TIMPUL VISULUI

Horia VERTAN
Adrian MAJURU

dream-mirror-dreams-can-come-true-31082814-900-900

Timpul visului este consusbtanţial. Nu cunoaşte cronologii dar respiră prin
afecte, percepute şi definite mai întotdeauna post factum. Timpul vieţii în vis
cunoaşte alte reprezentări pe care le asociem unor trecuturi personale fragmentare sau unui viitor oarecum decelabil. Timpul visului este o lume începând cu a patra dimensiune la care avem acces în timpul somnului.
De la Artemidoros la Jung visele au fost circumscrise filtrulului istoric,
nivelul de interpretare diferind şi el. Visul ne plasează în afara istoriei, a spaţiilor şi cronologiilor cunoscute şi cartografiate. El vine din straturi existenţiale aparent volatile, şi care, în ciuda vechimii ancestrale, ele se întrepătrund cu modernitatea şi contemporaneitatea. Deşi mai vechi decât mitologia, visul oferă prin imagini,culori, forme, mesaje arhaice adăugate elementelor de viaţă recentă, prefigurând fragmente de viaţă viitoare.
Interpretarea viselor captează atenţia liderilor din vremuri imemoriabile şi
timpuri teribil de apropiate nouă. De la nivel individual la o formă colectivă de
înregistrare, de colectare. Scriitorul albanez Ismail Kadare descrie în romanul său“Slujbaşul de la palatul viselor” existenţa unei instituţii numite „Tabir Sarai” unde fucţionari aflaţi acolo din tată’n fiu lucrau la prelevarea, catalogarea, prelucrarea şi interpretarea viselor locuitorilor din imperiu. Este vorba de vechiul imperiu Otoman deşi întâmplările din roman se petrec la începutul secolului XX.
I. TĂRÂMUL VISELOR
Visul are puterea să dilueze timpul, să-l volatilizeze chiar atunci când treci
praguri temporale aflate în interiorul desfăşurărilor trăite subconştient. El devine adesea poarta de comunicare cu cei din afara lumii trăite plenitudinar. Este hubloul prin care ne pot vedea strămoşii, atât cei cunoscuţi cât mai ales cei foarte vechi, al cărui chip memoria noastră recentă nu-l poate desluşi. Astfel adesea vedem în vis persoane necunoscute cercului nostru existenţial apropiat, care vorbesc şi se poartăfamiliar.
Ideile, gândurile, conceptele grupate în mesaje verbale şi uneori gesturi trec
barierele temporale în variate direcţii.Timpul visului, aşa cum este descris de mitologie, legende, basme sau de experienţe mărtuiriste, este spaţiul de întâlnire a mai multor trasee care intersectează destinul fiecăruia dintre noi.
Despre cei care mor în somn se spune, din folclor până în literatura de
specialitate, că sunt cei mai fericiţi. Astfel s-a spus şi de Octavianus Augustus, care a murit aşa cum şi-a dorit şi s-a rugat neîncetat zeilor: în somn. Şi poate visând. De aceea a fost supranumit „Cel Fericit”. A muri în somn este cea mai uşoară călătorie de trecere a sufletului, cea mai candidă separare a acestuia de spaţiul existenţial recent. Timpul visului estompează afectele şi reduce simţurile la mininum.Din punct de vedere al fizicii cuantice şi postcuantice, visele fac parte din domeniul metafizic, al realităţii înfăşurate, al spaţiului cu mai mult de trei dimensiuni.
Forţa care operează aici este cea tahionică, una din cele mai subtile dar şi cea
mai penetrantă dintre forţele existente în universurile care se intersectează şi dau şi realitatea desfăşurată a fizicii particulelor atomice şi a timpului prezent.
În vis noi putem accede la orice timp istoric, căci cel biologic nu există
începând cu a patra dimensiune, de aici încolo existând un “glisando” în orice
direcţie, în orice orizont de aşteptare sau de premoniţie inclusiv materializări
tahionice instantanee.
Fizica cuantică are definiţii şi pentru aceste particule numite tahioni care
rezultă din ciocnirea unei coarde vibrante cu o minigaură neagră, dar totodată ea este emanată în mod continuu de fiecare fiinţă.Se pare că întreaga capacitate a sistemului nervos central este folosită, dar nu de noi şi credem că fiecare individ este răspunzător de ceea ce se întâmplă cu aştri, din întregul univers. Miturile ne vorbesc foarte frumos de stelele care se nasc odată cu noi, cresc şi apoi dispar în neantul precum pământenii când pleacă “acasă” la Tatăl Ceresc.Mircea Eliade în scrierile lui de tinereţe vorbeşte de modul cum se poate accede în mod conştient în tărâmul visului şi obţinând din acea parte de lume mai multe învăţături şi înţelepciuni, cu condiţia să fim pregătiţi intelectual, dar şi moral pentru aşa ceva. Bariera cauzalităţii nu poate fi trecută de oricine, este necesar un istoric personal cu anumite valenţe, cu o anumită cantitate de lumină care nu poate fi întâlnită pe toate drumurile.
Ar fi foarte bine ca acest tărâm care este similar cu “cealaltă lume” să fie
accesat de oamenii care au atins un anumit nivel de dezvoltare morală să fie
precum cetăţenii Republicii ideale a lui Platon, care aveau lumina coborâtă în
minţile şi în inimile lor prin BINE, ADEVĂR şi FRUMOS.
Din păcate e greu de crezut că azi, în societatea postmodernă unde există
foarte multe rocade între vicii şi virtuţi, ar exista o societate în stare să gestioneze pentru binele ei şi pentru binele celor care trăiesc şi se nutresc din bunătatea pământului, visele şi câmpurile tahionice în totalitatea lor.
Dacă ne gândim bine putem găsi totuşi o astfel de societate care pentru noi e
totuşi ca inexistentă şi nu se intersectează cu nici unul din vectorii managementului nostru dezastruos care nu duce nicăieri. Aceasta este societatea aflată de 60.000 de ani în epoca de piatră a aboringienilor din Australia care îşi gestionează cu obstinaţie timpul lor propriu : timpul viselor.
CONCLUZII
Ar fi multe concluzii după cele câteva rânduri mai mult însăilate, din
umbrele şi luminile noastre cotidiene, aici ne referim şi la cele ale strămoşilor
noştri intraţi demult în netimp şi care aşa duşi cum sunt au vise, trăiesc în visele noastre, ne împiedicăm de visele lor, dar vrem să ştergem cu buretele
postmedernităţii şi cu decibelii heavy metal-lui orice salvare care ar veni în bezna în care am intrat fără viitor, fără speranţă şi mai ales cu bagajul gol, fără apă şi fără hrană spirituală. În loc să construim punţi, noi ridicăm ziduri cu care ne ferim de ceilalţi, ne ferim de noi înşine şi nu dăm voie luminii, fluxului de fotoni să ne inunde şi să ne scoată din mocirla în care am intrat.
Cu anumite nişe tahionice se pot experimenta vecinătăţi de dincolo de
bariera cauzalităţii, dincolo de timpul cu care suntem obişnuiţi, pentru a întrezări şi alte posibilităţi, mult mai atotcuprinzătoare din domeniul holistic.
Există însă şi reversul medaliei. Când accesul ar fi nelimitat şi nediferenţiat
şi tehnica tahionică ar încăpea pe mâinile celor care conduc azi lumea, ignorând orice urmă de moralitate şi un cinism nemărginit, când aceste noutăţi vor deveni arme care vor duce la ultimul salt cuantic al omenirii, saltul spre exitus.Noi lăsăm la latitudinea fiecăruia modul de înţelegere a ceea ce s-a expus aici cât şi in lucrarea “Cealaltă realitate” prezentată aici de cei doi autori. Bunăvoinţă există pentru anumite sugestii pentru a putea porni şi pe alte cărări neştiute şi ascunse de la facerea lumii, de acea barieră a cauzalităţii, pe nu o putem traversa cu nici un chip.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s