Alchimia Respiraţiei – schimbă întregul stil de viaţă

6 minutes

read

Alchimia Respiraţiei - schimbă întregul stil de viaţă

Alchimia Respiraţiei – schimbă întregul stil de viaţă

    Este adevărat că, pe cât putem, nu ar trebui să împiedicâm sau să intervenim în cursul natural al vieţii noastre, altfel apar probleme. Ar fi bine să nu deranjăm felul în care corpurile noastre funcţionează în mod normal. Nu ar trebui să intervenim în modul în care respirăm, umblăm, stăm în picioare sau ne asezăm, pentru că în clipa în care o facem încep să apară schimbări.

Amintiţi-vă că atunci când pierdem ceva are loc o schimbare, şi atunci când câştigăm se întâmplă acelaşi lucru. Atât pierderea, cât şi câştigul sunt schimbări. Aşa că, dacă vreţi să rămâneţi la fel, este corect să nu interveniţi asupra respiraţiei. Dar, dacă vreţi să produceţi o transformare în vieţile voastre, atunci trebuie să vă asumaţi riscul. Riscul este că atunci când vă schimbaţi felul de a respira, vă schimbaţi întregul stil de viaţă.

Dacă sunteţi satisfăcuţi aşa cum sunteţi, dacă voi consideraţi că este în regulă să fiţi cum sunteţi acum, atunci nu trebuie să faceţi nimic. Dar dacă simţiţi că nu este destul să fiţi aşa cum sunteţi acum, trebuie să faceţi o schimbare! Atunci o schimbare în felul de a respira ajunge să fie importantă, foarte importantă. În clipa în care vă schimbaţi felul de a respira, multe dintre lucrurile din voi vor începe să se destrame şi multe altele se vor aduna la un loc.

După mii de experimente s-a descoperit care sunt acele părţi care se destramă şi care sunt cele care se adună şi vi se adaugă. Acum este aproape bătut în cuie: e o adevărată ştiinţă! Ştim cu toţii câteva lucruri din viaţa de zi cu zi. De exemplu, când te înfurii ţi se schimbă felul în care respiri, nu rămâne la fel. Felul în care respiri se schimbă chiar şi atunci când eşti tăcut şi calm, nu rămâne ca înainte. Iar dacă ştii cum respiri când eşti calm, atunci poţi să creezi acea stare prin reglarea respiraţiei în aşa fel încât să corespundă cu tăcerea. Mintea şi respiraţia sunt legate una de cealaltă.

Când mintea se excită sexual, respiraţia se schimbă imediat

Când mintea se excită sexual, respiraţia se schimbă imediat. Deci, dacă atunci când eşti excitat nu laşi felul în care respiri să se modifice, dorinţa de sex dispare. Nu poate continua. Pentru ca orice lucru să se poată produce, fiecare parte a corpului trebuie să se alinieze într-un anumit fel cu toate celelalte. Aşa că, dacă începi să respiri calm atunci când te ia pe sus ditamai valul de furie, furia se va evapora, pentru că nu are cum să rămână la fel când respiri calm. Este imposibil ca cineva să fie furios dacă respiraţia îi este calmă şi regulată. Furia şi respiraţia liniştită nu pot merge mână în mână. Deci disciplina respiraţiei este foarte importantă. O schimbare a modului de a respira duce la o schimbare corespunzătoare în mintea voastră. Şi inversul este posibil.

Dacă respiri în modul în care o faci când eşti furios, descoperi repede că în minte îţi apare furia. Ar fi bine să înţelegem, aici, diferenţa dintre ceea ce numim respiraţie artificială şi ceea ce numim respiraţie naturală. Ceea ce voi cunoaşteţi ca fiind respiraţie naturală nu e chiar atât de naturală. Dacă o înţelegeţi cu adevărat, veţi şti că acea respiraţie cu care sunteţi obişnuiti este artificială, dar pentru că aţi respirat aşa multă vreme, încă din copilărie, v-aţi obişnuit cu ea. A devenit un obicei, o a doua natură.

Voi nu ştiţi cu adevărat ce este respiraţia naturală! Respiraţi într-un anumit fel ziua, iar noaptea respiraţi într-un mod foarte diferit. Respiraţia voastră din timpul zilei a devenit artificială. Noaptea, în timp ce dormiţi, respiraţia naturală preia controlul. Felul în care respiraţi în timpul somnului este mai natural decât respiraţia voastră din timpul zilei.

