Dincolo de tărâmul faptelor simple şi verificabile, certitudinea că „eu am dreptate si tu greşeşti” reprezintă un element periculos în relaţiile personale şi în interacţiunile dintre naţiuni,triburi, religii şi aşa mai departe.Dar dacă credinţa „eu am dreptate; tu greşeşti” este una dintre modalităţile prin care egoul se consolidează, dacă a vă da vouă dreptate şi a-i acuza pe ceilalţi de eroare reprezintă o disfuncţie mentală care perpetuează separarea şi conflictul dintre fiinţele umane, înseamnă că nu se poate spune că există comportamente bune şi comportamente greşite, acţiuni sau credinţe bune ori greşite? Şi n-ar fi atunci vorba despre acel relativism moral pe care unele dintre învăţăturile creştine contemporane îl văd ca pe cel mai mare rău al timpurilor noastre? Istoria creştinismului reprezintă, desigur, un exemplu de mare elocvenţă al modului în care credinţa că tu deţii singurul adevăr, cu alte cuvinte că tu ai dreptate, îţi poate corupe acţiunile şi comportamentul până la limita nebuniei.

                   Secole de-a rândul, torturarea şi arderea de vii a acelora care aveau opinii ce difereau chiar şi în cea mai mică măsură de doctrina Bisericii sau de interpretările înguste ale scripturii („Adevărului”) erau considerate justificate, deoarece victimele „se înşelau”. Se înşelau atât de mult încât trebuiau omorâte. Adevărul era considerat mai important decât viaţa oamenilor. Şi ce era Adevărul? O poveste în care trebuia să crezi, adică un mănunchi de gânduri. Între cei un milion de oameni a căror ucidere a ordonat-o dictatorul nebun al Cambodgiei, Pol Pot, se aflau toţi cei care purtau ochelari. De ce? După părerea lui, interpretarea marxistă a istoriei reprezenta adevărul absolut şi, conform versiunii sale proprii, cei care purtau ochelari aparţineau clasei educate, burgheziei, exploatatorilor ţăranilor. Era necesar ca aceştia să fie eliminaţi pentru a face loc unei noi ordini sociale. Adevărul său era de asemenea un mănunchi de gânduri.

                    Biserica catolică şi celelalte Biserici au dreptate atunci când identifică relativismul, anume credinţa că nu există un adevăr absolut care să ghideze comportamentul uman, ca fiind unul dintre relele vremurilor noastre. Numai că nu veţi găsi adevărul absolut nici dacă îl căutaţi acolo unde nu poate fi găsit: în doctrine, ideologii, seturi de reguli sau povestiri. Ce au toate acestea în comun? Sunt generate de gândire. Gândirea poate, în cel mai bun caz, să indice către adevăr, dar ea nu este niciodată adevărul. De aceea spun budiştii: „Degetul care arată către lună nu este luna”. Toate religiile sunt în egală măsură false şi adevărate, în funcţie de cum vă raportaţi la ele. Le puteţi folosi în slujba egoului sau le puteţi folosi în slujba Adevărului. Dacă sunteţi de părere că doar religia voastră reprezintă Adevărul, o folosiţi în slujba egoului. Folosită în acest mod, religia devine ideologie şi creează un sentiment iluzoriu de superioritate, o scindare şi un conflict între oameni. Folosite în slujba Adevărului, învăţăturile religioase reprezintă indicatoare de direcţie sau hărţi lăsate în urma lor de cei treziţi, pentru a vă fi de ajutor în trezirea spirituală, adică în eliberarea de identificarea cu forma.

                 Nu există decât un singur Adevăr Absolut, iar toate celelalte adevăruri provin din el. Când veţi găsi acel Adevăr, acţiunile voastre vor fi conforme cu el. Acţiunile oamenilor pot reflecta Adevărul sau pot reflecta iluzia. Poate fi Adevărul exprimat în cuvinte? Da, dar cuvintele nu sunt, desigur,totuna cu el. Ele doar indică spre el. Adevărul este inseparabil de ceea ce sunteţi. Da, voi sunteţi Adevărul. Dacă îl căutaţi în altă parte vă veţi amăgi de fiecare dată. Însăşi Fiinţa voastră este Adevărul. Este exact ceea ce Iisus a încercat să transmită când a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.”. Dacă sunt înţelese corect,cuvintele lui Iisus reprezintă un indicator către Adevăr, unul dintre cele mai directe şi cu cel mai puternic impact. Dacă sunt interpretate greşit însă, vorbele acestea devin un mare obstacol.

