CINE NU ÎNTREABĂ RĂMÂNE NEŞTIUTOR !

169061_135076916557682_5798522_n-e1427014098702extras „SĂ NU ATINGI ACEASTA CARTE” – Jan van Helsing

 V-aţi gândit vreodată cum este po­sibil ca aproximativ trei sute de familii din lume, prin capitalul lor şi prin influenţa re­zultată din acesta, să controleze, să-şi exercite controlul la nivel mondial? Ce a putut să-i facă pe aceşti oameni aşa de bogaţi? Cum de nu sunteţi dumneavoastră unul dintre aceşti oameni? A fost viaţa nedreaptă cu dumneavoastră? Dumnezeu a făcut împărţirea în mod nedrept? Sau aceste cercuri dispun de cunoştinţe despre lucruri care dumneavoastră v-au rămas ascunse până astăzi?

O parte a acestei enigme o vom descifra în cursul acestei cărţi. Cum de pot să fac aceasta şi de unde ştiu? Ei bine, nu numai că despre aceste cercuri scriu demult, ani de-a rândul, am şi întâlnit mereu oameni care au lucrat pentru aceste trei sute de familii; înain­te de toate însă…şi acum vine partea interesanta: am un prieten cu totul deosebit, despre care voi relata mai târziu şi care m-a sprijinit din copilărie să studiez viaţa şi să mă lămu­resc în legătură cu aceste fenomene!

În această carte este vorba în general despre secrete. Există o mulţime de cunoştinţe care sunt oprite să ajungă publice – atât de către cei „răi”, cât şi de către cei „buni”. Unii le ţin ascunse pentru a nu-şi periclita ţelurile şi tendinţa spre hegemonia mondială. Cei­lalţi le ascund pentru a nu înrăutăţi şi mai mult lucrurile, considerând că este nevoie de o conjunctură favorabilă în confruntarea cu informaţiile.
Să comparăm aceasta cu părinţii care îşi ţin ascunse de copiii mici cuţitele ascuţite. Ei procedează astfel nu pentru că, în sine, cuţitele ar fi ceva râu, ci pentru că un copil mic şi-ar putea provoca o suferinţă cu ele.

La fel se întâmplă cu adevărul şi cu informaţiile. Şi ele pot fi folosite ca arme. Astfel, în istorie informaţiile au fost de multe ori ascunse când s-a urmărit un obiectiv precis, ori au fost difuzate cu scop determinat: pentru a pune la cale un război, pentru a influenţa cursul său sau chiar pentru a-i pune capăt.

În legătură cu aceasta să examinăm atent două exemple.

Bătălia de la Waterloo:

Familia de bancheri Rothschild a avut o influenţă decisivă în politica europeană din secolele 18 şi 19.

Până în 1815, Nathan Rothschild – unul dintre cei cinci fii ai fondatorului băncii Mayer Amschel Rothschild – devenise cel mai puternic bancher din întreaga Anglie. Membrii familiei Rothschild îşi construiseră pentru întreaga Europă un sistem de spionaj şi de curierat aproape perfect, care a fost valorificat foarte bine, în timpul răz­ boaielor napoleoniene. Ei îşi aveau „agenţii” lor, care culegeau informaţii în toate capi­ talele şi pieţele importante din punct de vedere strategic. Autorul lui Insider, Gary Allen, scrie: „Caleştile familiei Rothschild galopau de-a lungul şoselelor. Vasele fami­ liei Rothschild navigau prin Canalul Mânecii, agenţii familiei Rothschild se deplasau pe străzile oraşelor aidoma umbrelor care se strecoară fără zgomot. Ei transportau bani în numerar, hârtii de valoare, scrisori şi informaţii. Înainte de toate informaţii – cele mai noi, de cea mai mare importanţă, care urma să fie prelucrate în mod special la bursa de valori şi la bursa tranzacţiilor la termen.” (16, p.80)

