LA ÎNCEPUTURI – Ideea evenimentelor mentale

LA ÎNCEPUTURI – Ideea evenimentelor mentale

DUMNEZEU IŞI PRIVEŞTE IMAGINEA REFLECTATĂ – UNIVERSUL IN OGLINDĂ

Candva, demult, timpul nu exista.

Timpul nu este altceva decat o modalitate de a măsura schimbările de poziţie ale obiectelor in spaţiu şi, aşa cum ştie orice om de ştiinţă, orice mistic şi orice smintit, la inceputuri nu existau obiecte in spaţiu. Spre exemplu, un an măsoară mişcarea efectuată de Pămant in jurul Soarelui. O zi ii trebuie planetei pentru a se roti in jurul axei sale. Iar cum, după propriile lor afirmaţii, la inceputuri nu existau nici Soarele şi nici Pămantul, autorii Bibliei nu au vrut nicidecum să lase de inţeles că totul in univers a fost creat in şapte zile — in sensul obişnuit al cuvantului „zi“.

In ciuda acestei absenţe iniţiale a materiei, spaţiului şi timpului, ceva trebuie să se fi intamplat pentru a pune totul in mişcare. Altfel spus, ceva trebuie să se fi intamplat inainte să existe ceva. Şi din moment ce nu exista nimic cand s-a intamplat ceva pentru prima dată, putem presupune că această primă intamplare a fost mult diferită de evenimentele despre care discutăm in mod obişnuit in termenii dictaţi de legile fizicii. Ar putea avea oare sens să afirmăm că această primă intamplare a fost, din unele puncte de vedere, mai degrabă un eveniment mental, decat unul fizic?

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Ideea evenimentelor mentale capabile să genereze efecte fizice ar putea părea la prima vedere absurdă, insă in realitate este un fenomen cu care ne confruntăm tot timpul. Iată, spre  exemplu, ce se intamplă cand imi vine o idee — de pildă „Pur şi simplu trebuie să intind mana şi să-i mangai obrazul“: un impuls activează o sinapsă la nivelul creierului meu, ceva ca un curent electric pune in mişcare un nerv din braţ, iar mana mi se mişcă.

Ar putea oare acest exemplu banal să ne spună ceva despre originile universului? La inceputuri, un impuls trebuie să fi venit de undeva — dar de unde? Caţi dintre noi nu s-au minunat in copilărie văzand primele cristale precipitand-se in paharul cu soluţie chimică, de parcă un impuls se strecura dintr-o dimensiune in cea care ii urma?

In cadrul acestei istorii, vom vedea cum, pentru multe dintre cele mai strălucite minţi ale lumii, naşterea universului — misterioasa tranziţie de la non-materie la materie — este explicabilă exact astfel. Ei şi-au imaginat un impuls transmis dintr-o altă dimensiune in dimensiunea noastră, această altă dimensiune fiind, din punctul lor de vedere, mintea lui Dumnezeu.

Cată vreme vă aflaţi incă in prag, inainte de a risca să vă irosiţi mai mult din timpul dumneavoastră citind această istorie, trebuie să declar limpede că voi incerca să vă determin să luaţi in considerare nişte idei care i s-ar părea fireşti unui mistic sau unui smintit, dar care nu i-ar plăcea deloc unui om de ştiinţă.

Nu, savanţii nu ar fi deloc incantaţi de ele. Pentru cei mai de seamă ganditori ai momentului actual, teoreticieni precum Richard Dawkins, profesor la catedra Charles Simony de popularizare a ştiinţei de la Oxford, şi pentru alţi materialişti militanţi care controlează şi intreţin opinia ştiinţifică asupra lumii, noţiunea de „minte a lui Dumnezeu“ nu e cu nimic mai bună decat ideea bătranelului cu păr alb care sălăşluieşte in ceruri. Este aceeaşi greşeala, susţin ei, pe care o fac copiii şi triburile primitive cand işi inchipuie că Dumnezeu trebuie să fie asemenea lor: eroarea antropomorfică.

Chiar dacă am accepta că Dumnezeu ar putea exista, spun ei, de ce ar fi „El“ aidoma nouă? De ce ar fi mintea „Lui“ la fel ca mintea noastră? Şi trebuie să recunoaştem că aici au dreptate. Fireşte că nu există nici un motiv pentru a crede aşa ceva… fiindcă adevărul este exact contrar.

Cu alte cuvinte, singurul motiv pentru care mintea lui Dumnezeu ar putea fi ca a noastră este acela că mintea noastră a fost făcută astfel incat să semene cu a Lui — altfel spus, că Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa. Şi exact in acest fel decurg lucrurile in cartea de faţă, fiindcă in această istorie, totul este invers.

Totul aici este cu susul in jos şi cu dosul pe dinafară. In paginile care urmează, veţi fi invitaţi să vă gandiţi la acele lucruri la care nici unul dintre cei care apără şi menţin opiniile incetăţenite nu şi-ar dori să vă gandiţi. Veţi fi ispitiţi să abordaţi idei interzise şi să incercaţi filozofii pe care liderii intelectuali ai epocii noastre le consideră eretice, stupide şi nebuneşti.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Daţi-mi voie să vă asigur că nu voi incerca să vă atrag in dezbateri academice şi nici să vă conving prin intermediul argumentaţiei filozofice că vreuna dintre aceste idei interzise este corectă. Argumentele oficiale pro şi contra pot fi găsite in lucrările ştiinţifice standard, menţionate in cuprinsul notelor de final. Vă voi cere insă să vă extindeţi limitele imaginaţiei. Aş vrea să vă imaginaţi cum ar fi dacă aţi percepe lumea şi istoria sa dintr-un punct de vedere aflat la polul opus faţă de cel cu care aţi fost invăţat.

Cei mai de seamă ganditori ai zilelor noastre ar fi oripilaţi şi in mod cert v-ar sfătui să nu vă jucaţi cu asemenea idei şi in nici un caz să zăboviţi asupra lor cat timp veţi citi această carte. De fapt, s-au depus eforturi concertate de a eradica din lumea intreagă orice amintire şi orice urmă a acestor idei.

Elita intelectuală a prezentului este de părere că, dacă le permitem să revină, chiar şi pentru scurt timp, in imaginaţia omenirii, riscăm să regresăm pană la formele de conştiinţă aborigene, atavice, un marasm mental de care ne-am străduit milenii de-a randul să scăpăm. Prin urmare, ce s-a intamplat, conform acestei istorii, inainte de a exista timpul? Care a fost evenimentul mental primar?

Conform poveştii noastre, Dumnezeu a reflectat asupra Sa. Altfel spus, a privit intr-o oglindă imaginară şi a văzut viitorul. Şi-a imaginat fiinţe asemănătoare cu El insuşi. Şi-a imaginat fiinţe libere, inzestrate cu forţă creatoare, capabile să iubească atat de inteligent şi să gandească atat de iubitor, incat să se poată transforma pe ele insele şi pe altele asemenea lor in propria lor esenţă interioară. Fiinţe care işi puteau extinde limitele raţiunii pentru a imbrăţişa universul in totalitatea sa, iar in adancul inimii lor reuşeau să-i discearnă tainele cele mai subtile.

Uneori, dragostea in sufletul lor aproape că pierea, dar alteori izbuteau să afle o fericire profundă dincolo de limitele disperării, iar cateodată găseau sensuri de cealaltă parte a nebuniei. Pentru a vă pune in locul lui Dumnezeu, trebuie să vă imaginaţi că vă priviţi propria reflexie intr-o oglindă. Prin forţa voinţei, faceţi astfel incat imaginea pe care o vedeţi să prindă viaţă şi să-şi asume o existenţă independentă.

Aşa cum vom vedea in capitolele următoare, conform istoriei „in oglindă“ invăţate in cadrul societăţilor secrete, exact aşa a procedat Dumnezeu, reflexiile sale — oamenii — formandu-se treptat, in etape, şi dobandind o existenţă independentă ajutaţi, indrumaţi şi indemnaţi de El pe parcursul unor perioade foarte, foarte lungi.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Oamenii de ştiinţă ai zilelor noastre vă vor spune că, in cel mai negru ceas al disperării, nu are nici un rost să vă ridicaţi privirile către ceruri, revărsandu-vă preaplinul inimii, fiindcă nu veţi afla nici un răspuns acolo; stelele nu vă vor privi decat cu indiferenţă. Misiunea omului, cred ei, este aceea de a se dezvolta, a se maturiza şi a invăţa să accepte această indiferenţă. Universul pe care il descrie cartea de faţă este diferit, fiindcă a fost creat cu gandul la omenire.

