Advertisements

Category Archives: spiritualitate

Respiraţia completă a yoghinilor

Respiraţia completă a yoghinilor

RESPIRAŢIA COMPLETĂ

Simplul exerciţiu următor vă va da o idee de ceea ce este respiraţia completă:

  1. Staţi pe scaun sau în picioare. Aspiraţi pe nări trăgând aerul încet şi într-un mod continuu. Umpleţi de la început partea inferioară a plămânilor, ceea ce se face prin acţiunea diafragmei umflând abdomenul care lăsând-o în jos, va exercita o uşoară presiunea asupra organelor abdominal împingând înainte pereţii interiori ai abdomenului. Pe urmă umpleţi partea mijlocie a plămânilor făcând să iasă în afară capetele inferioare, sternul şi pieptul. În sfârşit, umpleţi partea superioară bombând partea de sus a pieptului şi ridicând în afară cele şase sau şapte perechi de coaste superioare. La început poate să vi se pară că acest exerciţiu se descompune în trei mişcări distincte, dar nu este nimic.

Aspiraţia trebuie să fie neîntreruptă, cavitatea toracică întreagă, de la diafragmă până la regiunea claviculară, fiind dilatată într-o mişcare continuă, uniformă. Evitaţi de a aspira sacadat şi căutaţi a face mişcare lentă şi într-un mod continuu. Cu puţină practică, veţi învinge teama, tendinţa de a executa mişcarea în trei timpi şi veţi ajunge repede a face complet inspiraţia în câteva secunde.

  1. Reţineţi aerul un moment.
  2. Expiraţi lent, menţinând pieptul drept, retrăgând uşor abdomenul şi ridicându-l încet pe măsură ce aerul iese din plămâni. Când aerul iese în întregime exhalat, lăsaţi liber (odihniţi) pieptul şi abdomenul. Cu puţină practică veţi ajunge să executaţi şi această parte a exerciţiului cu mare uşurinţă şi ritmul odată căpătat, mişcarea se va executa aproape automat. Veţi vedea că în acest mod de respiraţie toate părţile aparatului aspirator sunt puse în joc şi că întreaga capacitate a plămânilor până la loburile cele mai îndepărtate, este pusă în funcţiune.

Veţi uşura mult silinţa dumneavoastră, exersând în faţa unei oglinzi şi rezemând uşor mâinile deasupra abdomenului, ca să vedeţi toate mişcările. La sfârşitul inspiraţiei ar fi bine de a ridica uşor din timp în timp umerii şi clavicula pentru a permite aerului să treacă liber în mijlocul lobului superior al plămânului drept, care este câteodată locul de preferinţă al tuberculozei. La început, veţi simţi poate unele dificultăţi de a practică acest exerciţiu, dar cu răbdare şi perseverenţa veţi reuşi a-l face cu uşurinţă. 

Efectele fiziologice ale respiraţiei complete

Nicio insistenţă nu este prea mare, dacă este făcută pentru arătarea avantajelor rezultând din practicarea respiraţiei complete. Practica respiraţiei complete vă va prezerva de ftizie (tuberculoză) şi de alte boli ale organelor respiratorii. Istovirea (slăbirea) omului este datorată mai cu seamă unei vitalităţi micşorate, unei debilităţi generale a corpului rezultând din faptul că aerul nu pătrunde în cantitate suficientă în plămâni. Un organism slăbit lasă câmp liber atacurilor bolilor. În respiraţia imperfectă, o mare parte a plămânilor rămâne inactivă, oferind un teren prielnic dezvoltării bacililor care invadează în curând ţesuturile şi le distrug. Un ţesut pulmonar sănătos va rezista la aceste atacuri şi singurul mijloc de a avea un ţesut pulmonar sănătos este de a utiliza plămânii.

Veţi remarca că suferinzii de piept au aproape toţi pieptul strâmt, mic. Ce înseamnă asta? Foarte simplu: aceşti oameni respiră rău şi prin urmare pieptul lor n-a putut să se dezvolte. Omul care practică respiraţia completă are un piept larg şi acela care are un piept strâmt ar putea să-l dezvolte până la proporţiile sale normale adoptând acest fel de respiraţie. S-ar evita adesea răcelile şi guturaiurile practicând respiraţia completă; dacă aveţi frisoane, respiraţi riguros timp de câteva minute şi veţi simţi o senzaţie plăcută de căldură în tot corpul vostru. Cea mai mare parte din răceli sunt uşor vindecabile prin respiraţia completă.

Calităţile sângelui depind în mare parte de oxigenarea sa în plămâni. Atunci când el este insuficient oxigenat sângele este sărac şi încărcat cu tot felul de impurităţi; organismul suferă atunci de lipsa de hrană şi se găseşte adesea otrăvit de materiile toxice care n-au putut fi eliminate. Fiecare organ, fiecare parte a corpului se hrăneşte prin sânge; vedeţi deci efectul ce poate avea un sânge necurat asupra întregului organism. Remediul este simplu: practicaţi respiraţia completă a Yoginilor. Stomacul şi celelalte organe de nutriţie  suferă şi ele efectele unei rele respiraţii. Nu numai că sunt rău hrănite prin lipsa oxigenului, dar cum alimentele trebuie să fie oxigenate înainte de a fi digerate şi asimilate şi cum oxigenul necesar acestei operaţii nu poate proveni decât din sânge o rea respiraţie va avea implicit drept consecinţe o rea digestie şi o asimilare imperfectă. Şi când asimilarea este imperfectă (insuficientă) corpul primeşte din ce în ce mai puţină hrană, apetitul lipseşte, vigoarea corporală descreşte, omul slăbeşte şi se ruinează.

Bună funcţionare a sistemului nervos depinde la fel de o bună respiraţie. Creierul şira spinării, nervii chiar, când sunt insuficient hrăniţi de sânge, devin „instrumente mediocre pentru a produce, a înmagazina şi transmite forţa nervoasă; iar ei vor fi insuficienţi hrăniţi dacă o cantitate suficientă de oxigen nu va pătrunde în plămâni. Se ştie până la ce punct starea organelor de reproducere influenţează asupra sănătăţii generale. Nu putem intra aici în detaliul acestui subiect pe care l-am tratat în lucrarea „Comment requirir ou augmonter son Energie Vitale” a d-lui Ebbard Rich; noi vom spune numai că respiraţia completă determină un ritm care este adevăratul ritm al naturii şi care menţine această parte importantă a organismului într-o condiţie normală. Totodată veţi remarca că dacă organele reproducătoare sunt fortificate, înviorate, organismul întreg se va găsi întărit la rândul său, prin acţiunea reflexă şi simpatică. Nu vom mai zice prin aceasta că josnicele instincte ale sexului vor fi dezvoltate prin aceasta, departe de noi această idee. Yoghinii propovăduiesc din contră abstinenţa şi castitatea şi ei au învăţat să domine pasiunile lor dar controlul asupra instinctelor sexuale nu înseamnă slăbiciune sexuală.

Yoghinii arată că bărbatul sau femeia a căror organe de reproducere sunt într-o stare normală şi sănătoasă, va poseda o voinţă mai puternică pentru a controla pasiunile sale; ei socotesc că perversiunea sexuală provine în mare parte dintr-un defect al sănătăţii fizice şi rezultă din condiţiile bolnăvicioase a organelor de reproducere. Yoghinii ştiu că energia sexuală poate fi păstrată şi întrebuinţată pentru dezvoltarea corpului şi a spiritului, în loc de a fi risipită cum se face adesea cu excesurile de toate felurile. Vom da mai departe unul din exerciţiile preferate de Yoghini pentru transformarea energiei sexuale.

Idealul unui Yoga este un corp viguros şi o sănătate a tuturor părţilor ce-l compun sub controlul unei voinţe puternice. În respiraţia completă diafragma se contractă în timpul inspiraţiei şi exercită o uşoară presiune asupra ficatului, stomacului şi a celorlalte organe care sunt astfel supuse la un fel de masaj care stimulează acţiunea lor. Fiecare aspiraţie determină acest mic masaj intern, care uşurează funcţionarea normală a organelor de nutriţie şi eliminare. În timpurile actuale lumea apuseană se preocupă mult de „Cultura Fizică” ceea ce este un lucru excelent, dar în entuziasmul său se pare a uita că exerciţiul muşchilor externi nu este totul. Organele interne au trebuinţă de exerciţiu şi acest exerciţiu nu poate fi obţinut decât pe calea respiraţiei naturale.

Diafragma este instrumentul special al acestui exerciţiu, mişcarea sa deplasează organele importante ale nutriţiei şi eliminării lor şi operează masajul de care am vorbit. Fiecare dată când noi respirăm sângele este împins în aceste organe, de unde este gonit prin compresiune după ce le-a întărit şi înviorat. Putem conchide din cele ce vom spune că nu numai respiraţia completă dezvoltă pieptul şi plămânii, dar că ea da celorlalte organe exerciţiul care le este necesar şi fără care ele s-ar atrofia, după cum se vede acţiunea sa este „completă.”

Judy Boisson

Teoria ezoterică a respiraţiei

Advertisements
Advertisements

Teoria ezoterică a respiraţiei

Teoria ezoterică a respiraţiei

Teoria ezoterică a respiraţiei

Ocultiştii din toate timpurile şi din toate ţările, au spus discipolilor lor că există în aer o substanţă, un principiu, din care derivă toată activitatea, toată viaţa. Teoriile lor diferă între ele, atât în detalii cât şi în terminologie, dar în fond principiul este acelaşi în toate învăţămintele oculte şi în toate filosofiile orientului. Spre a evita confuziile care ar putea să se producă, diferitele teorii relativ la acest mare principiu, căruia i s-au dat nume diferite, noi vom numi această forţă ocultă „prana” termen sanscrit care înseamnă „energie absolută.”

