IERTAREA STRĂMOŞILOR ŞI ÎNSEMNĂRILE DESTINELOR NOASTRE

IERTAREA STRĂMOŞILOR ŞI ÎNSEMNĂRILE DESTINELOR NOASTRE

Apocalipsa vorbeşte de 24 de bătrâni înţelepţi, cu faţa tânără, care stau în jurul scaunului lui Dumnezeu. În vremuri pre-apocaliptice, ei par să aibă atribuţii decizionale puternice. Apar ca formând un consiliu care, pentru anumite probleme decid schimbarea, lansarea, încheierea. Prezenţa bătrânilor înţelepţi cu faţa tânără în textele apocaliptice pare să indice că marile schimbări pe care le consiliază sau iniţiază la un moment dat sunt destul de dure, bruşte, vizibile, pot fi turnuri foarte bune sau chiar deloc bune, în sensul că salvări de situaţii pot fi iniţiate, dar şi încercări grele pot fi aduse în viaţa oamenilor.

Textele asiatice dau o conotaţie similară celor 24 de bătrâni înţelepţi cu faţa tânără. Ei sunt numiţi Seniori ai karmei, ceea ce s-ar traduce prin Seniori ai destinului. Karma Board este o altă denumire care le-a fost atribuită, de data asta în limba Engleză. Cei 24 de bătrâni înţelepţi au dreptul de a schimba total cursul vieţii unui om. Ce era scris şi predestinat devine într-o clipă schimbat. Alte file de destin sunt aşternute. De cele mai multe ori se dau noi şanse oamenilor. Se luminează posibilităţile, apar căi noi de destin, turnuri în viaţă care permit oamenilor să se angreneze pe un drum nou în care să obţină rezultate extraordinare folosind calităţi noi sau vechi, dar care, au efecte benefice asupra oamenilor, asupra omenirii în general. Cei 24 de bătrâni înţelepţi schimbă cursul vieţii. Însă nu o fac de multe ori într-o viată terestră. Un om poate să nu resimtă nici o astfel de schimbare, poate să primească o schimbare, sau mai multe. Dar niciodată un om nu va primi foarte multe şanse noi de schimbare a drumului, cu primirea de noi oportunităţi. Căci acolo unde susţin schimbarea bătrânii înţelepţi cu faţa tânără, acolo se aduc, în manieră destul de dură, puternice susţineri din partea universului, materializate prin ajutoare văzute sau nevăzute.

Tot ce e în jur se schimbă, pentru a-i da omului respectiv oportunitatea de a-şi împlini noua vocaţie.

Este vorba de o nouă vocaţie, sau de o nouă putere care vine peste un talent mai vechi, dar care-l face să iasă din mediocritate şi să strălucească într-o împlinire de destin nemaivăzută. Dintr-o dată viaţa se schimbă, atitudinea se schimbă. Este ca şi cum ai fi fost medic şi brusc devii profesor, nu neapărat de ştiinţe medicale. Este ca şi cum ai fi ştiut o limbă străină, ani de zile la un nivel mediu şi brusc te trezeşti simţind ca vorbeşti perfect limba respectivă, începi să citeşti din cărţi şi brusc înţelegi toate cuvintele, auzi un vorbitor fluent şi brusc începi să vorbeşti limba respectivă cu un talent pe care nu îl ştiai ca fiind al tău. Nici nu era al tău, în această formă. L-ai primit peste talentul tău mediu, odată cu schimbarea drumului de către cei 24 de bătrâni înţelepţi. De fapt, sunt cazuri legate de umanitate în general, care se adresează vieţilor umane într-o manieră globală. Cazurile personale însă, sunt legate de un singur bătrân înţelept cu faţa tânără, senior al destinului cum îl numesc unele traduceri. De ce le zic bătrâni înţelepţi cu faţa tânără? Pentru că apropierea lor îţi insuflă o senzaţie de înţeleaptă cunoaştere cu o vechime de mai departe decât mintea poate percepe. E o înţelepciune dezvoltată de atât de demult. E o hotărâre la nivel decizional pe care numai o vastă experienţă o poate aduce. Nu e brutalitate în apropierea lor. Ei sunt atât de fini, atât de frumoşi. Este însă o siguranţă blândă şi zâmbitoare pe care numai cineva experimentat de mult şi de demult o poate avea. Nu există îndoială, nu există teamă. Există însă schimbare. Nu sunt fixaţii, nu sunt judecăţi. Sunt pur şi simplu decizii luate în anumite circumstanţe, iar măreţia constă în posibilitatea de a schimba şi de a da un suflu nou, de cele mai multe ori o direcţie nouă. Au părul lung, lins, de un gri strălucitor, ce uneori bate în negru. Au feţe perfecte, lunguieţe mai degrabă decât rotunde, frumoase, aşa cum ai desena în creion un portret al unui chip frumos. Trăsăturile sunt perfecte, frumuseţea este singurul lucru care le brăzdează. Au feţe de ţineri, corp asemenea, paşi fermi dar uşor legănaţi, într-o unduire de blândeţe, înţelepciune, zâmbet şi siguranţă. Nu există şovăială, nu există îndoială. Există şansă şi schimbare. Ei îţi zâmbesc. Sau mai degrabă el îţi zâmbeşte, cel cu care realizezi o relaţie.

Ceilalţi, dacă îi percepi, trec pe lângă tine fără a te băga în seamă, dar fără a te umili în vreun fel cu lipsa de băgare în seamă. Au un fel de consilieri, persoane care se vor şterse, nu ies în evidenţă, care observă totul din umbră şi care le mai atrag atenţia: „Uite, ce zici, te opreşti puţin şi asupra acestui lucru?” Ei se opresc şi decid. Frumoasă este schimbarea permisă de bătrânii înţelepţi cu feţe tinere. Frumoasă şi energizantă. Ţi se pun la picioare toate forţele necesare pentru a o coti pe un drum de acţiune, la capătul căruia vei privi în urmă şi vei vedea că ai făcut atâtea lucruri. Iar tot ceea ce ai făcut se încrustează într-un fel sau altul în vieţile celor din jur. Utilitatea sau inutilitatea noastră o privim din perspectiva minţii umane. Drumul este aşternut cu scopuri pe care de cele mai multe ori nu le cunoaştem, nu le înţelegem şi mai ales nu înţelegem puterea de schimbare a turnurii vieţii, vieţilor, în orice moment, retoactiv sau ultraactiv. Totul se poate schimba acum pentru acum, acum pentru viitor, dar şi acum pentru trecut, în trecut pentru trecut sau pentru viitor şi în viitor pentru trecut sau pentru viitor. […] Mi-a arătat camerele în care sunt ţinute cărţile de destin ale fiecărui om, după timpul său. De restul vieţuitoarelor nu am aflat. Văzusem o carte aurie, mai aurie decât aurul. Scrisul era auriu, mai auriu şi strălucitor decât aurul. Atunci am înţeles de ce oamenilor le place aurul, de ce îi conferă atâta putere. Este amintirea strălucirii acelei perfecţiuni aurii. Cartea aurie era ţinută separat, pe masă într-o grădină. Trei sferturi din pagini erau scrise, restul urmau a se scrie în timpul vieţii. Erau pagini neterminate, care mai lăsau loc pentru câteva paragrafe, ce urmau să fie completate, tot în cursul vieţii.

Existenţa la nivel real

Depinde deci şi de existenţa la nivel real, de conjuncturi, de decizii, de modul în care ricoşează evenimentele. Nu este totul scris într-o carte a destinului. M-a dus apoi într-o camera întunecată, în care se intra prin grădină. Erau cărţi din Evul Mediu. De ce întunecate? Pentru că în Evul Mediu, mi s-a spus, a fost cea mai mare întunecare a omenirii, cea mai mare depărtare de la unduirile iubirii, fericirii divine. Şi de atunci omenirea depărtată a fost. Acum s-a mai luminat. Nu mai e aşa. A trecut marea cea neagră. M-am gândit la Inchiziţie, dar nu numai. Am conştientizat câtă iubire şi puritate veneau de dinaintea erei noastre. Se pierduse cu totul în Evul Mediu. Căi greşite de gândire personală şi colectivă. În camera Evului Mediu erau două cărţi deschise pe o masă, în care tocmai scrisese, sau în care urma să scrie. Cum putea să mai scrie acum, când persoanele respective nu mai erau demult? Mi s-a spus că destinul oamenilor, karma cum numesc unii, strălucirea sufletului cum zicea el, se poate schimba nu numai pentru viitor, dar şi înspre trecut. Mai rar, dar se schimbă. Şi atunci se scrie schimbarea în cartea lor. Cum se poate schimba destinul pe trecut? Mi s-a indicat că oricât de rău ar fi un om în timpul vieţii pe Pământ, dacă un urmaş de-al lui se foloseşte de un lucru, sau o idee, sau altceva făcut de strămoşul respectiv, dezvoltând ceva bun, ceva foarte bun pentru oameni, pentru omenire, atunci, retroactiv, destinul strămoşului se luminează, sufletul lui se luminează. Aceasta este de fapt dezlegarea strămoşilor, nu alta. Nu vin blocaje de la strămoşi către tine, care să te limiteze, niciodată. Vine însă o dorinţă de-a lor de a-i ajuta, ajutând omenirea şi astfel luminând retroactiv segmente ale arborelui genealogic. Nu există blocaje de la strămoşi, nu existe pedepse de ispăşit de urmaşi. Dar urmaşii simt când strămoşii ţipă după o evoluţie atât de mare, încât să li se lumineze şi lor ceea ce au întunecat în timpul vieţii lor. Dacă un om rău a făcut numai rele, dar să zicem că a construit o şcoală printre relele sale, iar în şcoala respectivă ajunge să înveţe un elev care va ajunge eminent în salvarea omenirii prin calităţi precum iubire, compasiune, dăruire, construcţie, ajutor bănesc sau orice fel de alt ajutor benefic, atunci cartea întunecată a vieţii celui rău din trecut se mai luminează retroactiv şi se mai scriu câteva fraze în cartea sa, chiar dacă viaţa sa pe pământ a încetat de mult. – Dora Alecu UNIVERSUL INTERIOR

Ţine minte de-acu-nainte!