Ulyus
-
Principiul Adevarului – Creatorul şi Creaţia sunt una
Principiul Adevarului – Creatorul şi Creaţia sunt una Veţi cunoaşt e Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi. – Ioan 8:32 Adevărul care-l eliberează pe om este cunoaşterea că propria…
-
Și noi avem shamanii noștri – timpul reîntoarcerii Shamanilor
Și noi avem shamanii noștri – timpul reîntoarcerii Shamanilor Trăim într-o perioadă critică a istoriei Umanitătii. Criza este în primul rând existenţială, iar fiinţa umană a pierdut sensul vieţii.…
-
Cum sa ne spiritualizam toate activitatile
Cum sa ne spiritualizam toate activitatile Multi isi imagineaza ca pentru a fi spiritualizat, trebuie sa se consacre meditatiei si rugaciunii. Nu, indiferent de munca, chiar spirituala, devine extrem…
-
Iniţierea înseamnă lărgirea conştiinţei – conştiinţa este luminată
Iniţierea înseamnă lărgirea conştiinţei – conştiinţa este luminată Mulţi oameni se nasc pe pământ, fiecare îşi duce viaţa, dar mulţi o fac în mod inconştient, adică automat, instinctiv,…
-
Cele şapte stadii ale evoluţiei individuale
Cele şapte stadii ale evoluţiei individuale În evoluţia sa spirituală, omul trece prin diverse etape, fiecare dintre ele având anumite caracteristici. Cunoaşterea acestora ne poate deschide calea spre nivelurile superioare care…
-
Cum Transformăm Pozitiv Conştiinţa Colectivă?
Cum Transformăm Pozitiv Conştiinţa Colectivă? Exista multe feluri pozitive prin care putem participa la transformarea constiintei colective. Un prim pas spre acest lucru este sa avem incredere in pasiunile noastre.…
-
Viaţa Spirituală – Spiritualistul are conştiinţa vastă şi luminoasă
Viaţa Spirituală – Spiritualistul are conştiinţa vastă şi luminoasă Bogăţia unui spiritualist este un lucru extrem de subtil, insesizabil chiar, dar dacă el este conştient de ea, va…
-
Ce este SQ – Inteligenţa Spirituală?
Ce este SQ – Inteligenţa Spirituală? Dacă inteligenţa emoţională este asociată cu partea dreaptă a creierului, inteligenţa intelectuală este asociată cu partea stângă a creierului, neurologic vorbind, SQ-ul…
-
Sfaturile înțelepților – lucruri pe care trebuie să le țineți în taină!
Sfaturile înțelepților – lucruri pe care trebuie să le țineți în taină! Există lucruri în viață care nu trebuie dezvăluite nimănui. Acestea sunt secretele dvs. personale, poate chiar nici…
-
Viziuni şi Idealuri – viziunile frumoase ale visătorilor solitari
Viziuni şi Idealuri – viziunile frumoase ale visătorilor solitari Visătorii sunt salvatorii lumii. Aşa cum lumea vizibilă este susţinută de cea invizibilă, oamenii prin încercările lor, păcatele şi vocaţiile sordide,…


