Despre… ADEVĂR!

 maxresdefault

Rolul erorii în dezvoltarea cunoaşterii

 Dacă am diferenţia adevărul după modelul lui Kant, ca adevăruri sintetice şi analitice, am descoperi repede că adevărurile sunt numai de un singur fel şi anume sintetice. Adevărul provine din convenţii interumane. Dacă spun că soarele se învârte în jurul pământului, veţi spune că sunt incult, comiţând o eroare, dar cu siguranţă că nu ştiţi convenţia utilizată de mine pentru această propoziţie. Soarele a fost numit aşa de către comunitatea de oameni, pământul la fel. O persoană educată în exteriorul comunităţii umane ar putea numi invers pământul drept soare şi soarele drept pământ.

Deci tot adevărul este dezvoltat numai în convenţii, în cazul nostru, convenţii de limbaj. Apropo de soare, Platon spunea că acesta este responsabilul tuturor adevărurilor, pentru că fără lumina acestuia nu am fi avut ocazia să vedem şi nici să cunoaştem adevărul. Dar, cum am cunoaşte adevărul dacă nici nu am fi existat? Atâta timp cât soarele este esenţa vieţii, principala energie a pământului.

Dar cum s-or fi format adevărurile astea? Unii zic că prin raţiune, alţii că prin experienţă. Experienţa provine din simţuri, iar simţurile din senzaţii. Cum însuşi cuvântul senzaţie exprimă o înclinare relativă asupra adevărului, am tinde să credem, din contră că adevărul ar proveni din raţiune. Nimic mai fals, atâta timp cât adevărul nu este trăit, nu este simţit. E ca şi cum i-ai spune unui elev care a învăţat pe de rost un comentariu şi a copiat o temă la chimie că ar fi un copil deosebit de inteligent. Dar e adevărat că prin raţiune poţi “confecţiona” adevărurile, prin simţurile interne. În concluzie, un adevăr incontestabil provine mai întâi pe baza senzaţiei (simţurilor), apoi este analizat de raţiune, iar după lunga întrebuinţare a adevărului respectiv se trece la experienţă.

Când există o armonie între raţiune şi experienţă, adevărul este incontestabil, neexistând paralogisme. Pornind de la ipoteza (contrazisă) că un corp mai greu decât aerul nu poate zbura, am încercat să aflu care erau adevărurile pe care se baza afirmaţia. Singurul adevăr pe care l-am dedus a fost că aceia care au lansat ipoteza nu şi-au folosit suficient simţul vizual. Aşa încât, nu au putut observa că păsările sunt mai grele ca aerul şi zboară, iar aparatele de zbor, chiar cu rezervoare interne de energie puteau zbura liniştite până la epuizarea energiei.

Spunând un neadevăr, aşa cum afirama Aristotel, înseamnă a spune că ceea ce este nu este sau, deopotrivă că ceea ce nu este, este. Aşa că principiile referitoare la erori sunt diferite. Unii, printre care Decartes spun că eroarea este o privaţiune faţă de o cunoştinţă, pe când adepţii lui Popper afirmă că eroarea poate inspira multe idei bune şi că a critica o opinie ce provine dintr-o eroare, înseamnă un moment esenţial în procesul cunoaşterii. Este un adeevăr, mai ales că multe din afirmaţiile ştiinţifice se bazează pe reducerea la absurd. Reducem la absurd un fapt neadevărat lundu-l ca adevărat şi vom descoperii prin ipoteze adevărul curat.

Tot în principiul popperian, a fost arătată metoda cea mai eficientă de eradicare a erorilor: critica. Iar Popper găsea că este bine să criticăm pe alţii aşa cum ne-am critica pe noi înşine, pentru că dacă nu ne criticăm singuri, cu siguranţă că se va găsi altul care s-o facă mai dur. – (referat)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s