PUTEREA CARE CREEAZĂ ȘI CARE TRANSFORMĂ
Voința este în mod esențial realizatoare, noi putem tot ceea ce credem-rezonabil să putem.În sfera sa de actiune, omul dispune de atotputemicia lui Dumnezeu; el poare crea și transforma. Aceasta putere trebuie mai întâi exersată asupra lui însuși. Când vine pe lume, facultățile sale sunt un haos, întunericul inteligenței îi acoperă abisul inimii, iar spiritul sovăie în incertitudine, ca și cum ar fi purtat pe valuri. Îi e dată rațiunea, dar aceasta e încă pasivă, el trebuie s-o activeze; lui îi revine sarcina de a-și lumina fruntea în mijlocul valurilor și de a striga: Să se facă lumină!
El își făurește o rațiune, o conștiință, o inimă. Legea divină va fi pentru el cum și-o va fauri și întreaga natură va deveni cum și-o va dori. Veșnicia îi va cuprinde și stăpâni amintirea, El va spune spiritului: Fii materie! și materiei: Fii spirit! iar spiritul și materia i se vor supune! Orice substanță se modifică prin acțiune, orice acțiune este dirijată de spirit, orice spirit urmează o voință și orice voință este determinată de o rațiune. Realitatea lucrurilor se află în rațiunea lor de a fi. Această rațiune a lucrurilor este principiul a ceea ce este.
Totul este forță și materie, spun ateii. E ca și cum ai spune despre cărți că nu sunt decât hârtie și cerneală. Materia este auxiliarul spiritului, fără spirit ea n-ar avea nici o rațiune de a fi și n-ar fi deloc.Materia se transformă în spirit prin intermediul simțurilor și această transformare, sesizată numai de sufletele noastre se numește plăcere. Plăcerea este sentimentul unei acțiuni divine. A se hrăni înseamnă a crea viață și a transforma, la modul miraculos, substanțele moarte în substanțe vii.
Ce putem spune despre bucuriile cărnii?
De ce natura atrage sexele unul spre celălalt cu atâta farmec și beție? Pentru că le poftește să participe la marea operă prin excelență, la opera unei eterne fecundități. Carnea nu are tristeți, nici bucurii: ea este un instrument pasiv. Nervii sunt coardele viorii prin care natura ne face să auzim și să simțim muzica voluptății și toate bucuriile vieții, chiar și cele mai tulburi, sunt partea exclusivă a sufletului. Ce este frumusețea dacă nu amprenta sufletului în materie? Corpul lui Venus din Milo are nevoie de carne pentru a ne încânta ochii și înălța gândul? Frumusețea femeii este imnul matenității; forma dulce și delicată a sânului ne amintește fără încetare prima însetare a buzelor noastre; am dori să avem puterea de a-i înapoia în veșnice sărutări ceea ce ea ne-a dăruit în suave efuziuni.
Oare atunci de carne suntem noi îndrăgostiți ? Despuiate de adorabila lor poezie, ce ne-ar mai inspira bolțurile elastic și glandulare acoperite de o piele când brună,când albă, când trandafirie ? Și ce-ar deveni fermecătoarele noastre emoții dacă mâna amantului, lipsită de tremur ar trebui să se înarmeze cu lupa fizicianului și scalpelul anatomistului? Într-o fabulă ingenioasă, Apuleius povestește cum un experimentator neîndemanatic, seducând servitoarea unei vrăjitoare pentru a-și procura o pomadă pregătită de stăpâna ei, încercase să se transforme într-o pasăre și nu reușise decât să dobândească înfațișarea unui măgar.
I s-a spus că pentru a-și relua prima formă, ar fi fost deajuns să mănânce trandafiri și el crezu mai întâi că-i va fi foarte simplu s-o facă. Dar își dădu seama imediat că trandafirii nu sunt făcuți pentru măgari, De îndată ce încercă să se apropie de o tufă de trandafiri, era alungat cu lovituri de baston, îndurând toate chinurile din lume; nu reuși să se elibereze decât prin intervenția directă a divinității.
