VECHEA ARCADIE – epoca de aur a vechii LEMURII

„Care ar fi vârsta antropoidului? În ce perioadă au apărut pe suprafaţa Pământului primele maimuţe? Fără îndoială în Miocen. Cine ar putea să nege acest lucru? În mod clar au trebuit să apară în cea de-a treia parte a Miocenului, acum 15-25 milioane de ani. Rezultă evident că Miocenul a avut propria sa scenă pe vechiul pământ Lemurian…

Lemuria a fost în acea epocă un continent gigantic care se întindea în Pacific, cuprinzând toată această suprafaţă a Australiei, a Oceaniei şi a Oceanului Indian; se întindea peste tot Pacificul până în acele locuri unde va apărea mai târziu America de Sud. Din nefericire, unele fiinţe umane autentice au degenerat îngrozitor la sfârşitul epocii terţiare, în timpul Miocenului. S-au amestecat atunci, din nefericire, cu unele fiare ale Naturii.

Din ele au luat naştere anumite maimuţe gigantice care aveau chipuri albastre sau roşii, care mergeau în patru labe sau care se ridicau ca nişte bipezi şi care aveau capacitatea de a vorbi. La rândul lor, aceste specimene au trebuit să se amestece cu alte bestii subumane şi din toate acestea au rezultat maimuţele pe care le cunoaştem şi, de asemenea, pe baza unor evoluţii, anumite tipuri de umanoizi. Aceşti umanoizi au continuat să se reproducă neîncetat în timpul epocii cuaternare. Mai târziu, în această epocă în care ne găsim, au apărut aceşti umanoizi, umanitatea actuală: amestec al Oamenilor autentici cu fiare ale Naturii.” 

În trecut, în timpurile străvechi, în epoca de aur a vechii LEMURII, când umanitatea nu dezvoltase în natura sa interioară Egoul Animalic şi Esenţa se manifesta fără nici un fel de condiţionări, viaţa era diferită. Diverşii centri ai maşinii organice păreau adevărate cutii de rezonanţă în care vibrau armoniile Universului…

Atunci strălucea Vârsta de Aur şi nu exista „nici al meu, nici al tău”, totul era al tuturor şi oricine putea să mănânce din pomul vecinului fără nici o teamă… Cel care ştia să cânte din liră făcea să tresară Natura cu notele sale… În acea epocă antică pe care unii o numesc ARCADIA se închina un cult „Fiilor Dimineţii”, „Fiilor Aurorei Mahamvantarei”; LIRA LUI ORFEU nu căzuse încă sfărâmată pe pardoseala templului, întreaga Natură părea un organism care servea drept vehicul Zeilor… Şi asta pentru că era o altă umanitate!

Focul vulcanilor şi oceanul învolburat trimiţându-şi valurile spre plaje, cântecul râurilor în matca lor pietroasă şi zborul giganticelor păsări care existau pe atunci erau simţite în adâncul Fiinţei în modul cel mai profund. Întregul Pământ părea un organism viu (într-adevăr este, dar atunci era mai vie această realitate pentru toate fiinţele umane); se vorbea doar în LIMBA DE AUR, încă nu apăruseră toate aceste limbi ale „Turnului Babel”.

Pe acel continent întins care ocupa tot Oceanul Indian şi aproape tot Pacificul, viaţa locuitorilor săi se prelungea până la douăsprezece şi cincisprezece secole; erau giganţi: bărbaţii aveau patru-cinci metri înălţime, femeile erau puţin mai mici de înălţime, dar tot uriaşe ca şi ei.

Teama de moarte nu exista. Oamenii din epoca de aur a lemurienilor ştiau foarte bine, în mod direct, ziua şi ora când trebuiau să-şi lase corpul, iar când sosea acea zi, se aşezau în mormântul lor, mormânt pe care îl făceau ei înşişi, cu propriile lor mâini, şi treceau foarte surâzători în Eternitate. „Valorile Psihice” nu dispăreau din vederea rudelor şi în mod evident nu exista durere. Atunci umanitatea putea percepe jumătate dintr-un „Holtapamnas”, adică jumătate din toate tonalităţile culorilor existente în cosmosul infinit. Vreau să vă spun, în numele adevărului, că există aproximativ cinci milioane şi jumătate de tonalităţi ale culorilor…

Auzul fiecărei fiinţe umane percepea vibraţiile mistice „SOORIOSANAS” ale Universului, vorbeau cu Zeii inefabili şi ştiau să asculte simfoniile care menţin Universul ferm pe drumul său. În acea epocă străveche, în acele timpuri în care din râurile cu apă pură ale vieţii izvora lapte şi miere, totul era diferit. Atunci fiinţele umane ridicau privirea spre spaţiu şi percepeau aura lumilor, a Geniilor planetare şi a umanităţilor care le populau şi a marilor hierofanţi ai anticei Arcadii, Fiii Dimineţii.

