Adevărul ascuns în ochi – fără iubire viaţa este insipidă

În această seară vom mai studia culorile, dar dintr-un alt punct de vedere decât în conferinţele precedente. Am să vă spun mai întâi câteva cuvinte despre pentagramă, steaua cu cinci colţuri. Maestrul Peter Deunov ne-a repetat deseori că pentagrama este simbolul omului care posedă cele cinci virtuţi perfect dezvoltate: bunătatea, dreptatea, iubirea, înţelepciunea şi adevărul. Dintr-un alt punct de vedere, pentagrama reprezintă şi cele cinci simţuri: pipăitul, gustul, mirosul, auzul, văzul.
Se pot dispune astfel cele cinci virtuţi pe pentagramă:

Maestrul ne-a dat de asemenea următoarea regulă: plasează bunătatea ca bază a vieţii tale, dreptatea ca măsură, înţelepciunea ca limită, iubirea ca desfătare şi adevărul ca lumină. Dacă reflectezi la sensul acestor sfaturi, le vom găsi foarte adevărate.
Bunătatea este o bază pe care trebuie să se aşeze totul. Deşi edificiul este frumos şi inteligent, dacă bunătatea nu îl susţine, el se va prăbuşi. Dreptatea este o calitate care dă adevărata măsură a lucrurilor, ea ne permite să le distingem şi să le apreciem.

Iubirea este cea care dă savoare vieţii.

Chiar dacă posedăm mari bogăţii, cunoştinţe intelectuale şi glorie, fără iubire viaţa ne pare insipidă. Înţelepciunea este o limită, cea care ne permite să apărăm calităţile bune pe care ni le-a dat Dumnezeu împotriva acţiunii forţelor negative şi a tuturor duşmanilor vizibili şi invizibili. Dacă înţelepciunea lipseşte, animalele vor pătrunde şi vor devasta grădina vieţii noastre. Adevărul este lumina care ne luminează calea. Fără el ne aflăm în plin întuneric, în minciună şi greşeală.

Cele cinci virtuţi

Cele cinci virtuţi sunt necesare pentru buna noastră dezvoltare. Din nefericire, foarte puţini oameni cunosc actualmente legătura existentă între virtuţi şi organismul uman. Adevărata ştiinţă stă cu toate acestea în cunoşterea acestei legături, la fel ca toate succesele, toate reuşitele din viaţă. Bunătatea este legată de picioare, dreptatea de braţe şi mâini, iubirea de gură, înţelepciunea de urechi şi ochii de adevăr.
Cele cinci virtuţi sunt de asemenea reprezentate de cele cinci degete de la mână, datorită cărora omul are toate posibilităţile de a acţiona, de a crea.

Simbolul ochiului

Acum, pentru a reveni la problema culorilor, am să încep prin a vă vorbi despre ochi.
Există multe lucruri de spus despre ochi. Ştiţi poate că există o ştiinţă, iridologia, după care se poate, prin cercetarea atentă a irisului ochiului, să se descifreze toate bolile prezente sau trecute. Prin această observaţie se poate recunoaşte chiar dacă vă lipseşte un singur dinte. Fiecare organ este reprezentat în ochi, chiar şi ochii.
Schematic, ochiul este un cerc în centrul căruia se găseşte, irisul . Cercul cu punctul central este de asemenea simbolul soarelui. Pentru astrologi, ochiul drept este legat de soare, ochiul stâng de lună, şi dacă în horoscop soarele şi luna sunt rău aspectate, ochii vor suferi fie datorită unui accident, fie unei boli; aceasta depinde de aspectele planetelor şi de casele în care se găsesc ele.
Iniţiaţii au studiat foarte atent toate imaginile naturii; ei au observat toate semnele înscrise pe mână, pe faţă, pe plante, pe pietre, în aştri, şi au rezumat anumite descoperiri ale lor în semnele astronomice. Voi încerca astăzi să vă explic deci profunzimea simbolului ochiului şi vă cer numai puţină răbdare. Când întâlniţi pe stradă un artist care pictează un tablou, vedeţi prima dată nişte linii şi pete de culoare ce vă par lipsite de sens. Dar dacă continuaţi să îl priviţi pictând, vedeţi cum liniile se întâlnesc încet-încet, culorile se armonizează, şi în sfârşit tabloul vă apare clar. Ei bine, sunt în faţa voastră ca şi pictorul de pe stradă. Aveţi deci puţină rabdare şi, pentru moment, mulţumiţi-vă să priviţi una după alta liniile ce le trasez în faţa voastră.
Din timpuri foarte îndepărtate, oamenii au folosit imagini şi simboluri pentru a exprima adevărurile cele mai profunde, dar pentru a putea interpreta aceste imagini şi simboluri trebuie să le însufleţim, să le insuflăm spiritul; aceste simboluri reprezintă nişte realităţi vii care se află în noi, şi ele nu semnifică nimic atât timp cât ne mulţumim să le studiem din afară. În antichitate, Maeştrii îşi puneau discipolii în faţa unor figuri geometrice (de exemplu, cele care constituie acum cărţile de Tarot), iar discipolii trebuiau să le însufleţească, adică să le găsească sensul şi aplicarea în viaţa însăşi. Astfel, dacă putem găsi sensul profund al formei gurii cu limba, cel al urechilor noastre cu organul Corti, şi cel al ochilor noştri, vom descoperi o ştiinţă extraordinară.
Simbolul ochiului este reprezentat peste tot: în domeniile fizic, matematic, astrologic, botanic, alchimic, mineral, vegetal, animal, uman, şi trebuie să încercăm să îl descoperim. V-am spus deja că, din punct de vedere astrologic, este simbolul soarelui; dar de ce se desenează cu un punct în centru ? Cercul este simbolul universului, al Fiinţei Supreme, iar punctul reprezintă manifestarea sa. Cercul fără punct este reprezentarea Fiinţei Supreme nemanifestată, absolută; dar când cercul are un centru, el reprezintă Fiinţa Supremă în stare de manifestare (a se vedea conferinţa: „Cercul: centrul şi periferia”. Opere Com-plete, vol. 8).

