conţinuturile paginilor

Moment de răscruce în evoluţia omului – punctul de haos

Dacă nu schimbăm direcţia, este posibil să ajungem exact acolo încotro ne îndreptăm” (Proverb chinezesc)

Starea societăţii devine pe zi ce trece mai dramatică, economia cedează şi am sentimentul că ne aflăm într-o croazieră pe un Titanic. Pare că tot răul lumii s-a adunat aici. Ne aflăm la o răscruce a destinului nostru colectiv, iar viitorul poate fi sumbru. Ervin Laszlo, unul dintre ce mai mari specialişti în teoria sistemelor, numeşte aceasta Punctul de haos, şi consideră că încă mai putem evita aisbergul, deşi suntem în al doisprezecelea ceas, dacă suntem extrem de atenţi la tot ce gîndim, vorbim şi facem.

Avem nevoie de o schimbare de conştiinţă.

Nici o problemă nu poate fi rezolvată de pe acelaşi nivel de conştiinţă pe care a fost creată. Trebuie să învăţăm să respectăm tot ce e viu. Viu este totul. Nu mai putem exploata natura, începînd cu cea umană, la nesfîrşit. Trebuie să ne oprim, altminteri ne vom asfixia cu propriile toxine, iar ultimul dintre noi nu va avea timp nici să stingă lumina… De ce nu ne gîndim la copiii noştri şi la valoarea vieţii, a oamenilor, a animalelor, a păsărilor, a florilor şi a pămîntului, ca întreg, ca fiinţă? Am creat un loc urît în univers, deşi am primit unul frumos. E riscant să te mai naşti aici… Nu-i mai sfătuiesc în acest sens nici pe cei pe care, aparent, nu îi cunosc. Totuşi, şi ei, toţi, au dreptul la forma asta de viaţă. Au dreptul la ceea ce merită. Cu ce drept le răpim acest drept?

Potrivit terminologiei lui Laszlo, haosul defineşte starea unui sistem în care procesele creează condiţiile unui comportament complex, doar în aparenţă dezordonat, guvernat de ceea ce autorul numeşte „puncte de atracţie” haotice. Într-o astfel de stare, sistemul e hiperreactiv chiar şi la fluctuaţii infinitezimale. Fereastra haosului, sau „fereastra de decizie” reprezintă o perioadă de tranziţie în viaţa unui sistem, în cursul căreia se poate produce orice eveniment, cît de neînsemnat, care să schimbe tendinţele existente şi să producă nişte procese noi.

În fine, punctul haosului, constituie un moment de răscruce în evoluţia unui sistem, în care vechile tendinţe sunt distruse, deci sistemul ca atare nu mai poate reveni la stările sale anterioare de funcţionare şi este lansat, în mod ireversibil, pe o nouă cale, ce poate să ducă die la distrugere, fie o nouă structură şi un nou mod de funcţionare.

În dorinţa de a opri alunecarea omenirii spre un (nou?) punct de haos, Ervin Laszlo nu doar că a scris, dar a înfiinţat în 1993 şi aşa-zisul Club de la Budapesta, care reuneşte lideri de opinie activi la nivel global şi regional, din diferite domenii ale artei, ştiinţei, religiei şi culturii, asociaţie ce se ocupă de evoluţia valorilor, moralei şi conştiinţei umane, cu scopul de a preveni o criză gloală şi de a contribui la configurarea unei civilizaţii paşnice şi durabile.

Clubul găzduieşte Consiliul Mondial şi Academia de Înţelepciune, ca are filiale în 16 ţări, din care fac parte mai multe nume cunoscute, printre care: Dalai Lama, Chingiz Aitmatov, Vaclav Havel, Oscar Arias, Peter Gabriel, Arpad Goncy, Mihail Gorbaciov, Federico Mayor, Edgar Mitcell, Edgar Morin, Peter Russell, Liv Ullmann, Richard von Weizsackher, Elie Wiesel, Ken-Ichiro Kobayashi, Mstislav Rostropovich şi mulţi alţii. Clubul publică cărţi, conferinţe, conduce cercetări, acordă premii, creează seriale TV şi radio, ca şi alte organizaţii afiliate, cu concepţii similare.

Ideea de bază a lui Ervin Laszlo este că viitorul nu trebuie prezis, ci trebuie creat. Tot ce facem astăzi, viziunea pe care o dezvoltăm în special, determină înfăţişarea lui mîine. De aceea trebuie creată practic o nouă gîndire şi un scenariu pozitiv de acţiune pentru viitorul nostru comun. Mai întîi, din punct de vedere tehnologic, nu tot ce poate fi produs trebuie produs. Nu putem anticipa viitorul tehnologic, pentru că logica noastră este una liniară, în timp ce lumea reală este condusă de procese nonliniare, adesea guvernate de legi exponenţiale.

Ne aflăm în plină revoluţie tehnologică, cu ramificaţii în zonele economiei, politicii, ecologiei etc. Populaţia de computere a planetei o depăşeşte pe cea de oameni. Fizica ne oferă surprize după surprize în avanposturile ştiinţei. Genetica şi biotehnologiile au făcut posibile decriptarea genomului uman, descompunerea ADN-ului, fecundarea in vitro sau clonarea. Ei, bine dacă toate acestea vor fi bine administrate, sfîrşitul e departe. Dacă nu, dacă vom face greşeli, el se apropie extrem. Au fost descoperite noi surse de energie: punctul zero, vidul sau fluctuaţiile cuantice şi ne aşteaptă încă multe surprize în domeniu, cu consecinţe economice, ecologice şi politice copleşitoare.

Nanostructurile din carbon vor face ca mijloacele de transport şi construcţiile să aibă o masă redusă la o fracţiune din cea actuală. Vom ridica structuri stabile la mii de kilometri în spaţiu, în timp ce sateliţii vor deveni inutili. În schimb, vom avea nave capabile să exploreze microcosmosul, să ia contact cu alte civilizaţii. Dar – se înţelege – şi riscurile sunt maxime.

Proiecţiile sunt printre cele mai bune mijloace de a face faţă viitorului.

Proiecţiile noastre mentale şi sentimentale ne pot schimba destinul. Trebuie să învăţăm să administrăm în mod inteligent imprevizibilul, e mai important decît oricînd în această „macro-tranziţie”. Mai trebuie, cum spuneam, să ne armonizăm cu tehnologia şi să armonizăm imprevizibilul cu alegerea conştientă. Schimbarea percepţiilor şi a comportamentelor noastre poate influenţa în mod direct rezultatul transformării în curs a civilizaţiei actuale. În „punctul haosului” se intersectează dorinţele şi proiecţiile noastre cu ceea ce se numeşte soartă sau destin, producîndu-se alegerea între două scenarii posibile: cel al colapsului şi cel al salvării.

Cartea aceasta s-a născut din acest Zeigeist ce inspiră astăzi acţiuni pentru salvarea planetei printr-o renaştere spirituală de proporţii mondiale şi trezirea unui mai profund simţ al responsabilităţii, ba chiar al acelui nivel crucial de conştientizare şi de solidaritate de care avem atîta nevoie pentru a putea face faţă provocărilor viitorului.

Mesajul său e cel din motto: dacă lumea nu-şi schimbă direcţia, ne îndreptăm spre un dezastru, tradus prin: creşterea puternică a populaţiei şi a sărăciei, multiplicarea conflictelor sociale şi politice, accelerarea schimbărilor climaterice, a penuriei de apă, hrană şi energie, a agravării poluării sub toate formele sale, reducerea biodiversităţii, accidente nucleare şi agravarea problemelor de sănătate. 

Cu alte cuvinte, nu ne-ar place să ajungem încotro ne îndreptăm. Populaţia globului a crescut de patru ori în secolul trecut. Avem acum aproape 7 miliarde de oameni, care vor creşte cam cu cîte un miliard în fiecare sfert de secol care urmează. Asta înseamnă că în 2050 vom fi 9 miliarde. Pe de altă parte, resursele şi condiţiile de viaţă sunt distribuite extrem de inegalitar. 80% din PIB-ul mondial revine unui număr de circa un miliard de oameni, restul mulţumindu-se cu cele 20 % rămase. 20% din populaţia lumii consumă 86% din resurse, în timp ce trei miliarde persoane subzistă cu mai puţin de 2 dolari pe zi. 10% dintre oamenii cei mai bogaţi deţin 54% din veniturile mondiale, în timp ce ţările datoare plătesc sub formă de dobînzi cu 38 de miliarde de dolari decît primesc sub formă de ajutoare pentru dezvoltare. E macabru.

În ţările subdezvoltate, un copil din trei este subnutrit. Se răspîndesc nesiguranţa, terorismul şi tot felul de fundamentalisme. 1,2 mii miliarde se cheltuie anual pentru înarmare, din care o jumătate revine doar S.U.A. Ţările cele mai sărace cumpără armament de 12 mii miliarde dolari. Cresc dependenţele alimentare şi de apă potabilă pentru mai bine de jumătate din populaţia lumii. Jumătate din pădurile lumii au dispărut deja şi se taie în continuare în ritm de 9,4 milioane de hectare anual, Pînă la o treime dintre speciile actuale vor dispărea în acest secol. Problemele climaterice au scăpat deja de sub un posibil control. Oribil. În Statele Unite, ţara cea mai bogată din lume, 15% din totalul populaţiei trăieşte în sărăcie.

Libertăţile civile au fost afectate de restricţii tot mai numeroase, mass-media este cenzurată, ca şi instituţiile şi programele de educaţie publică. Foarte mulţi suspecţi” au fost reţinuţi fără judecată, închişi şi chiar torturaţi. Chiar şi cei mai bogaţi, cu averi de zeci de milioane de dolari, se plîng de insecuritate financiară. Mizerabil. Situaţia desrisă poate duce la două scenarii posibile: scenariul colapsului şi scenariul salvării.

Primul scenariu se poate produce datorită polarizării extreme a societăţii internaţionale între cei care profită de pe urma globalizării sistemelor economice, informaţionale, tehnologice etc şi cei marginalizaţi, excluşi. Pierdanţii procesului au început să se organizeze şi să protesteze, uneori în forme violente, fundamentaliste. Traficul cu droguri arme, materiale toxice, chiar nucleare şi, mai grav, traficul cu oameni, a căpătat proporţii mai mult decît îngrijorătoare. Toate acestea nu duc decît la extinderea conflictelor şi a privaţiunilor, agravînd şi mai mult situaţia populaţiilor sărace şi calitatea mediului, ducînd la foamete şi boli de tot felul.

Toate acestea generează migraţii în masă, împotriva cărora se acţionează tot mai mult cu măsuri militare de întărire a frontierelor. Adică globalizarea e bună, dar nu pentru căţei. De aici şi mai multe acte de terorism, escaladîndu-se violenţa, putîndu-se ajunge inclusiv la utilizarea de arme chimice, bacteriologice sau chiar militare. Supus unor presiuni insuportabile sistemul global clachează. Din fericire, acesta este doar unul dintre scenariile alternative ce decurg din tendinţele actuale. Dar tendinţele pot fi schimbate şi destinul nostru odată cu ele. Dacă vom conştientiza la timp aceste pericole, dacă vom acţiona responsabil măcar din nevoia de supravieţuire, vom putea genera cel de-al doilea scenariu.

Scenariul salvării se bazează pe solidaritatea umană.

Confruntaţi cu probleme şi ameninţări comune, oamenii îngtijoraţi se apropie, formează grupuri, asociaţii, reţele cu obiective de pace şi prosperitate. Ei produc un nou tip de cerere de bunuri şi servicii, cerere la care liderii lumii afacerilor se străduiesc să se adapteze. Mass-media, de asemenea inovează şi explorează noi perspective. Astfel, treptat, apare şi se dezvoltă o nouă viziune asupra omului, a lumii şi a naturii. Din ea se formează o nouă cultură a solidarităţii şi responsabilităţii, o nouă etică, de care şi politicile publice încep să ţină seama, punînd un accent mai mare pe problemele sociale şi ecologice, în detrimentul celor militare.

