ARISTOCRAŢIE ŞI DEMOCRAŢIE, CAPUL ŞI STOMACUL

image5NI (1)

Nici un regim politic, pânã în prezent, nu s-a arãtat cu adevãrat eficace în a aduce popoarelor fericirea şi pacea. Indiferent ce ar reprezenta monarhia, oligarhia, republica etc, nici una n-a adus soluţii cu adevãrat definitive. Pentru ce? Pentru simplul motiv cã un sistem de guvernare nu înseamnã totul. Atât timp cât indivizilor cãrora li se pretinde a se impune, nu au conştiinþa datoriei lor, atât timp cât ei nu ajung sã înţeleagã cã trebuie sã depunã toate eforturile pentru a se pune în armonie unii cu alţii, oricare ar fi regimul, vom asista la aceleaşi dezordini, la aceleaşi necazuri, deci, în concluzie la aceleaşi nenorociri.
În vremea noastrã, democraţia s-a instalat aproape peste tot în lume. Simbolic, democraţia reprezintã cârmuirea stomacului. Da, poporul, demosul, este stomacul. Ştie oare, poporul cu exactitate ceea ce este bun sau rãu? Nu, el este împins de tot felul de dorinţe şi pofte nemãsurate pe care le vrea împlinite. Dovada, acum când i s-au dat toate posibilitãţile de a cere, va cere el oare, Împãrãţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa? Va cere el, lumina şi dragostea? Nu, stomacul nu cere decât mâncare în plus, şi dupã aceea apar murdãrii şi pagube peste tot. Poporul nu are încã un ideal superior. Da, fiindcã are nevoie de un cap, de o minte, şi acest cap lipseşte. Bineînţeles, trebuie o minte luminatã, dezinteresatã, cãci, dacã cel ce se afla singur are aceleaşi instincte ca mulţimea care cere, jos, atunci acest lucru nu mai meritã osteneala.
„Cereţi Împãrãţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa” a spus Iisus. Şi cum Împãrãþia lui Dumnezeu este o monarhie, toate ţãrile lumii trebuie sã fie organizate potrivit imaginii universului al cãrui rege este Dumnezeu. Eu nu vreau sã spun cã, în momentul actual, monarhiile ar fi de preferat republicilor, nu, eu vorbesc în principiu. Când stomacul este orb, nu trebuie sã îi dãm cârmuirea. Şi când capul este nedemn, de asemenea, nu trebuie sã i-o acordãm. Deci, vã rog sã mã înţelegeþi bine, vorbesc în principiu. Ca poporul sã cârmuiascã, de acord, dar cu condiţia sã fie luminat. Dacã nu este, nu trebuie sã conducã. Iar dacã capul, de asemenea, este obscur, ignorant, dur, atunci sã nu conducã nici el. De altfel, capul este acela care, adesea, aduce cele mai multe necazuri, nu stomacul. Vorbesc, deci, din punct de vedere simbolic, şi în domeniul simbolicului totul este clar, matematic. A fi un adevãrat aristocrat, nu înseamnã numai a purta un nume, strãmoşi, titluri de nobleþe, pãmânturi, ci aţi proba ţie însuţi simţul moral, generozitate, forţa de caracter. Dacã guvernarea democraticã a sfârşit prin a învinge aproape peste tot în lume, aceasta este pentru cã aristocraţia s-a compromis. Din nefericire, nu înlãturarea regilor, împãraţilor sau ţãrilor a fãcut automat popoarele mai fericite. Cãci mulţi dintre aceia care au preluat puterea, chiar şi în ţãrile comuniste, repetã crimele vechilor stãpâni. Atunci, din nou va izbucni o revoltã, din nou ei vor fi înlãturaţi, pentru cã nu sunt la înãlţime: au uitat cã au rãsturnat monarhia şi nobilii pentru a face sã domneascã un ideal de fraternitate şi justiţie. cu timpul, uiţi, te materializezi, te degradezi… Ca şi Biserica, care a uitat principiile iubirii pe care Iisus le-a dat, şi care s-a materializat şi ea dea lungul secolelor. Trebuie sã se revinã acum cãtre aceastã aristocraţie a inimii, a sufletului, care este aceea a Iniţiaţilor, a marilor Maeştri, a tuturor acelor fiinţe luminate care au demonstrat-o. A vorbi despre dreptate şi fericire pentru popor, aceasta nu ajunge. Toatã lumea este capabilã sã vorbeascã bine, dar câţi oare, sunt capabili sã trãiascã şi cele spuse? Atât timp cât ţãrile vor avea lideri care nu vor fi luminaţi de flacãra iniţiaticã, nimic bun nu va ieşi din deciziile lor. Câteva schimbãri în domeniul economic, material, financiar sau politic nu vor fi de ajuns niciodatã pentru a rezolva aceste probleme; va fi mereu aceeaşi poveste, mereu acelaşi noroi. Vedeţi, nu s-a înţeles încã ceea ce trebuie schimbat.
