Suntem reflexia convingerilor noastre

Esența modului prin care ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine se bazează pe echilibrul perfect dintre lumea sentimentelor noastre interioare, profunde și acțiunile noastre exterioare. Discrepanța misterioasă dintre aceste două lumi — acțiunile noastre și cum am fi vrut să acționăm — se îmbină cu procesele interioare ce dau culoare emoțiilor noastre și ne influențează procesul de luare a deciziilor și acțiunile; pentru noi, ele pot fi constructive sau distructive.

Fiecare dintre noi își dorește sănătate, bogăție, relații bune și fericire. Mulți profesori și cărți vorbesc despre potențialul nostru de a dobândi tot ceea ce ne dorim în viață. Chiar dacă s-ar putea să îi credem — în mod conștient și logic — putem fi dezamăgiți văzând că nu dobândim tot ceea ce vrem de la viață și continuăm să ne luptăm pentru a ne atinge visurile. Chiar mai frustrant de atât, putem descoperi că relațiile noastre, comunicarea și interacțiunile cu ceilalți nu se potrivesc cu intențiile noastre oneste și cu dorințele noastre profunde.

Cu toții am avut conversații în care, de multe ori, nu spunem lucrurile pe care intenționăm să le spunem la momentul respectiv. În timp, acest lucru poate duce la nesiguranță, pe măsură ce realizăm că gândurile noastre erau corecte dar nu puteam acționa, chiar dacă știam în sufletul nostru ce voiam să spunem sau să facem. De câte ori ne spunem nouă înșine că nu vom mai face niciodată un anume lucru și, totuși, îl repetăm? De câte ori ne enervăm sau acționăm defensiv și apoi regretăm ceea ce am spus? Chiar dacă, în acel moment, știm că ceea ce facem sau spunem nu este varianta corectă, continuăm să acționăm în acel mod.

De câte ori ne-am ignorat vocea interioară? De câte ori am reacționat într-un fel care ne face să nu ne mai iubim pe noi înșine? Am putea fi iertați pentru că am ajuns la concluzia că suntem alcătuiți din mai multe părți; ceea ce înseamnă că există un conflict între viziunea noastră despre lume și despre ceilalți și reacțiile noastre la experiențele trăite în fiecare zi, în relația cu oamenii. Răspunsurile noastre la aceste experiențe nu se conformează realității personale. Acesta este misterul care vă poate ajuta să evoluați prin descoperirea amintirilor ascunse.

Programarea inițială
Primul pas este să începem să realizăm că programarea pe care o suferim în primii ani de viață poate determina schimbări pe care vrem să le facem mai târziu. De multe ori nu înțelegem de ce primim rezultate negative și de ce eșuăm în atingerea potențialului nostru maxim. Ba mai mult, putem cădea în capcana de a da vina pe alții pentru eșecurile noastre sau de a le pune pe seama ghinionului sau a circumstanțelor, fără să conștientizăm că noi suntem creatorii rezultatului obținut (sau pe care nu l-am obținut). Adevărul este că, de fapt, ne autosabotăm prin credințele inconștiente care contrazic ceea ce vrem cu adevărat.

În adâncurile inconștientului nostru există o greutate a timpului și tradiției care ne trage într-o anumită direcție. Până la o anumită limită, mintea conștientă se poate controla și ghida singură în prezent, dar în mintea inconștientă, problemele nerezolvate, superstițiile, viciile și fricile stau în așteptare, vibrează, influențează și dictează emoțiile noastre, deci și comportamentul nostru. Acestea pot scoate la iveală aproape opusul dorințelor și viselor noastre conștiente. Acest mister trăiește în spațiul necunoscut dintre acțiunile și intențiile noastre. Esența modului prin care ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine se bazează pe echilibrul perfect dintre lumea sentimentelor noastre interioare, profunde și acțiunile noastre exterioare.

Discrepanța misterioasă dintre aceste două lumi — acțiunile noastre și cum am intenționat să acționăm — se îmbină cu procesele interioare ce dau culoare emoțiilor și ne influențează procesul de luare a deciziilor și acțiunile; pentru noi, ele pot fi constructive sau distructive. Călătoria noastră începe prin stabilirea unei conexiuni între gândurile noastre și sentimentele profunde inconștiente. Sentimentele noastre sunt cele mai importante pentru că ele reprezintă energia ce ne animă comportamentul. Explorând toate aceste limitări, noi putem descoperi cum să creăm modalități mai eficiente de a trăi prin care să dobândim ceea ce dorim de la viață.

Conflictul dintre intenție și acțiune
Să începem cu explorarea momentului în care ia naștere conflictul dintre intenții și acțiuni, folosind noțiunile de minte conștientă și minte inconștientă în relația cu experiențele noastre de viață. Viața noastră este reflexia minții noastre subconștiente. Privind în această oglindă, vom descoperi că nu putem avea lucrurile pe care ni le dorim din cauza faptului că purtăm modele și credințe pe care subconștientul nostru nu le aprobă. Conștiința se divide în două părți, după cum este cunoscut: prima, mintea conștientă prezentă — o putem numi esența noastră (sau inima noastră, vocea interioară, ceea ce suntem cu adevărat) — și a doua, personalitatea noastră, pe care o folosim când ne prezentăm lumii.

Mulți oameni cred că personalitatea reprezintă cine sunt ei cu adevărat dar provocarea pe care o înfruntăm în viață este că ne naștem într-o familie și purtăm mereu cu noi cultura, credințele acestei familii, dar și gândurile și sentimentele generațiilor trecute. În consecință, personalitatea noastră a fost construită și modelată de viețile altor oameni și de experiențele, educația, cultura, părinții și familiile lor. Aceste două dimensiuni ale conștiinței noastre pot fi în conflict deoarece intențiile noastre nu se conformează întotdeauna la ceea ce se așteaptă de la noi sau la cum ar trebui să ne comportăm.

Chiar dacă noi continuăm să învățăm și să creștem până în ultima zi a vieții noastre, este universal acceptat că, în mare parte, condiționarea ființei umane are loc în primii ani de viață. Aceasta ne poate ajuta să reușim sau să eșuăm în atingerea țintelor și visurilor în viața adultă. Prima relație pe care o aveți este cu părinții, în special cu mama, și această relație vă construiește modelul pentru toate relațiile din viața voastră. Mama reprezintă deschiderea spre viață; înainte să ne naștem, am experimentat lumea și emoțiile mamei.

În primul moment în care mama își vede copilul, ea stabilește ritmul vieții pentru acel copil. Legătura timpurie dintre mamă și copil prezintă memoria conștientă și subconștientă a mamei și adâncurile lumii ei interioare. Astfel, mama construiește structura creierului social al copilului ei. Și tatăl, prin interacțiunea cu copilul și prin atașamentul lui față de copil, își prezintă credințele și valorile subconștiente prin modul în care acționează și contribuie la crearea realității copilului. Capacitatea părinților de a oferi hrană și afecțiune are un impact asupra imaginii de sine și a interacțiunilor sociale ale copilului pentru tot restul vieții lui.

În cartea The Secret Life of the Unborn Child (Viața secretă a copilului nenăscut), doctorul Thomas Verny explică, împreună cu John Kelly, cum uterul reprezintă prima experiență pe care o avem cu lumea și este primul cămin în care trăiește copilul, încă nenăscut. Dacă mediul uterin este influențat de stări de anxietate sau chiar respingere în corpul mamei, atunci copilul va vedea lumea prima oară ca un mediu neprimitor. În cazurile în care mama a dorit să facă un avort, se ceartă cu partenerul sau experimentează orice altă formă de emoție negativă care se repetă în timpul sarcinii, atunci copilul poate simți că nu este în siguranță.

Dacă, de exemplu, mama a făcut un avort înainte și acum nu se poate elibera de sentimentul de vinovăție, atunci aceste trăiri pot fi transmise copilului, încă nenăscut. Experiențele trecute care determină un model de sentimente negative în legătură cu sarcina, de asemenea, pot avea un impact asupra fătului nenăscut; așa cum un bebeluș preia, în mod constant, nutrienți și oxigen din sângele mamei, în același mod, el se hrănește și cu emoțiile ei.

Doctorul Dominic Purport, redactor al Brain Research Journal, susține această teorie și afirmă că starea de conștiență începe încă dinainte de a ne naște. Între săptămânile a 28-a și cea de-a 32-a, circuitele cerebrale încep să ia formă și bebelușul se poate conecta la gândurile și visurile mamei lui. Teoriile spun că gândurile și sentimentele mamei se pot infiltra atât de adânc în psihicul copilului încât rămân acolo pentru tot restul vieții lui. Aceste sentimente definesc și formează viața emoțională a copilului și poate crea amenințări, care sunt întipărite în mintea copilului nenăscut.

Pentru ca cineva să schimbe asemenea influențe ar trebui să muncească enorm cu sine. Doctor Verny lansează teoria conform căreia copiii nenăscuți anticipează cum va fi noua lume pe baza primelor experiențe. Dacă un copil nenăscut simte că nu este în siguranță chiar de la începuturile dezvoltării sale, atunci își construiește niște așteptări inconștiente bazate pe ideea că lumea va fi asemeni celei pe care o experimentează în uter. Copilul este predispus la o anumită personalitate în ceea ce privește relația cu ceilalți.

Viața exterioară poate fi mult mai dificilă dacă experiența intrauterină nu a fost una plăcută. Aceste experiențe pot fi doar la nivel de stare, întrucât capacitățile emoționale, intelectuale și neurologice ale copilului nenăscut nu sunt dezvoltate pe deplin. Chiar dacă circuitele și conexiunile cerebrale s-ar putea să nu influențeze personalitatea, ele sunt extrem de sensibile la stările de inconsecvență și avarie. De asemenea, doctorul Verny afirmă că sentimentele de iubire și respingere afectează copilul nenăscut de la o vârstă fragedă. Pe măsură ce creierul se maturizează, senzațiile și sentimentele primitive se dezvoltă în sentimente mai complexe, gânduri și, mai târziu, idei. Dacă deja există înconsecvențe în viața mamei, de multe ori ele continuă și după naștere, iar copilul este deja predispus la asemenea vulnerabilități.

De la naștere suntem instruiți de alți oameni (de obicei, părinții noștri) cum să trăim. Ei ne pregătesc în același fel în care au fost ei instruiți deoarece cred că aceasta este cea mai bună metodă. Fac acest lucru pentru că scopul lor este ca noi să supraviețuim în această lume, în cel mai bun mod posibil, conform cu ceea ce dictează lumile lor conștiente și inconștiente (ascunse). Ei ne învață cum să trăim, cum să acționăm și să reacționăm, astfel încât personalitatea noastră devine o formă de protecție dezvoltată în afara noastră, care ne ajută să facem față acestei vieți.

Prin urmare, personalitatea noastră este construită de percepțiile și reacțiile noastre acumulate și se dezvoltă încă din copilăria timpurie, dar și ca răspuns la diversele experiențe care apar în viață. Deci, acestea constituie temelia personalității noastre. Asemenea construcție continuă să fie susținută — și consolidată — de cererile celorlalți; de exemplu, ale oamenilor care ne cresc și ale societății din care facem parte. Această personalitate se dezvoltă prin atragerea unor experiențe similare care, în final, întăresc amintirile și credințele care au construit-o de la început.

De-a lungul anilor, această dinamică reactivă crește și se dezvoltă, își depășește rolul inițial de protecție, și descoperim că și-a format o viață proprie. Acest tip de personalitate este, de fapt, o rețea puternică de atitudini și modele comportamentale subconștiente, care poate domina aproape orice aspect al vieții noastre. În consecință, ne comportăm contrar cu cine suntem cu adevărat și cu intențiile pe care le avem de fapt. Acest lucru se aplică mai ales în legătură cu intențiile ascunse adânc în esența noastră (subconștientul) pe care tot încercăm să le scoatem la suprafață.

Mai mult decât atât, deseori, se poate întâmpla ca aceste comportamente să ne fi ajutat în multe moduri și să fi determinat o mare parte din succesul nostru. Există multă presiune asupra noastră din lumea exterioară pentru că toți cei care ne-au crescut au pus presiune pe noi în același fel în care au experimentat și ei asta, de mână cu părinții lor. În plus, noi am ajuns la fel ca ei pentru că îi imităm în mod involuntar, conform lecțiilor primite de la ei. Acest lucru poate determina o discrepanță între intenția noastră și ceea ce avem în viață. Pentru a rezolva această discrepanță, noi trebuie să înțelegem mai bine cele două părți ale conștiinței noastre, subconștientul și conștientul.

Mintea noastră subconștientă găzduiește credințele noastre puternice și percepțiile. Atunci când devenim adulți, funcționăm pe baza unor presupuneri de bază și a unor seturi de acțiuni reflexe pe care, de cele mai multe ori, nu suntem capabili să le identificăm. Aceste presupuneri sunt determinate de experiențele noastre trecute și de influențele părinților noștri, culturii și religiei. În mod natural, ele au un impact major asupra vieții noastre și se manifestă zilnic prin modul nostru de reacție, la orice moment sau eveniment.

Aceste reacții reprezintă principala cauză a conflictului dintre intenția noastră, ce vine din mintea conștientă, și acțiunile noastre, originare din mintea noastră subconștientă. Esența noastră este conștiința noastră din momentul prezent. Ea este foarte creativă, evoluează împreună cu viața și creează aspirații și visuri nenumărate. Însă, de fiecare dată când ne pierdem concentrarea, mintea subconștientă acaparează conștientul. Acest lucru produce reacții și rezultate care contrazic intențiile noastre conștiente. Din cauza faptului că cea mai mare parte a conștiinței noastre este în subconștient, noi reacționăm, în general, inconștient.

Deci, cum putem învăța să trăim conștient?… extras „Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu„

Sursa

6 comentarii la „Suntem reflexia convingerilor noastre”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: