Iluminarea din perspectiva concepțiilor lui Rudolf Steiner

Concepțiile lui Rudolf Steiner

Rudolf Steiner, filosof, pedagog și teosof austriac, este cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în diverse domenii, inclusiv educație, agricultură și spiritualitate. La baza gândirii lui Steiner se află filozofia antroposofică, o abordare holistică care recunoaște interconexiunile între oameni, natură și cosmos. Această filozofie îmbină perspectivele științifice și spirituale, oferind un cadru prin care se pot explora conceptele de iluminare și conștiință umană.

Iluminarea conţine o serie de exerciţii pregătitoare foarte simple. Şi aici este vorba de a face apel la unele gînduri, sentimente, ce dormitează în om şi care trebuie trezite. Dar numai cel ce execută aceste exerciţii simple cu o răbdare permanentă şi o deplină perseverenţă poate ajunge la perceperea luminii interioare. Primii paşi: observarea – într-un mod cu totul deosebit – a unor fenomene şi fiinţe din natură; de exemplu, un cristal transparent cu frumoasele sale faţete, apoi o plantă, un animal. Să se înceapă prin concentrarea întregii atenţii asupra unei comparaţii între piatră şi animal (aşa cum veţi vedea în continuare).

Aceste gînduri trebuie să acapareze întreg sufletul, asociindu-se unor sentimente foarte vii. Nici un alt gînd sau sentiment nu trebuie să apară şi să perturbe intensitatea observaţiei. Să spunem deci următoarele: „Piatra are o formă, la fel şi animalul. Piatra rămîne nemişcată la locul ei, animalul îşi schimbă poziţia. Dorinţa, instinctul, sînt elementele ce determină animalul să-şi schimbe locul şi, de asemenea, tot
satisfacerii instinctelor sale slujeşte şi forma acestuia; organele şi membrele sînt modelate în conformitate cu aceste instincte, după dorinţă, în timp ce forma pietrei este rezultatul forţelor în care dorinţa nu-şi are
locul”.

Iluminarea în contextul antroposofiei

Dacă ne cufundăm intens în aceste gînduri şi dacă vom cerceta piatra şi animalul cu o atenţie susţinută, vor apare – în suflet -două feluri de sentimente foarte diferite. Primul inspirat de piatră, al doilea de animal. Este posibil ca acest lucru să nu reuşească chiar de la început, dar, puţin cîte puţin, prin exerciţii executate cu foarte multă răbdare, sufletul se va obişnui cu aceste două sentimente. Tot ce trebuie făcut este continuarea cu insistenţă a exerciţiului. La început, aceste sentimente nu se vor menţine decît pe durata observaţiei; mai tîrziu ele vor persista dincolo de această perioadă, căpătînd în Anal o viaţă permanentă.

După aceea nu mai este nevoie decît ca aceste sentimente să fie dezvoltate, chiar şi fără ajutorul observării unui obiect exterior. Din aceste sentimente – împreună cu gîndurile corespunzătoare lor – se nasc organele clarviziunii. Dacă la această observaţie se adaugă aceea a plantei, se va constata că sentimentul pe care aceasta îl inspiră – prin natura şi gradul său de intensitate – se menţine între sentimentul născut de piatră şi cel provocat de animal.

Organele ce se formează astfel sînt ochii spirituali. Treptat învăţăm să percepem cu ei culorile lumii sufletului şi spiritului. Atît timp cît doar am asimilat ceea ce a fost descris ca „pregătire”, lumea spirituală, liniile şi figurile sale, rănim ascunse. Prin iluminare se limpezesc. Remarcăm de asemenea că, atît cuvintele „clar” şi „obscur”, cît şi celelalte expresii folosite, nu exprimă gîndul nostru decît cu aproximaţie, avînd în vedere că acest limbaj comun este făcut numai pentru condiţii fizice.

Iluminarea o știință secretă

Ştiinţa secretă consideră „bleu” sau „bîeu-roşu” ceea ce organele clarviziunii percep din radiaţiile pietrei şi „roşu” sau „portocaliu” ceea ce se resimte ca emanaţie a unui animal. în realitate, culorile astfel percepute sînt „de natură spirituală”. Cea a plantei este „verde”, cu o tendinţă progresivă spre un deschis roşu-roz eteric; şi asta deoarece planta, dintre toate fiinţele vii, este cea care, în lumile superioare, seamănă din anumite puncte de vedere cu imaginea sa din lumea fizică. Nu ia feî se întîmplă cu piatra sau animalul.

Dar trebuie să se înţeleagă bine că aceste culori desemnează numai nuanţa fundamentală a regnurilor: mineral, animai şi vegetal. In realitate există toate nuanţele intermediare. Fiecare piatră, plantă sau animai are o culoare proprie. în plus, fiinţele lumilor superioare – care nu iau niciodată forma unui corp fizic – au şi ele deseori culori admirabile, dar şi hidoase. De fapt, în aceste lumi superioare bogăţia culorilor este infinit mai variată decît în lumea fizică.

Dacă omul a reuşit să dobîndească posibilitatea de a vedea cu „ochiul spiritului”, el va întîlni mai devreme sau mai tîrziu, fiinţe (unele fiindu-i superioare, altele – inferioare) ce nu pătrund niciodată în realitatea fizică. Cînd a ajuns în această fază, i se deschid multe drumuri. Dar nimeni nu este sfătuit să meargă mai departe fără a observa cu atenţie ceea ce spune cercetătorul spiritual. Chiar şi pentru exerciţiile precedente este foarte bine ca această direcţie să fie clarificată; şi dacă cercetătorul posedă forţa şi tenacitatea de a depăşi primele trepte ale iluminării, nu va întîrzia să afle calea potrivită.

In orice caz, este nevoie de prudenţă, iar cine nu ia în considerare acest lucru ar face mai bine să renunţe la orice progres în ocultism: cel ce vrea să se angajeze pe acest drum nu trebuie să-ţi piardă calităţile de nobleţe, bunătate şi sensibilitate faţă de “oaîe realităţile fizice. Şi mai mult, forţa sa .morală, puritatea .-aterioară şi spiritul său de observaţie trebuie să se dezvolte permanent în timpul antrenamentului ocuii.

De exemplu, în timpul primelor exerciţii de iluminare ei trebuie să urmărească dezvoltarea prin toate mijloacele a compasiunii şi simpatiei sale faţă de animale şi oameni, a simţului său m perceperea frumuseţilor naturii. Dacă nu are grija, aceste sentimente ar putea slăbi, iar simţul său pentru frumos să se stingă sub acţiunea acestor exerciţii; inima î-ar deveni nesimţitoare, sensibilitatea s-ar bloca, ceea ce ar putea avea consecinţe neplăcute. In epoca noastră mulţi oameni caută calea ştiinţei secrete, dar o fac în diferite moduri, unii recurgînd la procedee periculoase sau chiar criticabile.

Din această cauză, cei care consideră că deţin adevărul în acest domeniu trebuie să ofere şi celorlalţi posibilitatea de a cunoaşte unele caracteristici ale disciplinei oculte. Nu vom vorbi aici decît în limitele acestei posibilităţi. Este nevoie ca o parte din adevăr să fie dezvăluită, pentru ca greşelile să nu producă prea multe neplăceri. Prin metodele ce le vom indica aici nu se va întîmplă nimic nimănui, dacă nu se forţează nota.

Dar să subliniem pe de altă parte faptul că nimeni nu trebuie să consacre exerciţiilor mai mult timp şi efort decît îi permit îndatoririle şi situaţia sa socială. Pentru a obţine rezultate serioase este nevoie de multă răbdare, de puterea ca, după cîteva minute de exerciţiu, să-i întrerupem şi să ne reîntoarcem liniştiţi la munca noastră obişnuită. Cine nu a învăţat să aştepte – în cel mai bun înţeles al cuvîntului – nu va reuşi niciodată să obţină rezultate remarcabile.