PRINCIPIUL ABSORBŢIEI

love1

                       Ce-o mai fi şi principiul absorbţiei? Da, recunosc, îmi face plăcere să vă confrunt cu lucruri pe care până acum n-aţi vrut niciodată să le ştiţi.
Foarte simplu: există principiul presiunii şi principiul absorbţiei. Aproape toţi oamenii trăiesc după principiul presiunii, care poate fi comparat cu voinţa sau cu perseverenţa, fără ca ei măcar să observe.

Noţiunea principiul absorbţiei provine de fapt din domeniul tehnic, şi anume de la genialul constructor de discuri zburătoare austriac Viktor Schauberger – precursorul tehnologiei apei vieţii. Schauberger studiase cele mai diferite cursuri din natură, le trans-pusese apoi în procese mecanice, iar ulterior a construit aparate. De exemplu, el a observat cum păstrăvii sar împotriva cursului râului, putând sări chiar mai sus cu câţiva metri decât înălţimea unei cascade. Din punct de vedere ştiinţific, acest lucru este imposibil. Un specialist în hidrostatică – luând în calcul mărimea aripioarelor, puterea muşchilor şi alte componente – poate să calculeze cât de puternic acţionează forţa bătăii aripioarelor şi cât pot acestea să propulseze păstrăvul în direcţia spre înainte. Cifrele obţinute nu ex­ plică săriturile extraordinare ale păstrăvilor. Acelaşi lucru îl întâlnim şi la bondari. Din punct de vedere ştiinţific, un bondar nu poate zbura – cu toate acestea el zboară, pentru că secretul zborului bondarului constă într-un câmp antigravitaţional, care provine de la frecvenţa bătăii aripioarelor şi de la forma şi mişcarea acestora.

Întrucît prin vârtejuri natura creează în apă, sub formă de spirală, legături de energie a vieţii (chi, ki, eter, od, orgon, vrii, prana…), iar pentru aceasta foloseşte vârtejuri de energie care se rotesc în sens contrar, găsim aici un exemplu în natură în care gravitaţia este anulată. Partea exterioară a vârtejului trage, adică absoarbe la baza vârtejului, cea interioară absoarbe în sus – la fel ca şi la un uragan; funcţionează acelaşi principiu. Contrar legii gravitaţiei, uraganul absoarbe în sus lucruri care se găsesc pe pământ. Dacă însă obiectul se află în centrul uraganului, în „ochi”, în locul neutru, atunci este total imponderabil şi pluteşte fără probleme în aer – fără să se rotească. La fel este şi cu vârtejurile din apă. Păstrăvul ştie aceasta şi foloseşte vârtejul ca pe o catapultă, înotând pur şi simplu la capătul de jos al unui vârtej şi lăsându-se smuls în sus de forţa de absorbţie a vârtejului interior. În acest fel, fără să fi folosit o singură dată bătaia din aripioare, păstrăvul este aruncat în sus împotriva curentului, la o înălţime de câţiva metri.
Viktor Schauberger studiase mult timp acest „fenomen” al păstrăvului şi în anii treizeci folosise aceeaşi tehnică pentru zborul său giroscopic. Acest principiu a fost dezvoltat de către alţi oameni de ştiinţă şi transformat în electromagnetism, forţa de gravitaţie fiind anulata prin câmpuri de energie care se rotesc în sens contrar. Pilotul unui aşa-numit disc zburător stă în centrul neutru, în „ochiul” discului, şi este total independent de forţele care acţionează. Nu este nici o minune, ci o copie a legilor naturii. Acest zbor giroscopic pământean este numit în ziua de astăzi „OZN”.

Şi acest principiu al absorbţiei se bazează pe legea rezonanţei. Vreau să explic pe scurt. Aceste farfurii zburătoare (în acest caz pot vorbi numai despre cele germane, pe care nu numai că le-am văzut personal, ci cunosc şi un pilot care zboară pe astfel de aparate) dau naştere în faţa lor unui câmp de vacuum şi se lasă atrase în acesta – asemănător unui păstrăv în vârtej, cu deosebirea că acest câmp de vacuum al discului zburător este construit artificial şi proiectat permanent în faţa discului. Discurile zburătoare nu sunt dotate cu nici un fel de motor Otto sau cu ceva similar. De asemenea, nici nu zboară pe baza tehnicii de explozie, prin urmare prin recul, ci se lasă trase spre ţelul lor, sunt absorbite spre el. O altă comparaţie ar putea fi cu un vizitiu care a atârnat de un cârlig în faţa măgarului care trage vehiculul un morcov, pentru ca animalul să alerge după el. (Cine doreşte să afle mai multe amănunte, „condimentate” cu planurile construcţiei şi fotografii poate să apeleze la cartea mea „ Unternehmen Aldebaran”)

Voi încerca să mă exprim şi mai pe înţeles: principiul spiritual al absorbţiei – transpus în viaţă – înseamnă în cuvinte simple: cu cât fug mai mult de ceva, cu atât sunt ajuns mai repede, iar cu cât vreau mai mult să obţin ceva, cu atât acest ceva se îndepărtează mai mult de mine.
Încă un exemplu din domeniul comportamental:
Avem un partener. Cu cât îl întrebăm mai mult unde merge, când are de gând să vină odată acasă, cu cine a fost…, cu atât mai mult obţinem prin aceasta o îndepărtare interioară a lui de noi. De ce? Pentru că se simte persecutat. Este tema clasică a geloziei: cu cât suntem mai geloşi şi cu cât prin aceasta îngrădim libertatea de mişcarea a partenerului, cu atât putem fi mai siguri că partenerul ne oferă un motiv de a fi geloşi şi – deoarece situaţia îl enervează – îşi creează o mai mare libertate de mişcare. El se simte lezat.Pe de altă parte, cu cât oferim partenerului mai multă libertate, cu atât se simte mai atras de noi, deoarece el apreciază, tocmai această libertate

„Nu eu alerg după informaţii, ci informaţiile vin la mine.”

Eu nu fac nimic altceva decât ceea ce se întâmplă la discurile zburătoare: creez un vacuum în care, în loc de disc, sunt atrase informaţii şi persoane. În câmpul meu energetic dau naştere unui vacuum, în care creez un vid şi spun universului să umple acest vid. Ştim de la cursul de fizică ce se întâmplă când într-un recipient este creat un vacuum artificial. Dacă se deschide recipientul, atunci universul are proprietatea de a umple din nou, automat, acest vid. Eu nu fac nimic altceva. (În ştiinţele sociale, acesta se numeşte principiul compensaţiei).

Da, însă cum? Ei bine, îmi doresc ceva, însă nu numai în minte, ci şi în inimă. Şi apoi încerc să nu mai am nimic de-a face cu tema respectivă. Fug mai mult sau mai puţin de ea. Produc o aversiune – ca să spun aşa – împotriva a ceva ce de fapt aş vrea să am şi pro­ cedez ca şi când n-aş avea nimic de-a face cu aceasta. Tradus: renunţ! Şi apoi, ceea ce mi-am dorit vine la mine în mod absolut automat.

Şi dumneavoastră puteţi proceda la fel. O faceţi chiar mai frecvent decât conştientizaţi – numai că în sens negativ -, cu teamă. Cu cât vă este mai teamă de ceva, cu atât vă atrage mai mult acel ceva.

Bineînţeles că ştiţi şi dumneavoastră. Cu cât suntem mai tracasaţi, de exemplu, când ne tot vine la uşă un reprezentant al vreunei firme, cu atât vrem să avem mai puţin de-a face cu el… Ştiţi acum ce vreau să spun? Cu cât cineva exercită mai multă presiune asupra noastră, cu atât ne îndepărtăm mai mult de el. Sub presiune lucrăm întotdeauna împotriva creaţiei. Trebuie să ne lăsăm atraşi numai către câmpul nostru de rezonanţă, să permitem absorbţia (să-i dăm voie să se producă), apoi totul se desfăşoară de la sine.

Ceea ce vreau să explic este faptul că, în ultimii o sută de ani, am fost total dezinformaţi – şi aceasta cu un scop bine precizat. Universul lucrează după principiul absorbţiei, ba chiar Dumnezeu lucrează după principiul absorbţiei şi nu după principiul presiunii, adică al reculului. Dumnezeu nu va interveni niciodată în creaţie, El îi permite să vină la El.

Se deplasează oare Pământul prin univers cu ajutorul unui motor cu explozie? Nu, el se lasă atras, prin câmpurile magnetice. Sau aţi auzit cumva ca Pământul să aibă propulsie cu reacţie?

Transpus în domeniul vieţii, principiul presiunii ar putea fi exprimat şi astfel: „Eu trebuie, trebuie, trebuie…”, iar principiul absorbţiei l-am putea reda prin: „Eu permit, permit, permit..”

În ziua de astăzi aproape fiecare aleargă după tehnică. Înainte de toate, în viitor văd tentaţia perfectă în computer şi Internetul legat de acesta – împotriva părerii celor mai multe persoane din jurul meu. În mod cert, se poate obţine astfel o mare cantitate de informaţii independent de media controlată – în special în ceea ce priveşte informaţiile politice de culise. Acestea pot fi utilizabile într-o foarte mare măsură. Însă pericolul propriu-zis îl văd în cu totul alt plan!

Ceea ce critic este modul de a gândi şi de a proceda al celor mai mulţi utilizatori de Internet: „Vreau informaţia aceasta sau pe aceea şi o obţin acum.” Stai ore în şir în faţa acestei cutii stupide şi, procedând astfel, nu-ţi dai seama deloc cât de mult te îndepărtezi de viaţa propriu-zisă şi de fiinţa omului. Oamenii se intelectualizează tot mai mult, iar felul cum gândesc se schimbă lent. Este modalitatea de a proceda exact opusă celei practicate de mine, deoarece folosirea Internetului se bazează pe principiul presiunii.

Încă o dată: cu cât dorim mai mult să avem ceva, cu atât acest ceva ne alunecă mai mult printre degete. Cu cât fugim mai mult de ceva, cu atât suntem ajunşi mai repede de acest ceva. Cu cât ne este mai multă teamă de ceva, cu atât putem fi mai siguri că nu vom scăpa. Totul este atât de clar! Cu cât căutăm mai mult ceva, cu atât nu observăm ceea ce se află lângă noi şi nu ne atrage atenţia, întrucât suntem concentraţi pe altceva.

Pe baza acestor consideraţii este important să încetăm a căuta, pentru ca, în cele din urmă, să putem găsi. Mai exact spus, să permitem aceasta, întrucât, potrivit legii rezonanţei, destinul vine spre tine. Dacă însă ne aflăm permanent în căutare, pentru că vrem ceva anume, atunci trecem uşor cu vederea soluţia problemei, care adesea se află de mult timp în faţa noastră.

Împreună trăim acum într-o nouă epocă, într-o nouă eră cu multe riscuri, dar şi cu multe şanse! Până acum, oamenilor li s-a indicat ce trebuie să creadă şi, înainte de toate, ce trebuie să gândească. În ce priveşte credinţa în „Dumnezeu”, ceea ce bisericile propăvăduiau nu trebuia pus la îndoială. Însă astăzi trăim într-un alt timp. Este timpul în care morala, tradiţia, cultura şi altele asemenea nu mai au nici o valoare. Pe de o parte, aceasta înseamnă o mare nenorocire, pentru că aproape nimic nu mai este în „ordine”, însă pe de altă parte, reprezintă şi cea mai mare şansă, întrucât vechiul dispare, iar noul poate să apară. După vechiul codice al ritului scoţian al francmasoneriei, „Ordo ab chao”, se naşte o nouă Ordine din haos. Dacă se naşte noul, atunci ceea ce este vechi trebuie să dispară! Pe de o parte, condiţia prăbuşirii vechii lumi poate să fie cea mai mare şansă pe care a avut-o vreodată această planetă, pe de altă parte însă, poate să însemne şi sfârşitul ab­ solut, în funcţie de direcţia în care este dirijată forţa eliberată: spre lumină sau spre întuneric – spre existenţă sau spre pieire.

De aceea, momentul final a început şi pentru oamenii care sunt captivi într-o tradiţie sau într-o moştenire religioasă. Momentul final al concepţiei lor limitate despre lume! Este însă începutul unei concepţii noi şi moderne asupra lumii! Dispare ceea ce generaţiile anterioare au repetat necontenit, iar generaţia tânără este pusă la încercare. Profită oare ea de şansa că, pentru un moment, este lăsată să decidă ea însăşi şi că s-a eliberat din cătuşele spirituale? Sau va rata această ocazie?

Până acum, mulţi dintre noi s-au lăsat conduşi de conceptele religioase care ne-au fost băgate în cap. Cei mai mulţi au încercat să interiorizeze învăţăturile pe care le-au preluat din afară. Am comparat una cu cealaltă, am cântărit aceasta faţă de aceea. Ce a fost plăcut, ce a fost neplăcut, ce a fost bine, ce a fost rău? Am încercat să interiorizăm ceea ce există din afară. Aceasta se numeşte exoterică — din exterior spre interior.

Însă acum se impune tot mai mult un alt mod de gândire şi de percepere – acela al esotericii. Esoterica (independent de ceea ce se vinde şi se oferă astăzi pe „piaţa Eso”) ne învaţă exact contrariul a ceea ce până acum majoritatea oamenilor au trăit şi au acceptat drept „adevăr”, şi anume că adevărul, dragostea şi siguranţa şi, înainte de toate, ceea ce numim „Dumnezeu”, le găsim în noi. În fiecare dintre noi acum se deschide şi se trezeşte ceva!

Este momentul în care nu ne mai lăsăm orbiţi de vreo dogmă, nu mai repetăm ritualuri despre care nimeni mai ştie de unde provin de fapt; nu mai repetăm texte pe dinafară, nu mai spunem rugăciuni, nu mai invocăm, fără să verificăm, fiinţe despre care nimeni nu ştie dacă există sau au existat vreodată.

Tot mai mulţi vor să creadă în ceea ce percep în interiorul lor, în loc de ceea ce li se sugerează din afară. Nu vor să mai fie „buni concetăţeni”, „buni membri ai societăţii”, „rotiţe în angrenajul social” şi nici „oiţe în comunitate”. Nu, ei vor un singur lucru, pe deplin conştienţi: să fie ei înşişi responsabili de faptele lor.

Ei nu vor nici să fie salvaţi de cineva, nici să controleze pe cineva. Pur şi simplu, vor să fie fiinţe spirituale conştiente în corpurile umane, trăind cât se poate de raţional, zi de zi – pentru a servi drept exemplu altora, fără acel misionariat coroziv!

Adevărata învăţătură vine din interior. Dumnezeu ne vorbeşte prin inima noastră. Dar toate aşa-numitele religii ale lumii au uitat aceasta. Au uitat iubirea ce le însoţea toate tradiţiile şi preceptele. Iar copiii noştri ne prezintă din nou iubirea, adică inima în fiecare zi.

 Jan van Helsing

http://partidulnouaromanie.ro/social/signup
http://partidulnouaromanie.ro/programul-politic-al-partidul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s