Conform acestei istorii, universul este antropocentric, fiecare particulă a sa avand ca ţel omul. Acest univers ne-a adăpostit, ne-a hrănit şi ne-a alinat in decursul mileniilor, contribuind la evoluţia fenomenului unic care este conştiinţa umană şi indrumandu-ne pe fiecare dintre noi, ca indivizi, spre marile momente ale vieţii. Atunci cand plangem, universul se intoarce spre noi cu compasiune.

Cand ne apropiem de una dintre marile răscruci ale vieţii, intregul cosmos işi ţine răsuflarea, pentru a vedea ce cale alegem. Oamenii de ştiinţă vorbesc despre misterul şi enigmele universului, despre atracţia gravitaţională care uneşte toate particulele constituente. Ne indreaptă atenţia asupra unor lucruri uimitoare, de pildă că fiecare dintre noi conţine in fiinţa sa milioane de atomi care s-au aflat odinioară in corpul lui Iulius Cezar.

Ne spun de asemenea că suntem praf de stele, dar numai in sensul, oarecum dezamăgitor, că atomii care ne compun s-au format din hidrogenul unor stele care au explodat cu mult inainte ca sistemul nostru solar să se fi format. Fiindcă important este următorul fapt: oricum ar formula teoria, cu retorica lor referitoare la mister şi enigme, universul pe care il promovează ei este unul al forţelor oarbe.

In universul „ştiinţific“, materia a apărut inaintea mintii. Mintea este de fapt un accident al materiei, insubstanţial şi fără legătură cu ea; un savant a mers chiar pană acolo incat a caracterizat mintea drept o „boală a materiei“.Pe de altă parte, in universul de tip mintea-inaintea-materiei, descris in cartea de faţă, conexiunea dintre minte şi materie este mult mai stransă; de fapt, este o conexiune vie, dinamică.

Totul in acest univers este viu şi conştient intr-o anumită măsură, şi totul răspunde, sensibil şi inteligent, la cele mai adanci şi mai subtile nevoi ale noastre. In universul minţii-inaintea-materiei, aceasta din urmă a apărut din mintea lui Dumnezeu şi, mai mult decat atat, a fo st creată pentru a oferi condiţiile in care mintea umană să poată exista. Iar mintea umană este in continuare punctul focal al universului, care o hrăneşte şi ii satisface nevoile.

Materia este manipulată de mintea omului — poate nu la acelaşi nivel, dar in acelaşi mod in care este manevrată de mintea lui Dumnezeu. In anul 1935, fizicianul austriac Erwin Schrodinger a pus la punct un celebru experiment teoretic, cunoscut sub numele de Pisica lui Schrodinger. Acesta era menit să demonstreze modul in care se modifică evenimentele atunci cand sunt observate, In realitate, experimentul nu făcea altceva decat să ia invăţăturile societăţilor secrete cu privire la fenomenele cotidiene şi să le aplice la domeniul subatomic.

La un moment dat in copilărie, poate fiecare dintre noi s-a intrebat dacă un copac ce cade in pădure face intr-adevăr vreun zgomot atunci cand nu există nimeni care să-l audă. Fireşte, ne spunem noi, un sunet care nu poate fi auzit de nimeni nici nu poate fi descris ca un sunet. Societăţile secrete sunt de părere că adevărul nu este departe de această idee.

Conform lor, un copac cade intr-o pădure oarecare, oricat de izolată ar fi aceasta, numai pentru ca undeva, candva, cineva să fie afectat de el. Nimic nu se intamplă, nicăieri in univers, decat in interacţiune cu mintea omenească.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

In experimentul lui Schrodinger, o pisică este inchisă intr-o cutie impreună cu un material radioactiv al cărui risc de a ucide animalul este de cincizeci la sută. Ambele probabilităţi de cincizeci de procente — ca pisica să fie vie şi ca pisica să fie moartă — răman, ca să spunem aşa, suspendate in timp pană ce deschidem cutia ca să vedem ce e inăuntru, şi numai atunci se produce cu adevărat un eveniment sau altul: moartea sau supravieţuirea felinei. Privind in cutie, la pisică, o putem ucide sau o putem salva.

Societăţile secrete au susţinut dintotdeauna că lumea de zi cu zi se comportă intr-un mod similar. In universul societăţilor secrete, o monedă aruncată in aer, in condiţii de laborator strict controlate, va ateriza cu capul in sus in cincizeci la sută din cazuri şi cu pajura in sus in celelalte cincizeci de procente, in conformitate cu legile probabilităţii. Dar aceste legi răman invariabile numai in condiţii de laborator.

