Blog

    Cunoştinţele lumii cerurilor sunt ca o comoară încuiată cu multe lacăte. Dacă nu posezi cheia nu vei afla aceste cunoştinţe; iar această cheie se găseşte numai în lumea noastră superioară.
Materia există pretutindeni. Ea se arată pe o scară infinită de condensări şi poate fi numită în fel şi fel de chipuri. Voi, întrupaţii, analizaţi cu simţurile voastre materia terestră din jurul vostru.Noi vedem, simţim şi analizăm materia din jurul nostru. Dar duhul care face aceste două analize este unul şi acelaşi.

Coborând din Sfera centrală, duhul îmbracă haină după haină, din ce în ce mai groasă, mai densă. Din cauza ultimelor sale haine terestre – cea vitală şi minerală – duhul nu mai are posibilitatea să-şi vadă corpul spiritual. El nu-şi va vedea decât trupul, haina periferică. După cum întrupatul nu-şi vede corpul spiriual, tot aşa duhul nu vede un spirit superior, mai fin decât el.

După cum omul, nevăzând duhurile, spune că ele nu există, tot aşa un duh inferior, nevăzând duhul superior şi neauzindu-i vorbirea, va spune că deasupra sa nu mai există alte grade de duhuri. De ce? Pentru că el nu poate percepe o materie superioară. Din această cauză, duhul superior conduce duhurile inferioare, care nu i se pot opune, pentru că nu ştiu de prezenţa lui, nevăzându-l, nesimţindu-l, neauzindu-i vorbirea spirituală.

*******CĂRŢI SPIRITUALITATE*******

 Dar cum conduce un duh superior pe unul inferior?

Prin sugestie. Sugestia nu este un ordin, ci un îndemn, un imbold, tradus în duhul inferior sub formă de idei sau cugetări.
Un duh oarecare şopteşte unui frate mai mic idei inaudibile. Aceste idei răsar în fiinţa duhului inferior şi el crede că e propria sa gândire. În lumea pământului asemenea idei născute în sânul duhului se numesc sugestii sau porniri.

Sugestia este ideea unui duh superior – deci invizibil – transmisă unui duh inferior. Sub impulsul acestui imbold, inferiorul pune în lucrare gândirea respectivă,crezând că e propria sa cugetare.
De multe ori s-a întâmplat unui om din lumea trupească să simtă imboldul de a face o acţiune, şi după ce a făcut-o, îi pare ciudat că a putut să facă un lucru contrar naturii sale. Aşa este organizat universul: superiorul îl conduce pe inferior. A execută sugestia lui B, fără să bănuiască influenţa lui B. La rândul său, B execută imboldul gândirii lui C, fără să ştie că este manevrat prin jocul ideilor, tot aşa cum şi el sugerează duhurilor de sub el. Şi aşa se procedează descendent, din treaptă în treaptă.

Ierarhia spirituală se poate compara cu o scară.

Cel din vârful scării vede toate duhurile de pe toate treptele de sub el. Cel de pe ultima treaptă nu vede nici un duh aflat pe treapta superioară,decât pe cei aşezaţi pe aceeaşi treaptă cu el. La rândul lor, cei de pe penultima treaptă văd pe cei de pe ultima treaptă, dar nu văd pe cei de pe treapta superioară. Fiecare duh, de pe una din treptele mijlocii, va constata că cel de sub el este surd şi orb faţă de toate duhurile de pe treptele mai înalte.

La capătul inferior, pe ultima treaptă a acestei scări se află omul trupesc. Duhul întrupat trăieşte, gândeşte şi lucrează. El crede că lucrează după propriul sau imbold sau reflectare, în realitate, lucrurile sunt în aşa fel stabilite de Divinitate ca omul să se conducă în viaţă şi după sugestiile transmise de cei doi veghetori ai săi – cel de dreapta şi de stânga – idei pe care, frământându-le în sinea lui, să scoată din ele o concluzie tradusă printr-o acţiune.

Gândirea omului este rezultatul frământării a trei idei, iar concluzia extrasă din cele trei idei şi voinţa aplicării ei sunt proprii omului. Dacă omul ar fi un simplu instrument şi ar executa numai ceea ce i se sugerează, el nu ar mai fi responsabil de actele sale. Dar el primeşte numai îndemnuri, rămânând să le analizeze prin judecata sa, şi dacă i se vor părea rele, să le respingă şi să facă numai ceea ce îi dictează conştiinţa.

Prin urmare, hotărârea şi voinţa omului îi determină responsabilitatea. Întrupatul, asemenea duhurilor libere din spaţiu, nevăzând pe nimeni în jurul său şi primind sugestii, crede că ceea ce îi trece prin minte este propria sa gândire. Inferiorul vede pe superior numai când acesta va îmbrăca fluide inferioare, şi îi va auzi glasul când superiorul îşi va coborî vibraţiile gândirii la vibraţiile gândirii inferiorului.

Pentru înţelegerea acestui fapt voi lua un exemplu din lumea voastră pământească. Peştele nu vede bine decât în apă. Dacă se află în adâncul apei, peştele nu va vedea bine pe omul care se scaldă sau se plimbă cu barca pe suprafaţa acelei ape. Iar dacă va scoate capul din apă, peştele va vedea şi mai rău pe omul ce se plimbă pe malul apei. Toate categoriile de duhuri sunt orânduite în zone sau sfere concentrice în jurul pământului.

În atmosfera aeriană şi eterică de la suprafaţa solului, trăiesc duhurile plantelor şi animalelor. Ceva mai sus, trăiesc duhurile oamenilor sălbatici şi treptat, mai sus, spiritele umane evoluate prin sentimente şi intelect. Cele din vârful piramidei vieţii terestre conduc totul de sub ele, prin puterea sugestiei, împingând duhurile spre progres. Unul este Tatăl ceresc. Unul este Fiul Său, Guvernatorul şi Stăpânul acestui sistem planetar. Unul este Sfântul Duh al Pământului. Câte trei conduc în sferele lor de activitate, dar,

Sfântul Duh conduce în trei feluri, ca: 1. Sfânt Duh pozitiv; 2. Sfânt Duh negativ; 3. Sfânt Duh neutru.

Sfântul Duh pozitiv cere supunere, prin puterea sugestiei, conducând spre fericire.

Sfântul Duh negativ conduce tot spre evoluţie, dar pe calea durerii.

Sfântul Duh neutru aprobă şi calea fericirii şi calea suferinţei, conducând pe ambele căi ce duc spre progres.

*******CĂRŢI SPIRITUALITATE*******

Ideea conduce totul. Din gândire s-au format lumile. Cu ideile prime – primele particule vii – a început creaţia. Prin idee sau sugestie se conduce ceea ce s-a creat. Nu numai omul e condus prin sugestii, dar şi duhul mineral, vegetal şi animal. Nimic şi nimeni nu poate fi condus prin forţă, deoarece, cu cât vietăţile sunt mai de jos pe scara evoluţiei, cu atât sunt mai îndărătnice, mai puternic ancorate în inerţia lor, deci au putere de opunere. Ne rămâne atunci lucrarea pe calea nevăzutului, a sugestiei, a ideilor emise de duhurile superioare, invizibile şi insesizabile.

Divinitatea nu vrea, nu poate ordona prin reprezentanţii săi, pentru că a stabilit legea deplinei libertăţi. Dacă ar fi să se ordone, ordinul ar fi comentat şi mai la urmă poate chiar respins. Şi apoi, când vrei să le dai ordin, cum să o faci, dacă nu te văd? Iar dacă te faci văzut, te consideră egal cu ei şi nu se supun ordinului.

Divinitatea a considerat că e mai bine ca duhul inferior să nu ştie de existenţa unei lumi superioare, dar să primească de la duhul superior sămânţa gândirii, crezând că ceea ce s-a născut în mentalul său e propria sa idee, şi să zică: „Iată, mi-a venit o idee; ia să o pun în lucrare, căci e minunată.”

El crede că e ideea sa, dar în realitate execută o idee, o gândire furişată în duhul său de un duh superior, nevăzut. In lumea duhurilor se sugerează, şi nu se comandă ca în lumea voastră trupească, unde, în urma ordinelor, se culege opunere şi revoltă. în Cer nu se ordonă, ci numai se sugerează.

 SCARLAT DEMETRESCU

La început a fost Cuvântul