Treptat apar şi tehnologii durabile pentru energie, transporturi sau agricultură. Se intensifică comunicarea şi cooperarea, se identifică noi oportunităţi şi interese comune, iar tot mai mulţi oameni au acces la alimente, educaţie şi locuri de muncă. Se va face trecerea de la capitalul natural, la venitul natural, la utilizarea surselor regenerabile de energie, în special radiaţia solară. Sistemele economice care se bazează pe aceste surse vor deveni, în mod intrinsec, durabile. Accentul se va pune pe productivitatea resurselor. Bazată pe noile abordări, încrederea va creşte în sistemul internaţional, iar conflictele şi inechităţile se vor reduce.

Astfel omenirea îşi poate găsi salvarea către o lume durabilă a comunităţilor, agenţilor, regiunilor şi statelor ce cooperează în mod reciproc avantajos. Nu am ales încă între cele două scenarii. Suntem într-o „fereastră a haosului”, iar viitorul se află în capetele noastre.

TEOECONOMIA – TIBERIU BRAILEAN

Imagineaza-ti ca traiesti intr-o lume armonioasa

Imaginează-ţi că trăieşti într-o lume armonioasă, în care toţi bolnavii se vindecă singuri şi în care toate persoanele lipsite de adăpost sunt îngrijite cu dragoste. Imaginează-ţi că bolile rămân doar o amintire în această lume şi că spitalele se transformă treptat în clădiri de locuinţe. Imaginează-ţi că gardienii îi învaţă pe prizonierii din închisori cum să se iubească pe ei înşişi, dându-le apoi drumul în libertate, pentru a fi nişte cetăţeni responsabili. Imaginează-ţi că biserica renunţă pentru totdeauna la conceptele de păcat şi de vinovăţie.

Imaginează-ţi că guvernul are cu adevărat grijă de cetăţenii ţării pe care o guvernează. Ieşi afară şi simte ploaia purificatoare căzând peste acest pământ. Când ploaia se opreşte, vizualizează un curcubeu splendid. Observă soarele care străluceşte pe cer şi puritatea aerului. Miroase parfumul său proaspăt. Vizualizează apa curată a râurilor şi lacurilor, vegetaţia luxuriantă, pădurile dese, întreaga planetă acoperită cu flori şi cu plante care produc fructe şi legume proaspete. Imaginează-ţi că oamenii sunt vindecaţi pentru totdeauna de boli, care au devenit o amintire. Du-te apoi cu gândul în alte ţări şi vizualizează aceeaşi stare de pace şi aceeaşi abundenţă pentru toţi locuitorii lor.

Imaginează-ţi că toate popoarele trăiesc în armonie şi că s-a renunţat de mult la arme. Nimeni nu îşi mai judecă, nu îşi mai critică şi nu îşi mai insultă semenii. Înseşi cuvintele care alcătuiau cândva aceste judecăţi critice şi aceste insulte au devenit arhaice. Vizualizează dispariţia graniţelor şi a separării dintre oameni. întreaga umanitate a devenit una. Imaginează-ţi că planeta păm ânt este vindecată şi unită. Deşi pare un simplu exerciţiu de imaginaţie, el contribuie decisiv la crearea acestei noi lumi. Puterea minţii tale este enormă. De aceea, persoana ta contează. Trăieşte apoi la unison cu viziunea pe care ai avut-o. Fă tot ce îţi stă în puteri pentru a o transform a în realitate. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi.

Lumina vindecătoare

Scufundă-te în centrul inimii tale şi descoperă aici focarul minuscul de lumină colorată, a cărui strălucire este orbitoare. Culoarea acestei lumini este mirifică. Acesta este centrul energiei tale vindecătoare, care este chiar energia iubirii. Priveşte cum acest focar de lumină începe să pulseze şi să se dilate din ce în ce mai mult, până când îţi umple în totalitate inima. Vizualizează cum această lumină începe să se deplaseze prin corpul tău, din creştetul capului şi până în vârful degetelor de la mâini şi de la picioare. Întregul tău corp începe să strălucească sub impactul acestei lumini colorate atât de sublime.

Repet: aceasta este energia ta vindecătoare, care este totuna cu energia iubirii tale. Permite-I corpului tău să vibreze la unison cu această iubire. Repetă afirmaţia: „ Cu fiecare nouă respiraţie, eu devin din ce în ce mai sănătos. Conştientizează cum această lumină elimină boala din corpul tău, restabilindu-i starea de sănătate. Las-o apoi să emane în toate direcţiile şi să-i atingă pe oamenii din jurul tău. Transmite-le energia ta vindecătoare tuturor oamenilor pe care îi cunoşti, dar mai ales tuturor oam enilor care au nevoie de ea.

Ce privilegiu este să îţi poţi împărtăşi iubirea, lumina şi energia vindecătoare personală cu toţi cei care au nevoie de ele. Lasă-ţi lumina să pătrundă în spitale, în orfelinate, în închisori şi în ospicii, precum şi în toate celelalte instituţii de acest fel, în care domnesc suferinţa şi disperarea. Las-o să le transmită celor suferinzi speranţa, iluminarea şi pacea. Lasă-ţi lumina să pătrundă în toate căminele din oraşul în care locuieşti, oriunde există suferinţă şi durere. Permite iubirii şi energiei tale vindecătoare să îi aline pe toţi cei aflaţi în nevoie, să pătrundă în biserici şi să mângâie inimile celor care se roagă, deschizându-le astfel în faţa iubirii necondiţionate.

Lasă această lumină frumoasă care emană din centrul inimii tale să pătrundă în clădirile guvernamentale, iluminându-i şi deschizându-i în faţa adevărului pe cei care lucrează în ele. Alege apoi un colţ al planetei pe care ai dori să îl vezi vindecat. Concentrează-ţi întreaga lumină asupra acestui loc.  Acesta poate fi oricât de îndepărtat, sau în imediata ta apropiere. Concentrează-ţi lumina, iubirea şi energia vindecătoare asupra acestui loc şi imaginează-ţi că ele contribuie la restabilirea armoniei şi a echilibrului în această parte a lumii. Repetă acest exerciţiu în fiecare zi. Împreună, noi alcătuim  această lume. Noi suntem copiii ei, şi deci viitorul ei. Tot ceea ce emitem se întoarce la noi înzecit. Aşa să fie!

Louise L. Hay

Forţele eterne operează în tăcere – legi care guvernează viața

Legile care ne guverneazã existenţa sunt concepute exclusiv în avantajul nostru. Ele sunt imuabile şi nimeni nu poate scãpa de sub incidenţa lor. Toate marile forţe eterne opereazã într-o tãcere solemnã, dar noi avem capacitatea de a ne pune la unison cu ele, ducând astfel o existenţã în pace şi fericire. Dificultãţile, dizarmoniile şi obstacolele indicã fie cã noi refuzãm sã renunţãm la acele lucruri de care nu mai avem nevoie, fie cã refuzãm sã acceptãm acele lucruri pe care ni le oferã viaţa şi de care avem nevoie.

 Creşterea se realizeazã printr-un schimb de forţe.

Vechiul este înlocuit de nou, iar binele este înlocuit de „mai bine”. Aceastã acţiune este condiţionalã sau reciprocã, cãci fiecare om este o entitate completã, iar aceastã integralitate face ca noi sã nu putem primi decât ceea ce dãruim. Noi nu putem obţine ceea ce ne lipseşte dacã ne cramponãm cu tenacitate de ceea ce avem.

În schimb, noi putem învãţa sã ne controlãm în mod conştient condiţiile exterioare intuind vibraţiile pe care le atragem şi extrãgând din fiecare experienţã a noastrã numai acele vibraţii care ne sunt necesare pentru creşterea noastrã ulterioarã. Capacitatea noastrã de a face acest lucru determinã gradul de armonie sau de fericire pe care îl obţinem. Capacitatea de a ne însuşi ceea ce avem nevoie pentru continuarea creşterii noastre se amplificã pe mãsurã ce atingem planuri de conştiinţã din ce în ce mai înalte şi viziuni din ce în ce mai mãreţe.

Cu cât aceastã capacitate de a cunoaşte ceea ce avem nevoie devine mai mare, cu atât mai sigurã devine capacitatea noastrã de a recunoaşte prezenta oportunitãţilor, atragerea şi integrarea lor. Nici o vibraţie nu poate ajunge la noi dacã nu este necesarã pentru creşterea noastrã. Pe scurt, toate condiţiile şi toate experienţele cu care ne confruntãm sunt atrase în viaţa noastrã numai în beneficiul nostru.

Astfel, noi vom continua sã atragem dificultãţi şi obstacole pânã când vom deveni capabili sã absorbim înţelepciunea lor, învãţând lecţiile pe care ni le oferã, în beneficiul creşterii noastre.

Culegem ceea ce semãnãm

Faptul cã noi culegem ceea ce semãnãm este cât se poate de exact din punct de vedere matematic. Noi dobândim exact atâta putere de câtã avem nevoie pentru a depãşi dificultatea cu care ne confruntãm la ora actualã. Cerintele inexorabile ale creşterii ne impun sã atragem în viaţa noastrã numai acele vibraţii care corespund perfect celor pe care le emitem.

Noi nu putem atinge fericirea supremã la care avem acces decât prin înţelegerea şi cooperarea cu legile naturale. Gândul este creator, iar principiul care stã la baza acestei legi este corect şi inerent tuturor lucrurilor. Pentru a dispune de vitalitatea necesarã, gândul trebuie sã conţinã mai întâi iubire. Iubirea este cea care conferã vitalitate gândurilor, permiţându-le astfel sã germineze.

Legea atracţiei – sau legea iubirii, cãci, de fapt, este vorba de acelaşi lucru – asigurã întotdeauna materialele necesare pentru ca gândul sã creascã şi sã se maturizeze. Prima formã pe care o descoperã gândul este limbajul sau cuvântul. Aceastã afirmaţie atestã importanţa cuvintelor. Acestea sunt primele manifestãri ale gândurilor, respectiv vasele care le transportã. Ele pun în mişcare eterul şi reproduc gândurile sub forma sunetelor.

Un gând conduce întotdeauna la o acţiune. Oricare ar fi aceasta, ea nu reprezintã altceva decât încercarea gândului de a se manifesta într-o formã vizibilã. În aceste condiţii, este evident cã dacã dorim sã ne bucurãm de condiţii dezirabile, noi nu trebuie sã cultivãm decât gânduri dezirabile.

Ajungem astfel la concluzia inevitabilã cã dacã dorim sã manifestãm în viaţa noastrã principiul abundenţei, noi nu trebuie sã emitem decât gânduri legate de abundenţã. De vreme ce cuvintele nu sunt altceva decât gânduri manifestate în formã, noi trebuie sã fim extrem de atenţi cu cuvintele pe care le rostim, urmãrind ca ele sã fie cât mai constructive şi mai armonioase, pânã când se vor cristaliza în forme materiale obiective.

Noi nu putem scãpa de imaginile pe care mintea noastrã le fotografiazã în permanenţã. Atunci când folosim un limbaj care nu se identificã cu bunãstarea doritã, imaginile care se formeazã în mintea noastrã reflectã acest limbaj şi nu atrag bunãstarea pe care ne-o dorim. Cu cât gândurile noastre devin din ce în ce mai clare şi se înalţã în planuri din ce în ce mai înalte, cu atât mai intensã devine viaţa pe care o trãim.

Procesul devine cu atât mai simplu dacã imaginile mentale pe care le creãm sunt extrem de bine definite şi dacã ştim sã evitãm concepţiile specifice planurilor inferioare ale gândirii.

Gândurile noastre se exprimã prin cuvinte. De aceea, dacã dorim sã cãpãtãm acces la formele cele mai înalte ale adevãrului, noi trebuie sã ne selectãm cu cea mai mare atenţie cuvintele pe care le rostim şi care dau naştere imaginilor mentale pe care le cultivãm.

Aceastã putere miraculoasã de a îmbrãca gândurile în cuvinte îl deosebeşte pe om de restul regatului animal. Mai mult, limbajul scris i-a permis omului sã priveascã în trecutul sãu şi sã contemple scenele emoţionante care au condus la actuala sa moştenire.

