Necesitatea unei transformări

               Atunci când se confruntă cu o criză radicală, atunci când vechiul mod de a trăi în lume, de a interacţiona cu ceilalţi şi cu natura nu mai funcţionează, atunci când supravieţuirea este ameninţată de probleme aparent imposibil de depăşit, o formă de viaţă individuală — sau o specie — fie se stinge, fie se ridică deasupra limitărilor condiţiei sale prin intermediul unui salt evolutiv. Se crede că formele de viaţă de pe această planetă s-au dezvoltat pentru prima dată în mare. În vreme ce pe uscat nu existau încă animale, marea deja abunda în vietăţi. Apoi, la un moment dat, una dintre creaturile marine trebuie să se fi aventurat pe uscat. Probabil că la început s-a târât câţiva centimetri, după care, extenuată de enorma atracţie gravitaţională a planetei, trebuie să se fi întors în apă, acolo unde gravitaţia este aproape inexistentă şi unde putea trăi fără mare efort. Apoi a mai încercat o dată, şi încă o dată, şi încă o dată, iar mult mai târziu avea să se adapteze la viaţa pe uscat, aveau să-i crească picioare în loc de aripioare, branhiile aveau să fie înlocuite de plămâni. Pare greu de crezut că o specie s-ar aventura într-un mediu atât de ostil şi ar suferi o transformare în sens evolutiv dacă n-ar fi forţată s-o facă din cauza unei situaţii de criză. Se poate ca o mare suprafaţă marină să se fi separat de oceanul principal, apele retrăgându-se treptat de-a lungul a mii de ani, forţând peştii să-şi părăsească habitatul şi să evolueze. Reacţia în faţa unei crize radicale care ne ameninţă însăşi supravieţuirea — iată provocarea cu care se confruntă acum umanitatea.

Disfuncţia minţii egoiste, conştientizată deja în urmă cu peste 2500 de ani de către învăţătorii înţelepţi din vechime şi amplificată acum de ştiinţă şi tehnologie, ameninţă pentru prima dată supravieţuirea planetei. Până în urmă cu foarte puţin timp, transformarea conştiinţei umane — la care făceau referire şi învăţătorii din vechime — nu reprezenta mai mult decât o posibilitate, împlinită, ici şi colo, de puţini indivizi, fără nicio legătură cu mediul cultural sau religios din care proveneau. N-a avut loc o înflorire la scară mare a conştiinţei umane, deoarece nu era imperios necesară. În curând, un procent semnificativ din populaţia planetei va recunoaşte, dacă nu a făcut-o deja, că umanitatea se confruntă acum cu o alegere totală: să evolueze sau să piară. Un număr încă relativ mic, dar în creştere rapidă, de oameni experimentează deja în ei înşişi ruperea de vechile tipare ale minţii egocentrice şi manifestarea unei noi dimensiuni a conştiinţei.

Ceea ce ia naştere acum nu este un nou sistem de credinţe, o nouă religie, ideologie spirituală sau mitologie. Ne apropiem de sfârşitul nu doar al mitologiilor, ci şi al ideologiilor şi al sistemelor de credinţe. Schimbarea se produce într-un plan mai profund decât cel al conţinutului minţii voastre, al gândirii voastre. De fapt, în centrul noii conştiinţe se află transcenderea gândirii, capacitatea recent descoperită de a ne ridica deasupra gândurilor, de a realiza în noi înşine o dimensiune infinit mai vastă decât cea reprezentată de gândire. Din acel moment identitatea voastră, sentimentul propriei fiinţe nu va mai fi derivat din fluxul necontenit al gândurilor pe care, în cazul fostei conştiinţe, le luaţi drept voi înşivă. Ce uşurare să realizezi că eu nu sunt „vocea din mintea mea”. Atunci cine sunt eu? Cel care vede toate acestea. Conştiinţa care precedă gândul, spaţiul în care apare gândul — sau emoţia sau percepţia senzorială.

Egoul nu înseamnă altceva decât identificarea cu forma, în primul rând cu forma gândurilor. Dacă răul există în vreun fel — şi există, dar la modul relativ, nu absolut — atunci definiţia sa este aceasta: identificarea completă cu forma — forma fizică, forma mentală, forma emoţională. De aici decurge totala necunoaştere a legăturii individului cu întregul, a unităţii intrinseci cu oricare „altul” şi totodată cu Sursa. Această ignoranţă este păcatul originar, suferinţa, iluzia. Iar atunci când această iluzie a separării totale fundamentează şi domină tot ceea ce gândesc, spun şi fac, ce fel de lume voi crea eu? Pentru a afla răspunsul la această întrebare nu trebuie decât să urmăriţi relaţiile dintre oameni, să citiţi o carte de istorie sau să vă uitaţi diseară la ştiri. Dacă structurile minţii umane nu se vor schimba, vom sfârşi mereu prin a recrea în esenţă aceeaşi lume, aceleaşi forme ale răului, aceeaşi disfuncţie.

Eckhart Tolle

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s