, atât aparţinând epocii arhaice cât şi epocii moderne demonstrează că doctrina religioasă a evreilor este una de un rasism feroce. Afirmă superioritatea rasială a poporului ales de Dumnezeu, în virtutea căreia evreii au dreptul şi datoria să stăpânească lumea. Doctrina hitleristă n-a fost decât o adaptare germanică a doctrinei rasiale evreieşti. Rasismul german aplicându-se doar în Germania şi în ţările europene cucerite pentru scurt timp n-a avut urmări istorice notabile, rezumându-se la metode brutale de a transforma învinşii sau „rasele inferioare” în mână de lucru, pentru a suplini muncitorii germani înrolaţi în armată. Rasismul german a acţionat într-o perioadă istorică limitată la un deceniu, rasismul iudeu acţionează perseverent din zorii istoriei umane. Raza lui de influenţă atinge toate popoarele lumii pe teritoriul cărora vieţuiesc minorităţi iudaice sau sunt implantate instituţii comerciale financiare evreieşti.
Pe măsura conştientizării rasismului iudeu ca factor spiritual unificator al diasporei iudaice, pe măsura întăririi puterii financiare a evreimii internaţionale, după eludarea măsurilor financiare restrictive prin inventarea de către bancherii iudei a instrumentelor de credit şi schimb, instrumente prin mijlocirea cărora au putut controla sistemul financiar bancar creştin; pe măsura modernizării mijloacelor de informare şi comunicaţii, s-a structurat, consolidat şi a devenit operativ conceptul de Republică Universală, o suprastructură statală care să conducă umanitatea. Suprastructură formată exclusiv din evrei, având un rege universal din seminţia biblicului David. Rasismul imperialist iudaic
şi-a găsit expresia ideologică şi praxiologică la jumătatea secolului trecut, când câţiva oameni de sinteza, probabil şi Theodor Herzl au elaborat o strategie activă a sionismului internaţional, după ce în prealabil se structuraseră organismele suprastatului evreiesc, ca premiză a suprastatului universal. Doctrina şi strategia imperialismului iudeu poartă numele de PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI17, în care se fac analize psihologice, caracterologice, sociologice ale creştinilor ca masă religioasă inamică, neglijându-se total caracterul etnic al popoarelor creştine, unul din punctele slabe ale PROTOCOALELOR, fapt care a condus la eşecuri repetate ale cuceririi de facto al unuia sau altuia dintre popoarele Terrei.
Un cercetător lucid al fenomenului mondial evreiesc, cu localizări de centre minoritare evreieşti în diferitele ţări ale mapamondului este obligat să gândească separat primitivismul bigot al unei părţi din evreimea galiţiană sau rusă, de origine khazară, de rafinamentul intelectual al iudeilor sepharzi, alcătuind nobleţea evreimii europene. Pentru o privire de ansamblu nu este lipsită de interes o incursiune în riturile primitive ale evreilor khazari galiţieni sau ruşi care-au invadat Moldova pe la sfârşitul secolului al 18-lea şi în tot secolul al 19-lea; lucru pe care-l vom face în capitolul IV: ROMÂNIA şi EVREII.
Bazată pe o doctrină rasistă feroce care exaltă în forme paroxistice setea de răzbunare a evreimii pentru suferinţele reale sau închipuite la care a fost supusă de către creştini de-a lungul veacurilor şi care afirmă ca o dogmă cu caracter sacru superioritatea evreilor faţă de toate popoarele lumii tratate în texte drept „animale”, rabinii moderni şi intelectualii evrei au, transpus într-o doctrină eminamente ofensivă direcţiile axiologice ale rasismului evreiesc, degenerat în cel mai pur şi ucigător imperialism prin mijlocirea căruia au subordonat trei mari puteri creştine: Franţa, Anglia şi Statele Unite ale Ameri-cii prin intermediul cărora şi-au organizat şi consolidat bazele şi structurile Republicii Universale.

2. DOCTRINA IMPERIALISTĂ
• Protocol 14: În această diferenţă între păgâni şi noi înşine, în abilitatea de a gândi şi de a raţiona se vede clar pecetea decretării noastre ca popor ales, ca fiind oameni superiori în contrast cu păgânii care au mai mult o fire instinctivă şi animalică. Ei observă dar ei nu pot prevedea şi ei nu inventează nimic… Reiese clar din acestea că natura însăşi ne-a predestinat pe noi pentru a stăpâni şi conduce lumea 18.

6

• Protocol 1: Deja din timpurile vechi, noi am fost cei dintâi care am strigat in mijlocul poporului cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE. Aceste cuvinte au fost repetate mult timp de papagalii inconştienţi, adunaţi de pretutindeni prin această momeală cu care noi am minat prosperitatea lumii şi adevărata libertate personală… Presupusul inteligent şi dibaci păgân n-a înţeles simbolismul cuvintelor rostite; n-a observat înţelesul lor contradictoriu; n-a băgat de seamă ca în natură nu există egalitatea 19.
… S-a observat că oamenii cu instincte rele sunt mai numeroşi decât cei cu instincte bune; de aceea cele mai bune rezultate pentru guvernarea lor se vor obţine prin intimidare şi violenţă şi nu prin argumente academice..20
… Poporul în masă şi oamenii din mase sunt conduşi de pasiuni extrem de frivole, de credinţe, obiceiuri, tradiţiuni şi teorii sentimentale şi sunt înclinaţii spre diviziuni în partide, un fapt care împiedică orice fel de acorduri între ei, chiar dacă acordul este aşezat pe o bază perfect logică. Orice deciziune a gloatei depinde de o majoritate accidentală sau aranjată de mai înainte…21
… Pentru a întocmi un plan de acţiune folositor, este necesar a lua în consideraţie mentalitatea, şovăiala, nestatorinicia mulţimii… Este necesar a ne da seama că puterea maselor este oarbă, fără raţiune şi fără inteligenţă..22
… Triumful nostru a fost astfel înlesnit prin faptul că în relaţiile cu poporul de care avem nevoie, noi am atins întotdeauna cele mai sensibile coarde ale sufletului omenesc, speculând lăcomia şi poftele nesăţioase ale oamenilor. Fiecare din aceste slăbiciuni omeneşti luate separat, sunt capabile de a paraliza iniţiativa şi de a pune voinţa poporului la dispoziţia celui care târguieste acţiunile sale23.
•Protocol 5: În toate timpurile, naţiunile ca şi indivizii au luat cuvintele drept fapte. Pentru aceste motive noi vom crea instituţiuni cari vor căuta să arate în mod cât mai atrăgător interesul lor pentru progres24.
•Protocol 11: Creştinii sunt ca o turmă de oi… Ei vor închide ochii la orice, pentru că noi le vom promite că le vom reda toate libertăţile care li s-au luat… pentru a obţine printr-o metodă ocolitoare ceea ce nu se poate obţine de rasa noastră împrăştiată printr-o metodă directă.
…De obicei cei care se intrunesc mai usor in societati secrete sunt cei care voiesc sa ajungă cu orice pret, cei care cauta sa se agate de orice pentru a parveni… ne putem da seama ca acestia sunt usor de manuit si ca pot deveni lesne instrumentul planurilor noastre.
… Creştinii se întrunesc în loji din curiozitate sau în speranţa că prin ele îşi vor deschide drumul spre distincţiuni sociale… noi le înlesnim aceste succese aşa că putem câştiga avantaje din vanitatea născută de aceste succese pentru că prin aceasta poporul inconştient primeşte sugestiunile noastre fără a le mai examina…
…Vă puteţi imagina până la ce grad de naivitate inconştientă poate fi adus cel mai inteligent creştin prin aceste vicleşuguri şi ce uşor este a-l descuraja… sau a-l aduce într-o stare de supunere servilă dacă voieşte a-şi recâştiga situaţia.
… În timp ce noi vom predica liberalismul la păgâni, noi vom ţine poporul nostru şi pe proprii noştri agenţi într-o supunere necondiţionată 25.
* * *
Iată acum o sinteză a ideilor cu valoare axiologică şi normativă conţinute în PROTOCOALE, traducere în franceză cu o introducere de Roger Lambelin – Paris, Editions Bemard Grasset, 6l rue des Saints Peres, 1933, idei aplicate perseverent în viaţa economică, socială, politică şi morală într-un complex pe care autorul îl numeşte RĂZBOIUL PSIHOLOGIC al sionismului împotriva popoarelor lumii: Gloata este oarbă. Războaiele declanşate din raţiuni economice constituie fundamentul supremaţiei evreieşti. Administraţia vizibilă a statelor este condusă de consilieri secreţi evrei. Doctrinele distructive asigură succesul ofensivei mondiale evreieşti, în această ofensivă rolul presei este esenţial. Creştinii suferă un proces de degenerare, fenomen care asigură superioritatea evreilor. Dreptul capitalului de a produce foame spre a putea conduce masele. Rolul important al agenţilor franc-

7

masoneriei în dezagregarea statelor şi a instituţiilor lor fundamentale. Rolul speculei. Cultul aurului. Cum să iei în mâini opinia publica. Ridicarea salariului şi scumpirea concomitentă a alimentelor şi a obiectelor de primă necesitate. Sensul secret al propagandei teoriilor economice spre a produce diversiuni. Importanţa creării de antisemitism pentru consolidarea sionismului. Lovitura de stat mondială într-o singură zi. Universităţile făcute inofensive politic. Reducerea şi anularea influenţei preoţilor creştini. Organizarea poliţiei şi a spionajului după modelul evreiesc. Reîntărirea rădăcinilor regelui David, regele-destin al tuturor evreilor.
… Giovanni Papini are în volumul GOG26 un fel de expozeu teoretic făcut de un evreu, dr. Ben Rubi presupus candidat la ocuparea postului de secretar, un fel de sinteză explicită a PROTOCOALELOR, demonstrând că sionismul duce un război psihologic implacabil împotriva restului umanităţii şi că anarhia, dezinformarea, calomnia, destabilizarea, zvonul, negarea valorilor naţionale sau universale, fac parte din arsenalul lui curent. Îi dăm cuvântul lui Ben Rubi: … La sfârşitul secolului al XIX-lea, Europa lui Tolstoi, Ibsen, Nietzche, Verlaine îşi făcea iluzia ca a trăit una din marile epoci ale omenirii; dar apare un evreu din Budapesta, Max Nordau şi explică în joacă cum faimoşii voştri poeţi sunt nişte degeneraţi şi că civilizaţia voastră este întemeiată pe minciună… Sau că un evreu din Freiberg-Moravia, Sigmud Freud descoperă în cavalerul cel mai victorios un invertit potenţial, un incestuos sau un asasin; sau alt evreu, vienezul Weininger uzurpă idealul feminin, demonstrând că femeia este o fiinţă ignobilă şi respingătoare, un abis de murdărie şi josnicie; sau apare evreul parizian Bergson care anulează rolul intelectului în cunoaşterea adevărului, demolând edificiul milenar al platonismului şi conchide că gândirea conceptuală este incapabilă să prindă realitate. Aşa se întâmplă cu evreul Solomon Reinach din Saint-Germain-en-Laye care coboară marile religii de pe soclul lor la nivelul de rămăşiţe ale vechilor tabu-uri; sau ca evreul din Ulm, Einstein care dinamitează reperele tradiţionale şi universale Spaţiul şi Timpul, instituind conceptul relativităţii universale; raţionalismul ştiinţific este atacat de evreulMeyerson din Lublin…
… Nici un concept moral, naţional, istoric, filozofic, ştiinţific în jurul căruia se coagulează un grup social, care dimensionează şi structurează o societate n-a scăpat de războiul psihologic, de imperialismul sionist pentru a-l anula teoretic şi a sorti societatea respectivă la destrămare din interior pentru a putea fi manipulată şi aservită. Fiecare om politic are un consilier evreu: Gladstone pe Disraeli care a iudaizat Anglia, Bismark pe Lasalle care a deschis graniţele României invaziei iudeo-khazare galiţiano-rusească; Cavour se foloseşte de Artom; Clemenceau de Mandel, Lenin de Troţki (Leon Braunştein) însuşi Lenin fiind, după mamă, un Ziderblum, evreu.
* * *
Am creionat, abia o schiţă, cadrul doctrinar al imperialismului sionist bazat ideologic pe o străveche vocaţie imperialistă favorizată la superlativ de faptul că până după cel de-al doilea război mondial evreimea n-a alcătuit un stat naţional, ci un suprastat internaţional bazat pe o religie comună şi pe stăpânirea finanţelor. Citatele din rabini şi Protocoale sunt departe de a dezvălui întreaga armătură de idei, credinţe habotnice, de rasism feroce, de ură, de dispreţ, de dorinţă a distrugerii conţinute în aceste scrieri anterioare Protocoalelor sau sintetizate în Protocoale.
Reţinem că Protocoalele alcătuiesc doctrina ofensivă a sionismului, că sunt structurate pe patru diviziuni complexe: o analiză a naturii psiho-sociale al inamicului (popoarele creştine) care să înarmeze vârfurile sioniste cu cunoaşterea acestuia; o sinteză istorică a realizărilor sionismului internaţional până spre sfârşitul secolului trecut în vederea construirii Republicii Universale; o expunere a -metodologiei, tacticii şi strategiei de aplicat în etapa istorică a secolului XX; o analiză a principalelor mijloace prin care se pot stăpâni popoarele creştine începând cu mass-media şi neterminând cu francmasoneria.

8

PARANOIA REPUBLICII UNIVERSALE

1. BAZA IDEOLOGICĂ
Protocol 7: Trebuie să forţam guvernele creştine să adopte masuri care să ajute vastul nostru plan, care se apropie deja de scopul său triumfător, exercitând o presiune asupra opiniei publice aţâţată şi care în realitate a fost organizată de noi prin ajutorul aşa-numitei marea putere a presei. Cu puţine excepţiuni ea a căzut deja în mâinile noastre.
Protocol 24: … Acum doresc sa discut mijlocul prin care rădăcinile casei regelui David vor străbate în cele mai adânci straturi ale pământului. Această dinastie, chiar în zilele de azi a dat oamenilor noştri înţelepţi directori educatori ai tuturor spiritelor omeneşti, puterea de a stăpâni afacerile mondiale.
Protocol 5: …O coaliţiune a creştinilor poate lupta cu noi un timp limitat, dar noi suntem asiguraţi contra acesteia prin înrădăcinarea disensiunilor între ei până la o atâta profunzime încât să nu se poată scoate afară. Noi am creat antagonismul dintre interesele personale şi naţionale ale păgânilor aţâţând urile religioase şi de rasă pe care le-am hrănit în inimile lor timp de 20 de secole.
Protocol 1: … Cu instabilitatea de azi a tuturor autorităţilor puterea noastră va deveni mai inatacabilă… din cauză că ea va fi invizibila până ce va câştiga destulă tărie aşa că nici un fel de încercare dibace sa n-o mai poată submina.
Protocol 2: …Este indispensabil pentru scopurile noastre ca, atât pe cât este posibil, războaiele să nu aducă a vantaje teritoriale. Aceasta va schimba războiul într-o luptă economică… într-o asemenea situaţie ambele părţi vor fi plasate sub stăpânirea agenţilor noştri internaţionali cu milioanele lor de ochi, a căror viziune nu este împiedicată de nici o frontieră. Atunci drepturile noastre internaţionale vor elimina drepturile naţionale în cel mai strict sens şi vor guverna guvernele după cum ele guvernează pe supuşii lor.
Protocol 9:… În realitate nu există obstacol înaintea noastră. Supra-guvernul nostru are un statut atât de extra-legal încât el poate fi desemnat prin cuvântul energic şi tare: dictatură… în timpul de faţă noi suntem cei care facem legile.
Protocol 11:… Dumnezeu ne-a dat nouă, poporul său ales, ca o pedeapsă, împrăştierea şi această situaţie ca re părea tuturora fi slăbiciunea noastră, a fost marea noastră putere. Ea ne-a adus pe noi azi pe pragul stăpânirii universale.
Protocol 10: …Este nevoie de a uza toată lumea prin disensiuni, animozităţi, certuri, foamete, boli până ce creştinii nu vor mai găsi alt drum de scăpare decât un apel la banii şi puterea noastră. Noi vom uza şi slei pe creştini prin toate acestea într-atât încât ei vor fi constrânşi să ne ofere nouă o autoritate internaţională şi graţie acestei situaţii ne va fi posibil să absorbim toate forţele guvernamentale ale lumii şi astfel să formăm un supraguvern.
Protocol 7: …Pentru a demonstra că guvernele creştine ale Europei au devenit sclavele noastre, noi vom arăta tuturor puterea noastră prin crime şi violenţe, adică prin domnia teroarei… La orice act de opunere noi trebuie să fim gata de a răspunde băgând în război cu vecinii ţările care îndrăznesc să ni se opună nouă şi dacă ţările învecinate vor face planul de a ni se opune ftoelegându-se între ele în mod colectiv, noi trebuie să dezlănţuim un război mondial27.
Theodor Herzl:… Eu cred că chestiunea evreiască nu este nici o chestiune socială, nici una religioasă, deşi adesea ea se prezintă sub una sau cealaltă formă. Ea este o chestiune naţională care nu poate fi soluţionată decât prezentând-o ca o chestiune mondială politică pentru a fi discutată şi controlată de toate naţiunile civilizate adunate în consiliu 28.

9

2. STRATEGIE; TACTICĂ; MIJLOACE ŞI INSTRUMENTE
Am schiţat cadrul doctrinar al imperialismului evreiesc, vocaţia imperialistă a acestui popor suprastatal, care în ultimele decenii ale secolului trecut şi-a fixat ca obiectiv istoric să parvină la stăpânirea Terrei. Pentru a-şi atinge obiectivul, vârfurile evreimii mondiale au pus un -accent hotărâtor pe organizarea evreimii, au elaborat o strategie pe timp scurt, mediu şi lung, tactici continentale, construind mijloacele şi instrumentele necesare realizării scopului propus. Trebuie menţionat că procesul de organizare s-a desfăşurat pe structuri istorice existente care au fost modernizate şi activate la scară mondială. Este îndeobşte cunoscut că fiecare insulă etnică evreiască din orice ţară de pe glob alcătuieşte o comunitate închisă, autoghetoizându-se spaţial, religios, moral şi social. Că aceste comunităţi au propriile lor legi, că stau sub autoritatea absolută a rabinilor care perpetuează vechiul consiliu general de guvernământ numit – SANHEDRIN, pe care evreii bolşevici din Rusia l-au transformat în comisariatele poporului. Continuatorul Sanhedrinului este tribunalul numit BETH-DIN. KAHALUL ar fi guvernământul propriu zis. Lucrurile sunt simple şi nu au nimic misterios decât acolo unde comunităţi evreieşti habotnice, bigote şi înapoiate se dedau la practici mistice primitive.
Fiecare comunitate evreiască din oricare ţară este organizata ca un stat în stat. Până în ultimele decenii ale secolului trecut vârfurile religioase şi financiare ale acestor comunităţi se ţineau la curent cu relaţiile dintre comunitate şi stat prin scrisori purtate de negustori, diplomaţi, medici sau curieri. Din cele mai vechi timpuri comunităţile evreieşti au fost legate suprastatal printr-un schimb activ de informaţii. Am pomeni doar despre corespondenţa dintre omul de stat evreu-spaniol Hasdai Ibn Shaprut (bar Isaac bar Shaprut) cu regele Iosif al Khazariei turcomane trecută la mozaism, asta ori în 954 ori în 96l după Hristos. Scrisoarea a fost caligrafiată de secretarul lui Hasdai, alt evreu, Menahem ben-Sharuk. în documentele timpului înaintea numelui lui Hasdai se scria un R. de la rabin, titlu onorific. Un fel de von sau de nobiliar. Deci R. Hasdai. Prin anul 1100 rabinul Iehuda ben Barzillai din Barcelona a scris în ebraică CARTEA SĂRBĂTORILOR – SEFER ha-ITTIN care conţine o referire la această corespondenţă. Să vedem cum apreciază Barzillai credinţa mozaică. Citez din text: R Hasdai îl întrebase din ce familie se trage, ce situaţie are, cum de au ajuns părinţii şi strămoşii lui sa se adune sub aripile PREZENŢEI29… adică să fie convertiţi la iudaism.
Interesantă pentru realitatea suprastatală, internaţionalistă şi legăturile dintre comunităţile iudaice este lucrarea lui Sefer ha-Kabbalah scrisă în 1161. Veţi găsi congregaţii ale Israelului răspândite în străinătate de la oraşul Sale aflat la extremitatea Maghrebului tocmai până în Tahart, la extremitatea Africii, în toata Africa, în Egipt, în Saba, în Arabia, Babilonia, Elam, Persia, Dedan, ţara ghirgaşiţilor numită Jujan, Tabaristan până la Dailam şi la râul Itil, unde trăiesc popoarele khazare care au devenit prozelite. Regele lor Iosif i-a trimis o scrisoare lui R. Hasdai, prinţul bar Isaac bar-Shaprut şi l-a vestit că el şi întregul său popor ţin la credinţa rabanită. Noi i-am văzut la Toledo pe unii din urmaşii lor, şcolari ai înţelepţilor şi ei ne-au spus că toţi ai lor păstrează credinţa rabanită (rabinică)30. Din text se desprind două concluzii esenţiale. Că rabinii erau informaţi exact despre comunităţile evreieşti din Africa, Orientul Apropiat şi cel Mijlociu, că sa nu mai vorbim de Europa şi că cei aleşi de rabini, descendenţi de rabini, din toate comunităţile evreieşti erau trimişi la studii în marile centre rabinice, stabilindu-se astfel o unitate ebraică suprastatală; o comuniune religioasă, filozofică şi o viziune globală; în vreme ce naţionalul abia se manifesta în rudimentele statelor feudale. Iată deci două istorii asincrone: cea a statelor naţionale în care existau comunităţi evreieşti cu viziuni politice şi economice suprastatale. Asta încă din secolul IX-X al erei noastre.
Mai mult! Tot din acel timp se vorbeşte de Principii în Exil, conducători ai evreilor împrăştiaţi prin comunităţile ebraice din diferite ţări ale lumii, numiţi şi exilarhi. Aceştia judecau, dădeau legi, puteau fi itineranţi sau stabili. Mai există ei şi astăzi? Congresele mondiale evreieşti se pare că le-ar confirma existenţa. În ENCICLOPEDIA IUDAICĂ scrie. Destul de curios, exilarhii sunt încă menţionaţi în oficierea Sabatului după ritualul Ashkenazim…

10

Dacă exilarhii există înseamnă că nobleţea iudaică a păstrat peste secole Sanhedrinul, consiliul superior iudeu compus din 71 de membri numiţi de principe, nu aleşi de popor, stăpânind cu autoritate de necontestat. Tot Enciclopedia de mai sus spune că Sanhedrinul a avut un caracter aristocratic şi îşi autoatribuia autoritatea şi că era compus din membrii ale celor mai influente familii nobile şi ai preoţimii. Iată că Napoleon Bonaparte reînvie Sahendrinul desfiinţat formal prin anii 70 d.H. şi anume: spre rezolva probleme ale chestiunii israelite din Franta deci evreimea devenise o forţa în Franţa acelui timp, s-a convocat o Adunare a Notabililor evrei. De fapt notabilii evrei au convocat Sanhedrinul la Paris în ziua de 9 februarie 1807, ştiind noi ca revoluţia franceză a fost opera evreimii franc-masonice şi ca, indirect Napoleon a ajuns împărat speculând haosul postrevoluţionar. Iată că o forţă naţională, Napoleon, este obligat sa trateze cu o forţă supranaţionalâ, Sanhedrinul evreiesc de la 1807, care declară că este identic cu vechiul Sanhedrin fiind: o adunare legală învestită cu puterea de a întocmi ordonanţe în scop de a perpetua fericirea Israelului31.
Concluzia este limpede. Încă de la 1807 evreime răspândita pe tot globul a avut un organ central de conducere care şi-a asumat conducerea politică a unui popor unitar prin credinţa religioasă, economia financiară şi scopul de hegemonie universală. De la acest Sanhedrin derivă Congresele Mondiale evreiesti care stabilesc obiectivele, strategiile şi mijloacele politicii suprastatului bancar-financiar-evreiesc, ultimul Congres Mondial având loc anul acesta în S.U.A., statul suport al suprastatului iudeu, hotărârile lui pentru România fiind puse în practică de rabinul şef Moses Rosen.
Din momentul apariţiei PROTOCOALELOR ca doctrină complexă şi ofensivă a evreimii care stabilisera obiectivul principal: instaurarea puterii universale si crearea Republicii Universale asistăm la edificarea Mijloacelor şi Instrumentelor prin care Sanhedrinul suprastatal îşi construieşle suprastatul. În plan vizibil acestea sunt: Masoneria, Liga Naţiunilor, ONU, Consiliul de Securitate; NATO; Consiliul Europei; Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, având în subordine directă sau indirectă sute de ligi umanitariste, filozofice, asociaţii, organizaţii mondiale pentru drepturile omului, partide suprastatale organizaţii ale tineretului ca cercetăşia sau ca ale homosexualilor şi lesbienelor, culte aberante menite să spargă unitatea religioasă, organizaţii filantropice. Francmasoneriei ca instrument principal al iudaismului sionist îi vom rezerva separat un capitol, menţionând că este suportul tuturor Mijloacelor şi Instrumentelor create de Sanhedrin în vederea zdrobirii statelor naţionale şi a instaurării Republicii Universale conduse de unul din exilarhii contemporani.

IUDAIZAREA EUROPEI

O ANALIZĂ GLOBALĂ. De obicei tratatele istorice sunt descriptive povestind evenimentele în succesiune lor temporala, creionând profilul unor conducători politici, stăruind asupra războaielor, bătăliilor, mai sumar asupra dezvoltării economiei, artelor şi culturii şi cu totul neîndestulător asupra cauzelor dialectice care generează fenomenele economice, sociale si politice privite atât în sfera comunităţilor naţionale, dar mai ales sub specia intercondiţionării lor zonale, continentale şi mondiale. Rezultatele invenţiile tehnico-ştiinţifice, ale descoperirilor geografice, al explorării oceanului planetar, folosirea musonilor şi alizeelor au intrat în ecuaţia dezvoltării istorice mondiale, depăşind o sferă de interes limitată spaţial, socio-profesional sau naţional.
Fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal nu poate fi analizat decât global. Limitarea analizei la iudaizarea Franţei să zicem, sau a Rusiei bolşevice în primele patru decenii ale acestui secol, sau a României între 1878-1970; sau a Statelor Unite începând cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv evreieşti B ‘nai B ‘rith32 şi culminând astăzi cu aservirea SUA intereselor evreimii mondiale, ar conduce la o înţelegere periferică, de fapt la o neînţelegere a fenomenului evreiesc. S-ar constitui într-o dezinformare, într-o diversiune care ar atrage atenţia asupra părţii şi nu a întregului, ceea ce de fapt şi urmăreşte conducerea suprastatală unitară a evreimii.

11

Aş asemăna studiul structurilor şi evoluţiilor iudaice cu cosmologia. Adică cu obligaţia de a analiza ansamblul fenomenului pe baza unei cât mai mari cantităţi de informaţii furnizate de ştiinţele economice, sociale, istorice, religioase; aplicate la scară mondială, aşa cum cosmologia studiază universul în ansamblu, folosind de la astronomia extragalactică până la radiaţia centimetricâ izotopâ un întreg arsenal ştiinţific de ultimă oră. Conform acestei viziuni globale este interesant de urmărit fluctuaţia itinerantă a centrelor de putere sioniste cu începere de la organizarea revoluţiei franceze, etapă în care s-au pus în practică şi s-au testat strategii, tactici, metode şi instrumente conţinute dispersat în lucrările rabinice, distilate şi esenţializate în lojile masonice evreieşti. În viziunea autorului s-au localizat trei centre de putere sioniste suprastatale: două în Europa: Franţa şi Rusia sovietică la începutul secolului, împingând vectori kominternişti până în Extremul Orient: Coreea, China şi Vietnam unde s-a dat o luptă mortală între komintemism şi doctrinele comuniste naţionale şi, al treilea centru, cel mai puternic şi cu o istorie ascendentă, în Statele Unite ale Americii. Acest centru edificat pe loja francmasonică B’naiB’rith, exclusiv evreiască a devenit cu începere din primul deceniu al secolului, forţa mondială suprastatală cu rol hotărâtor în politica Terrei până la naţionalizarea comunismului în Rusia sovietică, în România, în Coreea, China, Vietnam şi Cuba. Pentru involuţia iudeo-kominternismului în Extremul Orient sunt interesante de descifrat cele trei volume de MEMORII ale lui Kim Ir Sen, ca şi Malraux în romanul CONDIŢIA UMANĂ.
În Europa drumul sionismului pentru cucerirea puterii suprastatale şi a hegemoniei politice este un drum sângeros, plin de crime politice, războaie locale, revoluţii făcute în paguba revoltaţilor, culminând cu cele două războaie mondiale care au aservit o buna parte din ţările continentului finanţei internaţionale iudaice. Din studiul cât de sumar al fragmentelor din PROTOCOALE transcrise în capitolele precedente s-au desprins clar obiectivele şi metodele prin care iudaismul îşi concretizează planurile ofensive etapizate la scara istoriei. Pentru a cuceri puterea politică in Europa, iudaismul şi-a fixat obiective principale si secundare, cele secundare având rol de bază de operatii de rezervă sau de adăpost în cazul nereuşitei operaţiilor, duse pentru cucerirea obiectivelor principale. România a fost destinată ca obiectiv principal încă din 1870; rolul ei devenind de maximă importanţă în perioada interbelică, în primii ani ai celui de al doilea râzboi mondial, imediat după al doilea război mondial şi dupa lovitura de stat iudeocapitalistă din decembrie 1989.

• FRANŢA
Prima victimă a iudaismului în Europa este Franţa. Contând pe anumite trăsături psihosociale ale poporului francez, pe spiritul său de frondă şi nesupunere la autoritate, pe o veche tradiţie centrifugă la puterea centrală, pe individualismul exacerbat, iudaismul a creat în Franţa un sistem complex de loji masonice vizând cucerirea şi demolarea din interior a instituţiilor fundamentale: Biserica, recte catolicismul; Şcoala şi Armata. Mai ales în armata franceză şi în intelectualitate masoneria iudaică a avut succese remarcabile. A face aici istoricul francmasoneriei ca şi modul în care a deturnat sensul unor evenimente istorice în favoarea evreimii, ar fi să ne întindem singurii o capcană periculoasă. În Franţa, francmasoneria condusă de evrei şi-a asumat rolul făuritor de istorie. Cităm din revista HUMANISME (vezi HUMANITAS, editură subordonată din România de astăzi) având subtitlu LES FRANCSMACONS Nr. 190 din aprilie 1990, pag. 3 coloana 3, alineat 2: Le Grand Orient de France a toujour pris ses responsabilites face a l’Histoire. Cine i-a încredinţat ordinului masonic Marele Orient al Franţei misiuni şi responsabilităţi istorice, ştim. Sanhedrinul! Unde a dus francmasoneria Franţa, iarăşi ştim. Armatelor germane naţionaliste le-au trebuit câteva zile să ajungă din extremul nord în extremul sud al unei Frante dezagregate de francmasonerie. Putreziciunea vârfurilor a plătit-o cu jertfe şi suferinţe poporul francez. Desigur, filozofia toleranţei atât de gargarisită astăzi este minunată. Cu condiţia să nu fie practicată exclusiv de creştini şi musulmani faţă de evrei aşa cum clamează toată mass-media iudaizatâ, în vreme ce evreimea practică faţă de neevrei cea mai crâncenă prigoană, aşa cum ilustrează sângeros statul Israel şi organizaţiile lui criminale de tip kidon.

12

Aşa-zisul iluminism bavarez condus în taină de evreul-ashkenazi Moses-Mendelssohn devenit iluminism evreiesc sau Haskalah puiază în Franţa şi are rol precumpănitor în revoluţia franceză. Strategia iudeo-masoneriei franceze susţinută de iudeo-masoneriile din Germania şi Anglia are drept obiective răsturnarea ordinei feudal-monarhice şi instaurarea puterii burgheze care asigura libertate şi egalitate comunităţilor evreieşti, câmp larg de exploatare finanţei evreieşti, abolirea proprietăţii funciare a nobilimii autohtone, liberul acces al evreimii la posturile de conducere politice şi administrative, marginalizarea forţei spirituale şi politice a Bisericii catolice, subminarea Armatei şi a Şcolii naţionale franceze. Iată cum caracterizează Protocoalele, revoluţia franceză (Cap. III, pag. 27, ediţia Lambelin): Aduceţi-vă aminte de revoluţia franceza, pe care noi am numit-o „cea mare”, secretele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute, căci ea a fost în întregime opera mâinilor noastre. Lozinca: „Avec les boyaux du derniers des pretres etranglons le demier des rois” (cu maţele ultimului popă să strangulăm pe ultimul dintre regi) a fost fabricată în atelierele francmasoneriei. Cahen în Archives-israelites (Tom VIII, pag. 801, an 1847) scrie: Mesia a sosit pentru noi în ziua de 20 februarie 1790. Istoricii au stabilit că asasinarea lui Ludovic al XVI-lea a fost hotărâtă cu 6 ani înainte într-o şedinţă a francmasonilor ţinută la Frankfurt am Main la 1786. Nimeni nu este atât de stupid să nu recunoască complexitatea factorilor obiectivi care au fost folosiţi de iudeo-franc-masonerie spre a declanşa şi specula revoluţia. Numai casa militară şi casa civilă a regelui apăsau zdrobitor bugetul statului. Casa militară însuma 9 000 de oameni, cea civilă 4 000. Regina, copiii, rudele îşi aveau „casele” lor particulare însumând 3 000 de oameni din care 500 erau ai reginei. Grajdurile regale adăposteau 900 de cai, 200 de trăsuri şi cheltuiau anual pentru întreţinere 7 700 000 livre sau 60 de milioane de franci. La Bouche de Roi, masa regală costa anual 2 900 000 livre, mai mult de 20 de milioane de franci/1922. Necker a calculat că între 1774-1789 regele a dăruit familiei sale şi curtenilor 227 000 000 livre sau l miliard şi 700 milioane franci/1922. Ştim şi teribila frază a lui D’Argenson: la cour etait le tombeau de la Nation (curtea este mormântul naţiunii)33. După cum ştim că la 1788 deficitul bugetar oficial era de 55 000 000 livre, pe când cel real urca spre 90 milioane. Sub Ludovic al XVI-lea, datoria publică a crescut la 8 miliarde 550 milioane livre. Cifră fantastică. Impozitele directe şi indirecte sărăciseră naţiunea. Clerul, nobleţea de spadă şi nobleţea de robă erau clase privilegiate, în 1789 Franţa era o ţară de ţărani. Nouă zecimi din populaţie trăia din munca câmpului. Un milion de ţărani erau însă servi sau iobagi. Ţăranul era considerat de cardinalul Richelieu, catârul statului. Acest cazan social a fost speculat de iudeo-franc-masonerie care cu preţul sângelui francez vărsat de revoluţie în torente, a cumpărat şi aservit Franţa, începând cu cea napoleoniană.
La fel s-a întâmplat cu revoluţia franceză de la 1848 (cu toate revoluţiile europene). O spune naivul poet Lamartine, amicul revoluţionarilor români, şef al guvernului provizoriu în ziua de 10 martie, când a primit delegaţia supremului consiliu al ritului scoţian francmasonic care şi-a prezentat felicitările noului guvern. Îl citez pe Lamartine: Sunt convins că din fundul lojilor dvs. au emanat mai întâi în umbra, apoi în penumbră şi în fine în plină lumină, sentimentele care au făcut în sfârşit sublima explozie ai căror martori am fost la 1789 şi despre care poporul din Paris a dat acum câteva zile a doua reprezentaţie, care sper să fie şi cea din urmă. (Copin Albancelli: La drame masonnique. La conspiration juive contre le monde chretien. Ed. III 1909 pag. 379-380). Stăpânind ocult sau direct Franţa încă din epoca napoleoniană ca rezultat al revoluţiei franceze, evreimea a transformat-o dintr-o mare putere naţională şi europeană într-un ; stat decadent, corupt, placă turnantă a comerţului de droguri, a prostituţiei, a homosexualităţii şi lesbianismului, în tot veacul al XIX-lea la cheremul Prusiei, Germaniei, Angliei şi Rusiei. Procesul de dezagregare rapidă a statului naţional francez a culminat în 1870 când se stabileşte aşa zisa republică democratică sub guvernarea evreilor care-l aduc la şefia guvernului francez pe evreul Cremieux, în acelaşi timp şeful guvernului francez iudaizat, mai marele lojilor masonice şi al Alianţei Israelite Universale care s-a amestecat violent în treburile interne ale Principatelor Unite, impunând până la urmă împământenirea puhoaielor de mozaici khazari fugiţi la noi din Rusia şi Galiţia.

13

Un exemplu grăitor despre rolul ticălos al marii finanţe evreieşti în destabilizarea Europei de Est este dat de Nathan Rothschild marele bancher contemporan cu Napoleon, căruia împăratul îi stricase majoritatea afacerilor ţesute pe întregul continent. Spre a-l doborî pe Napoleon, Nathan Rothschild a dat împrumuturi uriaşe Prusiei şi Angliei. Planurile financiare ale bancherului iudeu s-au bazat pe faptul ca prin exilul în insula Elba, Napoleon a fost eliminat din afacerile şi jocurile de interese din Europa. Întoarcerea fulger a împăratului din insula Elba şi cele „100 de zile” de domnie presupuneau şi vesteau prăbuşirea imperiului financiar Nathan Rothschild. Cu toată oroarea şi frica congenitală faţă de război şi violenţa fizică, Rothschild a urmărit cu sufletul la gură bătălia de la Waterloo, ascuns într-un adăpost din spatele armatei engleze. Când şi-a dat seama că Napoleon este învins a strigat: Casa Rothschild a câştigat bătălia. A gonit la Bruxelles şi de aici la Ostande fără să sufle o vorbă despre Waterloo, plătind preţuri exorbitante pentru trăsură şi cai. Cu toată furtuna care bântuia Marea Nordului şi Strâmtoarea Dover, plătind 2 000 de franci unui pescar, acesta a înfruntat marea dezlănţuită executând traversada la bordul cuterului său. Rothschild a gonit la Londra şi la 20 iunie 1815 şi-a luat locul la bursă, fiind singurul deţinător al ştirii despre victoria aliaţilor la Waterloo. Printr-o operaţie banditească de bursă – a vândut masiv efectele sale, preţurile s-au prăbuşit, financiarii au intrat în panică, bursa a fost inundată cu efecte ale datoriei publice engleze ca în cazul unui dezastru militar, efecte cumpărate de agenţii lui Rothschild care, de fapt, cumpăraseră şi valorile stăpânului lor. Zilele de 20 şi 21 iunie au umplut seifurile bancherului cu efecte. Vestea victoriei de la Waterloo a adus-o un curier în seara zilei de 21 iunie. Rothschild câştigase însă 10 milioane de lire sterline, în timp ce francezii, englezii şi prusienii sângeraseră din belşug pe câmpul de luptă, inamicul imperiului financiar al lui Rothschild, Napoleon, era un fugar, Anglia şi Prusia învingătoare trebuiau să-şi plătească datoriile către Rothschild, datorii rotunjite cu dobânzile aferente.
După Waterloo, Franţa stăpânită direct de evreime a mers din dezastru în dezastru. Războiul franco-german din 1870-1871 şi dezastrul Franţei sunt rezultatul politicii guvernului iudaizat al lui Cremieux. În vreme ce germanii au avut patrioţi ca Bismarck şi Moltke care şi-au fixat ca ideal unificarea Germaniei printr-un plan unic politic, economic şi militar, francezii ruinaţi de liberalismul franc-masonic, de interesele centrifuge ale orleaniştilor, republicanilor şi bonapartiştilor au refuzat orice credite pentru armată, ca şi reorganizarea ei impusă de modernizarea armamentului. Lozincile masonice să nu transformăm Franţa într-o cazarmă35, fariseismul planurilor de economii bugetare pe seama armatei, dogmele pacifiste, dezinformarea făcută de presa controlată de iudeo-francmasonerie care califica pericolul prusian drept un pericol imaginar, lansarea programului masonic sa renunţăm sistematic la război şi să devenim exclusiv o mare naţiune a păcii a costat Franţa invazia Alsaciei – prin pierderea bătăliilor de la Wisemburg şi Froeschviller; pierderea Lorenei în bătăliile de la Forbach, Borny, Rezonville, Saint-Privat cu asediul Parisului, ocuparea Franţei, zeci de mii de morţi; o cumplită tragedie naţională. Sub presiunea presei şi a parlamentarilor iudei sau iudaizaţi, ministrul de război mareşalul Le’Boeuf a scăzut cu 10 000 efectivele de recruţi şi a dezarmat fortificaţiile, dând ordin ca tunurile să fie conservate în remize „ca să evite deteriorarea afetelor din cauza ploilor şi a soarelui”, în vreme ce parlamentul a redus cu 32 milioane de franci bugetul cerut de ministerul de război pentru terminarea fortificaţiilor din est – adică 110 milioane de franci. Toate astea sub lozincile masonice a „sentimentelor” frăţeşti faţă de marele popor german. Marele popor german sub mâna „cancelarului de fier” colonel de cuirasieri albi, prinţul Otto von Bismarck-Schoenhausen şi a unuia din cei mai reputaţi militari ai Prusiei, mareşalul conte von Moltke, deopotrivă teoretician şi practician al ştiinţei şi artei militare care adaptase la condiţiile timpului său principiile napoleoniene, repurtase victorii succesive în războaiele cu Danemarca şi Imperiul habsburgic, bătălia de la Sadowa câştigată strălucit de prusieni alarmând Europa, dar foarte puţin Franţa masonizată. Moltke şeful Statului Major General a pus în slujba artei militare mijloacele noi de comunicaţii, căile ferate şi telegraful, făurind în acelaşi timp un corp ofiţeresc de elită, cu un înalt nivel de cunoştinţe teoretice şi o bună practică în conducerea trupelor, animat de idealul făuririi Germaniei unite. Meritul principal al lui Moltke a fost pregătirea din

14

timp de pace a războiului împotriva Franţei până în cele mai mici amănunte. În acelaşi timp echipa iudeo-masonică germană n-a putut destabiliza Prusia, aşa cum Cremieux şi oculta condusă de el a făcut-o cu Franţa. Insist asupra acestui moment istoric european pentru asemănarea lui cu două momente din istoria României: pierderile teritoriale din 1940 şi lovitura de stat din 1989 în care iudeocraţia şi iudeo-masoneria au jucat cam aceleaşi roluri ca şi în Franţa dezastrului de la Sedan – 2 septembrie 1870 – capitulare care l-a costat tronul pe Napoleon al III-lea.
Am afirmat că pentru a subordona Franţa, iudeo-masoneria a demolat şi destabilizat armata franceză, mai corect, conducerea acesteia. Masonizarea armatei franceze a constituit unul din obiectivele principale ale iudaismului internaţional. Dau două exemple grăitoare: cazul Dreyfus şi subordonarea totală a generalului Andre faţă de Marele Orient. Căpitanul Alfred Dreyfus, evreu alsacian a fost dovedit de contraspionajul francez ca spion în slujba Germaniei, filmul recent al cinematografiei iudaice inspirat din acest caz de înaltă trădare mistificând cu neruşinare adevărul istoric. În decembrie 1894 căpitanul a fost condamnat de justiţia militară. Iudeo-masoneria s-a pus în mişcare pentru a-l elibera. Franţa era atât de subordonată finanţei iudaice încât au fost schimbaţi şapte miniştri de război, procesul a fost revizuit de două ori, s-au comis abuzuri şi ilegalităţi în lanţ şi s-a ajuns acolo unde a ordonat Cahalul şi francmasoneria. Trădătorul a fost eliberat şi reabilitat, iar guvernul proiudeu Waldeck-Rousseau şi Combes au pornit prigoana împotriva congregaţiilor religioase şi a ofiţerilor patrioţi care denunţau matrapazlâcurile masoneriei. Pusă în pericol, masoneria a cocoţat în postul de ministru de război un general incapabil şi slugă preaplecată: Andre. Acest general a început „purificarea” armatei franceze de ofiţerii patrioţi, capul de listă fiind unul din ofiţerii de elită ai timpului, care făcea parte din Marele Stat Major, colonelul de Castelman. Un amănunt suplimentar: colonelul de Castelman şi-a pierdut toţi fiii în primul război mondial, ajuns general şi-a condus marea unitate ce comanda din victorie în victorie nemurindu-se în istoria acelui război. Purificarea masonică a armatei franceze a avut loc pe o perioadă de 20 de ani, din 1894 în 1914, ea a adus în fruntea oştirii nulităţi militare care făceau parte din francmasonerie, seamănă cu „purificarea” făcută radical de Stalin, Armatei Roşii prin asasinarea celor 32 000 de generali şi ofiţeri superiori în chiar preajma celui de al doilea război mondial, cu „purificarea” bestială a Armatei Române după cel de al doilea război mondial de către cahalul iudeo-kominternist condus de Ana Pauker şi, se pare, cu „purificarea” de după lovitura de stat din decembrie 1989. Acest Andre „purifică” Statul Major cu o furie iudaică atât de revoltătoare încât generalissimul Janot şi şeful Statului Major, generalul Dellane îşi dau demisia în semn de protest. Prin directorul său de cabinet, generalul Percin, francmason, lacheul iudeilor, Andre stabileşte legătura cu Marele Orient. Secretarul acestuia Vadecard centraliza toate fişele ofiţerilor care frecventau biserica, aveau puncte de vedere clare în afacerea Dreyfus şi atitudini ferme, patriotice. Fişele erau trimise de lojile provinciale. Identic cu metodele aplicate în Armata Română postbelică după instalarea politrucilor şi a conducerii politice exercitată de străini ca Walter Neulander sau Kostyal. Clasatorului de fişe, ajuns general prin francmasonerie, Percin, i s-a luat comanda în timpul războiului, pentru incapacitate. Ajutat de doi ofiţeri masoni, căpitanii Mollin şi Targe, Percin a supus controlului lojilor întregul corp ofiţeresc al Franţei36. Situaţie umilitoare şi degradantă pentru armata franceză; situaţie periculoasă pentru Franţa, câmp larg de abuzuri la avansări, la stabilirea comandanţilor şi la conducerea misiunilor militare peste hotare, unde cuvântul hotărâtor îl avea Vadecard, secretarul Marelui Orient şi nu forurile militare. Dezastrele pricinuite de comandanţii francmasoni incapabili, sutele de mii de soldaţi francezi morţi în urma unor acţiuni acefale, pericolul care ameninţa Franţa, au trezit guvernul şi comandamentul care i-au chemat la comandă pe ofiţerii proscrişi de Vadecard: Foch, Petain, Lyautey, de Castelman, Mengin, de Mand’huy. Desigur, mareşalul Joffre a fost mason. Şi corsarul Surcouf a fost mason. Asta nu demonstrează decât faptul că Franţa a devenit încă din secolul al XVII-lea o sucursală a masoneriei, când zic Franţa, nu înţeleg poporul francez ci vârfurile financiare, economice şi politice.
Iată care era în 1913, cu un an înainte de declanşarea primului război mondial de către oculta internaţională, părerea lui Isaak Blumchen, evreu galiţian naturalizat francez despre patria adoptivă şi

15

forţa iudaică atotputernică acolo… Franţa este astăzi spada şi scutul lui Israel… Şi parafrazându-l în batjocură pe Regele Soare: …L’etat cest nous, les Israelites… Putem să punem pe picior de război 4 milioane de francezi care să apere speculaţiile noastre internaţionale, să acoperim marile noastre creanţe, să dezrobim pe fraţii oprimaţi, să realizăm politica noastră naţională… Poporul francez este o vită uşor de tuns, docil la bici, muncitor, econom, umil faţă de stăpânii săi, productiv peste ce se putea aştepta de la Pământul Făgăduinţei… În sfârşit, poporul evreu este stăpânul Franţei37.
Intr-o şedinţă a Consiliului de stat Napoleon a spus: …Nimeni nu se plânge de protestanţi şi de catolici, pe când toţi se plâng de evrei. Aceasta provine din faptul că răul pe care-l fac evreii nu provine de la indivizi, ci din însăşi constituţiunea acestui popor. Ei sunt nişte lăcuste şi omizi care pustiesc Franţa…38
Slăbită după eforturile materiale şi jertfele umane date în primul război mondial, Franţa a devenit sclava finanţei şi a administraţiei iudaice. Învăţământul, Şcoala Normală Superioară, Politehnica, Sorbonna, Colegiul Franţei, devin unelte ale iudaizării. Evreii înfiinţează ECOLE DES HAUTES ETUDES SOCIALES avându-i în frunte pe conaţionalii Theodore Reinach şi Bernard; iar în consiliul de direcţie alţi 7 evrei. Levy Bruhl decerne premiile la Sorbonna, Joseph Reinach este vicepreşedintele comisiei armatei, o parte din armamentul greu este comandat uzinelor Levy-Commentry, băncile Dreyfus şi Rothschild controlează economia şi partidele. La Paris, în jurul statuii lui Ludovic al XIV-lea toate casele de comerţ erau evreieşti, comitetul de direcţie al societăţii comercianţilor şi industriaşilor tot evreiesc, consilierii comerţului exterior: evrei, prin 1938 din medicii clandestini şi provocatori de avorturi, 95% erau evrei. Iudaizarea Franţei interbelice tinde spre absolut în timpul cât evreul Leon Blum a format guvernul în 1938 având miniştri evrei şi 53 de evrei ataşaţi de cabinet. Consecinţele iudaizării Franţei au dus la tragedia naţionala din iunie 1940 39.
Încheiem cu un citat din acelaşi Isaak Blumchen: …Dumnezeu ne-a dat Franţei pentru a face din ea pământ de belşug şi pe francezi ca să facem din ei sclavi. Voinţa lui Iehova s-a împlinit. Numele lui fie binecuvântat… Suntem rasa superioară!40

• GERMANIA
În volumul MEMOIRES du CHANCELIER PRINCE DE BULOW (tome premier 1897-1902) Paris – Librairie Pion – publicat în 1930 după originalul în germană apărut în editura Ullstein, la pagina 10, viitorul cancelar al Germaniei wilhelmiene, care-a fost ambasador şi în România înainte de primul război mondial, reproduce o maximă favorită a prinţului de Hohenlohe, cancelarul căruia i-a succedat (Bismarck fiind în dizgraţia kaizerului la reşedinţa sa din Friderichrache (1897): Sunt trei puteri a căror ostilitate este stânjenitoare pentru oricare om politic: iezuiţii, francmasonii şi evreii41. Cum francmasoneria este o invenţie evreiască, ar rămâne după bătrânul cancelar, două puteri stânjenitoare pentru politicienii sfârşitului de secol XIX: iezuiţii (catolicismul în general) şi evreii. Germania cumplitelor tulburări postbelice cu începere din anii 1918-1920 ilustrează din plin această afirmaţie în ceea ce-i priveşte pe evrei. Unul din germanii care a analizat în profunzime lucrarea iudeo-masoneriei pusă în slujba distrugerii Germaniei ca stat naţional, unitar, a fost mareşalul Ludendorff care a publicat la München în 1927 un volumaş de 96 de pagini cu următorul titlu în traducere românească: Desfiinţarea francmasoneriei prin destăinuirea secretelor ei, volumaş unde înserează şi următoarea afirmaţie: toţi francmasonii sunt lacheii evreilor. Ludendorff precizează rolul defetist al masonilor iudei în timpul primului război mondial şi în tulburările postbelice, identic cu rolul evreimii ruse în revoluţia bolşevică. Stăpânii primelor burse la Berlin, Frankfurt şi Hamburg au fost evreii. Asta n-a radicalizat poporul german, de o altă factură psiho-morală decât cel francez. Poporul german ordonat, iubitor de linişte socială, subordonat conştient marilor idealuri naţionale a fost apreciat greşit de iudeo-masonerie care l-a tratat după aceeaşi reţetă ca pe francezi. Dacă în Franţa iudeo-masoneria a cucerit finanţele, economia, a demolat şcoala naţională şi armata, în Germania sfârşitului de secol XIX şi a primelor decenii din secolul XX acţiunea de iudaizare s-a izbit de o reacţie puternică a germanului de

16

rând, fapt care a dezlănţuit asupra acestei ţări tirul încrucişat al mass-mediei iudaizate din Europa şi SUA. Nimeni nu mai crede astăzi că primul război mondial s-a declanşat în urma atentatului de la Sarajevo. Prăbuşirea Germaniei wilhelmiene, marea dramă a războiului care a devastat şi îndoliat căminele germane sunt în bună măsură opera iudeo-masoneriei care planificase o revoluţie „proletară” condusă de evrei în Germania şi Rusia, ca o primă treaptă pe calea realizării Republicii Universale. Iată cum arăta conducerea Germaniei postbelice în vremea haosului „revoluţionar”. Ministerul de Stat a fost înlocuit cu un Cabinet compus din 6 înalţi funcţionari. Din cei şase, doi erau evrei şi deţineau ministerele cheie: Haase controla afacerile externe şi Landsberg ansamblul Cabinetului. Ajutorul lui Haase a fost un evreu-ceh Kautsky care în 1918 n-a avut nici măcar cetăţenia germană. Filiera „externelor” mai cuprindea pe evreii Cohn şi Herfeld. Ministrul de finanţe era evreul Schiffer avându-l de ajutor pe consângeanul său Bernstein. Secretar de stat la interne – evreul Preuss; ajutor evreul dr. Freund. Reprezentantul guvernului pentru presă, evreul Fritz Max Cohen – fost corespondent al ziarului Frankfurten Zeitung la Copenhaga, în Prusia, Cabinetul era de asemenea dominat de evrei: la Justiţie -Rosenfeld. La Interne: Hirsch. Ministrul Tezaurului: Simon. Subalternii lui Rosenfeld de la Justiţie, aproape în totalitate evrei. Directorul Educaţiei, evreul Furtran. Ajutor evreul Arndt. Directorul Oficiului Colonial: Meyer-Gerhard. Departamentul Artelor: Kastenberg, Departamentul Aprovizionărilor de război: Wurm. Departamentul aprovizionărilor civile evreii prof. dr. Hirsch, consilier dr. Stafhagen 42.
Iată şi bravul comitet al soldaţilor, după moda din Rusia iudeo-bolşevică: în frunte evreul Cohen cu ajutoarele lui, evrei vajnici: Stern, Herz, Lowenberg, Frankel, Israellowicz, Lambenheim, Seligsohn, Katzestein, Laufenberg, Heimann, Schlesinger, Merz şi Weyl43.
Mai departe! Seful poliţiei din Berlin: Ernst – evreu; La Frankfurt evreul Sirizheimer; la Munchen -Steiner; în Essen – Levy. Preşedintele Bavariei – evreul Eisner, avându-l la Finanţe pe Jaffe, la Comerţ şi Industrie -Brentano. În guvernul Saxoniei: Lipsinsky şi Schwartz; în cel din Wurtemberg: Thalhairher şi Heimann; în Hessa: evreul Fulda. În delegaţia germană pentru pace un roi de „experţi” şi „consilieri” evrei: Max Warburg, dr. von Strauss, Merton, Oskar Oppenheimer, dr. Jaffe, Bernstein, Rathenau, Wassermann, Mendelsohn-Bartholdi44.
O analiza atentă a felului în care iudeo-masoneria germană a acaparat presa antebelică şi imediat postbelică întrebuinţând-o ca pe un mijloc principal de destabilizare a poporului german şi a maselor soldăţeşti, cu deosebire o analiză a ziarelor Berliner Tageblat, Munchner Neuester Nachrichten şi Franckfurter Zeitung, toate conduse de evrei, va stabili că ele au pus în practică planul socialist-anarhiştilor iudei de a nimici statul german, ca pe ruinele lui să se ridice statul proletar condus de evreime. Dacă acestei analize îi adăugăm faptul că prin acapararea alimentelor şi a tuturor produselor de uz curent, prin dosirea lor şi apoi prin specularea lor sângeroasă pe piaţa neagră, comercianţii şi financiarii evrei au jefuit la sânge poporul german; dacă ţinem cont de declaraţiile lui Stroebel, citez: Eu susţin în mod sincer ca o victorie deplină nu ar fi în interesul social-democraţilor, şi la toate acestea corelăm acapararea posturilor cheie din ministerele cheie: interne, război, finanţe, educaţie-cultură-arte, comerţ şi industrie, externe, putem aprecia lucid, fără să aplicăm schemele şi sloganele iudeo-masonice, reacţia naţională a poporului german, al cărui exponent a fost Hitler; naţional-socialismul fiind o doctrină politică antidot la imperialismul suprastatal iudaic. O doctrină rasistă germană care s-a opus rasismului iudaic gata să transforme Germania într-o colonie evreiască. Victoria naţional-socialismului în Germania, anihilarea iudeo-bolşevismului, purificarea aparatului de stat ocupat în proporţie de 80% de evrei a făcut din Germania obiectivul principal al iudeo-masoneriei mondiale. A papagalici la infinit lozincile primitive lansate de propaganda evreiască fără a analiza în profunzime cauzele care au determinat naşterea naţional-socialismului este o greşeală grosolană, la fel ca greşeala grosolană care se face în aprecierea îngustă a fenomenului legionar din România.
Din această foarte sumară analiză a încercării iudeo-masoneriei de a subordona Germania aşa cum a făcut-o cu Franţa, din eşecul ei, din evoluţia interbelică a raporturilor dintre statele naţionale şi imperiul

17

suprastatal iudaic pe cale de a se naşte având drept cadru organizatoric Societatea Naţiunilor, se configurează într-o schiţă explicită evoluţiile care au condus la cel de-al doilea război mondial, la triumful iudeocraţiei mondiale, la consolidarea ei post-belică şi la criza fundamentală prin care trece după victoria obţinută în războiul rece purtat o jumătate de secol împotriva statelor naţionale socialiste din Europa de Est. Victorie parţială şi, deocamdată, nesemnificativă.
Se pot aprecia Germania interbelică şi naţional-socialismul ca factori de reacţie ai naţionalului la agresiunea totalitaristă a imperialismului iudeu şi de menţinere a echilibrului european. Desigur că aşa zisele democraţii occidentale ar fi dispărut dacă ramura iudaică însărcinată de Sanhedrinul mondial ar fi reuşit să ducă până la capăt iudeo-bolşevizarea Germaniei, după ce iudeo-bolşevizase Rusia şi Ungaria.
Capitolul IUDAIZAREA EUROPEI nu poate fi înţeles pe deplin decât dacă cititorul reia textele cuprinse în capitolul VOCAŢIA IMPERIALISTĂ şi DOCTRINA IMPERIALISTĂ, confruntându-le cu punerea lor în aplicare de către iudaism în diferitele ţări europene. În aprilie 1919, George Pitter Wilson scria în revista englezească THE GLOBE. Citez: Bolşevismul reprezintă deposedarea naţiunilor creştine într-o asemenea măsură încât nici un capital nu va mai rămâne în mâinile creştinilor, pentru ca toţi jidovii să poată ţine lumea în mâna lor şi să domnească oriunde vor voi 45.
Cu acest citat trecem la:

• RUSIA
Vor sări în sus, vor blestema, vor tuna şi fulgera, mă vor acoperi cu ocări toţi corifeii marii revoluţii proletare din Octombrie, care, ca şi revoluţia franceză, au fost în esenţa lor două sângeroase afaceri evreieşti, două etape istorice din planul strategic pe termen lung al înfăptuirii Republicii Universale conduse de evreime. Ca şi Revoluţia franceză, revoluţia din Rusia a avut ca bază economică, socială şi politică un complex de factori de care se ocupă istoria coafată şi machiată după necesităţi conjuncturale în ateliere academice cu titluri pompoase menite să ţină loc de argumente. Complex de factori explozivi speculaţi abil de evreime în dauna tragică a poporului rus. Să privim organizarea revoluţiei din Rusia profan, cu totul neacademic, folosind alte documente decât cele îndeobşte cunoscute. Iată unul dintre ele:
Stokholm, 21 septembrie 1917 D-lui Rafael Scholan,
Iubite tovarăşe: – Banca, M. Warburg, a dat un acont pentru întreprinderea tovarăşului Troţky după primirea unei telegrame de la preşedintele sindicatului Rhein-Westphalien. Un avocat, probabil dl. Kestroff a obţinut muniţiuni şi a organizat transportul lor, în acelaşi timp cu al banilor… lui i se va preda suma cerută de tovarăşul Troţky.
Salutări frăţeşti! Furstenberg46
Deci Warburg, mare bancher şi evreu-german, îi cadoriseşte lui Troţky-Bronştein evreu-rus o mare sumă de bani şi muniţiuni în vederea „întreprinderii” din Rusia. Fac abstracţie de istoria criminală a francmasoneriei ruseşti, de lojile crescute ca ciupercile după ploaie în vremea Ecaterinei cea Mare (1762-1796) de implicarea lor în asasinate politice, adică de o istorie ocultă cutremurătoare începând cu asasinarea ţarului Pavel I la 11/23 martie 1801, ştrangulat de francmasonii generalul-adjutant Argamacov, colonelul-prinţ Iaşvil şi contele Platon Subov. Evreul Leon Deutsch a tipărit în 1924 cartea: Die Rolle der Juden in der russischen Revolution47. Reţin pe lângă rolul esenţial al evreilor şi faptul că Gregor Peretz reprezentant al evreimii în mişcarea decembristă a obţinut promisiunea decem-briştilor de a da drepturi egale evreilor, după răsturnarea ţarismului. Contenciosul ţarism-iudeo-franc-masoneria rusească şi europeană este atât de încărcat încât ar fi nevoie de câteva volume spre a-l cuprinde. Reţin pentru cititori că Rusia datorită înapoierii sale de tip feudal şi al sistemului de guver-nare autocrat, a fost aleasă încă din vremea lui Nicolae I ca obiectiv principal al lojilor europene; iar ţarul care nimicise revoluţia ungară a franc-masonilor Kossuth, Bethlen, Klapka, Turr şi Puski (1848) a

18

fost condamnat la moarte de lojile anarhiste şi otrăvit de către medicul său evreu Mandell. Acelaşi ţar a refuzat ofertele de împrumut ale lui Rothschild şi a dus o politică dură împotriva evreimii poloneze – de fapt galiţiene – care a trecut clandestin, în proporţie de masă în Moldova, invadând oraşele, târgurile şi satele. Aceleaşi loji anarhiste din Bruxelles, Paris şi Zurich, nemulţumite de emanciparea Rusiei sub Alexandru al II-lea, instruiesc tineri intelectuali evrei din Rusia în anarhism, atentate, terorism şi în… conducerea muncitorimii. Alexandru al II-lea, inteligent, cult şi progresist stricase prin reformele sale planurile francmasoneriei anarhiste. A fost condamnat la moarte de aşa-zisul comitet revoluţionar din Londra în 1876, planul asasinatului fiind întocmit de evreii Liebermann, Goldemberg şi Zuckermann. Atentatul feroviar din 1879 n-a reuşit, unul din terorişti, Hartmann, a fugit în Franţa. Cerându-i-se extrădarea, francmasonii francezi stăpâni acolo l-au trecut în Anglia, unde a fost primit cu onoruri în loja „Filadelfilor”. O evreică, Hesia Helfmann îl ucide cu o bombă artizanală – semnificativ – după ce iniţiase o nouă reformă progresistă – crearea unei reprezentanţe naţionale consultative.
Capitalul financiar evreiesc stăpânea Rusia cu începere de la Războiul Crimeii. Între 1869-1883 datoriile Rusiei faţă de băncile evreieşti au crescut de la 1,9 miliarde ruble la 3,2 miliarde. Alexandru al III-lea s-a constituit în ţinta evreimii ruse fanatizată de ură. De la blestemele rituale în sinagogi, la seria de atentate în lanţ, ţarul a fost supus tuturor manoperelor anarhiste de compromitere şi lichidare fizică. A fost otrăvit la Livadia, lângă Ialta, de medicul evreu Zaharin. Comandantul garnizoanei Moscova, generalul Trepov a fost asasinat de evreica Vera Sasulici, ministrul de interne Sipiaghin a fost asasinat de evreul Bogalepov; Stolîpin, primul-ministru, un reformator conservator cu o viziune largă în problema ţărănească, inamic al războiului împotriva Germaniei, a fost asasinat în teatrul din Kiev de evreul Mordkov Herşcovici-Bogrov la l septembrie 1911. Reiese limpede din această succesiune de asasinate comise de anarhiştii evrei asupra ţarilor şi conducătorilor Rusiei că ţara fusese aleasă drept teritoriu şi leagăn al revoluţiei universale. Nenorocirea a fost că Rusia s-a lăsat condusă de străini şi că abia spre sfârşitul vieţii lui Stalin, acesta a dezevreizat parţial uriaşul aparat de partid şi de stat evreiesc care a aruncat Rusia în marasmul iudeo-comunismului. închei această mult prea sumară trecere în revistă a rădăcinilor iudeo-masonice a „marii revoluţii din octombrie”, citându-l pe un prieten apropiat al părintelui comunismului, evreul Karl Marx, la 17 noiembrie 1845 devenit membru al lojei anarhiste Le Socialiste din Bruxelles. Prietenul se numeşte Baruch Levy şi transcriu din ceea ce a publicat în Revue de Paris, 1835, II pag. 574: Poporul evreiesc, în totalitatea sa, va fi Mesia el singur pentru sine. Dominaţia sa asupra lumii va fi realizată prin unirea celorlalte rase umane, prin înlăturarea frontierelor şi a monarhiilor care sunt pavăza particularismului (n.n. citeşte naţionalismului) şi prin înfiinţarea unei rebeliuni mondiale care va da pretutindeni drepturi civile evreilor. În această nouă organizare, fiii lui Israel, care de pe acum sunt răspândiţi pe întreaga suprafaţă a globului, vor fi fără vreo rezistenţă, pretutindeni elementul conducător, mai ales dacă le reuşeşte să subordoneze masele muncitoreşti conducerii câtorva evrei. Guvernele naţiunilor care constituie republica mondială vor ajunge toate uşor pe mâna evreilor, cu ajutorul biruinţei proletariatului. Proprietatea particulară va putea fi atunci oprimată prin guvernele de rasă evreiască, care vor administra pretutindeni averea pu-blică. Astfel se va îndeplini promisiunea talmudului, că evreii, când va veni vremea lui Mesia, vor avea cheile pentru bunurile tuturor naţiunilor pământului.
Primul război mondial, mai ales intrarea Rusiei în război împotriva Germaniei (contrar voinţei ţarului Nicolae al II-lea) a fost opera iudeo-masoneriei care bazându-se pe anarhiile preconizate a planificat bolşevizarea Rusiei, Germaniei şi a Imperiului Austro-ungar. Închidem paranteza. Ne întoarcem la ajutorul dat de finanţa internaţională iudaică evreilor din Rusia pentru bolşevizarea ţării şi instaurarea dictaturii proletariatului, de fapt a iudaismului internaţional, un prim pas pe calea dictaturii universale.
Leon de Poncis a scris şi tipărit o carte interesantă tradusă în germană sub titlul: Hinter der Kulissen der Revolution. Berlin 1929, în care găsim în partea a doua la pagina 32 şi următoarele un raport al şefului serviciului de informaţii francez din Washington pe care îl reproduc parţial:

19

7-618-6
Marelui Stat Major al Armatei Np. 912-SR2, Biroul II
…În luna februarie 1916, s-a aflat pentru prima dată că se pregătea o revoluţie în Rusia. Următoarele personalităţi şi societăţi participaseră la această operă distructivă:
1. Iakob Schiff, evreu
2. Kuchn, Loeb et Cie – bancă evreiască sub direcţiunea evreului Jakob Schiff, Felix Warburg, evreu; Otto Kahn, evreu, Martimer Schiff, evreu
3. Guggenheim 4. Max Breitung
5. Ziarul FORWARD din New York
Reţeaua internaţională a financiarilor evrei îl sponsorizase pe Troţky-Bronştein via Stockhholm. Spaţiul nu ne permite să extindem relatările asupra tuturor braţelor uriaşei caracatiţe iudeo-masonice care se încolăcise pe trupul Rusiei vlăguite de război. Deci, din Statele Unite, din Anglia şi Franţa reţeau iudaică îşi concentrase forţele pentru a face din Rusia baza revoluţiei universale. John Clayton, corespondent special, în THE CHICAGO TRIBUNE, citez: Troţky conduce pe radicalii jidovi spre stăpânirea lumii. Bolşevismul este numai un instrument pentru acest plan48.
Gazete şi mari reviste ale vremii, printre ele numesc şi THE CRISTIAN SCIENCE MONITOR49, dezvăluie adevărata faţă, adevăraţii conducători şi adevăratele scopuri ale revoluţiei bolşevice din Rusia. Troţky a fost instruit şi finanţat de mafia iudaică din Statele Unite, fiind eliberat din închisoarea Halifax la intervenţia guvernului dominat de evrei. Să ne lămurim în continuare folosind surse neacademice. Revista evreiască CRONICLE – Londra – 191950… în faptul că aşa de mulţi evrei sunt bolşevici, în faptul ca idealurile bolşevismului în multe puncte conforme cu cele mai înalte idealuri ale iudaismului. Tot în CRONICLE -1920, scriitorul evreu Israel Zangwill îl amestecă pe Troţky-Bronştein printre evreii care au ocupat posturi înalte în guvernele britanic şi cel bolşevic unguresc, făcând elogiul rasei semite: care a produs un Beaconsfield, un Reading, un Montagu, un Klotz, un Kurt Eisner, un Troţky… Alt scriitor evreu, Bernard Lazare… Evreul ia parte la revoluţiuni şi el participă la ele într-u atât întru-cât el este un evreu, sau mai corect, într-u atât întru-cât el rămâne un evreu… Rabinul Judah Leon Magnes în JEWISH FORUM – februarie 1919 New York: …evreul devine în Germania un Marx şi un Lassale, un Hans şi un EdwardBernstein; în Austria el devine un Victor Adler şi un Friedrich Adler; în Rusia un Troţky… Revista rusească SPRE MOSCOVA, septembrie 1919: poporul evreu constituie adevăratul proletariat, adevărata „internaţională” care nu are ţară. Kohan în gazeta COMUNISTUL 51 din aprilie 1919 (n.n. am tradus numirea gazetelor): ..Fară exageraţiune trebuie sa se ştie că marea revoluţie socială rusească a fost întradevâr înfăptuită cu mâinile evreilor. Ar fi fost oare în stare masele ignorante şi asuprite ale lucrătorilor şi ţăranilor ruşi să scuture jugul burghezimei prin ele înşile. Nu au fost tocmai evreii care au condus proletariatul rusesc spre aurora Internaţionalei şi nu numai că l-a condus, dar chiar conduc acum cauza sovietelor care rămâne în mâinile lor sănătoase? Noi putem fi liniştiţi atâta timp cât comanda supremă a Armatei Roşii se afla în mâinile tovarăşului Leon Troţky. Este adevărat că nu există evrei când este vorba de combatanţi, dar în comitete şi organizaţiunîle sovietelor, ca comisari, evreii conduc în mod vitejesc, masele proletariatului rusesc la victorie. Nu este nelogic faptul ca în timpul alegerilor pentru toate instituţiunile sovietelor, evreii au reuşit cu o majoritate copleşitoare… Lacrimile evreieşti vor reieşi
din aceasta îmbrăcate în picături de sânge…
Dacă Kohan explică limpede şi cu dispreţ că masele poporului rus nu erau în stare să înfăptuiască revoluţia fără a fi conduse de evrei, el izbucneşte într-o sinistră profeţie criminală: „lacrimile evreieşti vor ieşi din revoluţie îmbrăcate în picături de sânge”…52 Rusia şi Ucraina au fost teatrul unor progromuri crâncene împotriva exploatatorilor evrei. Revoltele populare, căzăcimea au masacrat la răstimpuri pe cârciumarii şi negustorii evrei care sugeau staniţele, satele şi oraşele ruseşti şi ucrainene.

20

Guvernele ţării au reprimat iudeo-masoneria şi iudeo-anarhia. De aici ura de moarte a evreilor ruşi împotriva ruşilor şi a statului lor naţional. De aici crimele în masă împotriva poporului rus şi ucrainean, începând de la vârf până la mujicul de rând. Acesta este tâlcul sângeros, criminal şi monstruos al citatului din Kohan. Teribilele CEKA şi GPU sunt invenţii diabolice ale iudeilor, conduse de iudei, având drept scop exterminarea fizică a tuturor inamicilor revoluţiei iudaice din Rusia.
RUSIA MARTIRĂ. Ura străveche a iudeilor împotriva creştinilor sintetizată în PROTOCOALE, ura evreimii ruse împotriva marelui popor rus şi fraza prea puţin criptică a acelui Kohan talmudic pomenit mai sus s-au tradus în realitate prin transformările fostului imperiu ţarist într-un imens abator uman al creştinilor şi musulmanilor, în care au fost asasinaţi prin torturi bestiale milioane de oameni, alte milioane luând calea lagărelor de exterminare fiind supuse celor mai crâncene metode de dezumanizare. Deocamdată câteva motivaţii „teoretice”. Unul din cei mai bestiali călăi, M. I. Lazis în cartea DOI ANI DE LUPTĂ PE FRONTUL INTERN – Editura de Stat – Moscova 1920: „Noi nu luptăm împotriva unei persoane individuale. Noi distrugem o clasă. Nu căutaţi în motivarea sentinţei, vreo dovadă că acuzatul ar fi combătut prin cuvinte sau fapte puterea sovietică. Cea dintâi întrebare pe care o punem noi acuzatului este, care este clasa căreia îi aparţine, care este profesia şi originea lui. Aceeaşi întrebare hotărăşte soarta lui. Iată sensul teroarei roşii”. Se exceptează rabinii şi evreii de orice profesie. Câteva cifre pentru perioada 1917-1923 după Sovoski: TRINITATEA ROŞIE, 1931, pag. 278. Au fost executaţi: 25 episcopi, l 215 preoţi, 6 075 profesori, 8 800 medici, 54 850 ofiţeri, 260 000 soldaţi, 10 500 poliţişti, 40 000 jandarmi, 19 850 funcţionari, 344 250 alţi intelectuali, 815 000 ţărani, 192 000 muncitori, în principal au fost lovite instituţiile naţionale fundamentale: şcoala, biserica, armata şi clasa de bază a statului rus, ţărănimea. Nu a fost distrusă nici o sinagogă, împotriva preoţimii creştine s-a dezlănţuit cea mai sălbatecă represiune, punându-se în aplicare cerinţele PROTOCOALELOR. Conform ziarului francez LE MATIN din 26 august 1927, până la acea dată numărul episcopilor asasinaţi s-a ridicat la 31, iar al preoţilor la 1550. Mitropolitul Vladimir al Kievului a fost torturat în altar spre a mărturisi unde ţine tezaurul. Apoi, legat de coada unui cal, a fost târât în galop pe străzile oraşului, după care legat de un stâlp de telegraf a fost ars de viu, primind moarte de martir. Mitropolitul Veniamin al Petrogradului a fost târât prin oraş, legat de un automobil, după care a fost stropit cu gaz, legat de poarta unei clopotniţe şi i s-a dat foc. Pe episcopul de Tobolsk, Hermoghen 1-au martirizat, legându-l de cârma unui vapor. A murit îngheţat. Arhiepiscopul de Perm, Andronic, după tortură, a fost îngropat de viu. Lista se poate lungi cu martirizarea episcopilor de Astrahan, Belogorod, Cernicov şi a altor înalţi ierarhi ruşi şi ortodocşi. Nici un rabin n-a fost ucis. Nici o singură sinagogă n-a fost tranformată în magazie, în grajd, în depozit aşa cum au fost transformate mii şi mii de biserici creştine şi moschei musulmane, unele operă de artă orientală văzute de mine la Samarkand şi Buhara, la Duşanbe şi Taşkent în stare de semiruină.
În Rusia iudeo-bolşevică s-au pus în practică dezideratele PROTOCOALELOR după cum urmează: Protocol 4: …. trebuie să subminăm credinţa, să smulgem din mintea creştinilor adevăratele
principii despre Dumnezeu şi spirit şi sa înlocuim aceste concepţii prin calcule matematice si pofte materiale.
Protocol 5: …. Când vom priva masele de credinţa lor în Dumnezeu, autoritatea stăpânirii va fi târâtă în şanţ unde va deveni proprietate publică şi noi vom pune mâna pe ea.
Protocol 14:… Când vom deveni stăpâni vom privi ca indezirabilă existenţa oricărei religii afară de a noastră proprie, proclamând un singur Dumnezeu de care este legată soarta noastră de popor ales… Pentru aceste motive noi trebuie să distrugem toate celelalte religii.
Numărul victimelor iudeo-bolşevismului din Rusia martiră între anii 1917-1940 se ridică la milioane de oameni. 99% din aceştia, creştini. În loc de concluzie, citez din Apelul Ligii Evreieşti Internaţionale – Secţia Petrograd, găsit asupra comisarului de batalion Zender din trupele roşii care invadaseră Estonia.

21

… Fii ai lui Israel! Se apropie ceasul victoriei noastre definitive. Suntem în ajunul stăpânirii noastre mondiale. Ceea ce am văzut până acum doar în vis, a devenit acum o realitate. Acum câtva timp eram slabi şi neputincioşi. Astăzi ne înălţăm cu mândrie capetele, căci lumea a fost clintită din temelii…53
„DICTATURA IUDAICĂ”. Până după al doilea război mondial, spre sfârşitul vieţii lui Stalin, Rusia, apoi U.R.S.S.-ul au fost conduse în mod dictatorial şi terorist de către evrei care au ocupat în mod majoritar, câteodată cu majoritatea absolută, toate instituţiile noului stat. La congresul bolşevicilor din august 1917, prezidiul a fost compus de trei ruşi, l georgian de origine maternă incertă – Stalin – şi 6 evrei. La şedinţa decisivă a comitetului central din 23 octombrie 1917 au luat parte: Ulianov -Ziderblum zis Lenin, evreu pe jumătate; Svedlov – evreu; Leon Braunstein zis Troţky – evreu; Apfelbaum zis Zinoviev – evreu; Rosenfeld zis Kamenev – evreu; Dugajvili zis Stalin – georgian, pe linie maternă evreu; sau osetin, Uriţki – evreu; Dzerjinski – polonez; Kolontay – evreu; Babnov – rus pentru coloratură. Iată cine a dispus de soarta Rusiei. Organul represiv, înspâimântătoarea CEKA (comisia extraordinară pentru combaterea contrarevoluţiei, a speculei ilicite şi a sabotajului) a fost patronată de polonezul sadic Dzerjinski, având conducerea formată în exclusivitate din evrei; adjunctul lui Dzerjinski, evreul Sachs; în celelalte funcţii evreii Uriţki, Josilevici, Iagoda – Jehudo; Messing, Unschlicht, Moghilevski, Artusov, Katznelson, Triliser, Kogan, Breslau.
Baia de sânge, rusesc, ucrainean, belarus, tributul cumplit dat de popoarele mahomedane se înscriu în dosarele acestei instituţii iudaice care plăteşte ruşilor cu vârf şi îndesat marginalizarea de veacuri a evreilor khazari.
Alte nume din conducerea fostei Uniuni Sovietice arhicunoscute în epocă: Gubelmann zis Iaroslawski; Epstein zis Iakovlev; Finkelstein-Wallach zis Litvinov; Kalmanovici (preşedinte Banca de Stat); Rosengoltz (comisar al aprovizionării) şi desigur Lazăr Moiseevici Kaganovici, cel mai puternic reprezentant al iudaismului despre care ziarul TOG din New-York din care a reprodus ziarul evreiesc MOMENT – Varşovia nr. 260 B din 19 noiembrie 1934 scria: Reţineţi numele şi întipăriţi-l în memoria voastră: Lazăr Moiseevici! El e un om mare acest Lazăr Moiseevici – el va stăpâni odată împărăţia ţarilor. Au fost patru fraţi şi trei surori Kaganovici. Toţi au funcţii de primă importanţă în partid şi în stat. Fiica lui Lazăr Moiseevici – Roiza, a fost un fel de soţie a lui Stalin, care îl avea medic personal pe talmudistul Weissbrod. Este semnificativă lista evreilor din comisariatul poporului pentru finanţe spre sfârşitul perioadei antebelice: Goldenberg, Seidlin, Rifkin, Kogolman, Kogan, Lichtenstein, Ris, Smucler, Sifman. Controlul politic şi administrativ al Armatei Roşii a fost în epocă 99% în mâinile evreilor. Comisari politici: Moscova, Weissmann zis Veclicev; Caucazul de Nord, Ghermanovici; Extremul Orient, Aaronstamm; la 28 noiembrie 1935 sunt numiţi comisari de corp de armată: Grunberg, Gruber, Horoş şi comisari divizionari: Bargher, Bauser, Seldovici, Rabinovici, Pismanic, Weineross. Evoluţia înaintării evreilor la posturile cheie din Armata Roşie şi la gradele şi comenzile supreme sunt urmărite cu atenţie de evreimea internaţională şi mai ales de cea din Statele Unite. Exemplu: ziaristul evreu Segal în revista lojei masonice B’NAI B’RITH din Cincinnati; nr. 10/1935: …Comandanţii de armată evrei generalul Rapaport şi generalul Ţeitlin au fost decoraţi cu ordinul Lenin, suprema decoraţie a Uniunii Sovietice. Nu vrem să ne delectăm cu onorurile militare ale evreilor, dar imaginaţia noastră ia în seamă cu plăcere anumite posibilităţi care rezultă din faptul că doi generali evrei excelenţi fac parte din armata rusă54 (n.a. citiţi cu atenţie ultima parte a frazei).
Dictatura iudaică s-a manifestat sângeros faţă de toate clasele sociale. A atins limitele monstruo-sului faţă de ţărănimea înstărită, aşa-zişii culaci: Statul major al distrugerii culacilor, cel care a elaborat şi directiva din care reproduc câteva fragmente, a fost compus din Lazăr Moiseevici Kaganovici şi colaboratorul lui, Baumann. Executantul planului: Iagoda – Herşel Iehuda. Între 1929-1930 sunt distruse 5 milioane de gospodării ţărăneşti. Peste satul rusesc, peste staniţele căzâceşti se revarsă ura de veacuri a khazarilor mozaici. Numai 5 membri de familie să fi fost, înseamnă că iudeii bolşevici au asasinat, deportat sau distrus 25 de milioane de ţărani aparţinând masei vitale a poporului rus.