Prin intermediul aceluiaşi cuvânt scris, el a putut intra în comuniune cu cei mai mari scriitori şi gânditori ai tuturor timpurilor, ale cãror scrieri nu sunt altceva decât o expresie a Minţii Universale care a încercat sã îşi asume o formã prin intermediul minţii umane. Aşa cum ştim, scopul Minţii Universale este manifestarea în formã, la fel ca şi cel al minţii individuale.

Cuvântul nu este altceva decât o formã a gândului, ceea ce face ca o frazã sã fie o combinaţie de forme-gând. De aceea, dacã dorim ca idealul nostru sã devinã puternic şi frumos, noi trebuie sã fim foarte precişi cu cuvintele cu ajutorul cãrora construim acest templu.

Acurateţea în alegerea cuvintelor şi în construirea frazelor reprezintã forma supremã a arhitecturii şi paşaportul care conduce cãtre succes. Cuvintele sunt gânduri. De aceea, ele conţin o putere invizibilã şi invincibilã care va sfârşi prin a le obiectiva într-o formã materialã.

Cuvintele au puterea de a construi un palat mental care va dura de-a pururi, dar pot da naştere şi unei cocioabe care se va prãbuşi la cea mai micã palã de vânt. Ele pot desfãta ochii şi urechile, şi pot descrie întreaga cunoaştere, istoria trecutului, dar şi speranţele viitorului. Pe scurt, ele sunt mesageri vii care asigurã naşterea tuturor activitãţilor umane şi supraumane.

Frumuseţea cuvântului depinde de frumuseţea gândului care stã la baza lui. Puterea cuvântului depinde de puterea gândului care îl susţine. În sfârşit, puterea gândului depinde de vitalitatea lui. Cum putem identifica un gând vital? Care sunt caracteristicile acestuia? La baza lui trebuie sã stea cu siguranţã un principiu.

Cum putem identifica însã acest principiu? Existã un principiu al matematicii, dar nu şi unul al erorii. Existã un principiu al sãnãtãţii, dar nu şi unul al bolii. Existã un principiu al adevãrului, dar nu şi unul al necinstei. Existã un principiu al luminii, dar nu şi unul al întunericului. În sfârşit, existã un principiu al abundenţei, dar nu şi unul al sãrãciei. Cum putem fi noi siguri de afirmaţiile de mai sus?

Simplu: dacã vom aplica în mod corect principiul matematicii, noi putem fi întotdeauna siguri de rezultatele obţinute. Oriunde existã sãnãtate nu poate exista boala.

Cine cunoaşte adevãrul nu mai poate fi indus în eroare de minciunã. Atunci când aprindem lumina, întunericul dispare de la sine. În sfârşit, acolo unde existã abundenţã nu mai poate exista sãrãcie.

Toate aceste fapte sunt evidente de la sine, dar în mod regretabil, oamenii nu par sã-şi dea seama şi de adevãrul suprem potrivit cãruia gândul la baza cãruia existã un principiu (pozitiv) conţine vitalitate, şi implicit viaţã, prinzând rãdãcini şi înlocuind încet, dar sigur, orice gând negativ, care prin însãşi natura lui nu poate conţine niciun fel de vitalitate.

Acest mecanism funcţioneazã impecabil şi te poate ajuta sã distrugi pentru totdeauna orice formã de discordie, orice lipsã şi orice limitare.

Nu existã nici cea mai micã îndoialã cã cel „care este suficient de înţelept pentru a înţelege” recunoaşte cu uşurinþã puterea creatoare a gândului, pe care o foloseşte ca pe o armã invincibilã, devenind astfel stãpânul destinului sãu. În lumea fizicã existã o lege a compensaţiei care spune cã „apariţia unei cantitãţi date de energie într-un anumit loc presupune dispariţia unei cantitãţi egale de energie dintr-un alt loc”.

Constatãm din nou cã noi nu putem primi decât ceea ce oferim. Dacã ne asumãm o anumitã acţiune, noi trebuie sã ne asumãm inclusive responsabilitatea care ne incumbã pentru consecinţele ei. Mintea subconştientã nu poate raţiona. Ea ne crede întotdeauna pe cuvânt. Dacã i-am cerut ceva, noi vom primi cu siguranţã ceea ce i-am cerut. Omul doarme aşa cum îşi aşterne. Altfel spus, viaţa îi oferã exact destinul pe care şi l-a fãurit singur prin gândurile sale.

De aceea, noi trebuie sã ne exersãm luciditatea şi discernãmântul, astfel încât gândurile pe care le emitem sã nu conţinã acei germeni mentali, morali sau fizici cu care nu dorim sã ne identificãm în viaţa noastrã. Viziunea interioarã este acea facultate a minţii care ne permite sã examinãm faptele şi condiţiile în care trãim pe termen lung.

Din acest punct de vedere, ea reprezintã un fel de telescop uman, permiţându-ne sã înţelegem dificultãţile şi posibilitãţile pe care le vor genera toate demersurile noastre. Viziunea interioarã ne permite sã ne pregãtim în vederea obstacolelor cu care ne vom confrunta de-a lungul cãii. În acest fel, noi le putem depãşi înainte ca ele sã aibã posibilitatea de a ne face greutãţi reale.

Viziunea interioarã ne permite sã ne facem planuri în avantajul nostru şi sã ne orientãm gândurile şi atenţia în direcţia justã, nu cãtre acele canale care se vor dovedi mai târziu fundãturi şi din care ne va fi foarte greu sã facem cale întoarsã.

De aceea, viziunea interioarã este absolut necesarã pentru obţinerea oricãrei realizãri mãreţe. Cine dispune de ea poate pãtrunde în orice câmp mental, îl poate explora şi şi-l poate apropria. Viziunea interioarã este produsul lumii interioare şi poate fi dezvoltatã numai în tãcere, prin concentrare.

Ca exerciţiu, îţi propun sã te concentrezi asupra viziunii interioare. Asumã-ţi poziţia de meditaţie obişnuitã şi concentreazã-te asupra faptului cã pentru a obţine cunoaşterea puterii creatoare a gândului nu trebuie sã posezi arta de a gândi. Focalizeazã-ţi atenţia asupra faptului cã nicio cunoaştere nu se poate aplica singurã, cã acţiunile tale nu sunt guvernate de cunoaştere, ci de obişnuinţe, de precedente şi de cutume, cã singura modalitate de a aplica în mod concret aceastã cunoaştere constã într-un efort conştient şi determinat.

Concentreazã-te asupra faptului cã dacã nu este folositã, cunoaşterea pãrãseşte mintea. Valoarea unei informaţii rezidã numai în aplicarea ei. Continuã sã te focalizezi asupra acestor gânduri pânã când vei dobândi o viziune interioarã suficient de profundã pentru a-ţi formula un program bine definit de aplicare a acestui principiu pentru rezolvarea problemelor tale particulare.

„Gândeşte adevãrul, iar gândurile tale îi vor hrãni pe cei flãmânzi. Rosteşte adevãrul, iar cuvintele tale vor germina şi vor produce roade. Trãieşte întru adevãr, iar viaţa ta se va transforma într-un crez nobil şi sublim”. – Horatio Bonar

Charles F.Haanel

Termeni sinonimici dar nu identici – Liniștea și Tăcerea

Liniştea şi tăcerea sunt doi termeni sinonimici dar nu identici. Starea de linişte este o stare mult mai complexă decât starea de tăcere. De obicei liniştea şi tăcerea se intercondiţionează reciproc. Starea de linişte este am putea spune mult mai profundă decât starea de „tăcere.”

Liniştea poate fii de mai multe feluri dar în prezentele rânduri mă voi oprii în special la două aspecte: liniştea fizică, adică absenţa zgomotelor, şi liniştea sufletească. Ceea ce voi încerca să analizez în aceste rânduri este mai mult decât orice paradoxul liniştii sufleteşti a omului. Spun paradox fiindcă liniştea sufletească a omului nu este neapărat condiţionată de liniştea fizică, adică absenţa zgomotelor.

Liniştea fizică şi liniştea sufletească

Atât liniştea fizică cât şi liniştea sufletească sunt benefice omului. Liniştea fizică îl face pe om să se concentreze, să îşi adune funcţiile intelectuale sau voliţionale şi să se pună în acţiune. În acest sens, o şcoală, fie că este gimnaziu, liceu sau universitate nu poate să îşi ducă activitatea la îndeplinire dacă nu are parte de linişte.

Tăcerea este şi ea o expresie fizică, adică poate însemna absenţa zgomotelor dar mai mult decât orice absenţa unui temperament agresiv şi violent. S-a remarcat de mai mulţi că persoanele violente sunt şi persoane zgomotoase adică persoane care nu ştiu să tacă sau nu sunt deprinse cu tăcerea. Expresia „tăcerea este de aur, vorba de argint” este mai mult decât orice o parte a eseului meu prezent.

Tăcerea fizică este după cum voi arăta de mai multe feluri. Dar ceea ce este cel mai semnificativ este că tăcerea este sau mai bine spus poate fii profundă. Se poate să existe tăcere aparent sau tăcere profundă. Astfel, călugării sunt mai mult decât orice persoane ale tăcerii profunde.

Cu cât o persoană ajunge să se aproprie de Dumnezeu sau să Îl cunoască mai bine, cu atât s-a remarcat că acea persoană devine mai tăcută şi mai puţin predispusă a vorbii. Vorbăreţul poate fii mai mult decât orice un palavragiu sau o persoană care îndrugă vrute şi nevrute. În acest sens sens tot înţelepciunea colectivă spune că „vorba multă sărăcia omului.” Problema tăcerii a ajuns şi în rândul sfinţilor.

Astfel, în Noul Testament, Sfântul Pavel spunea referitor la predicatori că mai bine cinci cuvinte pe înţeles decât zece mii fără de înţeles. Mai mulţi sfinţi ai mănăstirilor ortodoxe au impus ca pe teritoriul sau spaţiul lor să nu se vorbească şi să se păstreze liniştea. Atunci când intrăm în Biserică vorbim dacă avem ceva de spus în şoaptă şi nu zbierăm, zbieratul sau strigătele ori răgetele într-o Biserică, casă de rugăciune însemnând lipsă de credinţă şi de evlavie.

În special în marile metropole problema tăcerii şi a liniştii este una fundamentală. Aceasta fiindcă deprins cu zgomotul omul nu mai ştie ce este tăcerea şi liniştea. Forfota, zgomotul continuu, muzica de bâlci sau de piaţă ori târg obosesc omul. Astfel, într-o comunitate de oameni, dacă cineva permanent pe o scară de bloc ascultă muzică rock cu volumul dat la maxim nu numai că este sancţionat dar v-a fii în cele din urmă şi eliminat din comunitatea respectivă.

Lumea de azi, sau lumea secolului al XX-lea este o lume zgomotoasă, lume care vrem nu vrem nu este deprinsă cu liniştea şi tăcerea. Atmosfera din marile metropole cu toate zgomotele şi freamătele ei este de prea multe ori mult prea incendiară. Astfel, câţi din marile metropole nu îşi doresc să stea într-o casă de munte unde nu sunt deranjaţi de zgomotele maşinilor ce se gonesc una pe alta sau de muzica dată la maxim a mai multor baruri sau localuri de noapte.

Sfinţii Părinţi ne spun că sufletului omului se poate reculege numai în linişte şi că vorbirea în deşert este dăunătoare sufletului. Aceasta fiindcă sufletul omului, deşi este o entitate pnevmatică sau spirituală este şi una matematică. Un om liniştit este un om cu sufletul împăcat.

Calitatea de „suflet liniştit” în mare nu o găsim în discoteci, baruri sau localuri mai mult sau mai puţin famate unde muzica se poate auzi de la o distanţă de sute de metrii sau uneori chiar un kilometru. Pentru a se linişti sau a de descoperii pe sine însuşi sufletul are nevoie de tăcere. Tăcerea este timpul intern al sufletului. S-a şi remarcat că chiar şi planete sau animalele domestice cresc mult mai armonios în tăcere decât pe o muzică nebunească.