Puteau să vadă limpede în Akasha pură lumile care au existat în Mahamvantarele trecute şi cele care vor exista în viitor. În acea epocă, umanitatea era inocentă şi perfectă: vorbea cu Zeii Aurorei şi putea porunci elementelor; atunci furtunile serveau drept covor acelor giganţi care se mişcau impunători pe suprafaţa Pământului. Oamenii erau foarte simpli şi puri, şi, cum încă EUL PLURALIZAT nu se născuse, se închina un cult ZEILOR blândului porumb şi creaturilor inefabile ale râurilor şi ale pădurilor.

Aceasta era Vârsta de Aur, Vârsta Luminii, Vârsta Iubirii. În acea epocă nu erau războaie, ură, perversităţi, cum există acum. În acea epocă, Soarele Adevărului strălucea în toate minţile, iar trandafirii Spiritului se dezvăluiau galanţi şi frumoşi; totul avea parfumul spiritualităţii; nu apăruse încă această lume nefericită, cu materialismul ateu, cu crima, cu delictul şi cu toate aceste monstruozităţi care se văd azi pretutindeni, pe aici, pe colo şi pe dincolo.

Repet, era epoca Titanilor, era epoca Edenurilor, era epoca Adevăratei Fericiri autentice, în care nu existau frontiere, nu exista ură, căci totul era iubire şi se venera Soarele pentru puterea pe care o are de a ne da viaţă; era venerat în acelaşi fel în care Zarathustra îl adora, era venerat la fel cum Fiii Arcadiei venerau puterile creatoare ale Universului. Aceea era o epocă diferită, dragii mei prieteni. Exista bucurie în toate inimile pentru că omul domnea peste elemente, trăia în palate bogate şi nu exista foamete printre mulţimi.

Aceasta era Vârsta Edenurilor milenare, dar când fiinţa umană a mâncat din fructul oprit despre care i s-a spus: „Să nu mâncaţi.”, atunci şi-a pierdut preţioasele facultăţi, a devenit slab, nenorocit, trebuia să meargă ca cerşetor din oraş în oraş, a părăsit „Grădina Hesperidelor”, Edenul ebraic şi s-a transformat peste tot, suferind cumplit până în zilele noastre. De aceea citim în mitologia ebraică cum lui i se spune: „Îţi vei câştiga pâinea cu sudoarea frunţii tale”, iar ei i se spune: „Îţi vei naşte fiii cu durere”… Totuşi, să analizăm amănunţit această problemă. E evident că totul are explicaţia sa…

În spatele întregii drame a Edenului, dragii mei fraţi, se află o Comisie Sacră de fiinţe inefabile… Vechile tradiţii spun că în acea epocă au venit pe Pământ anumiţi Indivizi Sacri într-o astronavă cosmică. Aceşti indivizi formau o înaltă Comisie Sacră însărcinată cu studiul problemelor evolutive şi involutive ale Pământului şi ale umanităţii.

Arhanghelul SAKAKY şi Principalul Arhifizician-Chimist Comun Universal, ÎNGERUL LOISOS, erau cei doi membri principali ai acestei Comisii Divine Sfinte. Ei au venit cu corpuri de carne şi oase, iar nava lor a aterizat în Lemuria. Din acea epocă străveche instinctul uman începea să se dezvolte în RAŢIUNE OBIECTIVĂ. Preaînalta Comisie a putut evidenţia până la saturaţie că, în ciuda vieţii în adevăratul Eden al deliciilor, omul acelor zile începea deja să bănuiască motivul pentru care a fost creat.

Rasa lemuriană începea să ghicească motivele mecanice ale existenţei sale… Fiecare fiinţă umană este o maşină extraordinară, care captează energiile ce coboară din Megalocosmos şi pe care le transformă minunat, pentru a le transmite în mod automat în interiorul organismului terestru, în straturile inferioare ale Pământului. Umanitatea este un organ al planetei Pământ, un organ al Naturii prin intermediul căruia se transformă energii ce devin fundamentale pentru economia Pământului.

