Shambala-tărâmul înțelepților


hiperborea-antiguo-paraiso-extraterrestre

                  Planeta noastră este guvernată în taină de un centru secret al puterii oculte, tărâmul misterios al înțelepților cunoscut în tradiția orientală sub numele de Shambala. Acest tărâm tainic nu se află pe planeta noastră în planul fizic, ci într-o lume paralelă nevazută, planul eteric al manifestării. Din această dimensiune subtilă, ființele din Shambala pot vedea ce se petrece în planul fizic și pot interveni prompt în anumite conjuncturi speciale, pentru a ajuta sau inspira orice ființă umană care merită acest ajutor, sau chiar pentru a modifica în bine destinul planetar. Dacă acesta este adevărul, se pot întreba scepticii, de ce merg lucrurile așa de rău pe Pământ?
Cum de există războaie, boli, secte satanice precum francmasoneria? În viziunea întelepciunii, nu este vorba de o contradicție, căci karma colectiva a umanității face ca toate suferințele și „plăgile” umanității contemporane să fie meritatele consecințe ale acțiunilor negative anterioare ale oamenilor.
Totuși, nu întâmplător, se spune că Dumnezeu nu vrea pedepsirea păcătosului, ci îndreptarea lui. Lumea înțelepților, Shambala, există tocmai pentru a ne ajuta, atât individual cât și colectiv să ne „îndreptăm”, adică, mai bine zis, să ne îndreptăm spre Dumnezeu.

Shambala este reală

De unde știm că Shambala există cu adevărat? În primul rând, pentru că toate tradițiile populare și spirituale ale planetei vorbesc despre ea. E drept că sub nume diferite: Tula, Insula Albă, Tărâmul fericirii, Lumea înțelepților, Țara apelor albe, Hiperboreea, Shangri La, Shambala… Dar toate afirmă același lucru: că există o lume tainică a înțelepților care ghidează și susține umanitatea. Din această lume au venit, probabil, marii eroi civilizatori, marii deschizători de drumuri, marii înțelepți. Putem crede că este doar un mit, dar iată că în ultima vreme marile mituri ale umanității se dovedesc a fi fost cât se poate de reale: certificarea științifica a potopului biblic (și descoperirea resturilor arcei lui Noe pe muntele Ararat) sau descoperirea Troiei sunt doar două exemple elocvente. Fără îndoială că nu este o simplă coincidență faptul că toate tradițiile afirmă același lucru: existența Shambalei este o realitate. Shambala este cu certitudine reală.
Alt argument hotărâtor: există ființe umane, personaje istorice mai mult sau mai puțin cunoscute, care au fost în Shambala, atât pentru a primi anumite inițieri de natură spirituală, cât și pentru a le fi încredințate anumite „misiuni”. Dintre aceștia, cei mai cunoscuți sunt Apollonius din Tyana, contele de Saint Germain, Nicholas Roerich, Paracelsus, Lao Tse, marele reformator și rege al Tibetului Tsong-kha-pa, marele yoghin tibetan Tilopa.
Existp alte ființe umane, care au reușit să comunice telepatic cu înțelepții din lumea Shambalei, precum Saint-Yves d’Alveydre și Helena Blavatsky. Întrucât și în cazul acestor ființe umane, ca și în cazul tradițiilor populare și esoterice, relatările coincid, este evident că Shambala – centrul spiritual al planetei – există cu adevărat

De ce nu se știe acest lucru?

Tradițiile oculte ale planetei afirmă faptul că, datorită degradării umanității, în epoca de regres spiritual care a început încă dinainte de nașterea lui Iisus, existența Shambalei a fost ocultată (ascunsă). Desigur că înțelepții au știut întotdeauna despre Shambala, dar aceștia au respectat cu strictețe secretul învățăturilor spirituale. În Orient totuși, existența Shambalei era chiar și în secolele trecute destul de bine cunoscută de foarte mulți oameni. Prin secolele XVI-XVII, călătorii occidentali au adus din Orient informații despre Shambala. La începutul secolului XX au apărut în Europa câteva lucrări de referință despre Shambala, care au atras atenția cititorilor. Dar nu s-a făcut prea multă publicitate acestui lucru, deoarece guvernanții actuali ai omenirii nu au nici un interes ca lumea să știe că există o putere mai presus decât a lor. Totuși, tradiția se confirmă, în sensul că ea prevedea revelarea publică a unor informații despre Shambala în această epocă în care trăim noi acum. Tot mai mulți oameni încep să caute și să-și pună întrebări. Diverse lucrări tibetane ultrasecrete despre Shambala au apărut traduse în Occident. Calea către Shambala se redeschide gradat…