Oferta muzicală a secolului nostru, secolul al XXI-lea este mult mai periculoasă decât cele ale secolelor precedente mai puţin secolul al XX-lea. Paradoxal secolul al XX-lea denumit şi secolul vitezei a adus cu sine 2 războaie mondiale, ceea ce antichitatea şi evul mediu nu au cunoscut. Secolul al XX-lea nu a fost în nici un caz un secol al liniştii şi probabil că în acest secol atât de ovaţionat şi lăudat s-au pierdut cele mai multe suflete din istorie. După cum am spus, în esenţa sa ultimă sufletul omului simte mai mult decât orice nevoie de linişte.

Ce este un suflet liniştit? Un suflet liniştit este mai mult decât orice un suflet împăcat cu sine, lumea şi Dumnezeu. Din nefericire în zilele noastre vedem foarte puţine suflete liniştite. Muzica noastră contemporană care influenţează atât de multe suflete şi identităţi este departe de a fii o muzică liniştită. Se poate spune că liniştea este mănuşa şi tăcerea este mâna din mănuşă. Liniştea şi tăcerea sunt două axiologii a sufletului uman. Sufletul nostru se cultivă în tăcere şi prin linişte.

Din aceste motiv, călugării ortodocşi se retrag din lume şi vacarmul ei moral şi fonic şi stau în pustie unde nu îi deranjează nimeni. Văzuţi ca şi „excentrici” sau uneori demodaţi, moda liniştii mănăstirilor ortodoxe este atât de nefirească vremurilor noastre. În mănăstirile ortodoxe nu auzim la mod real vorbim prea mult sunete. Se aud de obicei clopotele şi toaca mănăstirii care îşi cheamă pe călugări sau călugăriţe la diferite activităţi monahale. A vorbii de linişte în marile oraşe ale lumii este identic cu a vorbii de viaţă pe lună sau Jupiter.

Fie că este vorba de un ambreiaj al unei maşini sau de claxonatul unei motociclete ori de zgomotul produs de un stadion în care în cele mai multe ori se zbiară până la epuizare, putem vedea cum în oraşele noastre ne reculegem din ce în ce mai puţin. Este adevărat că în cazul unei meci de fotbal, hambal sau bascket, fanii îşi susţin echipele prin tot felul de sunete sau strigăte. Dar nu de puţine ori aceste sunete ascund ceva mai mult decât o simplă exclamaţie de susţinere. Aşa se face că multe dintre meciurile de fotbal în special se termină în violenţă şi prilejuri de bătaie. Exemplele ar fii mult prea numeroase pentru a le enumera.

Strigătele de pe stadion trebuie să fie făcute în limita decenţei şi a bunului simţ. A urla până la demenţă în favorite echipei favorite este un semn de incultură crasă şi lipsă de educaţie. Aşa se face că mai multe dintre stadioanele noastre sunt adevărate câmpuri de luptă între fani ai echipelor adverse. Sportul este o disciplină fizică şi nu una fonică.

Ori se urlă sau nu se urlă pe stadion, aceasta nu v-a putea influenţa definitoriu finalul competiţiei. Pălăvrăgeala este în special o trăsătură a unui caracter inferior şi incapabil de a se concentra pe ceea ce este esenţial. A vorbii fără a spune nimic este din acest punct de vedere o trăsătură a lumii de azi. Există astfel o retorică distructivă ce se bazează pe manevrarea persoanei şi a omului. Marile tiranii ale lumii sunt dincolo de orice „exponente ale vorbăriei fără rost şi scop.”

Tăcerea profundă este prin urmare o hrană a sufletului şi a facultăţilor lăuntrice ale omului. Nu putem crede  că o slujbă de-a biserici, fie că este liturghie, botez, maslu sau parastas se face cu gălăgie şi habarabură maximă. Gălăgia este simbol al neorânduieli şi al dezordinii. Un mediu gălăgios este în cele mai multe cazuri un mediu contaminat. Liniştea este astfel în cele mai multe cazuri o trăsătură a sufletului cultivat şi împăcat. Un suflet împăcat este astfel, mai mult decât orice un suflet liniştit Prin urmare, am arătat în prezentul eseu foloasele liniştii şi ale tăcerii.

Ştim astfel, că marile caractere filosofice sunt caractere tăcute şi liniştite. Marii filosofi de cele mai multe ori vorbesc prin înseşi tăcerea lor fiindcă ştiu să vorbească esenţială. În viaţa sfântului Antonie întâlnim un exemplu semnificativ al tăcerii. Se spunea că un număr de persoane obişnuia să îl viziteze regulat pe sfântul Antonie cel Mare. Cu prilejul acestor vizite, ei îi puneau marelui sfânt mai multe întrebări. Sfântul le răspundea.

După mai mult timp, sfântul Antonie a remarcat că unui dintre cei care îl vizitau nu ridica nici o întrebare. Atunci sfântul l-a întrebat, dar tu nu ai nici o întrebare. Atunci acela a răspuns, nu Părinte Antonie fiindcă mie îmi este destul să te văd.

Aşa se face că sfinţii au fost de cele mai multe ori vorbitori prin faptele lor. Tăcerea sfinţilor şi a mănăstirilor ortodoxe este o tăcere care fascinează şi incită spiritele. În vacarmul şi tumultul unei lumi dezorientate cât de adevărate sunt mănăstirile şi bisericile cu tăcerea lor ce aduce liniştea mult dorită a sufletelor?

 Radu Teodorescu

Cheia pentru a primi darul Binecuvântării – putere miraculoasă

Astăzi vom găsi cheia pentru câmpul lui Rumi, aflat dincolo de faptele rele sau de faptele bune, în înțelepciunea binecuvântării. Poate contrar credinței populare potrivit căreia, atunci când binecuvântăm ceva, ne punem amprenta de aprobare pe acel lucru, această formă de binecuvântare nu aprobă, nu descurajează și nici nu încurajează o acțiune, circumstanță sau eveniment. Nu aprobă și nici nu dezaprobă vreun punct de vedere. Pur și simplu recunoaște ce a avut loc. Actul de a recunoaște fără a emite judecăți este deschiderea care permite ca vindecarea să înceapă.

Iată motivul: când vedem ceva care ne îndurerează atât de tare încât trebuie să reacționăm, să ne închidem în noi sau să întoarcem spatele, tendința noastră este de a ignora ceea ce simțim. Acesta este modul în care facem față multor experiențe. Suprimăm emoția declanșată de ceea ce am experimentat și o ascundem undeva adânc în interior, ca să nu ne mai doară.

Dar durerea nu ”dispare” pur și simplu. Se duce acolo unde o stocăm. Apoi, când ne așteptăm cel mai puțin, găsește o cale de a reapărea, de multe ori într- formă în care noi nu am alege-o niciodată. Acest fenomen se manifestă în special la persoanele care au trăit scene emoționale traumatice, variind de la condiții de război și viol până la abuz în copilărie și violență domestică.

Mânia disproporționată, care poate ieși la suprafață în astfel de momente, este adesea provocată de șocul unei experiențe anterioare din viață care nu a fost procesat, atunci când s-a întâmplat. În asemenea cazuri, un comentariu aparent nevinovat și necugetat al unui partener sau coleg poate deveni factorul declanșator, care trezește rana din trecut.

Capacitatea noastră de a ne „închide” în noi este mecanismul de apărare care ne permite să mergem mai departe în viață și să nu fie necesar să facem față durerii provocate de ceva ce ne șochează simțurile și sensibilitățile. În același timp, emoțiile care au fost create în noi sunt încă acolo, deși ascunse.

Tim Laurence consideră că recunoașterea suferinței este un pas neplăcut, dar necesar, în procesul de vindecare. „Este un proces de catharsis emoțional”, afirmă el, „care le permite oamenilor să treacă peste sentimentul că li s-a făcut o nedreptate.”

Unii oameni pot să descopere că mecanismul de apărare prin ascunderea durerii funcționează atât de bine, încât cred, de fapt, că au vindecat experiența. Ei pot chiar să creadă că au uitat ce anume i-a rănit inițial. Cu toate acestea, trupurile nu uită. Studiile au arătat că ADN-ul și celulele organismului nostru sunt în comunicare directă cu sentimentele pe care le avem cu privire la viața noastră. Pentru fiecare senzație, organismul creează substanțele chimice corespunzătoare.

Unele tradiții holistice chiar sugerează că boli precum cancerul sunt expresii ale sentimentelor de furie, durere și vinovăție nerezolvate care ies la suprafață din zonele corpului unde au fost stocate cu ani în urmă. Ținând cont de aceste lucruri, se pare că ignorarea lucrurilor care ne rănesc are efecte pe termen lung care nu sunt în interesul nostru.

Este logic să găsim o cale de a transforma orice lucru care ne-a rănit într-o nouă experiență, benefică pentru noi. Putem face asta prin recunoașterea ei și prin a-i permite să se deplaseze prin corp. Aici intervine actul Binecuvântarii în procesul de vindecare. Prin actul de a binecuvânta, îți asumi puterea de a te elibera de suferințele cele mai profunde ale vieții și de sentimentele nerezolvate.

Simplul fapt de a binecuvânta îți oferă puterea de a-ți schimba viața. Și face asta într-o clipă! Atunci când putem mai degrabă să alegem și să ne rugăm dintr-un loc al puterii și clarității decât din slăbiciunea dată de furie și suferință, ceva minunat începe să se întâmple. Pare prea simplu pentru a funcționa? Un astfel de instrument puternic este pe cât de simplu sau de dificil alegem să fie.

Este ușor de înteles motivul pentru care binecuvântarea funcționează atât de bine. Este imposibil să judeci ceva în timp ce îl binecuvântezi. Mintea nu ne va permite să facem ambele lucruri în același timp.

Cheia pentru a primi darul Binecuvântării este că ea trebuie oferită.

În primul rând, găsește un loc unde să nu fii deranjat, unde nimeni să nu audă ce urmează să faci. Apoi, pur și simplu începe prin a rosti cu voce tare următoarele:

  • „Binecuvântez pe ……………. ” (Pune aici numele celor care suferă sau au suferit.)
  • „Binecuvântez pe ……………. ” (Pune aici numele persoanei sau lucrului care a provocat suferința. Este util să fii cât de exact posibil.)
  • „Mă binecuvântez pe mine pentru că am fost martor la asta.”

Cu cât ești mai specific, cu atât vei crea un acces mai clar către amintirea suferinței din corpul tău. Repetă Binecuvântarea până când simți o căldură în corp care se extinde din centrul abdomenului spre exterior. Pe măsură ce continui, această senzație de căldură va crește și se va extinde în tot corpul.

Nu fii surprins dacă îți dau lacrimile și plângi în hohote. Acesta este modul prin care Binecuvântarea ne eliberează de suferință și îi permite să se miște prin noi. Atunci când procesul de Binecuvântare este complet, lumea ți se va părea diferită. Cu toate că motivul suferinței noastre există încă, ceea ce s-a întâmplat este că ne-am schimbat modul în care simțim suferința.

Aceasta este Puterea Binecuvântării.     Gregg Braden – Secretele pierdute ale rugăciunii 

sursa:

Dintr-o sămânţă va răsări o plantă – Afirmatiile şi Mintea

Dacã doreşti sã îţi schimbi condiţiile de viaţã, trebuie sã începi prin a te schimba pe tine însuţi. Tu îţi poţi schimba oricând doreşti poftele, dorinţele şi ambiţiile exterioare, dar gândurile tale cele mai intime vor continua sã se materializeze la fel ca pânã atunci; acest lucru este la fel de sigur ca şi faptul cã dintr-o sãmânţã va rãsãri o plantã. Sã spunem cã îţi doreşti sã îţi schimbi condiţiile de viaţã. Cum poţi realiza acest lucru?

