Conștiința personală sau colectivă

9423_1

Se afirmă că energia din afara spaţiului şi timpului obişnuit continuă să „curgă” prin „găurile de vierme” activate, chiar şi după ce ADN-ul este îndepărtat din experiment. Efectul secundar observat este acela că şi în jurul fiinţelor umane capabile de hipercomunicare s-au detectat astfel de câmpuri electromagnetice inexplicabile.
Dispozitive electronice ca CD playere sau similare pot să înceteze să funcţioneze timp de câteva ore. Pe măsură ce câmpul electromagnetic începe să dispară, aceste dispozitive revin la o funcţionare normală. Mulţi vinedecători şi terapeuţi cunosc aceste efecte de mult timp. 
Cu cât atmosfera este mai încărcată iar energia este mai mare, cu atât şansele ca aparatul de înregistrat să se oprească devin mai mari. Iar butonarea aparatului nu-l va repune în funcţiune decât după câteva ore, timp în care energia a dispărut.
În cartea lor „Vernetzte Intelligenz” (Inteligenţa Conectată), Grazyna Gosar şi Franz Bludorf explică aceste fenomene foarte clar şi precis. Ei citează surse care afirmă că în trecut, umanitatea era conectată foarte strâns, la fel ca şi celelalte forme de viaţă, la conştiinţa de grup şi acţiona ca un grup. Însă, pentru a experimenta şi modul individual de conştiinţă, oamenii au trebuit să uite de hipercomunicare, aproape în totalitate.
În acest moment, la nivel de umanitate, conştiinţa individuală este relativ stabilă, şi se poate creea o nouă formă de conştiinţă de grup, cu adevărat superioară, în care putem să avem acces la întreaga informaţie prin intermediul rezonatorului biologic prezent în fiecare celulă din corpul nostru – ADN-ul – fără să fim forţaţi sau manipulaţi de la distanţă în ceea ce priveşte informaţia în sine. 
Ca şi în internet, ADN-ul nostru poate să transmită propriile informaţii în această vastă reţea care este VIAŢA, poate să primească informaţii din această reţea şi poate chiar să stabilească contacte directe cu alţi participanţi din reţea.
Orice conştiinţă colectivă nu poate fi folosită la nesfârşit fără o conştiinţă individuală. Altfel, ne-am intoarce la o stare primitivă în care instinctul de turmă ar putea fi extrem de uşor de manipulat.

                                  Hipercomunicarea în acest moment înseamnă ceva cu totul diferit: cercetătorii spun că dacă oamenii (care dispun de o conştiinţă individuală) îşi vor regăsi accesul la conştiinţa de grup, vor avea atunci puteri de creaţie supraumane cu care vor putea să modeleze întreaga viaţă de pe planetă.Cert este că umanitatea se îndreaptă evident spre o astfel de conştiinţă de grup superioară. Se estimează că 50 % din copiii care se nasc acum vor avea mari probleme la şcoală. Ei sunt cunoscuţi sub numele de „copii indigo” datorită aurei lor de această culoare care indică o înaltă conştiinţă şi o puritate exemplară.
În acelaşi timp, se nasc din ce în ce mai mulţi copii cu puteri de clarviziune (conform cărţii „Copii indigo din China” de Paul Dong). Aceşti copii ne învaţă pe noi, adulţii, ce înseamnă conştiinţa de grup superioară, prin exemplul personal. De exemplu, clima nu poate fi influenţată de un singur om, de regulă. Însă poate fi influenţată de o conştiinţă de grup – nimic nou pentru unele triburi care aduc ploaia prin dansurile lor. Vremea este puternic influenţată de frecvenţele proprii de rezonanţă ale Pământului, aşa-numitele frecvenţe Schumann. Dar acestea sun exact aceleaşi frecvenţe care sunt produse în creierul nostru, iar atunci când mai mulţi oameni acţionează în sincronicitate, la unison, se formează un efect similar luminii laser – acela de manifestare „în aceeaşi fază”. Astfel se explică în termeni ştiinţifici cum se poate influenţa vremea!

Cercetătorii conştiinţei de grup au formulat teoria „Civilizatiei de tip I”. O umanitate care a trecut la stadiul conştiinţei de grup superioare nu ar avea nici probleme de mediu, şi nici lipsă de energie. Pentru că ar avea un control natural şi firesc asupra tuturor energiilor şi proceselor de pe întreaga planetă. Aceasta include şi un control asupra eventualelor catastrofe! Iar o Civilizaţie de tipul II ar putea avea control asupra energiilor din întreaga lor galaxie.

Conştiinţa de grup superioară creează ordine

Şi acum, o adevărată „bombă”: atunci când un număr foarte mare de oameni se concentrează asupra unui acelaşi scop (de exemplu un meci de fotbal, sărbătoarea Crăciunului sau alte evenimente similare ca anvergură), s-a demonstrat experimental că generatoarele de numere aleatoare încep să ofere numere ordonate, în loc de numere aleatoare. Cu alte cuvinte, o conştiinţă de grup superioară (ordonată) creează ordine în întreg mediul!
Experimente din mediul universitar au demonstrat că lumea fizică şi lumea mentală sunt conectate şi interdependente! Pentru mai multe detalii asupra rezultatelor proiectului, vizitaţi http://noosphere. princeton. edu/fristwall2. html.
ADN-ul este acum privit şi ca un superconductor organic ce funcţionează la temperatura normală a corpului, spre deosebire de superconductoarele artificiale care necesită temperaturi foarte joase, între -200 şi -400 grade Celsius. Toate superconductoarele sunt capabile să stocheze lumină, şi deci, informaţie. Şi în acest mod se poate explica cum de ADN-ul poate stoca şi transmite informaţie atât de bine.
În ceea ce priveşte aşa-numitele „găuri de vierme” (wormhole), acestea sunt, în mod normal, foarte instabile şi dispar în numai o fracţiune de secundă. În anumite condiţii, astfel de „găuri de vierme” se pot organiza de la sine formând zone de vid în care, de exemplu, gravitatea se poate transforma în electricitate. Astfel de zone de vid sunt ca nişte mingii radiante de gaz ionizat care dispun de o energie imensă.
Puterea conştiinţei
Există anumite zone din Rusia unde astfel de mingii radiante apar foarte des. Ruşii au început programe masive de cercetare care au condus la câteva concluzii uimitoare. Foarte mulţi oameni cunosc aceste zone de vid sub forma unor mingii strălucitoare care apar pe cer. Privesc atent la ele şi se întreabă ce ar putea fi. 
Odată am gândit : „Salut! Dacă sunteţi OZN-uti, zburaţi în triunghi”. Şi, dintr-o dată, sferele au format un triunghi. Cu altă ocazie, le-am spus ca să accelereze de la zero la viteză infinită, şi aşa au făcut.
Evident, am crezut că sunt OZN-uri. Prietenoase, din moment ce au făcut ce le-am rugat eu, ca să-mi facă pe plac. Acum, ruşii au găsit în acele zone unde apar sferele luminoase, că aceste mingii pot fi ghidate prin gând. Pentru că s-au detectat frecvenţe foarte joase în jurul acestor sfere, frecvenţe similare cu cele produse de creierul nostru. Din cauza acestei similitudini, sferele reacţioneaza la gândurile noastre!

Aceasta fotografie este reala. Modificarea campului energetic in natura 

234


Trebuie să vă avertizez că nu este o idee prea bună să sari pe una dintre aceste mingii care este aşezată pe sol. Pentru că energia pe care o deţine este aşa de mare încât ar putea să ne provoace mutaţii genetice… Sau ar putea să nu. Pentru că, spre exemplu, se ştie că mulţi învăţători spirituali produc astfel de sfere vizibile de energie atunci când se află în stări adânci de meditaţie, declanşând astfel stări plăcute şi înălţătoare spiritual.
Este deja celebru cazului unui învăţător spiritual care medita pe scaunul lui, iar când cineva a vrut să-l fotografieze, în poză nu se vedea decât un nor alb-strălucitor, ca o ceaţă. Pur şi simplu, acest fel de fenomene trebuie să fie în legătură cu gravitaţia şi anti-gravitaţia, cu acele „găuri de vierme” care sunt stabilizate prin gând, şi cu hipercomunicaţia, adică o legătură cu energii din afara structurii noastre spaţio-temporale obişnuite.
Generaţiile anterioare, care au avut astfel de experienţe de contact prin hipercomunicare şi sfere luminoase, le numeau experienţe cu îngeri. Deşi multe din aceste interacţiuni se crede că au fost doar transferuri de energie spirituală dinspre acele sfere înspre om, asta nu înseamnă că nu există îngeri!
Ştiinţa oficială cunoaşte deja zone de pe această planetă cu anomalie gravitaţională (care contribuie la formarea unor astfel de sfere luminoase de vid). Până acum devierea gravitaţionala era de sub 1 % din valoarea totală a câmpului. Recent, s-au descoperit alte zone care au o anomalie gravitaţională de 3 – 4 %. Unul din aceste locuri este Rocca di Papa, la sud de Roma (pentru localizarea exactă, consultati cartea „Vernetzte Intelligenz” ). Acolo, diverse obiecte de felurite forme, de la sfere până la autobuze (da, nu e greşeală tipografică), se înalţă spre cer.
Referinţă: „Vernetzte Intelligenz” de Grazyna Fosar şi Franz Bludorf,     –   sursa: Panait Alin

12931135_282340125431372_6466064115859023181_n

www.partidulnouaromanie.ro

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s