detoatepentrutotisimaimult conţinuturile paginilor

Frica ne consumă din energie

” Frica se reduce la frica de tine însuți ” Emil Cioran

Aș vrea să-ți fac cunoștință cu cea mai importantă ființă din viața ta: și acela ești tu. Oamenii, în general, fug de propria gândire toată viața și nu se cunosc pe ei înșiși. Sunt puțini care au curajul să închidă ușa și să se gândească 2 minute la ei înșiși. Și asta din cauza unei frici, din subconștient. S-a strâns în subconștient o frică față de tot, o frică față de tine însuți.

Ca să te cunoști pe tine însuți trebuie să te apropii de propria gândire, să inchizi ușa și să te uiți în oglindă, să ai curajul să te întâlnești cu tine însuți. La început, o să te sperii. O să te intrebi “cine sunt”, “ce caut eu aici”, “ce caut eu pe acest pământ”. Răspunsul este simplu: ai o misiune aici. Misiunea stă în ce iubești tu mai mult: să iubești o idee, să iubești să faci ceva, să iubești o persoană, un copil sau o floare…Să duci lumea mai departe. Frica de tine însuți se reduce la frica de Dumnezeu și frica de moarte. Dumnezeu există: este chiar în mintea ta. Dacă Dumnezeu există, moartea este decât un stadiu care ne transformă.

      Frica se diminuează dacă îți imaginezi că Dumnezeu e cu tine tot timpul și în mintea ta.

Viața va fi o fericire să ști asta. Chiar dacă viața va rămâne un mister, trebuie să te bucuri că este un mister. Nu trebuie să te sperii de acest mister. Și de acum trebuie să te apropii de tine, de propria gândire și să te împaci cu ideea că nu ești singur. Dumnezeu există. Frica de viitor se va diminua.

Oamenii, în general, au o anxientate, o neliniște față de ce o să se întâmple, de dimineață până seara. Dar nu are ce să se întâmple așa grav. La sfârșitul zilei, ne dăm seama că ne-am consumat degeaba. Frica ne consumă din energie pentru că nu putem să ne controlăm gândirea ca să o setăm să nu-și mai facă griji. Eu când mă trezesc dimineața îmi setez mintea să nu-mi fac griji pentru nimic. Cine știe dacă viața nu e decât o farsă și noi ne consumăm degeaba! Nu trebuie să-ti fie frică ne noapte, nu trebuie să-ti fie frică de ceilalți oameni, nu trebuie să-ti fie frică să iei o decizie, nu trebuie să-ti fie frică să spui ce gândești, nu trebuie să-ți fie frică să vorbești, nu trebuie să-ți fie frică de tine pentru că ești fiul lui Dumnezeu. – (Filozofia celor puternici)

Iustinian Cruceanu

Proces de lărgire a sferei conștientizării – alchimia interioară

Procesul alchimic are loc atunci când planul spiritual intră în contact cu planul material. Așa cum diamantul este un cărbune transformat, tot așa claritatea se poate naște din confuzie. În metafora alchimiei, nu aurul este cel ce-mi trezește ineresul ci mai curând importanța acordată procesului transformării. Alchimia înseamnă a amesteca totul la un loc, fără a încerca să respingi sau să corectezi ceva – înțelegând că ceea ce e negativ face parte din procesul de învățare și de vindecare.

Cale de a lărgi sfera conștientizării și de ai rafina precizia.

Prin contemplație vedem lucrurile așa cum sunt, fără a încerca să le schimbăm. Ideea este să dizolvăm reacția pe care o avem atunci când trăim emoții care ne tulbură, având grijă să nu respingem si acea emoție. Având instrumentele adecvate pentru conștientizare, cu toții dispunem de potențialul de a practica alchimia interioara. Contemplația este un tip de atenție susținută, care nu cedează în fața diversiunilor, îndreptată asupra proceselor minții. În loc să ne lasăm dusi sau captivați de un gând sau sentiment, prin contemplatie observăm în mod riguros cum vin și se duc acele gânduri și sentimente.

Este o cale de a lărgi sfera conștientizării și de ai rafina precizia. Prin acest gen de antrenament al minții învățăm să ignoram acele gânduri și sentimente care ne distrag de la momentul prezent și să conștientizăm în permanență experiența imediata. În cadrul acestei abordări, accentul nu se pune atât pe problemele de care ne lovim în viață , cât pe accesul la claritatea și sănătatea mintii. Dacă putem avea acces la acestea, problemele noastre devin mai lesne de administrat; ele vor fi mai curând oportunități pentru a învăța, decât amentințări ce trebuie evitate. O primă aplicație a contemplației este recunoașterea unuia sau a mai multor tipare de acest fel în noi înșine. Practicarea îndelungată a psihoterapiei atrage de regulă după sine conștientizarea tiparelor emoționale în detaliile lor, astfel încât să poată fi investigate, să se poată reflecta asupra lor și apoi să fie schimbate.

Contemplația însă poate face ca orice sistem psihoterapeutic să fie mai precis și mai eficient, ajuntându-ne să ne punem priceperea în slujba dezvăluirii psihicului. Atunci când vine vorba de sentimentele contradictorii care ne tulbură, important nu este să le putem explicita prin formule cât mai exacte, ci să le investigăm fără încetare, trăind mici revelații, conștientizănd despre noi înșine anumite lucruri care, pe măsură ce sunt acumulate, conduc către o mai mare claritate.

Intr-un anume sens momentele noastre cele mai întunecate și sentimentele cele mai insuportabile reprezintă o ocazie pentru a evolua în plan spiritual și a ne regăsi înțelepciunea naturală, ocazie de a ne trezi – dacă alegem să le folosim în această direcție.
Cu toții avem această capacitate de înțelegere, trebuie doar să o cultivăm. Practicând contemplația, această capacitate sporește.

Dacă vreți să vă cultivați acceptarea și compasiunea:

începeti prin a exersa bunăvoința plină de iubire, combinată cu o reflecție asupra acceptării.
Fraze de repetat:
“Pot să accept lucrurile așa cum sunt.”
“Vreau să fii fericit și să-ți fie bine, dar nu pot alege în locul tău și nici nu pot schimba lucrurile.”
În cursul acestei reflectări, repetați fraze care oglindesc această calitate a bunăvointei pline de iubire. De câte ori gândurile vă zboară în altă parte, reveniți la acele fraze cu un sentiment de iubire sau de căldură față de oameni.

“Fie ca toate ființele să fie în siguranță, fericite, sănătoase și să nu mai sufere. Fie ca toate ființele să fie eliberate.”
Aceasta este și o cale de a renunța la dorința ca lucrurile să fie neapărat într-un fel anume. Acest echilibru aduce cu sine o compasiune înțeleaptă.

