Jocul

                   Earth_Wind_Stock_by_Moonchilde_Stock

                                 Cea mai mare parte a oamenilor consideră viaţa o luptă, ori VIAŢA nu ESTE o luptă, ci UN JOC! Este un joc în care nu poţi câştiga, dacă nu cunoşti Legea Spirituală. Vechiul şi Noul Testament dau o minunată clarificare a regulilor acestui joc. Iisus Hristos a numit acest joc A DĂRUI şi A PRIMI.
‘Tot ceea ce un om seamănă, va culege’, ceea ce înseamnă că ceea ce un om dă prin cuvînt sau prin acţiune îi va fi REDAT; ceea ce da, va reprimi. Dacă seamănă ură, va primi ură; dacă iubeste, va fi şi el iubit; dacă critică, va fi criticat; dacă minte, va fi minţit; dacă trisează, va fi jefuit. Ni se spune de asemeni că imaginaţia joaca un rol primordial în jocul vieţii.
‘Ai grijă de inima (sau de imaginaţie) mai mult decat de orice altceva, căci din ea provine sursa vieţii.’ (Cartea proverbelor: 4; 23).
Ceea ce înseamnă că ceea ce omul îşi imaginează se va exterioriza, mai devreme sau mai târziu, în afacerile sale. Eu cunosc pe cineva care se temea de o anumită boală. Era o boală foarte rară şi necontagioasă, dar el şi-o reprezenta fără încetare şi citea articole despre ea, aşa încât, într-o bună zi, ea se manifestă în corpul său şi muri, victimă a imaginaţiei sale dereglate.
Deci ne dăm seama ca, pentru a juca cu succes Jocul Vieţii, trebuie să ne dirijăm bine imaginaţia. Acela a cărui imaginaţie a fost antrenată pentru a-şi reprezenta doar binele, atrage în viaţa sa ‘toate dorinţele juste ale inimii sale’ – sănatatea, bogăţia, dragostea, prietenii, perfectă expresie de sine şi realizarea celui mai înalt ideal.
Imaginaţia a fost numita ‘Foarfecele Spiritului’, şi, într-adevăr, ea decupează, decupează fără încetare, zi dupa zi, imaginile pe care omul le formează, mai devreme sau mai târziu, şi în acest fel el întâlneşte, în planul exterior, propriile sale creaţii. Pentru a-şi forma în mod convenabil imaginaţia, omul trebuie să cunoască natura operaţiilor care au loc în interiorul său. Grecii spuneau: ‘CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI !’.

Spiritul cuprinde trei planuri: subconştientul, conştientul şi Supraconştientul.

                Subconştientul nu este decât puterea fără direcţie. El se aseamănă cu vaporii sau electricitatea şi îndeplineşte ceea ce i se comandă; el nu are putere intrinsecă. Tot ceea ce omul resimte profund sau îşi imaginează în mod clar este imprimat în subconştient şi se manifestă în cele mai mici detalii.
De exemplu, o doamnă pe care o cunosc, se juca în copilărie de-a ‘văduva’. Se îmbrăca în negru, cu un voal lung şi cei din jur o găseau caraghioasă şi amuzantă. La maturitate se căsători cu un om pe care îl iubea profund. Puţin dupa nuntă, el muri şi ea purta un voal lung de doliu, ani îndelungaţi. Subconştientul său, impresionat de imaginea pe care ea şi-o formase, o exterioriză la timpul respectiv, fără a ţine seama de durerea ei.
                              Conştientul a fost numit mentalul muritor sau carnal. Este mentalul inferior uman care vede viaţa aşa cum este. El vede moartea, dezastrele, bolile, săracia şi limitările de tot felul, şi imprimă toate acestea în subconştient (suflet).
Supraconştientul este Spiritul Divin care se află în fiecare om; este planul ideilor perfecte. Aici se află ‘modelul perfect’ de care vorbea Platon, Planul Divin. Pentru că există un plan divin pentru fiecare.
‘Există un loc pe care trebuie să-l ocupi tu şi pe care nimeni altcineva nu-l poate ocupa; tu ai o sarcină de îndeplinit, pe care nimeni altcineva nu o poate îndeplini!’
Există o imagine perfectă în Supraconştient. Această imagine se proiectează câteodată că un fulger în conştient şi pare un ideal de neatins, ceva prea frumos pentru a fi adevărat.
În realitate, acesta este destinul adevărat (destinaţia) omului, proiectat de Spiritul Infinit Care Se află în el însuşi. Mulţi oameni ignoră adevăratul lor destin şi forţează alte lucruri, situaţii care nu le aparţin şi care le-ar aduce doar eşecul şi nemulţumirea dacă ar reuşi să le obţină.
Iisus Hristos a afirmat că cuvintele noastre joaca un rol capital în Jocul Vieţii. ‘Prin cuvintele tale te vei salva, prin cuvintele tale te vei condamna.’ Mulţi oameni au fost cauza dezastrului din viaţa lor, pronunţând cuvinte nesăbuite. Subconştientul nu are sensul umorului, iar oamenii îşi provoacă deseori nenorocirile prin glumele lor.
Iată încă un exemplu: O persoană care avea o avere frumoasă, glumea mereu spunând că ‘se pregăteşte să intre în ospiciu’. În doar câţiva ani ea fu aproape ruinată, imprimînd în subconştientul său imaginea mediocrităţii şi a sărăciei.
Din fericire, Legea este cu două tăişuri, şi o situaţie nefericită poate fi transformată într-o situaţie avantajoasă.
O consultanta veni la mine, într-o zi caldă de vară pentru a-mi cere un ‘tratament’ (în metafizica ‘a trata’ înseamnă a se supune actiunii rugaciunii) pentru prosperitate. Ea era epuizată, abătută, descurajată şi îmi spuse că nu mai avea decât 8 dolari. Eu i-am răspuns: ‘Este perfect, noi îi vom binecuvânta şi îi vom multiplica aşa, cum Iisus Hristos a înmulţit pâinile şi peştii’, căci El ne-a învăţat că orice om are puterea de a binecuvânta şi de a înmulţi, de a vindeca şi de a prospera. ‘                                                                                                                               – Şi, dupa aceea, ce trebuie să fac?’‘                                                                                        – Urmează-ţi intuiţia! Te atrage ceva, sau un loc anume?’

Intuiţia vine din interior – înseamnă a vedea din interior, adică a fi învăţat din interior. Intuiţia este ghidul infailibil al omului
Această doamnă reflectă: ‘Nu stiu – mi se pare că ar trebui să merg la familia mea, am exact atâţia bani cat costă drumul cu autocarul.’ Familia sa se găsea într-un oraş îndepărtat şi nu era bogată; raţiunea, intelectul păreau să spună: ‘Rămâi la New York, găseşte de lucru şi câştigă bani.’ Dar eu i-am spus: ‘Du-te acasă – nu ignora intuiţia!’, şi am pronunţat pentru ea cuvîntul următor: ‘Spirit Infinit, deschide calea spre marea abundenţă pentru doamna X…; ea să-şi atragă în mod irezistibil tot ce îi aparţine prin drept Divin.’ Şi i-am recomandat să repete aceasta fără încetare. Ea plecă imediat. Câteva zile mai târziu, făcând această vizită, ea reîntâlni pe o veche prietenă a familiei. Prin intermediul acesteia, ea primi mai multe mii de dolari într-un mod miraculos. De atunci, ea mi-a spus adeseori: ‘Povestiţi tuturor despre doamna care a venit să vă vadă doar cu 8 dolari în buzunar şi cu o intuiţie!’.                                                                            Abundenţa există întotdeauna în calea ta; dar ea nu se poate manifesta decât prin dorinţă, credinţă sau cuvîntul spus.
Iisus Hristos a indicat clar că omul trebuie să facă primul pas.
‘Cereţi şi veţi primi, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide!’. (Matei 7;7)
Şi în Sfînta Scriptura citim: ‘În ceea ce priveşte lucrarea mâinilor Mele, comandă-Mi!’.
Spiritul Infinit, adică Dumnezeu, este întotdeauna gata să îndeplinească dorinţele mai mari sau mai mici ale oamenilor. Orice dorinţă exprimată sau neexprimată este o cerere. Suntem adesea uimiţi cînd o dorinţă ne este brusc îndeplinită.                                                                                                              Într-un an, înainte de Paşti, văzând trandafiri frumoşi în vitrinele florăriilor, mi-am dorit să primesc unul şi, timp de o clipă, l-am vazut în minte, depus la uşa mea. În ziua de Paşti, îmi sosi un trandafir superb. A doua zi îi mulţumii prietenei care mi-l oferise, spunându-i că era exact ceea ce-mi doream. Ea exclama: ‘Dar nu ţi-am trimis trandafiri, ţi-am trimis crini!’ Florarul confundase comanda ei cu alta, şi-mi adusese trandafirul numai pentru că eu pusesem în acţiune legea, şi pentru că trebuia să primesc un trandafir.
Nimic nu se interpune între om, cel mai înalt ideal al lui şi fiecare dorinţă a inimii sale; doar îndoiala sau teamă.

CÂND OMUL ŞTIE SĂ DOREASCĂ CU CURAJ, TOATE DORINŢELE SALE SE REALIZEAZĂ IMEDIAT.

                             Singurul duşman al omului e teama (de sărăcie, de eşec, de boală, de pierderi), adică orice sentiment de nesiguranţă pe orice plan.
Iisus Hristos a spus: ‘De ce ţi-e teamă, om cu credinţa slaba?’ (Matei, 8:26) Vedem deci, că trebuie să înlocuim teama cu credinţa, căci teama nu este decât credinţa inversată: este credinţa în rău în loc de credinţa în bine.
Scopul ‘Jocului Vieţii’ este de a vedea clar Binele şi de a sterge din minte toate imaginile răului. Aceasta se obţine imprimînd în subconştient realizarea Binelui.                                                                                                                     Un om strălucit, care reuşise exceptional, îmi povesti că ştersese brusc orice teamă din conştiinţa sa pentru că citise într-o zi un anunt cu litere mari conceput astfel: ‘De ce va neliniştiţi? Aceasta nu se va întampla, probabil, niciodată.’ Aceste cuvinte frapara în mod absolut subconştientul; el are acum convingerea ferma că numai Binele va intra în viaţa lui şi, în consecinta, numai Binele se va manifesta. Fiecare cuvînt se gravează în subconştient şi se realizează în detalii surprinzătoare. Este exact că pentru un cântăret, a cărui voce se înregistrează pe disc. Dacă tuşeşte sau ezită, discul înregistrează tot. Să spargem, deci, vechiul disc al subconştientului, discurile vieţii noastre pe care nu vrem să le păstrăm şi să facem altele mai noi şi mai frumoase!
Spune-ţi cu voce tare, cu putere şi convingere, aceste cuvinte: ‘Sparg şi demolez (prin cuvîntul meu) tot ceea ce (în subconştientul meu) este fals. Toate acestea se întorc în neant, căci toate aceste gînduri false au ieşit din imaginaţie. Acum eu gravez noi discuri prin puterea lui Hristos, care este în mine. Acestea sunt: ‘sănatatea, bogăţia, dragostea, şi expresia perfectă a Fiinţei mele.’ Iată cvadratura vieţii, jocul complet.                                                                                                                                                         fragment Jocul vieţii – FLORENCE SCOVEL SHINN

http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s