Omul spiritual versus Omul obişnuit


7 diferente de perceptie

Tot mai multi oameni, in zilele noastre, experimenteaza o schimbare de perspectiva cu privire la realitatea inconjuratoare. Sunt multe voci celebre, ca lideri spirituali si chiar vedete care vorbesc despre o revolutie spirituala pe care o observa in lume.

De exemplu, Eckhart Tolle povesteste adesea ca nu se astepta ca prima sa carte, Puterea prezentului, sa fie inteleasa si sa aiba succes. Totusi, aceasta este un best-seller international, semn ca tot mai multi oameni incep sa inteleaga altfel viata. Aspecte spirituale intalnim la multi formatori de opinie contemporani: psihologi, filosofi, speackeri motivationali, oameni de stiinta, cosmonauti, medici, muzicieni, artisti, regizori, maestri zen etc. Astfel, spiritualitatea despre care vorbim, nu are legatura cu afilierea la vreun sistem religios, ci mai degraba cu o anume perspectiva asupra vietii, caracterizata de multa deschidere.

Multi oameni percep insa aceasta revolutie spirituala mai degraba ca fiind o utopie sau mistica fara fundamente.

Ti s-a intamplat si tie sa te afli in situatii sau medii unde sa nu poti sa iti exprimi viziunile cu lejeritate de teama ca nu vei fi inteles/asa? De aceea vrem sa trecem in revista cele doua moduri de a interpreta lumea. Acest lucru ne ajuta si pe noi sa intelegem mai clar de ce unii oameni par sa ne inteleaga mai usor, iar altii deloc. Chiar si la nivel individual, cei aflati mereu intr-o continua transformare, pot pendula intre cele doua perspective atat de diferite:

  1. INTUITIE SAU RATIUNE?

Cum vede un om spiritual lumea:

Un om spiritual isi bazeaza alegerile pe intuitie. Este in conexiune cu sinele sau profund, astfel incat va asculta de fiecare data mesajul subtil al intuitiei si al presentimentelor.

Cum vede un om obisnuit lumea:

Un om obisnuit isi bazeaza alegerile pe logica. Un om obisnuit va pune mereu pe primul loc ratiunea. Va cauta mereu argumente logice pentru ceea ce are de facut. Adesea, faptul ca si-a incalcat vocea spiritului prin intermediul mintii, il duce in situatii conflictuale inconstiente. Se va surprinde adesea in locuri unde nu se simte bine neaparat, va rata oportunitati sau va fugi de oameni care l-ar fi ajutat in calatoria sa, in baza un argumente de tip logic sau al mecanismelor psihologice inconstiente.

  1. CONSTIENTA SAU INCONSTIENTA?

Cum vede un om spiritual lumea:

Un om spiritual a avut revelatia propriului sine psihologic si astfel va cauta mereu sa se priveasca din exterior cu obiectivitate, oricat de dureros ar fi adevarul. Un om spiritual va cauta mereu sa se cunoasca pe el insusi, va vrea sa isi inteleaga programarile mentale din subconstient. Practic, incet, incet, un om spiritual incepe sa nu mai functioneze „pe pilot automat”, ci constient de el insusi. Iar motorul principal al acestui impuls de auto-actualizare continua, porneste in primul rand din dorinta de a fi mai bun cu el insusi si cu ceilalti. Acest om intelege ca adesea, oamenii isi fac rau unii celorlalti, din cauza traumelor neconstientizate, ascunse in subconstient si care ies la iveala sub forma furiei, victimizarii, violentei, fricii, etc. Ca sa fii compasiv si empatic, trebuie in primul rand sa te cunosti.

Cum vede un om obisnuit lumea:

Un om obisnuit traieste in 70% din timpul sau pe pilot automat, condus de mintea lui subconstienta si de ritmul alert al vietii de zi cu zi. Se multumeste cu bucurii sporadice si uneori cu iluzia succesului, fara sa isi dea seama ca acestea nu ii aduc adevarata liniste. Fara sa stie, cauta mereu fericirea in exteriorul sau, in experiente, in oameni, in intamplari. Iar pentru el, aceasta goana nu ia niciodata sfrasit. Depinde doar de starea de spirit a altora sau de reusite ca sa se simta bine.

  1. VIBRATII SAU SIMTURI OBISNUITE?

Cum vede un om spiritual lumea:

Un om spiritual vorbeste despre, identifica si traieste in functie de vibratii pe care le simte in jur. Si-a dezvoltat practic o sensibilitate care este tuturor acceseibila. Un om spiritual va alege astfel oamenii, situatiile, culorile, locurile, mancarea, care ii transmit o vibratie pozitiva sau confortabila. De asemenea, un om spiritual recunoaste sincronicitati si alte abilitati metafizice cum ar fi clarvederea, clarsimtirea, clarauzul, telepatia, etc.

Cum vede un om obisnuit lumea:

Cu siguranta, daca te aude vorbind despre asa ceva, o sa iti spuna ca „vorbesti prostii”, sau ca „ai luat-o razna” pentru ca un om obisnuit se va rezuma la a interpreta lumea doar in baza simturilor universal acceptate: auz, vaz, miros, pipait, gust si in baza argumentelor de tip rational.

  1. LUME INFINITA SAU LUME FINITA?

Cum vede un om spiritual lumea:

Un om spiritual incepe sa vada lumea ca pe un infinit, un tot unitar, din care cu toii facem parte, asa cum celule corpului compun trupul. Un om spiritual o sa iti vorbeasca despre fractali si despre Cosmos, despre un spatiu infinit pe care il percepe peste tot in jur, despre o infinitate de posibilitati. Unii dintre acesti oameni au norocul de a experimenta experienta infinitului in timpul ritualurilor de meditatie.

Cum vede un om obisnuit lumea:

Pentru un om obisnuit, geometria Euclidiana si fizica Newtoniana raman adevaruri absolute care descriu lumea finita asa cum el o cunoaste.

  1. LEGEA IUBIRII SAU FRICA?

Cum vede un om spiritual lumea:

Un om spiritual a inteles ca frica este parte a umanitatii noastre si opusul iubirii nu este ura, ci frica. Nu isi va nega niciodata umanitatea si vulnerabilitatea, dar va alege cu fiecare pas, ori de cate ori ii este posibil, legea iubirii, iar nu frica.

Iubirea il face sa nu mai simta granite, diferente, si ierarhii. Acest om va recunoaste spiritul din fiecare fiinta umana. Un om spiritual intelege ca iubirea este cea mai importanta lege a Universului, ca este hrana spiritului si ca absolut fiecare fiinta sau obiect de pe Pamant are nevoie de vibratia aceasta ca sa supravietuiasca, sa evolueze si sa se bucure.