                 Iisus vorbeşte despre cel mai lăuntric Eu Sunt, identitatea esenţială a fiecărui bărbat şi a fiecărei femei, a fiecărei forme de viaţă, de fapt. El vorbeşte despre viaţa care e unul şi acelaşi lucru cu voi. Unii mistici creştini au denumit-o Cristosul din interior; budiştii o numesc natura de Buddha; pentru hinduşi este Atman, Dumnezeul din interior. Atunci când sunteţi în legătură cu acea dimensiune din interiorul vostru — şi a fi în legătură cu ea reprezintă starea voastră firească, nu vreo realizare miraculoasă — toate acţiunile şi relaţiile voastre vor reflecta unitatea cu întreaga viaţă pe care o simţiţi adânc înăuntrul vostru. Aceasta este iubirea. Legile, poruncile, regulile şi normele sunt necesare pentru cei care sunt separaţi de Adevărul din interiorul lor, de ceea ce sunt ei în realitate.Acestea împiedică cele mai rele excese ale egoului, dar câteodată nici măcar ele nu reuşesc s-o facă.

„Iubeşte şi fă ce vrei” 

– spunea Sf. Augustin. Cuvintele nu se pot apropia de Adevăr mai mult de-atât.

Eckhart TOLLE

A New Earth – Awakening to Your Life’s Purpose

” Frica se reduce la frica de tine însuți ” Emil Cioran

                         Aș vrea să-ți fac cunoștință cu cea mai importantă ființă din viața ta: și acela ești tu. Oamenii, în general, fug de propria gândire toată viața și nu se cunosc pe ei înșiși. Sunt puțini care au curajul să închidă ușa și să se gândească 2 minute la ei înșiși. Și asta din cauza unei frici, din subconștient. S-a strâns în subconștient o frică față de tot, o frică față de tine însuți. Ca să te cunoști pe tine însuți trebuie să te apropii de propria gândire, să inchizi ușa și să te uiți în oglindă, să ai curajul să te întâlnești cu tine însuți. La început, o să te sperii. O să te intrebi „cine sunt”, „ce caut eu aici”, „ce caut eu pe acest pământ”. Răspunsul este simplu: ai o misiune aici. Misiunea stă în ce iubești tu mai mult: să iubești o idee, să iubești să faci ceva, să iubești o persoană, un copil sau o floare…Să duci lumea mai departe. Frica de tine însuți se reduce la frica de Dumnezeu și frica de moarte. Dumnezeu există: este chiar în mintea ta. Dacă Dumnezeu există, moartea este decât un stadiu care ne transformă.

                     Frica se diminuează dacă îți imaginezi că Dumnezeu e cu tine tot timpul și în mintea ta. Viața va fi o fericire să ști asta.Chiar dacă viața va rămâne un mister, trebuie să te bucuri că este un mister. Nu trebuie să te sperii de acest mister. Și de acum trebuie să te apropii de tine, de propria gândire și să te împaci cu ideea că nu ești singur. Dumnezeu există. Frica de viitor se va diminua. Oamenii, în general, au o anxientate, o neliniște față de ce o să se întâmple, de dimineață până seara. Dar nu are ce să se întâmple așa grav. La sfârșitul zilei, ne dăm seama că ne-am consumat degeaba. Frica ne consumă din energie pentru că nu putem să ne controlăm gândirea ca să o setăm să nu-și mai facă griji. Eu când mă trezesc dimineața îmi setez mintea să nu-mi fac griji pentru nimic. Cine știe dacă viața nu e decât o farsă și noi ne consumăm degeaba! Nu trebuie să-ti fie frică ne noapte, nu trebuie să-ti fie frică de ceilalți oameni, nu trebuie să-ti fie frică să iei o decizie, nu trebuie să-ti fie frică să spui ce gândești, nu trebuie să-ți fie frică să vorbești, nu trebuie să-ți fie frică de tine pentru că ești fiul lui Dumnezeu. – (Filozofia celor puternici)

Iustinian Cruceanu

The Fear Cure – Cultivating Courage as Medicine for the Body Mind and Soul

                    Dacă încă mai considerăm că acest aspect este o idee ciudată a altcuiva, experienţa noastră de viaţă nu se schimbă. O realitate unică nu este o idee, este o poartă spre o nouă modalitate de a trăi viaţa.                      

