Legea pendulului


Este interesant să avem un ceasornic cu pendul acasă, nu doar pentru a şti cât este ceasul ci şi pentru a reflecta puţin. Fără pendul, ceasornicul nu funcţionează; mişcarea pendulului este profund semnificativă. În timpurile străvechi, înţelepţii înţelegeau faptul că procesele istorice se desfăşoară întotdeauna în acord cu Legea Pendulului. Totul curge înainte şi îndărăt, urcă şi coboară, creşte şi descreşte, pleacă şi vine, în acord cu această Lege minunată. Nu este deloc ciudat ca totul să oscileze, ca totul să fie supus fluctuaţiei timpului, ca totul să evolueze şi să involueze. Într-o extremă a pendulului se află bucuria, în cealaltă suferinţa; toate emoţiile noastre, gândurile, aspiraţiile, dorinţele, oscilează în acord cu Legea Pendulului. Speranţă şi deznădejde, pesimism şi optimism, pasiune şi durere, triumf şi eşec, câştig şi pagubă, corespund cu siguranţă celor două extreme ale mişcării pendulare. Egiptul s-a înălţat  în toată puterea şi distincţia sa pe malurile fluviului sacru, dar când pendulul a trecut de cealaltă parte, când s-a ridicat în extrema opusă, ţinutul faraonilor a căzut şi s-a înălţat Ierusalimul, oraşul iubit al Profeţilor. Israelul a căzut atunci când pendulul şi-a schimbat poziţia şi în cealaltă extremă a apărut Imperiul Roman. Mişcarea pendulară înalţă şi năruie Imperii, face să apară puternice Civilizaţii şiapoi le distruge. Antiteze ale mişcării pendulare, schimbătoare, sunt supuse mutării neîncetate.

Fanaticul religios, din cauza oricărui eveniment insolit sau a unei decepţii, poate trece în cealaltă extremă a pendulului, convertindu-se în ateu, materialist, sceptic. Fanaticul materialist, ateu, în urma oricărui fapt neobişnuit, poate un eveniment metafizic transcendental, un moment de teroare indescriptibilă poate să-l ducă la extrema opusă a mişcării pendulare şi să-l transforme într-un reacţionar religios insuportabil. Exemple: un preot învins într-o polemică de către un esoterist, disperat, a devenit necredincios şi materialist. Am cunoscut cazul unei doamne atee şi necredincioase care, datorită unei întâmplări metafizice, concludente şi decisive, s-a transformat într-o exponentă magnifică a esoterismului practic.
În numele adevărului, trebuie să declarăm că ateul materialist, adevărat şi absolut, este o farsă, nu există. În faţa proximităţii unei morţi inevitabile, înaintea unui moment de teroare de nedescris, duşmanii eternului, materialiştii şi incredulii, trec instantaneu în cealaltă extremă a pendulului şi se roagă, plâng şi imploră cu credinţă infinită şi devoţiune enormă.

Spirit şi materie sunt două concepte foarte discutabile şi spinoase pe care nimeni nu le înţelege. Mintea nu ştie nimic despre spirit, nu ştie nimic despre materie. Un concept nu e decât asta, un concept. Realitatea nu este un concept chiar dacă se pot făuri multe concepte asupra realităţii. Spiritul este spiritul (Fiinţa), şi doar el însuşi se poate cunoaşte pe sine. Stă scris: „FIINŢA ESTE FIINŢA ŞI RAŢIUNEA DE A FI A FIINŢEI ESTE ÎNSĂŞI FIINŢA”. Ce este materia? Atât de mult trâmbiţata materie este de asemenea un concept mult prea discutabil şi destul de spinos. Care este materia? Bumbacul? Fierul? Carnea? Amidonul? O piatră? Arama? Un nor sau ce altceva? A spune că totul este materie ar fi tot atât de empiric ca şi a susţine că întreg organismul uman este un ficat sau o inimă sau un rinichi. Evident, una-i una şi altai alta, fiecare organ este diferit şi fiecare substanţă este distinctă. Atunci, care dintre toate aceste substanţe este atât materie? Cu conceptele pendulului se joacă multă lume, dar în fond conceptele nu sunt realitatea.
Mintea cunoaşte doar forme iluzorii ale naturii, dar nu ştie nimic despre adevărul conţinut în acele forme. Teoriile se demodează cu timpul, cu anii, iar ceea ce a învăţat cineva la şcoală, se dovedeşte apoi a nu mai fi de folos; concluzie: nimeni nu ştie nimic. Conceptele extremei drepte sau ale extremei stângi ale pendulului trec la fel ca moda femeilor, toate acestea sunt procese ale minţii, lucruri ce se produc la nivelul de suprafaţă al înţelegerii, vanităţi ale intelectului. Oricărei discipline psihologice i se opune o altă disciplină, oricărui proces psihologic structurat în mod logic, i se opune un altul asemănător. Şi după toate astea, ce? Realul, adevărul, este ceea ce ne interesează; dar acesta nu are legătură cu pendulul, nu se află în acea oscilaţie a teoriilor şi credinţelor.

Adevărul este necunoscutul clipă de clipă, moment de moment. Adevărul se află în centrul pendulului, nu în extrema dreaptă şi nici în extrema stângă. Când l-au întrebat pe Iisus: „Ce este Adevărul?”, a păstrat o tăcere profundă. Iar când lui Buddha i-au pus aceeaşi întrebare, a întors spatele şi s-a îndepărtat. Adevărul nu este o chestiune de opinii, nici de teorii, nici de prejudecăţi de extremă dreaptă sau de extremă stângă. Conceptul pe care mintea şi-l poate forma despre adevăr, nicicând nu este adevărul. Ideea pe care înţelegerea o are despre adevăr, niciodată nu este adevărul. Opinia pe care o avem despre adevăr, oricât de respectabilă ar fi ea, în nici un caz nu este adevărul.
Nici curentele spiritualiste, nici opozantele lor materialiste, nu vor putea să ne conducă vreodată la adevăr. Adevărul este ceva ce trebuie să fie experimentat în mod direct, la fel ca atunci când cineva îşi pune degetul în foc şi se arde, sau ca şi atunci când cineva înghite apă şi se îneacă.
Centrul pendulului se află înăuntrul nostru înşine, şi acolo trebuie să descoperim şi să experimentăm în mod direct realul, adevărul. Trebuie să ne autoexplorăm în mod direct pentru a ne autodescoperi şi a ne cunoaşte profund pe noi înşine. Experienţa adevărului survine numai atunci când am eliminat elementele nedorite care în ansamblul lor constituie eul însuşi. Doar eliminând eroarea apare adevărul. Numai dezintegrând Eul însuşi, greşelile mele, prejudecăţile şi temerile mele, pasiunile şi dorinţele mele, credinţe şi fornicaţii, încăpăţânări intelectuale şi autosuficienţe de tot felul, vine la noi experienţa realului. Adevărul nu are nici o legătură cu ceea ce s-a spus sau nu s-a mai spus, cu ceea ce s-a scris sau nu s-a mai scris; el ajunge la noi numai atunci când eul însuşi a murit.

Mintea nu poate căuta adevărul pentru că nu-l cunoaşte. Mintea nu poate recunoaşte adevărul pentru că niciodată nu l-a cunoscut. Adevărul vine la noi în mod spontan atunci când am eliminat toate elementele nedorite care constituie eul însuşi. Atâta vreme cât conştiinţa va continua să fie îmbuteliată în eul însuşi, nu va putea experimenta ceea ce este realul, ceea ce se află dincolo de corp, de afecte şi de minte, ceea ce este adevărul. Când eul însuşi rămâne redus la praf cosmic, conştiinţa se eliberează pentru a se trezi definitiv şi a experimenta în mod direct adevărul. Pe bună dreptate Marele Kabir Iisus a spus: „CUNOAŞTEŢI ADEVĂRUL ŞI EL VĂ VA FACE LIBERI”.
La ce-i serveşte omului să cunoască cincizeci de mii de teorii dacă niciodată nu a experimentat Adevărul? Sistemul intelectual al oricărui om este foarte demn de respect, dar oricărui sistem i se opune un altul şi nici unul, nici celălalt nu este adevărul. E mai bine să ne autoexplorăm pentru a ne autocunoaşte şi a ajunge să experimentăm într-o zi, în mod direct, realul, ADEVĂRUL.

Samael Aun Weor

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în spirituality. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Legea pendulului

  1. Ioan M. zice:

    A republicat asta pe Cronopedia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s