Nu suntem totuna cu mintea noastră
Category : spirituality
…..
Cel mai mare obstacol în calea iluminării
Ce este iluminarea?
Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. Într-o zi, trecu pe acolo un străin. „Te înduri să-mi dai un ban?”, murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i vechea lui şapcă de baseball. „Nu am nimic să-ţi dau”, spuse străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?”, întrebă acesta. „Un gunoi”, răspunse cerşetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu”. „Te-ai uitat vreodată înăuntru?”, întrebă străinul. „Nu”, răspunse cerşetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea”. „Uită-te înăuntru”, insistă străinul. Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu aur.
Eu sunt străinul care nu are nimic să vă dea şi care vă spune să vă uitaţi înăuntru.
Nu în interiorul unei cutii, ca în parabolă, ci undeva mai aproape: în interiorul dvs.
„Dar eu nu sunt un cerşetor” — mi se pare că vă aud protestând.
Cei care nu şi-au găsit încă adevărata bogăţie, care este strălucitoarea fericire a Fiinţei şi sentimentul profund şi indestructibil de pace venit odată cu ea, sunt cerşetori, chiar dacă deţin cele mai mari bogăţii materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacţie, de recunoaştere, de siguranţă sau de iubire, deşi au în sine o comoară care conţine nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.
Cuvântul „iluminare” evocă într-un fel ideea unei realizări supraomeneşti, iar sinele fals vrea să perpetueze această idee; dar aceasta este pur şi simplu starea dvs. naturală, trăirea identităţii cu Fiinţa. Este o stare de conectare la ceva incomensurabil şi indestructibil, la ceva care, aproape paradoxal, sunteţi în esenţă dvs., dar care, cu toate acestea, vă depăşeşte cu mult. Înseamnă regăsirea naturii dvs. adevărate, dincolo de nume şi de înfăţişare. Incapacitatea de a simţi această conectare dă naştere iluziei separării — separare de propria persoană şi de lumea care vă înconjoară. Atunci vă percepeţi, conştient sau inconştient, ca pe un fragment izolat. Apare frica, iar conflictul interior devine starea normală.
Îmi place foarte mult definiţia extrem de simplă pe care Buddha o dă iluminării: „sfârşitul suferinţei”. Nu este nimic supraomenesc în ea, nu-i aşa? Desigur, ca definiţie, este incompletă. Ne spune doar ce nu este iluminarea: nu este suferinţă. Dar ce rămâne atunci când nu mai există suferinţă? Buddha păstrează tăcerea asupra acestui subiect, iar tăcerea lui înseamnă că acest lucru trebuie descoperit pe cont propriu. El foloseşte o definiţie negativă pentru ca mintea să nu o transforme într-o credinţă sau într-o realizare supraomenească, un obiectiv imposibil de atins. În ciuda acestei precauţii, majoritatea budiştilor cred şi azi că iluminarea este pentru Buddha, nu pentru ei, cel puţin nu în această viaţă. ….Eckhart Tolle
