Apa, sursă de Puritate – comunicare cu apa spirituală

Apa, sursă de Puritate - comunicare cu apa spirituală

Apa, sursă de Puritate – comunicare cu apa spirituală

     Apa este un element propice purificării pentru că există fiinţe care locuiesc în ea, care lucrează aici şi care, atunci când ne spălăm, sunt capabile să facă să dispară anumite straturi fluidice impure. Este bine să te cufunzi în apă, dar esenţial este de a fi conştient de puterea sa. Şi mai ales dacă apa este binecuvântată, magnetizată, dacă un Iniţiat a consacrat-o pronunţând formulele, atunci, da, ea va fi eficientă. Chiar şi în această situaţie puterea sa nu durează veşnic. Un anumit timp persoana va fi eliberată de anumite tulburări sau de anumite obsesii dar, după un anumit timp, ea va recădea în aceste stări negative pentru că purificarea sa a venit din exterior.

Purificarea nu este cu adevărat durabilă decât dacă persoana care a fost purificată, exorcizată, nu repetă aceleaşi greşeli. Ea este cea care trebuie să menţină această puritate prin intermediul gândurilor, a sentimentelor şi a faptelor sale. În acel moment, da, purificarea poate fi definitivă, dar numai cu această condiţie.

Înainte de a intra în baie, aruncați în apă sare pe care ați consacrat-o și pronunțați câteva cuvinte pentru a sfinți apa prin virtuțile sării, apoi adresați-vă Mamei Divine spunându-i : „O, Mamă Divină , admir această apa care este o reflectare a Ta; Te rog, sfințește-o ca să-mi poată îndepărta toate impuritățile, toate bolile și slăbiciunile mele ca să-l pot sluji mai bine pe Tatăl meu Ceresc„. Apoi atingeți apa și vorbiti creaturilor care o populează : „ O ondine, cît de frumoase, pure și transparente sunteți ! Primiți-mă acoperiți-mă și lucrați asupra mea pentru a scoate din ființa mea tot ce nu vibrează în armonie cu Cerul!” Spunând aceasta, atingeți apa cu multă dragoste.

Apa este un element în care trăiesc entități invizibile dar frumoase și pure; prin ea intrați deci în contact cu aceste entități care sunt foarte sensibile și care vor fi binevoitoare din cauza atitudinii noastre pline de iubire. Luați apoi într-un vas din această apă pe care ați binecuvântat-o, pentru a o turna pe dvs. după ce ați terminat să vă spalati . Când intrați în apă, spuneti cât este de frumoasă cât de încântat sunteți, și spălați-vă de trei ori. Dacă aveți multă credință și multă iubire, veți obține rezultate frumoase; totul depinde de credinta și de iubirea voastră.

Să presupunem că ați dori să vă purificați , dar n-aveți apă; puteți face totuși același lucru prin Gând. Imaginați-vă senzația de prospețime, simțiți apa curgând pe voi și îndepărtându-vă toate impuritățile. Baia spirituală vă poate cu adevărat curăța pentru că în realitate adevărata apă nu este apa fizica. Apa veritabilă trebuie găsită în interior. Omul posedă în el surse de apa vie, și de această apă vorbește Iisus când spunea :

”Din sânul său vor izvorî râuri de apă vie„.

Apa fizică nu este decât un mijloc de a intra în comunicare cu apa spirituală. Poate că aveți uneori chinuri de care nu știți cum să scăpați. Priviți și ascultați atunci cum curge apa. Chiar dacă nu este decât apa de la robinet, după câteva momente vă simțiți ușurați. Ce s-a întâmplat ? Apa care curge influențează plexul solar antrenând materialele care vă perturbă. Puteți astfel să vă scufundați mâinile în apă caldă sau rece, și după câteva minute veți avea impresia că v-ați debarasat de greutatea pe care o simțeați.

Spălați-vă mainile conștient cu săpun o dată, de două ori… și chiar până la zece ori. Datorită Gândului ce acționeaza în timp ce vă spălați, totodată și mâinile eterice care sunt dincolo de Mâinile voastre fizice.

Odată ce v-ați spălat mâinile ele pot deveni conducătoare de energie celestă. În acel moment, puteți să introduceți aceste energii în apa pe care o beți. Luați un pahar cu apă pură (de preferință dintr-un izvor, sau lac de munte), tineți paharul în mâna stângă și cufundați în apă primele trei degete ale mâinii drepte (policele, indexul, mediu și concentrându-vă asupra iubirii, înțelepciunii și adevărului, pentru a impregna apa. Apoi beți aceasta apă gândind : „Pentru iubirea care vindecă, pentru înțelepciunea care luminează, pentru adevărul care eliberează„

Omraam Mikhael Aivanhov

“Nu relația cu alt om ne împlineşte”

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.