Poporul, la Roma, cerea pâine şi jocuri de circ, şi se citeazã acest detaliu cu adevãrat celebru al istoriei romane, ca şi cum nici un alt popor n-ar fi fãcut niciodatã acelaşi gen de cereri. În realitate, oamenii cer, totdeauna, aceleaşi lucruri, dar sub o altã formã. Ei le-au modernizat, atât, dar sunt aceleaşi: a mânca şi a se distra, pentru aceasta fac greve şi revoluţii. La ora actualã, jocurile de circ sunt cinematograful, televizorul, spectacolul de music-hall, barurile de noapte, meciurile de fotbal, de catch… Nu spectacolele sunt cele care lipsesc. Este întotdeauna aceeaşi fire care are nevoie de distracţie şi pentru care s-au gãsit feluri din ce în ce mai numeroase de hranã. Câţi oameni cer Împãrãţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa? Câţi cer lumina, puritatea, adevãrul, bunãtatea? Totul se învârte în jurul banului, al hranei şi al plãcerilor. Printre cererile omeneşti, libertatea este, poate, singura de naturã spiritualã, dar aşa cum o înţeleg oamenii, înseamnã a avea mai multe posibilitãţi de a pierde timpul, de a se distra, a face prostii şi rãu lor înşişi şi altora. Cine gândeşte sã fie liber pentru a-şi consacra timpul unor lucrãri sublime?
Majoritatea luptelor politice şi sociale se rotesc în jurul pântecelui, sexului, lenei şi plãcerii. De aceea, dacã se oferã oamenilor ceea ce ei cer, nu vor face altceva decât sã se înfunde în egoism şi pasiuni. Priviţi numai numãrul de cãrţi, filme, reviste, spectacole care antreneazã acum oamenii în dezordine, anarhie şi haos… şi ele au succes. Este extraordinar sã observi cât de mult are nevoie natura omeneascã sã se hrãneascã cu aceastã hranã infernalã. De aceea, scriitorii, artiştii nu sunt prea vinovaţi dând publicului aceastã hranã: el o cautã cu o atare lãcomie, încât ceilalţi cautã sã i-o procure. Nu este, deci, în întregime greşeala lor, dar, dacã ar fi fost mai conştienţi de responsabilitãţile lor, ar fi simţit cã nu ar fi trebuit niciodatã sã coboare pentru a satisface mulţimii poftele şi lãcomiile naturii inferioare. Ar fi rãmas pe o înãlţime obligând mulţimea sã urce pentru a-i atinge, aceastã inteligenţã şi frumuseţe adusã de ei. Reprezentând creierul, ei ar fi trebuit sã joace rolul unei adevãrate aristocraţii. Dar iatã ca ei vor sã mulţumeascã masele, demosul, stomacul, şi, de aceea, acum partea inferioarã dominã, conduce, face pe grozava, cere…
Pe viitor, va trebui reconstituitã o aristocraţie intelectualã, moralã, spiritualã pentru ca poporul sã poatã evolua, şi tendinţele care au acaparat puterea, „demosul”, stomacul, sexul trebuie sã lase conducerea minţii, care nu va împlini dorinţele acestora. Dacã veţi întreba natura cum vede ea lucrurile, ea vã va întreba: „Iar dumneavoastrã, cum veţi echipa un vapor? “ Pentru a putea porni, unui vapor îi trebuie motoare, şi aceste motoare împreunã cu carburantul lor, pot fi inteligente? Nu, ele propulseazã vaporul, atât, dar nu pot vedea, îl pot arunca în stânci, pe un iceberg sau peste alte vapoare, şi iatã naufragiul. Ah, dar existã un cãpitan care este inteligent, supravegheazã, conduce. Ei bine, eu, de asemenea, când am fãcut omul, i-am dat motoare sã-l propulseze, care împroaşcã foc, dar i-am dat, de asemenea, un cãpitan. Numai ca, dacã acest cãpitan a adormit pe undeva, s-a îmbãtat şi a lãsat locul gol, vaporul pleacã în derivã!” Motoarele sunt jos, în calã, în profunzimile vaporului, iar sus, pe punte, adicã în frunte, natura l-a pus pe cãpitan: cu ochii, urechile, gura, el vede, ascultã, ordonã. De ce oare, capul nu se aflã între picioare, de exemplu, sau sub ele?… În realitate acolo se afla pentru mulţi, vorbind simbolic.Da, toţi cei care nu vor sã judece, sacrificã totul motoarelor şi mintea este batjocoritã.
