Descoperirea şi Observarea Sinelui însuşi – disoluţia Eului

Descoperirea şi Observarea Sinelui însuşi – disoluţia Eului

Cea mai bună didactică pentru disoluţia Eului se află în viaţa practică intens trăită. Convieţuirea este o oglinda miraculoasa în care Eul se poate contempla întreg. În relaţia cu semenii noştri, defectele ascunse în adâncul subconştientului ies la suprafaţă în mod spontan, sar afară pentru că subconştientul ne tradează şi dacă suntem în stare de alertă percepţie, atunci le vedem aşa cum sunt ele însele. Cea mai mare bucurie pentru un gnostic este celebrarea descoperirii vreunuia dintre defectele sale. Defect descoperit, defect mort. Când descoperim un defect trebuie să-l vedem pe scenă, ca şi cel care vede un film la cinema dar fără să judecăm şi nici să condamnăm. – Revoluţia Dialecticii

Observare, Judecată şi Execuţie sunt cei trei factori de bază ai disoluţiei.

Mai întâi: se observă. apoi: se judecă. şi apoi: se execută. Spionii, în război, mai întâi sunt observaţi, apoi sunt judecaţi şi apoi sunt împuşcaţi. În inter-relaţie există auto-descoperire şi auto-revelare. Cine renunţă la convieţuirea cu semenii săi, renunţă şi la auto-descoperire. Orice incident al vieţii, oricât de nesemnificativ ar părea, în mod indubitabil are drept cauză un actor intim în noi, un Agregat Psihic, un Eu.

Auto-descoperirea este posibilă când ne aflăm în stare de alertă percepţie, de alertă noutate. Eul descoperit “în flagrant” trebuie să fie observat cu atenţie în creierul, inima si în eul nostru. Un eu oarecare de desfrâu ar putea să se manifeste în inimă ca iubire, în creier ca un ideal, dar dacă am fi atenţi la sex am simţi o anumită excitaţie morbidă inconfundabilă. Avem nevoie să observăm Eul pe care la un moment dat l-am capturat; este urgent să-l vedem în fiecare dintre aceşti trei centri ai organismului nostru.

În relatiile cu alte persoane, dacă suntem alerţi şi vigilenţi ca santinela în vreme de război, ne auto-descoperim. Amintiţi-vă în ce moment v-a fost rănită vanitatea? Orgoliul? Ce a fost ceea ce va contrariat cel mai mult în timpul zilei? De ce aţi simţit această contrarietate? Care a fost cauza ei secretă? Studiaţi aceasta, observaţi-vă capul, inima si sexul. Viaţa practică este o şcoala minunată; în inter-relaţie putem descoperi acele Euri pe care le purtăm în interiorul nostru.

Orice contrarietate, orice incident ne poate conduce, prin intermediul auto-observări intime, la descoperirea unui Eu, fie acesta de amor propriu, invidie, gelozie, mânie, lăcomie, suspiciune, calomnie, desfrâu. Avem nevoie să ne cunoaştem pe noi înşine înainte de a-i putea cunoaşte pe ceilalţi. Este urgent să învăţăm să vedem punctul de vedere al celuilalt. Dacă ne punem în locul celorlalţi, descoperim că defectele psihologice pe care le vedem la alţii, noi le avem din plin în interiorul nostru.

A ne iubi aproapele este indispensabil, însă cineva nu i-ar putea iubi pe ceilalţi dacă înainte nu învaţă să se pună în situaţia celeilalte persoane, în munca esoterică. Cruzimea va continua să existe pe faţa Pământului atâta timp cât nu vom fi învăţat să ne punem în locul celorlalti. Însă dacă cineva nu are curajul de a se vedea pe sine însuşi, cum ar putea să se pună în locul celorlalţi? De ce ar trebui sa vedem în mod exclusiv partea rea a celorlalte persoane?

Antipatia mecanică faţă de o persoană pe care o cunoaştem prima dată, indică faptul că nu ştim să ne punem în locul aproapelui, că nu ne iubim aproapele, că avem Conştiinţa foarte adormită. Ne este antipatică o anumită persoană? Din ce motiv? Din cauza că bea? Să ne observăm. Suntem siguri de virtutea noastră? Suntem siguri că nu cărăm în interiorul nostru Eul beţiei?

