Trăim într-o societate bazată pe consum în care „ofertele” şi „promoţiile” sunt afişate pretutindeni, agresându-ne chiar uneori. În prezent, ne bucurăm de o gamă variată de alimente, proaspete sau procesate, foarte multe pline de E-uri.
Ne întrebăm tot mai frecvent de ce în ţara noastră, deşi suntem înconjuraţi de o gamă variată de alimente, se apa-ne-inregistreaza-gandurile/">înregistrează o creştere continuă a bolilor de inimă, a obezităţii, a cancerului. Nu trebuie să privim mai departe de rafturile supermagazinelor, localurilor fast-food , la programele de alimentaţie din şcoli şi chiar la atitudinea noastră, pentru a găsi motivele de bază. Este un subiect mult discutat în societatea de astăzi, dar din păcate cei mai mulţi dintre noi rămânem la stadiul de discuţii, fără a întreprinde ceva în acest sens. Faptul că medicii recomandă medicamente antagonice la cel mai mic semn de boală sau de disconfort, indică o pierdere a credinţei în Divinitate şi în capacitatea înăscută a corpului uman de a se vindeca singur, prin adoptarea unei alimentaţii sănătoase.
Ce spunea Socrate despre alimentaţia sănătoasă, acum 2500 de ani
Dacă ne întoarcem în istorie, vom observa că în urmă cu aproape 2500 de ani, Platon a redat un dialog între două personaje, Socrate şi Galucon, în care surprinde o discuţie despre alimentaţia potrivită pentru viitorul oraşelor lor.
Socrate spune că alimentaţia ar trebui să fie cât mai simplă, iar cetăţenii oraşelor ar trebui să consume în principal orz, grâu, la care să se adauge când şi când sare, lactate, legume, măsline, „mâncare de la ţară, varză fiartă cu ceapă”, iar ca desert „smochine şi fructe”.
Socrate spune: “În acest fel, petrecându-şi zilele în linişte şi o stare de sănătate bună, ei vor trăi după toate probabilităţile până la o vârstă înaintată…”.
Glaucon îi răspunde că o asemenea alimentaţie ar fi potrivită „ pentru porci” şi că cetăţenii ar trebui să trăiască „ într-un mod civilizat”. El continuă: “Ei ar trebui să stea culcaţi pe divan… şi să-şi primească mâncarea şi desertul conform alimentaţiei moderne”. Cu alte cuvinte, cetăţenii ar trebui să-şi permită luxul de a consuma carne.
Socrate îi dă replica: “Dacă vrei să ai parte de un oraş ai cărui locuitori să sufere de inflamaţii…. În plus, am avea nevoie de un număr mare de animale, pentru cei care vor dori să le mănânce, nu-i aşa?”
Glaucon îi răspunde: “Desigur.” Socrate continuă: “În aceste condiţii, nu crezi că vom avea nevoie de mai mulţi oameni pricepuţi la medicină, dacă vom adopta acest regim, şi nu celălalt?” Glaucon nu poate tăgădui: “Aşa este”.
Socrate continuă şi spune că „acest oraş obişnuit să trăiască în lux va duce lipsă de terenuri din cauza nevoii de suprafeţe tot mai mari, necesare pentru creşterea animalelor pentru hrană. Această lipsă îi va determina să ia pământ de la alţii, ceea ce ar putea genera violenţă şi război, şi implicit o mai mare nevoie de justiţie”.
Mai mult, spune Socrate: “Când haosul şi bolile abundă într-un oraş, nu sunt sălile de judecată şi cele de vindecare deschise?, şi nu ajung Legea şi Ştiinţa Medicală să capete o importanţă excesivă, în condiţiile în care un număr din ce în ce mai mare de oameni se consacră cu zel acestor profesii?”.