Trei aspecte ale Shambalei

În traditia spirituală planetară, Shambala apare deopotrivă ca început și sfârsit, ca sursă a înțelepciunii și orizont al speranțelor umanității. Toate culturile, toate legendele, toate marile mituri converg și revelează o viziune comună, conform căreia există un tărâm tainic, locuit de înțelepți și înzestrat cu o neasemuită frumusețe și bogăție. Acesta este denumit în tradiția indiană, tibetană și mongolă Shambala.
Shambala este locul de unde au pornit toate învățăturile înțelepciunii și de aceea este unanim considerată „centrul” spiritual al planetei Pământ. Deși tradițiile menționeaza și alte nume pentru acest focar tainic al spiritualității umane, suntem îndreptătiti să considerăm că este vorba de acelasi tărâm al spiritelor foarte elevate, căci „înțelepții au o lume comună”. Centrul spiritual al planetei veghează permanent, în taină, asupra noastră. În Shambala este păstrat nealterat tezaurul universal de spiritualitate.
In perioadele dificile ale istoriei, când predomina pe planetă influența forțelor demoniace și satanice – necredința, dizarmonia, conflictele, viciile, violența, întunericul etc. – centrul spiritual al planetei este ocultat, ascuns. Însă înțelepții din Shambala și mai ales Regele Shambalei continuă să vegheze asupra oamenilor, să inspire cautarea sufletelor elevate, dornice de adevărata cunoaștere și iubitoare de Dumnezeu. Tot Shambala este cea care ne aduce speranța pentru un viitor spiritual al umanității; pentru că din Shambala – se spune – vor porni armatele Luminii în confruntarea finală dintre Bine și Rău, prevestita și de Apocalipsa Sfântului Ioan. Cel care este acum Regele Shambalei va conduce lupta împotriva forțelor demoniace și satanice pe care le va înfrange. Astfel va reîncepe Vârsta de Aur a omenirii.

Prin urmare, regăsim în mitul Shambalei, analogic, cele trei aspecte ale trinității hinduse: Brahma, Vishnu și Rudra Shiva, Divinul în aspectele sale de Creator, Menținător și Distrugător al Universului. Brahma este ipostaza lui Dumnezeu care dă naștere întregii manifestări, ca stăpân al Vieții și al forței creatoare. Vishnu este aspectul divin care menține viața si, potrivit tradiției hinduse, se manifestă periodic pe Pământ, pentru a ajuta oamenii să depașească momentele de răscruce sau pentru a revigora spiritualitatea și credința în Dumnezeu. Al treilea aspect, Rudra Shiva este asociat ipostazei terifiante a Divinului, care distruge răul și pune capăt unei anumite manifestări pentru a începe o noua creație
Shambala manifesta aceleași trei fațete. Prima fateta reprezinta sursa, izvorul, originea creatoare a înțelepciunii. A doua – tărâmul protector și inspirator care menține vie tradiția spirituală. Iar a treia este fațeta către care se îndreaptă speranțele omenirii pentru renașterea sa spirituală.
Prin forța sa tainică provenită de la Dumnezeu, Shambala luptă cu succes împotriva răului care tinde să acapareze acum Pământul. Neintamplator, cel care este acum Regele Shambalei este numit Rudra Chakrin, Teribilul Purtător al Roții. El este chiar acel Rege prin care se va manifesta pedeapsa divină pentru forțele satanice și demoniace care caută să ia în stăpânire planeta noastră.

Cum este Shambala?

Shambala este un tăram foarte vast, de o frumusețe paradisiacă. Ea nu este doar un paradis, ci este scena unei activități frenetice, ți mare parte din această activitate are ca scop susținerea și ghidarea spirituala a ființelor umane încarnate pe Pământ. Chiar și textele vechi care descriu Shambala ne indică faptul că în această lume există un nivel tehnologic foarte avansat (locuitorii Shambalei folosesc de exemplu anumite vehicule de zbor foarte performante). Există aici arhive vaste care tezaurizează istoria și spiritualitatea planetară, există temple splendide și palate fastuoase.
Shambala, ne spune tradiția tibetană, are forma unei flori de lotus cu opt petale, adică este împărțită în opt regiuni principale, iar în centru se află capitala, Kalapa, unde își are reședinta Regele Lumii. Fiecare dintre cele opt regiuni principale este împărțită în 12 domenii având fiecare un guvernator. Practic, în Shambala exista 96 de provincii distincte, plus capitala, Kalapa, un oraș vast și înfloritor, în care se află impresionantul palat al Regelui Shambalei. Descrierea tradiționala a Shambalei menționeaza și faptul că ea este înconjurată de munți foarte înalți și imposibil de trecut, simbol evident al faptului că acest tărâm există într-o dimensiune paralelă subtilă, dar și al protecției care face imposibil accesul în Shambala pentru ființe umane care nu merită acest lucru.
Shambala, ca tărâm spiritual care guvernează și inspiră umanitatea și planeta noastră, este în ultimă instanță sursa tuturor învățăturilor și căilor spirituale autentice. Fie că noi știm sau nu aceste lucruri, fie că le înțelegem sau nu, fie că le percepem direct sau nu, realitatea Shambalei este incontestabila. Putem spune chiar că orice cale spirituală autentică „trece prin Shambala”. Fiecare școală spirituală autentică este inspirată și sustinută prin intermediul lumii tainice a Shambalei și fiecare aspirant spiritual sincer este susținut și ghidat la rândul său de forța tainică a înțelepților Shambalei și a Regelui Lumii din Shambala.

Shambala, cea plină de splendoare

Shambala nu este doar o legendă a trecutului, ci o realitate a prezentului. Nu doar misterioșii inițiati tibetani ai secolelor trecute au reușit să ajungă în Shambala. Un exemplu elocvent in acest sens este pictorul rus Nicholas Roerich (1874 – 1947), un personaj misterios și fascinant, despre care apropiații săi spun că a fost în Shambala și ale cărui scrieri și picturi inspirate revelează cunoașterea sa profundă asupra Shambalei. Nicholas Roerich a călatorit și a trăit timp de aproape 20 de ani în India, Himalaya, Asia Centrala, China, Mongolia si Tibet, studiind tradițiile populare, explorând locuri misterioase și sacre și având ocazia să întâlnească inițiați care l-au ghidat în căutarile sale.

Shambhala The Sacred Path of the Warrior

Despre… ADEVĂR!


 maxresdefault

Rolul erorii în dezvoltarea cunoaşterii

 Dacă am diferenţia adevărul după modelul lui Kant, ca adevăruri sintetice şi analitice, am descoperi repede că adevărurile sunt numai de un singur fel şi anume sintetice. Adevărul provine din convenţii interumane. Dacă spun că soarele se învârte în jurul pământului, veţi spune că sunt incult, comiţând o eroare, dar cu siguranţă că nu ştiţi convenţia utilizată de mine pentru această propoziţie. Soarele a fost numit aşa de către comunitatea de oameni, pământul la fel. O persoană educată în exteriorul comunităţii umane ar putea numi invers pământul drept soare şi soarele drept pământ.

Deci tot adevărul este dezvoltat numai în convenţii, în cazul nostru, convenţii de limbaj. Apropo de soare, Platon spunea că acesta este responsabilul tuturor adevărurilor, pentru că fără lumina acestuia nu am fi avut ocazia să vedem şi nici să cunoaştem adevărul. Dar, cum am cunoaşte adevărul dacă nici nu am fi existat? Atâta timp cât soarele este esenţa vieţii, principala energie a pământului.

Dar cum s-or fi format adevărurile astea? Unii zic că prin raţiune, alţii că prin experienţă. Experienţa provine din simţuri, iar simţurile din senzaţii. Cum însuşi cuvântul senzaţie exprimă o înclinare relativă asupra adevărului, am tinde să credem, din contră că adevărul ar proveni din raţiune. Nimic mai fals, atâta timp cât adevărul nu este trăit, nu este simţit. E ca şi cum i-ai spune unui elev care a învăţat pe de rost un comentariu şi a copiat o temă la chimie că ar fi un copil deosebit de inteligent. Dar e adevărat că prin raţiune poţi “confecţiona” adevărurile, prin simţurile interne. În concluzie, un adevăr incontestabil provine mai întâi pe baza senzaţiei (simţurilor), apoi este analizat de raţiune, iar după lunga întrebuinţare a adevărului respectiv se trece la experienţă.

Când există o armonie între raţiune şi experienţă, adevărul este incontestabil, neexistând paralogisme. Pornind de la ipoteza (contrazisă) că un corp mai greu decât aerul nu poate zbura, am încercat să aflu care erau adevărurile pe care se baza afirmaţia. Singurul adevăr pe care l-am dedus a fost că aceia care au lansat ipoteza nu şi-au folosit suficient simţul vizual. Aşa încât, nu au putut observa că păsările sunt mai grele ca aerul şi zboară, iar aparatele de zbor, chiar cu rezervoare interne de energie puteau zbura liniştite până la epuizarea energiei.

Spunând un neadevăr, aşa cum afirama Aristotel, înseamnă a spune că ceea ce este nu este sau, deopotrivă că ceea ce nu este, este. Aşa că principiile referitoare la erori sunt diferite. Unii, printre care Decartes spun că eroarea este o privaţiune faţă de o cunoştinţă, pe când adepţii lui Popper afirmă că eroarea poate inspira multe idei bune şi că a critica o opinie ce provine dintr-o eroare, înseamnă un moment esenţial în procesul cunoaşterii. Este un adeevăr, mai ales că multe din afirmaţiile ştiinţifice se bazează pe reducerea la absurd. Reducem la absurd un fapt neadevărat lundu-l ca adevărat şi vom descoperii prin ipoteze adevărul curat.

Tot în principiul popperian, a fost arătată metoda cea mai eficientă de eradicare a erorilor: critica. Iar Popper găsea că este bine să criticăm pe alţii aşa cum ne-am critica pe noi înşine, pentru că dacă nu ne criticăm singuri, cu siguranţă că se va găsi altul care s-o facă mai dur. – (referat)

On Truth

Egregorii – zeii care s-au format din suflarea lui Dumnezeu


egregorii-620x250

 

„Egregorul este o acumulare impersonală de info-energii, bune sau rele, care au aparținut indivizilor, societății, popoarelor, națiilor, planetelor. Acest egregor se comportă ca un acumulator în care intră info-energii sau poate da, elimina, aceste energii. Fiecare țară formează un egregor și în interiorul său fiecare grupare politică, socială, artistică, religioasă formează un egregor.
Egregorul este emanația unei colectivități, este o forță psihică. Fiecare egregor are culorile și formele sale. Pentru Franța, cocoșul, pentru Rusia, ursul.

Egregorul are o componentă psihică și una energetică. Cei care formează colectivitatea, prin vibrațiile lor, formează o acumulare energetică care va crea un egregor. Să ne imaginăm o concentrare de persoane reunite în același loc, în același scop, cu aceeași gândire. Se va realiza un egregor de proporții uriașe. Fiindcă vorbim despre energii, egregorul are o proiecție astrală prin rezonanța vibratorie dat de colectivitate. Putem vorbi despre un egregor creștin, musulman, sectant sau budist.

De-a lungul istoriei, un egregor se formează și poate să dispară. După ani, el se poate reactiva. Indivizii care formează egregorul au câmpuri morfice care intră în conexiune, formând o forță care generează o energie puternică. Celebrul psihanalist Jung a fost interesat de energiile colective și a făcut mai multe studii pe eschimoși. El a fost contrariat de faptul că aceștia visau șerpi și păianjeni, în condițiile în care aceștia nu existau la cercul polar.

Jung a postulat ideea unui subconștient colectiv la care fiecare eschimos era conectat, prin care avea acces la o serie întreagă de cunoștințe, arhetipuri, care formau un egregor. Egregorul are o proiecție astrală. Toate vibrațiile, energiile colectivității sunt proiectate în astral, care le înmagazinează.
Se spune că egregorul are o putere mai mare cu cât vibrațiile și energiile colective sunt mai puternice. În SUA există în marile spitale grupuri de rugăciune care se roagă pentru vindecarea bolnavilor. Multe au fost cazurile în care pacienții s-au vindecat sau recuperat mai repede.

Un egregor hrănit de milioane de oameni poate deveni redutabil și independent. S-a spus că, egregorii sunt zeii care se nasc din suflarea lui Dumnezeu. Sunt spirite care pun lumea în mișcare și crează forme.” SURSA

Zeus The God Chronicles