Rãspunsul este cât se poate de simplu: cu ajutorul legii creşterii. Cauzalitatea (legea cauzei şi efectului) este la fel de sigurã şi de imuabilã în lumea invizibilã a gândirii ca şi în aceastã lume materialã. Susţine ferm în minte condiţia doritã; afirm-o ca şi cum s-ar fi realizat deja. Valoarea afirmaţiei pozitive este enormã. Prin repetarea ei constantã, ea devine una cu tine. În acest fel, ea te transformã. Altfel spus, tu devii ceea ce îţi doreşti sã fii. Caracterul omului nu este întâmplãtor. El este rezultatul efortului sãu susþinut. Dacã eşti timid, oscilant, egocentric, excesiv de anxios sau mãcinat de gânduri de teamã, aminteşte-ţi cã :

„douã lucruri nu pot exista în acelaşi spaţiu, în acelaşi timp”.

Aceastã axiomã este valabilã inclusive în lumea mentalã şi în cea spiritualã. De aceea, cel mai bun remediu pentru aceastã situaţie constã în a înlocui gândurile de teamã, de sãrãcie şi de limitare cu gânduri de curaj, de bogãţie şi de încredere în sine. Cea mai uşoarã şi mai naturalã modalitate de a face acest lucru constã în a alege o afirmaţie care se potriveşte în cazul tãu particular. Gândul pozitiv va distruge gândul negativ la fel de sigur cum lumina anihileazã întunericul, iar rezultatele finale vor fi la fel de eficiente. Acţiunea este rezultatul gândirii, iar condiţiile exterioare sunt rezultatul acţiunii.

De aceea, tu dispui în permanenţã de instrumentele necesare cu ajutorul cãrora îţi poţi fãuri destinul aşa cum doreşti. Rãsplata folosirii lor va fi – în funcţie de caz – fie bucuria, fie suferinţa. Nu existã decât trei lucruri care pot fi dorite în lumea exterioarã, şi toate trei pot fi descoperite în lumea interioarã. Secretul descoperirii lor constã în aplicarea „mecanismului” corect al racordãrii la puterea omnipotentã la care orice om are acces. Cele trei lucruri pe care şi le doresc toţi oamenii şi care le sunt absolut necesare pentru a se dezvolta plenar şi armonios sunt:

Sãnãtatea, Bogãţia şi Iubirea.

Cu toţii suntem de acord cã Sãnãtatea este o premisã absolut necesarã pentru o viaþã plãcutã. Nimeni nu poate fi fericit dacã trupul sãu suferã. Deşi nu toţi oamenii sunt de acord cã Bogãţia reprezintã un ingredient la fel de necesar, cu toţii trebuie sã recunoascã faptul cã cel puţin cerinţele de bazã ale vieţii trebuie satisfãcute. Ce-i drept, ceea ce unii considerã a fi suficient, alţii considerã cã reprezintã o lipsã dureroasã.

De vreme ce natura ne furnizeazã nu doar acele lucruri de care avem nevoie, ci infinit mai multe, este uşor sã ne dãm seama cã orice lipsã sau limitare este consecinţa sistemului artificial de distribuţie pe care l-au creat oamenii. Cu toţii suntem de acord cã Iubirea reprezintã cel de-al treilea (unii vor spune chiar cel dintâi) ingredient necesar unei vieţi trãite în fericire. Oricum ar fi, oamenii care se bucurã de toate cele trei ingrediente – de Sãnãtate, de Bogãţie şi de Iubire – considerã cã fericirea lor este perfectã şi cã nu i se mai poate adãuga nimic.

Aşa cum am vãzut mai devreme, substanţa universalã este caracterizatã printr-o „Sãnãtate absolutã”, o „Abundenţã absolutã” şi o „Iubire absolutã”. Mecanismul prin care ne putem racorda la aceastã substanţã universalã depinde de modul nostru de a gândi. Aşadar, gândirea corectã reprezintã singura modalitate prin care putem intra în „Sãlaşul Secret al Celui Preaînalt”.

Ce înseamnã aceastã „gândire corectã”? Dacã vom descoperi rãspunsul la aceastã întrebare, vom afla practic mecanismul prin care vom putea obþine „tot ceea ce ne dorim”. Este posibil ca acest mecanism sã ţi se parã extrem de simplu atunci când ţi-l voi descrie, dar continuã sã citeşti mai departe. Treptat, vei începe sã înţelegi cã el reprezintã marele „Secret al Realizãrii”, Lampa lui Alladin, dacã doreşti.

Altfel spus, vei constata cã el reprezintã principala condiţie şi legea absolutã a bunãstãrii interioare şi exterioare. Pentru a gândi corect, noi trebuie sã cunoaştem „Adevãrul”. Altfel spus, Adevãrul reprezintã principiul care stã la baza oricãrei relaţii sociale sau de afaceri, condiţia care precede orice acţiune justã. Cunoaşterea adevãrului, încrederea şi siguranţa la care conduce aceastã cunoaştere – asigurã o satisfacţie cu care nicio alta nu se poate compara.

Acesta este singurul fundament solid în aceastã lume a îndoielilor, a conflictelor şi a pericolelor. Inevitabil, cunoaşterea Adevãrului trebuie sã fie în armonie cu Puterea Infinitã şi Omnipotentã. De aceea, ea echivaleazã cu conectarea la o putere irezistibilã, care mãturã din calea ei orice discordie, orice dizarmonie, orice îndoialã şi orice eroare, cãci

„Adevãrul este mai puternic decât orice altceva şi mai devreme sau mai târziu va învinge întotdeauna”.

Chiar şi cel mai slab intelect poate prezice rezultatul unei acţiuni dacã are certitudinea cã aceasta este bazatã pe adevãr. În schimb, nici chiar cel mai puternic intelect din lume şi nici chiar cea mai profundã şi mai pãtrunzãtoare minte nu pot prezice unde poate conduce o acţiune bazatã pe o premisã despre care ştiu cu siguranţã cã este falsã. Orice acţiune care nu este în armonie cu Adevãrul, fie din cauza ignoranţei, fie în mod deliberat, va conduce mai întâi la un conflict, iar apoi la o pierdere, direct proporţionalã cu natura şi cu caracterul ei.

Cum putem cunoaşte aşadar adevãrul, astfel încât sã ne putem racorda la Infinitate prin intermediul acestui mecanism? Cea mai impecabilã modalitate de a face acest lucru constã în a realiza cã Adevãrul reprezintã principiul vital al Minţii Universale şi cã el este omniprezent. Spre exemplu, dacã îţi doreşti sã obţii o sãnãtate perfectã, tot ce trebuie sã faci este sã realizezi cã „eul” tãu interior este pur spiritual şi cã spiritul este unul singur; altfel spus, cã întregul este prin forţa lucrurilor prezent în parte.

Dacã vei realiza acest lucru, fiecare celulã a corpului tãu va reacţiona, manifestând adevãrul aşa cum îl percepi tu. Dacã ceea ce vezi este boala, ele vor manifesta aceastã boalã. Dacã ceea ce vezi este perfecţiunea, ele vor manifesta aceastã perfecţiune. De pildã, repetarea continuã a afirmaţiei: „Sunt perfect, puternic, plin de iubire, armonios şi fericit” va atrage dupã sine materializarea acestor condiţii în viaţa ta, întrucât ea se aflã într-un acord perfect cu Adevãrul, iar atunci când Adevãrul iese la ivealã, orice eroare şi orice conflict trebuie sã disparã.

Dacã porneşti de la premisa cã „eul” tãu este spiritual, rezultã cã acesta nu poate fi altfel decât perfect. De aceea, afirmaţia: „Sunt perfect, puternic, plin de iubire, armonios şi fericit” reprezintã de fapt o afirmaţie ştiinþificã doveditã. Gândirea reprezintã o activitate spiritualã, iar spiritul este prin însãşi natura lui creator. De aceea, susţinerea fermã în minte a acestei afirmaţii va atrage inevitabil dupã sine condiţiile care se vor afla la unison cu gândul respectiv.

Dacã îţi doreşti Bogãţie, tot ce trebuie sã faci este sã realizezi cã „eul” tãu interior este una cu Mintea Universalã, care reprezintã totul în toate (abundenţa supremã) şi care este omnipotentã. Acest gând va declanşa Legea Atracţiei, care te va pune la unison cu acele forţe care vor atrage succesul în viaţa ta, dãruindu-ţi o abundenţã şi o putere direct proporţionale cu fermitatea credinţei tale în afirmaţia fãcutã. Mecanismul prin care te poţi racorda la realitatea doritã este vizualizarea.

Acest proces este fundamental diferit de vedere. Vederea este asociatã cu lumea exterioarã, obiectivã şi fizicã. În schimb, vizualizarea este un produs al imaginaţiei, adicã al minţii subiective sau interioare. De aceea, ea posedã vitalitate şi este supusã legii creşterii. Mai devreme sau mai târziu, obiectul vizualizat se va manifesta în formã. Acest mecanism este perfect, fiind creat de Marele Arhitect, care „face totul impecabil”. Din pãcate, operatorii care aplicã aceastã lege se dovedesc uneori ineficienţi sau neexperimentaţi, dar practica şi fermitatea deciziei vor conduce la depãşirea acestui defect.

Dacã doreşti sã te bucuri de Iubire, trebuie sã porneşti de la premisa cã aceasta nu poate fi dobânditã decât prin dãruire. Cu cât dãruieşti mai multã Iubire, cu atât mai multã Iubire primeşti, iar singura modalitate prin care o poţi dãrui constã în a te umple de Iubire pânã când devii la fel ca un magnet. Cine a învãþat sã punã la unison marile adevãruri spirituale cu aspectele aparent minore ale vieţii descoperã cu uşurinţã secretul soluţiei la toate problemele sale. El este trezit, iar vibraţiile pe care le emanã atrag în viaţa lui idei mãreţe, evenimente mãreţe, obiecte naturale mãreţe şi persoane mãreţe.

Se spune cã Lincoln avea darul de a trezi în toţi cei care se apropiau de el acel sentiment pe care îl simţi atunci când urci pe un munte. Exact acelaşi lucru îl simt toţi cei care realizeazã puterea Adevãrului şi eternitatea tuturor lucrurilor. Uneori, este o veritabilã inspiraţie sã asculţi descrierea acestor principii de la cineva care chiar le-a testat, demonstrându-le adevãrul prin propria sa viaţã. Am primit o astfel de scrisoare de la domnul Andrews*. Iatã ce îmi scrie acesta:

„Dragã Prietene, vei gãsi experienţa mea descrisã în numãrul din martie al revistei Nautilus şi ai întreaga libertate de a cita orice referinţe doreşti din ea, dacã acestea îţi slujesc scopului tãu.

Cu sinceritate, Frederick Elias Andrews,    512 Odd Fellows Bldg. 7 martie 1917. Indianapolis, Ind.”

Aveam aproximativ 13 ani când doctorul T.W. Marsee, decedat între timp, i-a spus mamei mele: „Nu existã nici cea mai micã şansã de vindecare, doamnã Andrews. Mi-am pierdut eu însumi bãiatul, deşi am fãcut tot ce mi-a stat în puteri pentru el. Am studiat îndeaproape mai multe astfel de cazuri şi ştiu cu toatã certitudinea cã ele nu pot fi vindecate”. Mama s-a întors cãtre el şi i-a spus: „Doctore, ce-ai face dacã ar fi bãiatul tãu?” Medicul i-a rãspuns: „M-aş lupta pânã la capãt, atât timp cât va mai avea o scânteie de viaţã care sã justifice aceastã luptã”.

Acesta a fost începutul unei lupte de lungã duratã, cu multe suişuri şi coborâşuri. Toţi medicii consultaţi au fost de acord cã nu existã nicio şansã de vindecare, ceea ce nu i-a împiedicat sã fie amabili şi sã încerce sã ne încurajeze în toate felurile cu putinţã. În cele din urmã am învins însã, şi m-am transformat dintr-un bãieţel chinuit, schilod, cocoşat şi deformat, care se târa în patru labe, într-un bãrbat puternic şi bine format.

Ştiu cã doreşti sã afli ce formulã magicã am folosit şi ţi-o voi descrie imediat, foarte pe scurt. Mi-am conceput o afirmaţie în care am introdus toate calitãţile pe care mi le doream şi am continuat sã mi-o repet la infinit. Aceastã afirmaţie suna astfel: „Sunt un om perfect, puternic, plin de iubire, armonios şi fericit”. Am continuat sã repet fãrã sã obosesc aceastã afirmatie, mereu aceeaşi, pânã când am început sã mã trezesc noaptea, constatând cã mintea mea repetã în continuare: „Sunt un om perfect, puternic, plin de iubire, armonios şi fericit”.