La 20 iunie 1815, Nathan Rothschild a primit de la unul dintre agenţii săi raportul se­ cret referitor la continuarea războiului. În consecinţă, Nathan a plecat la Londra cât a putut de repede. Ajuns la Bursă, prin vânzarea tuturor acţiunilor-consul pe care le de­ ţinea a simulat că Anglia ar fi pierdut războiul. Zvonul s-a răspândit ca un fulger: „Rot­hschild ştie.” – „ Wellington a pierdut la Waterloo!” Cei mai mulţi acţionari au intrat în panică, de teamă să nu piardă totul, şi şi-au vândut acţiunile-consul. Când, după câteva ore, valoarea unei acţiuni scăzuse la cinci cenţi pentru fiecare dolar, la ghişeele aflate de cealaltă parte a bursei zeci de agenţi ai lui Rothschild cumpăraseră toate acţiunile-consul pe „nimica toată”.
După nimicitoarea lor înfrângere, francezii au avut mari dificultăţi de a se pune din nou pe picioare, astfel că în 1817 au încheiat un important acord de creditare cu pres­ tigioasa bancă franceză Ouvrard şi cu celebrii fraţi Baring, patroni ai băncii Baring Brothers din Londra. Bancherii Rothschild fuseseră cvasi-părăsiţi. Un an mai târziu, Franţa a avut din nou nevoie de un credit, dar nici acum nu s-a apelat la ei. Bineînţeles că nu le-a convenit absolut deloc. Au încercat totul pentru a influenţa guvernul francez să le încredinţeze totuşi lor afacerea – însă în zadar. Aristrocaţii francezi, mândri de eleganţa şi de originea lor nobilă, au văzut în familia Rothschild doar nişte ţărani par­ veniţi, care trebuiau trimişi de unde au venit

La 5 noiembrie 1818 s-a întâmplat ceva cu totul neaşteptat. După ce cursul împrumu­ turilor guvernamentale franceze crescuse constant, dintr-o dată a început să scadă continuu. La curtea lui Ludovic al XVIII-lea domnea o atmosferă tensionată. Singurii care în acest timp nu erau îngrijoraţi, ba chiar zâmbeau erau fraţii Rothschild, Kalman şi Jakob care în octombrie 1818, cu rezervele lor nelimitate şi cu ajutorul agenţilor, cumpăraseră cantităţi uriaşe de împrumuturi guvernamentale franceze, ce fuseseră emise de rivalii lor, băncile Ouvrard şi Baring Brothers. Prin aceasta, cursul de îm­ prumut crescuse. Apoi, la 5 noiembrie 1818 au început să arunce pe piaţa liberă, în principalele centre comerciale ale Europei, o masă uriaşă de titluri de împrumut şi ast­fel să transpună piaţa într-o „atmosferă de panică”.

În acest mod, imaginea s-a schimbat fulgerător, iar bancherii Rothschild au devenit „numărul unu” în Franţa. Se bucurau acum de toată atenţia din partea curţii franceze, şi nu numai în problemele financiare.

La Paris, după înfrângerea francezilor, banca Rothschild îşi extinsese puternic contro­ lul asupra acţiunilor guvernamentale în Franţa, iar ia Londra, datorită influenţei sale asupra „Bank of England”, Nathan Rothschild exercita o presiune directă asupra Par­lamentului britanic. (16, p. 82f)

După acest exemplu ne dăm seama de dimensiunea prejudiciului pe care îl poate pro­voca o informaţie ţinută ascunsă în mod deliberat – în acest caz asupra bursei şi, indirect, asupra guvernului unei ţări…

Să luăm acum un al doilea exemplu, pentru a vedea cum o informaţie ţinută secretă a fost folosită pentru a implica o întreagă naţiune într-un război:

Pearl Harbor

Să amintim faptele pe scurt: preşedintele SUA, Roosevelt, îi provocase pe japonezi să intre în război, dându-le un ultimatum de război la 26 noiembrie 1941, în care le cerea să-şi retragă toate trupele din Indochina şi din China (Manciuria).

Acesta este un fapt istoric, totuşi un secret bine păzit. Ultimatul de război al lui Roose-velt a fost ascuns Congresului American în mod premeditat până după atacul asupra Pearl Harbor. Toţi erau de acord că japonezilor nu le-ar mai rămâne nici o altă posi­bilitate decât războiul. Japonezii înşişi făcuseră aproape totul pentru a împiedica un război cu SUA. Prinţul Kenoye, ambasadorul Japoniei în SUA, solicitase repetat o în­ tâlnire, la Washington sau Honolulu, cu preşedintele Roosevelt pentru a se găsi o al­ ternativă. Mai târziu, pentru a evita războiul, era chiar pregătit să îndeplinească pre­tenţiile SUA, însă Roosevelt a refuzat de mai multe ori să vorbească cu el, deoarece războiul cu Japonia era deja planificat – precum anterior cel cu Germania.
În acelaşi timp, Roosevelt declara poporului american:
„În timp ce mă adresez vouă, mamelor şi taţilor, vă mai dau încă o garanţie. Am spus aceasta înainte si o voi mai repeta mereu şi mereu: copiii voştri nu vor fi trimişi în nici un război extern.”

Faptul că japonezii urmau să atace mai întâi Pearl Harbor era cunoscut dinainte milita­rilor americani din mai multe surse:

1. Ambasadorul SUA la Tokio, Joseph Grew, scria la 27 ianuarie 1941, într-o scrisoare adresată lui Roosevelt, că în cazul unui război între Japonia şi SUA, Pearl Harbor va fi ţinta atacului.

2. Congresmenul Dies prezentase în august 1941 preşedintelui Roosevelt nu numai ţinta atacului – Pearl Harbor – ci şi, susţinut de o hartă, planul strategic de atac. El a fost obligat să nu vorbească.

3. În afară de acestea, în 1941 serviciul de informaţii american reuşise să decodifice atât cifrul diplomatic, cât şi pe cel militar al japonezilor. Roosevelt şi consilierii săi cunoşteau dinainte data exactă, ora şi ţinta atacului.

Al Bielek, unul dintre cei doi supravieţuitori ai „Experimentului Philadelphia”, mi-a po­vestit în septembrie 1991 că pe atunci lucra la baza navală Pearl Harbor, dar a fost re­tras cu o săptămână înaintea atacului, întrucât urma să lucreze mai târziu, împreună cu Nikola Tesla, la „Experimentul Philadelphia”. Atunci i s-a spus că a fost retras din cauza atacului, deoarece era prea valoros pentru a-şi găsi sfârşitul acolo.

Chiar baza Pearl Harbor a fost înştiinţată abia cu două ore înainte de declanşarea ata­ cului şi ca atare nu a fost pregătită să riposteze. A fost distrusă în mod necruţător. Era tocmai ce urmărise Roosevelt, pentru că acum putea să-i prezinte pe japonezi drept „porci perfizi”, ia SUA trebuia să „plătească” acest atac. (8, p. 120f)

Şi acum ghiciţi ce a declarat George W. Bush în primul său discurs adresat naţiunii du­ pă atentatul de la World Trade Center: „Acesta este un al doilea Pearl Harbor!”
Oare ce a vrut să ne spună cu aceasta…?
Dar să nu discutăm despre aşa ceva în această parte a cărţii.

Acestea au fost numai două exemple din domeniul politicii reale. Vă puteţi imagina că există şi secrete care se referă la apariţia omului sau la tehnologii deja gata de a fi puse în aplicare, totuşi ţinute ascunse în faţa populaţiei, de exemplu un motor care funcţio­nează pe bază de apă sau de magnet?
N-aţi auzit încă niciodată de aşa ceva?
În acest caz vă voi da eu o mână de ajutor…
În 1992 mă aflam pe drum de o jumătate de an în emisfera sudică (Noua Zeelandă, Australia şi străbăteam Asia fără o ţintă anume); într-o librărie din sudul Noii Zeelande am întâlnit un bărbat pe nume Ross, care m-a întrebat dacă nu doresc să le relatez lui şi câ­torva prieteni despre experienţa şi cercetările mele privind producerea de arme secrete

în Germania (farfurii zburătoare). A spus că el conduce în Dunedin un cerc de ufologi şi că are legături şi cu cercuri similare din Noua Zeelandă. Am fost imediat de acord, după care a doua zi mi-a telefonat şi a fost de părere să merg la un prieten din Invercargill, în extremitatea sudică a Noii Zeelande, unde o dată pe săptămână s-ar întâlni un mic cerc de interesaţi de aceste fenomene.

Când în acea seară mi-am făcut cunoscute cercetările, gazda mea a afirmat mora­lizator: „Vouă, nemţilor, vi s-a spălat de tot creierul.” O opinie pe care în acel moment n-am putut deloc s-o înţeleg, întrucât aveam convingerea că noi, germanii, după ce rezistase­răm naţional-socialismului, am fi avut de oferit cea mai liberă ţară din lume. Ei bine, din acea seară s-a terminat cu această impresie, deoarece omul m-a condus într-o încăpere pli­nă până la refuz cu cărţi, videofilme şi casete audio, toate conţinând lucruri care „oficial” nu existau. El mi-a spus că aproape toate aceste cărţi sunt interzise în Germania. Printre acestea se găseau cărţi despre cercetările germane în domeniul antigravitaţiei, enigme privind prezumtiva aselenizare, culise ale celui de-al Treilea Reich, cărţi critice despre temele masoneriei, despre existenţa substanţelor nocive în alimente, cărţi având ca subiect oameni care se vindecaseră ei înşişi de boli incurabile, despre „energia liberă”, despre lu­ mea subpământeană şi baze subterane, despre contacte extraterestre cu guverne şi des­ pre multe altele.

În această seară a fost prezent şi un domn care mi-a telefonat în dimineaţa următoare şi mi-a spus că trebuie să-mi arate ceva. Drept urmare, m-a luat cu maşina lui şi a mers cu mine aproximativ două ore în mijlocul unei păduri foarte dese. Acolo, ajunşi la o că­suţă, mi-a declarat că nimeni n-ar şti de existenţa acestei case şi că, dacă voi fi vreodată nevoit să mă ascund, aici pot găsi adăpost. A mai spus că, dacă vreodată aş dori să cons­truiesc o farfurie zburătoare, aş putea-o realiza aici. O ofertă ciudată, am gândit atunci. M-am mirat şi că în momentul când am intrat în casă a aprins lumina, deşi nu desco­perisem în casă nici o sursă de curent. La întrebarea mea cum de s-a aprins lumina, m-a luat de mână şi, cu cuvintele „acum ajungem la motivul propriu-zis al excursiei noastre”, mi-a arătat o mică maşinărie aflată în pivniţa casei sale şi care producea un zgomot mo­noton. Am căutat să descopăr un cablu şi o priză prin care maşinăria era alimentată cu cu­rent, dar fără succes. Domnul m-a lămurit că acesta este un convertizor magnetic ce pro­duce el însuşi curent, numai o singură dată, respectiv când convertizorul, aşezat pe locul anume destinat lui, este activat printr-un impuls. Impulsul este transmis apoi printr-o uni­că acţionare a unei roţi la convertizor. Acesta ar furniza suficient curent pentru întreaga casă sau – într-un alt format – chiar pentru un autoturism.

Omul cel binevoitor era de origine britanică, dar o ştersese englezeşte în Noua Zeelandă, deoarece, din cauza descoperirii pe care încercase s-o prezinte pe piaţă în An­glia, ajunsese într-o situaţie atât de dificilă – primise chiar ameninţări cu moartea – încât n-a avut altă soluţie decât să emigreze şi să-şi ţină gura.Atât despre domeniul tehnic.

Probabil că acum vă veţi gândi: „Fantastic un asemenea motor care funcţionează pe bază de magnet. Dacă îl construiesc în locuinţa mea, nu mai sunt nevoit să plătesc ni­ciodată curentul. Încălzirea ar fi gratuită şi aş avea şi apă caldă. În plus, aş putea să-mi fac în grădină o seră, pe care. s-o încălzesc fără să mă coste nimic şi să-mi asigur propria hra­ nă… Apoi mi-aş cumpăra un electroautomobil şi aş monta convertizorul cu care nu numai că mi-aş reduce la zero costurile benzinei, ci în acelaşi timp ar însemna şi o protejare a mediului. Dacă după toate acestea fac un calcul cât din salariul meu se duce pe curent, benzină şi mâncare, probabil n-ar mai trebui să muncesc atât de mult… În altă ordine de idei, împreună cu prietenii mei am putea cumpăra un avion cu reacţie ceva mai vechi,l-am moderniza, apoi am zbura spre Lună şi am vedea noi înşine cum rămâne cu istoria atmosferei…”

Aici fantezia nu are limite. Toate acestea devin posibile. Totuşi, în euforia dumnea­voastră, v-aţi gândit că milioane de oameni din lumea întreagă ar deveni şomeri – cei care lucrează în industria petrolieră, cei din fabricile de motoare, cel care montează instalaţiile de încălzire, tehnicianul specializat în energia solară… şi, şi, şi?
Sunteţi conştient că în acest caz slujiţi forţa care vrea întotdeauna binele şi care totuşi duce la distrugere? Veţi fi declanşatorul unor suferinţe infinit de mari, mulţi oameni vă vor urî, deoarece le ruinaţi viaţa. Ştiu, aţi vrut să faceţi numai bine…

În nici un caz nu aş vrea să vă distrag interesul de la energia liberă – dimpotrivă. Ea înseamnă viitorul nostru, într-o zi va ajunge pe piaţă (cu cât mai repede, cu atât mai bine) şi va îmbogăţi şi schimba lumea. Am vrut numai să vă fac să reflectaţi la faptul că în viaţă totul are şi un revers. Iar uneori este important să se ia o decizie care, deşi oferă majo­rităţii oamenilor avantaje, în acelaşi timp pe ceilalţi – legaţi de vechea tehnologie – îi poate distruge, dacă ei înşişi nu-şi schimbă modul de a gândi şi de a acţiona.

Aşa s-a întâmplat cu introducerea calculatorului. El ne-a uşurat tuturor viaţa, totodată însă a distrus şi multe profesii, iar în viitor va transforma tot mai mulţi oameni în şomeri. Doar n-aţi vrea să renunţaţi astăzi la el?
Aceasta este legea polarităţii.
Prin aceste exemple aş dori numai să vă sensibilizez că, indiferent pe ce cale mergem sau în ce fel ne decidem să acţionăm, întotdeauna vom leza, vom agresa oameni, oricât de idealistă sau inofensivă ar fi fost acţiunea noastră.Şi astfel o invenţie, un mic motoraş pe care l-am putut descoperi într-o pădure, devine o „armă” capabilă să decidă soarta a milioane de oameni!

Înţelegeţi acum ce am vrut să spun când am afirmat că informaţia referitoare la se­crete poate să fie foarte periculoasă şi că spiritul neexperimentat, în spontaneitatea sa, de­ şi bine intenţionat, poate provoca multă distrugere şi suferinţă, dacă nu învaţă cum să pro­cedeze cu ea?

Acum susţin că aceste trei sute de familii amintite mai sus sunt atât de bogate şi de pu­ternice deoarece dispun de o ştiinţă secretă – de ceva ce se găseşte în exteriorul lumii şi de ceva care este ascuns în interiorul omului – ţinută ascunsă colectivităţii în mod preme­ditat şi conştient.

Oameni naivi declară probabil în discuţiile lor că astăzi nu mai există nici un fel de se­crete, că lumea este explorată şi că istoria pământului este elucidată pentru oricine. Şi atunci de ce există servicii de informaţii cu mii de colaboratori în toată lumea? Ce rol mai au aceste servicii de informaţii, dacă la nivel mondial totul este clarificat şi evident?

Îmi amintesc de o discuţie cu un intelectual, care nu crede nici în Dumnezeu şi nici în diavol – iar despre suflet, intuiţie şi legi cosmice să nu mai vorbim. Toate acestea nu au fost demonstrate ştiinţific şi de aceea sunt o amestecătură de iluzii.Când l-am întrebat dacă îşi iubeşte soţia, m-a asigurat de aceasta afişând o mină convinsă.

În replică i-am spus că mă minte, că nu este adevărat, la care el s-a schimbat la faţă şi a devenit furios. M-am referit la faptul că n-ar exista ceva care să însemne dragoste şi că el îşi imaginează numai toate acestea; i-am accentuat că n-ar exista nici o dovadă ştiinţifică pentru a demonstra existenţei dragostei şi l-am rugat să revină la realitatea faptelor. Nu există dragoste, întrucât ceea ce nu poate fi dovedit nu poate şi nu are cum să existe.Bineînţeles că apoi i-am mărturisit că am vrut doar să-l provoc şi că argumentaţia sa stupidă s-ar fi îndreptat cândva chiar împotriva lui. După aceasta a recunoscut că a avut o oarecare presimţire în ce mă priveşte, pe care însă nu putea s-o explice din cauză că era mahmur după băutură…Nici nu trebuie s-o facă. Totuşi, nu este corect să respingi pur şi simplu ceva doar pen­tru că acel ceva nu este demonstrat în mod concludent.

Aşa este şi cu secretele.
Reflectaţi numai: există sute de institute de cercetare care nu fac nimic altceva decât să studieze oamenii, comportamentul, nevoile şi obiceiurile lor. Numai în Europa există câteva institute pentru desfăşurarea războiului psihologic (de exemplu, Tavistock Insti­tut) . Ei bine, ce credeţi că se întâmplă cu rezultatele unor asemenea experienţe şi studii? Ajung ele la coşul de gunoi sau sunt puse la dispoziţia acelora care au înfiinţat şi finanţat institutele?
Nu ajungem din nou la cei bogaţi şi puternici?

Credeţi că mecanismele raţiunii omeneşti şi ale vieţii nu sunt descifrate? Sunt desci­frate, demult, iar mecanismele sunt folosite, bineînţeles de aceşti oameni, de aceşti mag­naţi şi monopolişti – în avantajul lor şi în mod sigur în dezavantajul dumneavoastră.

Întrebarea care se pune este cum de nu aţi ştiut până acum şi ce veţi face de acum înainte cu aceste informaţii?
Astfel, este posibil să fi ajuns din nou la tema acestui capitol, şi anume: cu ce îmi pot fi de folos aceste cunoştinţe, dacă nu ştiu cum să le pot integra în viaţa mea personală ? De aceea, ar trebui să aflăm mai multe despre secretele vieţii.
În cărţile mele de până acum am publicat cu precădere secretele cu efect negativ, ame­ninţătoare, neplăcute ale vieţii. Prin urmare, este nevoie aici să se recupereze cealaltă par­te – partea care să ne facă viaţa mai plăcută, mai liberă şi stimulatoare.Oare nu este ceea ce, de fapt, dorim cu toţii – fericire, sănătate, bunăstare, posi­bilitatea de a călători, pace…?

Ba da, şi este posibil. Dar pentru aceasta mai este nevoie de ceva. Pe de o parte, de receptivitatea la schimbare, la nevoia de a lăsa să pătrundă ceva nou în concepţia de până acum despre lume, pentru a o putea contempla şi valorifica, iar pe de altă parte, de în­ crederea că viaţa îmi poate oferi şi mai mult decât am crezut până acum, deoarece aceasta este… o lume plină de miracole.

VINO ALĂTURI DE NOI ! http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s