Idealurile constituie o formă specifică de manifestare a valorilor, fiind strâns legate de om și de aspirațiile sale. Elaborarea lor răspunde unor profunde căutări și frământări. Deși sunt elaborate în plan spiritual, idealurile circulă și se afirmă atât în sfera conștiinței, cât și în planul existenței materiale.

Omul este creator și purtător de ideal.

Dorind permanent să depășească realitatea dată, s-o perfecționeze și totodată să se depășească pe el însuși, omul aderă la un ideal, și în general idealuri realizabile.În funcție de interesele pe care le exprimă și de o serie de condiții obiective și subiective existente,idealurile pot fi înfăptuite sau pot fi ratate. „Idealurile pot fi, mai mult sau mai puțin realizabile, în concordanță sau discordanță cu legile obiective naturale sau sociale, cu forța și capacitatea creatoare a indivizilor, grupurilor utopice, spre exemplu, sunt acele idealuri care nu reflectă adecvat realitatea și intră în concordanță cu sensul devenirii sistemului social, sens determinat de legi obiective”. Pentru ca idealurile să se realizeze este necesar să fie întrunite anumite condiții, care țin de realitatea obiectivă, ele realizându-se prin acțiunea umană, cât și de realitatea psihologică și morală – condiționarea internă, subiectivă.

Orice ideal se realizează la nivelul unui individ. „Elaborarea idealului răspunde și unei necesități lăuntrice, esențiale a omului, necesitțăii de a-și depăși permanent condiția, insatisfacției permanente față de ceea ce îi oferă lumea dată, aspirației sale spre perfecțiune, bine și frumos”. Este evident astfel că, fără raportarea la ideal, noi nu am putea înțelege specificul și măreția oamenilor și nici a societăților. Căci umanitatea nu este numai o stare, ci și o veșnică devenire, o goană istorică după sine însăși.

 Așa cum relevă sociologul român, Traian Herseni: „La un capăt se află omul pornit pe calea actualizării virtualității sale, la celălalt capăt idealul, realitatea maximă a omului ca om”. După Traian Herseni: „Idealul nu este un lucru independent de realitate – el indică ceea ce realitatea ar trebui să fie, este deci un normativ al realității”. Petre Andrei arată că: „raportat la realitate, omul nu este pasiv, el constată ceea ce este și se gândește și la ceea ce trebuie să fie, acționând în acest sens. Această idee despre o valoare care ar trebui să se realizeze se numește ideal”.  Petre Andrei – atât idealul cât și valoarea se constituie prin creația umană și includ elemente ale realității, însă caracterul pronunțat imaginativ pare propriu doar idealului.

Idealurile se manifestă în toate domeniile de activitate umană: economic, politic, juridic, moral, științific, estetic etc. Aceste idealuri sociale de diferite tipuri se vor întrupa în valori printr-un proces de creație de natură diferită, atunci când ele se referă la viața însăși sau la produsele culturii.Tăria și puterea idealurilor rezidă în voința noastră de perfecțiune, care mărește capacitatea noastră de dăruire și fermitatea opțiunii. „Ce anume să fim este un drept al nostru, dar avem datoria să fim ceva. Nu avem libertatea să nu fim ca valoare socială dacă putem fi acest lucru”.

Prin ideal deci, omul are o posibilitate superioară a existenței și vieții sale unice, anume, aceea de a fi el însuși, de a se edifica singur și de a-și materializa forțele fizice și psihice în făurirea de sine a unei ființe de valoare. În acest fel, idealul dovedește eterna noastră nemulțumire față de realitate, nemulțumire ce se constituie în mobil pentru acțiune, este o sete de perfecțiune. „De aceea – scrie Petre Andrei – fiecare treaptă a progresului realității nu e decât realizarea unui ideal. Idealul ca atare nu e o abstracțiune, o idee rece, ci e o forță, fie individuală, fie colectivă, atunci când conținutul său și mijloacele de înfăptuire sunt luate din realitatea socială”.

Filosoful chinez Confucius (c. 551–c. 479 î.e.n.) compara idealul cu un „magnet spiritual”; filosoful, sociologul și diplomatul român Dimitrie Drăghicescu(1870-1945) definea idealul ca „stea polară a acțiunii”, marele om politic și diplomat Nicolae Titulescu (1882-1941) arăta în Discursuri că „idealul creator este talismanul care transfigurează realitatea și își dă puterea s-o birui”; sociologul Dimitrie Gusti (1880-1955) spunea că „idealul înseamnă cât mai sus, ascensiune infinită, o impresionantă indicare a drumului de parcurs”, „un omagiu adus realității”, logicianul Cornel Popa caracterizează idealul ca „aureola sau fata morgana a realului”.

La aceste aprecieri se pot adăuga și alte reflecții și cugetări asupra idealului ca cele aparținând lui Nicolae Iorga (1871-1940), marele istoric român, care sublinia că: „Nu părăsești un ideal fără să-i lași ceva din ființa ta”; sau scriitorul francez Victor Hugo (1802 – 1885): „Idealul trebuie să fie respirabil, satisfăcător și hrănitor pentru sufletul omului”.

Idealul este o modalitate specifică omului de a se proiecta în viitor.

El se referă la o depășire și transfigurare a stării prezente a sistemului, la o stare sau situație viitoare a acestuia, la anticiparea tendințelor principale de dezvoltare care acționează în societate. Prin urmare, „idealul nu descrie o stare de fapt și o stare posibilă,adică o stare care să întrupeze o seamă de valori și aspirații umane și care este valorizată pozitiv de către un individ sau de către o clasă de agenți”. Idealul „este o stare dezirabilă, un model de perfecțiune, un prototip și un imbold pentru activitatea prezentă, o direcție a transfigurării ei viitoare”; este întruchiparea cea mai înaltă a năzuințelor omenești.(Ștefan Alexandru Bianu)

Secretul pentru a calma o minte stresată şi de ce contează asta cu adevărat.