Altfel spus, legile probabilităţii sunt aplicabile doar atunci cand subiectivitatea umană a fost in mod deliberat exclusă. In condiţii normale, cand fericirea şi speranţele de implinire ale cuiva depind de o aruncare a zarurilor, legile probabilităţii sunt incălcate. Iar in joc intră legi mai profunde. 

In prezent, suntem cu toţii de acord cu ideea că stările emoţionale ne afectează corpul fizic şi că, mai mult decat atat, sentimentele şi emoţiile adanc inrădăcinate pot provoca schimbări profunde şi de durată, pozitive sau negative, la nivelul organismului – ceea ce numim efecte psihosomatice. Dar in universul descris in cartea de faţă, starea emoţională afectează in mod direct şi materia aflată in afara corpului uman.

In universul psihosomatic, comportamentul obiectelor fizice in spaţiu este determinat in mod direct de stările mentale, fără ca noi să facem ceva efectiv in acest sens. Altfel spus, putem afecta materia prin modul in care o privim. In Chronicles: Volume One, memoriile sale recent publicate, Bob Dylan scrie despre ceea ce trebuie să se intample pentru ca un individ să poată schimba epoca in care trăieşte.

Pentru a reuşi acest Iucru, „e nevoie să deţii putere şi control asupra spiritelor. Eu am făcut-o o dată… “ Şi susţine in continuare că asemenea persoane pot „… vedea in inima lucrurilor, pot sesiza adevărul lor — nu metaforic vorbind — ci pot vedea in realitate, ca atunci cand pătrunzi cu privirea intr-un metal şi-l faci să se topească, pot vedea lucrurile aşa cum sunt ele in realitate, cu cuvinte dure şi putere de pătrundere extremă. “

Remarcaţi sublinierea făcută, şi anume că nu vorbeşte metaforic, ci că se referă in mod explicit şi literal la o inţelepciune străveche, puternică, păstrată in cadrul societăţilor secrete, o inţelepciune insuşită de marii artişti, scriitori şi ganditori care au făurit cultura şi civilizaţia lumii.

In inima acestei inţelepciuni se află convingerea că resorturile cele mai adanci ale vieţii noastre mentale sunt totodată resorturile la fel de adanci ale lumii fizice, fiindcă in universul societăţilor secrete, intreaga chimie este o psihochimie, iar modul in care conţinutul fizic al universului răspunde la acţiunea psihicului uman este guvernat de legi mai puternice şi mai profunde decat cele ale ştiinţelor fizice, materiale.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Este important să ne dăm seama că prin aceste legi profunde se inţelege mai mult decat simpla „mană norocoasă“ la jocurile de noroc sau accidentele ce par a se intampla in şiruri de cate trei. Pentru societăţile secrete, acestea sunt legi imprimate in ţesătura fiecărei vieţi umane, la cel mai intim nivel, dar şi tiparele ample şi complexe de tip providenţial, care au conturat istoria lumii.

Teoria prezentată in această carte susţine că istoria are o structură mai adancă şi că evenimentele pe care ni le explicăm de obicei in termeni de politică, economie sau dezastre naturale pot fi percepute mai convingător din punctul de vedere al altor tipare, de ordin spiritual.

Intregul mod de a gandi invers, cu susul in jos şi dosul in afară, al societăţilor secrete, tot ce pare bizar şi incredibil in materialul care urmează izvorăşte din convingerea că mintea a precedat materia. Nu dispunem aproape de nici o dovadă pentru a decide ce anume să credem despre ceea ce s-a intamplat la inceputul timpului, insă alegerea pe care o facem are implicaţii uriaşe pentru modul in care inţelegem lumea şi funcţionarea ei.

Dacă sunteţi de părere că materia a apărut inaintea minţii, trebuie să găsiţi o explicaţie pentru felul in care combinarea intamplătoare a substanţelor chimice a dus la formarea conştiinţei – ceea ce este dificil.

Dacă, pe de altă parte, credeţi că materia a fost un fel de precipitat al minţii cosmice, aveţi in faţă o problemă la fel de complicată: aceea de a explica modul in care s-a intamplat acest lucru, de a oferi un cadru de lucru.

