CELE TREI MINŢI

CELE TREI MINŢI

“Mintea celui intuitiv pluteşte senină şi liniştită, în mod plăcut, ca un izvor cristalin de frumuseţe strălucitoare, între augustul sunet al gândirii.”

             Personalităţile «kalkiene» sunt nerespectuase, nepoliticoase. Acest tip de personalitate a şcolilor pseudo-esoterice şi pseudo-ocultiste a pierdut nu numai simţul autenticului devotament şi al adevăratei religiozităţi, ci şi pe cel al veneraţiei pentru Patriarhii antici. Astfel că umanitatea, putând fi condusă prin religii cu adevărat înţelepte, a degenerat în pedanterii ridicole, formându-se astfel «personalitatea kalkiană». Trebuie să se ştie confrunta o «personalitate kalkiană» cu una autentic esoterică. Care este diferenţa? «Personalitatea kalkiană» este plină de pedanterii, închisă în Dogma Evoluţiei, greşit informată asupra constituţiei interne a omului, nu cunoaşte misterele tantrice, se teme de dezvoltarea sarpelui Ignic în coloana vertebrala şi, în plus, faptul de a fi “toba” de teorii îi produce o senzatie de auto-suficienţă. Incontestabil, «personalitatea kalkiană» este victima auto-înşelăciuni. Crede că a reuşit totul, când nu a reuşit nimic şi cel mai rău este că a pierdut simţul veneraţiei, a uitat adevărata şi autentica religiozitate, a pierdut de asemenea umilinţa în faţa Logosului Creator. Aceasta este «personalitatea kalkiană».

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Există pretutindeni multe puşlamale ale intelectului fără orientare pozitivă şi înveninate de scârbosul scepticism. Desigur, veninul respingător al scepticismului a contaminat minţile umane într-un mod alarmant începând cu secolul al XVIII-lea. Înainte de acest secol, vestita insulă Nontrabada sau Encubierta, situată în faţa coastelor Spaniei a devenit vizibilă şi tangibilă în mod constant. Fără îndoială că această insulă se află situată în interiorul celei de-a patra verticale. Multe sunt povestirile legate de această insulă misterioasă. După secolul al XVIII-lea numita insulă s-a pierdut în eternitate, nimeni nu mai ştie nimic despre ea. În epoca Regelui Arthur şi a cavalerilor mesei rotunde, elementalii naturii s-au manifestat pretutindeni, pătrunzând profund în interiorul atmosferei noastre fizice. Sunt multe povestiri despre spiriduşi, genii şi zâne care abundau în verdele Erim, Irlanda; din păcate, toate aceste lucruri inocente, toată această frumuseţe a sufletului lumii, nu mai este percepută de umanitate datorită pedanteriilor puşlamalelor intelectului şi a dezvoltării nemăsurate a Egoului animalic. În zilele noastre, pedanţii râd de aceste lucruri, nu le acceptă, cu toate că în fond nu au ajuns nici pe departe la fericire. Dacă oamenii ar înţelege că avem trei minţi, alta ar fi chestiunea, poate ar fi mai interesaţi de aceste studii. Din nefericire, savanţii ignoranţi, încurcaţi în dificilele labirinturi ale erudiţiilor lor, nu au timp nici măcar să se ocupe serios de studiile noastre. Acesti bieţi oameni sunt auto-suficienţi, se hrănesc cu un intelectualism zadarnic, se gândesc că merg pe drumul drept şi nici nu bănuiesc că se afla pe un drum fără ieşire.