Acesta era ultimul gând pe care îl repetam noaptea, înainte de a adormi, şi primul gând care îmi venea în minte dimineaţa, când mã trezeam. Am repetat aceastã afirmatie nu doar pentru mine, ci pentru toţi cei despre care credeam cã au nevoie de ea. Doresc sã insist asupra acestui aspect. Dacã îţi doreşti foarte mult ceva pentru tine însuţi, afirmã-l inclusiv pentru alţi oameni. În acest fel, îi ajuţi pe ei şi te ajuţi inclusiv pe tine. Omul culege ceea ce seamãnã.

Dacã noi trimitem gânduri de sãnãtate şi iubire, acestea se întorc asupra noastrã înzecite. Acelaşi lucru este valabil şi dacã trimitem gânduri de teamã, de îngrijorare, de gelozie, de mânie sau de urã. Cândva se spunea cã organismul uman este reconstruit integral în decursul a şapte ani. La ora actualã, unii oameni de ştiinţã afirmã chiar cã el este reconstruit la fiecare 11 luni. Cum s-ar spune,vârsta noastrã nu poate depãşi vreodatã 11 luni (din punct de vedere fizic).

De aceea, dacã noi ne reconstruim singuri defectele an dupã an, singurii pe care putem da vina suntem noi înşine. Omul este suma totalã a gândurilor sale. Problema este: ce putem face pentru a cultiva numai gânduri pozitive şi pentru a respinge întotdeauna gândurile negative? La început, noi nu ne putem împotrivi procesului de pãtrundere a gândurilor negative în mintea noastrã, dar ne putem împiedica sã le cultivãm. Singura modalitate prin care putem face acest lucru constã în a le uita, adicã în a le transcende. Aici intervine rolul afirmaţiilor pozitive.

Dacã în mintea ta pãtrunde un gând de mânie, de gelozie, de teamã sau de îngrijorare, începe imediat procesul de repetare a afirmaţiei contrare. Singura modalitate de a risipi întunericul constã în a aprinde lumina. În mod similar, singura modalitate de a risipi frigul constã în a da drumul la cãldurã. Altfel spus, singura modalitate de a evita rãul constã în a cultiva binele. Pot sã îţi spun din experienţã cã binele nu poate fi invocat niciodatã printr-o negaţie a rãului. Este de preferat sã afirmi pur şi simplu binele, iar rãul va dispãrea de la sine.

Dacã îţi doreşti ceva, foloseşte afirmaţia de mai sus. Aceasta este perfectã şi nu mai poate fi îmbunãtãţitã. Foloseşte-o exact aşa cum este. Repet-o în tãcere pânã când ajunge sã se scufunde în subconştientul tãu, astfel încât sã o poţi repeta oriunde te-ai afla: pe stradã, la birou sau acasã. Acesta este marele avantaj al metodelor spirituale: ele îţi stau la dispoziţie întotdeauna şi în orice context. Spiritul este omniprezent şi este întotdeauna disponibil. Tot ce trebuie sã faci este sã îi recunoşti omnipotenţa şi sã îţi doreşti cu ardoare sã te bucuri de efectele sale binefãcãtoare.

În cazul în care cultivi o atitudine mentalã predominantã de putere, de curaj, de bunãtate şi de simpatie, mediul exterior va începe sã reflecte într-o manierã corespondentã aceste gânduri. Invers, dacã atitudinea ta mentalã este slabã, criticã, invidioasã şi distructivã, mediul exterior va reflecta aceste gânduri negative. Gândurile reprezintã cauze, iar condiţiile exterioare efecte. Aceasta este singura explicaţie a originii binelui şi rãului.

Gândurile sunt creatoare şi se coreleazã automat cu obiectele lor. Aceasta este o lege cosmicã, numitã de unii Legea Atracţiei, iar de alţii Legea Cauzalitãţii (cauzei şi efectului). Aceasta este legea prin care oamenii au fost ajutaţi de-a lungul timpului sã creadã în puterea rugãciunii. „Facã-se dupã credinţa ta” nu reprezintã decât o altã manierã, mai succintã şi mai expresivã, de a exprima aceastã lege.

În aceastã sãptãmânã îţi propun sã vizualizezi o plantã. Alege (mental) o floare pe care o admiri mai mult şi adu-o din lumea invizibilã în cea vizibilã. Planteazã sãmânţa ei minusculã, ud-o, îngrijeşte-o şi aşeaz-o la soare. Vizualizeazã încolţirea seminţei. Dintr-o datã, ea devine ceva viu, care începe sã îşi caute mijloace de subzistenţã. Vizualizeazã naşterea rãdãcinii ei, care se înfige tot mai tare în pãmânt, orientându-se în toate direcţiile. Aminteşte-ţi cã ai în faţã celule vii, care se divid şi se subdivid, pânã când numãrul lor ajunge de ordinul milioanelor.

Fiecare celulã este inteligentã, ştiind exact ce vrea de la viaþã şi cum poate obţine acest lucru. Vizualizeazã ieşirea la suprafaţã a micului lãstar, care se înalţã tot mai mult cãtre cer. La un moment dat, el începe sã se dividã şi sã formeze ramuri. Contemplã simetria perfecta a acestora, apariţia frunzelor şi a micilor tulpini în vârful cãrora apare un mugur. Contemplã înflorirea treptatã a acestuia şi apariţia florii tale preferate. Dacã te vei concentra suficient de puternic, vei simţi chiar şi mirosul florii. Acesta este parfumul propriei tale creaţii. Dacã vei reuşi sã obţii o imagine clarã şi perfectã a unui obiect creat prin puterea minţii, tu vei putea pãtrunde în spiritul obiectului respectiv.

Acesta va deveni extrem de real pentru tine. Vei învãţa astfel sã te concentrezi, iar efectele acestui proces sunt aceleaşi, indiferent dacã te concentrezi asupra unei flori preferate, asupra unei stãri de sãnãtate perfecte, asupra unui ideal, asupra unei propuneri complicate de afaceri sau asupra oricãrei alte probleme din viaţa ta. Orice succes a fost obtinut printr-o concentrare perseverentã asupra obiectului sãu.

Sistemul Maestrului – Charles F. Haanel

Cum să răspunzi atunci când altcineva îți spune „MULȚUMESC!”

(EXPLICAȚIA ENERGETICĂ)

Cred că nivelul de conștientizare poate fi crescut în lume prin fapte mici. Imaginează-ți că fiecare om de pe pământ ar pune o singură cărămidă ajutând la construirea unei clădiri. Imaginează-ți ce clădire grandioasă s-ar putea construi prin folosirea a 8 miliarde de cărămizi.

Ulterior toată lumea s-ar putea bucura de grandoarea și splendoarea clădirii. Și această clădire ar fi construită totuși prin micul și lipsit de efort gest a fiecărui om de a adăuga încă o cărămidă. Cu un gest mic și un efort minimal s-ar putea construi ceva magnific. De aceea astăzi îți propun să faci un mic gest. Acela de a oferi un răspuns armonios de fiecare dată când altcineva îți adresează un „Mulțumesc!”.

Pentru început hai să stabilim cum răspunzi tu în acest moment atunci când altcineva îți spune „Mulțumesc!”. Pentru că este un răspuns automat, am pregătit mai jos câteva variante. Imaginează-ți că eu tocmai ți-am adresat un sincer „Mulțumesc!”. Prin care dintre variantele de mai jos îți vine să răspunzi?

a) cu plăcere

b) nu ai pentru ce

c) pentru nimic

d) cu drag

e) și eu îți mulțumesc!

f) nici una din variantele de mai sus

Dacă răspunzi diferit în funcție de context, nu-i nicio problemă. Poți alege din lista de mai sus mai multe răspunsuri. Fiecare dintre răspunsurile de mai sus, are un substrat energetic pe care îl voi detalia în cele ce urmează.

Cum Să Răspunzi Atunci Când Altcineva Îți Spune „Mulțumesc!”(Explicația Energetică)

Țin să precizez că felul în care răspunzi tu acum, atunci când altcineva îți spune mulțumesc, nu este corect sau greșit. Felul în care răspunzi este pur și simplu o alegere. Prin răspuns însă, tu imprimi o anumită direcție energiei care vine înspre tine.

Cuvintele sunt energie.

Cuvintele sunt energie. Tot ceea ce te înconjoară este energie, iar cuvintele nu fac excepție. Ele sunt chiar forme primare de energie. Nu trebuie să te gândești prea mult pentru a-ți da seama de asta.

Atunci când spui un cuvânt, emiți un sunet. Sunetul înseamnă vibrație, iar vibrația înseamnă energie. De fiecare dată când spui cuvinte, eliberezi energie. Sper că ți-a fost ușor să urmărești traseul: cuvânt->sunet->vibrație->energie. Ceea ce te invit să conștientizezi odată ajuns în acest punct este faptul că de fiecare dată când vorbești emiți energie înspre exterior.”

La fel, de fiecare dată când ți se vorbește, interlocutorul trimite energie înspre tine. Fiecare mulțumesc care îți este adresat, are energia lui caracteristică. Prin felul în care răspunzi acestei energii te poți afla în una din următoarele situații:

  1. o blochezi
  2. o accepți
  3. o accepți și o reflectezi

Posibilitățile fiind clare, în cele ce urmează o să le detaliez pe fiecare în parte:

1. Blocarea energiei

Asta se întâmplă atunci când răspunzi unui mulțumesc prin b) nu ai pentru ce sau c) pentru nimic.

Săgeata albastră din poza de mai sus este o undă de energie armonioasă. Vibrația cuvântului „Mulțumesc!” este una înaltă. Este o alegere total nepotrivită să construiești acel zid din cărămizi printr-un „nu ai pentru ce” sau un „pentru nimic”. O anumită cantitate de energie cu o vibrație înaltă vine înspre tine, iar tu iei decizia de a o bloca. De ce ai face asta?

Mulți oameni fac asta pentru că nu se iubesc și nici nu se respectă pe ei înșiși. Învață să accepți cu recunoștință propunerea altcuiva de a-ți oferi ceva. Indiferent dacă este vorba despre un „Mulțumesc!”, un biscuite, o sumă de bani, un zâmbet sau orice altceva. Nimic nu este întâmplător. Primește cu bucurie energia care vine înspre tine. Nu uita că tu ai atras-o și acționează ca atare.

2. Acceptarea energiei


Asta se întâmplă atunci când răspunzi unui mulțumesc prin d) cu drag sau a) cu plăcere.

Aceasta este modalitatea prin care îți arăți deschiderea înspre a primi energia care tocmai a fost îndreptată către tine. Te felicit dacă răspunzi în acest fel atunci când altcineva îți adresează un „Mulțumesc!”. Asta înseamnă că adopți o atitudine deschisă în relațiile cu ceilalți, ceea ce este extraordinar.

Îndrăznesc să spun că 99% dintre oameni răspund fie acceptând energia, fie blocând-o așa cum am descris în primele două puncte. Ceva cu adevărat magic se întâmplă într-o a treia posibilă situație despre care urmează să îți vorbesc în continuare.

3. Acceptarea și reflectarea energiei


Asta se întâmplă atunci când răspunzi prin „și eu îți mulțumesc!”. Are loc închiderea unei bucle. Cu acest răspuns permiți energiei să facă ceea ce îi place ei cel mai mult, și anume să se afle în mișcare.

Masaru Emoto a obținut cel mai frumos cristal de apă, atunci când a lipit pe un recipient eticheta pe care era scris „Iubire și recunoștință”. De ce? Fiindcă recunoștința vine ca un răspuns iubirii. Plasând atât iubirea cât și recunoștința în același context, cercul se închide armonios.

Între tine și oricare altă persoană de pe acest pământ există o legătură subtilă. Totul, dar absolut totul este interconectat. Răspunzând unui „Mulțumesc” prin „și eu îți mulțumesc” închizi armonios cercul. Te folosești de un canal de conexiune deja existent pentru a amplifica la maxim unda energetică armonioasă care inițial a fost îndreptată către tine. Minunat este faptul că nu pierzi nimic, ci înmulțești instant ceea ce îți este oferit.

