Halloween, Origini şi semnificaţii-barbară dar celebrată de creştini
Halloween–o sărbătoare inofensivă?
Nicicând nu a existat vreo sărbătoare mai controversată decât Halloween. Barbară prin manifestări dar totuşi celebrată de creştini, reinventată de americani dar având rădăcini europene, noaptea spiritelor continuă o tradiţie veche de mii de ani.
Milioane de oameni celebrează Halloween-ul cu costume, trick-or-treat sau petreceri tematice, fãră să aibă cunoştinţe despre originile şi istoria fascinantă a acestui rit asociat cu apariţii fantomatice şi superstiţii de tot soiul.
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază – de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie.
Noaptea de la sfârşitul lunii octombrie este considerat a fi momentul în care spiritele morţilor vin spre lumea celor vii. Pentru a se proteja, cei vii apelau la diverse ritualuri: purtau măşti, făceau zgomot, aprindeau focuri etc, cu scopul de a alunga spiritele celor trecuţi la cele veşnice.
Sărbătoarea de Halloween a ajuns, cel puţin pentru americani, cea mai importantă sărbătoare după cea a Crăciunului. Anual, americanii cheltuiesc cu această ocazie circa 2,5 miliarde de dolari şi, având în vedere influenţa culturii americane asupra întregii lumi, tendinţa este ca sărbătoarea să fie “importată” de cele mai multe popoare de pe pamânt.
La prima vedere, totul pare distractiv şi inofensiv: dovleci luminaţi, măşti lugubre, costume de vampiri şi vrăjitoare, schelete, păianjeni, fantome şi pisici negre…Totul pare o joacă de copil…Este ziua în care adulţii redevin copii, întrecându-se în glume şi farse care stârnesc zâmbetul şi râsul într-o viaţă atât de plină de tristeţe.
Pe bună dreptate, apărătorii acestei sărbători din ce în ce mai răspândite întreabă: “Ce e atât de rău în Halloween ? E vorba doar de un joc inofensiv de copii…Ce e rău în faptul de a ne amuza puţin?”
Şi totuşi…Halloween, cu costumele sale înfricoşătoare, cu accesoriile destinate să trezească groaza şi cu aerul său lugubru, deşi pare un joc inocent de copil, îşi are rădăcinile într-un trecut sinistru şi demonic, de care oamenii care-l promovează nu sunt conştienţi.
Originea numelui
Numele de „Halloween” și multe dintre tradițiile actuale provin din perioada veche engleză fiind atestat pentru prima oară în secolul al XVI-lea și reprezintă o variantă scoțiană a denumirii All-Hallows-Even („evening”), adică noaptea dinainte de „All Hallows”. Până în secolul al XX-lea, ea era scrisă și „Hallowe’en”, eliminând „v”-ul și scurtând cuvântul. Deși sintagma All Hallows apare în engleza veche (ealra hālgena mæssedæg, sărbătoarea tuturor sfinților), All-Hallows-Even a fost atestat abia la 1556.
***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***
Cum s-a ajuns la Halloween
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte ziua Tuturor Sfinţilor în prima duminică de după Rusalii. Acelaşi lucru l-a făcut şi Biserica Romano Catolică până în secolul al VIII-lea, când papa Grigorie al III-lea a mutat sărbătoarea Tuturor Sfinţilor pe 1 noiembrie. Seara de dinaintea Tuturor Sfinţilor a devenit, “all hallows eve” – Halloween. Cei adormiţi au ajuns să nască în cei vii fie teamă, fie ridiculizare – creând personaje de carnaval.
Să nu uităm ca în credinţa populară a românilor, mai avem parte de o noapte de spaimă, cea de pe 29 spre 30 noiembrie, cunoscută sub denumirea de Noaptea Sfântului Andrei, când cei vii încearcă să se apere de strigoi prin ungerea uşilor şi a ferestrelor cu usturoi.
Scurtă istorie a „sărbătorii” de Halloween?
Istoria ei începe odată cu vechii celţi – popor care a trăit cu două milenii în urmă în teritoriile de azi ale Irlandei, Marii Britanii şi ale nordului Franţei. Adoratori ai naturii şi având un mare număr de zei (între care un rol important îl avea soarele), vechii celţi sărbătoreau noul an pe 1 noiembrie. Ziua marca sfârşitul recoltării şi al anotimpului călduros (anotimpul soarelui) şi începutul iernii friguroase şi întunecate. Astfel, din 31 octombrie până în 2 noiembrie, celţii aveau un festival închinat lui Samhain, zeul păgân al morţilor.
Festivalul Samhain sărbătorește sfârșitul „jumătății luminoase” a anului și începutul „jumătății întunecate”, de aceea era uneori considerat a fi „Anul Nou Celtic”. Vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se slăbește în ziua de Samhain, permițând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Ei credeau că, în timpul acestei perioade, Samhain aduna toate sufletele celor ce muriseră în anul precedent, hotărând ce formă vor lua în anul urmator. Se credea că aceste suflete puteau lua forma unui corp omenesc sau, în funcţie de hotărârea zeului, puteau fi condamnate să trăiască în trupuri de animale. Cei mai răi dintre oameni (sufletele lor) urmau să ia forma unei pisici negre. Sărbătoarea avea drept scop să-l înşele pe Samhain, determinându-l să dea sentinţe mai blânde, fapt pentru care adoratorii lui se rugau şi-i aduceau ofrande.
Conform Enciclopediei Britanice, perioada cuprinsă între 31 ocombrie şi 2 noiembrie era percepută de celţi ca un timp plin de pericole, de teamă şi evenimente supranaturale. Se credea că atunci lumea zeilor devenea vizibilă şi, pentru a trece cu bine de aceasta perioadă, celţii trebuiau să aducă numeroase ofrande şi sacrificii de tot felul.
În noaptea de 31 octombrie (ajunul Anului Nou celtic), după ce recoltele fuseseră strânse şi puse la adăpost, celţii începeau sărbătoarea propriu-zisă. Mai întâi erau aprinse focurile în casă. Apoi druizii (preoţii celţi) se întâlneau pe culmile dealurilor, în adâncul pădurilor de stejar, aprinzând focuri sacre cu scopul de a speria spiritele rele şi de a-l onora pe zeul soare. Apoi, oamenii aduceau jertfe zeilor lor din recoltele anului şi din animale, în tot acest timp ei dansând în jurul focurilor. În dimineaţa următoare, oamenii reaprindeau focul în casele lor cu foc “sfânt”, pentru a alunga spiritele rele şi a-i proteja în sezonul de iarnă.
Se crede că nevoia de a îndepărta spiritele rele a dus la purtatul de costume și măști. Ei îndepărtau spiritele rele deghizându-se ei înșiși în spirit rău pentru a le evita. În Scoția, rolul spiritelor era jucat de tineri îmbrăcați în alb cu fețele mascate sau înnegrite. „Samhain” era o vreme când se făceau provizii de iarnă și se tăiau animalele pentru a păstra carnea peste iarnă. Focurile de tabără jucau și ele un rol în festivități. Toate celelalte focuri erau aprinse de la focul cel mare. Oasele animalelor tăiate erau și ele aruncate în foc. Uneori se aprindeau două focuri unul lângă altul, iar oamenii și animalele treceau printre ele ca ritual de purificare.
Se credea că în 31 octombrie sufletele morţilor vizitau propriile case, fapt ce facea ca sărbătoarea să capete o semnificaţie sinistră. Aspectul lugubru era accentuat şi de tot felul de “accesorii” care trezeau repulsie şi groază: fantome, pisici negre, vrăjitoare, demoni de tot felul care se plimbau în acea noapte. În acelaşi timp, sărbătoarea lui Samhain era considerată perioada cea mai propice căsătoriilor, norocului, sănătăţii şi morţii, ea devenind precursorul Halloween-ului de azi.
***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***
După ce romanii au invadat Irlanda şi Insulele Britanice, a avut loc o fuziune între sărbătoarea celtică a lui Samhain şi sărbătorile romane Feralia şi Pomona. Feralia, celebrată în 21 februarie, era ziua dedicată de romani morţilor. În realitate, ea nu era altceva decat o zi a beţiilor şi orgiilor, ca multe alte sărbători romane.
Pomona (zeiţa romană a fructelor şi fertilităţii) era celebrată pe 1 noiembrie, simbolul ei fiind mărul. Timp de trei secole după cucerirea celţilor de către romani, obiceiurile şi tradiţiile legate de sărbătoarea celtică a lui Samhain s-au amestecat cu cele ale sărbătorilor romane Feralia şi Pomona, rezultând un hibrid păgân ce va sta la baza viitoarei sărbători “creştine” Halloween.
După încheierea persecuţiilor romane îndreptate împotriva creştinilor din timpul primelor trei secole, biserica creştină, susţinută de autorităţile civile, a început să împrumute diferite tradiţii şi obiceiuri păgâne, dându-le o haină creştină.
Un rol important în trecerea de la vechile sărbători păgâne Samhain şi Pomona la actuala sărbătoare de Halloween l-a avut obiceiul creştinilor de a-i sărbători pe martirii creştini din timpul persecuţiilor romane. Existau zile speciale pentru comemorarea martirilor, însă s-a ajuns la o problemă majoră: numărul martirilor ce trebuiau să fie comemoraţi era cu mult mai mare decât cel al zilelor anului. Faptul i-a determinat pe conducătorii bisericii creştine din secolul al patrulea să desemneze o zi comună pentru celebrarea tuturor martirilor.
Astfel în 609 d.H., Papa Bonifaciu IV a declarat vechea sărbătoare romană Feralia ca devenind creştină. Odată cu această schimbare, Feralia nu mai era o ocazie de a-i onora pe toţi morţii, ci doar pe “sfinţii” decedaţi. În locul orgiilor, beţiilor şi alcoolului, ziua de Feralia devenea o ocazie de rugăciune şi meditaţie, ceea ce nu era deloc un lucru rău. De asemenea, vechea denumire de Feralia a fost schimbată în Ziua Tuturor Sfinţilor. A urmat apoi modificarea datei: Papa Bonifaciu IV a mutat celebrarea tuturor sfinţilor din 21 februarie în 13 mai, pentru ca Papa Grigore III (731-741) să mute din nou celebrarea tuturor sfinţilor pe 1 noiembrie – aceeaşi dată cu cea a vechii sărbători păgâne celtice a lui Samhain. Astfel, ziua de 1 noiembrie a adevenit oficial Ziua Tuturor Sfinţilor (în engleză: All Hallows Day) , de unde şi denumirea actuală de Halloween.
“Creştinarea” vechii sărbători păgâne nu era însă încheiată. În 988, biserica apuseană a instituit o nouă zi: Ziua morţilor, cu scopul de a-i comemora pe toţi credincioşii botezaţi decedaţi despre care se credea că sunt în purgatoriu, pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu. Începând cu secolul al 13-lea, sărbătoarea a devenit universală.
Astfel, 1 noiembrie devenea sărbătoarea tuturor morţilor despre care se credea că sunt în cer, iar 2 noiembrie devenea comemorarea morţilor despre care se credea că suferă în purgatoriu. În ansamblu, ajunul (31 octombrie), Ziua Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie) şi Ziua Morţilor (2 noiembrie) formează ceea ce englezii numesc “Hallowmas” – o reflectare a vechii şi păgânei sărbători celtice a lui Samhain. Ceea ce astăzi e considerat a fi o sărbătoare creştină, curată şi sfântă provine în realitate dintr-o sărbătoare păgână şi plină de orgii şi superstiţii.
În timp, sărbătoarea a devenit atât de populară încât Martin Luther a ales tocmai perioada de Halloween pentru a afişa în 1517 tezele sale pe uşa bisericii din Wittenberg, Germania. Aceasta a fost începutul Reformei care a zguduit din temelii stâlpii bisericii creştine.
Pe măsură ce numărul coloniştilor europeni sosiţi pe pământ american creştea, numărul tradiţiilor, superstiţiilor şi practicilor religioase europene a început să pătrundă în noile teritorii. În ce priveşte Halloween-ul, o inflenţă puternică a fost simţită în America odată cu imigrarea a milioane de irlandezi cu ocazia secetei din 1846. Halloween a devenit, asemenea Crăciunului, o sărbătoare naţională , fiind însoţită de defilări, serate, costumaţii specifice, deghizări, farse, focuri şi multe alte obiceiuri.
În lumina originii sale păgâne, dovedită istoric, mai poate fi considerată sărbătoarea de Halloween ca fiind doar o joacă inofensivă de copil?
***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***
Simboluri de Halloween şi semnificaţiile acestora
Imaginile de Halloween provin din multiple surse, inclusiv din obiceiurile naționale, operele literare de ficțiune gotică și horror (cum ar fi romaneleFrankenstein și Dracula), și din filmele horror clasice (ca Frankenstein și Mumia). Printre primele lucrări despre Halloween se numără cele ale poetului scoțian John Mayne din 1780, care menționa farsele jucate la Halloween; “What fearfu’ pranks ensue!”, precum și supranaturalul asociat cu noaptea, “Bogies” (fantome), influențându-l pe Robert Burns, autorul poeziei Halloween din 1785. Elemente ale toamnei, cum ar fi dovlecii, cocenii de porumb și sperietorile de ciori sunt și ele omniprezente. Casele sunt și ele decorate cu aceste simboluri.
Printre alte imagini de Halloween se numără temele morții, răului și ocultului, sau monștrii legendari. Culorile tradiționale ale sărbătorii sunt negru și portocaliu.
Simbolurile și obiectele artizanale asociate Halloweenului s-a dezvoltat în timp. Deşi cei mai mulţi dintre noi cunoaştem majoritatea simbolurilor ce însoţesc Halloween-ul, puţini dintre noi conştientizăm semnificaţiile lor ascunse şi originea lor păgână. Iată o listă cu câteva din simbolurile principale care însoţesc sărbătoarea:
1.Farsele
Celţii credeau că sufletele morţilor reveneau pe pământ în noaptea de 31 octombrie, provocând tulburări şi stricând recoltele. Mai credeau, de asemenea, că în această perioadă zeii le jucau feste. De aici provine obiceiul farselor legate de aceasta sarbatoare. Astăzi, cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă.
2.Dovleacul
Dovleacul este, fără îndoială, cel mai cunoscut simbol al Halloween-ului. Originea obiceiului de a folosi dovleci luminaţi în noaptea de Halloween se trage din traditii irlandeze vechi de secole. Sculptarea de jack-o’-lantern provine din obiceiul de Ziua Tuturor Sfinților de modelare a unor felinare din napi pentru luminarea sufletelor din purgatoriu. Napul era folosit tradițional de Halloween în Irlanda și Scoția, dar imigranții veniți în America de Nord au folosit dovleacul indigen, care erau mai ușor accesibili și mai mari – fiind mai ușor de modelat decât napii. Tradiția americană de modelare a dovlecilor este atestată de la 1837 și a fost asociată inițial cu vremea recoltei, nefiind specifică Halloweenului decât spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
Obiceiul cioplirii dovlecilor sub forma unor capete de monştri îşi are originea în tradiţii irlandeze vechi. Lumânarea aprinsă în interior face ca acest chip cioplit să capete o înfăţişare demonică. În folclorul irlandez există o legendă care explică originea acestui obicei: povestea lanternei lui Jack. Legenda spune că un bărbat glumeţ şi beţiv pe nume Jack a reuşit să-l păcălească pe Satana să urce într-un copac. Apoi, pentru a-l împiedica pe Satana să coboare din copac şi să vină după el, Jack a săpat o cruce în trunchiul copacului. Satana nu a putut coborâ din copac decât după ce i-a promis lui Jack că nu-l va ispiti niciodată. După un timp, Jack a murit. Sufletul său nu a fost primit nici în rai, datorită şireteniei sale, nici în iad, datorită promisiunii făcute de Satana. Singura concesie care i s-a făcut a fost aceea de a putea lua un tăciune cu care să-şi lumineze drumul dintre rai şi iad, rămănând pentru totdeauna în întunericul dintre cele două lumi. Din această legendă provine obiceiul de Halloween de a pune în dovlecii ciopliţi o lumânare, amintind de “lanterna” lui Jack. Obiceiul poate fi regăsit şi în Ardeal, chiar înainte ca în România să ajungă sărbătoarea de Halloween, scopul său fiind acela de a goni spiritele rele care încep să colinde lumea odată cu venirea iernii.
Cinematografia a avut şi ea un rol decisiv în promovarea obiceiului, ca şi în cazul altor simboluri: schelete, poveşti cu fantome, magie, vrăjitoare, vampiri, pisici negre, demoni ş.a.
3.Marul
Simbolul mărului este legat de vechea sărbătoare romană Pomona, celebrată pe 1 noiembrie. Romanii considerau mărul drept un simbol sfânt al zeiţei Pomona. Din combinarea vechilor sărbători Samhain (a celţilor) şi Pomona (a romanilor) a rezultat ceea ce astăzi numim Halloween. Aceeaşi origine o are şi obiceiul (jocul) de a prinde merele cu dinţii dintr-un bol mare de apă.
4.Liliecii
Fiind animale nocturne care se hrănesc cu sânge (unele specii), asocierea lor cu Halloween-ul nu a fost dificilă. Ei sunt consideraţi simboluri şi reprezentanţi ai răului, însoţindu-i pe vampiri şi vrăjitoare, despre care se crede că se transformă în lilieci tocmai pentru a zbura uşor pe timp de noapte.
5.Pisicile negre
Sunt considerate încă din antichitate purtătoarele unor duhuri rele, fapt pentru care, în Evul Mediu, ele erau vânate şi arse pentru alungarea spiritelor rele care le stăpâneau. Pisica neagra este un simbol strâns legat de Halloween, primind conotaţii oculte.
6.Scheletele umane
Dat fiind faptul ca vechea sarbatoare celtica a lui Samhain era un festival al mortilor, prezenta scheletelor era inevitabila. Credinta populara era ca in noaptea de Halloween spiritele mortilor reveneau pe pamant, aducand tulburari si pagube oamenilor.
7.Vrajitoarele
Sunt simboluri importante ale Halloween-ului, crezându-se ca în această noapte ele au puteri mult mai mari decat în restul anului. Asocierea măturei face ca simbolul să fie şi mai pregnant. O vrăjitoare călare pe mătură în lumina lunii este una din cele mai clasice imagini asociate sărbătorii de Halloween. Mătura era considerată un simbol al fertilităţii, de unde provine obiceiul gospodinelor de a sări peste ea în timpul Sabatului Vrăjitoarelor. Cu cât săritura era mai înaltă, cu atât recolta urma să fie mai bogată.
8.Bufniţa
Simbolul îşi trage renumele din superstiţia că bufniţa se hrăneşte cu sufletele muribunzilor. Până azi se crede că ţipătul bufniţei este un semn al morţii şi al dezastrelor, fapt pentru care aceste păsări au devenit simboluri ale răului.
9.Măştile
Folosite din cele mai vechi timpuri în ceremoniile religioase, ele aveau rolul de a-i proteja pe oameni de spiritele rele. Confecţionate din diferite materiale (hârtie, plastic, etc.), măştile folosite în timpul sărbătorii de Halloween reprezentau de obicei o faţă falsă, cu scopul de a deruta spiritele rele şi de a-i apăra pe oameni de influenţa acestora.
10.Luna
Este şi ea un simbol important al Halloween-ului, astrul nocturn fiind asociat în mitologie cu sufletele morţilor şi făcând parte din scenariul celor mai de groază poveşti.
11.Păianjenul şi plasa de păianjen
Fiind o insectă ce prefera întunericul, dezordinea şi pustietatea, păianjenul a devenit un alt simbol important al Halloween-ului, sugerând ideea de loc lugubru, bântuit şi uitat de oameni.
Toate aceste simboluri , atunci când se regăsesc împreună în practicile sărbătorii de Halloween, creează o atmosferă lugubră, sinistră şi de groază. Ele nu au nimic în comun cu creştinismul, cu Evanghelia mântuirii, cu frumoasele promisiuni ale lui Dumnezeu şi nici cu frumuseţea unei vieţi trăite în Hristos.
***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***
Costumele de Halloween
Costumele de Halloween sunt tradițional modelate după figurile supranaturale, monștri, schelete, fantome, vrăjitoare și diavoli. De-a lungul timpului, printre costumele folosite apăreau și cele ale unor personaje fictive, celebrități la ordinea zilei și arhietipuri generice, cum ar fi prințesele sau luptătorii ninja.
Costumarea și colindatul cu ele era de actualitate în Scoția de Halloween la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tradiția a pătruns și în Statele Unite la începutul secolului al XX-lea, atât în rândul adulților cât și în rândul copiilor. Primele costume de Halloween produse în masă au apărut în magazinele americane în anii 1930s când obiceiul de trick-or-treating devenea popular acolo.
În ziua de 31 octombrie sau în preajma ei, în vinerea și sâmbăta dinainte de Halloween, se țin adesea petreceri cu costume.
Jocuri și alte activități
Există mai multe jocuri asociate cu petrecerile de Halloween. Unul dintre ele se numește dunking sau apple bobbing, și constă în culegerea cu dinții a unor mere care plutesc într-un lighean sau într-un alt vas cu apă. O variantă a jocului implică așezarea în genunchi pe un scaun, ținerea unei furculițe între dinți și tentativa de a lăsa furculița să cadă într-un măr. Un alt joc frecvent implică agățarea cu funii a unor scone-uri învelite în sirop sau melasă; ele trebuie mâncate fără a folosi mâinile, activitate ce se soldează inevitabil cu mânjirea feței cu lichidul dulce și lipicios.
Unele jocuri tradiționale de Halloween sunt forme de divinație. O formă tradițională scoțiană de prevedere a viitorului soț al unei tinere fete este curățarea unui măr dintr-o singură tăietură, urmată de aruncarea cojii lungi peste umăr. Se crede că acea coajă va cădea în forma primei litere a numelui viitorului soț. Femeilor nemăritate li se spune că dacă stau într-o cameră întunecată și se uită în oglindă în noaptea de Halloween, vor vedea chipul viitorului soț. În schimb, dacă sunt sortite să moară înainte de cununie, va apărea un craniu. Obiceiul era destul de răspândit încât să apară pe felicitări de Halloween de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Un alt joc bazat pe superstiții și atestat prin anii 1900 implica coji de nucă. Oamenii scriau simboluri cu lapte pe hârtie albă. După uscare, hârtia era împăturită și introdusă în coji de nucă. Când coaja de nucă era încălzită, laptele devenea cafeniu și scrisul apărea pe ceea ce altfel ar fi părut a fi hârtie albă. Pentru a juca acest joc, simbolurile din hârtie se puneau pe o farfurie. Cineva intra, într-o cameră întunecată și își punea mâna pe o bucată de gheață, apoi o punea pe farfurie. Bilețelul se lipea apoi de mână. Printre simboluri se numărau: semnul dolarului pentru bogăție, nasturele pentru burlăcie, degetarul pentru tors, arcanul pentru sărăcie, bobul de orez pentru cununie, umbrela pentru călătorie, ceaunul pentru necazuri, trifoiul cu patru foi pentru noroc, moneda pentru bogăție, inelul pentru cununie rapidă și cheia pentru celebritate.
Spusul poveștilor cu fantome sau vizionarea de filme horror sunt și ele părți ale petrecerilor de Halloween. Adesea, în preajma sărbătorii, televiziunile difuzează episoadele ale serialelor și emisiuni speciale (de obicei pentru copii), iar unele filme horror sunt lansate special înainte de Halloween pentru a profita de atmosfera sărbătorii.
***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***
Mâncăruri
Deoarece sărbătoarea cade în vremea recoltării merelor, merele glazurate sau caramelizate se numără printre mâncărurile tradiționale de Halloween. Ele se obțin prin tăvălirea merelor întregi printr-un sirop dulce lipicios, urmată eventual de tăvălirea prin mieji de nucă măcinați.
Un obicei ce persistă în Irlanda de astăzi este gătirea (sau mai adesea, achiziționarea) de barmbrack (în galiciană báirín breac), o prăjitură ușoară cu fructe, în care se introduc un inel, o monedă sau alte „farmece”. Se spune că cei care mănâncă un barmbrack cu inel își vor găsi dragostea în anul următor, tradiție similară cu cea a prăjiturii regelui la bobotează.
„Halloween”-ul românesc
Noaptea Sfântului Andrei, de pe 29 spre 30 noiembrie, este în credinţa populară o noapte de spaimă, deoarece este momentul în care toţi strigoii, vii şi morţi, se luptă între ei. Prezenţa strigoilor este periculoasă pentru cei vii: iau viaţa rudelor apropiate, fură mana grânelor şi sporul vitelor, aduc boli, grindină şi alte suferinţe.
În credinţa populară, întâlnim atât strigoi vii, cât şi strigoi morţi. Strigoii vii sunt persoanele care se nasc cu caita sau coadă – o vertebră în plus, din legături incestuoase. În noaptea Sfântului Andrei, sufletul le iese din corp şi merge să se lupte cu ceilalţi strigoi. Se spune că a doua zi, aceştia se cunosc dupa zgârieturile de pe faţă.
Strigoii morţi sunt spiritele celor decedaţi care nu ajung în lumea de dincolo, rătăcesc pe drum, fie din cauza faptului că au fost strigoi în viaţă, fie că li s-a greşit sau nu li s-au făcut rosturile la înmormântare.
Tudor Pamfile (scriitor român,1883 – 1923) susţine că atunci “Când strigoii morţi nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor unde încearcă să sugă sângele celor ce au nenorocul să le cadă în mâini”. Acesta este motivul pentru care oamenii, în noaptea Sfântului Andrei, încercau să se apere de strigoi prin ungerea uşilor, ferestrelor casei şi ale grajdului cu usturoi. Femeile întorceau în această noapte oalele şi cănile cu gura în jos, ca strigoii să nu sălăsluiaşcă în ele. Cenuşa era scoasă din sobă, ca aceste spirite să nu-şi găsească adăpost la caldură. Exista obiceiul de a se arunca pâine prin curte, ca strigoii flămânzi să nu caute prin casă de-ale gurii.
În noaptea Sfântului Andrei, în viaţa satului era prezentă o petrecere a tinerilor numită Păzitul Usturoiului. Fetele aduceau cu ele trei căpăţâni de usturoi, care erau puse într-o covată şi păzite de o bătrână la lumina unei lumânări. După petrecere, usturoiul era împărţit şi aşezat la o icoană. Era folosit în cadrul anului ca leac pentru vindecarea bolilor. Exista şi obiceiul ca unele fete să semene un căţel de usturoi, şi după modul în care încolţea şi creştea, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale.
Halloween-ul înlocuieşte dragostea şi rugăciunile pentru cei adormiţi
Este dureros modul în care ajunge să reacţioneze omul în faţa acestei zile. Nu participă la biserică în ziua pomenirii celor adormiţi, dar este nelipsit de la petrecerile de Halloween. Evită să rosteasca o rugăciune pentru cei trecuţi la cele veşnice, dar depune tot efortul în a-şi decora casa şi a se îmbrăca după cum o cer obiceiurile necreştine din această zi.
Este adevărat că Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo “adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Dar ea nu vorbeşte despre cei trecuţi dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă, ca având rolul de a ne face rău. Iar pomenirea acestora nu se face o singură dată pe an şi nu din frică, ci din dragoste faţă de ei.
Biserica aminteşte că în ziua în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, preotul scoate miride (părticele) din prescură, pentru vii şi morţi. Ele sunt aşezate pe Sfântul Disc, alături de Agnet – partea din prescură care reprezintă pe Hristos, ca dragostea Lui să se reverse şi asupra lor. În cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul şi Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniţi), participă la sfinţenie prin prezenţa lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc. Ei nu devin pentru creştini surse de inspiraţie pentru o costumaţie care să poarte de cele mai multe ori amprenta fantomaticului.
Decât să alergăm să ne îmbrăcăm întreaga familie în fantome şi vampiri, mai bine să învăţăm că scopul vieţii noastre este dobândirea asemănării cu Hristos. Trebuie să reţinem că învierea nu este opţională. Să ne întărească Dumnezeu să nu săvârşim cele rele, căci scris este “şi vor ieşi cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii”.
Monica Pui
Profeţiile clarvăzătorului Gral