Prana, principiul universal

Mulţi maeştri în ocultism arată că ceea ce hinduşii numesc „prana” este principiul universal de unde derivă orice energie, orice forţă sau mai degrabă ea este o formă particulară a manifestării acestui principiu. Nu vom intra în detaliul acestor teorii, ci ne vom mărgini a considera „Prana” ca principiul de energie închis în orice fiinţă vie şi care o distinge de materia neînsufleţită, ca principiul activ al vieţii. Acest principiu îl întâlnim în toate fiinţele însufleţite, în protozoare ca şi în om, în formele cele mai rudimentare ale vieţii vegetale, ca în formele cele mai perfecte ale vieţii animale. Prana este tovarăşul indispensabil vieţii şi cum filosofia ocultă propovăduieşte că viaţa este în toate lucrurile, până în cel mai mic atom, intenţia unor lucruri nefiind decât manifestarea într-un grad redus a acestei forţe universale, noi trebuie să conchidem că Prana este peste tot şi în tot.

Să nu confundăm „prana” cu „Ego”, această părticică din DumnezeuSpirit care se găseşte în fiecare suflet. „Prana” nu este decât o formă de energie de care „ego” se serveşte pentru a se manifesta în afară. Când Ego părăseşte corpul prana nemaifiind sub stăpânirea sa, nu mai ascultă decât de atomii separaţi sau de grupele de atomi care constituie corpul şi cum corpul se dezagreghează şi se găseşte descompus în elementele sale originale, fiecare atom absoarbe o oarecare cantitate de prana, care îi permite de a opera noi combinaţii şi prana neîntrebuinţată se întoarce la marea rezervă de unde a venit. Din contră, atunci când prana este sub controlul „Egoului” coeziunea există între atomi, menţinută la un loc de voinţa Egoului.

Prana este cuvântul prin care desemnăm un principiu universal care este izvorul oricărei mişcări, forţe sau energii, sub orice formă s-ar manifesta; gravitaţie, electricitate, revoluţie a planetelor, viaţă animală. Acesta este principiul care operând într-un mod oarecare naşte această formă de activitate care însoţeşte viaţa. Prana, acest mare principiu există în toate formele materiei şi totuşi nu este materie; ea se găseşte în aer, dar nu este aer şi niciunul din elementele chimice care-l conţin. Animalele şi plantele îl aspiră cu aerul şi dacă aerul nu l-ar cuprinde, ele ar muri. El se introduce în organism cu oxigenul şi totuşi nu este oxigen. Autorul cărţii intitulată „Geneza” cunoaşte deja această diferenţă între aerul atmosferic şi principiul misterios şi puternic ce el cuprinde; el scrie „neshemet ruach chayine”, ceea ce înseamnă „suflu al spiritului de viaţă.” Cuvântul evreiesc „meshmet” înseamnă „suflul obişnuit al aerului atmosferic”(vânt, adiere),” chayim” înseamnă viaţă, în timp ce cuvântul „ruach” desemnează „acest spirit al vieţii” pe care ocultiştii îl declară a fi acelaşi principiu pe care noi îl numim „Prana.”

Prana este deci în aerul atmosferic, dar el este încă în alte părţi şi el pătrunde acolo unde aerul nu poate să pătrundă. Oxigenul din aer joacă un rol important, întreţinând viaţa animală, carbonul joacă un rol analog în viaţa vegetală, dar „prana” are rolul său propriu în manifestarea vieţii, în afara funcţiunilor fiziologice. Noi inhalăm în mod constant aer încărcat cu „prana” pe care o extragem neîncetat pentru a o face proprie trebuinţelor noastre, Prana se întâlneşte în stare liberă în aerul atmospheric care, când este curat (1. Nu este ozonul? Nu! Prana este anionul de oxigen – ing. M. Culeer) este încărcat cu Prana din abundenţă şi noi îl extragem mai cu uşurinţă din aer decât din oricare altă parte. În respiraţia obişnuită noi înmagazinăm (extragem) aer şi sorbim o proporţie normală de prana dar printr-o respiraţie înţelept raţionalizată (regulată) noi putem să mărim această provizie pe care s-o punem la rezervă în creier şi centrii nervosa pentru a o utiliza la timpul oportun.

Prana, energia vieţii

Noi putem înmagazina „Prana” cum un accumulator înmagazinează electricitate. Cea mai mare parte dintre ocultişti datorează puterea lor în aparenţă supranaturală cunoştinţei lor asupra acestui fapt şi a întrebuinţării ce ei fac, în mod inteligent, cu această energie înmagazinată. Yoghinii ştiu că respirând într-un oarecare mod ei stabilesc o comunicare cu rezervele de „prana” de unde ei scot energia de care au nevoie; ei ajung astfel să-şi fortifice toate părţile organismului lor, chiar creierul căruia îi dezvoltă facultăţile latente şi a cuceri unele puteri psihice. Acel care posedă puterea de a înmagazina „prana” fie conştient, fie inconştient, radiază foarte adesea forţa şi vitalitatea care pot influenţa pe cei ce intră contact cu el; el poate chiar comunica această forţă altora şi să le refacă astfel sănătatea. Vindecarea prin magnetism nu se operează altfel, cu toate acestea practicienii ignorează cauza puterii lor.

Savanţii occidentali au avut o vagă cunoştinţă despre acest mare principiu de care aerul este încărcat, dar neputând descoperi în el urme chimice, nici să-l înregistreze pe niciunul din instrumentele lor ei au socotit mai simplu de a-l nega; medicii totuşi se pare a recunoaşte că aerul, în unele locuri, cuprinde o mai mare cantitate de „ceva” (ozonul? Prana? Anioni de oxigen) la munte, cascade, mare cu valuri şi trimit bolnavii în căutarea acestor localităţi, în speranţa de a-i face să-şi recapete sănătatea. Aşa cum oxigenul din aer este absorbit de sânge şi utilizat pentru nevoile organismului, la fel „prana” de care aerul este încărcat, este absorbit şi utilizat prin sistemul nervos. La fel cum sângele oxigenat este dus în toate părţile sistemului nervos căruia îi va reda forţa şi vitalitatea.

Dacă considerăm prana ca fiind principiul activ a ceea ce numim „vitalitate”, putem cu uşurinţă să ne facem o idee de importanţa rolului ce îl joacă în funcţionarea organismului nostru. Aşa cum oxigenul din sânge este utilizat pentru trebuinţele corpului nostru, la fel proviziile de prana absorbite de sistemul nervos sunt utilizate de creierul nostru. Fiecare gând, fiecare act, fiecare efort de voinţă, fiecare mişcare a muşchilor cheltuieşte o oarecare cantitate de ceea ce noi numim „forţa nervoasă” şi care nu este în realitate decât o formă a „pranei.” Provizia de prana are deci trebuinţă de a fi mereu reînnoită. Când vă veţi convinge că cea mai mare parte din prana pe care omul o utilizează îi vine din aerul care pătrunde în plămânii săi veţi înţelege fără greutate toată importanţa unei bune metode de respiraţie.

Judy Boisson

Din Tainele Magilor


Din Tainele Magilor

Tags :

Category : spiritualitate

 Din Tainele Magilor

Calea Magului 

Magul poate preschimba frica în bucurie şi zădărnicia în împlinire. Magul poate preschimba timpul mărginit în eternitate. Magul te poate purta dincolo de limite, spre nemărginire. În fiecare dintre noi există un mag. El vede şi cunoaşte totul…

Magul este dincolo de contrarii precum lumina şi întunericul, binele şi răul, plăcerea şi durerea. Tot ceea ce vede magul îşi are rădăcinile în lumea nevăzută. Natura reflectă dispoziţia magului. Trupul şi mintea pot adormi, dar magul este mereu treaz. Magul posedă secretul nemuririi…

Întoarcerea magicului nu poate avea loc decât odată cu întoarcerea inocenţei. Esenţa magului este transformarea…

Magul priveşte lumea în continua ei mişcare, dar sufletul său sălăşluieşte în ţinuturile luminii. Decorul se schimbă, însă clarvăzătorul rămâne la fel. Trupul tău este doar locul pe care amintirile tale îl numesc acasă…

„Cine sunt eu?” este singura întrebare ce merită să fie pusă şi singura la care răspunsul nu e niciodată găsit. Ţine de destinul tău să joci o infinitate de roluri, dar nici unul dintre ele nu eşti tu însuţi. Spiritul n-are un loc al său, dar trăieşte în umbra unei aparenţe pe care o numim trup. Magul nu crede că el este un eveniment local ce visează la lumea largă. Magul este lumea ce visează la evenimente locale…

Magii nu cred în moarte. În lumina conştiinţei, totul este viaţă. Nu există început şi sfârşit. Pentru mag, acestea sunt doar construcţii mentale. Pentru a fi în întregime viu, trebuie să mori faţă de trecut. Moleculele se dizolvă şi dispar, dar starea de a fi conştient supravieţuieşte morţii materiei…

Conştiinţa magului este un câmp care există pretutindeni. Râurile cunoaşterii ce străbat acest câmp sunt eterne şi curg totdeauna. Secole de cunoaştere sunt comprimate în momente de revelaţie. Trăim ca un val mic de energie în marele ocean de energie. Când ego-ul este abandonat, ai acces la totalitatea memoriei…

Când uşile percepţiei sunt curăţite, vei începe să vezi lumea nevăzută — lumea magului. Există un izvor al vieţii unde poţi merge pentru a te purifica şi a te transforma. Purificarea constă în a scăpa de toxinele din viaţa ta: emoţiile toxice, gândurile toxice, relaţiile toxice. Toate corpurile care au viaţă, fizice şi subtile, sunt fascicule de energie care pot fi percepute în mod direct…

Puterea este o sabie cu două tăişuri. Puterea ego-ului caută să controleze şi să domine. Puterea magului este puterea iubirii. Sediul puterii este în Sinele tău profund. Ego-ul ne urmăreşte ca o umbră întunecată. Puterea lui ne intoxică şi ne face dependenţi de ea, iar în ultimă instanţă, ne distruge. Eterna încleştare a puterii sfârşeşte în Unitate…

Magul trăieşte într-o stare de cunoaştere. Această stare îi orchestrează propria împlinire. Câmpul conştiinţei se organizează el însuşi în jurul intenţiilor noastre. Cunoaşterea şi intenţia sunt forţe. Ceea ce intenţionezi schimbă câmpul în favoarea ta. Intenţiile comprimate în cuvinte conţin puteri magice. Magul nu încearcă să desluşească misterul vieţii. El este aici ca să o trăiască…

