AUTOSTRĂZILE LUMII INTERIOARE


maxresdefault 

Dar copiii au început a se zbate în pântecele ei; […] Domnul însă i-a zis:
„În pântecele tău sunt două neamuri și două popoare se vor ridica din
pântecele tău; un popor va ajunge mai puternic decât celălalt și cel mai mare
va sluji celui mai mic!” Geneza/Facerea 25:22,23

Dualitatea este o condiție inerentă a vieții. Tot ce există e dublu. Omul este o creatură duală cu principii contrare încastrate în natura lui. Ele se războiesc înlăuntrul lui și prezintă atitudini antagoniste asupra vieții. Acest conflict este căutarea veșnică, războiul din ceruri, lupta nesfârșită a omului tânăr sau interior al imaginației pentru a-și afirma supremația Sa asupra omului bătrân sau exterior al simțurilor.

  • Și mulți dintâi vor fi pe urmă, și cei de pe urmă vor fi întâi. Matei 19:30
  • Cel Care vine după mine, Care înainte de mine a fost. Ioan 1:27
  • [Omul cel dintâi este din pământ, pământesc;] omul cel de-al doilea este din cer. 1Corinteni 15:47

Omul începe să se trezească la viața imaginativă în momentul în care începe să simtă prezența unei alte ființe în el însuși.

 În pântecele tău sunt neamuri două, dușmane din naștere soiuri; unul mai puternic va fi, cel mare celui mic va sluji!

Sunt două centre de gândire distincte sau viziuni asupra lumii în posesia fiecărui om. Biblia vorbește despre aceste două perspective ca „firească” și spirituală [sau,„duhovnicească”].

  •  Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește.1Corinteni 2:14

                Corpul interior al omului este la fel de real în lumea experienței subiective ca și corpul său exterior în lumea realităților externe, dar corpul interior exprimă o parte mai fundamentală a realității. Acest corp interior al omului trebuie să fie exercitat conștient și dirijat. Lumea interioară a gândului și simțirii la care este racordat corpul interior are propria sa structură reală și există în propriul său spațiu subtil. Sunt două tipuri de mișcare, una care se racordează corpului interior și alta, care se racordează corpului exterior. Mișcarea care se racordează corpului interior este cauzală, iar mișcarea externă e supusă constrângerilor. Mișcarea internă o determină pe cea externă, care îi este atașată, aducând în cea externă o mișcare care e similară cu acțiunile corpului interior. Mișcarea internă este forța prin care toate evenimentele sunt înfăptuite. Mișcarea externă este supusă constrângerii aplicate de mișcarea corpului interior.

Ori de câte ori acțiunile corpului interior corespund acțiunilor pe care corpul exterior trebuie să le facă pentru a-și potoli dorința, acea dorință va fi înfăptuită.

                Construiește mental un scenariu care implică faptul că dorința ta este împlinită și fă unul care implică mișcarea sinelui. Imobilizează-ți sinele fizic exterior. Procedează exact ca și când ar urma să tragi un pui de somn și începe acțiunea predeterminantă în imaginație. O reprezentare vie a acțiunii este începutul acelei acțiuni. Apoi, pe măsură ce adormi, imaginează-te conștient în scenă. Durata somnului nu are importanță, un somn scurt e suficient, dar ducerea acțiunii în somn întărește fantezia în fapt. La început gândurile tale pot fi ca oile răzlețe care nu au păstor. Nu dispera. De ți se va depărta atenția de șaptezeci de ori câte șapte, adu-o-napoi de șaptezeci de ori câte șapte la cursul său predeterminat până ce, de la oboseala rătăcirii, va urma calea indicată.Călătoria interioară nu trebuie făcută niciodată fără direcție. Când o apuci pe drumul interior, vei face [în exterior] ceea ce ai făcut mental înainte de a începe. Mergi după recompensa pe care deja ai văzut-o și ai acceptat-o.

În Drumul spre Xanadu, profesorul John Livingston Lowes spune:

Dar de mult aveam sentimentul, pe care acest studiu l-a transformat în convingere, că Fantezia și Imaginația nu sunt două puteri defel, ci una. Singura diferență care există între ele stă, nu în materialul cu care ele operează, ci în gradul de intensitate al puterii operante însăși. Lucrând la tensiune înaltă, energia imaginativă asimilează și transmută; coborâtă, aceeași energie cuprinde și unește acele imagini care, la cel mai înalt nivel, se absorb indisolubil într-una singură.

Fantezia adună, imaginația contopește.

                    Iată o aplicație practică a acestei teorii. Cu un an în urmă, o fată oarbă ce locuia în orașul San Francisco s-a găsit confruntându-se cu o problemă de transportare. O rerutare a autobuzelor a silit-o să facă trei schimburi între casă și birou. Acest lucru a lungit călătoria ei de la cincisprezece minute la două ore și cincisprezece minute. S-a gândit serios la această problemă și a ajuns la decizia că o mașină era soluția. Știa că nu putea conduce o mașină, dar simțea că putea fi condusă cu o mașină. Testând această teorie conform căreia „ori de câte ori acțiunile corpului interior corespund acțiunilor pe care corpul exterior trebuie să le facă pentru a-și potoli dorința, acea dorință va fi înfăptuită”, și-a spus, „voi sta aici și voi imagina că sunt condusă spre birou cu o mașină”. Stând în camera sa de zi, a început să se imagineze așezată  într-o mașină. Simțea ritmul motorului. Își imagina că simțea mirosul de benzină, mișcarea mașinii, atingea mâneca șoferului și descoperea că  șoferul era un bărbat. Simțea mașina oprindu-se și, întorcându-se spre însoțitorul său, spunea, „Mulțumesc foarte mult, domnule”. La care el răspundea, „Plăcerea e toată a mea”. Apoi cobora din mașină și auzea zgomotul ușii închizându-se. Mi-a spus că își centra imaginația pe a fi în o mașină și, deși oarbă, vedea orașul din călătoria ei imaginară. Nu se gândea la călătorie. Se gândea din călătorie și tot ce implica asta.

