Viaţa – civilizaţia lipsită de frumuseţe interioară

     Chiar dacă pare incredibil, este foarte sigur şi cu totul adevărat că această atât de mult trâmbiţată civilizaţie modernă este teribil de urâtă, nu întruneşte caracteristicile transcendentale ale simţului estetic, este lipsită de frumuseţe interioară. Prea mult ne mândrim cu acele dezgustătoare clădiri dintotdeauna, care par adevărate vizuini de şoareci.

Lumea a devenit teribil de plictisitoare, aceleaşi străzi dintotdeauna şi pretutindeni locuinţele îngrozitoare. Acest lucru a devenit obositor în nordul şi în sudul, în estul şi în vestul lumii. Este aceeaşi monotonie dintotdeauna, îngrozitoare, dezgustătoare, stearpă.

Modernism! Exclamă lumea. Părem adevăraţi păuni înfumuraţi cu costumul pe care-l purtăm şi cu pantofii foarte strălucitori, chiar dacă pretutindeni umblă milioane de nefericiţi înfometaţi, subnutriţi, sărmani. Simplitatea şi frumuseţea naturală, spontană, ingenuă, lipsită de artificii şi de farduri vanitoase, au dispărut la sexul feminin. Acum suntem moderni, aşa e viaţa.

Oamenii au devenit teribil de cruzi: caritatea a încetat, nimănui nu-i mai este milă de nimeni. Vitrinele luxoaselor magazine strălucesc cu mărfuri splendide care în mod categoric nu sunt accesibile nefericiţilor. Singurul lucru pe care îl pot face aceşti paria ai vieţii este să contemple mătăsuri şi bijuterii, parfumuri în sticluţe luxoase şi umbrele de ploaie; a vedea fără a putea atinge, un supliciu asemănător celui lui Tantal. Oamenii acestor vremuri moderne au devenit extrem de grosolani: parfumul prieteniei şi aroma sincerităţii au dispărut cu desăvârşire.

Mulţimile supraîncărcate de impozite gem; toată lumea are probleme

Mulţimile supraîncărcate de impozite gem; toată lumea are probleme; ni se datorează şi datorăm; suntem daţi în judecată şi nu avem cu ce plăti; preocupările distrug minţile, nimeni nu trăieşte liniştit. Birocraţii având curba fericirii reliefată pe burta lor şi cu un trabuc bun în gură, pe care se sprijină psihologic, fac în gând jonglerii politice, fără a le păsa nici cât negru sub unghie de suferinţa poporului.

Nimeni nu este fericit în aceste vremuri, şi cu atât mai puţin clasa de mijloc, aceasta aflându-se între ciocan şi nicovală. Bogaţi şi săraci, credincioşi şi necredincioşi, comercianţi şi cerşetori, pantofari şi tinichigii, trăiesc pentru că trebuie să trăiască, îşi îneacă necazurile în vin şi ajung chiar să se drogheze pentru a scăpa de ei înşişi.

Oamenii au devenit răutăcioşi, bănuitori, neîncrezători, vicleni, perverşi; acum nimeni nu mai crede în nimeni; se inventează zilnic reguli noi, certificate, restricţii de tot felul, documente, împuterniciri, etc. şi oricum nimic din toate acestea nu mai serveşte, şmecherii râd de toate aceste prostii: nu plătesc, se sustrag legii chiar dacă trebuie să facă închisoare.

Nici o meserie nu aduce fericire, simţul adevăratei iubiri s-a pierdut şi oamenii se căsătoresc azi şi divorţează mâine. Unitatea căminelor s-a pierdut în mod lamentabil, ruşinea organică nu mai există, lesbianismul şi homosexualitatea au devenit mai obişnuite decât spălatul pe mâini.

Să ştim ceva despre toate acestea, să încercăm să cunoaştem cauza atâtor putreziciuni, să cercetăm, să căutăm, este cu siguranţă ceea ce ne propunem în această carte. Vorbesc în limbajul vieţii practice, dornic să ştiu ce se ascunde în spatele acelei măşti îngrozitoare a existenţei.

Gândesc cu voce tare, iar şarlatanii intelectului să spună ce au ei chef. Teoriile au devenit deja obositoare şi chiar se vând şi se revând pe piaţă… şi atunci? Teoriile servesc doar pentru a ne crea preocupări şi a ne amărî şi mai mult viaţa. Pe bună dreptate a spus Goethe:

„Orice teorie este gri, şi verde este doar arborele cu fructe de aur, care este viaţa”… Bieţii oameni au obosit deja de atâtea teorii, acum se vorbeşte mult de pragmatism, trebuie să fim practici şi să cunoaştem cu adevărat cauzele suferinţelor noastre.

Samael Aun Weor