Pentru a-şi putea guverna viaţa, omul trebuie să fie dotat cu forţă de caracter, trebuie să ştie să fie tare. În lipsa acestei tării, el ar deveni o jucărie a instinctelor, sentimentelor şi dispoziţiilor, adică a naturii. De unde importantul precept:

„Orice hotărâre, o dată luată, execut-o cu tărie şi perseverenţă.”

Aceasta, desigur, dacă situaţia nu s-a schimbat. Principiul general care guvernează decizia este următorul: pregătirea sa trebuie să fie cât mai lentă şi mai circumspectă posibil ; în schimb, hotărârea, o dată luată, trebuie să fie executată rapid, cu tărie şi consecvenţă.
Printre forţele naturale opuse autonomiei omului, care împiedică adesea executarea unei hotărâri, FRICA joacă un mare rol. Când e mare, este capabilă să paralizeze voinţa şi să conducă la acţiuni lipsite de sens, de unde preceptul special:

„Nu te lăsa niciodată motivat de frică.”

Aceasta nu înseamnă, desigur, că omul înţelept nu evită lucrurile periculoase pentru viaţa sa sau nocive pentru sănătatea şi fericirea sa. El le evită, cu siguranţă, şi chiar se fereşte de ele dar nu din cauza fricii ci mai degrabă pentru că a hotărât astfel. Atitudinea înţeleptului a fost magnific descrisă de Horaţiu: „Si fractus inlabatur orbis, impavidum ferient ruinae”„Dacă lumea distrusă s-ar prăbuşi, ruinele ar acoperi-o fără ca ei să-i fie frică”.

Dintre diversele temeri care-l pasc pe om, cea mai teribilă este frica de moarte. Anumiţi filosofi ai secolului XX, pe care-i numim „existenţialişti”, au afirmat chiar că este o frică specifică omului şi au numit-o „angoasă”. Se pare, totuşi, că afirmaţia lor nu este fondată. Ceea ce este sigur, în schimb, este că omul, ca orice animal, are instinctiv frică de moarte. Diferenţa dintre el şi celelalte creaturi constă, se pare, în aceea că el este singurul care are tăria să învingă această frică. Este ceea ce învaţă înţelepţii:

„Nu-ţi fie frică de moarte.”

Înţelepţii din vechime obişnuiau să justifice această lege amintind adevărul evident că, atâta vreme cât trăim, nu există moarte şi când ea este prezentă, noi nu mai suntem. Frica instinctivă de moarte este amplificată la inşii din mulţime de imaginile şi sculpturile reprezentând moartea ca o fiinţă oribilă, de riturile funerare şi de alte lucruri asemănătoare. Omul înţelept nu este atins de aceste superstiţii. El îşi încredinţează trupul Institutului de anatomie şi urmează sfatul lui Spinoza: „Înţelepciunea sa este o mijlocire a vieţii iar nu a morţii”.

JOSEPH-MARIA BOCHENSKI

CONTROL SUBIECTIV – IMAGINAŢIA