Omul si natura azi

17082011-02Omul contemporan s-a indepartat treptat tot mai mult de natura creand astfel un dezechilibru structural in fiinta lui. Orasul cu toate atractiile lui vremelnice, restaurante, baruri, supermaeketuri a pus stapanire pe omul dornic de relaxare prin distractii zgomotoase. O alta varianta adoptata de oamenii impovarati de griji, treburi acasa si la servici este televizorul si calculatorul, deci cu greu mai au puterea sa profite de natura si aer curat. Sub imperiul civilizatiei precare, omul acesta este supus bombardarii cu unde nocive generate de aparatura si tehnica moderna de comunicare si informare (televizor , calculator, telefon mobil)
Au aparut solutii pentru ecologizarea mediului casnic ca de exemplu: materialele tahionizate care absorb campul electromagnetic, protejand campul energetic al omului de unde, care ataca structura fizica: creer si organe vitale.Dar omul nostru refuza informatiile noi cu care nu este acomodat.Aceste materiale, care sunt antene pentru energia tahionica protectoare au viata nemuritoare: nu se consuma, nu se regenereaza, nu se epuizeaza calitatile.

Un alt aspect al alienarii omului de natura, de viu, il constitue mancarea sofisticata gatita, supusa proceselor termice indelungate. Astfel au aparut o infinitate de restaurante, fast-foodurile si alte unitati de preparare a hrani, insa tocmai modul de preparare al mancarurilor a adus organismul uman in pragul colapsului. A fost creata o multitudine de retete cu specific pentru toate tarile de pe glob care proceseaza “fara mila”produsele alimentare oferite de MamaGeea.

Dar spre norocul tuturor au aparut voci care au spus stop mancarii balast, care in urma prepararii la foc si-au pierdut principiile active datatoare de sanatate. Timid ,dar ferm au aparut retete de mancaruri fara foc. Aceste preparate pun in valoare substantele nealterate din vegetale si aduc un aport energetic insemnat. Astfel omul ajunge la satietate cu o cantitate mai mica de hrana.
Un alt flagel pentru organismul uman l-a constituit tratarea legumelor, fructelor si carnii cu substante conservante si cu hormoni de crestere nocive ,de asemenea pentu organismul uman.Si aici stiinta a venit in sprijinul omului consumator.A fost inventat ozonizatorul, aparat care scoate cu ajutorul ozonului generat substantele toxice din hrana. Dupa tratarea cu ozon fructele si legumele isi pierd acel luciu nefiresc(se elimina consevantii), iar carnea elibereza hormoni de crestere ai petelui si carnii animale, formand la suprafata apei in care se barboteaza ozonul, o spuma toxica.
Dar si natura a fost modificata de constiinta pentru a corespunde necesitatilor, fara a se tine cont de rolul pe care il are natura in dezvoltarea fiintei umane in armonie cu intreg Universul. S-a ajuns chiar la accidente ecologice, dezechilibre ale ecosistemului. Prin aceste actiuni necontrolate asupra naturii am ajuns sa ne punem in pericol propiile vietii.
Dar semnalele de alarma striga din toate directiile”mancati sanatos” si oamenii vor sa faca ceva pentru a se elibera din imperiul civilizatiei ucigase. La ora actuala insa nu prea se mai stie cum poate omul sa se intoarca la Mama Natura si la un mod de hranire natural si sanatos. Au fost uitate echilibrul si armonia care trebuie sa existe intre om si natura. Echilibru si armonie inseamna unitatea noastra cu natura. Avem acelasi Creator, deci avem aceeasi esenta, deci compatibilitatea noastra cu natura este perfecta si sublima ca efecte.
Caile de contopire cu Mama Natura au inceput iar sa apara in centrul atentiei noastre, fiind initiate campanii de informare pentru salvarea noastra prin intoarcerea la natura si puritate. Spre bucuria noastra s-a dat semnalul “treziti-va oameni buni, pana cand?, opriti-va din procesul de autodietrugere”.
Pentru a ne intoarce iar la natura cu respect si responsabilitate trebuie sa ne ascultam glasul constintei sau al intuitiei, fara acestea ne-ar fi destul de greu daca nu chiar imposibil sa revenim la noi cei ce suntem, la natura.