Un gând de final

Spuneam la începutul articolului cum nivelul de conștientizare poate fi crescut în lume prin fapte mici. Acțiuni aparent nesemnificative făcute de un număr considerabil de oameni conduc de fiecare dată la rezultate remarcabile. 

De aceea, invitația mea pentru tine este ca începând de astăzi, de fiecare dată când cineva îți spune „Mulțumesc”, tu să răspunzi prin „și eu îți mulțumesc” amplificând astfel energia. Renunță la a mai bloca energia armonioasă care vine înspre tine. Începe de astăzi să o accepți înmulțind-o

sursa

Intuitia si instinctul sunt independente de noi

Cand corpul actioneaza spontan, asta se numeste instinct. Cand sufletul actioneaza spontan, asta se numeste intuitie. Ele seamana si totusi sunt departe una de cealalta. Instinctul e al corpului – grosierul. Intuitia e a sufletului – subtilul. Iar intre cele doua se afla mintea – expertul care nu functioneaza niciodata spontan. Mintea inseamna cunoastere. Cunoasterea nu poate fi niciodata spontana. Instinctul este mai jos decat intelectul, Intuitia este superioara intelectului. Amandoua sunt dincolo de intelect si amandoua sunt bune.”– Osho –

Intuitia ne poate da raspunsuri, insa nu verbal, ci existential; cand raspunsul este cel corect, intuitivul poate simti un “soc” de recunoastere, fiori, “sunetul” adevarului, armonia perfecta, inima poate sa bata mai repede, senzatie de gol in stomac etc. Daca informatiile primite pe cale intuitiva se confirma in realitate, este o dovada ca intuitia este buna si ca suntem pe frecventa unui raspuns corect.

Descoperirile interioare care au semnificatia de raspuns pentru noi, pot implica imagini, cuvinte, dar si lipsa lor. Anumite tipuri de raspunsuri pe care le vom primi se manifesta diferit sau putem obtine raspunsuri partiale care capata sens doar atunci cand se materializeaza. Conteaza cat de permeabili suntem la indrumarile “vocii interioare”.

Raspunsurile intuitive trebuie aplicate si integrate, doar atunci cand continutul acestor raspunsuri are sens pentru noi. Daca un raspuns nu trebuie folosit intr-un anumit moment, trebuie “depozitat” in minte; pe masura ce vom incerca sa descifram mesajul, putem intelege si daca acel raspuns este destinat sau nu sa fie folosit vreodata; fiecare este capabil sa inteleaga sensul raspunsului sau.

Pe masura ce intuitivul practica acest gen de cunoastere, constienta sa este ca o spirala indreptata in sus, care ii permite sa vada locul de unde a pornit, locul in care se afla si legatura dintre aceste doua niveluri de crestere. Acest proces integrativ poate fi coplesitor – exista momente cand simti lumina, dar te simti cuprins de intuneric. Inseamna ca desi raspunsul exista, nu suntem pregatiti sa il primim.

Intelectul si inteligenta functioneaza in moduri diferite

-intelectul functioneaza in pasi, pas cu pas, are o “metodologie”,

-pe cand inteligenta actioneaza in salturi, are “ochi” sa vada lucrurile.

Intuitia se aseamana uneori cu instinctul, alteori nu se aseamana: face parte din constiinta noastra, asa cum instinctul face parte din corpul nostrum; nu putem face nimic impotriva lor; asa cum instinctele se cer a fi satisfacute, la fel, intuitia trebuie lasata libera sa se miste.

Intuitia si instinctul sunt independente de noi: instinctul tine de natura umana inconstienta, iar intuitia este in mainile Universului, ale Transpersonalului, ale Supraconstientului – acea Constiinta Oceanica in care noi suntem doar niste insulite sau niste aisberguri.

Sunt situatii cand intuitia este opusul instinctului; instinctele te duc intotdeauna spre ceilalti si satisfacerea lor depinde de lucruri sau de persoane. Intuitia te conduce spre interiorul tau, este o stare care nu are nevoie de nimic.

Ratiunea lucreaza cu doua domenii de existenta: cunoscutul si necunoscutul; “necunoscutul” se refera la faptul ca ceea ce nu se cunoaste astazi, va deveni “cunoscut” la un moment dat. Misticismul opereaza cu trei domenii de existenta: cunoscutul, necunoscutul si incognoscibilul – adica ceea ce nu poate fi niciodata cunoscut.

Intelectul “se ocupa” de “cunoscut” si “necunoscut”, in timp ce domeniul intuitiei este incognoscibilul, cu ceea ce nu poate fi cunoscut; nu are legatura cu faptul ca nu avem instrumente performante pentru a-l capta, nu are legatura cu logica sau cu matematica.“Simtirea e aproape de intuitie. Dar, pentru a fi aproape de intuitie, trebuie sa te indepartezi de gandire. Distanta dintre gandire si intuitie este foarte mare. Simtirea e chiar la mijloc. Daca o iei intr-un sens, ajungi la gandire. Daca o iei in celalalt sens, ajungi la intuitie.”

–  Osho –

Recunoasterea vibratiilor pe care majoritatea dintre noi le simt este tot atat de importanta ca si faptul de a le oferi locul cuvenit in propria noastra lume. Suntem insa invatati sa opunem rezistenta intelepciunii de natura supraconstienta, cei mai multi oameni isi ignora propriile vibratii, isi ignora simtul care, de fapt, ne da aripi si ne invata sa ne inaltam.

Din perspectiva existentei intuitiei, desi toti detinem acest simt,  lumea pare a fi impartita in doua “specii” diferite: cei care isi folosesc al saselea simt si cei care nu si-l folosesc.

Ce pot spune cei care isi folosesc acest al saselea simt?

  • se simt indrumati in evolutia lor
  • sunt conectati la situatiile si persoanele potrivite evolutiei lor
  • sunt ghidati in meseria pe care o practica
  • sunt foarte creativi
  • au o viata armonioasa
  • isi asculta ghizii interiori
  • au incredere in ceea ce simt
  • au curajul sa actioneze in rezonanta cu perceptiile lor, nu lupta impotriva acestora
  • isi asculta intotdeauna Sufletul
  • au capacitatea sa vada nu doar ceea ce vor sa vada
  • pot fi mai obiectivi
  • pot sa exprime adevarul despre anumite lucruri
  • nu se lasa manipulati
  • disting intre adevar si opinii despre ceea ce pare adevar

Cei care nu isi folosesc al saselea simt, sunt cei care isi ghideaza viata dupa legea Egoului, sunt cei care se lasa controlati de povestea lor si care se definesc prin experientele pe care le-au avut in trecut, nu se pot desprinde de trecut. Nu vor si nu pot constientiza ca purtarea acestui bagaj al trecutului le consuma energia, facandu-le inaccesibil drumul spre evolutie, spre experienta interioara.

Multi oameni vor sa aiba incredere in centrul lor, in sinele lor superior, insa se tem ca intuitia lor va da gres  sau ca vibratiile lor vor gresi. De fapt, egoul lor incearca sa ii convinga ca nici nu este cazul sa aiba incredere in astfel de simturi.

Al saselea simt ne face o invitatie frumoasa insa: sa fim partenerii sinelui nostru superior – un parteneriat aparte, in care increderea si certitudinea apar pe masura ce partenerii ajung sa se cunoasca.

Incet – incet, cu rabdare si experimentand, egoul va lasa loc intuitiei, pe masura ce si noi renuntam sa ne ignoram propriul spirit si sa ne mai agatam de intelect.

sursa

Siguranță prin intermediul gândirii pozitive – Confruntarea cu frica

Una dintre primele neînțelegeri comune este în legătură cu frica. Ce este aceasta,ce poate face şi cum să o tratăm. Trăirea în Regula de Aur implică grija faţă de ceilalţi, preocuparea pentru ceilalţi, compasiunea pentru ceilalţi. Ulterior, acest lucru implicând la rândul său confruntarea cu realitatea, confruntarea cu adevăratele probleme pe care le ai tu şi ceilalţi. Apoi, acest lucru atrage după sine confruntarea cu propriile temeri.

Confruntarea cu frica în loc de a trăi cu aceasta sau de a o nega, aceasta este singura modalitate de a face ceva pozitiv şi constructiv în legătură cu problemele tale sau cu probleme celorlalţi. Negarea că aceste probleme există, doar permite acestora să continue sau să se dezvolte. Însă, există în acest caz o mare diferenţă între a recunoaşte, a te confrunta şi a te ocupa de probleme, între cultivarea mentală sau dezvoltarea acestora.

De fapt, teama îţi poate atrage acele lucruri de care îţi este teamă. Există de asemenea o veche zicală care spune că animalele pot „mirosi” frica. Iar acest lucru se poate aplica de asemenea şi omului. Însă, oamenii trebuie să înţeleagă în mod clar diferența dintre frica irațională (plus gândurile şi sentimentele care au legătură cu aceasta), şi conceptul raţionalului (plus gândurile şi sentimentele care au legătură cu acesta).

Problema este că, prea mulţi oameni consideră că înţeleg frica, puterea minţii, puterea gândirii pozitive şi negative pe care de fapt nu o înţeleg cu adevărat. Atunci când eram tânăr am experimentat în mod personal şi în multe feluri efectele negative ale fricii. Am fost un copil foarte sensibil, un copil mereu ales pentru a fi bătut.

După ce am devenit bun în artele marțiale şi după ce mi-am pierdut frica de a fi bătut, nu am mai avut niciodată vreo problemă, nu a trebuit să mai folosesc niciodată antrenamentul în artele marțiale. Am văzut de asemenea că cei ce luptă cu frică sau cu ură au făcut adesea multe greșeli.

Un luptător rațional fără teamă, poate folosi „conținutul emoţional” în schimbul urii şi al mâniei pentru a-şi consolida abilităţile. Însă, chiar şi fără teamă, dacă aş fi mers la extrem cu ideea că mă aflam în faza de negare, considerând că nu aş putea fi rănit, punându-mă în situații periculoase din cauza deziluziei mele, aş fi fost rănit grav.

De asemenea, am un fiu care a avut odinioară o frică teribilă de câini. Si destul de sigur, aceştia îl urmăreau şi îl atacau întotdeauna. Dar, de îndată ce şi-a pierdut frica, majoritatea dintre câini nu au mai fost interesaţi de el. Frică de a fi în pierdere?

Un dealer profesionist care împărțea odinioară cărţile într-un cazino din Las Vegas, mi-a spus că există o vorbă în legătură cu acest lucru – „bani se pierd din cauza fricii”. Acest dealer a văzut oameni disperați după câştig, cu o adevărată frică de a nu pierde, aceștia aproape întotdeauna pierd peste limită. Acest lucru poate fi măsurat prin statistică.

Teama ca un „apel de trezire”

Am vorbit de fapt numai despre modul cum teama poate ajuta la crearea problemelor. Însă, anumite aspecte ale acesteia, folosite în diferite moduri, pot de asemenea să ajute la rezolvarea problemelor. Folosind partea pozitivă a sursei temerii ca pe un simplu ghid sau ca pe un dispozitiv de alarmă, acest lucru poate fi benefic. Oamenii au nevoie în viață de mecanisme de avertizare. Ascultându-ți „senzorii intuitive de avertizare”, te poți abține de la a face lucruri stupide care te pot băga în bucluc.

Ai putea avea un sentiment rău în legătură cu faptul de a merge în parc, și asta pentru un motiv bun. Sau sentimentul că trebuie să încetinești mașina pentru că în următoarea curbă ar putea fi gheață. Sau să nu folosești acea cabină telefonică cu toți acei oameni rezemați de ea. Există nenumărate incidente în care cineva nu a avut de suferit pentru că și-a ascultat mecanismul său de avertizare, indiferent că s-a bazat pe intuiție sau pe „sursa temerii”. Ignorarea adevăratelor potențiale probleme sub stindardul „neintrării în panică” sau „de a nu face altceva rău” este pur și simplu o „reverie de nedorit”.