Dacă privim acest simbol din alt punct de vedere, vedem că este imaginea celulei: punctul central este nucleul; spaţiul dintre centru şi periferie este protoplasma, iar cercul reprezintă membrana. Principiul masculin se manifestă întotdeauna prin nişte radiaţii rectilinii, iar principiul feminin prin nişte unde circulare. Electricitatea se probagă în linie dreaptă, în timp ce magnetismul formează unde circulare. În înaltul munţilor, unde circulă curenţi electrici, aceşti curenţi care sunt paraleli cu solul dezgolesc complet pământul şi rocile omorând întreaga vegetaţie. Din contră, pe câmpii, unde se manifestă magnetismul, vegetaţia este îmbelşugată. Regăsim aceleaşi legi pe chip: toate formele alungite şi rectilinii sunt modelate de electricitate; toate formele rotunjite sunt modelate de magnetism. Principiul masculin, care lucrează în natură, creează toate liniile drepte, în timp ce principiul feminin ceează toate liniile curbe. Simbolul repre-zentand aceste două principii în acţiune în univers este soarele care se manifestă prin nişte raze ieşite din centru şi nişte cercuri concentrice ce se propagă din centru până la periferie. Se regăseşte această figură în tăietura trunchiului unui copac unde lucrează în acelaşi timp principiile masculin şi feminin.

Dar să revenim la ochi. Ştiţi că în întuneric pupila se dilată, în timp ce la lumină ea se contractă, mai mult când lumina este mai intensă. Aceste mişcări de dilatare şi contractare se fac după nişte linii circulare. Atunci când pupila este complet contractată, imaginea ochiului este chiar simbolul soarelui.

Dacă ne situăm în punctul de vedere alchimic, acest simbol reprezintă aurul. Aurul este un metal nobil care rezistă la oxidare, este o condensare a razelor solare, iată de ce, omul resimte instinctiv dorinţa aurului: din cauza legăturii sale cu soarele. Razele soarelui străbate spaţiul, pe urmă pătrund în pământ unde anumite creaturi din natură primesc această forţă şi fabrică aurul care nu este în realitate decât o condensare de energie solară. Omul care posedă mult aur este bogat şi stimat în lume. Dar nu este de ajuns să se posede aur în exterior, trebuie deopotrivă să posedăm aur în interior, fiindcă acest aur ne permite să rezistăm la boli, la suferinţe, la descurajare. Astăzi nu vă voi mai spune nimic în plus despre această problemă; las fiecăruia liberatatea să creadă sau nu cuvintele mele (a se vedea: „Aurul şi lumina”. Opere Complete, vol. 25, cap. V).
Din punct de vedere geometric, simbolul este proiecţia unui con. V-am explicat deja că fiecărei culori îi corespunde o undă de frecvenţă, cu atât mai ridicată, cu cât se apropie de violet. Culorile spectrului se succed fără întrerupere şi, de exemplu, nu se ştie unde se termină galbenul şi unde începe portocaliul. Putem spune fără să ne înşelăm: iată galbenul, iată portocaliul, dar dacă încercăm să găsim limita între cele două, este absolut imposibil. Aşa se întâmplă în numeroase domenii unde nu putem nici să găsim, nici să fixăm limita lucrurilor. Evident, dacă privim puţin mai departe şi din afară, putem spune: „Asta e bine, asta e rău…”. Dar încercaţi să găsiţi limita dintre cele două, nu veţi putea, şi nimeni nu poate. Se poate spune numai că răul este latura inferioară şi binele este latura superioară, dar se trece insesizabil de la unul la celălalt. Nici pentru suflet şi corp nu este posibil să se distingă unde se termină corpul şi unde începe sufletul. Şi cum să fixăm limitele corpului eteric, astral şi mental ? Ele sunt de natură diferită, toată lumea este de acord asupra acestui aspect, dar nimeni nu poate spune cum sunt legate ele, nici să se precizeze ce relaţii unesc procesele de transformare ale sufletului cu acelea ale corpului fizic.
În toate domeniile, totul progresează insesizabil de jos în sus, şi trebuie să ne bucurăm, fiindcă aceasta ne permite să urcăm treptele până în vârf. Ni se întâmplă câteodată să urcăm în paradis: suntem fericiţi, încrezători, dar câteodată ore mai târziu ne prăbuşim şi ne simţim în infern: totul este tristeţe, suferinţă, disperare. Vom vedea mai târziu cum putem urca şi coborî pe această scară de vibraţii: scara lui Iacob.
Lungimile de undă ale vibraţiilor luminoase formează o înşiruire continuă mergând de la cele mai mari (roşu) la cele mai mici (violet) şi, lumina posedând simetria de revoluţie în jurul direcţiei de propagare, lanţul pe care îl formează succesiunea acestor vibraţii este o spirală conică.

Vârful conului care este echivalentul centrului cercului corespunde unor vibraţii de lungimi de undă scurte, deci frecvenţelor celor mai ridicate. În acest punct se găseşte pacea spirituală, care nu este inerţie, o absenţă de mişcare, ci stare de vibraţii intensă în sânul căreia se realizează activităţile cele mai sublime. În această pace se manifestă spiritul în deplinătate. Conul este simbolul soarelui, este deopotrivă şi al vârfului. Iniţiaţii au ascuns aici mari secrete. Cel care urcă panta unui munte fizic sau spiritual înţelege simbolul soarelui; privirea sa cuprinde de sus întreg spaţiul. Din punct de vedere astronomic, soarele este punctul culminant al universului nostru. Tot ce este bun ne vine de la soare. Dumnezeu se manifestă prin intermediul soarelui şi ne trimite binecuvântările sale.