Tara Bennett-Goleman

Cunoaşterea se află în mâinile celor puţini-Cunoaştere/Ignoranţă

Cunoaşterea se află în mâinile celor puţini, iar ceilalţi sunt menţinuţi în ignoranţă. Aceasta este structura clasică a manipulării şi controlului.

     Şi totuşi, lucrurile nu trebuie să stea neapărat în acest fel. Adevărata putere se află în mâinile celor mulţi, nu a celor puţini. De fapt, fiecare individ conţine în el o putere infinită. Motivul pentru care suntem controlaţi nu se datorează faptului că nu am avea puterea de a ne decide singuri destinul, ci faptului că renunţăm cu atâta uşurinţă la ea, în fiecare clipă a vieţii noastre.

Dacă se întâmplă ceva ce nu ne convine, ne grăbim să dăm vina pe altcineva. Dacă există vreo problemă în lume, ne spunem întotdeauna în sinea noastră: „Ce au de gând să facă pentru a o rezolva?”. Ei sunt cei care au creat în mod secret problema pentru ca noi să gândim în acest fel, iar ei să răspundă aşteptării noastre şi să vină cu o „soluţie” – care este de fiecare dată aceeaşi: mai multă putere centralizată şi mai puţină libertate pentru noi.

Dacă doreşti să dai mai multă putere pe mâna poliţiei, armatei şi agenţiilor de securitate, făcându-i chiar pe oameni să cearcă acest lucru, tot ce ai de făcut este să creezi mai multe crime, mai multă violenţă şi mai mult terorism. Restul va veni de la sine. Dacă oamenii se tem să nu fie tâlhăriţi, jefuiţi sau bombardaţi, îţi vor preda de bunăvoie libertatea lor, cerându-ţi să îi aperi de răul pe care l-ai creat singur, făcându-i să se teamă de el. Bomba din Oklahoma este un exemplu clasic de acest fel, pe care l-am explicat detaliat în cartea mea, Şi adevărul vă va face liberi.

Personal, am numit această tehnică simplă de manipulare şi control: crearea problemei – reacţie – soluţie. Tot ce trebuie să faci este să creezi problema, să încurajezi astfel o reacţie de tip: „Cineva trebuie să facă ceva”, iar apoi să oferi o soluţie. Sinteza acestei tehnici este motoul francmason: Ordo Ab Chao – „ordine din haos”. Creează haosul, iar apoi oferă calea de restabilire a ordinii. Ordinea ta, fireşte!

Masele sunt manipulate la ora actuală printr-o sumedenie de metode de control mental şi emoţional. Numai aşa pot fi ţinute în frâu. Un număr restrâns de oameni nu poate controla miliarde de oameni prin metode fizice, la fel cum animalele dintr-o fermă nu pot fi ţinute fizic sub control decât dacă sunt implicaţi un număr mare de oameni.

Doi porci au scăpat dintr-un abator din Marea Britanie şi au reuşit să evite capturarea o perioadă atât de lungă de timp, în pofida tuturor eforturilor făcute pentru a-i prinde, încât au ajuns adevărate celebrităţi naţionale. Pe scurt, controlul fizic asupra populaţiei globale nu poate funcţiona. De altfel, el nici nu este necesar, dacă îi poţi face pe oameni să gândească şi să simtă ce vrei tu, astfel încât să „ia deciziile” pe care doreşti tu să le ia şi să-ţi ceară să introduci legile pe care doreşti tu să le introduci.

Există un aforism străvechi care spune că dacă doreşti ca cineva să facă ceva, fă-l să creadă că ideea îi aparţine. Umanitatea este supusă unui program de control al minţii, nefiind decât cu puţin mai conştientă decât un zombi. Vi se pare că exagerez? Deloc. Eu definesc controlul minţii printr-un act de manipulare mentală prin care faci pe cineva să creadă şi să acţioneze aşa cum doreşti tu. Dacă acceptăm această definiţie, nu se mai pune întrebarea cât de mulţi oameni sunt supuşi acestei manipulări, ci cât de puţini sunt cei care au reuşit să scape de ea.

Practic, toţi oamenii sunt supuşi într-o măsură mai mică sau mai mare acestui proces de manipulare. De pildă, atunci când te laşi convins de o reclamă să cumperi ceva de care nu ai cu adevărat nevoie, te laşi manipulat printr-o tehnică de control al minţii. Dacă te uiţi la ştiri sau citeşti în ziare o poveste distorsionată care îţi influenţează percepţia despre o persoană sau un eveniment, eşti manipulat printr-o tehnică de control al minţii.

Priviţi felul în care sunt antrenaţi soldaţii în armată. Aceasta este cea mai pură formă de control al minţii. Încă din prima zi li se spune că trebuie să execute ordinele superiorilor lor fără să le pună în discuţie. Dacă cineva îmbrăcat într-o uniformă cu gradaţii îţi spune că trebuie să omori alte persoane, despre care nu ştii absolut nimic şi pe care nu le-ai întâlnit niciodată, eşti nevoit să tragi fără nici o ezitare.

Aceasta este mentalitatea de tip: „Să trăiţi!”, care a invadat, din păcate, inclusiv mediul social dinafara armatei: „Păi, ştiu că nu e bine, dar şeful mi-a spus că trebuie să fac acest lucru şi nu am de ales”. Nu ai de ales? Nu există aşa ceva. Orice om are libertatea de a alege ce doreşte şi ce nu doreşte să facă. Nu există însă: „Nu am de ales”! Această invenţie este doar o altă tehnică de control al minţii.

Lista tehnicilor de control al minţii este nesfârşită.

Ei doresc să vă controleze mintea, căci în acest fel vă pot controla pe voi. Reacţia corectă ar fi să ne luăm înapoi minţile, să gândim singuri şi să le permitem şi celorlalţi să facă acelaşi lucru, fără teama de a fi ridiculizaţi şi fără a-i condamna pentru crima de a fi diferiţi. Dacă nu vom face acest lucru, Agenda de care vorbesc (şi pe care o voi descrie amănunţit în continuare) va fi implementată.

În schimb, dacă ne vom redobândi controlul asupra minţilor noastre şi vom atinge o stare de suveranitate mentală, Agenda nu va putea fi implementată, căci îi va lipsi însuşi fundamentul pe care poate exista. Am făcut cercetări în peste 20 de ţări şi am constatat că acelaşi proces se află în plină desfăşurare pretutindeni. Politici şi structuri identice sunt implementate în toată lumea, în conformitate cu Agenda Globală.

