Programele subconștiente care determină realitatea pe care o trăim

maxresdefault

NOI SUNTEM CONŞTIINŢĂ. LUMEA E DOAR O PROIECŢIE HOLOGRAFICĂ A ACESTEI CONŞTIINŢE. TOTUL SE PETRECE ÎN MINTEA NOASTRĂ, ÎN CREIERUL NOSTRU ŞI NOI SUNTEM CEI CARE DECODIFICĂM ŞI APOI RECONSTRUIM LUMEA ÎN INTERIOR. ŞI FELUL ÎN CARE REALIZĂM ACEST PROCES DE DECODIFICARE ŞI RECONSTRUCŢIE GENEREAZĂ REALITATEA PE CARE O TRĂIM. TOATE TRADIŢIILE SPIRITUALE AUTENTICE AU SUSŢINUT ACEST ADEVĂR DE-A LUNGUL MILENIILOR. ESTE FUNDAMENTUL ÎNTREGII CREAŢII. TOTUŞI ÎNŢELEGEREA PROFUNDĂ A ACESTUI ADEVĂR NU POATE FI ATINSĂ DECÂT PRINTR-O EXPERIENŢĂ SPIRITUALĂ DIRECTĂ.

Cu toate acestea există şi o serie de argumente foarte concrete care ne pot ajuta să înţelegem mai bine acest adevăr, iar un astfel de raţionament priveşte chiar actul vederii.

Actul vederii – marea iluzie – pata neagră  
În mod mormal avem senzaţia că vedem lumea din jur cu claritate oriunde am privi. Cu toate acestea s-a constatat că de fapt noi vedem clar doar pe o porţiune foarte îngustă a câmpului vizual. Iar această zonă este ca un tub îngust prin care dacă ne-am privi o mână întinsă am putea să vedem doar unghia degetului mare. Restul este complet neclar, chiar blurat. Avem doar o idee vagă despre ceea ce poate fi văzut în jur. Tubul prin care vedem limpede, este ca o rază de reflector a vederii. Orice iese puţin în afara acestei arii este lipsit de detaliile esenţiale, iar cu cât se află mai departe, cu atât mai puţine detalii vom observa. Puneţi asta în contrast cu sentimentul pe care îl aveţi când ridicaţi ochii de pe o carte şi priviţi în jur: tot ce este în câmpul vostru vizual pare limpede ca lumina zilei, nu-i aşa? Totuşi aceasta nu este decât o iluzie.
Puteţi face următoarea experienţă. Luaţi o carte de joc şi fixaţi-vă privirea într-un punct în faţă. Ţineţi cartea în mâna pe care o întindeţi lateral la nivelul umărului. Apoi aduceţi cartea uşor către axa principală a vederii, către în faţă. Veţi sesiza că nu puteţi să vă daţi seama ce carte este decât atunci când ajunge la aproximativ 50 faţă de axa noastră. Până atunci totul e neclar. Dar noi avem totuşi impresia că atunci când privim în jur totul este clar. De unde vine acest lucru?  Creierul reconstruieşte imaginea de ansamblu. El este marele magician.
Un aspect mai puţin cunoscut este acela că între lumina ce vine din exterior şi celulele foto-receptoare (celule cu bastonaş şi celule conice) există o uriaşă plasă de nervi şi vase sanguine care o hrănesc. E ca şi cum te-ai uita la televizor şi cineva aşează foarte multe cabluri între tine şi ecran şi ar trebui totuşi să vezi foarte clar imaginile care se difuzează. Nu pari să ai prea multe şanse, aşa-i? Cu toate acestea, deşi există această zonă plină de structuri nervoase şi vase sanguine care acţionează ca un fel de obturator de imagine, vedem lumea clar.
Cum este posibil? Fotonii din lumea exterioară intră prin toată pânza aceasta şi o parte nici nu mai ajung la retină. Iar creierul – mintea care se află în spatele său – reconstruieşte lumea.
Trebuie să observăm că toţi nervii aceştia, toţi neuronii şi toate structurile nervoase care există de-a lungul retinei se unesc într-un cordon, în nervul optic, care este legat de centrii de procesare a vederii din partea posterioară a craniului. Dar în zona de unde iese din ochi nervul optic nu există celule fotoreceptoare. Este gol acolo. Ca o pată neagră. Nu există imagine acolo. Nu se recepţionează fotoni.
Însă noi nu sesizăm asta când ne uităm în jur. Pata este atât de mare, încât dacă am avea o lămâie şi am duce-o la o distanţă de un braţ, atât ar fi şi gaura pe care ar trebui să o vedem permanent, oriunde ne-am uita. Ea nu este totuşi percepută. Creierul nu primeşte informaţii de acolo, dar totuşi le reconstruieşte după aceea. Şi atunci, observând în ce mare măsură creierul reconstruieşte ceea ce ochii percep, se impune întrebarea: Suntem siguri că ceea ce vedem este real? Suntem siguri că lucrurile stau întotdeauna aşa cum par a fi?

Cum păcălim creierul ?
Deşi toate acestea nu sugerează că vederea este incompletă, întăresc totuşi ideea că e vorba de o problemă complexă – aceea de a prezenta creierului materialul brut din ochi, pentru ca el să transforme apoi informaţia în „vedere“.
Dar în timpul acestei transformări se pot petrece lucruri stranii care au fost cercetate ştiinţific în ultimul deceniu. Rezultatele experimentelor sunt atât de surprinzătoare, încât au convins câţiva experţi că abilităţile de a vedea sunt supraestimate, iar vederea însăşi poate fi calificată drept o „mare iluzie“. Una dintre aceste iluzii este orbirea din neatenţie.
Ştiţi momentele haioase, dar şi stranii când îţi cauţi cheile şi nu le vezi, deşi ele sunt în faţa ta (aşa numita orbire din neatenţie)… Dintr-un motiv sau altul, în asemenea situaţii creierul nostru nu mai decodifică acea informaţie.
Un exemplu edificator este cazul unei companii de asigurări care analiza o problemă specială apărută într-un stat din America. Piloţii de avioane uşoare care aveau probleme cu motorul încercau să aterizeze pe cea mai apropiată autostradă pe care o puteau găsi şi care era relativ liberă. Unul din lucrurile care se petreceau mereu era că, odată ce aterizau şi încetineau, rareori păstrau suficientă inerţie pentru a ieşi complet de pe şosea (probabil erau prea fericiţi că rămăseseră în viaţă), aşa că se întâmpla destul de frecvent ca şoferii maşinilor care rulau pe autostradă să se izbească de avion.
Întrebaţi de poliţie, aceştia declarau, aproape întotdeauna, că nu văzuseră avionul. Acum conduceau maşina şi în clipa următoare se loveau de ceva. De ce nu-l vedeau? Pentru că ultimul lucru pe care un şofer se aştepta să-l întâlnească pe autostradă era un avion. Astfel că nu-l vedea niciodată. Deşi imaginea lui apărea pe retină, creierul n-o decodifica.
Noi ne-am obişnuit să vedem lumea doar într-un singur mod şi avem doar un set foarte limitat de reguli pe care le folosim pentru a interpreta realitatea înconjurătoare; nu suntem, cel mai adesea, capabili să vedem şi altceva, pentru că nu avem cu ce să facem conexiunea, nu avem experienţa necesară şi atunci creierul elimină acea informaţie. Toată lumea ştie de clarvăzători. Ce se petrece în cazul lor? Ei văd o parcelă de realitate care există, dar pe care noi n-o putem decodifica. Prin interpretarea noastră foarte restrictivă eliminăm foarte multă informaţie pe care o primim din lumea înconjurătoare.
Toate căile spirituale ale umanităţii au vestit acest adevăr: lumea este o iluzie. Iată că începe şi ştiinţa să realizeze acest fapt, mai ales că de la 1925 încoace, de când cu descoperirile fizicii cuantice, ne-am desprins cumva de mecanicitatea viziunii newtoniene. Aşadar lumea pare mai degrabă un fel de proiecţie holografică a minţii noastre.
Este atât de uşor să păcăleşti mintea, să vadă realitatea în felul în care nu este…
Iată de pildă imagini desenate pe trotuarul plat, pe care mintea le citeşte, însă le interpretează ca fiind tridimensionale.

Fizica cuantică, vidul şi cât percepem noi din realitate
Dacă am lua un atom şi i-am expansiona nucleul la dimensiunea soarelui, iar electronul l-am expansiona la dimensiunea planetei noastre, spaţiul dintre nucleu şi electron ar fi mult mai mare decât spaţiul dintre Soare şi Pământ. Dacă am avea nişte lentile cuantice şi ne-am uita atunci la ce este realitatea, am vedea VID. Şi foarte rar, din când în când, la distanţe enorme, câte o particulă care nici nu este materie, ci doar un impuls de energie sau o condensare momentană a unui câmp de energie, doar ceva mai condensat decât energia vidului. Restul? …este GOL. De altfel calculele care s-au făcut precizează: atomii sunt în proporţie de 99,9999% spaţiu vid. Este incredibil.
Dacă înţelegem cât de gol este universul şi cât de puţină materie există, o să ne dăm seama că nu e chiar atât de greu să modificăm realitatea. Dacă am comasa doar acele particule care sunt între spaţiile enorme de vid, dacă din întregul univers am lua tot ce pare material şi am comprima, cu greu s-ar umple un stadion de fotbal. Atâta materie este în univers. Nimic mai mult. Şi dacă e aşa de puţină în întregul univers, atunci cam câtă materie ar fi pe Pământ?
Un vârf de ac? Un vârf de ac e mult! Materia este într-o proporţie microscopică. Restul e vid. VID.
Dar s-a demonstrat că într-un 1 cm cub de vid există mai multă energie decât în toată aparenta materie din întregul univers cunoscut. Aşadar încă o dovadă că materia este mai mult o aparenţă, o iluzie. Universul este energie şi informaţie. Suntem scufundaţi într-un ocean de energie şi informaţii. S-a făcut o estimare a cantităţii de informaţie pe care o captăm şi s-a ajuns la concluzia că primim 400 de miliarde de biţi de informaţie pe secundă. Cu toate acestea prin conştiinţa noastră trec doar vreo 2000 de biţi de informaţie. Cu restul ce face? Elimină, elimină, elimină, elimină.
Spre exemplu, acum citeşti şi nu eşti foarte conştient de faptul că stai sprijinit cu spatele de spătar sau că pantoful te strânge; neglijăm asemenea detalii care ţin de cele 400 de miliarde de biţi de informaţie pe care creierul le elimină.
S-a constatat că din întreaga realitate percepem doar 0,0000005%. Atâta vedem şi înregistrăm prin simţurile noastre. Şi atunci să ne mai certăm între noi că: „n-ai văzut, nu ţi-am zis să faci lucrul ăla“? Păi, ea sau el a văzut altă porţiune din  cei 0,0000005%. De aceea nu ai cum să judeci. Dacă noi vedem atât de puţin din Realitate la un moment dat, erorile pot fi majore. De percepţie. Chiar şi numai deplasarea dintr-o emisferă cerebrală în alta am văzut (în prima parte a acestui articol din numărul anterior) ce percepţii complet diferite determină.

Programe cu care ne-am obişnuit să decodificăm realitatea
Există un ansamblu de programe pe care le avem, iar acestea sunt şi în subconştient, şi la nivelul minţii conştiente, sunt şi în structură, şi în gene. Multe dintre ele ne-au fost inoculate gradat – de educaţie, de tradiţie, de religie, de familie, de tot ceea ce este în jurul nostru. Aceste programe ne-au obişnuit să decodificăm realitatea doar într-un anume fel.
Dacă ne-am izola undeva în munţi alături de un sfânt sau de un mare maestru yoghin, sufit, budist, sau de orice alt tip şi am rămâne în prezenţa lui o lună, două, trei, patru, am începe să vedem realitatea în mod diferit faţă de ceea ce ştim acum. De ce? Pentru că în prezenţa lui se vor înlocui programele pe care le avem şi vom începe gradat să decodificăm lumea în mod diferit.
Când trece prin procesul de decodificare, corpul energetic devine imaginea holografică pe care o vedem ca o fiinţă umană. Însă noi existăm în acestă formă materială doar după ce am trecut prin acel proces de descifrare.
Michael Talbot în cartea sa Universul holografic spune o poveste atât de extraordinară, încât merită să fie amintită. El a luat parte la o petrecere dată de tatăl lui, la care a fost invitat un hipnotizator de divertisment să facă scamatorii pentru invitaţi. La un moment dat hipnotizatorul îi spune unui tip pe nume Tom: „Când te trezesc, nu vei mai putea să-ţi vezi fata în încăpere.“ Iar în acel moment hipnotizatorul a pus-o pe fata lui să stea exact în faţa tatălui ei, care însă privea prin ea. Îl aduce apoi în stare de trezire din transă (sau aşa părea), şi-l întreabă: „Tom, îţi vezi fiica?“ Tom priveşte în jur, „Nu, n-o văd.“ Ea chicoteşte, el nu o aude. Hipnotizatorul se aşează în spatele fetei, cu ceva în mână, şi-i spune acestuia: „Am ceva în mână, Tom. Ce am?“ Tom îl priveşte uimit fiindcă pentru el era atât de evident ce avea în mână: „Ţii în mână un ceas.“ „Pe ceas e o inscripţie, Tom. Poţi s-o citeşti, te rog?“ Tom s-a aplecat în faţă şi a citit inscripţia, deşi fiica lui stătea între el şi ceas.
Dacă ne raportăm la această poveste, cu şi din perspectiva emisferei stângi, am spune: „Asa ceva este imposibil!“ Bineînţeles că din perspectiva emisferei stângi nu este posibil, dar când realizezi care este natura realităţii e posibil. De ce? Pentru că fiica lui este o construcţie energetică la acel nivel, iar dacă tatăl ei nu decodifică câmpul ei energetic într-o reprezentare holografică în care să-şi recunoască fata, ea nu va exista în realitatea lui. Restul din încăpere va exista pentru că el decodifică restul, dar hipnotizatorul i-a implantat în creier credinţa că fata lui nu se află în cameră şi creierul sau nu poate decodifica acel câmp. Ea nu intră în realitatea holografică, nu ocupă ceea ce numim „spaţiu“, aşa că el va putea vedea ce se află în spatele femeii, pentru că în realitatea lui ea nu este acolo, în acea gamă de frecvenţă pe care o numim „lumea materială“.

Câţi oameni, atâtea holograme
Credem că lumea este materială pentru că e solidă; nu putem trece printr-un perete etc. Dar materia nu are cum să fie solidă, pentru că este alcătuită din atomi, iar atomii nu au soliditate. Cum poate un atom fără soliditate să alcătuiască această lume solidă? Nu poate. Şi nici nu o face. Nu există lume materială pe care s-o alcătuiască. Atomii fac parte din procesul de decodificare care transformă câmpurile şi informaţia vibraţională în forme holografice pentru creierul şi mintea noastră.
Şi asta este ceea ce facem noi: luăm informaţie vibraţională şi o decodificăm într-o lume holografică ce pare a fi în exteriorul nostru. În stare decodificată, lumea apare aşa cum o vedem (sau aşa cum pare că o vedem); altfel sunt doar câmpuri vibraţionale energetice. Trăim de fapt ca într-un joc virtual foarte sofisticat al realităţii. Când ştim ne putem bucura de acest fapt şi să ne simţim bine. Putem chiar interveni în acest joc într-un mod interactiv, creator.
Dacă nu ştim cum funcţionează, putem deveni robi ai acestui joc şi asta am şi devenit mulţi dintre noi.
Iată că atunci când ieşim din programul pe care îl avem acum şi ne mutăm într-o altă zonă şi reuşim să decodificăm altfel realitatea, e ca şi cum am schimba softul. Avem acelaşi computer, schimbăm softul şi ce se petrece? – apare altceva pe ecran. Ne jucăm altfel cu programul acela. Suntem deci structuri holografice.
Acest adevăr este cel mai bine pus în evidenţă de oamenii care suferă de sindromul personalităţii multiple…  Pe lângă faptul că au modele diferite ale undelor cerebrale, subpersonalităţile unui multiplu, din punct de vedere psihologic sunt puternic separate între ele. Fiecare are propriul scris, gen proclamat, suport cultural şi rasial, talente artistice, limbi fluente şi IQ.

Totul este conştiinţă
Însă şi mai demne de remarcat sunt schimbările biologice care au loc în corpul unui multiplu când comută personalităţile. Frecvent, o boală a unei personalităţi va dispărea când apare altă personalitate. Alergii, cicatrici, semne de arsuri, chisturi şi chiar atributul de dreptaci sau stângaci, toate acestea pot varia, apărea sau dispărea de la o personalitate la alta. Acuitatea vizuală poate diferi, iar unii multiplii trebuie să aibă două sau mai multe perechi de ochelari pentru acomodarea la personalităţile alternante. O personalitate poate fi insensibilă la culori şi alta nu, şi chiar culoarea ochilor se poate schimba.
Prin schimbarea personalităţilor, un multiplu care este beat poate deveni instantaneu treaz. Există cazuri de femei care au două sau trei cicluri în fiecare lună, pentru că fiecare din subpersonalităţi are ciclul ei propriu. Boli considerate dificile sau chiar incurabile cum ar fi diabetul sau anumite forme de cancer dispar INSTANTANEU atunci când se instalează una din personalităţi care nu ştie de acea boală. Multiplii tind să se vindece mai repede decât indivizii normali. Există, de exemplu, în arhivă câteva cazuri cu arsuri de gradul trei care s-au vindecat cu rapiditate extraordinară.
Ce modalităţi necunoscute de influenţă face capabilă mintea unui multiplu să suspende efectele alcoolului şi a altor droguri în sânge ori să facă diabetul să se manifeste sau nu? În acest moment nu ştim şi trebuie să ne consolăm cu un fapt simplu. După ce un multiplu trece prin terapie şi, într-un fel, devine din nou întreg, el încă poate să facă aceste schimbări la dorinţă. Aceasta sugerează că undeva în psihicul nostru, toţi avem capacitatea de a controla aceste lucruri. Şi încă nu este tot ce putem face…
Ce suntem noi? Pur şi simplu trebuie să ajungem să fim de acord cu învăţăturile căilor spirituale care afirmă că TOTUL ESTE CONŞTIINŢĂ. Iar noi facem parte din această conştiinţă.
Pentru a ajunge să trăim pe deplin acest adevăr merită să înţelegem si apoi să recurgem la anumite metode eficiente care să ne ofere disponibilitatea şi posibilitatea să schimbăm, atunci când dorim, programele cu care decodificăm realitatea, pentru a aduce astfel în viaţa noastră schimbări benefice, împlinitoare şi chiar iluminatoare.

Subconştient – conştient 
Aşa cum am văzut, suntem conştienţi doar de 0,0000005%  din realitatea înconjurătoare. Ce înseamnă atunci restul de 9,9999995%? Este subconştient. Şi doar 0,0000005% este partea conştientă.
Astfel am dat şi cea mai simplă definiţie a subconştientului. El conţine totul: cunoştinţe, valori, abilităţi psihice, idei, inspiraţii, instincte de supravieţuire, puteri latente, amintiri din viaţa aceasta şi din vieţile trecute şi orice altceva care te defineşte. Absolut totul, cunoaştere, acces la realităţi multidimensionale, totul se află în subconştient.
Evident că proporţia aceasta între subconştient şi conştient nu este fixă. Cunoaşterea, experienţele spirituale etc, schimbă în mod continuu această proporţie. Şi chiar dezvoltarea creierului şi schimbarea gradată a structurii ADN-ului  vor pregăti noile generaţii pentru o extindere considerabilă a zonei conştiente în domeniul subconştient. Astfel oamenii vor deveni din ce în ce mai conştienţi de o realitate din ce în ce mai vastă.
Pe măsură ce în meditaţie avem acces la realităţi din ce în ce mai vaste, se subţiază zona subconştientului şi conştientul pătrunde în zone care înainte erau necunoscute. În subconştient se află toate programele cu care decodificăm realitatea. Programe care, aşa cum am amintit, sunt inoculate de tradiţii, prejudecăţi ş.a.m.d şi nu în ultimul rând de mass-media. Pentru că mass-media şi puternicii lumii au tendinţa de a repeta la infinit aceeaşi versiune a realităţii. Şi dacă repeţi mereu aceeaşi versiune a realităţii toţi convenim să vedem la fel lumea. Cum? Ca la ştiri.
Este necesar mai mult ca oricând să ne străduim să înlocuim gradat aceste programe subconştiente eronate şi limitatoare. În felul aceste noi practic schimbăm paradigma, schimbăm realitatea şi obţinem starea de libertate. Putem trezi toate capacităţile interioare, unele cu adevărat dumnezeieşti, de care dispunem şi putem să decodificăm realităţi mult mai vaste ale conştiinţei Universale.

Cum reprogramăm subconştientul?
Putem folosi tot ce ştim:
• Puterea gândului, deoarece gândul este o energie pură, o energie care structurează (universul a fost creat ca urmare a unui Gând, Gândul Lui Dumnezeu)
• Puterea cuvântului rostit ce este o “prelungire“, o manifestare în lumea concretă a puterii gândului.
• Puterea vizualizării creatoare. Cuvântul sau gândul şi vizualizarea scopului, a modificărilor pe care le facem, ţin de cele două emisfere. Vizualizarea o facem cu emisfera dreaptă, iar folosirea cuvântului, verbalizarea, sugestia cu emisfera stângă. Dacă le realizăm pe amândouă, dacă repetăm şi iar repetăm anumite sugestii benefice dar totodată şi vizualizăm scopul pe care îl avem, integrăm astfel ambele emisfere, iar eficienţa noastră capătă o nouă dimensiune realizatoare.
• Puterea intenţiei benefice. Intenţia este o energie pe care oamenii de ştiinţă contemporani au reuşit să o pună foarte bine în evidenţă. Intenţia reprezintă un „plan deliberat de a face o anumită acţiune, care va duce la un rezultat dorit“, spre deosebire de o dorinţă, care înseamnă simpla concentrare pe un rezultat, fără un plan pentru realizarea ei. „Proiectarea conştienţei, cu scop şi eficienţă, către un anumit obiect sau rezultat“ implică gând direcţionat, voinţă, dorinţă…“.
Cercetătorii au descoperit astfel că pentru a influenţa materia fizică gândul trebuie să fie foarte motivat şi bine ţintit.

Ce împiedică reprogramarea subconştientului

Cuvântul şi imaginea asociată cu un cuvânt sunt de fapt tot gânduri. Dar gândul este cumva dincolo de cuvânt şi de imagine. Un gând se poate disocia după ce a apărut şi interpreta ca imagine sau ca verbalizare, ca discurs interior. Din acest punct de vedere este esenţială puterea gândului. Dar ce ne-ar ajuta să programăm mai direct subconştientul? Trebuie să ştim întâi factorii care împiedică reprogramarea eficientă.
Discursul interior este vorbăria interioară permanentă din mintea noastră, de care ne este foarte greu să scăpăm chiar şi în meditaţie. Este discursul emisferei stângi. De ce ar fi o problemă? Emisfera stângă are gânduri distructive. Au fost cazuri în care datorită unor afecţiuni grave, unor oameni li s-a extirpat complet emisfera stângă, ca să poată trăi. Şi se poate trăi şi cu o singura emisferă. Aşa cum poţi trăi şi cu un singur rinichi.
Interesant însă, este că acei oameni care rămâneau doar cu emisfera dreaptă nu mai puteau gândi negativ. Desigur, trebuia să se adapteze pentru că li se schimbase un pic realitatea; chiar dacă reuşeau să vorbească, să vadă, ei aveau totuşi nevoie să restructureze anumite mecanisme ale mentalului pentru a interpreta lumea. În schimb în cazul persoanelor cărora le-a fost extirpată emisfera dreaptă şi care au rămas doar cu emisfera stângă, pentru aceştia nu s-a schimbat aproape nimic în modul în care percepeau realitatea. Asta demonstrează cât de izolaţi suntem în emisfera stângă.
Ce se petrece cu discursul interior? Acea vorbire lăuntrică înseamnă de fapt mentalizare. Probabil că aţi făcut experienţa, când pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp aţi mentalizat diferite lucruri după ce aţi citit şi aţi văzut cartea/filmul Secretul sau altele de acelaşi gen şi aţi zis – gata! acum mă apuc şi schimb realitatea, îmi schimb viaţa. Dar problema care apare adesea este faptul că – cei mai mulţi oameni, cum află de legile mentalului se gândesc imediat la ideea foarte tentantă “ – Hai să fac mai mulţi bani!“ Probabil că unii se îndreaptă şi către alte aspecte pentru a le transforma în bine cum ar fi zona emoţională, sau cea a relaţiilor de cuplu, dar majoritatea se orientează către bani. Doar că atunci când încerci să schimbi realitatea şi să aduci către tine mai mulţi bani sunt numeroase legi pe care trebuie să le înţelegi ca să nu interferezi cu ele şi să le adaptezi. Şi apoi ne întrebăm miraţi: „De ce, dacă am văzut filmul Secretul, am dat atâţia bani pe o mulţime de cărţi şi am văzut şi “am înţeles“ foarte bine cum se face mentalizarea şi cum trebuie gândit, iată că fac mentalizări de o lună, de un an, de cinci şi nimic?“ E o întrebare care îi frământă pe cei ce au eşuat sistematic.
Ideea esenţială pe care e important să o reţinem este aceasta:

Atragem în viaţa noastră nu ceea ce vrem, ci ceea ce suntem
De aceea înţelegerea adevărului despre felul cum funcţionează creierul nostru ne dă o mare putere de transformare. Trebuie să înţelegem cum stau lucrurile în profunzime ca să începem gradat să aducem modificări reale în viaţa noastră.
Dacă folosim, de exemplu, 5-10 minute din zi pentru a vizualiza ceea ce ne-am propus să atragem în viaţa noastră, dar în  discursul nostru interior măcinăm gânduri negative, pesimiste pentru restul zilei, atunci vom distruge efectul celor 10 minute de gândire pozitivă. Să spunem că mentalizăm bani şi o facem cu destulă consecvenţă, dar într-o zi suntem într-un magazin şi vrem să achităm un obiect, scoatem portofelul şi observăm că banii nu ne ajung… Sentimentul de lipsă şi frustrare pe care îl avem în acel moment poate deveni o contrasugestie fantastică. Cu atât mai mult dacă în drum spre casă suntem obsedaţi de remarci negative cu privire la această situaţie. Este o măcinare continuă care distruge efortul anterior.
De aceea într-un proces autentic de transformare atunci când suntem dornici să facem un salt de conştiinţă trebuie să fim foarte atenţi la contrasugestiile interioare negative care riscă să apară din clipă în clipă. Totul ţine de consecvenţă.  Dacă 16 ore pe zi avem un discurs interior predominat distructiv care se derulează inconştient şi mentalizăm pozitiv doar 10 minute azi, timp de o săptămână, cei mai consecvenţi poate o lună, de ce să ne mirăm că n-a apărut nimic?! Au fost, într-adevăr 10 minute de mentalizare pozitivă pe zi, dar au avut de luptat cu 16 ore de gândire negativă pe de o parte şi cu toată gândirea greşită din trecut pe de altă parte.
Consecvenţa este foarte importantă aici. Utilizăm perseverent mentalizarea şi ne străduim în acelaşi timp să înţelegem mecanismele.“ Ia să văd, ce am făcut, de ce nu funcţionează pentru mine? Iată că am un gând acolo insidios care e întotdeauna prezent. Bun, să urmăresc să-l contrabalansez printr-un gând opus, printr-o altă atitudine.“ Aşa trebuie să ne reajustăm permanent atitudinea şi să ne corectăm constant metoda de lucru.
Important este şi faptul că noi căutăm să reprogramăm nu doar mintea conştientă, ci şi subconştientul. Dar cum? Dacă ne întoarcem acasă de la magazinul unde am descoperit că nu ne ajung banii şi vrem să facem o meditaţie de mentalizare de 10 minute, la ce poate folosi aceasta când suntem într-o stare de contracţie interioară? Într-un moment ca acela nu voi putea accesa subconştientul, sunt blocat în conştient şi nu am cum să reprogramez subconştientul cu o asemenea stare.
Şi atunci sunt necesare două condiţii;
• echilibrarea emisferelor cerebrale, pentru că în general stresul, problemele de servici, de familie, felul de a trăi şi de a gândi al lumii actuale ne blochează în cea stângă. Şi atunci trebuie să dăm putere şi părţii drepte, să obţinem echilibrul, să avem o viziune de ansamblu. Să pătrundem cumva şi în domeniul invizibilului, să integrăm lumea ca un tot. Echilibrarea emisferelor este cheia eficienţei şi puterii.
• obţinerea unei stări de hiper-sugestibilitate. Există o stare a creierului care este hipersugestibilă. Odată ce o atingem, orice sugestie are tendinţa de a se implementa ca o mânuşă. Starea aceasta ne este necesară, altfel sugestiile ricoşează.
Îndeplinirea ambelor condiţii este esenţială pentru o reprogramare benefică şi eficientă a subconştientului. De altfel chiar în această direcţie am realizat o muncă de cercetare pe o perioadă de mai bine de 6 ani, în care mi-am folosit atât cunoştinţele tehnice şi ştiinţifice, dar şi experienţele spirituale pe care am avut şansa să le trăiesc încă de la vârsta de 12 ani. Am căutat soluţii eficiente pentru a obţine atât o echilibrare profundă a emisferelor cerebrale cât şi deschiderea unei porţi directe către subconştient. Şi m-a preocupat foarte mult şi găsirea unei modalităţi de a realiza o protecţie spirituală în acest demers, astfel încât atunci când ajungem să creem starea de hipersugestibilitate să nu se poată implementa decât idei pozitive, stenice, optimiste în subconştient. Aşa am ajuns să creez programele audio Perfect Mind de stimulare cerebrală. Aceste programe audio integrează prin suprapunere foarte mulţi factori, este o muncă laborioasă. Dar în principal putem spune că induc anumite stări superioare de conştiinţă şi cu ajutorul lor putem avea acces la dimensiuni mai vaste ale universului nostru interior. Realizăm stimulări ale creierului în diferite benzi de frecvenţă, dar ceea ce este important pentru noi este utilizarea unui anumit domeniu de frecvenţe în care se poate accesa subconştientul.
În momentul în care creierul ajunge în acest domeniu el devine hipersugestibil. Aceasta înseamnă că sugestiile pe care le primim în această stare au tendinţa de a se implementa, de a deveni stabile, de a înlocui practic vechile programe din subconştient. În cei 6 ani de când am aplicat ceea ce cunosc, am realizat o mulţime de teste în cadrul Perfect Mind până să finalizăm primul cd audio. O serie de teste au fost realizate pe diverse loturi de oameni, dar cele mai multe testări (de ordinul sutelor) le-am realizat chiar pe mine însumi, pentru a putea să simt direct efectele frecvenţelor, sunetelor sau a sugestiilor folosite şi pentru a putea astfel să ajustez parametrii implicaţi în aceste programe. Şi pot să mărturisesc că în unele momente, atunci când pătrundeam în anumite frecvenţe din acest domeniu, sugestiile pe care le primeam prin intermediul programului audio (sugestii ce se derulează circular pentru a influenţa astfel ambele emisfere) păreau uneori aproape materiale, aveam senzaţia că pot să le ating. Nu îmi mişcam trupul, pentru că în general în starea aceasta ai o conştiinţă foarte vagă a corpului, în comparaţie cu starea domeniului alfa în care te simţi aproape ca în starea de veghe doar că eşti mult mai relaxat. Însă acest domeniu de frecvenţe, specific în general perioadei de somn cu vise, nu mai poţi avea control conştient asupra corpului; atunci apărea uneori senzaţia interioară că sugestia devenea ceva solid, de parcă o turna cineva în mine; aceasta este starea care se simte atunci când vechile programe greşite din subconştient pot fi înlocuite cu altele noi. Dar este o stare pe care nu o atingi întotdeauna. Este nevoie de răbdare, consecvenţă şi dorinţa vie de a-ţi atinge potenţialul tău maxim, ca să trezeşti la viaţă comorile pe care Dumnezeu le-a pus în sufletul tău.de Cristi Alexandru
sursa-Yoga Magazin

SEMNEAZĂ pentru o NOUĂ ROMÂNIE !

2 gânduri despre “Programele subconștiente care determină realitatea pe care o trăim”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s