22

Declanşarea pogromului împotriva ţăranilor este făcută de Stalin la 27 decembrie 1929 într-un discurs când a spus: „în ultimul timp am trecut de la politica limitării tendinţelor exploatatoare ale culăcimii, la politica lichidării culacilor ca clasă socială. În cartea sa Bauern unter dem Sowjetstern apărută în Blut und Boden – Verlag, Goslar prof. dr. K. Michael scrie că s-au constituit trei categorii de culaci şi că metodele de lichidare a clasei sunt cuprinse în circulara concepută de Kaganovici.
Citez: …din prima categorie trebuie să facă parte toţi culacii cunoscuţi ca fiind contrarevoluţionari clandestini. Toţi cei care fac parte din această categorie vor fi arestaţi imediat şi împuşcaţi, din ordinul autorităţilor executive locale, fără a se întreba forurile centrale. Această măsură va avea loc fără şovăire, căci misiunea sa este de a preveni încercările de revoltă ale culacilor şi de a se priva răscoalele de conducătorii lor probabili acolo unde vor izbucni ele…55
Din cea de a doua categorie făceau parte culacii care angajau simbriaşi. Acestora li se confisca pământul, casa şi acareturile, ei şi familiile lor erau exilaţi în regiunile nordice la muncă silnică. Zice circulara: …la construcţia şoselelor în Taiga, lucrări de terasament, muncă silvică, muncă în mine. A treia grupă, culacii care nu fac parte din primele două. Li se confiscă averea, casa, obiectele casnice şi sunt alungaţi din raion. Au voie să ia o pereche de cisme şi un schimb de rufe. Se dă liber denunţului, abuzului sadic, tâlhăriei, crimei în masă. Încep sinucideri în masă. Familii întregi sparg gheaţa râurilor şi se aruncă în copci. Tripleta sângeroasă Kaganovici-Baumann-Iehuda exemplifică la superlativ esenţa răzbunătoare a Talmudului şi a Protocoalelor.
Rusia iudeo-bolsevică a fost cea mai crâncenă experienţă iudaică din complexul de experienţe şi tatonări pentru realizarea Republicii Universale prin distrugerea tuturor componentelor NAŢIONALULUI. Cum nu facem aici procesul iudeo-bolşevismului şi al kominternismului, trecem la o altă experienţă iudaică la fel de sălbatecă şi nimicitoare pe calea bolşevizării Europei care se numeşte:

• UNGARIA
La 2 martie 1919 Lenin-Ziderblum a convocat la Moscova un congres internaţional comunist-bolşevic şi la 4 martie a luat fiinţă Internaţionala a III-a iudeo-bolşevică, prilej ca Lenin să declare: Victoria revoluţiei proletare este sigură. Întemeierea republicii sovietice mondiale a început 56. Iudeo-bolşevicii au încercat să invadeze Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, fără succes. În Europa Centrală însă agentura iudeo-bolşevică a avut succes în Ungaria şi mai la nord-vest în Bavaria. Nu facem istoricul Ungariei anului 1918, a francmasonilor în Cercul Galilei, a guvernării contelui Mihali Karoly. Lovitura de stat iudeo-bolşevică din 31 octombrie 1918 pe lângă dezlănţuirea hoardelor de asasini şi terorişti a avut un obiectiv precis: asasinarea patriotului şi omului de stat, contele Tisza Istvan. Se ştie că încă de la 16 octombrie 1918 deputaţii evrei Keri Paul, Korvin Klein-Otto, dr. Laszlo şi dr. Landler au ratat asasinarea lui Tisza, asasinul desemnat, evreul Lekai-Leitner lanos dând greş. La 31 octombrie contele Tisza este împuşcat acasă la el de către asasini conduşi de evreul Keri Paul. La 19 noiembrie sosesc de la Moscova doi evrei care se căliseră în misiuni de represalii, Aron Kohn zis Bela Kun şi Szamuelyi Tibor care reorganizează partidul comunist. La 22 martie 1919 în Ungaria se declanşează „teroarea roşie”. Szamuelyi brăzdează Ungaria cu aşa-zisul tren al morţii. Două vagoane Pulman de mare lux unde stă satrapul, două vagoane de clasă I pentru terorişti, două vagoane de clasa a treia pentru victime. Un abator uman pe roţi. „Bandiţii lui Lenin” – hoarde de adolescenţi evrei ucid tot ce nu aparţine unui anume proletariat. Dintre cei 32 de comisari ai republicii sovietice ungare, 25 sunt evrei. Iată câteva nume: Kohn zis Kunsi; Lukazs (fiu de milionar); Diener Zoltan. Şi comisarii, intitulaţi cinic „ai poporului”: Gruenhaum zis Garhai; Bienstock zis Bostanzi; Rozenstenzk zis Ronai; Weichselhaum zis Varga; Weinstein zis Vince; Eisenstein zis Moritz Erdely; Salzenberg zis Bela Vago şi Bienstock zis Viro Bela. Teroarea iudeo-bolşevică durează 134 de zile, timp în care Aron Kohn zis Bela Kun stoarce populaţia de 3 miliarde de coroane pe care le va trece mai ales în Austria. La pavoazarea străzilor nu se admiteau pe lângă steagurile roşii decât steagurile alb-albastre ale sioniştilor. Este de notat că primind asigurarea lui Lenin câ-l va sprijini cu Armata Roşie care va ataca România la

23

Nistru, Aron Kohn zis Bela Kun a dezlănţuit în noaptea de 19 spre 20 iulie 1919 atacul generalizat împotriva Armatei Române aflată pe Tisa. Revenind, notăm schimbul de telegrame între guvernele Rusiei iudeo-bolşevice şi Republicii Sfaturilor Ungare iudeo-bolşevice în urma cărora Starul Major al Armatei Roşii ucrainene a planficat ofensiva împotriva României pe două direcţii: prin Bucovina spre a face legătura cu armatele lui Aron Kohn şi peste Nistru spre a încercui forţele româneşti în Basarabia. Replica Armatei Române a însemnat sfârşitul regimului iudeobolşevic în Ungaria, fuga lui Aron Kohn la Moscova şi mai târziu lichidarea lui, fizică de către Stalin. Contraofensiva Armatei Române începută la 24 iulie se sfârşeşte la 3 august 1919 când trupele româneşti au intrat în Budapesta, redând pacea Ungariei martirizată de bandele sângeroase ale lui Aron Kohn zis Bela Kun.

DIN NOU GERMANIA: Pe ruinele Germaniei wilhelmiene gruparea marxistă Spartakusbund se transformă în ianuarie 1919 în partid comunist. La Berlin, în Germania centrală, în Ruhr şi în Braunschweig au loc tulburări sociale. Munchenul şi împrejurimile lui cad sub stăpânirea iudeo-bolşevicilor conduşi de evreii Ernst Toller, Levin, Levine-Nissen, Axelrod. Levin şi Levine-Nissen erau şi membrii ai lojei „La steaua care răsare lângă Isar”. Se dezlănţuie teroarea roşie la Munchen, în 1920 bandele de terorişti ai lui Max Hilz bântuie regiunea Vogthand. Iudeo-bolşevismul se cramponează de Germania, aşa cum s-a cramponat de Rusia, punând semnul egalităţii între cele două state, fără să ia în considerare stadiul diferit de dezvoltare economică, socială şi culturală. Reacţia poporului german este naţional-socialismul. Am mai spus-o. După cum reacţia în Ungaria este horthysmul.

IUDAIZAREA STATELOR UNITE ALE AMERICII –
NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL

Am afirmat că fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal internaţionalist, nu poate fi analizat decât global. Iudaizarea Europei a fost interdependentă şi conjugată în timp cu iudaizarea Statelor Unite. Fenomenul s-a dezvoltat în proporţie geometrică în Statele Unite şi în proporţie aritmetică în Europa. Cauza principală a acestei deosebiri în viteza de propagare a iudaismului pe cele două continente, ca şi deosebirea de escaladare a evreimii la toate dimensiunile şi ierarhiile financiar-economice, politice, sociale, culturale şi propagandistice stă în deosebirea radicală a structurilor statelor europene faţă de statele americane. Europa este continentul multirasial al statelor naţionale care şi-au edificat structuri socio-politice, economice şi culturale specifice tendinţelor interne şi valorilor unei etnii bine consolidate vreme de milenii într-un spaţiu geografic perfect delimitat, fapt care a dat naştere unor popoare şi naţiuni politice cu istorii specifice, cu limbi, obiceiuri, credinţe, morale, culturi şi arte originale, cu mecanisme de semnificare specifice şi originale care prescriu un fel de regulă conduită în Spania ibero-arabă să zicem şi alte reguli de conduită în Norvegia vikingilor sau la geto-daci. Pe măsură ce popoarele europene au devenit naţiuni politice şi-au creat sisteme de valori care le-au orientat opţiunile şi deciziile politice având ca element social, dinamic şi revelator apărarea şi promovarea NAŢIONALULUI. NAŢIUNILE POLITICE au devenit imense laboratoare de creativitate istorică. Unul din rezultatele principale ale acestei creativităţi este PATRIOTISMUL, formă superioară de apărare şi conservare a naţiunii, bun spiritual şi moştenire istorică de suprema valoare morală, însumând de la zestrea mitologică până la cea religioasă întregul sistem de valori al naţiunii respective. Europa s-a prezentat imperialismului sionist ca o structură de celule vitale, ca un ţesut dens de nuclee de creativitate politică, economică, socială, culturală, spirituală, de valorificare intensivă a zestrei naţionale în graniţele naţionale şi pe teritoriul specific care a influenţat prin datele lui fundamentale, de la peisaj la climă, de la bogăţiile solului şi subsolului la numărul de zile însorite dintr-un an, la floră şi

24

faună, a influenţat în mod original şi specific naţiunea, celula vitală respectivă. Una este arta gotică, alta cea bizantină. Exemplele ar coborî discuţia în sfera didacticismului. Alcătuite, dezvoltate şi con-solidate prin munca, creaţia şi jertfele sutelor de generaţii, naţiunile Europei se constituie în tot atâtea fortăreţe, cu atât mai greu de cucerit cu cât majoritatea populaţiei statului respectiv se ocupă cu agricultura fiind legată de pământ şi de mitologia respectivă, în uriaşul laborator al naţiunilor la nivel multisecular s-au diversificat funcţiile acestora, s-au asimilat experienţe proprii zonale şi continentale şi întregul complex sistemic s-a valorizat dialectic prin lupta dintre vechi şi nou, momentului unităţii contrariilor, deci al echilibrului, urmându-i în mod dialectic, momentul dezechilibrului. Aici cititorul este obligat să aprecieze că o NAŢIUNE alcătuieşte un SISTEM, adică un ansamblu de elemente aflate în interdependenţă şi interacţiune, cu proprietăţi specifice şi funcţii proprii. Privită sistemic, deci ca un sistem, NAŢIUNEA se caracterizează prin câteva proprietăţi principale cum ar fi: integralitatea – adică apartenenţa componentelor la ansamblu.(clasele şi păturile sociale, instituţiile fundamentale, reţeaua transporturilor, a comunicaţiilor, industria, agricultura, comerţul, sistemul bancar-financiar); autoreglarea deci capacitatea sistemului de a-şi autocorecta efectele perturbatoare; autoorganizarea adică posibilitatea sistemului de a reveni de la o stare de dezechilibru; ierarhizarea, ceea ce înseamnă că poate conţine părţile sale componente şi dacă hotărăşte, poate intra în componenţa altui sistem superior cum ar fi o alianţă multinaţională, să zicem.
Cu cât NAŢIUNEA ca sistem constituie un tot integrat al elementelor şi subsistemelor sale, cu o interconexiune activă, puternică şi fluentă a acestora, cu atât ea se prezintă ca o unitate cu o structură solidă care dinamizează însuşirile şi activează legile sistemului. Pentru evreime, prin excelenţă factor nedefinit ca SISTEM NAŢIONAL, ci ca SISTEM INTERNAŢIONAL, SUPRASTATAL, caracterizat doar printr-o religie comună şi prin posesiunea finanţelor suprastatale, supranaţionale, NAŢIONALUL constituie inamicul cel mai puternic care barează drumul spre realizarea Republicii Universale.
Am văzut cum atacând din interior câteva Sisteme Naţionale din Europa, iudaismul a încercat să transforme continentul într-un sistem supranaţional dominat de evreime. Obstacolul principal după iudaizarea Occidentului l-au constituit statele naţionale socialiste din Europa de Est aflate sub scutul militar al Uniunii Sovietice.
Al treilea război mondial declarat de iudeocraţia mondială cu centrul de putere în Statele Unite a câştigat câteva bătălii împotriva blocului socialist al statelor naţionale din Est, fără însă să câştige şi războiul. Dimpotrivă…
La argumentele de mai sus se adaugă faptul că în toată Europa, mai ales în evul mediu, minorităţile evreieşti din statele feudale au avut un regim restrictiv nu atât din motive religioase, cât mai ales din motive economice şi politice, majoritatea cămătarilor, a negustorilor, a speculanţilor în toate domeniile aparţinând comunităţilor evreieşti care au creat un fenomen de respingere din partea maselor autohtone. In unele state naţionale din Europa s-au declanşat fie persecuţii şi expulzări în masă, ca în Spania medi-evală, fie pogromuri spontane ca în Rusia ţaristă, atunci când specula şi cămătăria evreiască revolta populaţia unei anumite zone, sau când autorităţile luau măsuri represive împotriva anarhiştilor şi teroriştilor evrei, ca în Rusia ultimei jumătăţi a secolului trecut. Vreme de sute de ani s-a cimentat în statele naţionale din Europa o anumită viziune asupra evreimii, defavorabilă acesteia din punct de vedere religios, spiritual şi filozofic. Europa catolică, ortodoxă şi protestantă a respins mozaismul sectar, habotnic şi rasist. Statele naţionale europene s-au dezvoltat clădindu-şi civilizaţiile pe muncă productivă în agricultură şi mai târziu în industrie. Comunităţile evreieşti s-au dezvoltat şi îmbogăţit pe comercializarea şi specularea muncii productive a popoarelor pe teritoriile cărora s-au aşezat, constituind de la început cadrul unei formaţiuni suprastatale, neasimilându-se, nestabilind nici un fel de legături spirituale de continuitate istorică sau de solidaritate cu popoarele respective.
Relaţia evreilor cu Statele Unite este exact la polul opus celei cu Europa. Rezultat al unei emigraţii europene masive alcătuind un conglomerat de etnii, religii, limbi, culturi, obiceiuri care au intrat în interdependenţe unificatoare fără structuri statale consolidate, fără o religie de stat, coloniile din Lumea

25

Nouă au fost deschise penetrării capitalului evreiesc, fără oprelişti. Ne reamintim că prima colonizare masivă au făcut-o englezii care între 1607-1733 au format 13 colonii; că aceste colonii protejate şi ajutate de Anglia au luptat cu stabilimentele franceze din Canada şi Louisiana şi că abia între 1775-1783 prin războiul de independenţă purtat împotriva Angliei, cele 13 colonii au constituit Statele Unite ale Arnericii sub preşedinţia lui George Washington care a deschis era preşedinţilor francmasoni. Emigraţia europeană şi mondială spre America de Nord a cuprins şi loturi masive de evrei care au întâlnit o societate în formare, neconsolidată, deschisă, având toate datele spre a putea fi subordonată economic capitalului financiar şi politic celor care posedau acest capital financiar. Nu facem aici istoricul emigraţiei evreieşti în Statele Unite începând cu fuga evreimii braziliene la New York unde guverna olandezul Peter Stuyvesant care le-a interzis intrarea în servicii publice şi să deschidă prăvălii. Mituind, corupând, infiltrându-se evreii au făcut din New York-ul interzis de Stuyvesant, cel mai puternic centru evreiesc din lume.
El este numit de evrei Noul Ierusalim iar S.U.A., Ţara Făgăduinţei prezisă de profeţi. În 50 de ani comunitatea evreiască din S.U.A. a crescut de la 50 000 de suflete la 3 300 000. Începând cu teatrul şi terminând cu domeniul bancar-financiar, majoritatea industriilor şi a comerţului aparţine evreilor. Tot evreii stăpânesc cinematografia, audio-vizualul şi presa scrisă. Iudaizarea statului american şi subordonarea lui intereselor iudaismului internaţional începe odată cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv iudaice B’naiB’rith la New York în 1843, care în 1921 avea peste un milion de membri şi 726 de lojii răspândite în toată lumea, Terra fiind împărţită în 11 districte. Spre sfârşitul secolului trecut şi începând cu secolul XX, B’nai B’rith a dictat politica internă şi externă a S.U.A. preşedintele Clinton fiind emanaţia evreimii americane, principalii lui colaboratori politici şi privaţi fiind evrei. Doi dintre preşedinţii Statelor Unite aflaţi la conducerile acestora în două momente cheie ale istoriei mondiale, primul şi al doilea război mondial: Wilson şi Roosevelt au fost francmasoni supuşi lojei B’nai B’rith şi Alianţei Universale Israelite, Roosevelt însăşi fiind evreu şi reprezentând interesele puternicului centru de presiune al evreimii new-yorkeze. Dacă până la 1843 evreimea , din S.U.A., s-a mulţumit să cucerească sistemul economic de vârf al S.U.A., de prin 1870 a trecut la cucerirea posturilor cheie din administraţie. La început indirect, odată cu Wilson direct, prin numiri de evrei în posturi cheie ca acel Morgentau cu misiuni identice emisarilor evreo-americani din ultimele trei administraţii, însărcinaţi cu construirea cadrului juridic, economic şi politic al Republicii Universale. Morgentau a fost numit ambasador în Turcia, apoi în Mexic, a fost trimis ca intermediar în conflictul turco-armean, apoi Wilson l-a trimis în chip de anchetator în aşa zisa problemă a pogromurilor din Polonia împotriva evreilor. Odată cu Wilson şi prin intermediul lui Wilson, centrul de putere iudaic din S.U.A. dobândeşte statut de arbitru internaţional şi dirijează politica externă a S.U.A. funcţie de interesele şi strategiile Alianţei Universale Israelite. Exemplul cel mai tipic este crearea şi susţinerea necondiţionată a statului Israel, ca şi raporturile de subordonare ale S.U.A. faţă de acesta; ca să nu amintim deocamdată de construirea Ligii Naţiunilor (autor Wilson) şi a Statelor Unite ale Europei, operă la care trudeşte din greu iudeocraţia internaţională spre a elimina inamicul principal care blochează drumul spre Republica Universală: Statele Naţionale Europene şi Asiatice. Un scriitor filosemit Wernert Sombart în cartea EVREUL ŞI CAPITALISMUL MODERN scrie: … Dacă America continuă să se dezvolte în aceleaşi condiţiuni ca generaţia trecută, dacă statisticile imigrărilor şi proporţia naşterilor la toate naţionalităţile rămâne aceeaşi, putem să ne imaginăm Statele Unite peste 50 de ani (n.a. asta înseamnă deceniile 7 şi 8) sau 100 de ani ca o ţară locuită numai de slavi, negri şi jidovi, între care jidovii vor ocupa natural situaţiunea de conducători ai vieţii economice57.
Câştigul de cauză al evreimii americane în concurenţa cu celelalte grupe etnice ale emigraţiei europene, se datorează sprijinului financiar dat de conaţionali şi finanţa iudaică europeană, majoritatea emigraţiei creştine fiind săracă sau aparţinând unei categorii sociale supusă în ţările de baştină persecuţiilor politice sau religioase. Din start majoritatea emigraţiei evreieşti a acaparat principalele mijloace financiar -bancare, pe când emigraţia creştină, săracă, a trebuit să-şi clădească bunăstarea

26

muncind din greu, vreme de câteva generaţii, fie în teritorii virgine, fie în ateliere şi fabrici. Statisticile americane îi indică pe evrei ca pe stăpânii a 70% din clădirile şi afacerile americane. Tot Wernert Sombart în aceeaşi lucrare: …eu susţin aserţiunea mea că Statele Unite (mai mult poate ca oricare ţara) este plină până la creştet de spirit jidovesc. Acest fapt este recunoscut de cele mai multe cercuri, mai cu seamă de acelea care sunt mai în măsură de a forma o opiniune asupra acestui subiect… Faţă de acest lucru nu este oare nici o justificare pentru părerea că Statele Unite datorează însăşi existenţa lor jidovilor? Şi dacă este aşa, noi putem afirma cu atât mai mult că influenţa jidovească a făcut Statele Unite ceea ce ele sunt, adică americane. Deoarece ceea ce noi numim americanism nu este altceva decât, daca se poate zice astfel, spiritul jidovesc rafinat58.
Louis D. Brendeis în Justiţia Curţii Supreme a Statelor Unite, citez: … Să ne organizam, să ne organizam, să ne organizam până ce fiecare jidov se va găsi deasupra… ZIONISM pag. 113 -114..,59 Se ştie că în Statele Unite francmasoneria a făcut progrese repezi la vârful piramidei sociale. Avem obiceiul de a spune greşit că demnitarul este francmason, în loc să spunem că X este demnitar pentru că este francmason. Scriitorul Eduard Drumont despre francmasonerie: …Pentru cel care nu se pătrunde de ideea că francmasoneria nu este decât o luptă inventată de evrei pentru a cuceri lumea şi a-şi realiza vechiul lor vis de dominaţie universală, francmasoneria rămâne o enigmă de neînţeles60.
În 1930, Casian defineşte francmasoneria după cum urmează:… O asociaţie de societăţi secrete suprapuse care urmăreşte ca prin distrugerea civilizaţiei creştine ariene actuale şi înlocuirea ei cu o civilizaţie naţionalistă atee, având ştiinţa şi raţiunea drept religie, să stabilească dominaţiunea universală a rasei semite61.
Nu pot face un inventar de definiţii; dar din suma documentării reiese limpede că francmasoneria, gradele, anul ei calendaristic, anumite ritualuri şi simbolistica ei sunt în totalitate ebraice. Pe lângă capitalul financiar, evreimea stăpâneşte Statele Unite şi prin francmasonerie. Primul preşedinte al Statelor Unite, George Washington, a fost francmason. Francmasoni au fost şi preşedinţii Taft, Wilson, Hoover, F.D. Roosevelt, Truman, Johnson, Gerald Ford. Cel mai puternic dintre ei, F.D. Roosevelt, a cedat experimentului comunist, frate al francmasoneriei, popoarele Europei de Est. în revista L’EXPRES nr. 214 din 9 ianuarie 1992 sub titlul FRANCMASONII şi CUCERIREA ESTULUI se scrie: …Principiile fundamentale ale comunismului sunt principiile francmasoneriei, iar fenomenul comunist nu este altceva decât aplicarea pe teren a ideilor pe care francmasoneria le-a formulat timp îndelungat în tainiţele lojelor.
Din Statele Unite a plecat Troţki cu recomandări speciale şi tot de acolo, de la marii capitalişti evrei, i-au venit ajutoare masive în bani spre a pune în practică teoriile masonului Karl Marx, comu-nismul, primul pas spre Republica Universală. Spre începutul celui de-al doilea război mondial evreii din Statele Unite reprezentau 3,50% din totalul populaţiei, în schimb stăpâneau 70% din presă, 90% din confecţiuni şi din comerţul cu blănuri, 50% din comerţul cu mobilă, teatrul le aparţinea, din 3 medici şi 2 avocaţi unul era evreu. Scriitorul Emil Ludvig (Kohn), într-un interviu din L’HUMANITE nu cu mult înainte de a se sinucide: Noi suntem în Statele Unite o realitate. Din cele şase rase mai importante care alcătuiesc nu numai populaţia, dar şi structura politică şi economică a Americii noi suntem una de care se ţine seama… avem cuvânt hotărâtor în toate pulsaţiile de viaţă ale noului continent62.
Ziaristul evreu Isak Markosson, la un banchet dat de AMERICAN LUNCHEON CLUB în relatarea ziarului belgian LA PATRIE: … Războiul nu este decât o întreprindere de afaceri colosale. Fără noi răscoalele nici nu s-ar putea face, fiindcă le-ar lipsi spiritul de organizare şi mijloacele financiare. Pregătirea tehnică o facem noi, finanţarea războiului ne aparţine exclusiv, în trusturile de arme deţinem 73%; în cele alimentare 67%; în consorţiile de echipament militar 92%; în materiale de drum de fier, pe şantierele navale sau în uzinele de avioane de la 50% la 94%. Puterea noastră în aceste trusturi – fără să vorbim de cele financiare fără de care nu se poate mişca nimic în lume – este de 87% în medie în tot ce priveşte pregătirea şi susţinerea războaielor. …Cu aceste arme în mână putem spune că de soarta războaielor hotărâm noi şi, în consecinţă şi de destinele naţiunilor respective63.

27

O SISTEMATIZARE NECESARĂ. Nomazi din ţară în ţară, din imperiu în imperiu, din Chaldeea în Egipt, în Asiria şi Persia, pretutindeni înrobiţi, batjocoriţi, huliţi şi izgoniţi din pricina spolierii la care supuneau autohtonii, combinată cu dorinţa de a-i stăpâni politic, evreii s-au răspândit pe tot globul atunci când Titus, Adrian şi Sever au încorporat imperiului roman patria lor biblică. Istorie tragică începând cu 2 000 de ani înainte de Hristos.
In imperiul bizantin comunităţile evreieşti au trecut printr-un lung şir de persecuţii. Au cunoscut liniştea în lumea musulmană, în imperiul german sunt cunoscute colonii evreieşti ocupându-se cu comerţul pe la anul l 000. Când expulzaţi, când masacraţi în timpul Cruciadelor, când plătind taxe speciale, când ghetoizaţi în condiţii inumane ca în acel Judengasse din Frankfurt, când declaraţi sclavi perpetui cum a făcut-o Frederic al II-lea în 1231, evreii europeni au adunat o ură istorică împotriva statelor naţionale. Matei Corvin i-a izgonit, Maria Tereza le-a interzis intrarea în Imperiul habsburgic, abia sub Iosif al II-lea se emancipează prin Edictul de toleranţă din 1782. In Prusia câştigă emanciparea la 1812. Abia în a doua jumătate a secolului trecut, după iudaizarea Franţei, dobândesc libertăţi civice în statele germane.
In Franţa au trăit aceeaşi experienţă contradictorie, de la raporturi tolerante sub regii franci la expulzări sub merovingieni; în Anglia lui Richard Inimă de Leu şi Ion Fără de Ţară sunt obligaţi să poarte semne distinctive, comerţul le este îngrădit şi supus unei fiscalităţi excesive.
In 1264 sunt ucişi în masă de către poporenii sătui de jaful lor cămătăresc; cei scăpaţi sunt expulzaţi în 1290. Prima sinagogă se ridică la Londra abia în 1701. In Peninsula Iberică cunosc teroarea înainte de epoca hispano-musulmană, arabii îi tolerează şi prosperă vreme de trei secole, după Reconquistă se instaurează cenzura cărţilor ebraice, şi din 1391 călugărul Fernando Martinez îşi începe campania anti-iudaică urmată de masacre şi distrugerea unor comunităţi întregi. In timpul unirii Castiliei cu Aragonul prin Ferdinand şi Isabela, evreii creştinaţi cu sila, marranii, dovediţi nesinceri, sunt arşi pe rug. La 30 martie 1492 Sfântul Oficiu emite edictul de prescriere generală, prin care li se confiscă avutul şi li se interzice să ia cu ei aurul şi argintul. La 1497, Emanuel I expulzează din Portugalia aproape 300 000 de evrei, iar în 1498 sunt expulzaţi din regatul Navarrei. Statele şi cetăţile italiene au primit refugiaţii din Peninsula Iberică. In Polonia trăiesc în deplină libertate până sub Albert I, când sunt strânşi în ghetouri, iar în 1498 sunt expulzaţi din Lituania. Secolele XVI şi XVII sunt benefice pentru evreimea financiară din Polonia; dar la 1648 căzăcimea răsculată sub buzduganul hatmanului Bogdan Hmielniţki trece comunităţile evreieşti prin foc şi sabie.
Am făcut această scurtă incursiune istorică spre a lămuri cauzele urii nutrite de evrei statelor naţionale, în care, vreme de veacuri au suferit fie reperesiunea organizată a acestora pentru a-şi proteja supuşii de specula cămătarilor, negustorilor şi cârciumarilor evrei; fie pogromurile populaţiilor din anumite regiuni stoarse nemilos de către aceştia.
Reacţia comunităţilor evreieşti a fost organizarea, schimbul rapid de informaţii, dictatura vârfurilor religioase şi financiare care au dirijat comunităţile cu mână de fier, capitalizarea finanţei, constituirea organismelor iudaice suprastatale, iniţierea acţiunilor convergente pentru subordonarea guvernelor naţionale, construirea cadrului mondial pentru instaurarea puterii iudaice suprastatale.

BIBLIOGRAFIE
1. Almanahul naţional iudeu pentru anul 5682 Buletinul anti-iudeo-masonic, vol.7-8 Bucureşti, 1930.
2-13. SCRIITORI EVREI, colecţia Pistorius, fără an. Denis Saurat. LITERATURĂ ŞI OCULTISM, ecl. Rieder, Paris, 1929. ÎNFRUNTAREA JIDOVILOR, Neofit (Haham renegat), IAŞI, 1872.
14. Anastase N. Hâciu, EVREII ÎN ŢĂRILE ROMÂNEŞTI, pag. 550-551, Cartea Româneasca, 1943, Bucureşti.
15. Theodor Herzl, UN STAT EVREIESC, apud JIDOVUL INTERNAŢIONAL -Problema Mondiala Capitala, voi. I, culegere din revista americana THE DEARBORN INDEPENDENT – Bucureşti, 1927.
16. JIDOVUL INTERNATIONAL, pag. 82.

28

17-25. PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI, Roger Lamhelin – Paris, Editions Bernard Grasset, 1933.
26. Giovanni Papini – GOG. 27. PROTOCOALELE.
28. Theodor Herzl, JIDOVUL INTERNAŢIONAL, pag. 72, 73.
29-30. Ibrahim Ben Daud, SEFERHA-KABBALAH, Cronici evreieşti medievale, ed. Naubauer I, 79; Arthur Koestler, AL TREISPREZECELEA TRIB: KHAZARII, ed. Nagard, 1987, p.65-75.
31. JIDOVUL INTERNATIONAL, PAG. 89-90.
32. BULETINUL ANTI-IUDEO-MASON1C, voi. 3, pag. 103-107, Bucureşti, 1930. 33. Albert Malet, LES TEMPS MODERNES, Hachette, Paris, 1919, pag. 510-518.
34. Copin Albancelli, LA DRAME MACONNIQUE, La conspiration juive contre le mond chretien, ed.III, 1909.
35. A.N. Hâciu op. cit. pag. 550-551; BULETIN ANTI-IUDEO-MASON1C, nr. 12, 1930, pag. 347-348 36-40. Ibidem
41. MEMO1RES DU CHANCELIER PRINCE DE BULOW etc., vezi pag. 32, alineat 1. 42-44. JIDOVUL INTERNAŢIONAL, voi. I, pag. 24-32.
45. GEORGE PITTER WILSON, THE GLOBE, 1919, Londra.
46. JIDOVUL INTERNAŢIONAL, pag. 228-229 şi Bernard Lazare, L’antistautisme, Paris, ed. Chailleg, fâiă an.
47. LEO DEUTSCH, DIE ROLLE DER JUDEN IN DER RUSSISCHEN REVOLUTION, Berlin, 1924. 48-50. JIDOVUL INTERNATIONAL. 51-52. COMUNISTUL, aprilie 1919, Moscova.
53. Johann von Leers, PRIMEJDIA MONDIALĂ, UNIUNEA SOVIETICA, 1943, Buchdruckerei Frickert et. Co., Berlin.
54. JIDOVUL INTERNAŢIONAL.
55. Prof. dr. K. Michael, Bauern unter dem sowjetstern, Blut und Boden-Veriag, Goslar, fără an şi Johan von Leers, op. cit.
56. V. I. Lenin, OPERE COMPLETE, vol. 38, ed. Politică, Bucureşti 1968, Mircea Muşat – Ion Ardeleanu, DE LA STATUL GETO-DAC LA STATUL ROMÂN UNITAR, ed. Ştiinţifica Şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
57-58. Vernert Sombart, EVREUL ŞI CAPITALISMUL MODERN, apud JIDOVUL INTERNAŢIONAL. 59. Louis D. Brandeis, JUSTIŢIA CURŢII SUPREME A STATELOR UNITE, Zionism pag. 113-114, apud
Jidovul internaţional
60. Eduard Drumond, LA FRANCE ENJUWIE.
61. Spovedania lui N.Casian fost francmason grd. 33 în Marea loja zisă naţională, Biblioteca Anti-Masonică no.l, 1930 Bucureşti
62-63. JIDOVUL INTERNAŢIONAL.

29

NOUA ORDINE MONDIALĂ

DE LA LIGA NAŢIUNILOR LA STATELE UNITE ALE EUROPEI (PREAMBUL)

Încă din zorii istoriei, atât în antichitate cât şi în feudalismul timpuriu s-a emis ideea federalizării comunităţilor umane şi a popoarelor. Marile imperii antice au fost expresia acestei gândiri federalizante la nivelul de înţelegere a epocii respective izvorâte din stratificarea socială şi din interesele claselor dominante. Acelaşi fenomen s-a petrecut din feudalismul timpuriu până-n epoca marilor imperii coloniale contemporane, fenomen conţinând dialectic o înverşunată luptă a contrariilor dintre forţa federalizantă şi interesele ei şi dorinţa de libertate a comunităţilor federalizate prin mijloace militare, economice şi politice. Exemplele sunt la îndemâna fiecărui cititor. De la istoria imperiului roman şi a tipului de stat federal sclavagist creat de acesta şi de cel macedonean creat de Alexandru Macedon la istoria imperiilor bizantin şi arab; de la imperiul lui Carol cel Mare la imperiul spaniol; de la imperiul britanic la cel otoman, de la cel ţarist la cel habsburgic, tipic pentru unul de tip federal, descoperim două constante istorice fundamentale: una reprezentând interesul de dominaţie al unei minorităţi şi a doua reprezentând interesele vitale ale unei majorităţi compuse dintr-o puzderie de entităţi etnice având limbi, culturi, religii, structuri psihologice şi sociale, mentalităţi şi interese deosebite, care se opun legic intereselor minorităţii dominante. Această lege fundamentală a istoriei a funcţionat implacabil, dezintegrând imperiile, fie ele şi de tip federal, exemplul cel mai recent fiind cel dat de U.R.S.S.; ca să nu mai vorbim de tragedia Iugoslaviei, stat multinaţional de tip federal. Din uriaşul laborator al imperiilor prin procese subtile de dialectică istorică s-au separat şi individualizat, s-au structurat şi dezvoltat popoare, societăţi şi naţiuni politice care şi-au asumat rolul de a-şi făuri destinele în cadrul statelor naţionale.
Evreimea ca popor şi naţiune suprastatală folosind o gamă largă de mijloace cultural propagandistice, organizatorice, financiar-economice, politice, unele oculte, altele uzuale, a preluat ideea federalizării mondiale pusă în slujba şi sub dominaţia ei, din momentul în care şi-a câştigat supremaţia în Statele Unite ale Americii şi în câteva state importante din Europa, întreaga gamă de mijloace a fost aplicată simultan în zone geo-politice şi geo-economice fixate într-un plan strategic general pe timp îndelungat, desfăşurarea lor operaţională fiind controlată riguros după ce Alianţa Israelită Universală s-a lansat în politica mondială ca organ politic suprem al evreimii.

LUNA DE MIERE. IDEOLOGIE, DOCTRINA, PROPAGANDA!

Pentru a putea construi un suprastat, o Republică Universală este nevoie să se câştige la idee adeziunea vârfurilor politice, financiar-economice, artistice, filozofice şi culturale ale naţiunilor; sau, dacă acestea se dovedesc refractare, retranşante în sfera naţionalului; prin revoluţii să se manevreze masele proletare. Conducerea suprastatală iudaică a folosit cele două variante în mod simultan, după iudaizarea bazelor strategice: Franţa, Anglia şi Statele Unite. Ofensiva ideologică, doctrinară şi propagandistică ia forme acute odată cu primii ani ai secolului XX, cu centrul de greutate pe provocarea revoluţiei în Rusia ţaristă şi solidarizarea proletariatului european cu iudeo-bolşevismul. În acelaşi timp se construieşte abil alternativa Păcii Internaţionale şi se lansează lozinca Noii Ordini Internaţionale, fără a se preciza dacă această Nouă Ordine va fi comunistă sau capitalistă: aşteptându-se rezultatele experienţei din Rusia. Folosesc ca îndreptar cronologic, cronologia lui Denis L. Cuddy,

30

publicată parţial în revista Europa, ca şi bibliografia dedicată Ligii Naţiunilor şi francmasoneriei acestui secol.
In 1910, deci după primele seisme din Rusia, se înfiinţează în S.U.A. Fundaţia Carnegie pentru Pacea Internaţională cu toate că în culisele politicii europene şi americane se puneau premisele declanşării primului război mondial pentru reîmpărţirea coloniilor şi a sferelor de influenţă. Fundaţia rezistă de 84 de ani, militează astăzi pentru un guvern mondial, are realaţii cu O.N.U.
1912. Un Edward Mandel House, consilier şi confident al marelui francmason Woodrow Wilson, preşedinte al Statelor Unite, sub aparenţa unei cărţi de literatură (Philip Dru1: Administrator) lansează ideea răsturnării guvernelor şi a înlocuirii cu regimuri socialiste. Acest Mandel House va fi omul lui Wilson care va contribui la formarea Ligii Naţiunilor, prima formă organizatorică din cadrul larg organizatoric al Republicii Universale.
1913. Preşedintele Woodrow Wilson în The New Freedom: De când am intrat în politică, mulţi oameni mi-au încredinţat opiniile lor. Unii din cei mai importanţi oameni din S.U.A. se tem de ceva sau de cineva. Ei ştiu ca există undeva o putere atât de organizată, atât de solidă, de atentă, de concretă, universală, încât preferă să vorbească în şoaptă atunci când îşi exprimă dezaprobarea2.
Consider că mărturisirea lui Wilson, preşedinte al Statelor Unite, este cheia acestei cărţi. Deci, în 1913, Statele Unite erau la cheremul ocultei universale, celor mai importanţi oameni americani fiindu-le teamă de a vorbi clar despre ea.
Din ce în ce mai evident, ziarişti, scriitori, politicieni, bancheri evrei sau aflaţi în subordinea iudaismului, abordează şi construiesc ideologia Noii Ordini Universale. Wilson ca expresie politică a ocultei iudaice lucrează la planificarea lumii postbelice din 1917, anul revoluţiei iudeo-bolşevice şi al intrării S.U.A. în primul război mondial. Curioasă coincidenţă, menită să zdrobească Germania în Vest spre a da mână liberă iudeo bolşevismului în Est, politică repetată fără nici o imaginaţie în al doilea război mondial, când ieşirea S.U.A. din neutralitate a decis victoria iudeo bolşevismului în Europa şi a comunismului în China, Coreea şi Vietnam, începând cu New York World3 din 1918, presa din Statele Unite sprijină revoluţia iudeo bolşevică, nu se ridică întru apărarea drepturilor omului călcate sub cizmoacele pline de sânge ale comisarilor iudei – asasinarea celor 5 milioane de culaci, a milioanelor de ruşi o lasă rece, ba dimpotrivă un director al băncii FEDERAL RESERVE scrie în anul marilor masacre din Rusia în ziarul sus citat: Rusia ne arată drumul spre mari şi impetuoase schimbări ale lumii… mă bucur că se întâmplă aşa…4 Acelaşi „colonel” House care reorganizează Institutul de Afaceri Internaţionale sub numele de Consiliul pentru Relaţii Externe, susţine la 15 decembrie 1922 ideea unui guvern mondial, pe care o actualizează în revista; FOREIGN AFFAIRS, Philip Ker care-şi sfârşeşte pledoaria aşa: … adevărata problemă este astăzi cea a unui guvern mondial5. Ofensiva ideologic-propagandistică se desfăşoară pe planuri largi cu începere din 1928. Doctrinarii, ideologii, filozofii, sociologii, esteticienii iudei sau în solda iudaismului încep să precizeze conceptul de Noua Ordine Mondială. H. G. Wells, socialist fabian în THE OPEN CONSPIRACY: BLUE PRINTS FOR A WORLD REVOLUTION: … Lumea politică a Conspiraţiei Deschise trebuie să slăbească, să încorporeze sau să înlăture guvernele existente … va fi o religie mondială … întreaga populaţie a lumii să devină o nouă comunitate umană6.
1932. F.S. Marvin publică THE NEW WORLD ORDER, deci Noua Ordine Mondială în care spune că Liga Naţiunilor este prima încercare de Noua Ordine Mondială.
1933. Apare Humanist Manifest, John Dewey face apel la o sinteză a tuturor religiilor şi la o ordine economică socialistă şi cooperativizată. 1939 revista PEACE NEWS 8 din 19 mai publică Planuri pentru o federaţie mondială democratică, nemilitară şi atotcuprinzătoare. 28 octombrie 1939, celebrul în epocă John Foster Dulles propune public ca S.U.A. să conducă tranziţia, (să fim atenţi) spre o nouă ordine de state mai puţin independente, suverane, strânse într-o ligă sau uniune federală.
Anii 1939-1945 cu tot războiul mondial care face ravagii pe glob sunt anii în care se esenţializează doctrina şi ideologia Noii Ordini Mondiale – adică a Republicii Universale. Aşa cum revoluţiile

31

europene au dus la emanciparea socio-politică a evreimii, războaiele mondiale au dus la îndatorarea statelor naţionale la Fondul Monetar Internaţional şi la subordonarea acestora intereselor guvernului universal iudeu, punând premisele dominaţiei lui universale.
In 1939, Lionel Curtis publică un volum masiv de 985 de pagini: WORLD ORDER8 – Ordinea Mondială în care preconizează organizarea lumii într-o comunitate de naţiuni, în 1940 H.G. Wells revine cu THE NEW WORLD ORDER în care propune un stat mondial colectivist, o nouă ordine mondială care să cuprindă şi democraţiile socialiste şi, din nou, atenţie, o recrutare universală pentru muncă, încriminând individualismul naţionalist care este maladia lumii.
Hitler, Mussolini, Stalin propun şi ei modele ale unei Noi Ordini Mondiale şi, spre deosebire de ideologii iudeo-americani care nu suflă o vorbă despre cei destinaţi să conducă acel guvern universal, aceştia indică limpede pe conducătorii planificaţi.
Ca pretutindeni în natură, istoria omenirii cunoaşte „vârstele” fenomenelor socio-politice. Fenomenul artificial al federalizării universale iniţiat de iudaism în cele două variante: iudeo-bolşevismul şi iudeo-capitalismul s-a dezvoltat .concomitent în prima jumătate a secolului XX, într-o intercomunicare şi interacţiune benefică pentru iniţiatori. Din 1920 până în 1945 marea finanţa evreiască din S.U.A. şi Europa a susţinut revoluţia iudeo-bolşevică din Rusia, atât fianciar, cât şi propagandistic. Referirile teoreticienilor occidentali ai Noii Ordini, mai ales a celor iudei americani se fac şi se raportează la „socialism” şi „socializare universală”. Este epoca propagandei internaţionale, a internaţionalelor, a kominternului, a războiului civil spaniol, al doilea câmp de experienţe iudeo-comuniste, a revoluţiei comuniste chineze, coreene, vietnameze cu puternice tente naţionale – care se îndepărtează de modele unice şi nu acceptă o conducere supefstatală, un centru unic de conducere. Ajutorul american masiv dat Rusiei lui Stalin, ca şi distrugerea bazei logistice a Germaniei lui Hitler de către aviaţia strategică anglo-americană, opera iudeului francmason F.D. Roosvelt au salvat iudaismul mondial, iudeo bolşevismul din Rusia, precum şi revoluţiile naţional-comuniste din Asia.
Această etapă a unei luni de miere prelungită pe o jumătate de secol ia sfârşit în clipa când iudeocraţia mondială îşi dă seama că toate speranţele de dominaţie universală printr-o revoluţie proletară condusă de evrei, folosind Rusia ca forţă de izbire este o utopie, că în Rusia postbelică comunismul se naţionalizează, că devine rusesc, că evreimea pierde controlul instituţiilor statului; ba mai mult, că se naşte o reacţie anti-iudaică rusească şi începe, voalat, o nouă epocă de prigoana. Rolul de superputere mondială însuşit de Rusia sovietică, expansiunea militaro-economică a acesteia pe tot globul, folosirea ideologiei comuniste în interesul imperiului sovietic, aflat pe drumul unei rusificâri masive, abolirea dominaţiei iudeo bolşevice în statele din Estul Europei, emanciparea lor economică, ofensiva comunismului naţional din China, Coreea şi Vietnam au activat la superlativ varianta capitalistă a Noii Ordini Mondiale, declarând război atipic Uniunii Sovietice şi aşa-zisului lagăr socialist şi război tipic Chinei, Coreei de Nord şi Vietnamului. Desigur, campioana luptei anticomuniste a fost iniţiatoarea comunismului mondial: iudeocraţia. Arma, forţa de şoc, a fost S.U.A. şi mai puţin ţările Europei Occidentale încorporate în noile organisme internaţionaliste create de iudeocraţie după al doilea război mondial.
DIVORŢUL. Cronologic, divorţul dintre comunism şi capitalism se produce în timpul celui de-al doilea război mondial, când creaţia iudeo-bolşevismului, Rusia sovietică, devine o superputere conşti-entă de forţa sa şi când mişcările comuniste din China, Coreea de Nord şi Vietnam întrunesc adeziunea maselor, abolesc regimurile de tip feudal – colonial şi instaurează regimuri naţional-comuniste, lezând direct interesele ocultei financiare care spre a-şi păstra privilegiile în Extremul Orient declanşează o serie de războaie, unele sub flamura noului internaţionalism capitalist cu participarea simbolică a unor state subordonate Statelor Unite, având ca forţă principală de izbire armata americană.
Încă din perioada deceniului 3 când lupta în Manciuria împotriva imperialismului japonez care invadase Coreea, Kim U Sung sau Kim Ir Sen, tânăr comunist, a combătut stângismul comunist şi ororile lui ca şi directivele aberante ale Internaţionalei comuniste, la fel ca una dintre cele mai

32

remarcabile personalităţi ale comunismului naţional din Asia, conducătorul mişcării de eliberare naţională şi socială din Vietnam, Ho Şi Min. Naţionalizarea comunismului în Extremul Orient este una din cele mai grele lovituri date ocultei internaţionale iudaice şi planurilor ei de dominaţie mondială. Prin anii 1933 Kim Il Sung nega sovietul – formă iudeo bolşevică a Kahalului evreiesc, preconizând un guvernământ revoluţionar popular.
Când conspiraţia iudeo bolşevică pierde puterea în Uniunea Sovietică, când evreimea este sortită fixării într-un spaţiu geografic limitat, un fel de republică sovietică evreiască, de fapt un gheto mai întins, când începe emigraţia în masă şi când apare disidenţa intelectualităţii evreieşti în Rusia, iudeocraţia internaţională activează până la paroxism varianta internaţionalismului capitalist şi declanşează războiul rece împotriva lagărului socialist, sincronizându-1 cu războaiele locale clasice pe întreaga planetă, având drept scop oprirea influenţei sovietice, înlocuirea regimurilor prosovietice, îngrădirea influenţei comunismului naţional, crearea de centre de putere proiudeocrate, precum Israelul, întreaga strategie asezonată cu răscoale, lovituri de stat şi asasinate politice. Imediat după război iudeocraţia creează şi finanţează o puzderie de ligi, asociaţii şi societăţi pacifiste, umanitariste, de apărare a drepturilor omului cu caracter suprastatal, activând prin intermediul lor propaganda pentru un guvern mondial, de data asta de factură capitalistă.
In 1947, Asociaţia americană pentru educaţie cheamă profesorii la: stabilirea unei adevărate ordini mondiale, în care suveranitatea naţională să fie subordonată autorităţii mondiale9.
Federaliştii unei lumi unite vor guvern mondial în acelaşi an, 1947. Iudeocraţia îşi demască planurile în PRELIMINARY DRAFT OF A WORLD CONSTITUTION în care Robert Hutchins, Mortimer Adler, Rexford Tugwell concep o federalizare regională, preambulul federalizării mondiale şi a guvernului mondial. Constituţia inventată de suporterii iudeocraţiei ar avea un „Consiliu Mondial”, o „Cameră a Gardienilor” însărcinată cu menţinerea ordinii mondiale, cere naţiunilor sâ-şi predea armamentul guvernului mondial şi… punctul nodal al pledoariei: dreptul Republicii Federale Mondiale de a prelua întrega proprietate privată pentru uz federal. O traducere mai neîndemânatică a PROTOCOALELOR nici că se putea.
26 iulie1949. 18 membri ai senatului SUA sprijină Rezoluţia 56, cerând ca ONU să fie restructurată sub forma unei federaţii mondiale. Iată că reintră în scenă, dar cântând o altă partitură decât în 1917 familia bancherilor iudei Warburg, cei care-1 sprijiniseră masiv cu bani şi muniţii pe Troţky-Bronştein de la care aşteptau înfăptuirea revoluţiei mondiale şi a Republicii Universale condusă de evrei.
La 17 februarie 1949, James P. Warburg, fiul bancherului Paul Warburg, fondator al Federaliştilor unei lumi unite, declară:… marea problemă a timpului nostru nu este dacă putem crea o lume unitară, ci dacă această lume poate fi creată prin mijloace paşnice. Vom avea un guvern mondial indiferent că vrem sau nu. Problema este doar dacă acest guvern va fi instaurat prin consens sau prin cucerire10.
1954. Prinţul Bernhardt, soţul reginei Iuliana a Olandei – există o lungă listă a capetelor încoronate din Europa slujind francmasoneriei – regii nordici mărşăluind în front cu toată pompa, deci prinţul creează Bilderbergerii sau asociaţia cetăţenilorplanetari în care se înscriu rapid politicieni ca Dean Achenson, Christian Herter, Dean Rusk, Robert McNamara, George Ball, Henry Kissinger, Gerald Ford. Mulţi din Bilderbergeri sunt evrei, iar contribuţia lui Kissinger la politica externă a S.U.A. ca expresie a intereselor iudeocraţiei este bine cunoscută11.
1961. Departamentul de stat construieşte un plan de dezarmare a tuturor naţiunilor şi de înarmare O.N.U. în 1962, alt bancher, Nelson Rokefeller, fost guvernator al New York-ului publică THE FUTURE OF FEDERALISM12, afirmând că evenimentele cer cu stringenţă o nouă ordine mondială.
Citez: Există o febră a naţionalismului… însă statul-naţiune este tot mai puţin capabil să-şi îndeplinească sarcinile politice internaţionale. Richard Nixon şi Robert Kennedy nu ies din tiparul NOII ORDINI MONDIALE; iar în 1968, Richard Gardner, fost asistent delegat al Secretariatului de Stat spune: … Sfârşitul dă târcoale suveranităţii naţionale, erodând-o fărâmă cu fărâmă, provocându-ne mai puternic să făurim o ordine mondială.

33

În 1974 Agenţia S.U.A. pentru dezarmare, militând pentru eliminarea totală a armamentelor şi a forţelor armate, militează concomitent pentru: a întemeia şi dezvolta o forţă de pace a Naţiunilor Unite, care, în momentul când planul va fi dus la îndeplinire, va fi atât de puternică, încât nici o naţiune nu o va putea ataca13. Iată deci cum oculta internaţională îşi făureşte şi instrumentul militar prin care-şi va impune din ce în ce mai vizibil şi sfruntat voinţa politică, intervenind sub titlul demagogic de forţă de menţinere a păcii, acolo unde o cer interesele şi, în aceiaşi ani, acelaşi bancher Nelson Rokefeller, con-form unui raport ASSOCIATED PRESS, reafirmă că va lupta pentru crearea unei noi ordini mondiale.
Cu începere din deceniul 7 al secolului XX se activează la nivel mass-media mondială controlată de iudeocraţie propaganda pentru Noua Ordine Mondială, de data aceasta capitalistă. Sloganele ei se arti-culează pe drepturile omului. Atunci când CEKA şi NKWD-ul iudeobolşevic ucideau bestial milioane de creştini şi musulmani nici gând ca presa iudaizată să invoce drepturile omului. Când evreimea din Uniunea Sovietică şi ţările socialiste a fost detronată, când n-a mai putut monopoliza puterea, atunci s-a lansat campania de protejare şi apărare a drepturilor omului. În 1973 bancherul evreu David Rokefeller îşi organizează un nou corp privat, ca prim director al comisiei îl alege pe Zbigniew Brzezinski, mai târziu să fim atenţi -consilier cu probleme de securitate naţională şi îl invită pe Jimmy Carter să devină membru fondator. De la preşedintele Trumman la preşedintele Clinton continuitatea în problema Noii Ordini Mondiale în politica mondială a SUA este perfectă, indiferent dacă preşedintele a fost alesul unui partid sau al altuia. Nixon, Ford, Carter, Bush au jucat aşa cum a dictat forţa aceea uriaşă pe care a amintit-o primul ei slujbaş fidel, preşedintele Wilson. Intr-un raport anual (1975) al Fundaţiei Rokefeller, preşedintele ei John Knowles nu numai că doreşte să controleze economia mondială dar, zice el: … Este necesar şi un control al ratelor fertilităţii pentru a atinge cât mai repede nivelul zero al creşterii populaţiei; politică practicată în România după lovitura de stat din 1989, pentru a schimba raportul demografic dintre români şi minorităţi în vederea unei federalizări viitoare, când românii vor fi minoritari în propria lor ţară. În 1977 preşedintele Carter îi numeşte pe susţinătorii Noii Ordini Mondiale în poziţiile cheie ale administraţiei. În 1979 un senator în retragere, Goldwader scrie despre creatorii Noii Ordini Mondiale: … ca manageri şi creatori ai sistemului, ei vor conduce viitorul…14 În sfârşit! Evreul Apă de aur (Goldwater) a tras cortina. Problemele Noii Ordini Mondiale alunecă din sfera politicului şi a militarului, în sfera cheie stăpânită de ocultă: economicul, în 1980, Naţiunile Unite, instrument al Fondului Monetar Internaţional, într-o sesiune specială încearcă să pună bazele Noii Ordini Economice Internaţionale.
1985, Norman Cousins, preşedinte de onoare al Bilderbergerilor – preşedinte al Federaliştilor Mondiali, în săptămânalul HUMAN EVENTS – Washington15: …Guvernul mondial apare. Este inevitabil. Nici un argument favorabil sau nefavorabil nu poate schimba acest fapt.
1987. O primă etapă a Războiului rece ia sfârşit ca urmare a uriaşei bătălii economice şi propagandistice finanţată de iudeocraţie. Capitaliştii evrei care au stat în spatele aşa-zisei revoluţii proletare din Rusia ţaristă şi-au ucis opera care nu mai corespundea ţelurilor Republicii Universale realizată prin proletariat. Proletariatul este aruncat din nou în lanţurile robiei capitaliste. Mihail Gorbaciov publică PERESTROIKA, un fel de a vrea teoretic socialism, dar prin mijloace capitaliste. Efectul: prăbuşirea aparentă a U.R.S.S.-ului.
1989. Preşedintele Bush, invita U.R.S.S. să se alăture Ordinii Mondiale.
1990. Războiul din Golf este decretat ca un triumf al Noii Ordini Mondiale. Adică strivirea NAŢIONALULUI de către SUPRA NAŢIONAL. La 11 septembrie Bush adresează Congresului un text fără echivoc: criza din Golful Persic este o rară oportunitate de a evolua spre o perioadă istorică de colaborarel6.
MIJLOACE. CADRUL ORGANIZATORIC. În evul de mijloc Petrus de Bosco preconiza federalizarea tuturor statelor creştine sub numele REPUBLICA CHRISTIANA, teorie cuprinsă în DE RECUPERATIONE TERRAE SANCTAE. Replica evreiască vine peste secole, se numeşte

34

REPUBLICA UNIVERSALĂ sau NOUA ORDINE MONDIALĂ, primul ei cadru organizatoric poartă numele de SOCIETATEA NAŢIUNILOR de la care vor purcede şi mijloacele necesare: STATELE UNITE ALE EUROPEI ca structură geopolitică complementară Statelor Unite ale Americii şi mai apoi parte componentă a Republicii Universale. Preşedintele Wilson a fost exponentul, liderul şi purtătorul de cuvânt al unei hotărâri luată de Alianţa Universală Israelită înainte de primul război mondial în vederea construirii Europei postbelice pe cele două variante: iudeobolşevismul şi iudeocapitalismul. La Versailles în 1919 principalele state europene ieşite victorioase n-au făcut decât să ratifice o structură gândită de francmasoneria iudaică vreme de o jumătate de secol, în 1864, Lewy Bing scrie în Les archives israelites17: „Nu este oare natural şi necesar de a vedea curând un TRIBUNAL SUPREM însărcinat să descurce plângerile dintre NAŢII şi NAŢII – judecând în ultimă instanţă – şi al cărui cuvânt să fie impus lumii întregi?… Partea interesantă, pe deplin lămuritoare este cuprinsă în fraza care urmaeză. Citez: Şi acest cuvânt este cuvântul lui Dumnezeu, pronunţat prin fiii săi întâi născuţi, (n.n. evreii) şi în faţa căruia se va închina cu respect… Universitatea oamenilor?! Este un răspuns iudaic la REPUBLICA CHRISTIANA lui Petrus de Bosco, care dorea o federalizare a statelor creştine pe când Lewy Bing doreşte un Tribunal Suprem evreiesc care să conducă tot pământul cu biciul.
In 1884 ideea este dezvoltată în L’ALMANACH DES FRANCMACONS: … Când Republica va fi stabilită peste tot în bătrâna Europă, ea va forma STATELE UNITE ale acestui vechi continent18. În plin război mondial constructorii iudei ai viitoarei Europe postbelice îi desenează planurile în interiorul lojilor francmasonice în vreme ce creştinii reprezentând statele naţionale se măcelăreau pe toate fronturile europene, iar în Rusia se pregătea abatorul roşu. La 5 martie 1916, fratele Moch vorbeşte în loja LES TRINITAIRES despre Pactul Societăţii Naţiunilor. 8 noiembrie 1916, profesorul F. Aulard: „O imensă speranţă a străbătut lumea: Societatea Naţiunilor, idee a Revoluţiei franceze”19. La 14 şi 15 ianuarie 1917 se ţine la Paris conferinţa ocultei, care decide convocarea Congresului francmasoneriei naţiunilor aliate şi neutre pentru stabilirea mijloacelor construirii Societăţii Naţiunilor. Din scopurile fixate Congresului: 1. Să prepare acţiunea STATELE UNITE ALE EUROPEI. 2. Să prepare crearea unei AUTORITĂŢI SUPRANAŢIONALE care să rezolve divergenţele dintre naţiuni.
3. Agentul de propagandă al conceptelor va fi francmasoneria.
La sfârşitul lui iunie 1917 sus-amintitul Congres are loc la Paris, a fost prezidat de generalul Peigne – mare maestru al Marii Loji a Franţei, s-a prezentat şi s-a votat statutul viitoarei Societăţi a Naţiunilor, ratificat şi de conventul Lojei Marelui Orient al Franţei. Congresul Partidului Socialist din Bordeaux -Octombrie 1917 – decide să se realizeze măsurile de preparare a Societăţii Naţiunilor.
*SOCIETATEA NAŢIUNILOR a fost inaugurată la 10 ianuarie 1920, ca un prim mijloc al ocultei internaţionale de a ştirbi suveranitatea statelor, de a instaura un guvern supranaţional, de a realiza obiectivele economice, politice, culturale şi militare suprastatale ale Sanhedrinului universal. Conventul Marii Loji a Franţei din 1920 constată că Adunarea generală a Societăţii Naţiunilor este primul sâmbure al unui parlament internaţional20.
Atrag atenţia cititorului asupra celor ce urmează, ca şi a faptului că nu de puţine ori reproduc textele aflate în documente, lucrarea de faţă fiind o sinteză documentară şi nu o carte de beletristică unde originalitatea este una din condiţiile fundamentale. Să fim atenţi! Conventul din 1922 ale mai sus pomenitei loji propune să se dea supraguvernului internaţional de la Geneva şi direcţia economică a vieţii popoarelor… Iată-ne ajunşi la punctul cheie, ştiind noi cine dirija în epocă finanţele lumii. Acelaşi convent francmasonic elaborează planul creării unei BĂNCI INTERNAŢIONALE, bazată pe mult dorita „mobilizare” a proprietăţii funciare publică şi privată. Dacă în Rusia iudeobolşevică se „mobiliza” proprietatea funciară cu mitraliera şi lagărele de exterminare, varianta capitalistă a inter-naţionalizării voia să treacă proprietatea funciară în subordinea Băncii internaţionale. Banca inter-naţională ar fi dispus de o MONEDĂ INTERNAŢIONALĂ până la concurenţa de l 600 miliarde21.
Evaluarea făcută de francmasonerie avuţiei statelor europene în vederea trecerii ei de sub autoritatea şi beneficiul naţional sub autoritatea suprastatală şi în beneficiul plutocratici iudaice suprastatale este

35

foarte aproape de adevăr şi mărturiseşte public scopul final al Societăţii Naţiunilor. Conventul acestei loji agresive nu se mulţumeşte cu atât. Doreşte o limbă internaţională, formarea Statelor Unite ale Europei, o FEDERAŢIE A LUMII şi o ARMATĂ INTERNAŢIONALĂ.
In 1925, Convenţia Marelui Orient al Franţei cere ca ordinele Societăţii Naţiunilor să fie executate ca nişte legi de stat, fără să fie supuse parlamentelor naţionale spre aprobare.
Opera ocultei internaţionale iudaice, SOCIETATEA NAŢIUNILOR a falimentat în perioada interbelică datorită opoziţiei statelor naţionaliste ca Italia; Germania, Japonia, ca şi a Uniunii Sovietice care vedea altfel înfăptuirea Republicii Universale şi radicalizarea proletariatului mondial. Reluată în forţă după cel de-al doilea război mondial, având ca bază de operaţii şi forţă de şoc Statele Unite ale Americii, ideea Republicii-Universale se realizează prin intermediul organismelor internaţionale contemporane care, reluând structurile şi tezele Societăţii Naţiunilor le-au dezvoltat şi aplicat realităţilor postbelice. ONU, CONSILIUL DE SECURITATE, NATO, FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL, COMUNITATEA STATELOR EUROPENE, PIAŢA COMUNĂ, PARLAMENTUL EUROPEAN, constituie cadrul organizatoric, juridic, economic, financiar şi militar al REPUBLICII UNIVERSALE condusă de Sanhderinul iudaic, căruia politicienii subordonaţi puterii oculte pomenită de Wilson îi spun eufemistic NOUA ORDINE MONDIALĂ.
PRACTICA ARMELOR ÎNTRUNITE. Pentru a-şi atinge scopul, oculta internaţionala iudaică, vârfurile ei conducătoare au folosit vreme de veacuri o seamă de arme psihologice, ideologice, spirituale, culturale, economice, sociale, pe care le-au adaptat deceniu după deceniu şi secol după secol condiţiilor geo-strategice, geo-politice, geo-economice zonale şi mondiale, ca şi progresului tehnico-ştiinţific mondial. De la blestemul ritual aruncat asupra lui Spinoza până la războiul psihologic dus prin intermediul mass-mediei mondiale, oculta iudaică a folosit abil, succesiv sau simultan grupări de arme sau armele întrunite, realizând obiectivele fixate prin PROTOCOALE: dezbinarea societăţii creştine şi anularea forţei statelor naţionale.
ARMELE folosite izolat, pe grupări sau întrunite, au forţă de penetraţie şi distrugere pe întreaga gamă a structurilor umane individuale, colective, naţionale. CORUPŢIA, ŞANTAJUL, ÎNDOIALA, DEZINFORMAREA, INTOXICAREA INFORMATIVĂ, FALSIFICAREA ISTORIEI ŞI A REALITĂŢII CONTEMPORANE, MANIPULAREA INFORMAŢIILOR, PORNOGRAFIA, COMPROMITEREA IDEILOR, A PERSONALITĂŢILOR ISTORICE SAU CONTEMPORANE, DEZAGREGAREA FAMILIEI ŞI A INSTITUŢIILOR NAŢIONALE FUNDAMENTALE: BISE-RICA, ŞCOALA, ARMATA, CONFLICTUL SOCIAL, CREAREA ANTISEMITISMULUI, MONOPOLUL MASS-MEDIEI, FINANŢELOR, CONTROLUL ŞI DIRECŢIONAREA OPINIEI PUBLICE, A JUSTIŢIEI, STĂPÂNIREA DIRECTĂ SAU INDIRECTĂ A GUVERNELOR, COMERŢULUI, INDUSTRIEI, CRIMA POLITICĂ conform poruncii talmudice Toh şebegoim harog (pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l!), LOVITURA DE STAT, alcătuiesc arsenalul armelor folosite de oculta internaţională pentru distrugerea societăţilor creştine tradiţionale şi a statelor naţionale.
A exemplifica înseamnă a relua şi a tălmăci istoria Europei prin prisma războiului dus împotriva ei de secole de-a rândul de către naţiunea suprastatală a evreimii. Dau un model de armă psihologică având efect de masă, cu nimic deosebit de procedeele Inchiziţiei. Scoaterea în afara legii, excomuni-carea acelor evrei care nu se supun Kahalului. Se ştie că Baruh de Espinoza, filozoful cunoscut sub numele de Spinoza, este autorul unui sistem filozofic care încalcă legile Talmudului. Prima armă folosită a fost CORUPŢIA, aşa cum a fost folosită şi împotriva filozofului român Vasile Conta. I s-au oferit lui Spinoza l 000 de florini anual, cu condiţia să nu-şi mai publice ideile şi din când în când să frecventeze sinagoga. Spinoza n-a acceptat. Atunci s-a hotărât excomunicarea. Sinagoga plină. Zeci de lumânări negre aprinse. Un vas cu sânge la îndemâna marelui rabin, fostul dascăl şi prieten al excomu-nicatului. Elemente de scenografie, efecte sonore menite să cutremure spectatorii. Şi textul excomuni-cării, după Pollok: Viaţa lui Spinoza şi relatări de I.K. Hosmer: Jidovii; Lewes: Istoria biografică a filozofiei. Citez:.. După judecata îngerilor şi a sfinţilor, noi excomunicăm, alungăm, blestemăm şi

36

anatemizăm pe Baruch de Espinoza, cu consimţământul bătrânilor şi al acestei sfinte adunări, înaintea cărţilor sfinte: prin cele 613 precepte care sunt scrise înăuntru, cu anatema cu care Josua a blestemat pe Iericho, cu blestemul pe care Elisha 1-a aruncat asupra copiilor şi cu toate blestemele care sunt scrise în lege. Blestemat să fie el în timpul zilei şi blestemat să fie el în timpul nopţii. Blestemat să fie el când doarme şi blestemat să fie el când e treaz; blestemat când se duce şi blestemat când se întoarce. Domnul nu-i va ierta lui. Mânia şi furia domnului se vor aprinde de azi înainte contra acestui om şi va arunca asupra lui toate blestemele scrise în Cartea Legilor. Domnul va distruge numele lui sub Soare şi îl va scoate din toate triburile lui Israel… Şi vă atragem atenţia că nimeni nu trebuie să mai vorbească cu el nici prin cuvinte, nici prin scris, nici să-i arate vreo favoare, nici să şadă sub acelaşi acoperiş cu el, nici să se apropie de el la mai puţin de patru palme…22
După blestem, lumânările negre au fost stinse în vasul cu sânge în strigătele de groază ale asistenţei. Comunităţile evreieşti de pretutindeni au fost anunţate. Efectul moral, psihologic şi social în sânul acestora a fost cel scontat: crucificarea trădătorului în conştiinţa triburilor lui Israel.
Citez fragmente din Instrucţiunile trimise lui Garibaldi, idolul italienilor şi eliberatorul Italiei, de către mai marii săi întru francmasonerie: „… făgăduinţa atotputernică cu care noi am stabilit puterea noastră înseamnă: a) Frăţia în francmasonerie pentru a constitui un STAT ÎN STAT, cu mijloace şi cu o funcţiune independentă de stat şi necunoscută Statului; b) Frăţia în francmasonerie pentru a constitui un STAT DEASUPRA STATULUI, cu o unitate, un cosmopolitism, cu o universalitate care fac francmasoneria să fie superioară Statului şi să-l conducă; c) Frăţia în francmasonerie pentru a constitui un STAT ÎMPOTRIVA STATULUI, atâta vreme cât vor mai exista armate permanente care sunt instrumente de apăsare, principii de parazitism, piedică a oricărei înfrăţiri23.
Şi ceva din jurământul suprem pentru gradul 33: … Jur de a nu vedea altă patrie decât patria universală… Jur de a combate fără cruţare întotdeauna şi pretutindeni hotarele naţiunilor… Declar că profesez negaţiunea lui Dumnezeu şi a sufletului…24 Desigur, jurământul este mult mai lung.
Răspunsul celor care 1-au primit: Şi acum, frate, după ce Naţiunea, Religia şi Familia au dispărut pentru totdeauna pentru tine în imensitatea operei francmasoneriei, vino în braţele noastre prea Puternice, prea Ilustre şi prea Scump frate, să împărţi cu noi autoritatea fără margini şi puterea fără îngrădire pe care o exercităm asupra umanităţii25. Noua Ordine Mondială şi Republica Universală îşi găsesc în acest răspuns francmasonic întreaga lor justificare.
În capitolele DOCTRINA IMPERIALISTA şi PARANOIA REPUBLICII UNIVERSALE am transcris fragmente din PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI, care, de fapt, nu sunt decât ARME ale iudaismului în lupta milenară de a distruge restul religiilor şi de a înfăptui Republica Universală sub conducerea aleşilor „poporului ales”. Iată alte fragmente-arme din PROTOCOALE:
Protocolul 1: … Libertatea politică este o idee, nu un fapt. Este necesar să ştii cum trebuie întrebuinţată această idee, când este nevoie ca printr-o momeală dibace să se câştige sprijinul poporului pentru un partid, dacă acest partid şi-a luat sarcina de a distruge alt partid care deţine puterea.
Protocol 5: …Pentru a stăpâni opinia publică este necesar în primul rând de a introduce confuzia prin exprimarea unor opinii care se bat cap în cap şi care vin din diferite direcţii, aşa încât creştinii se vor pierde singuri în acest labirint şi vor ajunge la concluzia că este mai bine de a nu avea nici o opinie în chestiunile politice… Acesta este primul secret. Al doilea secret constă în a spori şi intensifica lipsurile în obiecte de primă necesitate pentru popor… încât nimeni să nu mai fie capabil de a-şi reveni din haos şi în consecinţă poporul să fie adus în situaţia de a nu mai pricepe nimic. Aceste măsuri ne vor servi nouă pentru a introduce învrăjbire între toate partidele, în a dezagrega toate acele forţe colective care n-au voit încă să se supună nouă şi în a descuraja toate iniţiativele personale care se pot pune în calea planului nostru.

37

Protocol 13: …Pentru a distrage poporul atât de neliniştit de la discutarea problemelor politice, noi vom scoate acum la iveală noi probleme, în aparenţă în legătură cu poporul – probleme referitoare la industrie.
Protocol 9: … Poporul de orice opiniune şi cu orice doctrină este în serviciul nostru, fie că sunt restauratori ori monarhici, demagogi, socialişti, comunişti… Noi i-am pus pe toţi la lucru. Fiecare dintre aceştia, din punctul său de vedere, subminează ultima rămăşiţă a autorităţii şi se sileşte să răstoarne întreaga ordine existentă. Toate guvernele au fost torturate prin aceste acţiuni. Dar noi nu le vom da pace până ce ele nu vor recunoaşte supra -guvernarea noastră.
Una din armele principale ale iudaismului este IDEEA CA OTRAVĂ. IDEEA care DISTRUGE ŞI DIVIZEAZĂ.
Protocol 9: …Noi am rătăcit, năucit şi demoralizat tinerimea creştinilor prin mijloacele de educaţie cu principii şi teorii cu totul false pentru noi, dar pe care le-am inspirat lor.
Protocol 10: … Inspirând pe fiecare cu idei… noi, vom sfărâma influenţa familiei creştinilor şi importanţa ei educativă.
Protocol 2: ..Notaţi succesele pe care le-am obţinut prin darwinism, marxism, nietzscheism. Efectele demoralizatoare ale acestor doctrine asupra spiritelor creştinilor sunt evidente cel puţin pentru noi.
Protocol 17: … Presa noastră contemporană va expune afacerile de guvernământ şi religioase şi incapacitatea creştinilor, întrebuinţând întotdeauna expresii atât de defăimătoare încât să se apropie de insultă, arta de a le întrebuinţa fiind atât de bine cunoscută rasei noastre.
Protocol 14: … În ţările numite înaintate noi am creat o literatură absurdă, murdară şi dezgustă-toare. Puţin timp după ce vom pune mâna pe putere, vom încuraja existenţa ei în aşa fel încât să iasă bine în relief contrastul dintre ea şi dintre producţiunile scrise şi vorbite care vor emana de la noi.
Vom stărui mai mult asupra celei mai puternice arme din dotarea ocultei internaţionale iudaice: PRESA.
Protocol 7: … Noi trebuie să forţăm guvernele creştine să adopte măsuri care să înlesnească executarea vastului nostru plan care se apropie deja de ţinta sa triumfătoare, exercitând o presiune asupra opiniei publice aţâţate şi care a fost organizată de noi prin ajutorul aşa numitei MAREA PUTERE A PRESEI. Cu puţine excepţii, ea este deja în mâinile noastre (n.n. deja este un iudaism cu circulaţie largă).
Protocol 12:… toate ştirile sunt primite prin diferite agenţii în care ele sunt centralizate din toate părţile lumii. Aceste agenţii sunt propriile noastre instituţii şi vor publica numai ceea ce noi permitem.
Protocol 2: … Deşi noi am reuşit să influenţăm (presa), noi stăm în umbră. Datorită acestui fapt noi am adunat bogăţii, deşi aceasta ne-a costat torente de sânge şi lacrimi.
… Noi vom trata presa în felul următor: … vom pune şaua pe ea şi vom ţine strâns frâiele. Vom face acelaşi lucru şi cu celelalte publicaţii, căci cum am putea noi scăpa de atacurile presei dacă am rămâne expuşi criticii prin pamflete şi prin cărţi?.. Poporul nu va primi nici o ştire care să scape de sub supravegherea no’astrâ… titeratura şi jurnalismul sunt două din cele mai importante forţe educative şi în consecinţă guvernul nostru va deveni proprietarul celor mai multe jurnale. Dacă noi admitem zece ziare private, noi vom organiza 30 proprietatea noastră şi aşa mai departe. Aceasta nu trebuie să fie observată de public pentru care motiv toate jurnalele publicate de noi vor fi în aparenţă de opinie şi tendinţe cu totul contrarii, câştigând astfel încrederea şi atrăgând pe adversarii noştri care nu pot bănui nimic si care, astfel, vor cădea în cursa noastră şi vor fi făcuţi inofensivi.
Winston Churchill înainte de a intra în francmasonerie, fost ministru de război pe timpul primului război mondial în cabinetul prezidat de Lloyd George şi înainte de a prezida el însuşi guvernul britanic în cel de-al doilea război mondial şi a vinde România lui Stalin în octombrie 1944. Opinia lui despre „conjuraţia universală” sintetizată în francmasoneria Marelui Orient, în SUNDAY HERALD, 1920: Din vremea lui Spartacus până la Karl Marx, apoi până la Troţki (Rusia), Bela Khun (Ungaria), Rosa

38

Luxemburg (Germania), Emma Goldman (SUA), această conjuraţie universală organizată cu scopul de a distruge civilizaţia şi de a o reconstrui pe bazele întreruperii sale şi a unei egalităţi nerealizabile este azi în continuu progres26.
Tot Churchill după ce a ajutat şi susţinut acţiunile militare antibolşevice ale amiralului Kolceak şi ale generalului Denikin, voind să stârpească bolşevismul prin folosirea gazelor toxice, bolşevism pe care-1 caracteriza drept barbarie animalică, în ILLUSTRATED SATURDAY HERALD din 26 ianuarie 1920: 27 … Comunismul este o epidemie mult mai periculoasă decât ciuma sau tifosul. În THE TIMES, la 10 noiembrie 1920: Politica pe care o voi preconiza întotdeauna faţă de Uniunea Sovietică este aceea de răsturnare şi distrugere a acestui regim criminal28.
Nicolae Baciu în opera lui excelentă de restituire a adevărului istoric în ceea ce priveşte vinderea României pe taraba marilor puteri care-au hotărât soarta lumii după cel de-al doilea război mondial, reproduce în volumul AGONIA ROMÂNIEI 1944-1948 texte englezeşti aparţinând lui Churchill din epoca antebelică, din care transcriem câteva caracterizări ale iudeobolşevismului şi comunismului rusesc: … acest puhoi de barbarie roşie venind de Ia Răsărit … Bolşevism înseamnă: sângeros şi masacru în masă. … Egal: duşmanul de moarte al omenirii. … Bolşevicii sunt: vampiri setoşi de sânge. … Politica bolşevică: combinaţie nebună de criminalitate şi animalitate… Conducătorii bolşevici: o ligă de rataţi, criminali şi dăunători … Lenin, Troţki, Stalin şi compania de Jew commissars (comisari evrei) sunt criminali şi asasini de drept comun…29 În SUNDAY CHRONICLE din 27 iunie 1937: … Comunismul este tot atât de periculos, rău şi criminal ca şi nazismul lui Hitler30.
Acelaşi Winston Churchill după ce a fost cumpărat de francmasonerie şi a ajuns prim-ministru. Moscova, 11 octombrie 1944. Ambasada britanică înţesată de soldaţi şi ofiţeri ruşi din paza lui Stalin. Banchet monstruos care a încununat tratativele Stalin-Churchill prin care acest fost apostol al antico-munismului îi cedase criminalului sângeros Europa de Est şi destinul a 120 de milioane de oameni, renunţând până şi la dragostea lui: Polonia. România fusese cedata integral bolşevicilor asasini, temni-ceri, vampiri setoşi de sânge, rataţi, şi noul lor prieten Churchill, la sfârşitul banchetului, îl bine-cuvântează pe marele criminal Stalin, rivalul lui Timur Lenk, anticristul, spunându-i: God bless you!31
Periplul politic, moral, etic, uman parcurs de Churchill de la epoca în care a reprezentat interesele Angliei la epoca în care a reprezentat interesele francmasoneriei şi ale iudaismului suprastatal este exemplar pentru înţelegerea în profunzime a acestei cărţi şi a pericolelor mortale cu care oculta internaţională încercuieşte România spre a o sili să renunţe la independenţă, suveranitate, integritate teritorială, dezvoltare economică şi s-o transforme în semicolonie.

BIBLIOGRAFIE
1-20. Cronologia lui Denis L. Cuddy – revista Europa, nr. 127 şi următoarele, 1993, Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, O călăuză în reţeaua lojilor, a înaltei finanţe, politică, Comisia Trilaterala Bilderberg, C.F.R. (Council of Foreign Relatkms), O.N.U.; editura Ewert, 1993, D. -49705 Meppen.
21. Presa mondială şi naţională din 12, 13, 14 septembrie 1990. 22. Buletinul Anti-Iudeo-Masonic, vol. I, pag. 22.
23-26. Ibidem. Jidovul Internaţional
27. Jidovul Internaţional, pag. 157, 158.
28-31. Prof. univ. dr. I. C. Cătuneanu, Buletin Anti-Iudeo-Masonic nr. l, ianuarie 1930, Churchill şi Bolşevicii, Nicolae Baciu, Agonia României 1944-1948, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990, pag. 117-118.

BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ
G. Batault, Le probleme Juif, Paris, 1921; G. Michel, Dictature de la Franc-Maconnerie en France, fără an; Dr. Ansonneau, Les Puissances occuhes contre la France, fără an.

39

CARTEA A II-A

ROMÂNIA ŞI EVREII. CONTRAREVOLUŢIA

ROMÂNIA CA O PRADĂ. O VIZIUNE SISTEMICĂ

În volumul I din culegerea de articole publicate de revista americană THE DEARBORN INDEPENDENT, proprietatea marelui industriaş Henry Ford, tipărit în România în 1927 după originalul american sub titlul JIDOVUL INTERNAŢIONAL, la pagina 159, rând 24, scrie: …Chestiunea românească este de asemenea o chestiune jidovească şi toţi românii vorbesc de Statele Unite ca de o „Ţară Jidovească” din cauză că ei au cunoscut, prin oamenii lor de stat, teribila presiune care a fost exercitată de jidovii americani contra ţării lor, o presiune care se extinde asupra chestiunilor celor mai necesare pentru trai şi care au constrâns România să semneze tratate care sunt tot aşa de umilitoare ca acelea pe care le pretindea Austria de la Serbia şi care au provocat războiul mondial.
B’nai B’rith (I.O.B.B.) sau „Fiii Legământului”, lojă francmasonică exclusiv evreiască a fost înfiinţată în 1843 la New York. In 1921 avea 426 de loji pe întreg pământul care a fost împărţit în 11 districte; în 1925 s-a schimbat preşedintele comitetului executiv după 25 de ani de exerciţiu activ: Adolf Kraus. In locul lui a venit un Alfred M. Kohn. Patru din membrii executivului şi-au avut reşedinţele la Berlin, Viena, Bucureşti şi Istanbul. In 1925 Terra a fost împărţită în 15 districte. Primele 7 în S.U.A., districtul 8 în Germania, districtul 9 în România. Deci al doilea district ca importanţă europeană. Un Schweig a scris în 1917 (românii erau în plin război de reîntregire a neamului) o broşurică: Indicatorul instituţiilor şi organizaţiilor evreieşti din România. La pagina 8, acest Schweig scrie: Toate lojile din ţară sunt supuse jurisdicţiunii acestui comitet … Adică comitetului lojei din România a I.O. B’nai B’rith. Tot Schweig numeste Sanhedrinul evreiesc din România care în acel an se identifica lojei B’nai B’rith şi se compunea din : dr. Adolf Stern, preşedinte; dr. M. Beck, vice-preşedinte; dr. H. Erdreich, mentor; Josef Sterian, secretar; B. Bercovici, casier; dr. I. Niemerower, B. Branişteanu, Leo Gheller, consilieri; M. Bucov, secretar ajutor.
Prima lojă B’nai B’rith din România a fost creată de consulul Statelor Unite la Bucureşti, francmasonul iudeu Benjamin Peixotto în 1872, trimis în misiune specială spre „a ameliora soarta evreilor persecutaţi1. Peixotto determină chiar intervenţia ministerului de externe al S.U.A. în favoarea evreilor prin intermediul francmasonului Simon Wolf. Marele Orient al României creat după 1918 a fost înfiinţat tot prin funcţionari ai ambasadei S.U.A.
În 1927 Districtul IX România al lojei B’nai. B’rith era compus din 14 loji după cum urmează: „Fraternitatea” Nr. 380-Bucureşti, „Peixotto” 381-Brăila, „Bien” 382- Galaţi, „Viitorul” 387-Buzău, „Egalitatea” 393-Ploieşti, „Concordia” 394-Moineşti, „Lumina” 534-Bucureşti, „Samoil” 583-Iaşi, „Menorah” 395-Piatra Neamţ, „Orient” 669-Cernăuţi, „Salom” 1025-Cluj, „Humanitas” 1080-Bacău, „Ahava” 1081-Braşov, „Progresul” – Roman. În martie 1930 dispăruseră lojile B’nai B’rith: „Caritatea” – Vaslui, „Meimonide” – Huşi, „Instrucţiunea” – Focşani, „Luptătorul” – Craiova, „Dr. Stern” – Tr. Severin, „Montefiore” – Piteşti, „Goodhart” -Târgovişte, „Cremieux” – Bacău, Botoşani, Bârlad. Iată şi câteva nume din „Ilustrul Sanhedrin” ales în mai 1927: dr. I. Niemerover mare preşedinte, Max Seidman şi avocatul Filip Chefner – vicepreşedinţi, Karl Kliiger, mentor, B. Bercovici – trezorier şi alţi evrei secretari şi membri2.

