…..

    Dacă încă mai considerăm că acest aspect este o idee ciudată a altcuiva, experienţa noastră de viaţă nu se schimbă. O realitate unică nu este o idee, este o poartă spre o nouă modalitate de a trăi viaţa.                      

Conştiinţa este potenţialul întregii Creaţii, când vom înţelege faţa se va lumina. Cu cât deţinem mai multă conştiinţă, cu atât avem mai mult potenţial ca să creezi. Necesită o întrebare: Dorim să fim victima celor cinci simţuri sau co-creator?

Unele din opţiuni sunt:

În funcţie de cele cinci simţuri, adică: separare, dualitate, ego-ul, a fi supus fricii, a fi detaşat de Sursă, a fi limitat în timp şi spaţiu.

În funcţie de legile naturale, adică: a deţine controlul, a fi mai puţin supus frici, a fi conectat la resursele naturale, a fi inventiv, a fi înţelegător, a exploata bogăţiile timpului şi spaţiului.

În funcţie de conştienţă, adică: apropiat de legile naturii, aproape de Sursă, graniţele dispar, intenţiile se transformă în rezultate, dincolo de timp şi spaţiu. Conştienţa este tot ce schimbă în călătoria de la separare la realitatea unică. Atunci când depinzi de cele cinci simţuri, eşti conştient că lumea fizică este realitatea primară. Singurul rol pe care-l are Conştienţa ta este să privească lumea care este acolo afară.Cele cinci simţuri sunt foarte înşelătoare, căci ne spun că soarele răsare în est şi apune în vest, etc.

Următorul stadiu al conştienţei depinde de legile naturi a care se ajunge prin gândire şi experimentare. Observatorul nu mai este o victimă a amăgeli, poate descifra legea gravitaţiei,utilizând matematica şi experimentele gândului. Când creierul uman are în vedere legile naturii, lumea materială se află tot acolo afară şi aşteptă să fie explorată. În cele din urmă cineva trebuie să întrebe: Cine sunt eu, cel care gândeşte toate aceste lucruri? Aceasta este întrebarea ce duce la conştienţa pură, asta deoarece dacă goleşti creierul de orice gând (ca la meditaţie) conştienţa se dovedeşte a nu fi goală, vidă şi pasivă.

        Dincolo de limitele timpului şi spaţiului, are loc un sigur proces şi doar unul, adică: creaţia se creează pe sine, folosind conştienţa ca pe plastilină. În lumea obiectivă, conştiinţa se transformă în lucruri, iar în lumea subiectivă în experienţe. Nu există nici o diferenţă şi printr-o atingere magică, creierul uman nu trebuie să stea în afara procesului creator. Doar fiind atenţi şi având o dorinţă activă butonul creaţiei. Se poate activa doar dacă şi să o facem, doar cei ce cred în limitări nu o pot face.

Splendoarea călătoriei spirituale este aceeaşi ca şi ciudăţenia ei, adică: primim o putere deplină, doar prin înţelegerea faptului că am folosit acea putere tot timpul, pentru a vă conecta la voi înşivă. Suntem la nivel potenţial, prizonierul, temnicerul, eroul care deschide carcera sau toate la un loc.

     Această dilemă a frustrat pe toată lumea care a încercat să accepte această realitate, chiar şi atunci când înţelepciunea este dobândită şi-ţi dai seama că propriu creier dă naştere tuturor lucrurilor din jurul nostru, iar găsirea butonului creaţiei ne scapă. Există o cale, în spatele fiecărei experienţe se află un experimentator care ştie ce se petrece.

Când vom găsi acel punct în care se găseşte acesta ne aflăm în punctul zero, în jurul căreia se învârte lumea. Ajungerea n acel punct este un proces care începe acum. Orice experienţă ne vine într-una din cele patru modalităţi: ca sentiment, ca gând, ca acţiune sau simplu ca un sentiment de a fi. În momente neaşteptate experimentatorul este mult mai prezent în aceste patru aspecte decât de obicei.