Cum vede un om obisnuit lumea:

Un om obisnuit va reactiona adesea dintr-o frica neconstientizata si stocata la nivel inconstient, niciodata decodificata. Iar aceasta frica care initial, in mod justificat (in momente ale deprivarii de atentie si iubire din copilarie) s-a instalat acolo, va iesi adesea la iveala sub forma urii fata de ceilalti, dispretului, discriminarii, lipsei de empatie pentru suferinta altuia, agresiunii, indiferentei, intolerantei…

  1. PACE interioara sau SUCCES SOCIAL?

Cum vede un om spiritual lumea:

Un om spiritual are revelatia ca nicio manifestare din plan exterior nu este la fel de valoroasa precum linistea interioara, pe care o poate gasi indiferent de momentele de tristete sau bucurie. Succesul nu mai este masura valorii sale ca fiinta, fiindca a inteles ca toti oamenii sunt valorosi pentru simplul fapt ca exista si ca nimic din ceea ce ar reazliza sau nu ar realiza, nu ar sterge aceasta valoare. De asemenea, momentele simple, petrecute in conectare cu cei dragi ii aduc mai multa fericire decat orice altceva. Ii este firesc sa se angajeze in diverse practici de conectare la momentul prezent si la pacea care vine odata cu aceasta conectare, fie cele traditionale cum ar fi yoga sau alte tipuri de meditatie, post si rugaciune, fie practici simple: cum ar fi plimbatul in natura, ascultarea respiratiei, contemplarea cerului, conectarea cu animalute, etc…

Cum vede un om obisnuit lumea:

Un om obisnuit isi investeste toata energia spre a obtine succesul social, iar daca nu l-a obtinut, aceasta ii provoaca tristete si conflict interior. Un om obisnuit se raporteaza tot timpul la paradigmele exterioare, la ce zice lumea, practic la normele stabilite de societate despre ceea ce ar trebui sa ii confere valoare, apreciere si…. implicit, dreptul la iubire. Fara sa isi dea seama, ii invinuieste pe ceilalti pentru nereusite.

  1. REGIZOR SAU ACTOR?

Cum vede un om spiritual lumea:

Un om spiritual incepe sa inteleaga ca el nu este doar un receptor de intamplari si situatii in viata sa, ci un regizor. Cunoscandu-se pe sine insusi mai bine, el capata autonomie. Practic, este puterea de a alege in ce tip de situatii se aseaza si de ce fel de oameni se inconjoara. Isi asculta chemarea inimii si va alege sa faca mereu tot ceea ce este in aliniere cu fiinta sa, fara compromisuri. Mai intelege ca orice eveniment din viata sa este un rezultat al unor proiectii si alegeri din trecut. Incet, incet, desprinzandu-se din captivitatea conditionarilor mentale, incepe sa renunte la atasamente si sa se abandoneze, acceptand prezentul exact asa cum este el.

Cum vede un om obisnuit lumea:

Un om obisnuit se auto-percepe mereu mai degraba ca un actor in viata sa, fara autonomie si control asupra situatiilor in care se afla. Lui i se intampla lucruri si crede in noroc. Intotdeauna vede Viata sau pe Dumnezeu ca pe o forta Universala superioara care ii scoate in cale fericire sau nefericire. Situatiile sunt intotdeauna generate de forte exterioare si arareori isi recunoaste propriul rol in ceea ce se intampla, fie ca este un succes sau un esec… Sursa

 

 

 

 

LEGEA ACŢIUNII ŞI CONSECINŢEI


Înainte de această viaţă pe care o avem în prezent, am avut nu doar o existenţă anterioară, ci multe altele. Fiecare se naşte corespunzător propriului său destin; unii se nasc în familii bogate şi foarte înstărite, iar alţii se reîntorc sau revin printre oameni nevoiaşi şi sărmani.

Dacă am făcut bine în existenţa noastră anterioară, culegem acum răsplata, ne întoarcem în cămine unde nu ne lipseşte nimic şi vom avea comodităţi de tot felul.

Dacă am făcut rău, dacă am risipit banii, dacă am fost avari, dacă ne-am exploatat aproapele, dacă am comis greşeala de a-i fura sau ruina pe ceilalţi, dacă am utilizat greşit banii, este evident că trebuie să ne întoarcem în familii sărmane, îmbrăcati în corpuri de cerşetori, nefericiţi, înfometaţi şi subnutriţi. Astfel fiecare culege rodul propriilor sale actiuni.

Privind Misterul

Prieteni, există o Lege care se numeşte Karma. Nu este de prisos să afirmăm că acest cuvânt, de origine sanscrita, semnifică, prin el însuşi, lege a acţiunii şi consecinţei. Evident “nu există cauză fără efect, nici efect fără cauză”.

Legea Balanţei, Legea teribilă a Karmei guvernează toate cele create. Orice cauză se converteşte în efect şi orice efect se transformă în cauză. Voi trebuie să înţelegeţi ce este legea compensaţiei. Tot ceea ce se face trebuie plătit, căci nu există cauză fără efect, nici efect fără cauză. Ni s-a dat libertate, liber arbitru şi putem face ceea ce dorim, dar este clar că trebuie să răspundem înaintea lui Dumnezeu pentru toate faptele noastre. Orice faptă din viaţa noastră, bună sau rea, are consecinţele sale. Legea acţiunii şi consecinţei guvernează cursul diverselor noastre existenţe şi fiecare viaţă este rezultatul celei anterioare.

A înţelege în întregime bazele si “Modus-ul Operandi” al legii Karmei este indispensabil pentru a orienta corabia vieţii noastre în mod pozitiv şi înălţător, de-a lungul diverselor etape ale vietii. Karma este o lege a compensaţiei, nu a răzbunării. Sunt persoane care confundă această lege Cosmică cu determinismul şi chiar cu fatalismul, crezând că tot ce i se întâmpla omului în viaţa este stabilit în mod irevocabil dinainte. Este adevărat că actele omului sunt determinate de ereditate, educaţie şi mediu. dar la fel de adevărat este că omul are liberul discernământ şi îşi poate modifica actele: îsi poate educa caracterul, îsi poate forma deprinderi superioare, îsi poate combate slăbiciunile, îsi poate consolida virtuţile etc.

“Karma este un medicament care ni se aplica pentru propriul nostru bine”, din nefericire oamenii, în loc să se încline respectuos în faţa eternului Dumnezeu viu, protestează, blestemă, se justifică pe sine, se dezvinovăţesc prosteşte şi îşi spală mâinile precum Pilat. Karma nu se modifică cu astfel de proteste, ci, dimpotrivă, devine mai dură şi mai severă.

Când cineva vine în această lume, aduce cu sine propriul destin; unii se nasc în puf şi altii în nenorocire. Daca în existenţa noastră anterioară am ucis, acum suntem ucişi, dacă am rănit, acum suntem răniţi, dacă am furat, acum suntem furaţi şi “cu ce măsură îi măsurăm pe ceilalţi vom fi măsuraţi”.

Pretindem fidelitate soţului, când noi înşine am fost adulteri în această viaţă sau în cele anterioare. Cerem iubire, când am fost neîndurători şi cruzi. Solicităm întelegere, când n-am ştiut niciodată să înţelegem pe nimeni, când n-am învăţat niciodată să vedem şi punctul de vedere al altuia.

Râvnim bucurii nesfârşite, când am fost întotdeauna la originea multor nenorociri. Am fi dorit să ne naştem într-un cămin foarte frumos şi cu multe comodităţi, când în existenţele trecute n-am ştiut să oferim un cămin şi frumuseţe copiilor noştri. Protestăm împotriva celor care insultă, când întotdeauna i-am insultat pe toţi cei ce ne înconjoară. Dorim ca fiii noştri să ne asculte, când n-am ştiut niciodată să ne ascultăm părinţii. Ne supară teribil calomnia, când noi am calomniat mereu şi am umplut lumea de durere. Ne supără bârfa, nu dorim ca cineva să suşoteasca despre noi, dar fără îndoială am bârfit şi am suşotit, vorbindu-ne de rău aproapele, chinuindu-i pe ceilalţi. Adică, întotdeauna pretindem ceea ce nu am oferit, în toate vietile noastre anterioare am fost răufăcători şi merităm ce este mai rău, dar noi presupunem că ni se datorează ceea ce este mai bun.