Redând această discuţie dintre Socrate şi Glaucon, Platon arată foarte clar că, în cazul în care consumăm produse de origine animală, o facem pe riscul noastru. Este absolut remarcabil faptul că unul din cei mai mari filosofi ai lumii a condamnat consumul de carne cu aproape 2500 de ani în urmă, dar încă şi mai interesant este faptul că puţini oameni cunosc această poveste.
Cum se face că Socrate a prezis viitorul cu atâta acurateţe? El ştia că un consum de carne sau de produse de origine animală nu poate duce la o sănătate bună şi la prosperitate. Senzaţia falsă de lux şi belşug oferită de posibilitatea de a mânca produse de origine animală nu poate conduce decât la o cultură în care există boală, durere, dispute referitoare la terenuri, avocaţi şi medici.
Descrierea aceasta corespunde perfect multor probleme cu care se confruntă societatea modernă de astăzi din România şi nu numai, când la fiecare colţ de stradă găsim deschisă câte o farmacie. Cum se face că am uitat aceste lecţii ale trecutului? Am parcurs orbeşte aceşti 2500 de ani, clădind o societate aşa-zis „modernă”?
Uităm adesea că DUMNEZEU a creat doar ce este viu. Păcatul a „adăugat” anormalitatea neviului – a morţii.
Se observă astfel că boala trupească îşi are originea în negativitatea stărilor sufleteşti şi, în ultimă instantă, în păcatul înţeles ca „despărţire” de Dumnezeu, dar şi prin consumarea de alimente lipsite de viaţă, a căror viaţă a fost distrusă printr-o procesare necorespunzătoare.
Consumul de alimente cât mai apropiate de starea lor naturală – iată cheia către o alimentaţie corectă şi benefică pentru organismul uman şi nu numai.
Alimentaţia poporului român, în trecut
Medicul antic Galenus remarcă de asemenea faptul că „natura este cel mai bun doctor, pentru că ea vindecă trei sferturi din toate bolile….” El ne atrage atenţia asupra necesităţii regăsirii drumului spre plantele medicinale, pe care Dumezeu ni le dăruieşte după bunătatea Lui. Într-o vreme în care ne îndepărtăm tot mai mult de modul de viaţă natural, suntem ameninţaţi , în prezent, de boli grave din cauza unei atitudini greşite în faţa vieţii. Ştiau oare strămoşii noştri acest lucru?
Dar să vedem ce se întâmpla, în acel timp, în spaţiu geto-dac.
O minuţioasă cercetare în domeniu ne-a fost oferită de către medicul Ion Caludian, în lucrarea „Alimentaţia poporului român” apărută la Editura Fundaţiei pentru literatură şi artă „Regele Carol II” în 1939.
Dr. Caludian – nutriţionist de renume modial , fost expert al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie , doctor în medicină al Facultăţii din Bucureşti – o voce competentă ce a adus la lumină cercetări istorice care au confirmat în mod clar că poporul geto-dac era un „popor mâncător de lapte”, fapt demonstrat şi de ocupaţia de bază: creşterea animalelor, alături de agricultură.
Simion Mehehinti-Soveja, în cartea sa „Creştinismul Românesc” , adaos la „Caracterizarea etnografică a poporului roman”, precizează:
„O parte dintre locuitorii Carpaţilor trăiau în cea mai mare cumpătare, nutrindu-se cu poamă, lapte, miere, bureţi, ferindu-se de sânge şi de carne. …Erau respectaţi ca o clasă superioară şi purtau pe cap căciulă împletită din fire de lână.”
Columna traiană ne arată pe însuşi Decebal cu căciulă la fel, ceea ce dovedeşte de câtă cinste se bucurau aceştia în faţa poporului roman şi nu numai. Nu în zadar, chiar grecii îi numeau „nemuritori”. Este un lucru de care nimeni nu se poate îndoi şi care se evidenţiază din toata istoria geto-dacilor că: „râvna religioasă a fost de când lumea caracterul preacumpănitor al firii lor. Evlaia aceasta, cunoscută de când lumea , ne dă dreptul să considerăm pe stramoşii noştri daci aproape ca un fel de creştini înainte de creştinism” – completează în cartea sa Simion Mehehinti-Soveja.