Conştiinţa este potenţialul întregii Creaţii, când vom înţelege faţa se va lumina. Cu cât deţinem mai multă conştiinţă, cu atât avem mai mult potenţial ca să creezi. Necesită o întrebare: Dorim să fim victima celor cinci simţuri sau co-creator?

Unele din opţiuni sunt:

• În funcţie de cele cinci simţuri, adică: separare, dualitate, ego-ul, a fi supus fricii, a fi detaşat de Sursă, a fi limitat în timp şi spaţiu.
• În funcţie de legile naturale, adică: a deţine controlul, a fi mai puţin supus frici, a fi conectat la resursele naturale, a fi inventiv, a fi înţelegător, a exploata bogăţiile timpului şi spaţiului.
• În funcţie de conştienţă, adică: apropiat de legile naturii, aproape de Sursă, graniţele dispar, intenţiile se transformă în rezultate, dincolo de timp şi spaţiu. Conştienţa este tot ce schimbă în călătoria de la separare la realitatea unică. Atunci când depinzi de cele cinci simţuri, eşti conştient că lumea fizică este realitatea primară. Singurul rol pe care-l are Conştienţa ta este să privească lumea care este acolo afară.Cele cinci simţuri sunt foarte înşelătoare, căci ne spun că soarele răsare în est şi apune în vest, etc.                                                                                                                                              Următorul stadiu al conştienţei depinde de legile naturi a care se ajunge prin gândire şi experimentare. Observatorul nu mai este o victimă a amăgeli, poate descifra legea gravitaţiei,utilizând matematica şi experimentele gândului. Când creierul uman are în vedere legile naturii, lumea materială se află tot acolo afară şi aşteptă să fie explorată. În cele din urmă cineva trebuie să întrebe: Cine sunt eu, cel care gândeşte toate aceste lucruri? Aceasta este întrebarea ce duce la conştienţa pură, asta deoarece dacă goleşti creierul de orice gând (ca la meditaţie) conştienţa se dovedeşte a nu fi goală, vidă şi pasivă.

                         Dincolo de limitele timpului şi spaţiului, are loc un sigur proces şi doar unul, adică: creaţia se creează pe sine, folosind conştienţa ca pe plastilină. În lumea obiectivă, conştiinţa se transformă în lucruri, iar în lumea subiectivă în experienţe. Nu există nici o diferenţă şi printr-o atingere magică, creierul uman nu trebuie să stea în afara procesului creator. Doar fiind atenţi şi având o dorinţă activă butonul creaţiei. Se poate activa doar dacă şi să o facem, doar cei ce cred în limitări nu o pot face.Splendoarea călătoriei spirituale este aceeaşi ca şi ciudăţenia ei, adică: primim o putere deplină, doar prin înţelegerea faptului că am folosit acea putere tot timpul, pentru a vă conecta la voi înşivă. Suntem la nivel potenţial, prizonierul, temnicerul, eroul care deschide carcera sau toate la un loc.

                Această dilemă a frustrat pe toată lumea care a încercat să accepte această realitate, chiar şi atunci când înţelepciunea este dobândită şi-ţi dai seama că propriu creier dă naştere tuturor lucrurilor din jurul nostru, iar găsirea butonului creaţiei ne scapă. Există o cale, în spatele fiecărei experienţe se află un experimentator care ştie ce se petrece. Când vom găsi acel punct în care se găseşte acesta ne aflăm în punctul zero, în jurul căreia se învârte lumea. Ajungerea n acel punct este un proces care începe acum. Orice experienţă ne vine într-una din cele patru modalităţi: ca sentiment, ca gând, ca acţiune sau simplu ca un sentiment de a fi. În momente neaşteptate experimentatorul este mult mai prezent în aceste patru aspecte decât de obicei.