Din fericire, dragii mei prieteni, Justiţia şi Mila, sunt cei doi stâlpi de sprijin ai Fraternităţii Albe Universale. Justitia fără Milă este tiranie; Mila fără Justiţie este toleranţă, complicitate cu delictul. Karma este negociabilă şi acest lucru e ceva ce i-ar putea surprinde foarte mult pe partizanii diverselor şcoli ortodoxe. Desigur, unii pseudo-esoterişti şi pseudo-ocultişti au devenit mult prea pesimişti în legătură cu legea acţiunii şi consecinţei. Ei presupun, în mod greşit, că aceasta se desfăşoară în mod mecanic, automat şi crud. Erudiţii cred că nu este posibilă schimbarea unei astfel de legi. Îmi pare sincer rău că trebuie să mă disociez de acest mod de a gândi.

Dacă legea acţiunii şi consecinţei, dacă pedepsele din cursul existenţei nu ar fi negociabile, atunci unde s-ar afla îndurarea divină? În mod sincer, nu pot accepta cruzimea în divinitate. Realul, acela care este întreaga perfecţiune, cel care are diverse nume ca Tao, Aum, Inri, Sein, Allah, Brahma, Dumnezeu sau mai bine spus Dumnezei etc. etc. etc. nu ar putea fi fără milă, crud, tiranic etc. De aceea repet în mod emfatic că, Karma este negociabilă. Este posibil să modificăm propriul nostru destin, pentru că “atunci când o lege superioară transcende o lege inferioară, legea superioară şterge legea inferioară.”

Modificând Cauza se modifica Efectul.

“Împotriva leului legii se luptă cu balanţa”.

Dacă pe un taler al balanţei punem faptele noastre bune şi pe celălalt pe cele rele, ambele talere vor avea aceeaşi greutate sau va fi vreun dezechilibru. Dacă talerul faptelor rele cântăreşte mai mult, trebuie să punem fapte bune în talerul acţiunilor pozitive cu scopul de a înclina balanţa în favoarea noastră – aşa anulăm Karma.

Faceţi fapte bune pentru a plăti datoriile voastre; amintiţi-vă că nu se plăteşte numai cu durere, ci, în acelaşi fel, se poate plăti şi făcând bine. Acum veţi înţelege, bunii mei prieteni, ce minunat este să faci bine; nu încape îndoială că Justa Gândire, Justa Simţire şi Justa Acţionare sunt cel mai bun negoţ.

Nu trebuie să protestăm niciodată împotriva Karmei, important este să o ştim negocia. Din nefericire, când oamenii se află într-o mare amărăciune, nu fac decât să se spele pe mâini ca Pilat, spunând că nu au făcut nimic rău, că nu sunt vinovaţi, că sunt suflete drepte etc. etc. etc. Eu le spun celor ce se află în mizerie să-şi revizuiască comportamentul, să se judece pe ei înşişi, să se simtă chiar şi pentru o clipă pe banca acuzaţilor, ca după o sumară analiză a lor înşişi să-şi schimbe conduita. Dacă cei ce sunt fără serviciu ar deveni curaţi, nesfârşit de caritabili, liniştiţi, serviabili sută la sută, este evident că si-ar schimba radical cauza nefericirii lor, modificându-şi în consecinţă efectul.

Nu este posibil să schimbăm un efect, dacă mai înainte nu s-a modificat radical cauza care l-a produs, căci aşa cum am spus deja, nu există efect fără cauză, nici cauză fără efect. Trebuie să se lucreze întotdeauna dezinteresat, cu infinită iubire pentru umanitate, aşa vom schimba acele cauze rele ce au stat la originea efectelor rele. Fără îndoială că sărăcia îşi are cauzele sale în beţie, în desfrâul respingător, în violenţă, în adulter, în risipă, în avariţie etc. etc.

Vrei să te însănătoşeşti? Însănătoşeşte-i pe ceilalţi. Vreuna din rudele voastre este în închisoare? Lucraţi pentru libertatea celorlalţi. Vă este foame? Împărtiţi pâinea cu cei care o duc mai rău decât voi.

Multe persoane care suferă îşi amintesc doar de amărăciunile lor, dorind să le remedieze, dar nu-şi amintesc de suferinţa altora, nu se gândesc nici pe departe să remedieze nevoile aproapelui. Această stare egoistă a existenţei lor nu serveşte la nimic; astfel unicul lucru pe care îl obţin cu adevărat este agravarea suferinţelor lor. Dacă aceste persoane s-ar gândi la ceilalţi, ajutându-i pe semenii lor, dând de mâncare flămândului, dând apă celui însetat, îmbrăcându-l pe cel gol, învăţându-l pe cel neştiutor , este clar că ar pune acţiuni bune în talerul balanţei cosmice, pentru a o înclina în favoarea lor.  Astfel şi-ar schimba destinul şi norocul ar fi de partea lor. Cu alte cuvinte, toate necesităţile lor ar fi remediate, dar lumea este foarte egoistă, de aceea suferă, nimeni nu-şi aminteşte de Dumnezeu, nici de semenii săi, numai când sunt disperaţi şi acest lucru e ceva pe care fiecare l-a putut experimenta prin el însusi, aşa este umanitatea. Din nefericire, dragii mei prieteni, acest ego pe care fiecare îl poartă în interior face exact contrariul a ceea ce spunem aici. Din acest motiv consider urgentă, de neînlocuit şi imposibil de amânat reducerea sinelui însuşi la praf cosmic.

Să ne gândim pentru o clipă la mulţimile umanoide care populează suprafaţa Pământului. Suferă nespus ca victime ale propriilor greşeli; fără ego nu ar face aceste greşeli, şi nici n-ar suferi consecintele lor. Singurul lucru care se cere pentru a avea dreptul la adevărata fericire este, înainte de orice, să nu avem ego. Desigur, când nu există în interiorul nostru agregatele psihice, elementele inumane care ne fac atât de groaznici şi răufăcători, nu există Karma de plătit şi rezultatul este fericirea. De asemenea, este bine de ştiut că atunci când am eliminat complet egoul, posibilitatea de a greşi este anihilată şi în consecinţă Karma poate fi iertată. Legea Karmei, Legea Balanţei Cosmice nu este o Lege oarbă, în aceeaşi măsură se poate solicita creditul Maeştrilor Karmei şi acesta este un lucru pe care mulţi îl ignoră. Însă este urgent de ştiut că orice credit trebuie plătit cu fapte bune şi dacă nu se plăteşte, atunci Legea ne face să-l plătim cu multă durere. Trebuie să devenim conştienţi de propria noastră Karmă şi acest lucru este posibil doar prin intermediul “stării de alertă pentru nou”. Toate efectele vieţii, toate întâmplările îşi au cauza într-o viaţă anterioară, dar trebuie să devenim conştienţi de acest lucru. Orice moment de bucurie sau de durere trebuie să fie continuat în Meditaţie, cu mintea liniştită, într-o profundă tăcere. Rezultatul va fi experimentarea aceluiaşi fapt într-o viaţă anterioară. Atunci devenim conştienţi de cauza faptului, fie că e plăcută sau neplăcută.

Seful sacerdotilor tribunalului Karmei este Marele Maestru Anubis. Supremul Judecător este sfătuit în munca sa de cei patruzeci şi doi de Judecători ai Legii. Templul lui Anubis, Supremul Regent al Karmei, nu se află în aceasta lume tridimensională, ci în cea de-a cincea dimensiune, în aşa numita lume cauzală.

În acest tribunal domneşte doar iubirea şi dreptatea. Aici există o carte, cu datorii şi credite, pentru fiecare om, în care se notează zilnic, cu amănunte, faptele bune şi acţiunile rele. Faptele bune sunt reprezentate de monede rare pe care Maeştrii le adună în beneficiul bărbaţilor şi femeilor care le fac.