De la preoţii din templele egiptene pană la societăţile secrete de astăzi, de la Pitagora la Rudolf Steiner, marele iniţiat austriac de la sfarşitul secolului al XlX-lea şi inceputul veacului XX, acest tipar a fost totdeauna conceput ca o serie de ganduri emanate de mintea cosmică. La inceput existand doar mintea in stare pură, mai tarziu aceste emanaţii au devenit un soi de protomaterie, energie a cărei densitate a crescut pană ce s-a transformat in materie eterică, mai diafană decat gazele, lipsită de orice particule. in cele din urmă, acele emanaţii au devenit materie gazoasă, apoi lichidă şi in cele din urmă solidă.

Kevin Warwick este profesor de cibernetică la Universitatea Reading şi unul dintre cei mai de seamă creatori de inteligenţă artificială la nivel mondial. Lucrand intr-o rivalitate amicală cu colegii săi de la Massachusetts Institute of Technology, din Statele Unite, el a creat roboţi capabili să interacţioneze cu mediul in care se află, să inveţe şi să-şi ajusteze comportamentul in funcţie de acesta. Roboţii săi demonstrează un grad de inteligenţă comparabil cu cel al unor animale inferioare, precum albinele.

In decurs de cinci ani, susţine el, roboţii vor atinge nivelul de inteligenţă al pisicilor, iar peste un deceniu vor fi cel puţin la fel de inteligenţi precum oamenii. Warwick este de asemenea in curs de a pune la punct o nouă generaţie de computere robotizate care, speră el, vor putea proiecta şi fabrica alte computere, fiecare nivel generandu-l pe cel imediat inferior.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

In conformitate cu cosmologii din Antichitate şi cu societăţile secrete, emanaţiile minţii cosmice trebuie percepute in mod similar, ca acţionand in sens descendent, de la principiile mai inalte, mai puternice şi mai cuprinzătoare, spre cele mai inguste, cu caracter particular, fiecare nivel creandu-l şi guvernandu-l pe cel inferior lui. De asemenea, aceste emanaţii au fost intotdeauna privite ca fiind intr-un anume sens personificate şi inteligente.

Cand Kevin Warwick şi-a prezentat descoperirile in faţa colegilor de la Royal Institute, in anul 2001, a fost criticat de unii dintre ei pentru că a sugerat că roboţii lui sunt inteligenţi şi, prin urmare, conştienţi. De netăgăduit insă este faptul că creierul acestor roboţi se dezvoltă intr-un mod relativ organic. Ei işi formează ceea ce ar putea fi foarte bine numit personalităţi, interacţionează cu alţi roboti şi fac alegeri ce depăşesc toate programele instalate in ei. Kevin a susţinut că roboţii lui nu au, probabil, o conştiinţă cu toate caracteristicile celei umane, dar, la urma urmei, nici cainii nu au.

Cainii sunt conştienţi intr-un mod cainesc, a insistat el, iar roboţii sunt conştienţi in modul lor propriu. Desigur, din anumite puncte de vedere, precum abilitatea de a face instantaneu complexe calcule matematice, roboţii dovedesc o conştiinţă superioară celei umane. Am putea privi conştiinţa emanaţiilor minţii cosmice intr-un mod similar.

Ne-am putea aminti, de asemenea, de maeştrii spirituali tibetani despre care se spune că au capacitatea de a forma, prin vizualizare şi concentrare intensă, un tip de ganduri numite tulpas. Fiinţele rezultate — le-am putea numi fiinţe-gand — ating un anume fel de viaţă independentă şi indeplinesc voinţa stăpanului lor. in mod similar, Paracelsus, magul elveţian din secolul al XVI-lea, scria despre ceea ce el numea un „aquastor“, o fiinţă formată prin forţa imaginaţiei concentrate, care poate dobandi o viaţă proprie, iar in anumite circumstanţe poate deveni vizibilă şi chiar tangibilă.

La cel mai de jos nivel al ierarhiei, in conformitate cu doctrina secretă străveche a oricărei culturi, aceste emanaţii, aceste fiinţe-gand ale minţii cosmice, se intrepătrund atat de strans, incat creează aparenţa de materie solidă. In prezent, dacă am dori să găsim un limbaj capabil să descrie acest fenomen straniu, ne-am putea indrepta atenţia spre mecanica cuantică, dar in cadrul societăţilor secrete, intrepătrunderea forţelor invizibile pentru a crea aparenţa lumii materiale este concepută ca o reţea de lumină şi culoare sau — pentru a folosi un termen din alchimie — Matricea.

“Istoria secretă a lumii” – JONATHAN  BLACK

NU MAI SPUNE – MULTUMESC DIN SUFLET