Dar acum ,azi putem spune cu bucurie ca nivelul de constiinta al oamenilor a crescut.Bolile si suferinta l-au intors pe omul de azi cu fata la Mama Geea si la Mama Natura, incercand cu responsabilitate sa repare si sa initeze proiecte de salvare a naturii, implicit al Vietii pe Noul Pamant.
Prin Gratie Divina Dumnezeu ne-a iertat si ne-a luat ca parteneri sa creem alaturi de El frumusetea si bucuria in armonie cu intreg Universul.

Presiuni antropice exercitate asupra biodiversitaţi

Creşterea acoperirii terenurilor
Modificarile antropice în acoperirea terenurilor şi schimbarea utilizării terenurilor au fost considerate factori-cheie pentru schimbările globale de mediu. Pentru ecosistemele terestre,schimbarea utilizării terenurilor, probabil, va avea cel mai mare impact asupra biodiversităţii,fiind una din cauzele majore ale declinului biodiversităţii din ultimele decenii.
În prezent, pierderea biodiversităţii, ratele ridicate de dispariţie a speciilor şi ecosistemelor este legată de distrugerea habitatelor naturale, ca urmare directă a schimbării utilizării terenului. În ultimii 50 de ani, modificarea antropică a ecosistemelor, schimbarea destinaţiei iniţiale a terenurilor şi practicile agresive de utilizare a terenurilor s-au derulat mai rapid şi mai amplu decât în orice altă perioadă din istoria umană, fiind una din cele mai importante probleme de mediu.
Utilizarea terenurilor prin înlocuirea completă a unui tip de acoperire cu un altul induce modificări ale tuturor tipurilor de ecosisteme şi schimbarea drastică a peisajelor. De exemplu,recoltarea lemnului şi activităţile silvice asociate modifică modelele spaţiale şi succesorale,
precum şi procesele care stau la baza dinamicii ecosistemelor forestiere. Schimbarea destinaţiei terenurilor forestiere prin exploatare sau conversie în terenuri agricole sau păşuni a condus la fragmentarea habitatelor şi izolarea populaţiilor de plante şi animale, cu efect ulterior direct în pierderea biodiversităţii.

Actiunea entropiei in natura
Ne indreptam spre echilibrul cu natura. Ea aspira sa aduca toate partile sale la un echilibru. Diferentele dintre temperaturi devin echilibrate, vantul echilibreaza diferenta de presiune in aer, un obiect care este aruncat cade jos spre locul unde va gasi echilibrul cu forta de gravitatie. Procesul vizeaza o stare de echilibru peste tot si in toate punctele de vedere. In orice domeniu, fie ca este vorba de chimie, fizica, biologie si asa mai departe, totul este construit pe acest principiu. Totul aspira la echilibru, la o eliberare de presiune. Totul se supune legii entropiei. Natura isi doreste sa devina calma. Ea nu tolereaza diferentele si fluctuatiile in nici unul dintre parametrii.
In cele din urma, totul trebuie sa ajunga la echilibru. Iar acum legea naturii cere echilibru in societatea umana. Vedem izbucniri si dezordine, iar acest lucru este modul in care natura cere echilibru. Nivelul mineral, vegetal si animal au avut deja randul lor, acum este randul nivelului uman. Dorinta de echilibru apare in interiorul nostru, dar pentru a obtine un echilibru intre noi trebuie sa devenim “ca un singur om cu o singura inima”. S-ar putea sa fim diferiti, dar exista un singur criteriu: suntem cu totii obligati sa ne sprijinim reciproc unul pe altul.
Si nu este nimic de facut cu privire la faptul ca: Fie ca vrem sau nu, natura va castiga pentru ca este o forta extraordinara.
Si apare intrebarea: De ce nu vom disparea si noi ca mamutii sau ca dinozaurii? De ce nu vom parasi pur si simplu scena ca o parte care nu se mai potriveste? La urma urmei dezacordul nostru cu natura este mult mai mare decat acela care a dus la disparitia dinozaurilor. Cu toate acestea, spre deosebire de ei, noi avem o misiune, o predestinare, un scop: Trebuie sa ne corectam pe noi insine si sa transformam natura nostra initiala. Ei au fost in imposibilitate de a face acest lucru si au disparut in cursul natural al evolutiei, pe cand noi suntem obligati sa ne aducem intr-un echilibru cu faza actuala de dezvoltare.
Acesta este motivul pentru care suntem adusi in stadiul unde lipsa nostra de armonie cu natura va deveni exprimata in cele mai grave forme, dar nu se va ajunge la o disparitie totala. 90% din lume ar putea sa dispara, dar unii oameni vor ramane totusi pentru a schimba natura umana si a ajunge la echilibrul necesar.

