Teoria ezoterică a respiraţiei

  Teoria ezoterică a respiraţiei

Ocultiştii din toate timpurile şi din toate ţările, au spus discipolilor lor că există în aer o substanţă, un principiu, din care derivă toată activitatea, toată viaţa. Teoriile lor diferă între ele, atât în detalii cât şi în terminologie, dar în fond principiul este acelaşi în toate învăţămintele oculte şi în toate filosofiile orientului. Spre a evita confuziile care ar putea să se producă, diferitele teorii relativ la acest mare principiu, căruia i s-au dat nume diferite, noi vom numi această forţă ocultă „prana” termen sanscrit care înseamnă „energie absolută.”

Prana, principiul universal

Mulţi maeştri în ocultism arată că ceea ce hinduşii numesc „prana” este principiul universal de unde derivă orice energie, orice forţă sau mai degrabă ea este o formă particulară a manifestării acestui principiu. Nu vom intra în detaliul acestor teorii, ci ne vom mărgini a considera „Prana” ca principiul de energie închis în orice fiinţă vie şi care o distinge de materia neînsufleţită, ca principiul activ al vieţii.

Acest principiu îl întâlnim în toate fiinţele însufleţite, în protozoare ca şi în om, în formele cele mai rudimentare ale vieţii vegetale, ca în formele cele mai perfecte ale vieţii animale. Prana este tovarăşul indispensabil vieţii şi cum filosofia ocultă propovăduieşte că viaţa este în toate lucrurile, până în cel mai mic atom, intenţia unor lucruri nefiind decât manifestarea într-un grad redus a acestei forţe universale, noi trebuie să conchidem că Prana este peste tot şi în tot.

Să nu confundăm „prana” cu „Ego”, această părticică din DumnezeuSpirit care se găseşte în fiecare suflet. „Prana” nu este decât o formă de energie de care „ego” se serveşte pentru a se manifesta în afară. Când Ego părăseşte corpul prana nemaifiind sub stăpânirea sa, nu mai ascultă decât de atomii separaţi sau de grupele de atomi care constituie corpul şi cum corpul se dezagreghează şi se găseşte descompus în elementele sale originale, fiecare atom absoarbe o oarecare cantitate de prana, care îi permite de a opera noi combinaţii şi prana neîntrebuinţată se întoarce la marea rezervă de unde a venit. Din contră, atunci când prana este sub controlul „Egoului” coeziunea există între atomi, menţinută la un loc de voinţa Egoului.

Prana este cuvântul prin care desemnăm un principiu universal care este izvorul oricărei mişcări, forţe sau energii, sub orice formă s-ar manifesta; gravitaţie, electricitate, revoluţie a planetelor, viaţă animală. Acesta este principiul care operând într-un mod oarecare naşte această formă de activitate care însoţeşte viaţa. Prana, acest mare principiu există în toate formele materiei şi totuşi nu este materie; ea se găseşte în aer, dar nu este aer şi niciunul din elementele chimice care-l conţin. Animalele şi plantele îl aspiră cu aerul şi dacă aerul nu l-ar cuprinde, ele ar muri.

El se introduce în organism cu oxigenul şi totuşi nu este oxigen. Autorul cărţii intitulată „Geneza” cunoaşte deja această diferenţă între aerul atmosferic şi principiul misterios şi puternic ce el cuprinde; el scrie „neshemet ruach chayine”, ceea ce înseamnă „suflu al spiritului de viaţă.” Cuvântul evreiesc „meshmet” înseamnă „suflul obişnuit al aerului atmosferic”(vânt, adiere),” chayim” înseamnă viaţă, în timp ce cuvântul „ruach” desemnează „acest spirit al vieţii” pe care ocultiştii îl declară a fi acelaşi principiu pe care noi îl numim „Prana.”