Fiecare individ nu este altceva decât o maşină care captează şi transformă energii cosmice ce servesc pentru economia planetei… Ce ar deveni lumea fără aceste maşinuţe? Lumea, fără această pecete, fără această fizionomie pe care i-o dă umanitatea este ceva fără motiv, fără sens, încetează să existe. Umanitatea, în ansamblul său, este un organ al Naturii, un organ care adună şi asimilează energiile cosmice necesare pentru funcţionarea organismului planetar.

Din nefericire, nu este foarte plăcut să fii maşină… şi acest lucru începeau să-l înţeleagă lemurienii… Când vreun rebel ridică armele împotriva Naturii, când vrea să înceteze să fie maşină, puterile întunecate se luptă cu el până la moarte şi rari sunt acei oameni capabili să lupte împotriva tenebroşilor, împotriva Naturii, împotriva Cosmosului etc., şi de obicei aceşti rebeli capitulează. Mulţi sunt cei chemaţi şi puţini cei aleşi, doar câţiva reuşesc să învingă Natura şi să se aşeze pe tronul puterii pentru a o guverna.

Lemurienii bănuiau deja totul şi cu instinctul lor înţeleseseră că fiinţele umane încetau să se mai nască atunci când, după ce îşi prestaseră serviciile lor de maşini ale Naturii, deveneau perverse. Pretutindeni şi în toate colţurile Lemuriei se bănuia în mod instinctiv toată această tragedie care deja voia să se ivească din Raţiunea Obiectivă. Acei indivizi lemurieni au fost dezamăgiţi de viaţă, înţelegând că ei nu erau mai mult decât un angrenaj în mecanica Naturii şi chiar au plănuit sinucideri colective…

Acei lemurieni nu au preţuit puterile inefabile pe care le aveau, Paradisul în care trăiau etc.; totul le fusese dat în dar, nu îi costase nimic. Ei n-au suferit nespus pentru dobândirea fiecăreia din facultăţile lor, s-au născut cu ele şi aceasta este tot. De aceea nu le preţuiau. Deci, în ciuda bucuriei de care beneficiau (aşa am gândi noi) voiau doar să dispară… În paralel, altă problemă gravă se producea pe atunci:

Pământul se cutremura neîncetat, nu exista o adevărată stabilitate în scoarţa geologică a lumii, neîntrerupte cutremure de pământ şi teribile cutremure pe fundul mării zguduiau planeta noastră. Comisia Sacră, după ce a examinat cu seninătate aceste probleme, le-a rezolvat, luând măsuri cosmice drastice pentru a evita, pe de o parte, deziluzia totală a speciei umane şi sinuciderile în masă şi, pe de altă parte, instabilitatea geologică.

Acei Rectori ai umanităţii au produs o modificare corpului organic. Această modificare a constat în a lăsa libertate deplină Luciferului interior al fiecăruia, cu scopul de a se dezvolta în omenire ORGANUL KUNDARTIGUADOR: Focul dezvoltat în mod negativ, Şarpele coborând, aruncându-se din coccis până în infernurile atomice ale omului, oribila coadă a Satanei în corpul de dorinţe al acestui animal intelectual, în mod fals numit om. (A se înţelege prin Lucifer o parte a Fiinţei noastre Reale, însărcinată cu producerea focului erotic. Conform ortodoxiei gnostice, Lucifer trebuie să fie controlat întotdeauna de Monada Divină sau Fiinţa Reală.

Fiind eliberat, este evident că acest control încetează să existe, atunci fiinţa umană cade victimă, în mod iremediabil, josnicelor pasiuni animalice.) Incontestabil, dacă nu ar fi fost abuzuri sexuale (simbolizate de acea cădere a lui Adam şi a Evei în Paradisul terestru) dezvoltarea Abominabilului Organ Kundartiguador ar fi fost ceva mai mult decât imposibil; abuzurile sexuale au permis ca acest Organ să se dezvolte.

Faptul de a da umanităţii Abominabilul Organ Kundartiguador (adică, permisiunea ca acest Organ să se dezvolte, evident cu cooperarea speciei umane) a servit unui dublu obiectiv: primul, s-au produs modificări substanţiale de energii şi, acestea fiind retransmise straturilor anterioare ale lumii noastre, deja astfel modificate, s-a obţinut stabilitatea scoarţei geologice; al doilea, umanitatea lemuriană a dobândit o iluzie pe care nu o avea asupra vieţii şi s-au evitat acele sinucideri colective. Focul Sacru proiectat din coccis spre infernurile omului s-a transformat în coada Satanei, luând formă fizică asemenea cozii simienilor.

A existat o epocă în care omenirea avea coadă? Este adevărat, însă aceasta nu vrea să spună că noi ne tragem din simieni, din maimuţe. Nu! Dimpotrivă, ele se trag din noi, sunt degenerări ale speciei umane, au rezultat din amestecul animalului intelectual cu unele specii de animale ale naturii. După mult timp… probabil multe secole… Sfânta Comisie s-a întors condusă de Arhiserafimul SEVOHTARTRA, căci Arhanghelul SAKAKY se transformase într-unul din cei patru Tetrasusţinători ai Universului. Tradiţiile spun că întoarcerea a avut loc după exact trei ani, însă aceşti trei ani sunt întotdeauna simbolici…

Realitatea a fost că atunci, după examinarea severă a situaţiei, Arhifizicianul-Chimist Înger LOISOS a eliminat Organul Kundartiguador din rasa umană, deoarece aceasta nu avea nevoie de el. Fiinţa umană abandonase toate bănuielile sale şi se iluzionase cu frumuseţile acestei lumi; pe lângă aceasta, scoarţa geologică a lumii noastre se stabilizase.

Zeii au salvat fiinţa umană de o mare criză

Zeii au salvat fiinţa umană de o mare criză: au determinat-o să-şi facă iluzii despre această lume şi să trăiască în ea ca orice cetăţean planetar; şi astfel au salvat această lume: forţele cosmice sau planetare, trecând prin organisme, au devenit lunare şi au stabilizat straturile geologice ale Pământului. Din păcate, Rectorii omenirii au întârziat, mai mult decât ar fi fost necesar, eliminarea Abominabilului Organ Kundartiguador din specia umană; au făcut greşeli de calcul matematic şi încercarea s-a dovedit prejudicioasă: au rămas în cei cinci cilindri ai maşinii organice (intelect, emoţie, mişcare, instinct şi sex) consecinţele Abominabilului Organ Kundartiguador.

În realitate, consecinţele rele ale numitului Organ s-au transformat în deprinderi şi obiceiuri greşite care, mergând în profunzimea internă a psihicului nostru, s-au transformat în Subconştient. Eul pluralizat, Egoul, este chiar acel Subconştient, ale cărui rădăcini se află în consecinţele rele ale Organului Kundartiguador. Este clar că Conştiinţa, adică Esenţa originară sau, vorbind în limbaj alchimic, „Sarea Foarte Pură, Fără Corp, Incombustibilă, Sublimă”, a rămas închisă, încarcerată, îmbuteliată în interiorul acestei a doua naturi inumane.

Când Arhifizicianul-Chimist Comun Înger LOISOS a eliminat Organul Kundartiguador din acea umanitate, a fost deja prea târziu: consecinţele au rămas în cei cinci cilindri ai maşinii şi, în mod evident, Conştiinţa, care înainte se putea manifesta în formă totală şi spontană, a fost dată uitării. Astfel, în fiinţele umane s-a format un fel de „CONŞTIINŢĂ DUBLĂ”: Personalitatea, cu întregul său Intelect şi cu toate funcţiile, reacţiile şi culturile sale, cu adevărat artificială, şi, pe de altă parte, legitima şi adevărata Conştiinţă, care în mod trist a rămas dată uitării, acolo în adâncul cel mai profund.

Astfel încât, din acel moment am rămas înzestraţi cu această DUBLĂ CONŞTIINŢĂ: una ARTIFICIALĂ şi cealaltă REALĂ. Cea artificială este cea a Personalităţii, cea reală este cea a Esenţei. Înainte ca Abominabilul Organ Kundartiguador să apară şi să fracţioneze Conştiinţa, umanitatea lemuriană se bucura de facultăţi extrasenzoriale cu adevărat formidabile; până chiar şi simţurile lor de percepţie senzorială erau extraordinare… Să ne amintim de auzul lor pătrunzător, capabil să asculte frumoasele simfonii ale Universului… Să ne amintim de Gramatica Cosmică pe care o foloseau în Idiomul Universal pe care-l vorbeau…