Mai bine ar fi ca atunci când vedem un betiv făcând bufonerii să spunem: Acesta sunt eu, ce de bufonerii fac. Sunteţi o femeie onestă şi virtuoasă, şi de aceea o anumită doamnă vă face o impresie proastă; simţiţi antipatie pentru ea. De ce? Vă simţiţi foarte sigură de dumneavoastră înşivă? Credeţi că în interiorul dumneavoastra nu aveţi Eul desfrâului?

Gândiţi că acea doamnă discreditată din cauza scandalurilor şi lascivităţii ei, este perversă? Sunteţi sigură că în interiorul dumneavoastră nu există lascivitatea si perversitatea pe care le vedeţi la acea femeie? Mai bine ar fi să vă auto-observaţi în mod intim si în profundă meditaţie să luati locul acelei femei pe care o detestaţi.

Auto-observarea intima a sinelui însuşi este un mijloc practic pentru a obţine o transformare radicală. În chip lamentabil, simţul auto-observării intime se află atrofiat în orice fiinţă umană; lucrând cu seriozitate, autoobservându-ne moment de moment, acest simţ se va dezvolta în mod progresiv.

Pe măsura ce simţul auto-observării îşi continuă dezvoltarea sa, cu ajutorul practicii continue, vom deveni de fiecare dată mai capabili să percepem în forma directă acele Euri despre care niciodată n-am avut vreo cunoştinţă relaţionată cu existenţa lor. În faţa simţului auto-observării intime, fiecare dintre acele Euri care locuiesc în interiorul nostru, îşi asumă realmente cutare sau cutare figură în mod secret, înrudită cu defectul personificat de ea.

Indubitabil, imaginea fiecăruia dintre aceste Euri are o anumită savoare psihologică inconfundabilă prin intermediul căreia îi înţelegem, îi captăm, îi prindem în mod instinctiv natura sa intimă şi defectul care-l caracterizează. La început, esoteristul nu ştie de unde să înceapă, simte necesitatea de a lucra asupra lui însuşi, dar este complet dezorientat.

Profitând de momentele critice, situaţiile dezagreabile, clipele cele mai adverse, dacă suntem alerţi vom descoperi defectele noastre marcante, Eurile pe care trebuie să le dezintegrăm de urgenţă. Uneori se poate începe cu mânia sau cu amorul propriu sau cu nenorocita clipă de desfrâu etc. etc. Este necesar să luam notă mai ales la stările noastre psihologice zilnice, dacă vrem cu adevărat o schimbare definitivă.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Înainte de a ne culca e bine să examinăm faptele întâmplate în timpul zilei, situaţiile stânjenitoare, hohotul de râs al lui Aristofan şi surâsul subtil al lui Socrate. Se poate să fi rănit pe cineva cu un hohot de râs, se poate să fi îmbolnăvit pe cineva cu un surâs sau cu o privire nelalocul ei. Să ne amintim că în Esoterismul pur, bun este tot ceea ce este la locul său, rău este tot ceea ce nu este la locul său.

Apa la locul ei este bună, dar dacă ar inunda casa, nu ar fi la locul ei, ar cauza daune, ar fi rea şi prejudiciabilă. Focul în bucătărie şi la locul său, pe lângă că este util, este bun; în afara locului său, arzând mobilele salonului ar fi rău şi prejudiciabil. Orice virtute, oricât de sfântă ar fi, la locul ei este bună, nelalocul ei este rea şi prejudiciabilă. Cu virtuţile putem dăuna celorlalţi. Este indispensabil să aşezăm virtuţile la locul lor corespunzător.

Ce aţi spune de un preot care ar predica cuvântul Domnului într-un bordel? Ce aţi spune de un bărbat blând şi tolerant care ar binecuvânta o bandă de atacatori intenţionând să-i violeze soţia şi fiicele? Ce aţi spune de acel fel de toleranţă dusă la exces? Ce aţi gândi despre atitudinea caritabilă a unui om care în loc să ducă de mâncare la casa lui şi-ar împărţi banii printre cerşetorii vicioşi? Ce aţi opina cu privire la omul serviabil care la un moment dat îi împrumută un pumnal unui asasin?

Aminteşte-ţi, iubite cititor, că şi între cadenţele versului se ascunde delictul.

      Există multă virtute în cei răi şi există multă răutate între cei virtuoşi. Chiar dacă ar părea incredibil, chiar şi în parfumul rugăciunii se ascunde delictul. Delictul se deghizează în sfânt, foloseşte cele mai nobile virtuţi, se prezintă ca martir, şi chiar oficiază în templele sacre. Pe măsură ce simţul auto-observării intime se dezvoltă în noi prin intermediul folosirii sale continue, vom putea ajunge să vedem toate acele Euri care servesc ca fundament de bază temperamentului nostru individual, fie acesta din urmă sangvinic sau nervos, flegmatic sau irascibil.

Chiar dacă n-o crezi, iubite cititor, în spatele temperamentului pe care-l posedăm, se ascund, în cele mai îndepărtate profunzimi ale psihicului nostru, creaturile diabolice cele mai execrabile. Să vezi astfel de creaturi, să observi acele monstruozităţi ale infernului înauntrul cărora se află îmbuteliată însăşi Conştiinţa noastră, devine posibil o dată cu dezvoltarea întotdeauna progresivă a simţului auto-observării intime.

Atâta timp cât un om nu a dizolvat aceste creaturi ale infernului, acele aberaţii din sine însuşi, în mod indubitabil, în locurile cele mai adânci, în locurile cele mai profunde va continua să existe ceva care nu ar trebui să existe, o diformitate, o abjectie.

Cel mai grav din toate acestea, este că ticalosul nu-şi dă seama de propria sa mârşăvie, se crede frumos, drept, o persoană bună, şi chiar se plânge de neînţelegere din partea celorlalţi, deplânge nerecunoştinţa semenilor săi, spune că nu-l înţeleg, plânge afirmând că îi sunt datori, că i-au plătit cu moneda nerecunoştinţei etc. etc. Simţul auto-observării intime ne permite să verificăm prin noi înşine şi în mod direct, munca secretă prin intermediul căreia într-un anumit timp, dizolvăm un oarecare Eu (un oarecare defect psihologic), descoperit probabil în condiţii dificile şi când ne asteptam mai putin.

V-aţi gândit vreodată în viaţă la ceea ce vă place sau vă displace cel mai mult? Aţi reflectat asupra resorturilor secrete ale acţiunii? De ce vreţi să aveţi o casă frumoasă? De ce doriţi să aveţi o maşina ultimul model? De ce vreţi să fiţi întotdeauna după ultima modă? De ce lăcomiţi să nu fiţi lacom? Ce este ceea ce v-a ofensat cel mai mult la un moment dat? Ce este ceea ce v-a făcut plăcere cel mai mult ieri? De ce v-aţi simţit superior unuia sau alteia, la un moment dat? La ce oră te-ai simţit superior cuiva?

De ce te-ai înfumurat relatând triumfurile tale? Nu aţi putut tăcea când cârteau despre alta persoana cunoscută? Aţi acceptat cupa cu lichior din curtoazie? Ai acceptat să fumezi poate ne având viciul, probabil din cauza educaţiei sau a bărbăţiei? Sunteţi sigur ca ati fost sincer în acea conversaţie? Şi când te justificai pe tine însuţi, şi când te lăudai, şi când îţi povesteai triumfurile şi le relatai repetând ceea ce ai mai spus înainte celorlalţi, ai înţeles că erai vanitos?

Simţul auto-observării intime, pe lângă faptul de a-ţi permite să vezi clar Eul pe care îl dizolvi, îţi va permite deopotrivă să vezi rezultatele patetice şi definitive ale muncii tale interioare. La început, aceste creaţii ale infernului, aceste aberaţii psihice care din nefericire te caracterizează, sunt mai urâte şi monstruoase decât bestiile cele mai groaznice care există pe fundul mărilor sau în codrii cei mai adânci ai pamântului; pe măsură ce veţi avansa în munca voastră, veţi putea evidenţia prin intermediul simţului auto-observării interioare faptul remarcabil că acele abjecţii pierd din volum, se micşorează.

Se dovedeşte interesant de ştiut că acele bestialităţi, pe măsură ce scad în marime, pe măsură ce pierd din volum şi se micşorează, câştigă în frumuseţe, capată încetul cu încetul figura de copil; în final se dezintegrează, se prefac în praf cosmic, atunci, Esenţa cufundată se eliberează, se emancipează, se trezeste. Aşadar, diversele “elemente nedorite” le descoperi pe terenul vieţii practice. Tot ce trebuie este să fii alert şi vigilent, ca santinela în vreme de război.

Cele mai rele circumstanţe ale vieţii, situaţiile cele mai critice, întâmplările cele mai dificile, se dovedesc întotdeauna minunate pentru autodescoperirea intima. În acele momente neaşteptate, critice, “Eurile” cele mai secrete apar la suprafaţă întotdeauna şi când nici nu ne aşteptăm; dacă suntem alerţi, incontestabil le descoperim. Perioadele cele mai liniştite din viaţă sunt, cu siguranţă, cele mai puţin favorabile pentru munca asupra sinelui însuşi.

Există momente în viaţă prea complicate în care cineva are o pronunţată tendinţă de a se identifica uşor cu întâmplările şi de a uita complet de el însuşi; în acele clipe o persoană face prostii care nu duc la nimic; dacă ar rămâne alertă, dacă în chiar acele momente în loc de a-şi pierde capul, şi-ar aminti de ea însăşi, ar descoperi cu uimire anumite Euri despre a căror posibilă existenţă niciodată n-a avut nici cea mai mica bănuială.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Odată s-a născut în Atlantida un Iniţiat. Acel om s-a dezvoltat într-un cămin delicios, în care domnea doar armonia, pacea, înţelepciunea, bogăţia, perfecţiunea, iubirea. A sosit momentul în care acel om prin intermediul diverselor tehnici şi discipline ale minţii a reuşit auto-descoperirea. Atunci, cu oroare, şi-a dat seama că ducea în interiorul său “elemente nedorite”; a înţeles că avea nevoie de un “gimnaziu” special, de un gimnaziu psihologic şi este clar că în acea ambianţă de perfecţiuni nu exista un astfel de gimnaziu.

Nu i-a rămas altceva de făcut decât să-şi abandoneze casa, casa părinţilor săi şi să se stabilească în suburbiile vreunui oraş Atlant; şi-a creat, sie însuşi, “gimnaziul psihologic”, un gimnaziu care i-a permis autodescoperirea propriilor sale defecte. Bineînţeles, şi-a dezintegrat Agregatele Psihice si s-a eliberat. “Gimnaziul Psihologic” aşadar, este indispensabil; din fericire îl avem şi este însăşi viata.

Drumul căminului familial cu infinitele sale detalii, de multe ori dureroase, este cel mai bun salon al “gimnaziului”. Munca fecundă şi creatoare cu ajutorul căreia ne câstigăm pâinea de fiecare zi este alt salon minunat. Nicidecum n-am încerca vreodată să afirmăm că dramele, comediile şi tragediile vieţii practice se dovedesc întotdeauna frumoase şi perfecte, o astfel de afirmaţie ar fi exagerată.

Cu toate acestea, oricât de absurde ar fi diversele situaţii ale existenţei, se dovedesc minunate ca gimnaziu psihologic. Multi aspiranţi la viaţa superioară doresc cu disperare să evadeze din locul în care lucrează, să nu mai umble pe străzile localităţii lor, să se refugieze în pădure cu scopul de a căuta eliberarea finală. Acei bieţi oameni se aseamănă cu copiii neghiobi care fug de la şcoală, care nu stau la ore, care caută scăpări.

Cu adevărat, stimabilii mei fraţi, cele mai rele adversităţi ne oferă cele mai bune oportunităţi. Ca Instructor, nu-mi poate provoca decât durere. Spun: Bietii oameni, nu ştiu să folosească «gimnaziul psihologic», vor un paradis, nu vor să înţeleagă necesitatea adversităţilor, nu vor să traga folos din cele mai rele oportunităţi! Adevărul e că nu doresc autocunoaşterea!

Când vrei să te auto-cunoşti, evident ai nevoie de “contraste puternice”. În aceste gimnazii ale durerii, defectele pe care le ai ascunse se manifestă în mod inevitabil. De fectul descoperit în situaţii atât de grave, trebuie să fie lucrat, în mod profund şi în toate nivelurile minţii. Când, cu adevărat, ai înţeles cutare sau cutare eroare de tip psihologic, eşti pregătit, cu siguranţă, pentru dezintegrare.

Orice situaţie adversă ne oferă valoroase oportunităţi. Din nenorocire, oamenii vor să fugă de situaţiile adverse; protestează, în loc să mulţumeasca pentru astfel de oportunităţi, pentru atât de splendide ocazii. Acel gimnaziu psihologic al momentelor dure este foarte dificil, imposibil sau cvasiimposibil, dar cu cât este mai dificil gimnaziul cu atât mai bine pentru auto-descoperire. În viaţa practică este locul unde ne putem auto-descoperi. Aşadar, nu evadaţi, nu încercaţi să evadaţi din viaţa reală. Trebuie să fiţi mai practici, dacă vreţi, cu adevărat, să dezintegraţi Egoul.

Samael Aun Weor