Cine îşi trezeşte Conştiinţa poate călători în Corpurile sale interne, în afara Corpului fizic, cu voinţă conştientă deplină şi să-şi studieze în Templul lui Anubis şi a celor patruzeci şi doi de judecători ai săi, propria Carte a Destinului. Dreptul roman are ca simboluri ale Justitiei balanţa şi spada. Nu e deci ciudat că în palatul lui Anubis, Marele Arhonte al Legii, se văd pretutindeni balanţe şi spade. În acest tribunal se găsesc de asemenea şi avocaţi ai apărarii. Dar totul se plateşte. Nimic nu se obţine ca dar. “Cel care are fapte bune, plăteşte şi iese cu bine, eliberat din negocieri”. Creditele solicitate se plătesc cu munci dezinteresate şi inspirate de iubire pentru cei care suferă.

􀀀Legea este Lege şi Legea se împlineşte.􀀀

􀀀Ignorarea Legii nu exclude împlinirea sa.􀀀

Ignoranţa este cel mai rău dintre păcate.

Maeştrii Karmei sunt Judecători ai Conştiinţei care trăiesc în stare de Jinas. Trebuie să facem permanent fapte bune pentru a avea cu ce ne plăti datoriile din această viaţă şi din vieţile trecute. Toate faptele omului sunt guvernate de legi, unele superioare, altele inferioare. În iubire sunt rezumate toate legile superioare. O faptă de iubire anulează fapte trecute bazate pe legi inferioare. De aceea, vorbind despre iubire  Maestrul Pavel spune: “Iubirea este răbdătoare, este bună, nu invidiază, nu se umflă în pene, nu aduce injurii, nu caută ceva al său, nu se enervează, nu se revoltă din cauza nedreptăţii, dar se revoltă pentru adevăr, crede totul, speră totul, îndură totul”.

Când oficiază ca judecători, Maeştrii Karmei folosesc masca sacră în formă de cap de Şacal sau de Lup cu Pene, emblema adevărului; cu ea se prezintă iniţiaţilor în lumile interne. Aceasta este cruzimea legii iubirii. Negocierea cu Domnii Legii este posibilă prin intermediul Meditatiei: Rugati-vă, Meditaţi şi concentraţi-vă asupra lui Anubis, Regentul cel mai exaltat al bunei Legi. Pentru cel nedemn toate uşile sunt închise în afara de una: cea a căinţei” Cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide”

SINTEZA

Nu se plăteste Karma numai pentru răul care se face, ci şi pentru binele care nu se face atunci când era posibil. Fiecare acţiune rea este o chitanţă pe care o semnăm pentru a o plăti în existenţele urmatoare.

“Când o lege superioară transcende una inferioară, legea superioară o şterge pe cea inferioară.” Nimeni să nu se înşele pe sine; ceea ce omul va semăna, aceea va culege şi faptele sale îl vor urma. Domnii Karmei în tribunalele Justiţiei Obiective judecă sufletele pentru acte, pentru faptele lor concrete, clare şi definitive şi nu pentru bunele intenţii. Rezultatele sunt întotdeauna cele care vorbesc; nu serveşte la nimic să ai intenţii bune dacă faptele sunt dezastruoase. În timpul proceselor esoterice iniţiatice ale focului, a trebuit să înţeleg pe deplin următoarele postulate:

􀀀Împotriva Leului Legii se luptă cu Balanţa.􀀀

􀀀Cine are capital cu care să plătească, plăteşte şi iese cu bine din negocieri.􀀀

􀀀Cine nu are cu ce plăti, trebuie să plătească cu durere.􀀀

􀀀Fă fapte bune pentru a-ţi plăti datoriile!􀀀

Samael Aun Weor

(Víctor Manuel Gómez Rodríguez)

 

Gândirea imaginativă


          Se vorbeşte tot mai mult despre nevoia dezvoltării gândirii critice, considerându-se bunul cel mai de preţ de achiziţionat. Programele şcolare, manualele, cerinţele la examenele naţionale vizează acest lucru cu predilecţie. Pe de altă parte se insistă pe nevoia creşterii creativităţii şi este la modă să participi la astfel de cursuri, şi de a introduce în procesul de instruire activităţi care să dezvolte această calitate la elevi. Ori gândirea critică este orientată către trecut, poate fi aplicată pe ceva deja creat. Chiar şi creativitatea vizată se manifestă pe orizontală, în domeniul invenţiilor, pornind de la ceea ce este deja cunoscut, creat, ori aflat în natură.

Ceea ce lipseşte cu desăvârşire din preocupările actuale în domeniul educaţiei este ceea ce poate fi numită gândirea imaginativă, născută din ceea ce este pur spiritual în om şi care este orientată spre viitor. Este gândirea din care se nasc idealurile, valorile vieţii individuale. Este izvorul adevăratelor creaţii artistice, a descoperirilor aşa-zis întâmplătoare; este lumea valorilor morale.

Gândirea în imagini a fost o calitate ce aparţinea proto-civilizaţiilor şi era modul lor de a cunoaşte şi acţiona în lumea fizică. O urmă vagă a acestei calităţi mai poate fi regăsită în Vedele indiene, în poemele homerice, în legende şi basme, în pildele biblice, în picturile rupestre sau în decoraţiile de pe vase antice. Aceeaşi gândire în imagini mai apare la copilul mic, prelungindu-se, în cazul unei dezvoltari sănătoase, până pe la 7-8 ani.

Aplicăm de cele mai multe ori noţiunea de fantezie unei astfel de gândiri, ceea ce nu este tocmai potrivit. Fantezia este o forţă, gândirea este un proces. Oricât ar părea de curios, fantezia este în legătură cu forţele de creştere din natură. În evoluţia fiinţei umane, aceste forţe se metamorfozează treptat, odată cu înaintarea în vârstă, preluând diferite funcţii.

„Forţa fanteziei nu este altceva decât forţa naturală de creştere, metamorfozată în ceva sufletesc. Dacă vreţi să aflaţi ce e fantezia, studiaţi mai întâi forţa vie care lucrează la crearea formelor vegetale, studiaţi forţa vie care lucrează la crearea formaţiunilor minunate din interiorul organismului uman, pe care o produce Eul, studiaţi tot ceea ce se desfăşoară în vastul univers, o muncă plăsmuitoare de forme, tot ceea ce se desfăşoară în regiunile subconştiente ale Cosmosului, o activitate de plăsmuire şi modelare şi creştere; atunci veţi avea o noţiune a ceea ce rămâne disponibil când omul a înaintat atât de mult cu munca de plăsmuire a propriului său organism, încât nu mai are nevoie de întreaga sa forţă de creştere şi plăsmuire. Atunci o parte se înalţă în suflet şi devine forţa a fanteziei. Şi numai la urmă de tot, ultimul rest, nu pot spune sediment, pentru că sedimentul se lasă în jos, iar ceea ce ramâne aici se ridică, este forţa intelectului.”

Cu această forţă dascălul are de lucrat, şi trebuie să înceapă s-o facă în mod conştient, diferenţiat, ţinând cont de vârsta celui pe care-l are în faţă, străduindu-se să dezvolte gândirea imaginativă, fără de care fiinţa umană nu poate avea acces la dimensiunea ei cosmică, iar procesul de re-ligare de spiritual este periclitat.

Rudolf Steiner, citat mai sus, este întemeietorul primei şcoli Waldorf, ce are drept scop fundamental educaţia către libertate. Mai mult ca oricând în istoria omenirii orice membru al unei societăţi civilizate se doreşte liber, sau mai exact, tot mai mulţi oameni ai acestei lumi au conştienţa dreptului la respectarea demnităţii şi libertăţii personale. „Omul este liber – spune R. Steiner – în măsura în care poate asculta de sine însuşi, în fiecare clipă a vieţii sale.” Se poate uşor obiecta că acesta este un ideal. Aşa şi este! Dar omul este purtător de imbolduri către transformare, către automodelare. „Natura face din om numai o fiinţă naturală; societatea face din el o fiinţă care acţionează potrivit legilor ei; numai omul însuşi poate face din sine o fiinţă liberă. Natura eliberează pe om din cătuşele sale, la un anumit stadiu al evoluţiei lui; societatea continuă această evoluţie pâna la un anumit punct; ultima şlefuire şi-o poate da numai el însuşi.” Pentru ca omul să ajungă liber are de lucrat mai ales la ceea ce este omul moral din fiecare. Moralitatea devine şi ea o problema spinoasă, căci din lipsa a ceea ce numeşte Steiner fantezie morală, omul este încă nevoit să se agaţe de norme de conduită, de legi care să reglementeze relaţiile interumane, sau ale omului cu natura, de porunci sau învăţăminte. „Facultatea de care are nevoie spiritul liber pentru a-şi realiza ideile, pentru a le traduce în faptă, este fantezia morală. Ea este izvorul acţiunilor pe care spiritul liber le întreprinde.”

Avem aşadar de a face din nou cu gândirea imaginativă fără de care nu am putea să concepem un ideal ca acesta: omul atât de evoluat încât să creeze din sine însuşi legile etice odată cu faptele sale în lume. „În cazul acţiunilor morale însă, faptele trebuie mai întâi create de noi, şi numai după aceea le putem cunoaşte.” A pregăti omul să acţioneze moral în lume pentru a deveni cu adevărat liber, înseamnă ca instituţiile de educaţie, alături de familie şi alţi factori implicaţi în acest proces, să-şi propună a cultiva intens această calitate umană, într-o formă modernă. În acest sens Rudolf Steiner a schiţat o programă de învăţământ, a indicat noi domenii de abordat ca surse de inspiraţie, a lucrat împreună cu primii profesori ai Şcolii Waldorf din Stuttgart pentru a stabili modalităţi de cercetare şi de abordare a fiinţei umane în evoluţie. A dat pentru cei ce doresc să parcurgă o cale conştientă de evoluţie exerciţiile meditative şi indicaţii cum pot fi ele folosite corect. … sursa

Verginia Petrovici

 

Vindecarea cu Lumină


                  Specialiştii ruşi au descoperit faptul că celulele pot comunica între ele prin intermediul unui câmp asemănător celui electromagnetic. Ei au pus câte o jumătate dintr-un ţesut de cultură în două containere sigilate dar prevăzute cu o fereastră de sticlă. Dacă fereastra era construită din sticlă obişnuită, atunci orice acţiune asupra ţesutului dintr-un recipient nu avea nici un efect asupra celuilalt, dar dacă fereastra era confecţionata din sticlă de cuarţ (despre care se stie ca permite trecerea radiatiilor UV si peste UV) atunci, în numeroase experimente, s-a observat că orice acţiune (de exemplu infectare) realizată asupra unuia din ţesuturi crea un efect asupra celui sănătos în numai câteva ore.

Bruce Lipton: Aceste experimente au fost repetate de foarte multe ori şi au fost verificate şi de alţi cercetători. Deoarece informaţia chimică nu poate traversa sticla obişnuită, oamenii de ştiinţă care lucrează cu ştiinţa convenţională nu au vrut să studieze acest fenomen deoarece în lumea biologiei convenţionale regula spune că semnalele sunt transmise prin intermediul substanţelor care intră în reacţie sau a ionilor, aşa ca în biologia convenţională, atunci când ea se referă la semnale, acestea impun cu necesitate o origine chimică.

Şi din moment ce sticla obişnuita opreşte transferul de semnale, oamenii de stiinţă au fost uimiţi … ei au văzut că există un efect dar nu avea nici o logică deoarece în lumea lor toate semnalele, fără excepţie, sunt vehiculate pe cale chimică dar în acest caz particular era clar că ele nu puteau fi transmise între două recipiente izolate unul faţă de celalalt. Noii oameni de ştiinţă studiază fizica cuantică iar în prezent există foarte multe studii care indică faptul că celulele comunică mai degrabă prin unde decât prin semnale chimice. Ele pot comunica prin intermediul luminii (sau a unei radiaţii care se comporta asemănător cu cea luminoasă, sau din spectrul UV şi peste UV – n.t.) iar în acest sens medicul german Fritz Popp a fost liderul unui colectiv de cercetare care s-a ocupat cu transmisiile de semnale ale celulelor printr-un ecran de sticlă de cuarţ, şi dr. Popp a introdus denumirea de fotoni de lumină, care aveau rol de semnale de comunicare, … celulele pot citi informaţia purtată de undele luminoase, pot genera şi absorbi unde luminoase. Deci, unul din comportamentele celulei este faptul că citeşte informaţia fotonică. Noi nu suntem capabili să vedem acei fotoni dar celulele pot fi activate de un singur foton de lumină. Aşadar undele luminoase de frecvenţe diferite sunt asemenea unor comutatoare care controlează celulele. Deci acestea sunt concluziile cercetarilor doctorului Fritz Popp în domeniul biofotonicii.

                Ceea ce e important de ştiut este faptul că celulele pot comunica şi prin alte mijloace decât reacţiile chimice. Ele pot comunica prin câmpuri (asemănătoare – n.t.) cu cele electromagnetice, prin lumină, sunete, etc. Deci biologia convenţionala a restrâns acest studiu la credinţa că semnalele sunt transmise prin intermediul substanţelor chimice (sau ioni – n.t.). Motivul principal pentru care ştiinţa ţine cu dinţii de această credinţă este datorat influenţei corporaiţiilor farmaceutice multinaţionale iar semnificaţia acestui fapt poate fi înţeleasă astfel: fundamentul corporaţiilor farmaceutice multinaţionale este că celulele comunică prin intermediul chimiei iar sarcina companiilor este de a crea substanţe care alterează comunicarea celulară şi astfel poţi controla comportamentul acesteia. Dacă noi am reuşi să învăţăm cum anume putem vindeca prin metode energetice, fapt care totuşi deja începe să se întâmple, asta  înseamnă că nu va mai fi nevoie să cumpărăm medicamente. Dar corporaţiile farmaceutice multinaţionale sunt conştiente de acest aspect. Motivul cel mai clar este că dacă oamenii ar putea învăţa să controleze biologia prin intermediul energiilor (bioenergie, lumină, sunete, etc.) atunci nu ar mai avea nevoie să cumpere medicamente iar acesta ar fi sfârşitul corporaţiilor farmaceutice multinaţionale. Din fericire există toate semnele că acest lucru se va întâmpla curând, şi este deja o parte a problemei mondiale din prezent. Marea criză la care asistăm se datorează faptului că restricţionam vindecarea celulară la cea chimică şi ignorăm rolul conştiinţei (observatorului), al minţii, energiei, luminii şi sunetelor ca fiind relevante în experienţele noastre de vindecare.

Profesorii de la Harvard explică: Călugării cu puteri supranaturale ne arată ce poate face omul


Este fascinant cum vechile învățături arată oamenilor că avem capacitatea de a obține capacități ieșite din comun prin diferite tehnici. O parte dintre acestea, cunoscute drept siddhis in tradiția yoga (în sanscrită cuvântul înseamnă perfecține) includ meditația, dansul static, rugăciunea, postul, inclusiv puterile paranormale.

În Budism de exemplu, existanța acestor puteri este binecunoscută. Buddha se aștepta de la discipolii săi să dobândească aceste puteri, dar nu să nu se atașeze de ele. Un profesor de Studii Tibetane și Budiste de la Universitatea din Michigan, Donald Lopez Jr, descrie o parte din abilitățile lui Buddha:

”Odată cu eliberarea, el a dobândit puteri supranaturale, printre care cunoașterea vieților anterioare atât ale sale cât și ale altora, puterea de a citi gândurile altora, de a se dedubla, de a levita și de a arunca cu foc și apă din corpul său. Deși a trecut în nirvana la vârsta de 81 de ani, ar fi putut trăi oricât dacă asta i s-ar fi cerut”.

Există de asemenea numeroase anecdote istorice despre călugări budiști, o parte fiind scrise de Swami Rama în cartea Trăind printre Maeștri Tibetani.

”Nu am mai văzut vreodată un om care putea sta fără să clipească 8-10 ore. A levitat la 1 metru distanță în timpul meditațiile. Am măsurat distanța cu o sfoară, care apoi a fost măsurată cu o ruletă. Aș vrea să fie clar, așa cum v-am mai spus, nu consider levitația o practică spirituală. Este o practică avansată de pranayama cu aplicarea bandelor (reținerii aerului). Cine cunoaște legătură dintre masă și greutate, va înțelege că levitația este posibilă după o practică îndelungată.”

Avea de asemenea de a transforma materia în diferite forme, cum ar fi transformarea unei pietre în zahăr. A făcut acest lucru imediat a doua zi. Mi-a spus să ating nisipul și firele de nisip s-au transformat în alune și migdale. Am auzit și despre această știință și îi cunoșteam principiile de bază, dar cu greu aș fi crezut asemenea povești.

Multe astfel de povești există, dar rămâne la latitudinea cititorului dacă le dau sau nu credibilitate. Desigur că cine are o înclinație față de vechile învățături va tinde să le creadă. Cum știința a avansat atât de mult în ultimii ani, nu este implauzibil să luăm în calcul că în curând astfel de lucruri vor deveni normalități.

Azi există numeroase studii despre parapshihologie care vin în susținerea poveștilor de mai sus cu rezultate specifice. Astfel, Max Planck, un fizician apropiat de teoria cuantică spune că ”conștiința este fundamentală, iar materia derivă din conștiință” și că ”tot ceea despre care vorbim postulează conștiința”. Dalai Lama a susținut acest punct de vedere spunând:

”Generic vorbind, deși există diferențe, filosofia budistă și mecanica cuantică au un punct de vedere comun asupra lumii. Putem vedea în aceste exemple fructul gândirii umane. Indiferent de admirația pe care o avem pentru mințile iluminate, nu ar trebui să pierdem din vedere că și aceștia era ființe ca și noi”.

R.C. Henry, Profesor de Fizică și Astronomie la Universitatea John Hopkins explică:

”O concluzie fundamentală asupra noi fizici ia în calcul că observatorul creează realitate. Ca și observatori sunt implicați subiectiv în crearea realității personale. Fizicienii au fost forțați să recunoască că universul este o construcție mentală. Fizicianul pionier James Jeans a scris că luxul conștiinței se îndreaptă spre o realitate non-mecanică; universul începe să arate mai degrabă ca un gând imens decât un mecanism imens. Mintea nu mai este un intrus accidental în realitate, este creatorul și guvernatorul acestu câmp de materie, așa că ar fi bine să acceptați această concluzie. Universul este imaterial-mental și spiritual.”

Harvard și călugării din Himalaya

În timpul unei vizite la mănăstiri izolate în 1980, profesorul în medicină Herbert Benson de la Harvard și echipa sa de cercetători au studiat călugării ce locuiau în munții Himalaya care puteau prin tehnica Tummo să-și crească temperatura degetelor de la mâini și picioare cu peste 17 grade.

Iar aceste puteri paranormale nu se opreau aici – au studiat și tehnicile avansate de meditație în Sikkim, India, unde au găsit călugări care își puteau încetini rata metabolică cu peste 64%.

În 1985, echipa de cercetări a făcut un film despre călugării care purtau veșminte ude pe care și le încălzeau prin căldura corpului. În orice caz, călugări care să petreacă zile și nopți la peste 4500 de metri nu e puțin.

Sunt lucruri extraordinare și nu este prima dată când știința încearcă să înțeleagă cum pot oamenii să le obțină.

Sursa

PRINCIPIUL ADEVĂRULUI


Veţi cunoaşt e Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi. – Ioan 8:32

Adevărul care-l eliberează pe om este cunoaşterea că propria lui conştienţă este învierea şi viaţa, că propria lui conştienţă atât învie cât şi dă viaţă la tot ce e el conştient a fi. În afara conştienţei, nu e nici înviere, nici viaţă.

Când omul renunţă la credinţa sa într-un Dumnezeu în afara lui şi începe să îşi recunoască propria conştiinţă de a fi ca fiind Dumnezeu, aşa cum au făcut Iisus şi prorocii, el îşi va transforma lumea realizând că, „Eu şi Tatăl Meu Una suntem[Ioan 10:30], dar „Tatăl este mai mare decât Mine” [Ioan 14:28]. El va şti că propria lui conştienţă este Dumnezeu şi ceea ce e el conştient a fi este „Fiul”, care aduce mărturie lui Dumnezeu, „Tatăl”.

Creatorul şi creaţia sunt una, dar Creatorul e mai presus decât creaţia, concepţia sa. Înainte să fi fost Avraam, EU SUNT. Da, am fost conştient de a fi înainte de a fi devenit conştient de a fi om, şi în acea zi în care voi înceta de a fi conştient de a fi om tot voi fi conştient de a fi.

Conştiinţa de a fi nu depinde de a fi ceva. A precedat toate concepţiile de sine şi va fi atunci când toate concepţiile de sine vor înceta să mai fie. „EU SUNT începutul şi sfârşitul”. Adică, toate lucrurile sau concepţiile despre mine încep şi se sfârşesc în mine, dar EU, conştienţa fără formă, rămân pentru totdeauna.

Iisus a descoperit acest măreţ adevăr şi S-a declarat pe Sine ca fiind una cu Dumnezeu, nu cu Dumnezeul pe care l-a născocit omul, pentru că El nu a recunoscut niciodată un asemenea Dumnezeu. Iisus L-a găsit pe Dumnezeu ca fiind conştiinţa Lui de a fi şi astfel a spus omului că Împărăţia lui Dumnezeu şi a Cerurilor era înăuntru [Luca 17:21,23].

Când s-a consemnat că Iisus a părăsit lumea şi S-a dus la Tatăl Său [„S-a înălţat la cer”, Marcu 16:19, Luca 24:51], se spune pur şi simplu că Şi-a întors atenţia de la lumea simţurilor şi S-a înălţat în conştienţă până la nivelul pe care dorea să-l exprime. Acolo a rămas până ce a devenit una cu acea conştienţă la care S-a înălţat. Când S-a întors la lumea omului, El putea să acţioneze cu siguranţa clară a ceea ce era El conştient a fi, o stare a conştienţei pe care nimeni în afară de El nu o simţea, sau nu ştia că o are. Omul necunoscător al acestei legi veşnice a expresiei priveşte la astfel de întâmplări ca la miracole.

A te înălţa în conştienţă până la nivelul lucrului dorit şi a rămâne acolo până ce acel nivel devine natura ta este calea tuturor miracolelor aparente. „Iar Eu, când Mă voi înălţa, voi trage toţi oamenii la Mine” [„Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine”, Ioan 12:32]. Dacă m-aş înălţa în conştienţă la naturaleţea lucrului dorit, voi trage manifestarea acelei dorinţe la mine.

„Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl [Care M-a trimis”, Ioan 6:44] şi „Eu şi Tatăl Meu Una suntem” [Ioan 10:30]. Conştienţa mea este Tatăl care trage manifestarea vieţii la mine. Natura manifestării este determinată de starea de conştienţă în care sălăşluiesc. Întotdeauna trag în lumea mea ceea ce sunt conştient a fi.

Dacă eşti nemulţumit cu actuala ta expresie a vieţii, atunci trebuie să te naşti din nou [sau, „de sus”, Ioan 3:7]. Renaşterea este părăsirea acelui nivel cu care eşti nemulţumit şi înălţarea la acel nivel al conştienţei pe care doreşti să-l exprimi şi să-l ai.

Nu poţi servi la doi stăpâni [Matei 6:24, Luca 16:13] sau stări de conştienţă opuse în acelaşi timp. Luându-ţi atenţia de la o stare şi îndreptându-ţi-o spre alta, mori celei din care ţi-o iei şi trăieşti şi o exprimi pe cea cu care eşti unit.

Omul nu poate înţelege cum ar fi posibil să exprime ceea ce doreşte a fi prin atât de simpla lege a atingerii conştienţei lucrului dorit. Motivul acestei lipse de credinţă din partea omului este acela că el priveşte la starea dorită prin conştienţa limitărilor sale actuale. Aşa că, lui îi pare, fireşte, imposibil de îndeplinit.

Unul dintre primele lucruri pe care omul trebuie să le realizeze este acela că e imposibil, în lucrul cu această lege spirituală a conştienţei, să pui vin nou în burdufuri vechi sau petice noi la haine vechi [Matei 9:16,17; Marcu 2:21,22; Luca 5:36-39]. Adică, nu poţi lua nicio parte din actuala ta conştienţă în noua stare. Fiindcă starea căutată e completă în sine şi nu are nevoie de petice. Fiecare nivel de conştienţă se exprimă pe sine automat.

A te înălţa la nivelul oricărei stări înseamnă a deveni automat acea stare în expresie. Dar, pentru a te înălţa la nivelul pe care nu îl exprimi acum, trebuie să te lepezi de conştienţa cu care te identifici acum. Până ce actuala ta conştienţă nu e lepădată, nu vei fi capabil să te înalţi la alt nivel. Nu te descuraja. Această renunţare la actuala ta identitate nu e atât de dificilă precum pare a fi. Invitaţia scripturilor, „Mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul” [2Corinteni 5:8, 1Corinteni 5:3, Coloseni 2:5], nu e oferită celor puţini; e o chemare largă a întregii omeniri. Trupul din care eşti îndemnat să evadezi este actuala ta concepţie despre tine cu toate limitările sale, pe când Domnul cu care vei petrece este conştiinţa ta de a fi.

Pentru a îndeplini această aparent imposibilă faptă de vitejie, îţi îndepărtezi atenţia de la problema ta şi o îndrepţi spre starea de doar a fi. Îţi spui în tăcere dar cu convingere, „EU SUNT”. Nu condiţiona această conştienţă, ci continuă să declari în tăcere, „EU SUNT – EU SUNT”. Simte pur şi simplu că eşti fără chip şi fără formă şi continuă să faci asta până ce te simţi plutind.

„Plutind” este o stare psihologică ce neagă complet fizicul. Prin practica relaxării şi refuzând voit să reacţionezi la impresii senzoriale, este posibil să dezvolţi o stare de conştienţă a receptivităţii pure. Este o surprinzător de uşoară realizare. În această stare de completă detaşare, o anume singularitate a gândului precis poate fi gravată profund pe conştienţa ta nemodificată. Starea aceasta a conştienţei e necesară pentru meditaţia autentică.

Această minunată experienţă de înălţare şi plutire este semnalul că eşti absent din trup sau problemă şi eşti acum în prezenţa Domnului; în starea aceasta extinsă nu eşti conştient a fi altceva decât EU SUNT – EU SUNT; eşti numai conştient de a fi.

Când această stare de expansiune este obţinută, în acest adânc al tău, dă formă noii concepţii revendicându-te şi simţindu-te a fi ceea ce, înainte de a intra în starea aceasta, doreai să fii. Vei descoperi că în acest adânc fără formă al tău toate lucrurile apar a fi divin de posibile. Orice te simţi sincer a fi pe durata acestei stări extinse devine, în timp, expresia ta naturală.

Şi a zis Dumnezeu: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape ” [Geneza/Facerea 1:6]. Da, să fie o tărie sau convingere în mijlocul acestei conştienţe expandate în a şti şi a simţi că EU SUNT acel lucru – lucrul dorit.

Revendicându-te şi simţindu-te a fi lucrul dorit, cristalizezi această lumină lichidă fără formă care eşti după chipul şi asemănarea [Facerea 1:26] a ceea ce eşti conştient a fi.

Acum, că legea fiinţei tale ţi-a fost revelată, începe, în această zi, să îţi schimbi lumea reevaluându-te. Prea îndelung a ţinut omul credinţa că e născut din amărăciune şi trebuie să-şi dobândească mântuirea prin sudoarea frunţii. Dumnezeu e impersonal şi nepărtinitor [Fapte 10:34; Romani 2:11]. Atâta vreme cât omul continuă să păşească în această credinţă a amărăciunii, atâta vreme va tot păşi într-o lume a amărăciunii şi confuziei, fiindcă lumea, în cel mai mic detaliu, e conştienţa cristalizată a omului.

În Cartea Numeriilor se consemnează, „[Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el şi tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari.] Acolo am văzut noi şi uriaşi, [pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor;] şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor” [13:33,34].

Astăzi e ziua, eternul acum, când condiţiile lumii au dobândit aparenţa uriaşilor. Şomajul, armatele inamicului, competiţia în afaceri etc. sunt uriaşii care te fac să te simţi a fi o neputincioasă lăcustă.

Ni se spune că eram mai întâi în ochii noştri lăcuste neputincioase şi, din cauza acestei concepţii despre noi înşine, eram pentru inamici lăcuste neputincioase.

Putem fi pentru alţii numai ceea ce suntem pentru noi. Aşadar, pe măsură ce ne reevaluăm pe noi înşine şi începem să ne simţim a fi uriaşi, un centru de putere, ne schimbăm automat relaţia cu uriaşii, reducând aceşti foşti monştri la înălţimea lor adevărată, făcându-i să pară a fi neputincioasele lăcuste.

Pavel spunea despre acest principiu, „pentru neamuri [elini; greci]” (sau pentru aşa-zişii înţelepţi ai lumii) este „nebunie”. „Pentru iudei” (sau cei care caută semne, „cer semne”) „sminteală” [sau, „piatră de poticnire”, 1Corinteni 1:23]; cu rezultatul că omul mai degrabă continuă să păşească prin întuneric decât să se trezească la realizarea „EU SUNT lumina lumii” [Matei 5:14; Ioan 8:12].

Omul a venerat atâta timp imaginile propriilor creaţii încât, la început, el găseşte această revelaţie drept blasfemie, dar în ziua în care descoperă şi acceptă acest principiu ca fundament al vieţii sale, în acea zi omul îşi ucide credinţa într-un Dumnezeu separat de el însuşi.

Povestea trădării lui Iisus în Grădina Ghetsimani este ilustrarea perfectă a descoperirii acestui principiu de către om. Ni se spune că „mulţimi”, înarmate, cu felinare şi făclii, îl căutau pe Iisus în întunericul nopţii. Pe când întrebau unde era Iisus (mântuirea), vocea a răspuns, „EU SUNT”; la care întreaga mulţime a căzut la pământ. Venindu-şi în fire, ei au cerut din nou să li se arate locul de ascunzătoare al Mântuitorului şi din nou Mântuitorul a replicat, „V-am spus că EU SUNT. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă” [Ioan 18:8].

Omul, în întunericul ignoranţei omeneşti, purcede în căutarea Lui Dumnezeu, ajutat de lumina pâlpâitoare a înţelepciunii omeneşti. Când i se revelează omului că EU SUNT-ul lui, sau conştiin ţa de a fi este Mântuitorul lui, şocul este atât de mare încât el cade mental la pământ, căci fiecare credinţă pe care el a întreţinut-o vreodată se prăbuşeşte când el înţelege că numai conştienţa lui e singurul Mântuitor. Cunoaşterea că EU SUNT-ul lui e Dumnezeu sileşte omul să lase toate celelalte, fiindcă descoperă că e imposibil să serveşti la doi dumnezei. Omul nu-şi poate accepta conştiinţa de a fi ca Dumnezeu şi în acelaşi timp să creadă în altă zeitate.

Cu această descoperire, urechea omenească sau auzul omului (înţelegerea) e tăiată de sabia credinţei (Petru), pe când auzul autocontrolului său perfect (înţelegerea) este desăvârşit de (Iisus) cunoaşterea că EU SUNT e Mântuitor şi Domn.

Înainte ca omul să încerce să-şi transforme lumea, el trebuie să aşeze mai întâi fundaţia, sau înţelegerea. „EU SUNT Domnul [şi nimeni altul”, Isaia 45:5]. Omul trebuie să ştie că propria lui conştiinţă de a fi este Dumnezeu. Până când acest lucru nu e ferm stabilit, astfel încât nicio altă sugestie sau argument înaintat de alţii să nu-l zdruncine, el se va găsi întorcându-se la robia fostelor sale credinţe. „Căci dacă nu credeţi că EU SUNT [EL], veţi muri în păcatele voastre” [Ioan 8:24]. Dacă omul nu descoperă că propria lui conştienţă e cauza fiecărei expresii a vieţii sale, va continua să caute cauza confuziei sale în lumea efectelor, şi astfel va muri în căutarea lui neroditoare.

„EU SUNT viţa, voi sunteţi mlădiţele [Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”, Ioan 15:5]. Conştienţa e „viţa” şi ceea ce eşti tu acum conştient a fi reprezintă „mlădiţele” pe care le hrăneşti şi le ţii vii. Aşa cum o mlădiţă nu are viaţă decât dacă este înrădăcinată în viţă, la fel lucrurile nu au viaţă decât dacă tu eşti conştient de ele. Aşa cum o mlădiţă se veştejeşte şi moare dacă seva viţei încetează a curge spre ea, aşa şi lucrurile şi calităţile dispar dacă îţi iei atenţia de la ele, deoarece atenţia ta este precum seva vieţii care susţine expresia vieţii tale.

NEVILLE GODDARD

Puterea Gândului şi a Inimii

 

18 lecţii de spiritualitate


Încrederea în sine.

Aveţi încredere în forţele voastre. Eliminaţi îndoiala, această stare negativă vă va ţine în loc în orice acţiune, folosiţi-o doar ca un intermediar în depăşirea obstacolelor.

Îndepărtarea reproşurilor.

Obişnuiţi-vă să nu mai reproşaţi altora sau vouă înşivă. Nu veţi putea să exploraţi Sinele divin atât timp cât căutaţi defecte în voi înşivă sau blamaţi pe ceilalţi. Toate aceste reproşuri întinează Conştiinţa lumii intregi.

Felicitarea.

 Felicitaţi-vă pe voi înşivă şi pe ceilalţi atunci când este cazul. Acest lucru înalţă sufletul vostru şi-l apropie de Divinitate.

Sinceritatea.

Fiţi mereu sinceri atât cu voi cât şi cu ceilalţi dacă vreţi să urmaţi o cale spirituală, să fiţi fericiţi, liniştiţi.

Responsabilitatea.

Altă lecţie de spiritualitate este asumarea responsabilităţilor în viaţă. Cu cât veţi fugi de ele, cu atât vă vor veni mai multe. Deci nu vă eschivaţi de la activităţile dinamice şi eficiente.

Uitarea trecutului.

Nu mai trăiţi în trecut. Cel mult el să vă devină doar un vis. Trăiti prezentul, căci atunci sufletul va fi treaz, si cea mai mică sclipire va deveni o lumină puternică. Detaşarea de trecut este o sarcină grea, ea necesită multă autoeducare, şi muncă cu noi înşine, dar prin focusarea atenţiei asupra momentului prezent, în permanenţă, putem să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă, calitatea vieţii îmbunătăţindu-se considerabil.

Acceptarea.

Priviţi cu calm în jurul vostru şi acceptaţi momentul prezent. Acceptaţi-i pe cei din jur, indiferent de atitudinea lor, încercând să vă apropiati de ei, înţelegându-i.

Acceptarea propriei morţii.

Ceea ce este cel mai sigur pe lumea aceasta este faptul că o dată şi odată vom muri, doar sufletul nostru este nemuritor. Această acceptare vă poate ajuta să scăpaţi de toate micile tentaţii care vă îndepartează de prezent.

Totul este trecător.

Anumite situaţii, emoţii trec, aşa trece şi viaţa noastră, de accea pentru că viaţa este scurtă trăiţi cu energie, entuziasm şi vigoare.

Credinţa în Creator.

Această Inteligenţă Supremă a creat Cosmosul, interacţiunea genelor, atomii moleculele. Aveţi încredere în ea, deoarece ea este cea care menţine echilibrul acestei lumi.

Unitatea creaţiei.

Este imposibil să trăim separaţi de univers, suntem o particică a Inteligenţei Supreme, a forţei unificatoare care susţine toata creaţia.

Natura voastră este dragoste şi pacea.

Iubirea şi Pacea dintre noi,sunt lucruri care ne definesc ca oameni şi o dată atinse, ajungem la starea de spiritualitate pură.

Echilibrul.

Această lecţie de spiritualitate constă în a găsi echilibrul dintre repaos şi activitate, dintre exteriorizare şi interiorizare, dintre linişte şi zgomot.

Autocunoaştere.

Constientizaţi senzaţiile propriului corp, sentimentele noastre, să nu fim insensibili la viaţă ca un animal care se multumeşte să bea şi să doarmă: “Prin cunoaşterea propriului corp veţi ajunge la cunoaşterea sufletului vostru.”

Detaşarea şi maturitatea.

Prin detaşare veţi deveni conştienţi de voi înşivă, iar prin maturitate veţi deveni liberi, calmi, plini de mister.

Contemplarea frumuseţii.

Fiţi sensibili la frumuseţea din jurul vostru, a naturii, a omului, a sufletului nostru. E bine să conştientizaţi că frumuseţea fiecăruia vine din sufletul său.

A adora şi a onora.

Iubiţi şi respectaţi tot ce este frumos şi vă veţi apropia de Creator. Aceste calităţi nu sunt doar o reacţie emoţională ci o atitudine pe care trebuie să o luăm în faţa vieţii.

Viaţa este infinită.

 Viaţa e trecătoare pentru om, dar este infinită pentru suflet. Suntem fiinţe infinite şi eterne. Aşadar, orice gând şi acţiune pozitivă este o investiţie pentru eternitate!

Sri Sri Ravi Shankar