Curajul este testul

courage-825x510

“Nu poţi descoperi noi oceane până nu te îndepărtezi de ţărm “

Andre Gide

                                    Dacă iei in mână un manual de istorie şi îl citeşti din scoarţă în scoarţă, o să observi un lucru: cei care au avut lumea la picioare au avut o calitate – curajul. Şi nu vorbesc de cei care au avut curaj să faca rău ci vorbesc de oamenii simpli şi conducătorii care au avut un curaj însoţit de dreptate şi neîncălcarea drepturilor celorlalţi. Curajul este testul care ni-l dă viaţa ca să avem ceea ce ne dorim. Conform unui studiu, marele regret care îl au oamenii în faţa morţii este că nu au avut curajul să trăiasca viaţa care şi-ar fi dorit-o. Unii spun că ar da timpul înapoi să trăiască visul sau pasiunea lor. Ceea ce înseamnă că totul contează. Curajul este secretul secolelor. În Biblie se spune „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide”. Viaţa este foarte dură,oferă totul numai celor care au curaj. Iar cei care nu au curaj să ceara trec prin viaţă fără ceea ce-şi doresc.Natura ne testează dorinţă. Vrea să vadă cât de mult ne dorim ceva şi pe urmă ne cere curajul pentru a lua ceea ce vrem. Consideră că dacă nu avem curaj nu merităm acel lucru. Şi aşa este – jocul nu ar avea nici un farmec dacă nu ne-ar cere natura curaj ca să obţinem ceea ce ne dorim.Vrei fericire? Îţi trebuie curaj.Vrei bani? Îţi trebuie curaj. Nu ţi se va da o putere mai mare decât poţi să o controlezi. Pe unii o fericire prea mare i-ar distruge. Pe alţii prea mulţi bani i-ar distruge. Trebuie să ai mintea pregătită pentru ceea ce vei avea.
Dumnezeu nu-ţi dă ceva ce nu poţi să controlezi. Există în creier o forţă care se activează când ai curaj. O forţă electrică care transformă realitatea în momentul când iei decizia şi ai curajul să faci ceva.
Există o forţă în mintea ta care se activează când iei decizia să obtii ceva cu orice preţ. Această forţă invizibilă schimbă acţiunile oamenilor şi oriunde o să te duci se vor întâmpla coincidenţe ca tu să ajungi unde vrei. Toate uşile se vor deschide în faţa ta. Eşti în posesia celui mai mare secret al vieţii : CURAJUL. Dacă îl foloseşti sau nu de acum încolo este alegerea ta.

http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s