Multe persoane mi s-au prezentat spunându-mi că ele caută Adevărul! Ani de zile am ascultat că răbdare poveştile acestei căutări. Aveam chiar şi un chip admirativ, fiindcă a cunoaşte adevărul este ceva măreţ, nu-i aşa? Apoi, după câţiva ani, am reuşit să mă enervez. M-am hotărat să dau o lecţie tuturor acestor oameni atât de mândri de a căuta Adevărul şi de a nu-l găsi.

„Sunt mai mult de cincizeci de ani de când caut adevărul”, mi-a spus intr-o zi un bătrânel simpatic. – Şi nu l-aţi găsit încă? – Nu. – îl căutaţi în continuare? – Da, a răspuns, atât de plin de el încat se gândea că îl voi felicita pentru perseverenţa sa. L-am privit îndelung şi i-am spus în final: „Ei bine, dragă domn, să ştiţi că nu îl veţi găsi niciodată, fiindcă în realitate faceţi totul să nu îl găsiţi. – Cum aşa?… – Da, aţi întalnit de mai multe ori adevărul în viaţă. Pentru că el este foarte uşor de găsit, se află peste tot l-aţi văzut, l-aţi auzit, l-aţi atins, dar nu l-aţi acceptat niciodată deoarece aveţi multe alte lucruri în minte.

Căutaţi „un” adevăr care să vă convină, iar când întalniţi adevărul, cum el nu corespunde dorinţelor voastre, spuneţi: „Nu, nu, nu am nevoie de aşa ceva” şi vă abateţi de la el. Repetaţi: eu caut, eu caut, dar dacă ar trebui să analizăm acest cuvant „a căuta”, vom descoperi că, de fapt, căutaţi numai ceea ce vă oferă mijloacele de a vă satisface dorinţele arzătoare şi ambiţiile.

Scuzaţi-mă, domnule, nu căutaţi adevărul, căutaţi o slujnică care să vă satisfacă poftele. Dacă aţi fi dorit cu adevărat să găsiţi adevărul, aţi fi reuşit demult. ÎI mai puteţi găsi şi astăzi, dar nu doriţi aceasta”. Ce conversaţie, nu-i aşa! Ea s-a reprodus cu mai multe persoane, dar nu vă mai spun ce s-a întâmplat după aceea… Este suficient ca o persoană să spună: „Eu caut adevărul” pentru ca altele, care nu ştiu în ce categorie să claseze acest „căutător”, să holbeze ochii cu încântare: se află în faţa cuiva care caută adevărul…este ceva deosebit! Ele sunt uimite.

Da, este foarte avantajos să pretinzi că te afli în căutarea adevărului. Chiar din punct de vedere material este avantajos. Unii au făcut un obicei din aşa ceva: ei vorbesc fără încetare în jurul lor despre căutările lor nereuşite, scriu nişte cărţi în care îşi expun speranţele şi dezamăgirile, iar când aceste cărţi apar, autorii lor sunt premiaţi în mod special, invitaţi în jurul unor bufete pline cu gustări de tot felul, li se oferă ceai, şampanie. Iată avantajele!

Mulţi alţii încep să caute adevărul, din cauza unei aşa zise lipse de energie şi dinamism pentru a continua activităţile din tinereţe. Dacă li se spune că, pentru a găsi cu adevărat ceva, trebuie să consacre puţin timp unor anumite lecturi, rugăciunii, meditaţiei, câtorva exerciţii spirituale, ei răspund că nu pot, că sunt foarte ocupaţi. Şi totuşi ei caută! Ei nu au nici un ideal înalt, nu vor să înţeleagă că există mai întai ceva de schimbat în felul lor de a gândi, dar ei caută în continuare… Ei bine, a căuta în aceste condiţii nu foloseşte la nimic. Oamenii se află cu toţi în căutarea unui lucru.

In funcţie de caz, poartă denumirea de fericire, sensul vieţii, adevăr…

Oare de ce nu găsesc ceea ce caută? Fiindcă îl aşteaptă mereu sub o formă ce corespunde ideii ce şi-o fac despre el. Chiar şi adevărul trebuie să se conformeze dorinţelor lor. Iar când frecventează un învăţămant spiritual, o fac cu speranţa de a găsi aici nişte teorii şi situaţii pe placul lor. De aceea, ei se plimbă dintr-un învăţămant în altul, fără să se ataşeze de vreunul.

Nu le plac poate chipurile întalnite… nu au fost bine primiţi…nu văd nişte avantaje materiale de obţinut…învăţămantul ce le este oferit este prea exigent…sau Maestrul acestui învăţămant nu le face nişte promisiuni pe măsură… Oamenii caută minciunile, iluziile, baloanele de săpun, şi de aceea se îndepărtează de un adevărat Maestru: tocmai fiindcă el nu este un vânzător de iluzii!

Ei se simt tulburaţi, nefericiţi alături de el. Ei bine, este tocmai dovada că ei nu caută adevărul. Adevărul nu tulbură, el nu aduce nefericirea; dacă el îi distruge, înseamnă că oamenii nu doreau cu adevărat să îl găsească. Dacă ar fi dorit să il găsească, ar fi fost atat de fericiţi! Nu, ei nu doresc să îl găsească şi continuă să se plimbe peste tot spunand: „Eu caut adevărul”. Ah, da, este formidabil! Ei se mândresc cu această frază, este ca o medalie.

De acum înainte, vor trebui să scoată această medalie şi să o pună în cutie: „Am găsit drumul cel bun, iar acum încep să lucrez!” Ah, nu, nu, ei continuă să caute, aşteptând ca Cerul, Dumnezeu însuşi să le facă pe plac, să îi satisfacă, şi rămân astfel încăpăţanaţi, exigenţi. Dar ei pot cere insistent oricât, într-o bună zi vor fi obligaţi să constate că nimic nu le vine aşa cum sperau. Fiindcă lumea divină nu poate fi agresată: adevărul se dezvăluie numai celor care au ştiut să găsească atitudinea potrivită.

Veţi găsi adevărul atunci când vă veţi decide să îl slujiţi. Nici mulţi spiritualişti nu îl vor găsi niciodată fiindcă aşteptau ca acesta să îi ajute să-şi realizeze dorinţele lor cele mai materiale. Ei îl consideră ca o slujnică sau chiar un cont bancar ce le va aduce bunuri, putere, mijloacele de a seduce nişte femei etc. Or, adevărul este o prinţesă, şi atunci când vede că o siliţi la nişte corvoade umilitoare, se supără şi spune: „Drept cine mă ia acest om?” şi vă respinge cu dispreţ.

Din nefericire, peste tot în societate, în şcoli, în familii, auzim numai nişte teorii şi vedem numai nişte exemple de oameni care cer fără încetare, vor să se impună, fără să se întrebe de ce această atitudine de lipsă de respect şi violenţă le va inchide toate uşile. Trebuie să fii umil ca să găseşti adevărul.

Iar a fi umil, înseamnă mai întâi să încetezi să fii exigent în privinţa naturii, a oamenilor, a Creatorului. Trebuie să fii umil ca să găseşti adevărul. Iar a fi umil, înseamnă mai întai să încetezi să fii exigent în privinţa naturii, a oamenilor, a Creatorului. „Da, dar avem nişte nevoi!” Ei bine, să vorbim tocmai despre aceste nevoi. Studiaţi puţin cine cere în voi. De unde vine această voce care cere uşurinţa, bunăstarea, plăcerile şi refuză eforturile, constrângerile, obligaţiile? Este vocea naturii inferioare. Dar voi sunteţi cu adevărat această natură inferioară?…Nu.

Natura inferioară face parte din om, dar nu este omul însuşi.

Ea este ca o materie asupra căreia trebuie să lucrăm pentru a hrăni natura sa superioară care este nemuritoare, veşnică. Cu această natură superioară trebuie să ne identificăm. Atât timp cât omul se va confunda cu natura sa inferioară, el îşi va spune: „Eu vreau una, eu vreau alta, eu sunt rănit, eu sufăr.”.. şi va continua să meargă peste tot afirmând: „Eu caut adevărul, eu caut, eu caut.”.. şi nu îl va găsi. Pentru a cunoaşte adevărul, trebuie să ne identificăm cu lumina, cu nobleţea, cu acea corectitudine a naturii superioare.

Omraam Mikhaël Aïvanhov

LUMINA OCHIULUI LUI DUMNEZEU