Despre Iubire – Eliberarea de povara condiționării

Despre Iubire – Eliberarea de povara condiționării

    Un om învață greu să iubească fără să sufoce și fără să-și facă speranțe. Dacă ar fi după acesta, s-ar coase de cel iubit pentru a fi sigur că ia parte la viața lui, că devine una cu viața lui. Dar nu este după el, după cum gândește că ar trebui să fie. Inevitabil va întelege repede că întrebările iubitului sau a iubitei, supoziţiile, tristeţile, pretenţiile, rugăminţile lui sau a ei, nu fac decât să îndepărteze persoana adorată. Va înţelege că dacă vrea să îl/o inspire să rămână lângă el/ea trebuie să învețe să iubească necondiţionat. Fără aşteptări, fără pretenţii, fără ultimatumuri, fără reproşuri, fără impuneri. Greu! Dar învață. În primul rând învață să nu-l mai schimbe pe omul de lângă. Să-l accepte aşa cum este. Să-l înțeleagă, să constate neutru diferenţele de gusturi și comportamente dintre ei, dar să nu încerce să schimbe. Cel mult să-i sugereze, dacă e întrebat/ă, anumite variante, mai constructive pentru cuplu. Dar doar dacă vrea el sau ea.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

În al doilea rând învață să-i accepte obiceiurile de viață, programul, ocupaţiile, prietenii, habitudinile, aspiraţiile. Și cum prima axioma spune că nimeni nu trebuie schimbat,va trebui să accepte partenerul cu întregul sau univers, aşa cum e. Cu prietenii (parcă prea mulţi), familia, şotia (uneori „încă”) și copiii lui sau ai ei. Apoi, învață să se bucure, de dragul lui sau al ei, de realizarile lui sau ale ei. Să-i susţină speranţele și viziunile, să-i aline eşecurile, să-i înțeleagă amânările, ezitările și retractările. Să-i ierte lașitățile și lipsa de coerență, să-i susţină expansivităţile, să-i creadă promisiunile.

Apoi va trebui să învețe să nu se gândească la viitor, ştiind faptul că marea majoritate a oamenilor sunt prevazători, vor să se asigure certificând relația de iubire. Va trebui să renunţe la a mai condiţiona iubirea printr-o declaraţie-angajament luată partenerului, partenerei. Și ridicând aceasta obligaţie de pe umerii lui sau ai ei, să scutească iubirea de incă o limitare și pe el sau pe ea, de încă o responsabilitate impunătoare de condiţii.
Apoi va trebui să își trăiască viața în așa fel încât aceste de-condiționări să facă parte armonios din viața lui sau a ei, iubind firesc, spontan, din toata inima, femeia sau barbatul cu care:

 nu vrea să se căsătorească, nici să-i facă copii, nici să locuiască împreună;
 nu vrea să se afişeze tot timpul,
 nu ştie dacă va petrece weekendul pentru că e posibil că el sau ea să fie cu prietenii;
 nu vrea să petreacă concediul decât dacă el sau ea, doreste să fie împreună și abia după aceea bărbatul sau femeia va putea spune că a învățat să iubească în deplină libertate fără a cere nimic.

Nici măcar să fie cu el sau cu ea. Poate iubi chiar și fără a fi împreună. Pentru că acesta este marele dar pe care îl face iubirea necondiționată: te învață să iubeşti atât de mult persoana dragă ție încât îi vrei tot binele, nedorind să o posezi, să o iei în proprietate. O poţi iubi eliberând-o de tine, de relaţie, de orice obligaţie. Și acest gen de iubire, deşi iţi ocupă inima, ți-o lasă în acelaşi timp liberă pentru propria viața, pentru alte iubiri. Pentru că neavând un angajament limitativ nu trădezi nimic, nu înșeli nici o pretenţie sau aşteptare. Iubirea necondiționată poate supravieţui în paralel cu alte sentimente.

Pentru că iubirea necondiționată este total liberă și omnipotentă – ca iubirea față de Dumnezeu care ne lasă loc (ba chiar ne antrenează) pentru alte iubiri. Dragostea generoasă, total deschisă spre persoana iubită, te face să-l accepţi pe celalalt exact așa cum este, dorindu-i tot binele din lume, respectând binele pe care și-l doreste pentru el/ea. Fără să judeci acest bine. Iubirea necondiționată supravieţuieşte cataclismului altor iubiri și dezamăgiri, devine un status-quo al inimii tale.

Când cerem cuiva să ne iubească necondiţionat trebuie să ştim ce îi cerem

Când cerem cuiva să ne iubească necondiţionat trebuie să ştim ce îi cerem – să poată trai, dacă este necesar sau îi impunem, fără noi. Să ne iubească fără să fie legat/ă de noi prin aşteptări, pretenţii , aspiraţii, cereri, planuri. Și persoana dragă învață asta, în timp ce este în relaţie cu noi. Iar inima sa, pe măsura ce se deschide tot mai mult, devine tot mai caldă, cuprinzătoare, înțelegătoare și înţeleaptă. O inimă care iubeşte necondiționat iese din limitările cultural-religioase , rasiale, geografice, temporal – spaţiale. Inima aceea se poate dărui întregii omenirii, înțelegând că la nivelul miezului inimii , toţi suntem o singură fiinţă. În acest spaţiu al libertăţii absolute și a tuturor posibilităţilor create nu îți aparţine nimic, nu aparţii nimănui, aici nu exista infidelitate sau păcat, jurăminte de credinţa, amânări sau păsuiri. Aici este pur și simplu IUBIRE. Pentru tot și pentru toate.

Când omul este condus în acest punct al conștiinței sale, învață să iubească fără să fie cu persoana iubită, învață să se detaşeze fizic de ea, chiar dacă în inimă o poarta în continuare. Învață să înțeleagă și alte iubiri ale persoanei dragi, să nu pretindă o alegere finală, o asumare a relaţiei, o promisiune pentru viitor, o viziune a relaţiei în viitor. Cel ce iubeşte necondiționat a uitat toate astea. și acceptă persoana dragă așa cum este. Dar această acceptare, posibilă doar prin conectarea inimii la spirit, deşi te apropie sufleteşte de omul iubit te și eliberează de el. Îți redă demnitatea și libertatea.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Eliberându-te de posesivitate, de scenariile culturale create în jurul conjugalității, laşi iubirea să te cuprindă. Și ea te va însufleţi și inspira să vezi oamenii prin lentila iubirii necondiţionate. Să-ți trezeşti puterea de a iubi sufleteşte toţi oamenii. Chiar dacă sesizezi foarte clar diferenţele dintre tine și ei (de forma și nu de fond), iubirea spirituală face să te conectezi la elementul cel mai profund și subtil din fiinţa lor – spiritul. A cărui sursă fiind divinul, face că toţi oamenii să se simtă în adâncul lor, una și aceeaşi fiinţă.

Despre Iubire – Eliberarea de povara condiționări dincolo de scenariile culturale privind relația partenerială, capătă un fel de detaşare înţeleaptă, o linişte profundă (ce poate părea resemnare necunoscătorilor). Aceasta predare în față iubirii conectează fiinţa la divinitate și permite schimbarea destinului – schimbarea contextului dramatic într-unul plin de satisfacţii, schimbarea rolului în relaţie și al felului în care este perceputa de partener. Când iubeşti astfel eşti liber de orice (nu să faci ce vrei, ci liber de prejudecăţi, de frici, de condiționări, de limitări și nemulţumiri sau ruşini). Eşti eliberat inclusiv de credinţa că iubirea necondiționată abroga angajamentul. Dimpotrivă. Iubirea necondiționată, spirituală, iţi dă toată libertatea de a alege cum vrei să iubeşti (cu acte sau fără, cu coabitare sau cu locuire sperată, carnal sau doar sufleteşte etc.). Și asigură condiţii ca alegerea cadrului iubirii să fie cu adevărat eliberată de prejudecăţi și false proiecţii.

De aceea o astfel persoană, eliberată de disperarea pasiunii și a fricii de a pierde omul drag, dobândeşte capacitatea de a vedea și alţi oameni, de a se ataşa și de alte persoane, de a se conecta la sufletul semenilor. O astfel de persoana radiază și atrage prin rezonanță oamenii capabili s-o iubească total. Atât de total încât nimic nu este interzis sau vinovat, nici măcar a-ți dori un angajament (liber consimţit și matur acceptat) de amor legiferat. Pentru că și persoana iubită doreşte acelaşi lucru: fără ambiguități sau lașități, fără pretenţii și aşteptări.

Omul a cărui inimă a învățat iubirea necondiționată se va bucura de această derogare și se va elibera de vinovația de a fi dorit cândva o relaţie limitatoare. Ştie acum că dragostea poate alege liber condiţiile în care vrea să se manifeste, să se trăiască. Și dacă altora li se par constrângeri, ei, IUBIRII, i se par jocuri și contexte perfecte în care își poate experimenta pasiunea și generozitatea. Fidelitatea, prezența, programul comun cu fiinţa iubită, fac absolut normale zecile de telefoane când întârzii, vigilentele interogări cu privire la petrecerea de la firmă, dorinţa permanentă de a-ți fi în preajmă. Tratând toate aceste excese cu iubire spirituală, le vei alina și vindeca, inspirând omul de lângă tine să se conecteze la sufletul tău, deschizându- se astfel și el spre iubirea necondiționată.

Omul care știe să iubească

Omul care știe să iubească necondiționat poate spune: Te iubesc, adio! Esti liber/ă să-ți trăieşti inima așa cum vrei tu. Sunt liber/ă să-mi trăiesc inima așa cum vreau eu. A iubi necondițioant nu înseamnă a aproba/încuraja toate excesele sau viciile celuilalt, ci a înţelege sufletul omului de lângă tine, dându-i libertatea de a fi el însuşi. Te poţi retrage oricând ți se pare prezența sa daunatoare, dar asta nu înseamnă suspendarea iubirii tale. Ci doar o logică desprindere fizică de omul care îţi face rău. Bărbații trebuie să ştie că eliminând aşteptările, năzuinţele, visele, pretenţiile și speranţele femeilor, le învață să trăiască desprinse de ei, capabile să își asume puterea și independența propriei lor inimi. Femeile trebuie să ştie că obligând barbații să le accepte mofturile, prejudecățile și constrângerile îi forţează să facă un salt de conştiinţă care duce la iubirea dincolo de condiţii, iubirea care poate trăi și fără persoana dragă alături.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Pentru că iubirea necondiționată nu te leagă și mai mult de partener, dimpotrivă. Te leagă de întreaga umanitate. Și când ai perspectiva umanității de care devii legat afectiv, pierderea iubirii omului de lângă tine nu mai pare a fi o tragedie. Pentru că iubirea necondiționată este atât de puternică încât se poate exprima liber chiar și într-un cadru dramatic sau limitat de convenţii și tradiţii, de prejudecăţi și conformism cultural – dacă ea doreşte acest lucru.
Dar câți dintre noi suntem gata să ne lăsam iubiţi așa, simţind că o astfel de relaţie eliberează partenerul de indeciziile, ambiguităţile, lașitățile și neasumările noastre?

Câți dintre noi acceptam să ne scadă puterea de influență și control asupra partenerului? Câți ne-am bucura să vedem persoana dragă, până acum obsedată de noi și total la cheremul nostru, eliberată de dorinţa devoratoare de a ne avea în preajmă și capabilă să se deschidă spre viață și tot ce poate oferi viața mai bun? Câți dintre noi vrem, de fapt, să fim iubiţi necondiționat?

 Camelia Pătrașcu

Paşi grăbiţi către Noua Ordine Mondială