Două zile consecutiv, fata cea oarbă și-a continuat călătoria imaginară, dându-i întreaga bucurie și vitalitate senzorială a realității.

La câteva ore după cea de-a doua călătorie imaginară, un amic i-a relatat o povestire din ediția de seară a ziarului. Era despre un bărbat ce era interesat de problematica nevăzătorilor. Fata cea oarbă i-a telefonat și i-a expus problema. Chiar a doua zi, pe drum spre casă, el se opri la un bar și, stând acolo, simți impulsul de a spune povestea fetei oarbe prietenului său, proprietarul barului. Un străin, auzind discuția, s-a oferit să o conducă pe fata cea oarbă spre casă în fiecare zi. Cel care spusese povestea a replicat, „Dacă tu o vei duce acasă, eu o voi duce la serviciu”. Asta a fost acum mai bine de un an, și din ziua aceea, această fată oarbă e condusă la și de la birou de către acești doi domni. Acum, în loc să petreacă două ore și cincisprezece minute schimbând trei autobuze, ajunge la serviciu în mai puțin de cincisprezece minute. Iar în acea primă zi spre lucru, s-a întors spre bunul ei samarinean și a spus, „Mulțumesc foarte mult, domnule”; iar el a răspuns, „Plăcerea e toată a mea”.

            Astfel, obiectele imaginării sale fuseseră pentru ea realitățile din care manifestarea fizică s-a manifestat ca martor. Principiul animator determinant fusese călătoria imaginară. Triumful ei poate fi o surpriză numai pentru aceia care nu știu despre călătoria ei interioară. Ea văzuse mental lumea din călătoria ei imaginară cu o asemenea claritate a viziunii încât fiecare aspect al orașului a căpătat identitate.Aceste mișcări interioare nu numai că produc mișcările exterioare corespunzătoare: aceasta e legea care operează în spatele tuturor aparențelor fizice. Acela care practică aceste exerciții de bilocație își va dezvolta în chintesență puteri de concentrare neobișnuite, obținând inevitabil trezirea conștienței în lumea mult mai largă dimensional, cea interioară. Dând [exercițiului imaginar] un puternic realism, ea și-a împlinit dorința, căci,văzând orașul din sentimentul dorinței sale împlinite, ea a potrivit starea dorită  și și-a acordat sieși ceea ce oamenii adormiți cer de la Dumnezeu.

Pentru a-ți realiza dorința, o acțiune trebuie să înceapă în imaginația ta,separat de evidența simțurilor, incluzând mișcarea sinelui și implicând împlinirea dorinței tale. Când are loc acțiunea pe care sinele exterior o face pentru a satisfice dorința, acea dorință va fi realizată. Mișcarea oricărui obiect vizibil este cauzată nu de lucrurile din afara corpului, ci de lucrurile dinlăuntrul lui, care operează de dinăuntru în afară.

Călătoria este în tine însuți. Călătorești de-a lungul autostrăzilor lumii interioare. Fără mișcare interioară, este imposibil să aduci ceva la suprafațăAcțiunea interioară este senzație introvertită. Dacă vei construi mental un scenariu care implică faptul că deja ți-ai realizat obiectivul, apoi închizi ochii și îți lași gândurile spre înăuntru, centrându-ți imaginația pe toată durata în acțiunea predeterminată și luând parte la acea acțiune, vei fi devenit o ființă auto-determinată.

Acțiunea interioară comandă toate lucrurile în funcție de natura fiecăruia. Încearcă și vei vedea că un ideal dezirabil, odată formulat, este posibil – fiindcă numai prin acest proces al experimentării îți poți realiza posibilitățile. Astfel se realizează acest principiu creativ. Deci indiciul pentru a trăi cu scop este de a-ți centra imaginația în acțiune și de a simți dorința împlinită cu asemenea conștiență, atâta simțire, încât inițiezi și experimentezi mișcarea din lumea interioară.

Ideile acționează numai dacă sunt simțite, dacă trezesc mișcarea interioară. Mișcarea interioară este condiționată de auto-motivare, iar mișcarea exterioară de constrângeri.

Tot locul pe care vor călca tălpile picioarelor voastre, îl voi da vouă,/Iosua 1:3,

Și, amintește-ți,

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic,/Țefania/Sofronie 3:17

Neville Goddard

Feeling is the Secret

Prostul și Prostia


                 prostie-2

                   Ce este un prost? Un prost este ceva inferior din punct de vedere intelectual unui animal; vrea să ajungă undeva înainte de a învăța să meargă și dacă a ajuns la ceva,se crede stăpân peste toate.Prostul este un matematician care disprețuiește poezia, un poet care protestează împotriva matematicilor, un pictor care spune că teologia și kabala sunt niște inepții pentru că nu înțelege nimic nici din kabală,nici din teologie, ignorantul care neagă știința fără să-și dea osteneala s-o studieze,cel care vorbește fără să știe și care afirmă fără a cerceta. Proștii sunt cei care ucid geniile. Galilei a fost condamnat, nu de Biserică, ci de proștii care, din nefericire,aparțineau Bisericii.Prostia este fiara ce are calmul inocenței: asasineaza fără remușcări. Prostul este ursul din fabula lui La Fontaine: zdrobește capul prietenului său cu o  piatră pentru a vâna o musca; dar în fața catastrofei nu încerca să-i explici că nu a avut dreptate. Prostia este inexorabilă și infailibilă ca infernul și fatalitatea pentru că e întotdeauna dirijată de magnetismul răului.

                 Animalul nu este prost atât timp cât acționeaza direct și firesc ca animal.Omul învață prostia de la câini și de la măgarii savanți. Prostul este animalul care dispreruiește instinctul, pozând în inteligent.Progresul există pentru un animal, el poate fi domesticit, îmblânzit, dresat; dar nu există pentru prost. Acesta crede că el nu mai are nimic de învățat și vrea să-i conducă și să-i îndrepte  pe ceilalți; cu el nu ajungi  niciodată la nici 0 înțelegere. Îți râde în nas spunându-ți că ceea ce nu înțelege el este absolut de neînțeles. ~Eu de ce nu înțeleg, te va întreba el, cu un admirabil aplomb ? și nu vei avea ce să-i răspunzi. A-i spune că e un prost, n-ar fi decât 0 insultă. Toată lumea își poate da seama, numai el nu va putea niciodată.

                  lată deci un formidabil arcan inaccesibil majorității oamenilor. lată un secret pe care nu-l vor ghici niciodată și care va fi inutil să-l dezvăluiți: secretul propriei lor prostii. Din pricina unui număr infinit de proști politica va fi întotdeauna disimulare și minciună; Machiavelli a îndrăznit s-o spună și a fost lovit de un oprobiu foarte legitim, căci prefăcându-se că dă lecții prinților, el îi trăda pe toți și-i denunța suspiciunii mulțimilor.

ELIPHAS LEVI

                                                          The Doctrine and Ritual of High Magic – A New Translation

PUTEREA CARE CREEAZĂ ȘI CARE TRANSFORMĂ


             eliphas_levi_3

              Voința este în mod esențial realizatoare, noi putem tot ceea ce credem-rezonabil să putem.În sfera sa de actiune, omul dispune de atotputemicia lui Dumnezeu; el poare crea și transforma. Aceasta putere trebuie mai întâi exersată asupra lui însuși. Când vine pe lume, facultățile sale sunt un haos, întunericul inteligenței îi acoperă abisul inimii, iar spiritul sovăie în incertitudine, ca și cum ar fi purtat pe valuri.  Îi e dată rațiunea, dar aceasta e încă pasivă, el trebuie s-o activeze; lui îi revine sarcina de a-și lumina fruntea în mijlocul valurilor și de a striga: Să se facă lumină! ­El își făurește o rațiune,o conștiință, o inimă.Legea divină va fi pentru el cum și-o va fauri și întreaga natură va deveni cum și-o va dori. Veșnicia îi va cuprinde și stăpâni amintirea, El va spune spiritului: Fii materie! și materiei: Fii spirit! iar spiritul și materia i se vor supune! Orice substanță se modifică prin acțiune, orice acțiune este dirijată de spirit, orice spirit urmează o voință și orice voință este determinată de o rațiune. Realitatea lucrurilor se află în rațiunea lor de a fi. Această rațiune a  lucrurilor este principiul a ceea ce este. Totul este forță și materie, spun ateii. E ca și cum ai spune despre cărți că nu sunt decât hârtie și cerneală.

         Materia este auxiliarul spiritului, fără spirit ea n-ar avea nici o rațiune de a fi și n-ar fi deloc.Materia se transformă în spirit prin intermediul simțurilor și această transformare, sesizată numai de sufletele noastre se numește plăcere. Plăcerea este sentimentul unei acțiuni divine. A se hrăni înseamnă a crea viață și a transforma, la modul miraculos, substanțele moarte în substanțe vii.

De ce natura atrage sexele unul spre celălalt cu atâta farmec și beție? Pentru că le poftește să participe la marea operă prin excelență, la opera unei eterne fecundități.Ce putem spune despre bucuriile cărnii? Carnea nu are tristeți, nici bucurii: ea este un instrument pasiv. Nervii sunt coardele viorii prin care natura ne face să auzim și să simțim muzica voluptății și toate bucuriile vieții,chiar și cele mai tulburi,sunt partea exclusivă a sufletului. Ce este frumusețea dacă nu amprenta sufletului în materie? Corpul lui Venus din Milo are nevoie de carne pentru a ne încânta ochii și înălța gândul? Frumusețea femeii este imnul matenității; forma dulce și delicată a sânului ne amintește fără încetare prima însetare a buzelor noastre; am dori să avem puterea de a-i înapoia în veșnice sărutări ceea ce ea ne-a dăruit în suave efuziuni. Oare atunci de carne suntem noi îndrăgostiți ? Despuiate de adorabila lor poezie, ce ne-ar mai inspira bolțurile elastic și glandulare acoperite de o piele când brună,când albă, când trandafirie ? Și ce-ar deveni fermecătoarele noastre emoții dacă mâna amantului, lipsită de tremur ar trebui să se înarmeze cu lupa fizicianului și scalpelul anatomistului? Într-o fabulă ingenioasă, Apuleius povestește cum un experi­mentator neîndemanatic, seducând servitoarea unei vrăjitoare pentru a-și procura o pomadă pregătită de stăpâna ei, încercase să se transforme într-o pasăre și nu reușise decât să dobândească înfațișarea unui măgar. I s-a spus că pentru a-și relua prima formă, ar fi fost deajuns să mănânce trandafiri și el crezu mai întâi că-i va fi foarte simplu s-o facă. Dar își dădu seama imediat că trandafirii nu sunt făcuți pentru măgari, De îndată ce încercă să se apropie de o tufă de trandafiri, era alungat cu lovituri de baston, îndurând toate chinurile din lume; nu reuși să se elibereze decât prin intervenția directă a divinității.

         Apuleius a fost bănuit că e creștin, iar legenda măgarului de aur a fost interpretată ca o critică voalată a misterelor crestinismului, Doritori să se înalțe la cer, creștinii ar fi ignorat știința, căzând în robia unei credințe oarbe care le-a adus acuzația, cel puțin, în primele secole, că s-ar închina unui cap de măgar. Sclavi ai unei austerități fatale, nu se puteau apropia de frumusețile naturii, figurate prin trandafiri. Plăcerea, frumusețea, natura chiar și viața erau anatomizate de asprii și ignoranții lor predicatori care mânau din urmă bietul măgar din Bethleem. Atunci evul mediu inventa Romanul Trandafirului. Atunci inițiații în științele antichității, doritori să recucerească trandafirul fără a abjura crucea,reuniră cele două imagini, dându-le numeIe de Rozacruce, pentru ca trandafirul să fie crucea, iar crucea la rândul ei să poată imortaliza trandafirul. Nu există adevărată plăcere, adevarată frumusețe și adevărată dragoste decât pentru înțelepții care sunt cu adevărat creația propriei lor fericiri.Aceștia se abțin pentru a învăța folosul cel bun și,dacă se lipsesc de ceva, o fac pentru a-și dobândi o nouă bucurie. Care mizerie e mai deplorabilă decât cea a sufletului și cât sunt de plâns cei care si-au sărăcit inima ! Comparați sărăcia lui Homer cu bogăția lui Trimalchio și spuneți care din ei e mai oropsit? Ce sunt bunurile care ne pervertesc și pe care de fapt nu le posedăm niciodată pentru că suntem tot timpul pe punctul de a le pierde sau de a le lăsa altora? La ce folosesc acestea dacă nu devin în mâna noastră instrumente ale înțelepciunii ? La sporirea vieții animale, la abrutizarea în sațietate și dezgust. Acesta este scopul existenței ? Aspectul pozitiv al vieții ? Nu, dimpotrivă, idealul cel mai fals și cel mai depravat? A-ți uza sufletul pentru a-ți îngrășa trupul e deja destulă nebunie, dar a ucide și sufletul și trupul pentru a lăsa într-o zi unui tânăr idiot o mare avere pe care s-o risipească cu amândouă mâinile în morișca primei curtezane apărute în cale, nu e culmea demenței ? Și iată totuși ce fac oamenii serioși care-i tratează pe filosofi și pe poeți de visători. Ceea ce mi-aș dori, spunea Curius, nu e să am bogății, ci să comand celor care le au, iar sfântul Vincent de Paul, fără să se gândească probabil la maxima lui Curius, i-a relevat toată grandoarea în profitul binefacerii. Care suveran a mai fondat atâtea spitale și a mai dotat atâtea azile ? Care Rothschild ar fi găsit destule milioane pentru a o face ? Bietul preot Vincent de Paul a dorit,a vorbit și bogațiile i s-au supus.

        Vincent de Paul poseda puterea de a crea și transforma, voința perseverentă și înțeleaptă sprijinită pe cele mai sacre legi ale naturii.Învățați să vreți ceea ce Dumnezeu vrea și tot ceea ce voiți veți împlini. Și mai aflați că prin contrarii se realizează numai contrariile: cupiditatea este întotdeauna săracă, dezinteresul e întotdeauna bogat.Orgoliul provoacă disprețul, modestia atrage lauda, libertinajul ucide plăcerea, temperanța purifică și reînnoiește bucuria. Veți obține întotdeauna contrariul a ceea ce doriți pe nedrept și veți primi însutit din tot ceea ce sacrificați pentru dreptate. Dacă vreți deci să recoltați în stânga, semănați în dreapta; meditați asupra acestui sfat care are numai aparența unui paradox și care vă va face să întrezăriți unul din cele mai mari secrete ale filosofiei oculte.

Vreți să atrageți, creați golul. Acesta se va umple în virtutea unei legi fizice analoage unei legi morale. Curenții impetuoși caută r­ădăcinile de necuprins. Apele sunt fiicele norilor și ale munților și se îndreaptă mereu spre văi.Adevăratele bucurii vin de sus,am mai spus-o; dorința le atrage și dorința este un abis. . Nimicul atrage totul și iată de ce ființele cele mai nedemne de iubire sunt câteodată cele mai iubite. Plenitudinea caută vidul și vidul absoarbe plenitudinea. Animalele și doicele știu  bine acest lucru.

Eliphas Levi

Invisible Acts of Power – Channeling Grace in Your Everyday Life

Gândurile sunt condiţionate


ganduri-negative-600x300

Nu e nevoie de mari iniţieri sau de tradiţii yoghine milenare ca să îţi dai seama că gândurile tale sunt condiţionate… Te-a enervat unul în mod repetat şi s-a creat treptat în mintea ta o reacţie, eh, atunci asta vei avea de câte ori intri în contact cu respectivul. Nu prea contează ce spune el. Gândurile tale sunt generate automat. Exemple avem la discreţie. Orgoliul tău a fost gâdilat într-un fel sau altul, eh, atunci îi va plăcea foarte tare pe acolo, indifferent cât de perversă şi mascată ar fi delicatesa… se poate chema chiar „hai să facem conexiuni inteligente”.

Atunci când eşti pradă cablajelor întipărite în mintea ta, asta înseamnă că nu gândeşti! Nu eşti liber. Eşti „gândit”. Când malaxezi la nesfârşit raţionamente, reacţii şi prejudecăţi aia înseamnă să nu gândeşti ci să ciclezi într-o imitaţie de proastă calitate a procesului.

Gânditul este un proces. Ca şi mersul. Ai nevoie de el îl foloseşti. Necazul apare atunci când nu ai control asupra picioarelor tale. Tu vrei să te opreşti, să stai jos, dar picioarele s-au speriat ori s-au enervat ori nu mai au răbdare şi încep să alerge dintr-o dată fără avertisment.Cum face mintea. Despre asta e vorba. Ca să gândeşti şi nu „să fii gândit” îţi trebuie o minte liniştită, calmă şi echilibrată. Atunci gândeşti limpede şi clar. Altfel doar mesteci prin mizerii. Care de fapt (peste câteva zile) vezi că îţi sunt indiferente, însă pe moment erau de o importanţă covârşitoare, mintea îţi explodase din cauza lor. Oare asta înseamnă să gândeşti? Asta e treaba. Ai nevoie să mergi până în parc, mergi. Acolo te opreşti şi stai pe o bancă.Apoi, dacă doreşti te întorci acasă. E chiar atât de simplu. Ia vezi, poţi? (sursa – internet)

Cure – A Journey into the Science of Mind Over Body

Adevărul: RELATIV sau ABSOLUT?


eckhart-tolle

                     Dincolo de tărâmul faptelor simple şi verificabile, certitudinea că „eu am dreptate si tu greşeşti” reprezintă un element periculos în relaţiile personale şi în interacţiunile dintre naţiuni,triburi, religii şi aşa mai departe.Dar dacă credinţa „eu am dreptate; tu greşeşti” este una dintre modalităţile prin care egoul se consolidează, dacă a vă da vouă dreptate şi a-i acuza pe ceilalţi de eroare reprezintă o disfuncţie mentală care perpetuează separarea şi conflictul dintre fiinţele umane, înseamnă că nu se poate spune că există comportamente bune şi comportamente greşite, acţiuni sau credinţe bune ori greşite? Şi n-ar fi atunci vorba despre acel relativism moral pe care unele dintre învăţăturile creştine contemporane îl văd ca pe cel mai mare rău al timpurilor noastre? Istoria creştinismului reprezintă, desigur, un exemplu de mare elocvenţă al modului în care credinţa că tu deţii singurul adevăr, cu alte cuvinte că tu ai dreptate, îţi poate corupe acţiunile şi comportamentul până la limita nebuniei.

                   Secole de-a rândul, torturarea şi arderea de vii a acelora care aveau opinii ce difereau chiar şi în cea mai mică măsură de doctrina Bisericii sau de interpretările înguste ale scripturii („Adevărului”) erau considerate justificate, deoarece victimele „se înşelau”. Se înşelau atât de mult încât trebuiau omorâte. Adevărul era considerat mai important decât viaţa oamenilor. Şi ce era Adevărul? O poveste în care trebuia să crezi, adică un mănunchi de gânduri. Între cei un milion de oameni a căror ucidere a ordonat-o dictatorul nebun al Cambodgiei, Pol Pot, se aflau toţi cei care purtau ochelari. De ce? După părerea lui, interpretarea marxistă a istoriei reprezenta adevărul absolut şi, conform versiunii sale proprii, cei care purtau ochelari aparţineau clasei educate, burgheziei, exploatatorilor ţăranilor. Era necesar ca aceştia să fie eliminaţi pentru a face loc unei noi ordini sociale. Adevărul său era de asemenea un mănunchi de gânduri.

                    Biserica catolică şi celelalte Biserici au dreptate atunci când identifică relativismul, anume credinţa că nu există un adevăr absolut care să ghideze comportamentul uman, ca fiind unul dintre relele vremurilor noastre. Numai că nu veţi găsi adevărul absolut nici dacă îl căutaţi acolo unde nu poate fi găsit: în doctrine, ideologii, seturi de reguli sau povestiri. Ce au toate acestea în comun? Sunt generate de gândire. Gândirea poate, în cel mai bun caz, să indice către adevăr, dar ea nu este niciodată adevărul. De aceea spun budiştii: „Degetul care arată către lună nu este luna”. Toate religiile sunt în egală măsură false şi adevărate, în funcţie de cum vă raportaţi la ele. Le puteţi folosi în slujba egoului sau le puteţi folosi în slujba Adevărului. Dacă sunteţi de părere că doar religia voastră reprezintă Adevărul, o folosiţi în slujba egoului. Folosită în acest mod, religia devine ideologie şi creează un sentiment iluzoriu de superioritate, o scindare şi un conflict între oameni. Folosite în slujba Adevărului, învăţăturile religioase reprezintă indicatoare de direcţie sau hărţi lăsate în urma lor de cei treziţi, pentru a vă fi de ajutor în trezirea spirituală, adică în eliberarea de identificarea cu forma.

                 Nu există decât un singur Adevăr Absolut, iar toate celelalte adevăruri provin din el. Când veţi găsi acel Adevăr, acţiunile voastre vor fi conforme cu el. Acţiunile oamenilor pot reflecta Adevărul sau pot reflecta iluzia. Poate fi Adevărul exprimat în cuvinte? Da, dar cuvintele nu sunt, desigur,totuna cu el. Ele doar indică spre el. Adevărul este inseparabil de ceea ce sunteţi. Da, voi sunteţi Adevărul. Dacă îl căutaţi în altă parte vă veţi amăgi de fiecare dată. Însăşi Fiinţa voastră este Adevărul. Este exact ceea ce Iisus a încercat să transmită când a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.”. Dacă sunt înţelese corect,cuvintele lui Iisus reprezintă un indicator către Adevăr, unul dintre cele mai directe şi cu cel mai puternic impact. Dacă sunt interpretate greşit însă, vorbele acestea devin un mare obstacol.