Trecerea de la grâu la mei
Odată cu năvălirea romanilor, populaţia din zonele ocupate s-a retras în munţii şi dealurile submuntoase pentru a nu fi subjugată.
De la grâul consumat pe timpul lui Burebista , trecem la alt sistem de alimentaţie – declara prof. Dr. Iulian Mincu din cadrul Institutului Naţional de Diabet , Nutriţie şi Boli Metabolice „Nicolae Păulescu”. „Strămoşii noştri au fost nevoiţi să găsească o alternativă la grâu, pentru că acesta nu se putea cultiva nici în munţi, nici pe dealuri. Aşadar, au trecut la mei. După anul 400-500 d.Hr a apărut cultura de mei, care s-a menţinut până la introducerea porumbului adus din America (secolul al XVII-lea)” – adaugă prof dr. Iulian Mincu fost ministru al sănătaţii în perioada 1992-1996.
Se ştiu astăzi calităţile extraordinare pe care le are meiul. El este cereala cea mai bogată în vitaminele A, B5, B2, PP, conţinând şi numeroase minerale, în special magneziu şi zinc, dar şi potasiu, fier, siliciu, motiv pentru care ar trebui să intre astăzi în meniul nostru din ce în ce mai des. Meiul are totodată şi un efect pozitiv asupra rinichilor, previne formarea calculilor biliari, protejează sistemul gastro-intestinal, stimulează sistemul nervos, contribuie la sănătatea oaselor, a dinţilor şi a părului. Combate halena, care este semnul unei digestii lente sau a proliferării bacteriilor şi microbilor, iată dovezi descoperite de ştiinta modernă pe care stramoşii noştri le ştiau deja.
Medicul Ion Caludian precizează în lucrarea sa că, deşi românii creşteau multe animale , ei erau vegetarieni. Păstorul „nu era dispus să-şi împuţineze turma” care era „propriul său capital, ci se mulţumea cu „dobânda” adică laptele, lâna. Ciobanul român sacrifica doar animalele bolnave.
Mâncarea era bazată în special pe mei cu toate beneficiile prezentate. Toate erau preparate în mod natural. Elevarea spirituală a poporului se menţinea atunci la cote ridicate. O sută de ani mai târziu, un misionar catolic ce a vizitat Muntenia spunea, în 1670, că „ tot acel popor se hrăneşte cu pâine de mei, iar Mihai Viteazul era poreclit de saşi, Mălai – Vodă”.
Porumbul şi cartoful, odată păstrunse în spaţiul românesc, schimbă ordinea alimentară. Apariţia porumbului ( sec XVII-XVIII) şi ulterior a cartofului (sec XIX) a reprezentat un punct de cotitură în alimentaţia românilor şi a evitat o criză economică gravă” afirmă prof.dr. Iulian Mincu.
În alimentaţia ţăranului, meiul a fost înlocuit de porumb, pentru că avea un gust mai bun , iar productivitatea era mai mare, dar totuşi inferior ca aport de vitamine şi minerale.
Astfel, consumul excesiv de porumb , fără a fi combinat cu alte alimente, a generat pelagra – o boală apărută ca urmare a carenţei de vitamine caracteristică populaţiilor sărace. „În secolul al XIX-lea, alimentul de bază al ţăranului român era mămăliga din făină de porumb, la care se mai adăugau fasole, varză, ceapă, usturoi, lactate şi miere. El mânca foarte rar carne şi doar ocazional ouă pentru că , în general , acestea erau produse destinate pieţei, el le vindea, nu le consuma“.
Reducerea la minim a consumului de carne
După 1829, cultivarea cerealelor a luat avânt în detrimentul creşterii animalelor. Boierii români au fost obligaţi, până în 1829, să vândă turcilor grâu ieftin. Schimbările în plan economic au loc după ocupaţia militară rusă a Ţărilor Române, impusă în anul 1829. Atunci s-a intensificat cultivarea cerealelor – grâu, porumb, orz, mei – care erau însă destinate exportului.