De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat

Ochii sunt legaţi de adevăr. Iisus spunea: „De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat”. Evident, Iisus nu se referea la ochii fizici, ci la ochiul spiritual, al treilea ochi, ochiul mistic datorită căruia putem pătrunde lumea vizibilă şi lumea invizibilă (a se vedea conferinţa: „Prea fericiţi cei cu inimile curate…” – Opere Complete, vol 7). Cei doi ochi ai noştri şi al treilea ochi formează un triunghi, o prismă, datorită căreia curenţii care ne străbat ne întăresc aura şi o fac sensibilă la lumea divină. Dacă pentru moment majoritatea oamenilor nu primesc lumina decât prin ochii fizici, este din cauză că al treilea ochi le este obturat de nişte gânduri şi sentimente inferioare care îi împiedică să perceapă curenţii veniţi de înalt; în schimb, ei primesc curenţii negativi pe care nu îi pot evita pentru că nu au pregătit în ei înşişi nici o protecţie împotriva lor.

Cel de-al treilea ochi este ca o antenă ce permite captarea mesajelor venite din toate regiunile universului. Putem să ne exersăm în fiecare zi concentrându-ne asupra acestui ochi. Este un exerciţiu bun ce ne permite să avem acces la un plan mai înalt de unde avem o altă viziune asupra lucrurilor.
Să ne închipuim două persoane situate una în interiorul şi alta în exteriorul unei sfere. Cea care este în interior spune că sfera este concavă, cea care este la exterior spune că sfera este convexă, şi ele se ceartă, fiecare menţinându-şi punctul de vedere. Aceste două persoane sunt ştiinţa şi religia; ştiinţa care priveşte lucrurile din afară spune că universul este convex, iar religia care le priveşte dinăuntru susţine că este concav… Dar iată că soseşte o a treia persoană care spune: „Amândouă aveţi şi nu aveţi dreptate: universul nu este nici concav, nici convex, este şi unul şi altul în acelaşi timp”. Iar această a treia persoană care a putut să atingă un alt plan vede lumea în acelaşi timp din afară şi dinăuntru. Ochiul interior sesizează simultan cele două aspecte ale realităţii; trebuie să ne dezvoltăm intuiţia pentru a putea cunoaşte în acelaşi timp interiorul şi exteriorul lucrurilor.

Latura exterioară este domeniul intelectului; latura interioară este cea a inimii, a sentimentului. Când observăm lucrurile din punct de vedere intelectual, le clasăm, le analizăm, dar nu le simţim. În timp ce, dacă observăm din punct de vedere al sentimentului, suntem mişcaţi, impresionaţi, dar nu le cunoaştem aspectul exterior, obiectiv. Nici subconştiinţa, nici conştiinţa de sine nu pot să ne arate întreg adevărul; numai supraconştiinţa sau conştiinţa cosmică este capabilă de aceasta. Subconştiinţa îşi extrage de fapt forţele şi cunoştinţele din profunzi-mea creaţiei unde se găsesc rădăcinile, instictele fiinţei umane; în timp ce conşti-inţa de sine şi le ia din contururile, din aparenţa lucrurilor.

Numai un al treilea punct de vedere, care le reuneşte pe primele două, oferă cunoaşterea totală a realităţii. De acum încolo trebuie ca oamenii să înveţe să privească din acest al treilea punct de vedere. Toţi au, mai mult sau mai puţin, nişte idei preconcepute în opiniile lor şi nu este de mirare că în aceste condiţii comit greşeli. În funcţie de gusturile şi tendinţele sale, fiecare vede numai un aspect al realităţii; iată de ce este atât de dificil pentru toţi să se înţeleagă şi să trăiască în armonie.

Starea de supraconştiinţă.

Să revenim însă un moment asupra diferitelor stări ale conştiinţei care poate nu sunt încă nişte noţiuni foarte clare pentru voi. Pentru a înţelege această problemă, vă va ajunge un exemplu foarte simplu. Imaginaţi-vă că primiţi o lovitură atât de violentă la cap încât leşinaţi. Aţi căzut într-o stare de inconştien-ţă. Datorită îngrijirilor prietenilor voştri, începeţi să vă reveniţi, vă mişcaţi încet fără să deschideţi ochii, fără să fiţi încă conştienţi: sunteţi într-o stare de subconştiinţă. Este exact starea unui om adormit care se agită în somn. După câteva clipe deschideţi ochii şi vă daţi seama că sunteţi întinşi pe jos, înconjuraţi de prieteni, dar fără să vă daţi seama încă de ceea ce vi s-a întâmplat: este starea de conştiinţă.

Apoi vă reveniţi complet şi vă amintiţi tot ce vi s-a întâmplat: este starea de conştiinţă de sine. În sfârşit, vă ridicaţi, vă simţiţi restabiliţi, ştiţi că prietenii sunt aproape de voi, că aveţi încă un viitor în faţă, şi sunteţi plini de bucurie, de speranţă şi recunoştinţă, mulţumiţi Domnului: este starea de supraconştiinţă.
Starea de inconştienţă corespunde regnului mineral, subconştiinţa, regnului vegetal, conştiinţa, regnul animal, conştiinţa de sine, regnul uman şi supraconş-tiiţa corespunde regnului îngeresc care este şi cel al Marilor Maeştri şi al Iniţiaţilor. Starea de supraconştiiţă este o stare unde putem sesiza curenţii trimişi de Cer şi fiinţele sale de elită, fiindcă pe pământ există nişte centre mistice unde bărbaţi şi femei recunoscuţi se roagă fără încetare pentru lumina şi fericirea lumii.