       Toate lucrurile sunt ca şi conţinutul unei valize mentale, oamenii îngrămădesc în valizele lor mii de lucruri. Dar, conştienţa nu este o valiză şi acelaşi lucrul îl putem spune despre lucrurile din interior. Conştienţa se defineşte pe sine însuşi, ca: pură, vie, vioaie, tăcută şi plină de potenţial creator. Uneori, aproape că experimentaţi acea stare pură şi în acele momente, unul din lucrurile pe care le-am menţionat anterior sau ceva similar iese la suprafaţă, în loc să stea ascuns.

Anumite semne sunt palpabile şi se nasc ca nişte senzaţii de netăgăduit în corp, iar altele la nivel subtil fiind greu de exprimat, ca: un tremur de la ceva care ne atrage pe neaşteptate atenţia. La observarea unui astfel de semn, avem deja la îndemână o pistă care poate duce dincolo de gând, sentiment sau acţiune şi în acest moment putem să facem o alegere.

               Există doar o diferenţă foarte fină între a simţi că sunt în siguranţă, ca de exemplu şi a şti că sunt în siguranţă. Din acest punct de vedere se trece mai departe la a acţiona ca şi cum sunt în siguranţă şi până când îmi dau seama în sfârşit că, îndoiala, întreaga mea existenţă a fost în siguranţă, încă de când ma-am născut, deci Sunt în siguranţă.

Pentru a stăpâni conştienţa pură, trebuie să învăţăm cum să o trăim !

      Textele fascinante din India, numite Sutrele Shiva, ce datează de mai multe secole, se pot găsi revelaţii în acest domeniu. Aici cuvântul Shiva înseamnă Dumnezeu, iar cuvântul Sutra înseamnă fir sau cale, astfel ca în mod deliberat, cititorului i se arată firele invizibile care duc înapoi la sursa eternă. Ele au şi un context mai larg, care necesită să urmăm calea deschisă de revelaţie. Deci, în tradiţia acestora, fiecare persoană poate alege patru căi ce provin din: a simţi, a gândi, a acţiona şi a fi. Fiecare dintre căi se numeşte Yoga, cuvânt sanskrit care înseamnă uniune, pentru că scopul este Unitatea, contopirea cu realitatea unică.

Avem patru tipuri de Yoga:

Bhakti Yoga, care duce la găsirea unităţii, iubindu-l pe dumnezeu.

Karma Yoga care duce la găsirea unităţii prin acţiunea altruistă.

Gyana Yoga care duce la găsirea unităţii prin cunoaştere.

Raja Yoga ce duce la găsirea unităţii prin meditaţie şi renunţare.

Arătăm în continuare cum este trăită efectiv fiecare din aceste căi.

Simţirea ne arată calea, ori de câte ori trăim experienţa iubirii şi exprimăm. Aici, emoţiile noastre personale se lărgesc pentru a deveni atotcuprinzătoare. Iubirea de sine şi de familie se contopeşte cu iubirea pentru omenire. În forma superioară de expresie, iubirea noastră este atât de puternică, încât ÎL cheamă pe DUMNEZEU să ni se arate. Inima care tânjeşte îşi găseşte pacea supremă prin unirea cu inima CREAŢIEI.

Gândirea ne arată calea, ori de câte ori mintea noastră încetează să fie neliniştită şi speculativă. Pe această cale, ne oprim dialogul interior, pentru a găsi claritatea şi nemişcarea.Este nevoie de claritate, pentru ca mintea să vadă că nu trebuie să fie atât de unidirecţională.

A gândi se poate transforma în a şti, adică în înţelepciune.

Cu o claritate mai mare,intelectul nostru analizează orice problemă şi vede soluţia. Misterul existenţei este cel pe care mintea doreşte cu adevărat să-l cunoască. Întrebările bat la uşa eternităţii, moment în care CREATORUL este singurul care le poate da răspuns. Împlinirea acestei căi apare atunci când mintea noastră se contopeşte cu mintea lui DUMNEZEU. Acţiunea ne arată calea, ori de câte ori ne predăm. Pe această cale controlul ego-ului asupra acţiunii slăbeşte.. Acţiune încetează să mai fie motivată de dorinţe egoiste.

Cu timpul acţiunea se va detaşa de ego şi a face devine motivat de o forţă din afara noastră. Deci,ataşamentul nostru personal faţă de propriile noastre acţiuni este transformat în nonataşament,prin faptul că îndeplinim acţiunile lui DUMNEZEU. Calea îşi atinge împlinirea,atunci când abandonarea noastră este atât de completă, încât DUMNEZEU conduce tot ceea ce facem. A fi ne arată calea, ori de câte ori cultivăm un SINE care trece dincolo de ego.

Acest ego se dovedeşte a fi o iluzie, o mască ce ascunde un EU cu mult mai măreţ care există în fiecare din noi. Identitatea noastră reală este un simţ al existenţei pure, pe care-l numim EU SUNT. Toate fiinţele împărtăşesc acelaşi EU SUNT, iar împlinirea apare atunci când fiinţa noastră îmbrăţişează atât de multe, încât în sentimentul nostru de a fi vii este inclus şi DUMNEZEU. Unitatea este o stare în care nimic nu este lăsat în afara lui EU SUNT.

     În aceste situaţii noi luăm o decizie crucială, adică: O iau de la capăt, deci, renunţăm la vechile percepţii şi nu la bunurile noastre. Universul, ca orice oglindă, este neutru, dar el reflectă ceea ce se află în faţa sa, fără a judeca şi fără a distorsiona. Acest pas duce la renunţare, dacă-l crezi. Deci, ai renunţat la credinţa că lumea exterioară are vreo putere asupra ta

Acest adevăr va deveni adevărat, atunci când va fi trăit.

Pentru atingerea acestei stări propunem următorul exerciţiu.

El începe ca să observăm când atingem în conştienţa noastră niveluri subtile, in comparaţie cu cele grosiere, deci un exerciţiu:

• • – A iubi pe cineva este mai subtil decât a avea resentimente sau respingere de acea persoană.

• • – A accepta pe cineva este ceva mai subtil decât a critica persoana respectivă.

• • – A promova pacea este ceva mai subtil decât a promova violenţa.

• – A vedea pe cineva, fără a-l judeca este ceva mai subtil decât a-l critica.

Experienţa subtilă este liniştită şi armonioasă, deci, vă simţiţi stabil şi nu sunteţi în conflict cu nimeni. Odată ce aţi identificat această parte începeţi să favorizaţi latura subtilă a vieţii noastre. Trebuie să facem singuri alegerea, la nivelul conştienţei, deoarece, în diversitatea infinită a CREAŢIEI, fiecare percepţie dă naştere la o lume care o oglindeşte.

     Orice experienţă care vă aduce în contact cu nivelul tăcut de conştienţă, poate fi numit meditaţie. Poate cea mai simplă vi se pare meditaţia pe respiraţie. Urmărindu-vă respiraţia, vă aliniaţi cu conexiunea minte-corp, cu coordonarea subtilă a gândului şi cu Prana, energia subtilă conţinută în respiraţie. Se pot adopta şi mantrele tradiţionale sau sunetele rituale, aşa cum este descris în orice text despre învăţăturile spirituale orientale. Facem această meditaţie timp de 10 la 20 minute, dacă se poate de două ori pe zi şi veţi deveni conştienţi de relaxarea corpului.

Bazaţi-vă pe tendinţa naturală a corpului de a se elibera de stres, deoarece aceasta este o meditaţie blândă, care nu are efecte secundare negative şi nu prezintă pericole cât suntem sănătoşi. Efectul de relaxare va continua, însă vom începe se ne dăm seama şi că suntem conştienţi de noi însuşi, ar putea apare o revelaţie sau inspiraţie subtilă, etc. Efectele diferă de la persoană la persoană, astfel vom fi deschişi la orice se întâmplă. Scopul meditaţiei este acelaşi pentru toţi, anume: să învăţăm să intrăm în relaţie cu conştienţa însuşi, la nivelul cel mai pur al experienţei.

Fără frică…