Micşorarea păşunilor a dus astfel la mişcorarea efectivului de animale crescute şi implicit la diminuarea consumului de lapte şi produse lactate. Prin pierderea mijloacelor străvechi de alimentaţie, în care laptele juca rolul principal, s-a accentuat vegetarianismul, cu reducerea la minim a consumului de proteine de origine animală.
Făina de grâu, principala cereală exportată, era folosită de orăşeni şi de ţăranii mai înstăriţi .„Pâinea albă figurează ca un fel de prăjitură pentru copii, când sunt bolnavi. Cozonacii, plăcintele se fac numai în zile cu o mare semnificaţie spirituală ca Paştele şi Crăciunul”,afirma dr. Grigore Benetato, la începutul secolului XX, evidenţiind astfel legătura strânsă pe care ţăranii o aveau cu Divinitatea.
Alexander Reinhardt aminteşte în lucrarea sa „Poveţele maicii Sofronia” depre această legatură cu Divinitatea şi despre „o ştiinţă străveche a plantelor medicinale” în tradiţia românească.
El ne vorbeşte despre terapia simultană a sufletului şi a trupului; pentru aceasta ,“orice boală porneşte dintr-o problemă spirituală, iar procedeele de vindecare care se adresează numai trupului nu au, din acest motiv, decât puţini sorţi de izbândă.”
Remediile terapeutice ce ţin de alimentaţie şi mişcare sunt, astfel, întregite prin terapie sufletească, o reconectare cu Dumnezeu în ambianţa acelor vremuri. De asemenea, Ovidiu Bujor pune în atenţie în cartea sa „ Farmacia Casei. Terapia Naturală” – un aspect referitor la „terapia naturală a populaţiilor străvechi de pe teritoriul patriei noastre: conceptul terapiei integrale, înţelegând prin aceasta terapeutica psiho-somatică aplicată întregului organism şi sufletului, nu numai organul afectat”.
Prepararea alimentelor prin fierbere
Medicul Gheorghe Crăiniceanu descrie în lucrarea sa „Igiena Ţăranului Român” (1895) că mămăliga era „stâlpul casei”, iar legumele erau „cel mai uzitat şi mai plăcut adaos”.
Pe lângă mămăligă , cu cartofi sau cu lapte, ţăranii mai mâncau fasole păstăi sau boabe, în special în vremea posturilor – pe care le ţineau cu sfinţenie – varza, castraveţi, ambele proaspete sau murate, lăptuci, ştevie, urzici sau susai. Dovleacul se consuma, în special, în postul Craciunului. Ca şi în prezent , în secolul XX ţăranii îmbunătăţeau gustul mâncărurilor cu ceapă, praz, ardei , patrunjel, hrean, usturoi, mărar, leustean, oţet, zeamă de varză sau borş in funcţie de zonă.
În zilele de sărbătoare, ţăranii consumau peşte, provenit în special din Dunăre, pentru care dădeau în schimb malai, dar şi melci, raci şi scoici pe care le procurau din iazuri şi apele curgătoare de munte.
În privinţa tehnicii de preparare a alimentelor, medicul Ion Claudian precizează în lucrarea sa apărută în 1939 că „prăjirea alimentelor este relativ recentă, de bază fiind fierberea“. Se consuma frecvent ulei de in, de cânepă şi de rapiţă, cu toate beneficiile aduse prin conţinutul lor de acizi graşi esenţiali.
Situaţia se schimbă după 1940, când grâul ia locul porumbului. Seceta şi lipsurile datorate industrializării rapide şi mutării forţate a 55% din populaţia ţării la oraş au lăsat amprente destul de adânci în stilul de viaţă al românilor.