Să ne amintim de mirosul lor ascuţit, atât de ascuţit că l-ar putea întrece pe cel al câinilor de astăzi… Să ne amintim acuitatea vizuală de care beneficiau, capabilă să perceapă jumătate dintr-un „Holtapamnas” (cinci milioane şi jumătate de tonalităţi de culoare). Astăzi, fiinţa umană cu greu poate percepe cele şapte culori de bază ale prismei solare. Cu adevărat, acele simţuri uluitoare s-au pierdut. Astăzi, simţurile noastre senzoriale sunt realmente degenerate…

Erau alte vremuri… Pentru acei lemurieni totul era diferit. De exemplu, nu vedeau lumea fizică aşa cum o vedem noi, pentru ei aerul avea diferite culori, munţii erau transparenţi, iar acei Zei despre care vorbeau atât, în mod evident, erau perceptibili pentru ei. Când îşi ridicau ochii spre stele, puteau comunica cu locuitorii din alte lumi; pentru ei, viaţa pe alte planete ale Sistemului Solar era o realitate; pluralitatea lumilor locuite, preconizată de Camille Flamarion, era un fapt pentru Rasa Lemuriană…

Din nefericire, consecinţele fatale pe care le-a produs Abominabilul Organ Kundartiguador au atrofiat acele sentimente inefabile, acele facultăţi extraordinare în Rasa Lemuriană… Cu trecerea secolelor, involuţia a pus fiinţele umane pe drumul degenerării: valorile pe care le posedau altădată au continuat să se atrofieze tot mai mult şi, cu timpul, s-au pierdut în mod lamentabil.

Catastrofă TRANSAPALNIANĂ

După a doua catastrofă TRANSAPALNIANĂ, care a schimbat complet scoarţa geologică a lumii noastre prin scufundarea vechiului continent Atlantida, involuţia degenerativă umană s-a precipitat încă şi mai mult. În final, KALI-YUGA iniţiată de cultura greco-romană ne-a adus în stadiul în care ne găsim astăzi. În alte vremuri, înainte de Kali-Yuga, înainte să se fi născut civilizaţia greco-romană, iniţiatoarea acestei Epoci Negre, exista gândirea obiectivă, mintea obiectivă.

Să facem o distincţie deplină între ceea ce este mintea obiectivă şi ceea ce este mintea subiectivă; a se înţelege prin minte obiectivă, acea minte care funcţionează doar cu datele apărute din Conştiinţă. A se înţelege prin minte subiectivă, acea minte care se bazează doar pe percepţiile senzoriale externe. Mulţi pescari veniţi de pe alte meleaguri în Grecia antică au început să se joace cu cuvântul, pentru a face silogisme, prosilogisme, isilogisme etc. etc. etc.

Jocul de cuvinte a devenit foarte simpatic, servea pentru a ucide lipsa de activitate; cu timpul a apărut acolo asocierea exclusiv intelectivă, bazată pe percepţiile senzoriale externe, sistemul de gândire deficient care exclude intuiţiile, sistemul de gândire exclusiv asociativ, dezlegat de orice proces al Conştiinţei. Astfel, multe zone ale creierului s-au atrofiat în mod lamentabil. Din nefericire, grecii au comis greşeala de a-şi extinde sistemul lor de gândire pe toată faţa pământului şi aceasta a condus la raţionamentul subiectiv mondial.

Astăzi, creierul uman nu mai lucrează în mod complet. Oamenii de ştiinţă ştiu bine că în prezent nu funcţionează toate zonele creierului, rezultat al asocierii exclusiv subiective; dragii mei fraţi, aşa a degenerat mintea umană, aşa s-a atrofiat creierul uman; s-a transformat în ceea ce este astăzi. Pe de altă parte, romanii, spre deosebire de greci, au început să se joace cu sexul: vagabonzi din Roma antică s-au dedat la orgii, la bacanale şi chiar le-au exportat în lumea întreagă. Astfel s-a pierdut definitiv ruşinea organică.

Au apărut peste tot casele de toleranţă, iar umanitatea s-a aruncat pe drumul INFRASEXULUI. Vedem stadiul în care ne aflăm astăzi: degenerarea sexuală pe scară mare şi intelectul sclipitor. Haimanalele intelectului sunt îngrozitor de desfrânate; desfrâul şi intelectualismul zadarnic, acesta din urmă bazat pe simple asocieri raţionale de tip subiectiv, strălucesc oriunde, se manifestă aici, acolo şi dincolo, pretutindeni.