Din nefericire, un foarte mic număr de persoane primesc aceşti curenţi pentru că ele nu lucrează asupra aurei lor care este cel mai bun conductor, antena ce primeşte aceste unde. Aura este această spirală conică din şapte culori prin intermediul cărora putem să urcăm până la vârf. Conul drept este deci un simbol al ascensiunii către lumea divină. Ca urmare, conul inversat este simbolul lumii infernale pe care a descris-o Dante: cu cât omul este mai vinovat, cu atât mai mult se apropie de baza conului, adică devine mai limitat şi suferă. La baza conului, este limitarea completă… Dar nu-mi place să vorbesc despre acest con inversat, pentru că gândindu-te la el eşti atras să trăieşti stările ce le reprezintă.

Să revenim acum la simbolismul cercului şi al punctului central. Eul Superior este punctul care reprezintă centrul cercului, centrul fiinţei noastre. Este punctul cel armonios. Aici se găseşte pacea. În jurul acestui punct totul este în mişcare. Totuşi, punctul în sine nu este imobil; el pare imobil pentru că aceste vibraţii sunt rapide încât nu îi putem percepe mişcarea. În realitate, pacea este o stare de foarte mare activitate. În cea mai mare parte a timpului, cuvântul „pace” evocă imaginea unui om pe cale să bea şi să mănânce la umbra unui copac frumos… Nu, nu aceasta este pacea; pacea este cea mai intensă lucrare ce poate fi înfăptuită în lume. Dacă ne legăm zilnic conştiinţa de acest punct care se află în noi, în creier sau în plexul solar, vom simţi pacea, şi nici o dificultate sau nelinişte ce o putem avea în viaţa cotidiană nu ne va atinge cu adevărat. În timp ce, dacă conştiinţa noastră se găseşte în afara acestui punct, rămânem expuşi la toate agitaţiile şi nimic din exterior nu ne poate ajuta.

Eu vă dau aceste câteva explicaţii pentru a înţelege că noi studiem simbolul magic prin acest simbol al cercului şi al punctului central. Multe povestiri iniţiatice menţionează aceste cercuri pe care magul le trasează în jurul lui înainte de a începe orice operaţie magică. Aceste cercuri pe care le trasează sunt destinate să îl protejeze de entităţile întunecate care vor să se împotrivească lucrării sale, iar dacă el iese din acest cerc înainte de vreme, se expune unor mari pericole. Or, acest cerc magic trebuie să îl căutăm mai întâi în noi, şi nu afară, fiindcă totul trebuie împlinit în interior înainte de a fi realizat în exterior. Iată de ce cea mai bună protecţie este aura noastră.

Aura este identică atmosferei care învăluie pământul; dacă pământul ar fi lipsit dintr-odată de atmosfera sa, ar rezulta nişte cataclisme îngrozitoare. Asemenea planetei noastre, şi noi avem o atmosferă ce ne păzeşte de pericole. În realitate, această protecţie este dublă: în planul fizic este pielea; iar în planul psihic este aura. Am să vă dau un exemplu. Închipuiţi-vă că v-aţi lovit undeva: pielea s-a învineţit, şi dacă vă atinge cineva, strigaţi. În timp ce, dacă pielea este sănătoasă, nu doare. Ei bine, cu aura este la fel ca şi cu pielea; aura reprezintă pielea noastră spirituală…

Sunteţi miraţi şi nu vedeţi încă nici o legatură între aură şi piele… Dar să trecem repede în revistă principalele funcţii ale pielii: ea ne protejează de impurităţi şi şocuri, permite schimbările între corp şi lumea exterioară, şi în sfârşit este un aparat de sensibilitate care ne arată frigul, căldura etc… Aura posedă aceleaşi funcţii ca pielea, dar la un alt nivel. Dacă ea este puternică, limpede, suntem protejaţi împotriva accidentelor din lumea psihică, în timp ce, dacă ea este şubredă, ştearsă, cei mai mici curenţi negativi o pot străbate pentru a ne face rău şi a ne cauza mari suferinţe.
Multe persoane se plâng: „Când m-a privit, a fost ca şi cum m-a lovit cu un cuţit…”. Dacă ele ar fi lucrat asupra aurei lor, nu li s-ar fi întâmplat nimic. Este foarte important în viaţă să avem o aură în stare bună pentru a fi protejaţi (a se vedea conferinţa: „Aura”, Opere Complete, vol. 6). Am întâlnit multe persoane ale căror probleme de sănătate nu aveau nici o cauză fizică ! Aura lor nu era în stare bună.

A doua funcţie a aurei este de a asigura schimburile dintre astrele exterioare şi astrele care sunt în noi. Dacă aura noastră este impură, întunecată, ea nu poate sesiza curenţii buni, ea nu este capabilă decât să îi capteze pe cei răi. Se spune că există planete benefice şi planete malefice… Atunci, de ce o aceeaşi planetă acţionează benefic asupra unora şi malefic asupra altora ? Foarte simplu: pentru că acela care nu simte decât nişte efecte rele nu are aura pregatită să capteze curenţii buni. În realitate, toate planetele sunt benefice, dar acţiunea lor asupra omului depinde de aura sa. Dacă în aura sa se găsesc culori şi straturi ce nu permit tuturor virtuţilor unei planete să pătrundă, curenţii pe care planeta îi trimite pe pământ se transformă, se sparg şi produc nişte rezultate rele în el. În timp ce, dacă aura sa este pură, limpede şi puternică, influenţele rele sunt neutralizate.

A treia funcţie a aurei este percepţia a tot ce se află în sufletul celorlalţi: datorită ei, putem simţi o persoană ca un curent rece ce ne contractă, sau din contră, ca un curent de lumină şi căldură care ne dilată şi ne bucură, şi mai există încă multe alte impresii.
Starea bună a aurei este cea mai bună protecţie ce există. Toate perturbaţiile produse pe pământ nu ne pot atinge foarte profund dacă avem o aură pură, luminoasă şi puternică, fiindcă această aură este ca o barieră de netrecut rezistentă la toate oscilaţiile, la toate perturbaţiile atmosferice, la ură şi la tulburările de tot felul. Înconjurat de aşa o aură, omul este ca într-o fortăreaţă, şi când în jurul lui oamenii sunt agitaţi, tulburaţi, demagnetizaţi, el este încă plin de iubire şi curaj şi se simte locuit de o lumină interioară. Putem crea cu toţi în jurul nostru această aură puternică prin practicarea unei vieţi pure, prin rugăciune, prin meditaţie, şi mai ales prin exercitarea celor cinci virtuţi: bunătatea, dreptatea, iubirea, înţelepciunea, adevărul. Fiecare virtute produce o culoare specială şi, toate împreună, dau aurei noastre o bogăţie şi o splendoare inexprimabilă.

Din punct de vedere filozofic, centrul reprezintă inima. Este interesant de remarcat că, într-un anumit număr de limbi, cuvântul „inimă”, „leu” şi „iubire” au aceeaşi rădăcină. În ebraică la inimă se spune „lev” şi la leu „lavi”; în bulgară şi rusă, la leu se spune „lev” şi la iubire „liubov”, rădăcina care se regăseşte în englezul „love”, şi germanul „liebe” etc… care semnifică de asemenea iubire. Cunoaşteţi desigur legătura existentă între iubire şi inimă… În ceea ce priveşte leul, el este semnul zodiacului atribuit în mod tradiţional inimii. Simbolul cercului cu centrul său reprezintă deci ochiul, dar şi inima care trimite sângele în organism.

Dacă simţim iubire pentru o fiinţă, vedem în ea nişte calităţi minunate. Dacă pierdem această iubire, nu mai vedem nici una dintre aceste calităţi, şi totuşi fiinţa respectivă rămâne aceeaşi. Inima este deci cea care ne deschide sau închide ochii. Dacă vrem să ne cunoaştem aproapele, trebuie să avem iubire pentru el. Oamenii vor să cunoască fără să iubească; este imposibil. Nu putem cunoaşte fiinţele decât dacă le facem să se deschidă şi să se lumineze datorită căldurii iubirii. Se întâmplă pentru toate la fel în viaţă. Aici este secretul magic: să iubeşti. Cărţile ne dau cunoştinţe enorme, dar numai iubirea noastră este cea care decide natura dezvăluirii secretelor.

Dacă vrem să înţelegem astrologia, trebuie să iubim astrele şi ele ne vor vorbi; dacă vrem să ştim ce sunt pietrele preţioase, să le iubim pentru că numai iubirea noastră le poate face să vorbească. Cunoştinţele nu pot să ne aducă acea fericire şi acea împlinire la care inima şi sufletul nostru aspiră. Numai iubirea ne satisface şi ne dă fericirea. Solomon cunoştea toate aceste ştiinţe, este spus chiar în Biblie că în acest domeniu nimeni nu se compara cu el. Totuşi, Solomon a sfârşit prin a spune că totul este deşertăciune. El avea sute de femei pe care le studia foarte bine, dar nu a înţeles iubirea pentru că iubirea nu vine în acest fel.
Există patru modalităţi de a analiza iubirea: ea se poate mânca, se poate bea, se poate respira, se poate şi trăi în ea. Cei care se hrănesc cu iubire rămân în planul fizic, si nu pot fi satisfăcuţi pentru că se mulţumesc cu plăceri inferioare.

Cei care beau iubirea gustă plăceri mai puţin grosiere, dar sunt încă cufundaţi în gelozie şi satisfacţiile planului astral. Cei care au reuşit să atingă regiunile planului mental: anumiţi filosofi, scriitori, artişti, respiră iubirea, şi iubirea le alimentează fără încetare inspiraţia. Cât despre cel care trăieşte în iubire, în latura subtilă şi eterică a iubirii, acesta o posedă ca lumină în spirit, ca şi căldură în inimă, şi el poate răspândi această lumină şi căldură asupra tuturor fiinţelor care îl înconjoară. Cel care trăieşte în această iubire posedă totul.

Iubirea este comparabilă cu apa care curge din munţi. Când Hristos a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, el vroia să spună: „Eu sunt izvorul de unde provine adevărul, eu sunt albia râului unde curge apa, şi eu sunt apa însăşi care este viaţa, care este iubirea…”. Izvorul râului este deci adevărul. Calea, albia unde curge acest râu, este înţelepciunea. Iar apa, adică viaţa, care udă pietrele, plantele şi potoleşte setea animalelor şi oamenilor, este iubirea. Trebuie să iubim pentru că iubind lăsăm acest râu, această apă a vieţii adevărate, să ne străbată. Atunci când această apă ne străbate, binecuvântările coboară asupra noastră.
Regnul mineralelor este reprezentat în noi de sistemul osos, deci iubind pietrele, ne întărim scheletul corpului. Iubind plantele, ne îmbunătăţim sistemul muscular; iubind animalele, ne îmbunătăţim sistemul circulator; iubind oamenii, ne întărim sistemul nervos; iubind îngerii, fiinţele superioare din lumea invizibilă, ne ameliorăm aura, organele noastre spirituale.