La finalul studiului său prof.dr. Ion Caludian remarca urmatoarele repere fundamentale ale liniei dominate culinare ale românilor:
“Aşa cum se prezintă astăzi (1940) alimentaţia ţăranului român este caracterizată astfel: – o hrană monotonă, de tip predominant vegetarian; – lipsa obiceiului panificaţiei, având porumbul ca bază de alimentaţie.”
Totuşi în acest fel au fost evitate o bună perioadă de timp proliferarea aşa ziselor boli ale abundenţei – cu care ne confruntam astăzi – boli cardio-vasculare, obezitate, neoplasm de diferite tipuri , etc.
Da, este adevărat că pe atunci existau şi o gramadă de boli ale sărăciei (pneumonia, boli gastro-intestinale, boli parazitare, pelagra, etc), dar nu de amploarea bolilor abundenţei din ziua de azi. Constatăm aşadar, că strămoşii noştri consumau cu precădere hrană de origine vegetală, ei se alimentau cu alimente puţin procesate termic cu toate avantajele ce decurg din adoptarea acestui stil de viaţă.
Cum vom scăpa de bolile „abundenţei”
Niciodată până acum nu a existat un procent atât de mare al deceselor cauzate de bolile „abundenţei”, de un stil de viaţă bazat pe consumism şi de excluderea sacralizării alimentaţiei din viaţa de zi cu zi. Oare la această abundenţă se referea Socrate cu 2500 de ani în urmă, atunci când ne-a descris o societate plină de medici şi de avocaţi care se luptă cu probleme cauzate de faptul că oamenii trăiesc în „lux” consumând carne şi în mod exagerat orice proteină de origine animală?
Dispunem la ora actuală de dovezi profunde şi multiple care arată că o dietă pe bază de alimente integrale de origine vegetală este cea mai bună în prevenirea şi vindecarea neoplasmului, a bolilor autoimune, a bolilor de rinichi, a diabetului, a oaselor, ochilor şi creierului. Avem acum dovezi ştiinţifice a ceea ce strămoşii noştri ştiau deja şi aplicau în viaţa lor cotidiană, care va fi atitudinea noastră?
Observăm astfel că istoria se repetă…, am atins un punct în istoria noastră în care obiceiurile proaste – ale societăţii consumiste de astăzi – nu mai pot fi tolerate . Totuşi, cred că, de această dată, suntem din ce în ce mai pregătiţi să ne schimbăm stilul de viaţă.
Imaginea publică a vegetarianismului se îmbunătăţeşte în mod constant, informaţiile circulă cu o mai mare rapiditate. Apropierea de Divinitate şi conştientizarea beneficiilor abordării stilului de viaţă vegetarian sunt din ce în ce mai necesare, chiar indispensabile, aş putea spune. Iată calea , deschisă de strămoşii noştri, pe care este cel mai indicat să mergem.
Dar vorba lui Seneca: Suferim de boli vindecabile (sanabilibus aegrotamus malis) , iar unul din leacurile cele mai sigure este întoarcerea la „creştinismul nostru românesc”, izvorât din evlavia poporului dac, dându-i cât mai repede puterile de altădată.
Avem nevoie doar de credinţă şi de dorinţa de a face schimbarea. Cum vor arata nepoţii noştri peste 100 de ani? Numai timpul ne va spune acest lucru. Ştiu doar un singur lucru , că viitorul începe astăzi….. şi că acesta depinde de fiecare dintre noi.
Circulaţia facilă a informaţiei în ziua de astăzi şi elevarea spirituală a noastră, a tuturor, vor lăsa, fără îndoială, o amprentă importantă asupra stilului de viaţă în societatea viitorului.
Să privim cu dragoste în urmă la înţelepciunea strămoşilor noştri, să preluăm informaţiile corecte şi benefice pe care să le completăm cu dovezile ştiinţifice de astăzi şi astfel să ne construim un viitor mai liniştit, în pace, lumină şi iubire.
Să privim cu bucurie în viitor şi să ne străduim să asigurăm prin aceasta condiţiile optime pentru elevarea spirituală maximă a urmaşilor noştri.