Arta şi meditaţia au aceeaşi natură

Ghidul său spiritual care l-a îndrumat din planul astral a fost marele yoghin tibetan Milarepa

de Melania Radu

Cine nu a auzit de Constantin Brâncuşi? Genialul sculptor şi opera lui sunt parte din tezaurul naţional. Ne reprezintă cu succes peste hotare. Sculpturile sale se află expuse în muzee din întreaga lume, iar numele lui este onorat şi cinstit peste tot. Câţi dintre dumneavoastră ştiaţi însă că Brâncuşi a practicat Yoga?

Brâncuşi a urmat, întreaga sa viaţă, o practică spirituală perseverentă. Ghidul său spiritual a fost marele yoghin tibetan Milarepa, care îl îndruma din planul astral. Mai presus însă de propriile sale mărturisiri, în ceea ce priveşte practica Yoga stă mărturie însăşi opera sa. Cunoştinţele esoterice, cum ar fi folosirea proporţiei numărului de aur, sintetizate în creaţiile sale geniale, demonstrează fără echivoc faptul că Brâncuşi a fost un iniţiat.

Milarepa, yoghinul poet

E drept că nu toate lucrările despre Brâncuşi includ şi aceste aspecte legate de practica sa spirituală. Dar apropiaţii sculptorului au relatat în diferite ocazii atât despre faptul că el practica yoga, cât şi despre influenţa pe care spiritualitatea orientală a avut-o asupra creaţiilor acestuia. Şi Mircea Eliade vorbeşte în mai multe rânduri despre fascinaţia lui Brâncuşi pentru Milarepa. Unii dintre prietenii lui apropiaţi din ultima parte a vieţii relatează că Brâncuşi ştia pe de rost viaţa lui Milarepa, ghidul său spiritual, cu care comunica în astral. Supranumit şi „Milarepa din Montparnasse”, (Montparnasse este cartierul parizian unde Brâncuşi îşi avea atelierul) Brâncuşi însuşi devenise o legendă, iar în prezenţa lui se aşternea o misterioasă linişte de început de lume.

Cum l-a „întâlnit” Brâncuşi pe Milarepa? Se spune că în timp ce călătorea pe jos de la Bucureşti spre Paris, în 1903-1904, Brâncuşi a primit cadou de la un elveţian cartea „Milarepa: Ses crimes, ses épreuves, son nirvana” – Milarepa: crimele sale, încercările, eliberarea spirituală. Odată ajuns în Paris, a uitat cartea pe un raft. Într-o zi, în timp ce era furat de gânduri şi frământat de întrebări existenţiale, s-a ciocnit de mobila din cameră. Atunci o carte i-a picat drept în cap. A fost momentul care i-a transformat întreaga existenţă. Cartea conţinea autobiografia lui Milarepa şi celebrele sale imnuri spirituale.

Milarepa (1025-1135) este un personaj extrem de iubit şi admirat în Tibet. Povestea vieţii sale este una dintre cărţile tibetane cele mai cunoscute. Remarcabil în viaţa lui Milarepa este că, deşi a pornit într-o direcţie greşită – a practicat magia neagră şi a făcut mult rău, chiar a omorât oameni – a reuşit printr-un efort uriaş să atingă eliberarea supremă în aceiaşi viaţă. Acceptat ca discipol de un mare maestru (Marpa Traducătorul), Milarepa a urmat o asceză extrem de severă pentru a compensa faptele rele şi a atinge starea de iluminare spirituală. Milarepa şi-a câştigat renumele nu doar datorită realizărilor sale spirituale, ci şi a numeroaselor cânturi spirituale pe care le-a compus cu scopul de a ajuta fiinţele umane să acceadă cât mai repede la starea de eliberare spirituală. Ghidul spiritual al lui Brâncuşi a fost un artist care şi-a transpus înţelepciunea în poeme de o neasemuită frumuseţe.