Dacă deveniţi ceva mai conştienţi de modul în care respiraţi când sunteţi într-o mulţime şi cum o faceţi când sunteţi singuri, veţi constata că cele două moduri sunt foarte diferite. Veţi descoperi că respiraţia vi se schimbă şi atunci când ieşiti din mulţime şi rămâneti singuri. Când sunteţi înconjuraţi de o mulţime, mintea voastră este în tensiune, iar respiraţia este scurtă şi superficială, nu merge în profunzime. Dar atunci când sunteţi singuri şi relaxaţi, respiraţia voastră devine din nou profundă.

Noaptea, când dormiţi, ea ajunge complet profundă. Nu respiraţi niciodată atât de profund ziua; când sunteţi treji nu respiraţi niciodată atât de natural şi profund, şi puternic, încât să vă puteţi auzi respiraţia. Ceea ce noi cunoaştem drept respiraţie naturală nu este naturală, este doar o respiraţie condiţionată şi artificială din care ne-am făcut un obicei.

Copiii respiră complet altfel

Copiii respiră complet altfel. Duceţi un copil la culcare şi uitaţi-vă la el cum doarme, respiră cu burta; pe măsură ce respiră, burta i se ridică şi coboară. Dar adulţii respiră cu pieptul. Copilul respiră natural! Dacă începeţi să respiraţi precum copiii, mintea voastră va ajunge încet-încet în aceeaşi stare cu cea a unui copil; mintea voastră va deveni la fel de inocentă ca a unui copil. Sau, invers, dacă veţi deveni la fel de inocenţi ca şi copiii, veţi începe să respiraţi cu burta.

În Japonia şi China, statuile lui Buddha îl reprezintă cu o burtă mare şi un piept mic. Nouă ni se pare că statuile japoneze arată ciudat, credem că sunt deformate şi urâte. Dar, de fapt, ele sunt corecte, pentru că atunci când respiră un om al tăcerii cum e Buddha, el respiră cu burta, acesta e modul natural de a respira! Burta cea mare a statuii lui Buddha este simbolică. S-ar putea ca în realitate ea să nu fi fost atât de mare, dar trebuia să fie reprezentată astfel, pentru că un om ca Buddha respira cu burta şi este inocent ca un copil.

Când înţelegem asta, putem să ne îndreptăm către o respiraţie mai naturală. Când respiraţia noastră devine complet naturală, în interiorul nostru începe să se dezvolte şi să se desfăşoare cel mai mare potenţial al vieţii noastre. Respiraţia este atât de profund legată de fiinţa noastră încat chiar şi o uşoară modificare a ei creează reverberaţii în întreaga noastră fiinţă. Oxigenul din respiraţie reprezintă potenţialul pentru viaţă.

Respirând profund, inspiraţi atât de multă viaţă, încât potenţialul energiilor voastre latente este zgândărit şi începe să se trezească. Dacă îţi urmăreşti respiraţia profundă timp de douăzeci şi patru de ore pe zi, vei ajunge să nu mai poti dormi deloc. Atenţia constantă asupra respiraţiei te ţine treaz. De ce deveniţi apatici şi lipsiţi de sensibilitate când mergeţi într-un loc aglomerat? Din cauza excesului de dioxid de carbon şi a lipsei de oxigen! Orice produce carbon în corpul nostru ne adânceşte inconştienţa.

Creşterea nivelului de dioxid de carbon din corp duce la mai mult somn, ne aduce energiile deja adormite într-un somn mai profund. Oxigenul este extrem de preţios. Cu cât îţi umpli mai mult corpul cu oxigen, cu atât mai rapidă va fi tranziţia de la corp la suflet. Oxigenul este de mare ajutor în trezirea şi curgerea lui kundalini. Oxigenul, care este adevărata forţă vitală, este invizibil. Ceea ce noi numim viaţa noastră este un proces de oxigenare. Oriunde există oxigenare, există şi viaţă. Viaţa este oxigen în flăcări. Deci, cu cât se oxigenează mai mult, cu atât mai strălucitoare este flacăra vieţii tale!

OSHO

9 responses to “Alchimia Respiraţiei – schimbă întregul stil de viaţă”

  1. Fiecare trăiește adevărul inimi , astfel , conștiența ce dezvoltă,pășește în spirit metafizic OM frecventa VIBRATORIE, inspiratorie, respiratorie ieșirea din matrix.

  2. am postat un comentariu si nu l afisati eu fac respiratie

  3. Multumim! Un articol pe cat de simplu, pe atat de util. Constientizarea respiratiei este unul dintre marile secrete simple ale firii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.