40

Acest paragraf se raportează la opinia justificată exprimată în primul paragraf de către THE BEARBORN INDEPENDENT.
Josepf Berkovitz, preşedintele Lojei Noua Fraternitate din Bucureşti, director politic al ziarului L’INDEPENDENCE ROMAINE corespondent la LE TEMPS, a spus la adunarea generală din 27 mai 1927 a lojilor exclusiv iudaice B’nai B’rith: Dumnezeu a făcut România Mare pentru ca patru feluri de evrei sa devină o unitate3.
Leon Goldştein – Buletinul Marei Loji Zion nr. 9, pagina 76: …din iniţiativa Lojilor să se înfiinţeze în toate oraşele bănci evreieşti, cu capitaluri evreieşti, cu acţionari evrei, cu consilieri, administratori şi cenzori evrei pentru ajutorarea comerţului evreiesc.
Protocol 15: …Până sa ne ridicam la putere noi vom crea şi înmulţi lojile masonice în toate ţările din lume; noi vom atrage în ele pe toţi aceia care sunt sau ne pot fi agenţi eminenţi. Aceste loji vor forma principalul birou al informaţiilor noastre şi mijlocul cel mai influent al activităţii noastre. Noi vom centraliza toate aceste loji într-o administraţie cunoscută numai de noi singuri care va fi compusă din înţelepţii noştri… Proiectele politice cele mai secrete ne vor fi cunoscute şi vor ajunge în stăpânirea noastră din ziua apariţiei lor.
Dr. W. Filderman, preşedintele U.E.P. şi al consiliului central evreiesc din România afirma în 1937 că pe consângenii săi nu-i interesează Palestina, căci rolul lor poate fi mai bine îndeplinit în România (atenţie, cititori): ÎNCĂ UN PĂMÂNT NEDEPLIN OCUPAT, căci nu cuprinde nici pe departe pe kilometru pătrat numărul limită de locuitori4.
Avocatul Mişu Weissman recunoaşte existenţa unei probleme evreieşti în România şi Polonia, dar afirmă că nu este locul a se vorbi de un surplus de populaţie evreiască pentru motivul că România este departe de a fi atins gradul de densitate a populaţiilor din ţările occidentale 5.
SUNDAY EXPRESS (1938) publică o teorie a unui evreu din Cernăuţi conform căreia Rusia, Polonia şi România ar trebui să cedeze câte 30-40.000 km2 care să alcătuiască viitorul stat evreiesc care să cuprindă o parte din Bucovina, Basarabia, Galiţia şi Ucraina, cu capitala la Odessa. Cele trei ţări cedante ar fi obligate să înscrie un buget necesar acestei ţări a lui Israel.
Petre Şchiopul – domnul Munteniei, 1568: …Jidovii vin în ţară şi împrumută sătenilor cu dobânzi mari ce nu pot plăti… Pentru că iau prin camătă sângele raialelor şi unde merg fac mii de supărări sub cuvânt de bani6.
Referatul comisiei însărcinată de generalul Enzenberg să studieze problema evreilor din Bucovina: …aici, în ţară, jidovii obişnuiesc a cumpăra ţăranului dinainte puiul din ou, mierea în floare, mielul în pântecele mamei pe un preţ mic şi prin această camătă a suge cu totul pe locuitori şi a-i aduce la sărăcie, aşa încât ţăranii împovăraţi astfel de datorii şi pentru viitor nu află alt mijloc de mântuire decât să fugă din ţară…7
Generalul Enzenberg, guvernatorul Bucovinei a răspuns comunităţii evreieşti după expulzarea cămătarilor şi cârciumarilor: …Până acuma n-am văzut jidan la plug, nici pe unul îndeplinind munca ţărănească, dar am văzut arând pentru jidovi şi anume câmpurile cele mai roditoare pe care jidanul arendaş le ţine pentru el şi bietului ţăran îi dă, desigur, cele mai rele 8.
M. Kogălniceanu, răspuns la nota lui La Valette, ministrul de externe al Franţei iudaizate: în legătură cu aplicarea art. 10 din Legea poliţiei rurale, în 1869: …De aceea, nu numai astăzi, dar din toate timpurile, sub toate regimurile, domnii şi bărbaţii de stat ai României şi, în general, toţi aceia care se interesează de această ţară, s-au preocupat de necesitatea de a împiedica exploatarea poporului român de către un alt popor care îi este străin, de către evrei 9.
La prima vedere, mozaicul de citate şi informaţii de mai sus contrazice subtitlul O VIZIUNE SISTEMICĂ. Spunem la prima vedere, deoarece, în fond, mozaicul poate fi ordonat ca element într-o structură a sistemului pe care-1 formează România ca stat care-şi afirmă de secole năzuinţa spre independenţă, suveranitate, integritate teritorială şi liberă dezvoltare a naţiunii şi tot de secole este

41

supusă unor tendinţe imperialiste aparţinând ca elemente organice unor alte sisteme statale, economice sau financiare care au considerat şi încă consideră România ca o pradă.
A dezvălui conţinutul şi sensul evoluţiei societăţii româneşti şi al statului naţional unitar România îritre 1848-1994, a face analiza unor laturi esenţiale ale existenţei sociale şi ale progresului social, a identifica factorii care au determinat esenţa vieţii sociale în etapele devenirii comunităţii naţionale până la Războiul de Independenţă – după acest război până la marile răscoale ţărăneşti din 1907, precum şi a Războiului balcanic din 1913, a radiografia lupta de interese contrarii intereselor naţiunii în perioada primului război mondial, în cea interbelică, în perioada celui de-al doilea război mondial, apoi în cea kominternistă, a , socialismului naţional şi în cea a contrarevoluţiei, înseamnă a aborda sistemic tema noastră de cercetare: ROMÂNIA CA O PRADĂ. Cu specificarea că ne vom ocupa numai de unul din elementele perturbatoare ale istoriei noastre moderne, evreimea, care la rândul ei formează un sistem închegat, compus dintr-o diversitate de elemente corelate şi interdependente, de stări diferite ale cone-xiunilor acestora şi de o structură cu totul deosebită şi antagonică structurii statului naţional România.
Să ne precizăm: evoluţia legică a statelor româneşti Ţara Românească, Moldova şi Transilvania a vizat doctrinar şi practic unirea lor într-un singur stat naţional, eliberat de orice asuprire străină, perfecţionarea cadrului statal, a instituţiilor fundamentale, eliberarea socială, perfecţionarea societăţii, trecerea avuţiei naţionale din beneficiul străinilor care o acaparaseră în epocile cât au stăpânit Ţările Româneşti, în beneficiul românilor şi al statului lor naţional.
Evoluţia legică a comunităţii evreieşti din Ţările Româneşti şi România, de subordonare suprastatală, cu interese religioase, doctrinare, economice, spirituale suprastatale, a venit în contradicţie cu interesele naţionale considerate de supra-statul iudeu ca forţa principală de rezistenţa la instaurarea Republicii Universale. Comunităţile şi mai târziu comunitatea evreiască din România s-au bucurat de sprijinul masiv diplomatic, politic, financiar şi mass-media al Alianţei Universale Israelite, al statelor occidentale iudaizate: Franţa, Anglia, S.U.A., al francmasoneriei, reuşind ca pe o bună parte a istoriei moderne a românilor să realizeze dezideratele fundamentale ale francmasoneriei, adică:
– să constituie un STAT ÎN STAT;
– să organizeze un STAT DEASUPRA STATULUI;
– să arunce în luptă acest STAT ÎMPOTRIVA STATULUI ROMÂN.
Strategia pe timp scurt, mediu şi lung adoptată de Alianţa Universală Israelită faţă de Ţările Româneşti şi mai apoi de România a fost rezultatul unei analize complexe de ordin psiho-social, economic, demografic, politic, în care au intrat în calcul gradul de ocupare al teritoriului (unul din elementele cheie al strategiei pe termen lung); stratificarea socială, raporturile de clasă; situaţia economică, aşezările omeneşti, comerţul, resursele naturale. Abia la începutul secolului XX ideologii evreimii şi doctrinarii Republicii Universale destăinuie în lucrările lor faptul că şi-au fixat drept obiectiv strategic transformarea unei părţi din teritoriul românesc în parte componentă a unui viitor stat iudeu în estul Europei, pentru a canaliza aici întreaga emigraţie mozaică din Rusia, Ucraina şi Polonia, mutând pe Nistru şi Nipru vechiul imperiu al khazarilor de la gurile fluviului Volga.
Abia după constituirea Uniunii Sovietice şi trecerea ei sub despotismul iudeu, România a fost disputată de iudeo-bolşevism care a acţionat în spaţiul social al proletariatului şi de iudeo-capitalism care prin intermediul francmasoneriei şi al finanţei a acţionat în spaţiul social al clasei politice şi posedante, ambele direcţii urmărind acelaşi scop: subordonarea României intereselor lor economice şi politice, desfiinţarea statului naţional, acapararea puterii şi stăpânirea resurselor materiale în scopul înfăptuirii Republicii Universale: fie în varianta iudeo-bolşevică, fie în varianta iudeo-capitalistă.
Pentru a-şi realiza obiectivul strategic în România, Alianţa Universală Israelită şi toate structurile ei subordonate au folosit tactici corelate stării generale europene, stării specifice estului european, profitând de războaiele zonale sau mondiale spre a obţine avantaje deosebite pentru comunitatea evreiască de pe teritoriul ţării noastre. Cele mai importante tactici folosite în a doua jumătate a secolului trecut, corelate la evenimentele europene fabricate de francmasonerie ca organ executiv al

42

Alianţei Universale Israelite, au fost obţinerea Emancipării Evreilor prin revoluţiile de la 1848 conduse în majoritate zdrobitoare de francmasoni; INVAZIILE SUCCESIVE ale evreilor ruşi şi galiţieni în Moldova şi Basarabia, cu o infiltrare masivă, subterană în Muntenia, Transilvania, Maramureş şi Banat; obţinerea ÎMPĂMÂNTENIRII sau a INDIGENATULUI sub presiunea diplomaţiei europene aflată în subordinea finanţei iudaice şi, sub aceeaşi presiune, obţinerea DREPTURILOR CETĂŢENEŞTI care, prin sprijinul finanţei suprastatale au făcut din evreimea rezidentă în România, puterea economică dominantă, cu o influenţă majoră în sfera politicului.

INVAZIILE. STATISTICI, CIFRE, ADEVĂRURI

Până în secolul al XVIII-lea prezenţa evreilor în Ţările Româneşti este nesemnificativă. Cămătari, creditori ai unor domni, neguţători de robi veniţi în Urdi Alai – coloanele nesfârşite care urmau armatele turceşti, nu sunt menţionaţi în documente, nici în descrierile călătorilor străini, cu toate că o sumă de istorici, scriitori şi gazetari evrei au încercat să acrediteze teza anteriorităţii lor în spaţiul dacic, înaintea formării poporului român.
De la Bernard Stambler cu a sa L’HISTOIRE DES ISRAELITES ROUMAINS ET LE DROIT D’INTERVENTION; la J.B. Brociner cu CHESTIUNEA ISRAELIŢILOR ROMANI şi Elias Kapsali, există o întreagă literatură evreiască fabricată spre a servi drept bază istorică şi juridică tezei colonizării României cu evreii din Europa de Est şi înfiinţării unui stat iudeu, dacă nu pe tot cuprinsul Ţărilor Româneşti, măcar în Bucovina şi Basarabia.
Întemeietorul şcolii istorice a anteriorităţii evreimii pe teritoriul dacienu este întâmplător un iudeu elveţian, Geneva fiind un centru puternic al francmasoneriei, al studiilor rabinice şi al Alianţei Universale Israelite. El se numeşte dr. Johann Gaspard Bluntschli, avându-i drept discipoli pe M. Schwartzfeld, Sincerus, M. Halevy, Stambler, E. Schwartzfeld, Joseph Berkowitz, un Iacob Psantir-Lăutarul, un Samuel Marcus din Smirna. Lucrările lor apar pe timpul bătăliei pentru împământenire şi câştigarea drepturilor politice. Bătălie susţinută de întreaga diplomaţie iudaizată din Europa şi S.U.A., ca şi de,corul mass-mediei mondiale de sub conducerea Mantei Universale Israelite, demonstrându-se astfel interesul major pentru ROMÂNIA. Iată câteva titluri: OCHIRE ASUPRA ISTORIEI EVREILOR ÎN ROMÂNIA – 188710 (a se citi cu atenţie titlul: evreii în România); EXCURSIUNI ISTORICE ASUPRA ISTORIEI EVREILOR ÎN ROMÂNIA DE LA ÎNCEPUT PÂNĂ LA MIJLOCUL ACESTUI VEAC – 1888 11; KHAZARII ŞI EVREII DIN ROMÂNIA 12. Aceiaşi corifei înfiinţează societatea istorică „Iuliu Barasch” în şedinţele căreia aceşti istorici improvizaţi îşi citesc lucrările spre a constitui precedentele necesare presei evreieşti mondiale şi a furniza centrelor de putere politice şi economice o justificare „ştiinţifică” a presiunilor exercitate asupra României.
Samuel Marcus din Smirna:… e posibil ca românii de azi să. fie urmaşii khazarilor evrei. Bernard Stambler în introducerea tezei de doctorat susţinută la Paris: Două popoare ale aceleiaşi
naţiuni (n.n. românii şi evreii) îşi disputau dreptul primului ocupant la finele secolului ultim 13. Nicolae Iorga afirmă că nu există nici o menţiune documentară despre evrei până la 1500. G.
Reicherstorfler, ambasador austriac la curtea lui Petru Rareş, care a bătut toată Moldova, nu-i pomeneşte printre ceilalţi străini, cu toate că pe la 1330 erau câţiva evrei tătari la Cetatea Albă, fiind obligaţi să trăiască în afara zidurilor oraşului. La 1412 călătorul francez Guillebert de Lennoy nu-i mai pomeneşte. Evrei turceşti apar la Chilia căzută sub Imperiul otoman cam pe la jumătatea secolului al XVI-lea, când apar şi evrei spanioli concuraţi în neguţătoria de vite – geleplakul – de evreii polonezi

43

care făceau contrabandă, ocoleau vămile domneşti şi pe cele ale târgurilor, deci practicau evaziunea vamală, silindu-1 pe Petre Şchiopul, acum domn în Moldova, să-i expulzeze la 8 ianuarie 1579.
Marile centre de emigrare evreiască spre Moldova sunt Imperiul ţarist cu Galiţia şi Ucraina, şi Bucovina ocupată de austrieci. În ambele imperii, ţarist şi habsburgic, au loc manifestări antiiudaice -fie sub formă de pogromuri, dărâmări de sinagogi, înrolări în armată, expulzări, fie sub formă de legi drastice ca acel JUDEN ORDNUNG – Regulamentul Evreilor – edictat la 28 decembrie 1776 de către împărăteasa Maria Terezia prin care se limita numărul căsătoriilor, al locuitorilor evrei din oraşe, al negustorilor evrei. Spre pildă, în Timişoara nu puteau trăi mai mult de 49 familii de evrei, dintre aceste familii nu puteau fi decât 8 negustori şi doar 6 negustori de vechituri.
In Bucovina, trup moldovenesc, trăiau înainte de răpire cam 200 familii de evrei, la care în 1774 s-au adăugat încă 300 venite pe urmele armatei ruseşti de ocupaţie. În 1778 recensământul militar austriac găseşte 800 de familii, în 1782 sunt l 050 familii, din care generalul Enzenberg a expulzat 372 familii. La 1780 majoritatea era formata din Betteljuden, evrei cerşetori. La 1871 guvernatorul îi obligă să muncească pământul, fapt care i-a determinat să fugă în Moldova, aşa că din 714 familii au mai rămas numai-175 – fenomenul se va repeta în România socialistă, când prin naţionalizarea întreprinderilor, comerţului, sistemului financiar-bancar, rămânând fără stăpânirea mijloacelor de producţie au emigrat în masă. Când autorităţile austriece le-au cerut să aibă un capital de 250 florini, au părăsit Bucovina, fugind în Moldova.
Alianţa Universală Israelită prin emisarii săi, conform obiectivelor strategice fixate, a acţionat propagandistic în comunităţile est-europene, dirijându-le emigraţia spre Basarabia şi Moldova. Când au anexat Basarabia la 1812, ruşii au găsit aici în jur de 5 000 familii evreieşti stabilite pe parcursul unei jumătăţi de secol, ca urmare a emigrărilor succesive din Ucraina şi Rusia. Conform manuscrisului Swinin ei erau: …lipsiţi de orice cultură, foarte bigoţi, rapaci şi vrăjmaşi ai celorlalte neamuri… locuiau în mulţimi compacte prin oraşele şi târgurile Basarabiei unde se ocupau cu comerţul şi camătă, iar la graniţă cu contrabanda 14. Prin sate erau cârciumari, speculanţi ai ţărănimii, precupeţi. Autorităţile ţariste au vrut să-i scoată din oraşe şi să-i fixeze în sate ca agricultori. Au fost create 16 sate de evrei cu 10 589 de suflete în l 082 gospodării. Experimentul a fost ratat, majoritatea „agricultorilor” fugind înapoi în oraşe şi târguri. Cei care-au rămas, fie că au ruinat gospodăriile, fie că la adăpostul lor au făcut cămătărie sau negustorie, în 1858 s-a cunoscut un spor considerabil al evreimii prin noi valuri de invazie, 78 751 de suflete, din care 41 525 erau bărbaţi şi 37 260 femei, revenind 11,3 evrei la 100 de locuitori. Numai la Chişinău trăiau 19 329 evrei; la Hotin 20 307; la Soroca 13 824; la Balţi 9 816 -asta explicând fenomenul evreiesc antistatal, bolşevic de după Marea Unire, ca şi urmarea acestuia la materializarea pactului Ribbentrop-Molotov. Actele oficiale ruseşti dau pentru perioada 1858-1871 următoarele date demografice: români – 692 000; ruteni -120 000; evrei 78 750, după care urmează bulgarii, cu abia 48 750 locuitori şi, în ordine descrescătoare ruşii, germanii, ţiganii şi armenii. Autorităţile ruseşti de ocupaţie stabilesc că evreii fug de orice recensământ, putând recenza în 1891 numai 141 175 evrei din totalul celor existenţi, în anul 1860 la Chişinău locuiau 16 324 evrei. Creşterea spectaculoasă a numărului de evrei în Basarabia are motive obiective şi în afara propagandei Alianţei Universale Israelite. Încă de la 1830, sub ţarul Nicolae I, evreii sunt persecutaţi cu străşnicie în Rusia, fiind izgoniţi de prin târguri şi oraşe; dar la 26 septembrie 1830 se emite un ucaz imperial prin care li se acordă privilegiul de a se aşeza în Basarabia, fiînd scutiţi de biruri şi impozite pe doi ani. Mai mult. Ca să scape de plaga evreimii din Polonia ocupată şi din guvernământul Herson, ţarul acordă evreilor polonezi şi hersonegi scutire de impozite pe 5 ani de îndată ce vor trece Nistrul şi se vor aşeza în Basarabia15.
Este prima manevră ţaristă de a scăpa de evreimea care năpădise oraşele ruseşti. A doua manevră a ţarului Nicolae I este ucazul care prelungeşte cu încă trei ani scutirea de impozite a evreilor aşezaţi în Basarabia, privilegiu căruia ţarul Alexandru II îi adaugă un altul: comercianţii evrei din Basarabia plătesc pentru dreptul de patentă mult mai puţin decât comercianţii ruşi. Invazia evreimii podoliene în

44

acest rai ţarist a fost provocată şi din motivul de a deznaţionaliza Basarabia şi de a face din români o populaţie minoritară, de privilegiile evreilor bucurându-se mai târziu toţi negustorii străini; iar în 1832, printr-un alt ucaz, se acordă ţăranilor ruşi pălmaşi sau iobagi eliberaţi de stăpânii lor, dreptul de a se aşeza în Basarabia. In 1892 Chişinăul număra 7 832 de case, un templu israelit, 30 de case evreieşti de rugăciune.
Care erau caracteristicile etno-sociale ale acestor mase de invazie, migrând spre raiul basarabean şi moldovenesc, conduse de rabinii care aveau instrucţiunile emisarilor Alianţei Universale Israelite? Să-i consultăm pe contemporani. Internunţiul papal la 1794: …Evreii aşezaţi în Moldova sunt evrei mizerabili, pe care austriecii nu voiau mai de mult să-i ţină în Bucovina16… Contele d’Hauterive, fost secretar al domnitorului Alexandru Mavrocordat (1785-1780): …numai datorită nemţilor ei n-au rămas cei mai mari şarlatani şi au căpătat preferinţă pentru lucrările de tâmplărie, de croitorie, de ceasornicărie, pe care le execută de altfel destul de prost… au cea mai extraordinară figură care se poate vedea în vreun colţ al lumii: cu capul pătrat sus, ascuţit jos, acoperit cu o căciula din blană neagră ale cărei fire stau ridicate ca nişte ţepi de arici, de sub care atârnă doi zulufi de păr cât sunt de lungi, în timp ce spatele capului le este. ras, ei mai au pe deasupra şi un cioc mic la vârful bărbiei, ceea ce le dă înfăţişarea unor capre de Angora17.
Viceconsulul francez la Iaşi, Viollier, la 1829: …mizerabili boccegii, cea mai mare parte fără domiciliu, vagabonzi plini de datorii, băgaţi în afaceri suspecte de mizeria vieţii… sau: …Neam speculativ, viclean şi şarlatan, care a dus populaţia română la mizerie 18. Thibault Lefebre: …Ei trec ca setoşi de câştig, nimic nu-i demoralizează, nici o vorbă nu-i descurajează, nici o aroganţă nu-i jigneşte. Ei acceptă cu umilinţă sau cel puţin în tăcere observaţiile cele mai severe, asprimile cele mai tari… Ei solicită cu umilinţă o comandă de la cel care i-a gonit cu un minut mai înainte şi un nou refuz nu-i va descuraja, pentru că persistenţa lor va înfrânge repulsia clientului… Aleargă din producător în producător căutând marfă, stabilind preţuri, făcând târguri, totul cu o ardoare, cu o îndemânare şi o pricepere surprinzătoare… Toţi aceia care cumpără de la evrei trebuie să verifice cu îngrijire cântarul de care se serveşte, greutatea mărfii, banii pe care îi numără, facturile… Preţurile pot fi exagerate, cântarul fals, greutăţile măsluite, socoteala greşită… Ţăranii sunt victimele lui de predilecţie pe care îi înşală la tot: la monedă, la socoteală, la greutate, la balanţă şi la mai cine ştie ce19… Pouqueville, un foarte învăţat consul al lui Napoleon Bonaparte, în volumul III din VOYAGE DANS LA GRECE, ed.II, libre IV, chap. IV, p. 340-350, în care descrie ravagiile ciumei în Thesalia: …Câţiva turci fataliştirămaseră la Lansa cu evreii care, traficând ultimele lucruri ale celor morţi, răspândiră datorită acestui comerţ – sacrilegiu, ciuma până la Salonic, unde mai mult ca 15 000 persoane muriră în acest an funest pentru Grecia.
Războiul ruso-turc din 1828-1829 cu ocuparea Ţărilor Româneşti de către armatele tariste pana la1856 constituie prilejul unei noi invazii masive de evrei din Galiţia, Podolia, Ucraina, sudul Rusiei şi Basarabia, fie slujitorind armatele de ocupaţie, fie trecind Prutul nepăzit, în contingente masive.
La recensământul executat în Moldova la 1803 din ordinul domnitorului Al.C. Moruzi, se găsesc 544 capi de familie evrei aşezaţi prin sate şi 2 389 la oraşe şi târguri, rotund 3 000 capi de familie evrei faţă de 151 549 creştini, sau cca 12 000 evrei faţă de 604 000 creştini, sau 12% evrei faţă de 98% români şi câteva minorităţi neimportante numeric. Numai după un an, în 1804 divanul domnesc se alarmează, din pricina infiltrărilor masive de evrei. In 1820 domnitorul Mihai Şuţu ordonă un nou recensământ. Numărul familiilor evreieşti a crescut la 4 728, din care 984 la sate şi 3 744 la oraşe şi târguri, însumând 18 912 suflete, adică o creştere de 58,33% în 17 ani sau 3,43% pe an. In 1827 cifrele sunt şi mai explicite, în satele Moldovei existau l 200 cârciumari evrei; în târguri şi oraşe, trăiau 3 602 evrei, iar la Iaşi, l 256; adică 6 078 capi de familie, cu o creştere de l 350 familii, rata invaziei pe 7 ani fiind de 26,32%, sau 3,76% pe an. Faţă de anul 1803, rata invaziei evreieşti a fost în 1827 de 100%.
Intre 1786-1892 evreii din Iaşi plătesc contribuţii de 4 000 lei, cota negustorilor creştini fiind de 18 107,60 lei, adică evreii 18% – creştinii 82%, asta explicând raportul numeric între negustorii evrei şi cei

45

creştini, în 1803 Iaşul numără 652 familii de evrei, ca în 1822 să numere l 099 familii, adică o creştere de 53% în 19 ani. La 1820 în Bârlad sunt numai 20 de case evreieşti, la Roman existau în acelaşi an dughenile Bercului Jidov, la Botoşani după un izvod din 1828, la 24 negustori erau 18 negustori evrei. La 1820 în Dorohoi erau 232 familii evreieşti, în Herţa 339, în Suceava 229, în Botoşani 511.
Pentru Bucureşti, consilierul de legaţie Klausewitz dă următoarele date în 1824: 80 000-90 000 locuitori între care 4 000 germani şi 6 000 evrei; majoritatea supuşi austrieci, francezi şi ruşi. Sub ruşi, Bucureştiul este invadat de evrei. Catastiful haham-başei Haim Hereş notează că în 1813 au intrat în Bucureşti venind din Austria şi Turcia peste l 000 de evrei.
In cursul războiului ruso-turc din 1827 evreii din Iaşi invadează Bucureştiul, silindu-1 pe marele spătar Al. Ghica să nu îngăduie decât aşezarea străinilor care se ocupă cu plugăria.
Programul invaziei Ţărilor Româneşti, mai apoi a Principatelor Unite şi României de până la 1916, se execută minuţios, cu tenacitate şi foloseşte două metode: una ilegală, trecerea graniţelor în mod clandestin, aşezarea în comunităţile constituite, apoi mituirea funcţionarilor publici pentru acordarea actelor necesare şi una legală, mult mai puţin uzuală, făcându-se apel la consulatele străine aflate la ordinul centrelor de presiune iudaice. Dacă cifrele şi procentele date mai sus demonstrează b invazie lentă, dar susţinută an de an, cele patru recensăminte din 1859, 1860, 1899 şi 1912 certifică faptul că invazia a atins cote maxime şi că România era pe cale să ajungă acel Pământ al Făgăduinţei, obiectivul fixat de Alianţa Universală Israelită.
Recensământul din 1859 stabileşte o creştere de 22% a evreilor în Moldova faţă de anul 1831, comunităţile evreieşti însumând 119 000 suflete, ca în 1899 evreii să ajungă la 195 887 suflete, adică 10,15% din totalul populaţiei, numai la Iaşi trăind 39 441 evrei faţă de 38 626 creştini. Cu alte cuvinte, Iaşul devine un oraş evreiesc, capitala unui judeţ în care trăiesc 46 646 evrei şi 145 132 creştini, în cele 66 de târguri şi oraşe ale Moldovei trăiau la 1899: 41 467 evrei; în cele 6 oraşe nereşedinţă, 12 272, iar în sate 16 019. Interesant este că numai 11 sate din Moldova de nord nu aveau cârciumari şi arendaşi evrei, în 1912 numărul evreilor din Moldova scade la 167 590, cei lipsă găsindu-se în Muntenţa, Oltenia şi Dobrogea, după cum urmează: în Muntenia 68 852 evrei din care 66 438 aşezaţi în capitalele de judeţ, în oraşe şi târguri, l 456 şi la sate 958, cu 1,71% din totalul populaţiei, în Dobrogea se stabiliseră 4 276 evrei, iar în Oltenia 4 906. La 1910, în Bucovina se înregistrau 102 919 evrei la o populaţie de 795 719 suflete, asta însemnând o rată de invazie pe 54 de ani de 731%20.
Unul din ţinuturile româneşti fixat ca obiectiv principal al emigraţiei din Galiţia şi Bucovina este Maramureşul. Alegerea nu este întâmplătoare! Considerat ca o cetate naturală, bogată, cu populaţie puţin densă, Maramureşul constituie a doua placă turnantă a emigraţiei evreieşti din estul continentului spre centrul şi vestul acestuia, ca şi baza de operaţii pentru infiltrarea în Transilvania, Crişana şi Banat. De unde înainte de 1857 evreii nu se ridicau dincolo de 14 581 de suflete, în 1900 ajung la 96 150 suflete. Valea Izei, a Vişeului, cercul Sighetului devin obiective principale ale infiltrărilor prin trecătorile din nord.
Statisticile maghiare din anul 1910 atestă că în Transilvania trăiau 118 179 evrei, 11,30% dintre aceştia fiind stabiliţi în aşezările urbane, iai în Banat ajunseseră la cifra de 19 50121.
De la Ernest Desjardins care a vizitat Principatele în 1867, dând un număr de 400 000 evrei trăitori aici, din care nici 200 000 nu erau născuţi pe teritoriul invaziei, trecând prin MEYER’S LEXICON, LA GRANDE ENCICLOPEDIE; UNIUNEA EVREILOR PĂMÂNTENI22, studiile lui B.P. Haşdeu, lorga, I. Codrescu, A.C. Cuza, J. Tanoviceanu, Jean Levy şi Eminescu, luând în considerare lucrarea DIE JUDEN IN ROMANIEN a dr. Arthur Ruppin, aprecierile crâncenului duşman al românilor Isidore Lpeb, articolele din REVUE DES DEUX MONDES, până la statisticile oficiale din Ungaria, Rusia, Austria şi România, am putea stabili că în anul 1910 trăiau pe teritoriul nostru naţional 823 740 evrei şi că datorită sporului anual, la 1918 când se realizează visul de aur al românilor, în România Mare şi-au dat mână cu mână un număr de l 275 000 evrei, certificând afirmaţia lui Joseph Berkovitz reprodusă la

46

începutul acestui capitol: Dumnezeu a făcut România Mare pentru ca patru feluri de evrei să devină o unitate.
Planul strategic pe termen lung al Alianţei Israelite Universale care viza transformarea României într-un nou Israel îşi atinsese primul obiectiv: constituirea masei de manevră dintr-o populaţie evreiască puternică numericeşte, capabilă să joace rol determinant în economie şi politică prin sprijinul internaţional financiar, diplomatic şi de mass-media, pe fondul existenţei celor două mari centre de putere internaţionale: iudeo-capitalismul şi iudeo-comunismul.

RĂZBOIUL JURIDIC

Eminescu, în TIMPUL din 17 decembrie 1881: …Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să ramâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c’un cuvânt geniul lui să ramâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi sa pătrundă pururea această dezvoltare.
După obiceiul pământului, evreii nu aveau dreptul de a depune mărturii împotriva creştinilor, nu se puteau căsători cu cei de alte religii, norme consemnate în Condica lui Caragea şi Codul lui Callimachi.
Hrisovul din 30 iulie leat 7272 (anul 1764) dat de Ştefan Mihail Racoviţă: … Aşişderea hotărâm Domnia Mea, nimenea din străini, afară de moldoveni, ce se vor aşeza aici în ţară să nu aibă voie a cumpăra, aici, moşie, nici vie, nici casă, nici moară, prăvălie, nici nimic alte lucruri nemişcătoare21.
Constantin Moruzi pedepseşte cu ştreangul pe evreii care iau pământ în arendă, deschid cârciumi şi se aşază prin sate (1778).
La 24 noiembrie 1782, Alexandru Mavrocordat interzicea evreilor să locuiască la sate şi să ţină acolo cârciumi. Ca urmare a referatului – în termenii timpului anaforeaua – divanului care consemna: …că breasla jidovilor care s-a obişnuit cu acest fel de urmări a cumpăra cu anul moşiile şi de a ţine arende prin sate, nu puţine supărări şi pagube pricinuiau nu numai la stăpânii de moşii, dar şi la locuitorii acelor sate, căci mai întâi de tocmelele ce făceau ei cu stăpânii moşiilor şi cu zapisele lor ce le dau pentru tocmeli, niciodată nu le ţineau, ci fel de fel de pricini şi amestecături arătau spre păgubirea stăpânilor moşiilor. Şi în loc unde era să se folosească stăpânul de venitul moşiei sale, păgubi şi supărări aveau… pe săteni ii îndatorau cu bani din vânzările băuturilor şi unde de pe băuturi rămânea cineva dator câte cu ceva, ca nişte înşelători ii încărca şi îi năpăstuia mai mult, îndoit şi întreit, din care cei mai mulţi din locuitori se sărăceau cu totul. Şi alte multe sărăcii şi pagube se făceau şi se pricinuiau şi la stăpânii moşiilor şi la, locuitorii satelor, de vreme ce ei cu totul sunt porniţi a cerca chipuri cu care ar putea să însele, să năpăstuiască, ori pe stăpânii moşiilor cu tocmelele ce fac, ori pe locuitori să-i încarce la datoriile ce rămân de pe băutură. …Aceste urmări ale lor fiind ştiute şi nesuferite de către toţi, au silit domniile din trecut să hotărască ca să lipsească jidovii de prin sate23.
Din experienţă, spre a proteja comerţul, meşteşugurile, viaţa socială în general, în Ţările Româneşti a existat un cadru juridic restrictiv faţă de invaziile paşnice ale evreilor; cadru care limita, împiedica şi controla sever activitatea comunităţilor evreieşti, bazate pe arendă, cârciumârit, camătă, negoţ ambulant şi alte îndeletniciri speculative. Paralel cu invazia Ţărilor Româneşti, mai apoi a Principatelor Unite, a Regatului României, României Mari, Republicii Populare Române, Republicii Socialiste Române şi României post-decembriste, Alianţa Universală Israelită, prin mijloacele ei financiare, economice, diplomatice şi politice a dus vreme de două secole o campanie statornică de a sili domnia, guvernele, conducerea statului să dea drepturi depline evreimii, s-o împământenească, să-i acorde privilegii şi să facă din ea un suprastat, subordonat Sanhedrinului universal. Lupta pentru acordarea de drepturi cetăţeneşti invadatorilor evrei este declanşată făţiş de oculta internaţională odată cu instalarea tutelei
47

puterilor europene asupra Principatelor, şi sub o formă sau alta, mereu tinzând să facă din evreime forţa conducătoare a statului, se prelungeşte până în actualitatea la zi. Războiul juridic declarat împotriva statului românesc face parte din ansamblul loviturilor menite să subordoneze România intereselor istorice ale evreimii mondiale.
TÂRGUIELI. Războaiele austriaco-turco-ruse duse pe pământul Ţărilor Româneşti, urmate de ocuparea lor când de austrieci, când de ruşi, au fost expresia politică a unor necesitaţi economice: pieţe de desfacere în Est pentru Austria, cucerirea Strâmtorilor de către Rusia şi stăpânirea bogăţiilor noastre ajunse legendare.
Dimitrie Bantas-Komenski apreciază la 1808 că Bucureştiul este… cu puţin mai mic decât Moscova24. Amiralul Ciceagov (memorii 1812) scrie că Muntenia este: …poate regiunea cea mai roditoare din Europa25. In cartea CĂLĂTORI RUŞI ÎN MOLDOVA ŞI MUNTENIA de Gheorghe G. Bezviconi, la pagina 349, unul dintre aceştia călătorind între Macin şi Giurgiu, scrie: …Partea aceea e bogată în roade şi cereale, îndestulată de toate bunătăţile, cu adevărat rai dumnezeiesc, adăpată de Dunăre şi de râuri mai mici, de izvoare ce curg din munţi şi păduri, bogată în peşti şi în toate roadele şi păduri şi lanuri de grâu şi vite şi stupi cu albine26. Generalul rus Jeltuhin, raport secret Armata a 2-a, 31 iulie 1829:… Toată întinderea dintre Prut, Dunăre şi lanţul Munţilor Carpati ocupată de Principate cuprinde pământul cel mai fertil, brăzdat de diferite râuri flotabile. … Nu mă voi referi aici la avantajul graniţei noi, formată de Dunăre şi Munţii Carpaţi, nu voi lamuri folosul dat de posibilitatea ca în timp de război să se organizeze aprovizionarea armatei într-o ţară îmbelşugată în locul stepelor actuale din Basarabia şi Novorosisk, nu voi pomeni avantajele în caz de război cu turcii, de a avea linia de operaţii pe Dunăre şi de a muta teatrul de război pe malul drept: toate aceste avantaje sunt perfect cunoscute guvernului şi de aceea eu îmi îndrept atenţia spre celelalte împrejurări locale. …pe calea instituţiilor comerciale să se egalizeze profiturile provinciilor noastre din sud cu foloasele Principatelor, căci altfel independenţa acestor ţări faţă de Rusia, în condiţiile organizării ocârmuirii interne, va avea drept urmare concurenţa cea mai păgubitoare pentru noi în lucrările de care depinde aproape în mod exclusiv comerţul nostru din Marea Neagră27.
• Mihail Kogălniceanu, 24 noiembrie 1843, cuvânt de deschidere a cursului de istorie naţionala, Academia Mihăileană – Iaşi despre Tudor Vladimirescu: …în Valahia, steagul naţional vestind românilor că vremea venise pentru ca ţara să scuture stăpânirea străinilor, să depărteze abuzurile care o rodeau şi sa dobândească guvern naţional…
• În Proclamaţia de la Padeş şi în cele de la Bucureşti se impun ideile de revendicări sociale, de neatârnare internă, de drept inalienabil al naţiunii de a înlocui cu forţa o autoritate a cărei legitimitate nu emana de la ea.
• Raportul ministrului Celor Două Sicilii la Istanbul, Giovah Battista Navon, din 10 martie 1821, subliniază că Tudor Vladimirescu urmăreşte să pună capăt abuzului, să frâneze ilegalităţile domnilor fanarioţi, să ceară principe naţional şi constituţie emanată de la realităţile şi nevoile ţării.
• „Audienţa” lui Tudor la Udritzki, cancelarul Agenţiei austriece – 22 martie 1821, Tudor Vladimirescu spune: …Eu nu voi înceta de a cere cu glas tare restaurarea drepturilor şi pronomiilor Ţării Româneşti. Tot Tudor Vladimirescu: …românii trebuie a dobândi de la turci cu forţa ceea ce n-au putut dobândi cu binele28.
• Agentul austriac de la Iaşi, Iosif von Raab, trimite informaţii cancelarului Metternich în care comunica acestuia că principiile subliniate de Tudor sunt: lăudate în mod public. Agentul austriac din Bucureşti, von Hakenau, raportează teribilului cancelar intrigant: …spiritul de libertate şi nesupunere insuflat de la slugerul Tudor va cuprinde ca o boală contagioasă pe românii din Transilvania care nici ei nu sunt trataţi cu blândeţe de stăpânii lor domeniali29.
• De la 1393 la 1877, Muntenia, Moldova şi Transilvania au plătit Imperiului Otoman 1 066 305 780 lei-aur sau 341 021 kg. aur.

48

• Imperiul habsburgic a ţinut sub ocupaţie Transilvania între 1687-1918; Banatul între 1718-1918; Oltenia între 1718-1739 şi Bucovina între 1775-1918 storcând impozite, contribuţii militare şi produse în valoare de 2.450 000 000 lei aur sau 857 500 kg. aur, deci stăpânind numai 231 ani Transilvania şi 100 de ani Bucovina, a jecmănit de două ori mai mult decât turcii care au stăpânit 484 ani Ţările Româneşti.
• În perioadele de ocupaţie rusească dintre 1769-1854, Muntenia şi Moldova au fost stoarse de armatele de ocupaţie de 200 000 000 lei-aur, egal 64516 kg. aur, numai în 85 ani, cu întreruperile respective, fără să socotim stoarcerea Basarabiei.
• – un leu aur = 0,3225 grame de aur;
• În 1792 armatele ţariste invadează Polonia, în 1793 Polonia este împărţită între Rusia şi Prusia, în 1795 Polonia este împărţită între Rusia, Prusia şi Austria care dictau politica central-est europeană împotriva Turciei aflată în plin declin militar, economic şi politic. In lupta dintre Rusia şi Turcia, între Austria şi Turcia pentru hegemonie la Dunărea de Jos, Marea Neagra şi Strâmtori, românii pierd cetatea Hotinului la 1713, transformată în raia de către turci care, fără nici un drept, cedează Bucovina Austriei la 1775 şi Rusiei, Basarabia la 1812, Austria anexând temporar Oltenia între 1718-1739.
• Între 1711-1812 au loc şase războaie între cele trei mari puteri cu o durată de 23 de ani, purtate în bună măsură pe teritoriile Moldovei şi Munteniei.
• Tratativele de pace de la Focşani între ruşi şi turci – iulie august 1772. Delegaţii munteni notifică plenipotenţiarului austriac Thugut: …Principatele moldo-valahe au stătut totdeauna slobode supt domnii lor pământeni. …Cerem din nou vechile noastre drepturi şi a ne pune tntr-o stare de neatârnare…30
• Preliminariile păcii de la Şiştov – 1791, divanul Ţării Româneşti către plenipotenţiarii ruşi şi austrieci: să se restituiască hotarul de la linia Dunării, să se desfiinţeze raialele, domnul să fie ales de către toţi reprezentanţii ţării, independenţa şi suveranitatea să fie garantate de Rusia şi Austria, cu plata unui tribut fix către Poartă.
• 1807, moldovenii îi solicită lui Napoleon Bonaparte unirea celor două ţări româneşti şi îndepărtarea protecţiei oricărei puteri străine. …Unirea într-o… Dacie sau Valahie Mare ca şi o reaşezare a organizării interne sub forma unei republici aristo-democraticeşti31. Moldovenii care se adresează lui Napoleon nu ştiau că la 7 iulie 1807, la Tilsit, se încheia un tratat secret de alianţă între ruşi şi francezi prin care aceştia se înţeleg să „sustragă” Imperiului otoman toate ţările cucerite de acesta în Europa. Conform acestui tratat secret, speranţa românilor, Napoleon Bonaparte, în septembrie 1808, la Erfurt, întâlnindu-se cu ţarul Alexandru I, îşi dă consimţământul ca acesta să anexeze Moldova şi Muntenia. Iată textul: …Înaltele părţi contractante se angajează să considere drept condiţie absolută a păcii cu Anglia ca ea să recunoască Finlanda, Ţara Românească şi Moldova ca făcând parte din Imperiul rus. Din articolul 8: …Împăratul Napoleon recunoaşte numita reunire şi hotarele Imperiului rus în această parte extinse până la Dunăre32…
• Rusia, în propunerile de pace făcute Imperiului otoman- 1810: …Principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică şi Basarabia se alipesc prin acest tratat de pace, pe veci, Imperiului rus cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor. Fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa între cele două imperii32.
Iminenţa războiului cu Napoleon îl face pe ţar să lase din pretenţii, mai ales la sfaturile unor oameni politici şi comandanţi militari. Amiralul Mordvinov a fost cel mai radical, încercând să-1 convingă pe autocrat că: …buna stare a Imperiului rus nu cerea anexarea Moldovei şi Valachiei, că nu este necesară cucerirea de teritorii noi, ci de îmbunătăţirea celor existente33. Negociatorul care ne-a răpit Basarabia este generalul Kutuzov, comandantul armatelor ţariste de la Dunăre, în complicitate cu negociatorii turci mituiţi prin intermediul lui Manuc bey şi anume fanarioţii Dumitrache Panaiot Moruzi şi alţi doi fraţi Moruzi care au ascuns sultanului scrisoarea trimisă de Napoleon prin care-1 vestea că începe campania împotriva Rusiei.

49

• La 16/28 mai 1812 se încheie Pacea de la Bucureşti prin care Rusia încorpora Basarabia.
• Istoricul basarabean Leon Kasso dezvăluie planul rusesc de cucerire a Principatelor şi de împărţire în patru gubernii. Posesiunea Basarabiei i-a costat pe ruşi: 200 milioane ruble şi vieţile a 150 000 de oameni, acel Kasso arâtându-se mulţumit că Rusia s-a apropiat de Peninsula Balcanică şi că avea un picior solid la Dunăre 34.
• Amiralul Ciceagov, care 1-a înlocuit pe Kutuzov în mai 1812, a fost împotriva ocupării Basarabiei şi a cerut ţarului împuterniciri să renunţe la acest teritoriu.
• Karl Marx despre Tratatul de la Bucureşti: …Turcia nu putea ceda ce nu-i aparţinea, pentru ca Poarta otomană recunoscuse acest lucru, când la Karlowitz, presata de poloni să cedeze Moldo-Vlahia, ea răspunsese că nu are dreptul de a face cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate35.
• CARTEA DE LEGE-KANUNAME eliberată de sultan în 1792 glăsuieşte: Ţara Românească şi Moldova fiind din trecut şi până acum slobode în toate privinţele, prin separare la cancelarie şi prin interzicerea călcării lor cu piciorul, toate dările şi arenzile se află pe seama voievozilor36.
• Perioada cumplită pentru români cuprinsă între deceniul 7 al secolului al XVIII-lea şi deceniul 6 al secolului al XIX-lea ia sfârşit odată cu Războiul Crimeii când occidentalii intervin cu armele în ajutorul Turciei, silind indirect Rusia să-şi retragă armatele din Principate, operaţie care se încheie în iulie 1854. La Conferinţa de la Viena, din 15 martie 1855, la care au participat Anglia, Franţa, Austria, Rusia şi Turcia, marile puteri garantând integritatea Imperiului otoman, condiţie a echilibrului european, se discută situaţia Principatelor care, după aprecierea diplomaţilor prezenţi: atingea foarte de aproape interesele obşteşti ale Europei 37. Astfel, ia sfârşit protectoratul rusesc înlocuit cu un protectorat colectiv al puterilor participante la Conferinţă, fapt care impunea schimbarea organizării lor interne şi punea problema unirii lor care devenise o problemă europeana de rezolvarea căreia depindeau interesele economice şi politice ale marilor puteri implicate în Războiul Crimeii.
• Punctul de vârf al bătăliei duse de marile puteri pentru a-şi asigura supremaţia în bazinul Mării Negre, pentru a stăpâni Strâmtorile, gurile Dunării şi a libera navigaţia pe marele fluviu, bătălie dusă cu mijloace economice, diplomatice şi militare a fost Războiul Crimeii. Principatele române au beneficiat parţial de acest amplu conflict european, poziţia lor geo-strategică ca şi faptul că puteau deveni o excelentă piaţă de desfacere pentru industriile şi manufacturile occidentale atrăgând atenţia asupra lor şi implicându-le de aici încolo în absolut toate problemele esenţiale ale Europei.
• După eşuarea Conferinţei de la Viena, lucrările s-au mutat la Constantinopole în ianuarie 1856, fără nici un rezultat, fapt care a condus la Congresul de la Paris deschis la 28 februarie 1856, având drept scop principal restabilirea echilibrului european. Au participat: Anglia, Franţa, Austria, Turcia, Rusia, Sardinia şi Prusia. In şedinţa din 8 martie, Franţa, prin ministrul său de externe, Walewski, investit cu funcţia de preşedinte al Congresului, ridică problema Unirii Principatelor. Nu stăruim asupra dezbaterilor. La 30 martie se semnează Tratatul de Pace. In ceea ce ne priveşte acesta stabilea: -desfiinţarea protectoratului Rusiei stabilit după pacea de la Adrianopole; Principatele sunt scoase de sub tutela Turciei şi sunt puse sub garanţia celor 7 Puteri; sultanul, în colaborare cu ambasadorii puterilor semnatare va întocmi un firman electoral care să convoace în cele două Principate adunări menite să-şi exprime opţiunile politice: pro sau anti-unioniste, care vor fi consemnate de o comisie specială de informare formată din reprezentanţii Puterilor semnatare cu sediul la Bucureşti; dacă liniştea publică în Principate va fi tulburată, înalta Poartă nu putea interveni cu trupe fără aprobarea Puterilor. Articolul XXI prevede reanexarea la Moldova a judeţelor Cahul, Bolgrad şi Ismail, a Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor. Articolul XXVI stabileşte constituirea forţelor armate naţionale pentru menţinerea securităţii interne şi paza frontierelor.
Invit cititorii să facă singuri trimiteri la anii 1944-1945 când Rusia îşi ia revanşa tot la Paris, ca şi la decembrie 1989 cu întreaga ţesătură de interese mondiale care au vizat şi vizează România. Inchei acest subcapitol citându-1 pe unul din mulţii susţinători francezi ai Unirii, precum Jules Michelet, Edgar

50

Quinet, Thibault, şi anume J.A. Vaillant care, încă din 1854 a scris în gazeta LA ROUMANIE:… Dintre toate popoarele creştine legate Imperiului turcesc, moldo-vlahii au luptat mai bine de trei sute de ani pentru independenţă şi dacă sunt încorporaţi şi tributari, ei nu sunt nici subjugaţi, nici supuşi. Ţara lor este tot a lor şi, prin toate vicisitudinile istoriei lor, ei şi-au păstrat dreptul la autonomie. Ei vorbesc toţi aceeaşi limbă şi această limbă este germenul unei naţionalităţi deja puternică38.
Această naţionalitate puternică, stăpână pe pământul ţării, având bresle de meşteşugari şi neguţători rămase în urma dezvoltării capitaliste din Occident, adânc tulburată de lupta marilor puteri pentru stăpânirea Estului, a intrat în strategia Alianţei Universale Israelite ca obiectiv principal pentru instalarea maselor evreieşti dislocate din Polonia şi Rusia. Pentru asigurarea protecţiei juridice a acestor mase de emigranţi clandestini, Alianţa Universală Israelită a folosit cu succes:
CONSULII ŞI CONSULATELE DIN PRINCIPATE. In urma prevederilor de la Kuciuk-Kainargi (un sat din sudul Dobrogei), se instalează în Principate consulatele străine de la Iaşi şi Bucureşti având ca obiect al activităţii supravegherea aplicării tratatului sub raport economic, social şi politic. Consulii ruşi se instalează la 1782, cei austrieci la 1783; ai Prusiei la 1785, ai Franţei la 1798 şi ai Marii Britanii la 1803. Conflictele latente sau subterane dintre aceste puteri, lupta lor de interese de toate genurile se reflectă în activitatea acestor consuli care supralicitează protecţia străinilor stabiliţi în Principate aflaţi sub jurisdicţia lor ca cetăţeni ai ţărilor respective, numiţi la noi sudiţi, impunând pentru aceştia un regim juridic de excepţie, un regim supra-naţional şi anti-naţional împotriva căruia a luptat diplomaţia şi politica românească vreme de un secol şi jumătate. Jocul de interese al Alianţei Universale Israelite se face prin intermediul consulilor occidentali, îndeosebi prin cei ai Austriei, fără ca francezii sau britanicii să facă excepţie. Până la instalarea consulatelor, străinii erau supuşi unor norme restrictive care apărau comerţul şi producţia de mărfuri autohtonă. Consulii, interpretând clauzele tratatului aşa cum le dictau interesele sau cum li se dicta de către diplomaţia căreia îi aparţineau, şi-au supralicitat atribuţiile, exercitând presiuni asupra domnilor fanarioţi şi asupra organelor administrative şi judecătoreşti, impunând un nou regim de capitulaţiuni, ilegal, de care, în 90 la sută din cazuri, au profitat masele evreieşti emigrate din Galiţia şi Bucovina, făcând apel la cetăţenia lor austriacă sau rusească. Alexandru C. Moruzi acordă monopoluri şi protecţie sudiţilor evrei după cum urmează: …Io Alexandru Constantin Moruzi Voievod… Dumneata Vel Spătar şi Dumneata Epistat al Agiei, fiindcă ne-am înştiinţat Domnia mea pentru breasla evreilor care cu voia Domniei au fost şi sunt primiţi a sălăşlui în politia Domniei mele Bucureşti, care petrec cu orânduiala lor, făcându-şi alişverişul şi hrana, fără de vreo urmare împotrivă, că unii alţii din prăvăliaşi şi din orăşeni îi supără a nu-şi face alişverişul lor, feluri de chipuri îi înjură şi le batjocoreşte copiii cu vorbe hulitoare… poruncim Dumneavoastră că să daţi straşnică poruncă de înştiinţare39… în continuare fanariotul dă poruncă ca evreii să fie protejaţi aşa cum i s-a cerut de consuli, care prin ambasadorii de la Constantinopole puteau influenţa pe marele vizir spre a-1 mazili. Citez: …şi aşa să aibă odihnă ovreii a petrece în oraşul Domniei mele nesupăraţi, ca nişte primiţi care-şi plătesc dajdia la visteria Domniei mele, a se hrăni în pace…40
Iată un act juridic care acordă protecţie evreilor emigranţi, nu celor pământeni, pentru ca fanariotul specifică în pitac ca sunt „primiţi”. Alt fanariot aflat sub dictatul consulilor, Constantin Hangerli, bine mituit de evrei, dă celor din Focşani, la 6 septembrie 1798, dreptul de a avea un ceauş, deşi erau foarte puţini. La numai două zile, la 8 septembrie 1798, numeşte staroste al ovreilor pe David sin Moisi, scuteşte pe ovrei de toate dările în afara de cele de ruptoare şi face chemări către cei din Galiţia şi Rusia să se aşeze cât mai mulţi în ţară. Ca acte juridice îndreptate împotriva ţării, pentru a câştiga bunăvoinţa consulilor austrieci şi ruşi, Hangerli organizează o administraţie evreiască independentă de administraţia de stat, dând liber comerţului cu produse alcoolice, iar printr-un pitac din 13 octombrie 1798 dă dreptul evreilor de a fi meşteşugari, ceaprazari şi legători de cărţi, scutindu-i de orice dări. Acelaşi joc îl face fanariotul Constantin Ipsilante, corupt de finanţa evreiască şi aflat la ordinul consulilor, care la 1802 recunoaşte invazia evreilor dând invadatorilor drepturi depline, ca să nu mai

51

vorbim de fanariotul Mihail Şuţu care poate fi socotit întemeietorul bugetului comunităţii evreieşti din Moldova, baza materială a statului în stat alcătuit de comunitatea iudaică din Moldova. Prin hrisovul din 11 martie 1820 li se acordă autorizaţia de a înfiinţa „gabela”, taxă obligatorie la fiecare oca de carne cuşer. La 16 iulie 1815 fanariotul Scarlat Calimah acordă evreilor zarafi un regulament prin care se pot constitui în breaslă, urmare a articolului 3 din Tratatul de la Bucureşti, încheiat la 16 mai 1812 între ruşi şi turci, despre care am mai vorbit şi prin care ni s-a răpit Basarabia.
In vreme ce în Rusia se instituise serviciul militar obligatoriu pentru evrei şi se pusese un bir de 50 de ruble pentru portul caftanului tradiţional şi 25 de ruble pentru perciuni, măsuri care au făcut să emigreze zeci de mii de evrei care-au luat calea Principatelor, consulii ruşi şi prevederile Regulamentului Organic au făcut ca masele de emigranţi evrei să fie protejate în Principate şi să fie împământenite. Domnul Mihail Sturdza aprobă întemeierea coloniilor evreieşti pe moşiile boiereşti contra unei mite substanţiale. Aşa se nasc târguşoarele sordide Drăguşanii Covurluiului, Podul Iloaiei, Frumuşica Botoşanilor este transformată într-o cloacă, idem Negreştii Vasluiului.
In Muntenia, cu toate insistenţele consulilor lucrurile stăteau altfel decât în Moldova, în 1831 nu există evrei în sate. Peste voinţa consulilor se ridică rezistenţa ţăranilor şi neguţătorilor autohtoni. In 1849 Ministerul de Interne dă ordin prefecţilor să nu tolereze aşezarea evreilor prin sate în calitate de arendaşi, de hangii şi cârciumari şi să-i silească pe cei aciuiţi pe teritoriu să plece în termen de 15 zile. In 1835 prinţul Ghica recomanda Consiliului Administrativ să nu permită intrarea evreilor în ţară, iar cei cu paşapoarte de tranzit să nu primească autorizaţie de şedere decât maximum o lună.
Revoluţionarii de la 1848, foarte mulţi dintre ei francmasoni, însuşindu-şi ideile cu bătaie lungă ale francmasoneriei franceze dirijată de oculta iudaică, bântuiţi de romantism politic, au crezut că un stat naţional se poate întemeia prin încetăţenirea tuturor aluviunilor minoritare rămase pe solul Principatelor în urma seismelor socio-politice din ultima sută de ani. Aşa se face că Grigore Ghica permite evreilor să ţină cârciumi prin sate şi modifică legea recrutării astfel că la sfârşitul lui 1854 recrutul evreu, plătind, poate fi înlocuit cu un recrut moldovean 41.

O SINTEZĂ NECESARĂ
Din fragmentele subcapitolelor TÂRGUIELI şi CONSULII ŞI CONSULATELE DIN PRINCIPATE cititorul poate lesne deduce că, faţă de problema evreiască din Ţările Româneşti, s-au consolidat în cursul timpului istoric două atitudini traduse în acte juridice, după cum urmează: o atitudine de respingere a emigranţilor evrei şi de îngrădire a posibilităţilor de a se stabili şi a specula şi, în epoca fanariotă, a Revoluţiei de la 1848 şi a domniei lui Al. I Cuza, o atitudine binevoitoare, toler-antă. Prima atitudine demonstra responsabilitatea istorică faţă de naţiune în ansamblul ei; cea de-a doua izvora fie din interese meschine, ca mita, fie sub presiunea centrelor de putere, fie dintr-un romantism politic care anula perspectiva istorică de dragul unor lozinci umanitare în spatele cărora, foarte concret, acţiona Alianţa Universală Israelită spre a cuceri poziţii cheie în Principate.
REGULAMENTUL ORGANIC se ocupă şi de NAŢIUNEA EVREIASCA în articolul 94, Anexa P, după cum urmează: 1-Îi este oprit, după vechile obiceiuri, de a lua în arendă pământuri locuite; XX -Se reglementează modul de a-şi procura carnea; l II – Se reglementează dreptul de a lucra în distilerii prin sate; l III, cum se percep taxele datorate statului asupra cărnii şi păsărilor prin adjudecare în sinagogi; l IV felul cum copiii evreilor pot fi admişi în şcolile publice, cu condiţia să poarte acelaşi costum ca ceilalţi elevi. Tot în articolul 94 se stabilea ca recensământul să fixeze situaţia fiecărui evreu ca cei vagabonzi să fie extrădaţi42.
In 1835 se interzice tribunalelor de a legaliza contractele de arendă cu notificarea că judecătorii care contravin să fie destituţi şi judecaţi
Regulamentul din l iunie 1839 – guvernul Sturdza – articolul 4, cuprinde măsuri severe şi amănunţite cu scopul de a împiedica invazia evreilor şi a interzice vagabondajul lor prin ţară.

52

Decizia Consiliului Administrativ din 11 martie 1840 recomandă să nu fie exceptaţi de la prevederile Regulamentului din 1839 nici evreii vagabonzi născuţi în ţară.
Am vorbit despre Conferinţa Ambasadorilor de la Constantinopol, de după Războiul Crimeii, fără să subliniem că Franţa şi Anglia masonizate au introdus în Protocolul de la 11 ianuarie 1856 două articole privindu-i pe evrei, trecuţi sibilin sub titulatura de străini şi, atenţie, clasa a populaţiunii, dreptul de a poseda bunuri nemişcătoare în amândouă Principatele şi, fără nici o deosebire de naştere sau cult, de a se bucura de egalitatea drepturilor civile şi în mod particular de dreptul de proprietate sub toate formele, cu condiţia ca exercitarea drepturilor politice să fie suspendată pentru indigenii supuşi unei protecţiuni străine – sudiţii. Articolele XV şi XVII strecurate prin fraudă de francmasoneria anglo-franceză nici n-au fost discutate la Congresul de la Paris; iar atunci când comisarii britanic şi francez au încercat să le impună, comisarul rus s-a pronunţat împortivă. Citez: …Starea morală şi socială a evreilor în Moldova este de aşa natură că admiterea lor de a se bucura de drepturi politice şi suprimarea anumitor restricţiuni legale ce îi privesc pot aduce mari neajunsuri43.
Iată că împotriva presiunilor exercitate de Alianţa Universală Israelită, Conferinţa de la Paris, în 14 august 1859 stabilind cu de la sine putere dispoziţiile generale ale unei Constituţii a Principatelor, stipulează clar în chestiunea evreiască, citez din articolul 46: Moldovenii şi valachii de orice rit creştin se vor bucura deopotrivă de drepturile politice; exerciţiul acestor drepturi va putea fi extins şi la alte culte prin dispoziţiuni legislative44.
Concesia făcută presiunii iudeo-francmasonice este cuprinsă în acest va putea fi extins, termen folosit de evreime în gigantica ei bătălie pentru cucerirea României. Primul pas orchestrat de Alianţa Israelită Universală a fost publicarea la Paris a broşuricii lui I. Barasch: EMANCIPAREA ISRAELIŢILOR ROMÂNI, broşurică prin care presa iudaica euro-americană a făcut motiv de agitaţie mondială. Ion Heliade-Rădulescu, Ion Brătianu, rareori Kogălniceanu au militat pentru teza lui Barasch fie din oportunism politic, fie din diplomaţie, având nevoie de sprijinul Franţei; cel mai îngăduitor, a cărui îngăduinţă a avut efecte dezastruoase pe termen lung fiind Al.I. Cuza.

ALEXANDRU IOAN CUZA ŞI EVREII.
Nimic nu ştirbeşte rolul istoric al marelui nostru domnitor, creatorul României moderne, asta neînsemnând să împiedicăm exerciţiul judecăţii critice de dragul clişeelor, al schemelor şi al lipsei de informaţii. Domnitorul Al.I. Cuza secondat de Kogălniceanu sunt autorii secularizării averilor mănăstireşti, ai legii rurale şi împroprietăririi ţăranilor, ai organizării statului modern prin legile: comunală, a consiliilor judeţene, a contabilităţii publice, a Curţii de Conturi, a Consiliului de Stat, a Camerelor de Comerţ, a sistemului de măsuri şi greutăţi metrice, a învăţământului, apoi a adoptării Codului civil, Codului penal şi de procedură penală. Tot ei iniţiază sprijinul marilor comunităţi româneşti din sudul Dunării, vizând o politică românească grandioasă pe întregul areal locuit de români, ca să nu mai vorbim de Transilvania. Dar prietenia lui cu directorul general al Poştelor şi Telegrafului, Cezar Librecht, vechile lui legături francmasonice 1-au făcut să nu ia nici o măsură împotriva invaziei evreieşti în plină recidivă, împotriva stabilirii evreilor în satele Moldovei şi a exercitării comerţului cu băuturi spirtoase; ba, mai mult, în 1860, cât şi în 1865, anunţă şi pune în practică un program de emancipare graduală a evreilor, cu toate că în virtutea art. 46 al Conferinţei şi Convenţiei de la Paris, Codul Civil din 1864 permitea numai îrnpământenirea individuală prin Consiliul de Stat, după 10 ani de la prezentarea unei petiţii către Domn. Le dă egalitatea drepturilor civile, dreptul de a se înrola în armată. Xenopol scrie că a doua zi după ceremonia întronării a spus unei deputatiuni evreieşti: Nu vreau să văd în Principatele Unite nici creştini nici jidani, ci numai români43.

53

TRATATUL DE LA BERLIN, ADOLPHE CREMIEUX, ALIANŢA ISRAELITĂ UNIVERSALĂ ŞI CAMERELE DE REVIZUIRE

O scurtă rememorare. După revoluţia lui Tudor Vladimirescu se încearcă o reformă progresistă şi în domeniul constituţional. Cărvunarii moldoveni, boieri de treapta a doua şi a treia, înainte ca Ion Sandu Sturza să fie numit domn, alcătuiesc un proiect de constituţie la 1822, în care se consfinţesc drepturile omului, se schiţează organizarea puterilor statului, se stabilesc impozitele şi se accentuează caracterul ei de clasă, principiul egalităţii aplicându-se numai boierilor. Proiectul Cărvunarilor este respins de Turcia suzerană şi Rusia protectoare fiind prea progresist şi „revoluţionar”. Regulamentul Organic se apropie oarecum de noţiunea, cadrul şi funcţionalitatea unei constituţii aristocratice, menţinând privilegiile boierilor, dar organizând administraţia, finanţele, justiţia, miliţia naţională. Regulamentul Organic se aplică în Muntenia la 1831, în Moldova la 1832, durează până la 1858 când este înlocuit cu Convenţia de la Paris, iar aceasta este înlocuită cu Statutul lui Cuza care funcţionează până la adoptarea Constituţiei votată la 30 iulie 1866. Domnitor era principele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, venit în ţară la 8/20 mai 1866, debarcat la Turnu-Severin, după ce călătorise de la Dusseldorf sub identitatea cetăţeanului Carol Hettingen din Thal, circumscripţia Unterhernthal, cu paşaport elveţian, spre a evita interdicţiile Austriei aflată în termeni ostili cu Prusia. Carol I depune jurământul la 10/22 mai 1866 şi Constituţia se votează la 30 iulie 1866.
In cei 7 ani de domnie ai lui Vodă Cuza, Alianţa Universală Israelită îşi realizase aproape integral planul de invazie a Principatelor, rata anuală a invaziei fiind în jurul a 25 000 suflete.
Ofensiva internaţională şi internă pentru emanciparea evreilor vizează legiferarea acesteia prin constituţie. Iuliu Barasch scria la 1861 în EMANCIPAREA ISRAELIŢILOR DlN ROMÂNIA: …noua Constituţiune a Principatelor va ţine drept onoare de a înscrie marele principiu al egalităţii religioase, civile şi politice, care este primul semn al libertăţii unei naţiuni şi sârguinţa progresului şi a prosperităţii sale… Statutele Societăţii Israelite din Iaşi îşi propun la 1864 să câştige drepturi cetăţeneşti pentru evrei. Gazeta ISRAELITUL ROMÂN, proprietate a lui Iuliu Barasch şi A. Levy, propovăduia principiile toleranţei şi egalităţii.
Pe măsură ce se lucrează la elaborarea Constituţiei sau se discută problema Constituţiei, se agravează conflictul ideologic între Alianţa Israelită, filialele sale din Principate şi patrioţii români. In 1863, în gazeta VIITORUL din Iaşi, marele patriot român A.D. Holban replică dur la presiunea iudaică internă şi internaţională, iar D. Popassu, diplomat al Universităţii din Halle, publică broşura SUNT SAU NU SUNT EVREII FOLOSITORI PRINCIPATELOR UNITE? din care citez: …Sau noi respingem cu energie şi dispreţ impertinentele pretenţiuni ale evreilor şi ne silim a scăpa prin mijloacele cele mai nimerite şi mai urgente chiar de jidanii pe care îi mai avem din nenorocire sau noi renunţăm la independenţă, ba chiar la existenţa statului şi a naţiunii române pentru a deveni sclavii, iloţii dispreţuiţi de jidani45.
Uniunea Israelită din Iaşi răspunde prin preşedintele ei, dr. Silberzweig. Polemica atinge cote înalte. Atunci când se apropie convocarea Constituantei, Alianţa Universala Israelită intervine în forţă prin chiar preşedintele şi fondatorul ei, Adolphe Cremieux, cel care a dus Franţa la ruină şi la înfrângerea de la 1870. Cum Alianţa Universală Israelită socotea Principatele Unite ca pe un posibil Israel, cum se străduise să cazeze aici masele evreieşti dislocate din Rusia şi Polonia, cum sosise momentul să se legifereze sau nu condiţia cetăţenească a evreilor intraţi clandestin în Principate, Adolphe Cremieux soseşte la Bucureşti şi, după învăţăturile PROTOCOALELOR, încearcă să corupă însuşi statul, oferindu-i un împrumut de 25 milioane franci cu dobândă mică, în schimbul acordării de drepturi politice coreligionarilor săi. Guvernul, bucuros de pomană, fără să judece consecinţele actului pe termen lung, formulează articolul 6 cu următorul conţinut: …confesiunea nu constituie în România o piedică la naturalizare.

54

Reacţia populară atinge dimensiunile unei răscoale, întru atât exploatarea evreiască trezise ura maselor. Semnalul se dă în Moldova, ajunsă colonie evreiască, tulburările întinzându-se în ţară, cuprinzând Bucureştiul şi trăgând un semnal de alarmă la Cameră. Se devastează prăvăliile evreieşti, se dărâmă o sinagogă abia zidită, se maltratează evreii. Textul articolului 6 propus de guvern este înlocuit cu celebrul articol 7, care va face obiectul atacului Alianţei Universale Israelite la Tratatul de la Berlin şi va dezlănţui o luptă politică dură, internă şi internaţională pentru abrogarea lui.
ARTICOLUL 7 din Constituţia votată la 30 iulie 1866 anulează toate beneficiile legii din 1864 prin care evreii puteau fi naturalizaţi individual la 10 ani după depunerea cererii către domnitor, şi specifică: … Singuri streinii de rit creştin vor putea obţine naturalizarea.
Votarea articolului 7 şi a Constituţiei a însemnat o înfrângere internaţională a Alianţei Universale Israelite şi un vot de blam pentru preşedintele ei Adolphe Cremieux.
Reacţia s-a manifestat în întreaga presă europeană de sub controlul finanţei iudaice care a acoperit România şi poporul român cu insulte, fâcându-1 pe Eminescu să intre în luptă şi să publice un lung şir de articole privind problema evreiască în România. Eşecul lui Cremieux în România a condus la adoptarea unui plan strategic mult mai amplu, pregătindu-se României o lovitură indirecta. Formal, România era vasala Turciei. Vechile capitulaţii nefiind încă abolite, Alianţa Universală Israelită finalizează iniţiativa evreilor din Anglia strânşi în Anglo-Jewish Association, convocând o conferinţă europeană a tuturor asociaţiilor evreieşti din Europa, spre a cere Turciei să acorde evreilor drepturile care se propun a se acorda creştinilor. Informaţia apare în INDEPENDENCE BELGE, care scrie că: … Evreii din România trebuie să aibă partea lor din aceste beneficii…
Iată riposta lui Eminescu în CURIERUL DE IAŞI, din 5 decembrie 1876: … Puterile europene au recunoscut însele că pretenţiile evreilor din România sunt neîndreptăţite. Austria şi Rusia au încheiat tratate în acest sens cu România… Conferinţa (n.n. a Alianţei Universale Israelite) se va oferi desigur de a amesteca în discuţii cestiuni care să le complice şi mai mult. Cât pentru români, egala îndreptăţire a 600 000 de lipitori si precupeţi este pentru ei o cestiune de moarte şi viaţă şi poporul nostru cred că ar prefera moartea repede prin sabie decât moartea lentă prin vitriol… dar când în ţară avem 700 000 de lucrători care produc, ţăranii, nu înţelegem alături de aceştia 600 000 de speculanţi ai productelor, încât fiecare evreu să trăiască din precupeţirea muncii unui singur ţăran român. Drepturile d-nialor civile şi publice nu-nsemnează decât dreptul de a exploata poporul nostru în bună voie.
Între 1866 şi 1877, în primul deceniu al domniei lui Carol I, Alianţa Universală Israelită pune în mişcare presa europeană care montează un scenariu uriaş împotriva României, difuzând cele mai fanteziste ştiri despre persecuţia evreilor, declanşând un război psihologic mondial, cam în genul războiului rece şi al campaniei mondiale împotriva lui Nicolae Ceauşescu.
• Eminescu în articolul de mai sus: … Pana atuncia să mai fie încă şapte alianţe, ca cea universală, care să conspire cu uşile închise în contra naţiei româneşti, noi vom şti să le arătăm totdeauna lungul nasului, căci nu ne spăriem nici de înjurăturile presei jidoveşti, nici de declamaţiile oratorilor idealişti, pe câtă vreme e vorba de existenţa poporului nostru.
• Eminescu, în EVREII ŞI CONFERINŢA, articol în CURIERUL DE IAŞI, 9 ianuarie 1877: … O seminţie care câştigă toate drepturile fără sacrificii şi muncă e cea evreiască … deputaţii ţărani din Adunarea ad-hoc s-au plâns prin memoriile lor că aceşti oameni (n.n. evreii cârciumari) le otrăvesc băuturile … Astăzi când un prefect opreşte de la acest trafic pe un evreu, PESTER-LLOYD, organ redactat de evrei şi după el JOURNAL DES DEBATS (item) descriu scene sălbatice din Turkestan ca petrecându-se în România.
Momentul ales de Alianţa Universală Israelită spre a impune României naturalizarea evreilor este cel al Congresului de la Berlin care a urmat războiului româno-ruso-turc din 1877, conferinţă care urma să ratifice statutul independent al României şi deplina ei suveranitate. Sprijinită de Bismarck, cancelarul de fier, care era vădit ostil domnitorului Carol, îndeosebi de plenipotenţiarul francez

55

Wadington, influenţând reprezentanţii Italiei, Angliei, Alianţa Universală Israelită, prin presiunea marii finanţe, reuşeşte să influenţeze marile puteri astfel incat în Tratatul de la Berlin din 28 iulie 1878 se condiţionează recunoaşterea independenţei statului român de acordarea de drepturi politice evreilor. Articolul 44 impus de Alianţa Universală Israelită puterilor semnatare stipula că:… naţionalii tuturor puterilor, comercianţi sau alţii, vor fi trataţi în România fără deosebire de religie, pe picior de perfectă egalitate… Deci, toţi evreii ruşi, polonezi, germani, austrieci intraţi clandestin în ţară. Adică peste 600 000 de imigranţi. Zadarnice demersurile lui I. Brătianu şi Kogălniceanu care invocă principiul de neamestec în treburile interne ale ţării. Bismarck bate cu pumnul în masă, ba şi ameninţă cu invazia, cerându-i domnitorului, la presiunea bancherilor evrei de la Berlin, ca România să răscumpere căile ferate, fapt cunoscut ca afacerea Strousberg. Congresul de la Berlin este triumful Alianţei Universale Israelite şi al Rusiei care ajunge din nou la Gurile Dunării. Alianţa Universală Israelită câştigă emanciparea politică a evreilor din Bulgaria prin art.5; din Turcia prin art. 20 şi 62; din Serbia prin art. 35 şi din Muntenegru prin art. 27.
Reacţia din ţară este aproape de răscoală, împotrivirea porneşte de la Iaşi. Marile puteri au cerut modificarea art. 7 din Constituţie şi această modificare nu se putea face decât de către Corpurile legiuitoare: Camera şi Senatul. Deschiderea sesiunii 1878-1879 are loc abia a doua zi după ce trupele române iau în stăpânire Dobrogea, adică la 15 noiembrie 1878, întreaga sesiune va fi furtunoasă, chestiunea israelită devenind nodul discordiei între guvernul Brătianu, care era obligat să aplice art. 44 al Tratatului de la Berlin, condiţie obligatorie pentru a ni se recunoaşte independenţa şi opoziţie care nu voia să audă de revizuirea articolului 7, revizuire care până la urmă a avut efecte nefaste pentru România. A.D. Holban adresează o PROTESTAŢIE domnilor reprezentanţi ai Camerelor de Revizuire, având anexate tabele cu un mare număr dte semnături, prin care respingea încetăţenirea în masă a evreilor. Reţin din PROTESTAREA lui A.D. Holban un adevăr de mare şi dramatică actualitate: …bătrânii noştri Domnitori, în epocile critice, au preferat să sacrifice formele vane ale politicii externe pentru a conserva fondul real al independenţei lor naţionale46.
Înainte de a analiza situaţia creată prin articolul 44 al Tratatului de la Berlin, o scurtă paranteză asupra rolului nefast al Franţei iudaizată în chestiunea evreiască din România. O bună prietenă a domnitorului Carol la Paris era doamna Cornu care i-a scris alarmată încă , din 1867 că în Franţa, datorită politicii antievreieşti a lui Brătianu, opinia publică este din ce în ce mai antiromânească… Desigur, nu mai subliniez rolul presei iudaice în formarea opiniei publice franceze şi europene. Carol I, personalitate publică proeminentă, de mare acurateţe morală, îi răspunde că pretinsa cestiune evreiască a fost exagerată peste măsură, Brătianu nefăcând altceva decât să aplice o măsură administrativă în contra evreilor care deschid în mod ilegal cârciumi prin sate, măsură sprijinită pe ordine vechi. Iată că însuşi împăratul Napoleon al III-lea la presiunea Alianţei Universale Israelite şi a lui Cremieux, îi telegrafiază domnitorului Carol în aceeaşi problemă, ridicată de presa evreiască la rang de problemă capitală a umanităţii. Textul telegramei: …Nu trebuie să las în neştiinţă pe Alteţa Voastră cât de mult opiniunea publică se mişcă aici de persecuţiunile ale căror victime se zice că sunt israetiţii din Moldova. Nu pot crede că guvernu luminat al Alteţei Voastre să autorizeze măsuri atât de contrare umanităţii şi civilizaţiunii47.
Carol I răspunde prin telegrama din 12/26 mai 1867. Citez din text: …Măsurile ce guvernul a crezut că trebuie să iea n ‘au nimic excepţional şi intră în dreptul comun. Iată şi ceva din textul scrisorii care completează telegrama: …Suntem acuzaţi din nou, în ziare, că persecutăm pe evrei, pentru că noua lege a licenţelor opreşte pe evrei de a deţine debite prin sate. Dar aceasta este o măsură înţeleaptă şi suntem hotărâţi a respinge orice reclamaţiune sau interventiune în acesta privinţă. Trebuie să cunoască cineva satele din Moldova pentru a putea să aprecieze ce acţiune vătămătoare exercită evreul asupra populaţiunii de la ţară cu rachiul său falsificat…48

56

• E. Drumont în LA FRANCE ENJUIVI scria că Franţa, graţie lui Wadington, juca rolul lipsit de nobleţe al unui jandarm care a legat mâinile naţiunii române slabe, pentru a permite jidovului să intre cu tăria vitriolului pe gâtlejul muribundului.
In cele ce urmează ne ocupăm de reacţia naţionala la chestiunea israelitâ impusă prin intermediul Tratatului de la Berlin. La lucrările Camerei de revizuire participă vârfurile personalităţilor din epocă: Vasile Alecsandri, Vasile Conta, Titu Maiorescu, P.P. Carp, Mandache Kostache, G. Mârzescu, I.C. Negruzzi. Se formează două curente de opinie. Unul radical şi intransigent avându-1 ca lider pe filozoful Vasile Conta, al doilea pentru o revizuire condiţionată propusă de A.D. Holban în a sa PROTESTARE. Pentru a lămuri motivele curentului radical, antirevizionist, iată câteva din stările de lucruri care 1-au generat.
Registrele regimentelor care au luptat în Războiul de Independenţă consemnează că în tranşee a murit un soldat evreu lovit de o schijă şi că alţi trei soldaţi evrei au murit de tifos la croitoriile şi bucătăriile de etapă.
Incepând din 1848, marii bărbaţi de stat ai românilor îşi asumă istoria ca responsabilitate supremă, căutând să construiască structura juridică a ţârii, să creeze instituţiile care să definească şi să promoveze viaţă economică naţională şi să asigure românilor poziţia suverană în toate domeniile vieţii sociale, economice, politice şi culturale. In acest proces complex de edificare a statului naţional modern, aflat sub dublă stăpânire: a înaltei Porţi şi a Puterilor garante, ca să nu mai vorbim de interludiul stăpânirii ruseşti, era firesc ca lupta pentru promovarea intereselor naţionale să ducă la un sistem de legi cu caracter limitativ faţă de puzderia străinilor aciuiţi ilegal în Principate. Cei care au reacţionat vehement, cu ecou în presa europeană şi transatlantică având sprijinul brutal al Alianţei Universale Israelite au fost evreii.
I. C. Brătianu, în drum spre Paris, are la Berlin o întrevedere cu Cohen, preşedintele Alianţei, care-1 ameninţă că România fără sprijinul evreiesc este pierdută. Legea din 1864 pentru constituirea Corpului avocaţilor permitea numai intrarea românilor şi a străinilor naţionalizaţi în acest corp. Aceeaşi interdicţie pentru evrei în comerţul de drogherie. Actul care a stârnit ecouri în presa europeană şi americană a fost Circulara din 24 aprilie 1867 dată de I.C. Brătianu in calitatea lui de ministru de interne, prin care se expulzau toţi evreii vagabonzi de prin sate, circulară care completa Circulara nr.2296 din 5 septembrie 1866 a ministrului de interne N. Creţulescu, prin care se cerea prefecţilor să nu mai tolereze aşezarea în ţară a evreilor supuşi sau nu unei protecţiuni străine ca hangii, cârciumari sau arendaşi.
Se explică expresia „sunt supus austriac”. Ion Brătianu declara la 1877 că fiecare evreu venit în con-flict cu autoritatea, spre a ieşi bazma curată se declara supus austriac. Din zece contravenienţi la impozite, 9 sunt evrei, declara I.C. Brătianu 49.
Expulzarea a zece evrei vagabonzi prin Galaţi şi a altor 25 din satele Bacăului i-a adus lui I.C. Brătianu un potop de injurii în întreaga presă iudeo-europeană şi americană. Plutocraţia iudaică Geld Judentum 1-a determinat pe Napoleon al III-lea să-i dea prinţului Carol I telegrama pe care am reprodus-o în acest capitol.
SESIUNEA DRAMATICĂ 1878-1879. Sesiunea Corpurilor Legiuitoare 1878-1879 este exemplară pentru istoricul parlamentarismului românesc. Parlamentarii aveau ca temă revizuirea articolului 7 din Constituţia impusă de Puterile europene care reprezentau interesele marii finanţe evreieşti şi pe ale Alianţei Universale Israelite, cele mai puternice centre de presiune fiind Franţa, reprezentată prin împăratul Napolexion al III-lea şi diplomatul Wadington şi Germania, reprezentată de cancelarul Bismarck. Puterile impuneau României acordarea de drepturi civice şi politice masei de imigranţi evrei intraţi clandestin în ţară, ceea ce reprezenta un pericol naţional date fiind ocupaţiile speculative ale evreilor şi faptul că se constituiseră ca stat în stat. Guvernul I.C. Brătianu se afla între ciocan şi nicovală. Independenţa obţinută cu armele pe câmpul de luptă trebuia recunoscută de Puterile europene cu condiţia revizuirii articolului 7, majoritatea parlamentară având suportul opiniei publice