În numele adevărului trebuie să spunem în sinteza că avem trei minţi. Pe prima putem şi trebuie să o numim Minte Senzorială, pe cea de-a doua o botezăm cu numele de Minte Intermediară. Pe cea de-a treia o numim Minte Interioară. Acum să studiem fiecare din aceste trei Minţi separat şi în mod judicios. Incontestabil, Mintea Senzorială îşi elaborează conceptele de conţinut prin intermediul percepţiilor senzoriale externe. În aceste condiţii Mintea Senzorială este extraordinar de grosolană şi materialistă, nu poate accepta nimic care nu a fost demonstrat în mod fizic. Cum conceptele de conţinut ale Minţii Senzoriale au la baza date senzoriale externe, fără îndoială nu poate şti nimic despre real, despre adevăr, despre misterele vieţii şi ale morţii, despre suflet şi spirit etc. Pentru puşlamalele intelectului, prinse în întregime de simţurile externe şi închise în conceptele de conţinut ale minţii senzoriale, studiile noastre esoterice sunt o nebunie. În interiorul raţiunii fără raţiune, în lumea absurdului, ei au dreptate prin faptul că sunt condiţionaţi de lumea senzorială externă. Cum ar putea Mintea Senzorială să accepte ceva care nu este senzorial? Daca datele simţurilor servesc de resort secret pentru toate funcţiile Minţii Senzuale, este evident că acestea din urmă trebuie să dea naştere unor concepte senzoriale. Voi povesti, pentru a înţelege mai bine aceste cuvinte, ceva foarte interesant.

        A fost odata un mare Congres în Babilonia, în epoca splendorii egiptene. Au venit oameni din Asiria, Egipt, Fenicia etc. Tema era interesantă: se dorea să se ştie, pe baza simplelor discuţii analitice, dacă fiinţa umană are sau nu Suflet. E evident că cele cinci simţuri se degeneraseră destul de mult; doar aşa ne putem explica de ce aceşti oameni au ales aceasta tema ca subiect al Congresului. În alte timpuri, un astfel de Congres, ar fi părut ridicol; niciodată nu le-ar fi venit ideea “Lemurienilor” de a ţine un astfel de Congres; oamenilor de pe Continentul “Mu” le era suficient să iasă din corpul fizic pentru a şti dacă au sau nu Suflet, şi o făceau cu o incredibilă uşurinţă. Au fost multe discutii, atât pro, cât si contra. În final s-a urcat la Tribuna Elocintei un mare înţelept asirian, iniţiat în misterele Egiptului şi a vorbit energic, spunând:

Raţiunea nu poate şti nimic despre Adevăr

“Raţiunea nu poate şti nimic despre Adevăr, despre Real, despre Sufletul nemuritor; raţiunea serveşte doar pentru a susţine o teorie spiritualistă sau una materialistă; ar putea elabora o teza spiritualistă cu o logică formidabilă; de asemenea ar putea structura, în opoziţie, o teza de tip materialist, cu o logica asemănătoare.” Astfel ca Raţiunea subiectivă, senzitivă, hrănită cu datele aduse de cele cinci simţuri, poate construi teze de tip spiritualist sau de tip materialist; atunci nu este ceva în care se poate avea încredere. “ Există un simţ diferit, care este cel al PERCEPŢIEI INSTINCTIVE A ADEVĂRURILOR COSMICE (este o facultate a Fiinţei). Dar Raţiunea subiectivă nu poate, prin ea însăşi, să ne dea cu adevărat nici o informaţie despre Adevăr, despre Real; Raţiunea senzitivă nu poate şti nimic despre Misterele Vieţii şi ale Morţii. Dumneavoastră nu puteţi şti, cu raţionalismele dumneavoastră, nimic despre Adevăr, despre Suflet sau despre Spirit; Mintea rationalistă nu poate şti nimic despre toate acestea.”