Apuleius a fost bănuit că e creștin, iar legenda măgarului de aur a fost interpretată ca o critică voalată a misterelor crestinismului, Doritori să se înalțe la cer, creștinii ar fi ignorat știința, căzând în robia unei credințe oarbe care le-a adus acuzația, cel puțin, în primele secole, că s-ar închina unui cap de măgar. Sclavi ai unei austerități fatale, nu se puteau apropia de frumusețile naturii, figurate prin trandafiri. Plăcerea, frumusețea, natura chiar și viața erau anatomizate de asprii și ignoranții lor predicatori care mânau din urmă bietul măgar din Bethleem.
Atunci evul mediu inventa Romanul Trandafirului. Atunci inițiații în științele antichității, doritori să recucerească trandafirul fără a abjura crucea,reuniră cele două imagini, dându-le numeIe de Rozacruce, pentru ca trandafirul să fie crucea, iar crucea la rândul ei să poată imortaliza trandafirul. Nu există adevărată plăcere, adevarată frumusețe și adevărată dragoste decât pentru înțelepții care sunt cu adevărat creația propriei lor fericiri.Aceștia se abțin pentru a învăța folosul cel bun și,dacă se lipsesc de ceva, o fac pentru a-și dobândi o nouă bucurie.
Care mizerie e mai deplorabilă decât cea a sufletului și cât sunt de plâns cei care si-au sărăcit inima ! Comparați sărăcia lui Homer cu bogăția lui Trimalchio și spuneți care din ei e mai oropsit? Ce sunt bunurile care ne pervertesc și pe care de fapt nu le posedăm niciodată pentru că suntem tot timpul pe punctul de a le pierde sau de a le lăsa altora? La ce folosesc acestea dacă nu devin în mâna noastră instrumente ale înțelepciunii ? La sporirea vieții animale, la abrutizarea în sațietate și dezgust. Acesta este scopul existenței ? Aspectul pozitiv al vieții ? Nu, dimpotrivă, idealul cel mai fals și cel mai depravat?
A-ți uza sufletul pentru a-ți îngrășa trupul e deja destulă nebunie…
A-ți uza sufletul pentru a-ți îngrășa trupul e deja destulă nebunie, dar a ucide și sufletul și trupul pentru a lăsa într-o zi unui tânăr idiot o mare avere pe care s-o risipească cu amândouă mâinile în morișca primei curtezane apărute în cale, nu e culmea demenței ? Și iată totuși ce fac oamenii serioși care-i tratează pe filosofi și pe poeți de visători. Ceea ce mi-aș dori, spunea Curius, nu e să am bogății, ci să comand celor care le au, iar sfântul Vincent de Paul, fără să se gândească probabil la maxima lui Curius, i-a relevat toată grandoarea în profitul binefacerii.
Care suveran a mai fondat atâtea spitale și a mai dotat atâtea azile ? Care Rothschild ar fi găsit destule milioane pentru a o face ? Bietul preot Vincent de Paul a dorit,a vorbit și bogațiile i s-au supus. Vincent de Paul poseda puterea de a crea și transforma, voința perseverentă și înțeleaptă sprijinită pe cele mai sacre legi ale naturii. Învățați să vreți ceea ce Dumnezeu vrea și tot ceea ce voiți veți împlini. Și mai aflați că prin contrarii se realizează numai contrariile: cupiditatea este întotdeauna săracă, dezinteresul e întotdeauna bogat.Orgoliul provoacă disprețul, modestia atrage lauda, libertinajul ucide plăcerea, temperanța purifică și reînnoiește bucuria.
Veți obține întotdeauna contrariul a ceea ce doriți pe nedrept și veți primi însutit din tot ceea ce sacrificați pentru dreptate. Dacă vreți deci să recoltați în stânga, semănați în dreapta; meditați asupra acestui sfat care are numai aparența unui paradox și care vă va face să întrezăriți unul din cele mai mari secrete ale filosofiei oculte.
Vreți să atrageți, creați golul. Acesta se va umple în virtutea unei legi fizice analoage unei legi morale. Curenții impetuoși caută rădăcinile de necuprins. Apele sunt fiicele norilor și ale munților și se îndreaptă mereu spre văi.Adevăratele bucurii vin de sus,am mai spus-o; dorința le atrage și dorința este un abis. . Nimicul atrage totul și iată de ce ființele cele mai nedemne de iubire sunt câteodată cele mai iubite. Plenitudinea caută vidul și vidul absoarbe plenitudinea. Animalele și doicele știu bine acest lucru.
Eliphas Levi