Fenomenul valoric

Omul beneficiază de toate drepturile inerente tuturor fiinţelor umane, oriunde s-ar afla, indiferent de statutul sau regiunea unde s-a născut, locuieşte, lucrează sau trăieşte, indiferent de naţionalitate, rasă, sex, credinţe religioase, filozofice sau politice, stare materială, deoarece aceste prerogative au un caracter universal, ceea ce constituie un fundament al drepturilor lor egale şi inalienabile, ca un corolar al libertăţii, dreptăţii, securităţii şi păcii mondiale.
Securitatea reprezintă elementul principal în ceea ce priveşte viaţa socială, economică, culturală şi militară, atât la nivel internaţional cât şi naţional, raportată la individ. Totodată, securitatea este caracterizată de manifestările sociale, implicit ale individului uman şi al colectivităţilor sociale având implicaţii la modul în care decidenţii politici acţionează.
Raportate la alte categorii etice precum binele şi răul, studierea semnificaţiei valorice a securităţii la nivel social reprezintă o necesitate. Binele exprimă totalitatea aprecierilor pozitive, valoroase ale acţiunilor oamenilor, principii şi norme de comportament demne de imitare şi „multiplicare”, ce contribuie la progresul şi asigurarea securităţii umane. Răul, însă, înseamnă pricinuirea necazurilor, reprezintă totalitatea acţiunilor negative, faptelor demne de condamnare, mustrare, rezultând o incompatibilitate cu progresul şi securitatea. Securitatea reflectă starea firească a oricărei existenţe, fiind circumstanţa de acţiune pozitivă, favorabilă pentru orice sistem. Prin urmare, putem defini securitatea ca un bine social, ca o necesitate majoră pentru progresul sociumului şi pentru supravieţuirea umanităţii.
Din punct de vedere etimologic, noţiunea îşi are rădăcinile în Imperiul Roman, în perioada domniei împăratului Hostilian – 250 d.Hr. Zeiţa care asigura protecţia şi bunăstarea imperiului se numea Securitas, înţeleasă ca „libertate în faţa ameninţării”1.
La nivel sociologic, securitatea reprezintă „luarea în considerare a conexiunilor dintre toate nivelurile organizării sociale şi recunoaşterea faptului că securitatea unora nu poate să decurgă din insecuritatea altora”2. Perspectiva, la nivel uman a securităţii, nu funcţionează ca o însumare a mai multor domenii, ci ca un proces în etape succesive specifice dezvoltării fiecărui fenomen, a unor relaţii individuale sau sociale care determină ulterior comportamentul unei persoane în funcţie de evoluţia fiecărei epoci.
Însă, secolul al XXI-lea este cuprins de ritmurile promiţătoare ale progresului ştiinţifico-tehnic şi social, de revoluţia în sfera informaţional-computerială şi pune, în acelaşi timp, problema supravieţuirii omenirii şi a existenţei umane asigurate pe termen lung. Totalitatea problemelor globale provocate de dezvoltarea tehnocratică a sociumului, integrate cu suficiente pericole în plan extern şi intern, sunt reprezentate ca o sursă de ameninţări pentru omenire. Astăzi ca niciodată, în faţa omenirii apare problema fundamentării ei valorice, a cărei orientare va permite omenirii să se dezvolte progresiv şi în plină siguranţă.
În mare măsură, problema securităţii este examinată în aspect politic, economic şi informaţional. Aspectul sociofilosofic al securităţii, insuficient cercetat în plan global, prezintă un interes permanent din perspectiva siguranţei şi stabilităţii existenţei în general. Cu toate acestea, tratarea axiologică deschide noi orizonturi, noi posibilităţi de studiere a problemei, de asigurare a stabilităţii societăţii umane. Drept epigraf pentru analiza propusă poate servi imperativul din Vechiul Testament: „Dacă veţi urma poveţele Mele şi poruncile Mele, le veţi păstra şi le veţi îndeplini … veţi trăi pe pământul vostru în siguranţă” 3. Sensul profund al acestei îndrumări din Biblie constă în înţelegerea condiţiei principale pentru asigurarea dezvoltării societăţii umane. Orientarea acesteia spre criteriile înalt valorice reprezintă baza normativ-valorică a sistemului şi fundamentul culturii spirituale de autoorganizare a sociumului.
Laureatul Premiului Nobel (1977), fondatorul şcolii de sinergetică din Bruxelles, I. Prigojine (1917-2003) relatează că: „Valorile sunt codurile pe care noi le utilizăm pentru a menţine sistemul social pe o anumită traiectorie a dezvoltării aleasă de către istorie” 4. Menţionând rolul valorilor în păstrarea securităţii procesului de evoluţie umană, domnia sa accentua că sistemul valoric va rezista mereu efectelor fluctuaţiei destabilizatoare care afectează sistemul social. Valorile apărute în decursul istoriei omenirii în baza necesităţilor obiective ale societăţii se includ în sisteme şi funcţionează în societate ca reglatori socioculturali cu ajutorul instituţiilor sociale: familie, învăţământ, religie, artă, ştiinţă. Fiind reflectate în conştiinţa socială sub aspectul orientărilor culturale, intereselor, directivelor, convingerilor şi scopurilor, valorile capătă o funcţie ce poate dirija societatea. Astfel, valorile se prezintă în calitate de coduri socioculturale de importanţă vitală pentru existenţa societăţii, asigurată de o stabilitate pe un termen lung de durată. În acest context, valorile reprezintă nucleul mecanismului normativ-valoric de autoorganizare a securităţii sociale. Valorile şi tradiţiile ce sunt specifice societăţii se transmit din generaţie în generaţie şi se bazează pe sprijinul instituţiilor în drept pentru satisfacerea nevoilor fiecărui cetăţean, în speţă al individului.