***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***SPIRITUALITATE***

Acel om a vorbit cu multă elocvenţă şi apoi s-a retras, s-a îndepărtat de orice scolasticism; a preferat să lase la o parte raţionalismul subiectiv şi să dezvolte în sine însuşi acea facultate numită de el şi care se cunoaşte sub numele de “PERCEPŢIE INSTINCTIVĂ A ADEVĂRURILOR COSMICE”, facultatea pe care odinioară Umanitatea a avut-o, dar care s-a atrofiat pe măsura ce Eul psihologic, Sinele s-a dezvoltat. Se spune că, departe de orice şcoală, acel înţelept Asirian provenit din Egipt, s-a dus să cultive pământul şi s-a dedicat exclusiv acestei facultăţi deosebite a Fiinţei. Dacă mergem puţin mai departe, cum l-am informat deja pe cititorul răbdător, există o minte diferită de Mintea Senzorială, ne referim la Mintea Intermediară. Mintea Intermediară este diferită, dar, fără îndoială, nu ştie nici ea nimic în mod direct despre real, se limitează la a crede şi aceasta e tot. În Mintea Intermediară se află credinţele religioase, dogmele de nezdruncinat etc. Datele aduse de toate şcolile religioase elaborează o trăsătura spirituală dogmatică şi inadecvată în sărmana minte umană. Acest mod de a gândi pe care l-am numi “credincios” este baza Minţii Intermediare. Dincolo de această Minte, dincolo de “a crede sau a nu crede” se afla Mintea Interioară. Mintea Interioară este fundamentală pentru experimentarea directă a adevărului. Fără îndoiala, Mintea Interioară îşi elaborează conceptele de conţinut cu datele aduse de conştiinţa superlativa a Fiinţei. Incontestabil, conştiinţa poate experimenta realul. Fără îndoială, conştiinţa ştie totul despre adevăr.Totusi, pentru a se manifesta, conştiinta are nevoie de un mediator, de un instrument de acţiune, iar acesta în sine însuşi este Mintea Interioară.Conştiinta cunoaşte direct realitatea fiecărui fenomen natural şi prin intermediul Minţii Interioare o poate demonstra.

Ar fi indicată deschiderea Minţii Interioare cu scopul de a ieşi din lumea îndoielilor şi a ignoranţei. Iisus, Marele Kabir, îi avertizează pe discipolii săi, spunându-le: “Feriţi-vă de aluatul saducheilor şi al fariseilor”. Este evident că Iisus Cristosul s-a referit cu acest avertisment la doctrinele materialiştilor saduchei şi ale fariseilor ipocriţi. În Evanghelii, mintea Senzorială, cu toate teoriile sale, este cunoscută ca “ALUATUL SADUCHEILOR”, adică al doctrinelor materialiste, ateiste, ca Dialectica marxistă, de exemplu. Acestea sunt doctrine ale simturilor. “ALUATUL FARISEILOR” corespunde Minţii Intermediare. şi cine sunt “Fariseii”? Sunt cei care asistă în Templele lor, în şcolile, Religiile şi Sectele lor, pentru ca toţi să îi vadă. Ascultă Cuvântul, dar nu îl realizează în ei înşisi. Sunt ca omul care se priveşte într-o oglindă şi pleacă; asistă doar la ritualurile lor pentru ca alţii să îi vadă, dar nu lucrează niciodată asupra lor înşisi, şi acest lucru este foarte grav. Se mulţumesc cu simple credinţe, nu îi interesează transformarea intimă. Îşi pierd în întregime timpul în mod mizerabil şi esuează.

Domnul Emmanuel Kant, filosoful, face o distincţie între “Critica Raţiunii Subiective” şi “Critica Raţiunii Pure”; fără îndoială că Raţiunea Subiectivă, raţionalistă nu ne-ar putea aduce niciodată nimic care să nu aparţină lumii celor cinci simţuri. Intelectul, în sine însuşi, este rationalist şi subiectiv; întotdeauna când aude despre Reîncarnare sau despre Karma, cere dovezi, demonstraţii; dar adevărurile, care pot fi percepute doar de mintea Mintea Interioară, nu ar putea fi demonstrate oamenilor senzitivi. A cere dovezi despre aceasta în lumea senzorială externă, echivalează cu a cere unui bacteriolog să studieze microbii cu un telescop, sau a cere unui astronom să studieze stelele cu un microscop. Cer, da, dar dovezile nu se pot da Raţiunii Subiective, pentru că aceasta nu vede nimic ce nu aparţine lumii celor cinci simţuri. Teme, ca cea a Reîncarnarii, a Karmei, a vieţii dupa Moarte etc., aparţin, de fapt, exclusiv Minţii Interioare şi niciodată Minţii Senzoriale.