Cu toţii avem un sine umbrit care face parte din întregul realităţii noastre. Umbra nu există pentru a te vătăma, ci pentru a-ţi arăta zona în care eşti incomplet. Umbra poate fi vindecată atunci când este acceptată. Când este vindecată, se transformă în iubire. Când poţi trăi cu toate calităţile tale opuse, atunci îţi trăieşti Sinele total asemeni unui mag…

Magul este profesorul de alchimie. Alchimia este transformare. Prin alchimie începi aventura căutării perfecţiunii. Tu eşti lumea. Atunci când te transformi pe tine însuţi, lumea în care trăieşti va fi şi ea transformată. Scopurile aventurii căutării — eroism, speranţă, har şi iubire — sunt moştenirea eternităţii. Pentru a chema ajutorul magului, trebuie să fii puternic în adevăr, nu încăpăţânat în judecăţi…

Înţelepciunea este vie şi prin urmare mereu imprevizibilă. Ordinea este o altă faţă a haosului, haosul este o altă faţă a ordinii. Nesiguranţa pe care o simţi în interiorul tău este uşa înţelepciunii. Insecuritatea va fi întotdeauna cu cel ce caută — el continua să se impiedice, dar nu cade niciodată. Ordinea umană este alcătuită din reguli. Ordinea magului nu are reguli — ea curge odată cu natura vieţii…

Realitatea pe care o experimentezi este o imagine în oglindă a aşteptărilor tale. Dacă în fiecare zi proiectezi aceleaşi imagini, realitatea ta va fi aceeaşi în fiecare zi. Când atenţia este desăvarşită, creează ordine şi claritate din haos şi confuzie…

Magii nu sunt mâhniţi de pierderi, deoarece singurul lucru pe care îl pot pierde este irealul. Când pierzi totul, realul tot rămâne. În molozul devastării şi dezastrului sunt îngropate comori ascunse. Când priveşti în cenuşă, priveşte bine…

În măsura în care cunoşti iubirea, devii iubire. Iubirea este mai mult decât emoţie. Ea este o forţă a naturii şi prin urmare trebuie să conţină adevăr. Atunci când rosteşti cuvântul iubire, s-ar putea să poţi prinde în el sentimentul, dar esenţa lui nu poate fi rostită. Cea mai pură iubire sălăşluieşte acolo unde te aştepţi mai puţin — în neataşare…

Există infinite tărâmuri ale conştiinţei în afară de veghe, vis şi somn profund. Magul există în mod simultan în toate timpurile. Magul vede o infinitate de versiuni ale fiecărei întâmplări. Liniile drepte ale timpului sunt de fapt firele unui plan ce se întinde la infinit…

Căutătorii nu sunt niciodată pierduţi, deoarece spiritul îi cheamă mereu. Căutătorilor li se oferă tot timpul semne din lumea spiritului. Oamenii obişnuiţi numesc aceste semne coincidenţe. Pentru mag nu există coincidenţe. Fiecare eveniment există pentru a arăta un alt strat al sufletului. Spiritul vrea să te întâlnească. Pentru a-i accepta invitaţia trebuie să nu te mai fereşti de el. Când cauţi, începe cu inima. Lăcaşul inimii este casa adevărului…

Nemurirea poate fi trăită în mijlocul a ceea ce e muritor. Timpul şi eternitatea nu sunt opuse. Deoarece îmbrăţişează totul, eternităţii nu i se opune nimic. Ne străduim să ne rezolvăm problemele la nivelul ego-ului. Spiritul vede această străduinţă ca fiind problema. Orice aspect al tău este nemuritor, chiar şi părţile pe care tu le judeci cel mai aspru…

Magii nu condamnă dorinţa. Ei au ajuns magi urmându-şi dorinţele. Orice dorinţă este creată de o dorinţă trecută. Lanţul dorinţelor nu se sfârşeşte niciodată. Este însăşi viaţa. Nu considera nici o dorinţă nefolositoare sau greşită — într-o zi, fiecare dorinţă va fi implinită. Dorinţele sunt seminţe ce-şi aşteaptă anotimpul pentru a încolţi. Dintr-o singură sămânţă de dorinţă creşte o pădure întreagă. Încurajează orice vrere în inima ta, oricât de neinsemnată ar părea. Într-o zi, aceste dorinţe neînsemnate te vor duce la Dumnezeu…

Cel mai mare bine pe care-l poţi face lumii este acela de a deveni mag.

 Deepak Chopra

VALURI SI RESTRICTII PAMANTESTI ALE LUI DUMNEZEU


44 DE SFATURI ÎNŢELEPTE DE VIAŢĂ ALE SENIORILOR JAPONEZI CĂTRE TINERI

44 DE SFATURI ÎNŢELEPTE DE VIAŢĂ ALE SENIORILOR JAPONEZI CĂTRE TINERI

44 DE SFATURI ÎNŢELEPTE DE VIAŢĂ ALE SENIORILOR JAPONEZI CĂTRE TINERI

  1. Să fiţi ceea ce sunteţi. Una dintre cele mai mari provocări în viaţă este să fiţi Dv. înşivă, într-o lume care încearcă să vă facă precum toţi ceilalţi.
    2. Cineva va fi întotdeauna mai frumos ca Dv., mai deştept sau mai tânăr, însă nimeni nu poate fi ca Dv. Nu vă schimbaţi, pentru că oamenii să vă placă. Fiţi Dv. înşivă şi oamenii vă vor iubi pe Dv., cel adevărat.
    3. Nu veţi putea începe următorul capitol din viaţa Dv., dacă veţi continua să îl citiţi pe ultimul.
    4. Făcând ceva şi obţinând un rezultat greşit este mai productiv decât să nu faceţi nimic. Orice reuşită are o urmă de eşec în spatele ei şi orice eşec vă va conduce spre succes. Veţi ajunge să regretaţi mai mult lucrurile pe care nu le-aţi făcut, decât cele pe care le-aţi făcut.
    5. Aveţi probleme? Înfruntaţi-le cu capul sus! Nu va fi uşor!! Nu este nici o persoană în lume care poate depăşi, fără să greşească, toate complicaţiile pe care viaţa ni le pune în faţă.
    6. Nu suntem făcuţi să rezolvăm pe loc toate problemele apărute. Nu aşa am fost creaţi. De fapt, am fost creaţi să ne supărăm, să ne întristăm, să fim răniţi, să ne împiedecăm şi să cădem. Pentru că tocmai acesta este întregul scop al vieţii: să înfruntăm problemele, să învăţăm din ele, să ne adaptăm şi să le rezolvăm la timp. Acesta este, în cele din urmă, modul în care devenim persoanele care suntem.
    7. Puteţi minţi pe oricine din lumea întreagă, însă nu vă puteţi păcăli pe Dv. înşivă. Vieţile ni se îmbunătăţesc numai când acceptăm provocările care ne apar în cale. Iar cea mai dificilă dintre provocări este aceea de a fi sinceri cu noi înşine.
    8. Cel mai dureros lucru este să vă pierdeţi pe Dv. însăşi ca persoană, atunci când iubiţi prea mult. Şi să uitaţi că şi Dv. sunteţi special.
    9. Dacă există vreodată vreun moment perfect pentru a vă urma visul sau pentru a face ceva care contează pentru Dv., acel moment este cel de acum.
    10. Nimeni nu se simte niciodată 100% pregătit, atunci când apare o nouă şansă. Asta, pentru că cele mai multe oportunităţi din viaţă ne forţează să trecem dincolo de zona noastră de confort.
  2. 11. În orice situaţie, ne vom simţi întâi insuficient pregătiţi. Dar acest lucru ține de procesul de învăţare.

