Adevărul deplin şi Adevărul redus

                 adevar-si-provocare-copy

                  După cum învăţământul terestru îşi are gradele sale progresive, de la clasa a I-a primară, până la cea universitară, tot astfel cunoaşterea Adevărului are gradele sale. Adevărul cuprinde în sine o sumă de noţiuni sau cunoştinţe cu atât mai înalte, cu cât înaintezi în lumea spirituală. Acelaşi adevăr poţi să-l dezvolţi cuiva diluat sau concentrat, dezvoltat sau restrâns.
Cine se roagă în Tatăl nostru: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, spune un adevăr, dar un adevăr restrâns, potrivit omului simplu. Dacă ai urcat multe trepte ale vieţii spirituale, faci cunoştinţă cu legile de neînfrânt ale Tatălui ceresc şi din ele vezi că o greşeală comisă nu se poate ierta, oricâte rugăciuni ai face; ea trebuie ispăşită. Atunci afli acelaşi adevăr asupra greşelii în mod mai dezvoltat, mai amplificat. Din această cauză trebuie să studiem fiecare idee. Studiind, constatăm că fiecare idee are o evoluţie, adică un conţinut numit cunoştinţă.Or tocmai acest conţinut evoluează.
Am spus că totul evoluează în univers – deci şi ideile. Bineînţeles, unele mai încet, altele mai repede; evoluţia nu este uniformă. Spiritul mineral, vegetal, animal şi uman evoluează, dar fiecare într-un ritm diferit, unul faţă de altul. De asemenea, şi suportul spiritului sau trupul mineralului,plantei, animalului sau omului evoluează în timp inegal. Chiar entităţile umane evoluează în perioade de timp diferite. Duhurile roşii necesită un timp de evoluţie diferit de cele albastre şi aşa mai departe. Evoluţia valului nostru ţine aproximativ 25-30.000 de ani. Evoluţia sistemului nostrum planetar va dura peste zece miliarde de ani. Fiecare corp – mare sau mic – îşi are termenul său de evoluţie. Spiritul mineral va fi încătuşat în corpul mineralului atâtea miliarde de ani cât va dura această planetă. Durata evoluţiei plantelor este cu mult mai scurtă; unele şi-au terminat evoluţia pe această planetă, dispărând ca forme. Terminându-şi traiul pe această planetă, unele animale au plecat, lăsând tiparul formei lor în straturile pământului sub formă de fosile. Aşadar fiecare regn îşi are durata de evoluţie. În afară de ce este viu pentru voi – impropriu spus, căci totul este viu – în spaţiu circulă vietăţi numite idei. Am spus că ideea are o formă şi un conţinut, iar conţinutul ei se numeşte cunoştinţă.
Dacă m-ai întreba ce este o idee, ţi-aş răspunde: o formă vie. Ce conţine forma? O cunoştinţă. Ideile sunt la fel? îţi voi răspunde că nu. Fiecare idee îşi are forma sa. Duhul va interpreta conţinutul unei idei după gradul său de evoluţie.

Să mă explic.

Iau ideea casă. Toate ideile de casă sunt identice ca formă, dar conţinutul lor va diferi, după gradul de evoluţie al entităţii spirituale şi, în general, al mediului său înconjurător. Casa este o construcţie în care omul se adăposteşte de intemperii. Bordeiul ţiganului e tot o casă; locuinţa gospodarului de la oraş e o casă mai confortabilă, mai civilizată; palatul marilor milionari e tot o casă. Dacă ar veni un om de pe o planetă inferioară Pământului şi l-ai întreba ce este o casă, el îţi va descrie o construcţie asemănătoare unui bordei. O entitate de pe planeta noastră, întrebată de ideea casă, îţi va descrie construcţiile frumoase din marile oraşe. însă există planete unde casa este o construcţie cu mult mai artistică, cu dispozitive ce asigură un confort necunoscut încă aici.
Întrebată ce înţelege prin ideea casă, entitatea de pe planeta respectivă ar descrie o locuinţă prin idei al căror conţinut noi, cei de aici, nu l-am cuprinde, deoarece nu am ajuns încă la gradul cunoaşterii unei asemenea case. Supuse unui examen referitor la ideea casă, trei entităţi de evoluţii diferite emit idei cu conţinut deosebit. Entitatea de pe o planetă inferioară nu a văzut şi auzit decât de o casă asemănătoare unui bordei. Entitatea de pe planeta noastră va descrie casa expunând înfăţişarea ei exterioară şi interiorul său; descriere pe care entitatea inferioară, venită de pe o altă planetă, unde nu a văzut aşa ceva, nu o va înţelege nu va putea pricepe conţinutul acelei idei. Ce să mai spunem de ideea construcţiilor fantastice de pe alte planete, mai avansate decât a noastră? Ideea e un fel de germene, care se dezvoltă treptat, paralel cu evoluţia ei şi a individualităţii umano-duhuală.

Acum mă întorc la adevărul propovăduit de Domnul nostru Iisus Christos.

               El a comunicat ucenicilor Săi rugăciunea dominicală Tatăl nostru. Dar să vedem cum au fost predicate învăţăturile Sale cum le-au propovăduit apostolii şi cum au fost ele scrise.
Învăţăturile Mântuitorului nostru au fost date apostolilor potrivit gradului lor de evoluţie. Nici apostolii n-au fost de aceeaşi evoluţie. Mântuitorul a vorbit cu fiecare în parte şi mereu le-a spus unora un adevăr mai dezvoltat, şi altora un adevăr mai restrâns. Misterul acesta l-au cunoscut şi evangheliştii, şi ei au scris evangheliile potrivit gradului de evoluţie al omenirii de pe atunci, ca să se poată creştina sau boteza în ideile Domnului nostru, preamărită Lumină a sistemului nostru. Tot ce s-a spus a fost conform mentalităţii de atunci. Celor de azi – şi, mai ales, celor cu o evoluţie personală mai avansată – li se poate spune conţinutul superior al ideilor, deoarece evoluţia lor le permite să afle fără nici un pericol de a se tulbura şi fără nici o responsabilitate, pentru entitatea care le-a prezentat conţinutul respectiv.
Adevăr grăiesc, când vă spun că greşeala nu se iartă. Dar de acest adevăr nu trebuie să afle omul de rând. Nu există iertare când s-a făcut o greşeală. Legea e lege, e dreaptă şi veşnică, nici Tatăl ceresc neputând-o încălca. Autorul legii nu poate încălca propria Sa lege. Cine a făcut o greşeală trebuie să plătească, până la ultima centimă.
Dar cui poţi să-i spui mai pe larg acest adevăr? Negreşit, celui care nu mai are înclinare de a mai greşi. Cel ce nu mai poate greşi poate să afle că greşeala nu există şi deci Dumnezeu n-are ce ierta. Acest adevăr este cunoscut de noi, dar nu îndrăznim să-l afirmăm în orice cerc şi oricărei persoane venită acolo, deoarece nu ne permite evoluţia lor.
Voi generaţi suferinţe şi dureri aproapelui vostru. Creatorul nu e vinovat de acţiunea voastră.El, ştiind cât de reduşi sunteţi, vă iartă, prin infinita Sa bunătate, dar de suferinţa produsă cum vreţi să vă dezlege?
Cineva a ucis. Creatorul îl iartă, pentru că îi ştie nepriceperea. Să presupunem că, venind sus la noi, victima iartă şi ea, dar cu suferinţa produsă victimei cum rămâne? Se poate ierta? Da, ar fi posibil, dacă s-ar distruge efectul greşelii, dar nu s-a făcut o greşeală, ci o acţiune ce are un efect.
Acţiunea – în chip de cauză – poate fi iertată, dar cum rămâne cu efectul acestei acţiuni? Tatăl şi victima iartă pe ucigaş, dar trupul ucis se mai poate reface? Nu. Dacă ucigaşul nu poate învia trupul distrus, efectul aşa-zisei greşeli nu mai poate fi anulat.
Atâta vreme cât efectul acţiunii nu poate fi distrus, prin nici o forţă din lume, iertarea Tatălui,a Fiului şi a Sfântului Duh nu poate produce nici un efect, pentru că între victimă şi autorul crimei s-a interpus efectul, care nu poate fi distrus în vecii vecilor. Efectul trupului ucis a rămas întipărit în memoria autorului. Nu va fi uitată, ştearsă din memoria sa spirituală decât în cazul când autorul ar fi distrus ca spirit, ceea ce nu o poate face nimeni în lume.
Aşadar, efectul neputându-se distruge din memoria entităţii care a produs suferinţa, rezultă că ea trebuie să repare – prin iubire – suferinţa aplicată semenului său. Să presupunem că Tatăl şterge din memoria autorului efectul acţiunii comise de el. Ca urmare ucigaşul comite crime la infinit şi nu va mai evolua niciodată.
Omul care a greşit – producând aproapelui său o pagubă, insultă, durere, crimă – trebuie să repare greşeala sa. între victimă şi autor s-a stabilit din acel moment un raport, o legătură spirituală.Nici autorul, nici victima nu se pot dezlega de legătura nevăzută, fluidică stabilită între ei.Domnul nostru Iisus Christos a recomandat să ierţi mereu, de şapte zeci de ori câte şapte. Pentru ce? Pentru că tu, victimă, iertând pe cel ce ţi-a greşit, prin însăşi acest fapt ai rupt legătura stabilită între tine şi autorul greşelii. Nu mai eşti nevoit să vii, în altă viaţă, în preajma autorului, pentru a-i da ocazia să repare paguba, durerea, acţiunea produsă asupra ta. Destinul tău e liber de acest raport.Se schimbă situţia în ceea ce-l priveşte pe autor. El va căuta mereu să urmărească reîntruparea victimei sale, pentru ca într-o altă viaţă să repare acţiunea sa. El trebuie să repare, ca să şteargă din arhiva sa scrisul faptei sale. Reparând greşeala comisă, el se eliberează de înregistrarea în memorie a imaginii acţiunii sale, care, altfel, îl va apăsa în veşnicie. O dată ce va face un act oarecare de iubire, se va şterge din arhiva lui fluidică orice urmă a faptei sale şi de acum înainte. destinul său îşi va urma calea. Legea Tatălui a fost satisfăcută.

Ura, paguba,durerea s-au transformat în iubire — temelia existenţei tuturor lumilor.

Scarlat Demetrescu

VINO ALĂTURI DE NOI ! http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s