Din fericire, putem observa simultan şi o trezire globală, căci tot mai mulţi oameni aud alarma trezirii spirituale şi renasc din transa mentală şi emoţională în care s-au complăcut atâta vreme. Ce forţă va învinge în aceşti primi 12 ani ai Mileniului? Nu depinde decât de noi. Noi suntem cei care ne creăm propria realitate prin gândurile şi prin faptele noastre.

Dacă ne vom schimba gândurile şi faptele, vom schimba întreaga lume. Asta-i tot!

David Icke

Armonia între raţiune şi experienţă – Despre ADEVĂR

Dacă am diferenţia adevărul după modelul lui Kant, ca adevăruri sintetice şi analitice, am descoperi repede că adevărurile sunt numai de un singur fel şi anume sintetice. Adevărul provine din convenţii interumane. Dacă spun că soarele se învârte în jurul pământului, veţi spune că sunt incult, comiţând o eroare, dar cu siguranţă că nu ştiţi convenţia utilizată de mine pentru această propoziţie. Soarele a fost numit aşa de către comunitatea de oameni, pământul la fel. O persoană educată în exteriorul comunităţii umane ar putea numi invers pământul drept soare şi soarele drept pământ.

Deci tot adevărul este dezvoltat numai în convenţii, în cazul nostru, convenţii de limbaj. Apropo de soare, Platon spunea că acesta este responsabilul tuturor adevărurilor, pentru că fără lumina acestuia nu am fi avut ocazia să vedem şi nici să cunoaştem adevărul. Dar, cum am cunoaşte adevărul dacă nici nu am fi existat? Atâta timp cât soarele este esenţa vieţii, principala energie a pământului.

Dar cum s-or fi format adevărurile astea? Unii zic că prin raţiune, alţii că prin experienţă. Experienţa provine din simţuri, iar simţurile din senzaţii. Cum însuşi cuvântul senzaţie exprimă o înclinare relativă asupra adevărului, am tinde să credem, din contră că adevărul ar proveni din raţiune. Nimic mai fals, atâta timp cât adevărul nu este trăit, nu este simţit.

E ca şi cum i-ai spune unui elev care a învăţat pe de rost un comentariu şi a copiat o temă la chimie că ar fi un copil deosebit de inteligent. Dar e adevărat că prin raţiune poţi “confecţiona” adevărurile, prin simţurile interne. În concluzie, un adevăr incontestabil provine mai întâi pe baza senzaţiei (simţurilor), apoi este analizat de raţiune, iar după lunga întrebuinţare a adevărului respectiv se trece la experienţă.

Când există o armonie între raţiune şi experienţă, adevărul este incontestabil, neexistând paralogisme. Pornind de la ipoteza (contrazisă) că un corp mai greu decât aerul nu poate zbura, am încercat să aflu care erau adevărurile pe care se baza afirmaţia. Singurul adevăr pe care l-am dedus a fost că aceia care au lansat ipoteza nu şi-au folosit suficient simţul vizual. Aşa încât, nu au putut observa că păsările sunt mai grele ca aerul şi zboară, iar aparatele de zbor, chiar cu rezervoare interne de energie puteau zbura liniştite până la epuizarea energiei.

Spunând un neadevăr, aşa cum afirma Aristotel, înseamnă a spune că ceea ce este nu este sau, deopotrivă că ceea ce nu este, este. Aşa că principiile referitoare la erori sunt diferite. Unii, printre care Decartes spun că eroarea este o privaţiune faţă de o cunoştinţă, pe când adepţii lui Popper afirmă că eroarea poate inspira multe idei bune şi că a critica o opinie ce provine dintr-o eroare, înseamnă un moment esenţial în procesul cunoaşterii. Este un adevăr, mai ales că multe din afirmaţiile ştiinţifice se bazează pe reducerea la absurd. Reducem la absurd un fapt neadevărat lundu-l ca adevărat şi vom descoperii prin ipoteze adevărul curat.

Tot în principiul popperian, a fost arătată metoda cea mai eficientă de eradicare a erorilor: critica. Iar Popper găsea că este bine să criticăm pe alţii aşa cum ne-am critica pe noi înşine, pentru că dacă nu ne criticăm singuri, cu siguranţă că se va găsi altul care s-o facă mai dur. – (referat)

Importanța glandei pineale privind obținerea puterilor spirituale

Oamenii sunt înzestraţi cu glanda pineală, o glandă care se găseşte în creier, şi care, de asemenea, este cunoscută şi sub numele cel de-al treilea ochi. Motivul pentru care este numită “glanda pineală” îl reprezintă faptul că are forma unui con de pin.

Minuscula glandă pineală este responsabilă pentru producerea melatoninei, un hormon care afectează ritmul circadian. Ea se găseşte situată în apropierea centrului creierului, între cele două emisfere cerebrale.

Medicina şi ştiinţa officială nu recunosc rolul esenţial al acestei glande pentru lumea spirituală, însă această informaţie secretă era cunoscută de mii de ani de înaintaşii noştri. Glanda pineală este, în esentă, portalul către lumea spirituală din lumea fizică, în care trăim noi, oamenii.

Când este activată, senzaţia de euforie şi unicitate umple mintea, oferind un sentiment de nedescris. Această activare se poate face prin yoga, prin meditaţie şi printr-o varietate de alte metode.

Odată activată glanda pineală, acea persoană este capabilă să se deplaseze liber prin alte dimensiuni, se poate proiecta astral sau poate “vedea” la distanţă. Totodată, ar fi posibil chiar şi controlul gândurilor şi acţiunilor altor oameni din lumea fizică.

Deşi toate aceste lucruri par imposibile, guvernele lumii (printre care cel al Uniunii Sovietice), precum şi diferite organizaţii din umbră au cercetat aceste efecte un timp îndelungat, păstrând informaţiile ascunse de ochii publicului.

Motivul pentru care în ziua de azi ne este foarte greu (dacă nu imposibil) să ne activăm glanda pineală, şi astfel să avem acces la lumea spirituală, îl reprezintă cantitatea de fluorură de sodiu pe care o digerăm zilnic în corpurile noastre. Fluorura de sodiu este prezentă atât în unele alimente, în apa, cât şi în pasta de dinţi cu care ne spălăm.

Glanda pineală absoarbe cea mai mare parte din fluorura de sodiu, care intră în corpurile noastre şi, astfel, cel de-al treilea ochi se “tumefiază”. Dar, forţele oculte care conduc această lume n-au niciun interes să atingem un nivel înalt de spiritualitate… sursa

Caracteristică importantă a vocii interioare-de ce să ascult vocea interioară

În primul rând vocea interioară este cea care ştie ce este cel mai bine, la un anumit moment de timp, pentru fiecare dintre noi, în parte. Avem, zi de zi, fel de fel de necesităţi. De la nevoia de alimentaţie până la aceea de a comunica cu alţii, de a vorbi cu alţi oameni. Dar nu întotdeauna putem, cu ajutorul intelectului, să determinăm care sunt acele necesităţi mai presante, mai urgente, şi cărora să le acordăm o prioritate mai mare în viaţa noastră.