Polarizarea se manifestă peste tot în natură. Fiecare lucru are un pol pozitiv şi un pol negativ, şi în om de asemenea, totul este pregătit pentru ca celulele să se plaseze în mod armonios: polul lor pozitiv în faţa polului negativ al celulei vecine, şi invers. În această stare ne simţim perfect (fig. 1), în timp ce o perturbaţie în polarizarea normală a celulelor produce unele indispoziţii, boli (fig. 2). Astfel anumite sentimente ca frica, furia, ura, deranjează brusc organiza-rea armonioasă a particulelor. Câteodată lucraţi liniştiţi şi deodată, fără nici o cauză aparentă, vă simţiţi foarte slăbiţi. A trecut un curent ce v-a perturbat magnetismul sau v-aţi gândit în mod inconştient la ceva care a tăiat legăturile.

Curentul care ne străbate trebuie să magnetizeze celulele în aşa fel încât să le polarizeze în mod convenabil. Iată de ce se utilizează magnetismul pentru vindecarea anumitor boli. Dar dacă un magnetizor operează fără să ştie bine ce face, lasă bolnavului senzaţia că este mai obosit ca înainte. Pentru a magnetiza fiinţele, trebuie să fii neprihănit şi plin de iubire; iată magnetizarea veritabilă.

Putem de asemenea să ne magnetizăm pe noi înşine zilnic, făcând de exemplu exerciţiile de gimnastică ce vi le-am arătat. Poate că unii dintre voi vor simţi o anumită teamă şi vor spune: „Această metodă este bună pentru orientali, dar nu şi pentru occidentali”. Vă voi răspunde că aceste metode au fost încercate şi experimentate. Anumite practici orientale pot fi funeste (Funest = trist, funebru, sinistru) pentru occidentali, dar exerciţiile arătate sunt simple şi asimilabile pentru toţi fără vreun pericol, aşa cum sunt pâinea, apa şi aerul.

Cea mai bună modalitate de a ne conserva însă magnetismul este a ne lăsa pătrunşi numai de nişte elemente armonioase, de aceea trebuie să evităm pe cât posibil să ne lăsăm antrenaţi de stări pasionale. V-am vorbit deja de acea frontieră ce o avem în noi, diafragma, care stabileşte o separare între stomac, intestine, organele genitale pe de o parte, şi plămâni, inimă şi creier pe de altă parte. Într-un plan mai subtil, plexul solar (despre plexul solar, citiţi: „Misterele celor doi peşti şi a celor cinci pâini” şi „Picioarele şi plexul solar”, Opere Complete, vol. 6) este cel care joacă rolul de frontieră. Trebuie s-o ştiţi cu scopul de a-l pregăti să-şi asume într-adevăr acest rol, în caz contrar toate elementele negative produse de pasiunile noastre ne vor invada mentalul. Cel care a învăţat să-şi întărească plexul solar poate să se protejeze de tot felul de neplăceri, şi special dacă a lucrat de asemenea să-şi purifice sângele, fiindcă un sânge pur poartă în el nişte elemente capabile să regenereze organismul. Nu cunoaştem încă toate posibilităţile plexului solar pentru că gândurile, sentimentele şi faptele noastre, perturbându-ne polarizarea celulelor, nu încetează să îi limiteze acţiunea. Vom avea un plex solar activ şi puternic numai dacă vom atrage în noi particule pure, luminoase ce îi vor întări puterea de protecţie.

Unul din mijloacele cele mai eficace pentru atragerea acestor particule este iubirea, iubirea dezinteresată pentru toţi oamenii, gândindu-ne că sunt fraţii noştri şi că trebuie să îi ajutăm fără a aştepta cea mai mică recompensă. De ce ? Pentru că noi avem deja recompensa; este acea dilatare interioară, acea căldură, acea inspiraţie ce ne copleşeşte atunci când iubim. Aici se află o mare recom-pensă: nu există una mai mare în viaţă. Gândurile noastre sunt atunci ca un râu, ca un izvor de apă vie. Oamenii caută întotdeauna recompense, dar cel care a înţeles secretul iubirii nu caută recompense; el oferă gratuit pentru că trăieşte fără încetare într-o fericire ce depăşeşte orice imaginaţie. El înoată în bucurie, radiază, şi astfel câştigă încrederea multor prieteni. Unde găsiţi mai mare recompensă ca aceasta ? În timp ce, aceia care se angajează în certuri şi discuţii interminabile pentru cele mai mici lucruri nu pot calcula pierderile şi pagubele ce urmează: ei îşi pierd liniştea, bucuria, sănătatea şi prietenii.

Eu ştiu că foarte puţini mă vor înţelege pentru că, pentru a mă înţelege, trebuie să fii deja pregătit. Majoritatea oamenilor trăiesc în combinaţii şi calcule, ei nu pot să facă nimic gratuit, gândind că este o pierdere de timp, de forţe şi energie. Numai adevăraţii copii ai Domnului ştiu care este adevărul; ei acceptă să fie luaţi peste picior, să li se critice naivitatea şi chiar neîndemânarea, ei preferă să trăiască această viaţă reală de bucurie şi fericire, mai degrabă decât să posede toate bogăţiile pământului ce nu aduc nici o satisfacţie interioară profun-dă. Făcând această alegere, preferând iubirea care aduce împlinire vieţii, ei nu s-au înşelat. Puteţi să mă credeţi, aceste lucruri au fost verificate de mii de ori de către Iniţiaţi. Iată de ce noi, discipolii unui Mare Maestru, trebuie să lucrăm cu iubire. Noi am primit în mod gratuit, trebuie să oferim tot la fel. Recompensa noastră este bucuria şi fericirea de a vedea în jurul nostru nişte chipuri surâzătoare, nişte ochi strălucitori, nişte inimi mărite, nişte voinţe pregătite să îndeplinească fapte măreţe, nişte minţi deschise pentru a înţelege şi a studia. Spuneţi-mi, unde am putea găsi o mai mare recompensă ?