     Prietene cititor, dacă Raţiunea este un element sărac în cunoaştere, te gândeşti că soluţia se află în Mintea Intermediară? Desigur că nu! În credinţe se află numai dogmatism, fanatism şi ignoranţa supremă. Fără îndoială, credinţa conştientă este ceva diferit. A se face distincţie între credinţa conştientă şi credinţa dogmatică. Credinţele se află înmagazinate în Mintea Intermediară, credinţa conştientă este caracteristică Minţii Interioare. Credinţa conştientă este percepţia directă a realului, înţelepciune fundamentală, trăire a acelui ceva care se află dincolo de corp, de sentimente şi de minte. Din nefericire există întotdeauna tendinţa generală de a confunda credinţa dogmatică cu credinţa conştientă. Deşi pare paradoxal, accentuăm următoarele: “CEL CARE ARE CREDINŢĂ ADEVĂRATA NU ARE NEVOIE SĂ CREADĂ”. Astfel încât credinţa autentică este înţelepciune trăita, cunoaştere exactă, experienţă directă. S-a întâmplat timp de multe secole că s-a confundat credinţa dogmatică cu credinţa conştienta şi acum e nevoie de multă osteneală pentru a-i face pe oameni să înţeleagă că credinţa autentică este înţelepciune adevarată şi niciodată credinţe zadarnice.

Funcţionalismele înţelepte ale minţii interioare

Funcţionalismele înţelepte ale minţii interioare au ca resorturi intime toate aceste date extraordinare ale înţelepciunii conţinute în conştiinţă. Cine şi-a deschis Mintea Interioară îşi aminteşte vieţile sale anterioare, cunoaşte misterele vieţii şi ale morţii, nu din ceea ce a citit sau nu a citit, nu din ceea ce a spus sau nu a spus altcineva, nu din ceea ce s-a crezut sau nu, ci din experienţa directă, trăită, extrem de reală. Ceea ce spunem nu-i place minţii senzoriale, nu poate accepta aşa ceva pentru că iese din domeniul sau, nu are nimic de a face cu percepţiile senzoriale externe, este ceva departe de conceptele sale de conţinut, de ceea ce au învăţat-o în şcoală, de ceea ce a învăţat din cărţi etc. etc. etc. Ceea ce spunem nu este acceptat nici de Mintea Intermediară pentru că de fapt, îi contrazice credinţele, neagă ceea ce preceptorii religioşi au făcut-o să înveţe pe de rost.

                  Înţelegem din toate acestea că nici Mintea Senzorială, nici Mintea Intermediară nu ne servesc pentru cunoaşterea Adevărului. Să ne îndepărtăm, cum spunea Iisus Cristosul, de “ALUATUL SADUCHEILOR ŞI AL FARISEILOR” şi să ne gândim la deschiderea MINŢII INTERIOARE. Cum s-o deschidem? Este evident că nu ar fi posibil să deschidem Mintea Interioară fără să învăţăm SĂ GÂNDIM ÎN MOD PSIHOLOGIC. Incontestabil, când cineva începe să se observe pe sine însuşi, este un semn că a început să gândească psihologic. Cât timp cineva nu admite realitatea propriei sale psihologii şi posibilitatea de a o schimba fundamental, fără îndoială, nu resimte necesitatea auto-observării psihologice. Când cineva acceptă doctrina celor mulţi şi înţelege necesitatea de a elimina diferitele euri pe care le poartă în psihicul său cu scopul de a elibera conştiinţa, esenţa, fără îndoială începe de fapt şi din proprie iniţiativă autoobservarea psihologică. În mod evident, eliminarea elementelor nedorite pe care le purtăm în psihicul nostrum  stă la baza deschiderii Minţii Interioare. Toate acestea arată că numita deschidere este ceva care se realizează în mod gradat, pe măsură ce anihilăm elementele nedorite pe care le purtăm în psihicul nostru. Fără îndoială, cine a eliminat elementele nedorite din interiorul său sută la sută, si-a deschis sută la sută mintea interioară. O persoană va avea astfel credinţă absolută. Acum veţi întelege cuvintele lui Cristos, când a spus: “Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi muta munţii din loc”.

Samael Aun Weor

Libertatea