Vocea interioară este cea care ne poate semnala necesităţile “prime” ale fiinţei noastre. Sunt anumite lucruri care trebuiesc dobândite mai întâi, celelalte putând fi satisfăcute doar dacă au deja nişte “temelii” iniţiale. Este ca atunci când am vrea să construim o clădire cu mai multe etaje. Chiar dacă am dori să construim mai întâi etajul doi sau chiar acoperişul, trebuie să urmăm, în mod riguros, o anumită secvenţă de paşi, astfel încât construcţia noastră să fie stabilă şi durabilă.

La fel stau lucrurile şi cu fiinţa umană. Pentru a dobândi o stabilitate internă, un echilibru interior, trebuie să urmărim să satisfacem mai întâi nişte necesităţi “primordiale” care vor constitui baza de plecare pentru dobândirea celorlalte. Societatea actuală ne oferă, într-o anumită măsură, o secvenţialitate a paşilor de urmat în viaţă. Dar, fiecare dintre noi reprezintă o individualitate aparte.

Nu ne putem încadra toţi în aceleaşi tipare, în aceleaşi reguli stricte. “Fiecare fiinţă are o anumită vocaţie şi aceasta este torţa care ii luminează viaţa. Cel care işi ignoră vocaţia e ca un sfeşnic rămas ne-aprins. Cel care caută sincer adevăratul ţel al vieţii sale va fi el insuşi căutat de acel ţel. Concentrandu-se asupra acestei căutări, o lumină va incepe să-i alunge confuzia. Numiţi-o revelaţia, numiţi-o inspiraţie, spuneţi-i cum doriţi. Ne-increderea e cea care inşeală. Sinceritatea conduce direct către ţel.

Ce nu este vocea interioară

   În primul rând vocea interioară nu este o VOCE. Ea nu se aude… ea se simte, se percepe. Probabil vi se pare un nonsens…. cum adică, vocea nu se aude? Termenul de voce interioară este un termen generic, este o exprimare metaforică a unui fenomen psihic. Vocea interioară poate fi interpretată ca voce dar nu este o voce. Vocile “vorbesc” o anumită limbă: engleză, franceză, germană, română, chineză, etc. Şi sunt sute de limbi.

Vocea interioară nu le cunoaşte pe toate. Ea ştie doar un singur limbaj. Cel al gândului. Aşadar, dacă veţi auzi o voce care vă va spune ceva în limba română să ştiţi că nu este ceea ce eu numesc vocea interioară. Încă din momentul naşterii suntem obişnuiţi să gândim într-o anumită limbă. După primele gângurituri, mama începe să ne înveţe diferite cuvinte în limba maternă, şi vom fi obişnuiţi să gândim în această limbă.

Acest mod de gândire nu este “un dat” natural. Limbajul articulat (sau mai bine zis gândirea într-un anumit limbaj) este o modalitate de a comunica cu ceilalţi membri ai comunităţii. Pentru “a discuta” cu tine însuţi; pentru a purta un dialog interior, sau, mai direct spus, pentru a gândi, fiinţa umană a fost înzestrată cu un alt limbaj. Vocea interioară îţi cunoaşte gândurile. Nu are nevoie ca tu să-ţi formulezi aceste gânduri în limbaj articulat sau în fapte.

Ea îţi cunoaste intenţiile , atitudinile faţă de cei din jur. Vocea interioară nu are nevoie ca tu să-i demonstrezi fidelitatea. Vocea interioară nu îţi răspunde imediat la întrebări. Se întâmplă şi aşa, dar de cele mai multe ori lansăm o întrebare şi răspunsul poate veni chiar şi peste câteva săptămâni. Vocea interioară nu te roagă, nu insistă să faci anumite lucruri.

Ce este vocea interioară

   Pe scurt am putea defini vocea interioară ca fiind instinctul speciei. De ce am preferat această “definiţie” prescurtată? Poate că nu este cea mai relevantă dar reflectă o caracteristică importantă a vocii interioare. În mod normal vocea “discută” cu tine, îţi trimite mesajele ei în mod “paşnic”, dar în momentul în care te afli în faţa unui pericol ea “strigă”. “Tipă” la tine: “NU”.

Partea proastă este că nu insistă spunând: nu, nu, nu, nu,…. Simplu, zice o dată şi gata. Dacă nu i-ai prins mesajul, este din cauza lipsei tale de antrenament. Va trebui să te antrenezi pentru a nu mai “rata” şi alte mesaje.  Din astfel de considerente am ales această scurtă definire: în momente cheie din viaţa ta, vocea interioară îţi trimite mesajele mult mai “apăsat”, mult mai “hotărât”. Dar, vocea interioară nu te va ruga să-i asculţi mesajul, să-i urmezi îndemnul. Ea îţi transmite “părerea ei”. O urmezi bine; nu o urmezi – treaba ta, descurcă-te.

Vocea interioară este aceeaşi pentru toată lumea, pentru toate categoriile sociale. Nu contează cât de “citit” eşti, câte şcoli ai; vocea interioară este aceeaşi, în sensul că are aceeaşi înţelepciune. Din alte puncte de vedere, persoanelor cu un “grad înalt de cultură” le este mai greu să perceapă vocea interioară. Şi aceasta, din cauză că, astfel de persoane, în procesul asimilării informaţiilor, au folosit foarte mult raţionalul, în detrimentul “simţului interior”. Vocea interioară este aceeaşi, indiferent de moralitatea persoanelor: oameni evlavioşi, hoţi, ucigaşi, etc.

Vocea interioară nu are voinţă, în sensul că ea nu alege persoanele pentru care să se manifeste. Vocea interioară este foarte răbdătoare. Îţi va “şopti” toată viaţa, în speranţa că poate, odată şi odată, tot vei ţine cont de “părerile” ei. Totul depinde de tine.

Radu Stanciulescu – VOCEA INTERIOARA

Abandonarea omului în fiinţa sa spirituală-Credinţă, Încredere şi Siguranţă

Credinţa, acest cuvânt atât de frumos şi de nobil, înseamnă abandonarea deplină a omului, în fiinţa sa spirituală, în faţa adevărului perceput, pe care îşi bazează toate acţiunile şi din care îşi extrage pacea sufletească şi fericirea. Cât de puţini sunt cei care au această calitate, şi chiar şi în aceste rare cazuri, cât de infimă este ea!

Aşa cum i-am spus recent prietenului tău, cel care se îndoia, credinţa este fundamentul tuturor lucrurilor, în absenţa ei, nimic nu poate avea o bază spirituală, împreună cu primele impresii ale copilului, credinţa este prima punte de legătură a acestuia cu mama sa şi cu lumea exterioară. El acceptă cu dragă inimă tot ce îi spune mama sa, acesta fiind începutul procesului de trezire a spiritului său. Copilul este convins că mama îi spune numai adevărul.

A ajuns la această convingere fermă din cauza legăturilor puternice care îl leagă de aceasta, fizice şi spirituale şi numai ea îl susţine în această lume. Dacă este pură şi sinceră, credinţa în aceste prime adevăruri imprimate asupra sufletului său este atât de puternică încât omul nu le mai uită niciodată în viaţă, acceptându-le chiar şi în ultimele zile ale sale pe acest pământ. Aceasta este puterea primelor adevăruri imprimate de mamă asupra copilului ei şi acceptate de acesta cu o inimă pură, în deplinătatea lor, păstrându-le ca pe nişte comori spirituale.

Mulţi oameni exclamă: „O, fericite zile ale copilăriei, când depindeam de mama mea şi îi ascultam povestirile înţelepte, acceptând tot ce îmi spunea ca fiind adevărul deplin, pe care nici acum, cu toate vicisitudinile vieţii, nu mi-l pot scoate din inimă!” Într-adevăr, credinţa, această virtute a acceptării cu o inimă de copil, reprezintă primul suport care îl poate conduce pe om către templul păcii şi care îl poate susţine împotriva tuturor îndoielilor care îl asaltează.

Dacă vom aplica această definiţie domeniului religios, cât de bogate devin semnificaţiile cuvântului „credinţă”! Credinţa este stindardul sfânt pe care omul inspirat se jură să-l apere întotdeauna, ca bază a tuturor adevărurilor şi preceptelor pe care vi le-am dat cândva, pe vremea când Mi-am asumat o formă vizibilă, şi pe care continui să le susţin şi astăzi, prin influenţa Mea spirituală.

De-a lungul timpului au existat mulţi oameni care au jurat să apere acest drapel, pe care l-au apărat apoi până la ultima suflare, nu de puţine ori chiar cu preţul sângelui lor. Mult mai mulţi au fost însă cei care l-au trădat şi l-au abandonat. Alţii au permis pervertirea zelului lor religios în fanatism, care a condus de-a lungul timpului la atâtea orori, păstrate în analele preoţiei până în zilele noastre.

Credinţa poate fi asemănată cu focul. Deşi este un element util şi benefic pentru cei care ştiu să îl folosească cu înţelepciune, focul poate avea efecte teribile pentru cei care îi neglijează efectele şi care abuzează de el, cărora le poate face mai mult rău decât bine.

Întreaga Mea creaţie are două aspecte: unul bun şi unul rău.

La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte credinţa: Dacă se traduce printr-o abandonare totală în faţa voinţei divine, ea răspândeşte în inima omului o căldură plăcută. Dacă este folosită însă de mâini greşite, ea poate deveni intolerantă, aprinzându-se ca o vâlvătaie, nu ca o torţă în mâinile celui care caută calea către adevăr! De aceea, copiii Mei, feriţi-vă de extreme!

Mai ales în aceste zile, folosiţi credinţa ca un balsam vindecător şi aveţi grijă ca ea să nu devină o otravă care să vă consume din interior. Pentru a fi siguri că sunteţi pe calea cea bună, credeţi numai în Mine, ascultaţi numai vocea Mea în inimile voastre, căci ea nu vă va amăgi, şi nu vă lăsaţi păcăliţi de interpreţii vicleni ai Cuvântului Meu. Iată motoul pe care ar trebui să-l urmaţi tot timpul: „Analizaţi ceea ce auziţi şi ceea ce citiţi; acceptaţi ceea ce este bun şi respingeţi ceea ce este rău”.

Dacă veţi respecta întotdeauna cu rigurozitate această regulă, stindardul credinţei va flutura în permanenţă pentru voi, fiind deopotrivă un sanctuar sacru şi o torţă care vă va conduce pe calea către beatitudine şi către inima Mea. Pentru a vă putea consolida credinţa, aveţi însă nevoie de cea de-a doua calitate, de o încredere deplină în cuvintele Mele. Strict vorbind, credinţa şi încrederea sunt aproape unul şi acelaşi lucru.

Credinţa înseamnă acceptarea fermă a adevărului, iar încrederea se referă la convingerea interioară deplină că ceea ce a fost acceptat cu credinţă este autentic şi conduce la ţelul propus. Pentru a vă lămuri mai bine în legătură cu aceste două concepte, să presupunem, metaforic vorbind, că cineva s-a rătăcit în pădure, întâmplător, el se întâlneşte cu un pădurar care strânge lemne. Primul îl întreabă pe al doilea care este cărarea pe care trebuie să o apuce.

Pădurarul îi dă instrucţiuni precise, în care omul rătăcit crede fără nici o ezitare. De aceea, el o apucă pe cărarea indicată, cu convingerea fermă că aceasta îl va conduce afară din pădure. Aceasta este diferenţa între credinţă şi încredere, prezentată într-o manieră metaforică. Dacă veţi aplica această imagine vieţii voastre, este evident că deşi nu vă lipseşte credinţa în cuvintele Mele, voi nu le aplicaţi totuşi cu încrederea că ele vă vor conduce la rezultatul dorit şi anticipat de Mine.

Rezultă deci că deşi credeţi în Evangheliile şi în cuvintele Mele, inclusiv în cele de faţă, nu aveţi totuşi o încredere deplină în infailibilitatea lor. Dacă ne raportăm din nou la exemplul de mai sus, putem spune că voi sunteţi precum cel rătăcit, care nu are o încredere deplină în explicaţiile pădurarului, şi deşi o apucă iniţial pe cărarea indicată de acesta, se rătăceşte din nou, căci pe drum începe să se îndoiască şi o ia din nou pe cărări greşite.

Cam aşa se petrec lucrurile cu voi. Credeţi, sunteţi convinşi, cel puţin pentru moment, dar de îndată ce se pune problema să aplicaţi în practică ceea ce credeţi, în sinea voastră apar îndoielile, semnele de întrebare, „de ce”- urile sau „cine ştie dacă acţiunea mea mă va conduce la rezultatul anticipat”. Vă lipseşte aşadar încrederea, caz în care credinţa nu vă este de prea mare folos.

Altfel spus: cuvintele nedublate de acţiune sunt doar sunete lipsite de sens.

Pe scurt, adevărata credinţă trebuie dublată de o încredere corespunzătoare. Prima este copacul ce trebuie plantat, a doua este simbolizată de florile acestuia, iar cea de a treia, siguranţa deplină, reprezintă fructele ce vor fi recoltate. Cuvintele pe care le-am rostit cândva în faţa discipolilor mei: „Cine are credinţă şi voinţa de a acţiona, poate muta şi munţii din loc!” se aplică şi astăzi în cazul celor care dispun de aceste trei calităţi, fuzionate în inima lor.