Poți crea o iluzie de „siguranță prin intermediul gândirii pozitive” care îți poate aduce răul ţie sau celorlalți, dacă ai ajuns la aceasta. Poți spune, „Nu voi oferi nici un fel de energie gândurilor negative și ale posibilității de a fi rănit”, legându-te la ochi și să te urci la volan conducând de la un capăt la celălalt al oraşului în orele de vârf. Dar vei fi aproape sigur implicat într-un accident.

Acest lucru poate fi demonstrat, nimeni nu va dovedi că poți ignora traficul prin care mergi, indiferent cât de „perfecte și pozitive” sunt gândurile tale. Încă o dată spun, ai nevoie de „senzorii de alarmă” care să te avertizeze de posibilele pericole sau probleme, trebuie să fii conștient de potențialele probleme, să acționezi asupra lor pentru a te feri pe tine și pe ceilalți de rău.

Deci, cum se face că acest lucru, că ideea de frică poate atrage probleme și poate provoca vătămări? Nu poate face asta, TOCMAI DIN CAUZA A CEEA CE AM VORBIT NOI CA NU ESTE TEAMA. Aceasta este cea care în esență este sursa fricii. Asta se întamplă pentru că atât mulți oameni își „pierd orientarea”, ei pur și simplu nu mai înţeleg.

Ei nu înţeleg cu adevărat diferența dintre a recunoaşte o potențială problemă și a o crea în propria lor minte. Ei doar au sărit de pe linia care face demarcația oricărui gând care nu este de genul acesta: „Totul este perfect, nimic nu este greșit, nimic nu poate merge prost”, aceasta este baza fricii și crearea unei probleme.

Însă, recunoscând mental o problemă / amenințare, gândind la modul cum să o rezolvi, apoi luând măsuri, nu mai este nici o teamă și nici o problemă. Frica poate include în acest proces mai mulți oameni, astfel că, trebuie izolată. Dar există „sinele egoist”, reacția la „mecanismul nostru de avertizare”, cel care creează frica și problemele asociate, așa cum le cunoaștem noi. Frica asociată problemelor poate apărea printr-o serie de moduri diferite ale negativității care au legătură cu frica.

  • Tipul de reacție nr. 1 al sinelui egoist este „spaima” (de diferite grade, care poate include și aversiunea), obsesiile asociate acesteia și proiecția gândului negativ. O vom denumi „gândire negativă”.
  • Tipul de reacție nr. 2 al sinelui egoist este acela de a pretinde că nimic nu este greșit, că nimic nu poate merge prost. Pe aceasta o vom denumi „gândirea negării”. Gândirea negării este de fapt gândirea cuiva care este FOARTE, foarte fricos, cineva care nu doreşte să se confrunte cu posibilitatea existenței motivului fricii. Acest tip de gândire implică de obicei transferul temerii către ceilalți – gândirea lor transferată către alte persoane care să se teamă, nu numai ei. Ei spun altora că le este „teamă” ori își „proiectează teama”, chiar și atunci când își menționează realitățile dure ale vieţii și eventualele probleme sau amenințări.

Gândirea negativă

Gândirea negativă, crește printre oameni și este parte a unei mari probleme sociale. În mod evident, ambele tipuri de reacții ale sinelui egoist vin cu propriile lor tipuri de probleme. Însă, ce am putea spune despre o cale a Regulii de Aur, despre o „citire a senzorilor de atenționare”?

Prin transcenderea egoismului, una care poate veni prin aplicarea iubirii altruiste în viața dumneavoastră, frica poate schimba pur și simplu modul rațional de îngrijorare și un mijloc de alertare pentru evaluarea posibilelor probleme și amenințări, astfel încat să puteți acționa într-un mod rațional, pentru a ajunge la cea mai pozitivă concluzie.

Dezvoltarea iubirii altruiste îți schimbă modul în care gândeşti și în care tratezi totul. În locul reacțiilor centrate pe sine poți avea reacțiile de „dincolo de propriul sine”, reacții prin care ai mai multă conștientizare asupra imaginii de ansamblu, mai mult calm și mai multă claritate în gândire. Pentru a înţelege puţin mai bine acest lucru poți folosi analogia cu o mașină.

Tu eşti mașina în această analogie. Ai indicatoare și lumini de avertizare pe bordul mașinii tale. Având o reacție de tipul 1, de centrare pe propriul sine, ar fi ca și cum ai privy prea mult la indicatoare provocând un accident, ca și cum ai privi nivelul temperaturii apei din radiator și te-ai „speria” ca și cum te-ai fi ars.

O astfel de reacție ar putea fi irațională, ca și cum ai spune pentru tine însuți „O Dumnezeul meu! Dumnezeul meu!, Dumnezeule!” conducând mai departe până când se defectează toată mașina. Sau ai putea produce un accident din cauza reacției de „sperietură” (te-ai pierde, ai putea să nu apeși frâna, să nu vezi cealaltă mașină din cauza conștiinței tale care este scăzută, etc.).

Dacă eşti într-o stare „provenită” dintr-un proces de gândire care se bazează pe altruism, poți observa problemele în mod pozitiv și poți acționa în mod pozitiv. În cazul în care motorul mașinii este prea fierbinte, ai putea să cobori și să schimbi apa înainte ca acesta să aibă defecte serioase. De fapt, cunoști mai mult cu cât eşti mai bine pregătit, astfel ai mai puține posibile probleme.

Însă, dacă eşti într-un proces de gândire care „provine” din tipul 2 de reactie (negare) și îți ignori luminile de atenționare, îți cresc șansele de a avea probleme în loc să scadă. Dacă vei ignora temperatura de fierbere a radiatorului, motorul dvs. va muri, indiferent de ceea ce „gândeşti”. Te poți imagina ignorând nivelul combustibilului din rezervor, „nu vrei să alimentezi, pentru că merge și fără combustibil”?

Plantele ne pot ajuta să ne eliberăm de emoţiile negative

Cine ne poate oferi cea mai buna “pledoarie pentru o viata lunga” decat sufletul radiant de copil al prof. dr. Ovidiu Bojor, ascuns in spatele varstei intimidante de 92 de ani? “Cum reusiti?” e poate cea mai banala intrebare pe care “un pacient”, un jurnalist sau doar un curios i-o adreseaza, insa dumnealui raspunde neobosit: “Eu nu concep notiunea de batranete. Sunt vesnic tanar!”

-Sunteti cunoscut drept “parintele fitoterapiei romanesti”. In cercetarile dumneavoastra, ati regasit o forma de comunicare spirituala intre plante si om? Cum poate omul de rand sa o acceseze?

Activitatea mea stiintifica a fost axata pe studiul utilizarii plantelor atat pentru prevenirea, cat si pentru vindecarea diferitelor afectiuni, de la traditional la modern. Intre noi si regnul vegetal exista o comunicare senzoriala si, mai mult, o legatura spirituala prin faptul ca atat noi, cat si plantele si toate fiintele care au viata sunt rezultatul creatiei universale. Ne uneste originea comuna. Fiecare dintre noi poate accesa si intelege acest lucru folosind metode de cercetare fizica, chimica, energetica a celor vazute si metode specific celore nevazute decat cu “ochii mintii si sufletului”.

-Cum ne pot ajuta plantele sa ne eliberam de emotii negative precum invidia, gelozia sau furia?

Relatia dintre noi si plante, tot ceea ce inseamna viata, este permanenta. Legatura dintre noi se bazeaza pe iubire si perceptie de o parte si de alta. In primul rand, trebuie sa le intelegem limbajul. La fel ca si noi, plantele au un mic sufletel. Ele se bucura cand ne apropiem de ele cu ganduri bune si se supara cand le bruscam, iar unele chiar plang. Simt dragostea noastra asa cum simt si o muzica sacra sau de buna calitate. Se ofilesc cand sunt bombardate de muzica din discoteci sau de manele. Spre deosebire de noi, daruirea lor este mai profunda decat a noastra. Ele parfumeaza mainile celor care le strivesc.

-Care este cea mai profunda lectie sufleteasca pe care ati invatat-o studiind natura?

Cea mai profunda lectie sufleteasca pe care am invatat-o de la Natura este Crezul meu: Iubirea fata de Creator si fata de Creatie incepand de la furnica, la girafa, hipopotam pana la dumneavoastra personal si pana la “Homo sapiens” in general, dar numai in masura in care merita acest nobil titlu.

-La un moment dat, ati mentionat ca urmati zi de zi “Regula celor trei opt” (8 ore de munca activa, 8 ore de odihna activa si 8 ore de somn). Poate fi aceasta valabila pentru oamenii de astazi care traiesc contracronometru si care stau peste program aproape in fiecare zi?

Da, se poate si asa in caz ca dorim o schimbare pozitiva in viata. Viata contracronometru? Cine ne-o impune? Noi. Primul motiv: in prezent, pentru castigarea painii cea de toate zilele, adica o viata materiala decenta, trebuie sa muncim mai mult de 8 ore. Alta categorie munceste mai mult din setea nepotolita pentru bani…

Respectarea celor “trei opturi” este decizia noastra. Mai special este al doilea 8 – odihna activa – partea cea mai frumoasa si importanta din viata noastra dupa ce ne-am eliberat de povara castigarii existentei. Iar al treilea opt – somnul de 7-8 ore – este absolut necesar pentru odihna si refacerea cerebrala si fizica. De multe ori nu putem respecta integral cele trei 8-uri. Important este sa nu facem din exceptii reguli de viata.

-In mai multe interviuri, ati vorbit despre legatura dumnevoastra cu Dumnezeu. V-ati simtit vreodata “tradat” de Dumnezeu?

Niciodata nu am fost tradat de Dumnezeu. Totusi rareori am fost acela care l-a tradat prin indoiala.

-In majoritatea cazurilor, oamenii din zilele noastre ajung sa-L caute pe Dumnezeu atunci cand se confrunta cu o criza existentiala. Ce sfat i-ati da unui astfel de om, care si-a pierdut credinta si speranta?

Este adevarat, cei mai multi cer, cer de la Dumnezeu: sanatate, impacare si zeci de acatiste. Deviza mea este: “Nu cere niciodata ce poti sa faci singur”. Rugaciunea adevarata este cea de multumire.

-Candva, ati spus: “Cel mai bun medicament este iubirea”. E un “medicament” la indemana, pe care il putem accesa oricand in sufletul nostru si pe care il putem darui oricand. Cu toate acestea, de ce apelam la el tot mai rar?

Iubirea este cel mai bun medicament

Da, intr-adevar. Iubirea este cel mai bun medicament. Iubirea fata de creator si fata de Creatie, incepand de la prima celula din Oceanul Planetar pana la furnica, girafa, hipopotam si pana la “Homo sapiens” daca merita acest nume nobil. La iubire trebuie sa apelam nu cat mai rar, ci in fiecare zi, in fiecare clipa, incepand de la un zambet, la o mangaiere, pana la daruire totala. Dumnezeu da celui care daruieste, Dumnezeu da celui care I se daruieste.

-La 92 de ani, inca va pastrati senintatea din suflet si din privire. Cum reusiti sa faceti acest lucru?

Seninatatea sufleteasca am incercat sa o pastrez prin pastrarea copilariei pana in ultima clipa a vietii.

-In final, daca ati dori sa lasati drept mostenire spirituala generatiei urmatoare un singur sfat care v-a calauzit de-a lungul vietii, care ar fi acela?

Cea mai buna mostenire este ca fiecare tanar sa-si aleaga modelele, mentorii spirituali in stiina, in arta, in muzica, in toate domeniile. Omenirea a inaintat prin varfuri, nu prin gloata. Dupa ce ajungi la modelele alese, fa un pas in fata pentru a le depasi. Aceasta inseamna evolutie. Indepartati-va de “Zvon politikon”, hapsani, hrapareti, politeisti. Urmati mostenirea spirituala a stramosilor nostri, Traco-Geto-Dacii, cu credinta in Zamolxis, singura zeitate din varful piramidei si propovaitor al vietii vesnice(Ovidiu Bojor)

… sursa

Translate »
%d bloggers like this: