Egoul: starea curentă a umanităţii

 

                        Fie că sunt pronunţate cu voce tare, fie că rămân nerostite, la stadiul de gânduri, cuvintele pot arunca o vrajă aproape hipnotică asupra voastră. Vă pierdeţi cu uşurinţă în ele şi ajungeţi să credeţi, hipnotizaţi, că odată ce aţi ataşat un cuvânt unui anumit lucru, cunoaşteţi ce este lucrul acela, în realitate însă nu ştiţi ce este, ci doar aţi acoperit misterul cu o etichetă. Orice element, indiferent că este o pasăre, un copac sau o simplă piatră — şi cu atât mai mult o fiinţă umană — rămâne necunoscut în ultimă instanţă. Lucrurile stau astfel deoarece fiecare element are o profunzime insondabilă. Tot ceea ce putem percepe, experimenta, analiza nu reprezintă decât stratul de suprafaţă al realităţii, mai puţin decât partea vizibilă a unui aisberg.

dfg

Sub ceea ce se vede la suprafaţă există nu doar o legătură între toate elementele, ci şi legătura lor cu Sursa vieţii din care au apărut. Chiar şi o piatră, dar mai degrabă o floare sau o pasăre vă pot arăta drumul înapoi către Dumnezeu, către Sursă, către voi înşivă. Atunci când le priviţi, le ţineţi în mână ori le lăsaţi să existe fără să le ataşaţi un cuvânt sau o etichetă mentală, în voi va răsări un sentiment de veneraţie şi de uimire. Esenţa lor vi se va revela în tăcere şi totodată va reflecta înapoi către voi propria voastră esenţă — iată ce percep marii artişti şi reuşesc să transmită prin arta lor. Van Gogh n-a spus: „E doar un scaun vechi”, ci l-a privit îndelung, percepând fiinţa acelui scaun. Apoi, aşezându-se în faţa pânzei, şi-a luat pensula. Scaunul în sine ar fi putut fi vândut în schimbul câtorva dolari. Pictura aceluiaşi scaun însă poate costa astăzi peste 25 de milioane de dolari. Când veţi înceta să acoperiţi lumea cu cuvintele şi etichetele voastre, viaţa vi se va îmbogăţi cu un sentiment al miraculosului care s-a pierdut cu mult timp în urmă, atunci când umanitatea, în loc să se folosească de gândire, s-a lăsat posedată de ea. Viaţa voastră recapătă o anumită profunzime.

Biblioteca Parlamentului canadian, Ottawa, Canada

                 Lucrurile îşi recâştigă prospeţimea, noutatea. Iar cel mai mare miracol constă în experimentarea sinelui vostru esenţial ca precedând orice cuvânt, gând, etichetă mentală sau imagine. Pentru ca acest lucru să fie posibil va trebui să clarificaţi percepţia Eului, a Fiinţei, extrăgând-o dintre toate acele noţiuni cu care s-a amestecat, adică s-a identificat. Această clarificare face subiectul cărţii de faţă. Cu cât ataşaţi mai repede etichete verbale sau mentale lucrurilor, oamenilor şi situaţiilor, cu atât mai goală şi lipsită de viaţă devine realitatea voastră şi cu atât deveniţi mai impermeabili faţă de realitate, faţă de miracolul vieţii care există neîntrerupt în voi şi în jurul vostru. Procedând astfel poate că ajungeţi mai abili, dar veţi pierde înţelepciunea şi, de asemenea, bucuria, iubirea, creativitatea şi însufleţirea. Acestea sunt ascunse în pauza tăcută dintre percepţie şi interpretare. Este de la sine înţeles că trebuie să recurgem la cuvinte şi la gândire. Acestea au frumuseţea lor — dar este oare nevoie să le devenim prizonieri? Cuvintele reduc realitatea la ceva ce poate fi cuprins de mintea noastră — iar aceasta nu poate cuprinde prea mult. Limbajul constă din cinci sunete de bază produse de corzile vocale. Acestea sunt vocalele a, e, i, o, u. Celelalte sunete sunt consoane produse datorită presiunii aerului: s, f, g şi aşa mai departe. Credeţi că vreo combinaţie a acestor sunete elementare ar putea vreodată explica cine suntem, care este scopul ultim al universului sau chiar sensul profund al existenţei unui copac, a unei pietre? 

60571382

Sinele iluzoriu

Cuvântul „eu” poate fi expresia celei mai mari erori sau a celui mai profund adevăr, în funcţie de modul în care este folosit. În utilizarea sa convenţională, cuvântul acesta nu este dom unul dintre cele mai frecvente (împreună cu înruditele „mic”, „al meu/a mea” sau „însumi/însămi”), ci şi unul dintre cele mai amăgitoare, în limbajul de fiecare zi, „eu” exprimă o eroare primordială, o percepţie greşită a ceea ce sunteţi, un sentiment iluzoriu al identităţii. Acesta este egoul. Acest sentiment iluzoriu al sinelui este ceea ce a denumit Albert Einstein — care a avut acces nu doar la profunzimile realităţ i i spaţiului şi timpului, ci şi ale naturii umane — „iluzie optică a conştiinţei”. Sinele acesta iluzoriu devine apoi baza tuturor interpretărilor ulterioare sau, mai bine zis, a interpretărilor greşite ale realităţii, a tuturor proceselor de gândire, interacţiunilor şi relaţiilor. Realitatea voastră devine o reflexie a iluziei iniţiale. Există însă şi veşti bune: dacă veţi putea conştientiza faptul că iluzia este iluzie, ea se va dizolva. Conştientizarea iluziei semnifică totodată şi sfârşitul ei. Supravieţuirea sa depinde de eroarea pe care o comiteţi luând-o drept realitate. Văzând ceea ce nu sunteţi, realitatea a ceea ce sunteţi se va ivi de la sine.

60571377

Acest lucru se va întâmpla dacă citiţi pe îndelete şi cu mare atenţie capitolul acesta şi următorul capitol, căci ele vorbesc despre mecanica sinelui artificial pe care-l denumim ego. Aşadar, care este natura acestui sine iluzoriu? De obicei, când spuneţi „eu” nu vă referiţi la ceea ce sunteţi cu adevărat. Prin intermediul unui monstruos act de reducţionism, profunzimea infinită a ceea ce sunteţi a fost confundată cu un sunet emis de corzile vocale sau a fost înlocuită cu gândul referitor la „eu” din mintea voastră, împreună cu toatele cele cu care s-a identificat acest „eu”. Prin urmare, la ce se referă obişnuitul „eu” şi înruditele „mie”, „al meu/a mea”? Atunci când un copil mic învaţă că o succesiune de sunete produse de corzile vocale ale părinţilor reprezintă numele său, el începe să echivaleze cuvântul, care în mintea sa îşi găseşte corespondentul într-un gând, cu ceea ce este el. În această etapă, copiii fac adesea referire la ei vorbind la persoana a treia: „Lui Johnny îi este foame.” Curând după aceea, ei învaţă cuvântul magic „eu” şi-l echivalează cu numele lor, pe care deja l-au echivalat cu ceea ce sunt ei. Apoi apar alte gânduri şi fuzionează cu gândul iniţial „eu”. Pasul următor îl reprezintă gândurile referitoare la „mine” şi „al meu”, care desemnează lucruri ce fac într-un anumit fel parte din „eu”.

60571374

Aceasta este o identificare cu obiecte, ceea ce însemnă că investiţi un sentiment de sine în lucruri, dar în ultimă instanţă în gândurile care reprezintă acele lucruri şi, în acest mod, vă formaţi o identitate din ele. Arunci când se strică sau i se ia jucăria „mea”, copilul va resimţi o mare suferinţă. Nu pentru vreo valoare intrinsecă pe care ar avea-o jucăria — copilul îşi va pierde curând interesul faţă de ea şi o va înlocui cu alte jucării, alte obiecte — ci din cauza gândului de „a mea”. Jucăria a devenit parte componentă a sentimentului de sine, de „eu” care se dezvoltă în copil. Şi astfel, pe măsură ce copilul creşte, ideea iniţială referitoare la „eu” atrage şi alte gânduri: ea se identifică cu o categorie sexuală, cu anumite posesii, cu corpul perceput prin simţuri, cu naţionalitatea, rasa, religia, profesia. Alte lucruri cu care se identifică noţiunea de „eu” sunt rolurile — mamă, tată, soţ, soţie şi aşa mai departe — cunoştinţele sau părerile acumulate, simpatii şi antipatii şi, de asemenea, lucruri care „mi” s-au întâmplat în trecut şi a căror amintire este reprezentată de gânduri care îmi definesc în continuare sentimentul de sine sub formă de „eu şi povestea mea”. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile din care-şi derivă oamenii sentimentul identităţii, în ultimă instanţă ele nu sunt altceva decât gânduri ţinute laolaltă în mod precar de faptul că în toate a fost investit sentimentul sinelui.

652x450_152208-5-cele-mai-spectaculoase-biblioteci-publice-din-lume-iata-cat-de-impunator-arata

                   La această construcţie mentală vă referiţi în mod normal atunci când spuneţi „eu” Mai exact, de cele mai multe ori nu voi vorbiţi atunci fiind spuneţi sau gândiţi „eu”, ci unul dintre aspectele construcţiei mentale, sinele egocentric. După ce vă treziţi, nu veţi renunţa la cuvântul „eu”, dar el va avea altă încărcătură, va lua naştere într-un spaţiu mult mai profund aflat în interiorul vostru. Cei mai mulţi oameni încă se identifică în totalitate cu fluxul neîncetat de gânduri din mintea lor, cu gândirea compulsivă, repetitivă şi fără rost în cea mai mare parte a ei. Nu există niciun „eu” în afară de procesele lor de gândire şi în afară de emoţiile care le însoţesc. Aceasta înseamnă a fi inconştient din punct de vedere spiritual. Atunci când li se spune că în mintea lor e o voce care nu încetează niciodată să vorbească, ei întreabă: „Ce voce?” sau neagă enervaţi, iar aceasta este desigur chiar vocea respectivă, este gânditorul, este mintea neobservată. Aproape că poate fi privită ca o entitate care i-a luat în stăpânire. Unii oameni nu mai uită niciodată acea primă oară când NU au încetat sa se mai identifice cu gândurile lor şi au experimentat astfel, pentru câteva clipe, schimbarea de identitate de la conţinutul minţii lor, la conştiinţa din spatele acestuia. Pentru alţii se întâmplă într-un mod atât de subtil încât abia dacă observă sau sesizează doar prezenţa unui val de bucurie sau pace interioară, fără să-i cunoască sursa.

Eckhart tolle

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în spirituality și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Egoul: starea curentă a umanităţii

  1. mitu aurelian zice:

    Pagina nu poate fi gasita!Puteti remedia?Multumesc frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s