Dacă aveţi credinţă în puterea cuvintelor, dublată de încrederea deplină în adevărul lor, veţi dispune şi de siguranţa deplină în rezultatele finale la care vor conduce acestea. Unde este însă omul în care aceste trei atribute divine sunt perfect unite în inima sa? Oriunde privesc, nu văd decât o credinţă superficială, o încredere limitată şi nici un pic de siguranţă.

V-am repetat de o sută de ori: „Acţionaţi şi trăiţi în acord cu Cuvântul Meu, şi veţi asista la adevărate miracole!” Atributele sublime ale credinţei, încoronate de o încredere de nezdruncinat, pot trezi siguranţa divină că şi voi, la fel ca Mine, puteţi controla elementele şi puteţi face fapte ce contravin legilor obişnuite ale naturii, care în ochii celorlalţi vor apărea ca miracole, căci ei nu ştiu că legea supremă a creaţiei este voinţa Mea, cu care cei care dispun de credinţă se află la unison. Toate celelalte legi sunt secundare în raport cu această lege supremă. Eu ştiu că la fiecare încercare veţi fi asaltaţi de îndoieli.

Asemenea tentative de pătrundere în esenţa legilor Mele naturale nu pot fi încercate decât de cei care au renăscut pentru a doua oară şi care îmi invocă ajutorul pentru asemenea demersuri, şi numai dacă acestea sunt cu adevărat necesare pentru progresul umanităţii, încercarea de a controla legile naturii în glumă, din ambiţie sau din vanitate, nu se poate solda decât cu un eşec.

Mesajul Meu este altul: aceste lucruri sunt posibile, dovadă că ele au fost realizate deja de discipolii Mei, dar şi de alţi oameni inspiraţi, şi că ele nu pot fi realizate decât cu o singură condiţie: trezirea în cel mai înalt grad a celor trei calităţi în fiinţa umană: credinţa, încrederea şi siguranţa. Siguranţa deplină în succesul unei acţiuni întreprinse nu poate proveni decât din credinţă şi încredere. De aceea, urmăriţi să amplificaţi în voi aceste calităţi.

Începeţi prin a vă întări credinţa, pentru a deveni la fel de fermă ca şi un copac, nu oscilantă ca o buruiană căţărătoare. Pe acest fundament, construiţi apoi edificiul ferm al încrederii, iar rezultatul pe care îl veţi obţine va fi siguranţa, într-un asemenea cămin, clădit pe un asemenea fundament, veţi putea rezista în calea tuturor furtunilor, deopotrivă a celor interioare şi a celor exterioare, continuându-vă neabătuţi calea către perfecţiune. Iată, copiii Mei, ce am dorit să vă transmit în legătură cu aceste trei cuvinte! Cât despre tine, dragul Meu scrib, trebuie să recunosc că îţi cam lipsesc aceste calităţi.

Dacă ar fi să le exprimăm în numere, la fel ca în cazul iubirii, manifestată ca iubire de Dumnezeu, iubire de semeni şi iubire de sine (aceasta este semnificaţia numărului 666: 600 = numărul corect al omului spiritual; 60= iubirea de aproape; şi 6 = iubirea de sine. Prezentate inversat, ele devin numărul diavolului), rezultatul în cazul tău ar fi foarte slab, lucru care nu îţi face cinste.

Căci credinţa ta este mică, încrederea încă şi mai redusă, iar siguranţa în cuvintele Mele aproape că lipseşte cu desăvârşire, deşi Eu îţi repet zi şi noapte: lasă lumea să vorbească şi rămâi alături de Mine, căci în Mine nu există decât adevărul, şi nici un pic de minciună! Din fericire, îţi cunosc inima şi motivele care te împing la îndoială.

Aşa se explică încercările pe care ţi le trimit; dacă le vei trece, capitalul tău de credinţă, încredere şi siguranţă se va amplifica mult, iar tu vei deveni un model pentru cei din jurul tău, ajungând primul între ei, şi nu ultimul, aşa cum eşti acum. Meditează la aceste cuvinte, căci ele cântăresc foarte mult, la fel ca toate cuvintele Mele.”

SECRETELE VIEŢII – Gottfried Mayerhofer

Dezvoltarea magnetismului prin atenţia profundă-Cultivarea Sinelui lăuntric

Pentru a fi atractiv în adevăratul sens al cuvântului trebuie să atragi atât din punct de vedere fizic, cât şi mental şi spiritual. Generaţia actuală consideră că atractivitatea este obţinută în saloanele de înfrumuseţare şi cumpărată în magazinele cu haine croite după ultima modă. Frumuseţea însă este mult mai mult decât externă.

Chiar şi cel mai frumos om din lume poate ascunde în spatele înfăţişării sale plăcute o urâţenie respingătoare. Asemenea persoane sunt similare sarcofagelor descoperite în piramidele egiptene: cât de frumoase şi perfecte sunt imaginile sculptate sau gravate pe exteriorul acestora! Însă imediat ce vei fi ridicat capacul, înăuntru te va întâmpina umbra morţii. Când calităţile spirituale ale naturii noastre sufleteşti sunt adormite, corpul fizic, oricât este de atractiv, nu va fi cu nimic diferit de un cadavru.

Este o binecuvântare faptul că înfăţişarea fizică acoperă urâţenia oaselor, ligamentelor şi organelor interne – dar de ce să fim preocupaţi o viaţă întreagă numai de înfrumuseţarea şi împodobirea formei noastre exterioare? Unii îşi disproporţionează trupurile prin supraalimentare şi sedentarism; alţii se intoxică de bună voie cu tot felul de substanţe nocive.

Nu aceasta este calea către sănătate, vitalitate şi bună dispoziţie. Exerciţiile fizice în aer liber sunt foarte importante, precum şi alimentaţia corectă, echilibrată în vitamine, minerale şi proteine. Dar nenumăratele posibilităţi pe care ni le oferă viaţa şi faptul că avem mereu câte ceva de făcut şi de învăţat îşi pun atât de profund amprenta asupra noastră încât, dacă pornim iniţial cu imboldul de a ne îmbunătăţi aspectul fizic al vieţii, nu mai avem timp să facem nimic altceva.

Împodobirea şi înfrumuseţarea corpului, într-adevăr, ne ajută să fim remarcaţi în societate. Însă numai prin atât nu ne îmbunătăţim personalitatea interioară – sinele nostru lăuntric are şi el nevoie de atenţie, în egală măsură. În Orient, majoritatea oamenilor sunt interesaţi numai de atractivitatea lăuntrică; în Occident accentul se pune pe atractivitatea fizică. Un om întreg este o combinaţie a ambelor aspecte.