Dezechilibrul balanţei specifice unui sistem valoric stabilit, excluderea valorilor tradiţionale şi impunerea celor străine, punerea în acelaşi plan a imperativelor spirituale şi etice pot avea urmări serioase în funcţia instituţiilor socioculturale, schimbări distructive în conştiinţa şi în mentalitatea socială, dezorientări spirituale, iresponsabilitate şi deviere socială. Acestea, la rândul lor, în anumite condiţii pot deveni factori de agravare a conflictelor sociale într-un stat aparte, iar dacă nu sunt stopate la timp pot duce la destabilizarea sociumului la nivel regional sau global. Eventualul preţ plătit în urma acţiunilor de subminare a bazei valorice este pentru existenţa umană unul destul de grav.
În concepţia lui Imanuel Kant (1724-1804), idealul suprem este „principiul raţiunii”. Însă G. Hegel (1770-1831) a relevat importanţa funcţională a idealului, analizându-l ca pe un scop intuitiv contemplativ. Noţiunea de securitate socială este prezentată ca un model ideal de societate în interpretare valorică. Idealul societăţii viitoare, în cadrul dezvoltării ei inofensive, duce la asigurarea întregii activităţi sociale şi la atingerea securităţii generale. Reieşind din cele expuse, idealul este forma principală de funcţionare a valorilor, iar conţinutul lui – ansamblul valorilor corespunzătoare. E posibilă următoarea postulare: conţinutul idealului securităţii ca fenomen social este reprezentat de către sistemul axiologic, a cărui orientare contribuie la formarea unei societăţi asigurate şi la supravieţuirea umanităţii în condiţii favorabile de dezvoltare.
Securitatea ca o condiţie şi factor de existenţă a omenirii la nivel global, regional, naţional, statal şi personal se manifestă în calitate de scop social-politic esenţial. Stabilirea programării social-psihologice a acesteia are loc doar prin prezenţa unei convingeri sociale, şi anume prin certitudinea elitelor politice în necesitatea de securitate.
Condiţia principală de stabilire a acestor convingeri se datorează practicii sociale de combatere a calamităţilor, dezastrului natural, pericolului armat, social şi politic, economic şi ecologic. În calitate de formă socială în consolidarea şi transmiterea unei astfel de practici se pronunţă tradiţiile, obiceiurile şi datinile. Neglijarea acestei experienţe conduce la ştergerea din memoria socială a programării social-psihologice pentru stabilirea securităţii în modul de viaţă şi în activitatea de toate zilele a sistemului asigurat de relaţii socio-umane.
Prin urmare, putem afirma că securitatea este apărarea şi asigurarea garantată prin mijloace constituţionale, legislative şi practice a intereselor vitale ale persoanei, societăţii, statului şi mediului natural împotriva ameninţărilor interne şi externe. Securitatea este o ştiinţă ce necesită a fi studiată şi dezvoltată; o artă ce necesită a fi însuşită; o cultură ce necesită a fi cultivată.
Rezultatul activităţii social-politice şi culturale, orientat spre atingerea idealului social şi fundamentat pe principiile siguranţei, este formarea unei ştiinţe generale despre securitate, care ar cuprinde în spectrul său de cercetare şi mecanismul de formare a culturii de asigurare a securităţii ce va conţine în sine mecanismul de stabilitate. Acest mecanism va funcţiona în baza cunoştinţelor, principiilor, normelor, valorilor şi relaţiilor din sfera securităţii. Acţiunea şi lărgirea activităţii domeniului de securitate în cadrul vieţii sociale, geneza culturii securităţii, stabilirea formei corespunzătoare a conştiinţei sociale vor permite formarea unei sfere specifice: sfera asigurării securităţii sociale, sfera care se caracterizează printr-o formă deosebită a conştiinţei sociale ce exprimă sistemul de cunoştinţe din domeniul securităţii, relaţiile ce apar în urma asigurării stabilităţii. Baza socioculturală a sferei securităţii sociale este reprezentată de sistemul valoric, care îndeplineşte funcţia de stabilizare, integrare şi consolidare.
Studiul sistemului valoric al sferei securităţii sociale presupune: definirea ierarhiei ontologice, existenţiale şi prioritare a valorilor securităţii; determinarea acţiunii reglatorului normativ-valoric al siguranţei la nivelul personalităţii, la nivel naţional, regional şi global; analiza valorilor şi subsistemelor valorice, corelaţia lor, care este factorul păstrării siguranţei şi stabilităţii societăţii.
Astfel, sistemul valoric al bazei securităţii pentru asigurarea dezvoltării durabile a soc n ietăţii globale poate fi examinat ca o nouă paradigmă, ca o nouă sinteză valorică. Principiul formării acestei sfere axiologice este reprezentat de către sistemul valorilor ontologice, orientare ce contribuie la dezvoltarea durabilă şi securitatea societăţii. Evidenţierea principală a valorilor securităţii se face în cadrul principiului moral, care cuprinde toată realitatea în deplină manifestare etică. Existenţa ca fenomen cosmic global este o condiţie a tuturor formelor de viaţă, inclusiv cea socială. Realizarea valorilor din sfera ontologică este direcţionată spre asigurarea securităţii globale, fiind recunoscută ca o cultură de elită în sistemul existenţial valoric şi responsabilă pentru destinul umanităţii. Sfera ontologică a valorilor siguranţei exprimă importanţa existenţei în toate aspectele ei şi ce poate fi redusă la întrebarea lui Hamlet: „A fi sau a nu fi?”. Iar dacă va fi, atunci cum poate fi asigurată existenţa faţă de pericolul nonexistenţei şi stabilită securitatea pentru existenţa însăşi? Întrebarea despre existenţă şi reflectarea ei în mitologie, religie, filosofie şi artă demonstrează caracterul valoric al existenţei, precum şi situaţia ei la rang înalt în statutul ierarhic al valorilor. Existenţa ca fenomen valoric este nucleul, care include imperativele valorice ale naturii, existenţei umane şi sociale şi ale securităţii generale a acestora.