  3. 12. Relaţiile trebuie să fie alese înţelept. Este mai bine să fiţi singur, decât într-o companie neplăcută. Nu trebuie să vă grăbiţi.
    13. Dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla – la timpul potrivit, cu persoana potrivită şi din motive corecte. Îndrăgostiţi-vă pentru că aşa simţiţi, nu pentru că vă simţiţi singur.
    14. Veţi învăţa că, în viaţă, oamenii pe care-i întâlniţi, îi întâlniţi cu un scop. Unii vă vor testa, unii se vor folosi de Dv., unii vă vor învăţa câte ceva. Dar, cel mai important este că, vor fi şi câţiva care vor scoate la iveală tot ce este mai bun în Dv.
    15. Nu va mai gândiţi la ceea ce fac ceilalţi mai bine decât Dv. Concentraţi-vă să vă bateţi zilnic propriile recorduri. Succesul este până la urmă o luptă între Dv. şi propria Dv. persoană.
    16. Invidia înseamnă să număraţi toate harurile cu care au fost dăruiţi alţii, în loc să vă uitaţi la Dv. şi la ce aţi primit Dv.
    17. Putem iubi persoane nepotrivite şi putem plânge pentru ceea ce am greşit, însă, indiferent ce întorsătură ia viaţa, un lucru e sigur: greşelile ne ajută să găsim acele persoane şi acele lucruri care sunt potrivite pentru noi.
    18. Toţi greşim, toţi ne zbatem şi chiar regretăm anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care vi se întâmplă, bun sau rău, vă pregăteşte pentru un moment care urmează să vină.
    19. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar, adevărul este că lucrurile care ne aduc cu adevărat fericirea sunt gratuite: dragostea, râsul, prietenia. Completaţi Dv. lista mai departe.
    20. Dacă nu sunteţi mulţumit cu Dv. aşa cum sunteţi, nu veţi fi fericit în relaţia cu alte persoane. Trebuie să vă creaţi stabilitate şi fericire în propria viaţă, înainte de a o împărtăşi cu altcineva.
    21. Nu trăiţi în gol, gândindu-vă şi răzgândindu-vă! Nu mai analizaţi aşa de mult fiecare situaţie, fiindcă veţi crea probleme care nici măcar nu există.
    22. Evaluaţi situaţia şi acţionaţi. Nu puteţi schimba lucrurile şi persoanele cu care refuzaţi să vă confruntaţi. Progresul implică riscuri. Ca să marcaţi gol, trebuie mai întâi să daţi drumul la minge.
    23. Nu vă plângeţi de milă. Surprizele pe care viaţa vi le pune-n fata nu fac decât să vă netezească calea în direcţia menită pentru Dv.
    24. Poate nu înţelegeţi şi nu vedeţi lucrurile reale care vi se petrec şi poate că vă este greu. Dar, reflectaţi şi la celelalte lucruri negative care vi s-au întâmplat în trecut. Veţi observa destul de des că fiecare dintre ele v-a condus într-un loc mai bun, către o persoană mai bună, la o stare de spirit minunată sau o situaţie fericită. Aşa că, zâmbiţi! Lăsaţi-i pe toţi să vadă că astăzi sunteţi mult mai puternic decât eraţi ieri. Şi astfel chiar veţi fi.
    25. Nu ţineţi supărare! Nu vă trăiţi viaţa cu ură în suflet. Veţi ajunge să vă răniţi mai mult pe Dv., decât oamenii pe care îi urâţi.
    26. Iertarea nu înseamnă: “Ceea ce mi-aţi făcut este în regulă”, ci, iertarea înseamnă “Nu o să vă las să-mi stricaţi fericirea”. Iertarea este răspunsul Dv. la faptele semenilor.
    27. Renunţaţi la ranchiună, găsiţi-vă pacea interioară şi eliberaţi-vă. Şi nu uitaţi, iertarea nu este numai pentru alte persoane, ea este şi pentru Dv.
    28. Atunci când este nevoie, iertaţi-vă pe Dv. înşivă, mergeţi mai departe şi încercaţi să vă descurcaţi mai bine data viitoare.
    29. Refuzaţi să vă coborâţi standardele doar pentru a-i mulţumi pe cei care refuză să le ridice pe ale lor.
    30. Nu daţi explicaţii şi scuze la nesfârşit, pentru faptele comise de Dv.! Prietenii nu au nevoie de aceasta, iar duşmanii oricum nu vă vor crede. Faceţi ceea ce simţiţi că este corect.
    31. Bucuraţi-vă de lucrurile mărunte, pentru că într-o zi veţi descoperi că ele erau, de fapt, lucrurile importante.
    32. Cele mai bune perioade din viaţa Dv. sunt acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-aţi petrecut râzând cu cei care contează pentru Dv.
    33. Societatea nu premiază perfecţioniştii, ci, îi recompensează pe cei care duc lucrurile la bun sfârşit.
    34. Viaţa nu este uşoară, mai ales atunci când plănuiţi să obţineţi ceva care să merite. Nu alegeţi calea uşoară care să vă ducă acolo.
    35. Este în regulă să vă împiedecaţi din când în când. Nu trebuie să vă prefaceţi sau să demonstrate mereu că sunteţi puternic.
    36. Nu ar trebui să fiţi preocupat nici de ceea ce cred ceilalţi. Plângeţi, dacă simţiţi nevoia, este sănătos să vă vărsaţi lacrimile. Cu cât mai curând veţi face asta, cu atât mai repede veţi fi pregătit să zâmbiţi din nou.
    37. Nu-i învinuiţi pe alţii pentru necazurile Dv. Vă veţi realiza visele, în măsura în care vă veţi asuma responsabilitatea pentru viaţa Dv. Când îi învinuiţi pe alţii pentru lucrurile prin care treceţi Dv., le predaţi lor controlul asupra acelor părţi din viaţa Dv.
    38. Grijile nu vor face ca ziua de mâine să fie mai puţin grea, dar sigur vor face ca ziua de astăzi să fie mai puţin veselă. Pentru a afla dacă merită să vă îngrijoraţi pentru o situaţie, întrebaţi-vă următorul lucru: “Va mai conta situaţia asta peste un an? Dar peste trei sau peste cinci?” Dacă răspunsul este nu, este clar că vă faceţi griji inutil.
    39. Concentraţi-vă nu pe ce vreţi să NU se întâmple, ci, pe ceea ce doriţi să se petreacă. Gândirea pozitivă este ingredientul de bază al oricărei poveşti de succes.
    40. Dacă vă treziţi în fiecare dimineaţă gândindu-vă că ceva minunat vi se va întâmpla în ziua respectivă şi sunteţi puţin atent, veţi observa destul de des că acel lucru vi se întâmplă.
    41. Treziţi-vă dimineaţa şi fiţi mulţumit că trăiţi. Cineva, undeva se luptă cu disperare să trăiască. În loc să vă gândiţi la ceea ce vă lipseşte, gândiţi-vă la ceea ce aveţi şi lipseşte altora.
    42. Viaţa este prea scurtă pentru a o petrece cu oameni care nu merită. Dacă cineva vă vrea în viaţa lui, vă face loc în ea – este bine, nu trebuie să vă bateţi pentru un loc în viaţa altcuiva.
    43. Nu încercaţi să intraţi cu forţa în sufletul cuiva care trece cu vedere valoare Dv.
    44. Amintiţi-vă mereu că prietenii adevăraţi nu sunt cei care se afla lângă Dv. când sunteţi fericit, ci, cei care vă sunt aproape când vă este cel mai greu. – delaomlaom.ro

MISTERUL SUBCONŞTIENTULUI

 


 Cele mai înţelepte sfaturi ale părintelui Arsenie Boca 

 Cele mai înţelepte sfaturi ale părintelui Arsenie Boca 

 Cele mai înţelepte sfaturi ale părintelui Arsenie Boca

– Cea mai mare libertate a omului este libertatea faţă de păcat.
– Omul, în genunchi în faţa lui Dumnezeu, este mult mai mare.
– Iisus mereu a avut ce răbda: mai presus de toate Crucea, răstignirea şi moartea.
– Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ.
– Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăm Lui pe noi înşine, pe viaţă.
– O, Adevăr, care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu tine într-o dragoste veşnică. În Tine sălăşluieşte tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toţi învăţaţii să tacă, toată făptura să amuţească în faţa Ta, grăieşte-mi numai Tu.
– Inima omului are trei compartimente: primul este Cunoaşterea, ca o condiţie esenţială a realităţii lumii de dincolo; al doilea – Iubirea – necesară sfinţirii şi curăţirii omului şi al treilea                                    voinţa necesară Desăvârşirii omului.
– Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. – În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.
– Citeşte asimilând, nu simplu citind – că nu-i vorba de-a împlini o normă, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citeşte trăind, nu memorizând. A citi trăind, bucurându-te de frumuseţea unei idei, te construieşte conştient şi subconştient, iar timpul scoate cele sădite acolo aşa, cândva, ca pe ale tale. Ceea ce rămane după ce ai uitat tot ce ai citit aceea îţi aparţine cu adevărat; aceea ai asimilat. Deci nu te îndrum de-a citi ca să-ţi încarci memoria, aceasta e bibliografie şi slavă deşarta; ci de a creşte sufletul şi pe aripile artei mântuirii.

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

– Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.

– Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câte suferinţe putem răzbi cu bucurie.
– Toţi suntem condamnaţi la moarte şi mai nimeni nu crede că va muri; vorbesc de o credinţă care să-ţi transforme viaţa din vederea morţii, în vederea vieţii. Toţi suntem chemaţi la Viaţă şi mai nimeni nu trăieşte viaţa aceasta după aceea la care suntem chemaţi. Trăim omorând această chemare.
– Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.                                                                                                                      – Citeşte mai degrabă ceea ce atinge inima decât ceea ce depărtează mintea.

– Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.

– Nu poţi deveni om mare până nu te socoteşti că ai murit, până nu te obişnuieşti să socoteşti moartea ta ca ceva ce a fost, nu ca ceva ce urmează să fie.
– Dacă oamenii ţi-ar face dreptate, Dumnezeu cum te-ar mai răsplăti?
– Căsătoria-i pentru mântuire şi prunci, nu pentru plăceri.
– Iubirea, prin natura sa, ocupa acelasi loc cu mistica. Ea e spirituala si nu poate fi asimilata organizarii fizice si trupesti.
– Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să mai lase păcatul. Acum, judecaţi şi voi, cine de cine să asculte mai întâi, Dumnezeu de om sau Omul de Dumnezeu?
– Ne întâlnim în prezent cu… viitorul trecutului.
– Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu.
– Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână acestea trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea.

STAREA DE ILUMINARE

 


IERTAREA STRĂMOŞILOR ŞI ÎNSEMNĂRILE DESTINELOR NOASTRE

IERTAREA STRĂMOŞILOR ŞI ÎNSEMNĂRILE DESTINELOR NOASTRE

IERTAREA STRĂMOŞILOR ŞI ÎNSEMNĂRILE DESTINELOR NOASTRE

Apocalipsa vorbeşte de 24 de bătrâni înţelepţi, cu faţa tânără, care stau în jurul scaunului lui Dumnezeu. În vremuri pre-apocaliptice, ei par să aibă atribuţii decizionale puternice. Apar ca formând un consiliu care, pentru anumite probleme decid schimbarea, lansarea, încheierea. Prezenţa bătrânilor înţelepţi cu faţa tânără în textele apocaliptice pare să indice că marile schimbări pe care le consiliază sau iniţiază la un moment dat sunt destul de dure, bruşte, vizibile, pot fi turnuri foarte bune sau chiar deloc bune, în sensul că salvări de situaţii pot fi iniţiate, dar şi încercări grele pot fi aduse în viaţa oamenilor.

Textele asiatice dau o conotaţie similară celor 24 de bătrâni înţelepţi cu faţa tânără. Ei sunt numiţi Seniori ai karmei, ceea ce s-ar traduce prin Seniori ai destinului. Karma Board este o altă denumire care le-a fost atribuită, de data asta în limba Engleză. Cei 24 de bătrâni înţelepţi au dreptul de a schimba total cursul vieţii unui om. Ce era scris şi predestinat devine într-o clipă schimbat. Alte file de destin sunt aşternute. De cele mai multe ori se dau noi şanse oamenilor. Se luminează posibilităţile, apar căi noi de destin, turnuri în viaţă care permit oamenilor să se angreneze pe un drum nou în care să obţină rezultate extraordinare folosind calităţi noi sau vechi, dar care, au efecte benefice asupra oamenilor, asupra omenirii în general. Cei 24 de bătrâni înţelepţi schimbă cursul vieţii. Însă nu o fac de multe ori într-o viată terestră. Un om poate să nu resimtă nici o astfel de schimbare, poate să primească o schimbare, sau mai multe. Dar niciodată un om nu va primi foarte multe şanse noi de schimbare a drumului, cu primirea de noi oportunităţi. Căci acolo unde susţin schimbarea bătrânii înţelepţi cu faţa tânără, acolo se aduc, în manieră destul de dură, puternice susţineri din partea universului, materializate prin ajutoare văzute sau nevăzute.

Tot ce e în jur se schimbă, pentru a-i da omului respectiv oportunitatea de a-şi împlini noua vocaţie.

Este vorba de o nouă vocaţie, sau de o nouă putere care vine peste un talent mai vechi, dar care-l face să iasă din mediocritate şi să strălucească într-o împlinire de destin nemaivăzută. Dintr-o dată viaţa se schimbă, atitudinea se schimbă. Este ca şi cum ai fi fost medic şi brusc devii profesor, nu neapărat de ştiinţe medicale. Este ca şi cum ai fi ştiut o limbă străină, ani de zile la un nivel mediu şi brusc te trezeşti simţind ca vorbeşti perfect limba respectivă, începi să citeşti din cărţi şi brusc înţelegi toate cuvintele, auzi un vorbitor fluent şi brusc începi să vorbeşti limba respectivă cu un talent pe care nu îl ştiai ca fiind al tău. Nici nu era al tău, în această formă. L-ai primit peste talentul tău mediu, odată cu schimbarea drumului de către cei 24 de bătrâni înţelepţi. De fapt, sunt cazuri legate de umanitate în general, care se adresează vieţilor umane într-o manieră globală. Cazurile personale însă, sunt legate de un singur bătrân înţelept cu faţa tânără, senior al destinului cum îl numesc unele traduceri. De ce le zic bătrâni înţelepţi cu faţa tânără? Pentru că apropierea lor îţi insuflă o senzaţie de înţeleaptă cunoaştere cu o vechime de mai departe decât mintea poate percepe. E o înţelepciune dezvoltată de atât de demult. E o hotărâre la nivel decizional pe care numai o vastă experienţă o poate aduce. Nu e brutalitate în apropierea lor. Ei sunt atât de fini, atât de frumoşi. Este însă o siguranţă blândă şi zâmbitoare pe care numai cineva experimentat de mult şi de demult o poate avea. Nu există îndoială, nu există teamă. Există însă schimbare. Nu sunt fixaţii, nu sunt judecăţi. Sunt pur şi simplu decizii luate în anumite circumstanţe, iar măreţia constă în posibilitatea de a schimba şi de a da un suflu nou, de cele mai multe ori o direcţie nouă. Au părul lung, lins, de un gri strălucitor, ce uneori bate în negru. Au feţe perfecte, lunguieţe mai degrabă decât rotunde, frumoase, aşa cum ai desena în creion un portret al unui chip frumos. Trăsăturile sunt perfecte, frumuseţea este singurul lucru care le brăzdează. Au feţe de ţineri, corp asemenea, paşi fermi dar uşor legănaţi, într-o unduire de blândeţe, înţelepciune, zâmbet şi siguranţă. Nu există şovăială, nu există îndoială. Există şansă şi schimbare. Ei îţi zâmbesc. Sau mai degrabă el îţi zâmbeşte, cel cu care realizezi o relaţie.

Ceilalţi, dacă îi percepi, trec pe lângă tine fără a te băga în seamă, dar fără a te umili în vreun fel cu lipsa de băgare în seamă. Au un fel de consilieri, persoane care se vor şterse, nu ies în evidenţă, care observă totul din umbră şi care le mai atrag atenţia: „Uite, ce zici, te opreşti puţin şi asupra acestui lucru?” Ei se opresc şi decid. Frumoasă este schimbarea permisă de bătrânii înţelepţi cu feţe tinere. Frumoasă şi energizantă. Ţi se pun la picioare toate forţele necesare pentru a o coti pe un drum de acţiune, la capătul căruia vei privi în urmă şi vei vedea că ai făcut atâtea lucruri. Iar tot ceea ce ai făcut se încrustează într-un fel sau altul în vieţile celor din jur. Utilitatea sau inutilitatea noastră o privim din perspectiva minţii umane. Drumul este aşternut cu scopuri pe care de cele mai multe ori nu le cunoaştem, nu le înţelegem şi mai ales nu înţelegem puterea de schimbare a turnurii vieţii, vieţilor, în orice moment, retoactiv sau ultraactiv. Totul se poate schimba acum pentru acum, acum pentru viitor, dar şi acum pentru trecut, în trecut pentru trecut sau pentru viitor şi în viitor pentru trecut sau pentru viitor. […] Mi-a arătat camerele în care sunt ţinute cărţile de destin ale fiecărui om, după timpul său. De restul vieţuitoarelor nu am aflat. Văzusem o carte aurie, mai aurie decât aurul. Scrisul era auriu, mai auriu şi strălucitor decât aurul. Atunci am înţeles de ce oamenilor le place aurul, de ce îi conferă atâta putere. Este amintirea strălucirii acelei perfecţiuni aurii. Cartea aurie era ţinută separat, pe masă într-o grădină. Trei sferturi din pagini erau scrise, restul urmau a se scrie în timpul vieţii. Erau pagini neterminate, care mai lăsau loc pentru câteva paragrafe, ce urmau să fie completate, tot în cursul vieţii.

Existenţa la nivel real

Depinde deci şi de existenţa la nivel real, de conjuncturi, de decizii, de modul în care ricoşează evenimentele. Nu este totul scris într-o carte a destinului. M-a dus apoi într-o camera întunecată, în care se intra prin grădină. Erau cărţi din Evul Mediu. De ce întunecate? Pentru că în Evul Mediu, mi s-a spus, a fost cea mai mare întunecare a omenirii, cea mai mare depărtare de la unduirile iubirii, fericirii divine. Şi de atunci omenirea depărtată a fost. Acum s-a mai luminat. Nu mai e aşa. A trecut marea cea neagră. M-am gândit la Inchiziţie, dar nu numai. Am conştientizat câtă iubire şi puritate veneau de dinaintea erei noastre. Se pierduse cu totul în Evul Mediu. Căi greşite de gândire personală şi colectivă. În camera Evului Mediu erau două cărţi deschise pe o masă, în care tocmai scrisese, sau în care urma să scrie. Cum putea să mai scrie acum, când persoanele respective nu mai erau demult? Mi s-a spus că destinul oamenilor, karma cum numesc unii, strălucirea sufletului cum zicea el, se poate schimba nu numai pentru viitor, dar şi înspre trecut. Mai rar, dar se schimbă. Şi atunci se scrie schimbarea în cartea lor. Cum se poate schimba destinul pe trecut? Mi s-a indicat că oricât de rău ar fi un om în timpul vieţii pe Pământ, dacă un urmaş de-al lui se foloseşte de un lucru, sau o idee, sau altceva făcut de strămoşul respectiv, dezvoltând ceva bun, ceva foarte bun pentru oameni, pentru omenire, atunci, retroactiv, destinul strămoşului se luminează, sufletul lui se luminează. Aceasta este de fapt dezlegarea strămoşilor, nu alta. Nu vin blocaje de la strămoşi către tine, care să te limiteze, niciodată. Vine însă o dorinţă de-a lor de a-i ajuta, ajutând omenirea şi astfel luminând retroactiv segmente ale arborelui genealogic. Nu există blocaje de la strămoşi, nu existe pedepse de ispăşit de urmaşi. Dar urmaşii simt când strămoşii ţipă după o evoluţie atât de mare, încât să li se lumineze şi lor ceea ce au întunecat în timpul vieţii lor. Dacă un om rău a făcut numai rele, dar să zicem că a construit o şcoală printre relele sale, iar în şcoala respectivă ajunge să înveţe un elev care va ajunge eminent în salvarea omenirii prin calităţi precum iubire, compasiune, dăruire, construcţie, ajutor bănesc sau orice fel de alt ajutor benefic, atunci cartea întunecată a vieţii celui rău din trecut se mai luminează retroactiv şi se mai scriu câteva fraze în cartea sa, chiar dacă viaţa sa pe pământ a încetat de mult. – Dora Alecu UNIVERSUL INTERIOR

Ţine minte de-acu-nainte!

 

 


LUMINA – SEMNIFICAŢIE CABALISTICĂ 

LUMINA – SEMNIFICAŢIE CABALISTICĂ 

    LUMINA – SEMNIFICAŢIE CABALISTICĂ

Cuvântul “Lumină” trezeşte în mintea noastră tot felul de asocieri pozitive. Dar în Cabala, Lumina este mai mult decât orice altceva ne-am putea imagina—este, de fapt, o calitate a Creatorului însuşi “Şi Dumnezeu a spus, ‘Să fie Lumină, şi a fost Lumină’,” “Lumina de la capătul tunelului,” “Eşti Lumina vieţii mele,” “Am vazut Lumina.” Dacă ai ţine minte de câte ori auzi zilnic “lumină”, ai descoperi că se fac sute de referiri la acest termen, într-um fel sau altul. Expresii ca “în lumina celor arătate,” “luminează-mă,” “iluminat”, “luminozitate” sunt metafore adesea utilizate pentru a descrie idei despre înţelepciune, speranţă, bunătate. De obicei spunem “o persoană (i) luminată” pentru a descrie pe cineva care este înţelept, sau care are abilitatea de a a vedea lumea într-un fel unic. Ne bucurăm de lumina soarelui şi ne plănuim vacanţe în locuri unde ne putem relaxa şi ne putem bucura de lumină/căldură. Suntem atraşi de căldura luminii focului şi ne adunăm în jurul luminii focurilor de tabără. În calitatea noastră de fiinţe umane , de foarte multe ori vorbim despre lumină în feluri emoţionale, aproape senzuale. Este greu de imaginat că după mii de ani de cercetări, oamenii de ştiinţă nu sunt inca siguri în privinţa naturii luminii. Totuşi, nimeni nu contrazice faptul ca lumina este izvorul vieţii pe pământ. Nu e nici o coincidenţă faptul că doar prin gândul despre lumină putem produce senzaţii aşa puternice. Înţelepciunea Cabala ne învaţă că există într-adevăr “o lumină spirituală” care are efect asupra noastră, chiar dacă noi nu suntem conştienţi de prezenţa acesteia. Această Lumină este atributul forţei care ne-a creat – a Creatorului.

Marele cabalist din secol XVI, Isaac Luria (the Ari), a scris în cartea sa,

Tree of Life(Arborele Vieţii):

“Atenţie, înainte ca emanaţiile să fie emise şi creaturile create, Lumina Simplă de Sus a umplut toată existenţa. Şi n-a rămas nici un loc liber, ca o atmosferă goală, un vid sau o groapă, Ci totul a fost acoperit de Lumina Simplă Infinită.”

     Care e natura Luminii spirituale?Aşa cum lumina fizică ne umple în modalităţi fizice, facându-ne să ne simţim calzi şi comfortabil, tot asa, Lumina spirituală ne satisface nevoile spirituale, nevoile sufletului. Cabaliştii ne explică faptul că în timp ce ne traim viaţa în aceastalume, putem să ne umplem sufletele cu Lumină spirituală şi astfel să traim experienţa bucuriei infinite şi a împlinirii. Pe măsură ce sufletul este cuprins de Lumină, persoana începe să simtă împărăţia interioară numită “Lumea de Sus” şi să perceapă fenomene dincolo de ceea ce noi cunoaştem din lumea fizică.. Cum anume diferă această Lume de Sus de senzaţiile noastre obişnuite? În această lume, toate percepţiile noastre se dezvoltă în mod firesc cu ajutorul celor cinci simţuri. Şi totuşi, suntem afectaţi în mod evident de multe forţe ale naturii care sunt invizibile pentru noi. Oxigenul pe care îl respirăm, de exemplu, este invizibil, dar fără el nu am putea supravieţui în lumea fizică. În acelaşi fel, Lumea de Sus este o zonă a realităţii care este imperceptibilă pentru cele cinci simţuri ale noastre, dar putem incepe să o simţim pe măsură ce sufletele noastre sunt umplute de Lumina spirituală. Dr. Jeffrey Satinover, unul dintre oamenii de ştiinţă care a făcut filmul, What the Bleep Do We Know!?, explică aceasta din perspective fizicii cuantice: “Teoria cuantică arată că există ceva ce funcţionează dincolo de simplul mecanism, în afara lumii fizice.” Tocmai de aceea Cabala mai poartă denumirea de “înţelepciunea celor ascunse”—deoarece dezvăluie acea parte a realităţii care este ascunsă pentru cele cinci simţuri ale noastre. Este o metodă care ne permite nouă să ne umplem sufletele cu Lumină, şi să simţim simultan atât Lumea de Sus cat şi lumea noastră. – Adrian Silvăşanu UNIVERSUL INTERIOR

IERTAREA STRĂMOŞILOR ŞI ÎNSEMNĂRILE DESTINELOR NOASTRE

 


ACESTA ESTE UN SEMNAL!

ACESTA ESTE UN SEMNAL!

ACESTA ESTE UN SEMNAL!

Să pătrundem ceva mai în amănunt semnalele pe care ni le trimite viaţa.

    Pe baza legii cauzei şi efectului ştim că, pentru a se restabili echilibrul, tot ce provocăm altora se va răsfrânge asupra noastră înşine. Din aceasta rezultă concluzia raţională că în viitor trebuie să fim şi mai atenţi la ideile, cuvintele şi faptele noastre, să „semănăm” mai conştient, pentru ca să culegem fructe mai bune şi mai gustoase. Dacă noi înşine suntem confruntaţi cu o boală, suferim o pierdere sau o durere, atunci ar trebui să ne întrebăm şi să încercăm să aflăm care a fost cauza acestui efect, ce anume am provocat noi înşine cândva, pentru ca acum să ne aflăm într-o asemenea situaţie. Împrejurările în care are loc un eveniment ne arată adesea deja soluţiile de rezolvare şi ne prezintă modele, întrucât, în perfectul nostru joc al creaţiei, totul se produce conform legii rezonanţei, prin urmare nimic nu se petrece „întâmplător”. Să fim atenţi la indiciile din jurul nostru! În fiecare zi primim aşa-numitele „semnale”, uneori prin oameni, prin animale care ne ies în cale sau prin evenimente întâmplate pe drumul spre slujbă. Dintre acestea fac însă parte şi aşa-zisele coincidenţe şi sincronicităţi.

Cu toţii am trăit aşa ceva: te gândeşti la cineva şi imediat respectivul îţi dă telefon. Aici este vorba mai curând de telepatie — este clar că unul se gândeşte la celălalt — , ceea ce însă devine posibil numai prin rezonanţă. Un alt exemplu: aţi început să lucraţi într-un nou loc de muncă, de exemplu ca educatoare la grădiniţa de copii. Vă aflaţi la terapeut, în sala de aşteptare, şi intraţi în discuţie cu doamna care stă lângă dumneavoastră. Şi ce profesie are ea? – Educatoare la grădiniţa de copii. „Ca să vezi, ce întâmplare!” Deschideţi televizorul şi ce se prezintă pe programul ales? Un material despre o nouă grădiniţă. !rAtât de multe coincidenţe dintr-o data, aşa ceva nu exista!” În mod similar reacţionează majoritatea celor care până acum n-au observat că trăim într-o lume a interdependenţelor, într-un univers construit pe legităţi clare.

    Fenomenul sincronizării se bazează pe legea rezonanţei: Identităţile se atrag, aceasta însemnând că tot ce vibrează spiritual la fel se atrage reciproc, iar astfel ceea ce noi emitem vibrează înapoi asupra noastră şi de aceea ne revine nouă, ca tot ceea ce ne aparţine şi cu care noi vibrăm identic. Aceasta este o categorie de semnale care ne arată în ce mo­ ment al vieţii ne aflăm. În cazul sincronizării, situaţia este puţin altfel Aceasta noţiune se datorează psi­ hanalistului elveţian, profesorul Carl Gustav Jung. Într-o zi, când acesta se afla în biroul său împreună cu un pacient, discutând despre Egipt, dintr-o dată pe birou s-a căţărat un gândac, un scarabeu egiptean. Nici până astăzi nu s-a lămurit cum a ajuns gândacul din Egipt în Elveţia, însă Jung a văzut în aceasta o dovadă că universul nu este haotic, ci urmează un model ordonat, perfect – după formularea lui Jung, este sincronizat.

Iată aici câteva exemple de sincronizare:

    Sunteţi la micul dejun, citiţi ziarul, fiica dumneavoastră se agită pe scaun şi vorbeşte cu mama ei, pe fundal probabil se aude radioul şi sunt transmise ştirile. Deodată, sunteţi surprins că fiica dumneavoastră a pronunţat exact aceleaşi cuvinte pe care tocmai le-aţi citit în ziar. Sau crainicul pronunţă o propoziţie ce este chiar titlul articolului pe care îl citiţi în acel moment. Sau vă găsiţi într-un restauram şi discutaţi cu însoţitorul dumneavoastră. La un moment dat, acesta spune ceva anume, iar exact în acelaşi moment o persoană de la masa vecină exprimă acelaşi lucru.

Vă deplasaţi pe autostradă si vorbiţi la telefonul din maşină cu cineva, iar respectivul vă povesteşte că a pictat camera copiilor cu stele; în acest moment, depăşiţi o camioneta Mercedes, vopsita lateral cu stele. Sau cineva spune că a primit un număr de telefon terminat în 999, iar dumneavoastră conduceţi tocmai în spatele unei maşini cu numărul de înmatriculare 999. Despre ce este vorba la acest fenomen? Ce trebuie să ne arate el (ca un „indicator”)? Aici trebuie să vorbim încă o dată despre modelul vieţii. După cum s-a spus deja, împreună cu protectorii noştri spirituali ne creăm un model pentru viaţă, o matrice sau un tipar. Cum s-ar zice, ne stabilim un program, cu tot ce-am dori să rezolvăm în timpul unei încarnări. Cei mai mulţi oameni rezolvă probabil şaizeci la sută din ce şi-au propus şi doar extrem de puţini se apropie de procentul de sută la sută. Cu cât în viaţă avem mai mult parte de ceea ce ne-am propus, prin urmare cu cât modelul nostru de viaţă actual concordă mai mult cu ceea ce ne-am schiţat înainte de încarnare, cu atât se înmulţesc aceste cazuri de sincronizare. Explicaţia este că ne aflăm tot mai frecvent la momentul oportun şi la locul potrivit. Aceasta este toată arta.

Dar cum putem să ne aflăm la momentul oportun şi la locul potrivit?

 Putem să ne urmăm intuiţia. După cum se vede, ne învârtim în cerc. Întotdeauna este vorba despre intuiţie. Ea este cheia! Ea este vocea Domnului în noi! Iar intuiţia nu se poate cumpăra, nu ne-o poate da nimeni, n-o putem înghiţi ca pe o tabletă, nu ne-o poate impune nici o biserică, nu poate profita de ea nici o sectă. Lucrând cu intuiţia numai aşa învăţăm să fim la locul potrivit, la momentul oportun, cu persoanele potrivite. Aparent suntem pe picioarele noastre – ceea ce însă nu se întâmplă niciodată (Dumnezeu în noi, înger-protector, familie de suflete) – iar răspunsul, dacă ne-am urmat corect intuiţia, se întoarce direct de la viaţă în forma acestor sincronizări. Sincronizarea este „termometrul” încarnării noastre şi ne arată exact unde ne aflăm ca etapă a vieţii. Cu cât au loc mai multe cazuri de rezonanţă (coincidenţe) şi cu cât mai multe sincronizări se produc în viaţa noastră, cu atât mai aproape suntem de modelul nostru de viaţa, cu atât mai aproape suntem de noi, pe propriul nostru drum. Desigur, aceasta se poate schimba zilnic, în funcţie de deciziile noi pe care le luăm. În orice caz, din acest moment devine cu adevărat captivant, deoarece simţim pur şi simplu cum comunică viaţa cu noi, cum ne-am încadrat într-un sistem perfect şi cum suntem în stare să-i percepem, treptat, misterioasa voce. Cu toate acestea, rămâne un „sistem” al li berului arbitru.

Potrivit legilor spirituale, suntem făuritorii propriei noastre fericiri. Nu mai aruncăm vina pe seama altora, întrucât suntem răspunzători noi înşine pentru ce se află în jurul nostru şi pentru ce se întâmplă cu noi. Din această perspectivă vedem viaţa ca pe un dar oferit pentru ca, cu fiecare respiraţie, să evoluăm mai departe spre iubire şi spre înţelegerea spiritual.

CREEZ EU ÎNSUMI!