Fiecare om să înveţe să-şi simplifice dimensiunea exterioară a vieţii şi să-şi facă timp pentru înfrumuseţarea şi împodobirea fiinţei lăuntrice, pentru că numai aşa îşi poate dezvolta şi amplifica magnetismul. Unele persoane, deşi nu beneficiază de o înfăţişare atrăgătoare, au totuşi o personalitate lăuntrică foarte puternică. Din această categorie au făcut parte Socrate, Lincoln.

Calităţile lor interioare minunate i-au ajutat să manifeste un magnetism divin, o atractivifate spirituală care a detronat importanţa trăsăturilor fizice. Înfăţişarea fizică, în special ochii, arată caracterul avut de respectiva persoană în vieţile anterioare – iată cât de mult influenţează interiorul forma exterioară. Ochii reprezintă cele mai semnificative trăsături fizice; de aceea trebuie să învăţăm să-i înfrumuseţăm.

Cum? Deoarece ei ne reflectă interioritatea, singura modalitate este cultivarea gândurilor şi sentimentelor bune, positive. Indiferent cât de bune sau de amabile sunt acţiunile şi vorbele oamenilor, prin expresia reflectată de ochi putem vedea imediat cum sunt ei în realitate. Nimeni nu se poate ascunde în spatele acestor ferestre deschise.

Aşadar, ca fiinţe privilegiate, create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu avem nici un drept să ne desfigurăm viaţa lăuntrică, ci avem datoria să creăm şi să răspândim în permanenţă numai gânduri pozitive şi constructive. Cultivând calităţile inerente fiinţei noastre, manifestate printr-o privire calmă şi senină, ne putem dezvolta foarte uşor acea atractivitate divină care transcende limitările înfăţişării fizice.

Un alt factor important în dezvoltarea magnetismului este atenţia profundă.

Învaţă să fii pe deplin atent în tot ce faci şi, ori de câte ori întreţii o discuţie cu cineva, fii un bun ascultător. Alătură-te cu sinceritate acelor persoane care deţin calităţile pe care doreşti să le dezvolţi în fiinţa ta. Cine vrea să-şi dezvolte puterea, trebuie să se alăture persoanelor puternice; cine urmăreşte şă-şi dezvolte simţul pentru frumos, se va alătura artiştilor, pictorilor; iar cine tânjeşte din toată inima să-şi dezvolte magnetismul divin atotputernic, va sta numai lângă fiinţele care-L iubesc pe Dumnezeu.

În acest mod, progresul este mult mai rapid decât dacă ne limităm numai la cărţi şi tratate despre aceste subiecte. Sfinţii şi Maeştrii spirituali şi-au dezvoltat o capacitate de atracţie foarte mare. Dacă ne concentrăm profund asupra lor, le vom putea capta vibraţiile.

În mod normai, omul îşi primeşte informaţiile prin intermediul văzului şi auzului: citind cărţi sau ascultând discursuri. Însă mult mai influentă decât acestea este comuniunea subtilă cu o persoană înţeleaptă – contact prin care progresul este şi mai facil decât prin asociere.

Chiar dacă înţeleptul trăieşte la mii de kilometri depărtare, în momentul în care îţi îndrepţi atenţia către el, cu sinceritate şi receptivitate totală, vibraţiile sale se vor revărsa asupra fiinţei tale şi vei beneficia de ceva mult mai măreţ decât ceea ce ai fi primit prin cuvinte.

Krishna, Buddha, Iisus au manifestat calitatea supremă a magnetismului.

De fiecare dată când văd un portret al acestor fiinţe măreţe, sau când mă gândesc la ele, le percep deîndată vibraţiile. Când intru în comuniune cu Isus simt Conştiinţa lui Dumnezeu ca Tată. Când mă gândesc la Ramprasad  simt vibraţiile Divinului ca Mamă. Însă această armonizare şi empatie cu fiinţele divine nu se produce printr-o gândire superficială. Vibraţiile spirituale ale sfinţilor sunt recepţionate doar în urma meditaţiei foarte profunde, a concentrării intense asupra lor.

De asemenea, vizitarea locurilor sacre îşi aduce şi ea contribuţia la amplificarea magnetismului.  Pelerinajul în aceste locuri sfinte, unde sufletele măreţe au intrat în comuniune cu Dumnezeu, a contribuit la transformarea radicală a vieţii multor oameni. Asocierea directă cu o fiinţă realizată se poate face ori prin contact personal, ori prin meditaţie profundă.

Ceea ce are însă importanţă este armonizarea propriei conştiinţe cu vibraţiile acelui sfânt. Când te afli în comuniune directă cu un suflet dăruit în totalitate lui Dumnezeu, atunci întreaga ta fiinţă – începând de la simţuri şi terminând cu înflorirea conştiinţei – evoluează şi se extinde în neţărmurirea existenţei sale. Iată diferenţa între asocierea cu persoanele egotice şi comuniunea cu un guru autentic. Magnetismul sufletului realizat te armonizează cu magnetismul Divinului.

Straturile energetice ale corpului – Câmpul Energetic de Lumină

Cu toţii posedăm un Câmp Energetic de Lumină care ne înconjoară corpul fizic şi ne informează corpul, în acelaşi fel în care câmpurile energetice ale unui magnet organizează pilitura de fier, pe o bucată de sticlă. Câmpul Energetic de Lumină a existat de dinainte de începutul timpurilor. A fost una cu Lumina nemanifestată a creaţiei şi va dura la infinit. El sălăşluieşte în afara timpului, dar se manifestă în cadrul timpului, creând noi corpuri fizice, viaţă după viaţă.

Imaginaţi-vă că sunteţi învăluiţi într-o sferă multicoloră, translucidă, care vibrează în nuanţe de albastru, verde, roşu purpuriu şi galben, având raza de aproximativ un metru. Chiar deasupra pielii, şuvoaie de lumină aurie strălucesc şi curg de-a lungul meridianelor, prin punctele de acupunctura. între pielea voastră şi membrana Câmpului Energetic de Lumină se învârtesc curenţi splendizi, care se unesc într-o vâltoare de Lumină.

Acest rezervor de forţă vitală este o mare de energie a vieţii, indispensabilă pentru sănătatea noastră, asemenea oxigenului şi nutrienţilor purtaţi de sânge. Sunt energiile Câmpului Energetic de Lumină, cel mai pur şi mai preţios combustibil al vieţii. Atunci când rezervele vitale ale Câmpului Energetic de Lumină sunt epuizate din cauza viruşilor, a factorilor de poluare a mediului sau a stresului, ne îmbolnăvim. Ne putem asigura sănătatea şi vitalitatea, după cum putem şi spori numărul anilor de viaţă activă şi sănătoasă, prin realimentarea cu acest combustibil essential.

