Iniţierea înseamnă lărgirea conştiinţei


                        Mulţi oameni se nasc pe pământ, fiecare îşi duce viaţa, dar mulţi o fac în mod inconştient, adică automat, instinctiv, biologic, unii se izolează, alţii caută compania celorlalţi dar, progresul, adevăratul progres constă în lărgirea conştiinţei, pentru a putea deveni conştienţi de tot ceea ce se petrece în noi. Neştiind toate acestea, trăim ca animalele, mulţi oameni o fac, neexistând nici un progres în viaţa lor, ei plutesc în neştiinţă: când mănâncă, când beau, când fac dragoste, conştiinţa lor nu este luminată, trezită, şi ei repetă automat anumite gesturi… Iniţierea nu este altceva decât o lărgire a conştiinţei…, da, se pot da tot felul de definiţii dar, aceasta este mai apropiată de adevăr. Dar, lărgirea conştiinţei posedă diferite grade, iar ultimul grad al iniţierii este atunci când conştiinţa devine atât de largă încât ajungem să ne topim în Sufletul Universal, să vibrăm la unison cu el, adică să ne găsim într-o armonie desăvârşită, auzind muzica sferelor. Iată iniţierea sublimă, supremă, dar este foarte greu de ajuns aici; între viaţa obişnuită şi acest grad sublim există, totuşi, multe etape intermediare pe care trebuie să le străbatem în viaţa noastră pământeană: să ne lărgim conştiinţa, s-o luminăm, astfel încât ea să poată deveni atât de clară, limpede, transparentă, lăsând să pătrundă în ea multe lucruri, până când întreg universul o poate cuprinde… Astfel, ea se amplifică, devine imensă. Lipsa iniţierii înseamnă că omul rămâne limitat, redus, minuscul, şi se învârte în jurul propriei fiinţe… Nu există nimic altceva, poate totuşi să aveţi parte de o mică iniţiere, deşi, cel mai probabil, nimeni nu v-o poate oferi în acest moment. Ce spun alţi Iniţiaţi ? Fiecare spune altceva despre iniţiere, dar toţi sunt de acord cu această explicaţie fundamentală: lărgirea conştiinţei… Unii vor spune că aceasta înseamnă dezvoltarea anumitor chakre, alţii că obţineţi anumite puteri, haruri sau calităţi… Da, lărgirea conştiinţei aduce toate aceste lucruri, totul se cuprinde în ea, nimic nu este contradictoriu, nu există definiţie mai bună pentru dezvoltarea chakrelor, pentru obţinerea puterilor… Vă mai pot da multe definiţii, dar nu vă pot fi de prea mare folos. Deci, atunci când discipolul începe să-şi lumineze toate mişcările şi actele sale mecanice, instinctive, automate, când el începe să realizeze semnificaţia subconştientului, adică a ceea ce zace în el de milioane de ani, devenind clar şi apărând la suprafaţă, adică în conştiinţa sa, el va înţelege multe lucruri. Va înţelege, mai ales, ceea ce priveşte din Înalt, curenţi, mesaje, prezenţe, existenţe care se reflectă la suprafaţa conştiinţei, devenind astfel un om complet, perfect… Altfel, el va rămâne o insectă, inconştientă, căci oamenii fac deseori gesturi din instinct, nemaigândindu-se la semnificaţia lor. Vedeţi, aici este vorba despre sufletul grupului, cel care lucrează asupra insectelor, chiar şi asupra plantelor. Pentru prima oară, numai în cazul omului conştiinţa a prins contur, mergând, conducând omul spre Divinitate; în acest moment sufletul grupului dispare, căci fiecare este individualizat… La animale, la plante, nu se întâmplă la fel, conştiinţa găsindu-se în afara lor, alţi factori o dirijează, o comandă, spunându-i: “Iată a venit momentul procreării, al înmulţirii”, căci ele nu sunt conştiente de toate acestea. Şi cum în om este destul de bine reprezentată latura animalică, multe lucruri în noi se petrec aidoma animalelor: instinctive, inconştient, impulsive, fără măsură. Trebuie ca totul să devină conştient, controlat, voit, dominat, orientat, astfel omul devine un Iniţiat, dându-şi seama ce se petrece în sine, punându-şi multe lucruri la punct, armonizându-le, calmându-le, chiar provocându-le, pentru acei care sunt avansaţi pe calea iniţierii.

Nu trebuie să uităm niciodată aceste lucruri. Atunci, acei care doresc să revină la viaţa instinctivă, pasională, trebuie să ştie că, nemaifăcând eforturi, vor deveni din ce în ce mai confuzi, oprindu-se din drum, şi mulţi o fac, gândindu-se că este mai uşor, neştiind că vor întâlni în drumul lor obstacole şi mai mari !

De exemplu, când ei dau frâu liber anumitor nebunii, se simt minunat, neexistând oprelişti sau legi, profesori pe care să-i respecte. Ei îşi spun atunci: “Ce bucurie ! Triumfăm, suntem fericiţi, nu mai respectăm nimic, nu ne mai controlăm, am găsit, în sfârşit, o cale uşoară şi minunată de urmat !”. Din nefericire, lucrurile se complică apoi…, din ce în ce mai mult, şi tot ce era pe cale să se construiască, să prindă formă şi simetrie, începe, din nou, să se deformeze, să se strâmbe, să se întunece; şi într-o zi, când ei vor dori să reia drumul ascensiunii, în acel moment apare şi plata, suferinţa, pentru că ei nu vor reuşi din cauza lucrurilor acumulate, a dificultăţilor nenumărate, a imprudenţei comise. Astfel apar regretele, remuşcările şi deziluziile… Da, ne lăsăm duşi repede de plăcere, coborâm repede aşa cum o fac copiii iarna cu sania pe derdeluş, şi când dorim să urcăm, ne apar dificultăţile. Da, v-o spun cu toată sinceritatea, aşa se petrec lucrurile… Dacă nu ar fi fost aşa, aş fi depăşit omenirea întreagă !… Iată ceea ce se întâmplă: unul se justifică că a făcut dragoste doar cu o fată, altul că a dat foc numai unei singure locuinţe, iar un altul că nu a omorât decât o singură persoană… Ce nefericiţi, ce mizerabili ! Dacă nu aş fi avut acest Învăţământ, aş fi devenit cea mai rea fiinţă de pe pământ… Rugaţi-vă Cerului să nu-mi ia această învăţătură !… Când privesc la toţi nefericiţii care au furat mii de franci, au omorât atâtea persoane, mi-e milă, fiindcă eu aş fi putut escroca lumea întreagă ! Nu dorinţa este cea care îmi lipseşte, ci nefericirea de a fi intrat în acest Învăţământ ! Ah, din fericire, voi nu mă credeţi, nu-i aşa ? Am observat la tineri că logica, judecata lor, nu este încă pusă la punct. Concluziile vin de abia după ce ei au trăit experienţe, după ce s-au ars; abia atunci ei încep să gândească diferit. Atât timp cât nu au întâlnit şocuri, izbituri, nenorociri, războaie, ei suprimă cu uşurinţă toate regulile, legile, sfaturile ! Nu trebuie să elimine tot, deoarece, la rândul lor, când vor avea copii, şi vor vedea că aceştia fac aceleaşi greşeli ca şi ei, din cauza eredităţii, a clişeelor, atunci îşi vor smulge părul, ţipând în gura mare… Vedeţi, dar, plata datoriilor se pot face şi după 10, 15, 20 sau 30 de ani, şi după, nimeni nu rămâne nepedepsit. Ei nu realizează că, ignorând legile morale, eticii, înţelepciunii sau ale esteticii – şi cu câtă bucurie o pot face – nu pot înţelege cum este construită viaţa; dacă ar fi ştiut că totul se înregistrează, că fiecare lucru declanşează, la rândul său, un altul nu tocmai armonios, ce-l poate distruge, ar fi reflectat mai mult… Nu, ei nu o fac şi dau frâu liber tuturor anomaliilor, libertinajului, dezmăţurilor; când li se explică, ei găsesc că morala este demodată şi trebuie suprimată, că sunt înşelaţi, că nimic nu este moral în viaţă !… Da, ei consideră că trebuie să-şi urmeze instinctele şi nimic altceva ! Dacă ar fi dorit măcar, să studieze mersul lucrurilor, cum a construit Dumnezeu omul în atelierele Sale din Înalt, s-ar fi putut opri atunci, să mai judece puţin… Da, ia să vedem ce câştigăm şi ce pierdem ! Acest lucru trebuie, mai întâi, inoculat tineretului: să studieze experienţele celorlalţi, să le urmeze, să aibă modele. Dar nu, ei dau frâu liber la tot ceea ce simt: mobile, predispoziţii fără măsură, fără reţinere, fără inteligenţă! Aici este problema: odată ce te-ai obişnuit, controlul şi voinţa dispar, inteligenţa la fel iar când vei dori să câştigi, să te afli pe primul loc, aceste instrumente sunt slabe, uneori inexistente, şi nu vei reuşi ! Astfel, oamenii devin nedrepţi, răi, cruzi, reproşează tuturor necazurile proprii… dar, adevărul este că ei nu şi-au dezvoltat îndeajuns voinţa, controlul, judecata, inteligenţa şi perfecţiunea ! Ei s-au lăsat duşi de plăceri, aruncându-se cu capul înainte, spre prăpăstii, cu mâinile legate, ce prostie !… Cum să-i faci să înţeleagă că ei însuşi se limitează, devin independenţi, şi în momentul când sunt scuturaţi sau loviţi de alte persoane pe care le-au jignit, le-au urât sau făcut rău, ei încep să se gândească cum să repare răul făcut, cum să iasă din situaţia neplăcută ? Da, dar odată ce ai abandonat inteligenţa şi voinţa, este greu să le mai dezvolţi mai târziu ! Apar, astfel, lovituri fără sfârşit din partea societăţii sau a forţelor naturii şi omul nu mai poate ieşi din acest joc… Iar eu, ce fac eu ?… Cine mă poate împiedica să comit crime, am atâtea mijloace să o fac ?… Ei bine, există un adevăr care mă împiedică, care ne uşurează, ne schimbă, şi acest adevăr vi-l comunic eu vouă… Ar fi bine ca tinerii să-l asculte puţin, să-l verifice, el există aşa de milioane de ani, nu eu l-am creat, ci trebuie să-l studiem împreună, să-l aprofundăm, să-i extragem beneficiile… De ce să-i reproşăm mereu naturii mobile şi tendinţe lipsite de judecată ?… Ea are, totuşi, scopuri precise, exacte, dar noi nu cunoaştem faptul că ele sunt puse în slujba binelui ! Toate instinctele, toate pasiunile, pot servi binelui, dar cu o singură condiţie: să le controlăm, să le măsurăm, să le dozăm, să le orientăm…

Vă veţi întreba de ce a creat natura vânturile, furtunile, inundaţiile, torentele ? Ei bine, ea îşi are planurile ei şi noi nu trebuie să o criticăm, ci să folosim, să controlăm şi să ne îngrijim de toate aceste lucruri, şi încet-încet, oamenii vor putea controla toate aceste cataclisme, transformându-le energia în folosul lor propriu. Nu putem să-i reproşăm naturii ca ne-a oferit în străfundurile pământului cărbune, petrol şi că acestea ne pot face rău ! Nu, ne vor face rău numai dacă nu vom fi inteligenţi şi prudenţi; căci natura poate şi fulgera… Dar, dacă ne vom dezvolta inteligenţa, voinţa şi controlul, orientarea, da mai ales să ştim să ne orientăm lucrurile zi de zi, să cunoaştem direcţia, vom observa că nu mai putem critica natura… Fiind slabi şi proşti nu atragem decât răul ! Chiar şi binele pe care-l primim ne poate face rău, căci nu l-am înţeles… În schimb, totul se poate transforma în bine, dacă ştii cum să-l utilizezi. Într-o zi, într-o conferinţă, am spus: otrăvurile, răul, tot ce este negativ, nociv, vor constitui formidabile remedii pentru a vindeca tot, tot ! Răul va sluji vindecarea, ameliorarea lucrurilor: numai să ştim cum să-l dozăm ! De ce, pentru moment el este distrugător ? Pentru că există în doze alopatice… Otrava este extrem de puternică, distruge ţesuturile, îngroaşă sângele… În timp ce dacă o veţi doza, veţi putea vindeca toate bolile, de exemplu cu veninul şerpilor, al cobrelor… De ce repetăm, acum, aceleaşi lucruri ? Fiindcă nu le-am înţeles…, dacă le-aţi fi înţeles eu nu le-aş mai repeta… De ce oare, lumea invizibilă, care se găseşte deasupra mea, în spatele meu, mă inspiră, îmi oferă cuvintele, subiectele, problemele pe care trebuie să vi le înfăţisez ? Deoarece, ea observă că toate acestea nu au fost bine înţelese, folosite şi atunci insistă prin intermediul meu… Nu-mi veţi putea reproşa că v-am spus aceleaşi lucruri, de atâtea ori ! Dovada este faptul că mulţi dintre voi vin şi îmi spun: “Maestre, de abia astăzi am înţeles această conferinţă”, deşi ea fusese auzită de zece ori !… Da, este necesar să repetăm unele lucruri, fiindcă la început, prima, a doua, a treia oară, nu suntem pregătiţi să înţelegem, să vibrăm… Iată că, a zecea oară, s-a produs o lumină şi am înţeles ! Iată, eu mă aflu în mâinile lumii invizibile, iar dacă lumea invizibilă va considera că meritaţi să ştiţi unele lucruri, ea mă inspiră, mă va însufleţi, îmi va oferi subiectele, căci adesea nu eu sunt acela care stabileşte programul… Nu, eu nici măcar nu ştiu despre ce să vorbesc când ajung în sală, nu am nimic în minte, şi lumea invizibilă, ştiind ce se pretrece cu voi, că suferiţi, că sunteţi nefericiţi, alege subiectele ! Nu, eu nu ştiu nimic, să nu-mi reproşati apoi; unii dintre voi vin şi-mi spun că la conferinţă am continuat discuţia avută cu unul sau cu celălalt ! Nu vă mai miraţi atât de mult, pe mine toate acestea nu mă privesc… Vedeţi cum se petrec lucrurile ? Totul depinde numai de voi; dacă vă veţi mări conştiinţa şi veţi acorda importanţă Învăţământului, ce va mai urma ? Nu ştiu, n-am nici cea mai vagă idee… Ce vi se va mai putea revela ?… Totul depinde de voi ! Când am copii în jurul meu, nu le pot destăinui toate secretele, ci numai ce ei pot înţelege… Dacă întâlnesc profesori universitari sau Iniţiaţi, schimb şi limbajul şi subiectele…, totul depinzând de persoană. Dacă întâlnesc un pictor, îi voi vorbi despre culori, unui muzician despre muzică, unui matematician despre matematică. Deci avansaţi din ce în ce mai mult în această direcţie: controlaţi-vă, dominaţi-vă, învăţaţi să judecaţi, să primiţi lumina, să vreţi să ştiţi ceea ce este bun sau rău, angajându-vă într-o anume direcţie ! Apoi, veţi putea vedea ce va ieşi de aici. Chiar şi eu mă educ, prin propriile mele cuvinte !

                           Vă doresc o zi bună, încercând să profitaţi cât mai mult de timpul petrecut aici, fără calomnii şi critici, ci în meditaţie şi lectură, instruindu-vă ! Dacă obosiţi, nu fortaţi, căci astfel vă veţi bloca multă vreme. Odihniţi-vă şi reîncepeţi apoi munca şi veţi vedea mai târziu utilitatea. Peste tot unde veţi merge, veţi aduce câte ceva minunat ! Oamenii au nevoie, ei se află mereu în dezordine şi în certuri, în tristeţe şi nesiguranţă, nu ştiu de unde vin şi încotro se îndreaptă ! De ce să nu îi ajutaţi ? Câteva cuvinte numai, rostite cu iubire, vor produce uimire, iar voi veţi fi mândri că aţi fost utili, folositori. De ce să nu aveţi acest ideal ? Mulţi oameni îşi prăpădesc timpul, energia, prosteşte, când ar fi putut câştiga mult mai mult altfel ! Când vă veţi întoarce acasă de aici, oamenii vor fi uimiţi de schimbările ce s-au produs pe chipul vostru, în gesturi şi priviri, în voce şi în cuvinte, în comportament şi vă vor întreba cum s-a produs schimbarea. Voi le veţi putea răspunde, ajutându-i: “Trebuie să trăiţi altfel, nu aşa cum o faceţi acum ! Continuând aşa, vă veţi întoarce în animalitate, în timp ce, dacă veţi trăi după un sistem divin, după reguli precise, după ceva care nu este artificial… Oamenii îşi imaginează că un sistem iniţiatic înseamnă ceva în afara regulilor, ceva care te deformează. Nu, nu, ceea ce am acceptat să trăim până acum înseamnă adevărata deformare; ne întoarcem înapoi… În timp ce, Iniţiaţii ne ajută să ne apropiem cât mai mult de această viziune a lumii, aceasta însemnând latura naturală şi normală a lucrurilor. Nu trebuie să ne imaginăm că toate acestea sunt anormale şi normale sunt lucrurile ciudate, urâte, tot ceea ce este dezagreabil. Trebuie scoase din mintea oamenilor aceste judecăţi. După Inteligenţa Cosmică este anormal dar, dupa mintea oamenilor obişnuiţi acestea par normale. Spuneţi acum aceste lucruri tinerilor, ei o merită, au multe lucruri bune în interiorul lor, numai că ele nu sunt bine orientate. Chiar dacă unii dintre ei sunt ciudaţi, odată orientate, pot deveni modele, iar eu le-o doresc, căci mă bizui mult pe tineret, el va schimba lumea, ea va aduce Împărăţia Domnului, ea va realiza idealul nostru. Da, ce vreţi, “ceilalţi se pregătesc de plecare, sunt obosiţi”. Da, tineretul nu trebuie lăsat astfel ! Ocupaţi-vă de el ! El constituie o forţă, dar care nu este bine orientată.

Tuturor vă doresc o după-amiază cât mai plăcută !

OMRAAM AIVANHOV

 

CUM SĂ NE SPIRITUALIZĂM TOATE ACTIVITĂŢILE


                     Multi isi imagineaza ca pentru a fi spiritualizat, trebuie sa se consacre meditatiei si rugaciunii. Nu, indiferent de munca, chiar spirituala, devine extrem de prozaica cind nu introducem in ea o idee sublima, un ideal superior si invers, indiferent de munca prozaica poate fi spiritualizata daca stim sa introducem in ea un element divin. Spiritualitatea nu consta in a refuza orice activitate fizica, materiala, ci a face totul in vederea luminii, prin lumina si pentru lumina. Spiritualitatea este stiinta de a utiliza orice munca pentru a ne inalta, a ne armoniza, a ne lega de Dumnezeu. Oricare ar fi ocupatiile noastre, chiar numai pentru 1-2 minute, trebuie sa va obisnuiti sa restabiliti de mai multe ori pe zi legatura cu Dumnezeu. Nu durata concentrarii conteaza ci intensitatea ei. Va veti concentra astfel un moment, apoi va veti opri; putin mai tirziu va veti concentra iar un moment, etc… Daca va exersati, sa restabiliti constant legatura cu Dumnezeu, veti reusi in tot ce veti intreprinde, mult mai bine ca inainte. Cind ne legam de Dumnezeu inainte de fiecare activitate, fiecare ocupatie, Eternitatea isi pune pecetea pe tot ce facem. Trebuie deci sa va legati constant de El, oriunde ati fi, numai astfel fiecare dintre actiunile voastre se vor impregna de o influenta celesta… Faceti exercitiul urmator: la fiecare ora, pronuntati formula: „Glorie Tie, Doamne!” si indreptati-va gindul catre Dumnezeu. Incepeti sa faceti acest exercitiu, de 12 ori pe zi, consultindu-va ceasul. Mai tirziu, cind va deveni obisnuinta, va fi pentru voi atit de pretioasa incit nimic nu va putea exprima bucuria pe care aceasta formula v-o aduce. Cind mergeti, puteti pronunta, schimbind succesiv piciorul drept si piciorul sting: intelepciune, iubire… intelepciune, iubire… Cind spalati vasele, cind maturati etc, puteti spune: “Doamne, asa cum spal aceste farfurii, spala-mi sufletul”… “Cum curat aceasta podea, curata-mi inima de impuritatile sale”… etc. Indiferent de sarcina pe care o indepliniti, va puteti lega de iubire, de intelepciune, de adevar pentru ca aceste principii sa participe la activitatile voastre dindu-le viata. De exemplu, in timp ce mincati, spuneti: „Maninc prima inghititura pentru iubire, a doua pentru intelepciune, a treia pentru adevar”… Cind va imbracati dimineata, pe masura ce va luati cite un vesmint, spun „Pentru iubire, pentru intelepciune, pentru adevar… si nu va strica daca adaugati: pentru puritate… pentru dreptate… pentru fericire…” Gindul fiind ocupat cu aceste virtuti, declansati forte sublime care pun la lucru. Cind preparati un prinz, gesturile voastre sa fie magice. Puteti deci prepara mincarea spunind: „Iata iubirea, iata intelepciunea, iata adevarul”. si cel care va minca aceasta masa va fi iluminat. Cind atingeti sau deplasati obiectele, faceti-o ca si cind tot corpul este gata sa cinte si sa danseze si veti vedea ca armonia gesturilor voastre se va reflecta asupra voastra toata ziua. Oamenii dau lovituri de picior mobilelor, trintesc usile, arunca scaunele, fara a intelege ca modul in care el face aceste lucruri il aduce in aceasta stare. Dar incercati intr-o zi cind sunteti nervos, coleric si spuneti:” Ah! este momentul de a face exercitiile”. si luati atunci un obiect, daruiti-i citeva mici dezmierdari, chiar apa, cu gentilete, si in acel moment veti simti deja ca transformati ceva in voi, ca va schimbati curentele.

OMRAAM AIVANHOV

Și noi avem shamanii noștri


Trăim într-o perioadă critică a istoriei Umanitătii. Criza este în primul rând existenţială, iar fiinţa umană a pierdut sensul vieţii. Tehnologia a luat loc capacităţilor extrasensoriale ale omului ce acum depinde de alţii. Până acum o sută de ani omul mai avea posibilitatea de a se adapta naturii. În zilele noastre societatea încearca să creeze omului noi necesităţi iar fiinţa umană continuă să slăbeasca din punct de vedere energetic, devenind tot mai firavă din punct de vedere genetic. Scoală se bazează pe logică şi control, se insistă cu formalităţiile dar tinerii ar trebui să înveţe sensul vieţii şi să studieze capacitatea de a supravieţui în mijlocul naturii.

Lipsesc punctele de referinţă iar adevăraţii maeştrii sunt puţini. Se trăieşte un stil de viaţă consumistic bazat pe extreme: ori dogme religiose ori materialism rigid. Însa în ultimul timp a apărut o deschidere înspre nou, înspre un tip de spiritualitate universală şi înspre paranormal. Multe persoane s-au încarnat pentru a da noi puncte de referinţă.

E timpul reîntoarcerii Şamanilor, cei ce vin să ne reamintească de originile şi rădăcinile noastre şi sunt precursorii unui timp nou, al reînnoirii spiritului.

Cuvântul Şaman este compus din două părţi: Sha – în extremul orient înseamnă experienţă profundă, transcendent, probă, calitate, dar, har, îar Man, manus, om, fiinţă umană. Unind aceste două părţi şaman înseamnă Om cu experienţă profundă. Pentru siberieni, tunguşi, buriaţi, şaman înseamna om ce vorbeste cu spiritele şi are puterea de a vindeca. În sens ancestral, şamanul este cel ce îşi cunoaşte propria moarte sau cel ce s-a întors din moarte.

Şamanul provine din transcendent, din puterea telurică a Pământului mamă, Glia, aşa cum o defineşte Eliade în Istoria religiilor. Şamanul este o calitate ce se adaugă persoanei umane, în urma unei chemări la care omul a răspuns. Şamanul este o stare de conştiinţă, de simbioză cu forţele naturii. El este iniţiat în misterele vieţii şi ale morţii. Întotdeauna, originea şamanului prin excelentă este ancestrală.

După cele mai vechi tradiţii, şamanul este o fiinţă de origine feminină şi încarneaza Pământul la originile sale. În perioadele cele mai vechi ale umanităţii şamanul era femeia iniţiată în misterele vieţii şi ale morţii şi era numită mama cea mare, bunica, femeia cea mai în vârsta sau cea mai înţeleaptă. Statuietele Zeiţei mamă descoperite în Orientul Mijlociu reprezintă Şamana, dar Şamanul poate fi atât o femeie cât şi un bărbat.

Şamanul îşi începe aventura cu prima iniţiere ce are loc în momentul în care candidatul acceptă chemarea spiritului. La scurt timp după această acceptare el trece printr-o experienţă puternică legată de transcendental. În general, viitorul şaman se simte dus de spirite în alte dimensiuni şi de multe ori devorat şi recompus. După acest început, pentru că iniţiere înseamnă a începe un parcurs, el învaţă să se cunoască pe sine însuşi, primeşte un nume nou ce reprezintă puterea sa, specializarea sa şi învată să vadă dincolo de materie şi să cunoască entităţile ce îl vor ghida în viaţa de şaman. Apoi învaţă care sunt instrumentele sacre de care are nevoie, cum să le folosească, cuvintele de putere, riturile sacre, dar în special invaţă legile care guvernează lumea şi Altarul Strămoşilor. În timpul vieţii sale, şamanul va primi mai multe iniţieri urcând treptele şamanismului. În general sunt treisprezece iniţieri iar marii şamani le iau pe toate. Şamanul se maturizează şi îşi completează parcursul în general în circa treizeci de ani de la prima iniţiere. Apogeul şamanului este la circa cincizeci de ani.

Primul loc de putere al şamanului este în sine însuşi, apoi el îşi extinde puterea în jurul său pe raza aurei, pe circa trei metri, cu timpul umple casa unde locuieşte şi apoi se extinde pe o rază de circa treisprezece metri. Tot aşa mai departe, şamanul îşi extinde puterea asupra întregii comunităţi pe care o conduce în mod spiritual iar odată cu maturitatea, aura sa ajunge până la Orizont. Marii Şamani au încorporat planeta în aură. Locul de putere pleacă din spirit, se manifestă la nivel terestru prin centrul focului sacru, iar la nivel cosmic prin soare. Întotdeauna şamanul pleacă din centru, iar marele simbol al şamanului este ochiul. El se încarnează de obicei în Acvila şi în Şarpe, iar apoi în Dragon pentru că ei zboară la mare înălţime, iar şamanul învaţă ce este libertatea şi ce înseamnă să vezi de sus.

Şamanul învaţă să se vindece singur cu ajutorul spiritelelor ce îl ghidează, iar apoi îi va ajuta pe alţii. El vindecă mai întâi sufletul şi apoi trupul cum făcea Hristos ce era un Şaman Ancestral. Şamanul vindecă cu puterea spiritului ce e activ în el şi impreună mâinile, se roagă cu putere, cere, comandă forţelor naturii, ia asupra sa răul din bolnav şi îl dizolvă. Foloseşte puterea cuvântului, a ritualului sacru, tămâierea, sunetul tamburului, puterea aurei şi capacitatea de a penetra câmpul auric al bolnavului. Pentru şaman boala este o energie externă ce a pătruns în corpul cuiva sau doar un dezechilibru energetic. Şamanul este capabil să călătorească în lumea celui pe care vrea să-l vindece, dar are nevoie de o motivaţie şi cere celui bolnav să se reconecteze spiritului pentru că nu există boala decât prin pierderea centrului.

Şamanul are grijă de bunăstarea comunităţii, iar după ani şi ani lasă un urmaş în locul lui ce va deveni şaman pentru comunitate. Atunci el începe pregătirea finală pentru transmutare. Transmutarea are loc doar dacă şamanul a completat toate cele treisprezece iniţieri. După trecerea în cealaltă dimensiune şamanul va continua să ajute comunitatea şi va face parte din altarul strămoşilor.

* * * * *

Aici în Carpaţi au existat dintotdeauna şamani. Ei i-au învăţat pe daci că sunt nemuritori şi au pus bazele Kogaiononului, locul sacru din Carpaţi. Vechi şamani din Carpaţi vin din alte dimensiuni şi au rămas ascunşi timp de milenii pentru că omul s-a îndepărtat de natură şi de viaţă. A ajuns momentul ca ei să reintre în această dimensiune, să iasă din umbră şi să ajute la reînnoirea spiritului. Ei sunt stramoşii dacilor, aveau ca şi simbol dragonul, balaurul, semnul puterii spirituale pus sub semnul focului şi au protejat aceşti munţi devenind gardienii Carpaţilor.

* * * * *

Nagual în original Nahkaal este un cuvânt de origine pre-hindo- europeană, utilizat în special în vechea limbă tamil din Sri Lanka ce utilizează caracterele naga şi înseamnă:

Nah – câmp energetic fără formă, asemeni unui nor ce indică plasma energetică ce învăluie corpul şi este aura complexă. Din punct de vedere practic nah indică emanaţia ce iese din gura muribundului în timp ce acesta moare. Nah indică un câmp de energie ce poate deveni plasmă. În sens popular nah generează fantoma celui decedat.

Ka – este un cuvânt folosit de aproape toate marile culturi ale acestei planete, din Egipt şi până în India şi Tibet şi înseamna energia configurată, plasmată într-o formă specifică, numită şi corp eteric.

Al – este rădacina unui cuvânt utilizat de aproape toate limbile Orientului apropiat şi mijlociu şi indică divinitatea.

Cuvântul Nah-ka–al este cuvântul original. Nah-ka-al a generat o frăţie ancestrală de maeştri experţi în tainele vieţii şi ale morţii, în special în deschiderea porţilor dintre dimensiuni. Ei sunt gardienii porţilor şi deţin cunoaşterea ancestrală. Din acest cuvânt – concept provine nagual, cuvânt simplificat şi adaptat limbii spaniole. Prin nagual se înţelege acel aspect şamanic consacrat în America Centrală şi de Sud, cu precădere cel mexican şi indică linia şamanică specializată în călătorii eterice. Întotdeauna, nagualul e legat de explorare, de dimensiunea mayaşilor şi incaşilor şi este pragmatic, mai puţin ritual. Printre cei ce au făcut cunoscută linia nagualului se numară Carlos Castaneda ce vorbeşte în scrierile lui de nagualul yaqui, o tradiţie legată de vechea configuraţie a toltecilor ce a fost regenerată şi restructurată de şamanul nagual don Juan Matus şi grupul lui compus de 16 şamani nagual.

* * * * *

În Europa, nagualul nah-ka-al îşi are sediul în România, în Carpaţi, şi are o tradiţie milenară deşi prea puţin cunoscută. Nagualul nu şi-a făcut niciodată publicitate, a rămas în umbră pentru că Umanitatea nu era pregătită să-l experimenteze. Nah-ka-alul din Carpaţi este strâns legat de Annunaki ce proveneau din constelaţia dragonului, mai precis din sistemul solar Alpha draconis numită şi Tuban. Ei au configurat structura ancestrală a strămoşilor dacilor cu semnificaţia de dax, drax, dragoni şi s-au conectat cu Agartha ce este zona intermediară a Planetei aşa numita interfaţă. Nagualul nah-ka-al se bazează pe structura dragonului şi împărtăşeşte un cod numit codul dragonului ce se referă la parcursul unui individ ce fiind iniţiat devine un nagual, un corp eteric configurat şi deci un gardian – explorator trans-dimensional.

Pe teritoriul vechii Dacii a existat o puternică tradiţie şamanică. O dovadă a unei culturi avansate în acest sens este şi ansamblul cunoscut sub numele de Gânditorul de la Hamangia, rebotezat Gânditorul de la Cernavodă. De fapt sunt două statuete, care reprezintă un bărbat şi o femeie în două posturi diferite. S-a descoperit că cele două posturi sunt practic posturi vindecătoare iar astăzi aceste posturi se predau în toată lumea, în worksop-urile de profil. Un alt filon puternic al tradiţiilor şamanice autohtone îl reprezintă solomonarii, acesta fiind numele şamanului în cultura dacică. Tradiţia solomonarilor a continuat până la sfârşitul secolulului al XIX-lea, ultimul solomonar (sau berevoi–după Vasile Voiculescu) fiind identificat pe teritoriul României la finele anilor 1800. Despre solomonari, Părintele Ghelasie aminteşte în cartea sa Moşul din Carpaţi, că aceştia au fost primii iniţiaţi în misterele lui Zalmoxe.

Nagualul nah-ka-al este un individ ce uneşte cunoştiinţele şamanice cu cele ştiinţifice. Este un om de ştiinţă şi un mistic în acelasi timp, dar mai presus de toate este un individ pragmatic, bine organizat, disciplinat, care preferă experienţa directă, vede departe şi se bazează pe rezultatele obţinute.

Nagualul astăzi, uneşte şamanismul cu ştiinta şi în special cu fizica cuantică şi este foarte puţin ritualic dar mult pragmatic. (hranasufleteasca)

Sursa Ovidiu Victor Cosbuc – antropolog si saman

 

DISCERNĂMÂNTUL – cheia liniştii sufleteşti


Misiunea noastră pe Pământ este de a face cunoscut necunoscutul din noi, adică de a face cunoscut pe Dumnezeul din noi.

Pentru ca să împlinim această menire este nevoie să lucrăm mult şi conştient cu noi, pentru a discerne, a judeca corect ce alegeri facem în viaţa de zi cu zi, clipă de clipă, moment de moment. În primul rând este necesar să fim conştienţi şi responsabili că fiecare gând, vorbă, sentiment sau faptă ne scrie realitatea viitoare. În sensul că odată emis ceva, merge în univers, se încarcă cu energie de aceeaşi vibraţie şi revine la creator.

De aceea se spune că Dumnezeul central (Tatăl Ceresc) a lăsat omul stăpân peste, animale, păsări şi toate vietăţile pentru a fi creator. Prin aceasta omenirea a înţeles creaţia doar ce se vede: un copil, o casă, doar lucruri fizice materiale, adică văzute de simţurile noastre din spectrul vizibil; dar de mii de ori sunt mai multe şi mai importante lucrurile care nu se văd în spectrul nostru, cu ochii fizici. Noi toţi vedem aceste realităţi energetice şi informaţionale prin simţământ şi apoi prin trăire. Aici intervine discernământul sau dreapta judecată, înainte de a emite ceva. După ce am emis este prea târziu. În acest caz mai putem şterge prin rugăciuni, concentrare, meditaţii directe asupra a ceea ce am creat. Adică noi am făcut, noi putem desface. Vorba părintelui Ieronim de la schitul Bucium (fostul meu duhovnic – decedat în 2001): „Uite Niculina vin la mine şi îmi dau acatiste să mă rog ca să li se rezolve o anumită problemă, dar ei nu fac nimic; eu îi pot ajuta doar 10 la sută dar dacă ei nu fac inversul la ce au făcut nu se întâmplă mare lucru”. Din păcate foarte mulţi din necunoaştere aşteaptă să le dezlege altcineva ce au facut ei. Chiar dacă de multe ori vrem să responsabilizăm pe altcineva să dezlege pentru noi (preoţi, duhovnici, maeştri), nu vor avea succes, deoarece creaţia se întoarce la creator, aşa cum noi ne întoarcem în sânul Tatălui Ceresc. Una este să lucrăm cu noi şi să mai cerem ajutorul cuiva (duhovnici, vindecători, prieteni, parteneri, maeştri) şi una este să lăsăm la voia întâmplării aceste lucruri.

Astfel emitem diverse prostii (emisii necorespunzătoare) şi apoi spunem, cum vrea Dumnezeu să se întâmple una ca asta? Ce nu înţelegem de multe ori este că Dumnezeu este Iubire, Bucurie, Pace, şi nu el ne dă acea experienţă ci noi am creat-o cândva atunci când nu am avut discernământul necesar să emitem responsabil pentru a ne crea o realitate fericită. Adică Dumnezeu îngăduie, deoarece avem liber arbitru, asta e legea pe care ne-a lăsat-o, o lege peste care nici el nu trece. Prin libertatea nostră de a alege am creat ceva şi acel ceva se întoarce la creator. De ex: atunci când critici, judeci, înşeli pe cineva mai devreme sau mai târziu vei atrage în viaţa ta situaţii prin care vei fi criticat, judecat, înşelat. Pentru a nu mai întâlni astfel de situaţii este bine să fii responsabil şi conştient de tot ceea ce faci. Este un drept al tău să primeşti ceea ce vrei, Dumnezeu îţi dă conştiinţă şi energie şi prin câmpul cuantic se materializează ceea ce vrei.

Un maestru spunea: “Conştiinţa şi energia creează natura realităţii.”

De exemplu optimiştii, care au o încredere totală că totul va fi bine şi vor căpăta ce vor – aşa li se întâmplă; versus pesimiştii care cred în rău şi ghinioane şi atrag în realitatea lor acele rele în care cred. Astfel gândul concentrat aduce după sine materializarea a ceea ce am gândit. Dacă gândim corect fără să încălcăm demnitatea cuiva, atunci vom avea parte doar de experienţe care duc la pace şi bucurie. Avem nevoie de discernământ atunci când ne confruntăm cu reguli şi norme impuse de familia de bază şi de societate, care sunt spre binele nostru şi care nu. Iar ca să discerni trebuie să cunoşti. Cunoaşterea este ingredientul cel mai important pentru a putea avea opţiuni în ceea ce priveşte calitatea vieţii noastre. Partea cea mai grea în a ne cunoaşte este cu educaţia pe care am primit-o în cei 7 ani de acasă. Aici e greul pentru a reuşi să ne cunoaştem şi a vedea ce s-a implementat în mintea noastră, în concordanţă cu fiinţa noastră divină şi ce nu era în concordanţă cu noi. Pentru aceasta va recomand o carte deosebită: “Drumul către tine însuţi” de M. Skott Peack, de la editura Curtea Veche.

De ce am spus că aici e greul? Deoarece noi în acea perioadă am preluat de la cei din jur (familia de bază, grădiniţa) tot din comportamentul, atitudinile, modul de a soluţiona problemele, mod de gândire. Acestea s-au implementat în creierul nostru liber ca nişte programe în calculator, au devenit obişnuinţe au intrat în mintea subconştientă şi acum sunt ca o a doua natură a noastră. Atunci ni s-a implementat scenariul de viaţă. De aceea nu ştim prea bine dacă unele atitudini sunt ale noastre şi le alegem noi sau vin ca urmare a informaţiilor din programare. De aceea cunoaşterea raţională şi cunoaşterea spirituală fac casă bună pentru a ne redescoperi şi regăsi fiinţa divină. Dezvoltarea discernământului ne duce la pace şi linişte sufletească în sensul că nemailuând decizii prin care să ne călcăm sufletul, fiinţa noastră divină nu mai are de suferit, suntem mereu bucuroşi şi fericiţi şi devenim mai responsabili în a ne realiza misiunea de a face cunoscut necunoscutul din noi.

Autor articol: Ph. Niculina Gheorghiță                                                                            Sursa

 

Ce este SQ – Inteligenţa Spirituală?


  

Dacă inteligenţa emoţională este asociată cu partea dreaptă a creierului, inteligenţa intelectuală este asociată cu partea stângă a creierului, neurologic vorbind, SQ-ul corespunde cu activarea întregului creier. Inteligenţa spirituală (SQ = Spiritual Quotient) este o calitate înnăscută a unei persoane, o dimensiune care integrează atât inteligenţa intelectuală, cât şi inteligenţa emoţională. Inteligenţa spirituală este o inteligenţă exclusiv umană. Au animalele sau computerele sau roboţii acest tip de inteligenţă? NU. Inteligenţa spirituală este o trăsătura specifică doar fiinţei umane.

De ce este important să îţi dezvolţi inteligenţa spirituală? Conştientizând şi dezvoltând inteligenţa spirituală vei reuşi să îţi transformi sentimentele negative în sentimente pozitive, să dai un sens vieţii tale (sau mai mult sens!), să sporeşti gradul de împlinire personală, să atingi împlinirea personală, profesională şi interioară. Într-un grad mai mare sau mai mic, inteligenţa spirituală există în fiecare din noi. Inteligenţa spirituală trebuie trezită şi adusă la viaţă. Vă întrebaţi iarăşi de ce? Conectarea la inteligenţa noastră spirituală este cea mai autentică şi sinceră călătorie înspre autodescoperirea sinelui, a celorlalţi şi a lumii în care trăim. Inteligenţa spirituală faciliează performanţa, creativitatea, schimbarea, capacitatea de adaptarea, starea de pace şi de linişte, înţelepciunea, bucuria, entuziasmul, purificarea şi reînvierea sinelui după durere. Ea te ajută să trăieşti în armonie cu valorile tale cele mai înalte şi să te îndrepţi către scopurile tale în viaţă.

Diferenţa dintre Inteligenţa Spirituală şi Spiritualitate

“Există o diferenţă între spiritualitate şi inteligenţa spirituală. Spiritualitatea înseamnă să ştii cine eşti, iar Inteligenţa spirituală înseamnă să “realizezi” cine eşti şi să-ţi trăieşti viaţa în această conştientizare. Întotdeauna ai fost cine eşti şi, pe drept cuvânt, nu ai putea niciodată să fii altceva decât ceea ce eşti. Acest lucru necesită însă “realizare”, spre exemplu realizarea acelui moment în care “vezi”, atingi” şi apoi “eşti”…

“A fi inteligent spiritual înseamnă a gândi, a acţiona şi a interacţiona dintr-o conştientizare a sinelui ca spirit, iar nu ca forma, suflet sau corp. Cei mai mulţi dintre noi suntem învăţaţi să credem că suntem formele noastre fizice. Ne identificăm cu trupul nostru sau cu etichetele pe care le dăm trupurilor noastre precum naţionalitate, rasă, gen şi profesie. Acest simţ fals al sinelui este ceea ce creează teamă, mânie şi tristeţe în viaţă. Aceste emoţii sunt întotdeauna rezultatul egoului. Egoul blochează accesul la adevărata noastră natură spirituală care este paşnică, iubitoare şi plină de veselie”, spune Anuradha Varma, autoarea aceluiasi articol.

Inteligenţa spirituală înseamnă să poţi să îţi educi conştiinţa, să ţii cont de ea şi să asculţi de ea. Totodată, inteligenţa spirituală înseamnă să adresezi întrebări propriei personae şi să fii pregatit pentru a-ţi trăi răspunsurile. Într-un articol apărut în publicaţia sourcesofinsight.com,Stephen Covey sugerează anumite modalităţi de a ne dezvolta inteligenţa spirituală. Citirea unei cărti şi meditaţia, afundarea în muzică şi literatură de calitate, găsirea unei modalităţi de a comunica cu natura, menţinerea fidelităţii faţă de valorile tale cele mai înalte, a încerca să contribui la o cauză anume, toate acestea sunt metode ideale pentru a spori inteligenţa spirituală, este de parere Covey.

Inteligenţa spirituală faciliează performanţa, creativitatea, schimbarea, capacitatea de adaptarea, starea de pace şi de linişte, înţelepciunea, bucuria, entuziasmul. Conectarea la SQ este cea mai autentică şi sinceră călătorie înspre autodescoperirea sinelui, a celorlalţi şi a lumii în care trăim.

Dacă ai curajul de a porni într-o lungă şi continuă călătorie de autodescoperire, fără a-i lăsa pe alţii să te întoarca din cale…. Dacă iubirea te ridică într-un vârtej de fericire… Dacă poţi să îţi laşi inima să simtă authentic şi să gândească integru… Dacă poţi să vibrezi de bucurie şi să tremuri de fericire… Dacă vibrezi de suferinţă în interior şi totuşi chipul tău trădează linişte… Dacă poţi să arzi de bucurie sau durere… şi să-ţi asumi 100% responsabilitate pentru ceea ce simţi. Dacă rămâi fidel celorlalţi, însă nu uiţi să rămâi fidel faţă de tine. Dacă eşti pregătit să laşi măştile să cadă şi să-ţi îmbraţişezi cu dragoste adevărul despre cine eşti, cu acceptare posibilitatea despre cine vei fi… Dacă laşi entuziasmul să-ţi future încântarea în zâmbet… Dacă îţi deschizi inima oricând şi pentru oricine… Dacă închizi inima când este rănită şi o deschizi din nou pentru oricine, oricând uitând că a fost străpunsă… Dacă în viaţă vezi atingere. în atingere vezi divinitate, în divinitate vezi un scop măreţ… Dacă încerci să atingi cerul şi să uiţi de limite…

Dacă simţi că ceea ce faci este conectat la ceea ce face cineva mai mare decât tine… Dacă ceri respect lumii şi primeşti întors respectul lumii… Dacă conştientizezi prin ceea ce faci prezenţa unei energii divine sau superioare… Dacă dincolo de orice mască pe care o laşi să cadă rămai transparent şi pur… Dacă locuieşti în tine însăti/însuţi si nu în alţii… Dacă reuşesti să te conectezi la existenţă fără să devii sclavul ei, sclavul celorlalţi… Dacă reuşeşti să laşi pe alţii să te înveţe, fără să devii sclav… Dacă reuşeşti să îi înveţi pe alţii, fără să devii stăpân… Dacă ştii că AI, DEŢII şi cu toate acestea înţelegi că nimic nu îţi aparţine, nu duci nimic cu tine pentru o eternitate… Daca ştii ce înseamna pacea. Pacea…. Dacă eşti capabil să simţi milă, compasiune şi iubire si sa nu le confunzi între ele… Dacă lupţi cu însetare şi fără renunţare în numele unui vis de iubire sau de viaţă… Dacă poţi să înduri suferinţa şi umerii ţi s-au făcut grei şi mici sub povara ei. Dacă inima ta naşte visuri la care nu renunţă niciodată…

„Punctul lui Dumnezeu”…

Inteligenta spirituală există şi este considerată o dimensiune importantă a inteligenţei. Ea nu are nimic de a face cu religia sau religiozitatea. Oamenii de ştiinţă atestă existenta unei anumite zone-Dumnezeu în creier. „Punctul lui Dumnezeu” a fost studiat de Persinger şi de Ramachandran, fiind considerat a fi un centru spiritual încorporat în creier. Se pare ca punctul lui Dumnezeu este localizat la nivelul conexiunilor neuronale din lobii temporali. În cadrul cercetărilor şi a testelor efectuate, au fost efectuate scanări cu emisii pozitronice. Oamenii de ştiinţă au constatat că ariile neuronale se luminau ori de câte ori participanţii la experiment purtau conversaţii spirituale sau care îl aveau în centru pe Dumnezeu. Creierul, nu doar inima, este sensibil faţă de astfel de valori. Să ne mire oare acest lucru.

În cadrul unei prelegeri ţinute la Conferinţa Stiinţei şi a Conştiintei din New Mehico, un specialist în fizică cuantică, sesiza 9 caracteristici ale Inteligenţei Spirituale:

  • capacitatea de a înfrunta durerea, tragedia sau suferinţa şi de a accepta propriile greşeli şi a învata din ele
  • capacitatea de a fi holistic, receptive şi deschis la tot, putând sesiza relaţiile şi legăturile care exista între lucruri
  • conştientizarea sinelui: a şti cine eşti cu adevărat şi a şti că eşti conectat la întreg universul
  • abilitatea de a celebra diversitatea: a fi recunoscător pentru faptul că eşti diferit de ceilalţi
  • abilitatea de a întreba “de ce”
  • independenţa de context – curajul de a fi independent şi altfel, curajul de a nu te adapta convenţiilor
  • capacitatea de a RE-pune în ramă, de a integra un lucru sau o situaţie anume, într-un context anume
  • spontaneitatea – abilitatea de a răspunde lumii într-un mod corespunzător, fără toane sau frică
  • capacitatea de a te lăsa condus/a de viziuni, valori sau idealism.Vă doresc zile senine şi bucuria clipei!

Sursa 

 

Viaţa Spirituală


                    Bogăţia unui spiritualist este un lucru extrem de subtil, insesizabil chiar, dar dacă el este conştient de ea, va obţine Cerul şi Pământul, în timp ce ceilalţi nu vor avea decât o bucăţică mică de pământ pe undeva. De ce nu se înţeleg toate aceste lucruri? Poate cineva ar replica: “Dar eu înţeleg. Înţeleg că numai posesiunile spirituale sunt sigure şi durabile, că nimic material nu ne aparţine cu adevărat, că lucrurile materiale vor trebui abandonate într-o bună zi, deoarece e imposibil să le luăm cu noi pe cealaltă lume. Dar, chiar ştiind că mă înşel, eu prefer să trăiesc încă această viaţă materialistă căci ea îmi place.” Ah da, din nefericire aşa se petrec lucrurile: când intelectul înţelege avantajul unui lucru iar inima doreşte un altul, ce poate face voinţa? Ea va urma dorinţa inimii, ea nu poate face decât ceea ce îi place inimii. Pentru a dori să trăieşti această viaţă vastă, largă, bogată din punct de vedere spiritual, va trebui să o iubeşti; nu este suficient numai să o înţelegi.
Rolul meu este acela de a vă oferi explicaţii, argumente, şi pot să mă mai gândesc şi la altele, dar nu vă pot face să iubiţi viaţa spirituală, nu, acest lucru nu îl pot face. Sigur, într-un anume fel, vă pot influenţa. Când cineva iubeşte un lucru, această iubire devine contagioasă şi îi poate influenţa pe cei din jur, deoarece fiecare fiinţă omenească are posibilitatea să comunice celorlalte un element din ceea ce ea posedă; chiar şi pietrele, florile, animalele o pot face. Deci, e posibil ca ceva din iubirea mea pentru splendoarea lumii divine să vi se transmită şi vouă. Dar, depinde de voi să acceptaţi această influenţă. Eu fac mereu tot ce este posibil ca să vă fac să înţelegeţi ce drum aveţi interesul să urmaţi, dar gustul de a merge pe acest drum trebuie să vă aparţină. Când iubiţi ceva, sunteţi împinşi să vă apropiaţi de obiectul iubirii voastre. Când vă este foame, vă place mâncarea şi imediat o căutaţi în frigidere sau în magazine. Peste tot, lucrurile se desfăşoară astfel. Dacă iubiţi viaţa spirituală nu puteţi rămâne aşa, încremeniţi, cu braţele încrucişate: veţi fi împinşi să găsiţi o soluţie acestei iubiri, veţi face tot ce vă stă în putinţă pentru a vă satisface această nevoie de viaţă spirituală. În rezumat, se poate spune că este nevoie de un Maestru, care să explice clar discipolului în ce constă viaţa spirituală, de ce este important să ne apropiem de ea, dar rămâne ca discipolul să o iubească şi să o trăiască. Maestrul dă lumina, iar discipolul se pronunţă în inima sa: el o iubeşte sau nu, imediat urmând punerea sa în practică. Vedeţi cât de clare sunt lucrurile: lumina vine de la Maestru, iubirea vine de la discipol; mişcarea, actul, este rezultatul acestora două. Presupuneţi că Maestrul este aidoma unei lămpi: discipolul care iubeşte lectura se va apropia de lampă şi va începe să citească.Toată bogăţia unui spiritualist se află în el şi în conştiinţa lui; dacă el nu este conştient de această bogăţie va deveni mai sărac decât toţi materialiştii; cel puţin, materialiştii posedă ceva, pe când spiritualistul nostru nu are nimic.Dar, dacă el învaţă să-şi lărgească conştiinţa, pentru a comunica prin gândire cu toate sufletele evoluate ale universului, primind în dar ştiinţa lor, din lumina lor, ce materialist se poate compară cu el? Chiar şi pietrele preţioase şi diamantele pălesc în faţa strălucirii tuturor comorilor interioare, în faţa unui suflet scânteietor, plin de lumină.
Spiritualistul care are conştiinţa vastă şi luminoasă este bogat precum Domnul, deci mult mai bogat decât milionarul care posedă numai bogăţii terestre. Materialistul nu ştie că el este moştenitorul Domnului, el se gândeşte mereu că este moştenitorul părinţilor sau rudelor apropiate, iar acest lucru este complet lipsit de valoare. Spiritualistul simte că este un moştenitor al Domnului, iar această bogăţie pe care el trebuie să o moştenească se găseşte în spiritul său. Atât timp cât nu veţi gândi astfel veţi fi mereu săraci şi neputincioşi. Veţi spune: “Să fim moştenitorii Domnului… Ce poveşti ne tot spuneţi?” Acestea nu sunt poveşti. Dacă conştiinţa voastră se luminează, veţi simţi că sunteţi, cu adevărat, moştenitorii Domnului. Oamenii care exagerează, mai ales pentru a-şi dezvolta facultăţile intelectuale, o fac din nefericire în detrimentul altor posibilităţi de explorare şi, mai ales, de realizare: viaţa subtilă a Universului scapă investigaţiilor şi activităţii lor. Coborând în materie ei şi-au uitat originea divină, nu-şi mai amintesc cât erau de puternici, de bogaţi, de frumoşi. Acum, pământul îi preocupă: cum să-l exploateze şi să-l lucreze pentru a se îmbogăţii. Dar va veni şi epoca în care, în loc să aibă mereu atenţia îndreptată spre lumea exterioară, ei vor relua drumul spre interior: nu vor mai pierde nici una din posibilităţile pe care le-au cucerit de-a lungul secolelor şi mileniilor (fiindcă implicarea lor în materie va rămâne o achiziţie extraordinară), dar nu se vor mai concentra exclusiv asupra acestui aspect al Universului ci vor pleca să cucerească alte regiuni, mult mai bogate şi mai reale, unde îşi vor realiza opera lor de fii ai Domnului. Trebuie să ştiţi: când o fiinţă şi-a consacrat, cu adevărat, viaţa luminii, munca sa este de o importanţă decisivă pentru afacerile lumii!

Omraam Aivanhov