57

era împotriva revizuirii. Holban mergea până la a renunţa la recunoaşterea independenţei daca era sa o răscumpere cu un preţ aşa de sângeros. A avea răbdare, aşteptând ca Europa mai bine luminată asupra propriilor ei interese să devie mai echitabilă către noi, care reprezentam în Orient ideile, cultura, instituţiunile şi interesele sale 50. Vasile Conta depune o moţiune antirevizionistă, semnată de C. Ghica, E. Ghica, I.C. Negruzzi, P. Cazimir, C. Ciupercescu, N. Blaremberg, B. Conta şi D. Rossetti-Tetcanu. In replică, Alianţa Israelită din România încearcă să-i ofere 70 000 lei spre a-şi retrage moţiunea. Se constituie un centru de putere moldovenesc antirevizionist condus de Vernescu, care i-a pus condiţii zdrobitoare lui I.C. Brătianu. Cu o abilitate diplomatică şi politică de mare subtilitate începe jocul tergiversărilor care va exaspera Puterile, le va uza răbdarea, uzând şi demolând virulenţa şi consistenţa articolului 44 din Tratatul de la Berlin, astfel că la 6 octombrie 1879 când articolul 7 revizuit a fost votat de Adunarea Deputaţilor, el era redactat conform intereselor naţionale şi departe de ceea ce impuseseră Marile Puteri.
Câteva citate din scrisorile domnitorului Carol I adresate tatălui său, principele Carol Anton de Hohenzollern, pe care-1 informa asupra actelor sale politice, pe care-1 consulta şi pe care-1 ruga să medieze la Berlin chestiuni în litigiu. Scrisoarea datata Bucureşti, 5/17 noiembrie 1878. Citez:… Numai după deschiderea Camerelor şi după schimbarea ministerului, absolut necesara, ţinând seama de rezolvarea chestiunii evreieşti, vom avea o situaţie limpede în afacerile interne… Puterile Mari cred că exercită prin întârzierea recunoaşterii independenţei noastre opresiune asupra ţârii; se înşală, însă, în privinţa aceasta, pentru că păzirea lor produce numai îndârjire faţă de străinătate. Regularea chestiunii evreieşti nu se va face din cauza aceea nici mai curând, nici mai târziu, şi bărbaţii noştri politici declară că vor alege timpul care li se va părea mai potrivit. Adevărat că eu mi-aş putea exercita influenţa; cred, însă, că e mai prudent dacă nu voi insista, pentru ca să se potolească surescitarea maximă51.
Scrisoarea datată Bucureşti 16/28 februarie 1879: … Din afară e Rusia care ne apasă în tot felul, aflând un sprijin în Germania; înlăuntru e chestia evreiască, care, după cum am prevăzut chiar din anul trecut, produce cele mai mari dificultăţi şi nu va putea fi rezolvată aşa de curând… după Paşti se vor face alegerile pentru noua Constituantă care va avea să rezolve definitiv chestia evreiască …se vor dezlănţui toate patimile … discuţiunile în Constituantă se vor prelungi până la vară şi eu am puţină speranţă că soluţiunea ce o aşteptăm va mulţumi Europa52.
Scrisoarea datată Bucureşti 3/15 aprilie 1879: … am trecut norocos peste prima parte a campaniei primejdioase care mi-a fost impusă prin tratatul de la Berlin, ţara a recunoscut necesitatea schimbării articolului 7 din Constituţie … Nu trebuie să ne ascundem însă îngrijorarea că e vorba de o întreprindere îngreunată încă din cale afară prin iritaţia de care e cuprinsă mai ales întreaga Moldovă. Am discutat în timpul din urmă cu mulţi bărbaţi influenţi de acolo, care au în privinţa chestiunii evreieşti o judecată obiectivă; cu toate că le-am atras atenţiunea asupra primejdiilor ce ne ameninţă din străinătate, ei vedeau totuşi piedici de nebănuit şi se temeau de neorânduială. Cu Mitropolitul din Iaşi am vorbit două ceasuri, conjurându-1 să predice pace şi concordie şi să se arate mai tolerant decât toţi ceilalţi. Când mi-a răspuns că Moldova creştină nu trebuie să fie dată pe mâna evreilor, i-am atras atenţiunea cât este de primejdios de-a alimenta astfel de idei… Mai este încă o chestiune grea… răscumpărarea căilor ferate, pentru care negociem deja de un an, dar fără rezultat din cauza condiţiunilor apăsătoare ale bancherilor din Berlin. Chestiunea evreiască şi răscumpărarea căilor ferate sunt două probleme aşa de mari, încât abia se pot rezolva în acelaşi timp. In amândouă chestiunile se afirmă influenţa lui Bleichroder. Mă duc pentru câteva zile la Iaşi, unde e centrul agitaţiunii contra evreilor şi unde aceştia din urmă încă sunt din când în când provocatori.53
Scrisoarea datată Bucureşti 1/13 iunie 1879 începe după cum urmează: Ne aflăm acum cufundaţi până în gât în chestiunea evreiască, a cărei rezolvare se va mai amâna … Brătianu zice: de cerem prea puţin de la Camere, vom avea Europa contra noastră; de vom cere mai mult, vor respinge Camerele. -în Consiliul de ieri am fost de următoarea părere: 1) să se şteargă fără discuţie articolul respectiv din

58

Constituţie; 2) să se acorde evreilor născuţi în ţară şi anume din părinţi care s-au născut tot în ţară şi nu s-au bucurat niciodată de protecţie străină, drepturile cetăţeneşti pe lângă următoarele condiţiuni: a) să fie făcut serviciul militar; b) să plătească birul personal; c) terminarea unei şcoli româneşti; d) exercitarea unei meserii în ţară… Ar accepta Camerele aceasta? Mai că m-aş îndoi … în Camere se manifesta chiar de pe acum o rezistenţă pasiva care e greu de înfrânt, printre moldoveni se arată o iritaţiune care creşte şi o indispoziţie aşa de mare pentru concesiuni faţă de evrei…54
Scrisoarea datată Bucureşti 20 iunie/2 iulie 1879: am cerut ca guvernul să se declare hotărât în chestiunea evreiască… Guvernul caută să influenţeze Camerele ca să acorde unei categorii anumite de evrei drepturile cetăţeneşti, nu află însă ascultare… Nici ameninţările Europei nu fac impresiune… La Berlin sunt hotărâţi să intervină… să ne prescrie ce drepturi să dam evreilor. Un astfel de pas se înţelege că ar mării iritaţiunile în ţară… Italia se mulţumeşte cu ştergerea articolului 7 din Constituţie, tot aşa cum Anglia cu naturalizarea câtorva evrei. Wadington. însă cere o soluţionare radicală, iar la Berlin se insistă pentru… răscumpărarea căilor ferate în condiţiunile cerute de bancherii d’acolo55.
Scrisoarea datată Bucureşti 16/28 iulie 1879 începe aşa: Nenorocita chestiune evreiască a devenit o adevărată luptă uriaşă care trebuie purtată cu ţara şi cu străinătatea… Pe când ţara mă prezintă ca un apărător al drepturilor evreieşti, străinătatea se plânge că nu le respectez destul… Mă cred însă îndreptăţit a pretinde de la Reprezentanţii poporului ca să afle pentru chestia evreieascâ o soluţiune care să apere înainte de toate interesele economice ale ţârii şi să ofere Marilor Puteri posibilitatea de a se declara mulţumite. Dacă am putea înconjura criza prin naturalizarea unui singur evreu, eu aş fi cel mai fericit!… Intrarea lui Kogălniceanu ca Ministru de Interne am declarat-o ca absolut necesară, din cauza agitaţiunilor vehemente din Moldova… Cea mai mare iritaţiune a produs în ţară, îndeosebi în Moldova, propunerea de a se da drepturi civile la anumite categorii de evrei: petiţiuni, monstre, scrisori ameninţătoare adresate mie, părea că se vor înscena demonstraţiuni mai mari. .. Puterile mari au obosit în afacerea aceasta, devenind, prin multe amânări şi dificultăţi, mai puţin exigente, aşa că se vor declara mulţumite cu propuneri echitabile56.
Rezistenţa naţională la dictatul Marilor Puteri a învins. Articolul 7 din Constituţia de la 1866 a fost modificat după o luptă politică care a durat 16 luni. Adunarea Deputaţilor a votat articolul 7 revizuit în şedinţa din 6 octombrie 1879 cu 132 de voturi pentru, 9 voturi contra şi 2 abţineri. P.P.Carp şi C. Bobeica. Vasile Alecsandri se pronunţă în Senat împotriva revizuirii, spunând în discursul său: … Regret de a constata că evreii din Moldova, afară de foarte puţine excepţii, s-au arătat vecinie nepăsători de soarta României, ba pot zice chiar ostili propăşirii noastre naţionale. Unirea Principatelor a fost pentru ei un doliu!… Independenţa Română, o emigrare, şi lupta românilor pentru acea independenţă un motiv de a scumpi banii, de a creşte camătă şi a specula asupra mizeriei obşteşti57.
Articolul 7 modificat acorda evreilor dreptul de a cere naturalizarea în mod individual printr-o cerere adresată Camerelor şi de a obţine naturalizarea ca şi ceilalţi străini, fără dreptul de a avea imobile rurale, drept de care se bucurau în exclusivitate numai românii. Iată şi conjuraţia internaţională care a impus României modificarea articolului 7 din Constituţia de la 1866: Germania, prin cancelarul Bismarck, Austria prin contele Andrassy, Anglia prin lordul Beaconsfield-Disraeli, reprezentantul finanţei evreieşti şi prim-ministru, Franţa prin Waddington, Italia prin Conti.
883 de evrei care într-un fel sau altul serviseră în armată sau serviseră armata au fost împământeniţi în bloc.
EFECTE. CONSECINŢE
Modificarea articolului 7 din Constituţia de la 1866, ratificată de Senat la 11/23 octombrie 1879 a avut consecinţe grave pentru România, deschizând ţara valurilor succesive de invazie evreiasca, acordarea drepturilor politice conducând la acapararea, economiei, băncilor şi finanţelor, astfel încât în preajma celui de al doilea război mondial 70% din economia naţionala aparţinea străinilor, în majoritate absolută evrei. In perioada 1879-1939 România devine pentru evreimea mondială DAS

59

JUDENLAND PAR EXCELENCE, adică ţară evreiască prin excelenţă, construită prin mijloace politice, economice şi propagandistice de către Alianţa Universală Israelită conform planului strategic pe termen lung care viza transformarea României în NOUL ISRAEL. Perioada de vârf a dominaţiei economice şi politice evreieşti în România antebelică se realizează în timpul domniei nefaste a regelui Carol al II-lea, condus de amanta sa Elena-Grunberg-Wolf-Lupescu şi prin ea de oculta financiară evreiască şi de francmasonerie, fapt care a născut legic reacţia naţională prin Mişcarea Legionară şi prin introducerea în sfera politicului a formulei NUMERUS VALACHICUS, aparţinând omului politic Al. Vaida-Voievod.
Perioada 1879-1939 se caracterizează prin lupta pentru supravieţuirea naţionalului care continuă invarianta fundamentală a Istoriei românilor; variantele deznaţionalizării şi colonizării aparţinând factorilor externi de agresiune care şi-au disputat România: catolicismul şi iudaismul în cele două variante: iudeo-capitalismul şi iudeo-comunismul. Invarianta fundamentală a istoriei românilor: lupta pentru supravieţuire şi consolidarea naţionalului se caracterizează în perioada amintită prin efortul bărbaţilor politici de a organiza, fundamenta, consolida şi a da continuitate statului naţional şi independent România. Aspectul juridic al cadrului statal într-o Românie abia eliberată de sub dominaţia politică a Porţii şi a Puterilor garante alcătuia temelia edificiului în construcţie. Revizuirea articolului 7 a fost doar începutul acţiunilor destabilizatoare iniţiate de Alianţa Universală Israelită spre a nu permite organizarea şi consolidarea statului naţional român, după Protocoale, statul naţional fiind duşmanul de moarte al supra-statului evreiesc. Legea pentru crearea Bursei de comerţ din 1881; legea de constituire a Camerelor de comerţ din 1886; codul de comerţ din 1887 care conţinea dispoziţii privitoare la componenţa etnică a consiliilor de administraţie; legea pentru exploatarea cailor ferate din 1889, care prevedea că străinii vor fi angajaţi numai în lipsa specialiştilor români; legea învăţământului primar din 1893; a învăţământului profesional unde străinii erau primiţi numai ca auditori şi numai cu consimţământul ministrului, în şcolile de arte şi meserii în proporţie de o cincime din locurile vacante, în şcolile comerciale contra unei taxe anuale; dar mai ales legea pentru încurajarea industriei naţionale din 1887 care impunea ca două treimi din lucrători să fie români în termen de 5 ani de la înfiinţarea fabricii, au stârnit protestele presei iudaice din ţară, din Europa şi Statele Unite. Alianţa Universală Israelitâ a contracarat violent procesul de consolidare a statului naţional prin creaţia juridică, invocând persecuţii inexistente, pogromuri, apelând la conducătorii marilor puteri, conjugând focul injuriilor, pe al calomniilor îndreptate asupra bărbaţilor politici, cu mişcarea rapidă a emisarilor trimişi în România sa supravegheze aplicarea articolului 44 al Tratatului de la Berlin căzut în moarte naturala încă din 1879. Ţinta calomniilor Alianţei şi ale presei subordonate au fost I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu.
Articolul 7 din legea rurala prin care se interzicea înstrăinarea proprietăţii ţăranului a fost motivul unei campanii împotriva lui Brătianu. Când Kogălniceanu în calitate de ministru de interne şi în temeiul articolului 10 din legea asupra poliţiei rurale din 1868, dă ordin prefecţilor ca primarii sa uzeze de dreptul de a acorda sau refuza autorizaţia de a se aşeza în comună a oamenilor fără căpătâi (vagabonzi, negustori ambulanţi); comunităţile evreieşti din ţară stârnesc o furtună în presa iudaică şi se plâng Alianţei, invocând persecuţiile la care sunt supuşi evreii de către autorităţile româneşti sălbatice. Alianţa trage sforile marionetelor ei din guvernul iudeo-francez şi marchizul La Valette îi dă ordin agentului diplomatic francez de la Bucureşti, Mellinet, să adreseze guvernului o notă de protest împotriva expulzării din sate a evreilor (vagabonzi) fapt care lezează dispoziţiile Constituţiei. Kogălniceanu răspunde demn şi ferm spunând că în România chestiunea evreiască este, citez: o chestiune naţionala şi totodată o chestiune economică… Atât guvernul cât şi naţiunea, avem dreptul dea fi îngrijoraţi de progresele acestei naţiuni străine care trăieşte în mijlocul nostru şi al cărei număr creşte nepregetat prin imigrarea evreilor din Galiţia şi din Podolia, provincii ale vechii Polonii, limitrofe cu România…58.
Când în 1895 se aplică legea poliţiei rurale de către partidul liberal revenit la putere, altă furtună de calomnii şi proteste „europene”, care culminează atunci când guvernul închide jumătate din cârciumele

60

evreieşti de la sate, aplicând legea monopolului băuturilor spirtoase din 1873 prin care numai electorii săteşti puteau beneficia de licenţe pentru cârciumârit, Alianţa Universală Israelită a cerut chiar intervenţia diplomatică a Puterilor. Altă vânzoleală europo-americanâ când pentru a apăra economia naţională, în 1883 se promulgă legea împotriva comerţului de loterie şi în 1884 legea împotriva comerţului ambulant, ambele practicate de evrei, loteria slujind bancherii evrei din Lipsca şi Hamburg. Ciclonul protestelor euro-americane este format în deceniul 7 al secolului 19, creşte în intensitate în deceniile 8 şi 9, în proporţie geometrică faţă de rata consolidării juridice a statului naţional România, ca ochiul lui să atingă Bucureştiul în 1902 când se votează legea meseriilor care dădea dreptul de practică numai acelor străini care puteau dovedi că în ţara lor, cetăţenii români se bucurau de reciprocitate. Nu puteau dovedi, li se putea elibera o autorizaţie în condiţii speciale, de către Camera de comerţ şi industrie. Alianţa Universală Israelită mobilizează presa şi diplomaţia. Statele Unite ale Americii intră în alertă. Subsecretarul de stat Haye emite note către puterile semnatare ale Tratatului de la Berlin. România a călcat în picioare articolul 44. Deci România trebuieşte pedepsită.
Invariantei fundamentale a istoriei românilor: crearea Statului Naţional Unitar, Alianţa Universală Israelită, prin masa de manevră a evreilor aduşi în România, îi opune prin mijlocirea puterilor străine şi a finanţei supra-statale programul de transformare a ţării în Noul Israel.

RĂZBOIUL DEMOGRAFIC

Atât dr. W. Filderman, preşedintele Uniunii Evreilor Pământeni (U.E.P.), cât şi.avocatul Mişu Weissman lansaseră teoria pământului românesc neocupat, capabil să primească mase de evrei până să atingă gradul de densitate al populaţiei din Occident. Pe această teorie s-a bazat strategia Alianţei Universale Israelite pentru a motiva invazia şi a schimba raportul demografic al Principatelor în favoarea evreilor, fixându-şi ca bază experimentală, Moldova. In capitolul INVAZIILE. STATISTICI, CIFRE, ADEVĂRURI am dat cifre şi statistici care demonstrează punerea în practică a strategiei demografice pentru crearea masei de manevră puternică numericeşte, capabilă să joace rol determinant în economie şi politică prin sprijinul ocultei internaţionale. Războiul demografic dus de evreime împotriva României s-a desfăşurat pe câteva teatre principale de operaţiuni, fiind susţinut de războiul economic, în principal vizând distrugerea fibrei biologice a poporului român, scăderea negativă a ratei natalităţii, creşterea ratei mortalităţii în comparaţie cu creşterea excesivă a natalităţii la evrei şi scăderea ratei mortalităţii. Acestui spor demografic i se adaugă rata sporita a invaziei, ambele componente făcând ca în 7 decenii, masa de manevră israelita pornită de la câteva mii, să ajungă la peste l 275 000 dintre care 70% posedau mai bine de 70% din avuţia naţională.
Date oficiale ale natalităţii şi mortalităţii în anul 1875 pentru Moldova: Botoşani ortodocşi născuţi 571; morţi 811
evrei născuţi 720; morţi 677 Dorohoi ortodocşi născuţi 237; morţi 250
evrei născuţi 377; morţi 255 Iaşi ortodocşi născuţi 1224; morţi 1775
evrei născuţi 1903; morţi 1213 Neamţul ortodocşi născuţi 369; morţi 181
evrei născuţi 368; morţi 188 Suceava ortodocşi născuţi 132; morţi 326
evrei născuţi 234; morţi 206
Cifrele demonstrează că în a doua jumătate a secolului trecut românii au trecut printr-o gravă criză demografica, cu o rată negativa a natalităţii şi cu o rata mare a mortalităţii, fenomen care se repeta după
61

lovitura de stat şi contrarevoluţia din decembrie 1989 având aceleaşi cauze economice, sociale şi spirituale; în vreme ce masele de imigranţi evrei au cunoscut în epoca o detentă demografica menită să realizeze planul Alianţei de a domina Moldova. De aici ostilitatea presei mondiale evreieşti împotriva unirii principatelor care schimba raportul de forţe demografice în favoarea românilor. Creşterea rapidă a maselor evreieşti a schimbat fizionomia unor târguri şi oraşele moldoveneşti, pervertindu-le aspectul arhitectural şi a creat implantaţii evreieşti autonome pe teritoriul Moldovei, cam în genul coloniilor israelite din teritoriile arabe cucerite.
Câteva cifre care reflecta procesul de iudaizare al Basarabiei, secvenţa anului 1902. Populaţia totala din acesta zonă: 2 143 000 suflete din care: l 323 151 români; 247 000 evrei; 572 849 colonişti ruşi, bulgari, germani, găgăuzi, ruteni, lipoveni, cazaci şi alţii. Iată fizionomia târgurilor şi oraşelor:
Oraş Total locuitori Români Evrei Cahul 7 900 l 850 3700 Bălţi 21 000 4300 8700 Hotin 31 800 4500 12000 Orheiu 14 800 5000 7000 Tighina 35 400 10000 8000 Călăraşi-Târg 2 345 l 018 Chişinăul 131 000 60 00059
In primul deceniu al secolului 20 în Moldova erau 546 006 evrei. Recordul îl deţinea Bucovina. La Sadagura, din 4 836 locuitori, în 1880 erau 3 888 evrei; la Vijniţa din 4 156 locuitori, 3 795 erau evrei, în Cernăuţi, în acelaşi an 1880 erau 14 449 locuitori din care 4 816 evrei, ca în 1890, numai dupâ 10 ani, numărul evreilor să se ridice la 17 359 la o populaţie de 51 171 locuitori.
Acelaşi spor demografic prin invazie şi naşteri se constata în Maramureş, Crişana, Banat şi Transilvania. Am mai notat că până la revoluţia din 1848 în tot Ardealul nu erau decât 15 573 evrei, ca în 1910, după statistica maghiara să fie 118 179; fără Maramureş cu 60 878 şi Banat cu 20 64360.
Pentru Iaşi în perioada 1869-1876 evreii înregistrează un plus de 3 251 suflete, ortodocşii un deficit de 5 415. Intre 1881 -1890 se nasc la Iaşi 11.623 copii creştini, faţă de 14 737 copii evrei. Folosim noţiunile ortodocşi şi creştini, evidenţa născuţilor şi a morţilor, fiind ţinută dupâ obiceiul vremii în catastifele bisericilor; iar la evrei de către rabini. In perioada amintită mortalitatea creştinilor este mai mare la Iaşi decât a evreilor: au murit 13 204 creştini, faţă de 10629 evrei, în cele 13 judeţe ale Moldovei mortalitatea ortodocşilor depăşeşte natalitatea cu 891; în vreme ce la evrei natalitatea depăşeşte mortalitatea cu l 388. In 6 judeţe din Moldovă: Bacău, Iaşi, Putna, Tecuci, Tutova şi Vaslui evreii au crescut între 1839 – 1892 cu 1000% prin invazie şi naşteri. La Bucureşti în august 1890 se nasc 431 de copii creştini, dar mor 370 creştini; la evrei se nasc 61 de copii şi mor 37 evrei; în octombrie sporul de evrei este de 30%6l.
In perioada 1870-1893, Muntenia dă un excedent de 14 721 evrei la un total de 33 914 copii născuţi; faţă de un excedent de 17 943 ortodocşi la un total de 382988 copii născuţi, din care rezultă slabul spor demografic al muntenilor faţă de sporul demografic al coloniilor israelite; oricum o demografie pozitiva faţă de cea negativă a moldovenilor. In ultimii 5 ani ai secolului trecut excedentul evreilor la naşteri a fost de 17,60% faţă de al ortodocşilor rămas la 13,50% asta în Vechiul Regat; în vreme ce peste munţi, în întreaga Transilvanie, între 1890-1900 evreii cresc cu 9,50% românii numai cu 6,1%.
Marea Unire constituie în România anului 1918 o masă de manevră economică şi politică evreiască de l 275 000 suflete, aşa cum am notat mai sus 62.
După primul război mondial în care România a făcut parte din coaliţia ţărilor Aliate şi Asociate învingătoare, dând jertfe care au însumat 800 000 de morţi şi suma fabuloasă de 72 miliarde lei aur, Marile Puteri aliate i-au aplicat acelaşi regim discriminatoriu ca la Tratatul de la Berlin în 1879. Sub influenţa Alianţei Universale Israelite care-1 manevra pe preşedintele Statelor Unite, marele

62

francmason W. Wilson, dar deopotrivă pe preşedintele Franţei, Clemenceau, prin manevre de culise şi atitudini dictatoriale i s-au impus României condiţii drastice pentru a fi înrobită finanţei internaţionale. O paranteză lămuritoare: din martie 1919 a luat fiinţă Consiliul Şefilor de State sau Consiliul Celor Patru, sau Cei Patru Mari – THE BIG FOUR, adică Anglia, Franţa, S.U.A. şi Italia şi Consiliul Miniştrilor de Externe sau Consiliul Celor Cinci, sau Cei Cinci Mici THE LITTLE FIVE: Anglia, Franţa, S.U.A., Italia, Japonia, marile puteri autonumindu-se autoritatea suprema a Conferinţei pentru pace. In această calitate dictatoriala au mers atât de departe cu obrăznicia, încât naţiunilor mici asociate nu li s-a permis să examineze textele proiectelor Tratatelor de Pace, fiind puse în faţa faptului împlinit. La instigaţiile secrete ale Alianţei Universale Israelite, Franţa iudaizată a împins lucrurile spre ruptură, voind să trateze România ca pe un stat neutru şi nu aliat.
Andre Tardieu: …Am dus lupte dure pentru a face să i se recunoască lui Brătianu şi României calitatea de aliat. Eu aveam împotriva mea pe Clemenceau care nu-i ierta armistiţiul sau, pe Wilson care declara că nu ţine cont de tratatul nostru de alianţa din 1916… În concluzie, în numele dreptăţii, se comite o mare nedreptate vrând să se pedepsească România pentru nefericirile sale de care sunt responsabili aliaţii săi…63.
Contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franţei în România în timpul războiului, în volumul CONFES-SION D’UN VIEUX DIPLOMATE: …După acest război al dreptului, România care, dintre toţi aliaţii noştri a avut cel mai mult de suferit, era cea mai prost tratată.. Evidenta dreptate a cauzei sale şi presiunea opiniei publice europene impresionate de imensitatea sacrificiilor acestei ţări au triumfat…64.
I.I.C. Brătianu: …Din nefericire adversarii noştri politici exploatează aici(n.n. la Paris) împotriva noastră neîncrederea şi cupiditatea oamenilor de afaceri şi influenţa lor asupra hotărârilor politice. Sau în telegrama din 3 iunie 1919: …situaţia aici s-a precipitat şi s-a agravat foarte tare… în tratatul prezentat Austriei, România nu figurează decât pentru a-şi vedea impuse condiţiuni care-i jignesc independenţa politică şi compromit grav libertatea economică65.
Care era cheia în condiţiile ce trebuiau impuse României? Protecţia minorităţilor, termen larg şi subtil, care viza în special protecţia evreilor pământeni, dar mai ales a celor în tranzit de afaceri şi acordarea liberului tranzit pentru toate mărfurile, mijloacele de transport şi supuşii Puterilor Aliate şi Asociate, fără nici un fel de vamă, în condiţii cel puţin egale cu cele ale supuşilor români… De fapt, anularea independenţei şi transformarea ţării în colonie a capitalului străin. Din nou Alianţa Universală Israelită încearcă să impună un regim preferenţial şi privilegii pentru israeliţi prin Berthelot, preşedintele comisiei pentru garanţiile acordate minorităţilor, căruia I.I.C. Brătianu îi scrie la 27 mai 1919: …Ţara asigură egalitatea în drepturi, libertăţi politice şi religioase tuturor cetăţenilor… România nu va admite intervenţia guvernelor străine în acţiunea de aplicare a legilor sale interne 66. I.I.C. Brătianu se referea direct la Decretul-lege 2085 din 22 mai 1919, art. l care hotăra: Locuitorii israeliţi din Vechiul Regat, majori, născuţi în ţară sau, din întâmplare, în străinătate, din părinţi domiciliaţi în ţară, care nu au fost supuşi nici unui stat străin, sunt cetăţeni români şi se vor bucura de toate drepturile cetăţeneşti dacă manifestă această intenţie.
Acelaşi joc ca în 1879. Şi urmările lui pe teatrul de operaţiuni demografic. Perioada 1914 -1939 s-ar putea împărţi din punctul de vedere al creşterii demografice evreieşti în România, funcţie de evenimentele europene care au ridicat noi valuri de invazie israelite, mânându-le spre teritoriul salvator care a fost România acelui timp şi anume:
• valul de emigranţi evrei din Galiţia stârnit de ofensiva generalului rus Brusilov, val care şi-a scurs câteva zeci de mii de israeliţi în Maramureş şi câteva mii în Moldova (1916);
• după unirea Basarabiei, alt val stârnit de revoluţia bolşevică, evrei posedanţi fugiţi de furia populară sau agenţi cominternişti veniţi de peste Nistru, care a scurs în Basarabia şi Moldova alte mii de emigranţi (1918-1919);
• războiul ruso-polon;

63

• masacrele lui Bella Khun în Ungaria, apoi represiunile sângeroase ale amiralului Horthy au pornit valuri succesive de emigranţi evrei spre Crişana, Arad şi Transilvania (1919);
• 1933 venirea Iui Hitler la putere în Germania, ridică o puternică emigraţie evreiască care-şi găseşte adăpost în România;
• Alipirea Austriei la cel de al treilea Reich, invazia Cehoslovaciei de către aceasta, ca şi invazia Poloniei, stârnesc cele trei valuri de invazie israelită care îşi aştern masele emigrante în România.
Generalul Averescu în legătură cu guvernarea sa în 1924: …În timpul guvernării mele, populaţiunea evreiasca din Volhinia şiPodolia, gonită de bolşevici, s-a îngrămădit la Nistru şi mi-a cerut, prin coreligionarii din ţară, să le dau permisiunea să intre în Basarabia. Călăuzit de un sentiment de umanitate, am dat învoirea cerută cu condiţia ca şederea lor la noi va fi vremelnică… Am constatat, însă, cu regret, că mulţi evrei, prin fraudă şi falsuri, au căutat şi caută încă să rămână în ţară67.
Acordarea paşapoartelor NANSEN refugiaţilor politici evrei în 1922 fără o evidenţă riguroasă; în 1936 guvernul acordă drept de azil unui număr de 20.000 evrei emigranţi din U.R.S.S., fapt pentru care M. Ebner îi mulţumeşte în ziarul CZERNOWITZER ZEITUNG; falsificarea actelor de încetăţenire începând cu grefierul Negrea, avându-i complici pe notarii din Rohoza şi Jucica Veche – Bucovina plus samsarul Isac Condesberg, banda de falsificatori de paşapoarte evrei din Cernăuţi, asociaţia Wecsler a ziaristului Moritz Wecsler alias Puiu Verea traficând autorizaţii de şedere în ţară a supuşilor străini (1935); acţiunile frauduloase de înscriere în registrele de cetăţenie operate de avocatul Elias Blumenfeld zis Puiu; cei 60 000 de evrei cu acte false descoperiţi în Maramureş când generalul Polizu a confiscat un vraf de bilete de identitatea false, un stoc de ştampile false, acţiunile oculte ale Uniunii Evreilor Români prin care au obţinut încetâţenirea zeci de mii de emigranţi evrei au făcut ca numărul evreilor din România Mare să cunoască o nouă creştere vertiginoasă după primul război mondial, beneficiind de protecţia directă şi indirectă a Alianţei Universale Israelite.
Faţă de noul pericol al invaziei, Cabinetul 2 instrucţie cere primului procuror la 28 noiembrie 1935, verificarea tuturor certificatelor de încetâţenire eliberate în puterea decretului-lege Nr. 2085 din 22 mai 1919. Revizuirea certificatelor de încetăţenire se face de către ministerul de justiţie şi rezultatul ei se publică în Monitorul Oficial Nr. 273 din 24 noiembrie 1939; din cei 617 396 solicitanţi fiind recunoscuţi 392 174, unui număr de 225 222 solicitanţi anulându-li-se titlul de naţionalitate română uzurpat prin fraudă.
Consultând statisticile româneşti şi străine ale deceniului 3, reţin următoarele date referitoare la creşterea demografică a evreilor în România Mare:
• Arthur Ruppert, profesor de sociologie, universitatea din Ierusalim: 834 344; • Wiesel, cu 300 000 mai mult decât poate suporta România;
• JUDISCHES LEXICON: l 130 000.
• N. Popp, după o analiză pluridisciplinară în care include şi recensământul din 29 decembrie 1930: din populaţia totală de 19 325 951 locuitori ai României Mari, evreii numără l 986 368 suflete. Este cifra cea mai exactă, cunoscând că numai din Ungaria şi Galiţia, în timpul şi după primul război mondial s-au scurs în România peste 500 000 evrei.
In perioada celui de al doilea război mondial numărul evreilor din nord-estul Transilvaniei a fost împuţinat prin deportările în masă şi uciderile săvârşite de regimul horthyst de ocupaţie; iar cel de pe teritoriu prin emigrările în Palestina, deportările în Transnistria şi pierderile suferite în zonele unde s-au purtat operaţiuni militare pentru eliberarea Basarabiei, Herţei şi Bucovinei. Asupra cifrelor pierderilor evreieşti autorul păstrează o rezervă totală, ele fiind dublate sau triplate din motive propagandistice, fiind transformate în mijloace de presiune pentru a sili România să plătească daune şi compensaţii sub diferite forme, repetându-se şantajul de după Războiul Independenţei prin conţinutul articolului 44 al Tratatului de la Berlin din 1878; mai apoi şantajul economic de după primul război mondial, culminând cu şantajul de după lovitura de stat din 1989, când partea evreiască a indicat fantastica cifră de 400 000 evrei victime ale „holocaustului” inexistent în România.

64

Intre anii 1945 şi 1989 în perioada de valahizare a structurilor politice şi administrative ale statului socialist-totalitarist, s-a întâmplat un fenomen opus invaziei din ultima sută de ani. Masele evreieşti pierzând controlul economic şi politic al ţării au emigrat în valuri succesive, fie în Israel, fie în Occident, după cifrele date de Cultul Mozaic din România, în anul 1994 rămânând pe teritoriul ţării circa 35 000 evrei, cifră nereală, mulţi din emigranţii postbelici întorcându-se fie cu dublă cetăţenie, fie reluându-şi cetăţenia de baştină, fie sub formă de investitori în societăţi cu capital mixt de stat sau privat.

EFECTE. CONSECINŢE
Invazia evreiască în România, exploatarea acesteia vreme de un secol, intenţia de a o transforma în Judenland, în Noua Palestina, apoi părăsirea României în masă este una din cele mai tragice lecţii pe care istoria a dat-o românilor după stăpânirea fanariotă.
Războiul demografic dus împotriva României de Alianţa Universală Israelită a îmbogăţit masele evreieşti de emigranţi, a păgubit sectorul forestier, agricultura, comerţul, industria în folosul evreimii care a scos peste hotare o mare parte din valorile produse îm ţară, a creat tensiuni sociale şi a afectat cultura şi spiritualitatea naţională, demonstrând la scara istoriei că:
• Evreii au fost şi sunt o naţiune aparte, suprastatală, neasimilabilă, care nu s-a identificat cu istoria şi devenirea legică a poporului român, excepţiile făcând notă discordantă cu tendinţele majorităţii abso-lute, marcând pozitiv domeniul în care au activat.
• Eminescu: O seminţie care câştiga toate drepturile fără sacrificii şi munca, e cea evreiască. La orice popor drepturile publice şi private au fost rezultatul unei munci seculare şi a unor sacrificii însemnate… Ce servicii a adus omenirii îndărătnicul şi egoistul neam evreiesc?… Apoi sunt totdeauna o armă a străinilor în contra noastră… Evreii sunt o armie economică, o rasă de asociaţi naturali contra a tot ce nu e evreu.68

RĂZBOIUL ECONOMIC

Războiul economic dus de invadatorii evrei împotriva poporului român a trecut prin mai multe faze istorice, în directă interdependenţă cu evoluţia economică mondială şi cu procesul de stăpânire a acesteia de către finanţa evreiască, definindu-se ca instrument principal al războiului total prin care se urmărea transformarea României în Judenland. Atragem atenţia cititorilor că împărţirea războiului total într-o sumă de războaie cu caracter limitat este o operaţie arbitrară, impusă de necesitatea esenţializării problemelor abordate şi că războaiele juridic, demografic, economic, cultural, politic, psihologic s-au purtat simultan în conexiune strânsă cu evenimentele interne şi internaţionale, cu evoluţia mondială a Alianţei Israelite Universale şi obiectivele acesteia, cunoscând o evoluţie ascendentă pe două direcţii convergente de ofensivă strategică: l – direcţia capitalistă şi 2 – direcţia comunistă.
După opinia autorului războiul economic dus împotriva poporului român de către evreime se poate împărţi în două etape istorice distincte. Prima etapă aparţine epocii invaziei primitive de dinaintea formării şi consolidării Alianţei Israelite Universale când conducerea centrală israelită nu avea controlul mondial total al comunităţilor evreieşti; etapa a doua aparţinând epocii în care Alianţa Israelită Universală s-a transformat în guvernul suprastatal al evreimii mondiale, punând în aplicare planul strategic pe termen lung de stăpânire a planetei, cunoscut sub numele de Republica Universală.
Autorul recunoaşte cu mâhnire că atât în etapa primitivă a războiului economic, cât şi în etapa modernă, complicii conştienţi sau inconştienţi ai evreilor la cucerirea economiei româneşti au fost unii domnitori, mai ales fanarioţi, o parte însemnată din marea boierime şi a înaltului cler şi, masiv, funcţionărimea coruptă de toate gradele din conducerea tuturor instituţiilor celor două Principate,
65

începând cu primăriile şi terminând cu ministerele României Mari. Procesul istoric de cucerire economică a României de către evreime a culminat în perioada interbelică sub domnia nefastă a regelui Carol al II-lea de Hohenzollern Sigmaringen condus de evreime prin intermediul amantei sale Elena-Grunberg-Wolf-Lupescu, fiind reluat sub alte forme în epoca iudeo-kominternistă de după război, ca să falimenteze în epoca de construire a statului socialist-administrativ, când întreaga economie naţională a ţării a slujit exclusiv interesele poporului român. După lovitura de stat din decembrie 1989 războiul economic purtat de evreime împotriva României s-a reactivat prin mijloacele clasice ale penetrării capitalului evreiesc pe piaţa românească, sub protecţia diplomatică şi politică a Statelor Unite ale Americii şi a aliaţilor ei occidentali şi sub presiunea mortală a Fondului Monetar Internaţional.
EPOCA PRIMITIVĂ. Invităm cititorii la un efort de imaginaţie făcut din carlinga unui elicopter care ar zbura la punct fix la câteva mii de metri deasupra centrului geometric al României. Suntem în posesia formulei conform căreia potrivit doctorului Nikolai Kozârev, timpul este o formă de energie, formulă prin care îl putem face reversibil, cu toate că dicţionarele de astronomie îl definesc ca pe o formă fundamentală de existenţă a materiei în mişcare, exprimând simultaneitatea şi coordonarea succesiva legică a evenimentelor obiective, fiind ireversibil. Suntem în epoca lui Constantin Brâncoveanu şi pe tot teritoriul României vedem sub noi conacele boiereşti sau castelele feudale, păşunile montane pline de turmele de oi, cele de câmpie saturate de cirezi şi herghelii, vedem târgurile şi oraşele cu uliţele stăpânite de breslele meşterilor-neguţâtori, vedem şleahurile pe care se scurg chervanele neguţătorilor, harabale uriaşe cu coviltir pline de mărfuri, unele vin din statele germane sau austriece, altele din Polonia, altele din Balcani, altele de la ucrainieni şi tătari, în porturile dunărene forfotă, se încarcă şi descarcă galioanele şi caicele, dubasurile şi şeicile în strigătele cârcaşilor şi ale armatorilor. Alte chervane pleacă din ţară spre cele patru puncte cardinale. Distingem clar caracteristicile economiei feudale, moşiile boiereşti şi clericale care produc grâne, vite mari, porci, păsări, miere, ceară şi peşte; ţarinile obştiilor săteşti, atelierele meşterilor breslaşi, prăvăliile lor, dughenile neguţătorilor, totul sub puterea legilor pământului care protejau cu stricteţe economia naţională, stabilind ce şi când pot vinde neguţătorii străini, cât pot sta în ţară; la ce târguri, ce vamă plătesc, cine are dreptul la pietre de moară, cine la vamă la vaduri. Tabloul dinamic văzut de sus în ansamblul lui, pitoresc, plin de viaţă şi culoare este un tablou naţional căruia neguţătorii străini, raguzani şi turci, tătari şi leşi, unguri şi saşi, nemţi şi veneţieni, levantini şi arabi îi adaugă culori vii, mişcare şi nota specifică târgurilor internaţionale.
• Giulio Mancinelli în LA VITAR DEL PADRE: … morunul de Dunăre e mare cât omul… întrânsul se găseşte câte un butoi de icre69.
• Vlad Ţepeş a tras în ţeapă neguţătorii saşi care, împotriva poruncilor, au făcut concurenţă neloială neguţătorilor români.
• Matei Strykovski; cronicar polon şi călător la noi între 1572-1575: acolo, muntean, sârb, grec, italian, lume amestecata74.
• Pavel Strasburg, trimisul lui Gustav Adolf la Ţarigrad, despre Bucureşti la 1632: … piaţa oraşului, era plină de mărfuri de preţ pe care negustorii italieni, greci, armeni şi turci le scoseseră spre vânzare70.
Ne-am întors la Constantin Brâncoveanu pentru că atunci se semnalează prezenţa bancherilor David Jidovul, Juda Musabac Jidovul şi Mentesi Avram Jidovul, care-şi aveau sediile la Ţarigrad şi care îi dădeau împrumuturi voievodului, extinzându-şi aria operaţiunilor cămâtăreşti la boieri şi negustori. Dobânzile ajungeau la 24%-26%. Un Jidovul Silitraru îi furniza Brâncoveânului, silitra. Iarba sau praful de puşcă.
Este infiltraţia la vârf. Pentru a-şi plăti datoriile, domnitorii dau în arendă bancherilor şi zarafilor evrei strângerea diferitelor biruri sau le acordă monopoluri comerciale. Este începutul războiului economic. Setea de bani peşin pentru a-şi satisface nevoia de lux, îi îndeamnă pe marii boieri spre pierzanie prin împrumuturi. Cel dintâi cârciumar evreu care vinde horilcă se stabileşte pe moşia

66

Popricani, pe Jijia, a vistiernicului lordache Cantacuzino. Cârciumarul se numea Moscu Jidovul, s-a aşezat pe vremea domnitorului moldovean Gheorghe Ştefan (1654-1658) şi avea dreptul de a scoate peştele din heleşteul moşiei şi a-1 vinde la Iaşi. Reţinem termenul de ORÂNDAR, de fapt cârciumar, căruia îi adăugăm alte două profesii speculative primitive: ARENDAŞ şi CĂMĂTAR.
Primul orândar – cârciumar evreu la Iaşi este semnalat în 1663. In 1670 un Lazâr Jidovul îşi făcuse casă şi pivniţă la Stoeşti. Se prefigurează desenul strategiei evreieşti. Specula. Se pun bazele celor două direcţii de atac la sistemul economic naţional şi la fibra biologică a maselor ţărăneşti. Evreimea va ataca legile breslelor, legi protecţioniste faţă de pământeni, spărgând unitatea acestora şi pe parcursul unui secol înlocuind comerţul, manufactura şi industria naţională cu posedanţii evrei; în paralel aplicând politica lor internaţională faţă de stăpânii pământului, care prin această stăpânire erau şi stăpânii ţării, politică prin care au încercat să le ia locul fie prin arendarea moşiilor, fie prin legea uzurii, când la un credit ridicol, prin procedeul dobânzilor la dobânzi au scos la vânzare proprietatea ţărănească pe care şi-au însuşit-o pe sume mici. Prin cârciumârit şi fabricarea băuturilor alcoolice fie din bucate stricate, fie prin amestec cu spirt metilic au atacat fibra biologică a ţărănimii şi a târgoveţilor, sporind rata mortalităţii şi diminuând alarmant rata natalităţii aşa cum am demonstrat-o cu statistici în capitolul precedent.
Războiul economic dus de evreime împotriva românilor a vizat cele două mari obiective socio-economice: moşia împreună cu satele dependente de ea, deci proprietatea funciară şi oraşul.
Moşia şi satul au fost atacate prin crâşmari, arendaşi şi cămătari.
Oraşul a fost atacat prin cămătari, crâşmari, negustori şi micii meseriaşi. Schema este valabilă pentru epoca invaziei primitive. Ea se va îmbogăţi cu trecerea fiecărui deceniu, astfel încât spre sfârşitul secolului al 19 lea majoritatea comerţului, a meseriilor, a profesiilor liberale, a creditului, a finanţelor, a arenzilor, deci 80% din economie va fi în posesia evreilor.
ROLUL NEFAST AL BOIERILOR ŞI AL CLERULUI. In 1741 şi în anul următor căpitanul de Soroca se plânge domnitorului că boierii de margine vând toate vămile jidovilor, ca şi răzeşii când au un petic de moşie la vadul Nistrului: …caută să pună orândari pe la vaduri şi au făcut luntre de umblă în vad, pentru Sradina şi fac ce li-i voia jidovii pe la vaduri de se petrec oameni fel de fel peste Nistru… Mă rog Măriei Tale să scrii carte la cei cu moşiile, să nu fie marginea în voia jidovilor, că de nu se va ridica aceasta, eu nu pot da samă de margine71.
Este limpede cum şi prin intermediul cui s-au deschis porţile Moldovei invaziei evreieşti. Prin 1726 evreii iau în arendă Răreanca, sat al mănăstirii Slatina, apoi Borheştii, pescuitul la
Calafendeşti, heleşteul de pe moşia marelui logofăt, asta tot în 1741, după care arendează în lanţ heleştee, casării, cumpără iarmaroace, poduri şi vaduri ale boierilor. Un Isac Sara îşi aşază casării la munte, cumpărând brânză de oi şi vaci cu bani peşin, zahăr şi colane de fir. Vaduri au cumpărat la Soroca, Orheiu, Moghilâu, Chişinău, Lăpuşna şi Vijniţa.
Intre 1764-1766 evreii se aşază pe pământul mănăstirii Neamţ, târguind locul de casă cu egumenul astfel încât să aibă drept de moştenire:… iară eu să nu vândzu casa nimărui, numai eu să trăiesc într’ânsa şi după mine copiii mei, plătind pe an două oca de ceară sau zece orţi egumenului72.
La 1741 doi evrei din Suceava erau orândari ai mitropoliei.
La 1775 Alexandru Ipsilanti înălţându-1 la rangul de staroste pe evreul Pilat care-1 subvenţiona, îi dă un hrisov pentru evrei în care se scrie: …să ţină povarnele pe care le-am făcut cu cheltuiala lor în Bucureşti pe locul ce li s-a dat de la Domnie şi sinagoga lor73.
Grigore Ghica dă în martie 1777 un hrisov asemănător pentru Marcu Jidovul pe care-1 înalţă la rangul de harambaşâ: … peste toţi jidovii care se află atât în oraşul Iassi, cât şi pe afară la sate şi târguri74.
In 1767 la Bârlad era: … un rând al dughenilor jidoveşti75. In 1817 cuceresc comerţul ambulant. Tot pe atunci cumpără dughenile mitropoliei din Iaşi ca stoleri, croitori, cârciumari, pitari şi olari. Se disting ca contrabandişti: scoteau din ţară monezi de aur în calupurile de ceară, obligându-1 pe Moruzi

67

să dea un pitac ca la vremea topitului cerii să se cheme vel vameşul care să supravegheze operaţia şi pecetluitul vaselor.
In 1784, vistiernicul Ienachi Cantacuzino vinde lui Solomon Moisăi Leibă, jidov din Bălţi, venitul satelor lui din Soroca: bezmenul pe case, dijma, moara de la heleştee, moara cu cai, pe 1250 lei/aur. Acelaşi boier de origine grecească dă pe un an altui evreu:… orânda băuturii satului Căbujti, cu moara de acolo şi a partilor din moşia Toleştii din acest ţinut al Sucevei, ale dumisale Ianache Cantacuzino, biv vel vistier76.
In 1827 aga Constantin Conta dă evreului Smil Focşăneanu, supus austriac, în arendă pe 7 ani, moşia Săveşti.
Am consemnat că de la mijlocul secolului al 18-lea li s-a interzis evreilor să ţină cârciume prin sate din pricina dezastrului demografic, economic şi moral produs prin falsificarea băuturilor şi sărăcirea ţăranilor prin poliţe false şi învoieli înrobitoare. Prin presiuni, mită şi ajutorul consulilor opreliştea este ridicată la 1804. Rezultatul: în 1820 sunt în satele Moldovei 984 capi de familie cârciumari şi arendaşi, ca în 1827 să fie înregistraţi 1200 de cârciumari.
In capitolul RĂZBOIUL JURIDIC am citat din poruncile domneşti date de Ştefan Mihail Racoviţă, Constantin Moruzi şi Alexandru Mavrocordat împotriva evreilor orândari şi cârciumari, semnalaţi ca un pericol naţional încă din 1782. Din documentele analizate şi publicate parţial în acest volum se desprind două atitudini clare şi contradictorii faţă de războiul economic ascuns sau făţiş declarat de evrei poporului, român; o atitudine de respingere, îngrădire şi supraveghere strictă a activităţilor economice evreieşti, având drept atitudine compensatorie protejarea activităţilor economice desfăşurate de românij atitudine mereu contracarată de interese străine prin regimul consulatelor, francmasoneriei şi bancherii-câmătari care şi-au subordonat o parte din domnitorii fanarioţi, din marea boierime şi clerul înalt şi o atitudine de cooperare, sprijin şi stimulare a activităţilor economice evreieşti, cu îngrădirea românilor, la care au concurat toţi factorii externi şi interni amintiţi, mulţi domnitori fanarioţi, boieri şi clerici fiind corupţi şi primind mită pentru a-i favoriza pe evrei.
• Pentru atitudinea NAŢIONALĂ am mai cita pe Alexandai Moruz: … Evreii au făcut tributare toate valorile ca şi toate clasele societăţii, de la cei mai bogaţi proprietari, la cei mai săraci ţărani78.
• Domnul Ion Sandu Sturza în plângerea adresată sultanului: unii dintre evrei vin în ţâri în calitate de sudiţi, înşalâ locuitorii, după care dau falimente frauduloase şi mănâncă banii raialelor 79. Domn al Moldovei între 1822 şi 1828 el cere sultanului, cu adresă directă la evrei: ca supuşii străini să nu mai ţină prăvălii şi case de locuit cu chirie; să nu mai cumpere imobile orăşeneşti, grădini şi vii; să nu mai poată lua moşii în arendă pe viaţă şi pentru tot neamul lor, să nu poată da împrumuturi împovărătoare, speculând asupra cursului schimbător al banilor, astfel încât pot cumpăra pământuri pe mai nimic.
• Vodă Al. Moruzi, protectorul economiei naţionale trimite la 18 mai 1804 cărţi circulare tuturor isprăvniciilor, cu un conţinut exemplar, alarmat de nemulţumirile ţărăneşti, care vor izbucni în marea răscoală de la 1907. Cităm: … Din slobozenia ce până acum au avut jidovii a cumpăra venituri de moşie aici în ţară, cu care prinzând locul stăpânului moşiilor şi puterea stăpânirei asupra venitului, nu puţine asuprelnice plângeri se văd. Deci această urâtă urmare ce din nebăgare de seamă nu s-au socotit, fiind cu totul împotriva legii creştineşti şi a Domniei noastre bunăvoinţă, de a avea jidovii prin chipul acesta stăpânire asupra creştinului, mai mult nu s-au putut suferi ce am hotărât ca totul să se oprească şi jidovi cumpărători moşiilor să nu fie80.
• Codul lui Scarlat Callimachi, domn al Moldovei, rămas în vigoare între 1817-1865 prevede la articolele 1340, 1342-1346 măsuri amănunţite împotriva câmâtarilor evrei, cu sancţiuni mergând până la pierderea dreptului de a lua dobânzile legale. Articolul 1430 le interzice acestora de a cumpăra pământuri.
• Pentru atitudinea ANTINAŢIONALĂ cu urmări grele pentru un secol şi jumătate de istorie românească, dăm câteva exemple definitorii.

68

• La 6 septembrie 1797 Hangerli Vodă deschide seria pitacurilor domneşti favorabile evreilor care cotizau la visteria lui particulară, dând evreilor din Focşani dreptul de a avea un ceauş. La 8 septembrie 1798 îi scuteşte pe evrei de toate dările şi îl încurajează pe starostele lor David sin Moise să cheme în ţară cât mai mulţi evrei. Toată breasla ovreiască să fie scutită de: toate alte orânduieli ce vor ieşi pe altă ţeară fără de ruptoarea numai să o dee 81. Constantin Hangerli organizează breasla jidovilor, ca stat în stat. La 13 septembrie, în urma altui bacşiş, dă un pitac prin care acordă evreilor dreptul de a practica unele meşteşuguri ca legătoria de cărţi şi ceaprâzăria, fără a plăti nici o dare.
• Un alt corupt de evrei şi mitarnic, Constantin Ipsilante, acordă evreilor tot ce aceştia îi cer începând cu intrarea liberă în Bucureşti. La Focşani unde sunt numai şase familii evreieşti obligă măcelarii să taie vite după ritul mozaic şi prin 1804 evreii se puteau face pământeni printr-un hrisov domnesc.
• Mihail Şuţu este întemeietorul bugetului comunităţii evreieşti din Moldova prin hrisovul din 11 martie 1820; iar în Muntenia, acelaşi lucru îl face fanariotul Ion Caragea.
• Economia naţională este torpilată mortal la 27 iunie 1820 când consulul austriac sileşte divanul să egalizeze drepturile supuşilor străini cu cele ale pământenilor, fără însă a avea obligaţiile acestora.
La 16 iulie 1815, cu cinci ani înaintea acestei lovituri mortale, Scarlat Callimachi acordă zarafilor evrei un regulament prin care se constituiau într-o breaslă aparte.
ASALTUL PROPRIETĂŢII FUNCIARE. DATORIILE IPOTECARE. Epoca primitivă a războiului economic purtat de evreime împotriva poporului român se caracterizează printr-o ofensivă dusă pe mai multe direcţii şi anume:
1. Direcţia principală de ofensivă a vizat pământul şi proprietarii de pământ.
2. Direcţiile secundare au vizat spargerea unităţii breslelor, cucerirea pieţii creditelor prin bancherii şi cămătarii evrei, câştigarea unor monopoluri în comerţul de import-export, stăpânirea comerţului ambulant.
3. Mijlocul folosit permanent a fost specula.
Pe direcţiile secundare de ofensivă evreimea a acţionat prin mită şi corupţie, prin speculă măruntă, prin scumpirea mărfurilor de proastă calitate, născând o aversiune generală sintetizată plastic de moţii Apusenilor în versurile:
Iancule, fecior de Moţ Fă-mi o bâtă de trei coţi, Să omor jidovii toţi…
• Iată câteva aprecieri ale unor contemporani: Fr. J. Sulzer: prosperă prin fabricarea rachiului şi prin comerţul de tot felul şi sunt cămătari având asupra moralităţii şi culturii poporului aceeaşi influenţă vătămătoare ca în Polonia82. Cunoaştem dintr-un capitol precedent opinia generalului Enzenberg guvernatorul Bucovinei, despre evreii din această provincie românească.
• Parant, consulul francez la Iaşi raportează în 1798: … numărul evreilor este considerabil, cu toate că sunt mai dispreţuiţi decât ceilalţi supuşi. Sunt cu toate acestea, câteodată menajaţi de guvern, căruia îi procura mulţi bani. Acest soi de oameni fac bandă aparte şi se ocupa de afaceri mercantile…. ei ucid comerţul şi descurajează pe puţinii negustori cinstiţi care ar vrea să-l vadă înflorind83…
Pe direcţia principală de ofensivă: PĂMÂNTUL ca producător de arendă, deci mijloc de speculă rurală şi prin sărăcirea claselor stăpâne de pământ, în special prin ruinarea boierimii şi înlăturarea ei din domeniul politic al conducerii statului, evreimea a obţinut succese remarcabile. A folosit setea nechibzuită de lux a boierimii, obiceiul de a trăi în străinătate, ambele cerând bani peşin, iar faţă de ţărani a folosit vinderea pe datorie, dobânzi la dobânzi, speculându-i pe seama alcoolului. Mecanismul speculei fondului funciar este excelent analizat de Eminescu în suita de articole publicate în ziarul Timpul din mai-iunie 1879 şi republicată în ediţia îngrijită de Prof. I. Creţu sub titlul CHESTIUNEA ISRAELITĂ (dat de Eminescu) în volumul I: M. EMINESCU – OPERA POLITICĂ, editura
Cugetarea-Georgescu Delafras; 1941.

69

CHESTIUNEA ISRAELITĂ cuprinde patru articole – document: I – UZURA; II. REZULTATE ALE UZUREI ÎN ROMÂNIA; III. INDUSTRIE ŞI COMERŢ; IV. REGULAREA RELAŢIUNILOR EVREILOR ÎN PRUSIA.
In esenţă este vorba de liberalizarea dobânzilor şi urmările ei în Europa centrală şi estică, când numai în 1874 şi-au pierdut averile peste 10 000 de ţărani din provinciile austriece. Mecanismul primitiv al capitalismului sălbatic funcţiona în felul următor: cămătarul evreu fie că avea agenţi în teritoriu, fie că era crâşmar, împrumuta ţăranului o sumă de bani cu dobândă şi termene scurte, în general o săptămână sau o lună. Sau i se avansau mărfuri pe credit. Creditul cu dobândă şi pe acelaşi termen scurt. Ţăranul debitor nu putea plăti datoria şi dobânda la termen. Crâşmarul sau cămătarul adaugă o dobândă la dobândă. Când creditul primitiv la care s-au adăugat dobânzi la dobânzi s-a rotunjit, creditorul îşi aduce debitorul în faţa autorităţii locale şi obţine o poliţă sau un act. Alianţa Universală Israelită reuşeşte în 1867 să obţină dreptul ca evreii să posede imobile, în 1868 se liberalizează dobânzile. Tot în acest an încep vânzările silite ale debitorilor care au semnat acte sau poliţe. Exemplele date de Eminescu pentru Galiţia şi Bucovina sunt înspăimântătoare. Anii cu recolte proaste lichidează proprietatea funciară în folosul cămătarilor, cârciumarilor şi bancherilor evrei. In Bucovina anului 1864 s-au efectuat 57 de vânzări silite; după intrarea în vigoare a liberalizării capitalului şi a dobânzilor, în anul 1875 se fac 253 de vânzări silite; în 1876, 375; în 1877, 817. În Galiţia vânzările silite sporesc cu 65% în 1868; cu 273% în 1873; cu 525 % în 1874 şi cu 814 % în 1875.
Dr. Rydzowsky, în raportul către Cameră:… folosul capitalistului din Galiţia întrece de 3,4,5, şi de 10 ori câştigul ce-1 poate avea agricultorul sau industriaşul… Sunt cazuri când datoriile primitive de 300 sau 400 de florini, în urma prelungirilor, a adăugirii dobânzilor la dobândă şi a clauzelor penale, s-au urcat după trei ani la suma de 15 000 sau 20 000 florini, cazuri în care pentru 60 de florini s-a dat o poliţă de 600 de florini de plătit după 6 luni 84.
Alarma este dată de raportor în cazul vânzărilor silite pentru plata unor creanţe în sumă ridicolă de 2 florini şi 69 de kreiţari sau 3 florini şi 30 de kreiţari. Evreii migraţi din Galiţia în Bucovina speculează sângeros capitalul: în 1875 se vinde silit un imobil în valoare de 250 de florini pentru o datorie de 90 de kreiţari.
• Ziarul LENBERGER ZEITUNG face o statistică în care confirmă că în timp de 5 ani s-a publicat în Galiţia vânzarea silită a 800 000 mici imobile situate în 6371 localităţi cumpărate de cămătarii respectivi.
• Platter, citat de Eminescu dă pentru Bucovina anului 1869 o populaţie de 82,65% români şi ruteni, 8,02 germani şi 9,33 evrei. Din 1189 debitori expropiaţi în anii 1876 şi 1877 sunt l 059 români şi ruteni – adică 89,60%. Proporţia evreilor creditori era de 82,9% în 1876. Din 1029 urmăriri silite, creditorii evrei la un martor de 10 000 au efectuat 177% urmăriri; românii şi rutenii la acelaşi martor doar 3,7%; iar germanii 7,3% urmăriri silite 85.
Acelaşi lucru se întâmplă în Moldova până la Unirea Principatelor şi până la adoptarea Codului civil din 1859. Cămătarii evrei neputând executa vânzări silite de imobile, iau în contul datoriilor şi al dobânzilor recoltele, ceara, mierea, vitele, carul şi plugul debitorilor ţărani; iar de la boieri şi cler obţin în arendă vaduri, iarmaroace, silişti pentru clădit târguri, dughene în jurul bisericilor, monopol asupra dărilor şi mai ales arenzi de moşii pe timp limitat. Spre a-şi scoate creditele şi dobânzile aceşti arendaşi prin tocmeli agricole secătuiesc ţărănimea care plătea pentru pământ şi produse, dobânzile de 84,90% până la procentul zdrobitor de 300%. Pentru 2 lei împrumutaţi, arendaşul cerea dobândă de 30 de bani pe o lună şi o zi de muncă.
• Epoca primitivă86 a războiului economic dus de evreime împotriva poporului român se finalizează prin crearea unor largi baze de operaţii cămătăreşti, comerciale şi arendăşeşti pe teritoriul Principatelor, îndeosebi în Moldova, prin monppolizarea în salturi a importurilor de mobilier, îmbrăcăminte şi obiecte

70

de lux, prin spargerea unităţii breslelor naţionale şi specularea sângeroasă a ţărânimii, principalul producător al mărfurilor agricole.
EPOCA MODERNĂ87 Considerăm epoca modernă a războiului economic purtat de evreime împotriva României, epoca următoare înfiinţării Alianţei Universale Israelite, a Ligii Naţiunilor, a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Consiliului Europei. Spaţiul nu ne îngăduie să stăruim în amănunt pe diversele perioade ale acestei epoci în care finanţa evreiască cucereşte Terra, dezlănţuie războaie locale sau mondiale, impune condiţiile păcii, redactează tratate internaţionale şi montează operaţiuni pedepsitoare, fie militare, fie economice, mergând până la blocadele parţiale sau totale ca în cazul Cubei, Irakului şi Iugoslaviei. De la pătrunderile evreieşti lente în spaţiul economic al Principatelor până la sfârşitul secolului al 18-lea; iată că în primele decenii ale secolului al 19-lea, Alianţa Israelită Universală a reuşit să-şi performeze strategiile şi să dea o atenţie deosebită obiectivului: Ţările Româneşti. Conform recensământului din 1831 în 12 centre urbane din Moldova se găseau 204 corporaţii însumând 5784 firme creştine, în procente de 63,34%; şi 3342 firme evreieşti, adică 36,66%; însă în diferite branşe evreii sunt în majoritate zdrobitoare.
Câteva cifre: neguţători lipscani – 263 evrei, 53 de creştini; vânzători de lichioruri -245 evrei -117 creştini; telali – 753 evrei – 624 creştini; croitori – 561 evrei – 263 creştini; bijutieri – 15 evrei – l creştin; argintari – 24 evrei – 36 creştini; samsari 42 evrei – 6 creştini; zarafi 71 evrei – l creştin; povarnagii 42 evrei – 2 creştini; căciulari -109 evrei – 18 creştini; engros fierărie 2 evrei – 0 creştini; bancheri: 6 evrei-1 creştin; măcelari: 101 evrei – 87 creştini; şelari şi cufelari: 78 evrei -18 creştini. Este o enumerare incompletă dar edificatoare. La intervenţia consulilor subordonaţi masoneriei şi cercurilor financiare evreieşti din ţările lor, domnii fanarioţi şi descendenţii lor „pământeni”au spart breslele; iar evreii până la sfârşitul secolului practicând în principal cămătăria, arendăşitul, cârciumăritul şi negustoria ambulantă îşi încep ofensiva pe întregul spaţiu economic românesc.
Raportul economic al vremii este net împotriva românilor. Din cele 5784 firme „creştine”, doar 3757 sunt româneşti. Armenii deţin 487, greco-bulgarii 633 şi alţi străini, 907. Deci existau 3757 firme româneşti la 3342 firme evreieşti sau 3 757 firme româneşti la 5369 firme străine.
• Din 1839 până în 1859 ofensiva economică evreiască, sprijinita financiar de peste hotare, reuşeşte să-şi îmbunătăţească performanţele şi sa schimbe în favoarea evreilor, raportul de forţe în Principate. Statistica contribuabililor urbani şi rurali din Moldova în 1839 spune că din 21,536 posesori de patente, deci contribuabili, 11 121 erau creştini şi 10 415 evrei, adică 51,64% creştini şi 48,36% evrei, în 1846, numai după 7 ani, sunt 30 550 patentări din care 14 833 creştini şi 15 717 evrei adică 48,55% creştini faţă de 51,45% evrei. Cifrele sunt edificatoare. Se adaugă notaţia că foarte mulţi evrei, negustori ambulanţi, practicau evaziunea fiscală, scăpând oricărei statistici.
• Cârciumăritul sătesc rămâne şi în secolul al 19-lea una din direcţiile ofensivei evreieşti împotriva poporului român, atât pe teatrul de operaţiuni economic, cât şi pe cel de slăbire a fibrei biologice, în 1831 sunt în Moldova 1240 de familii de cârciumari. În ţinutul Herţa, la 2803 familii existau 111 crâşmari.
• Datoriile ţăranilor moldoveni în 1834, majoritatea către crâşmarii şi cămătarii evrei, însumau 15 milioane lei vechi, adică de două ori bugetul Moldovei care în 1832 era de 7 425 962 lei vechi sau aproape cât bugetul Ţării Româneşti.
• Situaţia din Muntenia sub aspectul ofensivei economice evreieşti este radical alta decât în Moldova, ponderea evreilor în economie fiind neglijabilă până la Unirea Principatelor. Exista în Bucureşti un fel de bursă la „Hanul cu Tei”, influenţa zarafilor nefiind semnificativă. Câţiva bancheri evrei la Bucureşti ca Halfon în 1830; fraţii Elias în 1837; Hilel Manoah în 1847 care în relaţia cu Alianţa Israelită Universală şi francmasoneria ar fi finanţat revoluţia de la 1848 atât de necesară evreimii pentru câştigarea drepturilor şi libertăţilor civice şi politice; au concurenţi bancheri autohtoni sau levantini care le îngrădesc teatrul de operaţiuni, numindu-1 noi pe cel mai puternic dintre ei, Bâltăreţu, ajuns figură legendară prin câştigurile sale fabuloase.

71

• Începând dinspre sfârşitul primei jumătăţi a secolului al 19-lea, evreimea din Moldova încearcă să devină stăpână pe averea imobiliară prin intermediul instrumentelor de credit şi reuşeşte să torpileze întemeierea Băncii Naţionale care ar fi reglat şi ordonat circulaţia financiară şi ar fi pus bazele unei instituţii naţionale de credit; spre paguba cămătarilor şi bancherilor evrei. Prin instrumente de credit şi ipoteci, evreii au reuşit să-şi subordoneze în Moldova o bună parte din marea proprietate funciară boierească.
PAŞOPTISMUL, UNIREA PRINCIPATELOR ŞI NOUA FAZĂ A RĂZBOIULUI ECONOMIC88
La 27 martie/8 aprilie 1848 revoluţionarii moldoveni, foarte mulţi dintre ei aparţinând francmaso-neriei dintr-un idealism romantic, fără-să cunoască relaţiile de subordonare ale acesteia faţă de Alianţa Universală Israelită, în urma adunărilor de la Iaşi, alcătuiesc un comitet pentru redactarea programului revoluţionar intitulat PETIŢIA PROCLAMAŢIE, în fruntea comitetului a fost desemnat Vasile Alecsandri. Petiţia-Proclamaţie a avut 25 de puncte, reformele economice stipulate de ea, benefice în substanţă lor teoretică, au fost speculate de evreime în folos propriu şi în dauna economiei naţionale. Dezvoltarea comerţului a fost lozinca preluată de evreime din Petiţia-Proclamaţie, fiind transformată în realitate prin dezvoltarea comerţului evreiesc sub protecţia politică a Alianţei Universale Israelite şi cu sprijinul capitalului financiar internaţional, beneficiind de o propaganda susţinută prin presa subordonată din Principate şi din străinătate. După revoluţia de la 1848 evreimea, spre sfârşitul deceniului 5 devine principalul arendaş de moşii, ca la sfârşitul secolului al 19-lea să se organizeze în mari trusturi arendăşeşti, pune mâna pe furniturile publice, pe perceperea accizelor şi a comerţului de bancă, îşi întăreşte hegemonia în comerţul cu amănuntul şi debutează în comerţul mare şi în industrie. Petrolul şi aurul verde – pădurile cu industriile aferente devin obiective principale ale războiului economic cu efecte devastatoare pentru ţară. Nu scapă din mâini prostituţia şi comerţul cu carne vie.
• La Iaşi în 1839 la 9 bresle erau 627 breslaşi români, ca în 1909 să rămână 71 la 556 de evrei. • În 1900 din totalul de 96 937 comercianţi şi meseriaşi, 62 058 erau români; 21 194 erau evrei,
restul alţi străini.
• În 1904 la Iaşi erau negustori evrei 75%; la Botoşani 75,2%; la Dorohoi 72,9%, la Tecuci 65,9%. • În Ardeal şi Banat profită de patenta imperială din 14 septembrie 1852 pentru a practica masiv
comerţul ambulant, devenind marfagii şi boccegii, cum erau numiţi peste munţi.
• Marea afacere care a făcut din evreime stăpâna economică a României a fost concesiunea. Ne-am referit la serialul lui Eminescu GESTIUNEA ISRAELITĂ capitolul III: INDUSTRIE şi COMERŢ din care cităm: … Concesionarul caută a lua concesia oricum, căci ştie că prin corupţie, prin falsificare, prin înşelăciune va pune lucrurile pe cale bună. Aceeaşi preferinţă şi aceeaşi procedare la darea accizelor. Astăzi mai toate accizele comunale sunt în mâinile israeliţilor nu numai în Moldova, dar şi dincolo de Milcov. Chiar perceperea de impozite indirecte ale statului, precum ale băuturilor spirtoase au ajuns în mâinile israeliţilor, încât în materie de impozite indirecte israeliţii au obţinut şi o jurisdicţie… statul le-a oferit acestora putinţa de a mânui capitalul public, veniturile bugetului statului, al judeţelor şi al comunelor. Cu aceasta au fost înlesniţi a-şi face capitaluri cu banii publici.
În anul bugetar 1893-1894 sumele încasate din perceperea accizelor au totalizat 5 673 773 lei. Procentul care revine perceptorilor evrei este uriaş în raport cu munca depusă şi riscurile asumate. Mai mult. Evreimea reuşeşte să monopolizeze aprovizionările pentru armată începând cu echipamentul şi terminând cu materialele de toate genurile. Afacerea devine o mină de aur. Prost hrănită dar la preţurile pieţii, prost echipată, prost dotată, una scrie pe hârtie, alta se dă la cazan şi la magazia de echipamente, armata devine una din principalele surse de îmbogăţire a furnizorilor evrei. Armata şi statul român prin instituţiile publice, începând cu societatea căilor ferate.
Aici facem o paranteză. Nu evreii sunt vinovaţi de faptul că spre sfârşitul secolului al 19-lea au pus mâna pe mai toate concesiunile statului român, însuşindu-şi sume fabuloase pe care într-o formă sau alta le-au transferat în străinătate. Vinovata principală, de o iresponsabilitate egală cu înalta trădare,

72

având consecinţe tragice pentru poporul român, a fost clasa politică şi funcţionărimea începând cu cel mai umil conţopist şi terminând cu miniştrii. Atunci ca şi astăzi corupţia a fost şi este elementul dezintegrator al statului, evreimea devenind stăpâna ştiinţei şi artei de a corupe.

ARENDAŞII EVREI ŞI MAREA RĂSCOALĂ ŢĂRĂNEASCĂ DE LA 1907. În general se cunoaşte motivul pentru care boierimea şi-a arendat moşiile evreilor, anulându-şi astfel dreptul la proprietatea funciară câştigată în trecut pe câmpul de luptă cu sabia. Luxul nemăsurat, obiceiul de a sta în străinătate, decadenţa moravurilor, cereau sume mari de bani puse la dispoziţie de evreul cămătar care obţinea arenda cu toate privilegiile acordate boierului: dreptul de a avea cârciumă, brutărie, măcelărie, de a ţine iarmaroace, de a vinde peştele heleşteelor, de a percepe taxe la vaduri şi pentru păşunat, de a tăia pădurea. Prin 1903 în Ţara du Sus, 399 evrei ţineau în arenda 45,57% din proprietăţile de peste 50 de ha. Asociaţi cu arendaşi români, evreii exploatau 48,08% din proprietatea funciară, cu o suprafaţă de 497 979 hectare. Tradusă în condiţii de viaţă, arenda a fost cauza decăderii fizice, morale şi spirituale a maselor ţărăneşti, mai ales în Moldova.
• A.C. Cuza: … îi cumpără munca pe nimic, îi măsoară strâmb, îi hrăneşte cu porumb stricat, îi plăteşte cu ţidul la crâşmă, supunându-1 astfel unei îndoite exploatări şi îndrumându-i către patima ucigătoare a beţiei89.
Spre sfârşitul secolului al 19-lea şi în primul deceniu al secolului al 20-lea, evreimea care se ocupa cu exploatarea proprietăţii funciare se organizează în trusturi arendăşeşti. Unul dintre cele mai mari trusturi arendăşeşti evreieşti este cel al fraţilor Fischer: Marcu zis Mochi, Kalman, Froim, Schoel şi Avrum. în 1904 acest trust stăpânea şi exploata la sânge 237 863 ha pământ arabil, iazuri şi păşuni, alcătuind o feudă cu 79 de comune rurale botezată Fischerland pe teritoriul căreia circula moneda Fischerilor şi nu moneda naţională.
Fraţii Fischer reprezentaţi de Mochi reuşiseră să realizeze un stat în stat, un Fischerland care era premergătorul Judenland-ului proiectat de Alianţa Universală Israelită. Alţi capi de trusturi arendăşeşti: Gastiner din Botoşani, Gutman din Roman, Juster şi Mendel din Brăila. Când la 6 martie 1905, D. Sturza a interpelat guvernul, a afirmat că numai Fischerii au arendat de la stat 159 334 ha şi anume de la Casa Şcoalelor, Eforia Sf. Spiridon, de la societăţi particulare şi, desigur, de la particulari.
Arendaşii evrei din România se subordonează rabinului Reichorn din Praga care în 1896 îşi alcătuise planul de iudaizare a proprietăţii funciare după cum urmează: …În numele justiţiei sociale şi a egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani care fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă, devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră90.
Acesta este motivul de fond pentru care francmasoneria a stimulat pretutindeni reformele agrare, pândind momentul când, după reformă, ţărănimea împroprietărită, lipsită de inventar agricol, trebuind să plătească diferite impozite, a apelat la capitalul cămătarilor, arendaşilor, băncilor evreieşti, devenind, prin poliţele şi dobânzile la dobândă sclava acestora. Prin legea rurală de la 1864 s-au împroprietărit în Principatele Unite aproape 468 000 familii de ţărani cu 1 766 000 hectare, cu răgaz de răscumpărare de 15 ani. Marea moşierime a rămas stăpână pe 75 % din pământul Principatelor Unite.
• În 1853 patenta imperială habsurgică dată pentru Banat şi Bucovina şi în 1854 pentru Transilvania, recunoaşte ţăranilor români dreptul de proprietate asupra pământului aflat în stăpânirea lor la 1848, astfel că aceştia intră în posesia a 17% din suprafaţa cultivabilă, restul rămânând în posesia grofilor, a patriciatului săsesc şi şvâbesc, a ţăranilor maghiari şi germani.
• În Basarabia timpului aflată sub stăpânire rusească, din totalul de 3 290 870 deseatine, 71% se află în proprietate mică, moşierească şi orăşenească; 8% în a ţăranilor domeniali; 8% posedau coloniştii bulgari, 4% cei germani şi 2% cazacii. Din registrele guvernamentale aflate la Chişinău, prin 1899 reiese că la 1857 se aflau în Basarabia 900 de mari proprietari dintre care 500 de boieri ereditari; 100 boieriţi sub regimul ţarist; 130 comercianţi evrei şi greci şi 156 de mănăstiri.

73

Subliniem că în epocă, sub acoperirea Alianţei Israelite Universale, se formează în Europa centrală marile latifundii evreieşti, lucru neîntâmplat în Principatele Unite din cauza vechilor rânduieli şi oprelişti, mai târziu din pricina articolului 7 din Constituţia de la 1866. Când în Austria li se acordă dreptul la proprietate funciară, familia Rothschild cumpără numai în Boemia 1/4 din teritoriu aparţinând a şase familii nobile cu vechimea seculară, ca în 1890 să posede de 7 ori mai mult pământ decât familia imperială, în 1893 evreii cumpără în Ungaria de nord prin camătă, 377 805 moşii mari şi mici. In Bucovina aflată sub stăpânire austriacă, pe la 1889 posedă 22% din marea proprietate, izbindu-se în ofensiva lor funciară de Fondul Religios Bucovinean stăpân pe 30% din totalul pământului.
• Metodele arendaşilor evrei, fie individuali, fie organizaţi în trusturi erau în general asemănătoare. O parte din moşii le subarendau ţăranilor cu preţuri de patru ori mai mari decât preţul la care ei arendaseră; altă parte era exploatată sângeros folosind munca ţăranilor nevoiaşi înrobiţi prin legea tocmelilor agricole, poliţe cu clauză penală şi dobânzi la dobânzi. Când ţăranii moldoveni de pe moşiile trustului Fischer nu acceptau condiţiile, Mochi Fischer aducea muncitori agricoli ruteni din Bucovina. Al doilea nivel al exploatării consta în faptul că ţăranul era obligat să-şi cumpere toate bunurile de consum numai de la prăvăliile arendaşului sau ale trustului, unde preţurile erau zdrobitoare. Analiza făcută de Eminescu tocmelilor agricole stabileşte că dobânzile percepute de arendaşi începeau cu 90%, cele mai ridicate fiind de 300%. Decăderea morală a marii boierimi a mers până acolo încât unii boieri au arendat evreilor până şi bisericile de pe moşiile lor, astfel încât preoţii şi enoriaşii, spre a putea organiza şi participa la slujbele religioase, la botezuri, cununii şi înmormântări, trebuiau să plătească arendaşului evreu o taxă suplimentară. Binenţeles că lumânările se cumpărau de la prăvăliile arendaşului la preţul celor din ceară, ele fiind confecţionate din puţină ceară şi multă osânză.
Neputând cumpăra moşii, evreii au corupt marii proprietari şi mulţi parlamentari care au cumpărat moşii pe banii trusturilor sau ai arendaşilor şi le-au arendat acestora pe vreme de 99 de ani.
• Radu Rosetti despre legea rurală din 1864 revizuită în 1872: … Era o lege barbară care punea 9părţi din 10 ale românilor în afara dreptului comun. Ea încuraja, uimitor, exploatarea cămâtâreascâ a ţăranului prin crâşmari şi arendaşi. Multe din datoriile contractate intr-un moment de beţie şi considerabil majorate de crâşmar, erau, ca urmare, convertite în tocmeli agricole.91
Intre 1885 şi 1906 producţia agricolă în România creşte cu 100%; dar în dauna ţărănimii şi în folosul arendaşilor,marilor moşieri şi a negustorilor de grâne. în vreme ce 4171 de mari moşieri exploatau direct sau prin arendaşi 3 787 192 hectare, l 115 302 ţărani munceau numai 3 319 695 hectare, fiind înrobiţi economic şi fizic de cei care-i exploatau. Proprietatea mijlocie între 10-100 hectare însuma 816 414 hectare. Acest raport de forţe în sistemul proprietăţii funciare supus legii agricole mai sus amintite care deschidea drum tuturor abuzurilor a dus la răscoala ţărănească din primăvara lui 1888. Semnalul venit din masele ţărăneşti n-a fost recepţionat şi decodificat de clasa politică românească alcătuita în majoritate din beneficiarii latifundiilor, cavalerii de industrie şi intermediarii evreimii conduşi energic de Alianţa Israelită Universală.
• Din 1902 până în 1906 sunt recolte bogate care fac ca arenzile să crească în proporţie geometrică, iar exploatarea ţărănimii dijmaşe să atingă zona insuportabilului. Trustul arendăşesc al fraţilor Fischer secătuieşte populaţia ţărănească de pe o suprafaţă de 2368 kilometri pătraţi, cât întinderea unui judeţ. Pe acest Fischerland exista un sat cu numele predestinat: Flămânzi. Rotativa guvernamentală: conservatori-liberali se oprise în 1907 la liberali.
• Fischerland-ul, Mendelland-ul, Gutmanland-ul şi celelalte landuri arendaşeşti evreieşti, am mai spus-o, sunt rezultatul aplicării riguroase în practica a poruncii rabinului cârturar de la Praga, Reichhorn, a planului strategic de iudaizare conceput de Alianţa Israelitâ Universala prin mijlocirea capitalului iudeu internaţional, plan strategic care a exploatat documentele programatice şi de dialectica socio-politica a revoluţiei de la 1848. Comisia proprietăţii convocata de Guvernul Provizoriu al Ţării Româneşti prin Decretul nr. 215 din 9/21 iulie 1848 a dezbătut raportul dintre ţărani şi moşieri; drepturile istorice ale ţăranilor asupra pământului, dijma, învoielile agricole, raporturile dintre

74

proprietate şi muncă, claca, împroprietărirea prin despăgubire, islazurile, locurile pentru casă şi dependinţe, fundarea de ferme model, cultura mare-intensivă, cultura mica şi, mai ales, cât pământ cer ţăranii şi cât pământ pot da proprietarii. La dezbateri au participat şi delegaţi ţărani. Comisia proprietăţii din iulie-august 1848 întocmeşte un bilanţ al raportului istoric al ţăranului cu pământul. Al raportului social şi juridic cu moşierul, în acest raport social şi juridic prevalându-se de ideile generoase ale revoluţiei afirmate şi de rabinul de la Praga: în numele justiţiei sociale şi a egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani, care fiind lipsiţi de mijloacele de exploatare, se vor adresa nouă,
devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpânul, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră92, afirmaţie pe care o repetăm, s-au interpus evreii, mutând abil prin intermediul capitalului, dependenţa ţăranului de la moşie la arendaş. Dacă boierul mai avea scrupule cunoscându-şi clăcaşii din tată în fiu, fiind de acelaşi neam şi de aceeaşi religie, arendaşul evreu nu cunoaşte decât o singură lege: legea exploatării sângeroase.
• Cererea de pământ a ţărănimii anului 1848 a fost modestă: în Câmpia Română 14 pogoane în care se cuprind locul de casă şi grădină, izlazul, arătura de toamnă, arătura de primăvară şi fâneaţa. La baltă cere 16 pogoane, locul fiind „clisos”; la podgorie, loc îmbelşugat, cere 11 pogoane, la munte 8, pentru meşteşugarii săteni tot 8.
In Banat, domeniu al coroanei habsburgice, au loc răscoale haiduceşti şi ţărăneşti cunoscute sub denumirea de „lotrie”, având drept urmare reglementarea urbarială din 1780, care stabileşte sesia ţărănească la 24 iugăre mari, aproape dublu decât vor cere ţăranii din Ţara Românească în 1848. Revoluţia şi războiul ţărănesc condus de Horea, revoluţia de la 1848, dăduseră semnalul mutaţiilor dialectice pe care istoria le impunea în sistemul proprietăţii funciare. Având un corp de analişti excelenţi, Alianţa Israelită Universală şi-a formulat strategia prin care să intre în posesia latifundiilor nobiliare, astfel câştigând pondere masivă în domeniul politicului şi în acelaşi timp să-şi subordoneze ţărănimea. Am demonstrat mai sus că dacă manevra i-a reuşit pe deplin în Europa Centrală, Galiţia şi Bucovina, aceasta a reuşit doar parţial în Principate datorită legilor pământului, mai târziu articolului 7 din Constituţia de la 1866. După revizuirea articolului 7 ca urmare a presiunilor Alianţei Israelite Universale la Conferinţa de la Berlin din 1879, în România sporeşte sângeros exploatarea arendăşească. Exemplu:
• La 13 iulie 1882 perceptorul A. Comarnescu scoate la licitaţie publică la primăria comunei Odobeasca, plasa Marginea de Sus, judeţul Râmnicu Sărat, pentru: … neplata dărilor datorate din contribuţiuni directe, răscumpărarea clăcii, prestaţiuni judeţene şi altele, următoarele: 51 de vaci, 8 boi, 88 mânzaţi cu mânzate, 2 cai, 15 iepe, 5 noateni, 13 capre, 5 iezi, 83 de oi, 12 miei, 3 berbeci, 5 ramatori, l căruţă cu boi ftoua; l suian; 3 căzi; 2 antale; l car de fân şi … atragem în mod deosebit atenţia cititorului la cele ce urmează: … 28 locuitori cu braţele care se vor da cu luna sau cu ziua până la acoperirea datoriei ce debitează către stat93. Se mai licitează 455 pogoane de pământ cu diferite roade: vii, livezi cu pruni, meri, peri şi fân… Ne aflăm la numai 4 ani după Războiul de Independenţă câştigat de dorobănţimea română la baionetă. Iată că dorobanţii victorioşi care au sângerat la Plevna, Rahova şi Smârdan, făuritorii victoriei şi ai independenţei sunt vânduţi la primărie ca robi, împreună cu animalele şi tot avutul lor, arendaşilor prezenţi la licitaţie. Spectacolul vizualizat prin forţa imaginaţiei este cumplit.
• În 1846, deci cu 36 de ani înainte de licitaţia de oameni de la Odobeasca, Galiţia arendaşilor şi cârciumarilor evrei este pustiită de o crâncenă răscoală ţărănească.
• În 1878 se iau măsuri aspre împotriva cârciumăritului la sate, vizând cârciumarii evrei, fapt care a pus pe picior de război presa mondială, în 1873 erau 22 233 cârciume; în 1874 erau 24 197; în 1878 erau 33 865. La 24 septembrie 1881 se votează o lege care reglementează cârciumăritul, astfel că în 1882 numărul cârciumelor scade la 28 615; în 1886 la 23 550; în 1903 la 21 545. Dintre cârciumarii săteşti doar 10% erau români. La 21 545 cârciumari, România avea doar 3741 de învăţători, accizele cârciumăritului concesionate evreilor realizau 5 673 773 lei; pentru învăţământul primar cheltuindu-se

75

doar 4 080 798 lei. Cârciumarii evrei debitează în 1869, înainte de intervenţia statului, 15 milioane litri de alcool de cea mai proastă calitate.
J. Levy în 1869: … Cârciumarii evrei erau un flagel pentru poporul român… Aşa că ţăranul român ajunsese o mină de aur pentru jidovi, evreul un fac-totum, iar ţăranul exploatat până la sânge 94.
Desjardins: … Cu rachiul pe care ei nu-l beau, dar pe care-l amestecă cu vitriol, înşala pe român, otrăvindu-i cu aceeaşi lovitură oraşele şi satele?95
Memoriul prezentat Camerei în 1868 de o grupare de 31 de deputaţi: …Posesorii unor sume imense, ovreii s-au dedat la cămătărie fără nici o rezervă şi pe o scară aşa de întinsă încât au desfiinţat şi ruinat mii de familii bogate. Camătă a devenit o plagă teribilă… care seacă izvorul forţelor vii ale naţiunii. Această monopolizare a capitalurilor e cauza cea mai naturală a crizei monetare care bântuie ţara de ani de zile96.
In 1865 proprietatea funciară era grevată cu peste 267 milioane sub titlul de ipoteci; dobânzile socotite numai la 20% echivalau cu valoarea întregului export al ţârii calculat între 1862-1866, fiind mai mare decât valoarea întregii producţii de grâu pe aceşti 4 ani. Bancherii evrei din Brody s-au oferit sa dea un împrumut statului român, asigurându-1 cu ipotecarea moşiilor statului.
• În 1863, după strânsul recoltei, s-au vândut silit în Moldova, moşii în valoare de 8 354 664 lei pentru datorii de 6 989 069 lei; iar după un an, în 1864 s-au vândut silit moşii în valoare de 17 116 655 lei, fără sa se poată acoperi datoriile de 17 820 913 lei; tot atunci vânzându-se de bună voie moşii în valoare de 22 303 869 lei. Este vremea înstrăinării pământului românesc din pricina jocului cămătăresc şi arendăşesc.
• Prin 1992, Radu Theodoru a primit de la inginerul Dan Florin Chiriţescu din Galaţi o lucrare masivă a tatălui său, avocatul Gheorghe Chiriţescu din Iaşi (1897-1986) intitulată: 1907 DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC, ECONOMIC, şi SOCIAL, de fapt teza de doctorat prezentată la Facultatea de Drept şi Filologie a Universităţii din Iaşi, căreia i-a adăugat: AMINTIRI DESPRE VIZITA MAREŞALULUI ANTONESCU LA IAŞI IN 1944 – Gheorghe Chiriţescu însoţindu-1 pe Mareşal în calitate de ajutor de primar al Iaşului şi AMINTIRI DESPRE IONEL TEODOREANU CA AVOCAT. Cu toate stăruinţele, Radu Theodoru nu a găsit editor pentru preţioasele lucrări mai sus-amintite. Cum inginerul Dan Florin Chiriţescu îl autorizează pe Radu Theodoru să facă publice lucrările tatălui său, foloseşte în cele ce urmează câteva date inedite din teza de doctorat, subliniind că autorul ei, copil sărac de ţăran din judeţul Iaşi, a făcut Şcoala Normală, ca învăţător şi-a luat licenţa în drept, apoi doctoratul în ştiinţe politice şi economice după care a practicat avocatura. Consider această teză de doctorat, documentată pe viu în zonele răscoalelor, în afara unei bibliografii de excepţie, ca pe unul din documentele fundamentale privind tragedia ţărănimii române în 1907.
Răscoalele ţărăneşti din martie 1888 despre care am amintit tulbură judeţele Ilfov, Ialomiţa şi Buzău. Sunt înăbuşite de către armată. Spuneam că moşiile de peste 100 ha însumau 3 810 361 ha din care l 516 390 ha erau cultivate în regie, restul de 2 293 964 ha deci 50,2% erau arendate. Arendaşii români deţineau l 445 285 ha; deci 2/3 din suprafaţă; străinii ţineau în arendă 846 676 ha sau 1/3 din suprafaţă din care 423 338 ha erau arendate de bulgari şi greci şi cealaltă jumătate de 423 338 ha era arendată de evrei. 72% din moşiile de peste 5000 ha erau arendate, în proporţie de 73% erau arendate moşiile între 3000-5000 ha; cele între 1000-3000 ha în proporţie de 59%; iar cele între 500-1000 ha în proporţie de 57%, ceea ce înseamnă că moşierii mai mici îşi lucrau singuri moşiile în proporţie de 43%, în vreme ce numai 27% din marii moşieri îşi vedeau de moşiile lor.
• Prinţul Sturdza locuia în Franţa la Dieppe. Îşi arendase moşia trustului Fischer. Trustul Juster concurează trustul Fischer şi vor să pună mâna pe moşia Sturdza. Juster face o călătorie costisitoare la Dieppe şi-i oferă prinţului cu 60.000 lei mai mult decât arenda plătită de Fischer, făcând contract legal cu Sturdza. Mochi Fischer pleacă şi el la Dieppe şi-i oferă descendentului de domn cu 60 000 lei peste oferta lui Juster, stipulând în contract că ia asupra sa toate cheltuielile procesului inerent cu Juster. Sentinţa tribunalului îl obligă pe Mochi Fischer să plătească l milion ca despăgubiri lui Juster. Deci doi

76

capi de trusturi arendăşeşti evreieşti se luptă pentru a obţine în arendă moşia unui descendent fanariot, pământ românesc ţinut cu munca, jertfa şi sabia de ţăranii români. Războiul arendaşilor îi aduce lui Mochi Fischer o pagubă de l milion de lei la care se adaugă 120 000 lei anual plusul de arendă. Mochi Fischer trebuie să scoată de pe moşia Sturdza, din primul an o arendă de l 120 000 lei şi ceva în plus pentru el.
• Pe moşia Mavrocordat-Dângeni se scădeau la plugărie sărbătorile şi zilele ploioase, pe moşia Fischer-Ripiceni se scădeau numai sărbătorile. Fischer, Gostiner şi Hecht arendau falcia cu 40 de lei. în judeţul Iaşi existau 118 moşii, cultivate de 19 proprietari şi 99 de arendaşi din care 44 erau români, 73 evrei, o moşie fiind lucrată de stat. Trusturile Fischer şi Juster exploatau 15 moşii.
• Analizând preţurile arenzilor la falcia de moşie, am onestitatea de a sublima că preţurile stabilite de arendaşii evrei se corelează cu preţurile stabilite de ceilalţi arendaşi şi de moşierii care-şi exploatau singuri moşiile, existând între aceştia un contract mutual spre a ţine ţărănimea în dependenţă absolută.
• Răscoala ţărănească a izbucnit în Moldova, pe moşia Flămânzi exploatată de trustul Fischer şi a avut de la început un caracter puternic antisemit din pricina nemulţumirilor acumulate vreme de decenii de către masele ţărăneşti exploatate de cârciumarii, cămătarii şi arendaşii evrei. Am marcat pe hartă direcţiile de afluire ale grupărilor răsculaţilor, centrele de adunare şi obiectivele atacurilor, asta în Moldova. Rezultatul a fost edificator. Ţărănimea răsculată a năvălit în târgurile create şi locuite de evreime ca Hârlău, Târgul Frumos, Podul Iloaiei unde au devastat prăvăliile şi cârciumile evreieşti, după care s-au revărsat asupra conacelor moşierilor şi sediilor arendaşilor.
• Avocatul Chiriţescu şi-a făcut documentarea de teren şi la Flămânzi, a stat de vorbă cu martori oculari şi participanţi la răscoală, remarcă pe unul din capii ei, învăţătorul Maxim care pe lângă relatarea firului răscoalei al cărei iniţiator a fost, i-a povestit şi câteva antecedente din care reproducem întâlnirea delegaţiei săteşti cu prinţul Sturdza, venit să ridice arenzile în anul 1903. Deci învăţătorul Maxim, preotul şi primarul în audienţă la prinţul Gr. M. Sturdza. Obiectul: să ceară pământ şi lemne pentru un local de şcoală, cam 15-20 de prăjini. Maxim:… s-a ridicat de pe divan, s-a apropiat de noi, a pus piciorul pe un scaun şi ne-a întrebat – ce veşti îmi aduceţi?… Am început să-i spun eu, că nu avem local de şcoală, că sunt mulţi copii care rămân fără învăţătură, abecedarul măcar. Că avem 480 de elevi după recensământ şi că numai 120 frecventează… -120!… merg regulat la şcoală, bre domnule profesor … face speriat prinţul proprietar… Dar cine ne mai mână plugurile bre, dacă or merge toţi la şcoală? … Explicaţiile pe care am încercat să le mai dau, am înţeles că erau de prisos. Ne-a spus că pământ nu ne poate da că are şi el puţin (avea 25 000 fălci); că lemne iarăşi nu ne poate da pentru că pădurile sunt arendate laolaltă cu moşia lui Mocni Fischer. A scos doar din buzunar şi ne-a dat 100 de lei. Am plecat de la curte mâhniţi..97
• Răscoala prinde ţara şi parlamentul dezbate: A.D.Sturdza şi Ionel Brătianu interpelaseră guvernul în chestiunea arendaşilor şi trusturilor arendăşeşti. Răspunde Gh. Cantacuzino preşedintele consiliului de miniştri: … Precum am avut onoarea să declar în adunarea deputaţilor, acapararea moşiilor prin arendă în mase mari şi compacte de către trusturi puternice, constituie un pericol economic şi naţional de o gravitate însemnată… Soluţiunea acestei chestiuni nu este uşoară prin multiplicitatea intereselor ce o înconjoară, pentru că ea ridică o sumă de greutăţi judiciare în dezlegarea ei şi se loveşte necontenit de chestiunea importantă a drepturilor câştigate.
Cantacuzino reprezenta partidul conservator şi făcea aluzie la drepturile câştigate de evrei prin revizuirea articolului 7 din Constituţie.
• În şedinţa consiliului de miniştri din 9 martie 1907, regele Carol I cere guvernului să vină negreşit cu o lege împotriva trusturilor arendăşeşti.
• La 12 martie 1907 cade guvernul conservator, înlocuit de un guvern liberal prezidat de Dimitrie Sturdza. La interne, Ionel Brătianu. La război, generalul Averescu.
• Ionel Brătianu în interpelarea mai sus amintită din şedinţa Camerei – 3 martie 1907:… starea populaţiei rurale, în genere, necesită imperios o grabnică şi eficace îndreptare, în ultimii ani o nouă

77

împrejurare a îngreuit tare această stare în multe localităţi. O mână de. oameni, străini de interesele mari ale dezvoltării noastre economice şi sociale, s-au făcut stăpâni prin arendare, pe întinderi tot mai mari de suprafaţă cultivată a ţârii. O singură familie asociată (n.n. Fischer) posedă o întindere superi-oară multora din districtele ţârii. Sute de mii de hectare şi deci sute de mii de ţărani stau sub domina-ţia monopolistă a câtorva indivizi care n-au nici o grijă de starea în care vor rămâne localităţile ce le stăpânesc după sfârşirea contractelor lor, servindu-se de influenţe puternice pe care le dau relaţiile plătite de care dispun, pentru a nesocoti cele mai elementare noţiuni de dreptate. Ei nu exploatează atât forţele secundare ale naturii, cât exploatează, câmătăreşte munca şi nevoile ţărănimii.
• Gazeta VOINŢA NAŢIONALĂ din 9 martie 1907, articolul RĂSCOALA ŞI GUVERNUL:… Trustul fraţilor Marcu, Kalmat, Froim, Şoil şi Avrum Fischer ţine în arendă 69 de moşii… în ultimii doi ani arenzile au fost urcate de două ori… ca să vedeţi că de unde era răul mai mare de acolo a pornit mişcarea, observaţi că în punctele unde s-au întâmplat primele răzvrătiri şi nu uitaţi că aceste mişcări sunt contagioase – acolo sute de mii de suflete erau încinse de cercul de fier al trusturilor de arendaşi străini, care le speculau cu lăcomie aşa cum voiau… Dacă nenorociţii ţărani încercau să iasă din acel cerc, la dreapta sau la stânga, în sus sau în jos, zeci de kilometri se izbeau de aceiaşi exploatatori şi dacă încercau să emigreze şi mai departe, găseau alţi arendaşi care ispitiţi de câştigurile cele mari, ale trusturilor profitau, de învoielile cele exagerate, ii exploatau tot atât de rău, astfel că nenorociţii nu găseau nicăieri nici o uşurare.
• În final citez din Manifestul studenţilor bucureşteni în chestiunea ţărănească publicat în UNIVERSUL din 2 martie:
ROMÂNI!
Ţăranii din judeţele Dorohoi, Botoşani, Iaşi şi din tot nordul Moldovei, ajuns la sapă de lemn – se agită şi cer pământ… cei ce au datoria de a veghea asupra intereselor acestei ţări, au lăsat ca trustul străin să acapareze toate moşiile şi acum, stăpân pe pământ, voieşte a slei şi a înmormânta populaţia noastră rurală. Satele Moldovei au fost inundate de străini, care fără să fie întrebaţi de unde vin şi ce scopuri urmăresc, au devenit exploatatorii sătenilor noştri.
Adaug, în numele adevărului istoric nemăsluit, că răscoala din Moldova a fost o mişcare socială; dar şi antisemită. Iată dovezile: UNIVERSUL din 26 februarie 1907: … Iaşi24… Sătenii sunt foarte îndârjiţi şi par a fi hotărâţi la acte de violenţă. Mai mulţi evrei şi arendaşul unei moşii învecinate au fugit. UNIVERSUL din 28 februarie 1907, prin telefon… La Bădeni ţăranii au atacat moara şi au alungat pe evrei de acolo. Ţăranii persistă în cererea lor să lise dea fălcia de pământ cu 25 de lei precum şi alungarea arendaşilor evrei (n.n. fălcia de pământ ajunsese la 80 de lei)… Târgul Frumos 26: Ţăranii din Cepelniţa, Bădeni, Cotnari şi Hodora au făcut ca toţi evreii de acolo să fugă, lăsând avutul lor în prada rebelilor. Au fost maltrataţi şi numeroşi comercianţi evrei. UNIVERSUL joi 1 martie: Solidaritatea studenţilor din Iaşi cu ţăranii revoltaţi. CONSERVATORUL 2 martie: … De la Podul Iloaiei sosesc ştiri grave… După câteva ceasuri s-au întors vreo şapte sute, provocând scene violente, spărgând şi devastând casele mai multor arendaşi evrei. UNIVERSUL 2 martie Reportaj de la Tg. Frumos: … Am stat de vorbă cu locuitorul C. Bucătaru din Bălţaţi… Iată ce-mi spune el… Se auzise pe la noi că înspre Flămânzi, Hârlău şi Bădeni ţăranii s-au ridicat împotriva evreilor arendaşi, cerându-le pământ mai ieftin. In ziua aceea la Tg Frumos (n.n. omul venise după târguieli) un negustor evreu vinde nişte brânză unui sătean de pe la Brăieşti şi în loc să-i dea un kilogram îi dă numai 800 de grame. Intâmplător era acolo şiPetrache Azoichi, tot din Bălţaţi, om mai deştept şi cu ştiinţă de carte, care îndată ce vede pe om că se plânge de cântăreala strâmbă, se duce, cântăreşte şi el şi când vede că omul avea dreptate, îl ia la bătaie pe evreu. Evreul fuge din prăvălie în casă. Din stradă vin şi alţi săteni, strică geamurile, desfundă butoaiele cu vin şi rachiu …se duc şi la alte prăvălii, pârjol în târg.
• Pe fondul unei tensiuni explozive generate de cămătarii evrei, un negustor evreu nu-şi poate înfrâna obiceiul de a fura la cântar. De aici, pârjolul. Aidoma cu izbucnirea tumultului de la Câmpeni

78

din 24 mai 1784 când moţii se ridică împotriva arendaşilor de băuturi armeni Martin „Bosniacul” şi Martin „Patru bani” prăpădindu-le butoaiele de băutură şi slugile înarmate, tot la un târg de ţară. Scânteia care a stârnit vâlvătaia răscoalei şi a războiului ţărănesc condus de Horea.

EFECTE. CONSECINŢE. Ceea ce n-au rezolvat partidele politice şi guvernele din pricina intereselor de clasă, a presiunii uriaşe diplomatice, economice şi financiare a Alianţei Universale Israelite şi a presei mondiale pusă în slujba ei, a rezolvat ţărănimea cu bâta, securea şi focul, jertfindu-şi alte 11 000 de suflete, după jertfele făcute în Războiul Independenţei. Arendat pe 90 de ani de trusturile străine în care evreii deţineau jumătate din suprafaţa moşiilor, pământul ţării era în primejdie să fie vândut la mezat străinilor. Trustul Fischer ar fi jucat în România rolul baronului Rothschild în Boemia. Cu un instinct milenar al naţionalului, ţărănimea a rezolvat dilema clasei politice, plătind din nou cu sânge şi suferinţe eliberarea moşiei ţării de sub jugul cămătâresc, răsturnând prin foc şi pară strategia Alianţei Universale Israelite care-şi fixase ca obiectiv cucerirea posesiunii pământului românesc, astfel încât înlocuind boierimea naţională cu evreimea arenda să şi cămătărească, să poată transforma România prin unirea Fischerland-urilor, într-o Judenland.
Având motivaţia răscoalei, guvernul liberal desfiinţează trusturile arendăşeşti. Arendaşii individuali pot ţine în arendă până la 4000 ha. După răscoală, în 1907 şi 1908 corpurile legiuitoare votează o serie de legi privitoare la agricultură: legea învoielilor agricole, a păşunilor comunale, legea obştiilor şi a casei rurale. Se desfiinţează munca la tarla sau boierescul, se legiferează „dijma de-a valma”, consiliul superior al agriculturii, se impune „libretul”, un fel de carnet de servaj, se desfiinţează plăţile în natură, plocoanele şi ruşfeturile. Proprietarii au fost obligaţi să dea 1/8 din pământ pentru formarea islazurilor comunale. Se înfiinţează obştiile de arendare, formate din ţărani care au dreptul prioritar prin lege de a arenda moşiile statului. Se înfiinţează Băncile populare la care învăţătorii săteşti stimulaţi de ministrul învăţământului Spiru Haret, au avut o contribuţie hotărâtoare. Casa rurală cumpără moşiile puse în vânzare de proprietari, le parcelează şi le vinde ţăranilor, instituind asupra procedeelor un privilegiu ipotecar. Jumătate din capital aparţinea statului, jumătate acţionarilor, începutul operaţiunilor având asigurat un capital de 10 milioane lei.
Răscoala din 1907 impune politicii, politicii culturale, opiniei publice şi spiritualităţii româneşti problema ţărănească, problemă care devine fundamentală pentru România în tot secolul al XX-lea.

STRUCTURIMODERNEECONOMICO-FINANCIARE ŞIHEGEMONIAIUDAICĂ

• Alexandru Moruz un mare economist al secolului al 19-lea românesc în opera sa de căpetenie Progres etLiberte:„V-aţigânditvreodatălaizvorultuturor averilorevreieştirealizateînaceşti25deanidinurmă? Care din noi nu-şi aminteşte de Leiba-Kahane, Mayer Hofferşiosută alţii,alcărorcapitalmonetarnu treceade 50-60 ducaţi, astăzi sunt de zece ori milionari. Aceasta, pentru că într-o ţară lipsită de monedă naţională, ei au speculat asupra monedelor străine, evaluându-le peste valoarea lor, într-o ţară lipsită de creditpubliceiauştiutsătragătoatecâştigurileposibiledin creditullorprivat;apoiauavutîn mâinile lor agiul şi schimbul tuturor monedelor în circulaţie şi în uz la noi; în fine, în afara de camătă, au apăsat asupra societăţii şi asupra nevoilor ei cu toată puterea intereselor lor … Atâta timp cât nu vom întrebuinţa creditul, vomsuferipretenţiilebancheruluievreu.”98
• I.C. Brătianu în discursul la mesaj din 10 ianuarie 1861 cere înfiinţarea unei bănci naţionale de scont şi circulaţie spre a pune capăt speculei cămătăreşti evreieşti. Dintextulscrisoriiluicătre Petre Mavrogheni, publicată în ROMÂNUL: …Unei naţiuni cucerite de tăişul săbiei, îi rămâne dreptul de revendicare şi mijlocelededescoperire,pecând,dincontră,onaţiunecucerită prin mijloacele economice este nimicită pentru totdeauna în drept şi în fapt.99

79

• Între 1857 când se înfiinţează Banca Naţională a Moldovei cu capital străin în concesiunea financiarului prusian Fredrich L. Nulandt (care a dat faliment în 1858) şi până în 1881 când începe să funcţioneze Banca Naţională a României fundată prin lupta neostoită a lui I. C. Brătianu ajutat de Eugeniu Carada, s-a dat o luptă de culise crâncenă între cămătarii şi bancherii evrei reprezentând capitalul financiar suprastatal şi naţionaliştii români, având drept miză crearea instituţiilor de credit şi moneda naţională. Autorul recunoaşte meritele de înalt patriotism a celor care au închis porţile creditului, invaziei capitalului străin înrobitor.
• La 5 aprilie 1873 s-a promulgat legea care a creat Creditul Funciar Român, instituţie a marilor proprietari de pământ care au acoperit prin inscripţii ipotecare un capital de 20 298 545 lei, fără să apeleze la finanţe străine.
• La 1875 ia fiinţă Creditul Funciar Urban prin Decretul domnesc nr. 2129 din 17 decembrie 1874.
• Mişcarea pentru creditul românesc iniţiată de economiştii A.D. Holban, D.P. Marţian şi Ionescu de la Brad se consolidează în 1865 prin a treia victorie a patrioţilor români obţinută împotriva cămătarilor şi bancherilor evrei: Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni.
• Victoria se desăvârşeşte la l decembrie 1880 cu Banca Naţională având un capital social de 12 000 000 lei/aur la care statul participă cu 4 milioane lei/aur. Capital naţional, administraţia naţională, singurul evreu care a funcţionat ca cenzor doar un an a fost bancherul Hillel Manoah. Vreme de 27 de ani, Banca Naţională 1-a avut ca director pe Eugeniu Carada (1883-1910) care a luptat necruţător împotriva pătrunderii capitalului evreiesc, ştergând cu mâna lui de pe tabloul scontului la sucursala de la Iaşi, 13 evrei care nu prezentau garanţii morale.
• În mai 1889 se instituie etalonul aur.
• În 1911 se întemeiază Banca Românească. Există în România 183 de bănci cu un capital vărsat de 160 757 084 lei şi un fond de rezervă de 58 324 913 lei. In decembrie 1911, deci la sfârşitul anului existau în România 197 bănci cu un activ de 2 276 005 583 lei aur. In 1918 stocul metalic al Băncii Naţionale Române însuma 500 155 906 lei/aur depuşi după cum urmează: 80 469 650 lei/aur la Reichsbanck Germania; 98 105 800 lei/aur la Bank of England – Anglia şi 321 580 456 lei/aur vărsaţi la 21 decembrie 1916 la compartimentul de rezervă al Băncii Statului din Moscova, depozitaţi la Kremlin în 1738 de lăzi.
• Lupta oamenilor politici patrioţi a fost să creeze o reţea largă de instituţii de credit care să promo-veze iniţiativa particulară românească, să apere ţărănimea de cămătarii evrei, cu un cuvânt să apere economia naţională împotriva capitalului exploatator evreiesc şi străin. Prin presiunile exercitate de Alianţa Universală Israelită mai ales după înfrângerea suferită pe câmpul de luptă arendăşesc, războiul economic dus de evreime împotriva poporului român începe să câştige bătălie după bătălie prin condi-ţiile impuse de Alianţă şi francmasonerie după primul război mondial, atunci când jocurile planetare au fost dictate şi coordonate de finanţa suprastatală evreiască, ajunsă super-puterea unică pe Terra.
EVREII ACAPAREAZĂ PROPRIETATEA NAŢIONALĂ. Constituţia din 1923 elaborată sub presiunea post-belică a Alianţei Universale Israelite încă de la tratativele de pace de la Paris în 1918-1919, deschide drum liber invaziei evreieşti în economia României. Bucurându-se de toate privilegiile, sub scutul Alianţei şi al presei mondiale evreieşti, iudaismul se instalează în România ca la el acasă. Lupta naţionaliştilor români apăraţi de articolul 7 al Constituţiei din 1866 pentru salvarea economiei naţionale, suferă lovituri mortale. După primul război mondial evreii încep să cumpere oraşele şi satele româneşti.
În 1903, 9089 proprietari urbani evrei posedau în Moldova 31% din proprietatea funciară urbană în valoare de 113 370 436 lei/aur faţă de 21 121 creştini care posedau proprietăţi urbane în valoare de 252 121 718 lei aur. Numai la Iaşi 2028 proprietari evrei stăpâneau imobile în valoare de 41 170 576 lei/aur; iar 2 659 proprietari creştini stăpâneau imobile în valoare de 61 006 778 lei/aur. La Botoşani, l 173 evrei proprietari stăpânesc valori funciare mai mari decât 1241 creştini. Evreii: 12 500 000 lei/aur; creştinii: 12 104 000 lei/aur. La Dorohoi 657 evrei au proprietăţi egale cu 51 830 650 lei/aur; 355

80

creştini posedă valori de 2 830 000 lei/aur, în târgul Mihăileni stăpânesc 82% din valoarea imobiliară a acestuia, la fel în Hârlău, Herţa, Târgul Frumos, Fălticeni, Vaslui.
După centralizatorul firmelor înscrise în registrele Camerelor de Comerţ şi Industrie din România Mare a anului 1938 care însumau 229 043 firme, pe provinciile istorice şi etniile română şi ebraică aveam următoarea situaţie:
– în Basarabia: 5 902 firme româneşti; 18 683 evreieşti – Banat: 7 319 ” 3 043 ”
– Bucovina: l 553 ” 8163 ” – Crişana, Maramureş: 4 297 ” 5 751 ” – Dobrogea: 5 660 ” 630 ”
– Moldova: 11 575 15979 ” – Muntenia: 49743 ” 9636
– Oltenia: 13685 ” 550
– Transilvania: 7797 ” 12015 ”
Singurul comentariu care se face la acest centralizator este acela care subliniază că el este numai numeric, fără să spună nimic de mărimea firmei, puterea ei economică, relaţiile din ţară şi străinătate, notând însă că multe firme evreieşti reprezintă valoarea a zeci de firme româneşti şi stăpâneau cele mai bune vaduri comerciale având relaţii cu reţeaua internaţională evreiască de comerţ şi finanţe. Un sondaj al firmelor pe oraşe dă următoarele cifre: Bacău: 170 firme româneşti; 611 evreieşti, Bălţi: 50 româneşti; 615 evreişti, Botoşani: 100 româneşti; 782 evreieşti, Bucureşti: 8 976 româneşti; 4588 evreieşti, Galaţi: 944 româneşti; 1027 evreieşti; Lugoj: 298 româneşti; 100 evreieşti; Orhei: 15 româneşti; 401 evreieşti, Rădăuţi: 28 româneşti; 399 evreieşti, Tg. Mureş: 95 româneşti; 602 evreieşti, Turnu Severin: 637 româneşti, 58 evreieşti.
• Din 175 326 cârciumi 114 712 aparţineau evreilor şi 60 614 românilor.
• Analizând „Anuarul importatorilor şi exportatorilor”, „Indicatorul reprezentanţilor de comerţ din Bucureşti” economiştii au tras concluzia că evreii au monopolizat comisionul, cel mai rentabil gen de comerţ şi fără nici un risc. Din 450 reprezentanţe în Bucureştiul anului 1938, doar 48 aparţineau neevreilor. Reprezentanţii evrei serveau în jur de 2850 case străine: de produse metalurgice, articole tehnice şi electrotehnice, de textile, de articole chimice, de produse alimentare, de produse de librărie şi încă o gamă largă de produse de faianţă, de pielărie, case din toată lumea.
• La import românii reprezintă 13% şi 18% la export, evreii deţinând restul până la 95%; 5% rămânând pe seama altor străini. Câteva date. Importatorii de produse alimentare: români 93; evrei 398, de textile: români 127; evrei 1436, metalurgice: români 152; evrei l 350. La export. Produse alimentare: români 44; evrei şi străini 345, lemn-cherestea: români 28; evrei şi străini 460, vite şi păsări: români 49; evrei şi străini 287.
A face analiza raportului dintre români şi evrei pe categorii de mărfuri la import-export ar însemna să scriu un volum separat: blănuri, păsări tăiate şi ficat de gâscă, cascavaluri şi brânzeturi, ape minerale şi miere, ouă şi carne, nuci curăţate şi întregi, struguri şi prune uscate, pielicele, fructe de toate categoriile, vinurile cerute în toată Europa; în 1938 la preţuri de batjocură, adică 100 kg struguri la 300 lei; deci acest uriaş export de fructe care numai în 1938 a ajuns la suma de 6 431 810 100 lei, a fost în proporţie de peste 90% în mâna evreilor.
• Comerţul en-gros a fost 90% în mâna evreilor, în plus au avut concesiuni importante numind aici doar monopolul desfacerii produselor C.A.M. cumpărat de magnaţii finanţelor evreieşti.
• Evreii pătrund masiv în meseriile curate, rentabile şi uşoare, în 1939 avem 550 de ceasornicari români şi 2 900 evrei; 180 bijutieri români şi l 500 de evrei; opticieni români 50 şi evrei 80100.
CÂTEVA PRECIZĂRI. Adevărul istoric mă obligă să subliniez lupta dusă de marea burghezie românească, reprezentată de Partidul Naţional Liberal împotriva hegemoniei capitalului străin şi iudaic, hegemonie pentru care Alianţa Universală Israelită a desfăşurat o activitate complexă, mobilizând toate

81

centrele de putere şi presiune de care dispunea pe plan mondial. Legislaţia economică din anii 1923-1924 fundamentată juridic prin Constituţia din 1923 a impus un sistem protecţionist pentru capitalul românesc, din păcate anulat parţial prin dreptul de concesiune al statului. Astfel prin legea minelor din iulie 1924 numai statul putea exercita dreptul de proprietate asupra tuturor bogăţiilor miniere ale subsolului. Fisura prin care dă năvală capitalul evreiesc se produce când este vorba de exploatarea acestor bogăţii, legea precizând că statul le poate exploata în regie proprie sau prin concesionare. Ori ştim că la acordarea concesiunilor, corupţia funcţionează perfect şi că în Protocoale este recomandată ca o dogmă imbatabilă în lupta pentru subminarea statelor naţionale. Drepturile de exploatare a zăcămintelor subsolului se acordă prioritar societăţilor anonime miniere române, deci acelora care aveau cel puţin 60% capital social deţinut de cetăţeni români. După încetâţenirile masive dintre 1879-1924 marii capitalişti evrei deveniseră şi cetăţeni români. Legea n-a rezistat decât un an. La presiunea Alianţei Universale Israelite şi a capitalului financiar suprastatal a fost modificată în 1925, acordându-se avantaje egale tuturor societăţilor, celor deţinute de cetăţeni români scăzându-se procentul de la peste 60% la 50,1%. Astfel s-au deschis porţile invaziei capitalului evreiesc şi jefuirii avuţiei noastre naţionale. Singura perioadă din istoria modernă a românilor când România n-a fost jefuită de străini şi mai ales de evreime s-a situat între anii 1965-1989 în epoca socialismului totalitar-administrativ, când întreaga avuţie naţională a slujit intereselor şi dezvoltării României.
• Anul 1924 se caracterizează prin efortul juridic al marii burghezii de a asigura un fel de NUMERUS VALACHICUS în viaţa economică a ţării, stăpânită de evreime şi de străini. Legea comercializării şi controlului întreprinderilor economice ale statului acorda condiţii avantajoase capitalului privat în exploatarea unor întreprinderi ale statului ca: navigaţia fluvială, serviciul maritim, exploatarea generatorilor de energie (căderi de apă, gaze naturale, petrol, cărbune). Legea energiei acorda avantaje substanţiale investitorilor în producerea energiei electrice, cu condiţia ca 1/4 din energia produsă să se rezerve statului. Tipică pentru efortul de românizare este legea apelor care cerea ca majoritatea capitalului să fie românesc; iar preşedintele, directorii şi 2/3 din numărul administratorilor şi cenzorilor să fie cetăţeni români.
In anul 1938 ramurile industriei grele: metalurgie, chimie, materiale de construcţii şi electrotehnică deţineau 31% din întreaga industrie prelucrătoare, fiind la egalitate cu doar trei ramuri ale industriei uşoare: alimentară, lemn şi pielărie care deţineau tot 31% din producţia industriei prelucrătoare. Tot în 1938, anul de referinţă şi de vârf al perioadei interbelice, consumul de produse industriale era acoperit în proporţie de 77%-78%. Industria uşoară acoperea în proporţie de 85%-90% nevoile de consum ale ţării care, din pricina sărăciei maselor, erau foarte scăzute în comparaţie cu standardele europene.
• Volumul mare al datoriei externe, acapararea unor întreprinderi importante de către capitalul străin, în majoritate evreiesc, monopolizarea de către evrei a unor întregi ramuri industriale, a comerţului au accentuat dramatic efectele marii crize economice din 1933. Dacă în 1929 venitul pe cap de locuitor era de 11 100 lei şi fiscalitatea de 20%, în 1933 venitul pe cap de locuitor scăzuse la 5 300 lei iar fiscalitatea crescuse la 26,5%.
• Capitalul social al societăţilor industriale din România era în 1922 de 7 549 000 000 lei; iar în 1930 acest capital s-a ridicat la suma de 36 604 000 000 lei, acoperind doar 48,2% din fondurile imobilizate ale activelor lor.
• Industria petrolului s-a găsit în proporţie de 75% în mâinile capitalului monopolist străin şi evre-iesc care jefuie bogăţia principală a României, extrăgând şi valorificând la export în 1932 o cantitate cu peste 65% mai mare decât în 1929, în condiţiile în care preţurile pe piaţa mondială se prăbuşiseră cu peste 60% faţă de 1929. Exploatarea sălbatecă a zăcămintelor a dus la epuizarea multora din ele. Capi-taliştii străini, evreii şi capitaliştii autohtoni au încasat în numai 3 ani, peste 8 miliarde lei, beneficii.
• Guvernul naţional-ţărănesc modifică legea minelor în 1924, acordând monopolurilor străine în condiţii foarte avantajoase perimetre petroliere vaste din proprietatea statului şi participaţii ale acestuia

82

la diferite întreprinderi, în spatele acestor tranzacţii pe seama avuţiei naţionale, în majoritatea cazurilor au stat evreii.
• Datoria publică a României la l ianuarie 1929 era de 6 115 737 978 valută străină şi aur, statul fiind îndatorat pieţelor financiare franceze şi engleze acolo unde dicta Alianţa Universală Israelită.
• Între 1922-1928 capitalurile străine şi evreieşti au scos din România dividende şi dobânzi în valoare de 59 300 000 lei.
• La 28 ianuarie 1933 partidul naţional-ţărănesc subordonează economia românească monopolurilor internaţionale prin Consiliul Societăţii Naţiunilor, care aprobă colaborarea tehnică consultativă finalizată în dezastruosul „plan de asanare de la Geneva”. Asta însemna, cum înseamnă şi în 1994, că actele privind executarea bugetului sau legiferările în materie fiscală, bancară şi monetară, nu se puteau şi nu se pot efectua fără avizul, atunci al reprezentanţilor Societăţii Naţiunilor, acum fără cei ai Fondului Monetar Internaţional, ambele creaţii ale Alianţei Universale Israelite în vederea realizării Republicii Universale.
• În literatura de specialitate se foloseşte din motive oportuniste termenul de „capital străin” fără să se specifice cine erau acei străini, ce pondere o aveau evreii; după cum nici când este vorba de capitalul românesc, nu se specifică ponderea evreilor în acest aşa-zis capital românesc. Sub protecţia Alianţei Universale Israelite care a impus României stipulaţii înrobitoare în tratatul de pace, uniunile monopoliste strâine-evreieşti au declanşat ofensiva împotriva capitalului românesc. Din 55 societăţi petroliere create după primul război mondial, prin 1928, capitalul românesc participa doar cu 22,4%; cel englez cu 26,4%; franco-belgian cu 35,8%, restul alţi străini, în industria metalurgică 70% capital străin. Industria chimică: 76% străin. Societăţile forestiere 45% străin. Industria textilă: 63% străin101.
DINCOLO DE APARENŢE. Să vedem ce înseamnă în fapt „capitalul românesc”. Între cele două războaie mondiale, pentru anul 1938, Indicatorul industriei româneşti dă un număr de 157 ţesătorii de bumbac, in şi cânepă, cu un total de 14.000 războaie, ţesătorii în care s-au investit 7 milioane lei în 1937. Evreul Veno Laszlo în 1925, comis-voiajor, cu capital misterios cumpăra fabrica „Ady” din Cluj care-i produce 80 milioane plasate într-o altă fabrică la Bucureşti, depune sute de milioane la Pesta, îşi mută sediul în Palestina, ajunge mare proprietar şi stăpân al unei fabrici de tuburi Bergmann. Din ţesătorii, românii au până în 1940 doar 10%; evreii 50%; restul de 40% aparţine „străinilor”. Din 172 fabrici de spirt, 96 erau evreieşti, 60 aparţineau străinilor, cele româneşti neechivalând ca număr de personal şi capital cu fabrica de spirt şi drojdie a evreului Neumann din Arad, având investiţii de 100.000.000 lei. Din 46 fabrici de ciocolată, 31 erau evreieşti, din 150 fabrici de pielărie, peste 80 erau evreieşti (Abramovici, Perlbergher, Filderman, Klein, Gelber). Din 276 fabrici de cherestea particulare, 192 erau ale evreilor. Din 72 de fabrici în judeţul Ciuc, 66 erau evreieşti; în Trei Scaune 30, din 32; în Braşov 15, din 22; în Bucovina 82 din 106… în personalul tehnic superior din întreprinderile forestiere erau 10% români şi 50% evrei, 40% fiind alţi străini. Evreii exploatau nemilos codrii din Bucovina, Maramureş, Mureş,Braşov, Odorhei, Trei Scaune, Neamţ, Caraş-Severin. Consorţiile evreieşti de tipul „Gothlieb, Sentler şi Schraft” au jefuit patrimoniul forestier al ţării, aşa cum Nuhăm Weismann a jefuit pădurile date de stat societăţii „Letea” sau cum văduva Matilda Herşcu Ţapu a prădat ocolul Vâratec. Pădurile din Negreştii-Vasluiului doborâte de aşa-zisul baron Simbenbohn, alături de societăţile evreieşti „Valea Trotuşului”, „Goltz”, „Foresta” şi altele şi altele’au devastat codrii ţării. Munţii Sibiului au fost tâlhăriţi de întreprinderea evreiască „Mersing şi Lessel” cu sediul la Viena, Munţii Apuseni au fost jecmăniţi de societăţile „Samuel Grunstein şi Fiul”,”Adalbert” şi „Bihoreanca”. Gangsteri evrei ai pădurilor ca Kuobler, Nusbau, Tischler, Burger, Grodler au prădat munţii falnici ai României Mari, au făcut miliarde şi s-au dus cu ele peste hotare. Complicii la jaf, politicienii mari şi mici, plevuşcă administrativă locală care a aprobat sute de mii de cereri fictive de lemn de foc sau de construcţii, măsluite în numele locuitorilor de către antreprenorii, evrei ca Moise Davidovici, Strul şi Mayer Polak, Polăk Strul Petală care au despâdurit Maramureşul. Sau Iacob Landvehr din Kuty-Polonia care în

83

complicitate cu Leon Scharf şi Moise Burger au tăiat în 1937 pe o autorizaţie de 20.000 metri cubi, 48.000 metri cub molid secular de pe valea Ceremuşului.
M. Manoilescu… Pădurile n-au suferit în 18 secole… cât au suferit în 18 ani de vot universal102. Tragedia codrilor merge mână-n mână cu tragedia petrolului. Cele 89 de societăţi petrolifere
înfiinţate până la 31 decembrie 1930 au supt din subsolul ţării 3 250 000 tone ţiţei în 1926; 4270 000 tone în 1928; 5 740 000 în 1930; 7 350 000 în 1932 şi 8 430 319 tone între 1934-1936. Din 1936 începe secătuirea rezervelor naţionale de ţiţei, în 1937 producţia scade la 7.289.015 tone, ca în 1939 să ajungă ia 5 962 321 tone.
Politicienii vremii au cedat avutul şi venitul statului realizate din redevenţe, societăţii evreieşti „Redevenţa” numită de Nicolae Iorga „una din marile fortăreţe iudaice”.
De detenta spectaculoasă a industriei metalurgice interbelice profită masiv evreimea. Exemplul cel mai lămuritor şi tipic este dat de „regele fierului”, Max Auschnitt, stăpânul absolut al Uzinelor şi Domeniilor Reşiţa-U.D.R.; Titan-Nădrag-Călan, intimul şi sponsorul regelui Carol al II-lea, confidentul şi sfetnicul concubinei acestuia Elena-Grunberg-Wolff-Lupescu. Max Auschnitt se bucura de tarife vamale preferenţiale, de preţuri maximale, de permise de export, de contingentări şi mai ales de comenzi masive din partea statului. Avea directori alţi evrei ca Filip Alter, I. Abramovici, Bercu Purcerea; doar 50% dintre ingineri erau români; din personalul tehnic-administrativ în număr de 681, doar 190 erau români. Grupul Steeg, fostul proprietar austriac al Reşiţei a păstrat 40% din acţiuni. În 1930 grupul Steeg se uneşte cu grupul englezo-iudaic Wickers şi-1 impun la conducere pe Auschnitt, fiul unui negustor de fierărie din Galaţi. Împreună cu Malaxa dăruise regelui corupt 100 000 000 lei „din partea industriei grele”, timp de 7 ani pierduse regulat sume consistente la masa de pocher a regelui, îi mai dăruise un armăsar pur-sânge în valoare de 6 000 lire sterline şi cu sumele enorme scoase din ţară a înfiinţat sau a participat masiv la capitalurile unor uzine din străinătate: Vickers-Amstrong din Londra; Mandelşon din Haga; Streeg-Viena; CEPI-Monaco; Kahn-Alexandria în Egipt, demonstrând plastic modul în care s-a constituit capitalul financiar suprastatal evreiesc prin exploatarea naţiunilor care au acceptat dominaţia economică a evreimii.
De la Auschnitt „regele fierului” la Fischer Friedrich proprietarul fabricii de geamuri, sticlărie şi becuri „Putna” cu 20 442 000 lei investiţii şi 592 de lucrători; de la fabrica de esenţe „Ciocanul” exclusiv evreiască cu venit curent anual de 38 000 000 lei, la industria încălţămintei de cauciuc stăpânită de evreii Brănişteanu, Fainsilber şi Bachis; de la cartelul fabricilor de ciment avându-1 reprezentant general pe evreul P. Paulig, cu personal de conducere majoritar evreiesc, care-şi trece peste graniţă 85% din beneficii, la trustul geamurilor deghizat sub firma societăţii „Soven”, stăpânit de magnaţii Oscar Kaufmann, Bachus – evreu ungur şi Saporta evreu spaniol; de la o bună parte din industria chimică la industria parazitară a zahărului; de la trustul hârtiei cu al său beneficiar Hannanel la societatea evreiască S.A.R.P.I.A. stăpânită de Ira Verner, un Solomon şi alţi 20 de mari capitalişti evrei, România interbelică a fost o colonie iudaică.
Regimul de tăiere în abatoare, fixarea preturilor cu amănuntul la alimentele coşniţei zilnice, comerţul alimentar engros, monopolul peştelui congelat prin societatea „Frigul”, cartel patronat de Lovenshon, Davidshon, Similovici, Teofilovici, industria hotelieră unde evreul Zisu exploata hoteluri mari: „Marna”, „New-York”, „Nisa” şi „Gociman”; iar Mişu Rosenberg exploata „Princiar”, „Luvru”, „Lux”, ”Carol”, „Lido” şi „Veneţia”, ceaprăzăria şi croitoria militară exploatate de 13 case evreieşti, faţă de cele 3 româneşti şi încă o mie de branşe comerciale, industriale, financiare au constituit statul iudeu dominant în România Mare. 80% din conducători şi personalul de direcţie era evreiesc şi străin, românii fiind utilizaţi la munca brută şi necalificată.
In 1936, un număr de 5 930 politicieni de toate rangurile erau pripăşiţi în consiliile de administraţie a l 700 întreprinderi evreieşti şi străine, primind bacşişuri pentru înalta trădare a intereselor naţionale în valoare de l 215 000 000 lei în jetoane, tantieme şi lefuri. Pe listele bacşişurilor se găsesc de la miniştri la prefecţi, de la şefi de cabinet la parlamentari, toată fauna partidelor importante ale vremii. Rolul

84

acestei faune politicianiste era să îndrepte către întreprinderile şi afacerile evreieşti veniturile statului, să asigure taxe vamale preferenţiale şi să protejeze administrativ pe cei în solda cărora intraseră, între 1920-1938 evreimea a stors România de peste 100 miliarde lei, având complici 865 din aşa-zisele personalităţi politice cărora li s-au plătit tantieme în valoare de 675 000 000 în răstimpul a 8 ani.
Ca să încheiem capitolul dramatic al subjugării economice a României de către evreime, notăm că veniturile industriei de ulei extras din floarea soarelui punea în relaţie 200 000 de ţărani producători şi 100 de industriaşi. Cei 200 000 de ţărani produceau 18.000 vagoane de sămânţă şi câştigau 2% din valoarea uleiului, cei 100 de industriaşţi, din care peste 90% evrei, câştigau 120%. Din pielicelele de Astrahan colectate de misiţii evrei în număr de 800 000 pe an, la preţ de achiziţie 50 lei per bucată, intermediarii au realizat prin vânzarea lor în S.U.A. aproape l miliard lei.
EFECTE. CONSECINŢE
• Războiul economic purtat de evreime împotriva poporului român s-a bucurat de o conducere strategico-operativă centralizată, de o doctrină clară cuprinsă în PROTOCOALE, actualizată pe etape istorice de către Alianţa Universală Israelită care a asigurat o parte din logistică prin finanţa suprastatală şi un sprijin masiv politic, diplomatic şi moral prin hegemonia exercitată pe plan mondial în toate domeniile coordonate de supra-statul evreiesc al cărui contur şi structură s-au realizat după primul război mondial prin Liga Naţiunilor.
• Pentru cucerirea obiectivelor economice, evreimea s-a slujit de arma corupţiei. Boieri şi clerici în faza cuceririi cârciumăritului şi arendâşitului, funcţionari de toate gradele începând cu notarii comunali şi terminând cu clasa politică, de la miniştri la rege în cadrul statului parlamentar, au fost mituiţi prin diverse forme, făcându-se vinovaţi de cele mai odioase acte de înaltă trădare faţă de avuţia naţională, faţă de starea naţiunii şi faţă de viitorul ei.
• Duşmană de moarte a statului naţional, evreimea a folosit toate armele capabile să-1 submineze economic: falsul şi uzul de fals, evaziunea fiscală, falimentul fraudulos, contrabanda, furnituri de influenţe, de servicii şi obiecte inexistente sau irealizabile, trafic de devize, escrocherii şi abuzuri de încredere. Asul furnizorilor de influenţe şi servicii, cu sau fără garanţii pripăşit pe lângă Ministerul Apărării Naţionale a fost Beri Weismann. Moritz Finkelstein se ocupa tot acolo de obţinerea unor pensii necuvenite pentru falşi invalizi de război; Harry Levy lichida contra cost contravenţiile fiscale; Frantz Mathias şi George Dobrowolski escrocau naivii care doreau construcţii ieftine; Solomon Appleberg era capul unei întreprinderi de plăsmuit recipisele Casei de Depuneri. Negoţul clandestin de devize care submina valuta ţârii era practicat de evrei, în 1938 piraţii valutei naţionale îl au ca şef pe Cagero Samuel. Ieremia Grosz. escroc de talie, autoproclamat îndrumător al exportului, importului, distribuitor al devizelor prin declaraţii false de export al petrolului. Abraham Berg, escroc în exportul de cherestea, tipic pentru faună: evreu supus american, născut în Lituania, traficând devizele ţârii în portul liber Danzig. Un Rappaport escroca doritorii de a ajunge vedete la Hollywood, un Goldschlaeger vindea timbre „cap de zimbru” false; Alf. Bergesen făcea contrabandă cu arme, folosind nava LOLA, regele contrabandei cu ţesături de bumbac şi mătase din Maramureş se numea Lebi Pinkas Raul.
Contrabanda cu aur are aşii ei: Grosz Cagero, Moritz Har, Iosif Grunberg, firma Ernster care într-un singur an a trecut peste graniţă 1.000 kg aur. Nuhăm Atatchii era specialist în scoaterea pietrelor preţioase, Haim Weinberger transporta aur cu maşina la Viena, via Borş. Specialist în acest gen era şi rabinul Ervin Goldstein din judeţul Hunedoara. Exportul clandestin de devize, declaraţii false la export şi import de mărfuri. Uriaşa afacere de export clandestin de piei, fulgi şi puf făcută de Solo Weingarten, alta a rabinului Selter şi a unui Gottlieb din Cernăuţi; sau exportul clandestin de devize cu cecuri false sau fără acoperire, afacerea dr. Ottenbreit; sau falsificarea de accepte şi certificate de opţiune, şef de bandă Samuel Linder, sau bilete de liberă trecere, şeful bandei Moritz Wexler, în viaţa publică apărând ca gazetarul Puiu Verea. Traficanţii spirtului negru au păgubit statul cu milioane. Doi „spirtari” Lobel şi Triton au fost condamnaţi să plătească despăgubiri în valoare de 961 000 000 lei.

85

• Din capitalul bancar de 9.400 milioane lei, românii au deţinut 14% şi evreii 67%. Pentru a pune capăt tranzacţiilor oneroase făcute de băncile evreieşti se instituie Consiliul Superior Bancar cu atribuţia de a controla băncile şi casele de schimb; iar în 1938 se lichidează tovărăşiile evreieşti de împrumut şi păstrare din Basarabia. În 1938 din 3 623 contabili, 2 143 erau evrei.
• La Bursa de efecte şi mărfuri, din 192 mijlocitori, 139 sunt evrei şi 3 români; iar din 118 remizieri care mânuiau şi devizele, 108 erau evrei.
• Dr. I. Rădulescu: evreii deţin în marea industrie capitaluri de 27% la petrol şi derivate şi 68% în industria chimică.
• Comerţul de bani exercitat de toate băncile între 1926-1930 a înregistrat un rulaj bancar de 108 800 000 lei, cu beneficii la o dobândă de 24% de 26 200 000 000 din care românii au beneficiat de 7 650 000 000 iar evreii de 18 550 000 000 lei.Beneficiile comerţului de bancă în 1936 au fost de 1.611.000.000 din care românii au luat 26%; minoritarii 12%; străinii 5% şi evreii 57%.
• Din beneficiul comerţului, al comerţului cu cereale, cu medicamente, evreii deţineau per total mai mult decât 80%.
• Din exportul făcut de evrei şi alţi străini în perioada 1919-1940 a rămas în străinătate contravaloarea de 53 753 950 000 lei, sau în medie anuală peste 2 miliarde lei. 75% din bugetul furniturilor a aparţinut evreilor. Numai pentru o furnitură de medicamente în 1936 în valoare de l 716 milioane, cota furnizorilor evrei a fost de l 648 milioane, adică 96%.
Datele sumare de mai sus ne conduc la concluzii dezastruoase în ceea ce priveşte repartizarea venitului naţional şi anume: în anul 1927 evreii din România au câştigat 99 miliarde, românii numai 75 miliarde; în 1932 evreii au câştigat 80 miliarde, românii au scăzut spectaculos la 27 miliarde; în 1936 din venitul naţional total de 161 miliarde lei, evreii au câştigat 101 miliarde şi românii 34 miliarde. Este epoca radicalizării mişcării legionare şi a unei reacţii antisemite de masă.
• Dacă se folosesc datele Institutului Central de Statistică pentru anul 1936, când sunt înregistraţi oficial numai 756 000 de evrei, câştigul pe cap de evreu a fost de 133 600 lei; iar cele 13 milioane de români etriici au realizat un venit pe cap de locuitor de numai 26 000 lei. Estimez că în epocă numărul real al evreilor din România se apropia de 2 milioane. Şi în acest caz evreii intraţi în ţară prin invaziile succesive din ultimul secol, realizau un câştig anual dublu decât al românilor care vreme de secole si-au construit ţara prin jertfe necurmate, prin munca şi dăruirea a sute de generaţii.
• Prin exploatarea sângeroasă a resurselor naturale ale României şi a muncii poporului român, evreimea a dus statul în pragul falimentului, aruncând masele în cea mai crâncenă mizerie. Războiul economic purtat de evrei împotriva României a luat sfârşit după cel deal doilea război mondial, când la 11 iunie 1948, după un secol de la revoluţia din 1848 s-a votat legea pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, miniere, bancare, de transport şi de asigurări103.

RĂZBOIUL PSIHOLOGIC

O PUNERE ÎN TEMĂ. Cunoscut din cele mai vechi timpuri, practicat de toate armatele lumii, de toate centrele de putere pentru a destabiliza „ţinta” sau inamicul, pentru a-i anula moralul, războiul psihologic s-a constituit ca o categorie bine definita de agresiune, cu doctrină, strategie, tactică, dotare si logistică proprie în timpul şi după cel de-al doilea război mondial. Fiind legat de mijloacele de informare şi-a perfecţionat strategiile în interdependenţă cu perfecţionarea telefoniei, radiofoniei, cinematografiei, televiziunii, parapsihologiei, gazetăriei, tiparului, electronicii şi ciberneticii, având ca obiectiv principal manipularea gândirii, sentimentelor, acţiunilor şi comportamentelor indivizilor, unor categorii socio-profesionale alese ca ţinta sau a maselor; manipulare care să destabilizeze ţinta, sâ-i diminueze sau să-i anuleze unitatea de voinţă, sâ-i paralizeze viteza de reacţie, să creeze confuzii şi

86

panică socială, să macine unitatea naţională a ţintei, activând forţele centrifuge materializate prin conflicte interetnice şi interconfesionale, sau prin aţâţarea rivalităţilor politice.
• În războiul psihotronic un rol important îl are mass-media prin posibilitatea de a depotenţa informaţia. Desigur informaţia în înţelesul ei ştiinţific, filozofic, dar şi în înţelesul ei uzual. Adică o realitate care determină mişcarea materiei, calitatea existenţei de a fi organizată şi capacitatea sa de a organiza, de a ierarhiza în sisteme, după definiţia academicianului Mihai Drăgănescu. A depotenţa informaţia înseamnă a dezorganiza. La nivelul stat naţional, societate naţională, naţiune, depotenţarea, manipularea şi demotivarea informaţiei poate conduce la perturbaţii macro şi micro-sociale, la anularea coeziunii, la dezorientare şi demobilizare psiho-morală, la subminarea capacităţii de rezistenţă a naţiunii. Exemplul tipic de război psihologic dus împotriva României îl constituie evenimentele din decembrie 1989 şi întreaga perioadă care i-a urmat.

PROTOCOALELE ŞI RĂZBOIUL PSIHOLOGIC
Protocolul 14… Masele vor deveni atât de sătule de schimbările fără sfârşit ale administraţiei pe care noi le vom instiga printre creştini când vom submina instituţiile lor guvernamentale încât vor tolera orice din partea noastră.
Protocol 2… Există o mare forţă în mâinile guvernelor moderne care pune în mişcare spiritele popoarelor şi aceasta este presa… Dar guvernele sunt incapabile de a profita de această putere şi ea a căzut în mâinile noastre.
Protocol 3… Ziarişti întreprinzători şi pamfletari îndrăzneţi atacă zilnic personalul administrativ al naţiunilor, abuzul lor de autoritate, prepară definitiv prăbuşirea tuturor instituţiilor şi acest lucru va provoca lovituri care vor veni de la populaţia înfuriată.
Protocol 7… Noi trebuie să forţăm guvernele creştine să adopte măsuri care vor ajuta vastul nostru plan care se apropie deja de ţinta sa triumfătoare, exercitând o presiune asupra opiniei publice… şi care în realitate este formată de noi prin ajutorul aşa-numitei puteri a presei. Cu puţine excepţiuni ea este deja în mâna noastră.
Protocol 12… Noi vom trata presa în felul următor: …vom pune şaua pe ea şi vom ţine strâns frâiele. Vom face acelaşi lucru şi cu celelalte publicaţiuni… cum am putea scăpa noi de atacurile presei dacă am rămâne expuşi criticei prin pamflete şi prin cărţi… Şi acum ATENŢIE ROMÂNI:
Poporul nu va primi nici o ştire care să scape de sub supravegherea noastră. Noi am obţinut deja aceasta, în timpul de faţă, prin faptul că toate ştirile sunt recepţionate prin diferite agenţii unde ele sunt centralizate din toate părţile lumii… Literatura şi jurnalismul sunt două din cele mai importante forţe educative şi în consecinţă guvernul nostru va deveni proprietarul celor mai multe jurnale… Daca noi permitem 10 ziare private, noi vom organiza 30 proprietatea noastră… Aceasta nu trebuie observată de public, pentru care motiv toate jurnalele publicate de noi vor fi cu aparenţă de opiniuni şi tendinţe cu totul contrarii, câştigând astfel încrederea şi atrăgând pe adversarii noştri „astfel vor cădea în cursa noastră şi vor fi făcuţi inofensivi”… Mai înainte de a accepta o lucrare pentru tipărire scriitorul sau editorul trebuie să obţină autorizaţie de la autorităţi. Astfel noi vom cunoaşte în prealabil ce atacuri se prepară contra noastră şi vom fi în stare să le contracarăm publicând mai înainte explicaţiuni asupra subiectului… Printre acele organe care ne ataca pe noi vor fi organe create de noi şi ele vor ataca exclusiv acele puncte pe care noi plănuim să le schimbăm ori să le eliminăm… Noi vom birui pe adversarii noştri cu siguranţă din cauză că ei nu vor mai avea la dispoziţia lor nici un organ de presă. Pretextul pentru a suprima o publicaţiune va fi acela că excită spiritul public fără motiv sau raţiune.
Baronul Moise Montefiore… Atâta timp cât noi nu vom ţine în mână presa din lumea întreagă, orice ai face este zadarnic. Noi trebuie să stăpânim sau să influenţăm ziarele din lumea întreagă în scop de a lega la ochi şi a amăgi poporul104.

87

Protocol 5… Noi trebuie să dirijăm educaţiunea societăţii creştine în aşa fel încât sa pătrundă în ea slăbiciunea descurajării în faţa oricărei întreprinderi care cere iniţiativă.
Protocol 9… prin presă, libertate individuală şi mai important ca toate, prin educaţie şi cultură, noi am sfărâmat piatra fundamentală a existenţei libere… ATENŢIE ROMÂNI: … Noi am rătăcit, am năucit şi demoralizat tinerimea creştină prin mijlocul unei educaţii cu principii şi teorii false pentru noi, dar pe care noi le-am inspirat lor.
Protocol 14… …In ţările numite înaintate noi am creat o literatură absurdă, murdară şi dezgustătoare.
Protocol 5… În societatea creştină noi am plantat discordia şi protestarea.

OBIECTIVE. STRATEGII. Conform Protocoalelor, conform intereselor Alianţei Universale Israelite de a transforma România într-o Judenland, conform locului rezervat României în strategia cuceririi puterii mondiale atât ca bază de operaţii, cât şi ca furnizoare de venituri substanţiale pt finanţa internaţională suprastatală, războiul psihologic purtat de evreime împotriva poporului român a avut două aspecte caracteristice. Unul corelat la războiul mondial psihologic purtat de Alianţă, cu inter-dependenţe zonale, regionale şi continentale; celălalt aspect vizând obiectivele româneşti alcătuite în structurile care determinau şi fundamentau sistemul statului naţional unitar. Alianţa Universală Israelită având în România ramificaţii legale: Alianţa Evreilor Pământeni, francmasoneria şi partidul comunist a acţionat strategic pe două direcţii ofensive, care răspundeau perfect situaţiei geo-strategice a ţării aflată în hotar cu Rusia intrată încă de la jumătatea secolului trecut în strategia Alianţei pentru realizarea revoluţiei mondiale şi după 1917 cu Uniunea Sovietică unde Alianţa experimenta varianta iudeo-comunistă a construirii Republicii Universale. Prima direcţie de ofensiva viza nerealizarea Unităţii Naţionale, ca după înfăptuirea Unirii Principatelor şi a Marii Uniri să-şi concentreze toate forţele pentru a destabiliza şi fragmenta statul naţional unitar; a doua direcţie de ofensivă a vizat descompunerea morală şi spirituală a poporului român pentru a putea fi exploatat în cadrul sistemului capitalist, valorile exploatate fiind tezaurizate în Occident, parte din ele slujind la construirea statului Israel.
• Prima direcţie de ofensivă a fost dirijată spre categorii socio-profesionale ostile capitalismului, exploatate sângeros de potentaţii acestuia, evreii; folosind doctrine socialiste şi comuniste, având ca obiectiv dezmembrarea României, sovietizarea ei; cu începere din deceniul al doilea al secolului al XX-lea folosind ca port-stindard partidul comunist condus de evrei.
• A doua direcţie de ofensivă a fost dirijată spre vârfurile politico-economice şi culturale spre a le anula rezistenţa, spre a le corupe şi a le transforma în unelte servile prin intermediul cărora sa poată fi stoarsă economia naţională, capitalismul rămânând alternativa salvatoare în cazul când experienţa comunistă ar eşua.
• Pentru realizarea scopurilor propuse de către războiul psihologic purtat de evreime împotriva poporului român, corelat cu războiul juridic, demografic şi economic, strategii au numit, analizat şi determinat obiectivele războiului şi anume: opinia publică, cultura naţională, artele, spiritualitatea, ţinând cont de învăţăturile lui Marx care defineau relaţiile dintre clasele sociale şi mijloacele de producţie, precum şi de complexitatea relaţiilor inter-etnice, inter-confesionale, inter-culturale.
• Războiul psihologic a fost purtat fără întrerupere împotriva României de la jumătatea secolului trecut până astăzi şi va fi purtat în continuare până când umanitatea sătulă de dominaţia feroce a capitalului financiar suprastatal va pune capăt imperiului mondial iudaic; sau, conform previziunii Protocoalelor, obosită, derutată, destabilizată va accepta sclavia în imperiul universal condus de „poporul ales”.
ARME. Prima şi cea mai eficientă armă de atac a fost şi este presa folosită să destabilizeze şi să exploateze opinia publică, să compromită, să minimalizeze şi să ridiculizeze cultura, artele şi spiritualitatea naţională, să dinamiteze ideile lor fundamentale născute pe parcursul experienţei istorice specifice poporului român; să pună în practică strategia alimentării conflictelor inter-etnice, inter-

88

confesionale, inter-culturale, inter-sociale. O a doua armă cu bătaie lungă vizând spaţiul istoric al culturii si artelor este aceea de a crea o cultură paralela culturii naţionale, antagonică acesteia; de a face arte paralele artelor naţionale, cu scopul de a le elimina treptat din „conştiinţa publică pe motivul anacronismului şi primitivismului lor funciar. Aici se însumează întregul arsenal al războiului psihologic de la dezinformare la calomnie; de la persuasiune la zvon; de la discreditare la „dezvăluiri” senzaţionale; de la abaterea atenţiei opiniei publice de pe probleme esenţiale şi pericole reale spre neesenţial, la manipularea unor factori politici, culturali, sindicali; de la intoxicare psihologică la convulsia socială; de la pornografie la trivialitate şi morbiditate.
PRESA evreiască din România a fost şi este o anexă activă a presei mondiale evreieşti, slujind cauzei internaţionale şi suprastatale a iudaismului mondial, împotriva statului naţional unitar, înainte de apariţia ei în România, cu sprijin financiar internaţional, evreimea din ţară a purtat războiul psihologic împotriva poporului român prin intermediul presei mondiale evreieşti.
• Eminescu în INSOLENŢA GAZETELOR EVREIEŞTI: … s-a pornit din afară asupra tării şi în deosebi asupra Camerei noastre un potop de injurii. Toate gazetele evreeşti din cele patru unghiuri ale lumii cu insolenta caracteristică şi tradiţională a neamului lor pribeag, au aruncat asupră-ne toată murdăria penelor lor neruşinate… Atunci, ca la un semnal convenit, porneşte corul de insulte al gazetelor evreeşti105… Reacţia lui Eminescu este stârnită de ofensiva psihologică mondială declanşată de presa evreiască spre a impune României modificarea articolului 7 din Constituţie, deci în sprijinul războiului juridic pentru câştigarea cetăţeniei.
• Eminescu în EVREII ŞI CONFERINŢA:… PESTHER-LLOYD organ redactat de evrei şi după el JOURNAL DES DEBATS (idem) descriu scene sălbatice din Turkestan ca petrecându-se în România… Punând odată mâna pe presa europeană, care în genere nu mai are de ţintă luminarea, ci aţâţarea urilor între clase şi popoare, uşor li-i să spună ori-ce minciună patentă. Publicul cafenelelor, bazat pe ipercultura europeană şi setos de noutăţi de senzaţie, găseşte plăcere în citirea monstruozităţilor ce se vor fi petrecând în România. Evreii fac din jurnalistica europeană ceea ce au făcut din băuturile spirtoase la noi – otravă106.
• În anul 1876, cu puţin înainte de Războiul Independenţei, apare în revista pariziană MONDE ILLUSTRE, un desen în peniţă, care, istoriceşte, declanşează atacul psihologic împotriva Armatei Române dus de atunci cu tenacitate de presa evreiască interna şi mondială, ca o componentă principală a războiului psihologic, care a culminat prin 1993 cu incriminarea acesteia ca autoare a holocaustului din timpul celui de al doilea război mondial. Ca o fatalitate a dezinformării, locul presupusului barbarism este oraşul Iaşi. După 114 ani rabinul Moses Rosen reia teza inventând pogromul de la Iaşi şi holocaustul, teza este preluată de întreaga mass-media mondială în scopul de a şantaja România şi a-i stoarce foloase. Desenul respectiv reprezintă o trupă sub arme şi sub comandă aruncând cu pietre din caldarâm în nişte ferestre şi purta următoarea legendă: Manifestaţie militară contra evreilor din Iaşi. Nici uniformele, nici strada nu puteau fi identificate ca fiind româneşti. Exemplul este tipic pentru o acţiune de dezinformare şi intoxicare prin presă.
• Eminescu în articolul mai sus citat: .. Evreul care redigează PESTER LLOYD şi sumuţă pe Maghiari contra Germanilor şi a celorlalte naţionalităţi este acelaş care, prin NEUE FREIE PRESSE sumuţă pe Germani contra Maghiarilor…
• Când s-a înfiinţat presa evreiască din România, aceasta a preluat o parte din sarcinile războiului psihologic având misiunea de a alerta presa mondială prin colportajul dezinformărilor şi al intoxicării opiniei publice mondiale cu ştiri false. Astfel gazeta lui Armând Levy, L’ETOILE D’ORIENT a mistificat până la incredibil nişte corecţii aplicate evreilor din Cahul, Vâlcov şi Ismail de către ortodocşii bulgari, ruşi, greci şi români din pricină că un Sielberman în complicitate cu rabinul Brandeş au furat bani şi odoare sfinte din catedrala de la Ismail, parte din odoare fiind găsite în latrina rabinului. Asta în 1872. Din pedepsirea unor tâlhari de odoare bisericeşti, Armând Levy a făcut un holocaust,

89

ştirea fiind preluată de presa mondială evreiască în scopul de a compromite România şi a sili guvernul să dea drept de cetate evreilor.
Arma psihologică a mistificărilor, dezinformărilor cu obiect precis, a calomniilor a fost mânuită în cooperarea presei iudaică din România – presă iudaică mondială după o sinusoidă a intereselor politice, economice şi sociale evreieşti pe toata perioada istorică 1850-1994, dezlănţuind campanii de presă împotriva tuturor valorilor naţionale, mai ales atunci când se pregăteau asalturi asupra unor obiective de interes pentru evreime. De la Kogălniceanu la I.C. Brătianu, Ionel şi Vintilă Brătianu la Xenopol, Pârvan, Iorga, Vasile Conta; de la Eminescu la Goga; de la Mareşalul Averescu la Ceauşescu, de la ideea de patriotism la cea de etnicitate, de la valorile ortodoxiei la cele ale moralei populare, nimic n-a scăpat războiului psihologic secular purtat de evrei împotriva României.
• Iată o prezentare – ameninţare a Alianţei Universale Israelite făcuta de amintitul Armand Levy cu scopul de persuasiune psihologică: … Alianţa Universală Israelită urmăreşte în înalta sa sferă umanitară o acţiune binefăcătoare (atenţie!) de a fi cu bunăvoinţă ascultată de toate guvernele, de a lumina opinia publică şi de a domina pe cei mai recalcitranţi… a dezlănţui vânturile cărora nici cei mai tari nu le-ar putea rezista… ea are cuvântul repede şi braţul lung…107 Deci gazetarul evreu din România, ameninţă guvernul şi poporul cu intervenţia Alianţei, prezentând-o ca pe o forţă universală.
• Ca orice război, războiul psihologic purtat de evrei împotriva României a cunoscut perioade ofensive, defensive, de tranşee, a obţinut succese parţiale în anumite zone ale frontului; dar apreciat global, cu toată imensa desfăşurare de forţe şi mai ales de logistică, în pofida sprijinului mondial şi al cooperării cu forţele reunite ale evreimii mondiale, a suferit o înfrângere cvasi-totală în România, cucerind doar indivizi izolaţi, coruptibili şi declasaţi moral, neavând nici o influenţă asupra maselor ţărăneşti care eliberându-se de sub jugul arendăşesc au rămas impenetrabile la atacul psihologic al iudaismului, fortificate fiind în complexul: proprietate funciara – tradiţie – etnicitate specifică – ethos -mitologie.

O ETAPIZARE NECESARĂ
• Houtson Stewart Chamberlain pe la 1900: … Acordaţi evreilor toată protecţia legală pe care o acordaţi tuturor străinilor;… lăsaţi-i (deoarece nu mai puteţi împiedica aceasta) să lucreze pe câmpul comercial şi industrial, dar controlaţi-i bine cum lucrează. Nu le daţi însă drepturi politice şi drepturi de proprietate rurală. A face aceasta ar însemna pentru România a se sinucide. Şi băgaţi de seamă ca evreii să nu ajungă să domine opinia publică prin gazete şi minţile şi inimile prin stăpânirea şcolii şi a producţiunii de librărie108.
Sfatul acestui mare prieten al românilor n-a fost ascultat, în mai puţin de 50 de ani evreimea a cucerit cea mai mare parte din presa românească, tipografiile, editurile, radioul, librăriile, după 1945 întregul sistem cultural şi de propagandă, cu o retragere tactică în perioada de valachizare a României şi a întregului aparat administrativ-politic, ca după lovitura de stat din 1989 să reia în forţa asaltul asupra tuturor mijloacelor mass-media, de la ziare şi radio la televiziune, de la edituri la tipografii, să se reinfiltreze şi să domine în universităţi şi la academie, în sistemul de cercetare ştiinţifică şi în cel al administraţiei culturii.
• Marchizul Peppoli la şedinţa senatului italian din 17 februarie 1879: … În România chestiunea evreilor este o chestiune socială. În ziua în care vor avea evreii dreptul de a poseda legalmente, tot solul român le va aparţine şi mica proprietate va dispare în întregime109.
• Presa evreiască din România s-a născut calomniind ţara şi administraţia ei, calomnia fiind una din armele puternice ale războiului psihologic prin care se încerca anularea valorilor naţionale şi înlocuirea lor cu valori culturale supreme, nume aparţinând minorităţii iudaice. Evoluţia, tematica, motivaţiile presei evreieşti au avut o planificare exactă în funcţie de evoluţia României şi a intereselor evreieşti

90

faţă de România. O schiţă generală a obiectivelor şi bătăliilor montate în cadrul războiului psihologic aproape secular ar însuma:
1 – Bătălia presei evreieşti pentru dobândirea-cetăţeniei şi câştigarea drepturilor politice, în alianţă cu presa evreiască mondială. Perioada istorică 1857-1914 cu maximum de elan înainte, în timpul şi după Războiul Independenţei şi cu centrul de greutate în anii 1878-1879 pe timpul tratativelor pentru pace finalizate la Berlin în favoarea evreilor.
2 – Bătălia presei evreieşti dată împotriva Marii Uniri, împotriva României şi armatei sale pe timpul primului război mondial, subordonându-se intereselor germano-austro-ungare şi transformându-se în cel mai fidel colaborator al ocupantului. Perioada 1914-1920 cu centrul de greutate în anii 1916-1920 în timpul ocupaţiei Munteniei şi la tratativele de pace de la Paris, când evreimea câştigă toate drepturile cetăţeneşti şi pe deasupra mari privilegii economice.
3 – Bătălia presei evreieşti dusă împotrivă statului naţional unitar România Mare, a culturii naţionale, a valorilor naţionale, a artelor şi spiritualităţii româneşti, încercând să impună o cultură şi arte paralele manufacturate în laboratoarele sioniste şi comuniste. Bătălia s-a dat pe două fronturi convergente: al presei evreieşti comuniste şi anexelor ei şi al presei evreieşti slujind interesele marilor capitalişti supra-statali. Perioada 1920-1938 cu centrul de greutate în anii 1930-1938 când cu sprijinul francmasoneriei şi al presei mondiale evreieşti, al regelui iudaizat Carol al II-lea şi al camarilei, a reuşit ca în ordinea politică să înfrângă Mişcarea Legionară, mişcare net naţionalistă, iar în ordine cultural-artistică şi spirituală să destabilizeze unitatea acestor domenii bazată pe tradiţie şi dezvoltare legică în sensul primatului elementelor fundamentale ale naţionalului.
4 – Bătălia presei evreizate condusă de iudeo-kominterniştii importaţi din Uniunea Sovietică care a încercat nimicirea naţionalului în toate articulaţiile sale culturale, artistice şi spirituale, înlocuindu-1 cu internaţionalismul proletar, factor hotărâtor al construirii Republicii Universale. Proletcultismul impus cu teroarea poliţienească, cu închisorile şi lagărele de muncă forţată a fost opera presei condusă de evrei în perioada 1948-1960 cu centrul de greutate în deceniul 5 până la moartea lui Stalin şi încă puţini ani după.
5 – Bătălia presei mondiale evreieşti sprijinită de evreimea din România din perioada NAŢIONALĂ şi a construcţiei României moderne, ca parte componentă a războiului psihologic declanşat de capitalismul mondial împotriva statelor socialist-totalitare din Europa de Est cu centrul de greutate în perioada Ceauşescu 1984-1989 când evreimea a încercat deturnarea culturii naţionale prin mijloacele războiului psihologic, pregătind împreună cu evreimea mondială lovitura de stat din decembrie 1989.
6 – Bătălia evreimii din România, sprijinită masiv de evreimea internaţională pentru a recâştiga poziţiile cheie în sistemul politic şi a monopoliza mijloacele mass-media, de la presa scrisă la audio-vizual, de a domina învăţământul universitar, editurile, tipografiile, sistemul de difuzare, librăriile; bătălie în plină desfăşurare, cu rezultate notabile pentru evreime şi cu urmări temporar dezastruoase pentru cultura, artele, spiritualitatea româneasca obligată să-şi refacă unitatea. Centrul de greutate a apăsat pe anii 1990-1993, perioadă în care evreimea a distrus instituţiile fundamentale ale statului şi prin import masiv de subliteratură sexo-pornografică, de apologie a violenţei a reuşit să creeze o diversiune morală pe termen limitat în anumite straturi mai labile ale societăţii noastre.
Notez că de fapt România a fost ţinta celui de-al treilea război mondial, război atipic care a durat făţiş din 1945 în 1989 şi că dominanta acestuia a fost componenta lui psihologică; că din 1989 la zi, România este în continuare obiectiv al războiului atipic: economic, social, politic şi psihologic, această carte fiind scrisă în condiţii morale, spirituale şi sociale ostile, când contraofensiva iudaismului mondial încearcă să transforme ţara într-o semicolonie a capitalismului suprastatal evreiesc.
PERIOADA CALOMNIILOR (1) Întemeietorul presei evreieşti din România este Iuliu Barasch emigrant din Galiţia la 1841, care în 22 martie 1857 împreună cu un evreu venit în misiune de la Paris, Armand Levy, editeză o gazetă bilingvă în română şi franceză: ISRAELITUL ROMÂN. Iuliu Barasch este caracterizat de gazetarii evrei drept: … ilustru om de ştiinţă… civilizatorul României… unul din

91

întâii pionieri ai culturii europene, ai moravurilor europene, ai ştiinţei europene… creatorul învăţământului superior român, precursorul ştiinţei române…110 Deci războiul psihologic cu armele lui: dezinformarea, denigrarea, compromiterea începe bilingv prin ISRAELITUL ROMÂN şi continuă cu: GAZETA ROMÂNĂ – bilingvă în română şi idiş, editor Feldmann zis Câmpeanu; TIMPUL – DIE ZEIT Bucureşti 1859, bilingvă română-idiş, editori Naftali, Popper, Cahane; ETLEDABER (TIMPUL DE VORBIT) în idiş, editor Arie Sielberstein – 1865; L’ECHO DANUBIEN -în română şi franceză la Galaţi, editor S. Carmelin, având subtitlu: comercial, agricol industrial, artistic şi literar; PRESA ROMÂNA – Brăila; VIITORUL – Galaţi aprilie 1866, hebdomadar politic, moral, religios, comercial, artistic, editor Antoine Levy; L’ESPERANCE în decembrie 1866 la Bucureşti, editor Antoine Levy; L’ETOILE D’ORIENT 1869 – Bucureşti, editor Armând Levy agitator evreu tot francez, care în 1867 retipăreşte ISRAELITUL ROMÂN, este expulzat pentru calomnie şi lezarea intereselor naţionale şi în 1887 reeditează la Paris ECHO D’ORIENT, jurnal internaţional, politic, literar, artistic, financiar şi comercial ca o continuare a ziarelor CONCORDE din Budapesta şi ECHO DANUBIEN de la Galaţi. Acest împuternicit al Alianţei. Universale Israelite pentru a crea presă evreiască în România pentru a agita problema evreiască şi a o transmite deformată presei evreieşti din Franţa, reprezintă la valoare tipică instrumentul-armă sau agentul folosit în războiul psihologic. Subliniem, puzderia de gazete evreieşti apărute în a doua jumătate a secolului trecut ca armă prioritară a războiului psihologic precum: RUMĂNISCHE POST -1871, mai târziu POŞTA ROMÂNĂ editor consulul american, evreu şi francmason Peixotto; VOCEA APĂRĂTORULUI – Iaşi, 1872, organ politic, literar şi comercial; editor M. Feldmann cu concursul elevilor: Schwartzfeld, Rosenblum şi Ponker; PREZENTUL 1876, Bacău, editor A. L. Lobel; FRATERNITATEA 1879, Bucureşti, editori I. Auerbach şi A.S. Gold, acest Gold va scoate în 1880 în Bucureşti APĂRĂTORUL; la Focşani în 1882 apare STINDARDUL, editor Ad. Steinberg; în 1883 CUMPĂNA, cotidian, transformat în L’INDEPENDENCE ROUMAINE; în 1890 EGALITATEA tipărită de M. Schwartzfeld; EMIGRANTUL la Galaţi şi Focşani; în 1885 la Iaşi, ECOUL TINERIMII; VOCEA DREPTATEI la
1885 – tribuna liberei cugetări, editor Marcu Schwartzfeld; la Bucureşti VIAŢA ISRAELITĂ tipărită de Carol Agatsein; ÎNFRĂŢIREA la Bucureşti în 1886 având ca temă emigrarea în SUA; tot în 1886 la Bucureşti, REVISTA ISRAELITĂ a societăţii „înfrăţirea Zion”; în 1903 LUMEA ISRAELITĂ.
Se conturează curentul socialist evreiesc care se va transforma în iudeo-bolşevism şi care între 1887-1897 va edita un şir de gazete ca: LUMINA; FRATERNITATEA; PROPĂŞIREA; EGALITATEA; ÎNAINTE; ASIMILAREA; EMANCIPAREA; DREPTURILE; PĂMÂNTEANUL; DORINŢA, sprijinind puternic campania internaţională de acordare a drepturilor politice şi economice evreilor.
Un Braunstein – Brănişteanu care conducea LUMINA din Iaşi luptă împotriva emigrării evreilor, pledând pentru dezvoltarea lor în România, ţara lor de baştină. Ziarişti ca Naftali, Popper, Cahane, Arie Sielberstein, Cărmelin, A.L. Lobel, Auerbach, Gold, Hurwitz, Schwartzfeld, Braunstein-Brânişteanu, Pauker, Steinberg, Agatstein, Beck, Rubinstein zis I. Rubis şi Sache Petreanu, apoi Max Wexler, Ghelerter, Gheller socialişti-comunişti, apoi puzderia de gazete şoviniste care apar între 1857 şi 1906 ca: ZION; ANAVATH ZION; DRAGOSTEA DE SION; VOCEA SIONULUI; DARABANA; DORUL SIONULUI; TRIBUNA SIONULUI; MACCABEUL; HAZOETZ; BAR KOSCHEBA; KADIMAH; JUDENLAND şi altele, demonstrează cum s-au constituit în România bazele de atac, unităţile de şoc, coloana a V-a şi instrumentele-armă ale războiului psihologic dus de evreime împotriva statului şi poporului român.
• A.C. Cuza:… Căderea presei în mâinile unui neam străin şi neasimilabil, element dizolvant prin excelenţă este o adevărată nenorocire111.
• Evreii introduc anonimatul în presă şi pentru a înşela opinia publică îşi iau drept pseudonime cele mai neaoşe nume româneşti, uzurpând până şi numele voievozilor români.