VALOÁRE, valori, s. f. I. 1. Însușire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităților sociale și idealurilor generate de acestea; suma calităților care dau preț unui obiect, unei ființe, unui fenomen etc.; importanță, însemnătate, preț, merit. ◊ Loc. adj. De valoare = a) (despre lucruri) pretios, scump, de preț; valoros; b) (despre oameni) important, merituos; cu autoritate; valoros. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în valoare = a arăta, a demonstra importanța, calitățile esențiale ale unei ființe, ale unui lucru, ale unui fenomen etc.; a scoate în relief, a sublinia. ♦ (Concr.) Ceea ce este important, valoros, vrednic de apreciere, de stimă (din punct de vedere material, social, moral etc.). ♦ (Concr.) Persoană vrednică de stimă, cu însușiri deosebite. 2. Eficacitate, putere. Valoare nutritivă. II. 1. (Ec. pol.) Muncă socială necesară pentru producerea unei mărfi și materializată în marfă. ◊ Valoare de întrebuințare = proprietate a unui lucru de a satisface o anumită necesitate a omului sau a societății. Valoare de schimb = raport, proporție în care o anumită cantitate de marfă de un anumit fel se schimbă cu o cantitate de marfă de alt fel. 2. (Concr.) Marfă. 3. (Comerț, Fin.) Exprimare în bani a costului unei mărfi sau a unei acțiuni, a unui cec etc. ◊ Valoare comercială (sau de circulație) = echivalent în bani al unui bun sau al unei mărfi pe piață; curs. ♦ Înscris (cec1, cambie, obligațiune etc.) reprezentând un drept în bani sau în bunuri de altă natură. ◊ Valoare mobiliară = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri mobiliare (marfă, bani etc.). Valoare imobiliară = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri imobiliare (clădiri, pământ etc.). ♦ Rentabilitate, productivitate. 4. (Mat., Fiz.) Mărime matematică asociată unei mărimi fizice (după un anumit procedeu de măsurare), permițând compararea mărimii cu altele de aceeași natură. ◊ Valoare absolută = valoarea unei expresii matematice când nu se ține seamă de semnul (+ sau) pe care îl are. ♦ Rezultat al unui calcul, al unei operații matematice etc. 5. (Muz.) Durata absolută sau relativă a unei note sau a unei pauze. 6. Efect obținut în pictură prin alăturarea a două nuanțe diferite ale unui ton. 7. Sens, nuanță de sens a unui cuvânt. – Din fr. valeur, lat. valor, -oris.