Deci, iatã ce trebuie înţeles: motoriştilor care sunt jos, nu le este dat sã vadã pentru a conduce operaţiile, ei nu o pot face, acesta este rolul cãpitanului. Dar pentru a pune în funcţiune vaporul ei sunt în stare, totul depinde de ei. Ca şi cu poporul, priviţi: fãrã el, fãrã munca lui, toatã ţara va muri. Nu trebuie deci sã-l subestimãm, el reprezintã mijloacele, condiţiile, forţa care sunt absolut necesare ansamblului unui corp. Poporul este acolo pentru a semãna şi recolta, şi fãrã el va apare foametea. Dar, a-i da funcţiile care sunt ale cãpitanului, ale aristocraţiei, nu; punctul sãu de vedere este prea limitat, este incapabil de a face alegeri inteligente şi sã orienteze evenimentele pe calea cea bunã. Scuzaţi-mã, dar aşa se întâmplã. Nu este dat celulelor stomacului sã instruiascã pe alţii şi sã-i conducã. Când stomacul şi sexul reclamã ceva, creierul trebuie sã gândeascã şi sã selecteze. Înţelepciunea trebuie sã-i ghideze şi sã-i lumineze pe oameni, şi atunci forţele poporului vor fi acolo pentru a împlini splendorile ei.
Creând omul, Inteligenţa cosmicã i-a arãtat, prin structura corpului sãu, cum întreaga viaţã socialã trebuie sã fie organizatã, şi de altfel oamenii au reuşit, prin tatonãri, sã realizeze ceva ce se apropie de acest model. Dar ce departe sunt încã de perfecþiune. Vor exista, tot timpul, conducãtori şi conduşi, dar nu totdeauna ei se aflã la locul potrivit. Ceea ce lipseşte, este adevãratul respect pentru ordinea lucrurilor în omul însuşi şi în societate. Eu, nu mã lupt cu poporul din mine, îl hrãnesc, îl îngrijesc, îl curãţ. Ah, da, la mine poporul este foarte îngrijit, dar existã o aristocraţie cãreia trebuie sã i se supunã. Eu nu îi permit sã cânte ca la revoluţie: „Aşa, aşa, aşa, pe aristocraţi îi vom spânzura.” Poporul meu nu cântã asemenea cântece împotriva aristocraţiei, dimpotrivã, o respectã. Veţi spune: „Dar este periculos ceea ce ne povestiţi aici. Dacã acum pledaţi pentru aristocraţie şi condamnaţi democraţia, este periculos.” Totul este permanent periculos. Când mâncaţi sau beţi, puteţi sã vã sufocaţi, otrãviţi şi sã muriţi; când ieşiţi pe stradã, puteţi fi cãlcat de o maşinã sau, sã fiţi loviţi în cap de o cãrãmidã cãzutã de pe vreun acoperiş… Trãim în mijlocul pericolelor, dar trebuie sã spunem adevãrul şi este de preferat, într-adevãr, de a restabili o aristocraţie luminatã decât de a se conduce dupã criteriile şi gusturile unei mulţimi neştiutoare.
Acum, urmãriţi-mã bine: eu nu vorbesc de clase sociale, ci despre principii, eu ştiu foarte bine cã în popor se aflã adevãraţi aristocraţi, fiinţe ce au un ideal şi aspiraţii foarte înalte. Am întâlnit dintre aceştia, nu aveau nici titluri, nici castele, nu aveau nimic, dar prin felul lor de a trãi cu adevãrat drept, generos, dezinteresat, erau minunaţi aristocraţi. Începeţi sã mã înţelegeţi, nu-i aşa? În realitate, eu nu sunt nici pentru aristocraţie, nici pentru democraţie, doar pentru ordine, o unitate, o armonie care existã în univers şi se reflectã de asemenea şi în corpul nostru. Da, desigur, dacã Inteligenţa cosmicã n-a fixat stomacul pe umeri şi capul între picioare, aceasta pentru cã existã o motivaţie. Capul este sus, stomacul jos, şi dacã oamenii doresc ca stomacul sã fie în frunte şi capul nu se ştie unde, aceasta nu duce decât la dezordine. Trebuie înţeles faptul cã existã o ordine universalã care nu seamãnã exact cu ceea ce oamenii doresc sã instaleze.