92

• Aplică cu sfinţenie învăţăturile Alianţei şi ale Protocoalelor, păstrând în secret scopul şi obiectivul principal, mascându-l printr-o diversiune abilă, presa lor îmbrăcând o diversitate de tematici aparent contradictorii: de la sionismul habotnic la comunismul internaţionalist, în fapt lovind aceeaşi ţintă: statul naţional unitar şi instituţiile sale fundamentale.
• În perioada 1857-1914 presa evreiască din România a furnizat presei mondiale evreieşti dezinformări despre nâpustirea românilor asupra evreilor, jefuind casele şi făcând să curgă sângele (Peixotto, 6 februarie 1872) şi că: mii de evrei au traversat Dunărea pentru a căuta refugiu la turci…112 Presa evreiască susţinând că deţine date din dezbaterile parlamentare a inventat mişcările sângeroase de la Vaslui113 în 1868, invenţie preluată de Alianţa Universală Israelită care a tipărit un apel în mii de exemplare prin care cere milă şi ajutor financiar pentru 150 capi de familie alungaţi inuman din casele lor 114. Adevărul prelucrat de gazetele evreieşti şi aruncat pe piaţa dezinformării mondiale a fost cu totul altul: 25 de evrei şi-au deschis cârciume cu brevete pe nume false. Adevărul transformat de Peixotto într-un holocaust prin înecare în Dunăre a fost altul: evreii vagabonzi prin satele din sudul Moldovei au fost strânşi la Galaţi, iar cei imigraţi ilegal din Dobrogea sau Bulgaria aflate sub ocupaţie turcească, sau din Istanbul, au fost trecuţi Dunărea şi predaţi autorităţilor turceşti. Pe câţiva dintre aceştia, probabil cu antecedente, turcii i-au aruncat în Dunăre. De aici presa mondială evreiască a transformat România
într-o ţară de barbari şi ucigaşi, operă de denigrare căreia deceniu după deceniu i-a adăugat noi faţete care au întregit în 1989 imaginea unui popor neguvernabil, de canibali sângeroşi şi de handicapaţi.
• Amintesc câteva din broşuricile veninoase evreieşti care se ocupau cu demolarea imaginii României în lume, ţinând de purtarea războiului psihologic în epoca de care ne ocupăm: „La emancipation des Israelites en Roumanie” Paris -1861, autor Iuliu Barasch; „Une circulaire ministerielle ou la ignorance obligatoire en Roumanie”. Henri Carmelin, evreu austriac pripăşit la noi, editor de gazetă – sau cea apărută la Lemberg în 1901 sub semnătura lui Jerico Polonius, China auf des Balkanhalbinsel,115 gratificând România ca pe o ţară de antropofagi şi hotentoţi sălbateci.
• În TIMPUL lui Hurwitz: … a se nesocoti jidovii este a se nesocoti inteligenţa şi civilizaţiunea pentru că nu este nici un jidov: hamal, birjar, sacagiu etc. care să nu ştie a citi în limba lui şi prin urmare să nu fie civilizat116.
• Presa evreiască din România lansează dezinformări grave preluate de presa mondială despre masacre ale evreilor la Tecuci şi mari dezordini la Giurgiu, în noiembrie 1878 ţăranii apără proprietara târgului Darabani-Dorohoi împotriva evreilor turbulenţi, aplicându-le o bastonadă, fără urmări grave: răniţi, morţi, asedii, jafuri aşa cum au apărut dezinformările peste hotare. Campania calomnioasă a presei evreieşti din România condusă cu dibăcie spre a intimida guvernul, parlamentul şi autorităţile, spre a le şantaja în vederea obţinerii unor foloase economice, politice şi sociale a declanşat în Europa şi SUA un val de proteste, de mitinguri anti-româneşti ca cel de la Londra din l februarie 1902 la care poetul evreu Zangwill Israel a declarat că România este iadul pe pământ pentru evrei fără să se întrebe de ce, dacă este aşa, constituie în acelaşi timp un teritoriu de emigraţie fascinatoriu pentru sute de mii de evrei.
• Tipică pentru metodele de dezinformare, pentru curajul de a mistifica adevărul cel mai elementar, pentru a sfida opinia publică românească, documentele istorice şi a induce în eroare opinia publică mondială este „proclamaţiunea” din 12 ianuarie 1897 redactată de către evreii gazetei DREPTURILE din Focşani, adresată „Bărbaţilor de stat ai României”, tipărită sub formă de afiş şi lipită pe zidurile Bucureştiului. Cităm din text: … 50 000 de tineri evrei care si-au dat tributul lor de sânge acestei ţări, cer acuma, mai mult ca niciodată, cu o insistentă serioasă, în faţa gravelor evenimente ce se desfăşoară în Orient, ca să fie recunoscuţi ca fii legitimi ai acestei ţări ca şi camarazii lor români117.
Minciuna atinge limitele nebuniei. În tranşeele Plevnei a murit un singur soldat evreu şi acela îngheţat, alţi trei au murit de tifos la etape, per total 4 evrei pe lângă peste 10 000 de români. In numele celor 4 morţi, se cerea împământenirea a 50 000 de „eroi” care pe tot timpul războiului îşi văzuseră de

93

afaceri, unii din ei prosperând pe seama furniturilor şi aprovizionărilor armatei. Dezinformarea este preluată de presa mondială stând la baza documentării unei cărţi apărută în SUA: THE JEW AS A PARTOUT by Peter C. Madison – New York 1903 în care se scrie negru pe alb că primii soldaţi care au luat cu asalt parapetele Plevnei erau evrei şi că atât generalii otomani, cât şi cei româno-ruşi erau tot evrei.
Releul calomniilor, al dezinformărilor, al mistificărilor, pe scurt al războiului psihologic dus în acea perioadă de presa evreiască din România împotriva statului şi a poporului român avea terminale la Viena, Berlin, Paris, Londra şi New-York. La Paris, Alianţa Universală Israelită tipărea un buletin care sintetiza campania calomniilor, buletin informativ difuzat sinagogilor şi comunităţilor evreieşti de pretutindeni, servind ca sursă documentară la editarea broşurilor pistol anti-româneşti.
Un alt buletin apărea la Londra în 1902: THE ROUMANIAN BOULLETIN care se ocupa cu „persecuţiile” suferite de evrei în România.. Acelaşi lucru îl făcea MONDE ILLUSTRE, Anglo Jewish Association, ca organizaţie politică, periodicul REVUE POLITIQUE LITTERAIRE, PESTER LLOYD; FRANKFURTER ZEITUNG; BERLINER TAGETBLATT; VORWAERTS.
• Este semnificativă reacţia guvernului la 1885, împotriva publiciştilor calomniatori: expulzarea. Au fost expulzaţi: Elias Schwartzfeld, dr. Gaster, apoi de la BUKARESTER TAGBLATT dr. Brociner, I. Bettelheim; de la BUKARESTER ZEITUNG primul redactor Iulius Scheîn; de la HAJOETZ, M. Rosenfeld, dr. I. Auerbach, Michel Aziel şi un colaborator de la VOCEA BOTOŞANILOR numit Fior.
• O mostră de scriitură calomnioasă produsă de dr. Gaster zis Ronetti Roman: … România nu înseamnă nimic în cultură şi economie. Bulgaria i-a luat-o cu mult înainte. Rolul ei în Orient este exclusiv politic…118
PACTUL CU INAMICUL (2) Perioada 1914-1920 se defineşte prin trei campanii de presă executate de evreime, toate trei vizând demolarea aspiraţiilor naţionale: Marea Unire şi înrobirea României postbelice capitalului financiar şi monopolurilor evreieşti transnaţionale, încă din 1914 Burăh Braunstein devine proprietarul cotidianului DIMINEAŢA pe care-1 pune la dispoziţia propagandei germane, contribuind din plin la intoxicarea şi dezinformarea opiniei publice, prin publicarea ştirilor de pe frontul apusean, confecţionate de reprezentanţii Germaniei la Bucureşti, la început de Waldhausen, mai apoi de Von den Bushe. Acest Von den Bushe manipulând fonduri uriaşe, prin intermediul unor proprietari de ziare evrei care i-au deschis calea spre Agenţia Română, (de ştiri) a confecţionat comunicate false despre victoriile strălucite ale armatei germane şi ale Puterilor Centrale spre a contribui la destabilizarea opiniei publice ostilă acesteia şi a o orienta spre opţiunea filogermanâ. Cele trei campanii de presă vizează perioada de neutralitate 1914-1916, când presa evreiască din România a militat pentru intrarea în război alături de Germania şi Austro-Ungaria, gest care ar fi anulat scopul fundamental al politicii româneşti proclamat în revoluţia de la 1848: Marea Unire; apoi perioada ocupaţiei germane a Munteniei, când a trecut de partea inamicului şi perioada preliminariilor tratatului de pace de la Paris, când a agitat problema libertăţii absolute a capitalului spre a oferi Alianţei Universale Israelite pretextul de a-1 influenţa pe Clemenceau, pe ministrul de externe italian, evreul Luigi Luzzati, pe preşedintele Statelor Unite, Wilson în favoarea evreimii din România. Cu fondurile puse la dispoziţie de marii industriaşi germani prin Deutsher Gross-Industrieller Verban s-au cumpărat şi s-au editat la Bucureşti în perioada neutralităţii gazetele: SEARA, MINERVA, MOLDOVA, POPORUL, ŢARA, BUKARESTER TAGEBLATT, INDEPENDENŢA cu Johnson, VIITORUL cu Grossman şi Brociner întors din exil. Ziarişti şi tipografi evrei, pe lângă războiul psihologic dus împotriva idealului naţional, au practicat la propriu spionajul în favoarea Puterilor Centrale; transmiterea hărţilor Marelui Stat Major tipărite în tipografiile lor, traficând la restaurantul nemţesc ZUM LUDVIG situat la Intrarea Zalomit ştiri, zvonuri şi schimb de informaţii cu agenţii puterilor străine.
Presa evreiască pusă în slujba ocupantului a dezinformat, destabilizat, demoralizat şi intoxicat populaţia Munteniei şi locuitorii capitalei, în legătură cu mersul operaţiunilor militare pe frontul din

94

Moldova, făcându-se ecoul miilor de dezertori evrei din Armata Română şi jandarmul opiniei publice, asumându-şi tristul şi josnicul rol de delator.
ATAC LA FIINŢA NAŢIONALĂ (3) Primul război mondial costă România 800 000 de morţi şi 72 miliarde lei/aur, din care organismele Aliaţilor îi recunosc la tratatul de pace doar 31 miliarde lei/aur. Comisia de reparaţii care şi-a ţinut conferinţa la Spa în Belgia a hotărât în mod arbitrar şi abuziv prin reprezentantul Angliei David Lloyd George, ca România să primească doar 1% din reparaţiile germane şi 10,55% din cele orientale. Umilită şi nedreptăţită prin influenţa Alianţei Universale Israelite şi a francmasoneriei reprezentată de Wilson, preşedintele SUA care nu puteau uita rezistenţa românilor la planurile Alianţei de a transforma ţara în Judenland, România s-a văzut în timpul Conferinţei de Pace de la Paris ţinta atacurilor concentrice ale puterilor aliate care, cunoscându-i starea economică dezastruoasă, au încercat s-o transforme în colonie a capitalului evreiesc internaţional. Se ştie că în 21 decembrie 1916 şi la 21 iulie 1917 guvernul român a trimis spre păstrare la Moscova tezaurul Băncii Naţionale, depozitul Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, valori din Pinacoteca Statului, bijuteriile Coroanei, odoare ale unor mănăstiri, incunabule, manuscrise, cărţi rare din tezaurul Academiei Române.
• Cu economia distrusă, cu tezaurul ţării înstrăinat, cu o datorie externă de război de 2 057 972 799 lei-aur, România a trebuit să-şi mobilizeze toate resursele umane şi materiale spre a supravieţui războiului de întregire a neamului sub lozinca demnă şi patriotică a lui I.C. Brătianu: PRIN NOI ÎNŞINE, lozincă venită în contradicţie flagrantă cu planul iudaic de evreizare a României şi de realizare a Republicii Universale prin intermediul Ligii Naţiunilor.
• Pe acest fond de instabilitate economică, de dictat al monopolurilor iudeo-occidentale în economie, de liberalizare, evreimea din România a trecut la asaltul final al războiului psihologic dus organizat împotriva poporului român, odată cu apariţia primului număr din ISRAELITUL ROMÂN. Stăpână pe cea mai mare parte din pădurile ţării, evreimea a stăpânit uşor fabricarea hârtiei, de aici a pus stăpânire pe tipografii, pe tipărirea de carte şi material propagandistic, pe ziare, pe librării şi pe sistemul de difuzare al presei. Pasul următor este cucerirea cinematografului, obiectivele principale în succesiunile fixate de strategia monopolizării mijloacelor mass-media sunt: agenţia de ştiri RADOR; radioul, universităţile.
• Făurirea României Mari în bună parte opera morală, ideologică şi doctrinară a intelectualităţii, a avut o urmare neaşteptată şi dureroasă în structura ideatică a acestei pături sociale după război, supusă de evreime unui tir ideologic dezintegrator, susţinut prin foloase materiale consistente; o parte din intelectualitatea umanistă, ziarişti, scriitori, universitari s-a rupt de idealurile naţionale, lăsându-se antrenată de curentele decadente, imorale şi sub flamura libertăţii absolute a promovat pornografia, patologicul, exaltând până în zonele iraţionalului egocentrismul, subiectivismul şi individualismul. Rezultatul a fost ralierea ei directă sau indirectă la forţa centrifugă creată de evreime şi înregimentarea conştientă sau inconştientă ca indivizi-armă, în unităţile de diversiune cu care s-a purtat războiul psihologic interbelic. Un contingent masiv.din aceşti intelectuali a fost format din neromâni.
Caracterizasem epoca interbelică ca pe o înteţire a războiului psihologic purtat împotriva statului naţional unitar România Mare pe două direcţii de ofensivă: una iudeo-comunistă, alta iudeo-capitalistă având acelaşi obiectiv: dezmembrarea teritorială, anularea culturii naţionale, a valorilor naţionale, a artelor şi spiritualităţii, fie prin minimalizarea şi marginalizarea lor; fie prin crearea unei culturi şi unei arte paralele care să slujească demoralizării, dezintegrării morale, destabilizării conştiinţei naţionale.
Pentru a ilustra violenţa războiului psihologic, lupta pe tărâm ideologic între NAŢIONAL şi ANTINAŢIONAL, cu urmările ei socio-politice, reproduc parţial doar titlurile şi conţinutul unei singure pagini din ziarul UNIVERSUL, anul al 54-lea Nr. 5 Miercuri 6 Ianuarie 1937, pagina 7.
În stânga, sus.
Titlu cu literă groasă:

95

CINE SUNT?
Indrumătorii, dascălii, mentorii poporului român, cei care ne dau lecţii nouă, românilor, cei care injuriind naţionalismul autohtonilor pregătesc României altă soartă, cei care vor să comunizeze ţara ospitalieră care-i hrăneşte din belşug, sunt următorii „neaoşi” de la „Adevărul” şi „Dimineaţa”:
Avrum Brauer Rosenfeld (zis Const. Graur) Smil Pauker (Emil Pauker)
Saniel Labin (zis Traian Vlad, Matei Basarab) Burah Braunstein (zis B. Branişteanu) Ghidale Gherş Brauer (Gr. Graur)
Aişig Brauer (Alex. Graur) Avrum Cohler (Alexandru Călin)
M. Konitz (C. Martin, Mister Walk)
Kalman Blumenfeld (Scrutător, Sever Borna) Burah Leizarovici (Barbu Lăzăreanu)
Alter Moise sin Ghidale (Alex. Gruia) Avrum Schuldman (A. Sandu)
Leon Rechter (Lascar Sebastian) Samson Avramovici (A. P. Samson) Burah Rosenberg (B. Râpeanu) Goldner Nathan (N. Aurescu)
Iţic Rosenfeld (I. Ross) Osias Kendler (O. Lernea) Rosenthal (Ralea)
Nathan Kanner (N. Constantin) Al. Finkelstein (F. Economu) Haim Sahor (H. Soreanu)
Ana Brauer (Ana Canaradre), Ervinia Osterzetzer (E. Marghita), Avrum Leibovici (A. Haralambie), I. Gliksman (Dr. Ygrec), David Fuchs (F. Dima), Artur Bergman (A. Munte), A. Falkenfluek (A. Fâlceanu), F. Brauer (F. Brunea-Fox)
I. Schwartz (I. Negreanu), Klekner losif (I. Petea), I. Blumenfeld (I.B. Florian), L. Blum (L. Florin), C. Shonfeld (C. Săteanu), Avrum Rosenthal (A. Ralea), Froite Adelstein (Felix Aderca), Israilovici (H. Blazian), Moritz Grimberg (Miron Grindea), Herş Critzman (H. Creţeanu).
D. Wolf, A. Fridman, Stromingher, M. Shoenfeld, L. Ettingher, Marcel Marcus, Iancu I. Segall, E. Knodt, L. Rozenfeld, Otilia Grimberg, Carola Blank, Smil Goldman, August Moritz, Schwartzenfeld, I. Berman, Bloch Heinrich, Alfons Vogel, Arthur Vogel, O. Mariovici, I. Massof, H. Sanielevici.
• Sub aceasta listă un alt titlu: EXPULZAREA LUI MARTON HERTZ
Ministerul de interne a semnat jurnalul pentru expulzarea editorului Marton Hertz care s-a făcut vinovat de atitudine antiromâneasca prin răspândirea unor broşuri subversive. De ani de zile pornea din editura Hertz acea literatura imorală de fascicole, care otrăvea sufletul tineretului nostru. In urma descinderilor fâcute de autorităţile civile şi militare, s’a dovedit ca editura Hertz se fâcuse şi instrumentul de propaganda al ideilor subversive ce se râspândeau în toată ţara prin sucursalele lui Marton Hertz, în urma acestui fapt, examinându-i-se şi actele pe baza cărora Marton Hertz supus maghiar (n.n. evreu-maghiar) obţinuse cetăţenia română, s’a constatat că se folosise de falsuri….
Cu expulzarea lui Hertz, s’a făcut începutul unei acţiuni de profilaxie sociala care trebuie să se întindă asupra tuturor veneticilor pripăşiţi pe aceste meleaguri şi care au obţinut cetăţenia română pe căi dubioase.

96

• Sub acest text, al treilea titlu:
PROPAGANDA COMUNISTĂ LA GRANIŢA DE EST A ŢĂRII
Comunism sub paravanul organizaţiilor profesionale legale. 60 de procese cu peste 500 inculpaţi -Intelectualii evrei, principalii agenţi comunişti.
Iaşi 3 ianuarie
In cursul anului 1936 consiliul de război al corpului 4 armată a fost aproape complet ocupat cu judecarea proceselor de comunism… Sunt procese care datează de ani de zile, datorită subterfugiilor la care recurg agenţii Moscovei… Din totalul de 600 inculpaţi trei sferturi sunt de origine evreiască… se cuvine ca grupările naţionaliste, care nu constituiesc pericol de stat, cu tot elanul lor tineresc, uneori poate exagerat şi întreaga grijă să le fie îndreptată numai către cei care urmăresc distrugerea statului român.
• La mijlocul paginii cu litere de-o şchioapă: VIAŢA POLITICĂ
Crăciunul soldatului român
… În hrubele Anei Pauker, Kalman Blumenfeld şi Burah Braunstein – agenţii plătiţi de duşmanii ţării – îşi înnumără argintii trădării şi fac o mică parte – una suta mii lunar – tovarăşului lor de pae, paravanului directorial, celui care vinde pe un blid de linte sufletele fraţilor săi români, masonului odios Mihail Sadoveanu… În ziua Naşterii Domnului Isus Christos, n’au avut sărbătoare soldaţii români, ci au fost puşi să păzească la „Adevărul” şi Dimineaţa”, infamele făpturi cari, cu o persistenţă atavică, pregătesc României soarta Spaniei nefericită!… Românimea doarme pentru că altfel n-ar tolera ca agenţi, dovediţi ai corupţiei vrăjmaşe, străini fără nici o legătură cu glia şi neamul ospitalier, să dea îndrumări, lecţii şi perfide sfaturi în politica internă şi externă, în viaţa culturală, artistică şi religioasă a unui popor blajin până la tembelism. Copleşită în barouri, medicină civilă şi militară, arhitectură; strivită în presă, farmacie şi în mai toate profesiile libere; desfiinţată în industrie şi comerţ, românimea doarme lăsând graniţele deschise sutelor de mii de conaţionali roşii ai lui Kalman Blumenfeld, pribegi viermănoşi, în numele cărora vorbeşte, masonul Mihail Jidoveanu. Românimea doarme şi fiii ei păzesc speluncile camuflate ale Anei Pauker!…
• Sub acest articol, tot cu litere de-o şchioapă: Blestemata piele de şarpe a d-lui Mihail Sadoveanu • Pe cele trei coloane din dreapta paginei alt titlu:
S’AU DESCHIS PORŢILE PUŞCĂRIILOR CA SĂ IASĂ COMUNIŞTII Senzaţionalul caz al comunistului Moise Sur
… în ziua de 30 Decembrie 1936, comunistul Moise Sur, fiul milionarului cu acelaşi nume din Chişinău, a fost pus în libertate condiţionată, înainte dea fi ispăşit cei 3 ani de puşcărie… Moise Sur este inginer şi în străinătate activa în rândul comuniştilor internaţionali… El vine la Chişinău, instalează clandestin o tipografie şi împănează Basarabia, cazărmile, satele, cu manifeste comuniste şi fel de fel de îndemnuri, dar mai ales, îndemnuri împotriva actualei forme de guvernământ… A agitat împotriva integrităţii teritoriale a statului român, punând în discuţie legitimitatea frontierei dintre România şi Rusia… a agitat pentru introducerea regimului sovietic în România.
Cu toate protestele opiniei publice, fiul comunist al milionarului din Chişinău este pus în libertate peste capul deciziei Nr. 173 din 16 septembrie 1936 a Curţii superioare de justiţie militară. Cele două direcţii de ofensivă ale războiului psihologic: iudeo-comunismul şi iudeo-capitalismul se completează reciproc şi îşi manevrează în comun reperele strategice pe linii multiple interioare, sprijinite masiv de Alianţa Universală Israelită.
Pentru a ilustra afirmaţiile făcute de ziarul UNIVERSUL din articolul Crăciunul soldatului român în legătură cu asaltul dat de evreime pentru cucerirea poziţiilor cheie în întreaga suprastructură a României interbelice, dau câteva date statistice culese din lucrările de specialitate ale timpului.
In perioada 1930-1938 obţin diplome universitare 4 307 evrei şi l 679 evreice, adică 22,50% din licenţiaţii epocii. Da! Dar din procentul de 70,50% licenţiaţi români, în anul universitar 1934/1935 au

97

fost trimişi la studii în străinătate 2121 studenţi din care numai 562 români şi 1559 evrei, primind valută forte cu primă de 18% şi 38%, plătindu-se din bugetul statului stocul de devize forte. Din 169 studenţi evrei în Franţa, 143 studiau medicina. In vreme de un deceniu au studiat medicina în străinătate 1505 studenţi evrei, mulţi intraţi în conspiraţia mondială iudeo-comunistă.
Intr-o perioadă de 16 ani evreimea a câştigat prioritate în domeniul farmaceutic, dând l 143 licenţiaţi care, ca şi medicii, pe banii părinţilor sau cu împrumuturi de la băncile evreieşti şi-ău deschis farmacii şi cabinete medicale particulare, în 1938 erau în România Mare 4 017 medici români şi 3 467 evrei, 343 unguri, 512 germani şi 301 alte naţionalităţi, evreii reprezentând 40,12% din total. Prin relaţii medicii evrei îşi asigură o bună parte din conducerea instituţiilor medicale din ţară: Dorna-proprietatea Fondului Bisericesc din Cernăuţi – avea 5 medici creştini şi 14 evrei; spitalul central din Chişinău era condus numai de medici evrei, ca şi spitalul de boli nervoase Socola din Iaşi; serviciul tehnic al Eforiei Spitalelor Civile condus de doi evrei; din 20 de circumscripţii medicale ale judeţului Sălaj, 15 erau conduse de evrei; ca medici de plasă în Bucovina, Basarabia şi nordul Ardealului şi medici consultanţi la Asigurările sociale, evreii ating 40%. în Bucureştii timpului 60% din medici erau evrei. La facultatea de medicină funcţionau în 1938, 10 asistenţi universitari evrei, 2 conferenţiari, 4 preparatori şi 25 docenţi evrei, facultatea fiind transformată într-o micro-Judenland.
La creşterea spectaculoasă a numărului de medici evrei au contribuit manoperele unui escroc noto-riu în epocă, evreul Leonte Manevici care făcea medici pe bandă rulantă, echivalând diplome obţinute prin corespondenţă, sau atestatul cu doi martori a unor refugiaţi care motivau pierderea actelor.
Dr. D. Enacovici: … „cum vin în ţară ei încep o reclamă deşănţată că vindecă toate bolile, prin firme mari ca la cârciuma, cu preţuri anunţate ca la frizerii, cu specularea ţăranului care este hăgat într-o cameră întunecoasa şi i se plimba un bec obişnuit pe piept şi spate.”119
• Stomatologia şi dentistica au fost monopol evreiesc. De la tinichigiul Unsim Weinberg care practica tehnica dentară în Bucureşti la cei 24 de falşi medici stomatologi evrei din Iaşi, la bărbierii, croitorii şi birjarii evrei deveniţi dentişti, până la stomatologi evrei adevăraţi, monopolul respectiv s-a consolidat prin cele 8 din 10 laboratoare dentare din capitală şi celor 8 din 10 magazine de desfacere engros şi endetail a articolelor dentare.
• Din totalul de 1697 farmacii conform cu GAZETA FARMACIILOR/1938; 642 erau în posesia evreilor şi 601 în a românilor, restul aparţinând altor naţionalităţi conlocuitoare. Farmaciştii ofiţeri în rezervă: 248 români, 402 evrei. Arendarea farmaciilor în 1937 este o lovitură sub centură dată farmaciştilor români, farmaciştii străini, scria NEAMUL ROMÂNESC:… ca să-şi realizeze maximum de câştig, majorează înspăimântător preţurile la medicamente şi le falsifică pe cât îi lasă inima120.
In august 1938 comisia pentru revizuirea diplomelor obţinute în străinătate retrage dreptul de liberă practică unui număr de 127 farmacişti şi farmaciste.
• Una din armele principale folosite în războiul psihologic a fost şi este justiţia. A corupe corpul de magistraţi, a distruge încrederea în dreptate şi instituţiile care ar trebui s-o reprezinte, a iniţia legi care să favorizeze pe cei puţini în dauna celor mulţi, a pierde adevărul în labirintul legilor, a târî oamenii prin sălile tribunalelor luni şi ani de zile, înseamnă a aplica perceptele Protocoalelor pentru a dezorganiza din interior statul naţional. Cunoscând că evreii constituie un factor destabilizator în avocatură, legea din 1864 le-a interzis accesul în aceasta profesie, împotriva acestei legi, ca şi a celei din 1907, numărul avocaţilor evrei creşte spectaculos după primul război mondial, în 1926 existau 106 avocaţi definitivi evrei şi 158 stagiari, adică 364 faţa de 2 394 români, ca în 1931 cifra să se dubleze: 676 avocaţi evrei faţă de 2426 români, iar în 1935 să fie l 365 avocaţi evrei faţă de 3 595 avocaţi români, cifrele referindu-se numai la baroul Ilfov, în Basarabia erau 341 avocaţi români şi 315 evrei; în Bucovina 209 români şi 683 evrei; în Ardeal 670 români şi 46l evrei; în Banat 210 români şi 121 evrei. La Sălaj, 45 români şi 44 evrei; La Lăpuşna 129 români şi 117 evrei; La Arad 123 români şi 74 evrei, la Bihor 128 români şi 135 evrei. Ca şi în arhitectură, în medicină şi farmacie, reacţia românească este dârză împotriva iudaizării avocaturii.

98

Avocatul G.C. Mureşan constată că dosarele avocaţilor evrei înscrişi în barou suferă de lipsa dovezii indiscutabile a cetăţeniei române şi că nu se respectă cele mai elementare forme procedurale de înscriere. S-a mers atât de departe cu sfidarea autohtonilor, încât baroul prim al ţării a fost obligat să alcătuiască un regulament pentru examinarea avocaţilor evrei la cunoaşterea limbii române. Avocaţii evrei din Bucovina au refuzat examenul. Ca şi în presa, la baroul Ilfov pledau Cohen Simon zis Călin Sima, Zissman Bercu zis Dan Deleanu, Haimovici Sandu zis Darie Sandu, Berman zis Diaconu Vladimir Aurel, Berman Huţa zis Huţa P. Gheorghe, Schoenfeld Leonard zis Pajişte B., Eduard Marcus zis Ilarie Voronca (şi scriitor), Zigel-Zaharia, Zweifel Carola – Hogaş Carola, Leibovici Savu zis Sandu Trotuş şi alţii până la numărul amintit.
• Din radiografia sumară a direcţiilor de ofensivă evreieşti şi a obiectivelor acestora, se desprinde limpede că războiul psihologic dus împotriva poporului român în perioada interbelică a avut un caracter total, impunând un numerus iudaicus in toate profesiile care vizau sănătatea psihică şi fizică a poporului român şi că reacţia românească de apărare a fiinţei naţionale a fost energică începând cu anul 1938.
• Nicolae Iorga despre presa iudaică din Bucovina: …Maculatură infectă, scrisa de samsari şi agramaţi într-o germana imposibilă de gheto, presa aceasta fără duh şi fără limbă naţională, care a împiedicat două decenii circulaţia scrisului românesc şi a îngreunat răspândirea gândurilor de solidaritate naţională românească…121
Hechter – Sebastian grafoman şi cenaclist pripăşit pe la „Fundaţiile Regale”: …Pasiune, iubire, eroism, sacrificiu sunt nişte „lucruri sfinte” bune de pus în ghilimele şi de expus în vitrina prostiilor omeneşti de mare circulaţie112.
• Asachi şi Eliade Rădulescu, Eminescu şi Kogălniceanu, Alecsandri, Bariţiu, Simeon Bărnuţiu devin ţinta presei iudaice şi cu ei valorile sacre batjocorite de Hechterii care-o scriu. Rosenthal este director la DIMINEAŢA şi apoi ataşat de presă la Washington; Avrum Memerle Brauer Rosenfeld – zis Constantin Graur este director la ADEVĂRUL, iar în 1937 şi la DIMINEAŢA, coproprietarii fiind Smil Pauker, Samuil Labin cel zis când Traian Vlad, când Matei Basarab; Smil Honigman zis Emil Fagure este director la LUPTA, Hefter cu o condamnare de 5 ani pentru pactizare cu inamicul conducea LE MOMENT, iar Isra Israel Bercovici conducea L’INDEPENDENCE ROUMAINE.
• Ziariştii evrei se încuibează în toate sinecurile statului. Numai din fondul cultural al municipiului Iaşi încasează în 1937 suma de 234 500 lei. Beneficiază de gratuităţi la transport, pun mâna pe agenţiile de publicitate, din 27 de agenţii de acest gen numai 2 sunt româneşti. Monopolizează revistele fiscale şi industriale, un Ioil Marcus devenit Iulian Marius este director proprietar la ADMINISTRAŢIA FINANCIARĂ -pentru meritul de a fi fost băcan la Buzău. Levy Haralamb, condamnat pentru că se dădea drept inspector financiar edita TRIBUNA FINANCIARA; alţi doi evrei Tăreanu şi Naumescu publicau INDUSTRIE şi COMERŢ; GAZETA FINANCIARA şi GAZETA CAPITALEI, reviste de şantaj; iar GAZETA CĂSĂTORIILOR, de fapt o foaie a prostituţiei era editată de cuplul Smilovici -Tanti Clara prea bine cunoscuta în epocă.
• Între 1918-1938 au funcţionat în România Mare, 204 edituri din care 31 au fost româneşti, 53 ale minorităţilor şi 120 evreieşti, care au tipărit 816 autori. Din aceştia au fost 198 români, 204 minoritari şi 432 de evrei. Din tirajul de 6 300 000 exemplare, românii au avut 765 000, minoritarii 146 700, iar evreii 4 148 000. La Bucureşti din 59 de librării, evreii deţineau 37.
• Escaladarea războiului psihologic şi cucerirea poziţiilor cheie în mass-media se finalizaseră prin instalarea evreului Hartig la conducerea agenţiei RADOR, cu un salariu anual de 24 000 000 lei. Din acest post de legătură cu mass- media internaţională, Hartig a manevrat informaţiile din România în dauna ţării căreia i-a creat în străinătate o imagine cu totul defavorabilă, conexând războiul psihologic intern cu cel purtat pe plan mondial de Alianţa Universală Israelită, operaţiune reluată de evreime şi de slujitorii ei în perioada războiului rece şi amplificată la cote maxime după decembrie 1989.

99

Sucursala de la Chişinău a agenţiei de ştiri RADOR, slujind o zonă deosebit de disputată în războiul psihologic, totul începând cu propaganda şi terminând cu artele şi cultura, a fost condusă de evreul Abraham Kendler care lucra în serviciul sovieticilor prin secretarul agenţiei Buheler, în casa căruia s-au găsit materiale de propagandă comuniste şi un cifru pentru benzi Hughes. Buheler a fost condamnat la 5 ani închisoare şi Kendler a fugit la Paris.
• Evreii din Basarabia şi Bucovina au tipărit o presă antinaţională militând pentru ruperea Basarabiei şi alipirea ei la U.R.S.S.; evreii din Ardeal au tipărit o presă revizionistă în favoarea Ungariei, majoritatea celor 330 de perioadice scrise în ungureşte fiind conduse sau editate de evrei de limbă maghiară.
• Pentru înţelegerea profundă a efortului uriaş făcut de Alianţa Universală Israelită spre a-şi atinge obiectivele fixate în România pe cele două variante: iudeo-comunistă şi iudeo-capitalistă este necesar să .stăruim asupra contribuţiei la efort a mass-mediei iudaice din România, efort făcut prin contribuţia finanţei internaţionale evreieşti şi a unor state interesate în destabilizarea internă a ţării ca U.R.S.S.-ul aflat sub dominaţie iudaică şi Ungaria revizionistă.
SAJTO; FRISSUJSAG; ERDELYI MAGYARORSAG; SZABADSAG; NAPLO; ARADI KOEZIDENY; ERDELY HIRLAP; REGGEL; ARADI FRISS UJSAG; TEMESVARI HIRLAP; UJ KELET; BRASSOI LAPOK; NEUISAG; iudeo-revizioniste şi şovine ungureşti. Iudeo-ruso-ucrainiene: 11 gazete în rusă, 5 în ucraineană, 20 în idiş şi ebraică suspendate în februarie 1938 pentru activitate antistatală. Numai la Bucureşti în afară de marile cotidiene ADEVĂRUL şi DIMINEAŢA presa iudaică slujind în războiul psihologic înregimenta: CURIERUL ISRAELIT; CUVÂNTUL NOSTRU; RENAŞTEREA NOASTRĂ şi ÎNFRĂŢIREA scrise pentru evrei, apoi cele în limba franceză enumerate la începutul acestui capitol, completate cu: ARGUS editor Hartig; GAZETA editor Ceacâru-David sin Iţic Eulenberg; REALITATEA; ADEVĂRUL LITERAR; RAMPA; GAZETA SPORTURILOR; CREDINŢA editor Margulies; INFORMAŢIA editor Saraga; TEMPO; POPULARUL; EXCELSIOR; ÎNCOTRO; NASA RECI; ISBÂNDA; AVÂNTUL; GAZETA CAPITALEI; SEMNALUL; la care se adaugă LUMEA ROMÂNEASCĂ editor multimiliardarul Max Auschnitt şi cele cunoscute ca: HASMONAEA; MÂNTUIREA; AURORA; SOCIALISMUL; PRESA; UJ KELET; La Cernăuţi apar 8 cotidiene minoritare şi unul românesc. La Iaşi evreii au 4 cotidiene: LUMEA; JURNALUL; NOUTATEA; ZIUA; pe când românii unul singur: CHEMAREA. La Piatra Neamţ sunt 3 gazete evreieşti. Subliniem că monopolul presei iudaice din Basarabia era condus de Moise Oresten în 1917-1918 şef de bandă teroristă bolşevică, ucigaş al patrioţilor Murafa şi Hodorogea, de Isac Rosenthal zis Ion Plugaru şi el terorist, delator şi călăuză a bandelor, sau de evreul Hirsch zis Ion Duployen condamnat la Constanţa ca spion. „Sindicatul ziariştilor români” era prezidat de Iţic Alterbonn zis Alexandru Terziman condamnat la 10 ani pentru insulte aduse Coroanei, iar corespondentul oficiosului sovietic ISVESTIA era Elias Kendler alias Adrian Gândea care fugit la Moscova s-a dedat la o campanie crâncenă de calomnii împotriva ţării.
EFECTE. CONSECINŢE (1). Destabilizarea literaturii şi artelor. Stăpânind 2/3 din presa scrisă în româneşte şi în limbile minoritarilor, 95% din agenţiile de publicitate, agenţia de ştiri RADOR, lucrând pe filiera iudeo-comunistă cu Moscova şi pe filiera Alianţei Universale Israelite cu centrele de putere financiare suprastatale, dar si cu cele comuniste, cu Liga Naţiunilor şi organismele acesteia, cu francmasoneria; evreimea din România a constituit cel mai puternic detaşament de luptă folosit în războiul psihologic dus împotriva statului naţional unitar România în perioada 1918-1938 când s-a pus capăt dominaţiei ei absolute de către guvernul naţionalist condus de poetul Octavian Goga.
• Nicoale Iorga: …Zilnic în aceste foi (n.n. evreieşti) toate mizeriile noastre sunt expuse, subliniate, luate în batjocură, pârâte în faţa lumii pentru a ne discredita, întinse în faţa noastră pentru a ne demoraliza123.

100

• Nichifor Crainic: Scoborârea omului spre animalitate a fost adusă şi propagată de spiritul iudaic care a substituit înălţarea prin decădere, paradisul prin pornografie… Nimeni nu se ridică împotriva originalităţii, ci împotriva descrierii fără rost… a porcăriilor înşirate ca mătăniile124.
• Toussenel: …Porcul este emblema jidanului. Murdăria ghetto-ului este organică – acea neruşinare proverbială în care a trăit de secole. Tot ei au introdus cultul vechilor Phalaphori – acea expoziţie la Roma şi Atena de imagini neruşinate, ca şi trecerea din gură în gură a expresiilor mai comice, fără să alăture şi acea parte artistică125.
• Ed. Drumont în LA FRANCE ENJUIVIE pune în pagină pericolul social al pornografiei practicata de evreime, ca şi cel al campaniilor antireligioase.
• Henry Popper ucenic al lui A. Steuerman: …nu accept noţiunea de Brătescu-Voineşti=limonadă dulce pentru copii, prostie şi suferinţă faţă de problemele artistice126… în aceeaşi oală aruncându-i pe Cezar Petrescu şi Ionel Teodoreanu . Notez că Al. Brătescu-Voineşti a fost unul din scriitorii care a militat împotriva pericolului iudaic din presă, literatură şi arte, figurând pe lista neagră a presei evreieşti şi pe cea a iudeo-kominterniştilor de după 1945, pe lângă întreaga pleiadă de scriitori patrioţi începând cu Eminescu şi terminând cu Radu Gyr sau Vasile Militaru.
• Octavian Goga: …Infiltraţia lui Israel a cucerit metodic tara – comerţ, industrie, bănci, moşii, gazete şi literatura unde a atins cel din urmă popas, intrând astfel în templu; aşa ca trecerea de la gazetă la literatură s-a făcut pe nesimţite127.
Goga citează „antologia” celor 60 de scriitori evrei în care este lansat „Bardul naţional” Leopold Goldstein, cu pseudonimul Camil Baltazar. Este epoca în care sub acoperirea şi în osanalele presei iudaice sau iudaizate, evreii pătrund masiv în teatru, operă, artele plastice, muzica şi muzicologie, dar mai ales în care se erijează în directori de opinie încercând să monopolizeze critica literară, de arte plastice, de teatru şi muzică. Fără forţă, fără patul germinativ al ethosului, fără forţa proteică a culturii şi artelor populare, talente speculative şi interpretative, evreii nu înseamnă mai nimic în domeniul creaţiei; dar prin critică încearcă să distrugă creaţia naţională şi s-o substituie cu manufactura iudaică din România, dar mai ales de peste hotare. Că puzderia de iudeo-manufacturieri a fost regula şi că excepţia au format-o creatori evrei sau critici de artă, sau mari oameni de cultură profund ataşaţi poporului român şi culturii sale naţionale este un adevăr care trebuie subliniat cu toată obiectivitatea, dar cum capitolul analizează războiul psihologic dus de evreime împotriva poporului român, excepţia nu intră deocamdată în atenţia autorului.
• Dr. A. Balotă despre literatura şi artele decadente: … o infiltraţie lentă de spirocheţi ce caută să paralizeze toţi centri nervoşi ai trupului etnic128…
• Dr. N. Minovici: …ne-am ocupat de protecţia animalelor, dar n’am întemeiat o societate care să pună frâu imoralităţii exprimata prin teatru, cinema şi literatură pornografică.129
• Pictorul Constantin Vlâdescu: …în literatură şi în artă, superficialul, meschinăria, platitudinea, grosolănia, trivialitatea, pornografia, au fost promovate pe planul marilor cuceriri ale spiritului… şi ca atare cubism, dadaism, futurism, primitivism şi nesfârşitul şir de reţete inventate peste noapte în laboratoarele impertinenţei sterile, au scos capul pe rând la lumina zilei în urlete de trâmbiţe şi surle, cu reclamă desfrânată în presa lor (n.n. a evreilor) complice şi conştientă de valoarea destructivâ a acestor atentate la bunul gust şi bunul simţ, la temelia edificiului moral ridicat cu pioasă râvnă în decursul secolelor de cultură şi civilizaţie130.
• Sextil Puşcariu: …aceeaşi sete de sensibilitate libidinoasă o găseşti la ţigani şi la evrei când vor să facă artal31 .
• Nichifor Crainic: …jidanii fabrică revistele pentru lectura copiilor noştri şi opera de distrugere a sunetului românesc începe tocmai de la copiii de şcoală. Jidanii au acaparat trei sferturi din cartea didactică, ceea ce înseamnă milioane de vehicule pe an pentru a turna aceeaşi otravă iudaică în generaţiile tinere, desfiinţându-le din pruncie… Evreii dictează prin editurile pe care le deţin; prin „idealurile” de artă josnică pe care la insinuează; prin trustul criticei care susţine tot ce e pornografie

101

şi defăima tot ce e valoare reprezentativă românească, prin reclama turbată în junii tuturor „operelor” de destrămare sufletească132.
• Al. Cazaban: …casele de editura „fără perdea”se aseamănă cu casele de toleranţă, unde editorul e în funcţie de adevărat proxenet – făcând din literatură un fel de damă de consumaţie care se lăfâieşte impudic în vitrinele librăriilor din centru şi de la periferie132.
• Nicolae Iorga: …Cartelaţi pentru teatre, cartelaţi pentru ziaristică şi pentru literatură, evreii sunt azi stăpânii cinematografelor. Se poate să le convie a face o naţie de nebuni, de criminali şi de dezmăţaţi, dar noi nu o putem îngădui.134
• Din 13 teatre bucureştene, doar 4 sunt româneşti şi din 57 de cinematografe numai 11 au proprietari români, restul aparţin evreilor, în toată ţara existau 465 săli de cinematograf din care 66 aparţineau românilor. Cele 50 de case de filme au fost în întregime evreieşti, fiind cartelate într-un sindicat – cartel care dispunea dictatorial de distribuirea filmelor. Cele 3 case de filme româneşti EDISON-film proprietar Marinescu; O.C.R.-film proprietar Dumitrescu şi Stan lonescu şi B.D.C.-film proprietar N. Gâlcă aflate în minoritate zdrobitoare, abia au putut supravieţui concurenţei sindicatului-cartel evreiesc.
• Violent sau insinuant, prin corupţie şi persuasiune, prin legături politice, evreimea a folosit toată gama metodelor oculte spre a dobândi supremaţia în teatru şi operă. In anul 1930 la studioul Teatrului Naţional din piaţa Regele Carol s-a montat un spectacol comemorativ dedicat scriitorului francez amic al românilor, Robert de Flers. Prin manipulări de culise un rol principal a fost atribuit unei actriţe evreice, fapt care a prilejuit o manifestaţie studenţească viguroasă, studenţimea considerând că acţiunea este provocatoare… Opera Română primea o subvenţie de 25 000 000 lei de la stat şi 3 000 000 lei de la Municipiul Bucureşti, buget tentant pentru evreimea din România. Aşa se face că omul numărul unu al operei ajunge un cântăreţ de mâna şaptea, fluierat şi huiduit de public: Ruhăm Rudolf, zis Radu Steiner care la începutul stagiunii 1929-1930 elimină din instituţie artiste şi artişti români ca: Alexandru Feraru, Constanţa Dobrescu, Alexandra Elefterescu, Nina Botez, Edgar Istratty, V. Rabega, Stefanovici Cristescu, umplând scena cu evreii: Algazi, Leon Blum, Eugenia Babad, Araţi, Bein, Rosensten. Acelaşi Ruhăm Steiner ajuns şi regizor îl concediază pe maestrul Massini şi în locul lui fl numeşte pe Leon Blum, păstrând pentru sine monopolul traducerii unor opere străine într-o românească-idiş, plină de trivialităţi precum în „Cavalerul rozelor”, traducere şi interpretare primite cu huiduieli. Notăm că excelenta solistă Alexandra Feraru este soţie de ofiţer, invalid de război şi ar fi trebuit să cânte alături de celebrul bas Şaliapin, fiind înlocuită cu o mediocritate străină: Laura Kohanska impusă de Solomon Bisker, un evreu de influenţă. Protagoniştii operei: G. Niculescu-Basu, Jean Atanasiu, George Folescu contrasemnează un memoriu adresat primului ministru semnat de 400 de artişti, cerând să se pună capăt iudaizării instituţiilor româneşti de cultură şi artă.
• În 1930 directorul societăţii de radiodifuziune era evreul Herşcu Blazian.
• Loja în exclusivitate evreiască B’nei Brith, şedinţa din 26 decembrie 1925 după-amiază, intervenţia „fratelui” dr. Baubergher: … şi apoi există o altă organizaţie de tineret: e Haşamer Hazair. Aici vin în contact studenţi şi elevi care au principii şi care aspiră la un ideal mare şi frumos. Aceşti tineri nu fumează, nu beau alcool şi şi-au impus singuri principiul abstinenţei sexuale… Gândiţi-vă că aici, într-un oraş ca Bucureşti, există totuşi tineri care luptă pentru curăţenia sexuală, care renunţă la alcool, căutând cu dragoste şi energie către idealul vechi, ebraic…135
EFECTE. CONSECINŢE (2). Dacă războiul psihologic total purtat de evreime împotriva poporului român, culturii şi spiritualităţii sale a reuşit să destabilizeze o parte din intelectualitate care nu a recepţionat semnalele NAŢIONALULUI aflat în pericol de moarte, cedând tentaţiilor oferite de evreime începând cu cosmopolitismul, continuând cu pornografia şi terminând cu încercarea de deromânizare a culturii naţionale; în măsură zdrobitoare el a avut un efect invers decât cel scontat, radicalizând intelectualitatea naţionalistă care a creat organisme specifice culturale, spirituale şi politice pentru apărarea fiinţei naţionale. Această intelectualitate a explorat în adâncime şi a exploatat în mod

102

superior filonul etnic de mare şi inegalabilă originalitate şi unicitate, îmbogăţind tezaurul ştiinţelor, artelor, literaturii cu opere devenite clasice, demonstrând derizoriul pseudo-culturii şi pseudo-artelor manufacturate în atelierele evreieşti. O simplă punere în paralel a numelor intelectualilor naţionalişti cu cele ale evreilor slujind războiul psihologic, demonstrează nulitatea acestor agenţi ca şi inexistenţa lor în cultura românească.
• Nicolae Iorga şi Brociner; Lucian Blaga şi I. Blumenfeld zis I.B. Ilarion; Nae lonescu şi Herş Cutzman zis H. Creţeanu; Mircea Vulcănescu şi Avrum Kendler zis A. Gândea; Octavian Goga, Radu Gyr, Mircea Eliade, Topârceanu, Arghezi, Mehedinţi, C. Rădulescu-Motru, doctorii Cantacuzino şi Gh. Marinescu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Brâncusi, Lupaş, Al. Lepădatu, Silviu Dragomir, Ovid Densuşianu. Vasile Pârvan, Horia Hulubei, Emil Racoviţă, Al. Philippide, Hortolomei, Călinescu, Petre Andrei, Gh. Bogdan-Duică, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tonitza, Marius Bunescu, Nicolae Dărăscu, Gh. Petraşcu, George Enescu, Mariana Ventura, citez la întâmplare scriitori, pictori, oameni de ştiinţă, critici literari, filologi, actori ai NAŢIONALULUI, nu putem înscrie aici întreaga pleiadă a culturii naţionale interbelice căreia i se opune Avrum Brauer Rosenfeld zis Const. Graur, Ghidale Gherş Brauer zis Gr. Graur, Burăh Leizarovici zis Barbu Lăzărescu, Alter Moise sin Ghidale zis Al. Gruia, Froite Adelstein zis Felix Aderca şi aşa mai departe. Manufactura evreiască, maculatură derizorie a poluat temporar şi numai la suprafaţa cultura românească reuşind două lucruri: să aducă noi câştiguri financiare evreimii şi să introducă viermele îndoielii în conştiinţele slabe, în acelaşi timp războiul psihologic purtat de evreime împotriva românilor a radicalizat tineretul studios şi conştiinţele naţionale care s-au solidarizat într-o uriaşa mişcare patriotică de masse, Mişcarea legionară; consecinţă directă a încercării evreimii mondiale de a transforma România într-o Judenland.

FRANCMASONERIA

Nu fac aici un istoric sau o prezentare integrală a francmasoneriei, arma principală folosită de Alianţa Universală Israelită împotriva statelor naţionale şi unealta ideologică folosita pentru construirea Republicii Universale condusă de evreime. M-am ocupat tangent de francmasonerie în capitolul NOUA ORDINE MONDIALĂ.
• Benjamin Disraeli, conte de Beaconsfield, romancier evreu şi om de stat britanic: …Oamenii de la putere n-au avut a face numai cu guvernele, cu împăraţii, cu regii şi cu miniştrii, ci mai mult cu societăţile secrete, elemente de care trebuie să ţină seamă. În ultimul moment ele pot să distrugă toate aranjamentele. Ele au agenţi pretutindeni, agenţi fără scrupule care împing la asasinat şi pot, dacă ele cred oportun, să provoace un măcel136…
Asasinarea Mareşalului Ion Antonescu, a preşedintelui Nicolae Ceauşescu, morţile misterioase ale primilor-miniştri I.I.C. Brătianu, Octavian Goga, asasinarea bestială a lui Z. Codreanu şi a zeci de legionari ţin de practicile curente ale societăţilor secrete pomenite de Disraeli, printre care francmasoneria este cea mai puternică.
• Nichifor Crainic în articolul ÎMPOTRIVA DEMOCRAŢIEI MASONICE, ziarul CURENTUL, 15 martie 1929: …Democraţia masonică ostilă Bisericii, e, în fond, ostilă sufletului românesc. Democraţia masonică, având substrat ocult, e subversiva şi primejdioasă, e internaţională în sensul unor anumite interese nemărturisite şi pentru aceasta, ruinătoare lentă a ideii de românism …nedemnă şi imorală. Urmărită de aproape în acţiunea ei la noi, ea apare solidară cu toţi indivizii fărădelegii pe care îi împinge la conducerea statului, pentru a opera prin ei, în scopurile nemărturisite ce urmăreşte, ca pe nişte instrumente docile…
• În capitolul ROMÂNIA CA O PRADĂ, subcapitolul O VIZIUNE SISTEMICĂ am schiţat istoricul înfiinţării primei loji B’nei B’rith, exclusiv evreiască în România, ca şi rolul ei de control

103

asupra tuturor ordinelor masonice care i se subordonează. În lojile B’nei B’rith din România s-au format agenţii ocultei în spiritul tradiţiilor milenare, talmudice. Evreii care au format 95% din lojile Marelui Orient sau Marii Loji Naţionale – numire-cursă care a atras politicieni şi ofiţeri, au făcut parte, în secret, din lojile B’nei B’rith, transmiţând ordinele B’nei B’rithului central din SUA, reţelei francmasonice din România. Rabinul dr. H. Alferin, J. Brukăr, Carniol, „venerabilii” Goliger, Sigmund Birman, A. Harovitz, P. Spejer, Moritz, Z. Lupescu, dr. O. Silber, Iancu Lupescu, S.B. Cohn, dr. Friedman, I. Wagner, erau membrii ai lojilor B’nei B’rith şi în acelaşi timp ai Marelui Orient. O foarte sumară organigramă ar desemna loja centrală B’nei B’rith din România, ca organ de legătură cu Alianţa Universală Israelită şi cu loja B’nei B’rith din SUA; statul major şi comandamentul mişcării francmasonice universale. Marele Orient, Marea Lojă Naţională, Marea Ligă Americană din România cu sediul în Bucureşti, strada Nicolae Golescu nr. l subordonată Marii Loji din New-York şi aceasta subordonată organizaţiei „American Jewish Asociation” având în subordine Loja Română de rit american şi „Redeşteptarea” de rit scoţian, lojile iudeo-ungureşti care au făcut parte din Marea Lojă Simbolică din Budapesta se subordonează Marii Loji Simbolice din România, Lojile iudeo-germane se grupează în Marea Lojă Germană din România care aderă la Marele Orient al României.
Toate aceste loji centrale au sucursale în capitalele de judeţ şi în oraşele mai răsărite, ţesând ţara într-un păienjeniş francmasonic, instrumente-armă în războiul total dus de evreimea internaţională împotriva României. Am subliniat în capitolele precedente strategia evreimii în războiul psihologic, folosind abil cele două direcţii sociale de ofensivă: una iudeo-comunistă care se adresa maselor şi alta iudeo-francmasonicâ adresată vârfurilor politice, economice şi militare. Ambele ofensive au fost susţinute logistic de iudeo-bolşevici care stăpâneau Uniunea Sovietică şi de Alianţa Universală
Israelită. Cum în România vârfurile claselor dominante manifestau o rezerva faţă de francmasonerie din pricina internaţionalismului şi cosmopolitismului programatic care o identificau cu comunismul, prin intermediul Ucrainei sovietice se creează în România aşa zisa Marea Lojă Naţională.
Arhiva Marelui Orient al Franţei situată atunci în rue Cadet 16 Paris are înregistrat la No. 14406 din 5.XI.921 un document semnat de conducătorii Marii Loji Naţionale, cunoscutul francmason evreu Jean Pangal şi un anume V. Roată; document care face istoricul înfiinţării acestei loji şi cere Marelui Orient al Franţei să intre în legătură, promiţându-i ascultare şi supunere. Cităm: …l’historique de la creation de notre organisation … este strâns legat de mişcarea masonică din Ucraina. Întâmplările făcându-ne să lucrăm pentru triumful aceleiaşi cauze, Prea Ilustrul Nostru Frate Jean Pangal a primit de la Venerabilul şi Marele Maestru al Marei Loji din Ucraina, fratele Serge Marcotume un mandat de DELEGAT GENERAL pentru a crea ordinul masonic naţional-român, după ritualul scoţian antic şi acceptat137.
Din această lojă înfiinţată de iudeo-bolşevici făceau parte generali şi ofiţeri de toate gradele, scopul ei era să destabilizeze armata de sus în jos, iudeo-comuniştii încercând s-o destabilizeze la nivelul trupelor şi al gradelor inferioare. Amiralul aghiotant regal Păiş, comandantul Fundăţeanu, generalul Georgescu, colonelul V. Bădulescu, colonelul Maltopol, mulţi ofiţeri din aeronautică şi marina atraşi de Mihail Negru, gradul francmasonic 33, pe numele adevărat Mihel Zussman, publicist, fost „polizei-meister” al lui Makensen pe timpul ocupaţiei germane pe care Radu Theodoru 1-a cunoscut, ca şi pe câţiva din ofiţerii de aviaţie nominalizaţi în tabelele date publicităţii prin anii 1941-1943, s-au lăsat induşi în eroare de lozincile umanitare şi demagogia „fraţilor” de lojă gen evreii Grassiany proprietar de tipografie unde s-au tipărit manifeste comuniste, dr. Friedman, Rohrlich, Goldberg, Vogelsang, David Didoi, Metzger, Ioseph Kron, Pawes, Wolf-Lupescu, tatăl amantei regelui Carol al II-lea, Goligher şi aşa mai departe. Trei aghiotanţi regali cu grade mari în armată, cot la cot cu tatăl celei care conducea de fapt politica degeneratului rege Carol al II-lea care a înfăptuit scopul evreimii: dezmembrarea statului naţional unitar România Mare, fără ca armata să tragă un singur glonţ. Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa cedate Uniunii Sovietice, Transilvania de Nord-Est cedată Ungariei; Dobrogea de sud cedată Bulgariei. Francmasoneria din România a încercat şi în parte a reuşit să aplice armatei române

104

reţetarul aplicat armatei franceze cu începere de la 1870 spre lipsa de glorie a ofiţerilor care au căzut în cursă.
• Împământenirea evreilor după primul război mondial a dus la dezvoltarea rapidă a francmasoneriei în România. Districtul IX al Ordinului B’nei B’rith fixat în România care este condus de sanhedrinul respectiv cu următoarea componenţă: preşedinte de onoare dr. Adolphe Stern fost deputat ţărănist; preşedinte activ dr. J. Niemierover, gross-rabin, senator; vicepreşedinţi, dr. S. Wieselberger şi Adolph Goldstein; mare mentor, Jacques Creţescu; mare secretar, Marcel Goldman; mare tezaurar, B. Bercovici; inspectori generali, dr. H. Solomonovici şi Adolf Schwartz; membrii, dr. B. Baubergher; Max Serdman, Karl Kluger, senator şi Albert Steiner. Districtul avea în subordine 23 de loji prin care-şi realiza planurile strategice vizând în domeniul politic coruperea politicienilor şi propulsarea evreilor la conducerea statului; în cel economic monopolizarea întregii activităţi comerciale, industriale, de bancă şi agricole în care scop B’nai B’rith a creat Marea Bancă Marmorosch-Blank care a reuşit să gestioneze 115 întreprinderi cheie; iar în domeniul cultural spiritual să monopolizeze presa spre a putea dirija opinia publică şi să creeze centre de presiune, dezinformare şi destabilizare cu societăţile de editură, culturale, sportive, universităţile populare, ligi umanitare, de apărarea drepturilor omului, cercetâşia şi o gamă întreagă de oficine de propagandă iudeo-francmasonică.
• Din circulara masonică adresată potentaţilor evrei pentru înfiinţarea Marii Bănci iudeo-masonice; …Comisia însărcinată să arate Marei Loji Zion procedura de urmat, ca să ajungă la o mai repede realizare a proiectului pentru înfiinţarea unei Bănci care va trebui să servească drept punct de plecare al unei întreg organizaţii de luptă economică s-a întrunit duminică 5 iunie sub preşedinţia Fr. *** Adler. In urma discuţiilor urmate s-au stabilit următoarele preliminări…
…4. Banca nu se va afişa ca o instituţie a Ordinului…
…8. Pentru evitarea multor formalităţi şi a şicanelor posibile… ar fi preferabil să se transforme o Instituţie existentă ca Banca Marmorosch-Blank-decat să se creeze una nouă …
… 9. Ilustrul Sanhedrin se va pune imediat în legătură cu un număr de Personalităţi marcante din ţară, ale căror nume vor fi considerate ca o garanţie de succes pentru prompta realizare a instituţiei … Aceste personalităţi vor forma viitorul Consiliu de Administraţie al Băncii…138
Iată şi Consiliul de Administraţie format din Şabăş goimi, adică slujitori creştini: Al. Constantinescu, C. Banu, I.G.Duca, Toma Stelian, C. Argetoianu, general C. Coandă, Grigore Filipescu, M. Săulescu, Al. Vaida-Voievod, Gr. Iulian, I. Răducanu şi mulţi alţii. In ţară Banca a avut 25 de sucursale, iar în străinătate 4 agenţii la Istanbul, Viena, Paris şi New York.
… In 1931-1932 banca iudeo-masonilor cu figuraţie din clasa politica românească este descoperită de un deficit de l 600 000 000 lei. Intervenţia masonică a lui Grunberg-Wolf-Lupescu tatăl amantei regelui, îl determină pe Carol să spolieze statul român pentru a preveni falimentul bancar al B’nai B’rith. Regele trădător şi degenerat obligă Banca Naţionala să acopere deficitul, primăria Capitalei să cumpere la un suprapreţ uluitor – o jumătate de miliard, un teren al evreului Marmorosch-Blank de la Otopeni şi i se concesionează monopolul vânzării produselor R.M.S. Cum molohul iudeu n-a fost sătul, regele dispune ca statul sa preia activul şi pasivul băncii Marmorosch-Blank; asta însemnând că afacerile oneroase evreieşti să fie suportate de contribuabilii români. Scandalul n-a deranjat pe nimeni, membrii consiliului de administraţie şi-au văzut mai departe de politică şi de afaceri; iar sumele uriaşe care puteau subvenţiona sectoarele productive au pierit fără urmă în urzeala ţesută de B’nei B’rith care a dat o lovitură grea finanţelor ţării, îndeplinindu-şi o parte din misiunile asumate139.
• Toate sucursalele au avut directori evrei.
• Francmasoneria a stat la originea bolşevismului rus, a finanţat ziarul IZVESTIA şi înfiinţarea partidului comunist acolo unde el a existat şi există în Europa, în România contribuţia evreilor la înfiinţarea partidului comunist fiind esenţială.
• Francmasoneria şi-a creat un sistem de submasonerii din care cităm: Cercetăşia, Liga drepturilor omului, Ordinul templierilor. Notăm că Liga drepturilor omului a fost condusă în perioada interbelică

105

de Internaţionala a III-a comunistă şi de loja Grand Orient de France, în România a fost condusă de „fratele” Costaforu având gradul masonic 33, care conducea şi cercetăşia.
• Anul masonic se suprapune anului ebraic.
• Printre obiectivele principale ale războiului psihologic purtat de iudeo-masonerie s-a numărat Biserica Naţională. Pentru a destabiliza această instituţie fundamentală a românilor, s-a trecut la atacarea şi încercarea de compromitere a înaltei sale ierarhii.
Cazul tipic pentru perioada interbelică este uriaşa ţesătură de intrigi masonice pusă la cale de „fratele” Ullic, licenţiat în cabală şi ştiinţe oculte, ex-membru al consiliului inchizitorial de şapte, al Marelui Orient Italian; pentru compromiterea mitropolitului primat Ghenadie, slujitor devotat al bisericii, patriot luminat şi om de mare probitate morală. Filiala secretă a Marii Loji Naţionale de rit scoţian denumită Ordinul Speranţei a organizat la rându-i atacuri calomnioase împotriva unor înalţi ierarhi, în alianţă cu „cenuşarii” masoni aparţinând Marelui Orient şi Lojei Naţionale. Pe lângă aceste acţiuni destabilizatoare preluate şi amplificate de presa iudaizată, atât împotriva culturii naţionale, cât şi împotriva bisericii ortodoxe au fost folosiţi francmasonii plasaţi în posturi cheie ale conducerii statului. Un funcţionar superior din ministerul cultelor, Stancu Brădişteanu susţinea masiv sectele anti-creştine şi iudaizate. Aceste secte sprijinite atât de francmasonerie, cât şi de partidul comunist la ordinele Internaţionalei a III-a, au dat o dimensiune agravantă războiului psihologic, atât prin publicaţiile lor, cât şi prin acţiunile violente de răsturnare prin forţă a ordinei de stat. Mileniştii sau Studenţii Bibliei, cu sediul central în Bucureşti, str. Crişana 33, scriau în numărul 9 din 1920 al revistei cu acelaşi titlu: … În scurt timp revoluţia va veni, lumea întreagă terminându-se într-o confuzie teribilă şi anarhică ce va răsturna şi arunca toate babiloniile, sistemele eclesiastice, bisericeşti şi politice … Stiliştii, altă sectă destabilizatoare condusă de un fals călugăr, agent comunist, au provocat confruntări violente, sângeroase, încercând să răstoarne ordinea de stat. Au creat o „republică” la Albineţ şi tulburări grave la Piatra Neamţ fiind manevraţi de cuplul iudeo-masonerie, iudeo-comunism.
• Episcopul Vartolomeu al Râmnicului: … Dacă sufletul meu a fost, este şi va rămâne în veac refractar vreunei instituţii omeneşti, instituţia aceasta este francmasoneria, în care eu am văzut deapururea nu numai subminarea evanghelică a sufletelor, dar primejdia ordinei naţionale şi politice din fiecare stat.
• La 15 aprilie 1934, în cadru solemn, s-a constituit Francmasoneria Română Unită prin asocierea dintre Marea Lojă Naţională din România şi Marele Orient din România, avându-1 ca Mare Maestru Federal pe Mihail Sadoveanu cu gradul kados, în ebraică însemnând sfânt.
EFECTE, CONSECINŢE (3) Fiind cea mai puternică organizaţie supra-statală mondială, manevrând fonduri uriaşe condusă de un sanhedrin secret în întregime evreiesc, francmasoneria din România interbelică a constituit alături de iudeo-comunism cea mai puternică armă folosită de evreime în războiul psihologic dus împotriva poporului român. De la scriitori ca Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu, Ion Minulescu la politicieni de marcă precum C. Argetoianu şi Al. Vaida-Voievod, la miniştrii şi foşti miniştrii ca dr. C. Angelescu. De notat că Vaida-Voievod a fost şi prim-ministru şi ministru de interne, că Voicu Niţescu a fost ministru de justiţie dar şi „venerabil” al lojei „Dreptatea” din Braşov, că Romulus Voinescu a fost şeful Siguranţei Generale a Statului dar şi membru al Lojei Marelui Orient din România cu sediul în Bucureşti, str. Ştirbei Vodă 23; corect este să spunem că cei de mai sus fiind francmasoni au fost împinşi în funcţiile amintite; deci de la scriitori la politicieni şi ofiţeri ca generalii Moşoiu, Argeşanu, Burghelea, Capsa, T. Georgescu, C. Manolache, George Pangratti care a condus justiţia militară, A. Solcanu, ca să nu mai vorbim de coloneii şi ofiţerii inferiori racolaţi împotriva tuturor regulamentelor şi a jurământului militar; francmasoneria din România şi-a îndeplinit la superlativ misiunea de destabilizare a statului naţional unitar.
• A aţâţat luptele politice dezmembrând unitatea ideologică a generaţiilor care au înfăptuit România Mare.

106

• A nimicit mişcarea politică naţională, scoţând-o în afara legii, asasinându-i conducătorii în mod bestial.
• A destabilizat, haotizat, terorizat opinia publică prin presa evreiască.
• A infiltrat şcoala şi cultura cu agenţii ei spre a nimici structurile naţionale şi a le înlocui cu cele cosmopolit-internaţionaliste.
• A contribuit masiv la slăbirea Armatei, atât în planul dotărilor cu armament şi echipament, cât şi în planul moral printr-o destabilizare subtilă de sus în jos şi prin una subversivă de jos în sus.
• A lucrat în alianţă şi concordanţă cu iudeo-comunismul internaţional pentru dezmembrarea ţării.

IUDEO-COMUNISMUL

De la început fac distincţia netă dintre iudeo-comunismul bolşevizant şi kominternist dominant până în deceniul 3 şi mişcarea muncitorească destabilizată, deturnată şi intoxicată de acesta. Comunismul din România a fost o marfa evreiască de import. Lucrul reiese clar din analiza structurii conducerii partidului comunist al anului 1921; al delegaţiilor acestuia la diferitele congrese organizate de Komintern, al fracţiunilor fugite peste hotare.
Se ştie că în 1920 o delegaţie a socialiştilor români a plecat în URSS spre a participa la lucrările Congresului II al Internaţionalei a III-a comuniste. La Harkov delegaţia s-a întâlnit cu Cristian Racovski, mare militant socialist „român” ajuns în fruntea Ucrainei sovietice şi membru marcant al Internaţionalei, care a încercat să impună delegaţiei lista viitorilor conducători socialişti-comunişti din România, iar la Moscova a fost tutelată de evreul Apfelbaum zis Zinoviev şi de Buharin lângă care se afla şi un reprezentant al Federaţiei Comuniste Balcanice – Şablin. Menţionez că socialistul Ioan Flueraş n-a fost acceptat la discuţii pentru vina de a fi participat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, la Consiliul Diligent şi a fost semnatar al Tratatului de pace de la Versailles. De la început
Kominternul îşi explică poziţia faţă de România Mare, stat considerat imperialist, impune subordonarea socialist-comuniştilor faţă de Federaţia Comunistă Balcanică şi impune lista conducătorilor comunişti, în zdrobitoare majoritate evrei, evrei-unguri şi alţi minoritari. Delegaţia formată din Gheorghe Cristescu, Constantin Popovici, A. Dobrogeanu-Gherea, Eugen Rozvan, David Fabian s-a supus servitoreşte tuturor poruncilor date de iudeo-kominterniştii de la Moscova.
• În 1921 la al III-lea congres al Kominternului, singurul membru din delegaţia peceristă ales ca membru al Comitetului Executiv al Internaţionalei comuniste a fost evreul Gelbert Moscovici. Au participat 14 militanţi comunişti reprezentând un grup de emigranţi aflat în URSS şi alt grup fugit din ţară. Iată-i: Gelbert Moscovici, Dobroceaev zis Bonaparte, Al. Starâi zis Bodeev, N. Gorniski zis Turcescu, C. Palade zis Georgescu, Saul Ozias zis Sandu, Al. Lichtblau zis Hugo şi încă unul de acelaşi calibru cu numele pierdut prin arhive140.
• La congresul al II-lea al PCR, Marcel Pauker a prezentat un referat în care a afirmat: caracterul balcanic economic-politic-social al ţării noastre care e un judeţ al Balcanilor141.
• Kominternul a dat sarcină PCR-ului să acţioneze pentru: …autodeterminarea până la despărţirea unor provincii de statul existent142.
• Cu începere din 1924 Comitetul Central al PCR, ziarele, organele teoretice de presă ale acestui partid iudaizat la vârf: SOCIALISMUL; MUNKAS; LUPTA COMUNISTĂ; LUPTA DE CLASĂ; propagă ideile Kominternului, adică România este un stat multinaţional şi militează pentru autodeterminarea minorităţilor, vizând ungurii din Transilvania şi mixtura iudeo-găgăuză-rusească din Basarabia.
• Din conducerea. PCR în acel timp: Elek Koblos -secretar general, Marcel Pauker, David Fabian, H. Sternberg, M. Kohane, I. Fonagy, Al. Dobrogeanu-Gherea, B. Stefanov, S. Margulies, H. Gherstein.

107

• Agentura iudeo-comunistă din ţară acţionând sub masca partidului comunist a sprijinit prin toate mijloacele politica iudeo-bolşevicilor de la Moscova de a dezmembra România Mare. La Congresul al III-lea al PCR ţinut la Viena în 1924 se aprobă din nou tezele Congresului al V-lea al Internaţionalei Comuniste conform cărora, citez: …România este un stat tipic cu multe naţiuni rezultat al ocupării unor teritorii străine, de unde sarcina PCR de a lupta pentru autodeterminarea până la despărţirea de statul român. Din rezoluţia acestui congres iudeo-maghiar ţinut sub firma partidului comunist din România dincolo de hotarele ţării: …România capitalistă prin rezultatele războiului imperialist mondial, prin „unirea tuturor românilor” şi-a supus însemnate părţi din naţiuni dezvoltate politiceşte, economiceşte şi culturaliceşte, şi în felul acesta din stat naţional a devenit stat de naţionalităţi… Partidul Comunist trebuie să lupte cu hotărâre împotriva anexării violente a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi Dobrogei şi să sprijine în chip practic lupta pentru eliberarea şi independenţa lor naţională…143 Unul din cei care au redactat rezoluţia de mai sus este şi Al. Dobrogeanu-Gherea, agent evreu al iudaism-bolşevismului din Rusia, desemnat în conducerea partidului iudeo-comunist din România la congresul de la Viena alături de Elek Koblos, secretar general, Boris Stefanov, Pavel Tcacenko, Willi Roth, H. Sterberg şi alţi coreligionari numiţi de komintern.
• La ordinul kominternului, tot în 1924 se ţine la Viena conferinţa Federaţiei Comuniste Balcanice cu participarea din ordin, a Ungariei, participare vizând direct România. Cităm din scrisoarea confidenţială din 28 aprilie 1924 a F.W.B. Coleman, de la legaţia SUA din Riga adresată secretarului de stat al SUA: …Am onoarea să va înaintez o informare confidenţială (IS/2) referitoare la Conferinţa Federaţiei Balcanice a Internaţionalei Comuniste… Programul a prevăzut discutarea următoarelor probleme: coordonarea activităţii comuniste din Balcani… desfăşurarea propagandei în favoarea retrocedării Ungariei a fostelor ei teritorii deţinute acum de România, agitaţie anti-românească… Ungaria a fost desemnată pentru a participa la Federaţie în vederea intenţiei Kominternului de a începe propaganda în favoarea separării de România a ţinuturilor pe care România le-a obţinut după război. Această propagandă urmează să înceapă din fondurile special alocate de IKKI. Sediul Consiliului Federaţiei va fi la Viena unde funcţionează şi centrul pentru propagandă anti-românească. Programul propagandei propus spre a fi discutat a fost stabilit de Biroul organizatoric al IKKI în termenii următori:
1. – Desfăşurarea propagandei în favoarea reîntoarcerii la Ungaria a Transilvaniei. a. printre comuniştii şi muncitorii din România.
b. printre locuitorii Transilvaniei şi cercurile antiromâneşti ale burgheziei maghiare. 2. – Organizarea de greve, etc. pe baze politice.
3. – Propaganda în armata română, în special printre cei născuţi în Transilvania…
… Kominternul a alocat 80 000 ruble-aur pentru a fi dat tovarăşului Max Hammer pentru propagandă şi pregătirea congresului .144
• Informarea (IS/2) făcută de la Riga de Coleman secretarului de stat al SUA este urmarea chemării la Moscova în toamna lui 1923 a şefilor agenturii iudeo-comuniste din România, cărora li s-a ordonat să înceapă propaganda pentru autodeterminare prin plebiscit a Basarabiei şi Transilvaniei, cu trecerea Basarabiei în componenţa URSS, lucrare făcută pe faţă de ziarele SOCIALISMUL ŞI MUNKAS. Organizaţia PCR-ului din Basarabia nu se subordona acestuia, având legături directe cu Kominternul. De fapt PCR-ul anilor 1922-1924 era prin vârfurile sale iudeo-maghiare o agentură kominternistă, antinaţională, care în anul 1924 a încercat să dezmembreze starul naţional unitar România Mare prin forţă, montând o intervenţie armată cunoscută sub numele impropriu de Răscoala de la Tatar-Bunar. Documentele date publicităţii de Institutul de istorie al PCR în perioada 1980-1986, ca şi sintezele istorice afirmă că atât Elek Koblos – secretarul general al PCR, cât şi conducerea organizaţiei din Basarabia n-ar fi ştiut nimic despre pregătirea şi execuţia loviturii de la Tatar-Bunar, lucru infirmat de circulara din 20 iulie a Comitetului Executiv al Kominternului trimisă Comitetelor Centrale ale partidelor comuniste din Polonia, Lituania, Estonia, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia. După

108

eşuarea tratativelor oficiale româno-sovietice în problema Basarabiei, Moscova a ales calea subversiunii, a războiului psihologic care să se transforme într-un război civil susţinut masiv de peste Nistru. Instrumentul-armă a fost partidul comunist din România.
TATAR-BUNAR. Războiul psihologic împotriva unităţii naţionale a fost declanşat de partidul iudeo-bolşevic în februarie 1924. In 20 iulie Biroul Executiv al Kominternului consideră că în urma campaniei de presă iudeo-bolşevică şi a acţiunilor subversive, starea de spirit din România este favorabilă declanşării unei răscoale generalizate care să conducă la dezmembrarea României Mari, în pofida faptului că poporul român dăduse 800 000 de jertfe cu 6 ani în urmă spre a-şi realiza comandamentul naţional milenar; demonstrând încă o dată că iudaismul internaţional ori sfidează istoria, ori nu cunoaşte nimic din specificul etnic al poporului român. Ca întotdeauna, iudeo-bolşevismul ridică minciuna la rang de politică de stat. Cităm din sus-numita circulară: …Comitetul Executiv al Internaţionalei Comuniste se grăbeşte a comunica tovarăşilor din partid că proletariatul rus este ameninţat de complicaţiuni de război din partea României… Mă abţin de la orice comentariu care ar conduce în zonele rizibilului. Atât de tare ameninţa România colosul transformat în abator uman încât, cităm în continuare: …La frontiera României în localităţile: 1) Moghilev; 2) Iarnopol; 3) Râbniţa; 4) Slobodea; 5) Razbelnaia; 6) Odesa, urmează să fie date persoanele folositoare activităţii partidului, care sunt ameninţate de autorităţile locale. Aici se vor fixa puncte de primire şi trans-portării mai departe a persoanelor ce urmează să fie ascunse. In urma rugăminţii comuniştilor din Rusia Albă, Ucraina şi România, Comitetul Executiv a înfiinţat în aceste regiuni detaşamente armate. In ele se vor concentra comuniştii pentru luptele cu guvernele statelor lor cu armele în mâini…145
Documentul este o dezinformare abilă menită să acopere acţiunea de forţă planificată, s-o motiveze şi să recruteze o „forţă internaţională” de intervenţie.
• La 8 august 1924 se elaborează planul de declanşare a operaţiunilor zise „revoluţionare” din România. Preşedintele planificatorilor, V. Kolarov, membru al Comitetului Executiv al Kominternului. Cum consider acţiunea de la Tatar-Bunar ca pe expresia tipică a uneltirilor iudeo-bolşevice împotriva unităţii naţionale, dezvăluind până la ultimele consecinţe obiectivele războiului psihologic, citez pe larg din Proiectul de Operaţie al comuniştilor din România aprobat de Comitetul Executiv al Internaţionalei Comuniste la 8 august 1924, subliniind că după părerea mea, iudeo-comuniştii din România erau implicaţi adânc în alcătuirea planului şi aveau misiuni exacte în desfăşurarea lui. Citez: De acord şi împreună cu secţia comunistă balcanică, cu participarea reprezentanţilor comunişti de seamă, sub preşedinţia secretarului general Kolarov, în ziua de 8 august la sediul Kominternului s-a aprobat următorul plan de acţiune în România, aplicabil în prima zi a lunii septembrie a. c. Ca principiu s-a admis că în toate acţiunile ce vor avea loc în statele din Balcani, Uniunea Sovietica să nu participe oficial. Ajutorul efectiv, cu oameni şi mijloace materiale este dat numai de comunişti grupaţi în centre, care-şi iau asupră-şi responsabilitatea pentru ei.
Planul se reduce la următoarele acţiuni: întreaga Românie este împărţită în cinci zone:
Prima zonă, sau cea de Nord, cuprinde raionul Bucovina, în care, drept focare de propagandă şi cen-tre pentru viitoarea revoluţie se indică: Cernăuţi, Comeanca, Beiţina, Pârcani, cu direcţia generală spre Iaşi. Ca punct central de operaţie apare Comeanca, întrucât grupul de acolo are îndatorirea să azvârle în aer podul de pe linia ferată Cernăuţi-Paşcani fapt datorită căruia Bucovina va rămâne izolată de restul ţării. De acolo, înaintarea generală de-a lungul căii ferate are direcţia spre sud, în special spre Iaşi, unde trebuie să se facă legătura cu teritoriul sovietic şi anume cu forţa organizată de Znamenski, în grânarul Basarabiei. Acest detaşament urmează să treacă peste Nistru ceva mai la sud de Raşcola, distanţa cea mai scurtă între Iagorlak şi Iaşi. În fruntea detaşamentului stă Maevski, cu cartierul general la Subotina.
A doua zonă e Basarabia propriu-zisă. In raionul Basarabia nu se presupune nici o acţiune de seamă. Numai la sud, aproape de vărsarea Nistrului până la gura Dunării, va trebui să aibă loc partea principală a revoluţiei. Drept câmp de operaţii apar: Tusla, Tatar-Bunar, Vâlcov şi Cartol.

109

În acest punct sunt pregătite de mai înainte depozite de muniţiuni şi ele apar ca puncte de reuniune ale prietenilor organizaţi, care odată uniţi cu Terente (n.n. celebrul bandit) trebuie să înainteze spre Galaţi cu scopul de a-1 ocupa.
Ca loc de concentrare al grupurilor este indicat Ismail-Chilia-Reni de unde urmează să se dea atacul general Brăilei şi Galaţiului. În acest raion trebuie să aibă loc evenimente de seamă. Detaşamentul de ajutor din teritoriul sovietic urmează să treacă graniţa în raionul Olăneşti-Budaki-Tusla.
A treia zonă, Sud-Răsărit, cuprinde Dobrogea românească şi întreaga Silistră. Ca centru al revoluţiei este indicat Călăraşi-Silistra-Mânăstirea. In aceste puncte se concentrează detaşamentele revoltate care, din raionul Călăraşi-Silistra-Olteniţa urmează să facă demonstraţie la Budeşti cu scopul de a ameninţa Bucureştiul. In acest raion acţiunea principală va fi desfăşurată la răsărit de Feteşti, unde trebuie să se rupă calea ferată şi să se mineze podul de pe Dunăre, fapt care ar avea ca urmare izolarea ţinutului de pe lângă Marea Neagră de România. In acest raion se pune mare speranţă în lipoveni care au făgăduit adeziunea lor şi o parte chiar au intrat în detaşamentele lui Terente, conducerea acestui grup, împreună cu detaşamentele sosite din teritoriul sovietic pe uscat este încredinţată lui Kotovski supranumit cel Gros. Debarcarea este condusă de Godlevski-Gadilo, supranumit Gremncevski.
A patra zonă cuprinde raionul Banat şi Ungaria de răsărit. Ca centru se indică: Lugoj, Simeria, Caransebeş. Aici nu este de presupus o revoluţie pe faţă, întrucât acest raion nu reprezintă o importanţă strategică. Centrul operativ se sprijină pe iredentiştii unguri, dându-şi consimţământul lor la un atac comun, dar urmărind numai interesele lor naţionale.
Tot astfel în zona a cincea, care cuprinde partea de Nord, Ungaria răsăriteană şi Transilvania au centrul la Cluj-Dej şi Oradea. Aici pot avea loc numai demonstraţii, desfăşurându-se numai acţiuni mici cu detaşamente de lucrători şi ţărani.
Conducerea generală a operaţiei în zona întâi şi a cincea au luat-o asupra lor tov. Bădulescu (n.n. să fim foarte atenţi, Bădulescu fiind numele conspirativ al evreului din conducerea PCR Gelbert Moscovici, fapt care demonstrează clar complicitatea Comitetului Central al PCR în 1924 la planul şi acţiunile armate de dezmembrare a României) Zicinski, Rarenciuc şi Koz.
In a doua zonă German, Goldstein şi Griitzenberg.
In a treia şi a patra, tovarăşii Kalifarski, Rankevici, Mironovici Ivan, Karl Koz şi Weisenbrog. Conducerea generala a revoluţiei, Comitetul Executiv o încredinţează troicii speciale compusă din
tovarăşii Bădulescu (Gelbert Moscovici), Goldstein şi Kalifarski.
Aceasta trebuie sa înceapă între 10-15 septembrie. Atacurile cele mai îndârjite trebuie să aibă loc în prima zonă, pentru ca reuşita lor acolo să atragă atenţia tovarăşilor din Galiţia. In chipul acesta, reuşita din Bucovina să fie semnalul pentru revoluţia din Galiţia unde terenul este deja pregătit în proporţii destul de mari.
Răscoala din zonele a întâia, a patra şi a cincea trebuie sa înceapă la o săptămână după desfăşurarea revoluţiei din zona a doua şi a treia146.
Cu toate că Planul de Operaţii vorbeşte de la sine, că el demască intervenţia brutală în treburile interne a iudeo-kominterniştilor şi aşa-zisul export de revoluţie, îmi îngădui câteva comentarii:
l. Acţiunea a fost opera comună a iudeo-comuniştilor din România şi a iudeo-kominterniştilor care au primit de la cei dintâi datele interne necesare alcătuirii planului, punându-1 şef suprem pe evreul din România, Gelbert Moscovici.
2. Întregul plan slujeşte ruperii Basarabiei şi Bucovinei de Patria Mamă în ideea că la „revoluţie” se va ralia Galiţia, restul operaţiilor de pe teritoriu fiind doar diversiuni, regimul comunist din Ungaria fiind anulat de trupele române, ca mai apoi mişcarea comunistă să fie interzisă de regentul Horthy, astfel că în Ungaria de răsărit nu existau forţe comuniste capabile să intervină.
3. Autorii Planului îşi trădează intenţiile şi prin numirea de „revoluţie” a ceea ce se aşteptau să se întâmple în Bucovina şi Basarabia, şi de „răscoală”, pe restul teritoriului românesc.

110

4. Baza socială a „revoluţiei” era fixată pe evreimea numeroasă din Bucovina şi Basarabia, pe lipoveni şi pe alţi minoritari din sudul Basarabiei, complici la ascunderea armelor şi muniţiilor trimise peste Nistru.
5. Logistica şi comandourile erau furnizate de URSS.
DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR. Din întregul plan al Kominternului şi al iudeo-comuniştilor din România nu s-a realizat decât o înfruntare armată în sudul Basarabiei, pe restul teritoriului naţional neînregistrându-se nici o mişcare semnificativă. Citez din comunicatul guvernului privitor la aceste evenimente: …În ziua de 12 septembrie, un număr de 30 indivizi veniţi pe mare în sudul Basarabiei, au atacat localitatea Nicolaevsca la ora 12 din zi, izolând comuna prin tăierea firelor telegrafice şi telefonice şi omorând pe primar, pe soţia sa, doi jandarmi şi un locuitor. Aceiaşi cetăţeni au mai prădat pe negustorii veniţi la târg şi, încărcând trei căruţe cu mărfuri le-au ascuns în bălţile din regiunea lacului Saşi. In zilele următoare, aceiaşi indivizi, susţinuţi de complici pe care îi aveau în această regiune, au atacat satele Tatar-Bunar, Cişmele, Neraşoi şi Golileşti, jefuind şi terorizând populaţia pentru a o asocia la actele lor şi a o ridica contra autorităţilor. Trimiţându-se trupe din Ismail pentru urmărirea şi capturarea indivizilor, ordinea a fost pretutindeni restabilită.
Populaţiunea locală a dat autorităţilor un concurs hotărât la descoperirea complicilor şi restabilirea ordinei… Ancheta a stabilit că ei erau înzestraţi cu arme şi muniţiuni introduse în mod clandestin de peste hotare…147
• Din rezoluţia Comitetului regional Basarabia al P.C. din România, 12 iulie 1925: …O condiţie indispensabilă a unei asemenea acţiuni comune este însă renunţarea categorică la gândul de organizare a revoluţiei, dincolo de Nistru… orice acţiune care ar fi însoţită de promisiuni nejustificate, ca de exemplu intervenţia Armatei Roşii aşa cum a fost cazul aici, ar atrage după sine numai sacrificarea fără sens a forţelor revoluţionare.148
• Din Enciclopedia sovietică moldovenească: …Detaşamentele revoluţionare în frunte cu conducătorul raional de partid din sudul Basarabiei A. Kliuşnikov şi a tovarăşilor lui de luptă I. Batişcev, L. Turcanu, 1. Bejanovici, N. Lisavoi, G. Cernenko, F. Balt ş.a. au opus o rezistenţa dura asupritorilor. În detaşamentele de răsculaţi luptau cot la cot ucrainieni, moldoveni, ruşi, bulgari, găgăuzi… Răscoala a fost un răspuns direct la refuzul României regale de a accepta propunerea sovietică făcută la Conferinţa de la Viena..149
Acţiunea de la Tatar-Bunar a fost de fapt o diversiune cu scopuri multiple: să sondeze starea moral-politică a basarabenilor abia uniţi de 6 ani cu Patria Mamă, să răspundă refuzului României de a organiza un plebiscit solicitat de ambasadorul URSS la Berlin, Krestinski; să destabilizeze Bucovina şi Galiţia, să demonstreze opiniei publice mondiale că basarabenii doresc unirea cu URSS-ul. Au fost arestate 800 de persoane; au fost aduşi în faţa justiţiei militare 287 de arestaţi dintre care au fost condamnaţi doar 85 prin sentinţa din 3 decembrie 1925 a Consiliului de Război al Corpului III Armată-Chişinău.
TERORISMUL IUDEO-BOLŞEVIC. Terorismul şi anarhismul au făcut parte integral din războiul total dus de evreime împotriva statelor naţionale, fiind concentrat pe etape asupra statelor-ţintă aşa cum a fost Rusia ţaristă. De la ţarul Pavel I strangulat de francmasoni la Nicolae I otrăvit de medicul său Mandel, evreu botezat, la asasinarea ţarului Alexandru al II-lea organizată la Londra de evreii Libermann, Goldemberg şi Zukerman şi executată de evreica Hesia Helfman, la ţarul Alexandru al III-lea otrăvit de medicul evreu Zaharin, de la comandantul garnizoanei Moscova, generalul Trepov, asasinat de evrei ca Vera Sasulici la ministrul de interne Sipiaghin asasinat de evreul Bogolepov, terorismul evreiesc în Rusia face carieră strălucită, culminând cu terorismul oficializat de revoluţia iudeo-bolşevică, transformat în holocaust împotriva poporului rus, ucrainean şi al tuturor popoarelor musulmane şi creştine din imperiu.
În România terorismul iudeo-francmason şi iudeo-bolşevic au vizat asasinatul politic la nivelul vârfurilor guvernamentale şi asasinarea reprezentanţilor ordinei publice spre a destabiliza, înspăimânta

111

şi imobiliza administraţia, poliţia, jandarmeria şi armata. Nici până astăzi nu sunt lămurite morţile misterioase ale lui I.I.C. Brătianu pe care Alianţa Universală Israelită şi evreimea din România 1-au declarat inamic de moarte şi a poetului Octavian Goga după un banchet la Cluj, care in timpul scurt cât a fost prim-ministru a luat măsuri drastice împotriva presei evreieşti şi a reţelei monopoliste evreieşti care stăpânea economia naţională.
• Eugene Delahaye în volumul „UN REPORTAGE DANS LES LOGES MACONIQUES” pag. 266-267, vorbind de întâlnirile cu un francmason din înalta ierarhie: …De multe ori îmi spunea în scrisori şi în întrevederile pe care le-am avut cu el: Fiţi atent asupra României… francmasoneria şi-apus ochii pe România. Dădeam puţină importanţă acestor recomandări repetate – când acum câteva săptămâni – citii în scrisoarea sa acest post-scriptum: V-am spus adesea să fiţi atent asupra României. Reţineţi ce v-am spus. Peste puţin veţi auzi vorbindu-se de Brătianu… A doua zi, exact a doua zi, o telegramă ne anunţă moartea aproape subită a primului ministru român.
• Ziarul Ordinea nr. 513 an III din 22 august 1930, articol semnat Burileanu: …Nu ne putem închipui sa rămână nedescoperite anumite conciliabule de la Făgăraş, urmate de o tragere la sorţi şi de o execuţie ce trebuia să aibă loc, dar, pe care moartea neaşteptată a lui I.I.C. Brătianu a făcut-o inutilă.
• Fluturaş electoral tipărit de Buchdrucherei GMSH- Cernowitz (Cernăuţi): Fii ai lui Israel
Alegerile pentru comună se apropie. Fiţi vigilenţi, ochiul să fie viu şi fără cruţare (Raschi Esod 14) Guvemul liberal al lui Brătianu, voieşte să extermine Neamul Evreesc. Brătianu întreţine şi
patronează din umbră bandele de huligani. Brătianu este criminalul nostru. Brătianu a tras sabia contra noastră, dar de aceeaşi sabie va muri…
…Poporul ales şi cel mai vechi al lui Israel, nu a fost şi nu va fi niciodată învins, iar cei care vor încerca numai să se atingă de noi, îi vom distruge fără cruţare şi făra milă.150
• Un evreu Max Goldstein pune o bombă în Senat.
• Justiţia militară a dat 6 350 de ani închisoare între 1920-1936 celor 896 de terorişti, agenţi şi agitatori comunişti, dintre care 98% au fost evrei. Terorismul iudeo-bolsevic a fost întreţinut mai ales în Basarabia ca o componentă a ră2boiului psihologic după ce lovitura de la Tatar-Bunar a dat greş, spre a destabiliza întregul ţinut, a paraliza autorităţile, a menţine focare perturbatoare şi a înspăimânta populaţia, infiltrându-i ideea că, de fapt, stă sub dictatura iudeo-comunismului moscovit. Până în 1936 au căzut victime actelor de terorism ca: ambuscade, asasinate, raiduri ale unor comandouri, acte concepute, organizate, sprijinite logistic de peste Nistru, bazate pe o informare complexă făcută de iudeo-comuniştii din Basarabia organizaţi în bande teroriste, următorii:
– 886 grăniceri căzuţi în luptă cu teroriştii sau asasinaţi mişeleşte de teroriştii iudeo-bolşevici din Basarabia.
– 1259 soldaţi din jandarmerie – 1197 poliţişti români.
Numărul militarilor morţi în lupte sau asasinaţi se ridică la 3342 în care intră şi cei căzuţi în operaţiunile de la Tatar-Bunar, adică o treime din militarii români căzuţi în Războiul Independenţei; ceea ce demonstrează violenţa şi gravitatea terorismului iudeo-bolşevic care ameninţa unitatea teritorială a ţării.
• Teroarea iudeo-bolşevică din Basarabia este componenta teroarei crâncene dezlănţuită asupra ţăranilor români transnistreni, numărând peste l milion de suflete. Comisarii iudeo-bolşevici au pustiit satele, coloane de femei, copii, bărbaţi şi bătrâni au fost pornite spre Siberia, bisericile au fost transformate în grajduri pentru caii grănicerilor sau în magazii.
• Un episod revelator care pune în lumină complicitatea dintre bandele teroriste iudeo-comuniste din Basarabia şi autorităţile bolşevice de peste Nistru, care-1 aveau comisar politic al frontierei pe evreul Saphira, în vreme ce alt Saphira, francmason de data asta era consilierul intim al regelui Carol al

112

Il-lea ai cărui soldaţi erau asasinaţi în Basarabia. Un alt Saphira este consilierul ex-regelui Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen.
• Decembrie 1932. Noapte. Ger. Pâclă. Nistrul îngheţat. Comuna Olăneşti din judeţul Cetatea-Albă se află între şoseaua Tighina-Cetatea Albă la câţiva kilometri de bălţile care preced Limanul Nistrului. Este un centru de atracţie pentru toate satele româneşti din zona apropiată de peste Nistru. Mai ales din punct de vedere religios. Dangătele clopotelor din satele basarabene Olăneşti, Purcari, Rascâeţi şi Tudora se aud limpede peste Nistru, acolo unde bisericile au fost profanate. Sătenii din trei sate din Transnistria se hotărăsc, ca sub conducerea a cinci preoţi rămaşi în ilegalitate, să treacă Nistrul spre a sărbători Naşterea Domnului cu fraţii basarabeni. Agenţii, iscoadele, spionii iudeo-bolşevici de dincolo şi dincoace de Nistru, află, vestesc grănicerii şi NKVD-ul. Coloanele de români transnistrieni se întâlnesc în Noaptea de Ajun în codrii Răscăieţilor. Peste 600 de femei cu copiii în braţe, sănii cu moşnegi, fete şi băieţi; bărbaţi, cad în ambuscada iudeo-bolşevicâ. Sunt tăiaţi cu săbiile, împunşi cu suliţele, împuşcaţi la gura ţevii. Sunt masacraţi 529 de români şi cei 5 preoţi ale căror cadavre au fost profanate. Scapă 86 de oameni care povestesc masacrul şi sunt audiaţi de autorităţi. Inmormântarea trupurilor sfârtecate barbar ţine 5 zile. Ecoul măcelului din pădurile Răscăeţilor revoltă o ţară întreagă. Autorii morali şi complicii, informatorii, agenţii iudeo-comunişti scapă nepedepsiţi.151
EFECTE. CONSECINŢE (4) Războiul total purtat de evreime împotriva poporului român şi componenta lui psihologică vizibilă în procesul de acaparare a presei, de distrugere a spiritualităţii naţionale, în francmasonerie şi terorism, şi-a atins doar parţial scopul final: împărţirea teritorială a României Mari în anii 1939-1940, prin pierderile suferite: Bucovina, ţinutul Herţa, Basarabia, Dobrogea de Sud, Transilvania de Nord-Est. Datorită subordonării României intereselor iudaice prin Carol al II-lea condus de camarila evreiască, am pierdut numai din Transilvania 43 492 km2, o populaţie de 2 667 000 locuitori din care 50,2% erau români; l 303 002 ha teren arabil, l 074 466 ha fâneţe şi păşuni; 57 693 ha vii; 8 000 000 animale. Exploatarea resurselor de către Ungaria pe timpul celor 4 ani de ocupaţie a însumat 88 309 732 478 lei/1938.
Reacţia românească la procesul de cucerire colonială lentă a României de către iudaism s-a manifestat prin radicalizarea naţionalismului în cultură şi arte; iar în politică prin partidele naţionaliste conduse de A.C. Cuza; Octavian Goga şi C.Z. Codreanu. În alegerile din decembrie 1937 partidul naţionalist „Totul Pentru Ţară” (legionar) a obţinut 437 378 voturi, adică 15,58% din totalul voturilor şi 66 de mandate, devenind al treilea partid ca număr de voturi şi parlamentari, fapt grăitor că opinia publică a conştientizat pericolul dominaţiei evreieşti şi s-a solidarizat împotriva lui, de la ţărani şi mun-citori, la tineretul universitar şi intelectualii de toate categoriile, fără ca această solidarizare să devină un centru de forţă naţionalist decisiv, contra – terorismul politic al Gărzii de Fier nefiind acceptat de straturi largi ale populaţiei, dintr-o înţelegere aberantă şi anti-naţională a conceptului de toleranţă.
• Toleranţa şi ospitalitatea prost înţelese au fost cauzele principale ale uşurinţei instaurării colonialismului iudaic în România, fiind analizate de strategii războiului psihologic şi speculate până la ultimele lor consecinţe.

O PARANTEZĂ NECESARĂ: NUMERUS VALACHICUS
• Între 1920-1940 o bună parte din oamenii politici conştienţi de pericolul iudaizării României, au propus programe de românizare, de valachizare a ţarii a cărei economie şi suprastructură erau dirijate şi stăpânite de evrei. În 1930 mulţi dintre membrii asociaţiilor profesionale din Bucureşti s-au organizat în Blocul Cetăţenesc pentru Salvarea Ţării sub conducerea profesorului G.R. Forţu. Unul din punctele programului spune: Sprijinirea şi preferarea elementului român în toate domeniile de activitate152. Partidul Totul Pentru Ţară (Garda de Fier): Ştergerea datoriilor făcute de cămătari şi bănci. Democraţia cu sistemul său de partide este distructivă pentru unitatea naţionala a românilor, un sistem care transforma milioane de evrei în cetăţeni români… fiind pusă în slujba bancherilor şi

113

capitaliştilor. Evreii reprezentau influenţa corupătoare în spatele politicii murdare, purtătorii ciumei capitaliste şi comuniste, ei erau exploatatorii românilor, distrugătorii culturii româneşti153.
• Al. Vaida-Voievod introduce în programul Partidului Naţional Ţărănist adoptat în aprilie 1935, principiul NUMERUS VALACHICUS, principiu preluat de Frontul Românesc care preconiza constituirea unui stat naţional-autoritar, care nu putea fi naţional doar din punct de vedere politic, specificându-se in program că elementul românesc trebuie să fie stăpânul vieţii politice, economice şi sociale şi să fie dominant în toate ramurile publice şi de stat154. Programul Frontului Românesc condus de Al. Vaida-Voievod aprecia că: elementul evreiesc neavând o stratificare sociala şi existând numai ca element comercial şi industrial era bine instalat în departamentele industriale şi comerciale ale României, în detrimentul elementului naţional românesc… venitul naţional fiind de aproximativ 70% pentru minoritari şi 50% pentru români, cifre aflate în raport invers faţa de numărul populaţiei. A lăsa să se continue această situaţie însemna condamnarea la sărăcie permanentă a elemetului naţional…155
• Principiul NUMERUS VALACHICUS elaborat de Al. Vaida-Voievod este preluat într-o formă sau alta de majoritatea partidelor româneşti ca: Partidul Radical Ţărănesc, Partidul Naţional Creştin (Goga-Cuza) partid cu totul radical în privinţa evreilor din programul căruia reţinem: necesitatea unei legi administrative care să asigure dominaţia politică a românilor, includerea în Constituţie a principiilor unei legi a presei pentru asigurarea caracterului naţional şi onoarei profesionale, o Românie pentru români, supremaţia politică, economică şi culturală a naţiei dominante, eliberata de orice alt adaos parazitar, introducerea proporţiei numerice în sens etnic în cadrul tuturor întreprinderilor particulare din România şi foarte clar, citez: …Elementul evreiesc care, datorită unor impulsuri extrateritoriale, dobândirii foarte recente a cetăţeniei române şi contactului lor cu influenţele provenite din statele cărora le-au aparţinut odinioară, formează elementul dezagregator, dăunător statului român, împotriva cărui element statul român are datoria de a apăra organizarea şi munca română… Pe plan cultural: conducerea şi supravegherea – în sens constructiv naţional – a întregii mişcări culturale din România (presa, edituri, teatre, cinematografe şi radio) prin crearea unui Minister al Propagandei… Românizarea oraşelor din România154.
• Găsim principiul NUMERUS VALACHICUS la Partidul Naţionalist Democrat condus de Nicolae Iorga, la Partidul Poporului condus de mareşalul Averescu, la Partidul Agrar, C. Argetoianu, la Liga Naţional Corporatistă; Mihail Manoilescu, la Partidul Naţional Liberal.
• Reacţia partidelor politice antebelice este una de principiu, fără eficienţa practică, neoperaţională în câmpul economic până în anul 1938 când, pe fondul marii mişcări antisemite europene având drept lideri Germania şi Italia, se încearcă în România o schimbare a raportului etnic de forţe din toate domeniile vieţii economice, politice şi culturale. Fără un program fundamentat ştiinţific raportat la întregul sistem al structurii, schimbarea a avut un caracter formal-administrativ, permiţând posedanţilor evrei să scoată peste hotare averi imense stoarse din munca românilor şi din patrimoniul lor naţional.
• În perioada interbelică, întocmai perioadei 1850-1870, clasa politică se face vinovată de complicitate cu evreii în exploatarea sângerosă a ţării şi a poporului român, o bună parte din ea lăsându-se coruptă prin mită, participare în consilii de administraţie, propulsare în posturi administrative, căsătorii cu evreice, totul sub patronajul regelui Carol al II-lea care de pe urma protecţiei făţişe acordată evreilor a ajuns cel mai bogat rege al Terrei.

114

PIERDERILE TERITORIALE Şl EVREII

Acest capitol are o importanţă deosebită pentru România contemporană datorită ofensivei mondiale evreieşti care încearcă prin toate mijloacele să acuze poporul şi armata română de holocaust împotriva evreilor şi să ceară României despăgubiri, concesiuni economice, sociale şi politice, teren larg şi liber de a se manifesta în cultură şi în mod deosebit de a deţine monopolul mass-mediei, de la ziare la radio-televiziune.
După jefuirea României de o parte a teritoriului său naţional în 1941 s-a făcut o numărătoare a evreilor, ajungându-se la o cifră în jur de 400 000 de suflete, înclin sa cred că cifra mai exacta ar fi în jur de 350 000 suflete, luând în considerare migraţia din ţările Europei Centrale, Poloniei şi Germaniei care au căutat adăpost în România înainte şi pe timpul celui de al doilea război mondialei care au emigrat fie în Palestina, fie în U.R.S.S. In această cifră ar intra doar o parte din refugiaţii evrei necetăţeni români, fie în tranzit, fie ascunşi, fie nedeclaraţi autorităţilor; ca şi cei intraţi în ţară ilegal. După datele statistice ale vremii se pot da următoarele cifre pentru evreii râmaşi în teritoriile vremelnic ocupate:
– Basarabia, Bucovina, ţinutul Herţa: 278 943
– Crişana, Maramureş, Transilvania de Nord-Est: 148 273 – Cadrilater: 846
Consider cifrele sub numărul real al evreilor rămaşi mai ales în Basarabia, Bucovina şi Herţa unde au emigrat clandestin comunişti şi necomunişti evrei de teama prezenţei trupelor germane în România.
Cifrele oficiale privitoare la structura etnică a României după pierderile teritoriale vremelnice, date la l ianuarie 1941 stabilesc un număr de 328 968 evrei, ceea ce face ridicolă afirmaţia cercurilor evreieşti interesate în procesul de recucerire a României, precum că armata română şi legionarii ar fi masacrat 400 000 de evrei în timpul celui de al doilea război mondial, în sprijinul afirmaţiilor mele vin scrierile fostului rabin al comunităţilor evreieşti din Cluj, mai apoi profesor în S.U.A.: Moshe Weimberger-Carmilly din mărturiile căruia citez: …Dar mai ales, lipseşte o lucrare serioasă, cuprinzătoare, despre operaţiile de salvare ce au avut loc în România şi cu ajutorul românilor… In 1939 cca 20 000 de refugiaţi evrei -10 000 din Polonia, 3 000 din Germania, l 000 din Cehia, 6-8 000 din Slovacia -s-au străduit să ajungă prin Ungaria în România… A devenit necesară înfiinţarea şi la Cluj a unui Comitet pentru refugiaţi… Autorităţile române nu numai că au închis ochii, tolerând activitatea Comitetului, dar ne-au şi ajutat să-i tranzităm pe refugiaţi spre Bucureşti. La nevoie ne-au dat până şi însoţitori poliţişti… La începutul anului 1940, la Sulina, erau 2 500 de refugiaţi… autorităţile din România au socotit acţiunea de salvare a evreilor drept o acţiune umanitară şi au considerat-o cu înţelegere şi bunăvoinţă ca pe o acţiune pe deplin justificată şi necesară… Permisiunea de a organiza călătoria acestui numeros grup în Palestina (n.n. a celor 2 500 de la Sulina) a fost acordată de guvernul român… Dacă avem în vedere că la consfătuirea din 6iulie 1938 de la Evian …nici măcar un stat nu s-a arătat dispus să acorde ajutor evreilor, atunci atitudinea României a însemnat un act de umanitate..157
Împotriva faptului că evreimea a contribuit din plin la sărăcirea poporului român, că a participat direct şi indirect la asasinarea unor membrii ai partidului Garda de Fier, că teroriştii iudeo-comunişti au asasinat 3 342 militari români aflaţi în exercitarea misiunilor ordonate, că evreii au avut contribuţii absolut neînsemnate în cele două războaie care au făurit România Mare, ba dimpotrivă, le-au folosit pentru a se îmbogăţi fabulos, că au dus un război psihologic, economic, politic nimicitor împotriva poporului român, acesta, în umanismul său funciar, când a fost prigonită în toată Europa, i-a acordat cu omenie ajutorul său.
Vom vedea cum a înţeles evreimea să-şi plătească datoriile morale şi materiale faţă de români şi România în perioada iudeo-kominternistă şi în cea de după lovitura de stat din decembrie 1989.
115

CEDAREA BASARABIEI ŞI TERORISMUL IUDEO-BOLŞEVIC
• Raoul V. Bossy: …Astă noapte la ora 2, trupe sovietice masive au trecut frontiera pe toată întinderea ei; la ora 2 după amiază au fost ocupate Chişinău, Cetatea Albă şi Cernăuţi. Cu adâncă amărăciune trebuie consemnat că populaţia evreiască a acestor oraşe care s-a bucurat întotdeauna de un tratament omenos sub administraţia românească, a avut laşitatea de a ataca cu pietre pe soldaţii nostru în cursul retragerii lor forţate, în bucuria ei de a vedea sosind autorităţile comuniste, în rândurile cărora erau numeroşi evrei… Exodul populaţiei române constituie o dramă de nedescris… Locuitorii evrei organizaseră pretutindeni – şi până şi în Galaţi – o adevărată rebeliune cu jafuri şi omoruri. Le ţin piept corpuri de voluntari localnici.158
Prin politica trădătoare a regelui Carol al II-lea, a camarilei sale iudeo-masonice şi a politicienilor corupţi de evreime, România pierde fără să tragă un foc de armă, 44 500 km2 cu o populaţie de 3 200 000 locuitori în Basarabia şi 6 000 km2 cu 500 000 locuitori în Bucovina de Nord.
• Comunicatul Ministerului de Interne din30 iunie 1940: …PopulaţiaevreiascăoriginarădinBasarbiaaflată îninteriorulţăriicontinuăsătreacăPrutulpeteritoriul basarabean, încursulzileideastăzi7600deevreiau trecutprinpuncteleUnghenişiCristeşti,2000deevrei prinGalaţi-Reni.
Dacă media trecerii în Basarabia a evreilor pro-comunişti a fost numai de 5 000 pe zi, în 10 zile au trecut 50 000 evrei, împuţinând substanţial numărul celor rămaşi în România martirizată.
• Din punctajul trimis de Carol al II-lea lui Adolf Hitler prin intermediul lui Fabricius: …
4 – Cu ocazia evacuării Basarabiei s-au produs incidente regretabile în care trupele noastre au fost insultate, dezarmate şi împiedicate de a se retrage. A trebuit deci, o disciplină şi un sânge rece deosebit ca să nu se producă un incident serios159 …
• Din textul scrisorii generalului Ion Antonescu, adresată lui Carol al II-lea: …Majestate, Ţara se prăbuşeşte. În Basarabia şi Bucovina se petrec scene sfâşietoare. Mari şi mici subunităţi abandonate de şefi şi surprinse fără ordine se lasă dezarmate la prima ameninţare. Funcţionarii, familiile lor şi ale ofiţerilor au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. Am prevenit de ani de zile în scris şi în vorbit şi guvernele şi pe şefii militari răspunzători şi pe Majestatea Ta că va veni catastrofa de azi… Am fost înlăturat prin intrigă şi calomnie de acei care au dus ţara unde este şi de forţele oculte…160
• Telegrama Legaţiei germane în România către Ministerul de Externe al Reich-ului, 9 iulie 1940. …Generalul Antonescu a criticat foarte aspru atitudinea regelui în ce priveşte cedarea paşnică a
Basarabiei şi Bucovinei de Nord iar el este şi acum pentru lupta în locul cedării paşnice către Ungaria şi Bulgaria. Din cauza acestei critici pe care a exprimat-o pe faţă, el a fost arestat astăzil61.
• La 30 iunie 1940, Marele Stat Major întocmeşte o NOTĂ în legătură cu evacuarea Basarabiei de câtre armată, funcţionari şi populaţie. Citez: … Evreii din Chişinău au arborat drapelele roşii manifestând pe stradă şi barând străzile spre gară, pentru a nu permite refugierea funcţionarilor români… Comisarii Pascal Nicolae, Mateescu Constantin, Severin şi Stal au fost executaţi de evrei în stradă… Evreii din Cernăuţi, imediat ce au luat cunoştinţă de evacuare, s-au dedat la manifestaţiuni antiromâneşti rupând şi scuipând tricolorul românesc. Refugiaţii din Bucovina declară că la Cernăuţi, înainte de intrarea trupelor ruseşti, populaţia evreiască a devastat bisericile şi a executat numeroşi funcţionari români şi ofiţeri… Evreii comunişti între 15-16 ani au comis acte de barbarie, dezarmând pe unii soldaţi români izolaţi de ofiţeri şi pe poliţişti, înfigând baioneta şi armele în corpurile acestora… La Soroca, evreii au format imediat un comitet terorist, înarmaţi, evreii au atacat camioanele evacuării, opunându’se astfel evacuării funcţionarilor şi familiilor militarilor. A fost împuşcat aici comisarul Murafa (de către avocatul evreu Flexef); administratorul financiar Gheorghiu, avocatul Stănescu, căpitanul Georgescu de la C.R. au fost de asemenea executaţi de către comuniştii evrei. Căpitanul Buruiană s-a spânzurat… La Cetatea Albă evreii au dat foc primăriei… La Iaşi populaţia evreiască … a arătat pe faţă bucuria vecinătăţilor bolşevicilor de la Prut şi a adoptat o atitudine sfidătoare … S-a atacat camionul cu tezaurul Administraţiei Soroca, furându-se cea 157 000 000 lei şi asasinându-se administratorul financiar. Ofiţerul ce-l întovărăşea şi un subofiţer din cei

116

neasasinaţi au fost degradaţi şi batjocoriţi162
• Transmisiunea rezidentului serviciilor de informaţii român din Reni în ziua de 30 iunie 1940, ora 10:40: …De remarcat că ofiţerii şi trupele sovietice se comportă foarte bine cu populaţia, în schimb evreii şi minorităţile atacă pretutindeni atât populaţia, cât şi militarii izolaţi. Evreii au format comitete, punând stăpânire pe localurile administraţiei163
• SINTEZA din 3 iulie 1940: EVREII DIN BASARABIA ŞI BUCOVINA ÎN TIMPUL EVACUĂRII.
1. COMITETELE REVOLUŢIONARE: La Cetatea Albă comitetul revoluţionar local cuprinde pe evreii Miron Grosman, avocat Steinberg Pincus şi Ghelberg Moritz. La Reni comitetul revoluţionar este condus de evreul dr. Braunstein.
2. ATENTATE ŞI ASASINATE: La Chişinău, un număr incomplet cunoscut, de gardieni publici au fost împuşcaţi de evrei. La Cetatea Albă funcţionarii poliţiei au fost grav molestaţi de evreii Burman Alexei. Huna Karolic (librar) Feldman Saia (misit)… La Chilia Nouă casierul corporaţiei şi o învăţătoare au fost legaţi de comunişti evrei şi purtaţi cu mâinile la spate, purtând o pancardă cu inscripţia: „de soarta lor nu se ponte şti”. La Bălţi evreii comunişti au împuşcat pe preotul Avasunov, pe şeful de gară Dumitrescu şi subşeful Andreovici …La Sculeni-Târg 4 căpitani şi 3 sublocotenenţi au fost loviţi pe faţă şi lăsaţi liberi, după ce li s-au rupt epoleţii. La Bolgrad. primarul oraşului a fost ucis de comunişti, în majoritate evrei… La Cernăuţi, preotul bisericii catolice a fost împuşcat de evrei; directorul penitenciarului, Racoci, a fost omorât de deţinuţii comunişti evrei. Tot la Cernăuţi, secretarul Parchetului, un grefier şi un gardian public de la Tribunal au fost împuşcaţi de terorişti evrei; inginerul Galtenu, de la Direcţia generală C.F.R. a fost împuşcat de evrei … Un grup de evrei condus de Sallo Brull, a atacat două escadroane române.
3. PROPAGANDĂ ŞI ACTE ANTINAŢIONALE: În afara ororilor comise de către comuniştii evrei din Basarabia şi Nordul Bucovinei, aceştia s-au dedat la acte împotriva sentimentului naţional românesc şi de batjocorire a forurilor şi reprezentanţilor poporului român. Astfel în numeroase cazuri, tricolorul nostru naţional a fost terfelit şi aruncat în băltoace de către evrei, bisericile au fost jefuite şi batjocorite, iar ofiţerilor şi subofiţerilor li s-au rupt gradele, după care au fost grav molestaţi.
În afară de aceasta, elevele străjere evreice după ce şi-au rupt insignele armatei albe, au insultat ofiţerii şi trupele româneşti în retragere, iar acolo unde acestea erau în considerabilă inferioritate numerică, le-au atacat, căutând cu perseverenţă să terfelească tot ce putea fi în legătură cu armata şi naţiunea română164.
• RAPORTUL DIN 4 IULIE 1940
La Chilia Nouă în calitate de şef local al G.P.U. care execută toată acţiunea împotriva populaţiei româneşti este evreul dr. Rabinovici. Primar al oraşului este fratele său, profesor de ebraică… La Chişinău ziarele sovietice care au apărut după ocupaţie SOVIETSKAIA BESSARABIA şi BESSARBSKAJA PRAVDA sunt conduse de redactori evrei.
La Cetatea Albă evreii comunişti au oprit în gară un tren, încercând să dezarmeze un batalion de artilerie, renunţând la aceasta numai la intervenţia trupelor sovietice, în acelaşi oraş au omorât pe protopopul Crişan Florescu, pe preotul Petru Sinita, pe şeful gării şj pe ajutorul acestuia anume Ojov. Acţiunea a fost condusă de evreul Abraham Carelic … La Volintin (Cetatea Albă) grupurile de manifestanţi evrei au terorizat populaţia, împuşcând mai multe persoane, printre care şi pe grefierul Ştirbu losif, de la Judecătoria de muncă. La Bălţi, bande de evrei au atacat cu focuri de revolver populaţia civilă care se retrăgea, de asemenea, au rupt crucile bisericilor, arborând pavilionul roşu …La un punct de la fortificaţiile de pe Nistru un ofiţer evreu a deteriorat aparatul de radio, aşa încât detaşamentul respectiv de lucru fiind izolat, nu a putut lua cunoştinţă de ultimatum, decât la apariţia trupelor sovietice .. La Reni, un grup de comunişti evrei izbeau cu buzdugane improvizate pe cei ce voiau sa se refugieze pe vaporul CARPAŢI care pleca spre ţară. În comuna Aschiţa, 2 soldaţi care rămăseseră în urmă au fost împuşcaţi în picioare de populaţia evreiască165.

117

• Nu pot reproduce toate notele informative, declaraţiile scrise ale refugiaţilor, militarilor, funcţionarilor publici, ale sintezelor Marelui Stat Major, ale Biroului Statistic Militar care depun mărturie exacta cu locul, data, şi de cele mai multe ori cu numele asasinilor şi teroriştilor iudeo-comuriişti care au transformat evacuarea silita a Basarabiei într-un calvar şi într-un martiriu. Datele de mai sus sunt revelatoare şi tipice pentru întreaga Basarabie şi Bucovina de Nord.
• La prima vedere pare stranie lipsa de reacţiune a armatei la agresiunea bandelor teroriste iudeo-comuniste. Explicaţia consta în ordinele severe date de Marele Stat Major la insistenţele repetate ale Ministerului de Externe care era informat ca sovieticii căutau un pretext spre a ocupa întreaga Moldovă.
• Al. Cretzianu înalt funcţionar în Ministerul de Externe:
„Folosindu-se pe deplin faptul că – pentru a evita orice incident – soldaţii noştri trebuiau să respecte ordinul sever de a nu trage, unităţile sovietice avansau cu o repeziciune extremă din toate direcţiile, fără să se acorde trupelor noastre timpul de a executa o retragere ordonată. Paraşutiştii au fost lansaţi în toate punctele unde trebuiau să treacă trupele române. Unităţile motorizate şi blindate ale Armatei Roşii traversau Basarabia şi Bucovina de Nord chiar din prima zi şi procedau în mod activ la provocarea de dezordini printre trupele noastre, în unele locuri soldaţii noştri au fost dezarmaţi. Ofiţerii şi-au scos insignele şi au suferit şi alte umilinţe din partea armatei sovietice. Peste tot, agitatorii Armatei Roşii s-au adresat soldaţilor noştri, indemnându-i să dezerteze şi să întoarcă armele împotriva ofiţerilor lor. In mai multe ocazii trupele sovietice au deschis pe loc focul împotriva coloanelor noastre în marş. Trupele noastre au fost reţinute numai cu mari dificultăţi să nu răspundă… Noi la Ministerul de Externe primeam un val continuu de proteste din partea şefului de Stat Major, raportând un număr considerabil de incidente, numeroase cazuri de moarte şi răniri, chiar cazuri de sinucidere printre ofiţerii care trebuiau să se supună fără apărare ilegalităţilor Armatei Roşii. Inaltul nostru comandament insista să fie revocat ordinul care interzicea să nu se tragă în orice condiţii şi orice împrejurări. S-a dovedit că a fost mult mai mult decât se putea cere în mod rezonabil oricăror trupe să îndure. Dar primul ministru şi ministrul afacerilor străine stăruiau faţă de şeful de Stat Major să facă imposibilul şi să se menţină ferm. Nu trebuia cruţat nici un efort pentru a evita să i se ofere guvernului sovietic chiar şi cel mai slab pretext pentru depăşirea liniei pe care el însuşi o trăsese166 .
• Tot Al. Cretzianu, secretar general în Ministerul Afacerilor Externe în volumul OCAZIA PIERDUTĂ, apărut la Londra în 1957, volum din care am citat mai sus, scrie în continuare: …Departe de a se diminua după ce România abandonase Basarabia şi nordul Bucovinei, ameninţarea sovietică a devenit, dimpotrivă, un factor predominant în dezordinea ce a urmat la noi. Unităţi motorizate şi blindate au fost masate în număr crescând de-a lungul noilor frontiere. Atitudinea acestor trupe este în mod deliberat provocatoare şi extrem de agresivă. S-au produs zilnic serioase hărţuieli. In momentul de faţă era evident că diviziile ruseşti erau dispuse în formaţie de luptă şi se pregăteau de atac. In cealaltă graniţă a noastră, ungurii au început de asemenea, să concentreze trupe şi se întreceau cu sovieticii în mişcările lor ameninţătoare făţişe…167
• Câteva nume de iudei-comunişti din Basarabia: Eta Diner, avocată la Chişinău, Fauerştein, Ferga Rabinovici – profesoara la Bălţi şi, desigur, Ana Pauker. Şi câţiva terorişti-asasini prinşi şi condamnaţi de autorităţi: Grimberg Herş, Pocher Herman curieri şi oameni de legătură între bande, între acestea şi şefii de peste Nistru, Lerner Avram Leib, Lerner Leizer Avram, David Katz, Isac Vaise, Iţic Rotman, Zambel Meschit, Itană Cusiev, Hana Halat, Iţic Urman, Moise Nufbroh, Smil Guberman.
• Conform strategiei mondiale evreieşti de a inversa rolurile de acuzat în acuzator, din incriminat în incriminator, din câştigător în păgubaş, din provocator în provocat şi din criminal în victimă, preşedintele Federaţiilor Comunităţii Evreieşti din România, dr. W. Filderman i-a adresat mareşalului Ion Antonescu o scrisoare prin care se făcea apărătorul bietelor „victime nevinovate”, evreii din Basarabia, care ar suferi represiunile trupelor române pornite în ofensiva pentru eliberarea sacrului pământ strămoşesc cotropit de sovietici. Cunoaştem răspunsul Mareşalului din documentele timpului şi

118

reproducem fragmente din serialul DOCUMENTE ÎMPOTRIVA MINCIUNILOR EVREIEŞTI (III) publicat în revista EUROPA, numerele 167, 168 şi 169 din 1994 sub semnătura lui Mihai Stratulat. Scrie Mareşalul la 21 octombrie 1941: …Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor mici şi fără apărare, înţeleg durerea D-voastră dar trebuie, dar mai ales trebuia sa înţelegeţi şi D-voastră, toţi, la timp, pe a mea, care era aceea a unui neam întreg. Va gândiţi, v-aţi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi când zi de zi şi ceas de ceas, plătim cu mărinimie şi în sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii D-voastră din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia şi cu care ne-au primit la reîntoarcere…
Ce aţi făcut D-voastră anul trecut, când aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina faţă de trupele româneşti care se retrăgeau şi care până atunci apăraseră liniştea şi belşugul acelor evrei? Vă reamintesc eu: Înainte chiar de apariţia trupelor sovietice evreii ce apăraţi, din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştrii, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi, când au putut, au omorât mişeleşte soldaţii cu bâtele. Avem dovezi.,. Pe timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti… V-aţi întrebat D-voastră de ce şi-au incendiat evreii din Basarabia casele, înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade? V-aţi întrebat câţi din ai noştri au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii D-voastră, câţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi?…168
• O precizare necesară în legătură cu aşa zisul pogrom al evreilor de la Iaşi, din care se face unul din capetele de acuzare împotriva poporului şi armatei române. Se.ştie din datele statistice publicate în această carte că laşul era iudaizat în proporţie de 70%; că centrala iudeo-comunistă din Iaşi avea legături cu bandele teroriste din Basarabia şi că, după ocuparea Basarabiei de către sovietici, laşul a devenit centrul războiului psihologic dus de evreimea subordonată comandamentelor militare sovietice, ca şi sediul organizaţiilor clandestine iudeo-teroriste conduse şi asigurate logistic de peste Prut, distanţa între Iaşi şi Prut fiind de 16 km. Imediat-după ordinul istoric: SOLDAŢI, VĂ ORDON: TRECEŢI PRUTUL! comandourile, rezidenţele, agenţii evrei din Iaşi au trecut la executarea misiunilor ordonate. Una din aceste misiuni de noapte consta în a semnaliza luminos obiectivele militare, aviaţiei sovietice de bombardament. După ce comandamentele române şi germane au localizat şi identificat locurile de unde se semnaliza, au pregătit o ambuscadă. S-a ordonat unităţilor de aviaţie de pe aerodromul Iaşi să pornească motoarele la ora H; la ora H-30 minute Iaşul fiind prins într-un dispozitiv de supraveghere alcătuit mai ales din trupe germane. Când s-au pornit motoarele şi s-au tras progresiv în plin simulând sonor o apropiere de Iaşi, diversionisţii evrei au fost la posturi făcând semnalele luminoase cunoscute. Au fost prinşi asupra faptului, la anchetă unii au făcut mărturisiri, au deconspirat reţelele şi unităţile militare au luat măsurile ce se impuneau conform legilor internaţionale ale războiului. Excesele au fost făcute în nume personal.
Istoricul român de origine etnică evreiască Nicolae Minei al cărui tată a luptat în războiul de întregire a neamului din 1916-1919 fiind decorat pentru fapte de arme îşi alătură numele, numelor evreilor-români care fac cinste acestei ţări ca Tudor Vianu şi Edgar Pappu. El răspunde campaniei internaţionale de învinovăţire a României de presupusul holocaust printr-un memoriu adresat lui Nicolae Ceauşescu, document de mare importanţă pentru restabilirea adevărului, publicat parţial de Mihai Stratulat în serialul mai sus amintit. Cităm din memoriu: …evreii din România s-au bucurat, în 1940-1944, de un tratament incomparabil mai uman, mai tolerant, mai compatibil cu viaţa şi demnitatea lor, decât în oricare dintre ţările dominate de nazişti… ca Franţa, Olanda, Belgia, Cehoslovacia… Dar omenia, căldura şi (de ce să nu-i spunem pe nume) bunătatea milioanelor de români m-au ocrotit pe mine şi pe cei de o seama cu mine, cruţându-ne nu numai pe noi de exterminare, ci şi de majoritatea suferinţelor prin care au trecut ceilalţi evrei din Europa. Lor, acestor milioane de români, le-am rămas – şi le voi rămâne toată viaţa -profund îndatorat. Una din căile prin

119

care pot să-mi achit o părticică infimă din această datorie este tocmai de a scoate la lumina minunata comportare a oamenilor de pe aceste meleaguri, de a evidenţia caracterul ei de unicitate în anii de tristă amintire şi de a combate, pe baza datelor existente, calomniile debitate la adresa lor169.
EFECTE. CONSECINŢE (5) Terorismul iudeo-bolşevic dinaintea celui de-al doilea război mondial a atins paroxismul în perioada retragerii trupelor române din Basarabia, pe timpul ofensivei armatei române pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi ţinutului Herţa, demonstrând că masa iudaică din aceste ţinuturi ai cărei părinţi şi bunici s-au oploşit în România fiind izgoniţi din Rusia, Ucraina şi Galiţia, nu numai că nu s-au asimilat, nu numai că a exploatat sângeros ţărănimea şi orăşenii români, nu numai că bucurându-se de protecţie a monopolizat principalele ramuri economice, financiar-bancare şi mass-media; dar încă imediat după Marea Unire s-au transformat în principala unealtă a iudeo-bolşevismului sovietic pusă în slujba dezmembrării teritoriale a României.
• Bandele teroriste iudeo-bolşevice din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa cărora li s-au alăturat zeci de mii de evrei comunişti sau necomunişti din România care-au trecut legal sau ilegal în Basarabia pe timpul dominaţiei iudeo-sovietice, fie că s-au retras odată cu trupele sovietice în timpul ofensivei româno-germane, fie că au lăsat comandouri teroriste în spatele trupelor eliberatoare, au fost pepinierele din care s-au recrutat viitorii ofiţeri de securitate, anchetatorii şi torţionarii care s-u dedat la holocaustul împotriva poporului român pe timpul ocupaţiei sovietice.
• Comandourile iudeo-bolşevice care au executat sabotaje în spatele frontului, propagandă antinaţională, asasinate şi alte acte dăunătoare operaţiunilor militare au fost tratate după legile internaţionale şi executarea lor nu se poate numi holocaust.
• Vreme de aproape 4 decenii adevărul despre terorismul iudeo-bolşevic a fost mistificat, trădătorii iudei puşi în slujba intereselor străine care au militat pentru împărţirea teritorială a ţârii au fost glorificaţi, numele lor de ocară a fost dat unor mari întreprinderi, unor străzi şi sub dominaţia iudeo-kominternistă portretele lor ca şi crimele anti-naţionale au fost popularizate în manualele şcolare şi mediatizate ca exemple de urmat. Abia după ce principiul NUMERUS VALACHICUS început să fie pus în practică de către Gh. Gheorghiu-Dej şi Partidul Comunist Român a fost valachizat în bună măsură de către Nicolae Ceauşescu, istoricii au putut dezvălui adevărul epocii, evitând din motive conjuncturale să analizeze pe larg problema evreiască în general şi terorismul iudeo-bolşevic în special.
• Iudeo-bolşevicii gen Ana Pauker, Chişinevsky, Walter Neulander-Roman şi întregul exod trecut la sovietici, instruiţi în mod special au format armătura destinată comunizării României prin teroarea roşie.

O REMEMORARE CARE SE IMPUNE
• Presa mondială evreiască şi iudaizată ca şi corifeii iudaismului din România gen Zigu Ornea, ieri lideri comunişti şi ideologi fanatici şi şefi de şcoală proletcultistă, astăzi lideri ai cosmopolitismului, fac caz de participarea evreilor la Războiul Independenţei şi Războiul Întregirii Neamului. După o foarte minuţioasă cercetare a documentelor timpului începând cu registrele regimentelor, sintezele Marelui Stat Major, rapoartele comandanţilor de unităţi şi mari unităţi, autorul şi-a format convingeri de o cu totul altă natură. Nu revenim la Războiul Independenţei unde sutele de mii de evrei au pierdut 4 morţi dintre care numai unul lovit de o schijă, ceilalţi trei morţi de tifos la croitoriile şi ciubotăriile de etapă. Drept recunoştinţă pentru cei 4, statul român a împământenit 800 de evrei intraţi în ţară clandestin şi cu asta se încheie problema jertfelor evreieşti în Războiul Independenţei.
• La declararea Războiului Întregirii Neamului considerat de iudeo-comunişti ca un război imperial-ist, erau în ţară în jur de 500 000 evrei declaraţi şi alte zeci de mii clandestini. Dintre aceştia trebuiau să răspundă la mobilizare în jur de 50 000, adică 10%; românii din 7 milioane prezentând la mobilizare până în decembrie 1917: 741 399 de militari, în timp ce evreii au prezentat numai 15 959 militari. Prima concluzie: cu mult peste 50% dintre evrei s-au sustras de la mobilizare, adică 34041 evrei. Dintre cei 15 959 militari evrei prezentaţi la mobilizare, prin certificate medicale false, prin corupţie şi

120

protecţie politică, 7 980 s-au aşezat la serviciile auxiliare; din cei 7 979 repartizaţi la unităţi, 20% au dezertat înainte de a pleca pe front; iar din cei plecaţi pe front o bună parte au dezertat la inamic, punându-se în slujba acestuia ca tălmaci, spioni, delatori şi furnizori de alimente şi furaje; alţii dezertând la ruşi după izbucnirea revoluţiei şi devenind fie „revoluţionari” de profesie, fie terorişti. Excepţiile sunt cei care şi-au slujit ţara precum tatăl istoricului Nicolae Minei.
• Regimentul 13 infanterie, Ştefan cel Mare, cu garnizoana Iaşi are la mobilizare 1040 de evrei. Dintre aceştia, 276 dispar fără urmă, 176 dezertează la inamic, 71 sunt necombatanţi, 2 sunt condamnaţi pentru delicte militare şi după primele lupte se prezintă la regiment 161 evrei. Un deplin mister pluteşte peste cei 452 evrei care ar fi trebuit să fie trecuţi la rubricile morţi, răniţi, dispăruţi. Am făcut sondaje la următoarele regimente: 67/55 Bacău, regiment decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”; din 448 evrei, 130 au dezertat, 7 au dispărut, restul s-au aciuit pe la servicii. Regimentul 37 Botoşani a avut 359 evrei din care s-au făcut nevăzuţi 135, au dezertat la inamic 59, la servicii s-au tupilat 63, s-au evacuat 68; după primele lupte s-au prezentat 108. Din regimentul 4 Argeş au fost condamnaţi la moarte 2 evrei din totalul de 23 dintre care 9, au dispărut, unul a dezertat la inamic şi 9 s-au pitit pe la servicii. Sondajul este grăitor.
Adăugăm câteva date suplimentare. La Regimentul 2 Vâlcea au fost doar 16 evrei din care au dispărut 5, alţi 2 au dezertat la inamic, unul nu s-a prezentat la mobilizare, 3 s-au aciuit la arsenal şi doar un singur evreu a fost pe front. Din Corpul de Armată de la Iaşi au dezertat: Schechter Burăh, ofiţer medic-ajutor, Rosenzweig Moritz plutonier T.R., Ingher Iacob medic, Bercovici Iosef subloco-tenent rezerva, Gaicher Iosef medic-ajutor, Goldemberg Lazăr, Rozman Isidor, Reistadt Aron, medici ofiţeri, Hugo Zeigher locotenent, lista continuând pe lungi coloane dezonorante şi descalificante.
• Raportul Nr. 3424 din 24 octombrie 1916 al Corpului de grăniceri Iaşi, adresat Marelui Stat Major: …Am onoarea a comunica, ca în ziua de 27 septembrie a. c. un camion rusesc închis, voind a trece în Rusia prin punctul Sculeni, soldatul grănicer Cetăţeanu Teodor fiind de santinelă, 1-a somat să se oprească… Şoferul rus, soldatul Gherşov Ivan n-a vrut să oprească autocamionul, grănicerul român 1-a blocat şi la controlul camionului s-au găsit: …ascunşi în pânză şi înveliţi în saltele pe dezertorii evrei: Sfarţ Bercu Haim din Reg. 34 Infanterie, David Smil Iancu din Reg. 69 Infanterie, Froim sin Iancu, Iancu sin Iţic, Avrum sin Iţic, Sloim sin Iţic din Regimentul 77 Infanterie.
Raportul da numărul autocamionului rusesc: 15956, suma plătită de fiecare dezertor soldatului rus, 100 de ruble şi unitatea şoferului: Coloana 16-a automobilistică rusă.
• Omagiez memoria evreilor care au făcut jertfa suferind alături de români, pe veteranii evrei ai Războiului Întregirii, apreciind însă la justa şi semnificativa lui valoare aportul evreimii în tragedia pe care a străbătut-o poporul român în anii 1916-1919, fără să uit atrocităţile săvârşite de bandele iudeo-bolşevice asupra soldaţilor şi ofiţerilor români în campania pentru eliberarea Ungariei de sub Bela Khun, călăul iudeo-bolşevic al maghiarimii, ucis mai târziu de Stalin.

TEROAREA IUDEO-KOMINTERNISTĂ

• Lovitura mişelească dată de ex-regele Mihai, camarilă şi comunişti Mareşalului Antonescu care reuşise să obţină de la Stalin condiţii onorabile de armistiţiu, vânzarea României făcută de cei doi francmasoni, Churchill şi Roesevelt, ocuparea militară a României de către sovietici, faptul că în Uniunea Sovietică partida iudeo-bolşevică era încă foarte puternică şi că pe plan internaţional triumfaseră iudeo-capitalismul şi iudeo-comunismul, au creat premisele unei preponderenţe masive a internaţionalismului, asupra naţionalului, atât în Europa răsăriteană aflată sub dominaţia sovietică, cât şi în Europa apuseană aflată sub dominaţia capitalurilor iudaice şi a francmasoneriei.
• Pentru România consecinţele celui de al doilea război mondial trebuiesc analizate nuanţat şi etapizat în funcţie de evoluţiile interne ale raporturilor: mijloace de producţie-proprietate; hegemonie

121

politică, ingerinţe externe, evoluţii politice în U.R.S.S., declanşarea războiului rece cu componenta lui principală: războiul psihologic, valachizarea intensivă a Partidului Comunist Român, marele exod al evreimii, constituirea centrilor de presiune evreieşti din Occident, noua trădare a României făcută de evreii rămaşi în ţară cu misiuni exacte, convertirea de la comunismul fanatic la capitalism a evreimii, acţiunile complexe de sabotare a economiei naţionale, declanşarea războiului psihologic intern conform strategiei concepută de Alianţa Universală Israelită forţă dominantă în Europa de Vest şi Statele Unite ale Americii. în acest sens propun o etapizarea care ar exprima evoluţiile raportului dintre poporul român şi evreime în perioada 1945-1989, după cum urmează:
Etapa I-a sau de tranziţie 1944-1948;
Etapa a II-a teroarea iudeo-kominternistă 1948-1960.
Etapa a III-a sau de valahizare a Partidului Comunist Român şi de construcţie a statului socialist de factură totalitaristă 1960-1989.
Fiecărei etape istorice mai sus amintite, evreimea din ţară în legătură permanentă cu cea suprastatală, i-a răspuns cu operaţiuni ale războiului rece total de pe teatrele de operaţiuni economice, politice, culturale, artistice, spirituale, valorificând la maximum posibilităţile şi mijloacele războiului psihologic.
Etapa I sau de tranziţie. Cu toate că în perioada 1940-1944 România a suferit consecinţele politicii parlamentare condusă în fapt de Carol al II-lea şi camarila iudeo-masonică, precum şi a acţiunilor destabilizatoare iudeo-bolşevice, cu toate că a fost mutilată teritorial pierzând 93 992 kmp şi 6 367 000 locuitori, şi o bună parte din avuţia naţională: mine de aur şi argint, păduri, fabrici, podgorii, suprafeţe agricole, căi ferate şi şosele, regimul autoritar al mareşalului Antonescu reuşeşte să pună capăt dezastrului naţional, să restabilească ordinea socială stăpânind haosul şi descurajarea generală şi să creioneze structurile unui stat naţional, sprijinit pe gospodăria ţărănească mijlocie. Atât statul carlist cât şi cel antonescian au scos Partidul Comunist Român în afara legii, considerându-l antinaţional şi agentură kominternistă.
• La Moscova au fost instruiţi o seamă de activişti iudeo-bolşevici fugiţi din ţară înainte şi în timpul campaniei din Est, dezertori din armata română ca Emil Bodnăraş şi Gogu Rădulescu, terorişti evrei din Basarabia, organizându-se o echipă menită să preia puterea în România după victoria U.R.S.S. şi să transforme ţara într-o republică sovietică, conform planului kominternului din anul 1924.
• Din lagărele româneşti au fost eliberaţi comuniştii români care n-au vrut să fugă peste hotare, conştienţi de viciile fundamentale ale societăţii capitaliste româneşti şi de dezastrul produs de formele parlamentare politicianiste; care au militat pentru revoluţionarea societăţii, neacceptând tezele kominterniste privitoare la statul naţional unitar.
• Între echipa iudeo-bolşevică impusă de Moscova, având în trenă teroriştii din Basarabia, evreimea comunistă din ţară care revendica drepturi şi privilegii pe motivul că fusese victima pogromurilor şi persecuţiilor şi comuniştii patrioţi se va duce o luptă surdă pentru supremaţie în partid. Profitând de procesul de rusificare al Partidului Comunist în U.R.S.S. şi de marginalizare a evreilor pe întreg ansamblul economic, social şi politic din U.R.S.S., Gheorghe Gheorghiu-Dej şi comuniştii etnici români vor dobândi poziţii cheie în partid şi stat şi vor pune în practică principiul NUMERUS VALACHICUS enunţat teoretic de Al. Vaida-Voievod, românizând sectoarele cheie ale economiei şi făcând greşeala capitală de a lăsa evreilor cultura, artele, bună parte din mass-media, îndeosebi radioul şi parţial televiziunea, contribuind astfel la alimentarea războiului psihologic purtat de evreime împotriva sistemului socialist, a Partidului Comunist, a statului naţional unitar.
• In etapa de tranziţie care se sfârşeşte cu abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947, evreimea kominternistă preia posturi cheie din linia a doua a administraţiei de stat, năvălind în învăţământul universitar, presă şi radio. Trimisa specială a iudeo-comunismului internaţional este Ana Pauker, personaj sinistru al kominternismului, călău al poporului român, instrument sadic de răzbunare al iudeo-comuniştilor din România. Născută în Moldova în 1892, tatăl rabin fugit din Galiţia, Ana

122

Rabinshon intră în Partidul Comunist în 1919 şi este instruită în spiritul terorismului dominant în acel timp, de masacre şi război civil în Rusia şi Ucraina vecină. Fanatică şi de moravuri uşoare, Ana Robinshon organizează cu alt terorist evreu, Max Goldstein atentatul de la senat căruia i-au căzut victime câţiva senatori. Max Goldstein este arestat şi împuşcat. Ana Rabinshon protejată de filiera iudeo-kominternistă fuge în Elveţia unde se căsătoreşte cu evreul Marcel Pauker.
Evit amănuntele picante din viaţa personajului devenit foarte cunoscut în mediile comuniste europene. Împreună cu soţul ei emigrează în Rusia sovietică unde-1 denunţă pe acesta ca fiind troţkist. Marcel Pauker, este împuşcat de G.P.U. plătind cu viaţa încrederea în soţia sa. în 1932 este trecută ilegal în România cu misiuni speciale şi se ascunde sub identitatea unei prostituate care şi-a practicat meseria prin cele mai rău famate bordeluri şi localuri din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, folosite şi ca locuri conspirative. A contactat un sifilis care i-a distrus una din urechi, în 1936 este arestată si condamnată la 10 ani închisoare. Când sovieticii au invadat Basarabia, au capturat persoane oficiale, în schimbul cărora au cerut-o pe Ana Pauker. Ajunsă din nou în U.R.S.S. şi în graţiile lui Stalin pe filiera evreiască atotputernică la Moscova, Ana Pauker organizează partidul comunist român din emigraţie cu terorişti evrei din Basarabia bine cunoscuţi de ea şi în calitatea de colonel sovietic, duce o propagandă susţinută prin lagărele de prizonieri români pentru a-i face comunişti şi a-i înrola în unităţi militare care să lupte împotriva germanilor, întoarsă în România în 1944 cu Armata Roşie, cu înalta protecţie moscovită, Ana Pauker devine agentul principal al dezagregării şi comunizării României. Vâşinski, care dicta de fapt în România, o impune în guvern la 6 martie 1945, loc de unde dirijează direct deblocările din armată, urmăririle magistraţilor militari care au judecat procesele inculpaţilor comunişti, arestarea cadrelor din poliţie, jandarmerie, siguranţa statului care au acţionat împotriva sabotorilor, teroriştilor şi diversionisţilor evrei, întocmirea în secret a dosarelor membrilor marcanţi ai partidelor politice antebelice, ale intelectualilor naţionalişti. Traian Romanescu a publicat în 1959, în Mexic, un volum documentar intitulat MAREA CONSPIRAŢIE IUDAICĂ, deosebit de important pentru istoria post-belică a României, în care analizează rolul criminal, odios al echipei iudaice care a stăpânit bestial România între 1944 şi 1952, echipă condusă de Ana Pauker căreia presa iudaizată din România acelui timp i-a făcut un deşănţat şi ofensator cult al personalităţii.
În această perioadă de tranziţie, sub scutul diplomatic al Marii Britanii, S.U.A şi U.R.S.S. se instalează la conducerea României evreii: Iosif Kişinevski, care vorbea un fel de idiom idiş-româno-rus, Teohari Georgescu, Lothar Rădăceanu, general maior William Suder, colonel Walter Roman-Neulander, tatăl fostului prim-ministru Petre Roman-Neulander, Al. Moghioroş, Erwin Voiculescu, Liuba Kişinevski, care vorbea un fel de idiom idiş-româno-rus, Teohari Georgescu, Silviu Bruker-Brucan, Horia Liman, Aisig Brauer zis Alexandru Graur, Mihail Roller, Paul Cornea, Vitner, Crohmălniceanu, Zigu Ornea, Tertulian, Petroveanu, Nina Cassian, Măria Banuş, Sergiu Fărcăşanu, Al. Mirodan şi o mulţime din ziariştii evrei de la presa iudaică antebelică.
• Autorul notează că prelungirea domniei regelui Mihai I de Hohenzoller-Sigmaringen căruia Ana Pauker i-a dăruit o amantă evreică: Dolly Cristodulo, a costat România 300 de milioane dolari-aur şi tezaurul naţional preţuit la 40 de vagoane-aur, totul predat Uniunii Sovietice.
• De asemenea, autorul este obligat să reamintească cititorilor părăsirea laşă a României de către S.U.A. şi Anglia, fapt istoric consemnat în documentele secrete ale cancelariilor diplomatice ale celor două state, publicate târziu de Nicolae Baciu în volumul său AGONIA ROMÂNIEI 1944-1948. Nu putem explica ascensiunea, dominaţia sângeroasă a României de către iudeo-kominternişti, ca şi presiunile cumplite pentru a transforma ţara într-o republică sovietică, fără a consemna cât de sumar rolul complice al S.U.A. şi Angliei, ca şi al agenţilor americani şi britanici puşi în slujba sovieticilor, acest complex internaţional ostil ţării făcând deosebit de meritorie acţiunea naţională a comuniştilor români în perioada Gh. Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu.
SCURTĂ MEMORARE DOCUMENTARĂ. Autorul precizează că procesul de naţionalizare al Partidului Comunist din România s-a înscris în procesul larg de naţionalizare a majorităţii partidelor

123

comuniste din Europa de Est şi Asia. Kim Ir Sen în Coreea de Nord, Ho-Şi-Min în Vietnam, Mao în China, Stalin în Uniunea Sovietică, Gh. Gheorghiu-Dej în România au reevaluat raportul dintre majoritari şi minoritari în sfera funcţiilor politice, administrative şi de conducere a economiei.
Partidele comuniste devenind naţionale au început să respingă conducerea excesiv centralizată a Kominternului unde dominau evreii, interesele mondiale ale U.R.S.S. încercând o armonizare cu interesele naţionale ale ţărilor socialiste. In politica externă a Statelor Unite au funcţionat imediat după război două curente opuse: unul iniţiat de Roosevelt pe linia francmasoneriei şi a intereselor evreieşti, favorabil sferelor de influenţă stabilite de Stalin, Churchill şi Roosevelt la conferinţele de la Teheran, Yalta şi Postdam, continuata după moartea lui Roosevelt de către secretarul de stat Jimmy Byrnes care susţinea teza lui Stalin de a avea vecine ţâri cu guverne prietene din motive de securitate şi un al doilea curent reprezentat de preşedintele Trumman şi John Poster Dulles care militau pentru o politică americana care să se opună expansiunii sovietice mondiale şi să limiteze sferele de influenţă ale U.R.S.S.
• Se ştie că Moscova timpului s-a bucurat de colaborarea unor britanici bine situaţi în ierarhia Foreign-Office-ului, aşa numiţii apostoli de la Cambridge care comunicau Kremlinului toate secretele diplomatice anglo-americane, ca Donald Mc Lane şi Guy Burgess. Demascaţi de americani, ambii au fugit la Moscova în 1953. Pe acest fond de contradicţii puternice între S.U.A. şi U.R.S.S. care a dus la izbucnirea războiului rece încă din 1946, evreimea din ţară, prin glasul preşedintelui Uniunii Evreilor din România, acelaşi avocat Fildermann care-i scrisese Mareşalului în apărarea teroriştilor iudeo-comunişti din Basarabia, se raliază iudeo-kominternismului, înrolându-se în lupta împotriva „imperialismului anglo-american şi a capitalismului ajuns în putrefacţie”. Reproduc telegrama repre-zentantului S.U.A. în România, Burton Berry 87100/10-2946 expediată din Bucureşti la 29 octombrie 1946, publicată de Nicolae Baciu în volumul AGONIA ROMÂNIEI la pagina 243 …Dr. Fildermann preşedintele Uniunii Evreilor din România, m-a vizitat azi ca să-mi dea o copie după acordul secret încheiat cu guvernul Groza pentru a susţine guvernul în alegeri, în schimbul promisiunii guvernului de a lua o serie de măsuri pentru reabilitarea evreilor din România. Mai târziu, printr-un comunicat, se va declara public ca comunitatea evreiasca a decis să sprijine guvernul în alegeri, dar motivele pentru care a luat această decizie vor rămâne secrete … Dr. Fildermann a admis ca acţiunea sa este o capitulare totala în faţa presiunii guvernului şi o totală schimbare de atitudine democratică pe care el a avut-o de 40 de ani. EI mi-a spus că nu are cuvinte pentru a-şi exprima regretul faţă de această capitulare. Şi asta cu atât mai mult cu cât acest guvern este cel mai despotic şi cel mai antidemocrat pe care România 1-a avut vreodată. De unde guvernele trecute au recunoscut dreptul la opoziţie al adversarilor lor, guvernul Groza consideră adversarii lui ca duşmani ce trebuiesc distruşi. Dr. Fildermann mi-a dat motivele care 1-au făcut să semneze acordul electoral cu guvernul … Rusia nu lucrează pentru o atare soluţie pacifică, ci, din contră, pentru dominarea Europei de răsărit, dominaţie ce nu se va putea termina decât prin război între democraţiile occidentale şi Rusia.
2. Dacă el nu ar fi acceptat să susţină guvernul în alegeri, acesta ar fi considerat comunitatea evreiască ca un centru reacţionar şi ar fi început o campanie de violenţă şi distrugerea membrilor săi.
3. Fără acest acord, curând după alegeri, guvernul sovietic ar fi deportat mii de evrei din România în Siberia, aşa cum a deportat cu miile din Basarabia după ocuparea acestui teritoriu… (n.n.: aceste mii, sau zeci de mii sunt trecute în contul aşa zisului holocaust al evreilor din România, precum şi sute de mii de evrei din Transilvania căzuţi în mâna ungurilor prin Diktatul de la Viena).
4. Evreii decizând a vota pentru guvern, se poate spera că odată acesta îşi va respecta unele din repetatele sale promisiuni de a restitui evreilor tot ceea ce li s-a luat în timpul regimului Antonescu.
Documentul mai sus reprodus este dovada cea mai limpede a duplicităţii comunisto-capitaliste a evreimii din România, care a caracterizat întreaga perioadă 1946-1989 bazându-se numai pe interes, fârâ nici măcar o aluzie la destinul ţării, încercând să speculeze deopotrivă nevoile electorale ale guvernului Groza, setea de răzbunare a iudeo-kominterniştilor şi nevoia Moscovei kominterniste de a

124

avea în România un centru de presiune şi o Coloană a V-a care să lucreze în acea perioadă (1946-1953) în slujba internaţionalismului ostil oricărei manifestări a naţionalului. Documentul dezvăluie strategia comunităţii evreieşti de a juca simultan şi pe cartea Moscovei şi pe cartea Washingtonului, mutându-şi centrul de greutate al jocului când spre est, când spre vest în funcţie de evoluţia raportului de forţe între cele două super-puteri, alunecând net spre occidentul capitalist din momentul când naţionalizarea comunismului a devenit un fapt împlinit în mai toate ţările socialiste.
Etapa a II-a sau teroarea iudeo-kominternistă 1948-1960. Nu fac analiza istorică, pluri-disciplinară a transformării României într-un stat socialist. Urmăresc evoluţiile evreimii din România faţă şi în raport de marile evenimente interne şi internaţionale care au avut implicaţii asupra dezvoltării economice, sociale, politice şi culturale ale ţării, aderenţa sau neaderenţa acesteia la idealurile naţionale, contribuţia sau lipsa de contribuţie la realizarea lor, solidarizarea cu destinul românilor sau desolidarizarea de acesta şi înregimentarea în slujba unor interese străine care să asigure evreimii avantaje materiale şi roluri dominante în toate sectoarele de activitate ale vieţii statale. Constat cu un maxim de obiectivitate şi de rigoare că evreimea din România anilor 1948-1960 n-a învăţat nimic din propria istorie de un veac de conlocuire, că răscoala de la 1907, trecerea cu arme şi bagaje de partea ocupantului german în 1916-1918, mişcarea legionară şi frământările violente antisemite din perioada 1926-1940 nu au constituit momente de analiză politică.din care să se extragă concluzii proteguitoare pentru comunitate şi o strategie care să facă posibilă o conlocuire reciproc avantajosă cu poporul român, ci dimpotrivă, începând cu documentul profund duplicitar al preşedintelui Uniunii Evreilor din România care ilustrează din plin că obiectivul târgului cu guvernul Petre Groza a fost doar interesul material, acela de a-şi redobândi averile şi cel social, de a accede la funcţii şi terminând cu răzbunarea talmudică sângeroasă, mascată sub lozinca luptei de clasă şi a dictaturii proletariatului, evreimea din România, în zdrobitoarea ei majoritate, s-a dovedit a fi o minoritate neaderentă la destinul istoric al poporului român, masa de manevră a forţelor externe având interese în România, demonstrându-şi capacitatea speculativă de a dobândi foloase materiale şi sociale din toate momentele tragice prin care trece poporul român.
• Instrumentul folosit de iudeo-kominternism spre a zdrobi naţionalul în toată minunata lui varietate de la folclor la istorie, de la cultură la arte, de la ortodoxism la şcoală, de la armată la justiţie, de la pământul-vatră la familie, a fost replica fioroasei CEKA, a GPU-lui şi a NKVD-ului iudeo-bolşevic în Rusia: numita securitate. Această instituţie devenită în anii 1948-1960 stat în stat, a fost organizată şi reorganizată după modele sovietice din epocă, cunoscând că la 13.03.1954 în Uniunea Sovietică, securitatea statului se reorganiza în formula KGB. (Comitetul pentru Securitatea Statului) procedându-se la eliminarea evreimii din acest aparat care tinde să devină naţional. La ora când se scrie această carte, există în România o documentare aproape totală asupra Securităţii româneşti din anii 1948-1960, care supusă unei analize riguroase conduce la concluzia că majoritatea absolută a cadrelor de conducere, a anchetatorilor, torţionarilor, directorilor de închisori şi şefilor de lagăre a fost: formată din evrei, evreii unguri demonstrându-şi îndeosebi ferocitatea ca şi foştii iudeo-terorişti basarabeni.
• De la ţărani la militari activi de toate gradele şi din toate armele, de la magistraţi la universitari, de la preoţi la reprezentanţi ai claselor posedante, de la vârfurile politice la învăţătorii de ţara, securitatea iudeo-kominternistâ a pustiit societatea româneasca de valorile care-i asigurau independenţa, structura naţională, specificitatea şi dinamismul.
Direcţia Generala a Securităţii Poporului este un fel de adaptare a NKGB-ului – Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului din 1941, avându-1 director pe Vsevolod Nikolaevici Merkulov. în România primul „director” al Securităţii este Pantelie Bodnarenko (Pantiuşa) avându-1 adjunct pe generalul Al. Nikolski, amândoi sovietici care aveau în subordine consilieri, experţi, traducători sovietici şi cadre de execuţie, evrei. Renunţ la a da schema de organizare a Securităţii acelui timp, cunoscută din presa post-decembrista, susţinându-mi argumentaţia în mod selectiv, la Direcţia a II-a de Contraspionaj era şef un Petre Gonciarov, avându-i subalterni imediaţi pe Szabo Ştefan, Hollinger

125

Isidor, Zelman Marcu, Hida Tiberiu, Alexei laka, Bucikov Mira, Eiemer Silvia, Farcaş Andrei, Sandovici Misa, Koler Adoif, Năvodarii Luiza, toţi evrei: la Direcţia de anchetă un „colonel” Butika Francisk cu torţionarii Antonovid şi Dunegher; la Direcţia cadre un evreu ungur şi „general” făcut peste noapte; Demeter Alexandru, la Direcţia V, un „colonel” Szacsko Sandor, secondat de un „colonel” Hirsch, tatăl celebrului Hirsch zis Moţu Haiduc şi el ofiţer evreu de securitate care trădând, a rămas în Franţa, schimbându-şi încă odată numele în Mathieu Forestierre. Şeful investigaţiilor: „colonel” Leibovici, şeful cifrului: „colonel” Smerller, şeful filajului: „general” Kovacs Pius, şeful Spitalului Militar al Ministerului de Interne: „colonel” dr. Herşcovici, şeful Casei de Cultură a Ministerului de Interne: „colonel” Fux Beria.
România timpului trăieşte o iudaizare cvasi-totală impusă de securitatea iudeo-kominternistă prin crimă împotriva naţiunii, în proporţie de 95% unităţile teritoriale ale Securităţii acelor ani au fost conduse de evrei localnici sau nu, având drept obiectiv lichidarea vârfurilor româneşti din toate domeniile societăţii. Regiunea Ploieşti: „colonel” Strul Mauriciu, Braşov: „colonel” Klausef Koloman, Suceava: „colonel” Adalbert, Oradea: „colonel” Kiss Ladislau, Piteşti: „colonel” Wisting Eugen diabolicul inventator de torturi şi regim carceral cunoscute sub denumirea de Fenomenul Piteşti, Timişoara: „colonel” Stejkal William care jefuise aurul şvabilor şi salbele bănăţencelor şi despre care umbla zvonul că-1 turnase în candelabre şi obiecte de uz curent, geamgiul evreu ajuns „maior” în securitatea raionului Lugoj, Kling, torţionarul Văii Timişului. Otto Schechter directorul închisorilor din Iaşi, criminalul Jean Colier fugit în Israel care scria sub pseudonimul Haim Golstein.
Şcolile de securitate şi miliţie au fost împânzite de „dascăli” evrei cu diferite grade: Abramovici Herşcu Moritz, Auer Imre Eugen Geza, Cohn Smil Zissu, Chusid Aizic Dora, Friedrnan Marcu Hary, Davidson Sairn Avram, Kintzbruner Moise Michel, Walter Ichil Paul, Valdman Leon Jean, Strausber Bernard Maica, Winker Elias Avram ca să amintim numai o mică parte din cei care şi-au păstrat numele evreiesc şi să nu umplem paginile cu pseudonimele curat româneşti alese de majoritatea evreilor care au umplut securitatea şi miliţia timpului, ducând un război de exterminare împotriva poporului român, în paralel cu războiul psihologic total declanşat de evreimea care monopolizaze mass-media, cultura, literatura şi artele, universităţile, militând pentru deznaţionalizare şi internaţionalizarea României170.
• Sunt scoşi din biblioteci parţial sau total marii scriitori români, economişti de valoare, sociologi, istorici, filozofi. Lista numelor interzise este o ruşine naţională, cuprinzând aproape întreaga cultură umanistă şi ştiinţifică a României. Epurarea drastică a bibliotecilor făcută sub supravegherea „culturnicilor” şi comisarilor evrei conduce la crematoriu şi ruguri improvizate unde sunt arse sute de mii de volume. Singurul criteriu de apreciere valorica este cel politic- kominternist. Masacrul cultural comandat de evreii loska Chişinevski şi urmaşul său, alt evreu, Leonte Răutu, dictatori politici cu rang de secretari ai C.C. ai P.C.R. face gol în spiritualitatea românească, gol pe care aceştia 2 umplu cu maculatură iudeo-kominternistă fabricând în serie: poeţi, prozatori, dramaturgi, critici şi istorici literari, pictori şi compozitori evrei care pun stăpânire pe uniunile de creaţie, folosindu-le fondurile generos alocate de stat pentru a duce o viaţă de huzur. Premiile de stat, casele de odihnă şi creaţie, călătoriile în străinătate, ajutoarele băneşti devin monopolul evreilor care la adăpostul pseudonimelor stăpânesc dictatorial organismele administrative ale culturii, artelor, ştiinţelor fiind cei mai feroci comisari politici ai acestora.
• Asasinării fizice a sutelor de mii de români care alcătuiau suportul istoric al dezvoltării naţiunii, umiliţi, torturaţi bestial şi lichidaţi în masă prin închisori şi lagăre, îi corespunde ca o componentă a războiului total dus împotriva românilor de minoritatea evreiască, asasinarea tuturor componentelor vitale ale spiritualităţii naţionale. Evreimea pune stăpânire pe domeniul propagandă-doctrină-ideologie, slujind cu ferocitate ideile supra-statale kominterniste printr-o uriaşă manufactură de texte plagiate şi compilate din diferiţi ideologi la modă în U.R.S.S., dar mai ales din textele lui I. V. Stalin. Unul din cei mai productivi compilatori şi plagiatori ai epocii la care ne referim a fost Silviu Brucan, pe numele lui

126

adevărat Bruckner, fiul semianalfabet al unui ceaprazar evreu bucureştean, agentul implicat în două tragedii ale istoriei contemporane: asasinarea mareşalului Antonescu conducătorul statului şi a preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu171.
EVREII, ASASINII CONDUCĂTORILOR ROMÂNIEI
A face biografia paralelă a Mareşalului Antonescu şi biografiile asasinilor săi, indiferent că au fost trădătorii de la Palat în frunte cu Minai I de Hohenzollern, generalul Sănătescu şi restul camarilei sau comunişti de dimensiunea locotenentului dezertor Emil Bodnăraş, este o impietate. Un sacrilegiu. La executarea strălucitului ofiţer de stat major din primul război mondial, făuritor al unor mari victorii ale armatei române, mai apoi salvatorul statului român dus la catastrofă de Carol al II-lea şi camarila lui iudaică, a asistat Silviu Brukner-Brucan apărut din neant ca mare ziarist, care 1-a împroşcat pe Mareşal cu veninul cel mai abject înainte şi pe tot timpul procesului, orchestrând corul presei iudaizate pentru a destabiliza şi dezinforma opinia publică, pentru a o incita şi a o face ostilă Mareşalului. Agent cu patroni puternici peste hotare acest Brukner-Brucan este unul din cei mai violenţi komintemişti ai epocii, cântăreţ bine remunerat al „operelor nepieritoare” făurite de I.V.Stalin, adept înflăcărat al dictaturii proletariatului şi al kominternizării României. Cităm câteva din textele acestui agent periculos cu rol nefast în România, tolerat, ba şi acceptat ca director de opinie, mediatizat cu o frecvenţă care ultragiază cel mai elementar sentiment de demnitate naţionala. Instalat la SCÂNTEIA de echipa Ana Pauker, loska Chişinevski şi restul evreimii de la conducerea P.C.R.-ului, secondat de batalionul scribilor kominternişti acoperiţi de pseudonime neaoş româneşti, compilatorul de texte ideologice a intoxicat cinci decenii opinia publica cu platitudinile lui subalterne, subversive şi ofensatoare.
Brukner devine „autor”, comentând volumele I şi II ale lui I.V. Stalin, în stilul degradant al epocii, stil în care abunda: epocalele victorii ale poporului sovietic; credinţa cu care Partidul Comunist Bolşevic a urmat ideile atotbiruitoare ale lui Lenin şi Stalin; obligaţia partidelor comuniste şi muncitoreşti de a învăţa de la Stalin să aplice după forma sovietică dictatura proletariatului şi să îmbogăţească teoria cu noua experienţă a luptei de clasă; proletariatul poate şi trebuie să devină conducătorul revoluţiei; bolşevismul este tactica adevăratului proletariat, teză care se verifică zi de zi în activitatea social-democraţiei de dreapta din zilele noastre, agentură a marelui capital în rândurile proletariatului; inevitabilitatea prăbuşirii orânduirii capitaliste sub loviturile proletariatului; proletari din toate ţările, uniţi-vă; extinderea luptei de clasă pe plan internaţional ca o mare contribuţie la rapida dezvoltare a ideilor comuniste; importanţa excepţională a Internaţionalei a III-a, care a început să traducă în viaţă cea mai măreaţă lozinca a lui Marx şi Engels -dictatura proletariatului, oricare ar fi formele tranziţiei la socialism, unica rămâne dictatura proletariatului …172 Şi aşa mai departe, pogoane de maculatura „ideologică”, compilată, sucită, răsucită, rezumată, extinsă, la care Brukner-Brucan are o singură contribuţie: umplerea cultului personalităţii lui Stalin cu laude greţoase împănate în textele traduse şi plagiate. Pogoane de maculatură ideologică bine remunerate care i-au creat lui Silviu Brukner o situaţie privilegiată în P.C.R., 1-au investit cu funcţia de procuror al opiniei publice, i-au prilejuit călătorii în calitatea de agent sub acoperirea profesiei de ziarist, călătorii plătite de la bugetul statului, i-au stimulat duplicitatea şi pofta de gheşefturi pe plan internaţional, aducându-i prin fraudă, titlul de profesor universitar, cu toate că nu şi-a terminat nici şcoala primara. Iată cine a contribuit masiv la susţinerea prin presă a executării Mareşalului şi cine a contribuit esenţial la asasinarea lui Ceauşescu, omul politic care, în fapt, a făurit România modernă, independentă şi suverană. Mareşalul a fost asasinat prin intermediul agenturii evreieşti condusă de Ana Pauker. Ceauşescu prin intermediul aceleiaşi agenturi condusă de Brukner-Brucan, Petre Roman-Neulander şi restul profitorilor loviturii de stat din 1989. S-a dovedit astfel că minoritatea evreiască constituie în România un instrument docil în mâna intereselor străine, plin de ură faţă de poporul care o tolerează, un factor de maximă nocivitate, cancerigen al organismului social şi că estimarea psiho-socială făcută poporului român de către strategii războiului psihologic, ca un popor greu de radicalizat, cu puternice tendinţe centrifuge, puţin ataşat conducătorilor săi politici este realistă, dând acestora prilejul să-şi

127

construiască strategiile pe un sol fecund dezagregării unităţii moral-politice a păturilor şi claselor sociale.
Un rol important în instalarea regimului comunist în România în perioada 1945-1948 revine francmasoneriei, reactivată după cel de-al doilea război mondial. Horia Hulubei, savanat de primă linie, Mihail Sadoveanu, Mihai Ralea, Victor Eftimiu fac pate dintre francmasonii cooperanţi, parvenind la funcţii.
EFECTE, CONSECINŢE (6) Efectele terorii iudeo-kominterniste exercitată între anii 1948-1960 au fost cumplite. Sute de mii de familii româneşti au fost martirizate, batjocorite, scoase de pe pământurile strămoşeşti şi deportate, zeci de mii de conaţionali şvabi şi saşi au fost deportaţi în Uniunea Sovietică, zeci de mii de români au pierit în închisori, în lagărele de exterminare sau au suferit prigoana exercitată de potentaţii politici evrei, fiind scoşi la marginea societăţii, interzicându-li-se exercitarea profesiilor pentru care se pregătiseră. Ura iudeo-kominterniştilor s-a exercitat îndeosebi asupra ofiţerimii, reprezentanta armată a unităţii şi demnităţii naţionale, asupra clasei politice, a ţărănimii, a preoţimii şi a intelectualităţii, liantul social şi depozitarul creator al culturii naţionale. Au apărut destule cărţi ale iadului carceral care relatează perfidia, bestialitatea, ura anchetatorilor evrei, diabolica lor inventivitate torţionară. Dacă în planul tragediilor familiale şi în cel al tragediei individuale timpul a aşternut un strat izolator de uitare, în plan istoric şi politic efectele terorii iudeo-kominterniste exercitată laş asupra poporului român a avut şi are consecinţe nefaste asupra minorităţii evreieşti, asupra relaţiilor de principiu atât cu supra-statul bancar-financiar iudeu, cât şi cu statul Israel care a dat adăpost şi cetăţenie torţionarilor evrei din România, emigraţi după ce şi-au îndeplinit misiunea distrugătoare pe aceste meleaguri. Nu confund responsabilitatea individuală cu responsabilitatea unei etnii decât în măsura în care etnia face din însumarea atitudinilor individuale o trăsătură definitorie, specifică, caracterizantă.
Or, minoritatea evreiască din România nu s-a delimitat de indivizii care s-au subordonat intereselor străine, slujindu-le împotriva intereselor poporului român. Dimpotrivă! S-a solidarizat în proporţie de masă cu acei indivizi, profitând de absolut toate împrejurările nefavorabile României spre a monopoliza întregul sistem economic, politic şi cultural, pentru a stăpâni funcţiile la vârf, direct sau prin intermediari şi pentru a stoarce toate beneficiile posibile sub scutul organizaţiilor mondiale evreieşti, iar în perioada la care ne referim, sub scutul militar al Uniunii Sovietice aflată încă sub dominaţia evreimii care triumfase în 1917 în războiul civil de nimicire a poporului rus.
• Autorul afirmă cu toată responsabilitatea că minoritatea iudaică din România a constituit şi constituie unul din factorii nocivi pe termen lung în responsabilitatea căruia cade un lung şir de crime împotriva poporului român, începând cu holocaustul din lagărele de exterminare şi terminând cu holocaustul cultural, în vreme ce milioane de tineri aparţinând a 20 de promoţii de elevi şi studenţi au fost lipsiţi de cunoaşterea operelor fundamentale ale culturii naţionale fiind intoxicaţi cu maculatura textierilor politici evrei, în vreme ce creatorii români din toate domeniile au fost marginalizaţi pe motive politice, cultura epocii a fost supra-încărcată cu produsele evreimii care a făcut din cultură un monopol rentabil şi confortabil, în vreme ce politrucii evrei au ridicat ateismul la nivelul unei politici de stat, fără să facă acelaşi lucru cu mozaismul; evreimea n-a ezitat să atace cultura populară şi celula vitală a poporului român: satul românesc. Sub pretextul colectivizării, al luptei împotriva misticismului şi a concepţiilor înapoiate, satul a fost transformat de evreime dintr-o entitate complexă, plurifuncţională, cu o largă independenţă administrativ-economică, cu o ierarhie construită pe valoare şi experienţă, cu obiceiuri profund etice şi cu o moralitate austeră, cu tradiţii locale şi zonale ancestrale, de mare originalitate şi specificitate; într-un fel de colonie de muncă agricolă supusă capriciilor unor tirani analfabeţi, programaţi prin instruiri şi lecţii politice, să-i distrugă legăturile interne străvechi, întregul sistem autarhic generator de valori economice, mai ales de valori spirituale şi artistice. Folosind teroarea după modelul lui Kaganovici, evreul care a distrus satul rusesc, aplicând bestial lupta de clasă, hulind credinţa străbună, desfiinţând hora şi şezătorile, umplând puşcăriile cu „chiaburi” şi

128

„mijlocaşi” precum Kaganovici cu „culaci”; Teohari Georgescu şi Securitatea iudaizată au încercat să distrugă legătura socială dintre vatra naţională şi poporul român, pasul hotărâtor spre internaţionalizarea şi devalahizarea ţării.
Etapa a II-a. Valahizarea Partidului Comunist Român 1960-1989. Analizând în profunzime motivaţiile marilor acte politice ale Partidului Comunist Român săvârşite atât sub conducerea lui Gh. Gheorghiu-Dej, cât şi a lui Nicolae Ceauşescu, autorul a localizat, determinat şi personalizat câteva constante fundamentale, constante menite să determine valachizarea în ansamblu a României asigurând populaţiei majoritare loc determinant în stat, în conducerea tuturor sectoarelor, activităţilor economice, sociale, politice, ştiinţifice şi cultural-spirituale. Procesul declanşat în România numai după 7 ani de la instaurarea la conducerea statului a echipei iudeo-kominterniste din emigraţie, Ana Pauker, Ioşka Kişinevski, Vasile Luka, instaurare făcută prin dictatul lui Vâşinski, s-a bucurat de sprijinul tacit al Uniunii Sovietice care declanşase acelaşi proces după 36 de ani de crâncena şi sângeroasă dominaţie iudaică.
• Lovitura mortală dată evreimii din România de către regimul comunist s-a constituit dintr-un ansamblu de măsuri economice radicale. Reforma monetară din 15 august 1947, naţionalizarea întreprinderilor industriale, miniere, bancare, de transport şi asigurări din 1948, industrializarea, alfabetizarea, şcolarizarea obligatorie de 7 ani, naţionalizarea comerţului interior şi exterior, au lipsit evreimea de suportul material al speculei, rupând-o de proprietatea şi exploatarea mijloacelor de producţie. Pactul Uniunii Evreilor din România cu guvernul Petru Groza prin care evreimea spera să reintre în posesia tuturor avuţiilor posedate înainte de 1940, rămâne fără obiect, ceea ce determină un prim val de emigraţie evreiască clandestină, organizat de chiar potentaţii comunişti ai zilei, în special de Ana Pauker, care, în calitate de ministru de externe a organizat şi tranzitarea de arme şi oameni spre organizaţiile teroriste, de gherila, ale noului stat Israel. Se demonstrează şi în acest caz jocul dublu al iudeo-kominterniştilor care nereuşind să iudaizeze Rusia comunistă, dimpotrivă, reuşind să trezească antisemitism în proporţie de masă; au schimbat de opţiune de la internaţionalismul proletar la naţionalismul sionist, folosind toate mijloacele materiale şi politice de care dispuneau în România pentru a ajuta la întărirea statului evreiesc nou născut, a proteja organizaţiile sioniste clandestine, a organiza emigraţia legală şi ilegală şi de a crea în ţară puncte de sprijin sub diferite acoperiri.
• Ca urmare a naţionalizării sectoarelor economice vitale, evreimea se reprofilează şi ocupa posturile cheie, posturile de conducere, de la contabili şefi, la directori, de la subsecretari de stat la miniştri, de la secretar de partid la secretari ai Comitetului Central al P.C.R., monopolizând, aşa cum am mai spus, posturile de conducere din toate instituţiile de artă şi cultură, din presa scrisă, radio şi mai târziu din televiziune. Opţiunea principală a fost comerţul interior şi comerţul exterior.
• Procesul de valachizare a tuturor structurilor statului, începând cu Securitatea şi terminând cu cercetarea ştiinţifică este dificil şi se întinde pe o perioadă de 20 de ani, având drept revers emigrarea în masă a evreimii din România. Principiul NUMERUS VALACHICUS enunţat de Al. Vaida-Voievod, născut din nevoia de legitimă apărare a naţiunii faţă de invadatorii evrei, preluat de toate partidele naţionale antebelice, însă nepus în practică de către*acestea, devine politică de stat şi constantă istorică în programul Partidului Comunist Român.
• Reacţia evreimii internaţionale şi a celei interne se nuanţează în raport de evoluţiile României spre a-şi dobândi independenţa economică şi energetică totală.
• După iradierea lui Gh. Gheorghiu-Dej care poate fi trecut fără nici o rezervă în rândul conducătorilor români asasinaţi pentru vina de a fi luptat în numele eliberării patriei de sub dominaţia străină şi după instalarea lui Nicolae Ceauşescu la conducerea Partidului Comunist Român şi a statului, procesul NUMERUS VALACHICUS se accelerează, accelerând în mod corespunzător procesul de emigrare al evreilor, fie spre Israel, fie spre ţările capitaliste occidentale.
• Evreimea internă şi internaţională nu rămâne pasivă la acest proces. Lojile francmasonice închise de către guvernul Dr. Petru Groza în 1948, îşi continuă activitatea în clandestinitate. Pe măsură ce

129

Nicolae Ceauşescu plătea Fondului Monetar Internaţional datoriile şi dobânzile acestor datorii, evreii din ţară rămaşi în anumite posturi de conducere, fie că erau francmasoni sau nu, au organizat un complot vast împotriva şefului statului şi un sabotaj economic bine pus la punct, mai ales în domeniul comerţului exterior.

NEVOIA DE NUANŢE. Dacă perioadele 1848-1877; 1877-1916; 1916-1940; 1940-1944 au făcut obiectul unor analize pluridisciplinare ample concretizate în studii, statistici, explorări pe grupe socio-profesionale, analize microsociologice, de structuri şi relaţii sociale, de instituţii politice care privesc societatea global, sub aspect macrosociologic, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în perioada 1944-1948 şi 1948-1989 motivele aparţinând dictatului politicii asupra cercetării istorice, sociologice, economice, culturale, în general asupra tuturor ramurilor ştiinţei şi în special asupra celor care vizau socialul în ansamblul său; de la economie la filozofie. Falsificarea istoriei de la epoca civilizaţiei teraselor la zi, opera unui politruc iudeu kominternist ca Roller, trecerea sub tăcere a problemei evreieşti, falsificarea unor statistici, glorificarea concepţiei internaţionaliste, teoria marxistă a naţionalismului, a luptei de clasă, sărăcirea problematicii, conceptelor şi metodelor sociologiei, au îngreunat informarea şi posibilitatea autorului de a interpreta devenirile minorităţii evreieşti în toată complexitatea socio-politică şi economică; de unde lipsa de statistici, de analize pe grupuri socio-profesionale, de blocare a autorului în a urmări dinamica trecerii evreimii din postura de posedantă a mijloacelor de producţie şi a peste 70% din avuţia naţională, la postura de salariată a statului, adică procesul de decapitalizare a evreimii conform concepţiei marxiste şi în compensaţie, de împroprietărire a ei cu funcţiile politice şi administrative ale statului.
Secretomania împinsă până la absurd, blocarea informaţiilor, dominaţia conjuncturalului asupra esenţialului, au adăugat alte piedici cercetării autorului asupra unei epoci pe care a trăit-o într-un spaţiu special, limitat şi asupra căreia poate închega cu greu o viziune sistemică din lipsa unei bibliografii riguros ştiinţifică.

O PRIVIRE GLOBALĂ A PROBLEMEI PENTRU A ÎNŢELEGE ACTUALITATEA

• Agenţii bancherilor Rothschild au pregătit propagandistic Războiul de secesiune din America de Nord (1861-1865) împărţiţi în două grupe: grupa repartizată statelor din nord a propovăduit sloganul „uniunii” şi al eliberării negrilor; cea repartizată statelor din sud a propovăduit antiunionismul şi păstrarea statului quo. Păruiala a fost finanţată de banca londoneză Rothschild pentru nordişti şi de banca pariziană Rothschild pentru sudişti.
• În 1770 evreul Adam Weishaupt trimis să-şi facă iniţierea la iezuiţi, devenit discipolul filozofului evreu Mendelssohn este însărcinat de bancherul Rotschild să înfiinţeze ordinul secret al ILUMINAŢILOR Bavarezi, cu scopul de a pregăti cadrele vizibile necesare unei Noi Ordini Mondiale, ale Republicii Mondiale condusă de cadrele invizibile ale finanţei internaţionale aflată în mâna marilor bancheri evrei. Programul Iluminaţilor s-a pus în practică prin revoluţiile din Franţa, Rusia şi Germania; prin cele două războaie mondiale, prin războiul rece şi prin pregătirea războiului împotriva islamului, repetiţia generală având loc în Golful Persic. Urmările etapelor istorice planificate de oculta finanţei iudaice a fost subordonarea economică şi politică a statelor puternic dezvoltate, crearea de organisme suprastatale ca Liga Naţiunilor, O.N.U., Comunitatea Europeană, impunerea limbii engleze ca limbă oficială a comunităţii internaţionale, subordonarea Vaticanului prin Banca Vaticanului, crearea Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale, a Bank of Internaţional Settlement, a

130

lansării Convenţiei Liberului Schimb, de fapt a subordonării statelor mai puţin dezvoltate economic faţă de statele puternic dezvoltate şi prin acestea, organismelor financiar-economice suprastatale. NAFTA cuprinde teritoriul economic al întregii Americi de Nord; în 1993 a luat fiinţă zona mondială de comerţ GATT. Mai există Convenţia zonei Pacificului – APEC; Uniunea Europeană EFTA, toate instrumente prin care Oculta construieşte abil STATUL MONDIAL sau REPUBLICA UNIVERSALA de sub directa ei conducere.
• Războiul din Golf a adus iniţiatorilor un profit de 100 miliarde dolari.
• Problemele interne ale României au ajuns să se internaţionalizeze, verdictele dându-se la Strassbourg, la Washington, la Vatican sau în alte localităţi din Occident.
• Internaţionala socialistă a cooptat partidul evreului Petre Roman care în calitate de prim-ministru a distrus economia naţională, aruncând în şomaj peste un milion de oameni, refuzând intrarea altor partide socialiste din România.
• Ca pe tronul Vaticanului să fie suit un evreu, Ioan Paul al II-lea, de fapt un Karol Voityla Katz, iluminat, şeful lojii OPUS DEI, Statthalter al lui Rockefeller (a se vedea evoluţia în timp de la creatura bancherului Rotschild – un evreu iezuit, Adam Weishaupt, care a fondat organizaţia iluminaţior, la creatura Ocultei, papa Katz, el însuşi iluminat) au trebuit să moară asasinaţi papa Ioan al XXIII-lea şi papa Ioan Paul I.
• Banca Mondială a încasat între 1980 şi 1986 procente în valoare de 326 miliarde dolari din 109 ţări, rata datoriilor ridicându-se la suma de 332 miliarde dolari. S-au plătit ocultei financiare 658 miliarde dolari pentru o datorie de 430 miliarde dolari, cele 109 ţări datorând Ocultei încă 882 miliarde dolari.
• În Europa se pregăteşte o armată multinaţională în timp ce atenţia opiniei publice este atrasă asupra fundamentalismului islamic. România a căzut în capcana noului plan sionist.
• Cele mai puternice şi influente agenţii de ştiri sunt cele stăpânite de evrei. Rotschild a înfiinţat agenţia Reuters atunci când a preluat şi Banca Angliei. Organizaţiile Ocultei ca Council of Foreign Relations şi Comisia Trilaterală, subordonate iluminaţilor stăpânesc 100% din mass-media americană. Associated Press, United Press, Wall Street Journal, Boston Globe, New-York Times, Los Angeles Times, Washington Post, posturile de televiziune ABC, NBC, CBS, RCA, le aparţin.
• Perceptorii datoriilor mondiale: FMI; Federal Reserve Bank; Bank of England. Stăpânii acestora, după preşedintele francmason Wilson, definiţie reluată din capitolul NOUA ORDINE MONDIALĂ: „De când au intrat în politică mulţi oameni mi-au încredinţat opiniile lor. Unii din cei mai importanţi oameni din SUA se tem de ceva sau de cineva. Ei ştiu că există undeva o putere atât de organizată, atât de subtilă, de atentă, de completă, universală, încât preferă să vorbească în şoaptă atunci când îşi exprimă dezaprobarea…” Sau Kristian Jurevici Rakowski în interogatoriul luat de anchetatorul GPU, Gabriel Kuzmin la 26 ianuarie 1936: „…cine cunoaşte pe Aceia ce se află în postura să fie obligat să-i numească… eu am spus totdeauna „Finanţa Internaţională” şi când voiam să-i numesc am spus mereu „Aceia”… Înţelegeţi ca „Aceia” care stăpânesc deja naţiuni şi guverne de pe acest pământ doresc să fie stăpâni absoluţi? Înţelegeţi că acesta este încă singurul lucru pe care nu 1-au atins?”
• Din Planul-Program al iluminaţilor, aflat la baza Protocoalelor: …Preşedinţii de stat vor fi aleşi de noi, din rândul celor care ne dau ascultare. Fiecare dintre ei trebuie să aibă câte un punct negru, vulnerabil, în trecut, pentru ca să putem exercita presiuni asupra lui … Dându-i preşedintelui drepturi depline, ca şi dreptul de a declara război, vom căpăta influenţă şi asupra armatei… Vom corupe înalţii funcţionari ca să sporească datoriile externe ale statului, spre a devenii sclavii datornici ai băncilor noastre.
• Bill Clinton 1-a avut ca educator pe Vaught, membru al lojei Ritului Scoţian cu gradul 32. Este membru al organizaţiei Council of Foreign Relations, care traduce în viaţă politica mondială a Ocultei, în ComisiaTrilaterală, în Bilderberg şi, după cum era de aşteptat, este membru al Lojei masonice DE MOLAY. Este bine să ştim că, Council of Foreign Relations este condus de „sindicatul” Rockefeller şi

131

de Comitetul celor 300. între membrii Comitetului celor 300 se află un şir Jonh J. Londen care este reprezentantul băncii N.M. Rotschild din Londra, preşedinte al băncii Chase Manhattan, a lui Rokefeller, preşedinte la Royal Dutch Petroleum, director la Schell Petroleum Company şi administrator al Fundaţiei Ford … Şi nu este printre vârfurile cele mai înalte ale ierarhiei.
• La 25 iunie 1884, la Bârlad, pe atunci târg ovreiesc, Loeb Revici şi Bella Rosenthal au dat naştere unui Revici mititel care în 1900 a emigrat în SUA, luându-şi numele de Ravage. Căsătorit cu o evreică pariziancă acest Revici-Ravage băcăoano-pariziano-new-yorkez a publicat o serie de cărţi dintre care amintesc: SCANDALUL PETROLULUI AMERICAN, CINCI DIN FRANKFURT, ISTORIA ROTSCHILSILOR. A mai publicat şi un volum: A REAL CASE AGAINST THE JEWS, în traducere liberă: UN ACT DE ACUZARE ADEVĂRAT CONTRA EVREILOR. Câteva spicuiri din acest volum al, într-un fel, compatriotului nostru: „…Dacă voi o luaţi în serios cu vorbăria voastră despre comploturile evreieşti, atunci daţi-mi voie să atrag atenţia asupra unui lucru demn de comentat. Ce sens are să ne aduceţi acuzaţii privind controlul nostru asupra opiniei publice prin oameni ai finanţelor sau jurnalişti evrei sau magnaţi evrei ai cinematografiei, când întreaga voastră civilizaţie este bazată pe mitul evreiesc?! Voi nici nu aţi început să vă daţi seama de adevărata imensitatea vinovăţiei noastre. Noi suntem penetranţi, noi suntem distructivi, noi suntem revoluţionari. Noi am luat în posesia noastră, întregul vostru univers. Noi am introdus răul în idealurile voastre, în soarta voastră. Noi suntem cauza nu numai a ultimului război, ci a tuturor războaielor. Noi am fost iniţiatorii nu numai ai revoluţiei bolşevice ci a tuturor revoluţiilor din istoria voastră. Noi am introdus în viaţa voastră particulară, politică şi socială, neînţelegere şi haos … Pescarii şi păstorii evrei sunt sfinţii voştrii a căror chipuri sunt imortalizate în statui şi icoane şi pentru care aţi ridicat nenumărate catedrale. O tânără evreică reprezintă pentru voi simbolul maternităţii şi al feminităţii… În istoria lumii nu există o cucerire asemănătoare cu aceasta, prin care v-am făcut supuşii noştri … legea mozaică izvorâtă din Sion a devenit religia oficială a Romei …în momentul de faţă credinţa voastră va intra în conflict cu fundamentaliştii pe de o parte şi cu internaţionaliştii pe de alta. Un război între cei ce încearcă să ne combată şi să ne înlăture – fundamentaliştii – şi voi care ţineţi de învăţătura noastră, se apropie.”
• Roosevelt: În politică nu se petrece nimic întâmplător! Când se petrece ceva, putem fi siguri că a fost plănuit.
• După ce cavalerii Ordinului Sf. Ioan au ajuns cavaleri de Malta, unele indiscreţii înserează pe ordinea de bătaie contemporană pe următorii: William Casey (Şef al CIA între 1981-1987); Alex. Haig (fost ministru de externe al SUA); Lee Jaccoca (preşedintele corporaţiei Chrysler); James Buckley (fost responsabil al postului de radio Europa Libera); John McCone (şef al CIA sub preşedinţia lui Kennedy); Alexandre de Marenche (a lucrat ca şef al Serviciilor de Informaţii Franceze), Valerie Giscard d’Estoign (fost premier francez).
• FEDERAL RESERVE BANK (FED); După Charles Lindbergh guvernul invizibil al SUA, are dreptul sa tipărească dolari SUA, iar deţinătorii acţiunilor acestor bănci sunt alte 8 bănci din SUA şi Europa în întregime evreieşti după cum urmează: băncile Rotschild din Paris şi Londra; banca Lazard Brothers din Paris; Israel Moses Seif Bank din Italia; Banca Warburg din Amsterdam şi Hamburg (finanţatoarea lui Troţki-Bronştein); banca Lehmann din New-York, banca Chase Manhattan din New-York; Goldman Sach Banca din New-York.
• Guvernul american împrumuta bani de la aceste bănci prin FED, dobânzile le suporta contribuabilii prin impozite. Se pare că FED prin obligaţiile pe care le posedă este stăpână pe întreaga avere a Statelor Unite. In 1982 ministerul de finanţe american publica suma de l 070 241 000 000 dolari pentru care FED a încasat de la contribuabilii SUA 115 800 000 000 dolari procente anual. Bancherii FED au deţinut în 1992 obligaţiuni în valoare de 5 000 000 000 000 dolari.
• Preşedintele Lincoln informat de jocul băncilor lui Rotschild în războiul de secesiune a dat dispoziţie să nu se mai plătească acestora camătă imensă aferentă datoriilor de război, însărcinând Congresul să tipărească dolari numiţi „Green Back” cu care să plătească armata.

132

Agentul Rotschilderilor, John Wilkes Booth, 1-a asasinat pe Lincoln la 14 aprilie 1865, iar oamenii lojei, „Cavalerii cercului de aur”, în subordinea aceleiaşi familii de bancheri, 1-au scos pe asasin din închisoare, uşurându-i fuga la Londra unde a trăit dintr-o rentă făcută de Rotschild. După asasinarea lui Lincoln, dolarii „Green Banck” au fost scoşi din circulaţie, fiind cumpăraţi la preţuri derizorii de băncile J.P.Morgan şi August Belmont care-1 reprezentau pe Rotschild.
• Vaticanul prin Papa Karol Voityla Katz – alias Ioan Paul al II-lea, este implicat în războiul civil din Iugoslavia. A se citi volumul Les verites Jougoslaves ne sont pas toutes bonne a dire al ziaristului Jacques Merlino, editura Albin Michel – Paris – 1993, carte prefaţata de generalul M. Gallois, autorul la vremea scrierii cărţii fiind redactor şef adjunct al Televiziunii naţionale franceze pentru canalul France 2. La pagina 84 scrie: Banca Vaticanului varsă 1988 300 dolari prin intermediul Institutului pentru răspândirea religiei, pentru cumpărarea de arme din Beirut şi oferirea acestora Croaţiei.
17 august 1991 întâlnirea papei cu cardinalii unguri la Pecs. Declaraţia Papei: Vă asigur ca împărtăşesc aspiraţiile voastre, voi veni sa vă văd în Croaţia.
Gazeta LIBERATION din 21 iunie 1993: Prin presiunile lor în favoarea independenţei Croaţiei şi Bosniei, responsabilităţile Germaniei şi Vaticanului în accelerarea crizei sunt, în mod evident, zdrobitoare.
Implicarea Vaticanului în conflictul iugoslav este mult mai adâncă, începând cu aţâţarea conflictului interconfesional catolicism-ortodoxie; islamism-ortodoxie; trecând la aţâţarea conflictelor interetnice şi sfârşind cu sprijinul material direct, de la furnizarea de armament la furnizarea de fonduri. Speriat de urmările implicării directe în acest holocaust, bătrânul Katz îşi începe scrisoarea către Butros Butros Ghali, datată 6 martie 1993, după cum urmează: Dumnezeul meu, ce-am făcut?… Exact ce-a vrut să facă şi în Transilvania, unde nu i-au reuşit jocurile.
• Pregătirea celui de al treilea război mondial între sionismul care a înrobit Europa şi SUA subordonându-le intereselor lui şi planului de dominaţie mondială, este în plină desfăşurare psihologică şi logistică. După repetiţia generală din Golful Persic, ofensiva propagandistică iudaică împotriva islamului a atins cotele isteriei, în cartea BENOLD A PALE HORSE, William Cooper din serviciul de informaţii al marinei americane (Naval-Intelligence ofNavy)dezvăluie documente ale’ unui plan de operaţiuni împotriva Ţărilor Arabe, folosind trucul lui Roosevelt cu Pearl-Harbour sau al lui Churchill cu oraşul Coventry, amândoi cunoscând până şi ziua şi ora atacului japonez şi german, în unul din oraşele mari ale SUA va fi montată o explozie puternică, atentatul va fi pus pe seama fundamentaliştilor, probabil iranieni, irakieni sau libieni,pretext de a dezlănţui un război de coaliţie spre a i se da girul O.N.U. şi al Consiliului de Securitate.
Presiunile americane asupra Irakului şi Libiei se înscriu în acest scenariu. William Cooper destăinuie anul declanşării acestui război: 1996 …
• Theodor Roosevelt: În spatele guvernului la vedere tronează un guvern invizibil care nu este credincios poporului şi nici răspunzător faţă de popor. A distruge acest guvern invizibil, alianţa fără Dumnezeu între afaceri corupte şi politica mârşavă este datoria şefului statului.
• Prea puţină lume ştie că Tratatul de la Versailles a fost inspirat de familia bancherilor Rotschild pentru a pune bazele solide ale celui de al doilea război mondial. Woodrow Wilson, preşedintele SUA a fost dirijat de agenţii ocultei, Baruch şi celebrul colonel House, Anglia a fost reprezentată de Lloyd George din Comitetul celor 300 avându-1 santinelă şi consilier pe şir Philipp Sasoon, ascendentul lui Aneschell Rotschild şi că teribilul Clemenceau care a făcut României o gamă largă de nedreptăţi istorice îl avea alături pe George Mandel, născut Jerobeau Rotschild.
• Pregătirea de culise a celui de al doilea război mondial implică Oculta financiară şi este bine cunoscută istoricilor occidentali. De la planul Young la sistemul Dawes şi Banca Internaţională de plăţi; de la creditele uriaşe date de băncile evreieşti din SUA lui Hitler la rapoartele HEARINGS ale guvernului SUA în comisiile din Congres şi Camera reprezentanţilor între 1928 şi 1946; de la afirmaţiile istoricului Edward Griffin cu privire la Cartelul internaţional cu sediul în Germania care

133

controla întreaga industrie chimică şi farmaceutică din lume, cu filiale în 93 de ţări, sub numele bine cunoscut I.G. Farben căreia Rockefeller i-a vândut 546 000 de acţiuni ale lui Standard Oii la contractul cu Alcoa Aluminium controlat de Rotschild prin care s-au dat sume fabuloase S.S.-ului; oculta a, sprijinit financiar în egală măsură naţional – socialismul hitlerist şi comunismul kominternist.
• Documentele atestă că fraţii Averell şi Roland Harriman au finanţat S.S.-ul prin Union Bank şi pe sovietici prin Brown Bos Harriman Bank.
• Este bine ca românii să ştie că din consiliul de administraţie al băncii lui Harriman a făcut parte şi Prescott Bush, tatăl lui George Bush cel care a declanşat războiul din Golf.
• Semnalez amănunte capitale asupra meandrelor oculte ale celui de al doilea război mondial consemnate de ginerele lui F.D. Roosevelt legate de cazul George Earle, ataşat personal al lui Roosevelt la Istambul, care încă din primăvara lui 1943 a primit mesajul de pace al lui Hitler care comunicat urgent lui Roosevelt n-a primit nici un răspuns. Oculta avea nevoie să inventeze martiriul evreimii, să distrugă economia Germaniei şi Japoniei în care să investească apoi fonduri uriaşe cu dobânzi uriaşe.
• Pe aceeaşi linie se înscriu jurnalul maiorului Racey Jordan, din 10 mai 1992 făcând serviciul la United Nation Depot nr. 8 – lend lease Division – New-York Airpoit, publicat sub titlul FROM MAJOR JORDANS DIARIES, jurnal vânat acerb în SUA, care dezvăluie exportul de informaţii către URSS privitoare la energia nucleară şi lista materialelor trimise prin colonelul rus Anatoli Kotikov pe care era înscris şi l kg uraniu 92.
• Cele 32 de milioane de morţi, plus distrugerile catastrofale ale celui de al doilea război mondial, plus reconstrucţia care a necesitat investiţii” fabuloase, cu dobânzile aferente, au transformat oculta iudaică în cea mai mare forţă mondială, realizând încă un pas uriaş spre Noua Ordine Mondială. Numai pe platnicul american aventura absurdă în care au fost târâte popoarele creştine, 1-a costat 400 miliarde de dolari, SUA căzând pradă bancherilor internaţionali.
• In locul celor 70 000 palestinieni care lucrau în Israel, cărora li se fac şicane poliţieneşti spre a nu veni la lucru, muncesc în condiţii de lagăr concentraţionar aproape 35 000 de români, anunţându-se venirea unui număr asemănător, de chinezi.
• Israelul a devenit ţară europeană. Desigur, va dicta prin finanţa iudaică şi va comanda armata multinaţională de sub flamura NATO, îndreptând-o acolo unde intersele sionismului o cer.
• Psichotronics Mind-Control sunt arme electromagnetice din familia „Tesla-efect”‘care provoacă perturbarea funcţiunilor neurologice şi psihologice, ţinta devenind sugestionabilă. Au fost experimentate asupra armatei irakiene în războiul din Golf cu efecte dezastruoase pentru aceasta. Soldaţii irakieni au ieşit din bunkere şi s-au predat în masă. În domeniul „pulsaţiilor electromagnetice” pe lângă specialiştii din armata americană lucrează fizicienii Sidney Hurwitz şi Guy Obelenski. Din 1969 ambii colaborează şi cu armata Israelului.
• Se pare că Kennedy a fost singurul preşedinte al SUA care n-a făcut parte din masonerie. Sintezele făcute presei, literaturii de gen, din mărturiile unor martori oculari şi din analizele filmelor asasinatului întreprinse de John Lear, pilot de mare clasă şi Will-iam Cooper cu ajutorul computerului în Japonia, conduc la concluzia că asasinatul a fost dictat de marea finanţa şi executat de agenţii CIA. Motivele: Kennedy a vrut să micşoreze deficitul Statelor Unite – la 18 iulie 1963 informând Congresul că propune să se introducă un impozit asupra procentelor încasate de cetăţenii americani care au depus bani la băncile din străinătate, în valoarea de 15% anual. Alt motiv care leza interesele Ocultei financiare a fost hotărârea de a pune capăt conflictului din Asia de Sud şi activităţii CIA în zonă: ceea ce ar fi scăzut simţitor beneficiile tuturor financiarilor legaţi de dotarea şi aprovizionarea forţelor terestre, aeriene şi navale americane. De asemenea, a vrut să facă public secretul legat de evenimentul din 2 iulie 1947 când la Roosewell-New Mexico s-a prăbuşit o navă extraterestră, existând 92 de martori şi 35 de rapoarte oficiale; ca în 1949 să se prăbuşească o altă astronavă în care a pierit echipajul în afara de unul singur, botezat reptiloid uman cu numele EBE (Extraterestrial biological entity). EBE a fost găzduit la

134

baza ultrasecretă a armatei de la Los Alamos, dat în grija unui colonel şi a murit la 18 iunie 1952. La 20 februarie 1954 la baza aeriană Muroc în California în prezenţa preşedintelui Eisenhover adus la Palm Springs cu un elicopter, a aterizat o astro-navâ, echipajul fiind alcătuit din umanoizi blonzi de 1,30 m înălţime care au făcut demonstraţii tehnice. Astronautul Garden Cooper a povestit mai târziu întâmplarea, adăugându-se mărturiile lui Gewrald Light de la concernul mass-media CBS şi al lui Paul Solomon de la baza aeriană Muroc.
• Analizele filmului asasinării lui Kennedy îl arată pe şofer-agent CIA cum se întoarce, trage de foarte aproape şi capul lui Kennedy era zdrobit, în documentele cercetate se dau numele agenţilor CIA care au pregătit atentatul: Orlando Bosch, Howard Hunt, Frank Sturgs, Jack Rubenstein, Lee Harvey Oswald. Detaliile atentatului sunt ţinute în arhivele Serviciului American de Securitate şi se vor face publice în anul 2029. Tot documentele spun că aproape toţi martorii şi conspiratorii au murit în mod misterios. Se ştie că fratele preşedintelui asasinat, Robert Kennedy a fost la rându-i asasinat la 5 iunie 1968 cu puţin înainte de a câştiga alegerile prezidenţiale, stând şi el în calea iluminaţilor, mai terestru spus, în calea mafiei financiare care conducea Statele Unite şi Europa Occidentală.
• În 1966 revista-magazin LOCK a publicat articolul ROLUL EVREILOR ÎN SCHIMBAREA GÂNDIRII BISERICII CATOLICE, cu amănunte despre convorbirile dintre membrii lojei evreieşti B’nai B’rith şi cardinalul Bea. Se ştie că averea imensă a Vaticanului este administrată de Banca Rotschild şi că papa este un fel de placă turnantă la care vin cam toţi şefii de state. Dacă cititorul român a urmărit vizitele făcute la Vatican în ultimii ani şi raportează aceste vizite la configuraţia politică a globului,- va trage singur concluziile ce se impun, ţinând cont de reperele esenţiale funcţie de care s-a orientat această carte. Vremea familiei Borgia domneşte încă din sălile Vaticanului şi un scriitor de romane criminale ar avea o sursă inepuizabilă de subiecte incredibile. Papa Ioan al XXIII-lea a fost otrăvit, murind în seara de 3 iunie 1963, orele 19.49. Da! Dar în ziua de 3 iunie 1963 ştirea morţii papei este publicată tocmai în Mexic în ziarul masonic EL INFORMADOR; deci cu câteva ore înainte ca papa să-şi dea duhul. Nu trebuie să fii specialist în domeniu pentru a trage concluziile ce se impun. Papa Ioan Paul I, integru, incoruptibil, luptător pentru cei săraci, declarase război mafiei, corupţiei şi administraţiei financiare a Vaticanului. A fost otrăvit numai după 33 de zile de la înscăunare, vârfurile Vaticanului nepermiţând autopsie, îmbălsămându-1 şi înmormântându-1 în mare grabă.
Cercurile bine informate de la Vatican şi din preajma înalţilor prelaţi francezi vehiculează că obscurul fost prelat polonez de origine iudaică Carol Voytila Katz alias Papa Ioan Paul al II-lea, are misiunea de a subordona biserica catolică, mozaismului şi de a recunoaşte vina seculară a catolicismului faţă de evrei şi a creştinismului faţă de „holocaustul” exercitat în decursul veacurilor faţă de evreime. Acest Katz pregăteşte o RELIGIE MONDIALĂ care va fi religia NOII ORDINI MONDIALE sau a REPUBLICII UNIVERSALE condusă de magnaţii iudei ai finanţelor. Biserica ortodoxă formează una din ţintele principale ale strategiei papale în alianţă cu francmasoneria condusă de ocultă. Atacul dat de francmasoni ca Al. Paleologu Bisericii Ortodoxe Române; încriminările răposatului rabin Moses Rosen, aţâţările interconfesionale din Transilvania şi rolul trist de spărgător de unitate spirituală jucat de preoţimea greco-catolică fac parte din scenariul papalo-ocult, scenariu în care bună parte din oficiali fac figuraţie plătită, asumându-şi statut de înaltă trădare.

ÎN LOC DE CONCLUZIE
O bună parte din statele lumii sunt datoare ocultei financiare evreieşti suma uriaşă de l milion 500 miliarde dolari. Nicolae Ceauşescu, obligând poporul român la o viaţă austera, de muncă şi renunţări, punând în valoare patrimoniul naţional, a eliberat România de datoria externă înrobitoare, asigurând stabilitatea monedei naţionale, a vieţii sociale, prosperitatea economică, independenţa şi suveranitatea patriei. Actul a fost o sfidare făţişă a iluminaţilor, costându-1 viaţa pe preşedintele patriot, iar pe români aruncarea lor în haosul deliberat conform unei strategii destabilizatoare extrem de bine pusă la

135

punct. Despre lovitura de stat şi contrarevoluţie am scris un lung serial în revista EUROPA, intitulat SINTEZE.
Atrag atenţia opiniei publice româneşti că se întâmplă astăzi o vânzare masivă a patrimoniului naţional sub firma „privatizării”, că printr-o varietate abilă de metode foştii posedanţi evrei reintră în stăpânirea acestui patrimoniu şi că,,din nou România este destinată de a deveni bază strategică a evreimii mondiale în general şi Israelului în special.
Întreb cu ce bani se poartă războiul din fosta Iugoslavie? Pot nişte ţărişoare ca cele desprinse din federaţie să plătească mercenari, armament şi muniţie, echipament şi hrană din resurse proprii?… Asistăm la vânzarea masivă a patrimoniilor naţionale nu numai în ţările fostului lagăr socialist. Băncile evreieşti cumpără poşte, căi ferate, asigurări, bănci, societăţi aeriene, fabrici, pământ în Anglia şi Germania, în Olanda, Belgia, India, Africa de Sud, în Extremul Orient, în America Latină. Se realizează, cu concursul iresponsabil al popoarelor creştine mânate de dihonii absurde, cadrul organizatoric, juridic, economic şi militar al Republicii Universale. NATO, moneda europeană ECU-ul, recomandările Consiliului Europei, impertinenţa cu care senatori iudeo-americani cer restituirea averilor jidoveşti naţionalizate în Europa de Est; încercarea altor politicieni americani de a impune regim extrateritorial legilor americane, precum Legea Toricelli sau proiectul de Lege Helms-Burton se însumează în construcţia aberantă a imperiului evreiesc numit Republica Universală. Deocamdată imperiul financiar-bancar Rotschild a supravieţuit şi s-a întărit vreme de trei secole în timp ce popoarele şi naţiunile europene s-au măcelărit între ele vreme de trei secole, din sângele şi mizeria lor social-economică făcând atotputernic clanul Rotschild în Europa şi clanul Rockefeller în SUA.
Deocamdată mă opresc aici, considerând că prezentul volum pe deplin obiectiv, bazat pe documente vechi şi noi, poate deveni un punct de referinţă, un îndreptar şi un îndrumător pentru oricare patriot interesat de destinul României.
Grădiştea-pe-Argeş, 1 aprilie 1995

POST SCRIPTUM
Din ziua în care am scris SFÂRŞIT pe ultima pagină a acestei cărţi până când am făcut corectura întâia în şpalt au trecut peste şase luni. Şase luni în care n-am abandonat cercetarea fenomenului evreiesc în România contemporană şi în lume. Am aflat astfel că Congresul Mondial al Evreilor i-a acordat preşedintelui Clinton medalia de merit NACHUM GOLDMAN, cerându-i să urgenteze acordarea de despăgubiri evreilor din Statele Europei Centrale şi de Est, impunându-li-se acestora adoptarea unei legislaţii care să asigure restituirea grabnică a averilor evreieşti naţionalizate1 . Un medic român şi un bun publicist, patriot timişorean stabilit în Winnipeg – Canada, Dumitru Pădeanu care semnează cu prenumele părinţilor săi, Corneliu Florea, urmărind şi studiind cu atenţie toate fenomenele care ţin de evoluţia României şi care tipăreşte eseuri şi comentarii politice fie în JURNAL LIBER, Winnipeg – Canada, fie în editura LUMINA, Oradea, mi-a trimis de curând un set de documente printre care THE TRUTH AT LAST Nr. 380 care titrează cu roşu pe prima pagină: CLINTON PICKS MORE JEWS FOR OFFICE THAN ANY OTHER PRESIDENT IN HISTORY -Clinton a ales mai mulţi evrei pentru guvernământ decât orice alt preşedinte în istorie. La pagina 6 sunt puşi pe două coloane evreii care au condus Rusia în timpul şi după revoluţia din 1917 şi evreii care conduc astăzi SUA sub preşedinţia lui Clinton. începând cu antipatica Albright Madeliene – ambasador pe lângă Naţiunile Unite şi neterminând cu Zelman Walter „Special Deputy for Health Policy”. Lista cuprinde 56 de evrei cu specificaţia că este incompletă. Atât CIA cât şi FBI-ul se bucură de conduceri evreieşti sau de oameni suspecţi de a fi evrei ascunşi sub nume americanizate ca Louis J. Freech, noul director al FBI, pe numele lui Friedman. Aşa se explică ofensiva diplomaţiei americane împotriva naţionalismului arab, naveta făcută de Clinton în Orientul Apropiat, subordonarea politicii acestuia faţă de interesele Israelului şi primirea acestei ţări asiatice în comunitatea europeană.

136

Tot aşa se explică faptul că în 1992 s-a constituit în Israel sub lozinca timpul acţiunii a sosit, Comitetul de iniţiativă al organizaţiei Uniunea Evreilor din România care şi-a propus recuperarea drepturilor şi bunurilor evreilor, de la guvernele Goga – Cuza până în prezent2. Românii trebuie să ştie că la presiunile Agenţiei Evreieşti pentru Israel Q.A.F.I), combinate cu ale Comunităţii Evreilor din România, susţinute masiv de diplomaţia SUA şi de jocul finanţei suprastatale evreieşti în România, la Ministerul Afacerilor Externe, s-a constituit o delegaţie de experţi care încă din 1993 la 10 decembrie şi în 1994 la 17 martie a acceptat discutarea cererilor evreieşti3.
Că nu de mult, la Bruxelles, un Israel Singer, secretar general al WorldJewish Congres şi Zvi Barak, director general al Departamentului financiar al Jewish Agency for Israelau „invitat” (se citeşte „convocat”) ambasadorii ţărilor cu pricina, comunicându-le în termeni exacţi cum să procedeze ca evreii să reintre în fostele lor averi3. Aşa se explică vizita în România a Madelienei Albright, evreica ambasador SUA la Naţiunile Unite.
Presiunile asupra României spre a se realiza aici un nou Israel sunt de natura politica, financiara, economica şi psihologica. Depinde numai de români daca accepta sau nu să devină slugile evreilor în propria lor ţara. Este bine sa se ştie în România ca un Paul Johnson a tipărit la Londra în editura Weidenfeld andNicolson volumul A HISTORY OF THE MODERN WORLD -from 1917 to the 1990’s în care se scrie la capitolul SUPERPOWER GENOCIDE, pagina 415 ca în România au fost ucişi până în 1945, nu mai puţin decât 750.000 de evrei.
Minciuna spurcata face parte din arsenalul sionist de învinovăţire a poporului român pentru a-1 obliga sa primească fără împotrivire condiţiile înrobirii sale şi a-i stoarce beneficii în folosul evreimii.
Sper ca aceste date de ultimă oră să întregească imaginea pe care sionismul actual o prezintă ca pe un pericol mortal pentru România.
Autorul

BIBLIOGRAFIE LA POST SCRIPTUM
1 Neagu Cosma – colecţia MARI CRIME ÎMPOTRJVA NAŢIUNII ROMÂNE, Contribuţia unor minorităţi naţionale la holşevizarea României, editura Dreapta Naţionala, Buc. 1995
2,3. Ibidem.

BIBLIOGRAFIE

1. A.N. Hâciu, EVREII ÎN TARILE ROMÂNEŞTI, pag. 224, 253. 2. BULETINUL ANTI-IUDEO-MASONIC, vol. I, 4, 5, 6, 1930.
3. BULETINUL ANTI-IUDEO-MASONIC, vol. 3, pag. 99, 103, 104, 105. 4. A.N. Hâciu, op.cit.
5. Ibidem.
6. N. Iorga, NOTE ISTORICE PRIVITOARE LA EVREI, Studii şi Documente XXIII, Arhive Istorice I. 7. Bogdan Duicâ, ROMÂNII ŞI OVREII, apuci Dr. R. Fr. Kaindl; Dr. J. Polek, Statistik des Judenthums in
cler Bukovina, A, Hâciu, op.c, pag. 55.
8. Ibidem: Zieglauer, GESCHITLICHE BILDER AUS DER BUKOVINA ZUR ZEIT DER OSTERREICHISCHEN OCUPATION, 1883.
9. Bujoreanu, COLECŢIUNE DE LEGIUIRILE ROMÂNIEI VECHI ŞI NOI, I. 10. A. Hâciu, op.cit.
11-13. J.B. Brociner, CHESTIUNEA 1SRAELIŢILOR ROMÂNI; No. 9 din Puhlicaţiunile ordinului ŞIR (Societatea Israeliţilor Români) Tipografia Mauriciu Kalher, 1913, Bernard Stamhler, L’HISTOIRE DES ISRAELITES ROUMAINS ET LE DROIT D’INTERVENTION; A. Hâciu, op.cit.
N. Iorga, NOTE ISTORICE PRIVITOARE LA EVREI ÎN TARILE NOASTRE, Revista pentru istorie, arheologie şi filologie III.

137

14-15. Zamfir C. Arbore, BASARABIA ÎN SECOLUL XIX, Bucureşti, 1899, ediţiunea Academiei Române.
16. A. Hâciu, op.cit, pag. 102.
17. Comte d’Hauterive, MEMOIRE SUR L’ETAT ANCIEN ET ACTUEL DE LA MOLDAV1E, Bucarest, GoBl, 1902. 342
18. G. Zane, ECONOMIA DE SCHIMB ÎN PRINCIPATELE ROMÂNE, Bucureşti 1930, A. Hâciu, op.cit. 19. Ibidem.
20. A. Hâciu, op.cit.
21. A. Hâciu, op.cit, URICARIUL LUI CODRESCU, V. 336.
22-25. Ibidem, pag. 45; M. Kogălniceanu, Arhiva românească ed. II,vol. II, DIN RĂSPUNSUL DIVANULUI MOLDOVENESC CĂTRE GENERALUL ENZERBERG, GUVERNATORUL BUCOVINEI, M. Muşat – I. Ardeleanu, DE LA STATUL GETO-DAC LA STATUL UNITAR, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983.
26. Gheorghe G. Bezviconi, CĂLĂTORI RUŞI ÎN MOLDOVA ŞI MUNTENIA, Bucureşti, 1947.
27. Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, DE LA STATUL GETO-DAC LA STATUL ROMAN UNITAR, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983, pag. 229.
28. N. Iorga, IZVOARELE CONTEMPORANE ASUPRA MIŞCĂRII LUI TUDOR VLADIMIRESCU, Bucureşti, 1921; Emil Vârtosu, TUDOR VLADIMIRESCU, GLOSE, FAPTE ŞI DOCUMENTE NOI (1821), Bucureşti, 1927; DOCUMENTE PRIVIND ISTORIA ROMÂNIEI. RĂSCOALA DIN 1821, vol. I, Documente interne, Ed. Academiei, Bucureşti 1959; Gh. Iscru, MOMENT CRUCIAL ÎN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNIEI, Ed. Politică 1981.
29. N. Iorga, GENEALOGIA CANTACUZINILOR, Bucureşti, 1902; 30. M. Muşat-I. Ardeleanu, op. cit.
31. Emil Vârtosu, NAPOLEON BONAPARTE ŞI PROIECTUL UNEI REPUBLICI ARISTOCRATICEŞTI ÎN MOLDOVA, ed. a H-a, Bucureşti, 1947.
32. M. Muşat-I. Ardeleanu, op.cit, pag 196, apud VNEŞMAIA POLITIKA ROŞII l NACEALA XX VEKA, Moscova, 1965, vol. IV.
33. Ibidem.
34. Leon Kasso, RUSIA ŞI BAZINUL DUNĂREAN, Iaşi, 1940.
35. Karl Marx, ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI, Bucureşti, ed. Academiei, 1964. 36. M. Muşat-I. Ardeleanu, op. cit., pag. 194.
37. T.W.Riker, CUM S-A ÎNFĂPTUIT ROMÂNIA, Bucureşti,1940. 38. M. Muşat – I.Ardeleanu, op.cit.
39. V.A. Urechia, III, pag.322, cod XXIII, fila 194. / ” 40. Ibidem.
41-43. A.D. Xenopol, RĂZBOAIELE DINTRE RUŞI ŞI TURCI ŞI ÎNRÂURIREA LOR ASUPRA ŢĂRILOR ROMÂNE, vol. I, Iaşi, 1880; T.W.Richer, op.cit.; N.Iorga, ISTORIA ROMÂNILOR, vol. IX, Bucureşti, 1938; D.A. Sturza, Acte şi Documente, vol. II; TRATATUL DE PACE ÎNCHEIAT ÎNTRE AUSTRIA, FRANŢA, MAREA BRITANIE, PRUSIA, RUSIA, SARDINIA ŞI POARTA OTOMANĂ LA PARIS, 30 martie 1856, Articolul XXI şi următoarele: CONVENŢIA DE LA PARIS, 19 august 1858, art. 46.
44. A.D. Xenopol, ISTORIA ROMÂNILOR XIV, pag 157.
45. D. Popassu, SUNT SAU NU EVREII FOLOSITORI PRINCIPATELOR UNITE, Bucureşti, 1865. 46. A.C. Cuza, LIV; A.N. Hâciu, op.cit.
47-48. BADEA MANGÂRU, ROMÂNIA SUB VODĂ CUZA, REGII CAROL I ŞI FERD1NAND I, Cartea Românească, Bucureşti, 1932.
49. A.N. Hâciu, op.cit.
50. Ibidem; CHESTIUNEA 1SRAELITĂ, RECUNOAŞTEREA INDEPENDENTEI ROMÂNIEI, Deschiderea sesiunii 1878-1879 a Corpurilor Legiuitoare; A.C.Cuza, LIV.
51-56. Badea Mangâru, op.cit., pag. 270, 279, 287, 290, 292. 57. A.C. Cuza, op.cit, INTRODUCERE.
58. Bujoreanu, COLECŢIUNE-DE LEGIUIRILE ROMÂNIEI VECHI ŞI NOI, I.
59-62. A.N.Hâciu, op.cit., pag 286, 287, 288; L. Colesco, LA POPULATION DE RELIGION MOSAIQUE EN ROUMANIE, 1855, Basarabia, Moscova 1903; Zamfir. C. Arbore, op. cit., ISTORIA TOLERANŢEI

138

RELIGIOASE ÎN ROMÂNIA, Bucureşti, 1868; I.E. Torouţiu, Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina, Bucureşti, 1916; LE PAYS MAGYAR, Paris, 1903; Locotenent colonel I. Antonescu, ROMÂNII: ORIGINEA, TRECUTUL, SACRIFICIILE ŞI DREPTURILE LOR, 1919; l.Tanoviceanu, LA QUESTION JUIVE EN ROUMANIE AU POINT DE VU JURIDIQUE ET SOCIAL, Paris, 1882; STATISTICA MAGHIARĂ 1910; Dr. V.l. Agapi, CERCETĂRI DEMOGRAFICE ASUPRA POPULAŢIEI ROMÂNIEI ŞI ÎN SPECIAL AL DISTRICTULUI ŞI ORAŞULUI IAŞI.
63. Vezi Comte de Saint Aulaire; M. Muşat-I. Ardeleanu, op.cit.
64. Comte de Saint Aulaire, CONFESS1ON D’UN VIEUX DIPLOMATE, Flamarion, Paris, 1953. 65. Ion. I.C.Brătianu, SITUAŢIA INTERNAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, Bucureşti, 1919, pag. 55. 66. Mircea Muşat – Ion Ardeleanu, op.cit., pag. 675.
67. A.N.Hâciu, op.cit, pag. 509.
68. Mihai Eminescu, EVREII ŞI CONFERINŢA, op.cit. pag 100. 69-70. A.N. Hâciu, op.cit., pag. 25-27. 71. N. Iorga, ISTORIA EVREILOR.
72-73. N. Iorga, op.cit. şi NOTE ISTORICE. 74. V.A. Urechia, op.cit. VII, pag. 199.
75. J.B. Brociner, DOCUMENTE ISTORICE DESPRE COMUNITĂŢILE ISRAELITE DIN ROMÂNIA. 76-77. N. Iorga, op. cit. Ibidem; A.N. Hâciu, op. cit.
78. Al. Moniz, (marele nostru economist din secolul trecut), PROGRES ET LIBERTE, 1861; D.P. Agricola, CAMÂTĂ, Bucureşti 1904.
79. N. Iorga. op.cit.
80. V.A. Urechia XI, Uricariul, Tom IV. 81. Ibidem.
82. Fr. J. Sulzer, GESCHIHTE DES TRANSALP1NISCHEN DACIEN; Raicievici, BESCHEREIBUNG DER BEIDEN FURSTENTHUMER MOLDAV UND WALACHIE.
83. Raport către ministrul de resort, apud. A.N. Hâciu, op.cit, pag 102-103. 84-85. M. Eminescu, GESTIUNEA ISRAELITA, UZURA, op.cit., pag. 489.
86-88. Dr. C. Şumuleami, PROCESUL CÂRCIUMARILOR DIN IAŞI, 1910; Dr. Has Schuster, DIE JUDEN TRAGE IN RUMĂNIEN, Leipzig, 1939; T. Morariu, OIERITUL EVREILOR MARAMUREŞENI, Cluj, 1939; E.von Egan, LANDWIRTSCHAFLICHE, Skizzen, Berlin, 1878; Hurmuzaki VII; V.A.Urechia, op.cit; D.Z.Furnica, INDUSTRIA Şl DEZVOLTAREA EI ÎN ŢĂRILE ROMÂNEŞTI; G. Zâne, ECONOMIE DE SCHIMB ÎN PRINCIPATELE ROMÂNE, Bucureşti, 1930; Verax, LA ROUMANIE ET LEŞ JU1FS, Bucureşti, 1903; Dr. Fahius Platter, DER WUCKER IN DER BUKOVINA, Jena 1878; Desjardins, op. cit.; D. Madgeam, BRESLE VECH! ŞI BRESLE NOUA, Bucureşti, 1912; Dr. Augustin Tataru, PROBLEME ECONOMICE ARDELENE, revista Alaci, Nr. I-X; N. Iorga, ISTORIA EVREILOR; Teodor Ficşinescu-Tudor Dobrescu, PETROLUL, Enciclopedia Româna, V,. III; Mihail Pizantry, LE PETROLE EN ROUMAINE; Prof. C. Bungeţeanu, BULETINUL UNIUNII CAMERELOR DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE, 1939; TRAGEDIA MICILOR NEGUSTORI DE CHERESTEA DIN PIATRA NEAMŢ ŞI VALEA BISTRIŢEI, Universul din 17.10.1937; V. Sâghinescu, EVREII DIN ROMÂNIA; Nicolae Mihail, preot în Naruja, PĂDURILE DIN ŢINUTUL VRANCEI ÎN LUMINA REALITĂŢILOR DE AZI, Porunca Vremii, 4.08.1938; Bogdan Duica, OVREII PĂMÂNTENI Şl SUBPÂMÂNTENI, 1913; A.C. Cuza, STUDII ECOTS’OMICO-SOCIALE; A.C. Cuza, MESERIAŞUL ROMÂN.
89. A.C. Cuza, STUDII ECONOMICO-SOCIALE.
90. Document descoperit într-o sinagoga din Madrid, publicat de ziarul italian Accecialo Tardi, 8. oct. 1938, sub titlul O PROTECŢIE A IUDEILOR.
91. A.N. Hâciu, op.cit.,171, 172. 92. Vezi 90.
93. Gh. Chiriţescu, Teza doctorat. 1907 DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC, ECONOMIC ŞI SOCIAL, Facultatea Drept şi Filozofie, Universitatea Iaşi 1934.
94. A.N. Hâciu, op.cit, pag. 174. 95. Desjardins, op.cit..
96. A.N. Hâciu, op.cit. pag. 179; Gh., Chiriţescu, op.cit. 97. Gh. Chiriţescu. op.cit.

139

98. A.N. Hânciu, op.cit. 99. I.I.C. Bratianu, op.cit.
100-101. Vezi 86, 88 şi Dr. E. Tatomir, CONTRIBUŢIUNI LA STUDIUL EVREILOR; O LEGE CARE NEDREPTĂŢEŞTE PE ŢĂRAN ŞI ÎMPROPRIETĂREŞTE PE STRĂIN, Universul, 11 aprilie 1937; PLUGARII DE LA ALEXĂNDRENI-TÂRG, Universul, 25 ianuarie 1938; A. Bărbat, NEGUSTORI MĂRGINENI ÎN TRECUT Şl ÎN PREZENT, Cuvântul, număr festiv, 1933; STAN RIZESCU Şl ÎNFĂPTUIRILE SALE, 1880-1937, volum omagial; D.A. Sburlan, INDUSTRIA LEMNULUI, Enciclopedia României, vol. III; Gavrilă luga, SPICUIRI DIN VIAŢA COMPOSESORATELOR DIN MARAMUREŞ; DISTRUGEREA PĂDURILOR DIN BUCOVINA, Curentul, 22 iunie 1938; DISPARIŢIA STEJARULUI DIN ROMÂNIA, Universul, l aprilie 1937; 88 DE CARTELURI ŞI-AU MĂRTURISIT EXISTENŢA, Universul, iunie 1937; MARILE FORTĂREŢE IUDAICE, Neamul Românesc, octombrie 1937; PACOSTEA CONSILIILOR DE ADMINISTRAŢIE, Porunca Vremii, 8 mai 1938; Gr. lunian, CARTEA PENTRU ŢĂRANI ŞI MUNCITORI, 1937.
102. A.N. Hâciu, op. cit,
103. DIE JUDENFRAGE IN RUMĂNIEN, Leipzig, 1939; O GRAVA PROBLEMĂ ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ, Universul, februarie 1937; PROBLEMA MINORITĂŢILOR DM ROMÂNIA, Universul, 21 martie 1935; CÂŢI EVREI SUNT ÎN ROMÂNIA MARE, Universul, 16 decembrie 1937; INVAZIA EVREILOR ÎN ROMÂNIA, Cuvântul, 22 ianuarie 1938; P. Suciu, CLASELE SOCIALE ÎN ARDEAL şi 98, 99.
104. JIDOVUL INTERNAŢIONAL pag. 146. 105-106. Mihai Eminescu, op.cit.
107. L’ETOILE D’ORIENT nr. 47, 26 iunie 1867 108. A.N. Hâciu, op.cit, pag. 261.
109. Gazetta Ufficiale del Regno d’Italia, alţi parlamentari.
110. S. Podoleanu, ISTORIE A PRESEI OVREEŞTI DIN ROMÂNIA; A.N. Hâciu. pag. 227, 228, 229. 111. A.C. Cuza, op.cit. 112-113. A.N. Hâciu, pag. 229; 114-115, S. Podoleanu, op.cit.
116-118. A.N. Hâciu, op.cit, pag. 263; G. Călinescu, ISTORIA LITERATURII ROMÂNE, 1941, pag. 948. 119. Dr. D. Enacovici, PSEUDO-MEDICII CU DIPLOME STRĂINE, Universul, 13.12.1934.
120. Neamul Românesc, decembrie 1937; Porunca Vremii, 11 octombrie 1938, Universul, 30 ianuarie 1938. 121. N. Iorga, SE VINDE IARĂŞI OTRAVĂ LA CERNĂUŢI, Neamul Românesc, martie 1938.
122. DESTRĂMĂTORII SUFLETULUI ROMÂNESC LA LUCRU, Universul, august 1937.
123. N. Iorga, INFILTRAŢIA STRĂINĂ ÎN LITERATURĂ, conferinţă la Academie, aprilie 1937; apud. A.N. Hâciu, op. cit, pag. 396.
124. Nichifor Crainic, LIBERTATEA SCRISULUI, DUPĂ CONFERINŢA ŢINUTĂ LA CLUJ, Universul, 26 aprilie 1937; Hagi Mosco, apud A.N. Hâciu, op. cit., pag. 397.
125. A.N. Hâciu, op. cit, pag. 396.
126. N. Crevedia, INFAMIE, Porunca Vremii, apud, A.N.Hâciu, op. cit, pag. 398. 127. A.N. Hâciu, op.cit., pag. 396-401. 128-134. A.N. Hâciu, op.cit., pag. 402. 135. Buletinul Anti-Iudeo-Masonic, vol. l, 1930.
136. Ibidem, vol. 4, 1930. 137-138. Ibidem, vol. 3.
139. Neagu Cosma, CULISELE PALATULUI REGAL, Ed. Globus, Bucureşti, 1990.
140-148. M. Muşat, Ion Ardeleanu, ROMÂNIA DUPĂ MAREA UNIRE, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1986; DOCUMENTE DIN ISTORIA MIŞCĂRII MUNCITOREŞTI DIN ROMÂNIA, 1916-1921; DOCUMENTE DIN ISTORIA PARTIDULUI COMUNIST ŞI A MIŞCĂRII MUNCITOREŞTI REVOLUŢIONARE DIN ROMÂNIA, 1921-1924, Bucureşti, Ed. Politică, 1970, HI; Vsemirnâi Kongres Komunisticeskvo Internaţionala, Petersburg, 1922; M. C. Stănescu, MIŞCAREA MUNCITOREASCĂ DIN ROMÂNIA ÎN ANII 1921-1924, Ed. Politică, Bucureşti, 1971. PROTOKOLL FUNFTER KONGRES DER KOMMUNISTISCHEN INTERNATIONALE, Verlag, Carol Hoym Nachf; M. Muşat-Ion Ardeleanu, op.cit., pag. 202; Viitorul, 23 septembrie 1924; Arhiva C.C. al P.C.R., Fond 15, mapa 28.
149. Enciclopedia Sovietică Moldovenească, vol. 8, Chişinâu, 1981. 150. Buletin Anti-Iudeo-Masonic vol. H/1930.
151. CE ESTE ŞI CE URMĂREŞTE COMUNISMUL, I. Negel-Caliacra, fără an.

140

152-153. M. Muşat-Ion Ardeleanu, op.cit., pag. 321, 322. 154. Dreptatea, 14 iulie 1934.
155. PROGRAM FRONTUL ROMÂNESC, M. Muşat -Ion Ardeleanu, op.cit., pag. 237, 238. 156. PROGRAM PARTIDUL NAŢIONAL CREŞTIN, Ibidem, pag.256.
157. TEROAREA HORTHYSTO-FASCISTÂ ÎN NORD-VESTUL ROMÂNIEI, septembrie 1940 -octombrie 1944, Bucureşti, 1985.
158. Raoul V. Bossy, AMINTIRI DIN VIAŢA DIPLOMATICĂ, Standford, California. 159. Carol al II-lea, ÎNSEMNĂRI ZILNICE, 1940.
160. General maior Mircea Agapie, Cpt.r. dr. Jipa Rotam, Ion Antonescu, CARIERA MILITARĂ, SCRISORI INEDITE, Ed. Academiei de înalte Studii Militare, Bucureşti, 1993, pag. 151, 152.
161. Dr. Mircea Muşat, 1940, DRAMA ROMÂNIEI MARI, Ed. Fundaţiei România Mare, Bucureşti, 1992. 162-165. Mihai Stratulat, DOCUMENTE ÎMPOTRIVA MINCIUNILOR EVREIEŞTI, revista Europa, nr.
167, 168, 169, an 5, 1994.
166-167. Al. Cretzianu, OCAZIA PIERDUTĂ, Jonathan Cofe, Londra. 168. M. Stratulat, op.cit., Europa, nr. 169.
169. Mihai Stratulat, op.cit., Europa nr. 167.
170. Revista România Mare, an. H, nr. 69, 72, 80; general locotenent r, Neagu Cosma, CUPOLA colecţia Din culisele securităţii, ed. Globus, Bucureşti, 1994.
171-172. Silviu Brucan, ziarele epocii.
N.A. Datele cuprinse în subcapitolul O PRIVIRE GLOBALĂ A PROBLEMEI PENTRU A ÎNŢELEGE ACTUALITATEA sunt sintetizate din volumele ORGANIZAŢIILE SECRETE ŞI PUTEREA LOR ÎN SECOLUL XX, Ed. Ewert 1993, D-49705, Mappen; STRATEGIA TENSIUNII, Studiu al Executive Intelligence Reviev, iunie 1933, Die Welt, 1995, Hanclesblatt, 1995, Der lusider, ianuarie 1995; revista Cedade, nr. 170, 171, 172, 173; Thies Christophersen, LA MENTIRA DE AUSCHWITZ, Libreria Europa Barcellona: Victor Ostrovsky, Claire Hoy, BY WAY, OF DECEPTION, traducere în franceza de Alexis Champon et Jacques Martinache, ed. Libre expresion şi Presses de la Cite, Paris, 1991; RADICAL LETTER, Romanian Edi-tion, 1991-1994; Allgetneine Judische \Vbchenzeitung, 1992-1993; CRONOLOGIA, Dennis L. Cuddy, revista Europa nr.127 şi următoarele, 1993

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
* Allen W.E.D. A HISTORY OF GEORGIAN PEOPLE – Londra 1932
* Artamanov, M. F. STUDII ASUPRA VECHII ISTORII A KHAZARILOR – Leningrad 1936 * Artamanov. M. I. ISTORIA KHAZARILOR – Leningrad 1962
* Al-Bakri BOOK OF KINGDOMS AND ROADS – J. Asiatique 1849 ‘ Bar Hehraeus CHRONOGRAPHY – Oxford 1932
* Baron S.W A SOCIAL AND RELIG1OUS HISTORY OF JEWS, vol. III şi IV New York 1957 * Ben Barzillai, Jehudah, SEFER HA-ITTIM – Cartea sărbătorilor ‘l 100
‘ Ben Daud, Ibrahim, SEFER HA KABBALAH în Cronici evreieşti medievale, ed. Neuhauer I, 79
* Beniamin din Tudela, THE ITINERARY OF RABBI BENJAMIN OF TUDELA Ascher, A 2 voi, Londra 1841
* Bnitzkus, J. KHAZAR1I – Enciclopedia evreiasca, New York 1901-1906
* Cassel, Paulus (Selig) DER CHASARISCHE KONIGSBR1EF AUS DEM 10 JAHRHUNDERT, Berlin,1876
* Constantin Porfirogenetul, DE CAEREMON11S comentată de A. Vogt, Paris 1935-1940 * Dunlop, D.M., THE HISTORY OF THE JEW1SH KHAZARS, Princetown, 1954
* Dunlop D.M. KHAZARS, în Enciclopedia Judaicâ, ediţia 1971-1972 * Fraehn, KHAZARII, Memoriile Academiei Ruse – 1822.
* Gibh, H.A.R. şi Goeje, M.J. ARAB HISTORIOGRAPHY în Enciclopedia Britanica, ed. 1955 * Hadud al Alam – Regiuni ale lumii, Barthold, Leningrad, 1930.
* Ibn Nadim – KITAB AL FIHRIST în Enciclopedia bibliografică ed. Flugel.
* Ibn Rusta, ed. de Goeje BIBLIOTHECA GEAOGRAPHORUM ARABICORUM, VII * Istahri, ed. de Goeje BIBLIOTHECA GEOGRAPHORUM ARABICORUM, I

141

* Kokovtov P., Corespondenta evreo-khazară în secolul al X-lea, Leningrad 1932
* Muqadassi, DESCRIPTIO IMPERII MOSLEMICI, BIBLIOTHECA GEOGRAPHORUM ARABICORUM, III, 3 (Bonn)
* Renan Ernest, LE JUDAISM COMME RACE ET RELIGION, Paris, 1883
‘ Vetulani, A., THE JEWS IN MEDIEVAL POLAND – Jewis J. of Sociology December 1962
* Zeki Validi Togan, A, IBN FADLANS REISERBERICHT, in Abhandlungen fur die Kvmde des Morgenlandes, Bând 24, nr. 3, Leipzig 1939
* Koestler, Arthur, AL TREISPREZECELEA TRIB: KHAZARII, ed. Nagard 1987 * Edmond Fleg, ISRAEL ET MOI, Gallimard, Paris, 1936
* Edmond Fleg, LE LIVRE DU ZOHAR, pages choisies, ed. Rieder, Paris 1925
* Edmond Fleg, LE GUIDE DES EGARES, pages choisies de Mai’monide, ed. Rieder,’ Paris, 1930 * Edmond Fleg, LA HAGGADA DE P-AQUE, traduite de l’hebreau, ed. Bernouard, Paris, 1925
* Johann von Leers, PRIMEJDIA MONDIALĂ: UNIUNEA SOVIETICA, Bruchdruckerei Fickert et. Co., Berlin, 1943
* Nataşa Gorjanova, STUDENTIN, 1NGENUEURIN, FRÂU IM ROTEN AUFBAU, Nibelungen-Verlag, Beriin-Leipzig, 1937
* Prof. dr. Karol Michael, BAUERN UNTERN SOTJETSTERN, Blut und Boden-Verlag, Goslar, 1938
* Dr. Hermann Greife, DIE KLASSENKAMPFPOLITIK DER SOWJETREGIERUNG Nibelungen-Verlag, Beriin-Leipzig 1937
* Gregbr Schwartz-Bostunitschs, JUDISCHERIMPERLALISMUS, Theodor-Fritsch Verlag, Leipzig, CI * Jakob Brafmann, DAS BUCH VOM KAHAL, Veltjudenfrage, Theodor-Fritsch-Veriag, Leipzig 1888,
voi, II
* Hermann Fehst, BOLSHEWISMUS UND JUDENTUM, Berlin, 1934
* Adolf Ehrt und Julius Schweckert, ENTFESSELUNG DER UNTERWELT, EIN QUERSCHNITT DURCH DIE BOLSCHEWISIERUNG DEUTSCHLANDS, Nibelungen-Verlag, Beriin-Leipzig, 1932
* Prof. Melgunow S.P., DER ROTE TERROR IN RUSLAND 1918-1923. Verlag, Olga Diakov.et Co., Berlin 1924
* Lenning, ALLGEMEINES HANDBUCH DER FREIMAUREREI, Leipzig 1863
* Ivanoff, V.F., DE LA PETRU CEL MARE PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE; INTELECTUALII RUŞI ŞI FRANCMASONERIA, V.A. Marasov, Charbin, 1934
* Alfred Rosenberg, DIE PROTOKOLLE DER WEISEN VON ZION UND DIE JUDISCHE WELTPOLITIK, Deutscher Volksverlag, 1924
* Leon de Poncins, HINTER DEN KULISSEN DER REVOLUTION – Partea a II-a, traducerea în germană de C.V. Wittich, Berlin, 1929
* M. Rafes, OCERCHI EVREISCOGO RABOCEGO DVISENIA, Moscova-Leningrad, 1929 * O. Heller, DER UNTERGANG DES JUDENTUMS, Berlin, 1931
* Tschernow, V. TSCHEKA, Sammelwerk, Berlin, 1922
* JIDOVUL INTERNATIONAL, colecţie de articole apărute în revista americană THE DEARBORN INDEPENDENT, proprietatea lui Henry Ford, apărut la Bucureşti în 1927, vol. I-IV
* A.N. Poliak, KHAZARIA, Tel-Aviv 1944, 1951
* Leon Degrelle, LETTRE AU PAPE, Â PROPOS D’AUSCHWITZ, Leş editions de L’EUROPE REELLE, 1979
* UN DEBAT SUR LE REVISIONNISME EST DEVENU UNE NECESSITE – Chambres â gaz, des opinions contradictoires, Edi-tion LA VIEILLE TAUPE, B.P. 9805-75224, Paris Cedex 05
* THE CENTURY MAGAZINE, vol. 115 January 1928 Nr. 3, New York
* M. Eminescu, OPERA POLITICĂ, vol. I-II, ediţie îngrijită de profesor I. Creţu, ed. Cugetarea-Georgescu Delafras – Bucureşti 1941
* Zamfir C. Arbore, BASARABIA ÎN SECOLUL XK, Academia Română, 1899
* Aurel V. Sava, DOCUMENTELE LAPUŞNEI, Fundaţia Regele Carol I, Bucureşti, 1937 Cernăuţi, 1906 ‘ V. Madgearu, BRESLE VECHI ŞI BRESLE NOUA, Bucureşti, 1912
* J. Lahovary, LA QUEST1ON ISRAELITE EN ROUMANIE, Bucureşti, 1902
* Anastasie N. Hâciu, EVREII ÎN ŢĂRILE ROMÂNEŞTI, Cartea Româneasca, Bucureşti, 1943

142

* BULETINUL ANTI-IUDEO-MASONIC, Institutul de Cercetări iudeo-masonice, Bucureşti, 1930, vol. 1-12
* Toma Petrescu, NI SE PIERDE NEAMUL – ACŢIUNEA JIDANILOR ÎMPOTRIVA NAŢIEI ROMANEŞTI, Bucureşti, 1940
* J.B. Brociner, CHESTIUNEA EVREIASCĂ * J.B. Brociner, EVREI SUB DRAPEL
‘NeaguCosma, CULISELE PALATULUI REGAL, Editura Glohus, Bucureşti, 1990
* Constantin C. Giurăscu, ISTORIA ROMANILOR, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti 1944, vol. I-IV, ed. a Il-a
* Constantin C. Giurâscu – Dinu C. Giurăscu, ISTORIA ROMÂNILOR, DIN CELE MAI VECHI TIMPURI PANA ASTĂZI, editura Albatros, Bucureşti, 1971
* Mircea Muşat – Ion Ardeleanu, DE LA STATUL GETO-DAC LA STATUL ROMÂN UNITAR, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983
* Mircea Muşat – Ion Ardeleanu, ROMÂNIA DUPĂ MAREA UNIRE, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1986
* Mircea Muşat- Ion Ardeleanu, ROMÂNIA DUPĂ MAREA UNIRE, vol. II, partea a Il-a, Ed. ştiinţifica şi enciclopedica, Bucureşti, 1988.

DE ACELAŞI AUTOR ROMAN ISTORIC: BRAZDĂ ŞI PALOŞ – vol I-II
VULTURUL – vol. I-IV – distins cu Premiul Academiei Române , 1967
STRĂMOŞII – vol. I-U CRONICA EROICĂ – 1877-1878 CĂLĂREŢUL ROŞU CORSARU ROMAN CONTEMPORAN:
MUNTELE – vol. I-II A SOSIT ORA NOPŢI ALBASTRE BIOGRAFIE DE RĂZBOI MISIUNEA CĂPITANULUI X RECUNOAŞTERE ÎNDEPĂRTATĂ VÂLTOAREA PRELUDIU

1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s