                  Toate lucrurile sunt ca şi conţinutul unei valize mentale, oamenii îngrămădesc în valizele lor mii de lucruri. Dar, conştienţa nu este o valiză şi acelaşi lucrul îl putem spune despre lucrurile din interior. Conştienţa se defineşte pe sine însuşi, ca: pură, vie, vioaie, tăcută şi plină de potenţial creator. Uneori, aproape că experimentaţi acea stare pură şi în acele momente, unul din lucrurile pe care le-am menţionat anterior sau ceva similar iese la suprafaţă, în loc să stea ascuns. Anumite semne sunt palpabile şi se nasc ca nişte senzaţii de netăgăduit în corp, iar altele la nivel subtil fiind greu de exprimat, ca: un tremur de la ceva care ne atrage pe neaşteptate atenţia. La observarea unui astfel de semn, avem deja la îndemână o pistă care poate duce dincolo de gând, sentiment sau acţiune şi în acest moment putem să facem o alegere.

               Există doar o diferenţă foarte fină între a simţi că sunt în siguranţă, ca de exemplu şi a şti că sunt în siguranţă. Din acest punct de vedere se trece mai departe la a acţiona ca şi cum sunt în siguranţă şi până când îmi dau seama în sfârşit că, îndoiala, întreaga mea existenţă a fost în siguranţă, încă de când ma-am născut, deci Sunt în siguranţă.

Pentru a stăpâni conştienţa pură, trebuie să învăţăm cum să o trăim !

                  Textele fascinante din India, numite Sutrele Shiva, ce datează de mai multe secole, se pot găsi revelaţii în acest domeniu. Aici cuvântul Shiva înseamnă Dumnezeu, iar cuvântul Sutra înseamnă fir sau cale, astfel ca în mod deliberat, cititorului i se arată firele invizibile care duc înapoi la sursa eternă. Ele au şi un context mai larg, care necesită să urmăm calea deschisă de revelaţie. Deci, în tradiţia acestora, fiecare persoană poate alege patru căi ce provin din: a simţi, a gândi, a acţiona şi a fi. Fiecare dintre căi se numeşte Yoga, cuvânt sanskrit care înseamnă uniune, pentru că scopul este Unitatea, contopirea cu realitatea unică.

Avem patru tipuri de Yoga:

• Bhakti Yoga, care duce la găsirea unităţii, iubindu-l pe dumnezeu.
• Karma Yoga care duce la găsirea unităţii prin acţiunea altruistă.
• Gyana Yoga care duce la găsirea unităţii prin cunoaştere.
• Raja Yoga ce duce la găsirea unităţii prin meditaţie şi renunţare.

Arătăm în continuare cum este trăită efectiv fiecare din aceste căi.

Simţirea ne arată calea, ori de câte ori trăim experienţa iubirii şi exprimăm. Aici, emoţiile noastre personale se lărgesc pentru a deveni atotcuprinzătoare. Iubirea de sine şi de familie se contopeşte cu iubirea pentru omenire. În forma superioară de expresie, iubirea noastră este atât de puternică, încât ÎL cheamă pe DUMNEZEU să ni se arate. Inima care tânjeşte îşi găseşte pacea supremă prin unirea cu inima CREAŢIEI.

Gândirea ne arată calea, ori de câte ori mintea noastră încetează să fie neliniştită şi speculativă. Pe această cale, ne oprim dialogul interior, pentru a găsi claritatea şi nemişcarea.Este nevoie de claritate, pentru ca mintea să vadă că nu trebuie să fie atât de unidirecţională.