Simbolul ne spune că trebuie să urcăm zilnic pe piscurile munţilor spirituali. Când suntem foarte sus, presiunea exterioară (altfel spus, condiţiile materiale) scade, în timp ce aceea a spiritului creşte. Spiritul şi materia au fiecare o existenţă reală. Dar nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de materie fiindcă ea există; spiritul există şi el realmente, dar ca să îi simţim prezenţa, trebuie să ne unim cu el. Atmosfera este compusă din nişte straturi de diferite naturi; în păturile joase se găsesc praful, microbii, putrefacţia, dar cu cât urcăm, cu atât mai mult pătrundem în nişte regiuni unde aerul este pur. Cei care au lucrat pe piscurile munţilor înalţi povestesc că, acolo sus, ai o altă viziune a lucrurilor.

Unii îşi uită chiar şi naţionalitatea, rasa; ei se simt deasupra tuturor meschinăriilor ce îi separă pe oameni. Nu trebuie însă să aşteptăm să avem ocazia să urcăm pe culmi pentru a ne îmbunătăţii punctul de vedere asupra existenţei, trebuie zilnic să ne înălţăm cu ajutorul gândului până la regiunile sublime ale fiinţei noastre. Fiindcă şi noi, ca şi atmosfera, suntem constituiţi din diferite zone, din ce în ce mai pure, populate de o multitudine de creaturi. Noi ne credem mereu aceiaşi… Ce greşeală ! Când una dintre aceste creaturi se manifestă în noi, când alta… Sunt o mulţime ! Trebuie să ştim că unele dintre aceste creaturi nu pot să ne urmeze când ajungem să urcăm foarte sus, pentru că nu pot respira sau trăi deasupra unei anumite altitudini, aşa cum anumiţi microbi nu pot rezista peste anumite temperaturi. Cu cât urcăm, cu atât mai mult ne eliberăm, pentru că la fiecare pas făcut spre înălţimi, câteva creaturi inferioare ne părăsesc şi cad din nou la nivelul lor obişnuit. Numai câteva entităţi se agaţă de noi până sus: sunt entităţile orgoliului. Toţi Iniţiaţii o ştiu: orgoliul este asemănător unui lichean care poate exista până la cele mai ridicate culmi.

Trebuie să ne obişnuim să ne înălţăm cu ajutorul gândului. Atunci când ne rugăm şi medităm, urcăm. Putem de asemenea să ne înălţăm prin strădaniile depuse ca să ne îndreptăm. Iar dacă vă spun: „Urcaţi” sau ca mai înainte: „Apropiaţi-vă de centrul cercului”, este acelaşi lucru, deoarece imaginea vârfului au aceeaşi semnificaţie. În natură nu există nici sus, nici jos, nici dreapta, nici stânga. Aceste expresii semnifică pur şi simplu nişte vibraţii „rapide” şi nişte vibraţii ”lente”, nişte vibraţii intense, nişte vibraţii slabe. Înaltul, înăuntrul corespund unor vibraţii rapide; lumea de jos, exteriorul corespund unor vibraţii lente. Gândurile, sentimentele, faptele pot fi de asemenea situate pe această scară de vibraţii. Avariţia, gelozia, senzualitatea, furia, invidia au nişte vibraţii lente, slabe… Veţi spune că frica nu este lentă, ci rapidă. Da, în exterior, dar în interior ea paralizeaza gândurile şi face imposibilă acţiunea. De câte ori în cursul unui incendiu nu s-au văzut oamenii precipitându-se în foc, în loc să fugă ! Creierul lor nu mai funcţionează. Din contră, gândurile şi sentimentele armonioase fac acţiunea uşoară, rapidă, eficace.

Maestrul Peter Deunov a scris o carte despre culori. În ea explică că îngerii se ocupă de culori şi că tot ce se întâmplă în natură se realizează cu ajutorul culorilor care lucrează în plante, animale şi oameni. Am citit multe lucrări în această carte unde se spune şi că anumite versete din Biblie, când le pronunţăm, creează anumite culori în jurul nostru şi că, datorită acestor culori, se pot vindeca bolnavii citind aceste versete lângă ei. Îmi aduc aminte că în Bulgaria muftii turci vindecau bolnavii citindu-le versete din Coran.
Maestrul spunea: „Voi vreţi să obţineţi toate secretele naturii, dar ea este vie, vă cunoaşte, ea ştie de câte ori aţi fost nerecunoscători, şi se ascunde de voi. Fiindcă natura îi distrează pe oamenii obişnuiţi, îi instruieşte pe discipoli, dar numai în faţa înţelepţilor îşi dezvăluie secretele. Fiecare lucru în natură are o formă, un conţinut şi un sens. Forma este pentru oamenii obişnuiţi, conţinutul pentru discipoli şi sensul profund pentru Iniţiaţi”.