Mulţi ani încã de acum încolo se va menţine starea actualã de lucruri: vor exista republici, democraţii, rãzboaie, devastãri, revoluţii… şi când oamenii, obosiţi, extenuaţi, aproape muribunzi, vor dori o nouã ordine, în acel moment, poate, marii Înţelepţi vor veni sã preia destinul omenirii, şi în faţa unei asemenea judecãţi, asemenea splendori, toţi se vor supune şi vor asculta. Poporul iubeşte dreptatea, ordinea şi dacã este incapabil sã le facã sã domneascã, aceasta pentru cã, în loc de a alege fiinţe superioare, alege totdeauna pe câţiva dintre membrii sãi. Dacã veţi alege un şef printre furnici, va fi totdeauna o furnicã: va şti, probabil, sã vorbeascã, sã se certe, sã înţepe şi sã-şi umple „cãmara”, dar atât, nu îi puteţi cere sã aducã binele omenirii.
Singure, fiinţele de inspiraţie înaltã pot aduce ordinea, pacea şi armonia în lume când, într-o zi aceastã aristocraţie de fiinţe de elitã va începe sã se facã ascultatã, totul se va transforma. şi poporul însuşi va cere aceastã conducere a celor mai buni. El va vedea cã singur, fãrã luminã iniţiaticã îşi riscã dispariţia. Dar, nu uitaţi niciodatã cã mai întâi în interiorul vostru este necesarã aceastã ierarhie. De aceea trebuie sã cereţi Cerului sã vã trimitã o aristocraţie de fiinţe luminoase pentru a va instrui şi ghida. Aceasta nu va împiedica democraţia sã-şi vadã de treburi, dimpotrivã, chiar şi noaptea, cãci aceste lucruri sunt indispensabile dacã poporul nu-şi face munca sa: digestia, circulaţia, eliminarea, organismul întreg va fi pierdut… şi aristocraţia la fel.
Ceea ce se întâmplã în om este exact ceea ce se întâmplã în societate: se observã aceleaşi revoluţii, aceleaşi frãmântãri, aceleaşi inversãri de situaţii. Câţi regi, care nu erau la înãlţimea sarcinii lor nu au fost înlãturaţi de supuşii lor. Ei nu cunoşteau legile teribile ale karmei şi îşi permiteau sã fie cruzi şi nedrepţi. Dar iatã cã alţii, prin spate, în linişte, pregãtesc cãderea lor, şi într-o zi vor fi învinşi. Istoria ne-a dat atâtea exemple. Câţi regi n-au fost detronaţi, închişi în temniţe cu puţinã apã şi câteva bucãţi de pâine. şi stãteau acolo, nefericiţi, aşteptând eliberarea, în timp ce alţii, care se agãţau de putere, conduceau în locul lor. Toatã lumea cunoaşte acestea, dar câţi, oare, au înţeles cã aceleaţi lucruri se întâmplã la fel în viaţa noastrã interioarã. În interior, „regele” se leneveşte sau se destrãbãleazã, şi iatã cã forţele ostile pun stãpânire pe el, îl întemniţeazã, şi conduc în locul lui…
Trebuie deci ca omul sã-şi reia locul în fruntea regatului sãu, dacã nu, va fi înlocuit de tâlharii şi vagabonzii care sunt în el. Din momentul când nu este nici drept nici cinstit, când nu respectã anumite legi, se produc revoluţii în interiorul lui, şi este rãsturnat de monştrii care preiau puterea şi ocupã tronul. El pãstreazã, poate, aceleaşi aparenţe, dar în interior nu mai este aceeaşi persoanã care era acolo pentru a conduce. De altfel, aceasta se poate observa în anumite cazuri de nebunie. Când cineva spune: „Sunt Gengis Han”, sau „Sunt Iisus”, sau „Sunt Napoleon”, înseamnã cã este posedat. Bineînþeles, nici Gengis Han, nici Napoleon, mai ales Iisus, nu se aflã acolo, dar el sãrmanul, nici nu mai ştie unde se aflã. Dedublarea personalitãţii este acum un fenomen cunoscut şi clasat, nimeni nu se mai îndoieşte. Dar ceea ce nu se ştie, este cã dedublarea, sau mai bine zis demultiplicarea personalitãţii este un fenomen care existã în fiecare individ. Cãci omul este locuit de milioane de spirite şi entitãţi, şi dupã condiţiile care li se oferã, se manifestã unele sau altele.
