Peter Deunov – profetii despre viitor – 1944


"Si cand El va sufla în cornul sau, vechi lumi vor muri si altele se vor naste." 
„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

peter_deunov60

„De-a lungul vremurilor constiinta omului a traversat o lunga perioada de întuneric. Aceasta perioada pe care hindusii o numeau „Kali Yuga” e pe terminate.
Astazi ne aflam la frontiera dintre doua epoci: cea a Kali Yuga si cea a Noii Ere în care intram.
O usoara îmbunatatire se întampla în gandurile, sentimentele si faptele oamenilor, dar în curand fiecare va fi supus Focului Divin care îi va purifica si pregati pentru noua era. Astfel, omul se va ridica la un nivel superior de constiinta indispensabil intrarii sale în noua viata. Este ceea ce unii înteleg prin „înaltare”. Cateva decade vor trece înainte ca acest Foc sa vina pentru a transforma lumea, ridicand-o la o noua moralitate.
Aceste valuri imense vin din spatiul cosmic si vor inunda întregul Pamant. Toti cei care vor încerca sa se opuna vor fi înlaturati si dusi altundeva.

Cu toate ca nu toti locuitorii acestei planete sunt la aceleasi niveluri de evolutie, noul val va fi simtit de fiecare dintre noi si aceasta transformare nu va atinge doar Pamantul si întregul Cosmos.
Cel mai bun si singurul lucru pe care omul îl poate face acum este sa se întoarca înspre Dumnezeu si sa devina mai bun constient, sa-si ridice nivelul vibrational astfel încat sa ajunga în armonie cu puternicul val ce în curand îl va inghiti.

Focul despre care vorbesc si care însoteste noile conditii oferite planetei noastre va întineri, purifica si reface totul în calea lui. Materia va fi rafinata, inimile voastre vor fi eliberate de angoase, necazuri, incertitudine, devenind luminoase.

Totul va fi îmbunatatit, elevat: gandurile, sentimentele si faptele negative vor fi distruse. Viata voastra de astazi este sclavie într-o grea închisoare. Intelegeti-va situatia si eliberati-va din ea. Va spun acest lucru: „Iesiti din închisoarea voastra!” E asa de mare pacat sa vezi atat de multa inducere în eroare, atat de multa suferinta si atat de multa neputinta în a întelege unde se afla adevarata fericire. Tot ceea ce va înconjoara se va prabusi si va disparea în curand. Nimic nu va mai ramane din aceasta civilizatie perversa. Intregul Pamant va fi scuturat si nici o urma nu va ramane din cultura sa gresita ce-l mentine pe om în chingile ignorantei. Cutremurele nu sunt doar fenomene mecanice, scopul lor este si cel de a trezi mintea si inima oamenilor, astfel încat ei sa se poata elibera de ei însisi, de greselile si nebuniile lor si sa ajunga sa înteleaga ca nu sunt singuri în Univers.

Sistemul nostru solar traverseaza acum o regiune a Cosmosului unde o constelatie ce a fost distrusa si-a lasat pecetea – praful ei. Trecerea printr-un astfel de spatiu contaminat e o sursa otravitoare nu doar pentru locuitorii Pamantului, ci si pentru cei ai celorlalte planete din galaxia noastra. Doar sorii nu sunt afectati de influenta unui mediu atat de ostil mediu. Aceasta zona e numita „A-13-a regiune”, unii o numesc „Zona contradictiilor”. Planeta noastra a fost prinsa în ea timp de sute de ani, dar în sfarsit ne apropiem de iesirea din acest spatiu al întunericului si suntem pe punctul de a atinge o regiune mai spirituala, unde traiesc fiinte mult mai evoluate.
Pamantul are acum o miscare ascendenta si fiecare ar trebui sa se straduiasca sa se armonizeze cu aceste curente de ascensiune. Cei care refuza sa se supuna acestui drum vor pierde avantajul bunelor conditii ce le vor fi oferite în viitor pentru ca ei sa evolueze. Ei vor ramane în spate în ceea ce priveste evolutia si vor trebui sa astepte zeci de milioane de ani pentru ca valul acesta ascendent sa revina.

Pamantul, Sistemul Solar si Universul – totul este redirectionat de Impulsul Iubirii. Multi dintre voi considerati Iubirea drept o forta derizorie, dar în realitate este cea mai mare dintre forte! Banii si Puterea continua sa fie venerate ca si cand destinul vostru ar depinde de ele. In viitor, totul va fi stapanit de Iubire si toata lumea i se va supune. Dar nu numai prin suferinta si necazuri constiinta omului va fi trezita.

Teribilele profetii ale profetului Daniel scrise în Biblie povestesc despre epoca ce va veni. Vor fi inundatii, uragane, focuri gigantice si cutremure ce vor matura totul în calea lor, sangele va curge din abundenta, vor fi revolutii, teribile explozii vor rasuna în numeroase locuri de pe Pamant. Acolo unde este Pamant apa va veni, acolo unde este apa, pamantul va sosi. Dumnezeu e Iubire si cu toate acestea avem de-a face cu prigoniri. O replica a naturii împotriva crimelor repetate de om înca din noaptea vremurilor împotriva mamei sale: Pamantul. Dupa aceste suferinte, cei care vor fi salvati, elita, vor cunoaste Epoca de Aur, armonia si frumusetea infinita. Asa ca pastrati-va pacea si credinta în timpurile ce vor veni si vor aduce suferinta si teroare pentru ca e scris ca nici un fir de par nu se va misca de pe capul dreptilor. Nu fi-ti descurajati… urmati-va doar lucrarea de perfectionare a voastra. Nu aveti idee cat de maret e viitorul ce va asteapta.

Un NOU PAMANT va vedea în curand lumina zilei, în cateva zeci de ani munca va fi mai usoara si fiecare va avea timpul sa se dedice activitatilor spirituale, intelectuale si artistice. Problema raporturilor dintre barbat si femeie va fi în curand închisa în armonios, fiecare dintre ei avand posibilitatea sa-si urmeze propriile aspiratii. Relatia dintre cupluri se va baza pe respect si stima reciproca, oamenii vor calatori prin diferite campii stelare si vor reusi sa atinga spatiul intergalactic. Omul va studia felul în care functioneaza si astfel va reusi foarte repede sa cunoasca Lumea Divina si sa se uneasca cu Stapanul Universului. Noua era este cea a celei de-a Vl-a rase.
Predestinarea voastra este sa va pregatiti pentru ea, sa o întampinati si sa o traiti. Cea de-a Vl-a rasa se va construi în jurul ideii de fraternitate. Nu vor mai fi conflicte interpersonale, singura aspiratie a fiecaruia va fi sa se conformeze LEGILOR IUBIRII. A-Vl-a rasa va fi cea a IUBIRII. Un nou continent se va forma pentru ea. Se va ridica din Pacific, astfel încat Divinitatea sa-si poata stabili Sanctuarul pe aceasta planeta.
Fondatorii acestei noi civilizatii vor fi cei pe care-i numesc „FRATIA OMENIRII”, sau „COPIII IUBIRII”.

Ei vor fi lucratorii de nezdruncinat în slujba binelui si vor reprezenta un nou tip de oameni. Oamenii vor forma o mare familie si fiecare popor va reprezenta un organ al acestui trup imens. In noua rasa, Iubirea se va manifesta într-o asemenea masura încat omul din ziua de astazi nu-si poate imagina decat cu greu.

Va ramane înca teren favorabil pentru lupta, dar fortele întunericului se vor retrage si planeta noastra va fi eliberata din sclavia lor. Oamenii, vazand ca nu exista alta cale, se vor angaja ei însisi pe drumul NOII VIETI, CEA A MANTUIRII.
In mandria lor necugetata, unii vor spera sa-si duca pana la sfarsit viata pe care ORDINEA DIVINA o condamna, dar chiar si acestia vor întelege, în cele din urma, ca directia în care se îndreapta lumea nu apartine acestui drum. O noua cultura va vedea lumina zilei; va avea trei piloni fundamentali. ELEVAREA FEMEII, A CELUI UMIL si PROTECTIA DREPTURILOR OMULUI.

LUMINA, BINELE Sl DREPTATEA, vor fi un fapt; e doar o chestiune de timp. Religiile trebuie sa fie purificate, fiecare contine parti din învataturile MAESTRILOR LUMINII, însa acestea au fost ascunse de necontenitul chin al aberatiilor umanitatii. Toti credinciosii vor trebui sa se uneasca si sa fie de acord, la unison, ca Principiul Iubirii trebuie sa fie baza fiecarei credinte, oricare ar fi ea. IUBIREA si FRATERNITATEA sunt fundatia a TOT Sl TOATE!
Pamantul va fi în curand maturat de valurile extrem de rapide ale energiei cosmice. Peste cativa zeci de ani fiintele care sunt malefice si care-i duc pe cai gresite pe altii nu vor mai putea sa-si sustina facutele. Ei vor fi astfel absorbiti de FOCUL COSMIC ce va consuma si stinge tot ceea ce e rau în ei. Atunci, acestia se vor cai pentru ca e scris: „Fiecare bucata de carne trebuie sa-L preamareasca pe Dumnezeu”.
Mama noastra, Pamantul, se va debarasa de oamenii care nu accepta NOUA VIATA. Ea îi va alunga precum un fruct stricat, asa ca acestia în curand nu vor mai fi în stare sa se reîncarneze pe aceasta planeta – inclusiv criminalii, ci doar cei care au IUBIRE în El vor fi demni de aceasta.

Nu exista loc pe Pamant care sa nu fi fost murdarit de sange de om sau animal; asa ca ea trebuie sa dea drumul unei purificari. Din cauza aceasta, unele continente vor trebui scufundate si altele ridicate din apa.
Oamenii nu-si dau seama la ce pericole sunt expusi, ei continua sa alerge dupa scopuri futile si sa caute placere. Opus acestora, cei care vor face parte din a-Vl-a rasa vor constientiza demnitatea rolului lor si respectul pentru libertatea fiecaruia. Ei se vor hrani doar cu fructe si legume. Ideile lor vor putea sa circule la fel de libere precum o fac aerul si lumina în zilele noastre. Cititi capitolul 60 din Cartea lui Isaia si veti vedea acolo relatari despre venirea celei de-a Vl-a rase, RASA IUBIRII.

Dupa aceasta vreme de restriste, oamenii vor înceta sa mai pacatuiasca si vor gasi din nou calea virtutii. Clima planetei noastre va fi moderata pe tot globul si schimbari violente nu vor mai exista. Aerul va fi din nou pur, la fel si apa. Microbii vor disparea. Oamenii îsi vor aduce aminte de reîncarnarile lor trecute si vor fi încantati sa-si dea seama ca sunt în sfarsit eliberati din conditia lor anterioara.
In aceeasi masura în care cineva se debaraseaza de paraziti si frunzele moarte din livada, la fel o vor face si Fiintele pentru a-i pregati pe oameni sa-L slujeasca pe Dumnezeul Iubirii. Le vor crea conditii bune pentru ca ei sa se dezvolte si celor care vor dori sa-i asculte le vor spune: „Nu va fie frica! Mai rabdati putin si totul va fi bine. Sunteti pe calea cea buna!”.

Multumita ideii de fraternitate, Pamantul va deveni foarte curand un loc binecuvantat, dar înainte de aceasta mari suferinte vor fi trimise pentru a trezi constiinta. Pacate acumulate de-a lungul miilor de ani vor trebui sa fie sterse.

Valul arzator ce emana de la Divinitate va contribui în stergerea karmei oamenilor, eliberarea nu mai poate fi întarziata. Umanitatea trebuie sa se pregateasca pe ea însasi pentru mari judecati ce sunt de neocolit si care vin pentru a pune capat egoismului.

Sub Pamant se pregateste ceva extraordinar. O grandioasa si total de neconceput revolutie se va manifesta cat de curand în mijlocul naturii. Dumnezeu a decis sa vindece Pamantul si o va face! Este sfarsitul unei epoci. O noua ordine o va înlocui pe cea veche, o Ordine în care Iubirea va domni pe Pamant.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s