Misticii indieni şi tibetani, care au atestat existenţa Câmpului Energetic de Lumină în urmă cu mii de ani, l-au descris ca pe o aură sau un halou în jurul corpului fizic. La început, a părut ciudată găsirea aceluiaşi concept de câmp energetic uman, atât în junglă, cât şi la şamanii din continentele americane.

După ce am asimilat universalitatea câmpului energetic uman, am înţeles că fiecare cultură trebuie să îl fi descoperit. în Est, mandalele îl înfăţişează pe Buddha învăluit în benzi de foc albastre şi aurii. în Vest, Hristos şi apostolii sunt pictaţi cu halouri luminoase care îi înconjoară. în literatura mistică se spune că apostolul Toma emana aceeaşi strălucire ca şi Hristos.

Legendele amerindienilor vorbesc despre persoane care strălucesc noaptea, ca şi cum ar fi luminate de un foc interior. Povestirile andine vorbesc despre conducătorul Pachacutek, considerat a fi Copilul Soarelui, care strălucea ca lumina răsăritului.

Fiecare creatură de pe Pământ este compusă din Lumină. Plantele absorb lumina direct de la soare şi o transformă în viaţă, iar animalele mănâncă plante verzi, care se hrănesc cu Lumină, astfel că Lumina reprezintă baza vieţii. Suntem legaţi prin Lumină, de materia vie. Fiecare element viu din jurul nostru este constituit din Lumină, aranjată în diferite forme şi vibraţii. Fizicienii care studiază particulele subatomice ştiu că, atunci când analizezi materia în amănunt, descoperi că întregul univers este constituit din vibraţie şi Lumină.

Câmpul Energetic de Lumină este o matrice invizibilă, care îi transmite corpului informaţii. Atunci când ne vindecăm prin intermediul Câmpului Energetic de Lumină, schimbăm particulele de fier din corp, prin modificarea câmpurilor energetice care le organizează. Dacă vindecăm Câmpul Energetic de Lumină, corpul fizic se va însănătoşi la rândul său.

Câmpul Energetic de Lumină are patru straturi, care pornesc dinspre corp, în afară.

Acestea sunt:

  1. Cauzal (Spiritul)
  2. Psihic (sau eteric – Sufletul)
  3. Mental-emoţional (mintea)
  4. Fizic (trupul)

Fiecare strat păstrează un tip diferit de energie. Cel mai îndepărtat stochează energia care alimentează corpul fizic. Stratul de dedesubt inmagazinează energia care susţine vitalitatea noastră mentală şi emoţională. Sub acest strat se află energii psihice rafinate, iar foarte aproape de piele se află cea mai subtilă energie dintre toate, rezervele noastre de combustibil spiritual.

Literatura mistică numeşte aceste straturi „corpuri subtile”. în realitate, acestea nu sunt separate unul de altul, în acelaşi fel în care culorile curcubeului nu sunt despărţite, ci mai degrabă se dizolvă una într-alta. Câmpul Energetic de Lumină conţine o arhivă completă a tuturor amintirilor noastre personale şi ancestrale, a traumelor din timpul vieţii prezente şi chiar elemente dureroase din vieţi anterioare.

Aceste înregistrări sunt stocate cu toată culoarea şi intensitatea emoţiei. înregistrările sunt asemenea programelor de computer latente care, atunci când sunt activate, ne împing înspre comportamente, relaţii, accidente şi boli care imită situaţia negativă iniţială. Trecutul nostru se repetă cu adevărat. înregistrări ale traumei psihice sunt stocate în stratul extern al Câmpului Energetic de Lumină. înregistrările emoţionale sunt stocate în cel de-al patrulea şi cel mai profund strat. Înregistrările din Câmpul Energetic de Lumină ne predispun să urmăm anumite drumuri în viaţă.

Acestea orchestrează incidentele, experienţele şi oamenii pe care îi atragem înspre noi. Ne stimulează să recreăm drame dureroase şi întâlniri care ne frâng inima. Şi totuşi, în cele din urmă, ne ghidează înspre situaţii în care ne putem vindeca străvechile răni ale sufletului.

Nu sunt foarte preocupat de stratul în care este localizată înregistrarea, tot aşa cum nu mă interesează prea mult nici unde este stocată o anumită scrisoare în memoria computerului meu. Mă interesează editarea şi schimbarea conţinutului scrisorii. în acelaşi fel, în timpul Procesului de Iluminare, mă preocupă eliminarea conţinutului negativ al unei înregistrări.

Toate înregistrările conţin informaţii care ajung în chakre. Acestea, la rândul lor, organizează lumea noastră fizică şi emoţională. Informaţia dintr-o înregistrare organizează Câmpul Energetic de Lumină, care, mai apoi, organizează materia. Câmpul Energetic de Lumină conţine un şablon al felului în care trăim, îmbătrânim, ne vindecăm şi murim.

Atunci când nu există nici o înregistrare a bolii în Câmpul Energetic de Lumină, recuperarea în urma unei boli are loc extrem de rapid. în acelaşi fel, înregistrările bolilor pot afecta sistemul imunitar şi poate dura foarte mult până când ne recăpătăm sănătatea. Nimeni nu doreşte să petreacă luni bune în convalescenţă, când s-ar putea vindeca în doar câteva zile sau săptămâni. Atunci când ştergem înregistrările negative care au provocat suferinţa, sistemul imunitar poate învinge rapid boala.

 Șaman, Vindecător, Înțelept

O realitate concreta si subiectiva – Ochiul Sinelui

Atunci când motivaţiile obişnuite ale vieţii dispar, aceasta devine lipsită de efort. Ceea ce înainte fusese personalitatea devine acum numai o înclinaţie vagă, care pare a şti cum să mimeze comportamentul obişnuit dintr-o amintire a acestor modele, dar desfâşurarea sa provine dintr-o altă sursă. Ceea ce fusese înainte considerat a fi personal devenise în mod evident impersonal. Există un motiv pentru care adevăratul Sine nu se putea explica celorlalţi cu adevărat.

Exprimat în cuvinte, ceea ce era real şi substanţial pentru acest Sine, suna abstract sau filosofic pentru oamenii obişnuiţi, ce funcţionau prin intermediul conceptelor şi modelelor de gândire secvenţială; ceea ce unei persoane obişnuite îi părea a ţine de domeniul misticului, era, pur şi simplu, o realitate concretă şi subiectivă pentru cel ce evoluase pe drumul conştientei…citeşte mai mult

%d bloggers like this: