Autovindecarea începe din creier prin forţa minţii

Autovindecarea începe din creier prin forţa minţii

Recunoaşterea şi descoperirea puterii de autovindecare


Sinele Divin este cel de-al şaptelea corp al nostru. Este corpul în care conţinem toată potenţialitatea divină cu care am venit la întrupare şi cu care plecăm de aici. Sinele Divin este acea scânteie prin care ne putem desăvârşi şi putem stăpâni materia. Acest corp este imaterial şi etern. În Sinele Divin avem implementată toată cunoaşterea emisă vreodată de cineva. Asta deoarece Sinele nostru divin este o părticică din Dumnezeu. Este acea parte din noi omnipotentă, omniprezentă şi omniscientă. Sinele Divin este acea parte din noi care e în comuniune cu tot şi cu toate, este unit cu natura, cu semenii, cu universul, este liantul dintre noi şi exteriorul nostru, este liantul dintre microcosmos şi macrocosmos. Sinele este corpul unde sunt implementate resursele fiinţării noastre ca entităţi divine, venite să-și manifeste şi să stăpânească materia.

Programele din creier determină manifestarea corpului emoţional, iar de fiecare dată când apare un sentiment de plâns, mânie, fericire, stres, este ca şi cum intrăm într-un ciclu emoţional. Ciclul emoţional este creat de apariţia din mediul exterior a ceva ce ne scoate din confortul obişnuit, de zi cu zi, care parcă apasă pe nişte butoane roşii… citeşte mai mult

%d blogeri au apreciat: