Respiratia pe nas si respiratia pe gura – secretele nestiute
Multe boli contagioase au fost contractate în urma respingătorului obicei de a respira pe gură şi câte cazuri de răceli şi afecţiuni catarale au avut aceeaşi origine? Un număr mare de persoane care, din cochetărie, ţin gura închisă în timpul zilei persistă a respira pe gură în timpul nopţii. Experienţele au demonstrat că soldaţii şi marinarii care dorm cu gura deschisă, sunt expuşi a contracta boli contagioase mult mai repede decât cei care respir pe nas. Un autor relatează că o epidemie de vărsat declanşându-se pe bordul unui vas de război, numai mateloţii care aveau obiceiul de a dormi cu gura deschisă muriseră, ceilalţi fiind cruţaţi de teribilul flagel.
Organele respiraţiei, propriul lor aparat de protecţie care filtrează aerul şi opreşte praful (aceste aparate) sunt situate în nări. Între gură şi plămâni nu există un astfel de aparat care să facă acest serviciu. Când aerul intră prin gură, praful şi celelalte substanţe impure cu care poate fi încărcat, găsesc drumul liber până în plămâni. Mai mult aerul rece pătrunzând direct în organe, poate să le dăuneze grav. Inflamaţia căilor respiratorii rezultă adesea din inhalarea aerului prin gură.
Omul care doarme cu gura deschisă se deşteaptă cu gâtul uscat; el violează una din legile naturii şi seamănă germenii de boală. Încă o dată, amintiţi-vă că gura nu oferă nicio protective organelor respiratorii şi că aerul rece, impurităţile şi germenii bolilor trec liber pe această cale. Din contră, structura nărilor şi conductelor nazale mărturisesc până la evidenţă, grija minunată pe care natura a avut-o de a proteja delicatele organe care sunt gâtul şi plămânul.
Nările sunt două conducte strâmte, întortocheate, acoperite cu numeroşi peri care joacă rolul de filtre, oprind în trecere toate impurităţile care sunt apoi aruncate afară odată cu aerul exhalat. Mai mult, trecând prin nări, aerul este încălzit în contactul cu membrana mucoasă, care este încălzită de vasele sanguine, care căptuşesc conductele nazale, în aşa mod că ele nu mai pot pricinui niciun rău organelor respiratorii.
Niciun animal nu doarme cu gura deschisă, niciunul nu respiră pe gură, sălbatecii şi barbarii respiră totdeauna corect; numai omul civilizat a contractat obiceiuri antinaturale de care el suferă, fără îndoială. Când aerul a traversat aparatul epurator şi filtrator cuprins în nări, aerul poate pătrunde fără pericol în gât şi plămâni. Impurităţile care au fost oprite şi reţinute în nări, au fost aruncate afară cu aerul exhalat; când ele se adună în prea mari cantiti sau când au reuşit să treacă dincolo de filtru şi să se introducă în regiunile apărate un viguros strănut le expulzează repede.
Aerul care ajunge pe această cale în plămâni este aşa de diferit de aerul din atmosferă, cum este de diferită apa distilată de apa dintr-o cisternă. Acţiunea purificatoare a nărilor care opreşte şi reţine materiile străine şi impurităţile conţinute în aer este tot aşa de importantă ca şi acţiunea gurii când împiedică sâmburii şi oase de peşte de a pătrunde în stomac.
Omul care respiră pe gură este tot aşa de nelogic a şi acel care ar încerca să mănânce pe nas. Mai mult: când se respiră pe gură, conductele nazale fiind relativ neutilizate, nu pot să se menţină libere şi curate; ele sunt în curând înfundate de materii străine care se adună în ele, determinând boli locale.
Acela care a contractat bunul obicei de a respira pe nas, nu are a se teme de aceste inconvenienţe; dar pentru acei care au practicat mai mult au mai puţin respiraţia, pe gură şi care doresc a-l părăsi pentru metoda naturală şi raţională ar fi poate util de a adăugat câteva cuvinte asupra modului de a ţine nările întotdeauna curate şi fără impurităţi. Una din metodele preferate de orientali, consistă din a aspira puţină apă pe nări şi a o face să treacă prin conductele nazale până în gât, de unde se aruncă pe gură.
Metoda socotită periculoasă, întrucât unii medici o socot ca pricină a mastoiditei. Unii yoghini îşi cufundă faţa într-un vas plin de apă şi printr-un fel de sugere, aspiră o oarecare cantitate de lichid, dar cest exerciţiu cere o mare obişnuinţă. De altminteri metoda arătată mai sus este destul de eficace şi oferă marele avantaj de a fi la îndemâna oricui.
Un alt remediu contra obstrucţie nărilor constă în a deschide fereastra şi a aspira cu putere închizând din nări (una din nări) cu degetul mare şi a aspira prin cealaltă. Se repetă de mai multe ori acest exerciţiu, închizând alternativ una şi cealaltă nară; se va constata repede o îmbunătăţire sensibilă.
Cu putina grijă şi atenţie nările vor deveni foarte repede curate şi vor rămâne astfel curăţate. Un alt remediu foarte eficace: mestecaţi 10–15 minute o lingură de căpăcele de la descăpăcitul fagurilor. Noi am arătat (acordat) o largă discuţie asupra respiraţiei pe nas, nu numai pentru ca practică a acestui mod de respiraţie, este o condiţie esenţială de sănătate, dar şi pentru că ea este preludiul indispensabil al exerciţiilor respiratorii ce vi le vom da şi deci ea este baza fundamentală a „Ştiinţei Respiraţiei.”
Insistăm deci cât mai mult asupra necesităţii ca cititorul să adopte cât mai mult acest mod de a respira şi îi atragem atenţia a se păzi de tentaţia ce ar avea ca să neglijeze această parte a instrucţiunilor noastre neglijându-i importanţa.
“Stiinta oculta a respiratiei”
Pingback: Respiraţia completă a yoghinilor