EGOUL a luat proporţii gigantice, fiecare din noi poartă cu adevărat în interior toţi factorii care produc războaie, amărăciuni, suferinţe etc. Este necesar să ne eliberăm din starea în care ne găsim; toate facultăţile umane au degenerat. Totul s-a pierdut în mod lamentabil, ne rămâne doar un factor care poate servi pentru salvarea noastră; vreau să mă refer în mod evident la ESENŢĂ.

Să ţinem cont că în Esenţă se află „particulele de durere” ale TATĂLUI nostru care se află în secret şi care, folosite aşa cum trebuie, ne pot permite trezirea Conştiinţei. De fiecare dată când noi greşim, el suferă şi particulele sale de durere rămân depozitate în Esenţă; dacă ştim să le utilizăm, putem ca prin intermediul lor, să ne trezim. Acolo se mai află Religia, Înţelepciunea, Buddha; toate acestea se află în Esenţă.

Dar dacă ea continuă să rămână închisă printre cristalizările Abominabilului Organ Kundartiguador, nu ne poate servi drept orientare pe Drumul Secret. Doar aceste date ale Conştiinţei ne pot orienta, cu condiţia să fie eliberată, extrasă dintre Euri, doar astfel ne poate orienta aşa cum trebuie… Astfel, în Esenţă se găsesc aceste date de care avem nevoie urgent pentru a ne ghida pe CALEA MUCHIEI DE CUŢIT.

Esenţa este ghidul minunat pe care îl avem în interior pentru a ne orienta, dar, din nefericire, este prinsă, închisă, îmbuteliată în EGO, în EU, în EUL ÎNSUŞI, în SINELE ÎNSUŞI. Trebuie să eliberăm Esenţa pentru ca să ne poată ghida pe Drumul ce ne va conduce până la Eliberarea Finală şi acest lucru, dragi fraţi, este posibil doar DISTRUGÂND EUL, eliminându-l, reducându-l la praf cosmic. El este închisoarea în care este prizonieră Esenţa extrem de pură. Să distrugem gratiile acestei închisori, să facem praf aceşti pereţi de josnicie, să reducem la cenuşă această sticlă pentru ca să fim liberi!

Esenţa eliberată ne va putea ghida pe Drumul de Perfecţiune, până la Eliberarea Finală… În viaţa practică se află Gimnaziul Psihologic în care noi ne putem auto-descoperi, pentru că în relaţie cu oamenii, cu prietenii noştri, cu colegii de muncă, cu rudele noastre etc., defectele pe care le purtăm ascunse ies la suprafaţă şi dacă suntem alerţi şi vigilenţi ca santinela în vreme de război, atunci putem să le vedem aşa cum sunt, în ele însele.

Un defect descoperit trebuie să fie supus tehnicii Meditaţiei şi o dată înţeles în întregime îl putem elimina cu ajutorul DIVINEI MAME KUNDALINI, Şarpele Ignic al puterilor noastre magice. Dacă în transa sexuală din timpul SAHAJA MAITHUNEI o invocăm din toată inima, Ea ne-ar putea ajuta; este scris: „Cereţi şi vi se va da, bateţi şi se va deschide”. Dacă îi cerem, Ea ne dă, dacă batem, Ea ne deschide; să-i cerem Divinei noastre Mame Kundalini particulare, proprii, a fiecăruia dintre noi, să elimine din psihicul nostru defectul psihologic pe care l-am înţeles în profunzime în toate zonele minţii.

Rezultatul va fi extraordinar, Ea va elimina defectul şi dacă vom continua astfel, lucrând neobosit, va veni ziua în care EGOUL va fi dezintegrat radical; atunci Esenţa va fi liberă şi va sosi Trezirea… Conştiinţa trezită ne va putea orienta pe CALEA MUCHIEI DE CUŢIT, Conştiinţa trezită ne va furniza datele de care avem nevoie pentru propria noastră Eliberare Finală. Însă trebuie să fim răbdători în muncă, foarte severi şi foarte constanţi, pentru că fiecare defect are o mulţime de feţe şi se află în patruzeci şi nouă de niveluri ale subconştientului…

Samael Aun Weor