Poporul devine naţiune când apreciază valorile naţionale

4 minutes

read

Poporul devine naţiune când apreciază valorile naţionale

Poporul devine naţiune când se strange în jurul unor valori naţionale

Ce este un popor fără valori naţionale?
– Este o sumă de indivizi care îşi caută propriul destin aici sau aiurea. Cea mai mare tragedie a acestui popor este că timp de 45 de ani plus 25 de ani de după căderea comunismului elitele au fugit din ţara, au murit sau au îmbătrânit fără să joace vreun rol. Iar această ţară este condusă de orice numai de elite nu. Inainte de această tragedie care ne-a afectat genetic, numită comunism, elitele politice aveau un traseu foarte bine stabilit. Nu te trezeai deputat numai pentru că puteai să îţi plăteşti locul în Parlament cum se întâmplă astăzi.

La ora asta România este o anti-meritocraţie în care cei mai buni dintre noi, cei mai pregătiţi dintre noi nu au nicio şansă în a conduce destinele unui cartier, unei firme, unei entităţi administrative din România. Asta este de fapt ceea ce poporul identifică de ani de zile în sondaje la întrebarea “se îndreaptă ţara către o direcţie bună sau greşită ?”. Poporul simte că România se îndreaptă către o direcţie greşită, pentru că ea este condusă de o aşa-zisă elită, un fel de pătură clienteră a sistemului. Iar sistemul înseamnă majoritatea entităţilor administrative care moştenesc puterea din generaţie în generaţie, nu pe criterii de merite, ci pe criterii de alt gen. Se observă zilnic oameni care ocupă posturi ce nu au nicio legătură cu meseria lor, într-un mod greşit, într-un mod pe care nicio altă ţară democratică nu l-ar accepta.

România a fost excepţională numai când a avut oameni educaţi în frunte.

Avem cei mai buni olimpici internaţionali din UE şi asta e o statistică cu care nici măcar nu ne mândrim. Investiţia în factorul uman înseamnă totul din toate punctele de vedere. Un popor educat e mai greu de manipulat. Nu trebuie să existe alt motiv pentru care un partid să vrea sa guverneze tara decât sănătatea acelui popor, educaţia acelui popor, cultura acelui popor şi mediul în care trăieşte acel popor. De fapt, dacă e să simplificăm, este ceea ce îţi doreşti pentru copiii tăi.

Brătianu spunea “capacitatea noastră de a ne regenera, de a ne reveni şi de a deveni un popor excepţional e foarte mare”. Nu sunt atât de pesimist cum sunt foarte mulţi dintre noi, în ceea ce priveşte instinctul de conservare al acestei naţiuni. Cred că România trebuie recuperată din mâinile celor care sunt nevrednici de a-i conduce destinele. La ora asta România e condusă de cei mai slabi conducători din întreaga istorie. Asta înseamnă că cei care ne conduc sunt mai slab pregătiţi şi mai rău intenţionaţi decât au fost chiar comunişti

Singura perioadă istorică în care Media a fost cu adevărat liberă şi în care a spus exact ce a gândit, că de fapt ăsta e rolul ei, a fost perioada anilor 90. Dacă vă uitaţi în presa anilor 90 şi la formele de proprietate existente, o să vedeţi de unde s-a tras avântul romantic în anii 90 şi dacă vă uitaţi astăzi în media o să vedeţi că nu mai este nicidecum în mâinile ziariştilor.

Media la ora asta este aliniată intereselor patronale.

Este împărţită în două, o parte care aparţine opoziţiei şi o parte care aparţine puterii. Nu mai există o entitate media, care să reprezinte idealuri de educaţie, de valori publice, de interes public. Media nu mai aparţine nici patronilor de presă, ci sistemului. Pentru că dacă vă uitaţi la profilul patronilor de presă o să vedeţi că majoritatea fac parte din establishmentul politic şi al serviciilor secrete. Media a intrat, a fost acaparată prin forţă de către sistem, ea nu mai este a patra putere în stat şi cea mai liberă dintre ele.

Ea nu mai este un câine de pază al democraţiei, ci este un câine de ogradă al intereselor politice. Importanţa păstrării valorilor naţionale ne este necesară pentru a ne cunoaşte istoria, datinile, tradiţiile, obiceiurile, folclorul şi meşteşugurile pe care le-au pastrat străbunii noştri cu scump sângele lor.

In primul rând ,trebuie să ne cunoaştem istoria pentru a vedea cine suntem, să vedem obiceiurile şi datinile care ne leagă de patrie , să învăţăm că suntem liberi datorită strămoşilor şi eroilor patriei care şi-au dat viaţa pentru ţară ca noi în ziua de azi să trăim liberi, necondiţionati de nimeni. Să învăţăm şi să preţuim portul nostru popular care ne este precum o emblemă a ţării, Să redescoperim şi să preţuim meşteşugurile de exemplu ( olaritul ,sculptura etc.) .

In al doilea rând ,chiar dacă nu cunoaştem,măcar să citim despre peripeţiile lui Nica din poveştile lui Ion Creangă ,să învăţăm romantismul de la Eminescu ,să citim actele lui Ion Luca Caragiale şi din toate acestea să ne descoperim pe noi înşine pentru a face faţă greutăţilor ce sunt la tot pasul .
In concluzie,importanţa păstrării valorilor naţionale este de a ne face încrezători în noi înşine.

Jocul

One response to “Poporul devine naţiune când apreciază valorile naţionale”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.