                 Iisus vorbeşte despre cel mai lăuntric Eu Sunt, identitatea esenţială a fiecărui bărbat şi a fiecărei femei, a fiecărei forme de viaţă, de fapt. El vorbeşte despre viaţa care e unul şi acelaşi lucru cu voi. Unii mistici creştini au denumit-o Cristosul din interior; budiştii o numesc natura de Buddha; pentru hinduşi este Atman, Dumnezeul din interior. Atunci când sunteţi în legătură cu acea dimensiune din interiorul vostru — şi a fi în legătură cu ea reprezintă starea voastră firească, nu vreo realizare miraculoasă — toate acţiunile şi relaţiile voastre vor reflecta unitatea cu întreaga viaţă pe care o simţiţi adânc înăuntrul vostru. Aceasta este iubirea. Legile, poruncile, regulile şi normele sunt necesare pentru cei care sunt separaţi de Adevărul din interiorul lor, de ceea ce sunt ei în realitate.Acestea împiedică cele mai rele excese ale egoului, dar câteodată nici măcar ele nu reuşesc s-o facă.

„Iubeşte şi fă ce vrei” 

– spunea Sf. Augustin. Cuvintele nu se pot apropia de Adevăr mai mult de-atât.

Eckhart TOLLE

A New Earth – Awakening to Your Life’s Purpose

Fără frică…


bear-child-378-600x426

” Frica se reduce la frica de tine însuți ” Emil Cioran

                         Aș vrea să-ți fac cunoștință cu cea mai importantă ființă din viața ta: și acela ești tu. Oamenii, în general, fug de propria gândire toată viața și nu se cunosc pe ei înșiși. Sunt puțini care au curajul să închidă ușa și să se gândească 2 minute la ei înșiși. Și asta din cauza unei frici, din subconștient. S-a strâns în subconștient o frică față de tot, o frică față de tine însuți. Ca să te cunoști pe tine însuți trebuie să te apropii de propria gândire, să inchizi ușa și să te uiți în oglindă, să ai curajul să te întâlnești cu tine însuți. La început, o să te sperii. O să te intrebi „cine sunt”, „ce caut eu aici”, „ce caut eu pe acest pământ”. Răspunsul este simplu: ai o misiune aici. Misiunea stă în ce iubești tu mai mult: să iubești o idee, să iubești să faci ceva, să iubești o persoană, un copil sau o floare…Să duci lumea mai departe. Frica de tine însuți se reduce la frica de Dumnezeu și frica de moarte. Dumnezeu există: este chiar în mintea ta. Dacă Dumnezeu există, moartea este decât un stadiu care ne transformă.

                     Frica se diminuează dacă îți imaginezi că Dumnezeu e cu tine tot timpul și în mintea ta. Viața va fi o fericire să ști asta.Chiar dacă viața va rămâne un mister, trebuie să te bucuri că este un mister. Nu trebuie să te sperii de acest mister. Și de acum trebuie să te apropii de tine, de propria gândire și să te împaci cu ideea că nu ești singur. Dumnezeu există. Frica de viitor se va diminua. Oamenii, în general, au o anxientate, o neliniște față de ce o să se întâmple, de dimineață până seara. Dar nu are ce să se întâmple așa grav. La sfârșitul zilei, ne dăm seama că ne-am consumat degeaba. Frica ne consumă din energie pentru că nu putem să ne controlăm gândirea ca să o setăm să nu-și mai facă griji. Eu când mă trezesc dimineața îmi setez mintea să nu-mi fac griji pentru nimic. Cine știe dacă viața nu e decât o farsă și noi ne consumăm degeaba! Nu trebuie să-ti fie frică ne noapte, nu trebuie să-ti fie frică de ceilalți oameni, nu trebuie să-ti fie frică să iei o decizie, nu trebuie să-ti fie frică să spui ce gândești, nu trebuie să-ți fie frică să vorbești, nu trebuie să-ți fie frică de tine pentru că ești fiul lui Dumnezeu. – (Filozofia celor puternici)

Iustinian Cruceanu

The Fear Cure – Cultivating Courage as Medicine for the Body Mind and Soul

Patru căi ce duc spre Unitate


Digital Life Design (DLD) Conference

                    Dacă încă mai considerăm că acest aspect este o idee ciudată a altcuiva, experienţa noastră de viaţă nu se schimbă. O realitate unică nu este o idee, este o poartă spre o nouă modalitate de a trăi viaţa.                      

Conştiinţa este potenţialul întregii Creaţii, când vom înţelege faţa se va lumina. Cu cât deţinem mai multă conştiinţă, cu atât avem mai mult potenţial ca să creezi. Necesită o întrebare: Dorim să fim victima celor cinci simţuri sau co-creator?

Unele din opţiuni sunt:

  • În funcţie de cele cinci simţuri, adică: separare, dualitate, ego-ul, a fi supus fricii, a fi detaşat de Sursă, a fi limitat în timp şi spaţiu.
  • În funcţie de legile naturale, adică: a deţine controlul, a fi mai puţin supus frici, a fi conectat la resursele naturale, a fi inventiv, a fi înţelegător, a exploata bogăţiile timpului şi spaţiului.
  • În funcţie de conştienţă, adică: apropiat de legile naturii, aproape de Sursă, graniţele dispar, intenţiile se transformă în rezultate, dincolo de timp şi spaţiu. Conştienţa este tot ce schimbă în călătoria de la separare la realitatea unică. Atunci când depinzi de cele cinci simţuri, eşti conştient că lumea fizică este realitatea primară. Singurul rol pe care-l are Conştienţa ta este să privească lumea care este acolo afară.Cele cinci simţuri sunt foarte înşelătoare, căci ne spun că soarele răsare în est şi apune în vest, etc.                                                                                                                                              Următorul stadiu al conştienţei depinde de legile naturi a care se ajunge prin gândire şi experimentare. Observatorul nu mai este o victimă a amăgeli, poate descifra legea gravitaţiei,utilizând matematica şi experimentele gândului. Când creierul uman are în vedere legile naturii, lumea materială se află tot acolo afară şi aşteptă să fie explorată. În cele din urmă cineva trebuie să întrebe: Cine sunt eu, cel care gândeşte toate aceste lucruri? Aceasta este întrebarea ce duce la conştienţa pură, asta deoarece dacă goleşti creierul de orice gând (ca la meditaţie) conştienţa se dovedeşte a nu fi goală, vidă şi pasivă.

                         Dincolo de limitele timpului şi spaţiului, are loc un sigur proces şi doar unul, adică: creaţia se creează pe sine, folosind conştienţa ca pe plastilină. În lumea obiectivă, conştiinţa se transformă în lucruri, iar în lumea subiectivă în experienţe. Nu există nici o diferenţă şi printr-o atingere magică, creierul uman nu trebuie să stea în afara procesului creator. Doar fiind atenţi şi având o dorinţă activă butonul creaţiei. Se poate activa doar dacă şi să o facem, doar cei ce cred în limitări nu o pot face.Splendoarea călătoriei spirituale este aceeaşi ca şi ciudăţenia ei, adică: primim o putere deplină, doar prin înţelegerea faptului că am folosit acea putere tot timpul, pentru a vă conecta la voi înşivă. Suntem la nivel potenţial, prizonierul, temnicerul, eroul care deschide carcera sau toate la un loc.

                Această dilemă a frustrat pe toată lumea care a încercat să accepte această realitate, chiar şi atunci când înţelepciunea este dobândită şi-ţi dai seama că propriu creier dă naştere tuturor lucrurilor din jurul nostru, iar găsirea butonului creaţiei ne scapă. Există o cale, în spatele fiecărei experienţe se află un experimentator care ştie ce se petrece. Când vom găsi acel punct în care se găseşte acesta ne aflăm în punctul zero, în jurul căreia se învârte lumea. Ajungerea n acel punct este un proces care începe acum. Orice experienţă ne vine într-una din cele patru modalităţi: ca sentiment, ca gând, ca acţiune sau simplu ca un sentiment de a fi. În momente neaşteptate experimentatorul este mult mai prezent în aceste patru aspecte decât de obicei.

                  Toate lucrurile sunt ca şi conţinutul unei valize mentale, oamenii îngrămădesc în valizele lor mii de lucruri. Dar, conştienţa nu este o valiză şi acelaşi lucrul îl putem spune despre lucrurile din interior. Conştienţa se defineşte pe sine însuşi, ca: pură, vie, vioaie, tăcută şi plină de potenţial creator. Uneori, aproape că experimentaţi acea stare pură şi în acele momente, unul din lucrurile pe care le-am menţionat anterior sau ceva similar iese la suprafaţă, în loc să stea ascuns. Anumite semne sunt palpabile şi se nasc ca nişte senzaţii de netăgăduit în corp, iar altele la nivel subtil fiind greu de exprimat, ca: un tremur de la ceva care ne atrage pe neaşteptate atenţia. La observarea unui astfel de semn, avem deja la îndemână o pistă care poate duce dincolo de gând, sentiment sau acţiune şi în acest moment putem să facem o alegere.

               Există doar o diferenţă foarte fină între a simţi că sunt în siguranţă, ca de exemplu şişti că sunt în siguranţă. Din acest punct de vedere se trece mai departe la a acţiona ca şi cum sunt în siguranţă şi până când îmi dau seama în sfârşit că, îndoiala, întreaga mea existenţă a fost în siguranţă, încă de când ma-am născut, deci Sunt în siguranţă.

Pentru a stăpâni conştienţa pură, trebuie să învăţăm cum să o trăim !

                  Textele fascinante din India, numite Sutrele Shiva, ce datează de mai multe secole, se pot găsi revelaţii în acest domeniu. Aici cuvântul Shiva înseamnă Dumnezeu, iar cuvântul Sutra înseamnă fir sau cale, astfel ca în mod deliberat, cititorului i se arată firele invizibile care duc înapoi la sursa eternă. Ele au şi un context mai larg, care necesită să urmăm calea deschisă de revelaţie. Deci, în tradiţia acestora, fiecare persoană poate alege patru căi ce provin din: a simţi, a gândi, a acţiona şi a fi. Fiecare dintre căi se numeşte Yoga, cuvânt sanskrit care înseamnă uniune, pentru că scopul este Unitatea, contopirea cu realitatea unică.

Avem patru tipuri de Yoga:

  • Bhakti Yoga, care duce la găsirea unităţii, iubindu-l pe dumnezeu.
  • Karma Yoga care duce la găsirea unităţii prin acţiunea altruistă.
  • Gyana Yoga care duce la găsirea unităţii prin cunoaştere.
  • Raja Yoga ce duce la găsirea unităţii prin meditaţie şi renunţare.

Arătăm în continuare cum este trăită efectiv fiecare din aceste căi.

Simţirea ne arată calea, ori de câte ori trăim experienţa iubirii şi exprimăm. Aici, emoţiile noastre personale se lărgesc pentru a deveni atotcuprinzătoare. Iubirea de sine şi de familie se contopeşte cu iubirea pentru omenire. În forma superioară de expresie, iubirea noastră este atât de puternică, încât ÎL cheamă pe DUMNEZEU să ni se arate. Inima care tânjeşte îşi găseşte pacea supremă prin unirea cu inima CREAŢIEI.

Gândirea ne arată calea, ori de câte ori mintea noastră încetează să fie neliniştită şi speculativă. Pe această cale, ne oprim dialogul interior, pentru a găsi claritatea şi nemişcarea.Este nevoie de claritate, pentru ca mintea să vadă că nu trebuie să fie atât de unidirecţională.

A gândi se poate transforma în a şti, adică în înţelepciune. Cu o claritate mai mare,intelectul nostru analizează orice problemă şi vede soluţia. Misterul existenţei este cel pe care mintea doreşte cu adevărat să-l cunoască. Întrebările bat la uşa eternităţii, moment în care CREATORUL este singurul care le poate da răspuns. Împlinirea acestei căi apare atunci când mintea noastră se contopeşte cu mintea lui DUMNEZEU. Acţiunea ne arată calea, ori de câte ori ne predăm. Pe această cale controlul ego-ului asupra acţiunii slăbeşte.. Acţiune încetează să mai fie motivată de dorinţe egoiste. Cu timpul acţiunea se va detaşa de ego şi a face devine motivat de o forţă din afara noastră. Deci,ataşamentul nostru personal faţă de propriile noastre acţiuni este transformat în nonataşament,prin faptul că îndeplinim acţiunile lui DUMNEZEU. Calea îşi atinge împlinirea,atunci când abandonarea noastră este atât de completă, încât DUMNEZEU conduce tot ceea ce facem. A fi ne arată calea, ori de câte ori cultivăm un SINE care trece dincolo de ego. Acest ego se dovedeşte a fi o iluzie, o mască ce ascunde un EU cu mult mai măreţ care există în fiecare din noi. Identitatea noastră reală este un simţ al existenţei pure, pe care-l numim EU SUNT. Toate fiinţele împărtăşesc acelaşi EU SUNT, iar împlinirea apare atunci când fiinţa noastră îmbrăţişează atât de multe, încât în sentimentul nostru de a fi vii este inclus şi DUMNEZEU. Unitatea este o stare în care nimic nu este lăsat în afara lui EU SUNT.

                  În aceste situaţii noi luăm o decizie crucială, adică: O iau de la capăt, deci, renunţăm la vechile percepţii şi nu la bunurile noastre. Universul, ca orice oglindă, este neutru, dar el reflectă ceea ce se află în faţa sa, fără a judeca şi fără a distorsiona. Acest pas duce la renunţare, dacă-l crezi. Deci, ai renunţat la credinţa că lumea exterioară are vreo putere asupra ta

Acest adevăr va deveni adevărat, atunci când va fi trăit.

Pentru atingerea acestei stări propunem următorul exerciţiu.

El începe ca să observăm când atingem în conştienţa noastră niveluri subtile, in comparaţie cu cele grosiere, deci un exerciţiu:

  • A iubi pe cineva este mai subtil decât a avea resentimente sau respingere de acea persoană.
  • A accepta pe cineva este ceva mai subtil decât a critica persoana respectivă.
  • A promova pacea este ceva mai subtil decât a promova violenţa.
  • A vedea pe cineva, fără a-l judeca este ceva mai subtil decât a-l critica.

Experienţa subtilă este liniştită şi armonioasă, deci, vă simţiţi stabil şi nu sunteţi în conflict cu nimeni. Odată ce aţi identificat această parte începeţi să favorizaţi latura subtilă a vieţii noastre. Trebuie să facem singuri alegerea, la nivelul conştienţei, deoarece, în diversitatea infinită a CREAŢIEI, fiecare percepţie dă naştere la o lume care o oglindeşte.

                 Orice experienţă care vă aduce în contact cu nivelul tăcut de conştienţă, poate fi numit meditaţie. Poate cea mai simplă vi se pare meditaţia pe respiraţie. Urmărindu-vă respiraţia, vă aliniaţi cu conexiunea minte-corp, cu coordonarea subtilă a gândului şi cu Prana, energia subtilă conţinută în respiraţie. Se pot adopta şi mantrele tradiţionale sau sunetele rituale, aşa cum este descris în orice text despre învăţăturile spirituale orientale. Facem această meditaţie timp de 10 la 20 minute, dacă se poate de două ori pe zi şi veţi deveni conştienţi de relaxarea corpului. Bazaţi-vă pe tendinţa naturală a corpului de a se elibera de stres, deoarece aceasta este o meditaţie blândă, care nu are efecte secundare negative şi nu prezintă pericole cât suntem sănătoşi. Efectul de relaxare va continua, însă vom începe se ne dăm seama şi că suntem conştienţi de noi însuşi, ar putea apare o revelaţie sau inspiraţie subtilă, etc. Efectele diferă de la persoană la persoană, astfel vom fi deschişi la orice se întâmplă. Scopul meditaţiei este acelaşi pentru toţi, anume: să învăţăm să intrăm în relaţie cu conştienţa însuşi, la nivelul cel mai pur al experienţei.

The Seven Spiritual Laws of Success – A Practical Guide to the Fulfillment of Your Dreams