Avem un sistem de învăţământ găunos care nu cultivă pasiunile şi talentele copiilor, ci se bazează pe acumularea de cunoştinţe inutile, pe concursuri şi competiţii. Aceasta este concluzia la care am ajuns în urma unei discuţii extrem de interesante cu prof. Florin Colceag, un mare geniu al României, profesor de matematică şi „antrenor de genii”, la rândul său. Părerea sa despre ceea ce se întâmplă la ora actuală în România şi în lume este una care ne pune pe gânduri şi care ne determină să ne dorim schimbarea, cât mai repede. El crede că naţia românească este la fundul gropii şi dacă se mai duce un milimetru mai jos poate dispărea. Însă totul se poate redresa prin educaţie. E nevoie de o reformă care nu presupune efort şi nici buget, ci doar bunăvoinţă. Iar primul lucru pe care trebuie să-l facem cu toţii este să ne gândim şi să încercăm să înţelegem cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm şi care e treaba noastră pe acest pământ.
Prof. Florin Colceag: Avem în perioada asta de timp şi în cea anterioară a fost aceeaşi problemă: o foarte proastă înţelegere a rolului umanităţii pe pământ. Nu ştim ce căutăm pe pământ şi deocamdată ne purtăm ca şi când pământul ar fi material de consum. Fără să ne intereseze să-l întreţinem. Asta face ca în clipa de faţă omenirea să fie într-o permanentă criză identitară în primul rând, nu numai legată de modul în care acţionăm pe Pământ şi asta se varsă în educaţie. Nu ne educăm să ne înţelegem rolul. În ultimele secole am învăţat să fim competitivi şi să ne luptăm unii cu alţii pentru a avea mai mult, mai bun, dar nu ne-am dezvoltat partea de personalitate. Am învăţat să învăţăm, dar nu să avem mai mult suflet, mai multă iubire, mai multă înţelegere. Pentru că am făcut confuzii şi facem în continuare aceleaşi confuzii cu riscuri din ce în ce mai mari. Marea confuzie este că am crezut că cine e mai sus e mai puternic şi dacă e mai puternic e şi mai deştept. Şi dacă e deştept, asta înseamnă că e şi frumos. Asta înseamnă gândirea incompletă, inducţia incompletă care nu duce nicăieri. Ea poate fi corectată prin educaţie dacă în primul rând ştim cine suntem şi care este menirea noastră pe pământ.
Cum recunoaştem copiii supradotaţi?
În privinţa copiilor supradotaţi avem următorul lucru: ei au o bănuială despre cine sunt. De la bun început au nişte abilităţi care se manifestă, au un scop în viaţă şi muncesc ca să-şi atingă scopul ăsta pentru că ştiu că nu este accidental. Asta este principala diferenţă dintre copiii supradotaţi şi ceilalţi. Cei supradotaţi îşi cunosc rolul şi locul şi ştiu că au ceva de făcut şi îşi dau seama că au ceva de înfruntat.
Fără a fi stimulaţi, fără a fi coordonaţi în nici un fel? Există nativ?
Fără a fi. Au dorinţa, au scopul. Când găsesc un pic de stimul, înfloresc.
Copiii supradotaţi îşi ştiu rolul, dar trebuie ghidaţi cumva. Aveţi idee, la nivel de procentaje, câţi din copii sunt supradotaţi pentru că au fost depistaţi şi sprijiniţi?
La naştere toţi copiii sunt supradotaţi. E un fapt constatat, abilităţile lor de a recunoaşte mediul sunt absolut fabuloase. Dar ca să fie treaba mai clară, copilul când se naşte se naşte cu lecţia învăţată. Din burta mamei învaţă. Contactul pe care îl are cu mintea mamei îl face ca atunci când se naşte să aibă o imagine despre lume. O imagine destul de amplă. Am două cazuri extrem de interesante. Doi copii care de când s-au născut au vorbit numai limba engleză. Acasă au vorbit toţi în română. Pentru că una dintre mame traducea în engleză în timpul sarcinii, iar cealaltă asculta numai melodii în limba engleză. Şi s-a imprimat trăirea mamei în mintea copilului. Iar când iese, iese cu lecţia învăţată.
Numai că nu toate mamele sunt la fel…
Sigur. Dar ei pornesc în viaţă deja cu un bagaj de trăiri afective şi de cunoaştere. Ei încep să recunoască lumea în care au venit, ţinând seama de ceea ce au moştenit din burta mamei. Dacă o mamă e stresată în timpul sarcinii, copilul învaţă stresul. Dacă e fricoasă în timpul sarcinii, copilul învaţă frica. Învaţă ceea ce trăieşte mama. Şi în continuare tot asta face. Mamele sunt responsabile total.
Aveţi o explicaţie palpabilă?
Explicaţia palpabilă este foarte simplă. La copii şi la mame se redezvoltă aşa-numitele organe veromo-nazale care percep feromoni. Există feromoni pe care îi percep din exterior şi există feromoni în interiorul organismului matern. Există un limbaj chimic între copil şi mamă cu ajutorul acestor feromoni. Apoi dispar, sunt activi doar în perioada de înmulţire şi în perioada gravidităţii.
Adevărul este că am putea avea o societate de oameni plenari dacă am avea o generaţie de mame care să dorească să fie mame adevărate şi să-şi cultive calităţile de mamă şi să înţeleagă şi ce se întâmplă cu ele şi cu copilul lor ca să poată să-l sprijine. Realitatea este că mamele sunt încă în neolitic.
Cum în neolitic?
Mamele sunt în neolitic pentru că ele au preluat experienţa mamelor lor, experienţă pe care au preluat-o încă de la 0-2 ani când încă nu judecau logic. Şi tot ce au preluat de la mamele lor a rămas în memoria lor. Din neolitic până acum nu s-a schimbat mare lucru. Avem mame neolitice cu copii în perioada informaticii şi ne trezim în condiţiile astea cu părinţi care nu ştiu ce să facă cu copiii lor şi cu copiii care se duc la telefoane şi tablete şi îşi aleg nişte părinţi artificiali care să nu-i certe. Aici avem o rupere foarte mare istorică. Noi avem multă ştiinţă dezvoltată, multă tehnologie, dar omul încă nu s-a dezvoltat. Din neolitic şi până acum, omul încă nu-şi cunoaşte rolul, încă nu ştie ce caută pe pământul asta şi îl distruge. Aici este marea problemă.
„Noi nu avem încă o educaţie a idealurilor. Noi nu am cultivat în copiii noştri orizonturi largi. Îi învăţăm cunoştinţe în loc să-i învăţăm înţelepciune”
Cum vedeţi schimbarea?
Nu se poate face cu foarte mare uşurinţă decât dacă vom avea o fuziune între umanitate, tehnologie şi natură. Noi, în momentul actual, avem un dezastru ecologic. La fiecare 20 de minute moare o specie. Pe pământul asta mor 3 specii pe oră din cauza poluării. Poluarea vine din ce? Din educaţie. Cum adică? Din lăcomie. Gândim că dacă avem mai multe obiecte suntem fericiţi, dar noi nu învăţăm să fim fericiţi. Noi nu învăţăm să ne bucurăm, să vedem frumosul. Noi învăţăm să fim critici, să vedem numai lucrurile care sunt murdare, mizerabile şi pe acestea le cultivăm. Noi nu ştim să arătăm decât lucrurile care sunt traumatizante. Astfel, copilul creşte în traumă şi în frică. S-a depărtat de natură, trăieşte într-o lume artificială totalmente care este supusă stresului.
Ce-i de făcut concret pentru copiii noştri, în sistemul actual – care nu se poate schimba cu o baghetă magică?
Sistemul actual se poate schimba cu o baghetă magică! La nivel mondial se schimbă cu o baghetă magică şi cu o viteză extraordinar de mare. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în ultimii 20-30 de ani. Au dispărut 40% dintre profesiile de atunci şi au apărut alte 40% profesii noi. Procesul se va accelera din cauza tehnologiei. Dinamica asta arată că ceea ce se întâmplă, se întâmplă cu o baghetă magică, extrem de rapid.
Ce se poate face? În primul rând trebuie să-i învăţăm pe copii cine sunt, de unde vin, încotro se îndreaptă şi care este rolul lor. Să-i învăţăm şi pe adulţi.
Adică să dăm un rol pe termen lung copiilor, nu task-uri simple?
Da, sigur. Noi nu avem încă o educaţie a idealurilor. Noi nu am cultivat în copiii noştri orizonturi largi. Îi învăţăm cunoştinţe în loc să-i învăţăm înţelepciune. Înţelepciunea vine din analiza cunoştinţelor, dacă poţi să-ţi dai seama ce este în spatele evidenţei. Dar nici părinţii nu ştiu, nici profesorii nu ştiu.
În sistemul tradiţional românesc, dacă nu parcurgi materia, nu treci clasa. E atâta materie care trebuie să fie parcursă, fără de care nu iei notă bună, fără de care eşti pus la colţ. Ce-i de făcut?
E adevărat. Bagheta magică funcţionează. În ce sens funcţionează? Acuma piaţa nu mai dă doi bani pe diplome. S-a devalorizat noţiunea de diplomă, pentru că s-au vândut diplome. Acum, să ne uităm puţin la ce se poate face. Dar ca să vedem ce se poate face, trebuie să ne uităm unde suntem. În momentul actual, cine avea înainte o idee despre cine e, ce treabă are şi încotro se îndreaptă, nu mai ştie. Băncile nu mai sprijină economia. Asta a fost destinaţia lor iniţială. Acum fac camătă. Sănătatea nu mai previne bolile, vinde medicamente. Educaţia nu mai formează personalităţi, ci vinde diplome, formează CV-uri. Oriunde te duci şi în orice zonă priveşti, toţi şi-au pierdut conturul orizontului. E un haos total. Nu mai găseşti instituţii, persoane care să ştie. Acest „să ştie” devine important. Cine eşti, ce treabă ai, care e treaba ta? Copilul asta vrea să ştie de la bun început. La ce e bun? Oamenii au învăţat să gândească în termeni de „ce ţi-ar plăcea ţie mai mult. Ce ai vrea tu să faci în viaţă?”. „Păi aş vrea să fiu musafir”. E şi asta o meserie. Dar nu se întreabă niciodată unde ai putea fi mai de folos, cu ceea ce poţi, cu ceea ce ştii. Şcoala nu-i învaţă unde pot fi mai de folos pentru că nu insistă pe calităţile lor. Să le descopere calităţile şi să le valorifice în cadrul colectivităţii. Automatizarea asta cu note, cu curiculă şcolară, nu îi pune în situaţia de a-şi manifesta calităţile.
Cum descoperă un părinte sau un profesor calităţile unui copil?
La vârstă mică e uşor pentru că ei ştiu şi şi le manifestă. Copilul spune, trebuie doar să-l asculţi. Copilul mic se joacă cu anumite jucării, nu cu altele şi spune ce vrea să facă în viaţă, către ce se îndreaptă, de ce e interesat. Trebuie ascultat şi ghidat către. Ceea ce este normal este să-l ajuţi pe copil să facă acolo unde poate mai bine, nu unde nu poate.
Sistemul de învăţământ e un template cu mult bagaj…
Cu mult bagaj inutil şi vicios. Întâlnesc din ce în ce mai mult cazul copilului ambiţios care vrea să ia numai 10 pentru că altfel nu e lăudat de mama şi nu e lăudat de profesori şi are nevoie de confirmare că de fapt el e valoros şi poate.
Ce facem cu acest copil?
Copilul respectiv munceşte foarte mult şi e într-un stres total. Dacă ia un 9 e jale. Pică de pe podium şi e nimeni. În timpul acesta calităţile lui dispar pentru că nu sunt folosite. Copilul acesta trebuie să aibă rost. El dacă ştie cine e, ce treabă are, are automat o pasiune, iar şcoala se dezvoltă prin cultivarea pasiunilor. Personalitatea se dezvoltă prin cultivarea pasiunilor! Să schimbi sistemul de învăţământ în această direcţie e foarte simplu pentru că e aproape fără efort şi fără buget. Nu trebuie altceva decât să nu-i mai chinui pe profesori să meargă împotriva naturii. Profesorii trebuie să aibă ca temă să dezvolte personalităţi, nu să scrie tone de hârtii pe care să le dea mai departe ca raportări. Profesorul are un suflet care e chinuit, stresat, dar dacă e hrănit văzând bucuria în ochii copiilor, pierde stările negative. E o eliberare. Acum e un sistem de frică şi corupţie care funcţionează: frica de notă, frica de repetenţie, frica de orice.
Dar de ce credeţi că nu se întâmplă?
Noi am plecat pe imitarea unui sistem care a fost generat de George Bush Senior care se chema „No child left behind” şi care se baza pe credite, concursuri şi intrarea pe etapă superioară, dacă copilul îşi acoperea numărul de credite şi note. Am întâlnit în Statele Unite rezultatele: au fost dezastruoase. Am întâlnit un băiat foarte inteligent pasionat de matematică. Când l-am întrebat dacă vrea să-i dau o problemă interesantă de geometrie mi-a răspuns: „Nu, pentru că am atâtea teme de făcut încât nu mai am timp să mă ocup de altceva. Şi dacă nu fac tema nu iau notă bună şi nu iau bursă. Iar ai mei sunt săraci”. La noi s-a băgat programul acesta fără bursă. Şi astfel a omorât pasiunile, au omorât bucuria descoperirii, au omorât complet revelaţia uimirii, a trăirii, a bucuriei de a face ceva. Şi atunci normal că avem dezastru în învăţământ. Au imitat fără să gândească, fără să cunoască şi s-a impus un sistem bazat pe comandă control. Aici nu e militărie. Copiii trăiesc într-un stres atât de mare încât mulţi dintre ei sunt la limită.
Peste 20 de ani ne aşteptăm să dispară alte meserii, să apară alte meserii, să nu mai mergem la doctor, ci la calculator şi copiii să aibă roboţi ca să le facă temele.
Peste 20 de ani vom ajunge probabil în această situaţie: criza hranei va fi, să spunem, depăşită prin culturi in vitro de celule care vor produce mâncare şi care vor ieşi cu imprimantele 3D la standarde de mâncare gustoasă, hrănitoare. Deja se fac acum experimente în Japonia. Poate vom avea energie, poate nu ne va mai interesa salariul pentru că banii au ajuns să fie o chestie vicioasă, toxică la nivel mondial şi trebuie să te detaşezi de ei; poate că vor fi case sustenabile. Dar ce vom face cu timpul nostru liber? Ce vom face cu viaţa noastră? Am ajuns din nou în punctul de pornire al discuţiei: cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm, care e treaba noastră?
Poate că vom reuşi să supravieţuim nu 7,5 miliarde cât suntem acum, ci 100 sau 1000 de miliarde stând în picioare, că nu o să mai avem unde să ne aşezăm. Vom supravieţui fizic, dar ce facem cu timpul nostru?
Aici este marea schimbare care trebuie făcută în educaţie. Nu numai cât de mult ştim contează, în 10 ani vor fi pe piaţă nano-tehnologiile şi nu va mai fi nevoie să înveţi nimic. Dar asta nu înseamnă că vei fi mai om. Noi nu învăţăm să fim oameni, nu învăţăm iubirea, generozitatea, înţelepciunea, cooperarea etc.
Se pot învăţa la şcoală?
Undeva trebuie să fie învăţate. Undeva ele trebuie să fie orizontul către care să ne îndreptăm, pentru că am rămas în urmă, suntem neolitici. Suntem nişte primitivi într-o lume cu o tehnologie şi o ştiinţă mult prea avansate ca să o mai putem înţelege, dar nici nu mai avem instinctele primitive care să ne permită să trăim în natură. Natura noastră acum este online şi pe cea adevărată o distrugem, ne-am artificializat, iar generaţiile viitoare vor fi şi mai artificiale dacă nu băgăm de seamă.
Credeţi în home schooling?
Sigur că da. E una dintre forme. Depinde cu cine se face, cât de bine se face. Şi părintele trebuie să înveţe. Copiii veniţi din sistemul home schooling sunt copii frumoşi, care şi-au depăşit crizele, sunt personalităţi. Noi până acum am avut un sistem care pălea potenţialele.
Şi îi executa la Bacalaureat…
România mai are încă Bacalaureat. Mai sunt câteva ţări în lume care mai au Bacalaureat: Franţa Germania, Bosnia. În celelalte ţări, s-a băgat un bacalaureat internaţional care nu este un examen final, este un examen parcurs. Examinări există, dar într-un mediu relaxant. Lucrurile se pot face şi la noi, nu e greu. Realmente nu e greu. Trebuie numai bunăvoinţă, dar bunăvoinţa deocamdată e ţinută de frică. Oamenii se tem, profesorii se tem de reforme. Toate reformele de până acum au fost distructive şi nu au fost reale. Iar ce a lucrat Ministerul Educaţiei în timp a fost de-a dreptul vicios. Anul trecut mai exista pe piaţă manual de limba română în care erau câteva zeci de reclame comerciale. În momentul în care s-a băgat examenul la liceu condiţionat de notele din gimnaziu, a deschis larg corupţia, mai ales pe lipsa de bani a profesorilor.
E simplu să renunţi la obiceiurile rele, iar cei care nu renunţă, nu au ce căuta. Dacă se bagă o salarizare bună, bazată pe progresul elevilor, nu pe performanţe şi dacă se repornesc cercurile cu elevi unde ei să-şi găsească pasiunile, atunci se îndreaptă lucrurile.
E loc pentru genii în România?
Da, mai ales în România, pentru că aici trebuie făcut totul de la 0. De fapt de la minus. Noi am ajuns la fundul gropii, nu mai avem unde să cădem în continuare fără să dispărem. Şi acum apare şi realitatea cu mintea românului de pe urmă. Astfel apar iniţiative care să îndrepte lucrurile, greu şi târziu, dar se întâmplă. Cu puţin noroc şi cu multă muncă, ne putem redresa. Şi putem porni de la educaţie pentru că proasta educaţie din sistemul vechi a dus la corupţia actuală…. sursa
Întrebarea…“De ce?”