Valoare (personal și cultural)

Atribuirea unui grad de oportunitate, utilitate sau necesitate unui obiect, acțiune, atitudine, funcție sau persoană definește conceptual starea umană numită Valoare.
În spațiul acțiunii umane, valoarea este criteriul dominant de raportare și calificare a unei situații. Ea determină scopul individului, mijloacele de realizare și strategiile de preluare ale efectelor atingerii unui scop.
Valoarea ca raportare motivantă caracterizează alegerea unei alternative implicante din mai multe posibile, iar ca stare emotivă localizează o traire și o masură subiectivă. Ea exprimă capabilitatea fiecarui om de a extrage diferite satisfacții din interacțiunea cu un obiect, un eveniment, sau o alta persoană. Individul poate nu numai sa discearană valori, dar și să le ordoneze calitativ dupa intensitatea si nuanța plăcerii sau suferinței primite.
Posibilitatea de a atribui valori aparține probabil tuturor viețuitoarelor și se manifestă prin preferința oricărei ființe cu un anume grad de dezvoltare senzorială și comportamentală, pentru anumite tipuri de hrană, de mișcare sau contact cu alte ființe, funcție de consecințele relațiilor anterioare.
Valoarea este unul din cele mai importante criterii de socializare a omului. Ea definește sistemul de opțiuni al fiecăruia sau al grupului și derermină orientarea subiectului sau a colectivității în complicata rețea a condiționărilor unei societăți evoluate, diferențiate operant și decizional.
Prin intermediul valorii, omul își planifică implicările valorice personale sau caută anumite atitudini și calități ale semenilor. Valoarea condiționează și formularea scopurilor momentane sau cele de perspectivă. Tot valoarea definește caracterul și direcția relațiilor personale, preferința alegerii sau respingerii unor parteneri într-o participare colectiva.
Valoarea are un rol subtil în alegerea partenerului de viață sau de placere, prin mijlocirea ei individul discernând insușiri sau defecte ascunse. Tot ea determină altruismul, antagonismul sau ostilitatea.
Identificarea, definirea și cultivarea valorilor proprii poate fi egoistă sau generoasă, legat de felul în care atribuim valori și ne atribuim valori, realizăm sau preluăm valori în mecanismul social.
Valorile au un rol fundamental în totalitatea acțiunilor creative, cooperante sau conflictuale umane. Eforturile de cunoaștere cele mai dificile sau participarea la experiențe ori expediții periculoase pot fi susținute numai prin definirea și întreținerea unor valori proprii intense, stabile și cooperante, care ne pot ghida in viață ajutandu-ne să ne proiectam trasee de acțiune semnificative care ne oferă, dar oferă și celorlalți, valori superioare și trăiri de calitate.
Distincția fapt – valoare se află în miezul dezbaterilor epistemologice asupra posibilității obiectivității în științe. Ea preia în parte distincția între enunțuri descriptive ș prescriptive, fără a coincide în totalitate cu aceasta.

VINO ALĂTURI DE NOI ! http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s