A gândi se poate transforma în a şti, adică în înţelepciune. Cu o claritate mai mare,intelectul nostru analizează orice problemă şi vede soluţia. Misterul existenţei este cel pe care mintea doreşte cu adevărat să-l cunoască. Întrebările bat la uşa eternităţii, moment în care CREATORUL este singurul care le poate da răspuns. Împlinirea acestei căi apare atunci când mintea noastră se contopeşte cu mintea lui DUMNEZEU. Acţiunea ne arată calea, ori de câte ori ne predăm. Pe această cale controlul ego-ului asupra acţiunii slăbeşte.. Acţiune încetează să mai fie motivată de dorinţe egoiste. Cu timpul acţiunea se va detaşa de ego şi a face devine motivat de o forţă din afara noastră. Deci,ataşamentul nostru personal faţă de propriile noastre acţiuni este transformat în nonataşament,prin faptul că îndeplinim acţiunile lui DUMNEZEU. Calea îşi atinge împlinirea,atunci când abandonarea noastră este atât de completă, încât DUMNEZEU conduce tot ceea ce facem. A fi ne arată calea, ori de câte ori cultivăm un SINE care trece dincolo de ego. Acest ego se dovedeşte a fi o iluzie, o mască ce ascunde un EU cu mult mai măreţ care există în fiecare din noi. Identitatea noastră reală este un simţ al existenţei pure, pe care-l numim EU SUNT. Toate fiinţele împărtăşesc acelaşi EU SUNT, iar împlinirea apare atunci când fiinţa noastră îmbrăţişează atât de multe, încât în sentimentul nostru de a fi vii este inclus şi DUMNEZEU. Unitatea este o stare în care nimic nu este lăsat în afara lui EU SUNT.

                  În aceste situaţii noi luăm o decizie crucială, adică: O iau de la capăt, deci, renunţăm la vechile percepţii şi nu la bunurile noastre. Universul, ca orice oglindă, este neutru, dar el reflectă ceea ce se află în faţa sa, fără a judeca şi fără a distorsiona. Acest pas duce la renunţare, dacă-l crezi. Deci, ai renunţat la credinţa că lumea exterioară are vreo putere asupra ta

Acest adevăr va deveni adevărat, atunci când va fi trăit.

Pentru atingerea acestei stări propunem următorul exerciţiu.

El începe ca să observăm când atingem în conştienţa noastră niveluri subtile, in comparaţie cu cele grosiere, deci un exerciţiu:

• – A iubi pe cineva este mai subtil decât a avea resentimente sau respingere de acea persoană.
• – A accepta pe cineva este ceva mai subtil decât a critica persoana respectivă.
• – A promova pacea este ceva mai subtil decât a promova violenţa.
• – A vedea pe cineva, fără a-l judeca este ceva mai subtil decât a-l critica.

Experienţa subtilă este liniştită şi armonioasă, deci, vă simţiţi stabil şi nu sunteţi în conflict cu nimeni. Odată ce aţi identificat această parte începeţi să favorizaţi latura subtilă a vieţii noastre. Trebuie să facem singuri alegerea, la nivelul conştienţei, deoarece, în diversitatea infinită a CREAŢIEI, fiecare percepţie dă naştere la o lume care o oglindeşte.

                 Orice experienţă care vă aduce în contact cu nivelul tăcut de conştienţă, poate fi numit meditaţie. Poate cea mai simplă vi se pare meditaţia pe respiraţie. Urmărindu-vă respiraţia, vă aliniaţi cu conexiunea minte-corp, cu coordonarea subtilă a gândului şi cu Prana, energia subtilă conţinută în respiraţie. Se pot adopta şi mantrele tradiţionale sau sunetele rituale, aşa cum este descris în orice text despre învăţăturile spirituale orientale. Facem această meditaţie timp de 10 la 20 minute, dacă se poate de două ori pe zi şi veţi deveni conştienţi de relaxarea corpului. Bazaţi-vă pe tendinţa naturală a corpului de a se elibera de stres, deoarece aceasta este o meditaţie blândă, care nu are efecte secundare negative şi nu prezintă pericole cât suntem sănătoşi. Efectul de relaxare va continua, însă vom începe se ne dăm seama şi că suntem conştienţi de noi însuşi, ar putea apare o revelaţie sau inspiraţie subtilă, etc. Efectele diferă de la persoană la persoană, astfel vom fi deschişi la orice se întâmplă. Scopul meditaţiei este acelaşi pentru toţi, anume: să învăţăm să intrăm în relaţie cu conştienţa însuşi, la nivelul cel mai pur al experienţei.

The Seven Spiritual Laws of Success – A Practical Guide to the Fulfillment of Your Dreams