Ştiu cã pentru unii ceea ce spun este curios. şi totuşi este adevãrat. Omul este locuit de o mulţime de celule ce depind direct de el şi sunt influenţate tot de el. şi aceastã mulţime îl imitã. Dacã omul îşi permite abuzuri, poporul sãu sesizeazã şi devine asemenea lui, şi va deveni victima loviturilor de mai târziu. El simte cã ceva nu merge bine şi se plânge: „Ce se întâmplã cu mine? Este revoluţie?”. În realitate, el şi-a educat rãu celulele şi nu mai are nici o putere asupra lor. Atât timp cât omul ignorã faptul cã celulele sale sunt mici suflete inteligente, un întreg popor, care este acolo, în el, şi pe care trebuie sã-l cunoascã şi sã se ocupe de el, acesta niciodatã nu-l va asculta. Poţi sã ceri cât vrei… nimic de fãcut.
Voi, n-aţi vãzut niciodatã problema în felul acesta? Trãiţi ca toatã lumea: inconştient. Nu, trebuie sã fiţi conştienþi pentru cã aveţi o datorie cãtre mulţimea care este în voi. Ea v-a fost datã ca sã puteţi realiza multe lucruri cu ea şi nu faceţi decât sã-i arãtaţi un exemplu prost. Când trebuie sã prezentaţi ceva în faţa altora, în societate,sunteţi impecabili: în gesturi, în cuvinte, în mimicã, în vestimentaţie. Dar când sunteţi singur, când nu vã vede nimeni, este altfel, şi vã lãsaţi duşi, fãrã sã gândiţi de aceastã mulþţme din voi care vã observã. Atunci aceasta îşi spune: „Foarte bine, dacã acesta este exemplul pe care ni-l dã, îl vom imita şi vom vedea!” şi vã rãstoarnã. În timp ce, dacã ştiţi cum s-o conduceţi, aceastã mulşime este în stare sã facã minuni pentru voi.
Da, dacã aţi şti mãcar imensitatea acestei mulţimi, cât aţi fi de mândri. Sunt miliarde şi miliarde de creaturi, o populaţie superioarã celei de pe pãmânt. Vã voi spune chiar cã existã Iniţiaţi care au reuşit sã-şi educe aceste entitãţi din ei, sã le întãreascã şi sã le facã sã evolueze, încât ele sunt capabile sã munceascã în afarã, sã ajute, consoleze, vindece prieteni, discipoli, sau chiar necunoscuţi… Da, aceste entitãţi iau uneori aparenţa Iniţiatului pentru a se prezenta în faţa acestor persoane, de aceea ele cred ca Iniţiatul chiar a venit sã le ajute. Deloc, şi este posibil chiar ca Iniţiatul sã ştie ultimul cã a fãcut ceva pentru cutare sau cutare persoanã. Da, prin munca sa inteligentã, conştientã, o fiinţã poate întãri anumite entitãţi care existã în ea, dându-le asemenea posibilitãţi, indiferent cã ea este incapabilã de a vizita lumea întreagã, încât graţie acestor entitãţi poate merge peste tot pentru a lumina semenii şi a pregãti venirea Împãrãţiei lui Dumnezeu. Credeţi-mã, este adevãrul adevãrat, dar un adevãr pe care ştiinţa oficialã este departe de a-l bãnui. Cât despre a-l accepta, mai bine sã nu vorbim. În realitate, posibilitãţile omului sunt extraordinare, nelimitate, de nedescris, dar ele depind de gradul sãu de evoluţie. Dacã el hotãrãşte sã se educe, sã se domine, sã învingã anumite slãbiciuni, aceste posibilitãţi sunt acolo, pe drumul sãu, şi-l aşteaptã. Iar ceea ce va spun eu, toţi Iniţiaţii, toţi Ghizii, de la începutul lumii au spus-o înaintea mea. Eu nu inventez nimic, sunt aici pentru a transmite secretul ştiinţei lor, al puterii lor, şi a vã conduce puţin câte puþin cãtre aceastã splendoare.
Atunci unde este rãul, când vã spun cã trebuie sã vã reluaţi locul vostru de rege? Da, sã va stãpâniţi, sã vã dominaţi, sã ştiţi sã renunţaţi la anumite slãbiciuni pentru a scãpa de toate sãlbãticiunile care sunt înãuntru… Nu existã lucrare mai importantã de fãcut decât aceea de a deveni regele vostru însuşi, pentru ca toatã aceastã mulţime din interior sã înceapã sã vã iubeascã, sã vã respecte, sã vã asculte. Când vã observã cã sunteţi un rege bun, imediat ce îi veţi cere ceva, va porni sã vã satisfacã. Când o parte din ea va fi furioasã, îi veţi spune: „Opriţi-vã!” şi imediat se va calma. Altfel, zile întregi veţi aştepta. Se va calma când va dori şi nu veţi putea face nimic.
Trebuie, mai întâi, în voi înşivã sã restauraţi aristocraţia pãstrând cu stricteţe ceea ce aveţi nobil, pur, luminos. Dar, dacã credeţi cã majoritatea oamenilor gândesc sã-şi protejeze aristocraţia lor interioarã, vã înşelaţi. Pentru un rol într-un film, pentru o pozã într-o revistã, sau pentru toalete şi bijuterii, o fatã tânãrã, încântãtoare îşi va abandona prospeţimea şi puritatea. Un savant îşi va pune întreaga inteligenţã şi capacitate excepţionalã în slujba distrugerii, pentru cã i s-a propus, în schimb, o sumã fantasticã… Atunci, mai poate fi vorba de a-ţi supraveghea aristocraţia, de a o proteja? Nu, ea este vândutã, decãzutã, murdarã. Nu, pentru nimic în lume, pentru orice sumã de bani sau pentru glorie, un Iniţiat nu va lãsa compromisã aristocraţia sa: el ştie cã datoritã ei, datoritã acestor fiinţe de luminã, inteligenţã şi înţelepciune care trãiesc în el, va obţine într-o zi cerul şi pãmântul. Tot ceea ce i se poate propune nu seamãnã cu aceastã mãreţie.
Când vorbesc despre aristocraţie, nu vorbesc decât despre adevãrata aristocraţie interioarã. Dacã ea reuşeşte sã se menţinã în vârf, toatã mulţimea de celule trãieşte în armonie. Dacã nu, aristocraţia este rãsturnatã pentru cã alţii, instinctele, poftele nemãsurate, viciile, slãbiciunile au preluat puterea. Şi iatã cã aristocraţii sunt spânzuraţi, ca în cântec!… Aceasta se petrece întotdeauna când aristocraţia interioarã nu este la înãlţime: aristocraţii sunt spânzuraţi pe undeva şi populaţia conduce.
Adesea, ceea ce vi se întâmpla şi vouã. Bineînţeles, anturajul vostru nu îl va observa, dar dacã veţi întâlni un Iniţiat, imediat el va înţelege situaţia şi vã va spune: „Dragul meu, de ce ai lãsat lucrurile sã ajungã pânã aici, când ai ajuns un sclav?” şi nici mãcar nu ştii cum s-a întâmplat. Ei bine, iatã: sau ţi-a lipsit inteligenţa, sau nu ai avut destulã dragoste în inimã, sau nu ai avut suficientã voinţã pentru a lucra şi a te stãpâni. Nu existã decât trei explicaţii posibile, nu patru, cinci sau zece cum îşi închipuie oamenii care cautã întotdeauna cauzele relelor lor acolo unde nu sunt, adicã în exterior: pãrinţii, societatea, educaţia, lipsa de bani, vecinii, concurenţa… Da, totdeauna cauze exterioare… Dar adevãratele cauze sunt simple, lipsa de inteligenþã, dragoste sau voinţã. Iatã cum vede un Iniţiat lucrurile. El ştie cã nu în exterior omul trebuie sã-şi caute motivaþiile greutãţilor sale, ci numai în viaţa interioarã, unde a lãsat dezordinea sã se instaleze. Iatã de ce prima sa sarcinã este de a obþine alte criterii pentru a vedea mai clar cauzele problemelor sale. Numai în acest fel el va fi în stare sã le rezolve.

OMRAAM  AIVANHOV

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s