Mulţi pretind că pătrund marile mistere ale naturii, dar nu este atât de uşor. Este necesar o întreagă pregătire, iar aceasta nu se poate face decât prin exerciţiul celor cinci virtuţi: bunătatea care ne permite să ne deplasăm şi, păşind pe calea Iniţierii, să observăm şi să întâlnim toate lucrurile frumoase create de Dumnezeu; dreptatea care ne dă posibilitatea de a acţiona şi a crea opere minunate cu mâinile noastre; iubirea care ne inspiră cuvintele însufleţi-toare, care ne dă bucuria de a gusta tot ce este mai plăcut în natură, simţindu-ne mereu hrăniţi şi cu setea potolită; înţelepciunea care ne deschide urechile spirituale datorită cărora vom putea într-o zi să auzim armonia sferelor şi să înţelegem cuvântul divin; adevărul care dă toate posibilităţile să ne îndreptăm, să ne orientăm, să găsim ce căutăm, să contemplăm frumuseţea naturii şi chipul Batrânului dintre Bătrâni, Misteriosului dintre Misterioşi: Ain Sof, despre care vorbeşte Cabala.

Este uimitor că majoritatea oamenilor cer să pătrundă misterele celei mai mari Iniţieri fără să pună nimic în practică, fără să facă nici un sacrificiu, nici un efort pentru a se stăpâni. Pentru acest motiv secretele naturii sunt pentru ei pecetluite cu şapte peceţi. Să nu uitaţi niciodată cuvintele Maestrului Peter Deunov: „Natura îi distrează pe oamenii obişnuiţi, îi învaţă pe discipoli, şi numai în faţa înţelepţilor îşi dezvăluie secretele”.

Aveam de asemenea intenţia să vă dau azi câteva explicaţii din punct de vedere frenologic. Priviţi această schemă a capului:

Conturul 1 se împarte el însuşi în două părţi: prima corespunde gustului pentru lucruri concrete, pentru ştiinţă, şi a doua jumătate, partea de sus a frunţii, corespunde interesului pentru lucruri abstracte, filozofia.
Conturul 2 corespunde iubirii pentru ceilalţi, bunăvoinţei, altruismului, tendinţelor umanitare.
Conturul 3 corespunde iubirii pentru Dumnezeu, devoţiunii, veneraţiei fiinţelor superioare. Conturul 4 indică constanţa în convingeri. Dacă această parte a capului este prea dezvoltată în raport cu celelalte, aceasta indică faptul că persoana va prefera să moară decât să renunţe la ideile sale.
Conturul 5 corespunde iubirii de sine, stimei pentru propria persoană.
Conturul 6 corespunde iubirii pentru casă, pentru patrie.
Conturul 7 corespunde iubirii pentru copii, pentru familie.
Conturul 8 corespunde instinctelor.

Se spune că Paradisul era o grădină plantată cu arbori şi populată cu animale de toate felurile. În această grădină, Eva a fost prima botanistă a umanităţii pentru că se ocupa de plante, de flori, şi Adam primul zoolog, el a dat numele animalelor.
Din punct de vedere ezoteric, soarele reprezintă primul om: Adam, iar luna, prima femeie: Eva. Se spune în Facerea că Eva a ieşit dintr-o coastă de-a lui Adam, ceea ce este adevărat şi din punct de vedere al simbolismului astrologic, pentru că o parte din cercul soarelui dă luna (fig. 3). Soarele este principiul masculin, şi luna principiul feminin. Unirea acestor două principii l-a dat pe Mercur, (fig.4) copilul soarelui şi al lunii. Dar Mercur nu este primul copil al lui

Adam şi al Evei; înaintea lui au fost Cain (Marte) şi Abel (Venus). Soarele şi luna sunt cele două principii masculin şi feminin care se unesc pentru a da naştere la patru elemente. Pentru alchimişti, unirea soarelui cu luna este simbolizată prin semnul lui Mercur. Acest semn conţine şi reprezintă cele patru elemente: două elemente masculine şi două elemente feminine. Luna reprezintă apa; soarele , focul; + este semnul unirii, pământul; iar Mercur însuşi reprezintă aerul.
Se mai poate da încă o interpretare a acestui simbol al soarelui. Imaginaţi-vă o portocală: coaja portocalei este înţelepciunea, ceea ce mâncăm este iubirea, iar sâmburii pe care îi plantăm după aceea sunt adevărul (a se vedea conferinţa despre suflet, Opere Complete, vol.8).

Străduiţi-vă să trăiţi zilnic în iubire, fiindcă ea vă va permite să vă înălţaţi până la vârf. Iubirea voastră vă va determina destinul, pentru că veţi atrage mai devreme sau mai târziu tot ceea ce iubiţi. Spuneţi că aţi iubit multe lucruri până acum şi că nu au venit la voi… Dar vor veni ! Ceea ce posedaţi acum, este ceea ce aţi iubit altadată, în încarnările voastre anterioare. Dacă iubirea voastră se îndreaptă spre lumea spirituală, cu atât mai bine, pentru că acolo unde este iubirea voastră, veţi fi şi voi într-o zi. Atunci, atenţie la iubirile ce vă pot duce în infern. Da, să nu uitaţi niciodată aceasta: destinul vostru depinde de iubirea voastră.

Încheind acum această mică prezentare, vă doresc din toată inima să aprofundaţi cele câteva adevăruri pe care vi le-am expus cât mai simplu. Am făcut-o sub această formă pentru a nu fi înşelaţi de aparenţe, dorindu-vă ca, dincolo de îmbrăcămintea simplă a cuvintelor, să găsiţi soluţii la problemele voastre, în loc să vă risipiţi în detaliile vieţii. Doresc să urcaţi mai des, cât mai des posibil, pe acest munte sacru, muntele solar, de unde veţi avea posibilitatea să îmbrăcaţi un orizont foarte vast. Uniţi prin legăturile iubirii spirituale, vom face toţi împreună o experienţă şi veţi simţi că viaţa voastră se transformă zi de zi.

Fie ca râul de apă vie să ude arborii şi florile grădinii voastre interioare !

OMRAAM AIVANHOV

“PRINCIPII de ÎNŢELEPCIUNE TIBETANĂ”