Practica spirituală

În ce priveşte practica sa spirituală, Brâncuşi vorbeşte despre două etape distincte în viaţa sa: una de tinereţe şi una spre sfârşitul vieţii sale. Astfel, din cartea „Sfântul din Montparnasse” de Peter Neagoe aflăm că la scurt timp după ce a ajuns la Paris, Brâncuşi a început practica procedeelor de hatha yoga. Ultimii ani de viaţă au fost dedicaţi unei practici mistico-creştine, isihaste, despre care se vorbeşte în cartea lui Tretie Paleolog, „De vorbă cu Brâncuşi despre ”.

O tehnică de meditaţie iubită de Brâncuşi este „exerciţiul de respiraţie rostind ritmic cuvântul sacru OM” (mai exact este vorba de mantra AUM, cunoscută în tradiţia spirituală indiană şi asimilată cu Logosul Divin). Iată de pildă cum o învăţa pe prietena sa Eileen Lane: „Gândeşte-te la cuvântul sacru AUM… E un cuvânt care se identifică cu ceea ce numim Dumnezeu. Imaginează-ţi cuvântul sacru AUM ca fiind lumina atotputernică, dragostea atotcuprinzătoare, ritmul cosmic, creativitate mereu prezentă, cunoaştere nelimitată. Consideră-l treapta cea mai înaltă pe care o va atinge conştiinţa noastră. Această stare poate fi atinsă numai îndepărtând din minte gândurile rătăcitoare, dorinţa neclară, stânjeneala. Asemenea celorlalte lucruri de preţ, eliberarea nu poate fi obţinută fără efort.”

Influenţele orientale

Lumea orientală a exercitat întotdeauna asupra sa o fascinaţie profundă. Ajuns la Paris, Brâncuşi a frecventat cu asiduitate muzeele, printre care şi muzeul Guimet, în care era fascinat de piesele orientale. El a studiat de altfel arta Asiei de sud-est şi pe cea a Indiei, cu statuile specifice de bronz lustruit. A găsit în gândirea simbolică orientală, la fel ca şi în folclorul românesc, acele sensuri profunde care stau la temelia gândirii arhaice a popoarelor.

Fondatorul modernismului în sculptură a fost de fapt un tradiţionalist al artelor sacre şi unul dintre puţinii artişti care au menţinut principiile a ceea ce se numeşte artă sacră. Originalitatea sa constă în a merge până la origini, până la sufletul cel misterios al lucrurilor: „Ne regăsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor şi să regăsim ceea ce s-a pierdut”, scria marele artist.

Meditaţia yoghină i-a permis accesul la esenţe

Yoga, „Calea Infinitului Divin” sau „Calea către Infinit” are ca scop ultim revelarea directă, efectivă a Realităţii Divine, sau cu alte cuvinte, realizarea unui contact continuu, conştient, cu Cauza Primordială Supremă, care este Dumnezeu Tatăl.

Yoga a fost pentru Brâncuşi calea care l-a condus către esenţe, meditaţia yoghină l-a făcut să se întoarcă la simbol, pe care apoi l-a transpus în opera sa. „Funcţia artistului rămâne aceea de a descifra semnele ascunse ale naturii şi de a interpreta misterele Universului”, pentru cei pregătiţi să le „vadă”. „Nu căutaţi forme secrete sau mistere. Ceea ce vă dau este bucurie curată. Contemplaţi lucrările mele până le vedeţi. Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut.”

Pentru Brâncuşi a sculpta însemna a crea, în deplină meditaţie şi concentrare, în linişte şi detaşare, într-o deplină comuniune cu Natura: „Când creezi, trebuie să te confunzi cu Universul şi cu elementele sale…” Aceasta reflectă dorinţa sa de a trăi direct acea realitate sacră prezentă atât în lumea exterioară omului cât mai ales în el însuşi: „Arta nu înseamnă o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate singura realitate adevărată.” „Vrem întotdeauna să înţelegem ceva. Însă nu este nimic de înţeles. Tot ceea ce puteţi contempla aici, în Atelier, are un singur merit: că este trăit…”

Atât arta iniţiatică, cât şi meditaţia yoghină sunt stări creatoare ale conştiinţei umane. Ele par a fi îndreptate în direcţii diferite: arta către domeniul manifestării sensibile, exterioare, meditaţia către integrarea interioară a formelor şi impresiilor simţurilor. Totuşi, arta şi meditaţia se compensează, se întrepătrund şi se creează astfel una pe cealaltă. Întotdeauna când spiritualitatea este o forţă vie, ea îşi găseşte o expresie naturală, firească şi spontană în artă; de fapt ea însăşi devine o artă, aşa cum şi arta în cele mai înalte expresii ale ei, devine o cale spirituală.

Toate sculpturile lui Brâncuşi sunt invitaţii la meditaţie, sunt opere filozofice turnate în bronz sau şlefuite în piatră. „Statuile mele sunt ocaziuni ale meditaţiei. Templele şi bisericile au fost şi au rămas întotdeauna lăcaşuri ale meditaţiei.”

Ansamblul de la Târgu Jiu – un spaţiu al meditaţiei

Un „lăcaş” al meditaţiei îl reprezintă şi Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu. Formele simbolice desenate în spaţiu de elementele ansamblului au fost aranjate de către sculptor într-o anumită ordine. Aceasta contribuie la transformarea lor în chei tainice către lumea subtilă a energiilor. Trecătorii care se aşează la Masa Tăcerii, pe unul din cele 12 scaune, pot conştientiza faptul că se simt mai bine şi că oboseala le trece mai repede decât de obicei. Iar efectul produs de Ansamblul de la Târgu Jiu în fiinţa celui care îl parcurge pe jos de la un capăt la celălalt, într-o stare meditativă, este unul de sublimare a energiilor şi de transcendere a realităţii obişnuite.

Traseul poate fi parcurs pornind de la Masa Tăcerii, în pas lent, ritmat, conştientizând respiraţia. Cei care au curiozitatea să încerce vor sesiza că privirea le este purtată de la un nivel la altul, într-un mod firesc, natural. Iar energiile urcă de la nivelul cel mai de jos, Masa şi Aleea Scaunelor, spre al doilea, marcat de Poarta Sărutului, pentru ca, în final, să ţâşnească pur si simplu către înalt, purtate de către spirala Coloanei în acelaşi timp cu privirea care se înalţă tot mai sus. „Arta nu ridică oamenii deasupra lor, ci în ei înşişi.” spunea Brâncuşi.

Ansamblul de la Târgu Jiu, numit de Brâncuşi „Calea Sufletelor Eroilor”, reprezintă un drum simbolic de reîntoarcere a eroilor gorjeni – prin jertfa lor de sine pentru ţară şi credinţă – la Dumnezeu. Iar într-un sens mai larg, această reîntoarcere evolutivă – deci cu sens pozitiv, de recuperare – este o „cale eroică” pentru orice om care simte imperios nevoia de a-şi întâlni Creatorul, o cale de reîntoarcere spre Divin şi în acelaşi timp de recuperare a stării paradisiace a începutului şi a unităţii primordiale.

Coloana Infinitului – expresie a aspiraţiei lui Brâncuşi către Dumnezeu

Una din cele mai admirabile sculpturi ale secolului trecut, austeră şi perfect echilibrată, Coloana Infinitului, este opera principală a lui Brâncuşi, iar mesajul spiritual pe care aceasta îl transmite reiese cu claritate din cuvintele sculptorului:
• „Realitatea pe care Stâlpul – laolaltă cu celelalte două semne de piatră ale mele – o întrupează este avântul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfârşitul univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut.”
• „Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă…Să arzi ca o flacără…Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul.”
• „Oare ritmul său lăuntric, din clepsidră în clepsidră, nu înfăţişează oare şi nenumăratele pulsaţii ale universurilor, care necontenit explodează şi se contractă?” „Nu mai sunt al lumii acesteia; sunt departe de mine însămi, desprins de propriul meu trup. Mă aflu printre lucrurile esenţiale.”

Valoarea artistică a operelor lui Brâncuşi e dată de valoarea lor spirituală. Nu subiectul operei de artă decide valoarea acesteia; mai curând aceasta este dată de inspiraţie, de spontaneitatea experienţei interioare care a dus la crearea ei şi pe care ea o trezeşte şi o reproduce în cel care o contemplă.

Inspiraţia lui Brâncuşi a fost în primul rând una spirituală: „Contemplaţi lucrările mele până le vedeţi. Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut.” Iar eternitatea era conţinută în timpul prezent: „Nu îmi doresc să fiu la modă. Tot ceea ce este la modă, dispare apoi odată cu moda…Nu contează dacă, din contră, munca ta este contestată în prezent. Pentru că atunci când într-un final va fi înţeleasă, ea va exista în eternitate.”

„Sculptez zborul”

Artist conştient de misiunea sa – „Ceea ce fac eu astăzi, mi-a fost dat să fac. Căci am venit pe lume cu o misiune” – Constantin Brâncuşi a făcut din artă un instrument de căutare şi reprezentare a sacrului. El revelează, prin ideile esenţiale exprimate în operele sale, dimensiunea sacră a realităţii: „… reală este esenţa lucrurilor, nu forma lor exterioară.” „Odată ajuns la simplitate…eşti foarte aproape de adevăratul înţeles al lucrurilor.”

Pentru el abstractul era un limbaj prin care exprima realităţi obiective: „Cei care consideră lucrările mele ca fiind abstracte sunt nişte proşti; ceea ce ei cred că este abstract este tot ce poate fi mai realist, căci realul nu înseamnă formă exterioară, ci idee: esenţa lucrurilor.”

O temă care ocupă un loc privilegiat în opera sa este cea a păsării, a zborului. Prima lucrare din acest ciclu este Măiastra (1912), o lucrare în bronz al cărei nume este dat de o pasăre miraculoasă din legendele populare româneşti. În 1919, Brâncuşi creează Pasărea în spaţiu, o lucrare în bronz şlefuit, în forma de elipsă, care redă esenţa zborului. El spunea „…Nu sculptez păsări, ci zborul.”

Templul de la Indore

Proiectul templului buddhist de la Indore, l-a dus pe Brâncuşi în 1937 pe pământul Indiei. În proiectul templului din Indore, formele plastice propuse de Brâncuşi, multe din ele inspirate din folclorul românesc, erau în perfectă concordanţă cu tradiţia sacră a arhitecturii indiene.

Maharajahul din Indore, care cumpărase deja trei Păsări în spaţiu, una din bronz, una din marmură albă şi una din marmură neagră, îi cere în 1933 să realizeze un Templu al Meditaţiei în care acestea să fie amplasate: „un templu de doisprezece pe doisprezece, căzut din cer, fără uşi şi ferestre, cu o singură intrare subterană, un templu al meditaţiei, deschis pentru toţi, dar în acelaşi timp numai unuia. În interior să fie o oglindă pătrată de apă, cu cele trei Păsări pe trei laturi şi o statuie înaltă din stejar, Spiritul lui Buddha, tot de Brâncuşi, pe cea de a patra şi într-aşa fel aşezate încât Pasărea de aur să fie lovită din plin de lumina soarelui de amiază pătrunsă prin deschizătura circulară a plafonului, într-o zi sfântă din an.”
Îmbolnăvirea gravă a suveranului, conjugată cu o criză economică şi politică a ţării, a împiedicat executarea proiectului.

Numărul de aur

“Prin artă te vei detaşa de tine însuţi. Iar măsura şi numărul de aur te vor apropia de absolut”, esenţializa Brâncuşi munca sa de-o viaţă. Numărul de aur este secretul operei lui Brâncuşi. Cei care au lucrat cu el povestesc că sculptorul făcea el însuşi calculele întotdeauna. Explica uneori că numărul este legat de Dumnezeu. De fapt, se referea la misterul numărului de aur. După moartea sa operele sale au fost măsurate şi cântărite cu precizie. Concluziile la care au ajuns cercetătorii lucrărilor sale au fost că acestea au la bază proporţia acestui număr.

„Numărul de Aur este Numărul cel tainic după care au fost alcătuite toate speciile ce au viaţă, care au apărut în ape, pe pământ şi în aer. El este acelaşi cu Numărul fundamental (φ) după care a fost alcătuit omul şi este acelaşi cu Numărul Graţiei şi Iubirii şi cu Numărul mântuirii şi renaşterii finale în Duh. Acest Număr de Aur (φ) este esenţa cea tainică a iubirii eterne. El este totodată expresia Ordinii universale şi a Legii divine a Iubirii, Ordine şi Lege care există şi acum şi va exista mereu, exprimând în veşnicie frumuseţea, măreţia şi puterea fără de sfârşit a lui Dumnezeu”, spune profetul Jakob Lorber, umilul scrib al lui Dumnezeu.

Yoga a fost modalitatea prin care Brâncuşi a desluşit această mare taină a manifestării, creată după un număr care conţine secretul armoniei şi frumuseţii diverselor forme care există. Opera sa este mărturie a valorii şi a autenticităţii practicii sale spirituale. Aşa cum spune şi celebrul dicton yoghin: „Practica îl face pe maestru”.

Arta autentică este o manifestare a frumuseţii, a armoniei, a bucuriei

Frumosul autentic este în acelaşi timp sensul autentic, stabilind o intimă legătură a omului, nu numai cu lumea în care trăieşte ci şi cu ceva care trece de existenţa sa momentană ca fiinţă individuală: „Raţiunea de fi a artiştilor este aceea de a revela frumuseţile Lumii.” Frumosul este chipul adevărului. Pentru a ajunge la el este nevoie de umilinţă şi de curaj: „Există un sens în orice lucru. Pentru a-l atinge trebuie să te lepezi de tine însuţi.” El mai este caracterizat de simplitate şi puritate: „Simplitatea nu este un scop în artă, însă ajungi la simplitate fără să vrei, apropiindu-te de sensul cel real al lucrurilor.”

Armonia şi echilibrul sunt alte caracteristici ale artei autentice: „Frumosul este echilibrul absolut.” Iar ceea ce Brâncuşi spunea despre cei care receptează arta este cu atât mai mult valabil pentru cei care o creează: „Cei care şi-au păstrat în suflet armonia care există în toate lucrurile, vor înţelege foarte uşor arta modernă, pentru că sufletele lor vibrează la unison cu legile naturii.” Aceasta duce la integrarea naturală a operelor de artă în realitatea înconjurătoare: „Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut, dar toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca pe ceva ce face parte din sufletul Naturii…”

Arta, ca şi spiritualitatea autentică, hrăneşte fiinţa umană şi îi aduce bucurie. „Sunt un yoghin care cântă de bucurie şi care nu doreşte o bucurie mai mare ca aceasta” spunea Milarepa. Iar Brâncuşi: „Nu cred în suferinţa creatoare.” „Arta ar trebui să fie numai bucurie!… De aceea, nu există “artişti”, ci numai oameni care simt nevoia să lucreze întru bucurie! Să cânte asemenea păsărilor! ” „Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale. Fără inimă nu există arta! Şi cea dintâi condiţie este să îţi placă ţie, să îndrăgeşti şi să iubeşti fierbinte ceea ce faci. Să fie bucuria ta. Iar prin bucuria ta să oferi bucurie şi celorlalţi.” – yogaesoteric.net

Curajul este testul