Prana este deci în aerul atmosferic, dar el este încă în alte părţi şi el pătrunde acolo unde aerul nu poate să pătrundă. Oxigenul din aer joacă un rol important, întreţinând viaţa animală, carbonul joacă un rol analog în viaţa vegetală, dar „prana” are rolul său propriu în manifestarea vieţii, în afara funcţiunilor fiziologice. Noi inhalăm în mod constant aer încărcat cu „prana” pe care o extragem neîncetat pentru a o face proprie trebuinţelor noastre, Prana se întâlneşte în stare liberă în aerul atmospheric care, când este curat (1. Nu este ozonul? Nu! Prana este anionul de oxigen – ing. M. Culeer) este încărcat cu Prana din abundenţă şi noi îl extragem mai cu uşurinţă din aer decât din oricare altă parte.

În respiraţia obişnuită noi înmagazinăm (extragem) aer şi sorbim o proporţie normală de prana dar printr-o respiraţie înţelept raţionalizată (regulată) noi putem să mărim această provizie pe care s-o punem la rezervă în creier şi centrii nervosa pentru a o utiliza la timpul oportun.

Prana, energia vieţii

Noi putem înmagazina „Prana” cum un accumulator înmagazinează electricitate. Cea mai mare parte dintre ocultişti datorează puterea lor în aparenţă supranaturală cunoştinţei lor asupra acestui fapt şi a întrebuinţării ce ei fac, în mod inteligent, cu această energie înmagazinată.

Yoghinii ştiu că respirând într-un oarecare mod ei stabilesc o comunicare cu rezervele de „prana” de unde ei scot energia de care au nevoie; ei ajung astfel să-şi fortifice toate părţile organismului lor, chiar creierul căruia îi dezvoltă facultăţile latente şi a cuceri unele puteri psihice.

Acel care posedă puterea de a înmagazina „prana” fie conştient, fie inconştient, radiază foarte adesea forţa şi vitalitatea care pot influenţa pe cei ce intră contact cu el; el poate chiar comunica această forţă altora şi să le refacă astfel sănătatea. Vindecarea prin magnetism nu se operează altfel, cu toate acestea practicienii ignorează cauza puterii lor.

Savanţii occidentali au avut o vagă cunoştinţă despre acest mare principiu de care aerul este încărcat, dar neputând descoperi în el urme chimice, nici să-l înregistreze pe niciunul din instrumentele lor ei au socotit mai simplu de a-l nega; medicii totuşi se pare a recunoaşte că aerul, în unele locuri, cuprinde o mai mare cantitate de „ceva” (ozonul? Prana? Anioni de oxigen) la munte, cascade, mare cu valuri şi trimit bolnavii în căutarea acestor localităţi, în speranţa de a-i face să-şi recapete sănătatea.

Aşa cum oxigenul din aer este absorbit de sânge şi utilizat pentru nevoile organismului, la fel „prana” de care aerul este încărcat, este absorbit şi utilizat prin sistemul nervos. La fel cum sângele oxigenat este dus în toate părţile sistemului nervos căruia îi va reda forţa şi vitalitatea.

Dacă considerăm prana ca fiind principiul activ a ceea ce numim „vitalitate”, putem cu uşurinţă să ne facem o idee de importanţa rolului ce îl joacă în funcţionarea organismului nostru. Aşa cum oxigenul din sânge este utilizat pentru trebuinţele corpului nostru, la fel proviziile de prana absorbite de sistemul nervos sunt utilizate de creierul nostru.

Fiecare gând, fiecare act, fiecare efort de voinţă, fiecare mişcare a muşchilor cheltuieşte o oarecare cantitate de ceea ce noi numim „forţa nervoasă” şi care nu este în realitate decât o formă a „pranei.” Provizia de prana are deci trebuinţă de a fi mereu reînnoită. Când vă veţi convinge că cea mai mare parte din prana pe care omul o utilizează îi vine din aerul care pătrunde în plămânii săi veţi înţelege fără greutate toată importanţa unei bune metode de respiraţie.

Judy Boisson

Din Tainele Magilor