    Deosebirea dintre cel care caută şi cel care descoperă constă în faptul că primul urmează pe cineva, o lege, un guru, o credinţa, o ideologie. Dimpotrivă, al doilea îşi scrie propriile legi şi va conduce cândva. El însuşi hotărăşte dacă vrea să îngheţe în timpul iernii sau să se ardă la tălpi mergând pe cărbuni aprinşi. El hotărăşte ce mâncare îi dăunează şi ce băutură este plină cu spirit divin – deoarece aşa doreşte el. Este ascensiunea de la fiinţă creată la creator independent. Şi este datoria noastră să învăţăm aici pe pământ că noi înşine creăm şi chiar putem muta munţii prin credinţa noastră (nu mă refer la micul munte de zăpadă din faţă casei…). Noi decidem dacă ceva ne va face rău şi noi hotărâm ce ne este folositor. Noi suntem o parte a Creatorului şi suntem înzestraţi cu tot ce este înzestrat şi Dumnezeu – numai că într-o măsură mai mică; de fiecare dată în măsura pe care s-o putem înţelege, însă însuşirile sunt aceleaşi. Este la fel cum o minusculă picătură de apă are aceleaşi proprietăţi ca şi oceanul imens. Iar noi ne aflăm aici pe pământ şi pentru a conştientiza că suntem o parte a Creatorului şi că, zilnic, noi înşine suntem capabili să creăm.

De aceea, să uităm tot ce am citit şi auzit sau ce ni s-a predat la şcoală. Să mergem în interiorul nostru şi să ne întrebăm ce vrem noi, ce spune intuiţia noastră în acest sens. Apoi să ne întrebăm pe noi înşine dacă avem încredere în noi să aspirăm la acest ţel, iar dacă în noi răsună un „Da”, atunci să ne şi îndreptăm spre el. Şi îl vom atinge, dacă avem încredere. Nu trebuie s-o creadă nimeni altcineva. Exact la fel cum nimeni n-ar fi crezut că Bill Gates, atunci când a lansat programul de calculatoare, va deveni într-o zi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Întregul potenţial este în noi! Totul este proiectat în noi, sămânţa există. Va veni timpul când o vom uda pentru a creşte!

 „Fă ce-ţi produce cea mai mare plăcere!”                                                                   Jan Van Helsing

LUMINA – SEMNIFICAŢIE CABALISTICĂ 

 


De ce să ascult vocea interioară?

De ce să ascult vocea interioară?

  De ce să ascult vocea interioară?

 În primul rând vocea interioară este cea care ştie ce este cel mai bine, la un anumit moment de timp, pentru fiecare dintre noi, în parte. Avem, zi de zi, fel de fel de necesităţi. De la nevoia de alimentaţie până la aceea de a comunica cu alţii, de a vorbi cu alţi oameni. Dar nu întotdeauna putem, cu ajutorul intelectului, să determinăm care sunt acele necesităţi mai presante, mai urgente, şi cărora să le acordăm o prioritate mai mare în viaţa noastră.

Vocea interioară este cea care ne poate semnala necesităţile “prime” ale fiinţei noastre. Sunt anumite lucruri care trebuiesc dobândite mai întâi, celelalte putând fi satisfăcute doar dacă au deja nişte “temelii” iniţiale. Este ca atunci când am vrea să construim o clădire cu mai multe etaje. Chiar dacă am dori să construim mai întâi etajul doi sau chiar acoperişul, trebuie să urmăm, în mod riguros, o anumită secvenţă de paşi, astfel încât construcţia noastră să fie stabilă şi durabilă. La fel stau lucrurile şi cu fiinţa umană. Pentru a dobândi o stabilitate internă, un echilibru interior, trebuie să urmărim să satisfacem mai întâi nişte necesităţi “primordiale” care vor constitui baza de plecare pentru dobândirea celorlalte.

Societatea actuală ne oferă, într-o anumită măsură, o secvenţialitate a paşilor de urmat în viaţă. Dar, fiecare dintre noi reprezintă o individualitate aparte. Nu ne putem încadra toţi în aceleaşi tipare, în aceleaşi reguli stricte. “Fiecare fiinţă are o anumită vocaţie şi aceasta este torţa care ii luminează viaţa. Cel care işi ignoră vocaţia e ca un sfeşnic rămas ne-aprins. Cel care caută sincer adevăratul ţel al vieţii sale va fi el insuşi căutat de acel ţel. Concentrandu-se asupra acestei căutări, o lumină va incepe să-i alunge confuzia. Numiţi-o revelaţia, numiţi-o inspiraţie, spuneţi-i cum doriţi. Ne-increderea e cea care inşealăSinceritatea conduce direct către ţel.

Ce nu este vocea interioară

   În primul rând vocea interioară nu este o VOCE. Ea nu se aude… ea se simte, se percepe. Probabil vi se pare un nonsens…. cum adică, vocea nu se aude? Termenul de voce interioară este un termen generic, este o exprimare metaforică a unui fenomen psihic. Vocea interioară poate fi interpretată ca voce dar nu este o voce. Vocile “vorbesc” o anumită limbă: engleză, franceză, germană, română, chineză, etc. Şi sunt sute de limbi. Vocea interioară nu le cunoaşte pe toate. Ea ştie doar un singur limbaj. Cel al gândului. Aşadar, dacă veţi auzi o voce care vă va spune ceva în limba română să ştiţi că nu este ceea ce eu numesc vocea interioară. Încă din momentul naşterii suntem obişnuiţi să gândim într-o anumită limbă. După primele gângurituri, mama începe să ne înveţe diferite cuvinte în limba maternă, şi vom fi obişnuiţi să gândim în această limbă. Acest mod de gândire nu este “un dat” natural. Limbajul articulat (sau mai bine zis gândirea într-un anumit limbaj) este o modalitate de a comunica cu ceilalţi membri ai comunităţii. Pentru “a discuta” cu tine însuţi; pentru a purta un dialog interior, sau, mai direct spus, pentru a gândi, fiinţa umană a fost înzestrată cu un alt limbaj. Vocea interioară îţi cunoaşte gândurile. Nu are nevoie ca tu să-ţi formulezi aceste gânduri în limbaj articulat sau în fapte. Ea îţi cunoaste intenţiile , atitudinile faţă de cei din jur. Vocea interioară nu are nevoie ca tu să-i demonstrezi fidelitatea. Vocea interioară nu îţi răspunde imediat la întrebări. Se întâmplă şi aşa, dar de cele mai multe ori lansăm o întrebare şi răspunsul poate veni chiar şi peste câteva săptămâni. Vocea interioară nu te roagă, nu insistă să faci anumite lucruri.

Ce este vocea interioară

   Pe scurt am putea defini vocea interioară ca fiind instinctul speciei. De ce am preferat această “definiţie” prescurtată? Poate că nu este cea mai relevantă dar reflectă o caracteristică importantă a vocii interioare. În mod normal vocea “discută” cu tine, îţi trimite mesajele ei în mod “paşnic”, dar în momentul în care te afli în faţa unui pericol ea “strigă”. “Tipă” la tine: “NU”. Partea proastă este că nu insistă spunând: nu, nu, nu, nu,…. Simplu, zice o dată şi gata. Dacă nu i-ai prins mesajul, este din cauza lipsei tale de antrenament. Va trebui să te antrenezi pentru a nu mai “rata” şi alte mesaje.  Din astfel de considerente am ales această scurtă definire: în momente cheie din viaţa ta, vocea interioară îţi trimite mesajele mult mai “apăsat”, mult mai “hotărât”. Dar, vocea interioară nu te va ruga să-i asculţi mesajul, să-i urmezi îndemnul. Ea îţi transmite “părerea ei”. O urmezi bine; nu o urmezi – treaba ta, descurcă-te.

Vocea interioară este aceeaşi pentru toată lumea, pentru toate categoriile sociale. Nu contează cât de “citit” eşti, câte şcoli ai; vocea interioară este aceeaşi, în sensul că are aceeaşi înţelepciune. Din alte puncte de vedere, persoanelor cu un “grad înalt de cultură” le este mai greu să perceapă vocea interioară. Şi aceasta, din cauză că, astfel de persoane, în procesul asimilării informaţiilor, au folosit foarte mult raţionalul, în detrimentul “simţului interior”. Vocea interioară este aceeaşi, indiferent de moralitatea persoanelor: oameni evlavioşi, hoţi, ucigaşi, etc.

Vocea interioară nu are voinţă, în sensul că ea nu alege persoanele pentru care să se manifeste.

Vocea interioară este foarte răbdătoare. Îţi va “şopti” toată viaţa, în speranţa că poate, odată şi odată, tot vei ţine cont de “părerile” ei. Totul depinde de tine.

Radu Stanciulescu – VOCEA INTERIOARA

ACESTA ESTE UN SEMNAL!

 


Credinţă, Încredere şi Siguranţă

Credinţă, Încredere şi Siguranţă

Credinţă, Încredere şi Siguranţă

(4 octombrie 1870)

       ” …  Credinţa, acest cuvânt atât de frumos şi de nobil, înseamnă abandonarea deplină a omului, în fiinţa sa spirituală, în faţa adevărului perceput, pe care îşi bazează toate acţiunile şi din care îşi extrage pacea sufletească şi fericirea. Cât de puţini sunt cei care au această calitate, şi chiar şi în aceste rare cazuri, cât de infimă este ea! Aşa cum i-am spus recent prietenului tău, cel care se îndoia, credinţa este fundamentul tuturor lucrurilor, în absenţa ei, nimic nu poate avea o bază spirituală, împreună cu primele impresii ale copilului, credinţa este prima punte de legătură a acestuia cu mama sa şi cu lumea exterioară. El acceptă cu dragă inimă tot ce îi spune mama sa, acesta fiind începutul procesului de trezire a spiritului său. Copilul este convins că mama îi spune numai adevărul. A ajuns la această convingere fermă din cauza legăturilor puternice care îl leagă de aceasta, fizice şi spirituale şi numai ea îl susţine în această lume. Dacă este pură şi sinceră, credinţa în aceste prime adevăruri imprimate asupra sufletului său este atât de puternică încât omul nu le mai uită niciodată în viaţă, acceptându-le chiar şi în ultimele zile ale sale pe acest pământ. Aceasta este puterea primelor adevăruri imprimate de mamă asupra copilului ei şi acceptate de acesta cu o inimă pură, în deplinătatea lor, păstrându-le ca pe nişte comori spirituale.

Mulţi oameni exclamă: „O, fericite zile ale copilăriei, când depindeam de mama mea şi îi ascultam povestirile înţelepte, acceptând tot ce îmi spunea ca fiind adevărul deplin, pe care nici acum, cu toate vicisitudinile vieţii, nu mi-l pot scoate din inimă!” Într-adevăr, credinţa, această virtute a acceptării cu o inimă de copil, reprezintă primul suport care îl poate conduce pe om către templul păcii şi care îl poate susţine împotriva tuturor îndoielilor care îl asaltează. Dacă vom aplica această definiţie domeniului religios, cât de bogate devin semnificaţiile cuvântului „credinţă”! Credinţa este stindardul sfânt pe care omul inspirat se jură să-l apere întotdeauna, ca bază a tuturor adevărurilor şi preceptelor pe care vi le-am dat cândva, pe vremea când Mi-am asumat o formă vizibilă, şi pe care continui să le susţin şi astăzi, prin influenţa Mea spirituală. De-a lungul timpului au existat mulţi oameni care au jurat să apere acest drapel, pe care l-au apărat apoi până la ultima suflare, nu de puţine ori chiar cu preţul sângelui lor. Mult mai mulţi au fost însă cei care l-au trădat şi l-au abandonat. Alţii au permis pervertirea zelului lor religios în fanatism, care a condus de-a lungul timpului la atâtea orori, păstrate în analele preoţiei până în zilele noastre. Credinţa poate fi asemănată cu focul. Deşi este un element util şi benefic pentru cei care ştiu să îl folosească cu înţelepciune, focul poate avea efecte teribile pentru cei care îi neglijează efectele şi care abuzează de el, cărora le poate face mai mult rău decât bine.

Întreaga Mea creaţie are două aspecte: unul bun şi unul rău.

La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte credinţa: Dacă se traduce printr-o abandonare totală în faţa voinţei divine, ea răspândeşte în inima omului o căldură plăcută. Dacă este folosită însă de mâini greşite, ea poate deveni intolerantă, aprinzându-se ca o vâlvătaie, nu ca o torţă în mâinile celui care caută calea către adevăr! De aceea, copiii Mei, feriţi-vă de extreme! Mai ales în aceste zile, folosiţi credinţa ca un balsam vindecător şi aveţi grijă ca ea să nu devină o otravă care să vă consume din interior. Pentru a fi siguri că sunteţi pe calea cea bună, credeţi numai în Mine, ascultaţi numai vocea Mea în inimile voastre, căci ea nu vă va amăgi, şi nu vă lăsaţi păcăliţi de interpreţii vicleni ai Cuvântului Meu. Iată motoul pe care ar trebui să-l urmaţi tot timpul: „Analizaţi ceea ce auziţi şi ceea ce citiţi; acceptaţi ceea ce este bun şi respingeţi ceea ce este rău”. Dacă veţi respecta întotdeauna cu rigurozitate această regulă, stindardul credinţei va flutura în permanenţă pentru voi, fiind deopotrivă un sanctuar sacru şi o torţă care vă va conduce pe calea către beatitudine şi către inima Mea. Pentru a vă putea consolida credinţa, aveţi însă nevoie de cea de-a doua calitate, de o încredere deplină în cuvintele Mele. Strict vorbind, credinţa şi încrederea sunt aproape unul şi acelaşi lucru. Credinţa înseamnă acceptarea fermă a adevărului, iar încrederea se referă la convingerea interioară deplină că ceea ce a fost acceptat cu credinţă este autentic şi conduce la ţelul propus. Pentru a vă lămuri mai bine în legătură cu aceste două concepte, să presupunem, metaforic vorbind, că cineva s-a rătăcit în pădure, întâmplător, el se întâlneşte cu un pădurar care strânge lemne. Primul îl întreabă pe al doilea care este cărarea pe care trebuie să o apuce. Pădurarul îi dă instrucţiuni precise, în care omul rătăcit crede fără nici o ezitare. De aceea, el o apucă pe cărarea indicată, cu convingerea fermă că aceasta îl va conduce afară din pădure. Aceasta este diferenţa între credinţă şi încredere, prezentată într-o manieră metaforică. Dacă veţi aplica această imagine vieţii voastre, este evident că deşi nu vă lipseşte credinţa în cuvintele Mele, voi nu le aplicaţi totuşi cu încrederea că ele vă vor conduce la rezultatul dorit şi anticipat de Mine. Rezultă deci că deşi credeţi în Evangheliile şi în cuvintele Mele, inclusiv în cele de faţă, nu aveţi totuşi o încredere deplină în infailibilitatea lor. Dacă ne raportăm din nou la exemplul de mai sus, putem spune că voi sunteţi precum cel rătăcit, care nu are o încredere deplină în explicaţiile pădurarului, şi deşi o apucă iniţial pe cărarea indicată de acesta, se rătăceşte din nou, căci pe drum începe să se îndoiască şi o ia din nou pe cărări greşite.

Cam aşa se petrec lucrurile cu voi. Credeţi, sunteţi convinşi, cel puţin pentru moment, dar de îndată ce se pune problema să aplicaţi în practică ceea ce credeţi, în sinea voastră apar îndoielile, semnele de întrebare, „de ce”- urile sau „cine ştie dacă acţiunea mea mă va conduce la rezultatul anticipat”. Vă lipseşte aşadar încrederea, caz în care credinţa nu vă este de prea mare folos.

Altfel spus: cuvintele nedublate de acţiune sunt doar sunete lipsite de sens.

Pe scurt, adevărata credinţă trebuie dublată de o încredere corespunzătoare. Prima este copacul ce trebuie plantat, a doua este simbolizată de florile acestuia, iar cea de a treia, siguranţa deplină, reprezintă fructele ce vor fi recoltate. Cuvintele pe care le-am rostit cândva în faţa discipolilor mei: „Cine are credinţă şi voinţa de a acţiona, poate muta şi munţii din loc!” se aplică şi astăzi în cazul celor care dispun de aceste trei calităţi, fuzionate în inima lor. Dacă aveţi credinţă în puterea cuvintelor, dublată de încrederea deplină în adevărul lor, veţi dispune şi de siguranţa deplină în rezultatele finale la care vor conduce acestea. Unde este însă omul în care aceste trei atribute divine sunt perfect unite în inima sa? Oriunde privesc, nu văd decât o credinţă superficială, o încredere limitată şi nici un pic de siguranţă. V-am repetat de o sută de ori: „Acţionaţi şi trăiţi în acord cu Cuvântul Meu, şi veţi asista la adevărate miracole!” Atributele sublime ale credinţei, încoronate de o încredere de nezdruncinat, pot trezi siguranţa divină că şi voi, la fel ca Mine, puteţi controla elementele şi puteţi face fapte ce contravin legilor obişnuite ale naturii, care în ochii celorlalţi vor apărea ca miracole, căci ei nu ştiu că legea supremă a creaţiei este voinţa Mea, cu care cei care dispun de credinţă se află la unison. Toate celelalte legi sunt secundare în raport cu această lege supremă. Eu ştiu că la fiecare încercare veţi fi asaltaţi de îndoieli.

Asemenea tentative de pătrundere în esenţa legilor Mele naturale nu pot fi încercate decât de cei care au renăscut pentru a doua oară şi care îmi invocă ajutorul pentru asemenea demersuri, şi numai dacă acestea sunt cu adevărat necesare pentru progresul umanităţii, încercarea de a controla legile naturii în glumă, din ambiţie sau din vanitate, nu se poate solda decât cu un eşec. Mesajul Meu este altul: aceste lucruri sunt posibile, dovadă că ele au fost realizate deja de discipolii Mei, dar şi de alţi oameni inspiraţi, şi că ele nu pot fi realizate decât cu o singură condiţie: trezirea în cel mai înalt grad a celor trei calităţi în fiinţa umană: credinţa, încrederea şi siguranţa. Siguranţa deplină în succesul unei acţiuni întreprinse nu poate proveni decât din credinţă şi încredere. De aceea, urmăriţi să amplificaţi în voi aceste calităţi. Începeţi prin a vă întări credinţa, pentru a deveni la fel de fermă ca şi un copac, nu oscilantă ca o buruiană căţărătoare. Pe acest fundament, construiţi apoi edificiul ferm al încrederii, iar rezultatul pe care îl veţi obţine va fi siguranţa, într-un asemenea cămin, clădit pe un asemenea fundament, veţi putea rezista în calea tuturor furtunilor, deopotrivă a celor interioare şi a celor exterioare, continuându-vă neabătuţi calea către perfecţiune. Iată, copiii Mei, ce am dorit să vă transmit în legătură cu aceste trei cuvinte! Cât despre tine, dragul Meu scrib, trebuie să recunosc că îţi cam lipsesc aceste calităţi.

Dacă ar fi să le exprimăm în numere, la fel ca în cazul iubirii, manifestată ca iubire de Dumnezeu, iubire de semeni şi iubire de sine (aceasta este semnificaţia numărului 666: 600 = numărul corect al omului spiritual; 60= iubirea de aproape; şi 6 = iubirea de sine. Prezentate inversat, ele devin numărul diavolului), rezultatul în cazul tău ar fi foarte slab, lucru care nu îţi face cinste. Căci credinţa ta este mică, încrederea încă şi mai redusă, iar siguranţa în cuvintele Mele aproape că lipseşte cu desăvârşire, deşi Eu îţi repet zi şi noapte: lasă lumea să vorbească şi rămâi alături de Mine, căci în Mine nu există decât adevărul, şi nici un pic de minciună! Din fericire, îţi cunosc inima şi motivele care te împing la îndoială. Aşa se explică încercările pe care ţi le trimit; dacă le vei trece, capitalul tău de credinţă, încredere şi siguranţă se va amplifica mult, iar tu vei deveni un model pentru cei din jurul tău, ajungând primul între ei, şi nu ultimul, aşa cum eşti acum. Meditează la aceste cuvinte, căci ele cântăresc foarte mult, la fel ca toate cuvintele Mele.”

SECRETELE VIEŢII – Gottfried Mayerhofer

Gandul si scopul

 


Advertisements
Advertisements
loading...